Scînteia, septembrie 1954 (Anul 23, nr. 3066-3091)
1954-09-01 / nr. 3066
Pa» 2 Proiectul de Directive arată calea înfloririi gospodăriilor colective Proiectul de Directive al Congresului al II-lea al partidului cu privire la dezvoltarea agriculturii în următorii 2-3 ani arată încă odată grija de zi cu zi a partidului pentru sporirea producţiei agricole vegetale şi animale, grija ca oamenii muncii de la oraşe şi de la sate să aibă un trai tot mai bun. Cu mare bucurie am văzut că agricultura va primi mii şi mii de tractoare, secerători, combine, pluguri, grape, batoze şi alte maşini şi unelte, îngrăşăminte şi tot felul de materiale. Noi, ţăranii muncitori colectivişti, ne dăm cel mai bine seama ce va însemna aceasta, căci am simţit şi pînă acum ce înseamnă să lucrezi cu maşinile S.M.T., să aplici metodele agrotehnice înaintate. Noi ştim că tot ce spune partidul se va înfăptui, înainte de a arăta cum vom dezvolta gospodăria noastră în lumina proiectului de Directive vreau să arăt ce am realizat noi pînă acum. Cînd am înfiinţat gospodăria colectivă, în primăvara anului 1950, eram săraci . fît familii am adus ca avere obştească 208 hectare pămînt, 16 cai, 2 mînji şi 2 scroafe. Cu ajutorul pe care ni l-au dat partidul şi guvernul şi prin muncă unită, putem spune că am legat gura pînzei. Gospodăria noastră numără astăzi 267 familii de ţărani muncitori şi are o suprafaţă de 1297,75 hectare teren arabil. Avem ca avere obştească, în afară de animalele de muncă necesare, 11 vaci de lapte, o fermă cu 112 scroafe fătătoare, o fermă cu 932 oi de la care în acest an am avut 881 miei, o prisacă cu 50 stupi, am construit grajduri şi saivane, am cumpărat unelte şi maşini agricole. In aceşti ani am început să facem agricultură după metodele înaintate. Cultivăm în afară de grîu şi porumb, care ocupă cea mai mare parte din teren — orez, legume şi bumbac. Culturile de cereale, orezăria, grădina de legume şi fermele de animale au asigurat gospodăriei noastre însemnate venituri băneşti. Astfel în anul 1952 am avut un venit bănesc total de 389.420 lei, iar în anul 1953 acest venit a crescut la 472.337 lei. In acest an, pînă la 15 august, am realizat un venit de 190.931 lei, din care 126.340 lei ni i-au adus fermele de animale. Aşa cum ne învaţă partidul, şi cum se prevede acum în proiectul de Directive, gospodăria noastră colectivă şi-a mărit mereu fondurile indivizibile. Noi nu ne-am grăbit să împărţim totul la sfîrşitul anului, cum am auzit că s-a întîmplat în alte gospodării colective, ci am pus mereu o parte din venituri la fondul de bază ca să mărim avuţia obştească, să lărgim producţia, căci din aceasta îşi trag veniturile colectiviştii. Numai cînd gospodăria colectivă este bogată, devin colectiviştii oameni înstăriţi. De la 65.960 lei cît era fondul de bază al gospodăriei noastre în 1951, el a ajuns la sfîrşitul anului 1953 la 285.359 lei, iar valoarea mijloacelor de bază a crescut în aceşti ani de la 171.879 lei la 321.706 lei. In fiecare an au crescut şi veniturile colectiviştilor. Astfel în anul 1952 s-a repartizat pentru o zi-muncă 3,37 lei, 1,696 kg. cereale, 0,540 kg. leguminoase, 0,812 kg. floarea soarelui, 0,125 kg. cartofi, 1,800 kg. legume şi 3 kg. furaje ; în anul 1953 am repartizat la o zi-muncă 3 lei, 8,445 kg. cereale, 0,260 kg. leguminoase, 0,521 kg. floarea soarelui, 0,500 kg. cartofi, 1,040 kg. legume şi 3,195 kg. furaje. De aici se vede clar că întărirea şi dezvoltarea avutului obştesc, sporirea producţiei agricole şi creşterea veniturilor obşteşti asigură venituri mari colectiviştilor. Cum am putut noi obţine aceste realizări ? Comuna noastră Făcăeni, din raionul Feteşti, este aşezată pe malul Borcii. Pămîntul este roditor, însă verile secetoase fac ca deseori recolta să fie slabă. De cînd lucrăm în gospodăria colectivă ne-am dat seama că noi putem obţine recolte bune dacă aplicăm regulile agrotehnice. O mare importanţă are la noi buna rînduire a culturilor în asolament, pregătirea terenului şi mai cu seamă executarea semănatului la timpul optim al cerealelor după metoda în rînduri încrucişate şi a prăşitoarelor în cuiburi aşezate în pătrat. Aplicarea măsurilor prevăzute de proiectul de Directive este o garanţie că în anii ce vin noi vom mări producţia la hectar şi productivitatea la animale. Un început am şi făcut. Noi am schimbat seminţele necorespunzătoare la staţiunea experimentală I.C.A.R. Mărculeşti cu seminţe de soi: grîu I.C.A.R. 15, porumb I.C.A.R. 54, floarea soarelui din soiul Jdanov. Pentru a păstra