Scînteia, ianuarie 1955 (Anul 24, nr. 3171-3194)

1955-01-03 / nr. 3171

Pag. 2 DIM­­m NOUA A POPOARELOR LIBERE La Bratislava, de vorbă cu Anton Şagat E®­ratislava în toamna acestui an. Stau UM în grădina restaurantului la o masă scundă, de vorbă cu Anton Şagat, direc­torul unei mari întreprinderi locale. To­varăşul Şagat foloseşte cu mare zgîrcenie cuvintele cînd este vorba să povestească despre el însuși. După mai multe încer­cări neizbutite, mă hotărăsc să recurg la o stratagemă, dealtfel foarte veche, dar care nu odată s-a dovedit salvatoare. Uite, dacă ai putea să-mi spui ceva despre un om foarte drag, un tovarăș de arme din răscoala slovacă... — Despre un om foarte drag, din răs­coală ?... Bine, să-ţi povestesc. ...In 1940, după ce capitaliştii dinăuntru şi dinafară au lăsat Cehoslovacia la chere­mul lui Hitler, comunistul Anton Şagat, împreună cu cîţiva tovarăşi, s-a refugiat în Uniunea Sovietică. La începutul anu­lui 1944 a izbucnit răscoala slovacă, rod al mişcării populare conduse de Partidul Comunist din Cehoslovacia şi al ofensivei victorioase a Armatei Roşii. Pe bordul unui avion sovietic, intr-o noapte de iar­nă, Anton Şagat s-a întors în patrie. — M-am lansat cu paraşuta undeva în regiunea Tatra Mică, unde luceau în noapte focuri reper aprinse de partizani. Am stat în marginea pădurii pînă spre ziuă. Tocmai mă pregăteam s-o iau din loc, cînd se aude în preajmă zgomot de pași. Se ivește înotînd prin zăpadă un băietan de vreo 15 ani. 11 somez să stea, — se oprește fără să pară de loc speriat. — Nu striga — zice băiatul, pe tine te caut. Am venit la partizani. —_ Aici nu-s nici un fel de partizani — îi răspund. Intoarce-te în sat, flăcăule! Il văd că zîmbeşte isteţ. — Azi noapte — zice — s-au rotit peste pădure trei avioane şi nu erau nemţeşti. Doar le cunosc după motor. Ei, dacă nu erau nemţeşti, înseamnă că sînt pe aici partizani ! — Apropie-te — i-am spus. A devenit în scurtă vreme ajutorul meu. Eram nedespărţiţi. Mă însoţea ca o umbră. M-a salvat de la moarte în cîteva rînduri. Vreau să-ţi vorbesc despre ultimul epi­sod din scurta și frumoasa lui viață. Oftă și își aprinse încet o țigară. — Eh ! Tonik al nostru. Urmă după o scurtă pauză: — Trebuia cu o grupă de opt oameni să eliberăm un sat. Cînd totul părea în regulă s-au ivit înaintea noastră 4 tancuri nemțești. N-aveam cu ce să le oprim, n-aveam nici cum să ne retragem. — Tîrîți-vă prin zăpadă ! le-am spus tovarășilor. Să încercăm să ajungem la pădure. Nici n-am băgat de seamă cînd a dispărut Tonik. Atîta știu că m-am în­tors o clipă și l-am văzut alergând spre tancul din față care trăgea cu toate mi­tralierele. A urmat o explozie teribilă, urlete şi focuri de armă şi în sfîrşit am zărit liziera pădurii foarte aproape, chiar în faţa noastră. Abia cînd am ajuns cu grupa sub brazi mi-am amintit că-i dă­dusem cîndva lui Tonik o grenadă anti­tanc pe care le păstra cu sfinţenie. O să prindă bine odată — spusese. Rănit de moarte, Tonik a căzut în mîna fasciştilor, dar cu grenada aceea el ne-a salvat pe noi ceilalţi. Deşi era în ago­nie, nemţii l-au chinuit două zile şi două nopţi, ca să afle de la el ascunzătorile partizanilor. N-au aflat nimic. ...După o vreme scoase din bu­zunarul de la piept o fotografie bo­ţită pe care i se cunoşteau urmele unor îndelungi cercetări, şi mi-o întinse tăcut. Din cartonaşul îngălbenit mă pri­vea un flăcău de la munte cu faţa veselă, rotunjoară, cu un zîmbet poznaş. Pe verso o inscripţie cu creion chimic, cu litere şterse : „Tovarăşului comisar­­An­­ton Şagat, în amintirea celor trăite, și bune și