Scȃnteia, august 1952 (Anul 21, nr. 2415-2441)

1952-08-01 / nr. 2415

pag. 2 Ţăranii muncitori din regiunea Arad discută proiectul de Constituţie ARAD (de la corespondentul nostru). — In pauza de prânz, la umbra unui stog mare aşezat în mijlocul ariei, utemistul Herbei Vichenti a început să citească pro­iectul noii Constituţii. Membrii gospodă­riei agricole colective „Solidaritatea“, din comuna Frumuşeni ascultă cu atenţie. Dis­cuţii vil prind­ a se înfiripa. Printre primii a luat cuvântul Crunciu Irucu. „In proiect — a spus el — se vorbeşte şi despre drepturile noastre, ale colectiviş­tilor. Proiectul consfinţeşte proprietatea obştească a gospodăriilor agricole colec­tive, care ne dă putinţa să ne făurim un trai nou. Cu ochii noştri vedem cum zi de zi viaţa noastră devine tot mai îmbelşu­gată, mai fericită“. „Eu, bunăoară — spune Ştefan Borşandi — anul trecut am primit pentru cele 637 zile-muncă, pe care le-am făcut împreună cu familia mea, peste 30 măji de grâu, 34 măji de porumb, 300 kg. struguri şi 17.000 lei“. „Viaţa asta nouă — a spus Manole Do­bra — ne-am câştigat-o prin lupta clasei muncitoare, condusă de partid. Şi ca să păstrăm şi să desvoltăm drepturile şi li­bertăţile câştigate trebue să luptăm din toate puterile pentru a întări statul nostru de democraţie populară. Trebue să ne în­deplinim cu cinste datoria de a preda co­tele la colectare." „Sunt de naţionalitate germană — a spus tov. Ackerman Ecaterina — Insă în drepturi sunt egală cu cetăţenii de naţiona­litate română. Ca şi ei, am fost împroprie­tărită cu 8 lanţuri de pământ. Omul meu a avut cinstea de a fi ales ca deputat în co­mitetul executiv al sfatului popular din comună, alături de Pavel Florea şi Crunciu Irucu, iar aci, în colectiv, noi toţi, fără deosebire de naţionalitate, muncim înfră­ţiţi, cot la cot, pentru viaţa asta nouă. Toate aceste drepturi privitoare la minori­tăţile naţionale sunt înscrise în Constituţie. Vom lupta cu hotărîre pentru apărarea acestor drepturi". Au mai luat cuvântul Fiţa Maria, Stel­­mer Paul, Călin Dumitru şi alţii. Mulţi dintre ei au vorbit despre timpurile de ex­ploatare şi umilinţă, despre „libertăţile“ pe care le-au avut în trecut când chiaburii alde Iankert sau Witzenbacher Franţ, jec­măneau oamenii muncii din comună. ★ In satele regiunii Arad sute şi mii de ţărani muncitori, agitatori de partid şi ai organizaţiilor de massă iau parte activă la desbaterea proiectului noii Constituţii. După ce s-au întors de la munca câmpului, 32 agitatori de partid şi ai organizaţiilor de massă, din comuna Frumuşeni şi satul Aluniş, de pildă, au ascultat cu atenţie ci­tirea proiectului de Constituţie şi au par­ticipat la desbateri. Participanţii la şedinţă şi-au luat cu în­sufleţire angajamente. „Eu mă angajez — a spus agitatorul Neamţu Simion, ţăran muncitor — să popu­larizez temeinic proiectul de Constituţie în rândul cetăţenilor din sectorul care îmi este repartizat“. Tov. Nicoară Aurel, preşedintele comi­tetului executiv al sfatului popular comu­nal, a spus: „In cinstea noului proiect de Constituţie mă angajez în numele sfatului popular să antrenăm ţăranii muncitori pentru ca lucrările de recoltare şi treeriş să fie terminate până în ziua de 7. August, adică cu 3 zile înainte de termenul pre­văzut, și să predăm statului cotele de cereale cuvenite"* Consfinţirea marilor noastre cuceriri Vă trimit aceste rânduri dintr’un mi­nunat loc de odihnă, pe malul mării, unde, prin grija pe care­­ partidul şi guvernul o poartă oamenilor muncii, am putut veni să mă bucur de frumuseţea naturii şi să prind noi puteri pentru munca viitoare. Aci, stahanovişti, inovatori şi fruntaşi ai muncii din uzine şi fabrici, oameni ai culturii, ai ştiinţei şi artei au prilejul să lege prietenii între ei şi să discute împreună evenimentele zilei. Printre ace­stea cel mai important este de bună seamă publicarea proiectului noii Consti­tuţii a R.P.R. Am citit şi am comentat îm­preună, cu cel mai viu Interes, acest document, care reprezintă consfinţirea cuceririlor noastre, a vieţii noastre de oameni liberi care zidim o lume nouă. Noi ştim bine ce erau constituţiile re­gimului burghezo-moşieresc, constituţii care apărau exploatarea, profiturile capi­taliştilor, pământul moşierilor, ghiftuiala şi huzurul pe spinarea poporului. Noi cunoaştem deasemeni ipocrizia con­stituţiilor pe