Scȃnteia, octombrie 1952 (Anul 21, nr. 2159-2494)
1952-10-03 / nr. 2159
Pag. 2 Cuvântările membrilor delegaţiei compozitorilor sovietici ţinute la plenara Uniunii Compozitorilor din R. P. R. în cadrul desbaterilor plenarei Uniunii Compozitorilor din R. P. R. asupra problemelor creaţiei muzicale româneşti în domeniul muzicii simfonice şi de cameră, al cântecului de massă şi al muzicii uşoare, au luat cuvântul compozitorii V. G. Zaharov, A. G. Arutiunian şi V. P. Soloviev-Sedoi, care au participat ca delegaţi ai compozitorilor sovietici la manifestările din cadrul ,,Săptămânii Muzicii Româneşti”. Cuvântările compozitorilor sovietici, ascultate cu un puternic interes, au constituit un deosebit de bogat ajutor teoretic şi practic pentru compozitorii noştri, în activitatea lor creatoare. Publicăm mai jos aceste cuvântări. Cuvântarea lui V. P. Soloviev-Sedoi Urc la această înaltă tribună cu un sentiment de mare emoţie. Conştient de marea răspundere ce îmi revine, vorbind în aceste zile în care se discută drumul desvoltării muzicii româneşti, eu, ca oaspete al vostru, aş vrea să exprim câteva idei care mă preocupă. Ce concluzie importantă se poate trage, dacă priveşti retrospectiv săptămâna care a trecut, „Săptămâna Muzicii Româneşti” . Mi se pare că principala concluzie care se poate trage este că muzica românească de astăzi, prin cele mai bune creaţii ale ei, baizate pe studierea şi prelucrarea aprofundată a muzicii populare, şi-a afirmat cu curaj existenţa, în faţa lumii întregi. Tovarăşi, există o muzică românească contemporană ! Ea s’a afirmat în faţa publicului care umplea sălile de concert. Poporul îşi iubeşte muzica sa ! Ea s’a afirmat prin ovaţiile entuziaste adresate multor creaţii de seamă Poporul înţelege muzica! Ea s-a afirmat prin excelentul dirijor român George Georgescu, întinerit în aceste zile. Şi cum să nu întinereşti în aceste zile ! Eu cred că inima oricărui adevărat patriot bate mai repede în aceste zile pline de bucurie. A doua concluzie, care decurge în mod nemijlocit din prima, este următoarea: Uniunea Compozitorilor din R.P.R. cuprinde cadre de înaltă calificare, capabil® să facă faţă tuturor cerinţelor arzătoare ale muzicii româneşti. A treia concluzie: poporul român a promovat, a crescut interpreţi de prim rang, dirijori, instrumentişti valoroşi, între care un minunat colectiv de orchestră de muzică populară, solişti minunaţi, coruri, ansambluri, etc. Aceşti interpreţi sunt capabili să redea cu o înaltă măestrie atât cântecele simple, cât şi partiturile cele mai complicate ale compozitorilor contemporani. A patra concluzie: arta poporului român şi în special muzica se bucură de un uriaş sprijin din partea Partidului Muncitoresc Român, din partea Guvernului Român şi din partea tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej personal. Toate acestea ne îndreptăţesc să nădăjduim că muzica românească va merge cu paşi repezi spre culmile strălucitoare ale perfecţiunii, desvoltând fondul de aur al muzicii clasice româneşti. In aceasta sunt interesate toate ţările de democraţie populară, este interesată şi Uniunea Sovietică. Şi cred că nu vă îndoiţi de faptul că toate popoarele ţărilor de democraţie populară şi popoarele marii Uniuni Sovietice doresc sincer succes poporului român, artei româneşti. Iată, dragi prieteni, de ce am urcat la această tribună cu un sentiment de adâncă emoţie. N’a trecut multă vreme de când, printre aşazişii muzicieni „de frunte”, domnea ideia că poporul nu s’a ridicat încă până la înţelegerea muzicii din zilele noastre, că doar, chipurile, peste o sută de ani, poporul va creşte, îi va înţelege şi va înălţa monumente acestor „titani’’ ai muzicii. ’ In legătură cu aceasta, eî 'să refereau de