Scȃnteia, martie 1953 (Anul 22, nr. 2596-2623)
1953-03-01 / nr. 2596
Pag. 2 Strungarul Nicolae Dumitru, cazangiii Alexandru Oprescu şi Draghici Marin, de la uzinele „23 August“ din Capitală s-au adresat ziarului nostru, rugându-ne să le răspundem dacă este indicat să ceară reexaminarea normelor actuale de producţie, pe care ei le consideră învechite, depăşite. „De câteva luni — arată tov. Nicolae Dumitru — am trecut să lucrez la o maşină nouă, un strung perfecţionat, care îmi dă posibilitatea să realizez, fără vreun efort în plus, o producţie de câteva ori mai mare decât înainte. Cu toate acestea, norma a rămas aceeaşi Ca pe vremea când lucram la Strungul vechi. Lucrul acesta mi se pare nefiresc şi dăunător, mai cu seamă că nu este vorba de un caz izolat“. La rândul lor, tov. OpresCU şi Draghici au arătat că fără a folosi nici pe departe toate posibilităţile de producţie existente în secţie, deşi au deseori goluri mari de producţie, ei realizează totuşi lunar depăşiri mari de normă. „Din toate acestea — spun ei — noi tragem concluzia că actualele norme nu mai corespund şi vrem să ştim dacă este bine să cerem reexaminarea lor". Răspuns: — Da, tovarăşi, acţiunea voastră este necesară şi bine venită ! Clasa muncitoare, toţi oamenii muncii din ţara noastră sunt vital interesaţi în reexaminarea normelor, în introducerea unor norme mai juste. Faptul că muncitorii înşişi cer reexaminarea normelor învechite,faptul că din zi in zi creşte numărul celor care se alătură acestei acţiuni patriotice arată cu putere creşterea conştiinţei socialiste a clasei noastre muncitoare, atitudinea nouă faţă de muncă a muncitorilor eliberaţi din robia exploatării capitaliste. Sub capitalism, asemenea acţiune nici nu era măcar de conceput. Ce interes ar fi putut avea un muncitor dintr-o întreprindere capitalistă să-şi ridice productivitatea muncii ? Numai acolo unde clasa muncitoare a reuşit să sfarme lanţurile robiei capitaliste, să smulgă fabricile şi uzinele din ghiarele exploatatorilor, numai acolo muncitorii se simt profund interesaţi să lucreze mai bine, să înlăture normele învechite şi toate piedicile care stau în calea producţiei, pentru că ei ştiu bine că fiecare proicent de creştere a producţiei şi productivităţii muncii este spre folosul lor, al familiilor lor, spre folosul marii familii a poporului muncitor. Politica partidului şi guvernului urmăreşte satisfacerea maximală a nevoilor materiale şi culturale iri continuă creştere ale celor, ce muncesc. Condiţia ridicării continue a nivelului de trai al oamenilor muncii este îndeplinirea cincinalului in 4 ani, creşterea necontenită a producţiei şi productivităţii muncii. Socialismul nu poate fi construit fără o necontenită creştere a productivităţii muncii, care trebue să se ridice la un nivel mult mai înalt decât subcapitalism. Un factor de seamă pentru creşterea continuă a productivităţii muncii sunt normele just stabilite. Tovarăşul Stalin ne învaţă că normele trebue să fie în aşa fel stabilite încât să tragă înainte massa muncitorilor, să-i stimuleze să ajungă, în ce priveşte productivitatea muncii, pe fruntaşi şi pe stahanovişti. Normele just stabilite sunt un puternic factor mobilizator pentru calificarea muncitorilor, pentru descoperirea şi folosirea rezervelor interne ale întreprinderilor, pentru înlăturarea lipsurilor şi deficienţelor care trial există în producţie, pentru continua creştere a productivităţii muncii. Reexaminarea normelor efectuată în anul trecut a contribuit într’o măsură însemnată la crearea condiţiilor îndeplinirii cincinalului îrt 4 aici, la creşterea producţiei şi productivităţii muncii. In urma reexaminării normelor, câştigurile muncitorilor nu numai că nu au scăzut ci, dimpotrivă, au crescut simţitor