Scȃnteia, aprilie 1952 (Anul 21, nr. 2312-2337)
1952-04-01 / nr. 2312
Pag. 2 Din scrisorile corespondenţilor voluntari ai „Scânteii“ Pe probleme actuale Să punem în valoare bogăţiile locale ! Multe şi felurite sunt bogăţiile ţării noastre. Depinde de Iniţiativa creatoare a sfaturilor populare, de organizarea activităţii masselor în această direcţie, ca ele să fie puse în valoare. Hotărîrea Consiliului de Miniştri al R.P.R. şi a C.C. al P.M.R. cu privire la consolidarea succesului reformei băneşti arată că întărirea mai departe a noului leu, ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii depind şi de felul cum vor munci sfaturile populare pentru a crea un belşug tot mai mare de bunuri de larg consum. In aceasta acţiune, corespondenţii voluntari pot aduce o contribuţie însemnată. Popularizând rezultatele obţinute, criticând nepăsarea unor sfaturi populare faţă de această problemă şi făcând propuneri concrete, ei au un rol de seamă în cadrul acţiunii de valorificare a resurselor, baza desvoltării economiei locale. Corespondentul voluntar Vasile Negescu ne-a scris de curând despre munca desfăşurată de către Sfatul popular regional Argeş, pentru punerea în valoare a bogăţiilor locale. ,,In oraşele Câmpulung, Piteşti, Slatina se lucrează în prezent la repararea şi punerea în funcţiune a fabricilor şi preselor de cărămidă. Pentru mărirea producţiei de var au fost transformate patru cuptoare din Câmpulung, ca să poată folosi lignitul drept combustibil. Alte 6 cuptoare sunt în curs de transformare. La minele Bândea şi Boteni s’a început extragerea lignitului inferior. In raionul Culeşti s'au deschis două balastiere care livrează pietriş pentru construcţiile din regiunea noastră. Pentru valorificarea doborîturilor din pădurile raioanelor Câmpulung şi Curtea de Argeş sunt în curs de exploatare 40.000 metri cubi lemn destinat fabricării butoaielor şi mobilei populare. Datorită măsurilor luate de Comitetul executiv al Sfatului popular orăşenesc Piteşti, vor lua fiinţă peste puţin timp, pe lângă întreprinderile „23 August" şi „Flamura Roşie", secţii de ceramică, un atelier pentru prelucrarea deşeurilor de piele, mai multe ateliere pentru dulgherie, tinichigerie, strungărie, un atelier pentru fabricarea nasturilor şi capetelor de sifoane. Tot prin grija comitetului executiv al sfatului popular se lucrează la construirea unei fabrici de cărămidă. In urma muncii duse de consiliile de conducere ale cooperativelor de consum din regiunea Argeş — ne scrie mai departe corespondentul — în comuna Retevoeşti, raionul Piteşti, s’a înfiinţat o secţie de sitărie, în comunele Domneşti şi Muşeteşti din raionul Curtea de Argeş două secţii de tâmplărie şi dogărie, iar în comuna Priboeni, raionul Topoloveni, o secţie de rotărie. Frumoase rezultate a obţinut şi întreprinderea de pielărie şi încălţăminte „Tudor Vladimirescu" din Piteşti. Secţiile de confecţionare a încălţămintei din deşeuri au livrat din luna ianuarie până acum 449 perechi ghetuţe şi 623 perechi pantofi pentru copil. Mai sunt însă mari posibilităţi mai ales în ceea ce priveşte desvoltarea producţiei materialelor de construcţie — continuă corespondentul. Pe malul Oltului, în apropiere de comuna Ipăteşti-Slatina, există o carieră de marmoră. In comună se găsesc şi zăcăminte de cărbuni neexploatate. Deasemeni, în comuna Corbeni, raionul Curtea de Argeş, se găsesc cantităţi mari de ipsos. In comunele Izvorul, Recea, din raionul Costeşti şi Pârvu Roşu, din raionul Piteşti, există bălţi mari care încă nu sunt populate cu peşte". Unele organe locale ale puterii de stat nu depun o muncă organizată pentru mărirea producţiei bunurilor de larg consum, nu caută să identifice toate posibilităţile de care dispun. Corespondentul voluntar Ştefan Ionescu, din raionul Râmnicu Sărat, ne scrie că posibilităţile economiei locale nu sunt pe deplin folosite. Anul trecut, s-a instalat la Jitia un gater mecanic şi un atelier care confecţionează obiecte de uz casnic, mobilă populară, uşi, ferestre, etc. Nimeni însă nu s’a gândit că pe lângă acest gater ar putea lua fiinţă o secţie de şindrilă din deşeurile de cherestea. Gaterul ar putea produce multe mii de metri cubi de cherestea, dacă s’ar lucra în două sau trei schimburi. In prezent se lucrează numai cu un singur schimb, fără să se foloseascăîntreaga capacitate de producţie a gaterului. Tot la Jitia sunt izvoare de ape sulfuroase care pot fi folosite pentru