obicei la exemple puţin convingătoare din muzica clasică; că iată, cică’, în veacul cutare, clasicul cutare a scris, în memoriile sau în scrisorile sale către prieteni, cum că pe el îl vor înţelege şi preţui cu adevărat doar generaţiile viitoare. ■ Aceasta a fost — a fost, tovarăşi! Şi este şi astăzi! Şi astăzi, noi, compozitorii, într’o scrisoare către un prieten sau în jurnalul nostru intim, amărâţi de nereuşită sau bucuroşi de un succes răsunător, într’un accesde lipsă de autocritică, ca să mă exprim delicat, ne permitem să ne lăudăm puţintel, numindu-ne deocamdată doar „geniu neînţeles", deşi poporul ne înţelege minunat de bine muzica şi este judecătorul nostru suprem. Cred, că ,majoritatea acelora care se află acum în această sală au şi pregătit pentru istorie modestele lor însemnări. Dar tocmai aici e buba: dacă, după o sută de ani, creaţia compozitorului se va păstra în amintirea urmaşilor recunoscători, vor fi găsite şi aceste documente, iar dacă creaţia compozitorului va fi dată uitării, este limpede că nici scrisorile sau memoriile compozitorului nu vor mai fi găsite. Iată cum se prezintă, după părerea mea, chestiunea recunoaşterii „după o sută de ani". Noi, compozitorii sovietici, împărtăşim deasemeni teoria celor „o sută de ani" şi chiar a unui număr mai mare de ani, numai că teoria noastră urmăreşte ca poporulsă înţeleagă şi să iubească creaţia noastră şi acum, şi peste 100, şi chiar peste mai mult de 100 de ani. Iată de ce noi ne punem problema creării lucrărilor sovietice clasice, problema creării muzici clasice de toate genurile. Noi ne dăm perfect de bine seama că trebue să lăsăm în artă monumente care să arate urmaşilor noştri măreţia epocii în care trăim. Să vedem care sunt bazele pentru crearea muzicii clasice. Genialul întemeietor al muzicii clasice ruse M. I. Glinka a spus: „Muzica este creată de popor. Noi compozitorii nu facem decât s’o aranjăm". Aceste cuvinte exprimă foarte limpede şi foarte modert menirea compozitorului. Şi într’adevăr, cât de jalnici am apărea noi, compozitorii, dacă am presupune, fie şi pentru o singură clipă, că nu avem o muzică populară. La congresul mondial al compozitorilor democraţi de la Fraga, care a avut loc în 1948, un muzician olandez a rostit următoarea frază absurdă: „Pe ce bază să creeze muzică compozitorii olandezi, dacă în Olanda nu exstă muzică populară ?“ Imi amintesc că congresul a primit aceste cuvinte cu o tăcere sUmbră. Intr’-adevăr este greu să-ți imaginezi un popor care să nu aibă muzica sa. Eu cred că lucrurile se prezintă puţin altfel. Muzicologii din Olanda studiază pur şi simplu muzica de import şi pe cea a compozitorilor lor autohtoni, pe care aceştia o compun după chipul şi asemănarea muzicii de import sau pe care o primesc din ţările capitaliste în schimbul caşcavalului de Olanda, după principiul: o roată de caşcaval pentru un cântecel de Jazz, al cărui titlu senzaţional sună cam aşa : „Lui Mary, primăvara li place mirosul de caşcaval". Dar noi, compozitorii din ţările de democraţie populară şi compozitorii din Uniunea Sovietică, ştim bine că nu popoarele, ci numai guvernanţii împiedică prin toate mijloacele autodeterminarea naţională a popoarelor. Muzicologii şi compozitorii români n’au nevoie să importe teme pentru creaţia lor. Creaţia populară românească oferă cel mai bogat material, nu numai pentru compozitorii români, ci inspiră şi pe compozitorii din alte ţări la crearea unor opere mari. Eu sunt de părere că ar fi absurd să se creadă că muzica clasică românească ar putea fi bazată pe muzica populară a vreunei alte naţiuni, sau pe o muzică în afara naţiunilor. Numai cosmopoliţii fără de patrie, care au inventat un „esperantor" al muzicii, pot crede aşa ceva ! O