aceste soiuri noi am creat loturi semincere, de pe care strîngem sămînţă de bună calitate. Am început să folosim, pe lîngă gunoiul de grajd, şi îngrăşăminte minerale. In 1953 am folosit îngrăşăminte minerale pe suprafaţa de 60 ha. Anul acesta am folosit cantităţi însemnate de azotat de amoniu şi sodiu la grîu, iar superfosfat pe suprafaţa de 30 hectare cultivate cu bumbac. Trebuie să spun că în aceşti primi ani de muncă în colectiv, deşi am obţinut recolte mai mari decît pe loturile individuale, totuşi este mare diferenţa între recolta obţinută de la un an la altul ; nu obţinem încă producţii ridicate şi statornice. Aceasta se datoreşte în primul rînd faptului că foarte multă vreme pămîntul nostru a fost lucrat prost, cu mijloace primitive şi după metode înapoiate, şi în al doilea rînd, se datoreşte faptului că noi nu aplicăm just metodele agrotehnice sau le aplicăm numai pe unele. In legătură cu aceasta socotim ca foarte bună măsura de a se încadra gospodăriile colective cu cîte un agronom. Cu toate că este tînăr și doar de cîteva luni în gospodăria noastră, tov. inginer agronom Ion Albulescu ne îndrumează și ne ajută cu dragoste să lucrăm pămîntul după metodele înaintate. Lui îi datorăm faptul că anul acesta noi am însămînţat 16 ha. floarea soarelui şi 25 ha. porumb în cuiburi aşezate în pătrat, 4,5 hectare cartofi în cultură de vară şi 4 hectare porumb pentru sămînţă hibridă, la care am folosit soiul de porumb numit Dobrogean şi I.C.A.R. 54. Cu titlu de experienţă am folosit sămînţă de cartofi şi orz iarovizată, răsaduri de roşii produse în cubturi nutritive. Un pas înainte am făcut şi în ce priveşte sporirea productivităţii animalelor. Anul acesta am obţinut rezultate de-a dreptul îmbucurătoare. De la cele 788 oimulgătoare noi am avut pînă la 20 august o producţie de lapte de 30.557 litri, aproape 39 litri lapte de cap de oaie. Vacile, care sînt de rasă sură de stepă şi dădeau foarte puţin lapte, au ajuns să ne dea acum pînă la 67 litri lapte pe zi. In gospodăria noastră sînt încă mari rezerve de sporire a producţiei. Proiectul de Directive ne arată limpede ce avem de făcut ca să le punem în valoare. In primul rînd noi trebuie să obţinem o producţie sporită de cereale. Ne punem sarcina ca în anii 1955 şi 1956 să obţinem la grîu o producţie medie la hectar de 1500 kg, iar la porumb de 1700 kg. Aceste cifre nu sunt mari dacă vom aplica întocmai planul de măsuri agrotehnice pe care ni l-am propus. Ca o primă măsură va fi introdus asolamentul şi organizarea teritoriului în gospodăria noastră. Prin aceasta, culturile de toamnă vor ocupa 33 % din suprafaţa de teren arabil, porumbul şi bumbacul 34%, alte culturi de primăvară 33%. De asemenea vom planta perdele de protecţie împotriva vînturilor care bîntuie în regiunea noastră. Executarea arăturilor adînci de toamnă, a dezmiriştitului, respectarea strictă a epocii de însămînţare şi alte măsuri vor deveni lege, pe care o vom aplica întocmai. Pentru a reţine cît mai mult umezeala în pămînt vom folosi în timpul iernii parazăpezi, iar primăvara vom face grăpatul de timpuriu. Experienţa ne-a dovedit în 1953 că semănatul grîului în rînduri încrucişate asigură producţii ridicate : pe 80 ha. am obţinut o producţie medie de aproape 3000 kg. la hectar. De asemenea s-a dovedit că dacă nu facem dezmiriştitul, în unii ani, nu se mai pot face alături de toamnă în bune condiţiuni şi nici semănatul nu se face cum trebuie, aşa cum am păţit în toamna lui 1953. De aceea în vara aceasta griul nostru a dat o producţie scăzută. De asemenea experienţa ne-a arătat că iarovizarea seminţei dă foarte bune rezultate. Anul acesta am scos, datorită folosirii seminţei iarovizate, 1823 kg. orz de primăvară la hectar, deşi timpul n-a fost prielnic. Noi vom semăna cel puţin 200 ha. cu grîu în rînduri încrucişate, iar în cuiburi în pătrat vom semăna floarea soarelui şi porumbul. Suprafaţa grădinii de legume nu o vom mări, dar avem posibilitatea să sporim producţia de legume şi zarzavaturi prin aplicarea pe suprafeţe cît mai mari de culturi duble şi triple de legume. Vom cultiva orez pe o suprafaţă de 60 de ha. O mare atenţie vom da folosirii bălegarului cît şi îngrăşămintelor chimice. Noi avem condiţii prielnice să sporim numărul animalelor şi productivitatea lor. In 1955-56 vom ajunge ca la fiecare sută de hectare teren să avem 115,38 oi, 11,53 scroafe, 1,53 vaci, 73,07 păsări, 7,69 stupi. In acest scop vom lărgi baza furajeră sporind suprafaţa cultivată cu plante de siloz, lucernă şi de conveet