Scȃnteia, aprilie 1952 (Anul 21, nr. 2312-2337)

1952-04-01 / nr. 2312

Pag. 2 Din scrisorile corespondenţilor voluntari ai „Scânteii“ Pe probleme actuale Să punem în valoare bogăţiile locale ! Multe şi felurite sunt bogăţiile ţării noa­stre. Depinde de Iniţiativa creatoare a sfaturilor populare, de organizarea activi­tăţii masselor în această direcţie, ca ele să fie puse în valoare. Hotărîrea Consi­liului de Miniştri al R.P.R. şi a C.C. al P.M.R. cu privire la consolidarea succesu­lui reformei băneşti arată că întărirea mai departe a noului leu, ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii depind şi de felul cum vor munci sfaturile populare pentru a crea un belşug tot mai mare de bunuri de larg consum. In aceasta acţiune, corespondenţii vo­luntari pot aduce o contribuţie însemnată. Popularizând rezultatele obţinute, criti­când nepăsarea unor sfaturi populare faţă de această problemă şi făcând propuneri concrete, ei au un rol de seamă în cadrul acţiunii de valorificare a resurselor, baza desvoltării economiei locale. Corespondentul voluntar Vasile Negescu ne-a scris de curând despre munca desfă­şurată de către Sfatul popular regional Argeş, pentru punerea în valoare a bogă­ţiilor locale. ,,In oraşele Câmpulung, Piteşti, Sla­tina se lucrează în prezent la repararea şi punerea în funcţiune a fabricilor şi pre­selor de cărămidă. Pentru mărirea produc­ţiei de var au fost transformate patru cuptoare din Câmpulung, ca să poată fo­losi lignitul drept combustibil. Alte 6 cup­toare sunt în curs de transformare. La minele Bândea şi Boteni s’a început extra­gerea lignitului inferior. In raionul Cul­eşti s'­au deschis două balastiere care li­vrează pietriş pentru construcţiile din re­giunea noastră. Pentru valorificarea dobo­­rîturilor din pădurile raioanelor Câmpu­lung şi Curtea de Argeş sunt în curs de exploatare 40.000 metri cubi lemn destinat fabricării butoaielor şi mobilei populare. Datorită măsurilor luate de Comitetul exe­cutiv al Sfatului popular orăşenesc Piteşti, vor lua fiinţă peste puţin timp, pe lângă întreprinderile „23 August" şi „Flamura Roşie", secţii de ceramică, un atelier pen­tru prelucrarea deşeurilor de piele, mai multe ateliere pentru dulgherie, tinichi­­gerie, strungărie, un atelier pentru fabri­carea nasturilor şi capetelor de sifoane. Tot prin grija comitetului executiv al sfa­tului popular se lucrează la construirea unei fabrici de cărămidă. In urma muncii duse de consiliile de conducere ale cooperativelor de consum din regiunea Argeş — ne scrie mai departe corespondentul — în comuna Retevoeşti, raionul Piteşti, s’a înfiinţat o secţie de sitărie, în comunele Domneşti şi Muşeteşti din raionul Curtea de Argeş două secţii de tâmplărie şi dogărie, iar în comuna Pri­­boeni, raionul Topoloveni, o secţie de ro­­tărie. Frumoase rezultate a obţinut şi între­prinderea de pielărie şi încălţăminte „Tu­dor Vladimirescu" din Piteşti. Secţiile de confecţionare a încălţămintei din deşeuri au livrat din luna ianuarie până acum 449 perechi ghetuţe­ şi 623 perechi pan­tofi pentru copil. Mai sunt însă mari posibilităţi mai ales în ceea ce priveşte desvoltarea producţiei materialelor de construcţie — continuă co­respondentul. Pe malul Oltului, în apro­piere de comuna Ipăteşti-Slatina, există o carieră de marmoră. In comună se găsesc şi zăcăminte de cărbuni neexploatate. Dea­­semeni, în comuna Corbeni, raionul Curtea de Argeş, se găsesc cantităţi mari de ip­sos. In comunele Izvorul, Recea, din ra­ionul Costeşti şi Pârvu Roşu, din raionul Piteşti, există bălţi mari care încă nu sunt populate cu peşte". Unele organe locale ale puterii de stat nu depun o muncă organizată pentru mărirea producţiei bunurilor de larg con­sum, nu caută să identifice toate posibili­tăţile de care dispun. Corespondentul voluntar Ştefan Ionescu, din raionul Râmnicu Sărat, ne scrie că posibilităţile economiei locale nu sunt pe deplin folosite. Anul trecut, s-a instalat la Jitia un gater mecanic şi un a­­telier care confecţionează obiecte de uz casnic, mobilă populară, uşi, ferestre, etc. Nimeni însă nu s’a gândit că pe lângă a­­cest gater ar putea lua fiinţă o secţie de şindrilă din deşeurile de cherestea. Ga­terul ar putea produce multe mii de metri cubi de cherestea, dacă s’ar lucra în două sau trei schimburi. In prezent se lucrează numai cu un singur schimb, fără să se fo­losească­­întreaga capacitate de producţie a gaterului. Tot la Jitia sunt izvoare de ape sulfuroase care pot fi