Scînteia, aprilie 1954 (Anul 23, nr. 2935-2960)

1954-04-01 / nr. 2935

Pag. 2 S­C­Î­N­T­E­I­A Risipă de materie primă la fabrica de postav Azuga Fabrice de postav Azuga are un rol important in lupta pentru sporirea mărfurilor de larg consum, pentru ridica­rea nivelului de trai al oamenilor mun­cii. In ultimul trimestru al anului trecut şi în primele luni ale acestui an mun­citorii, tehnicienii şi inginerii de aici au obţinut o serie de realizări. Astfel, sarci­nile de plan au fost îndeplinite în mod rit­mic în fiecare lună. Cu toate acestea, în activitatea întreprinderii există încă lipsuri serioase. Lupta pentru îndepli­nirea sarcinilor de plan n-a fost îmbinată întotdeauna cu lupta pentru utilizarea ra­ţională a materiei prime, pentru realizarea de economii în producţie. De altfel, aceasta este o lipsă care dăi­nuie de mult în întreprindere. In anul 1953, de pildă, numai la secţia fi­latură s-au pierdut, din cauza procentu­lui mare de deşeuri, peste 15.000 kg. fire, din care s-ar fi putut ţese circa 23.000 m.p. stofă ; în luna ianuarie a acestui an s-au pierdut 3331 kg. fire. Un procent ridicat de deşeuri s-a înregistrat şi în secţia ţesătorie, unde consumul spe­cific a fost depăşit anul trecut cu 4871 kg. fire, din care s-ar fi putut ţese 7125 mp. stofă. In întreprinderea de postav Azuga pro­blema deşeurilor şi a risipei se socoteşte a fi rezolvată prin faptul că a fost organizată o secţie de covoare care valorifică în mare parte deşeurile provenite de la ţesă­torie. Conducerea întreprinderii n-a înţe­les însă că materiile prime nu sunt în canti­tăţi nelimitate şi deci fiecare gram de lină trebuie să fie folosit cu cea mai mare soco­teală. Organizarea secţiei de covoare con­stituie, fără îndoială, un fapt pozitiv. Pro­ducţia de bază a acestei întreprinderi fiind însă fabricarea stofelor, eforturile între­­gului colectiv trebuiau îndreptate, în pri­mul rînd, înspre înlăturarea risipei de materie primă, înspre micşorarea procen­tului de deşeuri şi obţinerea, din aceeaşi cantitate de lînă, a unei producţii sporite de stofă. Or, în fabrică domneşte o se­rioasă risipă. Prin secţii, prin curte, peste tot locul zac aruncate pe jos cu lane şi valuri de lînă care sunt călcate în pi­cioare, fără ca cineva să se seziseze de acest lucru. Sub scuza că deşeurile sunt recuperate la secţia de covoare, se mă­tură şi se dau deoparte numeroase sulane, pentru prelucrarea cărora s-a pierdut timp şi s-a plătit manoperă. Unul din factorii care contribuie la pro­centul mare de deşeuri este acela că la ma­şinile oalde de lînă se lucrează valuri de pretori de proastă calitate, pe care unii maiştri le recepţionează fără spirit de răs­pundere. Valurile sunt trecute apoi la deşeuri. Această deficienţă care s-a făcut de mult simţită provenea din faptul că producţia obţinută la carde era socotită după înregistrările ceasurilor ataşate la maşină, fără a se ţine seama şi de calitatea contoriilor care 66 realizau. Acest lucru nu era de natură să stimu­leze lupta pentru calitate, deoarece erau deopotrivă plătite atît valurile de pretori care corespundeau din punct de vedere ca­litativ, cît şi cele care erau direct rebutate şi urmau să intre din nou în procesul de fabricaţie. Deşi această deficienţă or­ganizatorică era cunoscută de mai bine de un an de serviciul tehnic şi de con­ducerea fabricii, ea n-a fost lichidată de­cît abia în a doua decadă a lunii martie, cînd s-au luat măsuri pentru desfiinţarea ceasurilor de la maşini. De asemenea, n-a fost luată nici o măsură pentru transpor­tarea în bune condiţiuni a valurilor de pretori de la un etaj la altul, deşi se ştie că în timpul transportului, unele valuri se deformează, rezultînd deşeuri. O altă cauză care face să se risipească materia primă este aceea că unii maiştri şefi de echipă nu sprijină şi nu îndrumă îndeajuns muncitoarele pe calea luptei pentru realizarea de economii, pentru spo­rirea producţiei din aceeaşi cantitate de materie primă. Dar nu numai atît. Unii maiştri, cum sînt, de pildă, Nicolae Vul­poi şi Clara Giovani, nu se preocupă de repararea maşinilor, sau atunci cînd fac unele reparaţii le fac de mântuială. Aşa se face că unele maşini nu funcţionează cum trebuie şi produc deşeuri. Selfactoa­rele reparate superficial n-au aceeaşi tu­raţie şi stabilitate, fapt care face ca unele să producă un fir mai răsucit, iar altele mai puţin răsucit. In felul acesta, munca