Scînteia, septembrie 1954 (Anul 23, nr. 3066-3091)

1954-09-01 / nr. 3066

Pa» 2 Proiectul de Directive arată calea înfloririi gospodăriilor colective Proiectul de Directive al Congresului al II-lea al partidului cu privire la dezvol­tarea agriculturii în următorii 2-3 ani ara­tă încă odată grija de zi cu zi a partidului pentru sporirea producţiei agricole vege­tale şi animale, grija ca oamenii muncii de la oraşe şi de la sate să aibă un trai tot mai bun. Cu mare bucurie am văzut că agricultura va primi mii şi mii de trac­toare, secerători, combine, pluguri, grape, batoze şi alte maşini şi unelte, îngrăşă­minte şi tot felul de materiale. Noi, ţă­ranii muncitori colectivişti, ne dăm cel mai bine seama ce va însemna aceasta, căci am simţit şi pînă acum ce înseamnă să lucrezi cu maşinile S.M.T., să aplici me­todele agrotehnice înaintate. Noi ştim că tot ce spune partidul se va înfăptui, îna­inte de a arăta cum vom dezvolta gospo­dăria noastră în lumina proiectului de Di­rective vreau să arăt ce am realizat noi pînă acum. Cînd am înfiinţat gospodăria colectivă, în primăvara anului 1950, eram săraci . fît familii am adus ca avere obştească 208 hectare pămînt, 16 cai, 2 mînji şi 2 scroa­fe. Cu ajutorul pe care ni l-au dat parti­dul şi guvernul şi prin muncă unită, pu­tem spune că am legat gura pînzei. Gos­podăria noastră numără astăzi 267 familii de ţărani muncitori şi are o suprafaţă de 1297,75 hectare teren arabil. Avem ca avere obştească, în afară de animalele de muncă necesare, 11 vaci de lapte, o fermă cu 112 scroafe fătătoare, o fermă cu 932 oi de la care în acest an am avut 881 miei, o prisacă cu 50 stupi, am construit grajduri şi saivane, am cumpărat unelte şi maşini agricole. In aceşti ani am înce­put să facem agricultură după metodele înaintate. Cultivăm în afară de grîu şi po­rumb, care ocupă cea mai mare parte din teren — orez, legume şi bumbac. Culturile de cereale, orezăria, grădina de legume şi fermele de animale au asi­gurat gospodăriei noastre însemnate ve­nituri băneşti. Astfel în anul 1952 am avut un venit bănesc total de 389.420 lei, iar în anul 1953 acest venit a crescut la 472.337 lei. In acest an, pînă la 15 august, am realizat un venit de 190.931 lei, din care 126.340 lei ni i-au adus fermele de animale. Aşa cum ne învaţă partidul, şi cum se prevede acum în proiectul de Di­rective, gospodăria noastră colectivă şi-a mărit mereu fondurile indivizibile. Noi nu ne-am grăbit să împărţim totul la sfîrşi­­tul anului, cum am auzit că s-a întîmplat în alte gospodării colective, ci am pus me­reu o parte din venituri la fondul de bază ca să mărim avuţia obştească, să lărgim producţia, căci din aceasta îşi trag veni­turile colectiviştii. Numai cînd gospodăria colectivă este bogată, devin colectiviştii oameni înstăriţi. De la 65.960 lei cît era fondul de bază al gospodăriei noastre în 1951, el a ajuns la sfîrşitul anului 1953 la 285.359 lei, iar valoarea mijloacelor de bază a crescut în aceşti ani de la 171.879 lei la 321.706 lei. In fiecare an au crescut şi veniturile colectiviştilor. Astfel în anul 1952 s-a re­partizat pentru o zi-muncă 3,37 lei, 1,696 kg. cereale, 0,540 kg. leguminoase, 0,812 kg. floarea soarelui, 0,125 kg. cartofi, 1,800 kg. legume şi 3 kg. furaje ; în anul 1953 am repartizat la o zi-muncă 3 lei, 8,445 kg. cereale, 0,260 kg. leguminoase, 0,521 kg. floarea soarelui, 0,500 kg. cartofi, 1,040 kg. legume şi 3,195 kg. furaje. De aici se vede clar că întărirea şi dezvoltarea avu­tului obştesc, sporirea producţiei agricole şi creşterea veniturilor obşteşti asigură venituri mari colectiviştilor. Cum am putut noi obţine aceste realizări ? Comuna noastră Făcăeni, din raionul Feteşti, este aşezată pe malul Borcii. Pă­­mîntul este roditor, însă verile secetoase fac ca deseori recolta să fie slabă. De cînd lucrăm în gospodăria colectivă ne-am dat seama că noi putem obţine recolte bune dacă aplicăm regulile agrotehnice. O mare importanţă are la noi buna rînduire a cul­turilor în asolament, pregătirea terenului şi mai cu seamă executarea semănatului la timpul optim al cerealelor după metoda în rînduri încrucişate şi a prăşitoarelor în cuiburi aşezate în pătrat. Aplicarea mă­surilor prevăzute de proiectul de Direc­tive este o garanţie că în anii ce vin noi vom mări producţia la hectar şi producti­vitatea la animale. Un început am şi făcut. Noi am schimbat seminţele necorespunzătoare la staţiunea experimentală I.C.A.R. Mărcu­­leşti cu seminţe de soi: grîu I.C.A.R. 15, porumb I.C.A.R. 54, floarea soarelui din so­iul Jdanov. Pentru a păstra aceste