tămăduirea reumatismului. Sfatul popular raional nu s’a ocupat însă de amenajarea izvoarelor, după cum nu s’a ocupat nici de amenajarea iazurilor de peşte dela Ghergheasa şi Neculele. Sfatul popular al comunei Topliceni ar trebui să studieze posibilitatea amenajării unui eleşteu sau a unei crescătorii de păsări pe Valea Cacovei. Sfaturile populare ar putea iniţia o acţiune de plantare a răchitei, dealungul apei Râmnicului, pe suprafeţe întinse, pentru desvoltarea industriei împletiturilor. Corespondentul voluntar N. T. Vânătorii ne scrie că încă din anul trecut Sfatul popular al raionului Topoloveni a trecut în planul său de muncă amenajarea unor eleştee în comunele Leordeni, Teiu şi Siliştea. Dar nici până azi sfatul popular nu a pornit să ia vreo măsură în această direcţie. In prima sa scrisoare adresată ziarului nostru, corespondentul voluntar Vladimir Pop, din Deva, ridică interesanta problemă a felului cum sunt valorificate deşeurile feroase din regiunea Hunedoara.’ „Am observat că în regiunea Hunedoara, pe tărâmul produselor industriale şi în special al celor feroase — ne scrie el — se produc prea puţine articole din resurse locale în raport cu posibilităţile ce există în atâtea fabrici şi uzine mari. Până acum, numai Combinatul siderurgic „Gh. Gheorghiu-Dej“-Hunedoara a înfiinţat un atelier de confecţionare a unor unelte agricole ca: sape, târnăcoape, etc., din deşeuri. Celelalte întreprinderi, ca U.M.C.-Cugir, „Victoria“ - Calan, „Tanantul“, „I.A.R.T.“, n’au făcut prea mult pentru valorificarea deşeurilor. Din deşeurile de oţel, U.M.C.Cugir ar putea face cleşte de cuie, diferite scule şi obiecte de uz casnic: cuţite, bricege de buzunar, etc. De asemenea, „I.A.R.T.“ în loc să vândă deşeurile de tablă ar putea lucra diferite articole de menaj şi jucării care i-ar aduce un câştig mult mai mare. De vină sunt secţiunile comerciale ale sfaturilor populare precum şi conducerile întreprinderilor care nu se preocupă de producţia mărfurilor de larg consum din resurse locale". „întreprinderea economică de pe lângă Sfatul popular al raionului Corabia şi-a propus încă de anul trecut să deschidă un atelier de împletituri din răchită, materie primă ce se găseşte din belşug în bălţile din jurul oraşului — ne scrie corespondentul Victor Ionescu. Atelierul nu s’a deschis nici până azi, pasă-mi-te, fiindcă nici s’a găsit un „specialist", tocmai într’o regiune unde împletirea rogojinilor e cunoscută din tată în fiu. Pretextul acesta ilustrează din plin nepăsarea de care dă dovadă sfatul popular al raionului. Din papura care se găsește din abundenţă în bălţile noastre — scrie el —s’ar putea confecţiona rogojini atât de folositoare mai cu seamă răsadniţelor de zarzavat. Spre ruşinea noastră, a trebuit însă să le cumpărăm tocmai din Turnu-Măgurele". Comitetele executive ale sfaturilor populare au datoria să ia în discuţie propunerile făcute de corespondenţii voluntari şi de ceilalţi cetăţeni, să ţină seama de ele în elaborarea planurilor lor de muncă şi să le considere drept un ajutor preţios din partea masselor pentru consolidarea succesului reformei băneşti. Ni se semnalează că... " Gestionarul cooperativei din comuna Taga, regiunea Mureș, vinde mărfurile pe sprânceană. Chiaburii și rudele lui primesc mărfurile cele mai bune. Deasemeni acest gestionar nu se interesează de buna aprovizionare a cooperativei, iar valorificările au fost lăsate pe ultimul plan. IACOB FORNEA corespondent voluntar In curtea cooperativei din comuna Simioneşti, raionul Odorhei, zace o maşină de însămânţat în aceeaşi stare în care a fost adusă de la câmp, după campania agricolă de astă toamnă. Nimeni nu se îngrijeşte de repararea şi curăţirea maşinii pentru a fi folosită în campania de primăvară. O grămadă de fier vechi aşteaptă aruncată în noroi să fie dusă la D.C.A. In gura pivniţei, stă aruncat un cântar decimal ruginit. Aşa înţeleg conducerea cooperativei şi sfatul popular comunal să se îngrijească de bunul obştesc ? ANDREI DEAC corespondent voluntar Au trecut mai bine de trei luni de zile de când a fost adusă la fabrica „Nicolae Bălcescu" din Capitală o maşină de şpaltuit. Această maşină urma să fie repartizată unei fabrici de încălţăminte. Ea aşteaptă însă şi azi sub un şopron , poate îşi va aminti Direcţia Industrială a Pielăriei din Ministerul Industriei Uşoare că e nevoie de ea în producţie. AT. PAPADOPOL corespondent voluntar PE URMELE MATERIALELOR