care le flutură trumanii, Churchill!! şi alţi purtători de cuvânt ai trusturilor imperialiste. La adăpostul acestor mincinoase petece de hârtie, magnaţii marii finanţe, al marii industrii, negustorii de moarte, guvernele samavol­nice şi generalii odioşi, având la ordinele lor întregul aparat de stat, pregătesc un nou măcel mondial, bat, schingiuesc şi aruncă în temniţi muncitori şi oameni cinstiţi care vorbesc şi luptă în numele dreptăţii şi libertăţii, în numele păcii. Cât de fundamental opus prin democra­tismul său, prin adevărul său, prin perspectivele pe care le deschide, este textul proiectului noii noastre Constituţii. Avem în faţă un do­cument armonios, priv­­­vind toate drepturile şi îndatoririle cetă­ţenilor unui stat în care puterea e a oame­nilor muncii, în care ei au posibilitatea de a-şi crea condiţii tot mai bune de viaţă materială şi spirituală, în care fiece om muncitor capătă dreptul de a munci pen­tru binele său şi pentru progresul tuturora. Să apărăm cu dârzenie ceea ce am cu­cerit, să nu îngăduim ca aceste cuceriri să fie vreodată primejduite de duşmanul de clasă şi de inspiratorii săi imperialişti. Ca femeie, ştiu că proiectul noii Consti­tuţii îmi garantează deplina egalitate în drepturi cu bărbaţii; ca cetăţean, ştiu că el imi garantează cele mai largi drepturi şi libertăţi cetăţeneşti; ca artist, ştiu că el consfinţeşte sprijinul pe care mi-l acordă statul pentru a putea progresa necontenit în profesiunea mea. Toate acestea mă ajută să înţeleg şi mai adânc înalta mea datorie de a-mi sluji cu dragoste fierbinte poporul şi patria, de a mă strădui să merit ceea ce îmi dă republica mea. Cu acest gând, in mijlocul acestor dis­cuţii vii asupra proiectului de Constituţie la care participă mascele largi muncitoare, eu Îmi spun cu hotărîre: dacă voi isbuti ca prin noi şi puternice eforturi să merg mereu înainte în munca mea de creaţie, astfel ca să pot sluji efectiv poporul muncitor, fă­când să trăiască pe scenă, nobilele idei care conduc lupta spre mai bine a clasei muncitoare, voi merita cu adevărat să fiu cetăţean ocrotit şi ajutat de noua noastră Constituţie, larg deschizătoare de viaţă fericită. IRINA RACHIŢEANU-ŞIRIANU Artistă emerită a R.P.R. Unde se pot trimite propunerile în legătură cu proiectul de Constituţie Oamenii muncii care au de făcut pro­puneri în legătură cu proiectul de Con­stituţie se pot trimite consiliilor regio­nale, raionale, orăşeneşti F.D.P., comi­tetelor săteşti F.D.P., comitetelor exe­cutive ale sfaturilor populare regionale, raionale, orăşeneşti, comunale sau re­dacţiilor ziarelor centrale şi locale. Deasemeni, propunerile se pot trimite direct Secretariatului Comisiei pentru pregătirea proiectului de Constituţie (Bucureşti, Aleea Alexandru nr. 39). -----------—­Urmând pilda constructorilor Canalului Volga-Don — Ar­icol din ziarul „PRAVDA" — Sub titlul de mai sus, ziarul „Pravda" din 31 iulie a.c. publică un articol de M. Grümberg, directorul general al Cana­lului Dunăre-Marea Neagră. Constructorii Canalului Dunăre-Marea Neagră, ca şi toţi oamenii muncii din Repu­blica Populară Română — se spune în arti­col — salută cu căldură terminarea con­struirii Canalului Volga-Don. Marea bucu­rie pe care ne-a prilejuit-o această remar­cabilă victorie este lesne de înţeles, deoa­rece constructorii Canalului Dunăre-Marea Neagră întăresc zi de zi legătura cu ştiinţa şi tehnica sovietică, cu specialiştii sovie­tici, care ne dau un ajutor de nepreţuit în crearea bazelor hidrotehnicii în ţara noastră. Construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră a devenit posibilă numai datorită ajutorului larg şi permanent ce ni-l acordă Uniunea Sovietică. La efectuarea întregului complex al lucrărilor de pe Canalul Dunăre-Marea Neagră folosim experienţa sovietică do­bândită la construirea Canalului Volga- Don şi la alte construcţii hidrotehnice so­vietice. O mare parte a utilajului de pe şantie­rul nostru a sosit din marea Ţară a Socia­lismului. Excavatoarele sovietice cu cupe de 0,5 metri cubi, cu mobilitate şi randa­ment mare, excavatoarele electrice cu cupe de 1 metru cub şi excavatoarele cu cupe de 3 metri cubi sunt principalele maşini de excavat pământul la această construc­ţie a socialismului din­­ţara noastră. Pentru excavarea pământului de sub apă, am primit din Uniunea Sovietică drage hidraulice cu o