altă chestiune : muzica, creaţia naţională se îmbogăţesc pe seama influenţei reciproce, dar numai atunci când drept fundament, şi încă drept fundament Gold, serveşte muzica patriei, muzica poporului respectiv. Iată câteva premize teoretice pe care am vrutsă vi le împărtăşesc. Acum, dacă îmi daţi voea , voi spune câteva cuvinte despre muzica pecare am ascultat-o... Nu mă voi opri asupra muzicii simfonice. Despre ea a vorbit destul de amănunţit tovarăşul “Zaharov şi, în fond, n’am ce să mai adaog. Voi spune doar ceea ce m'a însărcinat să transmit tovarăşul Zaharov, pentru ca să nu ia a doua oară cuvântul, şi anume, că ideea despre folosirea raţională amijloacelor orchestrale de exprese îi aparţine. Ideeatovarăşului Zaharov se referă la faptul că, deseori, compozitorii caută să ascundă sărăcia de idei prin artificii orchestrele. Efectele artificiale se substiuc penumerelor adevărate; caracterul teatral distruge naturaleţea. Prea mult rafinament împiedică înţelegerea conţinutului, abătând astfel atenţia dela esenţa lucrării. Iată la ce se reduce ideia tovarăşului Zaharov, care în traducere n’a sunat destul de eunn. Vreau şii vorbesc despre muzica uşoară şi despre cântec. Este clar tuturor că, în virtutea specificului lor, aceste genuri merg poporului la inimă, mai repede şi mai uşor. Cântecul are menirea să fie în avantgarda creaţiei muzicale, răspunzând fără întârziere la toate evenimentele vieţii obşteşti, răspunzând fără întârziere tuturor năzuinţel apoporului. Cer scuze tovarăşilor compozitori pentru faptul că voi vorbi pe scurt. Voi expune numai consideraţii generale, fără a mă referi la nume de compozitori. Daaltminteri, am şi motive serioase, pentru a proceda astfel: In primul rând , n’am avut posibiltatea să cunosc textele cântecelor în limba rusă, şi ar fi uşurate să-ţi dai părerea despre un cântec, fără a-i cunoaşte exact textul. In al doilea rând, să asculţi un număr atât de mare de cântece (am avut şi ,cinstea să fiu membru în juriul concursului), să ţi le aminteşti şi să ai curajul să-ţi dai o părere categorică despre ele, ar fi , după părerea mea uşuratic. In al treilea rând , desigur, am refinut şi aş putea să vorbesc mai amănunţit despre ceea ce mi s’a părut mi-e mai interesant, dar dece eu, oaspetele vostru, să întristez o parte din compozitori prin lipsa mea de atenţie ? . Nu mai vorbesc despre faptuil că având în vedere felul meu de a mă exprima pe larg (dacă aş putea vorbi despre toţi), aceasta ar cere vreo 48 de ore.Cântecele audiate s’ar putea împărţi în următoarele genuri principale: cântece de massă şi patriotice, cântece lirice, cântece humoristice, cântece satirice. In toate genurile muzicale există cântece bune, dar după părerea ^mea cele mai frumoase succese le-au realizat compozitorii în domeniul cântecului liric și humoristic. In acest domeniu, compozitorii s’au apropiat mai mult de izvoarele populare ale cântecului românesc. Aceste cântece cuceresc prin simplitatea lor, sunt fermecătoare prin frumuseţea lor sobră. Aş putea să citez aceste cântece şi pe compozitori, dar mă abţin. Totuşi, în aceste genuri muzicale, există încă şi neajunsuri serioase, cum ar fi: influenţa, încă neînlăturată Cu totul, a muzicii de jazz, sentimental’omul plân- găreţ şi altele, împotriva cărora noi luptăm în Uniunea Sovietică. Nici da data aceasta n’am să citez aceste cântece, şi numele autorilor. Mi se pare iar mersul discuţiei confirmă aceasta, că critica şi autocritica încep să pătrundă în rândurile compozitorilor români. Mi se pare că compozitorii încep să-şi dea seama că critica este izvorîtă din dorinţa ca operele lor să se prezinte cât mai bine. Cred că înşişi compozitorii îşi vor da seama d® greşelile de care am vorbit mai