Scȃnteia, februarie 1953 (Anul 22, nr. 2572-2595)

1953-02-01 / nr. 2572

Il. 2572 întrecerea nu e o chestiune de campanie ! " Oficiul de extracţie al Schelei Moreni a încheiat anul 1952 cu însemnate succese în producţie, îndrumat de comitetul de partid, comitetul de întreprindere al aces­tui oficiu s-a preocupat îndeaproape de organizarea întrecerii socialiste în cinstea celei de a 5-a aniversări a proclamării Republicii Populare Române. Datorită muncii politice desfăşurate cu acest prilej, întregul colectiv de muncitori şi tehni­cieni a izbutit să-şi îndeplinească şi să-şi depăşească angajamentele luate în cadrul întrecerii. Ca un rezultat al faptului că atât comitetul de partid cât şi cel sindical s’au ocupat îndeaproape de or­ganizarea şi îndrumarea întrecerii, în luna Decembrie planul de extracţie la ţiţei a fost depăşit cu 2,67% Şi — datorită acestui fapt — oficiul şi-a pu­tut îndeplini planul pe întreg anul cu două zile înainte de termen. In luna De­cembrie, trecându-se la extinderea în mod planificat, în cadrul întrecerii, a minuna­telor metode de lucru ale stahanoviştilor sovietici — după iniţiativa petroliştilor de la Boldeşti — numeroase brigăzi de sondori au izbutit să scurteze timpul de intervenţie la sonde, să prelungească du­rata de funcţionare a sondelor, să realizeze însemnate economii. Din păcate însă toată această activi­tate creatoare, toată această grijă a comi­tetului de partid şi a comitetului de între­prindere pentru buna desfăşurare a între­cerii socialiste n’a ţinut decât până la 30 Decembrie 1952. In loc ca noul an de muncă să consti­tue pentru comitetul de întreprindere al oficiului de extracţie Moreni şi pentru comitetul de partid de aici un prilej de a ridica şi mai sus steagul întrecerii socia­liste, comitetul de partid şi comitetul de în­treprindere au socotit că e timpul să se ,,o­­dihnească puţin după atâta efort“, lăsând baltă întrecerea socialistă. E drept că, pe ici pe colo, comitetul de întreprindere — pentru a avea conştiinţa împăcată — a în­treprins unele acţiuni, şi acelea formale, în legătură cu întrecerea. In ziua de 13 ianua­rie, de pildă, comitetul de întreprindere — al cărui preşedinte este tov. Ştefănoiu Ion şi locţiitor de preşedinte tov. Aldea Vasile — a „centralizat" angajamentele luate de muncitori şi tehnicieni în întrecerea sociali­stă pentru noul an de muncă. Neţinându-se însă consfătuiri de producţie pe grupe sin­dicale — în care muncitorii să-şi analizeze, pe baza cunoaşterii planului, posibilită­ţile de îndeplinire şi depăşire a sarcini­lor — iar consfătuirile pe secţii sindicale fiind şi ele pregătite foarte superficial, angajamentele luate de muncitori şi teh­nicieni sunt cu mult mai mici decât po­sibilităţile ce le au în vederea depăşirii sarcinilor de plan. In luna ianuarie, de pildă, din angajamentele centralizate de comitetul de întreprindere reiese că mun­citorii şi tehnicienii oficiului de extracţie Moreni s-au angajat ca la ţiţei să-şi depă­şească sarcinile de plan pe această lună cu numai 0,2%. Acest angajament este de aproape 5 ori mai mic decât cel luat de muncitorii şi tehnicienii acestui oficiu în luna Decembrie, în cadrul întrecerii în cinstea celei de a 5-a aniversări a R.P.R. Munca politică de mobilizare a munci­torilor în întrecerea socialistă a fost a­­proape inexistentă de la începutul acestui an. In nicio gazetă de perete din schelă nu se pomeneşte măcar de sarcinile noului an de muncă. Evidenţa, factor de teamă în buna or­ganizare a întrecerii, a fost şi ea abando­nată cu totul. In prezent, rezultatele ob­ţinute de muncitori în întrecere nu pot fi urmărite decât în scriptele tov. Gh. Bog­dan, responsabil cu întrecerea socialistă din partea administraţiei. Şi chiar şi în scriptele acestui tovarăş situaţia între­cerii se înfăţişează destul de slab. Astfel, se poate vedea aici că în luna Ianuarie numărul muncitorilor antre­naţi în întrecere reprezintă abia 70,5% faţă de 84,4% în luna Decembrie a anului trecut. Reiese limpede, deci, că pentru co­mitetul de partid şi cel sindical al oficiu­lui de extracţie Moreni întrecerea este so­cotită o chestiune de campanie. Acest mod profund greşit de a privi întrecerea socialistă s’a răsfrânt în mod dăunător asupra producţiei. Intre 1 şi 15 Ianuarie multe din echipele şi brigăzile ofi­ciului — care în cinstea zilei de 30 De­cembrie erau fruntaşe în întrecerea socia­listă — au început să dea înapoi. Astfel, trei brigăzi din secţia I-a­ Pâscov — care înainte se aflau în fruntea tuturor brigă­zilor din oficiu — nu şi-au putut realiza sarcinile de plan ce le-au revenit pe prima jumătate a lunii Ianuarie. In ansamblu, realizările