productivitate de până la 200 metri cubi pe oră. Ni s’a acordat un preţios ajutor prin fur­nizarea de macarale, remorchere, camioane basculante şi alte mijloace tehnice. Socotim drept sarcină-cheie — de care depinde terminarea canalului — excavarea a 15 milioane metri cubi de stâncă. Şi această complicată sarcină tehnică noi o rezolvăm cu ajutorul tehnicii sovietice şi, mai ales, cu ajutorul minunatelor maşini de foraj pe şenile „Uraleţ". Pentru construirea ecluzelor, au fost ins­talate, sub îndrumarea specialiştilor sovie­tici, pe traseul canalului, pentru prima oară în ţara noastră, uzine automate de beton. Ele au o mare capacitate şi sunt fabricate în Uniunea Sovietică, fiind de acelaş tip ca şi cele de pe Canalul Volga-Don. In valea Carasu, cunoscută înainte ca un focar de malarie, mii de hectare sunt acum secate, irigate şi valorificate pentru diferite culturi. La Cernavodă şi Medgi­dia au fost construite noi aşezăminte mun­citoreşti, la Poarta Albă şi Năvodari au fost date în folosinţă primele cartiere ale viitoarelor noi oraşe. In zona canalului au fost create importante uzine metalur­gice şi întreprinderi pentru fabricarea ma­terialelor de construcţii. In prezent, albia canalului a atins pe tot parcursul ei o adâncime considerabilă. La Cernavodă a fost pusă în exploatare prima platformă a viitorului port fluvial. Colectivul nostru — se spune în încheie­rea articolului — îşi exprimă profunda sa recunoştinţă faţă de Ţara Socialismului victorios şi marele Stalin — creatorul vieţii fericite a popoarelor libere, — pentru aju­torul ce ni-l acordă în construirea vieţii noi. Care sunt atribuţiunile »Tf Marii Adunări Naţionale? ! Tov. Doanţă Gheorghe, responsabilul punc­tului de agitaţie nr. 1 din raionul „Griviţa Roşie", ne scrie că foarte mulţi cetăţeni în­treabă :­­ „Care sunt atribuţiunile Marii Adunări Naţionale?" Considerând că este o problemă de interes general, tov. Doanţă Gheorghe pro­pune să publicăm un răspuns la această în­trebare. Răspuns : Articolul 22 din proiectul de Constituţie a Republicii Populare Române arată că : „Organul suprem al puterii de stat a Repu­blicii Populare Române este Marea Adu­nare Naţională a Republicii Populare Române". Atribuţiile sale se extind in toate pro­blemele statului nostru, Marea Adunare Naţională fiind organul suprem prin care oamenii muncii de la oraşe şi sate conduc statul în conformitate cu interesele celor ce muncesc. Marea Adunare Naţională poate deci hotărî în toate problemele vieţii de stat, pe baza prevederilor Constituţiei. Dacă Marea Adunare Naţională consideră că în interesul întăririi şi consolidării sta­tului de democraţie populară, în interesul construirii socialismului şi al ridicării ne­întrerupte a nivelului de viaţă şi cultură al oamenilor muncii este necesar a se aduce modificări Constituţiei, are şi dreptul de a modifica Constituţia, proiectul de modificare trebuind să fie adoptat de cel puţin două treimi din numărul total al membrilor Marii Adunări Naţionale. Articolul 23 al proiectului de Consti­tuţie arată că „Marea Adunare Naţională este unicul organ legiuitor al Republicii Populare Române“. Intră în competenţa directă a Marii Adunări Naţionale : a) alegerea Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române; b) formarea guvernului Republicii Populare Române. Orice numire şi revo­care a unor membri ai guvernului se face numai de către Marea Adunare Naţională sau, între sesiuni, de Prezidiul Marii Adu­nări Naţionale, cu aprobarea ulterioară a acesteia. c) modificarea Constituţiei; d) chestiunile războiului şi ale păcii. Este necesar să subliniem că în pro­iectul de Constituţie este scris la ca­pitolul introductiv : „Politica externă a Republicii Populare Române este o politică de apărare a păcii, de prietenie şi alianţă cu Uniunea Republicilor Socialiste Sovie­tice şi cu ţările de democraţie populară, o politică de pace şi prietenie cu toate po­poarele iubitoare de pace". Poporul nostru iubeşte pacea şi luptă cu hotărîre pentru apărarea păcii.. Dacă, însă, imperialiştii americani sau slugile lor care uneltesc un nou război vor provoca o agresiune armată împotriva patriei noastre sau a aliaţilor noştri, atunci, Marea Adunare Naţională (iar, între sesiuni, Prezidiul Marii Adunări Naţionale) are datoria şi dreptul de a de­clara starea de război. Apărarea patriei este o