sus. Cântecele de massă şi patriotice au realizat de aesmeni oarecari succese. Cea mai bună dovadă este faptul că trei cântece ale compozitorilor românii din generaţia tânără şi mai vârstnică au fost premiate în cadrul concursului internaţional de cântece. In afară de aceste cântece premiate mai există în acest gen muzical multe cântece bune şi demne de remarcat. Un neajuns în‘ acest domeniu_ îl cons* titue uneori caracterul, bombastic .sl., superficial, car© . înlocueşte. „ profupzirnea.sau retorismul, în logul unor imagini,. ar* tist'ce convingătoare.,, ,- ,, In sfârşit, în ceea ce priveşte cântecele satirice, cele mai bune sunt acelea inspirate din tezaurul bogat al snoavelor,zicalelor şi strigăturilor populare. Apărând sub forme variate, aceste cântece brelui esc cu asprime diferite personagii nega* tive, contribuind prin aceasta la curăţi* rea unui mediu Sănătos de elementeí© dăunătoare. In ceea ce privește muzica lor, trebue să fim cu băgare de seamă ca compozitorii să nu lunece spre cuplet© de estradă de factură eftină. Un asemenea pericol există în unele cântece de acest gen. Cred că tovarășii compozitori nu se vor supăra pe mine pentru unele expresii poate prea aspre. Vreau să mă credeţi că cele spuse de mine sunt dictate de dorinţa sinceră de a ajuta la limpezirea unor probleme, de dorinţa de a sejuta, pe baza experienţei propriei mele creaţii şi a propriilor mele greşeli, la curăţirea creaţiei de cântece de tot felul de influenţe dău- nătoare, de a ajuta la desvoltarea fon dului de aur, păstrat cu grijă de către popor. Cred, dragi prieteni, că săptămâna care a trecut oferă un bogat material pentru studierea şi continuă desvoltarea muzicii româneşti. Permiteţi-mi să vă urez succes" In no* bila voastră activitatea, slujirea, poporului. Cuvântarea lui G. Zaharov Ca oaspe, îmi vine foarte greu să iau ac! cuvântul. La noi, în Uniunea Sovietică, desvoltăm din toate puterile critica. Dar ac!, nu fiecare compozitor are o atitudine justă faţă de critică , unii compozitori au faţă de critică o atitudine nesănătoasă. De aceea, imi vine greu, şi totuşi vreau să fac câteva observaţii critice. Câteva cuvinte despre impresia generală pe care au produs-o asupra noastră concertele simfonice. In drum spre ţara d-voastră, noi, membrii delegaţiei sovietice am discutat despre muzica pe care aveam s’o ascultăm şi am avut un schimb de păreri pe această temă. Dar presupunerile noastre nu s'au adeverit întru totul. Am ascultat o muzică expresivă, scrisă cu mult talent, şi această muzică oglindeşte năzuinţele poporului român. Noi n’am întâlnit însă de fel unele lucrări pe care ne aşteptam să le întâlnim. Mă refer la problema cea mai arzătoare, la problema care preocupă acum foarte mulţi oameni din lumea întreagă. N’am avut prilejul să ascultăm acu mari opere simfonice, închinate luptei pentru pace. Am ascultat prea puţine lucrări închinate prieteniei între popoare, deşi această sâptămână se desfăşoară sub lozinca: „Să cântăm pacea şi prietenia între popoare". •Judecârd după lucrările pe care le-am ascultat aci, se poate trage limpede concluzia că în Republica Populară Română s'a deschis un drum larg creaţiei libere a compozitorilor de latent. Socotesc că unele lucrări pe care le-am ascultat aci merită să fie popularizate, nu numai In România ci şi In alte ţări, inclusiv Uniunea Sovietică. Nu mă pot opri asupra fiecărei lucrări In parte. Voi Împărtăşi în numele delegaţiei sovietice câteva păreri asupra unora dintre aceste lucrări. Va începe prin a vorbi despre „Balada despre Gheorghe Doja” de C. Palade, oratoriul „Tudor Vladimirescu" de Gh. Dumitrescu și oratoriul ,,Sub soarele păcii" de Hilda Jerea. Socotim că marele succes de care s’au bucurat aceste