obţinute în producţie pe în­treg oficiul de extracţie, pe primele 15 zile ale lunii Ianuarie, au fost cu mult mai mici decât cele obţinute în cursul primei jumătăţi a lunii Decembrie 1952. Acest lucru nu pare însă să-i neliniş­tească deloc pe tovarăşii din comitetul de partid şi dim comitetul de întreprin­dere. Tov. Aldea, locţiitorul de preşedinte, de pildă, e convins că „aşa e normal să fie“, că până la urmă sarcinile planului de producţie tot vor fi realizate. „De între­cere, o­­să avem destul timp să ne ocu­păm şi mai târziu. Acum avem sarcini mai urgente“ , spune adesea şi tov. Şte­­fanoiu, preşedintele comitetului. Tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej ne învaţă că pentru sporirea producţiei şi producti­vităţii muncii „trebue lichidat birocratis­mul, metodele administrative şi caracterul de campanie în organizarea întrecerii. Trebue să i se asigure întrecerii socialiste un larg caracter de massă, popularizân­­du-se prin mijloace variate realizările ob­ţinute şi inovaţiile valoroase“. Comitetul de partid al schelei Moreni — care, în activitatea sa de până acum nu s’a arătat la înălţime, în ceea ce pri­veşte conducerea politică a întrecerii so­cialiste — trebue să facă, deîndată, o co­titură radicală în munca sa. El trebue să desfăşoare o asemenea muncă politică în­cât, în scurt timp, întrecerea să devină din nou aici o chestiune vie, o puternică armă de luptă în mâinile muncitorilor şi tehnicienilor. Comitetul de partid trebue să ceară membrilor de partid din conducerea co­mitetului de întreprindere să prezinte, pe­riodic, rapoarte asupra felului cum este organizată şi cum se desfăşoară întrecerea socialistă, asupra felului cum sunt întoc­mite şi urmărite contractele de întrecere socialistă, cum se ţine evidenţa şi cum se face popularizarea rezultatelor obţinute în întrecere. O mare răspundere pentru slăbirea în­trecerii socialiste în cadrul oficiului de extracţie al schelei Moreni o are şi comi­tetul raional sindical de petrol din Câm­­pina. Activiştii acestui comitet care vin aci nu ajută concret pe tovarăşii din co­mitetul de întreprindere cum să organizeze întrecerea, ci se mărginesc la o muncă practicistă, îngustă, privind cu totul alte probleme decât întrecerea. Astfel, tov. Pârvulescu, locţiitorul de preşedinte al comitetului raional sindical, care a venit de curând la Moreni s-a mulţumit să pună câteva întrebări tovarăşului Moraru Pe­tre, responsabilul cu întrecerea socialistă în comitetul de întreprindere, fără să-i dea nicio indicaţie, nicio îndrumare concretă. Aceeaşi atitudine au manifestat-o deseori şi activiştii Uniunii Sindicatelor de Petrol şi Gaz Metan. Tov. Poruşnicu, responsa­bilul cu întrecerea socialistă în cadrul acestei uniuni, venind la Moreni, nu s-a interesat deloc de felul cum se desfăşoară aici întrecerea socialistă. Comitetul de întreprindere al ofi­ciului de extracţie Moreni, îndrumat în­deaproape de comitetul de partid, trebue să lichideze odată pentru totdeauna caracte­rul de campanie al întrecerii, să mobilizeze massele de muncitori şi tehnicieni petro­lişti într’o întrecere socialistă permanentă — pârghie de seamă în lupta pentru reali­zarea sarcinilor cincinalului în 4 ani. P. DINESCU SCÂNTEIA LMEJkjLIUUjL JjLIV kMb SMMI­jHRU'JJH'if? Clubul plutitor BRAILA (de la corespondentul nostru).— In fiecare iarnă vasele parcate for­mează un adevărat orăşel plutitor. In acest mic orăşel al lor, marinarii folosesc timpul de iarnă pentru a repara vasele, astfel ca în primăvară ele să navi­gheze în bune condiţii, să transporte cât mai multe mărfuri. După începerea lucrărilor de reparaţii, ei au aflat că, la fel ca şi în anul trecut, micul lor orăşel va fi înzestrat cu un club. Nu e vorba de un club obişnuit, ci de un club plutitor, construit de muncitorii şantierului S.R.T.-Galaţi, după modelul cluburilor plutitoare din Uniunea Sovie­tică. De curând a sosit clubul plutitor. In aceeaşi seară, pe bordul clubului plutitor a avut loc festivitatea de deschidere a cursu­rilor de ridicare a calificării profesionale a personalului navigant. Sala de festivităţi cu peste 200 locuri s-a umplut până la ul­timul loc. In seara aceea, tovarăşii Ion Te­­rente, Gheorghe Moldoveanu şi alţii au vorbit despre viaţa nouă de azi, amintin­­du-şi totodată de vremurile când marina­rii flotei comerciale erau crunt exploataţi de armatori şi de agenţiile particulare. Corul Direcţiei Regionale a Navigaţiei Comerciale şi o echipă de Jocuri au inau­gurat seria programelor artistice ce vor fi prezentate în cursul iernii. Clubul plutitor pus la dispoziţia agen­ţiei S.R.T.