datorie sfântă pentru toţi cetăţenii Republicii Populare Române. e) stabilirea planurilor economiei na­ţionale, transformarea acestor planuri în lege obligatorie este făcută de către Marea Adunare Naţională. f) aprobarea bugetului statului şi înche­ierii exerciţiilor bugetare, veghind la asi­gurarea fondurilor necesare pentru desvol­­tarea industriei socialiste, creşterea nive­lului de trai şi cultural al oamenilor muncii, întărirea capacităţii de apărare a patriei. g) stabilirea numărului de ministere ne­cesare pentru buna organizare a treburilor statului, denumirea pe care o va purta fiecare minister și, când e necesar, conto­pirea sau desfiinţarea unora din ele. h) modificarea împărţirii pe regiuni a teritoriului Republicii Populare Române. i) acordarea amnistiei totale sau parţiale unor cetăţeni care sunt condamnaţi pentru diferite delicte. j) Marea Adunare Naţională exercită controlul general asupra aplicării Consti­tuţiei. Ea are dreptul de a numi comisii de anchetă şi revizie în diverse probleme, autorităţile şi funcţionarii de stat având obligaţia să pună la dispoziţia acestor co­misii toate informaţiile şi documentele necesare. Prezidiul Marii Adunări Naţionale răs­punde de toată activitatea sa în faţa Marii Adunări Naţionale. Deasemeni, este răs­punzător şi dă socoteală în faţa Marii Adu­nări Naţionale Consiliul de Miniştri; în Intervalul dintre sesiunile Marii Adunări Naţionale, Consiliul de Miniştri răspunde în faţa Prezidiului Marii Adunări Naţio­nale. Ce înseamnă vot egal şi direct? Top. Florica Radu, de la uzinele „Semănă­toarea" din Bucureşti, ne întreabă: „Ce este votul egal şi direct ?" Răspuns : Prin vot egal se înţelege acel prin­cipiu al sistemului nostru electoral după care toţi cetăţenii R.P.R. cu drept de vot participă la alegeri în mod egal, fiecare cetăţean având dreptul la un singur vot. Iar acelaş număr de alegători alegând un deputat. Proiectul de Constituţie pre­vede că un număr de 40.000 locuitori aleg un deputat. In ţările capitaliste, chiar dacă In mod formal se proclamă în Constituţie egali­tatea voturilor, votul este Inegal, în defa­voarea clasei muncitoare. In Franţa, de exemplu, la alegerile parlamentare care au avut loc în iunie anul trecut, datorită legii electorale şi aranjamentelor dintre partidele reacţionare, s-a ajuns ca pentru alegerea unui candidat comunist să fie nevoie de 60.818 voturi, în timp ce un candidat social-democrat de dreapta era ales doar cu 30.887 voturi, un candidat catolic cu 27.035 voturi, iar un candidat radical cu numai 26.395 voturi. Datorită acestui sistem s-a ajuns ca un vot dat pentru partidele burgheze sau pentru so­­cial-democraţii de dreapta să aibă efect cât 2 voturi date comuniştilor. Astfel, clasa muncitoare a fost lovită, reacţiunea fran­ceză a furat 72 de locuri în parlament partidului clasei muncitoare. In afară de aceasta, circumscripţiile electorale fiind alcătuite după întindere, nu după numărul de locuitori, se creează o situaţie desavantajoasă circumscripţiilor muncitoreşti, unde pe un teritoriu restrâns locueşte o populaţie numeroasă. Iată, tot in Franţa, la alegerile cantonale din toamna anului trecut, în departamentul minier Houdain, pentru a fi ales, candi­datul respectiv a avut nevoie de 21.700 voturi, în timp ce candidatului din depar­tamentul nemuncitoresc Alpii de Jos i-au fost suficiente doar 158 de voturi pentru a fi ales deputat. Vot direct înseamnă participarea la ale­geri a cetăţenilor cu drept de vot, în mod nemijlocit, personal. In unele ţări există sistemul votului indirect, în care alegătorii aleg mai întâi delegaţi, iar aceştia aleg apoi pe deputaţi. In ţările burgheze, prin Sistemul votului Indirect sunt lovite întot­deauna Interesele clasei muncitoare. In aceste ţări votul indirect este folosit pen­tru a îndepărta cât mai mult pe oamenii muncii de la alegerea deputaţilor şi de la exercitarea oricărei influenţe asupra con­ducerii treburilor publice. In Iugoslavia, călăul Tito — pentru a Împiedica pe oamenii muncii să-şi spună cuvântul, prin vot, împotriva regimului fascist — a Introdus în proiectul de Con­stituţie votul Indirect, prin delegaţi. Prin prevederile proiectului de Consti­tuţie a R.P.R., votul egal şi direct asigură fiecărui om al muncii, cetăţean al R.P.R., posibilitatea de a lua parte activă la viaţa politică a statului nostru