soiuri noi am creat loturi semincere, de pe care strîngem sămînţă de bună calitate. Am început să folosim, pe lîngă gunoiul de grajd, şi îngrăşăminte minerale. In 1953 am folosit îngrăşăminte minerale pe su­prafaţa de 60 ha. Anul acesta am folosit cantităţi însemnate de azotat de amoniu şi sodiu la grîu, iar superfosfat pe supra­faţa de 30 hectare cultivate cu bumbac. Trebuie să spun că în aceşti primi ani de muncă în colectiv, deşi am obţinut re­colte mai mari decît pe loturile indivi­duale, totuşi este mare diferenţa între re­colta obţinută de la un an la altul ; nu obţinem încă producţii ridicate şi stator­nice. Aceasta se datoreşte în primul rînd faptului că foarte multă vreme pămîntul nostru a fost lucrat prost, cu mijloace primitive şi după metode înapoiate, şi în al doilea rînd, se datoreşte faptului că noi nu aplicăm just metodele agrotehnice sau le aplicăm numai pe unele. In legătură cu aceasta socotim ca foarte bună măsura de a se încadra gospodăriile colective cu cîte un agronom. Cu toate că este tînăr și doar de cîteva luni în gos­podăria noastră, tov. inginer agronom Ion Albulescu ne îndrumează și ne ajută cu dragoste să lucrăm pămîntul după me­todele înaintate. Lui îi datorăm faptul că anul acesta noi am însămînţat 16 ha. floa­rea soarelui şi 25 ha. porumb în cuiburi aşezate în pătrat, 4,5 hectare cartofi în cultură de vară şi 4 hectare porumb pen­tru sămînţă hibridă, la care am folosit soiul de porumb numit Dobrogean şi I.C.A.R. 54. Cu titlu de experienţă am fo­losit sămînţă de cartofi şi orz iarovizată, răsaduri de roşii produse în cubturi nutri­tive. Un pas înainte am făcut şi în ce pri­veşte sporirea productivităţii animalelor. Anul acesta am obţinut rezultate de-a dreptul îmbucurătoare. De la cele 788 oi­mulgătoare noi am avut pînă la 20 august o producţie de lapte de 30.557 litri, aproa­pe 39 litri lapte de cap de oaie. Vacile, care sînt de rasă sură de stepă şi dădeau foarte puţin lapte, au ajuns să ne dea acum pînă la 6­7 litri lapte pe zi. In gospodăria noastră sînt încă mari rezerve de sporire a producţiei. Proiectul de Directive ne arată limpede ce avem de făcut ca să le punem în valoare. In primul rînd noi trebuie să obţinem o producţie sporită de cereale. Ne punem sarcina ca în anii 1955 şi 1956 să obţinem la grîu o producţie medie la hectar de 1500 kg, iar la porumb de 1700 kg. Aceste cifre nu sunt mari dacă vom aplica întoc­mai planul de măsuri agrotehnice pe care ni l-am propus. Ca o primă măsură va fi introdus asolamentul şi organizarea teri­toriului în gospodăria noastră. Prin acea­sta, culturile de toamnă vor ocupa 33 % din suprafaţa de teren arabil, porumbul şi bumbacul 34%, alte culturi de primăvară 33%. De asemenea vom planta perdele de protecţie împotriva vînturilor care bîn­­tuie în regiunea noastră. Executarea arăturilor adînci de toamnă, a dezmiriştitului, respectarea strictă a e­­pocii de însămînţare şi alte măsuri vor deveni lege, pe care o vom aplica întoc­mai. Pentru a reţine cît mai mult ume­zeala în pămînt vom folosi în timpul ier­nii parazăpezi, iar primăvara vom face grăpatul de timpuriu. Experienţa ne-a do­vedit în 1953 că semănatul grîului în rînduri încrucişate asigură producţii ri­dicate : pe 80 ha. am obţinut o producţie medie de aproape 3000 kg. la hectar. De asemenea s-a dovedit că dacă nu facem dezmiriştitul, în unii ani, nu se mai pot face alături de toamnă în bune condi­ţiuni şi nici semănatul nu se face cum trebuie, aşa cum am păţit în toamna lui 1953. De aceea în vara aceasta griul nos­tru a dat o producţie scăzută. De ase­menea experienţa ne-a arătat că iaro­­vizarea seminţei dă foarte bune rezul­tate. Anul aces­ta am scos, datorită folosirii seminţei iarovizate, 1823 kg. orz de primăvară la hectar, deşi timpul n-a fost prielnic. Noi vom semăna cel puţin 200 ha. cu grîu în rînduri încrucişate, iar în cuiburi în pătrat vom semăna floa­rea soarelui şi porumbul. Suprafaţa grădinii de legume nu o vom mări, dar avem posibilitatea să sporim producţia de legume şi zarzavaturi prin aplicarea pe suprafeţe cît mai mari de culturi duble şi triple de legume. Vom cultiva orez pe o suprafaţă de 60 de ha. O mare atenţie vom da folosirii băle­garului cît şi îngrăşămintelor chimice. Noi avem condiţii prielnice să sporim numărul animalelor şi productivitatea lor. In 1955-56 vom ajunge ca la fiecare sută de hectare teren să avem 115,38 oi, 11,53 scroafe, 1,53 vaci, 73,07 păsări, 7,69 stupi. In acest scop vom lărgi baza fura­jeră sporind suprafaţa cultivată cu plante de siloz, lucernă şi de conveet verde. Pînă