­Brăila va fi folosit toată iarna de personalul navigant. Nava este amena­jată ca un adevărat club modern, dispu­nând de o sală de spectacol, bibliotecă, săli de lectură cu fotolii comode, staţie de radioamplificare cu difuzoare în toate să­lile, aparate de proiecţie, instalaţie elec­trică, calorifer. Când noaptea învăluie întinsul apelor, acolo, printre şlepuri şi vase, în mijlocul orăşelului navigatorilor, clubul plutitor îşi trăieşte din plin viaţa. Experienţe în vederea aclimatizării eucaliptului In ultimul timp s’au făcut în ţara noas­tră o serie de experienţe în vederea acli­matizării eucaliptului, plantă exotică din zona subtropicală. Eucaliptul are un lemn de foarte bună calitate cu multiple între­buinţări, iar scoarţa şi frunzele eucaliptu­lui conţin cantităţi însemnate de substanţe tanante şi uleiuri eterice, care sunt folosite în industrie, în medicină, parfumerie, etc. Cercetările agrobiologiei micturiniste au arătat că, deşi eucaliptul este foarte sensi­bil la frig, prin folosirea unor seminţe adaptate treptat, din generaţie în genera­ţie, la condiţiile unui climat mai aspru, această specie poate fi cultivată şi în zonă de stepă. Pornind de la aceste concluzii ale savan­ţilor sovietici, silvicultorii din ţara noas­tră experimentează cultura eucaliptului în locuri cu climat mai cald, ca, de pildă, în regiunile Baia Mare, Timişoara, Craiova, Bucureşti şi Constanţa, obţinând rezultate pozitive. Creşte numărul purtătorilor insignei G.M.A. Bucurându-se de condiţii tot mai bune de activitate, numeroase colective sportive din oraşele Regiunii Autonome Maghiare obţin succese remarcabile. Cea mai mare parte a colectivelor spor­tive din regiune acordă o deosebită aten­ţie antrenării tineretului muncitor pentru trecerea normelor complexului G.M.A Fruntaş în această acţiune este colectivul sportiv „Progresul” din Tg. Mureş, care în decursul anului trecut a antrenat 163 oameni ai muncii în acţiunea pentru cuce­rirea insignei G.M.A. Deasemeni, în ca­drul colectivelor sportive din Reghin, Gheorghieni, Odorhei și Sf. Gheorghe nu­mărul purtătorilor insignei G.M.A. a cres­cut cu mult în ultimul timp. Victoria istorică dela Stalingrad Se împlinesc zece ani de când, la 2 Februarie 1943, în regiunea Stalingradu­­lui, într’o încleştare gigantică, Armata Sovietică reuşise să lichideze, într’u­n răstimp scurt, singură, fără ajutor din partea aliaţilor o armată de elită a hitleriştilor, cu un efectiv de 330 000 soldaţi şi ofiţeri. Victoria de la Stalingrad dobândită sub conducerea tovarăşului Stalin, cel mai mare comandant de oşti al tuturor timpurilor, a determinat o cotitură radicală în desfăşurarea celui de al doilea război mondial, anunţând popoarelor care gemeau sub jugul hitlerist că se apropie eliberarea. Folosindu-se de complicitatea cercurilor imperialiste americano-engleze care amâ­nau la nesfârșit deschiderea celui de al doilea front în Europa, Hitler a putut arunca în 1942 toate rezervele sale spre Răsărit. Pentru a da Uniunii Sovietice o lovitură zdrobitoare au fost concentrate pe frontul din Răsărit 240 divizii fasciste. In acelaș timp, în Africa de Nord, în luptele împotriva trupelor britanice nu erau an­gajate decât 15 divizii germane și italiene. Politica de tărăgănare a deschiderii ce­lui de al doilea front în Europa era expre­sia intereselor cercurilor monopoliste ale S U.A. şi ale Angliei Pe ele nu le interesa eliberarea popoarelor din jugul fascismului german. Ele nu urmă­reau zdrobirea Germaniei fasciste, ci numai slăbirea ei, înlăturarea ei de pe piaţa mondială, unde se dovedise a le fi un concurent prea primejdios. Cercurile monopoliste contau îndeosebi pe istovirea Uniunii Sovietice, pentru ca aceasta, după­­război, să ajungă în dependenţă economică şi politică faţă de S U.A. şi Anglia. Ziarul „New York Times" din 24 iunie 1941 a reprodus cuvintele lui Truman, fostul pre­şedinte al S.U.A., pe atunci senator, care a doua zi după atacul Germaniei fasciste împotriva Uniunii Sovietice nu s’a sfiit să declare : „Dacă vom vedea că Germania câştigă, va trebui să ajutăm Rusia, iar dacă va câştiga Rusia, va trebui să ajutăm Ger­mania şi în acest chip, să se distrugă el între ei, cât mai mulţi“. In tot timpul războiului, imperialiştii a­­mericano-englezi au rămas credincioşi aces­tei concepţii tâlhăreşti. încălcând mereu obligaţiile ce decurgeau din tratatele de alianţă, ei ajutau pe fascişti şi direct şi in­direct. În zilele grele, când ostaşii sovie­tici apărau cu preţul sângelui lor nu nu­mai pământul patriei lor, dar şi libertatea şi civilizaţia omenirii, reacţionarii ameri­cani şi englezi ţineau în inactivitate peste General-maior C. MANESCU şase milioane de soldaţi, ţineau nefolosite