Scînteia, aprilie 1954 (Anul 23, nr. 2935-2960)
1954-04-01 / nr. 2935
Pag. 2 SCÎNTEIA Risipă de materie primă la fabrica de postav Azuga Fabrice de postav Azuga are un rol important in lupta pentru sporirea mărfurilor de larg consum, pentru ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii. In ultimul trimestru al anului trecut şi în primele luni ale acestui an muncitorii, tehnicienii şi inginerii de aici au obţinut o serie de realizări. Astfel, sarcinile de plan au fost îndeplinite în mod ritmic în fiecare lună. Cu toate acestea, în activitatea întreprinderii există încă lipsuri serioase. Lupta pentru îndeplinirea sarcinilor de plan n-a fost îmbinată întotdeauna cu lupta pentru utilizarea raţională a materiei prime, pentru realizarea de economii în producţie. De altfel, aceasta este o lipsă care dăinuie de mult în întreprindere. In anul 1953, de pildă, numai la secţia filatură s-au pierdut, din cauza procentului mare de deşeuri, peste 15.000 kg. fire, din care s-ar fi putut ţese circa 23.000 m.p. stofă ; în luna ianuarie a acestui an s-au pierdut 3331 kg. fire. Un procent ridicat de deşeuri s-a înregistrat şi în secţia ţesătorie, unde consumul specific a fost depăşit anul trecut cu 4871 kg. fire, din care s-ar fi putut ţese 7125 mp. stofă. In întreprinderea de postav Azuga problema deşeurilor şi a risipei se socoteşte a fi rezolvată prin faptul că a fost organizată o secţie de covoare care valorifică în mare parte deşeurile provenite de la ţesătorie. Conducerea întreprinderii n-a înţeles însă că materiile prime nu sunt în cantităţi nelimitate şi deci fiecare gram de lină trebuie să fie folosit cu cea mai mare socoteală. Organizarea secţiei de covoare constituie, fără îndoială, un fapt pozitiv. Producţia de bază a acestei întreprinderi fiind însă fabricarea stofelor, eforturile întregului colectiv trebuiau îndreptate, în primul rînd, înspre înlăturarea risipei de materie primă, înspre micşorarea procentului de deşeuri şi obţinerea, din aceeaşi cantitate de lînă, a unei producţii sporite de stofă. Or, în fabrică domneşte o serioasă risipă. Prin secţii, prin curte, peste tot locul zac aruncate pe jos cu lane şi valuri de lînă care sunt călcate în picioare, fără ca cineva să se seziseze de acest lucru. Sub scuza că deşeurile sunt recuperate la secţia de covoare, se mătură şi se dau deoparte numeroase sulane, pentru prelucrarea cărora s-a pierdut timp şi s-a plătit manoperă. Unul din factorii care contribuie la procentul mare de deşeuri este acela că la maşinile oalde de lînă se lucrează valuri de pretori de proastă calitate, pe care unii maiştri le recepţionează fără spirit de răspundere. Valurile sunt trecute apoi la deşeuri. Această deficienţă care s-a făcut de mult simţită provenea din faptul că producţia obţinută la carde era socotită după înregistrările ceasurilor ataşate la maşină, fără a se ţine seama şi de calitatea contoriilor care 66 realizau. Acest lucru nu era de natură să stimuleze lupta pentru calitate, deoarece erau deopotrivă plătite atît valurile de pretori care corespundeau din punct de vedere calitativ, cît şi cele care erau direct rebutate şi urmau să intre din nou în procesul de fabricaţie. Deşi această deficienţă organizatorică era cunoscută de mai bine de un an de serviciul tehnic şi de conducerea fabricii, ea n-a fost lichidată decît abia în a doua decadă a lunii martie, cînd s-au luat măsuri pentru desfiinţarea ceasurilor de la maşini. De asemenea, n-a fost luată nici o măsură pentru transportarea în bune condiţiuni a valurilor de pretori de la un etaj la altul, deşi se ştie că în timpul transportului, unele valuri se deformează, rezultînd deşeuri. O altă cauză care face să se risipească materia primă este aceea că unii maiştri şefi de echipă nu sprijină şi nu îndrumă îndeajuns muncitoarele pe calea luptei pentru realizarea de economii, pentru sporirea producţiei din aceeaşi cantitate de materie primă. Dar nu numai atît. Unii maiştri, cum sînt, de pildă, Nicolae Vulpoi şi Clara Giovani, nu se preocupă de repararea maşinilor, sau atunci cînd fac unele reparaţii le fac de mântuială. Aşa se face că unele maşini nu funcţionează cum trebuie şi produc deşeuri. Selfactoarele reparate superficial n-au aceeaşi turaţie şi stabilitate, fapt care face ca unele să producă un fir mai răsucit, iar altele mai puţin răsucit. In felul