la sfîrşitul lui 1956 noi ne propu­nem să ridicăm o maternitate de scroafe, saivan pentru 1.000 de oi, o fermă avi­colă, o magazie, un pătul, o uzină electri­că şi un atelier mecanic. în realizarea sarcinilor ce ni le propu­nem, munca colectiviştilor are un rol ho­­tărîtor. Şi în această privinţă măsurile prevăzute de proiectul de Directive sunt de un mare ajutor pentru gospodăria noa­stră colectivă. Noi vom primi mai mult sprijin în consolidarea brigăzilor perma­nente de producţie, organizarea muncii şi ţinerea evidenţei, în întărirea răspunderii colectiviştilor pentru averea obştească şi în întărirea disciplinei muncii. Organizaţia de bază din gospodăria noa­stră a şi început să se preocupe mai in­tens de ridicarea nivelului profesional şi politic al colectiviştilor, de atragerea ti­neretului şi femeilor la munca obştească, de ridicarea lor în munci de răspundere. Faptul că avem în gospodăria noastră un inginer agronom, pe tovarăşul Albulescu Ion, care are multă dragoste de muncă, ne dă încredere că în scurt timp mulţi colectivişti îşi vor însuşi bogate cunoş­tinţe agrotehnice şi zootehnice. Traducerea în viaţă a măsurilor din pro­iectul de Directive va duce la întărirea gospodăriei noastre. Pentru aceasta se cere ca noi să muncim mai bine, mai or­ganizat, iar organele de partid şi de stat, S.M.T.-ul şi cooperaţia să-şi îndeplinească întocmai sarcinile de a ne ajuta şi în­druma ca să obţinem producţii ridicate pentru bunăstarea colectiviştilor, pentru ca să putem da tot mai multe produse pentru aprovizionarea oraşelor şi a indus­triei. Credem că acum se va termina cu tărăgănarea, mai ales în ce priveşte apro­vizionarea cu materiale de construcţii. Tehnicienii care ne vor ajuta la întocmirea proiectului de organizare a teritoriului vor trebui să studieze mai amănunţit posibi­lităţile noastre de dezvoltare, ca în felul acesta să ajute gospodăria să meargă me­reu înainte. Directivele Congresului al II-lea vor fi pentru noi un far care ne va călăuzi în lupta pentru sporirea producţiei de ce­reale, plante tehnice, legume şi zarzava­turi, pentru mărirea şeptelului şi produc­tivităţii animalelor, în aşa fel încît gos­podăria noastră să fie exemplu pentru ţăranii muncitori cu gospodării indivi­duale, să contribuie la făurirea bunei stări a poporului nostru. TOMA DIMACHE preşedintele gospodăriei colective „23 August“, comuna Făcăeni, regiunea Constanţa STAN MOCANESCU secretarul organizaţiei de bază Clasa muncitoare aniversează azi o dată importantă din istoria sa: împlinirea unui deceniu de la restabilirea unităţii mişcă­rii sindicale din ţara noastră. La 1 sep­tembrie 1944, în urma eliberării ţării de sub jugul fascist, clasa muncitoare, credin­cioasă tradiţiilor sale de luptă, a trecut — sub conducerea partidului — la reface­rea mişcării sindicale pe baza unităţii de clasă şi a internaţionalismului proletar. In cei 10 ani care au trecut de la fău­rirea unităţii sale, mişcarea sindicală din ţara noastră a cunoscut o puternică dez­voltare. Ea numără astăzi în rîndurile ei peste 2.500.000 de oameni ai muncii — de aproape cinci ori mai mult decît în urmă cu 10 ani. Larga dezvoltare a mişcării sin­dicale din ţara noastră constituie o puter­nică expresie a libertăţii de organizare cu­cerită de clasa muncitoare prin instaurarea regimului democrat-popular. încă din adîncă ilegalitate sindicatele, conduse de partid, au luptat împotriva exploatării burghezo-moșiereşti, organi­zed clasa muncitoare în lupta pentru apărarea drepturilor sale vitale. Astăzi, în patria noastră liberă, sindicatele au de­venit o largă organizaţie de masă, care antrenează milioane de oameni ai muncii în lupta pentru continua dezvoltare a eco­nomiei naţionale pe făgaşul socialismului, în lupta pentru ridicarea nivelului de trai, material şi cultural, al celor ce muncesc. Construindu-şi întreaga activitate pe principii adînc democratice şi desfăşurînd o susţinută muncă de educare şi de con­vingere, sindicatele au organizat cele mai largi mase ale clasei muncitoare în lupta pentru înfăptuirea transformărilor revo­luţionare petrecute în acest deceniu în ţara noastră. După 23 August 1944, răspunzînd chemării lansate de partid: „Totul pentru front! Totul pentru victorie!