folosite pentru tămăduirea reumatismului. Sfatul popular raional nu s’a ocupat însă de amenajarea izvoarelor, după cum nu s’a ocupat nici de amenajarea iazurilor de peşte dela Ghergheasa şi Neculele. Sfatul popular al comunei Topliceni ar trebui să studieze posibilitatea amenajării unui eleşteu sau a unei crescătorii de păsări pe Valea Ca­­covei. Sfaturile populare ar putea iniţia o acţiune de plantare a răchitei, dealungul apei Râmnicului, pe suprafeţe întinse, pen­tru desvoltarea industriei împletiturilor. Corespondentul voluntar N. T. Vânătorii ne scrie că încă din anul trecut Sfatul popular al raionului Topoloveni a trecut în planul său de muncă amenajarea unor eleştee în comunele Leordeni, Teiu şi Si­liştea. Dar nici până azi sfatul popular nu a pornit să ia vreo măsură în această direcţie. In prima sa scrisoare adresată ziarului nostru, corespondentul voluntar Vladimir Pop, din Deva, ridică interesanta problemă a felului cum sunt valorificate deşeurile feroase din regiunea Hunedoara.’ „Am observat că în regiunea Hunedoara, pe tă­râmul produselor industriale şi în special al celor feroase — ne scrie el — se pro­duc prea puţine articole din resurse locale în raport cu posibilităţile ce există în a­­tâtea fabrici şi uzine mari. Până acum, nu­mai Combinatul siderurgic „Gh. Gheor­­ghiu-Dej“-Hunedoara a înfiinţat un atelier de confecţionare a unor unelte agricole ca: sape, târnăcoape, etc., din deşeuri. Cele­lalte întreprinderi, ca U.M.C.-Cugir, „Vic­toria“ - Calan, „Tanantul“, „I.A.R.T.“, n’au făcut prea mult pentru valorificarea deşeurilor. Din deşeurile de oţel, U.M.C.­­Cugir ar putea face cleşte de cuie, diferite scule şi obiecte de uz casnic: cuţite, bri­­cege de buzunar, etc. De asemenea, „I.A.R.T.“ în loc să vândă deşeurile de ta­blă ar putea lucra diferite articole de menaj şi jucării care i-ar aduce un câştig mult mai mare. De vină sunt secţiunile co­merciale ale sfaturilor populare precum şi conducerile întreprinderilor care nu se preocupă de producţia mărfurilor de larg consum din resurse locale". „întreprinderea economică de pe lângă Sfatul popular al raionului Corabia şi-a propus încă de anul trecut să deschidă un atelier de împletituri din răchită, materie primă ce se găseşte din belşug în bălţile din jurul oraşului — ne scrie coresponden­tul Victor Ionescu. Atelierul nu s’a des­chis nici până azi, pasă-mi-te, fiindcă nici s’a găsit un „specialist", tocmai într’o re­giune unde împletirea rogojinilor e cu­noscută din tată în fiu. Pretextul acesta ilustrează din plin nepăsarea de care dă dovadă sfatul popular al raionului. Din papura care se găsește din abundenţă în bălţile noastre — scrie el —s’ar putea con­fecţiona rogojini atât de folositoare mai cu seamă răsadniţelor de zarzavat. Spre ruşi­nea noastră, a trebuit însă să le cumpărăm tocmai din Turnu-Măgurele". Comitetele executive ale sfaturilor popu­lare au datoria să ia în discuţie propune­rile făcute de corespondenţii voluntari şi de ceilalţi cetăţeni, să ţină seama de ele în elaborarea planurilor lor de muncă şi să le considere drept un ajutor preţios din partea masselor pentru con­solidarea succesului reformei băneşti. Ni se semnalează că... " Gestionarul cooperativei din comuna Taga, regiunea Mureș, vinde mărfurile pe sprânceană. Chiaburii și rudele lui primesc mărfurile cele mai bune. Deasemeni acest gestionar nu se interesează de buna apro­vizionare a cooperativei, iar valorifică­rile au fost lăsate pe ultimul plan. IACOB FORNEA corespondent voluntar In curtea cooperativei din comuna Simioneşti, raionul Odorhei, zace o ma­şină de însămânţat în aceeaşi stare în care a fost adusă de la câmp, după campania a­­gricolă de astă toamnă. Nimeni nu se în­grijeşte de repararea şi curăţirea maşinii pentru a fi folosită în campania de primă­vară. O grămadă de fier vechi aşteaptă arun­cată în noroi să fie­ dusă la D.C.A. In gura pivniţei, stă aruncat un cântar decimal ruginit. Aşa înţeleg conducerea cooperativei şi sfatul popular comunal să se îngrijească de bunul obştesc ? ANDREI DEAC corespondent voluntar Au trecut mai bine de trei luni de zile de când a fost adusă la fabrica „Nico­­lae Bălcescu" din Capitală o maşină de şpaltuit. Această maşină urma să fie re­partizată unei fabrici de încălţăminte. Ea aşteaptă însă şi azi sub un şopron , poate îşi va aminti Direcţia Industrială a Pielă­riei din Ministerul Industriei Uşoare că e nevoie de ea în producţie. AT. PAPADOPOL corespondent voluntar PE URMELE