ţesătorilor este serios îngreunată, aceştia fiind nevoiţi să treacă la deşeuri sulane care nu corespund din punct de vedere ca­litativ. Cu toate că în fabrică este organizată o oarecare evidenţă a materiei prime care intră şi iese din fabricaţie, nu s-a ajuns încă la organizarea evidenţei pe faze de fabricaţie. Aşa stînd lucrurile, nu se ur­măresc pierderile de materii prime pe faze de fabricaţie, nu se cunosc temei­nic cauzele acestor pierderi şi nu se iau nici măsuri de îndreptare a lucrurilor. Aceste lipsuri care se fac simţite la fabrica de postav Azuga se datoresc în mare parte faptului că şeful serviciului tehnic (ing. Klaster Ludovic), şeful servi­ciului producţie (tov. Ion Ivan), inginerul şef (Mişu Forşmtt) n-au analizat niciodată situaţia depăşirii consumului specific, a risipei care se produce în fiecare sector, pentru a lua măsuri de îmbunătăţire a muncii şi a producţiei. Intr-o şedinţă de producţie în care au fost analizate rezul­tatele obţinute de colectivul întreprinderii în luna februarie, s-a criticat faptul că ei nu participă la consfătuirile de producţie în secţii şi sectoare, lipsind astfel muncito­rii de ajutorul pe care ar putea să-l dea pentru mai buna organizare a producţiei. Fără îndoială că pentru toate aceste lip­suri o parte serioasă de vină are organiza­ţia de bază care, înfăptuind slab contro­lul asupra activităţii economice a între­prinderii, a pierdut din vedere problema atî­t de importantă a folosirii cu chibzuială a materiei prime. Organizaţia de bază nu şi-a exercitat dreptul de control asupra fe­lului cum conducerea administrativă a asigurat măsurile tehnico-organizatorice în vederea realizării de economii. Deşi în întreprindere domneşte risipa, biroul or­ganizaţiei de bază n-a analizat niciodată felul cum se ocupă comitetul de între­prindere de această problemă. In general, munca politică de masă este neglijată şi, mai ales, nu este legată de lupta pentru economii. Biroul organiza­ţiei de bază nu s-a preocupat de instrui­rea temeinică a agitatorilor în această problemă. Insuficient sunt folosite ga­zetele de perete, agitaţia vizuală. Lipsa de preocupare pentru educarea muncitorilor în vederea folosirii raţionale a materiei prime şi a respectării consu­mului specific face ca şi întrecerea socia­listă să nu aibă printre obiectivele prin­cipale problema economiilor, folosirea cu cea mai mare chibzuială a fiecărui gram de materie primă — condiţie esenţială pentru reducerea preţului de cost al produselor, în vederea ridicării nivelului de trai al celor ce muncesc. Cele mai multe contracte de întrecere nu pre­văd angajamente în ceea ce priveşte re­ducerea deşeurilor, iar acelea care pre­văd asemenea angajamente sunt gene­rale şi neconcrete. „Voi reduce deşeurile la maximum", „Voi face cu­ mai puţine deşeuri" — aşa sună angajamentele din unele contracte. De altfel, nici nu există o evidenţă pe faze de fabricaţie a consu­mului de materie primă, aşa că nimeni nu urmăreşte felul cum sînt îndeplinite aceste angajamente. Deşi în întreprindere sînt mulţi mun­citori fruntaşi, ca tov. Eleonora Ciu­­tacu, Elena Aldescu, Margareta Orban, Maria D. Savu, Polixenia Baciu etc. care obţin rezultate însemnate în munca de zi cu zi, totuşi comitetul de întreprindere nu s-a preocupat ca experienţa pozitivă a acestor muncitoare să fie cunoscută şi ge­neralizată în întreaga fabrică. Lipsa de preocupare pentru extinderea metodelor bune de lucru, precum şi lipsa de îndru­mare şi educare a muncitorilor au făcut ca alături de aceşti tovarăşi să se mai gă­sească unii muncitori, ca Petre Pepelea, Nicolae Boroboc, Maria Chiţoiu, Alexan­dra Drăgan, care lucrează neglijent, care transformă importante cantităţi de materii prime în deşeuri, mărind în felul acesta consumurile specifice Unii ţesători nu prelucrează pînă la capăt ţevile de bătă­tură lăsînd în acest fel să se irosească multe mii de metri de fir. Iniţiativa textiliştilor de la Buhuşi, de a realiza din aceeaşi cantitate de materie primă mai multe produse, n-a fost studiată şi analizată pînă la 10 martie a.c. nici de conducerea fabricii, nici de comitetul de întreprindere, pentru a se vedea posibili­tăţile şi măsurile tehnico-organizatorice ce trebuie luate în vederea aplicării ei. Colectivul fabricii de postav Azuga poate şi trebuie să pună capăt cu hotărîre lipsurilor pe care le are în ceea ce priveşte depăşirea consumului