uriaşe cantităţi de armament. Totodată, în Portugalia şi Elveţia, se întâlneau, în ascuns, reprezentanţii S.U.A., Angliei şi Germaniei hitleriste pentru a duce tratative secrete în scopul încheierii unei păci separate. In acelaş timp, prin por­­turile ţărilor neutre, se scurgeau spre Germania hitleriste cantităţi uriaşe de materii prime strategice trimise de mono­polurile din S U.A. şi Anglia, contribuind la întărirea potenţialului militar şi econo­mic al hitleriştilor. In spatele comanda­mentului hitlerist, care pregătea ofensiva din vara anului 1942, se profila umbra sângerosului imperialism americano-englez, care încasa câștiguri pe ambele fronturi. In vara anului 1942, după strălucitele victorii sovietice din iarnă, când Armata Sovietică sfărâmase pe câmpiile din ju­rul Moscovei mitul invincibilităţii armate­lor fasciste, hitleriştii nu au mai fost în sta­re să întreprindă noua lor ofensivă pe tot frontul, ci numai pe o singură direcţie stra­tegică. în Sud Duşmanul urmărea să învă­­luiască Moscova dinspre Est, să o izoleze de regiunile industriale şi agricole din Răsărit şi apoi s’o atace din această parte. Pentru realizarea acestui plan, hitleriştii au arun­cat în luptă toate rezervele, contând pe un succes rapid şi pe terminarea în 1942 a războiului, în favoarea lor Cu geniala sa putere de previziune, to­varăşul Stalin a descoperit intenţiile co­mandamentului hitlerist, opunându-le un măreţ plan strategic de înfrângere şi zdro­bire a armatelor fasciste. Planul acesta, în­făptuit pas cu pas de către Armata Sovie­tică, sub directa conducere a tovarăşului Stalin, a fost un model strălucit de îmbi­nare a apărării active cu pregătirea unei contraofensive de proporţii gigantice. Hitleriştii, care intenţionau să cucereas­că oraşul din mers, s’au izbit de forţa de neînvins a apărătorilor Stalingradului. Pentru fiecare palmă de pământ se duceau lupte crâncene, înverşunate, care sleiau unităţile de şoc hitleriste. Nu­mai cu preţul unor pierderi enorme tru­pele fasciste au reuşit să ajungă în oraş. In Stalingrad au început luptele de stradă, care au durat 143 de zile. Se ducea lupta pentru fiecare stradă, pentru fiecare casă, pentru fiecare aripă de clădire. Asupra apărătorilor Stalingradului inamicul ,vărsa potop de foc şi oţel. Sute de tancuri înso­ţite de infanterie atacau In fiecare zi. Bom­bardamentele nu încetau nici ziua nici noaptea. In această încleştare pe viaţă şi pe moarte au apărat oraşul soldaţii şi ofiţerii legendarei Armate 62 a generalului Ciuikov. Fiecare dintre eroii care luptau la Sta­lingrad simţea pe umerii săi răspunderea ce o avea în faţa patriei, a partidului, a marelui Stalin. Apărând Stalingradul, osta­şii sovietici n’au uitat nicio clipă că pe pământul martirizat al Stalingradului se hotăra dacă poporul sovietic va fi liber sau nu. Nu odată, în ceasurile grele, au intrat în luptă batalioanele muncitoreşti ale uzinelor „Barrikadî”, „Krasmâi Ok­­tiabr”, ale uzinei de tractoare. Cot la cot, în acelaş dispozitiv de luptă, apărau pa­tria două generaţii de luptători neînfricaţi: apărătorii încărunţiţi ai Tariţînului şi ti­nerele generaţii staliniste. Către sfârşitul lunii octombrie se vădea neîndoios că forţele hitleriste erau sleite. Planul stalinist de istovire şi măcinare a grupării de şoc hitleriste se realizase. In acelaş timp, pe flancuri, se terminase con­centrarea forţelor necesare trecerii la con­traofensiva hotărîtoare. Se apropia ziua despre care tovarăşul Stalin vorbise în or­dinul de zi adresat Armatei Sovietice la 7 Noembrie 1942: „Nu e departe ziua când duşmanul va simţi forţa noilor lovi­turi ale Armatei Roşii. Va fi sărbătoare şi pe uliţa noastră !“ La 19 Noembrie 1942, fronturile de Sud-Vest, Don şi Stalingrad au trecut la contraofensivă, iar la 2 Februarie 1943 operaţiunea de lichidare a forţelor ger­­mano-fasciste încercuite a fost complect terminată. Peste 91 de mii de soldaţi au fost făcuţi prizonieri, printre care peste 2500 de ofiţeri şi 24 generali. De pe stepa din jurul Stalingradului au fost strânse şi îngropate cadavrele a 147.200 soldaţi şi ofiţeri hitlerişti. Vorbind despre însemnă­tatea din punct de vedere militar a vic­toriei dela Stalingrad, tovarăşul Stalin a arătat: „Stalingradul reprezintă declinul armatei fasciste germane Se ştie că după bătălia dela Stalingrad nemţii nu şi-au mai putut reveni“. In zilele luptelor dela Stalingrad s’au manifestat cu putere minunatele însuşiri ale ostaşilor sovietici, educaţi de Partidul lui Lenin­ Stalin. Lumea întreagă a ad­mirat moralul lor înalt, înflăcăratul lor pa­triotism, fermitatea lor de fier. Nimic nu a putut frânge dorinţa lor de a învinge, nici