de democraţie populară. Cum organizează sfaturile populare participarea activă a oamenilor muncii la conducerea treburilor obşteşti ? Top. Păşescu Ion, maistru la ţesătoria „Ilie Pintilie" din Bucureşti, ne scrie: Articolul 55 al­­ proiectului de Consti­tuţie arată că sfaturile populare organizează participarea activă a oamenilor muncii la conducerea treburilor de stat şi obşteşti. Cum infăptuesc sfaturile populare acest lucru ? Răspuns: Sfaturile populare organizează partici­parea activă a oamenilor muncii la condu­cerea treburilor de stat şi obşteşti, în pri­mul rând prin compoziţia sfatului popu­lar, format din deputaţi ai oamenilor mun­cii aleşi din rândurile muncitorilor, ţărani­lor muncitori, intelectualilor legaţi de popor, micilor meseriaşi, gospodinelor, etc. Deputaţii sfaturilor populare au dato­ria de a ţine o strânsă legătură cu massele de oameni ai muncii care l-au ales și de a-i atrage să participe activ la rezolvarea problemelor care stau înaintea sfaturilor­­populare. In afară de aceasta­, sfaturile populare au forme diferite de antrenare a oamenilor muncii la activitatea obştească, la rezol­varea numeroaselor probleme locale. Una din aceste forme sunt activele de cetăţeni de pe lângă comisiunile perma­nente. Comisiunile permanente sunt for­mate din deputaţi şi fiecare din ele acti­vează într’un anumit domeniu (industrie lo­cală, agricultură, comerţ, finanţe, problema gospodăreşti, edilitare, sanitare, etc.). Comisiunea permanentă a Industriei locale, de pildă, se ocupă de buna funcţionare şi desvoltare a întreprinderilor ce ţin de sfa­tul popular, de felul cum acestea îşi în­deplinesc sarcinile de producţie conform planului economic local, de valorificare a resurselor locale, etc. Fiecare comisiune permanentă atrage în jurul ei numeroşi oa­meni ai muncii mai pricepuţi în domeniul respectiv, tehnicieni, etc., care primesc să îndeplinească anumite munci cu caracter obştesc, şi care formează activul de lucru al comisiunii permanente. Aşa, de pildă, comisiunea permanentă agricolă atrage în munca ei agronomi, brigadieri din gospo­dăriile colective, ţărani muncitori fruntaşi în muncile agricole, tractorişti, etc. O altă formă de antrenare a oamenilor muncii în munca sfaturilor populare o con­­stitue comitetele de cetăţeni. Acestea se formează pentru organizarea şi supraveghe­rea unor anumite lucrări (construirea unui pod, repararea unui cămin cultural, ame­najarea unei străzi) şi funcţionează până în momentul în care această lucrare a fost terminată. In numeroase comune din ţara noastră s’au organizat asemenea comitete care se ocupă de felul cum se efectuează diferitele construcţii stabilite prin autoim­­punere. La rezolvarea unor chestiuni importante, sfaturile populare consultă oameni ai muncii cu cunoştinţe în domeniul respectiv, fie individual, fie prin organizarea unor consfătuiri. Sfaturile populare antrenează pe oamenii muncii la conducerea treburilor de stat şi obşteşti şi cu ajutorul organiza­ţiilor de massă. Sindicatele, organizaţiile U.T.M., U.F.D.R., cooperativele, etc. dau concursul lor organelor locale ale puterii de stat pentru înfăptuirea sarcinilor care le stau în­­ faţă. Iniţiativa creatoare a masselor, care participă direct la rezolvarea problemelor locale se manifestă în cele mai variate forme : control obştesc asupra activităţii instituţiilor de stat şi Întreprinderilor in­dustriei locale, prezentarea de propuneri referitoare la îmbunătăţirea funcţionării aparatului administrativ, sprijinirea di­rectă a organelor locale ale puterii de stat in înfăptuirea diferitelor măsuri etc. In toate acestea se vădeşte puternic ca­racterul adânc democratic al organelor de stat din R.P.R. IN LEGĂTURĂ CU PROIECTUL DE CONSTITUŢIE Răspunsuri la întrebările cetăţenilor întunecata a Ku-Klux-Kl­an. O dâră roşie de sânge marchează în­treaga istorie din ultimele decenii a Sta­telor Unite. Este sângele a mii şi mii de americani ucişi mişeleşte pentru singura „vină“ că erau muncitori ce luptau împo­triva cruntei exploatări la care erau su­puşi, pentru că erau negri care-şi apărau dreptul la viaţă, pentru că erau cetăţeni cinstiţi ce luptau pentru drepturile lor, pentru pace. Sub oblăduirea marilor trusturi, fascis­mul american a crescut şi s-a întins ca o uriaşă caracatiţă pe trupul Americii, ne­­ovăind în faţa celor mai fioroase