“, sindicatele au organizat însufleţite între­ceri patriotice, antrenînd mase însemnate de oameni ai muncii în acţiunea de apro­vizionare a frontului antihitlerist. In condiţiile trecerii la munca de refa­cere economică a ţării, sindicatele au an­trenat masele muncitoare la lupta pentru lichidarea haosului economic, pentru ridi­­carea producţiei, pentru înfrîngerea ur­mărilor secetei, a inflaţiei şi a sabotaju­lui capitalist. Luptînd pentru întărirea şi pentru dezvoltarea alianţei frăţeşti dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare — temelia statului nostru democrat-popu­lar — sindicatele au mobilizat pe mun­citori să sprijine ţărănimea muncitoare în înfăptuirea reformei agrare. In toate­ acţiunile mari, iniţiate şi conduse de par­tid, în sfărîmarea puterii moşierilor şi a capitaliştilor şi în instaurarea puterii populare, sindicatele s-au afirmat ca o pu­ternică forţă organizată, unind mereu mai strîns clasa muncitoare în jurul avan­gărzii sale — partidul. Zmulgerea principalelor mijloace de producţie din mîinile capitaliştilor şi crea­rea unui sector socialist în economie au pus sarcini noi, de mare răspundere, în faţa mişcării sindicale din patria noastră. Rezoluţia plenarei C.C. al P.M.R. din de­cembrie 1948 asupra problemei sindicale, precizînd că în noile condiţii istorice sin­dicatele au un rol fundamental schimbat, a pus în faţa mişcării sindicale sarcina de mare răspundere de a organiza efortu­rile clasei muncitoare pentru ridicarea producţiei şi pentru îndeplinirea planuri­lor de stat, în vederea construirii bazei economice a socialismului în ţara noastră şi a ridicării nivelului de trai al celor ce muncesc. Rezoluţia arăta că apărarea in­tereselor economice ale maselor de sala­riaţi în conformitate cu necesităţile con­struirii socialismului, munca permanentă de ridicare a nivelului lor material şi po­litico-cultural constituie sarcina funda­mentală a sindicatelor. Organizînd sub conducerea parti­dului întrecerea socialistă în fabrici şi în uzine, în mine şi pe şantierele noi­lor construcţii, în S.M.T.-uri şi în gos­podării agricole de stat etc., sindicatele au creat condiţiile desfăşurării largi a iniţia­tivei creatoare de masă, au făcut să se afirme din plin, în lupta pentru realiza­rea unui puternic avînt al economiei şi al culturii, talentele şi capacităţile organi­zatorice existente în sînul clasei munci­toare. In anii puterii populare — cu contribu­ţia activă a sindicatelor — volumul pro­ducţiei industriale a întrecut cu mult cea mai mare producţie din timpul regimului burghezo-moşieresc. Industria s-a îmbo­găţit cu o serie de ramuri noi, inexistente în trecut în ţara noastră. Ea produce as­tăzi maşini şi utilaje din cele mai com­plicate pentru înzestrarea cu o tehnică nouă a întreprinderilor, contribuind într-o măsură tot mai însemnată la crearea unei puternice baze tehnico-materiale pentru agricultură. An de an se înfăptuiesc cu succes prevederile planului de electrifi­care. Producţia bunurilor de larg consum s-a dezvoltat pe o linie ascendentă iar în urma plenarei din august 1953 a C.C. al P.M.R., s-au creat condiţiile realizării unui puternic avînt în această ramură a eco­nomiei. Bogatul bilanţ de realizări pe care poporul nostru muncitor l-a făcut recent, cu ocazia aniversării unui deceniu de viaţă liberă, umple inima fiecăruia de în­dreptăţită mîndrie, întăreşte şi mai pu­ternic încrederea oamenilor muncii din ţara noastră în politica partidului, în ca­pacitatea partidului de a organiza masele în vederea dobîndirii de noi succese în dezvoltarea economiei pe făgaşul socia­lismului. Antrenînd pe oamenii muncii în lupta pentru dobîndirea acestor succese, sindi­catele au muncit pentru a creşte în ca­drul întrecerii socialiste mii şi mii de fruntaşi, de inovatori şi de raţionalizatori — oameni de nădejde ai operei de con­strucţie socialistă, muncitori stăpîni pe tehnica nouă, luptători activi pentru pro­movarea noului în producţie. Ele au con­tribuit la educarea omului nou, la dezvol­tarea unei noi atitudini faţă de muncă, ele luptă cu experienţa înaintată, şi în primul rînd experienţa sovietică, să fie cunoscută şi însuşită de mase cît mai largi. Pro­­movînd politica partidului, sindicatele în­vaţă pe muncitori să nu se împace cu lip­surile, cu deprinderile moştenite de la burghezie, să nu dea înapoi în faţa greu­tăţilor. Zi de zi a crescut rolul sindicate­lor ca „şcoală a comunismului“, ca orga­nizaţie care educă pe oamenii muncii, îi instruieşte şi le îmbogăţeşte cunoştinţele, ca şcoală a conducerii şi a gospodăririi socialiste. In decursul celor 10 ani, sindicatele şi-au legat activitatea lor de cele mai variate aspecte ale muncii şi ale vieţii milioanelor de constructori ai socialismului din patria noastră. Desfăşurîndu-şi activitatea sub permanenta îndrumare a partidului, ele militează cu perseverenţă în vederea ridi­cării continue a nivelului de