PUBLICATE IN „SCÂNTEIA" „In întâmpinarea lui 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii" In articolul de fond Intitulat „In întâmpinarea lui 8 Martie, Ziua Internaţionalăa Femeii", apărut în „Scânteia"Nr. 2285 din 29 Februarie 1952, a fost criticat colectivul de conducere al fabricii „1 Mai" din Ploeşti, pentru că a folosit în munci inferioare calificării lor un număr de femei care au absolvit şcoala de calificare. De asemenea, au fost criticate şi Comitetele de partid ale regiunilor Galaţi, Argeş, Arad, pentru faptul că nu au analizat nicio singură dată în cursul anului 1951 felul cum se desfăşoară în regiunea lor munca politică în rândurile femeilor. La critica adusă prin ziar, au răspuns atât direcţiunea şi serviciul de cadre al fabricii „1 Mai" Ploeşti, cât şi Comitetele de partid ale regiunilor Argeş şi Arad, arătând că critica adusă este justă şi luându-şi angajamente pentru schimbarea grabnică a situaţiei existente. In scrisoarea trimisă în numele Comitetului de partid al regiunii Galaţi, şeful secţiei organelor conducătoare menţionează că e adevărat faptul că în cursul anului trecut nu a fost analizată niciodată activitatea organizaţiei regionale U.F.D.R., şi că această analiză va fi făcută la sfârşitul lunii Martie a.c. Este regretabil faptul, care reiese din ultimul răspuns pomenit mai sus, că tovarăşii de la Comitetul regional de partid Galaţi nu au analizat cu răspundere articolul în care au fost criticaţi. Dacă ar fi făcut aceasta, ei ar fi observat desigur şi pasajul în care se spune că: „unele comitete regionale de partid înţeleg în mod îngust problema promovării femeilor, considerând că dacă au analizat odată sau de două ori activitatea U.F.D.R.-ului, s’au achitat de sarcinile lor". Intr’adevăr, în ţara noastră sunt mii şi zeci de mii de femei care lucrează în fabrici şi uzine, în gospodării agricole colective şi de stat, în S.M.T.-uri, cooperative, în cadrul sfaturilor populare şi în diferite alte instituţii. De calificarea şi promovarea acestora nu se poate ocupa U.F.D.R.-ul, ci organizaţiile respective de partid, sindicate şi U.T.M. De aceea şi aceste organizaţii trebuie îndrumate şi controlate de comitetele regionale şi raionale de partid în cadrul marii acţiuni de promovare a femeilor în toate ramurile de activitate ale vieţii noastre politice, economice şi sociale. Şcoala maistrului Iar au început să bată, asurzitor, ciocanele cazangiilor. In hala locomotivelor, ţăcănitul puternic al ciocanelor pneumatice acoperă totul: şi sgomotul macaralei care-şi face naveta de la un capăt la altul al sălii, şi zumzetul strungurilor, şi huruitul neobositelor care electrice. Fâşiile albastre de lumină ale aparatelor de sudură svâcnesc nestingherite, în snopuri dese de scântei. Maistrul Francisc Crenian a intrat în birou. A închis uşa şi îndată sgomotul asurzitor de afară a slăbit, transformându-se într’un murmur surd şi neîntrerupt. Crenian a apăsat butonul luminii electrice. Şi-a scos halatul albastru şi l-a aşezat în cuier. Se pregătea să plece acasă. Pe masă însă îl aşteptau ziarele. Crenian a tras scaunul lângă masă, s-a aşezat şi a început să desfacă ziarele. „Ce-o mai fi nou prin ţară ?“ In faţă i-au răsărit dintr’odată titlurile ultimelor ştiri: Succese în producţie... Noi realizări în lupta pentru economii... Noi angajamente în toată ţara. Şi mai în fiecare ziar, în pagina întâia, la loc de frunte, se aflau ştiri despre iniţiativa maistrului Creman. Cluj — Se extinde iniţiativa maistrului Crenian... Oraşul Stalin — După exemplul maistrului Crenian... Brăila... Ploeşti... Crenian a lăsat o clipă ziarul. A privit gânditor prin fereastra largă a biroului, spre atelier, simţind încă odată răspunderea mare pe care şi-a luat-o şi care a crescut şi mai mult acum, când Iniţiativa a fost îmbrăţişată cu atâta căldură în întreaga ţară. „Şi totuşi — se gândeşte Creman — a fost posibil ca într'o vreme să şovăi. A fost posibil să nu-mi dau seama de toată frumuseţea unei asemenea sarcini. Dacă n’ar fi fost tovarăşii din comitetul de partid al uzinei poate n’aş fi avut tăria să duc până la capăt ideia mea. Cât de minunată e puterea partidului, putere care-ţi dă Încredere în forţele tale, care te ridică mereu, mereu, luminându-te în fiece clipă!" Meşterul Creman a strâns ziarele şi le-a pus în buzunar. Cu siguranţă că acasă o să i le ceară fetiţa. E mândră şi ea de tatăl său şi înţelege multe, cu toate că nu are decât 9 ani. Chiar eri i-a făcut fetiţei o mare bucurie. O săptămână întreagă l-a tot rugat să vină la serbarea lor, la şcoală.