rele, dar atît de bogate, ca să-i aducă aminte de mine cînd odată războiul se va termina. Tonik — în pădure la partizani“. Ne-am strîns mîinile și directorul s-a depărtat cu paşi mari, fără să-mi fi spus nici un cu­vânt despre el, por­nind spre uzina al cărui nume nu-l cunosc, dar în care el, Anton Şagat, apără prin munca lui sfînta liberta­te a patriei, pentru care au luptat îm­potriva agresorului german comisarul detaşamentului de partizani şi tovară­şii săi, pentru car­e a căzut Tonik, eroul de 15 ani din munţii Slovaciei. Nu există forţă pe lume care să în­­frîngă asemenea oameni. DAN DEŞLIU Pe această diagramă, pregătită de către Institutul de cercetări ştiinţifice de conjunctură al Uniunii So­vietice, este prezentată di­namica pro­ducţiei indus­triale, în pe­rioada post­belică, în ţă­rile lagărului socialist şi în ţările lumii ca­pitaliste. In Uniunea So­vietică şi în ţările de d­e­­mocraţie populară, a căror econo­mie nu cu­noaşte crizele, nivelul pro­ducţiei indus­triale a fost în anul 1954 de 3,4 ori su­perior nive­lului antebe­lic din 1937. In ţările ca­pitaliste ni­velul produc­ţiei indus­triale a fost superior în 1954 numai cu 76% faţă de nivelul ante­belic. In ciuda goanei intense a în­armărilor, din cauza crizei economice ca­re a început în S.U.A., anul acesta (1954), volumul pro­ducţiei indus­triale în lumea­ capitalistă a fost inferior celui din anul trecut (1953). Compararea celor două li­nii de dezvol­tare economică arată incontes­tabila superio­ritate a sis­temului eco­nomic socia­list, al cărui ritm de dez­voltare este în cursul ul­timilor cinci ani de 3,5 ori mai rapid de­cit ritmul ţă­rilor capita­liste. (Din ziarul „Pravda“ nr. 364/13.297). Bă răgii mei prieteni, cu care am cutreierat împreună astă primăvară munţii acoperiţi de zăpadă, văi­le înmiresmate de flori de cai şi, oraşele şi satele minunatei voastre patrii, — per­­miteţi-mi să vă trimit, acum în prag de an nou — ca fraţilor şi tovarăşilor mei de muncă — urările mele de bine. Aşternînd pe hîrtie aceste rînduri, re­trăiesc cele cîteva săptămîni petrecute în mijlocul vostru. Revăd cu ochii minţii străzile prietenoase, curate, ale Sofiei, culmile cu căciuli de nea ale Rilei, fru­museţea deosebită, patinată a lui Tîrno­­vo, Plovdivul, Dimitrovgradul și Kazan­­lîkuL Și cîte figuri dragi de prieteni, cite puternice strîngeri de mînă, a căror căl­dură persistă încă! Toate acestea se contopesc acum într-o singură imagine: aceea a eroicului popor bulgar, a Bulgariei noi, iubitoare de pace, care, după un trecut glorios de lupte, a devenit liber cu adevărat, liber în în­ţelesul cel mai înalt al cuvîntului, în septembrie 1944. Caut, aleg cuvintele, ce urare vă poate face poporul nostru şi unul din tinerii săi scriitori ? Vă cunosc doar planul ce ţin­teşte spre înălţimi, iar viitorul vostru lu­minos mi l-aţi zugrăvit cu atîta însufle­ţire, încât nu văd ce aş mai putea adăuga eu. Să evoc, cu­ toate acestea, cele cîteva ore de neuitat petrecute în Brestoviţe, la gospodăria colectivă „Viaţă Nouă“. Pri­mul om cu care am făcut cunoştinţă aici a fost Ilie Ga­­tev, secretarul or­ganizaţiei de par­tid locale. In acest sat, mi s-au înti­părit în minte, în primul rînd privi­rea sa caldă, faţa sa cu trăsături as­pre, dar totuşi pli­nă de bunătate. Şi mîna lui... care a ridicat paharul cu vin roşu pentru sa­lutul prietenesc , această mînă, pe care pe vremea ocupaţiei­­ fasciste bandiţii gestapo­ului au zdrobit-o în timpul unui in­terogatoriu. „Să ri­dicăm paharul pen­tru comoara noa­stră cea mai de preţ —zise el—-,pentru pace şi pentru libertatea