specific. Conducerea fabricii are datoria să gă­sească metodele cele mai juste în vederea obţinerii unui consum cît mai raţional de materie primă şi să ia măsurile tehnico-or­ganizatorice cele mai potrivite menite să asigure muncitorilor condiţii pentru reali­zarea de economii. Noul director al fa­bricii, ing. A. Toth care în cele 3 luni de zile de cînd conduce această întreprindere a adus o contribuţie însemnată la îmbună­tăţirea activităţii ei, trebuie să acorde o atenţie şi mai mare luptei pentru înlătura­rea risipei, în vederea sporirii producţiei de stofă din aceeaşi cantitate de materie primă. Datoria principală a conducerii fa­bricii este aceea de a introduce neîntârziat evidenţa consumurilor de materie primă pe faze de fabricaţie. Organizaţia de bază trebuie să desfă­şoare o asemenea muncă politică, incit să pătrundă adine în conştiinţa fiecărui muncitor şi tehnician ideea că singura cale pentru îmbunătăţirea continuă a nivelu­lui de trai al celor ce muncesc este lupta de zi cu zi pentru sporirea producţiei din aceeaşi cantitate de materie primă, pen­tru reducerea preţului de cost şi îmbună­tăţirea calităţii produselor. In acelaşi timp, organizaţia de bază trebuie să educe muncitorii în spiritul atitudinii pline de grijă faţă de avutul obştesc, să creeze o puternică opinie muncitorească împo­triva acelora care strică sau risipesc ma­teria primă, care lucrează neglijent şi dau rebuturi. De asemenea, organizaţia de bază este chemată să asigure o conducere politică vie şi operativă a întrecerii socia­liste, să urmărească măsurile pe care le-a luat conducerea administrativă pentru realizarea de cît mai multe economii şi folosirea raţională a materiei prime. Comitetul de întreprindere, îndrumat îndeaproape de organizaţia de bază, tre­buie să ia măsuri pentru a urmări şi populariza rezultatele obţinute de frun­taşii întrecerii socialiste în lupta pentru folosirea raţională a materiei prime. In consfătuirile grupelor sindicale trebuie analizate metodele bune pe care le folo­sesc muncitorii care realizează economii, pentru ca acestea să fie însuşite şi aplicate de un număr tot mai mare de muncitori. Imbunătăţindu-şi necontenit munca, luptînd cu hotărîre împotriva risipei, uti­­lizînd cu cea mai mare socoteală fiecare gram de materie primă, colectivul fabricii de postav Azuga va putea contribui într-o măsură tot mai însemnată la sporirea pro­ducţiei de stofă, la ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii. C. BANCILA Cum să sporim producţia de sfeclă de zahăr Anul 1954 trebuie să fie anul unei sim­ţitoare sporiri a producţiei agricole la toate culturile şi îndeosebi la porumb, cartofi, sfeclă de zahăr. In ultimii ani, suprafaţa cultivată cu sfeclă de zahăr în ţara noastră a crescut mult faţă de trecut. Astfel, în 1950 a crescut cu 214% faţă de anul 1944, iar în anul 1953 cu 334,7% faţă de anul 1944 şi cu 248% faţă de anul 1938. Cultura sfeclei de zahăr aduce nu­meroase foloase. In afară de zahărul care se extrage din rădăcinile sale, ea dă o mare cantitate de nutreţ valoros pentru animale. Astfel, frunzele sfeclei rămase pe cîmp la recoltare au aceeaşi putere de h­rănire ca şi un fîn bun. Borhotul şi melasa care ră­­mîn la fabrică după prelucrarea sfeclei de zahăr se folosesc de asemenea în hrana ani­malelor. Sfecla de zahăr este una din plantele care aduc cultivatorilor venituri foarte mari. In urma plenarei lărgite din august 1953 a C.C. al P.M.R., guvernul a îmbu­nătăţit simţitor condiţiile de contractare a sfeclei de zahăr. Potrivit Hotărîrii Nr. 11/1954 a Consiliului ■ de Miniştri, se acordă cultivatorilor care au încheiat con­tracte un avans de 30% din valoarea pro­ducţiei contractate, plătit în două rate. Pentru avansurile în bani, cît şi pen­tru materialele pe care cultivatorii le primesc din­­partea întreprinderii cu care au contractat, nu se ia nici o dobîndă. De asemenea, cultivatorii primesc îngrăşă­minte pe credit, fără să li se ia nici o do­bîndă. 