verde. Pînă la sfîrşitul lui 1956 noi ne propunem să ridicăm o maternitate de scroafe, saivan pentru 1.000 de oi, o fermă avicolă, o magazie, un pătul, o uzină electrică şi un atelier mecanic. în realizarea sarcinilor ce ni le propunem, munca colectiviştilor are un rol hotărîtor. Şi în această privinţă măsurile prevăzute de proiectul de Directive sunt de un mare ajutor pentru gospodăria noastră colectivă. Noi vom primi mai mult sprijin în consolidarea brigăzilor permanente de producţie, organizarea muncii şi ţinerea evidenţei, în întărirea răspunderii colectiviştilor pentru averea obştească şi în întărirea disciplinei muncii. Organizaţia de bază din gospodăria noastră a şi început să se preocupe mai intens de ridicarea nivelului profesional şi politic al colectiviştilor, de atragerea tineretului şi femeilor la munca obştească, de ridicarea lor în munci de răspundere. Faptul că avem în gospodăria noastră un inginer agronom, pe tovarăşul Albulescu Ion, care are multă dragoste de muncă, ne dă încredere că în scurt timp mulţi colectivişti îşi vor însuşi bogate cunoştinţe agrotehnice şi zootehnice. Traducerea în viaţă a măsurilor din proiectul de Directive va duce la întărirea gospodăriei noastre. Pentru aceasta se cere ca noi să muncim mai bine, mai organizat, iar organele de partid şi de stat, S.M.T.-ul şi cooperaţia să-şi îndeplinească întocmai sarcinile de a ne ajuta şi îndruma ca să obţinem producţii ridicate pentru bunăstarea colectiviştilor, pentru ca să putem da tot mai multe produse pentru aprovizionarea oraşelor şi a industriei. Credem că acum se va termina cu tărăgănarea, mai ales în ce priveşte aprovizionarea cu materiale de construcţii. Tehnicienii care ne vor ajuta la întocmirea proiectului de organizare a teritoriului vor trebui să studieze mai amănunţit posibilităţile noastre de dezvoltare, ca în felul acesta să ajute gospodăria să meargă mereu înainte. Directivele Congresului al II-lea vor fi pentru noi un far care ne va călăuzi în lupta pentru sporirea producţiei de cereale, plante tehnice, legume şi zarzavaturi, pentru mărirea şeptelului şi productivităţii animalelor, în aşa fel încît gospodăria noastră să fie exemplu pentru ţăranii muncitori cu gospodării individuale, să contribuie la făurirea bunei stări a poporului nostru. TOMA DIMACHE preşedintele gospodăriei colective „23 August“, comuna Făcăeni, regiunea Constanţa STAN MOCANESCU secretarul organizaţiei de bază Clasa muncitoare aniversează azi o dată importantă din istoria sa: împlinirea unui deceniu de la restabilirea unităţii mişcării sindicale din ţara noastră. La 1 septembrie 1944, în urma eliberării ţării de sub jugul fascist, clasa muncitoare, credincioasă tradiţiilor sale de luptă, a trecut — sub conducerea partidului — la refacerea mişcării sindicale pe baza unităţii de clasă şi a internaţionalismului proletar. In cei 10 ani care au trecut de la făurirea unităţii sale, mişcarea sindicală din ţara noastră a cunoscut o puternică dezvoltare. Ea numără astăzi în rîndurile ei peste 2.500.000 de oameni ai muncii — de aproape cinci ori mai mult decît în urmă cu 10 ani. Larga dezvoltare a mişcării sindicale din ţara noastră constituie o puternică expresie a libertăţii de organizare cucerită de clasa muncitoare prin instaurarea regimului democrat-popular. încă din adîncă ilegalitate sindicatele, conduse de partid, au luptat împotriva exploatării burghezo-moșiereşti, organized clasa muncitoare în lupta pentru apărarea drepturilor sale vitale. Astăzi, în patria noastră liberă, sindicatele au devenit o largă organizaţie de masă, care antrenează milioane de oameni ai muncii în lupta pentru continua dezvoltare a economiei naţionale pe făgaşul socialismului, în lupta pentru ridicarea nivelului de trai, material şi cultural, al celor ce muncesc. Construindu-şi întreaga activitate pe principii adînc democratice şi desfăşurînd o susţinută muncă de educare şi de convingere, sindicatele au organizat cele mai largi mase ale clasei muncitoare în lupta pentru înfăptuirea transformărilor revoluţionare petrecute în acest deceniu în ţara noastră. După 23 August 1944, răspunzînd chemării lansate de partid: „Totul pentru front! Totul pentru victorie!