lucrări este pe deplin meritat. Toate trei au mari calităţi. Lucrarea compozitorului Gh. Dumitrescu a fost în aşa fel primită de public, încât se poate vorbi despre un triumf. Credem că această lucrare trebue analizată şi studiată profund, pentru a înţelege de ce s-a bucurat de un atât de uriaş succes. După părerea noastră, pe lângă marele talent şi tehnica desvoltată pe care le posedă compozitorul, succesul lucrării se explică şi prin forma reuşită a compoziţiei. Autorul a ales ca temă un foarte trage episod din Istoria poporului român Dooblei, în asemenea cazuri, compozitorul începe prin a înfăţişa organizarea forţelor populare, organizarea răscoalei,şi apoi ajunge treptat la un patos puternic, la culmile cele mai înalte: pe urmă, pe neaşteptate, începe desnodământul tragic; încordarea scade şi urmează apoi finalul — apoteoza — care prevesteşte victore de neînlăturat a poporului. In oratoriul său, compozitorul Gh. Dumitrescu a pornit pe o altă cale. El presupune că ascultătorul cunoaşte desfăşurarea răscoalei şi de aceea zugrăveşte în lucrarea sa numai începutul acestui eveniment, sfârşind oratoriul prin prezentarea marelui avânt al marjelor din România, care au pornit în marş năvalnic asupra Bucureştiului. Finalul oratoriului, care arată forţa de nebiruit a poporului, trezeşte în rândurile ascultătorilor un fierbinte sentiment patriotic, o mare dragoste faţă de popor şi faţă de patrie. Cred că tocmai acest fel nou de a înfăţişa evenimentele a dus la uriaşul succes al lucrării. Subliniem totodată o serie de lipsuri, deşi ele nu sunt hotăritoare. Principala lipsă a acestei lucrări constă în faptul că eroul principal, Tudor, este foarte slab caracterizat, abia schiţat. Socotim deasemeni că unele recitative din această lucrare sunt prea lungi. Suntem de părere că în acest oratoriu soliştii nu sunt folosiţi îndeajuns şi că autorul nu a folosit posibilităţile lor muzicale. Nu credem că aceste lipsuri micşorează valoarea lucrării. Dar socotim că dacă se vorbeşte despre această lucrare, trebue să se amintească şi aceste slăbiciuni. Prin remedierea lor, lucrarea va fi fără îndoială şi mai bună. Lucrarea lui Constantin Palade s’a bucurat de un mare succes. Avem puţin timp la îndemână şi de aceea nu o vom analiza amănunţit. Trebue să subliniem talentul incontestabil a! autorului ei. In afară de aceasta, trebue să spunem că această lucrare este profund realistă, în adevăratul înţeles al cuvântului. Tocmai de aceea lucrarea se prezintă intr'o formă şlefuită, cu o foarte bună orchestraţie folosind cu sgârcenie posibilităţle orchestrale şi coloritul, ceea ce este întotdeauna foarte avantajos. Mă voi explica îmediat. Noi socotim că orchestra are larg posibilităţi şi mijloace de expresie şi că cea mai bună orchestraţie este aceea care foloseşte cu sgârcenie posibilităţile orchestrei, pentru că astfel se poate atinge un punct culminant cu mult mai înalt decât în cazul când compozitorul foloseşte din plin, chiar de la bun început, toate posibilităţile orchestrei. Aşadar. In această privinţă, suntem de părere că autorul foloseşte just mijloacele orchestrei. In afara altor calităţi ale acestei lucrări, trebue subliniat materialul ei tematic, proaspăt şi foarte vik. A treia lucrare despre care vrem să spunem câteva cuvinte este lucrarea Hîldei Jerea. Ne vine foarte greu să judecăm această lucrare deoarece nu cunoaştem limba română. Părerea noastră comună despre muzicaeh fără a vorbi despre conţinutul textului, este foarte bună. Fără îndoială, este o lucrare compusă cu mult talent. Dar iată că unii tovarăşi ne-au dat exemple foarte convingătoare, care arată că in această lucrare muzica contrazice uneori ideile şi textul lucrării. Dacă aşa stau lucrurile, desigur