50% din costul îngrăşămintelor îl plăteşte statul, iar 50% cultivatorul. Maşinile de semănat, precum şi materia­lele Insectofungicide pentru combate­rea dăunătorilor, spre deosebire de anul 1953, se dau acum gratuit. De asemenea, producătorii primesc gratuit şi seminţele de sfeclă dacă predau cel puţin 70 % din producţia medie la hectar planificată pe raion. Primele de producţie sînt de ase­menea mai mari decit în anul trecut. Gîştigurile pe care le aduce sfecla de zahăr cultivatorilor sînt cu atît mai mari cu cît creşte producţia la hectar. La consfătuirea fruntaşilor în producţie la porumb, cartofi, sfeclă de zahăr, care a avut loc de curind în Capitală, numeroşi cultivatori fruntaşi de sfeclă de zahăr au arătat că obţinerea unor recolte t­ogate stă în puterea oricui, dacă îşi munceşte pămîn-Ing. agr. ALEXE HAGI director general în Ministerul Agriculturii şi Silviculturii tut după ştiinţă, după regulile agroteh­nice cele mai înaintate. Folosind metode agrotehnice înaintate, Ion Cop — brigadier la gospodăria agri­colă colectivă „Ogorul Roşu" din comuna Laslea, regiunea Stalin, decorat cu „Or­dinul Muncii" clasa I-a, a obţinut împreună cu brigada la 42.000 kg. sfeclă de za­hăr la hectar; Constantin Zberea — ţă­ran muncitor cu gospodărie individuală din comuna Belceşti, regiunea Iaşi, de­corat cu „Ordinul Muncii" clasa I-a, a obţinut 9000 kg. de sfeclă pe un sfert de ha. ; Tănase Iorga — ţăran mun­citor cu gospodărie individuală din comu­na Cărpiniş, regiunea Timişoara, a obţi­nut 28.320 kg. sfeclă de zahăr la ha ş.a.m.d. Dăm mai jos principalele reguli agro­tehnice care ne­­pot aduce o recoltă sporită de sfeclă de zahăr. Pregătirea terenului Sfecla de zahăr se cultivă bine în pă­­mînturi nisipe-lutoase sau luto-nisipoase de pe luncile şi terasele rîurilor. In pămîntu­­rile prea grele sau prea uşoare nu reuşeşte bine. In asolament este bine ca ea să-şi aibă locul după trifoi, lucernă sau după ce­reale de toamnă. Imediat după recoltarea cerealelor pă­­mîntul trebuie dezmiriștit și păstrat apoi curat prin grăpat. O mare însemnătate în pregătirea tere­nului o are arătura adîncă de toamnă. Pen­tru sfecla de zahăr arătura se face la o adîncime de 25—27 cm. și chiar mai mult. Arătura adîncă de toamnă îşi are im­portanţa ei, în primul rînd pentru că afi­nează pămîntul aşa încît planta poate să-şi dezvolte în voie rădăcinile şi să prin­dă mai multă umezeală. Pămîntul arat adînc se de­zgheaţă mai repede şi ast­fel sfecla se poate semăna mai de tim­puriu, însemnătate mare are şi data cînd se face arătura adîncă de toamnă. Cu cît ară­tura se face mai devreme cu atît este mai bine. Sînt ţărani muncitori care deşi fac ară­tura de toamnă, totuşi în dorinţa lor ca pămîntul să fie „cît mai bine lucrat" mai fac o arătură în primăvară, înainte de se­mănat. Lucrul acesta este dăunător. Arat adînc în toamnă, pămîntul prinde umezeală din ploile de toamnă şi din topirea zăpezii. Dacă în primăvară mai facem o arătură, atunci vîn­tul şi soarele usucă repede braz­dele de pămînt. In felul acesta, sămînţa cade pe un pămînt uscat, iar producţia va fi mai mică. Aşa­dar e mai bine să facem o arătură adîncă pe care s-o lăsăm în brazdă crudă peste iarnă. Grija cea mai de seamă a cultivatorului trebuie să fie aceea de a păstra cu­ mai multă umezeală în pămîmt. In acest scop, arătura trebuie grăpată imediat ce crestele brazdelor s-au zvîntat. Pentru grăparea arăturilor, acolo unde pămîntul este grăun­­tos, adică are structura formată, se va fo­losi netezitoarea cu cuie. Oricare ar fi unealta care se folosește, lucrarea trebuie să fie făcută în cel mult 1-2 zile. Nu se poate întîrzia cu grăpatul deoarece pămîn­tul pierde repede umezeala și se usucă. Este bine ca grăpatul să se facă pe mă­sură ce pămîntul se zvîntă. In acest scop, cîmpul trebuie supraveghiat în fiecare zi Pentru semănat, pămîntul trebuie să fie afinat. Afînarea pământului se face cu cul­tivatorul cu labe. Pe terenurile cu pămînt îndesat și îmburuienite, în locul cultiva­toarelor se folosesc extirpate­ rele. Daca semănatul sfeclei de zahăr se face intr-un teren nearat de cu toamnă, atunci acest teren se ară primăvara devreme și se grăpează imediat pentru ca să nu se piardă nici un pic de apă din pămînt. Ară­tura se face la adîncimea de 18-20 cm. Cînd și cum se face semănatul Semănatul sfeclei de zahăr trebuie să fie făcut cît mai devreme și anume cînd temperatura în pămînt a ajuns la 6-70 adică odată cu cerealele timpurii. Semă­natul trebuie să se facă intr-un timp scurt — cel mult 6-7 zile. La semănat trebuie să se folosească semănătoarele de sfeclă, care sînt puse la îndemîna cultivatorilor de către fabricile de zahăr. Adîncimea la care se seamănă este de 3-4 cm. Semănatul trebuie făcut în rînduri drepte. In felul acesta se ușurează meca­nizarea lucrărilor de întreţinere. Primele