acesta, munca ţesătorilor este serios îngreunată, aceştia fiind nevoiţi să treacă la deşeuri sulane care nu corespund din punct de vedere calitativ. Cu toate că în fabrică este organizată o oarecare evidenţă a materiei prime care intră şi iese din fabricaţie, nu s-a ajuns încă la organizarea evidenţei pe faze de fabricaţie. Aşa stînd lucrurile, nu se urmăresc pierderile de materii prime pe faze de fabricaţie, nu se cunosc temeinic cauzele acestor pierderi şi nu se iau nici măsuri de îndreptare a lucrurilor. Aceste lipsuri care se fac simţite la fabrica de postav Azuga se datoresc în mare parte faptului că şeful serviciului tehnic (ing. Klaster Ludovic), şeful serviciului producţie (tov. Ion Ivan), inginerul şef (Mişu Forşmtt) n-au analizat niciodată situaţia depăşirii consumului specific, a risipei care se produce în fiecare sector, pentru a lua măsuri de îmbunătăţire a muncii şi a producţiei. Intr-o şedinţă de producţie în care au fost analizate rezultatele obţinute de colectivul întreprinderii în luna februarie, s-a criticat faptul că ei nu participă la consfătuirile de producţie în secţii şi sectoare, lipsind astfel muncitorii de ajutorul pe care ar putea să-l dea pentru mai buna organizare a producţiei. Fără îndoială că pentru toate aceste lipsuri o parte serioasă de vină are organizaţia de bază care, înfăptuind slab controlul asupra activităţii economice a întreprinderii, a pierdut din vedere problema atît de importantă a folosirii cu chibzuială a materiei prime. Organizaţia de bază nu şi-a exercitat dreptul de control asupra felului cum conducerea administrativă a asigurat măsurile tehnico-organizatorice în vederea realizării de economii. Deşi în întreprindere domneşte risipa, biroul organizaţiei de bază n-a analizat niciodată felul cum se ocupă comitetul de întreprindere de această problemă. In general, munca politică de masă este neglijată şi, mai ales, nu este legată de lupta pentru economii. Biroul organizaţiei de bază nu s-a preocupat de instruirea temeinică a agitatorilor în această problemă. Insuficient sunt folosite gazetele de perete, agitaţia vizuală. Lipsa de preocupare pentru educarea muncitorilor în vederea folosirii raţionale a materiei prime şi a respectării consumului specific face ca şi întrecerea socialistă să nu aibă printre obiectivele principale problema economiilor, folosirea cu cea mai mare chibzuială a fiecărui gram de materie primă — condiţie esenţială pentru reducerea preţului de cost al produselor, în vederea ridicării nivelului de trai al celor ce muncesc. Cele mai multe contracte de întrecere nu prevăd angajamente în ceea ce priveşte reducerea deşeurilor, iar acelea care prevăd asemenea angajamente sunt generale şi neconcrete. „Voi reduce deşeurile la maximum", „Voi face cu mai puţine deşeuri" — aşa sună angajamentele din unele contracte. De altfel, nici nu există o evidenţă pe faze de fabricaţie a consumului de materie primă, aşa că nimeni nu urmăreşte felul cum sînt îndeplinite aceste angajamente. Deşi în întreprindere sînt mulţi muncitori fruntaşi, ca tov. Eleonora Ciutacu, Elena Aldescu, Margareta Orban, Maria D. Savu, Polixenia Baciu etc. care obţin rezultate însemnate în munca de zi cu zi, totuşi comitetul de întreprindere nu s-a preocupat ca experienţa pozitivă a acestor muncitoare să fie cunoscută şi generalizată în întreaga fabrică. Lipsa de preocupare pentru extinderea metodelor bune de lucru, precum şi lipsa de îndrumare şi educare a muncitorilor au făcut ca alături de aceşti tovarăşi să se mai găsească unii muncitori, ca Petre Pepelea, Nicolae Boroboc, Maria Chiţoiu, Alexandra Drăgan, care lucrează neglijent, care transformă importante cantităţi de materii prime în deşeuri, mărind în felul acesta consumurile specifice Unii ţesători nu prelucrează pînă la capăt ţevile de bătătură lăsînd în acest fel să se irosească multe mii de metri de fir. Iniţiativa textiliştilor de la Buhuşi, de a realiza din aceeaşi cantitate de materie primă mai multe produse, n-a fost studiată şi analizată pînă la 10 martie a.c. nici de conducerea fabricii, nici de comitetul de întreprindere, pentru a se vedea posibilităţile şi măsurile tehnico-organizatorice ce trebuie luate în vederea aplicării ei. Colectivul fabricii de postav Azuga poate şi trebuie să pună capăt cu hotărîre lipsurilor pe care le are în ceea ce priveşte depăşirea