atacurile fără de sfârşit ale duşmanu­lui, nici bombardamentele neîncetate ale aviaţiei şi artileriei inamice. Un document ce nu poate fi citit fără emoţie şi care mărturiseşte adâncul devotament al oame­nilor sovietici faţă de tovarăşul Stalin şi Partidul Comunist, care se găseau în frun­tea eforturilor lor pentru zdrobirea duşma­nilor, îl constitue rândurile scrise, de osta­şul sovietic Liahov în ajunul luptei şi pă­strate astăzi în muzeul de la Stalingrad: „A treia oară am primit ordin să atacăm halta. Acum, sau luăm halta, sau murim. Dacă mor, rog să mă socotiţi comunist. Transmiteţi tovarăşului Stalin că fără a-mi cruţa viaţa, o dau pentru cauza lui Stalin şi nu regret. Dac’aşi avea cinci vieţi, le-aş da pe toate. Atât de scump îmi este acest om. Liahov, muncitor din Donbao‘‘. Bătălia de la Stalingrad a arătat cu deo­sebită tărie puterea indestructibilă, supe­rioritatea Statului Sovietic socialist. Nici­­un stat burghez n’ar fi rezistat la aseme­nea încercări, dar Uniunea Sovietică a tre­cut strălucit acest examen, această încer­care a forţelor materiale şi spirituale ale poporului. Victoria de la Stalingrad a fost rodul uriaşei activităţi organizatorice a Partidului Comunist al Uniunii Sovie­tice, al adâncului patriotism al ostaşilor sovietici, al entuziasmului şi bravurii po­porului sovietic în munca pentru sprijini­rea frontului, al conducerii geniale a ma­relui comandant de oşti, tovarăşul Stalin. Victoria istorică de la Stalingrad a avut o uriaşă însemnătate internaţională. Ea a pus bazele nu numai a eliberării teritoriu­lui sovietic, vremelnic ocupat de bandele hitleriste, dar a creat şi condiţiile pentru eliberarea popoarelor subjugate din Eu­ropa. Victoria de la Stalingrad a dat nă­dejdi și puteri noi popoarelor înrobite. Stalingradul a devenit steagul de luptă al tuturor luptătorilor împotriva tiraniei fasciste. Victoria de la Stalingrad, victoria Uni­unii Sovietice în Marele Război pentru Apărarea Patriei au arătat lumii întregi superioritatea Armatei Sovietice, armată de tip nou şi cu adevărat populară, ar­mată educată în spiritul frăţiei dintre po­poarele U.R.S.S., în spiritul internaţiona­lismului şi a cărei forţă rezidă în con­ştiinţa justeţei cauzei pe care o apără. Din stepa Stalingradului, în care acum 10 ani ostaşii sovietici au apărat cu piepturile lor viaţa şi libertatea ome­nirii, vin astăzi veşti despre noi victorii ale oamenilor sovietici. In stepa dintre Don şi Volga, s’a inaugurat anul trecut canalul navigabil Volga-Don „V. I. Lenin“. Kalaci, oraşul din stepă, unde s’a închis cleştele de fier în jurul armatelor hitleriste îm­presurate, este astăzi un nou port fluvial. Mii şi mii de hectare din stepă, mai era câmp de bătaie, au fost irigate şi dau astăzi rod îmbelşugat. In ritm vertiginos înaintează lucrările marii hidrocentrale dela Stalingrad. Stalingradul, simbol al măestriei mili­tare a ostaşului sovietic, al forţei de neîn­vins a poporului sovietic, este astăzi simbol al eroismului în muncă al oameni­lor sovietici. Prin munca lor neobosită oraşul-erou a renăscut din ruine. A zecea aniversare a victoriei de la Stalingrad găseşte poporul sovietic în marea bătălie pentru înfăptuirea celui de al 5-lea plan cincinal. Realizarea lui va însemna un nou pas înainte pe calea con­struirii comunismului în U.R.S.S. In timp ce oamenii sovietici apără pacea, dând viaţă măreţelor planuri stali­niste, luptă pentru transformarea naturii, înalţă măreţe construcţii ale comunismu­lui, nu-şi cruţă puterile pentru ca viaţa omului să devină mai frumoasă, mai feri­cită, imperialiştii din S.U.A. şi Anglia se pregătesc de război împotriva U.R.S.S. şi a ţărilor de democraţie populară. Există însă o distanţă uriaşă între planurile lor de a aprinde din nou lumea, de a-­şi in­staura dominaţia mondială şi posibilităţile lor de a realiza aceste planuri. Coaliţia războinică înjghebată de S.U.A. este sfâşiată de puternice contra­dicţii. Guvernul S.U.A. este alarmat, nu fără motiv, de insuficienta „solidaritate politică şi morală“ a partenerilor din blo­cul Atlantic. Ar fi greşit să se creadă că aceste ţări vor răbda la infinit dominaţia şi jugul Statelor Unite ale Americii, că ele nu vor încerca să se smulgă din robia americană şi să por­nească pe drumul unei dezvoltări de sine stătătoare. In acelaş timp, în sânul po­poarelor care gem sub povara goanei înar­mărilor creşte starea de spirit antiameri­­cană, se lărgeşte coaliţia antirăzboinică a diferitelor clase şi pături sociale intere­sate în încetarea încordării internaţionale şi în preîntâmpinarea unui nou război mondial. Inr cele mai diferite ţări răsună glasul popoarelor care declară