rînduri trebuie semănate cu ajutorul far­goanelor. Distanţa între rînduri trebuie să fie de 42—45 cm. Cantitatea de sămânţă cea mai potrivită la ha. este de 18—22 kg. In timpul semănatului trebuie să fim atenţi la linguriţele distribuitorului, pre­cum şi la tuburile maşinii ca să nu se în­funde, căci altfel semănătura va ieşi cu rînduri lipsă. Folosirea îngrăşămintelor In cultura sfeclei de zahăr îngrăşămin­­tele au o deosebită însemnătate pentru sporirea producţiei şi a procentului de zahăr. Sfecla de zahăr este o plantă preten­ţioasă faţă de substanţele hrănitoare. In timpul cînd creşte şi se dezvoltă, sfecla ia din pămînt însemnate cantităţi de substan­ţe nutritive. Acestea trebuie date pămîntu­­lui sub formă de îngrăşăminte. îngrăşămân­tul de bază şi cel mai ieftin este bălegarul de grajd, care trebuie dat în timpul arăturii de toamnă. Dacă îngrăşămintele sînt date la o mare adîncime sub brazde, ele nu mai pot fi folosite de plante în prima perioadă de vegetaţie. In colhozurile şi sovhozurile din Uniunea Sovietică se obişnueşte ca o parte din îngrăşăminte să se dea la o adîn­cime mai mică. Aceasta se face primă­vara, cînd se lucrează pămîntul cu cultiva­torul. Mai tîrziu cînd se seamănă sfecla se mai pune odată gunoi pe rînduri. Asta în­seamnă că pămîntul e îngrășat în trei etape şi la adîncimi diferite: prima oară odată cu arătura adîncă de toamnă, a doua oară, cînd se lucrează pămîntul cu cultivatorul şi a treia oară în timpul semănatului. Gunoiul de grajd se foloseşte în canti­tăţi diferite, ţinîndu-se seamă de condiţiile locale. Cantitatea cea mai potrivită de bă­legar ce se dă la ha. este 25.000 kg. Bă­legarul trebuie dat pe jumătate putrezit, deoarece numai astfel cuprinde toate sub­stanţele hrănitoare necesare sfeclei. In­­afară de aceasta, gunoiul face ca solul să fie afinat şi să aibă o mai mare putere de a strînge apa. Pămîntul îngrăşat cu gunoi se bătătoreşte mai puţin de pe urma ploi­lor şi nu prinde nici scoarţă groasă Este greşit să se folosească gunoi proaspăt, păios, pentru că un astfel de gunoi nu cu­prinde toate substanţele hrănitoare şi deci nu ajută la sporirea producţiei agri­cole. In cultura sfeclei de zahăr trebuie să se folosească şi îngrăşăminte chimice (de fa­brică). Ele se dau fie singure, fie ames­tecate cu gunoi de grajd. Dintre îngrăşă­mintele chimice cele mai importante care se folosesc în cultura sfeclei de zahăr sînt: azotatul de amoniu, superfoefatul şi sarea potaeică. Experienţa cultivatorilor de sfeclă de zahăr din Uniunea Sovietică a arătat că îngrăşămintele sînt mai folositoare sfeclei dacă sînt granulate. S-a dovedit că îngrăşămintele granulate aduc un spor de recoltă de şase ori mai mare decît îngrăşămintele date sub formă de praf. Ingrăşămîntul granulat este un îngră­­şămînt sub formă de mici gogoloaşe, care se numesc granule. Superfosfatul, azotatul de amoniu şi alte îngrăşăminte se pot transforma în granule. Pentru acea­­sta trebuie să se ceară sfatul agronomilor Oamenii sovietici au găsit o nouă me­todă pentru sporirea procentului de zahăr din rădăcinile sfeclei de zahăr. Cu 3—4 săptămîni înainte de recoltare, frunzele de sfeclă sînt stropite, cu ajutorul pompelor de stropit, cu o soluţie formată din euperfosfat şi clorură de potasiu. Timpul stropitului trebuie ales în aşa fel încît temperatura aerului să fie în jurul a 18—200. Un foarte bun îngrășămînt pentru sfecla de zahăr este cenuşa, care trebuie să fie introdusă în sol în fiecare an. In­­grășarea solului cu cenușă se face primă­vara, odată cu lucrarea pămîntului cu grapa sau cultivatorul. Lucrări de îngrijire Praşilele sînt cele mai de seamă lucrări de îngrijire a culturii de sfeclă de zahăr Deoarece sfecla trebuie prăşită încă înainte de a răsări, prima lucrare de îngrijire este „praşila oarbă" Pentru aceasta, sămînţa de sfeclă se seamănă în amestec cu ovăzul, care încolţeşte mai repede, arătînd rîn­­durile de sfeclă ce trebuie prășite. Acea­sta este „prasila oarbă" Dacă după răsă­rirea sfeclei rămîn goluri, atunci se face completarea golurilor cu răsaduri luate direct din cîmpul respectiv, din locurile unde plantele sînt mai dese Lucrările de îngrijire a culturilor de sfeclă de zahăr au o mare însemnătate, de­oarece de felul cum sun­t îngrijite culturile depinde în mare parte sporirea producţiei Lucrările de îngrijire constau în urmă­toarele ■ distrugerea scoarţei care se for­mează la