datorită măsurilor tehnico-organizatorice luate, datorită Iniţiativei creatoare cu care massele, antrenate în întrecerea socialistă, au participat la mai buna organizare a producţiei, la promovarea metodelor înaintate de muncă. In prezent, normele de producţie stabilite anul trecut sunt mult depăşite, s-au învechit. In urma schimbărilor însemnate petrecute în ultimul an în întreprinderile industriale pe linia creşterii nivelului tehnic, al calificării cadrelor şi al organizării producţiei, reexaminarea normelor actuale a devenit din nou necesară, întreprinderile industriale au fost înzestrate cu un mare număr de maşini şi agregate de înaltă tehnicitate, care fac munca omului mai spornică şi mai uşoară. Astfel, numai in ramura metalurgiei prelucrătoare au fost introduse în procesul de fabricaţie circa 1.600 maşini noi, printre care : strunguri de mare randament, maşini de găurit, raboteze, maşini de frezat, etc. Au fost aduse îmbunătăţiri serioase vechiului utilaj, pentru a putea da un randament sporit. Multe uzine ca, de pildă, „23 August“, „Steagul Roşu“, „Nicolae Cristea“, „Oţelul Roşu" etc. au primit în cantităţi mari utilaj auxiliar (macarale, poduri rulante, electrocare, etc.) ; la un mare număr de maşini s-au introdus dispozitive care efectuează in mod automat operaţiuni ce se făceau înainte cu mâna. Trebue să ţinem seama şi de faptul că mărea majoritate a muncitorilor folosesc acum mult mai bine maşinile şi utilajul modern cu care au fost înzestrate întreprinderile, decât au ştiut s’o facă în urmă cu un an. In acest timp, au învăţat să cunoască mai temeinic utilajul nou, să folosească într’o măsură mai mare capacitatea lui de producţie. Un mare număr de muncitori necalificaţi s’au calificat în ultimul an, iar alţii şi-au perfecţionat cunoştinţele tehnico-profesionale. Astfel, aproape 29.000 muncitori au fost calificaţi în Industria metalurgică, circa 22.000 în industria uşoară, etc. La şcoala întrecerii socialiste şi a formei ei superioare, mişcarea stahanovistă,au crescut minunate cadre, oameni înaintaţi, care prin realizările lor în producţie au scos la iveală imense rezerve interne, au arătat posibilităţile uriaşe de creştere a producţiei şi productivităţii muncii existente în interiorul fiecărei întreprinderi. Măsurile tehnico-organizatorice introduse, printre care regruparea utilajului după necesităţile procesului tehnologic, mai buna aprovizionare cu materii prime, materiale, scule, asigurarea unei producţii ritmice prin înlăturarea gâtuirilor şi a golurilor de lucru, trecerea în multe locuri la producţie în serie, etc., au îmbunătăţit în mod simţitor condiţiile de muncă din întreprinderi. Toate acestea au făcut ca normele stabilite prin acţiunea de reexaminare din anul trecut să nu mai fie corespunzătoare, întrucât ele au rămas în urmă faţă de progresul tehnic, faţă de creşterea nivelului tehnicoprofesional al muncitorilor. Lucrul acesta reiese cu claritate şi din depăşirile masive de norme, înregistrate în toate întreprinderile şi ramurile industriale. Aşa, de pildă, indicele de realizare a normelor de către totalitatea muncitorilor din întreprinderile Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice a fost, în trimestrul IV 1952, de 176% , în întreprinderile Ministerului Industriei Metalurgice, de 178%, etc. Or, nu poate fi considerată ca o normă corespunzătoare aceea pe care o pot depăşi uşor — şi în proporţii mari — chiar şi muncitori cu o slabă calificare. Normele nu pot rămâne neschimbate atunci când s-a schimbat nivelul tehnic al întreprinderilor, când a crescut calificarea muncitorilor, atunci când sunt create condiţiile pentru o mai bună organizare a producţiei. Normele învechite sunt un paravan în dosul căruia se ascund de cele mai