MATERIALELOR PUBLICATE IN „SCÂNTEIA" „In întâmpinarea lui 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii" In articolul de fond Intitulat „In întâm­pinarea lui 8 Martie, Ziua Internaţională­­a Femeii", apărut în „Scânteia"­­Nr. 2285 din 29 Februarie 1952, a fost criticat co­lectivul de conducere al fabricii „1 Mai" din Ploeşti, pentru că a folosit în munci inferioare calificării lor un număr de femei care au absolvit şcoala de calificare. De ase­menea, au fost criticate şi Comitetele de partid ale regiunilor Galaţi, Argeş, Arad, pentru faptul că nu au analizat nicio sin­gură dată în cursul anului 1951 felul cum se desfăşoară în regiunea lor munca poli­tică în rândurile femeilor. La critica adusă prin ziar, au răspuns atât direcţiunea şi serviciul de cadre al fabricii „1 Mai" Ploeşti, cât şi Comitetele de partid ale regiunilor Argeş şi Arad, a­­rătând că critica adusă este justă şi luân­­du-şi angajamente pentru schimbarea grab­nică a situaţiei existente. In scrisoarea tri­misă în numele Comitetului de partid al regiunii Galaţi, şeful secţiei organelor con­ducătoare menţionează că e adevărat faptul că în cursul anului trecut nu a fost ana­lizată niciodată activitatea organizaţiei re­gionale U.F.D.R., şi că această analiză va fi făcută la sfârşitul lunii Martie a.c. Este regretabil faptul, care reiese din ultimul răspuns pomenit mai sus, că to­varăşii de la Comitetul regional de partid Galaţi nu au analizat cu răspundere articolul în care au fost criticaţi. Dacă ar fi făcut aceasta, ei ar fi observat desigur şi pasajul în care se spune că: „unele comitete regionale de par­tid înţeleg în mod îngust problema pro­movării femeilor, considerând că dacă au analizat odată sau de două ori activitatea U.F.D.R.-ului, s’au achitat de sarcinile lor". Intr’adevăr, în ţara noastră sunt mii şi zeci de mii de femei care lucrează în fabrici şi uzine, în gospodării agricole co­lective şi de stat, în S.M.T.-uri, coopera­tive, în cadrul sfaturilor populare şi în di­ferite alte instituţii. De calificarea şi pro­movarea acestora nu se poate ocupa U.F.D.R.-ul, ci organizaţiile respective de partid, sindicate şi U.T.M. De aceea şi aceste organizaţii trebuie îndrumate şi controlate de comitetele regionale şi raio­nale­ de partid în cadrul marii acţiuni de promovare a femeilor în toate ramurile de activitate ale vieţii noastre politice, economice şi sociale. Şcoala maistrului Iar au început să bată, asurzitor, cioca­nele cazangiilor. In hala locomotivelor, ţă­cănitul puternic al ciocanelor pneumatice acoperă totul: şi sgomotul macaralei care-şi face naveta de la un capăt la altul al sălii, şi zumzetul strungurilor, şi huruitul neo­bositelor care electrice. Fâşiile albastre de lumină ale aparatelor de sudură svâc­­nesc nestingherite, în snopuri dese de scântei. Maistrul Francisc Crenian a intrat în birou. A închis uşa şi îndată sgo­motul asurzitor de afară a slăbit, transfor­­mându-se într’un murmur surd şi neîntre­rupt. Crenian a apăsat butonul luminii electrice. Şi-a scos halatul albastru şi l-a aşezat în cuier. Se pregătea să plece acasă. Pe masă însă îl aşteptau ziarele. Crenian a tras scaunul lângă masă, s-a aşezat şi a început să desfacă ziarele. „Ce-o mai fi nou prin ţară ?“ In faţă i-au răsărit dintr’odată titlurile ultimelor ştiri: Succese în producţie... Noi realizări în lupta pentru economii... Noi angajamente în toată ţara. Şi mai în fiecare ziar, în pagina întâia, la loc de frunte, se aflau ştiri despre iniţiativa maistrului Crem­an. Cluj — Se extinde iniţiativa maistrului Crenian... Oraşul Stalin — După exemplul maistrului Crenian... Brăila... Ploeşti... Crenian a lăsat o clipă ziarul. A privit gânditor prin fereastra largă a biroului, spre atelier, simţind încă odată răspunde­rea mare pe care şi-a luat-o şi care a cres­cut şi mai mult acum, când Iniţiativa a fost îmbrăţişată cu atâta căldură în întreaga ţară. „Şi totuşi — se gândeşte Crem­an — a fost posibil ca într'o vreme să şovăi. A fost posibil să nu-mi dau seama de toată frumuseţea unei asemenea sarcini. Dacă n’ar fi fost tovarăşii din comitetul de par­tid al uzinei poate n’aş fi avut tăria să duc până la capăt ideia mea. Cât de minu­nată e puterea partidului, putere care-ţi dă Încredere în forţele tale, care te ridică me­reu, mereu, lumi­nându-te în fiece clipă!" Meşterul Crem­an a strâns ziarele şi le-a pus în buzunar. Cu siguranţă că acasă o să i le ceară fetiţa. E mândră şi ea de tatăl său şi înţelege multe, cu toate că nu are decât 9 ani. Chiar eri i-a făcut fetiţei o mare bucurie. O săptămână întreagă l-a tot rugat să vină la serbarea lor, la şcoală.