Şi aseară maistrul Creman împreună cu soţia sa au plecat la serbare. Creman n’a putut însă urmări cu atenţie cântecele şi poeziile. Două ceasuri întregi, cât a ţinut serbarea, a stat posomorit, cu gândul la Becican. „Da! Ceilalţi doi, Curiţa şi Apolonia, învaţă destul de uşor. Nici Becican nu-l face de râs, dar merge mai greu. Ce-i de făcut?" Pe scenă, copiii cântau și dansau și în sală lumea aplauda înfierbântată. Maistrul Creman era însă mereu cu gândul la atelier. „Schiapal, instructorul, mi-a spus chiar astăzi că Becian lucrează cam greu cu instrumentele de măsurat. Va trebui neapărat să discut mai mult cu el. Poate n’a fost destul de clară ultima lecţie". Aşa-i sburau mereu gândurile, când — spre sfârşitul serbării — a răsunat deodată cântecul unui pian. O melodie simplă şi caldă a umplut sala. Şi Crenian a tresărit. Da, da! E Beethoven. E cântecul lui preferat: „Pentru Eliza”. Creman s’a lăsat puţin pe dreapta să vadă mai bine scena şi a simţit deodată o căldură plăcută umplându-i pieptul. La pian stătea fetiţa lui. Cu capul puţin înclinat, atentă la notele din faţă, îşi purta pe clapele albe şi negre degetele mici. De asta vasăzică ţinuse aşa de mult să vină taică-său la serbare! Ii pregătise o surpriză. Amintirea întâmplării acesteia îi provoacă şi acum o neînţeleasă emoţie. Când a învăţat ea să cânte cu atâta siguranţă la pian? O să-şi dea fetiţa să înveţe mai departe la conservator. Ţara are nevoe şi de muzicanţi, de artişti iscusiţi, tot aşa cum are nevoe de muncitori şi ingineri pricepuţi. ...Francisc Creman şi-a luat paltonul din cuier, a ieşit din hala sgomotoasă a locomotivelor şi a luat-o încet spre poarta 15. Era noapte deabinelea. Cerul era luminat de flăcările furnalelor şi cuptoarelor „Siemens-Martin“. Luerături scurte de sirenă spintecau din când în când liniştea. Creman, însetat de răcoare, de aer proaspăt, curat, şi-a descheiat, fără să-şi dea seama, paltonul. Mâine va trebui să stea neapărat de vorbă cu Becian. O să-l cheme şi pe Schlapal şi pe Guriţa să discute Împreună. Mica lor şcoală de calificare la locul de muncă n’are voie să rămână în urmă nici măcar cu un pas! La vară, ea trebue să dea neapărat primele roade, primii muncitori calificaţi. * In Ianuarie, când meşterul Creman a înfiinţat cunoscuta lui şcoală de calificare la locul de muncă, inspirată din experienţa stahanoviştilor sovietici, a încheiat cu conducerea secţiei un contract. A ales, pentru început, spre calificare, trei muncitori necalificaţi din secţie şi trei muncitori mai vechi, ca instructori. Şi-a întocmit împreună cu instructorii un plan pe care l-a împărţit în 4 etape: una de 40 zile, alta de 20, a treia de 30 şi ultima de 90 de zile. In şase luni, carevasăzică, cei trei „elevi" vor trebui să iasă muncitori calificaţi, încadraţi în categoria V-a. Multora, ideia aceasta li s-a părut prea îndrăzneaţă. Doar nu-i lucru uşor să califici pe alţii. Chiar lui Creman lucrul acesta i s’a părut, de câteva ori, prea greu pentru propriile lui puteri, într’o vreme era cât pe ce să dea înapoi. Secretarul comitetului de partid al uzinei l-a ajutat însă să înţeleagă că azi, când patria are nevoe de cadre, orice tehnician sau muncitor cu o pregătire temeinică e dator să ajute la crearea noilor cadre. De asemenea, experienţa stahanoviştilor sovietici, care socotesc ca o îndatorire patriotică de a pregăti cadre temeinic calificate, l-a îmboldit să meargă înainte. A studiat broşuri sovietice, în mod deosebit a aprofundat metoda de calificare la locul de producţie a stahanovistei sovietice Kotlear. Şi astfel a luat fiinţă şcoala maistrului Crenian. Planul a fost defalcat pe săptămâni, uneori chiar pe zile şi a început să capete viaţă. Gheorghe Curiţa, Apolonia? Karlicsek şi Gheorghe Becican au început să înveţe astfel, planificat. Curiţa se pregăteşte să devină strungar, Apolonia Karlicsek — lăcătuş, iar Becican învaţă meseria de găuritor. Sunt oameni de vârste diferite, de meserii diferite. Se părea că va fi tare greu să-i uneşti în aceeaşi muncă, în vederea realizării aceluiaş scop. Şi totuşi, după puţină vreme, cei trei oameni au devenit prieteni, au început să înveţe împreună. Gheorghe Curiţa e cel mai tânăr dintre ei. In uzină a venit încă de acum 10 ani. Dar n’a izbutit să înveţe de atunci nicio meserie. Din 1941 până