că lucrarea pierde foarte mult din valoare. Cu toate acestea, e vorba de o lucrare foarte bună, la care trebue să se mai lucreze. Trebue să arătăm deasemeni că unii compozitori folosesc corul în mod nejust şi încarcă uneori registrele înalte fără ca să fie nevoe, ajungând la soprano până la nota de din octava a treia. Aceasta are drept rezultat o proastă sonoritate şi este în genere un lucru greşit. Ne-au mai plăcut şi alte lucrări, ca de pildă prima parte a simfoniei I-a de compozitorul Sergiu Natra. Socotim că e o lucrare foarte bună, în care se simte influenţa binefăcătoare a clasicilor. Are o formă foarte vie, sobră şi un conţinut bogat. O serie de alte calităţi arată deasemeni că autorul este un compozitor talentat, căruia trebue sâ-i urăm să-şi sfârşească cât mai curând lucrarea. Socotim deasemeni că lucrarea lui Leon Klepper — „Drumul Dunării spre mare” — vădeşte şi ea talent. Din punctul nostru de vedere, lucrarea este compusă cu mult gust. Fără îndo-ală că autorul ei este foarte înzestrat. Ne-a plăcut foarte mult lucrarea lui Matei Socor, „Mama”, o lucrare foarte interesantă, care conţine imagini frumoase şi bine exprimate. Socotim că meritul ei constă în faptul că forma este subordonată ideii şi nu invers, cum se întâmplă uneori. Interesante sunt compoziţiile lui Mihail Andricu şi suntem de părere că ele trebuesc analizate amănunţit. Socotim că una din cele mai serioase lipsuri ale compoziţiilor lui Andricu constă în faptul că nu au idei bine exprimate. După părerea noastră, tocmai aceasta le scade valoarea Ne-a plăcut suita simfonică a compozitorului Sabin Drăgoi. Socotim însă că şi această compoziţie are lipsuri. Ni se pare că prima parte este prea scurtă, şi de aceea nu apare limpede ce anume a vrut să exprime autorul. Această primă parte ar trebui desvoltată mai mult şi astfel întreaga compoziţie ar câştiga în valoare. Foarte bună este compoziţia pe teme, revoluţionare a lui Anatoll Vieru. Lucrarea este foarte bine orchestrată dar şi aci corul nu işi găseşte întotdeauna o justă folosire. In încheiere, vreau să spun că noi, în Uniunea Sovietică, socotim că muzica este o uriaşă tribună ideologică. Subliniez acest lucru şi urez tuturor compozitorilor care scriu muzică simfonică, să nu uite marea lor răspundere faţă de popor. Suntem siguri că compozitorii români vor şti să folosească această tribună în lupta pentru fericirea poporului român, în lupta pentru pace în lumea întreagă. SCÂNTEIA Cuvântarea lui Al. Arutiunian. S-a împlinit azi o săptămână de când ne aflăm în minunata capitală a Republicii Populare Române, în Bucureşti. Am avut prlejul să cunoaştem mai îndeaproape muzica românească şi ceea ce am auzit în cursul „Săptămânii Muzicii Româneşti" ne-a produs o mare bucurie. Sunt de acord cu cuvintele tovarășului Zaharov care a spus că noi n’am venit aici în calitate de critici Cu toate acestea aș dori să-mi împărtășesc impresiile. Voi vorbi despre muzica de cameră. La cele două concerte de muzică de cameră pe care le-am ascultat, s’au Interpretat câteva lucrări pentru cuartet, pian, vioară etc. Voi începe cu cuartetele. Cuartetul lui Marţian Negrea este scris în două stiluri deosebite. Din acest punct de vedere, primele două părţi se deosebesc puternic de celelalte două. Ultimele două părţi — a treia şi a patra — ne-au plăcut pentru că au un caracter populanr. Aşa de pildă, minunatul scherzo, asemănător unei doine, plin de humor şi prospeţime, cucereşte prin calităţile sale şi mai ales printr o vie tematică. Partea a patra, după cum am aflat din program, este construită pe motive de dans popular, de adevărată veselie populară. In această parte, autorul a izbutit să convingă pe ascultător de Justeţea Intenţiilor sale. Noi îi