­Şi aseară maistrul Crem­an împreună cu soţia sa au plecat la serbare. Crem­an n’a putut însă urmări cu atenţie cântecele şi poeziile. Două ceasuri întregi, cât a ţinut serbarea, a stat posomorit, cu gândul la Becican. „Da! Ceilalţi doi, Cu­­riţa şi Apolonia, învaţă destul de uşor. Nici Becican nu-l face de râs, dar merge mai greu. Ce-i de făcut?" Pe scenă, copiii cântau și dansau și în sală lumea aplauda înfierbântată. Maistrul Crem­an era însă mereu cu gândul la ate­lier. „Schiapal, instructorul, mi-a spus chiar astăzi că Beci­an lucrează cam greu cu instrumentele de măsurat. Va trebui neapărat să discut mai mult cu el. Poate n’a fost destul de clară ultima lecţie". Aşa-i sburau mereu gândurile, când — spre sfârşitul serbării — a răsunat deodată cântecul unui pian. O melodie simplă şi caldă a umplut sala. Şi Crenian a tresărit. Da, da! E Beethoven. E cântecul lui prefe­rat: „Pentru Eliza”. Crem­an s’a lăsat puţin pe dreapta să vadă mai bine scena şi a simţit deodată o căldură plăcută um­­plându-i pieptul. La pian stătea fetiţa lui. Cu capul puţin înclinat, atentă la notele din faţă, îşi purta pe clapele albe şi ne­gre degetele mici. De asta vasăzică ţinuse aşa de mult să vină taică-său la serbare! Ii pregătise o surpriză. Amintirea întâmplării acesteia îi pro­voacă şi acum o neînţeleasă emoţie. Când a învăţat ea să cânte cu atâta siguranţă la pian? O să-şi dea fetiţa să înveţe mai de­parte la conservator. Ţara are nevoe şi de muzicanţi, de artişti iscusiţi, tot aşa cum are nevoe de muncitori şi ingineri pri­cepuţi. ...Francisc Crem­an şi-a luat paltonul din cuier, a ieşit din hala sgomotoasă a locomotivelor şi a luat-o încet spre poarta 15. Era noapte deabinelea. Cerul era lu­minat de flăcările furnalelor şi cuptoarelor „Siemens-Martin“. Luerături scurte de si­renă spintecau din când în când liniştea. Crem­an, însetat de răcoare, de aer proaspăt, curat, şi-a descheiat, fără să-şi dea seama, paltonul. Mâine va trebui să stea neapărat de vorbă cu Beci­an. O să-l cheme şi pe Schlapal şi pe Guriţa să dis­cute Împreună. Mica lor şcoală de califi­care la locul de muncă n’are voie să ră­mână în urmă nici măcar cu un pas! La vară, ea trebue să dea neapărat primele roade, primii muncitori calificaţi. * In Ianuarie, când meşterul Crem­an a înfiinţat cunoscuta lui şcoală de calificare la locul de muncă, inspirată din experienţa stahanoviştilor sovietici, a încheiat cu con­ducerea secţiei un contract. A ales, pen­tru început, spre calificare, trei muncitori necalificaţi din secţie şi trei muncitori mai vechi, ca instructori. Şi-a întocmit îm­preună cu instructorii un plan pe care l-a împărţit în 4 etape: una de 40 zile, alta de 20, a treia de 30 şi ultima de 90 de zile. In şase luni, carevasăzică, cei trei „elevi" vor trebui să iasă munci­tori calificaţi, încadraţi în categoria V-a. Multora, ideia aceasta li s-a părut prea îndrăzneaţă. Doar nu-i lucru uşor să ca­lifici pe alţii. Chiar lui Crem­an lucrul a­­cesta i s’a părut, de câteva ori, prea greu pentru propriile lui puteri, într’o vreme era cât pe ce să dea înapoi. Secretarul co­mitetului de partid al uzinei l-a ajutat însă să înţeleagă că azi, când patria are nevoe de cadre, orice tehnician sau muncitor cu o pregătire temeinică e dator să ajute la crearea noilor cadre. De asemenea, expe­rienţa stahanoviştilor sovietici, care soco­tesc ca o îndatorire patriotică de a pregăti cadre temeinic calificate, l-a îmboldit să meargă înainte. A studiat broşuri sovietice, în mod deosebit a aprofundat metoda de calificare la locul de producţie a stahano­­vistei sovietice Kotlear. Şi astfel a luat fiinţă şcoala maistrului Crenian. Planul a fost defalcat pe săp­tămâni, uneori chiar pe zile şi a început să capete viaţă. Gheorghe Curiţa, Apolo­nia? Karlicsek şi Gheorghe Becican au în­ceput să înveţe astfel, planificat. Curiţa se pregăteşte să devină strungar, Apolonia Karlicsek — lăcătuş, iar Becican învaţă me­seria de găuritor. Sunt oameni de vârste di­ferite, de meserii diferite. Se părea că va fi tare greu să-i uneşti în aceeaşi muncă, în vederea realizării aceluiaş scop. Şi totuşi, după puţină vreme, cei trei oameni au de­venit prieteni, au început să înveţe îm­preună. Gheorghe Curiţa e cel mai tânăr dintre ei. In uzină a venit încă de acum 10 ani. Dar n’a izbutit să înveţe de atunci nicio meserie. Din 