în 1945 a lucrat la fabrica de cărămidă. Căra lutul, ajuta la tăiatul cărămizilor. A lucrat apoi un an de zile la locomotive ca încălzitor la nituri, iar mai târziu alţi trei ani la mecanică, tot ca muncitor necalificat. A plecat la armată şi când s’a întors a fost repartizat la o maşină de găurit. In iarna trecută, Curiţa s’a dus la conducerea secţiei şi a cerut hotărît să fie repartizat la o muncă calificată. — M’am săturat să colind prin toată uzina ! — a spus el. Mereu se vorbeşte de nevoia de cadre, toate secţiile cer oameni, numai eu mă simt de prisos. De mic copil am intrat în fabrică şi nici acum nu cunosc vreo meserie. Vreau să mă fac strungar ! Tocmai în perioada aceasta l-a cunoscut meşterul Creman. La început n’a prea avut încredere în el. Credea că o să facă şi aici ca în celelalte secţii, că o să stea o lunădouă şi apoi o să plece mai departe. Curiţa dovedea însă, pe zi ce trecea, tot mai mare tragere de inimă. Şi de aceea, când a început să-şi pună în aplicare planul lui de înfiinţare a şcolii de calificare la locul de muncă, maistrul Cremian s-a gândit în primul rând la Curiţa. A vorbit cu el şi l-a repartizat apoi unuia dintre cei mai vechi strungari din uzină, lui Havlicek Iosif. In primele 40 de zile, Curiţa a învăţat funcţionarea maşinii, a învăţat cum se face pornirea, oprirea, ungerea, avansul manual şi mecanic şi a învăţat chiar să fixeze piesele în maşină. La lecţiile ţinute de maistrul Crenian în legătură cu măsurile elementare de protecţia muncii, Curiţa era cel mai vrednic elev. Iosif Havlicek care, la început, nu prea părea bucuros că va fi nevoit să înveţe meseria pe un om care a umblat 10 ani brambura prin uzină, a început să fie mândru de elevul său. — O să scoatem din el, la vară, un strungar adevărat! * Altfel stau lucrurile cu Apolonia -Karlicsek. Ca şi Curiţa, Apolonia e şi ea mai demult în uzină , de vreo cinci ani. Dar în tot timpul acesta, spre deosebire de Curiţa, nu a lucrat decât într’o singură secţie. Nu a umblat ca Gheorghe Curiţa prin toată uzina, căutându-şi mereu alt loc de muncă. De când se ştie, tot în secţia montajul locomotivelor a lucrat. Aşa a dus-o Apolonia Karlicsek ani la rând. In uzină nu cunoştea nimic altceva decât măturatul atelierului şi curăţatul bancurilor de lucru. De aceea, spre deosebire de Gheorghe Curiţa, care a cerut singur să se califice în meseria de strungar, Apoloniei Karlicsek i s’a părut foarte ciudată propunerea pe care i-a făcut-o maistrul Cremian, de a o califica lăcătuş. In ultimii ani, Apolonia a început într’adevăr să vadă că în uzină se petrec o sumedenie de lucruri noi. Şi-a dat seama că muncitorii îşi stăpânesc acum singuri soarta, că vremea capitaliştilor a apus pentru totdeauna. Dar a crezut că pentru dânsa e prea târziu să repare vechea nedreptate care o ţintuia de atâta vreme lângă mătură şi lângă cârpa de ulei. Când Crenian i-a propus să intre în şcoala de calificare la locul de muncă, Apolonia a şovăit: — îmi va folosi mie şcoala asta ? Ce-o să pot eu învăţa după ce atâta vreme am fost deprinsă doar cu mătura? Haring Francisc, instructorul pe care i-1 alesese meşterul Cremian, a discutat mult cu ea în această privinţă. I-a arătat că astăzi îi sunt deschise toate căile. In toată uzina femeile se califică, toate secţiile angajează femei pentru cele mai diferite munci. Şi încetul cu încetul, Apolonia Karlicsek a început să înveţe meseria de lăcătuş. Cunoaşte acum sculele şi ştie să pilească şi să ajusteze. Când i s’a dat spre ajustare primul cuzinet, Apolonia nu s’a mai mirat. L-a luat ca pe o piesă de mult cunoscută şi l-a lucrat repede şi bine, spre bucuria meşterului Haring. Azi, Apolonia lucrează şi cutii de uns pentru locomotivă. Toate cinci reperele cutiilor le face singură, fără ajutorul nimănui. ★ Tânărul Aurel Becican se ocupa — până astă iarnă — cu căratul materialelor la maşina de găurit. Când l-a dat în primire găuritorului Iosif Schlapal, meşterul Creman i-a atras atenţia asupra unui lucru. — Va trebui să-l înveţi meseria de la început, ca pe un copil, alfabetul. Dacă Curiţa şi Karlicsek aveau măcar deprinderea de a lucra în uzină, Becican n’a cunoscut deloc fabrica până anul trecut. Intr'adevăr, Aurel Becican a învăţat mai greu meseria. Iosif Schlapal a zăbovit ore întregi, după ce sirena suna încetarea schimbului explicând lui Becican cum se execută diferite operaţii. Şi tânărul muncitor a început să înveţe noua meserie. După