că nu vor lupta niciodată împotriva Uniunii Sovie­tice, împotriva ţărilor de democraţie popu­lară. Slăbiciunea internă a lagărului impe­rialist apare fără putinţă de tăgadă şi în Coreea, unde agresorii americani s-au ciocnit de zidul de fier al poporului co­reean şi al voluntarilor chinezi. După cum recunoaşte ziarul „Times Herald" din Washington, soldaţii americani „nu re­simt niciun entuziasm pentru acest război“. Miliardarii americani nu renunţă însă la planul de extindere a războiului. Ei recurg la reînvierea vechilor maşini de război ale hitlerismului şi militarismului japonez, la folosirea celor mai josnice mijloace : răz­boiul bacteriologic, diversiunea, sabotajul, crima, încercările lor de a se infiltra şi de a constitui o a cincia coloană în U.R.S.S. şi ţările de democraţie populară se dove­desc însă a fi sortite eşecului. Acţiunile criminale ale bandei de medici-sabotori, spioni şi asasini mârşavi, care s’au vân­dut canibalilor proprietari de sclavi din S.U.A. şi Anglia, bandă recent descope­rită în U.R.S.S., au umplut de mânie şi indignare pe toţi oamenii cinstiţi şi l-au îndârjit în lupta împotriva trăgătorilor de sfori din Wall­ Street. Sutele de milioane de oameni din ţările lagărului păcii, de la Oceanul Pacific până la Elba, sunt cuprinse de elanul muncii creatoare, al muncii pentru viaţa şi feri­cirea omului. Josnicele uneltiri ale sân­gerosului imperialism american nu pot abate ţările din lagărul păcii din drumul lor. Spre ele privesc cu nădejde, cu dra­goste, popoarele lumii întregi. Marea ţară ziditoare a comunismului, Uniunea Sovietică, şi ţările de demo­craţie populară între care există relaţii de sinceră prietenie şi colaborare luptă pentru apărarea păcii. Dorinţa de pace a U.R.S.S. nu trebue însă socotită drept o slăbiciune. Astăzi, la a zecea aniversare a strălucitei victorii de la Stalingrad, cuvintele Mareşalului Uniunii Sovie­tice, N. A. Bulganin, rostite de la tri­buna celui de al XIX-lea Congres al P.C.U.S., răsună ca un puternic avertis­ment pentru cei care au uitat prea repede învăţămintele istoriei: „Prea vă omorîţi cu firea, domnilor imperialişti ! Marele popor sovietic nu este dintre cei ce se sperie, pe el nu-l poţi intimida cu ameninţări. Ei, dar dacă lucrurile vor ajunge la o adică, poporul, nostru va şti să se apere, să apere inte­resele Patriei Gale. Şi, dacă va fi nevoie, Forţele Armate sovietice vor şti să dea ripostă oricărui agresor, după toate regu­lile artei militare sovietice”. Ţara noastră, care urmează o politică de apărare a păcii, de prietenie şi alianţă cu Uniunea Sovietică şi cu ţările de democra­ţie populară, o politică de pace şi prietenie cu toate popoarele iubitoare de pace, nu poate închide ochii în faţa planurilor agre­sive ale lagărului imperialist. Uneltirile im­perialiştilor ne impun o grijă permanentă pentru întărirea capacităţii de apărare a statului nostru democrat-popular, fac necesară o vigilenţă ascuţită şi perma­nentă faţă de toate manevrele duşma­nului, o întărire neîncetată, alături de Uniunea Sovietică, fortăreaţa invincibilă a păcii, alături de celelalte ţări de de­mocraţie populară­ şi de toate popoarele iubitoare de pace, a luptei pentru apăra­rea păcii. Forţele Armate ale R. P. R. au mereu vie în faţă pilda glorioaselor Forţe Armate ale U.R.S.S., ele îşi însuşesc tot mai adânc ştiinţa şi arta militară sta­­linistă, pentru a fi gata oricând să apere Independenţa naţională şi marile cuceriri ale poporului muncitor. T Un nou şi puternic avânt al economiei de pace a ţărilor din lagărul socialist Succesele construirii comunismului, avântul continuu al economiei în Uniunea Sovietică exercită o influenţă hotărîtoare asupra întregului mers al istoriei mondiale, învăţătura marxist-leninistă atotbiruitoare tradusă în viaţă de către poporul sovietic sub conducerea Partidului Comunist, a conducătorului şi învăţătorului, tovarăşul Stalin, luminează întregii omeniri calea spre o viaţă nouă, cale pe care, dacă nu azi, mâine vor păşi în mod inevitabil po­poarele din întreaga lume. încă în 1921, în perioada în care tânăra Republică Sovietică termina lupta împo­triva intervenţioniştilor şi trecea pe făga­şul construcţiei economice de pace, marele Lenin a spus: „In prezent noi exercităm principala noastră influenţă asupra revoluţiei interna­ţionale prin politica noastră economică. Toţi au ochii aţintiţi asupra Republicii So­vietice Ruse, toţi oamenii muncii din toate ţările lumii, fără nicio excepţie şi fără nicio exagerare. Aceasta s’a obţinut... Pe acest tărâm, lupta a fost transplantată pe scară mondială. Dacă vom îndeplini această sarcină, vom câştiga sigur şi de­finitiv pe scară