suprafaţa pămîntului, praşila care ajută la afînarea­ pămîntului între rin­duri şi la distrugerea buruienilor, răritul plantelor pe rînd atunci cînd sînt prea dese, precum şi combaterea dăunătorilor După semănat, pînă la răsărirea plante­lor, p­ămîntul se bătătoreşte şi se îndeasă mai ales după căderea ploilor, formînd la suprafaţă o scoarţă prin ale cărei crăpă­turi se pierde foarte lesne apa din pămînt Dacă scoarţa se iveşte înainte ca sfecla să răsară, atunci trebuie distrusă fie cu tăvă­lugi prevăzuţi cu crestături, fie cu grape uşoare. Unealta cea mai bună pentru dis­trugerea scoarţei este gra­pa rotativă. Ase­menea grape se găsesc însă intr-un număr mic în ţara noastră. In lipsa grapelor ro­tative se pot folosi tăvălugi prevăzuţi cu dinţi de pufe. Prăşitul sfeclei de zahăr are ca scop dist­­ragerea buruienilor, afînarea pămîntului; astfel se împiedică pierderea de apă prin e­­vaporare şi se creează condiţii bune ca aerul să pătrundă la rădăcinile plantelor Sfecla de zahăr are nevoie de un teren curat, fără buruieni şi afinat la suprafaţă De aceea trebuie să facem cel puţin patru pra­­şile. Se recomandă ca praşila să fie execu­tată într-un termen cit mai scurt şi cît mai timpuriu, chiar în momentul cînd încep să se vadă rînd­urile, deoarece aceasta ajută la dezvoltarea rapidă şi uniformă a plantelor. Rezultatele experimentale ale Institutului de Cercetări Agronomice arată că la prăşitul timpuriu al sfeclei de zahăr ce obţin sporuri mari de producţie, faţă de prăşitul făcut cu întîrziere. Astfel, la pră­­şitul timpuriu, în momentul cînd rîndurile deabia se văd, producţia obţinută a fost de 29 700 kg, sfeclă de zahăr la ha., în timp ce la un prăşit tîrziu, şi anume la în­ceputul formării primelor două frunze, producţia obţinută la ha a fost de numai 27.600 kg. la ha., adică o diferenţă de 2.100 kg. sfeclă de zahăr la ha. Prăşitul sfeclei de zahăr se face cu sapa, cu planetul, cu prăşitoarea. Mai repede şi mai economic este prăşitul mecanic, cu ajutorul tractoarelor. Extinderea mecani­zării lucrărilor de întreţinere la culturile prăşitoare în gospodăriile agricole de stat şi în gospodăriile colective este o sarcină de seamă pentru toţi mecanizatorii de la S.M.T. şi gospodăriile agricole de stat. Este timpul să combatem cu toată energia părerea greşită şi dăunătoare a unor con­ducători de S.M. şi de gospodării agri­cole de stat sau ingineri agronomi că la noi momentul prăşitului mecanic încă n-a sosit, deoarece „n-am avea tractorişti bine pregătiţi, capabili să conducă tractoarele între rînduri fără să distrugă plantele de pe rînduri". O asemenea „părere" nu ex­primă decît lipsa de interes sau neprice­perea de a aplica metode înaintate, de a munci pentru ridicarea calificării tractoriş­tilor — iar lucrările de calitate executate de mulţi tractorişti sînt o dovadă suficientă care dezminte părerile preconcepute ale unor oameni comozi O altă lucrare importantă care se face la cultura sfeclei de zahăr este răritul, care are ca scop înlăturarea plantelor de prisos, pentru ca cele rămase pe cîmp să aibă loc îndeajuns. Răritul sfeclei de zahăr se face lăsîndu-se cite o singură plantă dintre cele mai bine dezvoltate la distanţă de 13-15 cm., astfel incit să rămînă 10-12 plante la fiecare metru pătrat sau 100.000—120.000 plante la ha. Răritul se face atunci cînd plantele de sfeclă au citi o pereche de frunze. Lucrînd după regulile agrotehnice Înain­tate vom obţine negreşit producţii sporite de sfeclă de zahăr, vom contribui la ridi­­carea bunei stări materiale a întregului nos­tru popor muncitor. IN EDITURA PENTRU LITERATURA POLITICA au apărut: ION MARTAFOI — Dezvoltarea mai multor ramuri de producţie, calea spre înflorirea gospodăriei colective. (Articol apărut în ziarul „Scînteia" nr. 2780 din 30 septembrie 1953). (16 pag., 0,20 lei). In ajutorul celor ce urmează cursurile serale de partid de la oraşe şi sate. 8. Politica partidului de ajutorare şi stimulare materială a producătorilor mici şi mijlocii în vederea sporirii pro­ducţiei agricole şi a ridicării nivelului de trai al poporului muncitor. (36 pag., 0,25 lei). Viitorii muzicieni Pe o clădire împrejmuită de copaci bâ­­trîni, situată în strada Tudor Vladimîrescu, din oraşul Satu Mare, vezi o firmă pe care stă scris „Şcoala populară de muzică“ De la intrarea în această clădire se aud acorduri de instrumente muzicale. Aici se desfăşoară o vie