ce s-a deprins cu maşina, după ce a învăţat părţile componente ale maşinii şi modul ei de funcţionare, Becian a trecut să lucreze şi piese. In Februarie a şi lucrat primele longeroane. Astăzi el a început să înveţe să ascută singur cuţitul şi să-şi fixeze singur piesele în maşină. Lucrează încă greu cu instrumentele de măsurat, dar meşterul Creman împreună cu Schlapal, instructor rul, se străduesc să-l ajute şi în această privinţă. ★ Cu puţin timp în urmă, comitetul de partid al uzinei a cerut maistrului Crenian să prezinte o scurtă dare de seamă asupra felului cum merge munca de calificare la locul de producţie. Maistrul Crenian a stat de vorbă cu fiecare dintre instructori şi cu fiecare din elevii săi. I-a supus unui scurt examen. In faţa comitetului de partid, Francisc Creman a putut astfel prezenta cele dintâi rezultate rodnice ale muncii depusa în prima etapă a planului şcolii sale,, Gheorghe Curiţa, muncitorul care astă iarnă nu ştia încă cum se ascute un cuţit, produce astăzi cu 50% mai multe piese ca în ianuarie. El şi-a sporit în aceeaşi măsură şi câştigul. Karlicsek Apolonia a făcut şi ea progrese însemnate. Azi nu numai că lucrează singură toate cele 5 repere ale cutiilor de ungere, dar a învăţat să traseze singură piesele şi a început chiar să se descurce în ce priveşte desenul tehnic. Şi Karlicsek Apolonia şi Aurel Becian şi-au sporit la aproape odată şi jumătate câştigul Meşterul. Creman a vorbit cu căldură, entuziasmat de succesele elevilor săi. — Ca să fiu drept, nici eu nu m’am aşteptat la asemenea rezultate! — a mărturisit el la urmă. Ştiam şi înainte cât de mare e nevoia de cadre. Aşa ,s’a şi născut de fapt ideia acestei şcoli. * Azi, însă, ştiu mult mai multe. Ştiu nu numai că avem nevoie de cadre, dar că şi oamenii noştri, muncitorii, simt nevoia să înveţe, sunt însetaţi de tehnică, de cunoştinţe noi. In următoarea serie, va trebui să-mi iau un număr mult mai mare de elevi, să ne întocmim un plan şi mai amănunţit, ca să creştem împreună cât mai multe cadre pentmu cincinal, pentru socialism.. V. ALBULESCU SCÂNTEIA DECADA LITERATURII RUSE Mândria de a răspândi cartea rusă şi sovietică Când ziarele au anunţat sărbătorirea „Decadei literaturii ruse şi sovietice", am simţit o mare bucurie pentru că această sărbătoare e strâns legată şi de viaţa mea. Lucrez la uzinele „23 August", înainte munceam la descărcarea vagoanelor. Intr’o zi partidul m’a luat de acolo şi m’a pus bibliotecar. Credeam că visez. Se poate — din muncitor, bibliotecar ? mă întrebam eu. Oare voi putea face faţă ? M’am pus pe citit — căci rămăsesem în urmă în ultima vreme — şi cărţi cum ar fi „Aşa s’a călit oţelul", „Atelierul de foc" „Pământ desţelenit" şi altele m’au umplut de încredere în puterile mele şi am simţit că, cu oricâte eforturi, trebue să fac aşa ca astfel de cărţi minunate să ajungă neapărat în mâinile muncitorilor — cât mai mulţi să citească! Nu prea a fost uşor la început. Mulţi veneau singuri să ceară cărţi, dar alţii nici nu vroiau să audă de aşa ceva. „N’am timp", ziceau, sau „lasă, altădată”, sau alte vorbe de astea. Vă spun drept, am încercat cu aceştia atâtea metode că odată m’am apucat chiar să iau un electrocar stricat, să-l împodobesc cu cărţi şi să mă plimb cu el prin curtea uzinei. — Ia dă-mi şi mie cartea aia ! zicea câte un tovarăş. — Nu ţi-o dau, nu vezi că aici e un fel de vitrină pe toţii îi ziceam eu. Vino la bibliotecă, că acolo îţi fac fişă şi îţi dau orice carte pofteşti. In ziua aceea mi-au venit vreo 100 de cititori. Cu unii muncitori stăteam multă vreme de vorbă. Era un tovarăş dela vagoane noi, codaş în lege şi mare iubitor de stat prin cârciumi — nu-i mai pomenesc numele, că acu’ s’a lecuit de obiceiul ăsta. Lipsea el dela lucru, întârzia, pleca primul — și tot el zicea că n’are timp să citească. Nu vă mai spun câte am avut cu el — dar în ultimul timp a citit „Război şi pace” — toate patru volumele — „învierea”, „Pe Donul liniştit” — deasemeni toate volumele — „Pământ desţelenit”, „Oţel şi sgură”, „Maria”, „Secerişul” şi altele. Ciudat lucru la prima vedere: cine lipseşte mult şi lucrează puţin „n’are timp" de citit; iar altul, ca un făcut, cu c£t munceşte mai mult, merge pe la şedinţe, etc., cu atât „capătă" mai mult timp de citit. Omul de care vorbeam a căpătat titlul de fruntaş în producţie, câştigă mult mai bine ca înainte şi cheltueşte mult mai cu socoteală ca înainte şi e unul dintre cei mai