multe ori lipsuri serioase în organizarea producţiei, timpii morţi, indisciplina în muncă. In secţia de strungărie a uzinei I.M.B.Timişoara, de pildă, se irosesc in fiecare lună sute de ore de lucru, sunt goluri mari în producţie şi absenţe nemotivate , totuşi nici conducerea administrativă, nici organele de partid şi sindicale şi nici o mare parte din muncitori nu se sesizează de acest lucru, deoarece cu toate lipsurile arătate mai sus, media depăşirii normelor pe întreaga secţie este, de regulă, 70—80%. Cine pierde de pe urmă faptului că nu majoritatea întreprinderilor normele s’au învechit şi frânează folosirea posibilităţilor existente pentru sporirea producţiei ? Pierde în primul rând poporul muncitor — stăpân pe toate avuţiile patriei ; pierde fiecare muncitor, căci normele învechite încarcă preţul de cost şi deci şi preţul de vânzare , pierde fiecare om al muncii in parte, căci numai pe baza unei producţii şi productivităţi tot mai sporite se poate asigura creşterea neîntreruptă a nivelului de trai, material şi cultural, al celor ce muncesc. Interesele clasei muncitoare, interesele fiecărui om al muncii în parte cer nu o Creştere nominală a salariului, nu o creştere, de salariu „pe hârtie“, realizată în dauna productivităţii muncii şi pe socoteală ridicării preţului de cost, ci o creştere reală a salariului, care poate fi obţinută numai prin sporirea producţiei şi productivităţii muncii, prin reducerea preţului de cost. Tocmai asemenea perspective luminoase deschide în faţa poporului muncitor realizarea cincinalului în 4 ani. înlăturarea normelor învechite este în interesul dezvoltării economiei naţionale, în interesul desfăşurării măreţului program de construcţii paşnice prevăzut în planul cincinal, în interesul ridicării continue a nivelului de trai al oamenilor muncii. Trebue spus că, în multe întreprinderi, s’a creat o nepotrivire inadmisibilă între realizarea normelor şi îndeplinirea planului de producţie, nepotrivire care urcă preţul de cost. Astfel, la fabricile de pielărie şi încălţăminte „11 Iunie“ din R. Vâlcea, normele au fost îndeplinite în 1952 in proporţie de 160%, în timp ce planul de producţie nu a fost realizat decât în proporţie de 88,56%. La fabrica „Timpuri Noi” din Oraşul Stalin procentul de îndeplinire a normelor a fost de 160%, în timp ce plenul nu a fost realizat decât în proporţie de 98,20%. Sunt cazuri când pentru aceeaşi operaţie sunt norme diferite, în întreprinderi diferite, dar cu acelaş nivel de mecanizare. Aşa, de pildă, normele de timp la harnasuffiente sunt mai mari la uzinele ,,Marieş Herbak“-Cluj decât la uzinele ,,Kirov" Bucureşti ; la rândul lor, normele de timp de la uzinele ,,Kirov” sunt mai mari decât cele de la „Flacăra Roşie“-Bucureşti. Normele învechite duc la nivelarea, la ştergerea diferenţei dintre munca calificată şi necalificată. Nivelul umflat al normelor actuale creează asemenea situaţii nefireşti când, chiar în interiorul aceleiaşi fabrici, muncitori cu o slabă calificare realizează depăşiri însemnate, câştigând uneori mai mult decât muncitori cu o calificare mult mai înaltă. Se înţelege că această situaţie nu constitue un stimulent, ci dimpotrivă, o frână în calea ridicării calificării muncitorilor. In numeroase întreprinderi există, de asemenea, raporturi nejuste între nivelul de realizare a normelor la secţiile de bază şi cele auxiliare, muncitorii din secţiile auxiliare câştigând mai mult decât cei din secţiile de bază. Normele umflate sunt ca o greutate legată de picioare, care ne împiedică să mergem cu paşi mari înainte. Reexaminarea normelor este aşadar o necesitate. Există toate condiţiile pentru ca normele noi, mai juste, ce vor rezulta din această reexaminare să fie îndeplinite şi depăşite. In