crime, storia fascismului american îşi are Înce­puturile încă spre sfârşitul secolului al XIX, fiind precursorul şi modelul hitle­­rismului. Cartea scriitorului progresist american Albert Kahn — „înaltă trădare" — apărută nu de mult în traducere româ­nească, cuprinde un impresionant mate­rial documentar asupra evoluţiei fascismu­lui american. Să spicuim din ea o serie de fapte mai caracteristice. Una din cele mai odioase organizaţii fasciste americane, Ku-Klux-Klanul, s-a născut în 1870. In întinse regiuni ale Americii, membrii mascaţi ai Klanului te­rorizau populaţia, făcând cavalcade noc­turne, organizând drept „distracţii" bi­ciuiri, mutilări, asasinate, împotriva cetă­ţenilor progresişti şi împotriva negrilor. In Louisiana, membri ai Klanului au ucis câţiva oameni cu ajutorul unui tăvălug mecanic pentru şosele. In Oklahoma, în urma unor cercetări, s’a ajuns la concluzia că numai în doi ani Klanul a comis peste 2.000 de asasinate. Nu a avut loc niciun fel de anchetă în legătură cu aceste crime. Şi aceasta nu întâmplător. Printre mem­brii sângeroasei organizaţii fasciste s’au aflat din totdeauna miniştri, senatori, de­putaţi. Unul din membrii ei marcanţi este însuşi Harry Truman. Bestiile Ku-Klux-Klanului, odată ajunse în funcţii publice, pun în aplicare cri­minala politică a acestei bande de asasini şi jefuitori. La 7 Noembrie 1919, minis­trul de Justiţie al Statelor Unite, Frank Burke, a deslănţuit o sângeroasă acţiune — Fapte din cartea „înaltă trădare“ de scriitorul progresist american Albert Kahn — Împotriva elementelor progresiste din America. La New York, Filadelfia, Detroit şi în alte zeci de oraşe americane, agen­ţii poliţiei s’au năpustit asupra meetingu­­rilor organizate de muncitori cu prilejul celei de a doua aniversări a Marii Revo­luţii Socialiste din Octombrie. In acea zi au fost arestaţi sute de americani născuţi în străinătate sau băştinaşi. Dar aceste razii au fost numai un început. La 2 ianuarie 1920 ele au fost extinse în întreaga ţară. Agenţii ministerului de justiţie au năvălit la întrunirile publice, în birouri şi locuinţe. 6.000 oameni au fost arestaţi în cursul acestei „operaţii" dirijate de faimosul procuror Palmer şi de adjunctul său, Edgar J. Hoover, care avea să devină mai târziu şeful Gestapoului american F.B.I. La închisoarea Hartford, deţinuţii despre care se presupunea că sunt comunişti erau închişi câte 10—15 împreună intr’un fel de cameră-sicriu, de 2,70 m. lungime şi 1,20 lăţime, construită din ciment, fără fe­restre. Se punea apoi in funcţiune sistemul de încălzire, cimentul se încingea, iar ares­taţii erau ţinuţi astfel în beznă şi într’o căldură insuportabilă timp de 36 până la 60 de ore. Inebuniţi de pe urma chinu­rilor îndurate, zeci de bărbaţi şi femei arestaţi s’au sinucis. Pentru aceste crime Înfiorătoare nimeni nu a fost niciodată adus în faţa judecăţii în S.U.A. Imperialismul american avea nevoie de o provocare menită să-i dea pretextul unei represiuni care să intimideze mişcarea muncitorească din America, ce se desvolta sub influenţa puternică a Revoluţiei din Octombrie. In 1920, la o razie făcută în­tr’un mic oraş de lângă Boston, au fost arestaţi şi doi muncitori de origină italiană, Nicola Sacco şi Bartolomeo Vanzetti. Cei doi muncitori au fost acu­zaţi de tâlhărie şi asasinat. Deşi în­potriva lor judecătorii şi martorii acuzării — care aşa cum s’a dovedit mai târziu erau foşti puşcăriaşi, hoţi şi sperjuri — nu putură aduce niciun fel de dovezi, deşi mai târ­ziu un tânăr portughez, Celestine Ma­­deiros, a recunoscut că el este adevă­ratul asasin şi că Sacco şi Vanzetti nu au avut nicio legătură cu crima imputată, cei 2 muncitori au fost totuşi condamnaţi la moarte. In toate ţările au avut loc mari demonstraţii de massă şi greve de protest. Dar aşa cum a arătat milionarul Robert Lincoln O’Brien, proprietarul ziarelor „Boston Herald" şi „Boston Traveller": „In momentul acela echilibrul ordinei cerea executarea lui Sacco şi Vanzetti" şi pen­tru a consolida „ordinea" proprietarilor sacilor de aur, guvernul american a ordo­nat la 23 August 1927, după 7 ani de de­tenţiune, executarea celor doi muncitori nevinovaţi. La câteva ore după această crimă monstruoasă, marele scriitor fran­cez Romain Rolland scria : „...Acuz de înaltă trădare faţă de America pe cei care în văzul lumii Întregi au pătat-o cu