activitate pentru însuşirea cunoştinţelor de muzică. In clasa de pian, micile interprete Gabriela Brejan, Metzig Anica şi altele exercită lecţiile sub îndru­marea profesoarei Szőke Ana. In clasa de vioară, elevul Marin Ilie, fiu de munci­tor ceferist, mînuieşte cu dibăcie arcuşul viorii. In clasa de canto, tînăra Maria Pop, fiica­ unui ţăran mi­nci­tor de prin părţile Şomcuţei, execută Cîntecul popular ,,Mă­­rioară lelişoară". Maria Pop este una dintre cele mai bune eleve ale acestei şcoli. Şcoala­­populară de muzică de pe ungă Sfatul popular al oraşului Satu Mare, ale cărei cursuri au o durată de 6 ani, este frecventată de aproape 400 de elevi, fii ai oamenilor muncii, români şi maghiari, din oraşul Satu Mare şi din împrejurimi, împreună cu elevii tineri ai şcolii mai învaţă şi numeroşi muncitori şi funcţionari din localitate care vin în timpul liber şi iau lecţii de pian, canto sau vioară. Directorul şcolii, Mihai Perian, îm­preună cu un colectiv de profesori pregă­tesc acum o suită de jocuri populare pe care le-au cules din regiunea Baia Mare. In sala de concerte a şcolii, orchestra şi corul elevilor prezintă uneori concerte, care sînt ascultate cu interes de oamenii muncii din orașul Satu Mare. Ni se semnalează că... Pînă la începutul acestui an, căminul cultural din satul Iablaniţa, raionul Aknaş, a desfăşurat o bogată activitate cultural­­artistică. De la un timp, însă, activitatea culturală din această comună întîmpină mari greu­tăţi, deoarece căminul cultural a fost trans­format în magazie. U.R.C.A.D.-Mehad’a a găsit de cuviinţă să depoziteze în localul căminului cultural mari cantităţi de ciment şi sare. Din această cauză, o serie de con­ferinţe agrotehnice nu s-au putut ţine în bune condiţiuni. Repetiţiile formaţiunilor artistice se desfăşoară anevoie. Ţăranii muncitori din sat cer sfatului popular raional să ia măsuri pentru elibe­rarea sălii căminului cultural. (Nicolae Go­­lopenţa — corespondent voluntar). Trei fabrici din Timişoara — „Nikos Beloiannis“, „I.R.P.“ şi „Ştefan Plavăţ" —au o fermă comună cu un mare număr de porci, vaci, găini etc. Animalele sînt bine şi la timp hrănite. In ce priveşte curăţenia, însă, trebuie spus că grajdurile şi cocinele stau cu zilele necurăţate. Grajdurile n-au mai fost văruite de multă vreme. Vina este dată pe seama lipsei unor mături de nu­iele şi a cîtorva kilograme de var. El ete timpul să se pună capăt acestei proaste gospodăriri, care poate aduce pa­gube. (Alexandru Gali — corespondent vo­luntar). Nr. 2935 Un succes al Estradei*) „Fără mănuși", spectacolul de satiră și umor al Teatrului de Estradă, oglindește progresele pe care le-a realizat in ultima vreme popularul gen al Estradei. Talenta­tul colectiv al teatrului a început să folo­sească, mai­­combativ arma atît de eficace a satirei și umorului ; nivelul spectaco­lului a crescut în comparaţie cu spectaco­lele precedente. Spectacolul, intitulat sugestiv „Fără mă­nuşi", porneşte de la o concepţie justă ■ el îşi propune să critice ascuţit, fără menaja­mente, o serie de racile şi fenomene nega­tive din viaţă, să treacă prin focul ustu-­­rător al satirei apucături, deprinderi şi năravuri vechi, moştenite de la capitalism. Rîsul sănătos şi plin de satisfacţie al spec­tatorilor răsplăteşte o serie de numere bune ale programului, în care sînt sati­rizaţi înfumuraţii, linguşitorii, palavragiii, şperţarii, sugrumătorii criticii de jos, oa­menii lipsiţi de vigilenţă etc Merită re­marcat monologul „Fără mănuşi", inter­pretat cu vervă de N. Stroe, o satiră su­culentă la adresa criticii „cu mănuşii" care nu supără pe nimeni şi duce la eter­nizarea lipsurilor Textul monologului şi Interpretarea actorului au izbutit să con­tureze cu succes tipul funcţionarului ser­vil, al „periuţei", care evită orice cuvinţel de critică la adresa superiorilor, îndrăz­nind cel mult să „critice" în şedinţe fap­tul că în instituţie nu există destule scru­miere... Se bucură de asemenea de succes sce­neta „Scara". Satira e mînuită aci cu fineţe şi cu spirit de observaţie. Sceneta este în­dreptată împotriva acelor elemente care, ajunse în posturi de mai mare răspundere, se înfumurează şi se rup de mase. Ilie, vechi prieten şi tovarăş de muncă cu Va­sile, odată avansat în grad, nu-şi mai tra­tează prietenul altfel decit distant şi pro­tocolar, adresîndu-i-se numai cu „tova­răşe". La o nouă avansare în grad, Ilie nici măcar