acest scop conducerile întreprinderilor, muncitorii şi tehnicienii trebue să se îngrijească de luarea unui şir de măsuri, între care mai buna organizare a producţiei, folosirea maximală a maşinilor şi utilajului, descoperirea rezervelor interne existente la fiecare loc de muncă, înlăturarea timpilor morţi şi a golurilor de producţie. Desfăşurând cu un nou avânt întrecerea socialistă, trebue să se dea cea mai mare atenţie introducerii şi extinderii pe scară largă a experienţei înaintate, in primul rând a experienţei stahanoviştilor sovietici, precum şi a stahanoviştilor şi fruntaşilor din ţara noastră. Datoria patriotică a stahanoviştilor, a fruntaşilor în producţie, a muncitorilor înaintaţi din întreprinderi este de a se pune în fruntea masselor muncitoare în acţiunea de reexaminare a normelor. Eli trebue să demonstreze şi să convingă prin fapte marea massă a muncitorilor că introducerea unor norme mai juste este posibilă şi necesară, în interesul dezvoltării continue a economiei patriei, în interesul întregului popor muncitor şi al fiecărui om al muncii în parte. Ei trebue să fie cei dintâi care să arate că printr’o mai bună organizare a muncii, prin ridicarea nivelului de cunoştinţe tehnice, printr’o mai raţională organizare a lucrului, normele noi, mai juste, pot şi trebue să fie îndeplinite şi depăşite. Trebue să combatem tendinţele unor elemente înapoiate, de a se crampona de normele vechi. Deasemeni, trebue să avem în vedere că elemente duşmănoase — agenţi mârşavi pe care imperialiştii americano-englezi îi năimesc cu dolari şi lire ca să lovească în viaţa noastră nouă, — vor încercă să uneltească împotriva intereselor generale ale clasei muncitoare, folosind elemente înapoiate din rândurile muncitorilor. De aceea, vigilenţa masselor trebue să se manifeste cu deosebită ascuţime împotriva duşmanului de clasă. Drumul nostru înainte este puternic luminat de experienţa primului stat socialist din lume. In U.R.S.S. au fost necontenit revizuite normele şi tocmai acest lucru a constituit un factor puternic care a stat şi stă la baza marilor succese pe care Statul Sovietic le-a obţinut în construirea celei mai înaintate industrii din lume, realizarea unui înalt nivel de trai, material şi cultural, pentru toţi oamenii sovietici. Reexaminarea normelor va fi un prilej puternic de stimulare a elanului creator al poporului nostru muncitor, de manifestare hotărîtă a voinţei sale de a merge cu paşi îndrăzneţi înainte, în lupta pentru înfăptuirea cincinalului în 4 ani, pentru dezvoltarea economiei naţionale, ridicarea necontenită a nivelului de trai al celor ce muncesc, pentru pace şi socialism. Răspuns la Întrebările cititorilor De ce este necesară reexaminarea normelor SCÂNTEIA In Editura pentru literatură politică a apărut: N. A. MIHAILOV — Despre o XXX-a comemorare a morfii lui V. I. Lenin 32 pag. 0,35 lei Concertul dat de Quartetul „Smetana" In cadrul acordului cultural dintre R.P.R. şi R. Cehoslovacă se află de câteva zile în țara noastră Quartetul „Smetana", ansamblu de muzică de cameră de pe lângă Filarmonica R. Cehoslovace. Format în anul 1947, Quartetul „Smetana" este compus din Jiri Novak, vioara I, Lubamir Kostecky, vioara 11-a, Jaroslav Rybensky, violă, şi Antonin Kohout, violoncel. Această formaţie de muzică de cameră a obţinut la festivalul „Primăvara la Praga 1950“ premiul al II-lea, după Quartetul din Moscova. In turneele făcute în Uniunea Sovietică, R. P. Polonă, R. P. Ungară şi Austria, Quartetul ,,Smetana" a repurtat mari succese. Primul concert pe care Quartetul „Smetana“ l-a prezentat în Capitala patriei noastre a avut loc Sâmbătă seara în sala Dalles. La concert au asistat: M. Macavei, preşedintele Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea, reprezentanţi