poporului bulgar“. Aceasta este şi urarea noastră adresată poporului bulgar: pacea, pentru care lup­tă sute de milioane de oameni pe între­gul glob pământesc. Pacea, pe care o ame­ninţă — înarmîndu-se pînă în dinţi — tot acei ce au zdrobit mîna dreaptă a lui Ilie Gatev, tot acei ale căror gloanţe au stins viaţa înflăcărată a lui Vapţarov. Oamenii muncii din patria mea vorbesc cu admiraţie sinceră despre luptele pen­tru libertate ale poporului bulgar, ale că­ror flăcări au luminat veacuri de-a rîn­­dul, lupte pe care le-a cîntat Vapţarov, plin de nădejdea viitorului însorit: Primăvară, alba-mi primăvară, vei răni cu ploi şi uragane, furtunos încinsă de răscoale, să ne-ntorci nădejdile, noiane, şi să speli însîngerata rană. Primăvara care v-a spălat rănile sîngerînde v-a adus-o acum 10 ani — ca şi nouă — eroul străvechilor legende bul­găreşti, „moş Ivan“, poporul sovietic. Mi-aţi arătat la Sofia colecţia deosebit de bogată de documente ale luptei voastre de eliberare. Şi tot ce ştiam deja despre voi a devenit parcă atunci trăire proprie, fierbinte. Istoria mare, glorioasă a unui popor mic, istorie hotărîtor determinată de marea sa dragoste pentru libertate, mi-a stîrnit admiraţia peste tot pe unde am trecut. Iar de-a lungul drumului străbă­tut m-a însoţit — ca un simbol al imor­­talităţii libertăţii poporului — o minu­nată legendă de-a voastră. Se spune în legendă că odată, de mult, de mult, după o luptă pierdută cu turcii, ţarul a înfipt în pămînt o scîndură uscată şi şi-a zis: „Va fi din nou liber poporul bulgar, cînd această scîndură uscată va înflori“. Şi-au trecut veacuri grele, amare, şi fiii credincioşi ai poporului luau iar şi iar în mînă armele îngropate. Se succedau ţarii trădători şi laşi, dar credinţa po­porului rămînea. Şi, într-o zi, scândura uscată a înmugurit, apoi s-a acoperit de flori minunate. Ce urare v-am putea deci face, dragi prieteni, de Anul Nou? Vă dorim ca credinţa voastră ce a făcut să înflorească şi scîndură uscată, ca încrederea voastră în propriile forţe, credinţa în libertatea cu greu cucerită, credinţa voastră în pace să îmbogăţească şi să întărească în noul an Republica Populară Bulgaria şi întregul lagăr al­ păcii cu noi şi minunate creaţii ale construcţiei socialiste. SÜTÖ ANDRÁS Două lumi, două bilanţuri Către prietenii mei bulgari Dezvoltarea ştiinţelor medicale în R. P. Ungară î­n cadrul colaborării culturale şi ştiinţifice dintre popoare, ■ contactul nemijlocit între oamenii de ştiinţă, precum şi in­formarea maselor de cercetători asupra lucrărilor ce se între­prind de institutele ştiinţifice de peste hotare şi în primul rînd din ţările vecine şi prietene reprezintă acţiuni pozitive pentru cunoaşterea şi preţuirea reciprocă a popoarelor. Vizita pe care împreună cu tov. prof. M. Nasta am făcut-o în acest an în R. P. Ungară ne-a oferit prilejul de a cunoaşte îndeaproape pe oamenii de ştiinţă maghiari, realizările lor în domeniul ştiinţelor medicale, al organizării sanitare şi al învăţămîntului medical. Numeroasele institute nou create sau reorganizate oglindesc cu prisosinţă grija pe care partidul şi guvernul Republicii Popu­lare Ungare o acordă ştiinţei legate de popor, de practica con­struirii socialismului. In timpul şederii noastre în R. P. Ungară am avut posibili­tatea de a vizita numeroase spitale şi instituţii ştiinţifice, do­­cumentîndu-ne asupra realizărilor ştiinţei şi practicii medicale maghiare. Un alt obiectiv al delegaţiei noastre l-a constituit documentarea în problemele de fiziologie, fiziopatologie şi me­dicină experimentală. Vizitarea