“, sindicatele au organizat însufleţite întreceri patriotice, antrenînd mase însemnate de oameni ai muncii în acţiunea de aprovizionare a frontului antihitlerist. In condiţiile trecerii la munca de refacere economică a ţării, sindicatele au antrenat masele muncitoare la lupta pentru lichidarea haosului economic, pentru ridicarea producţiei, pentru înfrîngerea urmărilor secetei, a inflaţiei şi a sabotajului capitalist. Luptînd pentru întărirea şi pentru dezvoltarea alianţei frăţeşti dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare — temelia statului nostru democrat-popular — sindicatele au mobilizat pe muncitori să sprijine ţărănimea muncitoare în înfăptuirea reformei agrare. In toate acţiunile mari, iniţiate şi conduse de partid, în sfărîmarea puterii moşierilor şi a capitaliştilor şi în instaurarea puterii populare, sindicatele s-au afirmat ca o puternică forţă organizată, unind mereu mai strîns clasa muncitoare în jurul avangărzii sale — partidul. Zmulgerea principalelor mijloace de producţie din mîinile capitaliştilor şi crearea unui sector socialist în economie au pus sarcini noi, de mare răspundere, în faţa mişcării sindicale din patria noastră. Rezoluţia plenarei C.C. al P.M.R. din decembrie 1948 asupra problemei sindicale, precizînd că în noile condiţii istorice sindicatele au un rol fundamental schimbat, a pus în faţa mişcării sindicale sarcina de mare răspundere de a organiza eforturile clasei muncitoare pentru ridicarea producţiei şi pentru îndeplinirea planurilor de stat, în vederea construirii bazei economice a socialismului în ţara noastră şi a ridicării nivelului de trai al celor ce muncesc. Rezoluţia arăta că apărarea intereselor economice ale maselor de salariaţi în conformitate cu necesităţile construirii socialismului, munca permanentă de ridicare a nivelului lor material şi politico-cultural constituie sarcina fundamentală a sindicatelor. Organizînd sub conducerea partidului întrecerea socialistă în fabrici şi în uzine, în mine şi pe şantierele noilor construcţii, în S.M.T.-uri şi în gospodării agricole de stat etc., sindicatele au creat condiţiile desfăşurării largi a iniţiativei creatoare de masă, au făcut să se afirme din plin, în lupta pentru realizarea unui puternic avînt al economiei şi al culturii, talentele şi capacităţile organizatorice existente în sînul clasei muncitoare. In anii puterii populare — cu contribuţia activă a sindicatelor — volumul producţiei industriale a întrecut cu mult cea mai mare producţie din timpul regimului burghezo-moşieresc. Industria s-a îmbogăţit cu o serie de ramuri noi, inexistente în trecut în ţara noastră. Ea produce astăzi maşini şi utilaje din cele mai complicate pentru înzestrarea cu o tehnică nouă a întreprinderilor, contribuind într-o măsură tot mai însemnată la crearea unei puternice baze tehnico-materiale pentru agricultură. An de an se înfăptuiesc cu succes prevederile planului de electrificare. Producţia bunurilor de larg consum s-a dezvoltat pe o linie ascendentă iar în urma plenarei din august 1953 a C.C. al P.M.R., s-au creat condiţiile realizării unui puternic avînt în această ramură a economiei. Bogatul bilanţ de realizări pe care poporul nostru muncitor l-a făcut recent, cu ocazia aniversării unui deceniu de viaţă liberă, umple inima fiecăruia de îndreptăţită mîndrie, întăreşte şi mai puternic încrederea oamenilor muncii din ţara noastră în politica partidului, în capacitatea partidului de a organiza masele în vederea dobîndirii de noi succese în dezvoltarea economiei pe făgaşul socialismului. Antrenînd pe oamenii muncii în lupta pentru dobîndirea acestor succese, sindicatele au muncit pentru a creşte în cadrul întrecerii socialiste mii şi mii de fruntaşi, de inovatori şi de raţionalizatori — oameni de nădejde ai operei de construcţie socialistă, muncitori stăpîni pe tehnica nouă, luptători activi pentru promovarea noului în producţie. Ele au contribuit la educarea omului nou, la dezvoltarea unei noi atitudini faţă de muncă, ele luptă cu experienţa înaintată, şi în primul rînd experienţa sovietică, să fie cunoscută şi însuşită de mase cît mai largi. Promovînd politica partidului, sindicatele învaţă pe muncitori să nu se împace cu lipsurile, cu deprinderile moştenite de la burghezie, să nu dea înapoi în faţa greutăţilor. Zi de zi a crescut rolul sindicatelor ca „şcoală a comunismului“, ca organizaţie care educă pe oamenii muncii, îi instruieşte şi le îmbogăţeşte cunoştinţele, ca şcoală a conducerii şi a gospodăririi socialiste. In decursul celor 10 ani, sindicatele şi-au legat activitatea lor de cele mai variate aspecte ale muncii şi ale vieţii milioanelor de constructori ai socialismului din patria noastră. Desfăşurîndu-şi activitatea sub permanenta îndrumare a partidului, ele militează cu perseverenţă în vederea ridicării continue a nivelului