ai artei şi culturii şi un numeros public iubitor al muzicii de cameră. Au fost, deasemeni de faţă R. Schmelz, ambasadorul R. Cehoslovace, şi alţi membri ai Ambasadei R. Cehoslovace. In cadrul concertului s’a executat: Quartetul în Do major de F. X. Richter, Quartet pentru coarde „Scrisori intime” de L. Janacek şi Quartetul in Mi minor „Din viaţa mea” de B. Smetana. Valoroasa interpretare a solilor artei muzicale cehe a fost răsplătită cu îndelungi aplauze din partea auditorilor. (Agerpres) Poeţii şi compozitorii au discutat problemele cântecului de massa Vineri după amiază, la Casa Scriitorilor, în cadrul unei şedinţe de lucru, poeţii şi compozitorii noştri au discutat problemele cântecului de massă şi felul în care ei pot colabora pentru a realiza creaţii cât mai valoroase. La şedinţă au participat şi numeroşi invitaţi, reprezentanţi ai Comitetului pentru Artă, ai Comitetului de Radio, ai Institutului de Folklor, al Consiliului Central al Sindicatelor şi membri ai ansamblurilor artistice de amatori. Din partea Uniunii Scriitorilor din R.P.R. poeta Veronica Porumbacu a prezentat un referat in care a arătat importanţa îmbinării poeziei cu muzica, pentru crearea unui cântec valoros. Analizând aspectele caracteristice ale poeziei-cântec, poeta Veronica Porumbacu şi-a însoţit referatul cu numeroase exemplificări de cântece intrate adânc în viaţa poporului nostru muncitor. Referatul compozitorului Vasile Popovici a înfăţişat caracteristicile unui text bun pentru a fi pus pe muzică şi importanţa pe care o constitue pentru compozitori cunoaşterea şi studierea tematicii versurilor. Discuţiile care au urmat au dezbătut îndelung problemele legate de creaţia cântecului de massă. In aceste discuţii s’au analizat deasemeni probleme de tematică a cântecului, problema înlăturării schematismului versurilor şi melodiei. Discuţiile au subliniat importanţa cunoaşterii în adânc a vieţii şi realizărilor poporului nostru muncitor. Şedinţa de lucru de la Casa Scriitorilor a constituit începutul unei rodnice colaborări a poeţilor cu compozitorii, pentru o creaţie din ce în ce mai valoroasă de cârntece de massă, aşteptate de oamenii muncii din ţara noastră. (Agerpres) Ţăranii întovărăşiţi din Merişu s’au unit în gospodăria colectivă Ţăranii muncitori din satul Merişu, raionul Strehaia, au format in vara anului trecut o întovărăşire pentru lucrarea în comun a pământului. Convingându-se în practică de foloasele pe care le aduce Ihanca în comun pe întinderi mari de pământ, ,cu ajutorul mijloacelor mecanizate, ţăranii muncitori întovărăşiţi au hotărît să alcătuiască o gospodărie colectivă. In frunte cu comuniştii, ei au dat la iveală şi au spulberat toate uneltirile ticăloase ale chiaburilor Buşoi Ion, Lupescu Victor, Ciontea Gheorghe şi S’au unit de bună voie în gospodăria colectivă „30 Decembrie”. CONSTANTIN MARGHESCU corespondent voluntar Femei fruntaşe ale patriei noastre IOANA ILIESCU maistoriţă fruntaşă la F. R. B„ lucrează după cele mai Înaintate metode sovietice obţinând Însemnate succese In producţie. IOANA GRUIA brigadieră fruntaşă la gospodăria colectivă Conţeşti, raionul Zimnicea, munceşte neobosită pentru buna desfăşurare a lucrărilor din campania agricolă de primăvară. ANA MAIVIALIGA sudoriţă fruntaşă la uzinele „Semănătoarea“ din Capitală, obţine zi de zi succese tot mai însemnate în muncă. PAIASCHIVA BRAINER director general la Ministerul Industriei Uşoare, luptă pentru a asigura poporului muncitor cât mai multe produse de larg consum. Din ţara constructorilor comunismului Casa oamenilor fericiţi Nu-nui‘puteani desupi privirile de peDe la corespondentul , faţadele caselor noi, înalte, înzestrate cu minunate podoabe arhitecturale, care se înşirau în jurul