a­­ceastă crimă judiciară". In a doua săptămână a lunii Mai 1932, două sute de șomeri, veterani din războiul mondial, originari din Portland, (Oregon) porniră într'o călătorie de 5400 km. spre Washington pentru a cere Congresului plata indemnizaţiei lor. Această călătorie a fost semnalul uneia din cele mai mari demonstraţii populare din istoria Americii: „marşul veteranilor asupra Washingto­nului". In iunie, 20.000 de veterani se adunaseră la Washington. Preşedintele Hoover refuză să-i primească în audienţă. Guvernul­ deslănţui o cumplită teroare împotriva organizatorilor marşului. Peste câteva zile — ca un avertisment — cada­vrele a doi veterani au fost găsite plutind pe Potomac. Guvernul anunţă că nu va acorda indemnizaţia cerută de veterani. La 28 iulie, dată numită apoi „Joia sân­geroasă", generalul Mac Arthur, care avea să devină mai târziu călăul poporu­lui coreean, deslănţui masacrul. „Pe toată Pennsylvania Avenue — scria „New-York Times" — veneau soldaţi, cavaleria des­chizând drumul, după el urmând tancurile, mitraliorii şi Infanteria. In mijlocul unor scene care aminteau curăţirea unui oraş după ocuparea lui în timpul războiului mondial, trupele federale... au alungat din satul de colibe de pe lângă Pennsylvania Avenue armata celor ce revendicau indem­nizaţia". Purtând măşti împotriva gazelor şi asvârlind bombe cu gaze lacrimogene infanteriştii urmăreau pe veterani care fu­geau căutând cu disperare să-şi apere fe­meile şi copiii. In aceeaşi noapte trupele călăului Mac Arthur au luat cu asalt ta­băra de la Anacostia unde se adăposteau veteranii. In timp ce reflectoare uriaşe lu­minau terenul mocirlos, soldaţi cu căşti de oţel înaintau, incendiind colibele şi cor­turile veteranilor. La miezul nopţii cerul Washingtonului era­ luminat de o mane de flăcări. Mulţi dintre veterani cu soţiile şi copiii lor au fost asfixiaţi de gaze. Aşa au făcut cuno­ştinţă la 28 iulie 1932 cu sângerosul fas­cism american cel ce luptaseră în primul război mondial în numele Americii. Una din cele mai crunte represiuni împotriva muncitorilor americani s’a des­făşurat la 30 Mai 1937. In această zi, pe un loc viran din apropierea uzinei „Repu­blic Steel" din Chicago, s’au adunat 1000 de bărbaţi, femei şi tineri. Erau muncitori grevişti dela uzinele „Republic Steel". Când coloana s’a pus în mişcare, în fruntea ei păşeau mai mulţi demonstranţi purtând lozinci pe care scria : „Republic Steel" e împotriva poporului, „Republic Steel" vio­lează legea muncii." Deodată apărură sute de poliţişti înarmaţi. Fără niciun avertis­ment, ca la un semnal dinainte stabilit, mai mulţi poliţişti aruncară în mulţime bombe cu gaze lacrimogene. Iar pe neaşteptate traseră o salvă de focuri de revolver. Ceea ce a urmat a fost îngrozitor. Cea mai zguduitoare înre­gistrare a acestui masacru a fost făcută de casa de filme „Paramount" care a filmat în întregime desfăşurarea eve­nimentelor. Dar patronii casei de filme nu au îndrăznit niciodată să prezinte acest film în faţa publicului de teama „tulbură­­rilor". In urma rulării lui în faţa unui grup restrâns de senatori, ziarul american „St. Louis Post Dispatch" a publicat o dare de seamă asupra filmului. Iată câteva extrase din acel articol. ....deodată, fără niciun avertisment vizibil, se produce un sgomot îngrozitor de împuşcături de revolver şi manifestanţii din primele rânduri cad la pă­mânt ca iarba sub coasă. Grupuri de po­liţişti înconjoară grupuri de indivizi izolaţi, se năpustesc asupra lor cu bastoanele de cauciuc, folosind metoda aceea îngrozi­toare care-i caracterizează. Sunt cazuri in care doi până la patru poliţişti snopesc în bătaie un singur om... Activiştii din C.I.O. povestesc că atunci când una din victime a fost predată unei întreprinderi de pompe funebre s’a constatat că avea creerii lite­ralmente sburaţi, craniul fiind distrus de lovituri". Bilanţul ? Zece supeitori ucişi şi alţi zeci de muncitori răniţi. Autorităţile din Chicago au apreciat masacrul ca „o ac­ţiune disciplinară a poliţiei, demnă de toată lauda" . Din puzderia de organizaţii fasciste, ex­presie a sângerosului fascism american, care au apărut între anii 1930—1940 în S.U.A., niciuna n’a săvârşit crime mai înfiorătoare ca „Legiunea Neagră". Pe acolo pe unde trecea ea rămâneau case arse până la temelie, sedii ale sindicatelor dis­truse de bombe, aşezări