consumului specific. Conducerea fabricii are datoria să găsească metodele cele mai juste în vederea obţinerii unui consum cît mai raţional de materie primă şi să ia măsurile tehnico-organizatorice cele mai potrivite menite să asigure muncitorilor condiţii pentru realizarea de economii. Noul director al fabricii, ing. A. Toth care în cele 3 luni de zile de cînd conduce această întreprindere a adus o contribuţie însemnată la îmbunătăţirea activităţii ei, trebuie să acorde o atenţie şi mai mare luptei pentru înlăturarea risipei, în vederea sporirii producţiei de stofă din aceeaşi cantitate de materie primă. Datoria principală a conducerii fabricii este aceea de a introduce neîntârziat evidenţa consumurilor de materie primă pe faze de fabricaţie. Organizaţia de bază trebuie să desfăşoare o asemenea muncă politică, incit să pătrundă adine în conştiinţa fiecărui muncitor şi tehnician ideea că singura cale pentru îmbunătăţirea continuă a nivelului de trai al celor ce muncesc este lupta de zi cu zi pentru sporirea producţiei din aceeaşi cantitate de materie primă, pentru reducerea preţului de cost şi îmbunătăţirea calităţii produselor. In acelaşi timp, organizaţia de bază trebuie să educe muncitorii în spiritul atitudinii pline de grijă faţă de avutul obştesc, să creeze o puternică opinie muncitorească împotriva acelora care strică sau risipesc materia primă, care lucrează neglijent şi dau rebuturi. De asemenea, organizaţia de bază este chemată să asigure o conducere politică vie şi operativă a întrecerii socialiste, să urmărească măsurile pe care le-a luat conducerea administrativă pentru realizarea de cît mai multe economii şi folosirea raţională a materiei prime. Comitetul de întreprindere, îndrumat îndeaproape de organizaţia de bază, trebuie să ia măsuri pentru a urmări şi populariza rezultatele obţinute de fruntaşii întrecerii socialiste în lupta pentru folosirea raţională a materiei prime. In consfătuirile grupelor sindicale trebuie analizate metodele bune pe care le folosesc muncitorii care realizează economii, pentru ca acestea să fie însuşite şi aplicate de un număr tot mai mare de muncitori. Imbunătăţindu-şi necontenit munca, luptînd cu hotărîre împotriva risipei, utilizînd cu cea mai mare socoteală fiecare gram de materie primă, colectivul fabricii de postav Azuga va putea contribui într-o măsură tot mai însemnată la sporirea producţiei de stofă, la ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii. C. BANCILA Cum să sporim producţia de sfeclă de zahăr Anul 1954 trebuie să fie anul unei simţitoare sporiri a producţiei agricole la toate culturile şi îndeosebi la porumb, cartofi, sfeclă de zahăr. In ultimii ani, suprafaţa cultivată cu sfeclă de zahăr în ţara noastră a crescut mult faţă de trecut. Astfel, în 1950 a crescut cu 214% faţă de anul 1944, iar în anul 1953 cu 334,7% faţă de anul 1944 şi cu 248% faţă de anul 1938. Cultura sfeclei de zahăr aduce numeroase foloase. In afară de zahărul care se extrage din rădăcinile sale, ea dă o mare cantitate de nutreţ valoros pentru animale. Astfel, frunzele sfeclei rămase pe cîmp la recoltare au aceeaşi putere de hrănire ca şi un fîn bun. Borhotul şi melasa care rămîn la fabrică după prelucrarea sfeclei de zahăr se folosesc de asemenea în hrana animalelor. Sfecla de zahăr este una din plantele care aduc cultivatorilor venituri foarte mari. In urma plenarei lărgite din august 1953 a C.C. al P.M.R., guvernul a îmbunătăţit simţitor condiţiile de contractare a sfeclei de zahăr. Potrivit Hotărîrii Nr. 11/1954 a Consiliului ■ de Miniştri, se acordă cultivatorilor care au încheiat contracte un avans de 30% din valoarea producţiei contractate, plătit în două rate. Pentru avansurile în bani, cît şi pentru materialele pe care cultivatorii le primesc dinpartea întreprinderii cu care au contractat, nu se ia nici o dobîndă. De asemenea, cultivatorii primesc îngrăşăminte pe credit, fără să li se ia nici o dobîndă. 