mondială. De aceea, proble­mele construcţiei economice capătă pentru noi o importanţă cu totul excepţională“. De atunci Statul Sovietic socialist a păşit mult înainte pe calea înfloririi eco­nomice şi culturale. Cincinalele stalinist© au transformat Uniunea Sovietică, fă­când-o de nerecunoscut. Marea industrie a U.R.S.S. produce în prezent în fiecare nouă zile atât cât producea Rusia în preajma Marii Revoluţii Socialiste din Oc­tombrie în decurs de un an întreg. Intr’o singură lună se produce în prezent atâta energie electrică cât se producea în Rusia prerevoluţionară în decurs de cinci ani. Rezultatele îndeplinirii planului de stat pentru dezvoltarea economiei naţionale a U.R.S.S. pe anul 1952 — cel de al doilea an al celui de al 5-lea plan cincinal — dovedesc un nou şi puternic avânt al eco­nomiei de pace şi al culturii Ţării Sovie­tice, ridicarea continuă a nivelului de trai al oamenilor sovietici. Planul de stat al producţiei globale pe 1952 a fost îndeplinit în ansamblu în in­dustria U.R.S.S. în proporţie de 101%. Producţia industrială globală a crescut în comparaţie cu anul precedent cu 1l %. Ne­­contenită creştere şi perfecţionare a pro­ducţiei s’a desfăşurat pe baza introducerii realizărilor ştiinţei şi tehnicii sovietice îna­intate, pe baza mecanizării complex© şi au­tomatizării producţiei, ceea ce a asigurat un progres tehnic continuu în întreaga eco­nomie naţională, creşterea productivităţii muncii şi uşurarea muncii omului. In 1952 constructorii de maşini sovietici au creat aproximativ 600 de noi şi foarte impor­tante tipuri şi mărci de maşini şi meca­nisme. In producţie au fost introduse apro­ximativ 800.000 de invenţii, perfec­ţionări tehnice şi propuneri de raţionali­zare. Succese mari a obţinut în anul trecut şi agricultura U.R.S.S. Recolta globală de cereale a fost de 8 miliarde de puduri , cu 600.000.000 de puduri mai mult decât în 1951. U.R.S.S. se menţine ferm pe pri­mul loc în lume în ceea ce priveşte pro­ducţia grâului — cea mai preţioasă cul­tură alimentară, depăşind astfel de pro­ducători mari de grâu ca S.U.A., Argen­tina şi Canada. Problema cerealelor, care era socotită înainte ca cea mai acută şi mai serioasă problemă, a fost rezolvată în Uniunea Sovietică în mod definitiv şi ire­vocabil. A crescut considerabil numărul de vite şi productivitatea creşterii animalelor. Se traduce cu succes în viaţă grandiosul plan stalinist de transformare a naturii, se înfăptueşte construirea celor mai mari construcţii hidrotehnice din lume de pe Volga şi Don, de pe Nipru şi Amu-Daria. Anul trecut a fost pusă în funcţiune prima dintre marile construcţii ale comunismului — Canalul navigabil Volga-Don „V. I. Lenin“. Creşte sistematic nivelul material şi cul­tural al oamenilor muncii din U. R. S. S. In timp ce în ţările capitaliste mai mult de jumătate din venitul naţional este însuşit de exploatatori, în Uniunea Sovietică în­tregul venit naţional este un bun al înşişi oamenilor muncii. In 1952 venitul naţional al U.R.S.S. a crescut cu 11% în compara­ţie cu anul precedent, depăşind de peste două ori nivelul anului antebelic 1940. Rezultatele economice ale anului 1952 confirmă încă odată cu o deosebită tărie genialele teze şi concluzii ale clasicei lu­crări a lui I. V. Stalin „Problemele econo­mice ale socialismului în U.R.S.S.". Direc­tivele cu privire la cel de al 5-lea plan cincinal de dezvoltare a U.R.S.S. pe 1951 —1955, adoptate de Congresul al XIX-lea al P.C.U.S.,sunt aplicate cu succes. Marea forţă a planurilor sovietice de construcţie economică şi culturală constă tocmai în faptul că ele se sprijină pe cerinţele legii economice obiective a dezvoltării planifi­cate, proporţionale a economiei naţionale şi se conformează întru totul cerinţelor legii economice fundamentale a socialis­mului. Tovarăşul Stalin ne învaţă : „...Asigurarea satisfacerii maximale a nevoilor materiale şi culturale mereu cres­cânde ale întregii societăţi — acesta este scopul producţiei socialiste , creşterea şi perfecţionarea neîncetată a producţiei so­cialiste pe baza tehnicii celei mai înalte — acesta este mijlocul pentru atingerea scopului. Aceasta este legea economică fundamen­tală a socialismului“, îmbunătăţirea sistematică a situaţiei ma­­teriale a oamenilor muncii din U.R.S.S. determină creşterea neîncetată a trebuinţe­lor lor şi constitue un stimulent puternic pentru continua lărgire a producţiei. Re­laţiile de producţie noi, socialiste, care co­respund în totul caracterului forţelor de producţie, constitue forţa principală şi ho­tărîtoare care determină dezvoltarea econo­mică puternică a Uniunii Sovietice. In toate ţările care au scuturat lanţurile