1941 până în 1945 a lucrat la fabrica de cărămidă. Căra lutul, ajuta la tăiatul cărămizilor. A lucrat apoi un an de zile la locomotive ca încălzitor la nituri, iar mai târziu alţi trei ani la me­canică, tot ca muncitor necalificat. A ple­cat la armată şi când s’a întors a fost repartizat la o maşină de gău­rit. In iarna trecută, Curiţa s’a dus la conducerea secţiei şi a cerut hotărît să fie repartizat la o muncă calificată. — M’am săturat să colind prin toată uzi­na ! — a spus el. Mereu se vorbeşte de ne­voia de cadre, toate secţiile cer oameni, numai eu mă simt de prisos. De mic copil am intrat în fabrică şi nici acum nu cu­nosc vreo meserie. Vreau să mă fac strun­gar ! Tocmai în perioada aceasta l-a cunoscut meşterul Crem­an. La început n’a prea avut încredere în el. Credea că o să facă şi aici ca în celelalte secţii, că o să stea o lună­­două şi apoi o să plece mai departe. Curiţa dovedea însă, pe zi ce trecea, tot mai mare tragere de inimă. Şi de aceea, când a în­ceput să-şi pună în aplicare planul lui de înfiinţare a şcolii de calificare la locul de muncă, maistrul Cremian s-a gândit în pri­mul rând la Curiţa. A vorbit cu el şi l-a repartizat apoi unuia dintre cei mai vechi strungari din uzină, lui Havlicek Iosif. In primele 40 de zile, Curiţa a învăţat funcţionarea maşinii, a învăţat cum se face pornirea, oprirea, ungerea, avansul ma­nual şi mecanic şi a învăţat chiar să fixeze piesele în maşină. La lecţiile ţinute de maistrul Crenian în legătură cu măsurile elementare de protecţia muncii, Curiţa era cel mai vrednic elev. Iosif Havlicek care, la început, nu prea părea bucuros că va fi nevoit să înveţe meseria pe un om care a umblat 10 ani brambura prin uzină, a început să fie mândru de elevul său. — O să scoatem din el, la vară, un strungar adevărat! * Altfel stau lucrurile cu Apolonia -Karlic­­sek. Ca şi Curiţa, Apolonia e şi ea mai demult în uzină , de vreo cinci ani. Dar în tot timpul acesta, spre deosebire de Curiţa, nu a lucrat decât într’o singură secţie. Nu a umblat ca Gheorghe Curiţa prin toată uzina, căutându-şi mereu alt loc de muncă. De când se ştie, tot în secţia montajul lo­comotivelor a lucrat. Aşa a dus-o Apolonia Karlicsek ani la rând. In uzină nu cunoştea nimic altceva decât măturatul atelierului şi curăţatul bancurilor de lucru. De aceea, spre deosebire de Gheorghe Curiţa, care a cerut singur să se califice în meseria de strungar, Apoloniei Karlicsek i s’a părut foarte ciudată propunerea pe care i-a făcut-o maistrul Cremian, de a o califica lăcătuş. In ultimii ani, Apolonia a început într’adevăr să vadă că în uzină se petrec o sumedenie de lucruri noi. Şi-a dat seama că muncitorii îşi stăpânesc a­­cum singuri soarta, că vremea capitalişti­lor a apus pentru totdeauna. Dar a crezut că pentru dânsa e prea târziu să re­pare vechea nedreptate care o ţintuia de atâta vreme lângă mătură şi lângă cârpa de ulei. Când Crenian i-a propus să in­tre în şcoala de calificare la locul de muncă, Apolonia a şovăit: — îmi va folosi mie şcoala asta ? Ce-o să pot eu învăţa după ce atâta vreme am fost deprinsă doar cu mătura? Haring Francisc, instructorul pe care i-1 alesese meşterul Cremian, a discutat mult cu ea în această privinţă. I-a arătat că astăzi îi sunt deschise toate căile. In toată uzina femeile se califică, toate sec­ţiile angajează femei pentru cele mai dife­rite munci. Şi încetul cu încetul, Apolonia Karlic­sek a început să înveţe meseria de lăcă­tuş. Cunoaşte acum sculele şi ştie să pi­­lească şi să ajusteze. Când i s’a dat spre ajustare primul cuzinet, Apolonia nu s’a mai mirat. L-a luat ca pe o piesă de mult cunoscută şi l-a lucrat repede şi bine, spre bucuria meşterului Haring. Azi, Apolonia lucrează şi cutii de uns pentru locomotivă. Toate cinci reperele cutiilor le face singură, fără ajutorul ni­mănui. ★ Tânărul Aurel Becican se ocupa — până astă iarnă — cu căratul materialelor la maşina de găurit. Când l-a dat în pri­mire găuritorului Iosif Schlapal, meşte­rul Crem­an i-a atras atenţia asupra unui lucru. — Va trebui să-l înveţi meseria de la în­ceput, ca pe un copil, alfabetul. Dacă Cu­riţa şi Karlicsek aveau măcar de­prinderea de a lucra în uzină, Becican n’a cunoscut deloc fabrica până anul trecut. Intr'adevăr, Aurel Becican a învăţat mai greu meseria. Iosif Schlapal a zăbovit ore întregi, după ce sirena suna încetarea schimbului explicând lui Becican cum se execută dife­­rite operaţii. Şi tânărul muncitor a început să­ înveţe noua