50% din costul îngrăşămintelor îl plăteşte statul, iar 50% cultivatorul. Maşinile de semănat, precum şi materialele Insectofungicide pentru combaterea dăunătorilor, spre deosebire de anul 1953, se dau acum gratuit. De asemenea, producătorii primesc gratuit şi seminţele de sfeclă dacă predau cel puţin 70 % din producţia medie la hectar planificată pe raion. Primele de producţie sînt de asemenea mai mari decit în anul trecut. Gîştigurile pe care le aduce sfecla de zahăr cultivatorilor sînt cu atît mai mari cu cît creşte producţia la hectar. La consfătuirea fruntaşilor în producţie la porumb, cartofi, sfeclă de zahăr, care a avut loc de curind în Capitală, numeroşi cultivatori fruntaşi de sfeclă de zahăr au arătat că obţinerea unor recolte togate stă în puterea oricui, dacă îşi munceşte pămîn-Ing. agr. ALEXE HAGI director general în Ministerul Agriculturii şi Silviculturii tut după ştiinţă, după regulile agrotehnice cele mai înaintate. Folosind metode agrotehnice înaintate, Ion Cop — brigadier la gospodăria agricolă colectivă „Ogorul Roşu" din comuna Laslea, regiunea Stalin, decorat cu „Ordinul Muncii" clasa I-a, a obţinut împreună cu brigada la 42.000 kg. sfeclă de zahăr la hectar; Constantin Zberea — ţăran muncitor cu gospodărie individuală din comuna Belceşti, regiunea Iaşi, decorat cu „Ordinul Muncii" clasa I-a, a obţinut 9000 kg. de sfeclă pe un sfert de ha. ; Tănase Iorga — ţăran muncitor cu gospodărie individuală din comuna Cărpiniş, regiunea Timişoara, a obţinut 28.320 kg. sfeclă de zahăr la ha ş.a.m.d. Dăm mai jos principalele reguli agrotehnice care nepot aduce o recoltă sporită de sfeclă de zahăr. Pregătirea terenului Sfecla de zahăr se cultivă bine în pămînturi nisipe-lutoase sau luto-nisipoase de pe luncile şi terasele rîurilor. In pămînturile prea grele sau prea uşoare nu reuşeşte bine. In asolament este bine ca ea să-şi aibă locul după trifoi, lucernă sau după cereale de toamnă. Imediat după recoltarea cerealelor pămîntul trebuie dezmiriștit și păstrat apoi curat prin grăpat. O mare însemnătate în pregătirea terenului o are arătura adîncă de toamnă. Pentru sfecla de zahăr arătura se face la o adîncime de 25—27 cm. și chiar mai mult. Arătura adîncă de toamnă îşi are importanţa ei, în primul rînd pentru că afinează pămîntul aşa încît planta poate să-şi dezvolte în voie rădăcinile şi să prindă mai multă umezeală. Pămîntul arat adînc se dezgheaţă mai repede şi astfel sfecla se poate semăna mai de timpuriu, însemnătate mare are şi data cînd se face arătura adîncă de toamnă. Cu cît arătura se face mai devreme cu atît este mai bine. Sînt ţărani muncitori care deşi fac arătura de toamnă, totuşi în dorinţa lor ca pămîntul să fie „cît mai bine lucrat" mai fac o arătură în primăvară, înainte de semănat. Lucrul acesta este dăunător. Arat adînc în toamnă, pămîntul prinde umezeală din ploile de toamnă şi din topirea zăpezii. Dacă în primăvară mai facem o arătură, atunci vîntul şi soarele usucă repede brazdele de pămînt. In felul acesta, sămînţa cade pe un pămînt uscat, iar producţia va fi mai mică. Aşadar e mai bine să facem o arătură adîncă pe care s-o lăsăm în brazdă crudă peste iarnă. Grija cea mai de seamă a cultivatorului trebuie să fie aceea de a păstra cu mai multă umezeală în pămîmt. In acest scop, arătura trebuie grăpată imediat ce crestele brazdelor s-au zvîntat. Pentru grăparea arăturilor, acolo unde pămîntul este grăuntos, adică are structura formată, se va folosi netezitoarea cu cuie. Oricare ar fi unealta care se folosește, lucrarea trebuie să fie făcută în cel mult 1-2 zile. Nu se poate întîrzia cu grăpatul deoarece pămîntul pierde repede umezeala și se usucă. Este bine ca grăpatul să se facă pe măsură ce pămîntul se zvîntă. In acest scop, cîmpul trebuie supraveghiat în fiecare zi Pentru semănat, pămîntul trebuie să fie afinat. Afînarea pământului se face cu cultivatorul cu labe. Pe terenurile cu pămînt îndesat și îmburuienite, în locul cultivatoarelor se folosesc extirpate rele. Daca semănatul sfeclei de zahăr se face intr-un teren nearat de cu toamnă, atunci acest teren se ară primăvara devreme și se grăpează imediat pentru ca să nu se piardă nici un pic de apă din pămînt. Arătura se face la adîncimea de 18-20 cm. Cînd și cum se face semănatul Semănatul sfeclei de zahăr trebuie să fie făcut cît mai devreme și anume cînd temperatura în pămînt a ajuns la 6-70 adică odată cu cerealele timpurii. Semănatul trebuie să se facă intr-un timp scurt — cel mult 6-7 zile. La semănat trebuie să se folosească semănătoarele de sfeclă, care sînt puse la îndemîna cultivatorilor de către fabricile de zahăr. Adîncimea la care se seamănă este de 3-4 cm. Semănatul trebuie făcut în rînduri drepte. In felul acesta se ușurează mecanizarea lucrărilor de