de viaţă şi de cultură al celor ce muncesc. Ele se preocupă de justa aplicare a sistemului socialist de salarizare, sprijină conducerile administrative în introducerea şi extinderea muncii în acord simplu şi progresiv, veghează la stricta respectare a legislaţiei muncii, urmăresc traducerea în viaţă a prevederilor cuprinse în contractele colective, se îngrijesc de nevoile personale ale celor ce muncesc. Sub conducerea şi sub controlul nemijlocit al sindicatelor, asigurările sociale de stat au devenit o instituţie larg cuprinzătoare, pusă în întregime în slujba celor ce muncesc. Prin asigurările sociale, sindicatele se îngrijesc de plata la timp a ajutoarelor băneşti în caz de incapacitate temporară de muncă, maternitate, pensii. Sindicatele desfăşoară o activitate rodnică pentru apărarea sănătăţii muncitorilor şi funcţionarilor, organizează anual odihna a sute şi sute de mii de oameni ai muncii în cele mai frumoase staţiuni balneo-climaterice ale ţării, veghează la buna funcţionare a creşelor, a cantinelor, a căminelor de zi. Folosind mijloacele care le-au fost puse la îndemînă de către regimul democratpopular (aproape 500 cluburi, cîteva mii de colţuri roşii, peste 18.000 biblioteci centrale şi mobile, numeroase cinematografe sindicale, baze sportive etc.) sindicatele iau parte activă la înfăptuirea revoluţiei culturale din ţara noastră, dau o contribuţie preţioasă la ridicarea culturală a poporului muncitor, la dezvoltarea mişcării sportive. Sarcini deosebit de însemnate stau în prezent în faţa mişcării sindicale din ţara noastră, în scopul ridicării simţitoare în 2-3 ani a nivelului de viaţă al oamenilor muncii de la oraşe şi sate, partidul şi guvernul concentrează toate forţele, îndrumă toate energiile poporului în lupta pentru ridicarea agriculturii şi pentru sporirea producţiei bunurilor de larg consum. Proiectul C.C. al P.M.R. pentru Directivele Congresului al II-lea al partidului privind ridicarea agriculturii în următorii 2-3 ani trasează un vast program de acţiune la realizarea căruia va trebui să-şi dea contribuţia întregul popor muncitor. Antrenarea activă şi largă a oamenilor muncii de la oraşe şi de la sate în lupta pentru dezvoltarea agriculturii — care constituie în momentul de faţă veriga hotărîtoare pentru dezvoltarea tuturor ramurilor economiei şi pentru ridicarea nivelului de trai al celor ce muncesc —este o sarcină de cea mai mare însemnătate a sindicatelor. îndeplinirea cu succes a acestei sarcini măreţe impune creşterea capacităţii sindicatelor de a antrena masele la înfăptuirea politicii partidului şi cere ridicarea activităţii politico-organizatorice a sindicatelor la un nivel mai înalt, îmbunătăţirea necontenită a muncii organelor sindicale, centrale şi locale, lichidarea lipsurilor serioase pe care le mai ain în activitatea lor. Datoria sindicatelor este să pună capăt cu toată hotărîrea tendinţelor de formalism şi birocraţie care se mai manifestă în organizarea şi în conducerea întrecerii, să asigure acesteia un conţinut viu şi mobilizator. Cu deosebire se cere temeinic organizată întrecerea în ramurile producătoare de bunuri de larg consum, în industria de maşini agricole şi în industria producătoare de îngrăşăminte chimice, în S.M.T.-uri şi în gospodării agricole de stat. Sindicatele trebuie să se ocupe îndeaproape de felul în care unităţile industriale sprijină S.M.T.-urile şi gospodăriile agricole de stat pe care le patronează. în fiecare întreprindere, la fiecare loc de muncă trebuie intensificată întrecerea pentru o producţie şi o productivitate sporită, pentru reducerea pe toate căile a preţului de cost, pentru produse de calitate superioară, întrecerea trebuie să ducă la o mai deplină utilizare a capacităţilor de producţie, la folosirea mai raţională a materiei prime şi a materialelor, la generalizarea sistematică a experienţei şi a metodelor înaintate de muncă. Este o sarcină de seamă a sindicatelor de a desfăşura o luptă neslăbită pentru întărirea disciplinei socialiste a muncii, pentru dezvoltarea răspunderii şi grijii faţă de avutul obştesc. Sindicatele trebuie să considere drept una din cele mai de seamă îndatoriri ale lor de a fi mereu cu faţa spre mase, de a pleca urechea la nevoile şi la sezisările maselor, de a lupta pentru rezolvarea operativă a propunerilor şi a cererilor juste ale oamenilor muncii. Activiştilor sindicali din organele centrale şi locale li se cere să-şi ridice nivelul politic şi ideologic, să dobîndească competenţă în problemele economice şi