dorim autorului să completeze aceste două ultime părţi cu alte două părţi noi, de început. In felul acesta cvartetul va ocupa, după părerea noastră, locul pe care-1 merită, nu numai în repertoriul Interpreţilor din R.P.R. ci şi In repertoriul acelora de peste hotare. In cvartetul lui Ion Dumitrescu, lucrare de un Incontestabil caracter popular, se simte talentul compozitorului. Lucrarea este închinată păcii, fapt care subliniază şi mai puternic , orientarea ideologică a autorului. Acest cuartet ne-a impresionat totuşi mai puţin decât cvartetul lui Marţian Negrea. Valoarea lui artistică scade din pricină că materialul tematic este tratat pe un singur plan , din pricina stagnării tonale şi a principiului de prelucrare a motivelor. Toate acestea dăunează lucrării din punct de vedere al unităţii ei. O bună impresie produc sultele pentru vioară de Tudor Ciortea şi Virgil Gheorghiu. Sunt lucrări cu program dar ni se pare că acest program nu este destul de clar exprimat. S-a interpretat deasemeni suita pentru clarinet şi pian de Paul Jelescu, în care se simte o bază folklorică. Ar fi de dorit ca autorul să folosească în mai mare măsură posibilităţile clarinetului. Din lucrările pentru vioară, o impresie foarte bună ne-au produs „Dansurile olteneşti" de George Enacovîci Aceste dansuri au foarte mult colorit; materialul lor tematic este popular prin excelenţă, iar posibilităţile viorii sunt folosite din plin. Ii urăm compozitorului Enacovici să scrie un colbcert pentru vioară, in care va avea fără Îndoială succes. Balada pentru vioară a lui Ciprian Porumbescu este scrisă în spiritul unei frumoase tradiţii clasice a muzicii populare româneşti. „Dans ţărănesc" de Constantin Dumitrescu a fost minunat interpretat de violoncelistul Radu Aldulescu. Aceste lucrări au avut succes de public. Aceasta se explică prin caracterul lor popular, prin expresivitatea armeniei, care izvorăşte din însăşi natura melodiei. Am ascultat deasemenea sonatina pentru pian a lui Sigismund Toduţă şi sonatina pentru vioară a lui Max Biskovici. Este în afară de orice îndoială că ne aflăm în faţa a două compoziţii foarte interesante şi, de aceea, vreau să urez autorilor lor să se elibereze cât se poate de repede de influenţa impresionismului care se face simţită în aceste sonatine. Suita pentru pian a lui Radu Paladi a produs o impresie foarte vie şi proaspătă. Este o lucrare plină de tinereţe. Dintre cântecele ascultate, aş vrea să subliniez două cântece bănăţene ale lui Brediceanu, prelucrate cu multă pricepere de către autor. Ne-a plăcut foarte mult cântecul de Alexandrescu. In acest cântec, autorul înfăţişează noul sat românesc. Au fost executate deasemenea două cântece ale compozitorului Diamandi Gheciu și un cântec de Nina Cassian, compuse cu multă sinceritate. In încheere, vreau să subliniez marele succes al compozitorilor tineri care, cot la cot cu compozitorii mai vârstnici, creează muzică pentru popor. Marile succese de care s’a bucurat „Săptămâna Muzicii Românești” arată că compozitorii români merg pe un drum just, pe drumul realismului,. In întâmpinarea Conferinţei Naţionale pentru Apărarea Copilului Apelul Comitetului Naţional al Copilului din R.P.R. a avut un larg răsunet în întreaga ţară. Zeci de mii de cetăţeni iau parte la acţiunea de pregătire a Conferinţei. Plini de dragoste îşi îndreaptă privirile toţi oamenii muncii din ţara noastră către copiii patriei. In regimea Argeş, s’au ţinut 654 consfătuiri la care au participat aproape 30.000 cetăţeni Uniunea Cooperativelor Meşteşugăreşti din Cluj a dăruit copiilor unda orfelinatul Nr. 1, 100 perechi încălţăminte lucrate în timpul liber din materiale economisite. Ţărăncile muncitoare din comuna Băiculeşti, regiunea Argeş, ţes din bumbac şi bonangte cămăşi pentru copiii din cămin. In oraşul Caransebeş s-a deschis un cămin d© zi de cartier. La Beiuş se amenajează o vitrină cu tablouri care înfăţişează viaţa fericită a copiilor din R. P. R. In oraşele Deva, Bucureşti şi Sibiu s’au ţinut. 