întreţinere. Primele rînduri trebuie semănate cu ajutorul fargoanelor. Distanţa între rînduri trebuie să fie de 42—45 cm. Cantitatea de sămânţă cea mai potrivită la ha. este de 18—22 kg. In timpul semănatului trebuie să fim atenţi la linguriţele distribuitorului, precum şi la tuburile maşinii ca să nu se înfunde, căci altfel semănătura va ieşi cu rînduri lipsă. Folosirea îngrăşămintelor In cultura sfeclei de zahăr îngrăşămintele au o deosebită însemnătate pentru sporirea producţiei şi a procentului de zahăr. Sfecla de zahăr este o plantă pretenţioasă faţă de substanţele hrănitoare. In timpul cînd creşte şi se dezvoltă, sfecla ia din pămînt însemnate cantităţi de substanţe nutritive. Acestea trebuie date pămîntului sub formă de îngrăşăminte. îngrăşământul de bază şi cel mai ieftin este bălegarul de grajd, care trebuie dat în timpul arăturii de toamnă. Dacă îngrăşămintele sînt date la o mare adîncime sub brazde, ele nu mai pot fi folosite de plante în prima perioadă de vegetaţie. In colhozurile şi sovhozurile din Uniunea Sovietică se obişnueşte ca o parte din îngrăşăminte să se dea la o adîncime mai mică. Aceasta se face primăvara, cînd se lucrează pămîntul cu cultivatorul. Mai tîrziu cînd se seamănă sfecla se mai pune odată gunoi pe rînduri. Asta înseamnă că pămîntul e îngrășat în trei etape şi la adîncimi diferite: prima oară odată cu arătura adîncă de toamnă, a doua oară, cînd se lucrează pămîntul cu cultivatorul şi a treia oară în timpul semănatului. Gunoiul de grajd se foloseşte în cantităţi diferite, ţinîndu-se seamă de condiţiile locale. Cantitatea cea mai potrivită de bălegar ce se dă la ha. este 25.000 kg. Bălegarul trebuie dat pe jumătate putrezit, deoarece numai astfel cuprinde toate substanţele hrănitoare necesare sfeclei. Inafară de aceasta, gunoiul face ca solul să fie afinat şi să aibă o mai mare putere de a strînge apa. Pămîntul îngrăşat cu gunoi se bătătoreşte mai puţin de pe urma ploilor şi nu prinde nici scoarţă groasă Este greşit să se folosească gunoi proaspăt, păios, pentru că un astfel de gunoi nu cuprinde toate substanţele hrănitoare şi deci nu ajută la sporirea producţiei agricole. In cultura sfeclei de zahăr trebuie să se folosească şi îngrăşăminte chimice (de fabrică). Ele se dau fie singure, fie amestecate cu gunoi de grajd. Dintre îngrăşămintele chimice cele mai importante care se folosesc în cultura sfeclei de zahăr sînt: azotatul de amoniu, superfoefatul şi sarea potaeică. Experienţa cultivatorilor de sfeclă de zahăr din Uniunea Sovietică a arătat că îngrăşămintele sînt mai folositoare sfeclei dacă sînt granulate. S-a dovedit că îngrăşămintele granulate aduc un spor de recoltă de şase ori mai mare decît îngrăşămintele date sub formă de praf. Ingrăşămîntul granulat este un îngrăşămînt sub formă de mici gogoloaşe, care se numesc granule. Superfosfatul, azotatul de amoniu şi alte îngrăşăminte se pot transforma în granule. Pentru aceasta trebuie să se ceară sfatul agronomilor Oamenii sovietici au găsit o nouă metodă pentru sporirea procentului de zahăr din rădăcinile sfeclei de zahăr. Cu 3—4 săptămîni înainte de recoltare, frunzele de sfeclă sînt stropite, cu ajutorul pompelor de stropit, cu o soluţie formată din euperfosfat şi clorură de potasiu. Timpul stropitului trebuie ales în aşa fel încît temperatura aerului să fie în jurul a 18—200. Un foarte bun îngrășămînt pentru sfecla de zahăr este cenuşa, care trebuie să fie introdusă în sol în fiecare an. Ingrășarea solului cu cenușă se face primăvara, odată cu lucrarea pămîntului cu grapa sau cultivatorul. Lucrări de îngrijire Praşilele sînt cele mai de seamă lucrări de îngrijire a culturii de sfeclă de zahăr Deoarece sfecla trebuie prăşită încă înainte de a răsări, prima lucrare de îngrijire este „praşila oarbă" Pentru aceasta, sămînţa de sfeclă se seamănă în amestec cu ovăzul, care încolţeşte mai repede, arătînd rîndurile de sfeclă ce trebuie prășite. Aceasta este „prasila oarbă" Dacă după răsărirea sfeclei rămîn goluri, atunci se face completarea golurilor cu răsaduri luate direct din cîmpul respectiv, din locurile unde plantele sînt mai dese Lucrările de îngrijire a culturilor de sfeclă de zahăr au o mare însemnătate, deoarece de felul cum sunt îngrijite culturile depinde în mare parte sporirea producţiei Lucrările de îngrijire constau în următoarele ■ distrugerea scoarţei care se