tehnice, să fie mai culţi, mai buni cunoscători ai problemelor. Comitetele Centrale ale sindicatelor pe ramură trebuie să-şi îmbunătăţească serios munca de îndrumare şi control, să devină într-adevăr organe de conducere, organe care să simtă răspundere de felul cum se îndeplinesc sarcinile planului de stat în ramura respectivă. Forţa şi tăria sindicatelor din ţara noastră o constituie conducerea politică de către partid, munca de zi cu zi a comuniştilor din sindicate. Munca comuniştilor în sindicate este o muncă de răspundere deosebită. Partidul îi învaţă pe comuniştii din Sindicate să trăiască în miezul vieţiimuncitorilor, să ştie să-şi cucerească încrederea nemărginită a masei printr-o muncă devotată şi neobosită de zi cu zi şi ceas cu ceas pentru interesele fundamentale ale clasei muncitoare, întărirea încrederii maselor în organizaţiile sindicale, dezvoltarea capacităţii acestora de a antrena activ milioanele de oameni ai muncii în marea operă a construirii vieţii noi este strîns legată de felul cum membrii de partid din sindicate veghează ca acestea să aplice întocmai linia politică a partidului în toate problemele, mari şi mici, privind dezvoltarea economiei naţionale şi ridicarea nivelului de trai al celor ce muncesc. Conştientă de acest lucru, imensa majoritate a comuniştilor promovează cu perseverenţă politica partidului în sindicate, face să se întărească necontenit legăturile partidului cu masele. Plenara C.C. al P.M.R. din august 1953 a arătat însă că mai sunt unii membri de partid din sindicate care nu luptă cu toată fermitatea pentru dezrădăcinarea birocratismului, şi pentru întărirea legăturilor cu masele — izvorul forţei şi tăriei partidului. Unele organizaţii de partid n-au dat atenţia cuvenită sindicatelor, nu le îndrumă suficient. Adesea munca vie, de controlare a activităţii membrilor de partid din sindicate a fost înlocuită prin metode de subordonare birocratică şi prin substituirea sindicatelor, întărirea conducerii politice a sindicatelor constituie o sarcină deosebit de importantă a organizaţiilor de partid. Pentru îmbunătăţirea necontenită a muncii sindicatelor, organizaţiile de partid au datoria să stimuleze puternic dreptul de critică şi de control al maselor asupra activităţii sindicale, să vegheze la stricta respectare a democraţiei muncitoreşti în cadrul sindicatelor. Numai acolo unde organizaţiile de partid şi comuniştii din sindicate se preocupă de larga desfăşurare a criticii de jos, creşte nivelul politic al maselor, cresc conştiinţa de clasă şi vigilenţa revoluţionară a acestora. Luptînd pentru a-şi îmbunătăţi necontenit activitatea, învăţînd mereu din experienţa sindicatelor sovietice, mişcarea sindicală din ţara noastră va da o contribuţie tot mai însemnată la înfăptuirea politicii partidului, la construirea socialismului, la întărirea scumpei noastre patrii, la ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii de la oraşe şi de la sata. "......................... .......... Un deceniu de largă dezvoltare a mişcării sindicale SCÎNTEIA Ce e nou în întreprinderea noastră Printre scrisorile sosite la redacţie in ultimele zile sunt şi cele trimise de co- I respondenţii voluntari din întreprinderea „Electro-Aparataj“ din Capitală. Ei ne scriu despre noile realizări ale muncitorilor, tehnicienilor şi inginerilor din întreprindere. Produse de larg consum mai multe şi mai bune Cumpărătorii care au vizitat recent magazinul „Electrotehnica“ din Bucureşti au putut vedea, printre alte produse de larg consum, şi o serie de produse ale fabricii noastre , de bună calitate, frumos şi bine executate, lustre electrice de plafon, lămpi-noptiere, grătare, jucării etc. Secţia de bunuri de larg consum a întreprinderii a livrat comerţului de stat, în ultimul timp, 100 de lămpi-noptiere, 200 de lămpi de diferite tipuri, 5000 garnituri jucării, peste 350 de portative din metal pentru maşini de călcat, etc. în întrecerea socialistă în cinstea aniversării eliberării patriei noastre, colectivul acestei secţii a obţinut însemnate succese. Pînă la 23 August secţia a produs cu 52% mai multe produse de larg consum decît în trimestrul precedent. In lupta pentru o calitate superioară a produselor şi pentru o mai înaltă productivitate a muncii sunt fruntaşi Fionia Dima, Petcu Nicolae şi alţii, (de la Gh. Dobre, coresp. voluntar). Creşte numărul inovatorilor De curînd a fost pusă în aplicare, în secţia turnătorie, o preţioasă inovaţie tehnică. Inovaţia adusă la formele de turnare permite o mai mare precizie