buni propagandişti ai cărţii. Şi el ca atâţia alţii pe care-i cunosc a învăţat din cartea rusă şi sovietică să gândească mai serios asupra vieţii, asupra rostului lui în viaţă, şi-a transformat sufletul, a devenit un om luminat şi tot mai cult. Aş mai putea povesti multe cazuri care arată că literatura rusă şi sovietică e însoţitorul de nedespărţit al muncitorilor noştri pe drumul care-i face oameni culţi, stahanovişti, cetăţeni de frunte ai patriei noastre. Vreau să mai spun că literatura rusă şi sovietică îţi deschide pofta şi te ajută să înţelegi mai bine şi cărţile de ideologie şi pe cele tehnice. Mare bucurie am oridecâte ori mă gândesc la cunoscutul nostru stahanovist Iuteş Nicolae de care suntem cu toţii mândri. îmi amintesc că prima carte pe care a luat-o dela bibliotecă tov. Iuteş Nicolae a fost „Aşa s’a călit Oţelul" de N. Ostrovski. Căpătând gust pentru literatură, tovarăşul a citit mai multe cărţi literare ca de pildă „întreprinderile Artamonov" de Gorki, mai târziu „învierea" de Tolstoi şi multe altele. Trecând la cartea tehnică, tov. Iureş Nicolae a citit pe Bortkevici Bâkov, punând apoi mai târziu în aplicare metoda tăierii rapide a metalelor. Tovarăşul a ajuns primul stahanovist al uzinei noastre şi a studiat mai toate broşurile apărute în Editura C.G.M. despre metode stahanoviste. Astăzi el conduce un sector de sculărie. Tov. Iureş Nicolae a citit şi adânceşte Istoria P.C. (b) al Uniunii Sovietice, volumul de „Rezoluţii şi Hotărîri ale partidului nostru", „Articole şi cuvântări" de tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej, culegerea „Probleme ale vieţii de partid" şi altele. Mulţi dintre cei ce au început să citească literatură rusă şi sovietică au prins apoi poftă şi pentru cărţi româneşti cum ar fi „Drum fără pulbere", „Oţel şi pâine" ş. a. De ce oamenii muncii iubesc literatura rusă şi sovietică ? Pentru că ea le vorbeşte adevărul despre viaţa lor din trecut, despre mizeria şi bezna în care erau ţinuţi şi demască pe cei care erau vinovaţi de aceasta — moşierii şi burghezii. Astăzi literatura sovietică vorbeşte oamenilor muncii de viaţa adevărată, de omul nou, omul sovietic, ne învaţă să ne călăuzim după exemplul lui, ne transformă sufleteşte, ne însoţeşte şi ne însufleţeşte pe drumul construirii socialismului. Literatura progresistă rusă şi literatura sovietică sunt contrariul literaturii burgheze, care vorbeşte despre crime şi desfrâu şi cu care clasele stăpânitoare căutau să păstreze întunericul în mintea oamenilor muncii. Duşmanul de clasă nu avea şi nu are interes ca oamenii muncii să se lumineze. Am priceput asta mai bine după o întâmplare petrecută la ferma noastră, a uzinei, de la Putinei-Teleorman. Avem acolo o bibliotecă şi un club aparţinând uzinelor „23 August", şi m’am dus să văd cum merg lucrurile. La un colţ de uliţă erau mai mulţi ţărani care stăteau la sfadă. Mă apropii de ei şi spun că am venit cu echipele noastre artistice să dăm o serbare, şi că totodată am adus multe cărţi sovietice despre agricultură şi despre viaţa ţăranilor colhoznici. Dar din grup se desprinde un ţăran cu picioarele goale, însă care cântărea la 120 kg., iar fălcile îi erau roşii ca para focului. „Mă tovarăşe — mă întrerupe el — uite, sunt în picioarele goale. Mai bine decât cărţi ne aduceai încălţăminte, că tovarăşii de aici ne strâng totul la colectări şi zic că vi le aduc d-voastră, muncitorilor". I-am răspuns că după cum arată sărmanul de el, tare mi-e frică că are vreo cinci perechi de ghete şi vreo sută de pogoane de pământ. „Dumnealor, i-am zis eu, arată mai prost la faţă, dar uite că toţi sunt încălţaţi. Doar n-oi fi d-ta cel mai sărac din sat". Ăilalţi ţărani s-au pus pe râs de nu mai puteau, şi atunci i-am zis-o: „Mi se pare că eşti vreun chiabur, de aia nu ţi-or fi plăcând cărţile". El a zis că-i mijlocaş, iar ceilalţi râdeau mai departe, îşi dădeau cu cotul şi-mi făceau semn să nu-1 cred. L-am recomandat pe .Tmijlocaş" organizaţiei de bază de acolo, ca să-l aibă în grijă, şi am înţeles odată mai mult că duşmanul se teme de cartea cea bună ca dracul de tămâie. Astăzi, la noi în uzină cartea rusă şi sovietică se bucură de o caldă iubire. Unele cărţi, cum ar fi „Oameni la volan" sau „Incendiatorii" sunt atât de des citite, că deşi am 50 de exemplare din fiecare, cărţile circulă mereu şi niciodată nu stau în bibliotecă. Vine câte un tovarăş să-mi ceară o carte din astea şi-i spun : „Aşteaptă