formează la suprafaţa pămîntului, praşila care ajută la afînarea pămîntului între rinduri şi la distrugerea buruienilor, răritul plantelor pe rînd atunci cînd sînt prea dese, precum şi combaterea dăunătorilor După semănat, pînă la răsărirea plantelor, pămîntul se bătătoreşte şi se îndeasă mai ales după căderea ploilor, formînd la suprafaţă o scoarţă prin ale cărei crăpături se pierde foarte lesne apa din pămînt Dacă scoarţa se iveşte înainte ca sfecla să răsară, atunci trebuie distrusă fie cu tăvălugi prevăzuţi cu crestături, fie cu grape uşoare. Unealta cea mai bună pentru distrugerea scoarţei este grapa rotativă. Asemenea grape se găsesc însă intr-un număr mic în ţara noastră. In lipsa grapelor rotative se pot folosi tăvălugi prevăzuţi cu dinţi de pufe. Prăşitul sfeclei de zahăr are ca scop distragerea buruienilor, afînarea pămîntului; astfel se împiedică pierderea de apă prin evaporare şi se creează condiţii bune ca aerul să pătrundă la rădăcinile plantelor Sfecla de zahăr are nevoie de un teren curat, fără buruieni şi afinat la suprafaţă De aceea trebuie să facem cel puţin patru praşile. Se recomandă ca praşila să fie executată într-un termen cit mai scurt şi cît mai timpuriu, chiar în momentul cînd încep să se vadă rîndurile, deoarece aceasta ajută la dezvoltarea rapidă şi uniformă a plantelor. Rezultatele experimentale ale Institutului de Cercetări Agronomice arată că la prăşitul timpuriu al sfeclei de zahăr ce obţin sporuri mari de producţie, faţă de prăşitul făcut cu întîrziere. Astfel, la prăşitul timpuriu, în momentul cînd rîndurile deabia se văd, producţia obţinută a fost de 29 700 kg, sfeclă de zahăr la ha., în timp ce la un prăşit tîrziu, şi anume la începutul formării primelor două frunze, producţia obţinută la ha a fost de numai 27.600 kg. la ha., adică o diferenţă de 2.100 kg. sfeclă de zahăr la ha. Prăşitul sfeclei de zahăr se face cu sapa, cu planetul, cu prăşitoarea. Mai repede şi mai economic este prăşitul mecanic, cu ajutorul tractoarelor. Extinderea mecanizării lucrărilor de întreţinere la culturile prăşitoare în gospodăriile agricole de stat şi în gospodăriile colective este o sarcină de seamă pentru toţi mecanizatorii de la S.M.T. şi gospodăriile agricole de stat. Este timpul să combatem cu toată energia părerea greşită şi dăunătoare a unor conducători de S.M. şi de gospodării agricole de stat sau ingineri agronomi că la noi momentul prăşitului mecanic încă n-a sosit, deoarece „n-am avea tractorişti bine pregătiţi, capabili să conducă tractoarele între rînduri fără să distrugă plantele de pe rînduri". O asemenea „părere" nu exprimă decît lipsa de interes sau nepriceperea de a aplica metode înaintate, de a munci pentru ridicarea calificării tractoriştilor — iar lucrările de calitate executate de mulţi tractorişti sînt o dovadă suficientă care dezminte părerile preconcepute ale unor oameni comozi O altă lucrare importantă care se face la cultura sfeclei de zahăr este răritul, care are ca scop înlăturarea plantelor de prisos, pentru ca cele rămase pe cîmp să aibă loc îndeajuns. Răritul sfeclei de zahăr se face lăsîndu-se cite o singură plantă dintre cele mai bine dezvoltate la distanţă de 13-15 cm., astfel incit să rămînă 10-12 plante la fiecare metru pătrat sau 100.000—120.000 plante la ha. Răritul se face atunci cînd plantele de sfeclă au citi o pereche de frunze. Lucrînd după regulile agrotehnice Înaintate vom obţine negreşit producţii sporite de sfeclă de zahăr, vom contribui la ridicarea bunei stări materiale a întregului nostru popor muncitor. IN EDITURA PENTRU LITERATURA POLITICA au apărut: ION MARTAFOI — Dezvoltarea mai multor ramuri de producţie, calea spre înflorirea gospodăriei colective. (Articol apărut în ziarul „Scînteia" nr. 2780 din 30 septembrie 1953). (16 pag., 0,20 lei). In ajutorul celor ce urmează cursurile serale de partid de la oraşe şi sate. 8. Politica partidului de ajutorare şi stimulare materială a producătorilor mici şi mijlocii în vederea sporirii producţiei agricole şi a ridicării nivelului de trai al poporului muncitor. (36 pag., 0,25 lei). Viitorii muzicieni Pe o clădire împrejmuită de copaci bâtrîni, situată în strada Tudor Vladimîrescu, din oraşul Satu Mare, vezi o firmă pe care stă scris „Şcoala populară de muzică“ De la intrarea în această clădire se aud acorduri de instrumente muzicale. Aici se