meserie. După ce s-a de­prins cu maşina, după ce a învăţat părţile componente ale maşinii şi modul ei de funcţionare, Beci­an a trecut să lucreze şi piese. In Februarie a şi lucrat primele longeroane. Astăzi el a început să înveţe să ascută singur cuţitul şi să-şi fixeze sin­gur piesele în maşină. Lucrează încă greu cu instrumentele de măsurat, dar meşterul Crem­an împreună cu Schlapal, instructor rul, se străduesc să-l ajute şi în această privinţă. ★ Cu puţin timp în urmă, comitetul de partid al uzinei a cerut maistrului Crenian să prezinte o scurtă dare de seamă asupra felului cum merge munca de calificare la locul de producţie. Maistrul Crenian a stat de vorbă cu fiecare dintre instructori şi cu fiecare din elevii săi. I-a supus unui scurt examen. In faţa comitetului de partid, Francisc Crem­an a putut astfel prezenta cele dintâi rezultate rodnice ale muncii depusa în prima etapă a planului şcolii sale,, Gheorghe Curiţa, muncitorul care astă iarnă nu ştia încă cum se ascute un cu­ţit, produce astăzi cu 50% mai multe piese ca în ianuarie. El şi-a sporit în aceeaşi mă­sură şi câştigul. Karlicsek Apolonia a făcut şi ea progrese însemnate. Azi nu numai că lucrează singură toate cele 5 repere ale cutiilor de ungere, dar a învăţat să traseze singură piesele şi a început chiar să se descurce în ce priveşte desenul tehnic. Şi Karlicsek Apolonia şi Aurel Beci­an şi-au sporit la aproape odată şi jumătate câştigul Meşterul. Crem­an a vorbit cu căldură,­ entuziasmat de succesele elevilor săi. — Ca să fiu drept, nici eu nu m’am aş­teptat la asemenea rezultate! — a mărturisit el la urmă. Ştiam şi înainte cât de mare e nevoia de cadre. Aşa ,s’a şi­ născut de fapt ideia acestei şcoli. * Azi, însă, ştiu mult mai multe. Ştiu nu numai că avem nevoie de cadre, dar că şi oamenii noştri, muncitorii, simt nevoia să înveţe, sunt în­setaţi de tehnică, de cunoştinţe noi. In ur­mătoarea serie, va trebui să-mi iau un nu­măr m­ult mai mare de elevi, să ne întoc­mim un plan şi mai amănunţit, ca să creş­tem împreună cât mai multe cadre pentmu cincinal, pentru socialism.. V. ALBULESCU SCÂNTEIA DECADA LITERATURII RUSE Mândria de a răspândi cartea rusă şi sovietică Când ziarele au anunţat sărbătorirea „Decadei literaturii ruse şi sovietice", am simţit o mare bucurie pentru că această sărbătoare e strâns legată şi de viaţa mea. Lucrez la uzinele „23 August", înainte munceam la descărcarea vagoanelor. Intr’o zi partidul m’a luat de acolo şi m’a pus bibliotecar. Credeam că visez. Se poate — din muncitor, bibliotecar ? mă în­trebam eu. Oare voi putea face faţă ? M’am pus pe citit — căci rămăsesem în urmă în ultima vreme — şi cărţi cum ar fi „Aşa s’a călit oţelul", „Atelierul de foc" „Pământ desţelenit" şi altele m’au umplut de încredere în puterile mele şi am sim­ţit că, cu oricâte eforturi, trebue să fac aşa ca astfel de cărţi minunate să ajungă neapărat în mâinile muncitorilor — cât mai mulţi să citească! Nu prea a fost uşor la început. Mulţi veneau singuri să ceară cărţi, dar alţii nici nu vroiau să audă de aşa ceva. „N’am timp", ziceau, sau „lasă, altădată”, sau alte vorbe de astea. Vă spun drept, am încercat cu aceştia atâtea metode că odată m’am apucat chiar să iau un elec­trocar stricat, să-l împodobesc cu cărţi şi să mă plimb cu el prin curtea uzinei. — Ia dă-mi şi mie cartea aia ! zicea câte un tovarăş. — Nu ţi-o dau, nu vezi că aici e un fel de vitrină pe toţii îi ziceam eu. Vino la bibliotecă, că acolo îţi fac fişă şi­ îţi dau orice carte pofteşti. In ziua aceea mi-au venit vreo 100 de cititori. Cu unii muncitori stăteam multă vre­me de vorbă. Era un tovarăş dela vagoa­ne noi, codaş în lege şi mare iubitor de stat prin cârciumi — nu-i mai pomenesc nu­mele, că acu’ s’a lecuit de obiceiul ăsta. Lipsea el dela lucru, întârzia, pleca primul — și tot el zicea că n’are timp să citească. Nu vă mai spun câte am avut cu el — dar în ultimul timp a citit „Război şi pace” — toate patru volumele — „învierea”, „Pe Do­nul liniştit” — deasemeni toate volumele — „Pământ desţelenit”, „Oţel şi sgură”, „Ma­ria”, „Secerişul” şi altele. Ciudat lucru la prima vedere: cine lipseşte mult şi lucrea­ză puţin „n’are timp" de citit; iar altul, ca un făcut, cu c£t munceşte mai mult, merge pe la şedinţe, etc., cu atât „capătă" mai mult timp de citit. Omul de care vor­beam a căpătat titlul de fruntaş în pro­ducţie, câştigă mult mai bine ca înainte şi cheltueşte mult mai cu socoteală ca îna­inte şi e unul dintre cei mai