catedrei de fiziologie a Universităţii din Budapesta, condusă de prof Balint, a catedrei de fiziopatologie, condusă de prof. Soos, a Clinicii medicale de sub conducerea prof. Gö­­möry, a Institutului de fiziologie, condus de prof Lissak, şi a altor institute ne-a dat posibilitatea să cunoaştem îndeaproape realizările cercetătorilor maghiari. Din vizitele făcute ne-am putut da seama de orientarea nouă a medicinii maghiare pe fundamentul de neclintit al învăţăturii lui I. P. Pavlov. Insti­tutele din R. P. Ungară sunt dotate cu cele mai moderne mij­loace de studiu, laboratoare pentru studiul activităţii ner­voase superioare, laboratoare de electrofiziologie, biochimie etc. O deosebită impresie ne-a produs institutul de neurochirurgie construit recent, institut monumental, dotat cu toate mijloacele de studii moderne. Din discuţiile purtate cu medicii şi oamenii de ştiinţă ma­ghiari a reieşit necesitatea intensificării schimburilor de pu­blicaţii şi în general a schimburilor culturale dintre ţările noas­tre. Vizita noastră a fost o contribuţie la strîngerea legăturilor de prietenie dintre ţara noastră şi Republica Populară Ungară dr. M. SARAGEA locţiitor al ministrului Sănătăţii Intr-o uzină refăcută din R. P. D. Coreeană La poalele unor munţi despăduriţi, cu creste stîncoase şi rotunjite, se înalţă o mare uzină. Se vede că ea a fost vic­tima unor cumplite bombardamente ale aviaţiei duşmane. Apropiindu-te însă de uzină, îţi dai seama, încă de la o mare distanţă, că ea trăieşte. Este uzina de ciment din Sînhori, una din cele mai mari întreprinderi din R. P. D. Coreeană. Imediat după încetarea operaţiunilor militare, în faţa muncitorilor uzinei s-a pus sar­cina de a reface această uzină, a cărei producţie este extrem de necesară economiei naţionale. Curînd a venit o veste îmbucurătoare: uzina face parte dintre întreprinderile care urmează să fie refăcute din fondul de un miliard de ruble alocat de Uniunea Sovietică pentru ajutorarea poporului coreean. Acest ajutor frăţesc i-a însufleţit pe toţi muncitorii, le-a dat forţe noi. Munca dîrză a muncitorilor, ingi­nerilor şi tehnicienilor şi-a arătat curînd roadele. Lucrările de refacere au fost încheiate cu o lună înainte de termen. Intrînd în funcţiune,­ uzina a primit sarcina ca pînă la sfîr­­şitul anului să dea ţării 83.000 tone de ciment. Nu era un lucru uşor. In primele luni, planul a fost îndeplinit doar în proporţie de 50%. Muncitorii Kim Kvan Cijen şi Li Hi Cijen de la cuptorul de prăjire au fost iniţiatorii metodei de folosire mai bună a utilajului. Celula din atelier a Partidului Muncii a luat măsuri pentru ca toţi muncitorii de la cuptorul de prăjire să-şi însuşească experienţa fruntaşilor. In luna mai, uzina şi-a depăşit pentru prima oară planul cu 20% şi a cucerit steagul roşu al producţiei Fiecare muncitor din uzină simte grija puterii populare pen­tru omul simplu. In timpul războiului, orăşelul uzinei a fost complect distrus. Acum au fost construite case de locuit în care s-au mutat jumătate dintre toţi muncitorii Se mai con­struiesc multe case şi în curînd fiecare va putea să obţină o locuinţă frumoasă. In orăşel există un magazin, o can­tină , pe lingă ateliere au fost amenajate colţuri roşii, se con­struieşte un club. In anul 1955, uzina din Sînhorn va fi complect refăcută. R.