viaţă şi de cultură al celor ce muncesc. Ele se preo­cupă de justa aplicare a sistemului socia­list de salarizare, sprijină conducerile ad­ministrative în introducerea şi extinde­rea muncii în acord simplu şi progresiv, veghează la stricta respectare a legisla­ţiei muncii, urmăresc traducerea în viaţă a prevederilor cuprinse în contractele co­lective, se îngrijesc de nevoile personale ale celor ce muncesc. Sub conducerea şi sub controlul nemij­locit al sindicatelor, asigurările sociale de stat au devenit o instituţie larg cuprin­zătoare, pusă în întregime în slujba celor ce muncesc. Prin asigurările sociale, sindicatele se îngrijesc de plata la timp a ajutoarelor băneşti în caz de incapaci­tate temporară de muncă, maternitate, pensii. Sindicatele desfăşoară o activitate rodnică pentru apărarea sănătăţii munci­torilor şi funcţionarilor, organizează a­­nual odihna a sute şi sute de mii de oa­meni ai muncii în cele mai frumoase sta­ţiuni balneo-climaterice ale ţării, veghea­ză la buna funcţionare a creşelor, a can­tinelor, a căminelor de zi. Folosind mijloacele care le-au fost puse la îndemînă de către regimul democrat­­popular (aproape 500 cluburi, cîteva mii de colţuri roşii, peste 18.000 biblioteci cen­trale şi mobile, numeroase cinematografe sindicale, baze sportive etc.) sindicatele iau parte activă la înfăptuirea revoluţiei culturale din ţara noastră, dau o contri­buţie preţioasă la ridicarea culturală a poporului muncitor, la dezvoltarea mişcării sportive. Sarcini deosebit de însemnate stau în prezent în faţa mişcării sindicale din ţara noastră, în scopul ridicării simţitoare în 2-3 ani a nivelului de viaţă al oamenilor mun­cii de la oraşe şi sate, partidul şi guvernul concentrează toate forţele, îndrumă toate energiile poporului în lupta pentru ridica­rea agriculturii şi pentru sporirea produc­ţiei bunurilor de larg consum. Proiectul C.C. al P.M.R. pentru Directi­vele Congresului al II-lea al partidului privind ridicarea agriculturii în următorii 2-3 ani trasează un vast program de ac­ţiune la realizarea căruia va trebui să-şi dea contribuţia întregul popor muncitor. Antrenarea activă şi largă a oamenilor muncii de la oraşe şi de la sate în lupta pentru dezvoltarea agriculturii — care constituie în momentul de faţă veriga ho­­tărîtoare pentru dezvoltarea tuturor ra­murilor economiei şi pentru ridicarea ni­velului de trai al celor ce muncesc —este o sarcină de cea mai mare însemnătate a sindicatelor. îndeplinirea cu succes a aces­tei sarcini măreţe impune creşterea capa­cităţii sindicatelor de a antrena masele la înfăptuirea politicii partidului şi cere ri­dicarea activităţii politico-organizatorice a sindicatelor la un nivel mai înalt, îmbună­tăţirea necontenită a muncii organelor sindicale, centrale şi locale, lichidarea lip­surilor serioase pe care le mai ain în acti­vitatea lor. Datoria sindicatelor este să pună capăt cu toată hotărîrea tendinţelor de forma­lism şi birocraţie care se mai manifestă în organizarea şi în conducerea întrecerii, să asigure acesteia un conţinut viu şi mo­bilizator. Cu deosebire se cere temeinic organizată întrecerea în ramurile produ­cătoare de bunuri de larg consum, în in­dustria de maşini agricole şi în industria producătoare de îngrăşăminte chimice, în S.M.T.-uri şi în gospodării agricole de stat. Sindicatele trebuie să se ocupe îndea­proape de felul în care unităţile indus­triale sprijină S.M.T.-urile şi gospodăriile agricole de stat pe care le patronează. în fiecare întreprindere, la fiecare loc de muncă trebuie intensificată întrecerea pentru o producţie şi o productivitate spo­rită, pentru reducerea pe toate căile a pre­ţului de cost, pentru produse de calitate superioară, întrecerea trebuie să ducă la o mai deplină utilizare a capacităţilor de producţie, la folosirea mai raţională a ma­teriei prime şi a materialelor, la genera­lizarea sistematică a experienţei şi a me­todelor înaintate de muncă. Este o sar­cină de seamă a sindicatelor de a desfă­şura o luptă neslăbită pentru întărirea disciplinei socialiste a muncii, pentru dez­voltarea răspunderii şi grijii faţă de avu­tul obştesc. Sindicatele trebuie să consi­dere drept una din cele mai de seamă îndatoriri ale lor de a fi mereu cu faţa spre mase, de a pleca urechea la nevoile şi la sezisările maselor, de a lupta pentru rezolvarea operativă a propunerilor şi a cererilor juste ale oamenilor muncii. Activiştilor sindicali din organele cen­trale şi locale li se cere să-şi ridice nive­lul politic şi ideologic, să dobîndească competenţă în problemele economice şi