la executarea pieselor turnate, o simţitoare creştere a productivităţii muncii şi realizarea unor economii, care au fost evaluate la circa 150.000 lei anual. Inovaţia a fost realizată de un colectiv format din tovarăşii Ilie Vasile, Vasile Constantinescu, Nicolae Savariu şi Vasile Dumitrescu. In întreaga întreprindere s-au înregistrat, în ultima vreme, 47 de noi inovaţii tehnice şi raţionalizări, care sunt în studiu şi vor fi aplicate încă în acest an. (de la Victor Tudor, coresp. voluntar). Noi tipuri de maşini de călcat şi reşouri Muncitorii şi tehnicienii din secţia de montaj-instalaţii au adus o serie de îmbunătăţiri la produsele fabricii noastre. La noile tipuri de maşini de călcat, minerul este confecţionat din ebonită, ceea ce asigură o izolare perfectă. Noile maşini de călcat pot fi folosite în oricare localitate din ţară, deoarece ele se pot adapta tensiunii locale. Atît maşinile de călcat, cît şi reşourile au încălzire rapidă şi un consum de energie electrică redus. In luna august au fost fabricate peste 2500 de reşouri şi 3000 de maşini de călcat de tip nou. Muncitorii Toma Ispas, Constantina Rădelu, Elena Botez, şi Alexandru Ursescu din această secţie şi-au depăşit cu regularitate sarcinile de plan. (de la I. Marin, coresp. voluntar). Aparate automate de protecţie a motoarelor electrice In fabrica noastră se produc o serie de aparate electrice de înaltă tehnicitate pentru industriile petroliferă şi carboniferă, aparate care înainte vreme se importau din străinătate. De curînd a început fabricarea în serie a aparatelor automate de protecţie şi pentru motoarele electrice din industria uşoară. Aproape 2000 de astfel de aparate automate au fost fabricate în luna august. La realizarea lor au dat o preţioasă contribuţie tovarăşii Tudor Baba, Vasile Holiuc şi alţii, (de la L Vişan, coresp. voluntar). Medicul de Iară de boltă sus licărea de mult luceafărul de seară. De undeva, din depărtări, răzbătea tot mai stins sunetul unei tălăngi de turmă. In jur nu se auzea decît țîrîitul greierilor. Casele dormeau pitulate sub umbrarele pomilor. Unul, cîte unul s-au stins becurile din saloanele Spitalului Unificat-Criveşti. Doar la o singură fereastră era lumină. Acolo, în sala largă, învestmîntată în alb, medicul Ion Nicolaescu, directorul spitalului, discuta cu un grup de surori despre un nou tratament pentru combaterea tusei convulsive. Medicul Ion Nicolaescu îţi poate povesti multe despre bolnavii pe care i-a îngrijit: femeia aceea din Pochidia, căreia i-a salvat viaţa, Moş Stoica, zootehnicianul de la G.A.S., care a plecat acasă sănătos, fetiţa aceea din Borodeşti, Niculina, pe care părinţii nu mai nădăjduiau s-o vadă sănătoasă, şi atîţia alţii... Dar şi mai multe încă ţi-ar putea povesti oamenii despre medicul lor, oamenii de a căror prietenie sinceră Ion Nicolaescu este mîndru, în mijlocul cărora se simte ca într-o mare familie pe care el este chemat s-o apere de primejdiile bolilor. Cîte greutăţi n-a avut — dar şi cîte victorii pe drumul străbătut în cei trei ani de zile, de cînd e aci la Criveşti ★ 1951. Dimineaţă mohorîtă de toamnă. Din văzduh turna peste sate şi cîmpii o ploaie măruntă şi deasă. Pe drumul de ţară ce duce spre spitalul din Criveşti păşea un tînăr înalt, chipeş. Purta haine ca la oraş şi mergea domol, trăgînd din cînd în cînd din ţigară. Se uita prin prejur, ca orice om care nu-i de prin partea locului, şi răspundea prietenos la bineţe. Era tînărul medic Ion Nicolaescu. Au rămas undeva, departe, sălile spaţioase de cursuri, plimbările cu colegii, serile petrecute împreună cu ei.„ Parcă de mult, tare de mult, s-a terminat cu seminariile, cu .Ultimele examene. „Adevărata viaţă abia acum începe“, — murmură Nicolaescu. Şi într-adevăr, aci la Criveşti, avea să-şi treacă marele examen al vieţii, un examen fără calificative, fără profesori, și cu toate acestea cel mai greu... Cum va fi în sat ? Cum îl vor primi oamenii ? Cu astfel de gînduri ajunse la spital. „Spital“ e un fel de a spune. O casă dărăpănată, cu streșini strîmbe, cu ferestre vopsite într~un negru spălăcit., Ploaia de toamnă izbea monoton în acoperişul de tablă ruginită. Ici colo, apa se prelingea prin tavan. După ce şi-a cunoscutcircumscripţia, medicul Ion Nicolaescu şi-a dat seama că va avea mult de lucru la Criveşti. Oamenii încă se „vindecau“ cum apucaseră din bătrîni, cu leacuri băbeşti. Femeile mai degrabă dădeau fuga la babe decît la casa de naștere. — Ei, acum — și-a zis doctorul — să vedem ce-i de făcut. Spitalul trebuie