desfăşoară o vie activitate pentru însuşirea cunoştinţelor de muzică. In clasa de pian, micile interprete Gabriela Brejan, Metzig Anica şi altele exercită lecţiile sub îndrumarea profesoarei Szőke Ana. In clasa de vioară, elevul Marin Ilie, fiu de muncitor ceferist, mînuieşte cu dibăcie arcuşul viorii. In clasa de canto, tînăra Maria Pop, fiica unui ţăran mincitor de prin părţile Şomcuţei, execută Cîntecul popular ,,Mărioară lelişoară". Maria Pop este una dintre cele mai bune eleve ale acestei şcoli. Şcoalapopulară de muzică de pe ungă Sfatul popular al oraşului Satu Mare, ale cărei cursuri au o durată de 6 ani, este frecventată de aproape 400 de elevi, fii ai oamenilor muncii, români şi maghiari, din oraşul Satu Mare şi din împrejurimi, împreună cu elevii tineri ai şcolii mai învaţă şi numeroşi muncitori şi funcţionari din localitate care vin în timpul liber şi iau lecţii de pian, canto sau vioară. Directorul şcolii, Mihai Perian, împreună cu un colectiv de profesori pregătesc acum o suită de jocuri populare pe care le-au cules din regiunea Baia Mare. In sala de concerte a şcolii, orchestra şi corul elevilor prezintă uneori concerte, care sînt ascultate cu interes de oamenii muncii din orașul Satu Mare. Ni se semnalează că... Pînă la începutul acestui an, căminul cultural din satul Iablaniţa, raionul Aknaş, a desfăşurat o bogată activitate culturalartistică. De la un timp, însă, activitatea culturală din această comună întîmpină mari greutăţi, deoarece căminul cultural a fost transformat în magazie. U.R.C.A.D.-Mehad’a a găsit de cuviinţă să depoziteze în localul căminului cultural mari cantităţi de ciment şi sare. Din această cauză, o serie de conferinţe agrotehnice nu s-au putut ţine în bune condiţiuni. Repetiţiile formaţiunilor artistice se desfăşoară anevoie. Ţăranii muncitori din sat cer sfatului popular raional să ia măsuri pentru eliberarea sălii căminului cultural. (Nicolae Golopenţa — corespondent voluntar). Trei fabrici din Timişoara — „Nikos Beloiannis“, „I.R.P.“ şi „Ştefan Plavăţ" —au o fermă comună cu un mare număr de porci, vaci, găini etc. Animalele sînt bine şi la timp hrănite. In ce priveşte curăţenia, însă, trebuie spus că grajdurile şi cocinele stau cu zilele necurăţate. Grajdurile n-au mai fost văruite de multă vreme. Vina este dată pe seama lipsei unor mături de nuiele şi a cîtorva kilograme de var. El ete timpul să se pună capăt acestei proaste gospodăriri, care poate aduce pagube. (Alexandru Gali — corespondent voluntar). Nr. 2935 Un succes al Estradei*) „Fără mănuși", spectacolul de satiră și umor al Teatrului de Estradă, oglindește progresele pe care le-a realizat in ultima vreme popularul gen al Estradei. Talentatul colectiv al teatrului a început să folosească, maicombativ arma atît de eficace a satirei și umorului ; nivelul spectacolului a crescut în comparaţie cu spectacolele precedente. Spectacolul, intitulat sugestiv „Fără mănuşi", porneşte de la o concepţie justă ■ el îşi propune să critice ascuţit, fără menajamente, o serie de racile şi fenomene negative din viaţă, să treacă prin focul ustu-rător al satirei apucături, deprinderi şi năravuri vechi, moştenite de la capitalism. Rîsul sănătos şi plin de satisfacţie al spectatorilor răsplăteşte o serie de numere bune ale programului, în care sînt satirizaţi înfumuraţii, linguşitorii, palavragiii, şperţarii, sugrumătorii criticii de jos, oamenii lipsiţi de vigilenţă etc Merită remarcat monologul „Fără mănuşi", interpretat cu vervă de N. Stroe, o satiră suculentă la adresa criticii „cu mănuşii" care nu supără pe nimeni şi duce la eternizarea lipsurilor Textul monologului şi Interpretarea actorului au izbutit să contureze cu succes tipul funcţionarului servil, al „periuţei", care evită orice cuvinţel de critică la adresa superiorilor, îndrăznind cel mult să „critice" în şedinţe faptul că în instituţie nu există destule scrumiere... Se bucură de asemenea de succes sceneta „Scara". Satira e mînuită aci cu fineţe şi cu spirit de observaţie. Sceneta este îndreptată împotriva acelor elemente care, ajunse în posturi de mai mare răspundere, se înfumurează şi se rup de mase. Ilie, vechi prieten şi tovarăş de muncă cu Vasile, odată avansat în grad, nu-şi mai tratează prietenul altfel decit distant şi protocolar, adresîndu-i-se numai cu „tovarăşe". La o nouă avansare în grad, Ilie nici