nostru pe strada Bolşaia Serpuhovskaia, una dintre nenumăratele străzi obișnuite ale Moscovei. Interlocutorul meu L. Galkin, deputat al Sovietului orășenesc al Moscovei, era administratorul câtorva dintre casele acestei străzi. La un moment dat mi-a spus : — Alege dumneata cire ca să vrei să vizitezi ! Am ales la întâmplare casa cu numărul 46. Și astfel am început să vizităm casă de locuit de pe strada Bolsaia Serpuhovskaia, numărul 46... Am intrat în primul corp al clădirii. — In casa aceasta locuesc oameni de toate vârstele și de toate profesiunile — îmi spuse Galkin. Administrația se străduește să creeze cât mai bune condiţii de locuit, cheltuind în fiecare an pentru reparaţiile capitale şi curente, pentru nevoile culturale ale locatarilor, pentru întreţinerea taberei de pionieri care se organizează vară cu vară în curtea clădirii a sute de mii de ruble... Tovarăşul Galkin şi-a întrerupt expunerea apăsând pe butonul soneriei unui apartament de la primul etaj. Ne-a deschis uşa o femeie în vârstă, de stătută mijlocie, cu o fată blajină. — Bună ziua, Evdochia Ivanovna, bucuroasă de oaspeţi … — exclamă călăuza mea. Apoi, întorcându-se către mine : — Evdochia Ivanovna Uvarova este deputată în Sovietul Moscovei. Familia Uvarovilor este cunoscută şi respectată în întregul cartier, ca familia unor vechi revoluţionari. Scuzându-ne pentru vizita neanunţată, am urmat îndemnul călduros al gazdei de a-i vizita apartamentul. Am pătruns din micul holişor dela intrare întâi într’o sufragerie spaţioasă, mobilată cu gust. Pe etajere speciale străluceau flori îngrijite cu dragoste de locatarii casei. Intr’un colţ un pian. In alt colţ al încăperii, aft televizor. Pe pereţi — reproduceri după tablourile lui Surikov şi Perov. Din sufragerie am intrat în dormitorul Uvarovilor, iar de acolo într’o încăpere mai mică, în care locueşte fiica bătrânilor Uvarov, Ana Andreevna, împreună cu fetiţa ei Zofia, în vârstă de 10 ani, al cărei tată a căzut pe front în luptă împotriva cotropitorilor fasciști. Din holișor se pătrunde totodată în bucătărie — Înzestrată cu instalație de gaze naturale — și în baie. Cât timp am vizitat apartamentul plăcut, comod, a venit acasă și capul familiei, Andrei Uvarovici Uvarov, un om solid, negricios, care nu trăda nici pe departe vârsta înaintată pe care o are. Tovarăşul Uvarov — vechi bolşevic — şi-a început activitatea revoluționară acum vreo patruzeci de ani la uzina Mihelson (în prezent uzina „Vladimir Ilici“), unde lucra ca lăcătuş. Ani dea rândul după Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, tovarăşul Uvarov a condus întreprinderi industriale din cuprinsul Moscovei. Chiar şi acuma, în ciuda vârstei înaintate, mai lucrează la secţia tehnologică a uzinei „Vladimir Ilici“. — Oare poţi să stai cu braţele încrucişate când întregul popor construeşte comunismul ? Iată-ne într’alt corp al clădirii. Intrăm într’un apartament mai mic, alcătuit doar din două camere, bucătărie şi baie. Aici locuesc E. Ivanova, directoare a şcolii serale de pe lângă combinatul Krasnoholmsk, împreună cu fiul ei, student la un institut de medicină. încăperile mari, spaţioase, sunt mobilate cu gust şi produc o impresie de Intimitate caldă, datorită mulţimii de bibelouri răspândite peste tot. O bibliotecă mare ocupă jumătatea uneia dintre camere. “ — După socotelile’ Scânteii" la Moscova) mele circa două treimi dintre locatarii — casei noastre, copii, tineret, maturi, învaţă — îmi spune tovarăşa Ivanova, o femeie înaltă, voinică, cu trăsături energice. Numai în corpul nostru de clădire sunt 60 de Şcolari. Este o adevărată plăcere să-i vezi dimineaţa, plecând la şcoală în grup sau însoţiţi de părinţi. Serile se apleacă asupra cărţilor nu numai copiii, ci şi părinţii lor. Cei mai