tehnice, să fie mai culţi, mai buni cunos­cători ai problemelor. Comitetele Centrale ale sindicatelor pe ramură trebuie să-şi îmbunătăţească se­rios munca de îndrumare şi control, să devină într-adevăr organe de conducere, organe care să simtă răspundere de felul cum se îndeplinesc sarcinile planului de stat în ramura respectivă. Forţa şi tăria sindicatelor din ţara noa­stră o constituie conducerea politică de către partid, munca de zi cu zi a comu­niştilor din sindicate. Munca comuniştilor în sindicate este o muncă de răspundere deosebită. Partidul îi învaţă pe comu­niştii din Sindicate să trăiască în miezul vieţii­­muncitorilor, să ştie să-şi cucereas­că încrederea nemărginită a masei prin­­tr-o muncă devotată şi neobosită de zi cu zi şi ceas cu ceas pentru interesele fun­damentale ale clasei muncitoare, întărirea încrederii maselor în organi­zaţiile sindicale, dezvoltarea capacităţii acestora de a antrena activ milioanele de oameni ai muncii în marea operă a con­struirii vieţii noi este strîns legată de felul cum membrii de partid din sindicate veghează ca acestea să aplice întocmai li­nia politică a partidului în toate proble­mele, mari şi mici, privind dezvoltarea economiei naţionale şi ridicarea nivelului de trai al celor ce muncesc. Conştientă de acest lucru, imensa majoritate a comuniş­tilor promovează cu perseverenţă politica partidului în sindicate, face să se întă­rească necontenit legăturile partidului cu masele. Plenara C.C. al P.M.R. din august 1953 a arătat însă că mai sunt unii membri de partid din sindicate care nu luptă cu toată fermitatea pentru dezrădăcinarea birocratismului, şi pentru întărirea legă­turilor cu masele — izvorul forţei şi tă­riei partidului. Unele organizaţii de par­tid n-au dat atenţia cuvenită sindicatelor, nu le îndrumă suficient. Adesea munca vie, de controlare a activităţii membri­lor de partid din sindicate a fost înlocuită prin metode de subordonare birocratică şi prin substituirea sindicatelor, întărirea conducerii politice a sindica­telor constituie o sarcină deosebit de im­portantă a organizaţiilor de partid. Pen­tru îmbunătăţirea necontenită a muncii sindicatelor, organizaţiile de partid au datoria să stimuleze puternic dreptul de critică şi de control al maselor asupra activităţii sindicale, să vegheze la stricta respectare a democraţiei muncitoreşti în cadrul sindicatelor. Numai acolo unde organizaţiile de partid şi comuniştii din sindicate se preocupă de larga desfăşu­rare a criticii de jos, creşte nivelul politic al maselor, cresc conştiinţa de clasă şi vigilenţa revoluţionară a acestora. Luptînd pentru a-şi îmbunătăţi necon­tenit activitatea, învăţînd mereu din ex­perienţa sindicatelor sovietice, mişcarea sindicală din ţara noastră va da o contri­buţie tot mai însemnată la înfăptuirea politicii partidului, la construirea socia­lismului, la întărirea scumpei noastre pa­trii, la ridicarea nivelului de trai al oa­menilor muncii de la oraşe şi de la sata. "­­......................... .......... Un deceniu de largă dezvoltare a mişcării sindicale S­C­Î­N­T­E­I­A Ce e nou în întreprinderea noastră Printre scrisorile sosite la redacţie in ultimele zile sunt şi cele trimise de co- I respondenţii voluntari din întreprinde­rea „Electro-Aparataj“ din Capitală. Ei ne scriu despre noile realizări ale mun­citorilor, tehnicienilor şi inginerilor din întreprindere. Produse de larg consum mai multe şi mai bune Cumpărătorii care au vizitat recent magazinul „Electrotehnica“ din Bucu­reşti au putut vedea, printre alte pro­duse de larg consum, şi o serie de pro­duse ale fabricii noastre , de bună calitate, frumos şi bine executate, lustre electrice de plafon, lămpi-nop­­tiere, grătare, jucării etc. Secţia de bu­nuri de larg consum a întreprinderii a livrat comerţului de stat, în ultimul timp, 100 de lămpi-noptiere, 200 de lămpi de diferite tipuri, 5000 garnituri jucării, peste 350 de portative din me­tal pentru maşini de călcat, etc. în întrecerea socialistă în cinstea aniversării eliberării patriei noastre, co­lectivul acestei secţii a obţinut însem­nate succese. Pînă la 23 August secţia a produs cu 52% mai multe pro­duse de larg consum decît în trimes­trul precedent. In lupta pentru o cali­tate superioară a produselor şi pentru o mai înaltă productivitate a muncii sunt fruntaşi Fionia Dima, Petcu Ni­­colae şi alţii, (de la Gh. Dobre, coresp. voluntar). Creşte numărul inovatorilor De curînd a fost pusă în aplicare, în secţia turnătorie, o preţioasă inovaţie tehnică. Inovaţia adusă la formele de turnare permite o mai mare