nu-şi mai aminteşte bine cine *) „Fără mănuşi", spectacol de satiră şi umor, de Nicuşor Constantinescu şi George Voinescu, în colaborare cu N. Stroe, Mircea Pavelescu, Silviu Georgescu, N. Kainer, Acoş Micloş, Nadassy L. şi Keller Andor. Direcţia de scenă : Nicuşor Constărn­­tinescu, e Vasie, deoarece al­de Vasile „sînt mulţi pe lumea asta". O scenetă cu calităţi, remarcabilă prin noutatea temei, este aceea intitulată „Eroul pozitiv" — o satiră la adresa lu­crărilor literare care schematizează viaţa şi oamenii in sceneta „Secretul“, autorii au găsit mijloace ingenioase pentru a satiriza P9 spectatorii care întîrzie la teatru, îşi de­ranjează vecinii etc. In cele mai reuşite numere ale specta-­­ colului, umorul e de calitate bună, in primul rînd pentru că provine din obser­varea vieţii, se bazează pe conflictele şi contradicţiile din viaţă. E limpede că, eu cit colectivul de autori va continua să tra­teze cu îndrăzneală creatoare aspecte con­crete din viaţa de zi cu zi ale luptei împotriva vechiului, cu atît umorul va fi mai bogat şi mai pătrunzător, cu atît in­teresul spectatorului va fi mai puternic. Trebuie spus că, pe lingă numerele din program care constituie un succes real, în spectacol există şi unele scene de umplu­tură, (de pildă „Alegerile"). Eforturile ac­torilor se irosesc aci zadarnic din pricina textului necorespunzător. In spectacol se resimte de asemenea lipsa satirei an­ti­imperialiste, care să înfă­ţişeze cu vigoare şi forţă demascatoare pe vrăjmaşii păcii şi colaborării interna­ţionale. Viaţa oferă în această privinţă un material extrem de bogat, care n-a fost însă valorificat la nivelul cuvenit. Singura scenetă cu temă antiimperialistă — O’Re­gan — se bazează în mare parte pe un umor simplist. In ce priveşte partea muzicală a specta­colului, se remarcă în mod deosebit valsul compus de G. Dendrino pentru tabloul „Pe aleea trandafirilor" — melodie frumoasă, inspirată, care se bucură de popularitate. In ansamblu, spectacolul „Fără mănuși" poate fi socotit drept un progres în munca artistică a Teatrului de Estradă. Publicul nostru aşteaptă ca teatrul să dezvolte suc­cesele dobândite cu spectacolul „Fără­ mă­nuşi". M. POP Staţiuni balneare puse la dispoziţia oamenilor muncii Printre bogăţiile patriei noastre se nu­mără şi zecile de izvoare de ape minerale folositoare în tratarea diferitelor boli. In a­­fară de staţiunile balneare mari, ca Hercu­­lane, Govora, Călimăneşti, Slănic şi altele, în ţara noastră funcţionează şi o serie de staţiuni balneare de interes local. In scopul valorificării pe baze ştiinţifice a acestor izvoare, la începutul anului 1954, Mi­nisterul Sănătăţii a format cîteva brigăzi complexe, alcătuite din medici balneologi, chimişti şi geologi, care au cercetat izvoa­rele, lacurile şi nămolul din 63 staţiuni balneare de interes local. După ce au fost identificaţi factorii curativi ai acestor izvoare, Institutul de Balneologie din Bucureşti a stabilit ce boli pot fi tratate în aceste staţiuni. Astfel, la Sîngiorgiu de Mureş, Regiunea Autonomă Maghiară, există izvoare de apă sărată folositoare pentru tratarea bolilor reumatice ; la Băl­­ţăteşti—Bacău sînt ape cloro-sodice folosi­toare în tratarea afecţiunilor ginecologice ; la Moneasa-Arad sînt ape termale. Anul acesta şi la staţiunile Vulcana, Slă­­nic-Ploeşti, Geoagiu-Hunedoa­ra, Mercurea-Hunedoara, Tinca-Oradea, Lacu Sărat- Galaţi, Malnaş-RAM, etc. oamenii sufe­rinzi vor putea urma diferite tratamente eficace. Multe din staţiunile balneare de interes local au fost repartizate unor întreprin­deri din regiunile respective, care le-au şi amenajat sau sînt în curs de amenajare pentru a fi puse la dispoziţia muncitorilor, tehnicienilor şi funcţionarilor din acele întreprinderi. Aşa, de pildă, staţiunea de interes local „1 Mai"-Oradea a fost atri­buită C.F.R.-ului, staţiunea Covasna-RAM, care dispune de izvoare de ape carbo­­gazoase şi alcalino-feroase, a fost reparti­zată cooperativei raionale de producţie „Gabor Aron“ ; staţiunea Harghita-RAM a fost dată în folosinţă unei alte întreprin­deri din localitate etc. Staţiunile acestea vor fi controlate şi îndrumate de către sfaturile populare, prin secţiile lor sanitare, în vederea asigurării unei asistenţe medicale cît mai calificate, în majoritatea staţiunilor de interes local se vor înfiinţa cabinete de consultaţii m­e­­dico-balneare care vor fi îndrumate de me­

Next