mulţi dintre ei studiază în cercuri poetice, universităţi serale, la cursuri prin corespondenţă, şcoli serale. In mod deosebit se disting la învăţătură ţesătoarea stahanovistă Serafima Iosikova, ajutorul ca maistru Piotr Filatov. Elevilor fiiei le este accesibilă întreaga bogăţie a minunatei culturi sovietice. Ei pot atinge cele mai înalte trepte ale cunoaşterii ştiinţifice. Nicio piedică nu le stă în cale. Eu cred că nu există bucurie mai mare decât aceia de a lumina oamenii, de a răspândi dragostea pentru cultură în rândurile lor... Aceasta este bucuria cea mare a vieţii mele... ...înainte de a suna la intrarea acestui apartament, ne-au întâmpinat sunetele unei melodii cunoscute. Am aşteptat întâi ca sa se termine melodia, apoi am sunat. In prag a apărut o tânără blondă, zveltă, cu fruntea înaltă, cu ochii de un albastru închis, ca cerul în amurg. Ne aflăm în apartamentul maistrului Alexandr Krasnosciokov de la uzina numărul 2 de rulmenţi., Tânăra era fiica lui, Nina, studentă la facultatea de dirijori a Institutului pedagogic-muzical Gnesin. Şi în locuinţa aceasta m’a impresionat felul cum oamenii sovietici ştiu să creeze o atmosferă caldă, familiară. Pianul, de pe care ne priveau busturile lui Mozart şi Glinka, radioul întovărăşit de pik-up, dulapul plin de discuri şi de note mărturiseau pasiunea pentru muzică a locatarilor acestei case. Ecaterina Vasilievna, mama Ninel, ne-a povestit că dragostea pentru muzică este Veche în familia lor. Mama ei, simplă ţesătoare, avea o voce uimitoare. Dar neavând cu ce să înveţe pentru a-şi dezvolta şi desăvârşi talentul, şi-a îngropat darul în lacrimi şi cântece triste. Nepoata ţesătoarei cu voce de aur, tânăra Nina Krasnoseiokova, care cunoaşte vremurile de mizerie şi sărăcie pe care le-a trăit bunica ei doar din ceea ce citeşte şi i se povesteşte, a intrat la şcoala muzicală la vârsta de 11 ani. La timpul lor, bunica şi mama ei — ambele ţesătoare — trudeau din greu de la vârsta de 13 ani pentru un colţ amar de pâine. Astăzi, Visul din copilărie al Ninei — de a deveni dirijoare — se apropie de îndeplinire. * Am mai vizitat nu după amiaza aceea câteva apartamente din casa de pe strada Bolsaia Serpuhovskaia numiărul 46. Pretutindeni m’au întâmpinat imagini ale aceluilaș trai luminos, îmbelşugat, civilizat, al oamenilor sovietici. Luându-ii rămas bun dela bunul meu Călăuz, tovarăşul Galkin, și aruncând o ultimă privire asupra casei ale cărei contururi se topeau în lumina difuză a înserării, mi-am amintit de o piesă pe care a scris-o cândva celebrul scriitor realist englez Bernard Shaw. Piesa se numea „Casa Inimilor sfărâmate", titlu prin care autorul simboliza însăși putreda lume capitalistă. M-am gândit că și casa aceasta de pe strada Bolșaia Serpuhovskaia 46, una din casele obișnuite de locuit ale Moscovei, poate fi luată drept simbol — simbol al vieții sovietice, al societății socialiste. Și dacă mi s’ar cere să-i dau un nume, l-aș da pe acesta: „Casa oamenilor fe-* riciți". V. BARLADEANU NOTE BIBLIOGRAFICE Probleme ale literaturii noi din R. P. R. In Editura de Stat pentru Literatură şi Artă au apărut de curând două volume de articole şi studii de critică literară: „Probleme ale literaturii noi din R.P.R." şi „Pe drumul culturii noi“ de Traian Şelmaru. Studiile şi articolele adunate în aceste volume dau cititorilor un tablou, în linii mari, al dezvoltării literaturii noastre după 23 August 1944 pe drumul însuşirii şi aplicării metodei realismului socialist, în luptă împotriva concepţiilor reacţionare burgheze. In volumul „Probleme ale literaturii noi din R.P.R." sunt grupate o serie de studii literare — publicate în revistele noastre de literatură precum şi în „Scânteia" — care se ocupă de o seamă dintre principalele