măcar nu-şi mai aminteşte bine cine *) „Fără mănuşi", spectacol de satiră şi umor, de Nicuşor Constantinescu şi George Voinescu, în colaborare cu N. Stroe, Mircea Pavelescu, Silviu Georgescu, N. Kainer, Acoş Micloş, Nadassy L. şi Keller Andor. Direcţia de scenă : Nicuşor Constărntinescu, e Vasie, deoarece alde Vasile „sînt mulţi pe lumea asta". O scenetă cu calităţi, remarcabilă prin noutatea temei, este aceea intitulată „Eroul pozitiv" — o satiră la adresa lucrărilor literare care schematizează viaţa şi oamenii in sceneta „Secretul“, autorii au găsit mijloace ingenioase pentru a satiriza P9 spectatorii care întîrzie la teatru, îşi deranjează vecinii etc. In cele mai reuşite numere ale specta- colului, umorul e de calitate bună, in primul rînd pentru că provine din observarea vieţii, se bazează pe conflictele şi contradicţiile din viaţă. E limpede că, eu cit colectivul de autori va continua să trateze cu îndrăzneală creatoare aspecte concrete din viaţa de zi cu zi ale luptei împotriva vechiului, cu atît umorul va fi mai bogat şi mai pătrunzător, cu atît interesul spectatorului va fi mai puternic. Trebuie spus că, pe lingă numerele din program care constituie un succes real, în spectacol există şi unele scene de umplutură, (de pildă „Alegerile"). Eforturile actorilor se irosesc aci zadarnic din pricina textului necorespunzător. In spectacol se resimte de asemenea lipsa satirei antiimperialiste, care să înfăţişeze cu vigoare şi forţă demascatoare pe vrăjmaşii păcii şi colaborării internaţionale. Viaţa oferă în această privinţă un material extrem de bogat, care n-a fost însă valorificat la nivelul cuvenit. Singura scenetă cu temă antiimperialistă — O’Regan — se bazează în mare parte pe un umor simplist. In ce priveşte partea muzicală a spectacolului, se remarcă în mod deosebit valsul compus de G. Dendrino pentru tabloul „Pe aleea trandafirilor" — melodie frumoasă, inspirată, care se bucură de popularitate. In ansamblu, spectacolul „Fără mănuși" poate fi socotit drept un progres în munca artistică a Teatrului de Estradă. Publicul nostru aşteaptă ca teatrul să dezvolte succesele dobândite cu spectacolul „Fără mănuşi". M. POP Staţiuni balneare puse la dispoziţia oamenilor muncii Printre bogăţiile patriei noastre se numără şi zecile de izvoare de ape minerale folositoare în tratarea diferitelor boli. In afară de staţiunile balneare mari, ca Herculane, Govora, Călimăneşti, Slănic şi altele, în ţara noastră funcţionează şi o serie de staţiuni balneare de interes local. In scopul valorificării pe baze ştiinţifice a acestor izvoare, la începutul anului 1954, Ministerul Sănătăţii a format cîteva brigăzi complexe, alcătuite din medici balneologi, chimişti şi geologi, care au cercetat izvoarele, lacurile şi nămolul din 63 staţiuni balneare de interes local. După ce au fost identificaţi factorii curativi ai acestor izvoare, Institutul de Balneologie din Bucureşti a stabilit ce boli pot fi tratate în aceste staţiuni. Astfel, la Sîngiorgiu de Mureş, Regiunea Autonomă Maghiară, există izvoare de apă sărată folositoare pentru tratarea bolilor reumatice ; la Bălţăteşti—Bacău sînt ape cloro-sodice folositoare în tratarea afecţiunilor ginecologice ; la Moneasa-Arad sînt ape termale. Anul acesta şi la staţiunile Vulcana, Slănic-Ploeşti, Geoagiu-Hunedoara, Mercurea-Hunedoara, Tinca-Oradea, Lacu Sărat- Galaţi, Malnaş-RAM, etc. oamenii suferinzi vor putea urma diferite tratamente eficace. Multe din staţiunile balneare de interes local au fost repartizate unor întreprinderi din regiunile respective, care le-au şi amenajat sau sînt în curs de amenajare pentru a fi puse la dispoziţia muncitorilor, tehnicienilor şi funcţionarilor din acele întreprinderi. Aşa, de pildă, staţiunea de interes local „1 Mai"-Oradea a fost atribuită C.F.R.-ului, staţiunea Covasna-RAM, care dispune de izvoare de ape carbogazoase şi alcalino-feroase, a fost repartizată cooperativei raionale de producţie „Gabor Aron“ ; staţiunea Harghita-RAM a fost dată în folosinţă unei alte întreprinderi din localitate etc. Staţiunile acestea vor fi controlate şi îndrumate de către sfaturile populare, prin secţiile lor sanitare, în vederea asigurării unei asistenţe medicale cît mai calificate, în majoritatea staţiunilor de interes local se vor înfiinţa cabinete de consultaţii medico-balneare care vor fi îndrumate de me