omeneşti in care bântuia spaima, oameni omorîţi sau schi­lodiţi. Vorbind despre activitatea criminală a „Legiunii Negre", însuşi un guvernator al statului Pennsylvania, George H. Earle, a declarat: „Acuz această organizaţie de a fi rezultatul direct al campaniei de propa­gandă subversivă finanţată de marii duei din ducatul Delaware, familia du Pont şi de regii industriei de armament care sunt membri ai „Ligii Americane a Libertăţii". Am fost ministru al Statelor Unite în Au­stria între anii 1933—1934. Am văzut cu ochii mei cum s’au născut fascismul şi na­zismul pe furiş, în întuneric, şi cum s’au desvoltat datorită unor organizaţii întru to­tul asemănătoare cu „Legiunea Neagră". Campania profascistă, despre care vorbea guvernatorul George Earle în 1936, a de­venit după cel de al doilea război mondial o adevărată politică de stat în America guvernată de Harry S. Truman. Fascismul bântute cu furie in S. U. A. Urmă­rind să-şi întărească spatele frontului în vederea războiului pe care-l pregătesc, hitlerii americani calcă în picioare ulti­mele rămăşiţe ale libertăţilor cetăţeneşti. Ei au deslănţuit o adevărată „vânătoare" împotriva elementelor progresiste şi îndeo­sebi a comuniştilor, încercând astfel să zădărnicească rezistenţa poporului ameri­can faţă de pregătirile de război ale Wall­ Street-ulii. Faimosul decret 9835 pentru „cercetarea realităţii“ a fost pro­mulgat de preşedintele Truman la numai zece zile după ce el proclamase „doctrina Truman". Politica expansionismului ame­rican trebuia susţinută de o politică fascistă in interiorul ţării. Aşa cum anunţa agenţia „Associated Press" : „De­cretul preşedintelui Truman se referă la 2.200.000 de funcţionari publici". „Birourile de cercetare a realităţii", spe­cial organizate pe baza legii lui Truman, porniră la lucru. Zeci de mii de funcţio­nari au fost târîţi in faţa acestor „birouri". După felul cum răspundea la interogatoriu se decidea dacă funcţionarul mai poate ră­mâne în slujbă, dacă trebue arestat sau aruncat în lagăr fără judecată. MiI de americani au fost internaţi astfel fără niciun fel de judecată în Maidanezul ame­rican de pe Insula Ellis, unde sunt supuşi unui tratament bestial. La 20 iulie 1948, pe baza legilor fasciste cu care se­­guvernează astăzi în S.U.A., un juriu federal a dat în judecată doisprezece membri ai Comitetului Naţional al Parti­dului Comunist din Statele Unite, acuzaţi de a fi complotat, „răspândind şi susţinând necesitatea răsturnării guvernului Statelor Unite prin forţă şi violenţă". Zadarnic a încercat juriul, timp de şaisprezece luni de zile dearândul, să „organizeze", probe. In rechizitoriu, conducătorii comunişti erau acuzaţi că ar „conspira" să răstoarne gu­vernul prin organizarea unui partid poli­tic credincios învăţăturii marxist-leniniste, publicarea şi difuzarea unor cărţi, articole, reviste şi ziare care propagă principiile marxism-leninismului etc. Cartea lui Albert Kahn a apărut in 1950. De atunci şi până astăzi teroarea fas­cistă din Statele Unite s’a înăsprit. Recent, Steve Nelson, preşedintele, organizaţiei din Pitsburgh a Partidului Comunist din Sta­tele Unite, a fost condamnat la 20 ani Închisoare şi aceasta nu pentru vreun fapt anume care i-ar fi imputat ci pentru ideile sale, pentru Ideile Partidului Comunist. Linşajele, atentatele, crimele de tot felul, procese monstruoase, adevărate linşaje ju­ridice Împotriva unor nevinovaţi, se abat ca o grindină sângeroasă asupra poporului negru din S. U. A. Din Coreea, al cărei pământ eroic l-au Înecat In sânge, vin veştile ororilor de neînchipuit pe care le comit acolo cotropitorii americani, turbaţi de furie că nu pot obţine­ victoria asupra eroicului popor coreean şi a voluntarilor chinezi. Toate acestea nu, sunt decât mani­festări criminale ale “fascismului american, care calcă pe urmele celui hitlerist. Dar nu însuşi bârlogul imperialismului american creşte rezistenţa în faţa noilor hitleri. Cei mai buni şi viteji fii ai Ameri­cii, comuniştii, arată poporului american calea apărării intereselor sale fundamen­tale. „Noi, comuniştii , proclamă o recentă declaraţie a Comitetului Naţional al Parti­dului Comunist din Statele Unite — nu vom capitula în faţa aţâţătorilor la război. Vom continua lupta pentru unirea milioa­nelor de oameni în lupta pentru pace în lumea întreagă"* L MANEA SCÂNTEIA Nr. 2415

Next