romane şi volume de poezii originale apărute în anii regimului de democraţie populară. Marea majoritate a operelor analizate în aceste studii au fost distinse cu Premiul de Stat. In volum sunt cuprinse: studiul lui Traian Şelmaru consacrat cărţii maestrului Mihail Sadoveanu „Mitrea Cocor", roman distins cu Medalia de Aur a Păcii, precum şi studii despre prima ediţie a romanului lui Petru Dumitriu „Drum fără pulbere” (D. Micu) şi despre romanul lui Horváth István „Brazdă peste hâturi“ (S. Mladoveanu). Sunt reproduse studiul lui O. S. Crohmălniceanu despre romanul „Oţel şi pâine“ de Ion Călugăru, studiul lui Silvian Iosifescu „Pe drumul înfloririi gospodăriei agricole colective" — despre „Pâine albă”, romanul tânărului scriitor Dumitru Mircea, studiul lui, M. Gafiţa despre romanul „Ogoare noi“ de A. Mihale. Volumele scriitorului Al. Jar, „Fragment de veac”, „Interogatoriul”, „Evadare" şi „Sfârşitul Jalbelor” sunt analizate în studiul lui Paul Georgescu, intitulat „O mărturie dramatică“. Despre al doilea volum al romanului „Negura" de Eusebiu Camilar Şi câteva probleme de critică literară scrie S. Fărcăşan. Volumul „Probleme ale literaturii noi din R.P.R." cuprinde şi studii despre poezie: Mihai Beniuc — „Poezia noastră, firmă a poporului în lupta pentru apărarea păcii şi construirea socialismului”, I. Vitner — „Poezia lui A. Toma", M. Novicov — „Pe marginea poeziei lui Dan Deşliu", şi Nestor Ignat — „O carte despre frumuseţea vieţii noi", consacrat volumului de versuri „Mărturii". Nr. 2595 Traian Şelmaru: ,,Pe drumul culturii noi“ Cartea „Pe drumul culturii noi", de Traian Şelmaru, conţine, pe lângă articole scrise în anii 1946—1947 axate pe problemele luptei pentru o literatură pusă în slujba poporului, împotriva tezei reacţionare a „artei pune”, şi o serie de studii literare şi cronici dramatice. Este reprodus studiul „Să luptăm pentru o critică de artă principială, pătrunsă de spirit de partid", în care sunt dezvăluite şi combătute unele manifestări ale cosmopolitismului în critica literară din ţara noastră. Volumul cuprinde deasemenea cronicile despre romanul „Negura" (vol. I) de E. Camilar, despre piesa „Minerii” de Mihail Davidoglu, cuvântările rostite la sărbătorirea centenarului lui I. L. Caragiale şi la sărbătorirea maestrului M. Sadoveanu cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viaţă. In volum a fost publicat articolul „I. V. Stalin — teoretician genial şi înfăptuitor al revoluţiei culturale". Studiile şi articolele literare grupate în cele două volume editate de E.S.P.L.A. dezbat o serie de probleme de bază pentru dezvoltarea literaturii noastre. Apariţia acestor volume demonstrează din plin cât de mare însemnătate au articolele şi studiile de critică literară publicate în ziare şi reviste şi subliniază totodată cu tărie necesitatea de a lichida rămânerea în urmă in acest domeniu, obligaţia pentru criticii noştri literari şi pentru presa periodică de a asigura, în mod sistematic, cu regularitate, recenzarea critică — cu o înaltă principialitate — a noilor opere literare, dezbaterea problemelor, literaturii noastre, demascarea şi combaterea necruţătoare a oricăror manifestări ale ideologiei burgheze decadente. Este de dorit ca viitoarele culegeri de critică literară să fie grupate pe anumite teme şi probleme. Alături de o activitate mai susţinută a criticilor cunoscuţi este necesar să apară lucrări ale mai multor tineri critici literari. Volumele „Probleme ale literaturii noi din R.P.R.“ şi „Pe drumul culturii noi" sunt menite să cunoască o largă răspândire în rândurile scriitorilor, ale membrilor cenaclelor literare, cadrelor didactice, studenţilor şi elevilor ce studiază literatura noastră contemporana, ale tuturor iubitorilor de literatură.