precizie la executarea pieselor turnate, o simţi­toare creştere a productivităţii muncii şi realizarea unor economii, care au fost evaluate la circa 150.000 lei anual. Ino­vaţia a fost realizată de un colectiv format din tovarăşii Ilie Vasile, Vasile Constantinescu, Nicolae Savariu şi Va­sile Dumitrescu. In întreaga întreprindere s-au înre­gistrat, în ultima vreme, 47 de noi ino­vaţii tehnice şi raţionalizări, care sunt în studiu şi vor fi aplicate încă în acest an. (de la Victor Tudor, coresp. volun­tar). Noi tipuri de maşini de călcat şi reşouri Muncitorii şi tehnicienii din secţia de montaj-instalaţii au adus o serie de îmbunătăţiri la produsele fabricii noa­stre. La noile tipuri de maşini de căl­cat, minerul este confecţionat din ebo­nită, ceea ce asigură o izolare perfectă. Noile maşini de călcat pot fi folosite în oricare localitate din ţară, deoarece ele se pot adapta tensiunii locale. Atît ma­şinile de călcat, cît şi reşourile au în­călzire rapidă şi un consum de energie electrică redus. In luna august au fost fabricate peste 2500 de reşouri şi 3000 de maşini de călcat de tip nou. Munci­torii Tom­a Ispas, Constantina Rădelu, Elena Botez, şi Alexandru Ursescu din această secţie şi-au depăşit cu regula­ritate sarcinile de plan. (de la I. Marin, coresp. voluntar). Aparate automate de protecţie a motoarelor electrice In fabrica noastră se produc o serie de aparate electrice de înaltă tehnici­tate pentru industriile petroliferă şi carboniferă, aparate care înainte vreme se importau din străinătate. De curînd a început fabricarea în serie a apara­telor automate de protecţie şi pentru motoarele electrice din industria uşoară. Aproape 2000 de astfel de apa­rate automate au fost fabricate în luna august. La realizarea lor au dat o pre­ţioasă contribuţie tovarăşii Tudor Baba, Vasile Holiuc şi alţii, (de la L Vişan, coresp. voluntar). Medicul de Iară de boltă sus licărea de mult luceafărul de seară. De undeva, din depărtări, răz­bătea tot mai stins sunetul unei tălăngi de turmă. In jur nu se auzea decît țîrîitul greierilor. Casele dormeau pitulate sub umbrarele pomilor. Unul, cîte unul s-au stins becurile din saloanele Spitalului Unificat-Criveşti. Doar la o singură fe­reastră era lumină. Acolo, în sala largă, învestmîntată în alb, medicul Ion Nico­­laescu, directorul spitalului, discuta cu un grup de surori despre un nou tratament pentru combaterea tusei convulsive. Medicul Ion Nicolaescu îţi poate po­vesti multe despre bolnavii pe care i-a îngrijit: femeia aceea din Pochidia, că­reia i-a salvat viaţa, Moş Stoica, zooteh­­nicianul de la G.A.S., care a plecat acasă sănătos, fetiţa aceea din Borodeşti, Nicu­­lina, pe care părinţii nu mai nădăjduiau s-o vadă sănătoasă, şi atîţia alţii... Dar şi mai multe încă ţi-ar putea po­vesti oamenii despre medicul lor, oamenii de a căror prietenie sinceră Ion Nicolaescu este mîndru, în mijlocul cărora se simte ca într-o mare familie pe care el este chemat s-o apere de primejdiile bolilor. Cîte greutăţi n-a avut — dar şi cîte vic­torii pe drumul străbătut în cei trei ani de zile, de cînd e aci la Criveşti­­ ★ 1951. Dimineaţă mohorîtă de toamnă. Din văzduh turna peste sate şi cîmpii o ploaie măruntă şi deasă. Pe drumul de ţară ce duce spre spitalul din Criveşti păşea un tînăr înalt, chipeş. Purta haine ca la oraş şi mergea domol, trăgînd din cînd în cînd din ţigară. Se uita prin pre­­jur, ca orice om care nu-i de prin partea locului, şi răspundea prietenos la bineţe. Era tînărul medic Ion Nicolaescu. Au rămas undeva, departe, sălile spa­ţioase de cursuri, plimbările cu colegii, serile petrecute împreună cu ei.„ Parcă de mult, tare de mult, s-a terminat cu semi­­nariile, cu .Ultimele examene. „Adevărata viaţă abia acum începe“, — murmură Nicolaescu. Şi într-adevăr, aci la Criveşti, avea să-şi treacă marele examen al vieţii, un examen fără calificative, fără profesori, și cu toate acestea cel mai greu... Cum va fi în sat ? Cum îl vor primi oamenii ? Cu astfel de gînduri ajunse la spital. „Spital“ e un fel de a spune. O casă dă­răpănată, cu streșini strîmbe, cu ferestre vopsite într~un negru spălăcit., Ploaia de toamnă izbea monoton în acoperişul de tablă ruginită. Ici colo, apa se prelingea prin tavan. După ce şi-a cunoscut­­cir­cumscripţia, medicul Ion Nicolaescu şi-a dat seama că va avea mult de lucru la Criveşti. Oamenii încă se „vindecau“ cum apucaseră din bătrîni, cu leacuri băbeşti. Femeile mai degrabă dădeau fuga la babe decît la casa de naștere. — Ei, acum — și-a zis doctorul — să vedem ce-i de făcut. Spitalul trebuie