renovat, asta nici vorbă. Mai întîi însă e nevoie să cîștig încrederea oamenilor, să le zmulg vălul de pe ochi, să-i deprind să creadă în ceea ce le poate da medicina. Treabă serioasă, nu glumă. Dar Nicolaescu nu era omul care să se teamă de greutăţi. — Care or fi comuniştii din sat ? Lor le voi cere întîi ajutorul. Apoi voi merge la raion. Şi la urmă, vom vedea. Zi de zi cutreiera în lung şi-n lat, mai cu căruţa, mai pe jos, satele circumscripţiei. Stătea de vorbă cu oamenii, îi asculta, îi sfătuia. Dar vremea trecea şi doctorul nu era deloc mulţumit. Mulţi ţărani tot n-aveau încă încredere în el. Chiaburii şopteau celor mai slabi de înger că pelagra n-o poate stăvili doctorul cel tînăr, că frigurile tot or să-i lovească, că nu se cade ca muierile să ia chinină de la dispensar. Şi nu cumva să se ducă vreuna la casa de naştere, că n-o să se mai străvenească cît îi lumea şi pămîntul. Şi alte bazaconii de felul acesta. Nicolaescu şi-a dat seama că oamenii nu cred decît ceea ce văd, ba uneori văd şi tot nu cred. „Va să zică trebuie fapte, cît mai multe fapte convingătoare“. A îngrijit un bolnav de malarie şi s-a făcut sănătos. A adus la casa de naştere o femeie infectată de doctoroaie şi a salvat-o. încet, încet, pînă şi cei mai îndărătnici au început să-l privească altfel. „Da, doctorul nostru-i om priceput. Poate multe“ — spuneau ţăranii. A trecut un an... Cazurile de malarie şi pelagră s-au împuţinat. Creştea renumele doctorului, îşi pierdeau din faimă doftoroaiele. La circumscripţia vecină, Cotoroaia, care fusese dată de cîteva ori ca exemplu bun pe raion, era o doctoriţă. Doctorul Nicolaescu a cunoscut-o mai bine pe la şedinţele de la raion, din Bîrlad. într-o zi, au pornit întrecere între circumscripţii. Au început să se sfătuiască, să se ajute în muncă...în lupta pentru acelaşi ţel s-au împrietenit. Lumea care-i cunoştea mai îndeaproape spunea că se aseamănă la fire. Aşa cum se aşteptau toţi, tinerii s-au căsătorit. De-atunci, doctoriţa munceşte cot la cot cu el. In locuinţa lor — două camere spaţioase — totul este aranjat cu pricepere. Uneori, seara, ascultă muzica transmisă la radio. Alteori studiază împreună ultimele publicaţii de specialitate. Sfătuindu-se cu ea în orele de răgaz, el a scris referatul despre tratarea pelagrei cu extract placentar (după metoda Filatov) şi, mai recent, altul despre tratarea asteniilor şi stărilor de convalescenţă cu bioget, referat pe care l-a şi trimis la Bucureşti. De Cînd studiază şi lucrează împreună — ea ca medic pediatru, el ca director al spitalului — oamenii îi înconjoară parcă cu şi mai multă încredere şi stimă, munca li-i mai cu spor şi viaţa t mai frumoasă. A mai trecut un an. Intre timp spitalul a căpătat altă faţă. Acoperişul a fost reparat, clădirea tencuită şi văruită. Doctorul Nicolaescu a muncit cot la cot cu oamenii. In curte — îndrumaţi de doctorul Nicolaescu — cîţiva ţărani sapă, alţii cară stîlpii aduşi dis-de-dimineaţă de o căruţă a sfatului popular comunal. Pînă-n seară, cu ajutorul tehnicienilor sosiţi de la Bîrlad, au instalat în spital lumină electrică. Oamenii din comună şi-au dat contribuţia lor latoate. La îndemnul doctorului au venit să lucreze la renovarea rezervelor, a saloanelor pentru copii şi vîrstnici, a casei de naştere, la instalarea băii, la înfrumuseţarea sălii de consultaţii şi la amenajarea farmaciei. ■— Mai sînt încă multe de făcut — spune doctorul Nicolaescu, vorbind cu înflăcărare. Ici se vor clădi, în anul viitor, saloanele secţiei de chirurgie. Pînă atunci, adunăm instrumentarul necesar, materialele de construcţii. Colo se va ridica un mic laborator. Nu peste multă vreme o să instalăm şi un aparat Röntgen. Ce se vor mai bucura pacienţii noştri! Nu va mai trebui să-i trimitem pentru raze tocmai la Bîrlad. ...După amiază însorită de vară, Doctoriţa a făcut vizita obişnuită prin saloane. Apoi a ieşit de vreo cîteva ori pe terasa spitalului. Era tare nerăbdătoare. De ce l-or fi chemat, aşa, tam-nisam, cu noaptea-n cap la raion? De ce o fi zăbovind atîta ? Cu mîinile streaşină la ochi cerceta mereu drumul. Nu venea nimeni. In sfîrşit, către seară, s-a întors. — Mi-au propus să ne mutăm la Bîrlad, îi spuse el sărind din şaretă. Bineînţeles că am refuzat. „Lăsaţi — le-am zis — deocamdată mai avem mult de lucru acolo“. M-au înţeles. Cum să ne despărţim de ceea ce am înfăptuit cu atîta trudă ! Ce-ar gîndi oamenii despre noi ? Ea i-a strîns mîna cu căldură : — Ai dreptate, dragul meu, mai avem multe de făcut în Crivești. M. POPA Nr. S063