56 clăci unde s’a lucrat îmbrăcăminte pentru copiii din cămine. In regiunile Buzău şi Arad s’au format 180 comitete de părinţi pe lângă şcoli. O minunată expoziţi© cu lucruri pentru copii a fost deschisă la Craiova. In comuna Cujmir din regiunea Dolj s’a deschis o casă de naştere, iar în toată regiunea s’au înfiinţat 250 comitete de părinţi pe lângă şcoli. In 13 dispensare din regiunea Botoşani s’a organizat cât un colţ al copilului. Pentru organizarea şi coordonarea acţiunilor ce se desfăşoară în regiunea Prahova, în întâmp’narea Conferinţa Naţionale pentru Apărarea Copilului s’au constituit 7 comisii raionale şi o comisie regională care funcţionează la Ploeşti. Aceste comisiuni organizează secţiuni la sate şi popularizează larg Conferinţa Naţională. Mii de cetăţeni lucrează voluntar pentru înfrumuseţarea şi buna întreţinere a şcolilor, unităţilor sanitare, căminelor de copii, creţelor, etc. S’au luat măsuri pentru a se deschide până la 10 octombrie 5 cămine de zi în cuprinsul regiunii şi unul la Ploeşti în cartierul Malul Roşu. S’au organizat deasemeni consfătuiri cu educatoarele căminelor de zi din întreprinderi şi cantine pentru ca munca acestora să se îmbunătăţească. Din fondurile strânse până acum de către comitatele de sprijin se vor organiza gospodării anexe pe lângă 7 cămine sezoniere. O deosebită atenţie s’a dat deasemeni problemelor sanitare. Atfel, până la 13 Octombrie este prevăzut să se deschidă 2 noi cr.şe de naştere în comunele Inoteşti, raionul Crica si Cornu, raionul Câmpina şi un staţionar cu 8 paturi in circumscripţia sanitară Breaza. Comisia regională se va ocupa d o aprovizionarea cu lapte proaspăt de la gospodăriile de stat pentru 1000 copii şi mame din oraşul Ploeşti. Va fi organizată in întreaga regiune o săptămână* a curăţe*niei. In oraşele reşedinţă de raion se vor organiza focuri de tabără cu pomerii unde vor fi invitaţi şi copii mai mici. Aici, li se va vorbi acestora desprerap luminoasă a copiilor sovietici. Aproape 2500 de îndrumătoare U.F.D.R. au dus o activitate susţinută pentru a înscrie toţi copiii de vârstă şcolară în şcoli. In cinstea Conferinţei Naţionale pentru Apărarea Copilului, care se va ţine în zilele de 13 şi 14 octombrie, organizaţia de Bucureşti U.F.D.R. a organizat în toate raioanele Capitalei consfătuiri cetăţeneşti pentru lărgirea comitetelor de sprijin de pe lângă unităţile sanitare, spitale şi cămine de copil. Astfel, s'au ţinut în 27 unităţi consfătuiri cetăţeneşti la care au participat 16-10 cetăţeni. S'a vorbit cu acest prilej despre impor Consfătuiri cetăţeneşti în Capitală fanţa Conferinţei Naţionale pentru Apărarea Copilului, despre marea îndatorire a fiecărui om einst''t de a apăra viaţa şi fericirea copiilor. Cetăţenii şi-au manifestat dorinţa lor de a sprijini aceste unităţi, luându-şi angajamente concrete în această privinţă. Astfel, la consfătuirea de la căminul ,,1 Mai" din str. Radu Vodă, câţiva mici meseriaşi şi-au luat angajamentul ca să repare încălţăminte şi îmbrăcăminte pentru copiii din cămin» ^Numeroase gospodine s’au angajat sa organizeze clăci, să înfrumuseiţeze căminele etc. In aceste noroc.nete din Capitală s'au organizat deasemeni de către organizaţiile U.F.D.R. clăci pentru repararea hăinuţelor copiilor din cămine şi orfelinate. O astfel de placă a fost organitează de ooţiue ceferiştilor la clubul C.F.R. Griviţa- Roşie, în circumscripţia U.F.D.R. Nr. 27, în Ferentari etc. ■ Nr. 215? nawananrcsu