buni propa­gandişti ai cărţii. Şi el ca atâţia alţii pe care-i cunosc a învăţat din cartea rusă şi sovietică să gândească mai serios asupra vieţii, asupra rostului lui în viaţă, şi-a transformat sufletul, a devenit un om lu­minat şi tot mai cult. Aş mai putea povesti multe cazuri care arată că literatura rusă şi sovietică e însoţitorul de nedespărţit al muncitorilor noştri pe drumul care-i face oameni culţi, stahanovişti, cetăţeni de frunte ai patriei­ noastre. Vreau să mai spun că literatura rusă şi sovietică îţi deschide pofta şi te ajută să înţelegi mai bine şi cărţile de ideologie şi pe cele tehnice. Mare bucurie am oridecâ­­te ori mă gândesc la cunoscutul nostru sta­­hanovist Iuteş Nicolae de care suntem cu toţii mândri. îmi amintesc că prima carte pe care a luat-o dela bibliotecă tov. Iuteş Nicolae a fost „Aşa s’a călit Oţelul" de N. Ostrovski. Căpătând gust pentru li­teratură, tovarăşul a citit mai multe cărţi literare ca de pildă „întreprinderile Arta­­monov" de Gorki, mai târziu „învierea" de Tolstoi şi multe altele. Trecând la car­tea tehnică, tov. Iureş Nicolae a citit pe Bortkevici­ Bâkov, punând apoi mai târziu în aplicare metoda tăierii rapide a metale­lor. Tovarăşul a ajuns primul stahanovist al uzinei noastre şi a studiat mai toate broşurile apărute în Editura C.G.M. despre metode stahanoviste. Astăzi el conduce un sector de sculărie. Tov. Iureş Nicolae a citit şi adânceşte Istoria P.C. (b) al Uniu­nii Sovietice, volumul de „Rezoluţii şi Hotărîri ale partidului nostru", „Articole şi cuvântări" de tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej, culegerea „Probleme ale vieţii de partid" şi altele. Mulţi dintre cei ce au început să ci­tească literatură rusă şi sovietică au prins apoi poftă şi pentru cărţi româneşti cum ar fi „Drum fără pulbere", „Oţel şi pâine" ş. a. De ce oamenii muncii iubesc literatura rusă şi sovietică ? Pentru că ea le vorbeşte adevărul despre viaţa lor din trecut, des­pre mizeria şi bezna în care erau ţinuţi şi demască pe cei care erau vinovaţi de a­­ceasta — moşierii şi burghezii. Astăzi lite­ratura sovietică vorbeşte oamenilor muncii de viaţa adevărată, de omul nou, omul so­vietic, ne învaţă să ne călăuzim după exem­plul lui, ne transformă sufleteşte, ne în­soţeşte şi ne însufleţeşte pe drumul con­struirii socialismului. Literatura progre­sistă rusă şi­­ literatura sovietică sunt contrariul literaturii burgheze, care vorbeş­te despre crime şi desfrâu şi cu care clasele stăpânitoare căutau să păstreze întune­ricul în mintea oamenilor muncii. Duşmanul de clasă nu avea şi nu are interes ca oamenii muncii să se lumineze. Am priceput asta mai bine după o întâm­plare petrecută la ferma noastră, a uzinei, de la Putinei-Teleorman. Avem acolo o bibliotecă şi un club aparţinând uzine­lor „23 August", şi m’am dus să văd cum merg lucrurile. La un colţ de uliţă erau mai mulţi ţărani care stăteau la sfa­dă. Mă apropii de ei şi spun că am venit cu echipele noastre artistice să dăm o serbare, şi că totodată am adus multe cărţi sovietice despre agricultură şi despre viaţa ţăranilor colhoznici. Dar din grup se des­prinde un ţăran cu picioarele goale, însă care cântărea la 120 kg., iar fălcile îi erau roşii ca para focului. „M­ă tovarăşe — mă întrerupe el — uite, sunt în picioa­rele goale. Mai bine decât cărţi ne aduceai încălţăminte, că tovarăşii de aici ne strâng totul la colectări şi zic că vi le aduc d-voastră, mun­citorilor". I-am răspuns că după cum ara­tă sărmanul de el, tare mi-e frică că are vreo cinci perechi de ghete şi vreo sută de pogoane de pământ. „Dumnealor, i-am zis eu, arată mai prost la faţă, dar uite că toţi sunt încălţaţi. Doar n-oi fi d-ta cel mai sărac din sat". Ăilalţi ţărani s-au pus pe râs de nu mai puteau, şi atunci i-am zis-o: „Mi se pare că eşti vreun chiabur, de aia nu ţi-or fi plăcând căr­ţile". El a zis că-i mijlocaş, iar ceilalţi râ­deau mai departe, îşi dădeau cu cotul şi-mi făceau semn să nu-1 cred. L-am reco­mandat pe .Tmijlocaş" organizaţiei de bază de acolo, ca să-l aibă în grijă, şi am înţeles odată mai mult că duşmanul se teme de cartea cea bună ca dracul de tă­mâie. Astăzi, la noi în uzină cartea rusă şi so­vietică se bucură de o caldă iubire. Unele cărţi, cum ar fi „Oameni la volan" sau „Incendiatorii" sunt atât de des citite, că deşi am 50 de exemplare din fiecare, căr­ţile circulă mereu şi niciodată nu stau în bibliotecă. Vine câte un tovarăş să-mi ceară o carte din astea şi-i spun : „Aşteaptă