puţin, că peste un sfert de oră vine tovarăşul cutare şi mi-o aduce îndărăt" — şi cartea trece direct din mână’n mână, fără să se mai odihnească în raft. Ştiu însă că mai am şi lipsuri. N’am izbutit să-i atrag la citit şi la ţinerea de prelucrări pe unii din inginerii noştri, deşi ei sunt intelectuali şi ar putea da un mare ajutor în studierea cărţilor. Uneori eram cât pe aci să obosesc în muncă — dar întotdeauna mă sprijinea şi mă sfătuia organizaţia de partid. Sarcina noastră pe viitor de a consolida şi mai departe succesele dobândite în munca pentru îndeplinirea şi depăşirea planului pe primul an din cincinal e legată şi de felul în care tovarăşii vor citi şi studia. Trebue antrenaţi şi apropiaţi de bibliotecă toţi muncitorii. Am înşirat mai sus câteva motive pentru care „Decada literaturii ruse" este o mare sărbătoare pentru noi. Iată de ce în această decadă, noi organizăm vitrine şi standuri de cărţi cât şi mici expoziţii în ateliere, pe secţii, organizăm popularizări la microfon şi conferinţe. Faptul că împărţi oamenilor muncii cărţi ruse şi sovietice care le luminează viaţa te face să fii mândru de meseria de bibliotecar, să simţi că eşti un prieten sufletesc al oamenilor muncii, să cauţi să fii un cât mai vrednic ostaş în armata revoluţiei culturale condusă de partidul nostru pentru victoria socialismului şi a păcii. V. GOSPODIN bibliotecar — uzinele „23 August" Nr. 2312 Festival literar Duminică după amiază a avut loc la Casa Prieteniei Româno-Sovietice din str. Batiştei nr. 14, un festival literar artistic organizat de Consiliul General A.R.L.U.S., în cadrul „Decadei literaturii ruse". La festival au luat parte şi A. N. Goncearuk, secretar al Ambasadei Uniunii Sovietice şi D. F. Belov, reprezentant permanent al VOKS-ului în R.P.R. Un numeros public a urmărit cu viu interes programul bogat şi variat al festivalului, la care şi-au dat concursul numeroşi actori ai teatrelor din Capitală. S a citit versuri şi proză din operele lui Lermontov, Puşkin, Tolstoi, Cehov şi Turgheniev. Deasemeni, solişti ai Operei de Stat au interpretat arii inspirate din versurile lui Puşkin. De un deosebit succes s-a bucurat prezentarea tabloului I din piesa „Căsătoria“ de N. V. Gogol, interpretat de studenţi al Institutului de Teatru „I L. Caragiale" din Capitală. La sfârşit a rulat filmul „Ruslan şi Ludmila", realizat după poemul în versuri cu acelaş nume de Puşkin. (Agerpres). Un volum de scrieri antiimperialiste ale marelui Gorki In cinstea „Decadei literaturii ruse" In editura „Cartea Rusă" a apărut volumul „Pentru pace şi democraţie”, care cuprinde fragmente din schiţele, pamfletele, articolele, cuvântările şi scrisorile marelui scriitor Maxim Gorki. In scrierile sale, Gorki demască cu uriaşul său talent imperialismul american, căpetenia reacţiunii internaţionale, şi smulge vălul ipocriziei de pe faţa politicienilor burghezi şi a leaderilor socialdemocraţi de dreapta, aflaţi în slujba aţâţătorilor la război. Marele scriitor înfierează pe ideologii” dolarului — „savanţi" şi scribi cosmopoliţi — care servesc cu slugărnicie interesele agresive ale Wall Street-ului. Culegerea „Pentru pace şi democraţie" are o mare actualitate pentru zilele noastre şi constitue o armă puternică în lupta antiimperialistă pentru pace. Citiţi din literatura sovietică: A. Serafimovici — Torentul de fier — Opere alese (nuvele) D. Furmanov — Ceapaev A. Pervenţev — Kociubel A. Tolstoi — Calvarul — Pâinea N. Ostrovski — Aşa s’a călit oţelul — Născuţi în furtună V. Ivanov — Parhomenko A. Fadeev — înfrângere K. Fedin — Primele bucurii — O vară neobişnuită,. M. Şolohov — Pe Donul liniştit V. Nikitin — Aurora Boreală Conferinţe Consiliul general A.R.L.U.S. anunţă conferinţa tov. Aurel Mihale, scriitor, cu subiectul: „Literatura sovietică rusă în lupta pentru pace şi comunism". Va urma un program de cântece şi versuri ruse despre pace şi comunism. Conferinţa are loc azi Marţi 1 Aprilie a. c. orele 18 în sala Dalles. ★ Casa Prieteniei Româno - Sovietice, A.R.L.U.S., anunţă pentru Marţi 1 Aprilie a.c. orele 18, în sala din str. Batiştei Nr. 14, prezentarea actualităţii sovietice cu tema: „Premiile Stalin pe anul 1951 în domeniul ştiinţei şi producţiei”. Vor lua cuvântul tovarăşii: Acad. prof. Ştefan Vencov : „Premiile Stalin în domeniul ştiinţei", Ion Teodorescu, director general al uzinelor „23 August”: „Premiile Stalin în domeniul producţiei". Va urma un film sovietic.