Imperialismului, care au cucerit libertatea şi independenţa şi care după exemplul U.R.S.S. au desfăşurat construcţia unei vieţi noi au fost obţinute anul trecut mi­nunate succese în toate domeniile econo­miei şi culturii. Sub conducerea Partidului Comunist Chinez şi a încercatului său conducător, tovarăşul Mao Tze-dun, marele popor chi­nez a terminat aproape în întregime, pe tot cuprinsul nemărginitei sale ţări, reforma agrară şi a lichidat feudalismul. In ţară s-a terminat în linii generale perioada de refacere, economia naţională în ansamblu a atins, iar în multe dintre cele mai im­portante ramuri a şi depăşit considerabil cel mai înalt nivel al anilor antebelici. China Nouă a păşit în perioada de recon­strucţie naţională şi a început înfăptuirea primului plan cincinal de dezvoltare a eco­nomiei naţionale. Anul 1952 este marcat prin mari suc­cese în statele de democraţie populară din Europa: Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Albania, precum şi în Republica Democrată Germană. Nivelul ge­neral al producţiei industriale în ţările de democraţie populară din Europa a crescut până la începutul anului curent aproape de 3 ori în comparaţie cu anul antebelic 1937, în timp ce în şase ţări capitaliste din Europa: Franţa, Austria, Belgia, Olanda, Grecia şi Luxemburg luate laolaltă — a crescut cu mai puţin de o treime. In ţările de democraţie populară din Europa producţia industrială a crescut anul trecut în total cu 20%, iar in ţările capitaliste menţionate mai sus — numai cu 0,8%. Creşterea producţiei industriale în ţările capitalului a avut loc pe seama mi­litarizării economiei, a umflării industriei de război. In majoritatea ramurilor de pro­ducţie, însă, se observă o descreştere. De pildă, producţia globală de cărbune în ţă­rile capitaliste a scăzut în trimestrul III al anului trecut cu 3%, iar în S.U.A. — cu 14% ; producţia de oţel a scăzut cu 10%, iar în S.U.A. - cu 26%. Succese serioase au fost obţinute de ţă­rile de democraţie populară în agricultură, precum şi în domeniul ocrotirii sănătăţii, învăţământului şi îmbunătăţirii condiţiilor de trai ale oamenilor muncii. Se înţelege că succesele construirii co­munismului în U.R.S.S., ale construirii so­cialismului în ţările de democraţie popu­lară provoacă ura feroce a căpeteniilor la­gărului imperialist. Ele nu se dau în lă­turi nici de la mijloacele şi metodele de luptă cele mai meschine, cele mai mârşave şi crunte împotriva ţărilor din lagărul so­cialismului. Pericolul de sabotaj, de diver­siuni, de spionaj pentru aceste ţări din partea statelor capitaliste nu a trecut deloc. In aceste condiţii, o însemnătate deosebită are sarcina ridicării prin toate mijloacele a vigilenţei politice, lupte împotriva orică­ror manifestări de nepăsare, de autoliniş­­tire, de gură-cască, demascarea tuturor uneltirilor duşmanilor păcii , aţâţătorii la război imperialişti şi complicii lor socia­lişti de dreapta şi titoişti. Bilanţul anului 1952 confirmă odată în plus în mod concret superioritatea funda­mentală a noii orânduiri sociale din U.R.S.S. şi ţările de democraţie populară asupra orânduirii capitaliste. In faţa po­poarelor din toate ţările se conturează tot mai precis tabloul situaţiei economice mon­diale, care se caracterizează prin existenţa a două linii opuse de dezvoltare. O linie de dezvoltare este linia avântului neconte­nit al economiei de pace In Uniunea So­vietică şi ţările de democraţie populară, pentru care sunt caracteristice colaborarea prietenească şi ajutorul reciproc. Cealaltă linie este linia economiei capitaliste, ale cărei forţe de producţie bat pasul pe loc, a unei economii care se zbate în chingile crizei generale a capitalismului, care se adânceşte tot mai mult, şi ale crizelor eco­nomice care se repetă, linia militarizării economiei, a luptei de concurenţă între ţări şi a înrobirii unor ţări de către altele. In toate ţările capitalului are loc paupe­rizarea relativă şi absolută continuă a oa­menilor muncii. Adevărul despre puternicul şi neînceta­tul avânt al economiei de pace în ţările lagărului socialist exercită o puternică in­fluenţă asupra popoarelor din întreaga lume şi însufleţeşte massele asuprite şi ex­ploatate din ţările capitaliste şi coloniale la lupta pentru libertatea şi independenţa lor, pentru drepturile lor umane. Partidele comuniste şi muncitoreşti vor face totul ca acest adevăr să fie cunoscut de massele populare cele mai largi, aducând prin aceasta o nouă contribuţie la cauza luptei pentru pace în întreaga lume, pentru de­mocraţie, pentru socialism. Articol de fond apărut In „PENTRU PACE TRAINICA, PENTRU DEMOCRA­ŢIE POPULARA ” Nr. 5 (221).

Next