reno­vat, asta nici vorbă. Mai întîi însă e ne­voie să cîștig încrederea oamenilor, să le zmulg vălul de pe ochi, să-i deprind să creadă în ceea ce le poate da medicina. Treabă serioasă, nu glumă. Dar Ni­colaescu nu era omul care să se teamă de greutăţi. — Care or fi comuniştii din sat ? Lor le voi cere întîi ajutorul. Apoi voi merge la raion. Şi la urmă, vom vedea. Zi de zi cutreiera în lung şi-n lat, mai cu căruţa, mai pe jos, satele circumscrip­ţiei. Stătea de vorbă cu oamenii, îi asculta, îi sfătuia. Dar vremea trecea şi doctorul nu era deloc mulţumit. Mulţi ţărani tot n-aveau încă încredere în el. Chiaburii şopteau celor mai slabi de înger că pela­gra n-o poate stăvili doctorul cel tînăr, că frigurile tot or să-i lovească, că nu se cade ca muierile să ia chinină de la dis­pensar. Şi nu cumva să se ducă vreuna la casa de naştere, că n-o să se mai stră­­venească cît îi lumea şi pămîntul. Şi alte bazaconii de felul acesta. Nicolaescu şi-a dat seama că oamenii nu cred decît ceea ce văd, ba uneori văd şi tot nu cred. „Va să zică trebuie fapte, cît mai multe fapte convingătoare“. A îngrijit un bolnav de malarie şi s-a făcut sănătos. A adus la casa de naştere o femeie infectată de doc­­toroaie şi a salvat-o. încet, încet, pînă şi cei mai îndărătnici au început să-l pri­vească altfel. „Da, doctorul nostru-i om priceput. Poate multe“ — spuneau ţăranii. A trecut un an... Cazurile de malarie şi pelagră s-au împuţinat. Creştea renumele doctorului, îşi pierdeau din faimă dofto­­roaiele. La circumscripţia vecină, Cotoroaia, care fusese dată de­ cîteva ori ca exemplu bun pe raion, era o doctoriţă. Doctorul Nico­laescu a cunoscut-o mai bine pe la şedin­ţele de la raion, din Bîrlad. într-o zi, au pornit întrecere între circumscripţii. Au început să se sfătuiască, să se ajute­ în muncă...în lupta pentru acelaşi ţel s-au împrietenit. Lumea care-i cunoştea mai îndeaproape spunea că se aseamănă la fire. Aşa cum se aşteptau toţi, tinerii s-au că­sătorit. De-atunci, doctoriţa munceşte cot la cot cu el. In locuinţa lor — două camere spaţioase — totul este aranjat cu pricepere. Uneori, seara, ascultă muzica­ transmisă la radio. Alteori studiază împreună ultimele publi­caţii de specialitate. Sfătuindu-se cu ea în orele de răgaz, el a scris referatul despre tratarea pelagrei cu extract placentar (după metoda Filatov) şi, mai recent, altul despre tratarea asteniilor şi stărilor de convalescenţă cu bioget, referat pe care l-a şi trimis la Bucureşti. De Cînd studiază şi lucrează împreună — ea ca medic pe­diatru, el ca director al spitalului — oa­menii îi înconjoară parcă cu şi mai multă încredere şi stimă, munca li-i mai cu spor şi viaţa t mai frumoasă. A mai trecut un an. Intre timp spitalul a căpătat altă faţă. Acoperişul a fost re­parat, clădirea tencuită şi văruită. Docto­rul Nicolaescu a muncit cot la cot cu oa­­menii. In curte — îndrumaţi de doctorul Ni­colaescu — cîţiva ţărani sapă, alţii cară stîlpii aduşi dis-de-dimineaţă de o căruţă a sfatului popular comunal. Pînă-n seară, cu ajutorul tehnicienilor sosiţi de la Bîrlad, au instalat în spital lumină electrică. Oamenii din comună şi-au dat contribuţia lor la­­toate. La îndemnul doc­torului au venit să lucreze la renovarea rezervelor, a saloanelor pentru copii şi vîrstnici, a casei de naştere, la instalarea băii, la înfrumuseţarea sălii de consultaţii şi la amenajarea farmaciei. ■— Mai sînt încă multe de făcut — spune doctorul Nicolaescu, vorbind cu înflăcărare. Ici se vor clădi, în anul viitor, saloanele secţiei de chirurgie. Pînă atunci, adunăm instrumentarul necesar, materialele de construcţii. Colo se va ri­dica un mic laborator. Nu peste multă vreme o să instalăm şi un aparat Röntgen. Ce se vor mai bucura pacienţii noştri! Nu va mai trebui să-i trimitem pentru raze tocmai la Bîrlad. ...După amiază însorită de vară, Docto­riţa a făcut vizita obişnuită prin saloane. Apoi a ieşit de vreo cîteva ori pe terasa spitalului. Era tare nerăbdătoare. De ce l-or fi chemat, aşa, tam-nisam, cu noap­­tea-n cap la raion? De ce o fi zăbovind atîta ? Cu mîinile streaşină la ochi cerceta mereu drumul. Nu venea nimeni. In sfîrşit, către seară, s-a întors. — Mi-au propus să ne mutăm la Bîrlad, îi spuse el sărind din şaretă. Bineînţeles că am refuzat. „Lăsaţi — le-am zis — deocamdată mai avem mult de lucru acolo“. M-au înţeles. Cum să ne despărţim de ceea ce am înfăptuit cu atîta trudă ! Ce-ar gîndi oamenii despre noi ? Ea i-a strîns mîna cu căldură : — Ai dreptate, dragul meu, mai avem multe de făcut în Crivești. M. POPA Nr. S063

Next