pu­ţin, că peste un sfert de oră vine tovarăşul cutare şi mi-o aduce îndărăt" — şi car­tea trece direct din mână’n mână, fără să se mai odihnească în raft. Ştiu însă că mai am şi lipsuri. N’am iz­butit să-i atrag la citit şi la ţinerea de pre­lucrări pe unii din inginerii noştri, deşi ei sunt intelectuali şi ar putea da un mare ajutor în studierea cărţilor. Uneori eram cât pe aci să obosesc în muncă — dar în­totdeauna mă sprijinea şi mă sfătuia organizaţia de partid. Sarcina noastră pe viitor de a consolida şi mai departe suc­cesele dobândite în munca pentru în­deplinirea şi depăşirea planului pe primul an din cincinal e legată şi de felul în care tovarăşii vor citi şi studia. Trebue antre­naţi şi apropiaţi de bibliotecă toţi munci­torii. Am înşirat mai sus câteva motive pen­tru care „Decada literaturii ruse" este o mare sărbătoare pentru noi. Iată de ce în această decadă, noi organizăm vitrine şi standuri de cărţi cât şi mici expoziţii în ateliere, pe secţii, organizăm popularizări la microfon şi conferinţe. Faptul că împărţi oamenilor muncii cărţi ruse şi sovietice care le luminează viaţa te face să fii mândru de meseria de bibliotecar, să simţi că eşti un prieten sufletesc al oamenilor muncii, să cauţi să fii un cât mai vrednic ostaş în armata re­voluţiei culturale condusă de partidul nostru pentru victoria socialismului şi a păcii. V. GOSPODIN bibliotecar — uzinele „23 August" Nr. 2312 Festival literar Duminică după amiază a avut loc la Casa Prieteniei Româno-Sovietice din str. Batiştei nr. 14, un festival literar artistic organizat de Consiliul General A.R.L.U.S.,­ în ca­drul „Decadei literaturii ruse". La festival au luat parte şi A. N. Gon­­cearuk, secretar al Ambasadei Uniunii Sovietice şi D. F. Belov, reprezentant per­manent al VOKS-ului în R.P.R. Un numeros public a urmărit cu viu in­teres programul bogat şi variat al festiva­lului, la care şi-au dat concursul numeroşi actori ai teatrelor din Capitală. S a citit versuri şi proză din operele lui Lermon­tov, Puşkin, Tolstoi, Cehov şi Turgheniev.­ Deasemeni, solişti ai Operei de Stat au interpretat arii inspirate din versurile lui Puşkin. De un deosebit succes s-a bucurat pre­zentarea tabloului I din piesa „Căsătoria“ de N. V. Gogol, interpretat de studenţi al Institutului de Teatru „I­ L. Caragiale" din Capitală. La sfârşit a rulat filmul „Ruslan şi Ludmila", realizat după poemul în versuri cu acelaş nume de Puşkin. (Agerpres). Un volum de scrieri antiimperialiste­­ ale marelui Gorki In cinstea „Decadei literaturii ruse" In editura „Cartea Rusă" a apărut volumul „Pentru pace şi democraţie”, care cu­prinde fragmente din schiţele, pamfletele,­ articolele, cuvântările şi scrisorile mare­lui scriitor Maxim Gorki. In scrierile sale, Gorki demască cu uriaşul său talent imperialismul american, căpetenia reacţiunii internaţionale, şi smulge vălul ipocriziei de pe faţa politi­cienilor burghezi şi a leaderilor social­­democraţi de dreapta, aflaţi în slujba aţâ­ţătorilor la război. Marele scriitor înfie­rează pe ideologii” dolarului — „savanţi" şi scribi cosmopoliţi — care servesc cu­ slugărnicie interesele agresive ale Wall­ Street-ului. Culegerea „Pentru pace şi democraţie" are o mare actualitate pentru zilele noas­tre şi constitue o armă puternică în lupta antiimperialistă pentru pace. Citiţi din literatura sovietică: A. Serafimovici — Torentul de fier — Opere alese (nuvele) D. Furmanov — Ceapaev A. Pervenţev — Kociubel A. Tolstoi — Calvarul — Pâinea N. Ostrovski — Aşa s’a călit oţelul — Născuţi în furtună V. Ivanov — Parhomenko A. Fadeev — înfrângere K. Fedin — Primele bucurii — O vară neobişnuită,. M. Şolohov — Pe Donul liniştit V. Nikitin — Aurora Boreală Conferinţe Consiliul general A.R.L.U.S. anunţă conferinţa tov. Aurel Mihale, scriitor, cu subiectul: „Literatura sovietică rusă în lupta pentru pace şi comunism". Va urma un program de cântece şi versuri ruse des­pre pace şi comunism. Conferinţa are loc azi Marţi 1 Aprilie a. c. orele 18 în sala Dalles. ★ Casa Prieteniei Româno - Sovietice, A.R.L.U.S., anunţă pentru Marţi 1 Aprilie a.c. orele 18, în sala din str. Batiştei Nr. 14, prezentarea actualităţii sovietice cu tema: „Premiile Stalin pe anul 1951 în domeniul ştiinţei şi producţiei”. Vor lua cuvântul tovarăşii: Acad. prof. Ştefan Vencov : „Premiile Stalin în domeniul ştiinţei", Ion Teodorescu, director general al uzinelor „23 August”: „Premiile Stalin în domeniul producţiei". Va urma un film sovietic.

Next