­OKULOV După ziarul „PRAVDA” Nr. 358 (13.291) SCENTEIA ­ Crescuţi de Partidul Comunist Chinez ~~ 11 ■ ntr-o seară, am avut cinstea şi pri­­vi­­­lejul să stau faţă-n faţă cu un om aşa cum sînt nenumăraţi în China. II caracteriza întru totul o simplitate puternică şi gravă ca a pămîntului. Cum era vorba despre ape şi înotă­tori, am şi început, cu toată fierbinţeala sîngelui meu latin, să mă laud ca iscusit scufundător în rîurile copilăriei. Chine­zul mi-a dat lauda cuvenită, printr-un semn din cap şi printr-un zîmbet abia­­văzut. M-am uitat în jur să capăt şi alte ofrande ale admiraţiei, dar, deodată, Ciu- Tsu-di, tîlmaciul, mi-a spus la ureche două vorbe şi am rămas înlemnit pe scaun : omul din faţa mea, modest şi sobru, simplu în vorbe şi-n gesturi, era un mare general care scrisese o pagină zguduitoare în istoria Marşului peste o mie de munţi şi fluvii *). După o vreme, cînd l-am rugat să-şi istorisească faptele, el a râs încet şi ne-a răspuns îmbujo­­rîndu-se uşor: — Lucruri vechi, prieteni ! Atunci, în timpul Marşului peste o mie de munţi şi fluvii, am trecut peste Hoanho (Flu­viul Galben), înotînd numai cu mîna stingă, în dreapta ţineam arma ridicată deasupra capului, să nu se ude pulberea din gloanţe... După aceste vorbe, spuse simplu, cu ton obişnuit, vestitul comandant de oaste a prins să rîdă către nişte copii Cum m-am întors la locuinţă, am des­chis istoria Chinei de azi, la paginile Marşului celui lung şi citind despre vestitul comandant am rămas pe gînduri, închipuindu-mi-1 înot'nd cu o singură mină, peste fluviul lat de peste un ki­lometru, către malul dimpotrivă unde-1 așteptau gata de foc automatele dus­») Este vorba de celebrul Mar» cel lung de 12.000 km. Întreprins de Armata Roşie chineză In 1934-1935 mane, în urma lui, în dreapta şi-n stînga, se scufundau ronci şi şampane sub bombardamentele artileriei... La Nankin, vrînd s-ascult cum s-au desfăşurat revărsările fluviului Iante (Fluviul Albastru) am auzit o uimitoare odisee. După ploi de patru­zeci de zile şi patruzeci de nopţi, marele fluviu, po­reclit pe dreptate Tigrul sălbatic, a ieşit din matcă, s-a repezit în vuiete asurzi­toare asupra cîmpiilor şi satelor. I-a venit în ajutor stihia taifunului nemai-­ pomenit şi împreună au prins să măture cîmpiile, smulgând acoperişurile, scoţînd arborii din rădăcini. Se părea că fiinţa omenească nu mai are nici o putere să stăvilească puhoaiele ce se repezeau asupra digurilor de saci cu nisip şi lut. Şi astfel, cartierele de pe mal păreau hărăzite pieirii, sub valurile uriaşe, zborşite de puterea crescîndă a vîntului. Atunci, s-a opus Tigrului sălbatic şi taifunului puterea omenească ; compa­nii de soldaţi ai armatei populare de eliberare s-au repezit la ţărm, la cră­păturile din dig ; pentru o clipă­ au stat locului, în faţa şuvoaielor; deodată, în­­tr-o tăcere şi într-o hotărîre de cre­mene, s-au înşfăcat strîns braţ de braţ şi au intrat în spărturile digului, să le umple cu trupurile lor. Era un frig tare şi ei se zbateau pînă la gît în volburi. Uneori taifunul şi valurile îi repezeau înapoi, îi apucau cu o forţă gigantică, să-i tîrască în fluviu ca pe nişte jucării; lanţurile de soldaţi stăteau însă neclin­tite ; se strîngeau mai tare, mai tare se înşfăcau braţ la braţ, să nu treacă şu­voaiele printre trupurile îngheţate. De­seori apa îi acoperea’cu totul; ei îşi ţi­neau răsuflarea, se f­rîngeau mai tare, în timp ce crestele de valuri repezite de taifun li se spărgeau în obraji. Şi ve­nea noaptea. Apa năzuia ca o fiară că­tre cartiere, cuprinsese şantierele, şo­seaua ; sacii cu nisip pentru spărturi nu mai puteau fi aduşi; catîrii se întorceau, îngroziţi, cu tot cu căruţele cu două roţi, motoarele camioanelor piereau, cu­prinse de şuvoaie. Atunci, şi-au arătat puterea de entu­ziasm neclătinat şi jertfă aceşti soldaţi ai armatei populare ; s-au răspîndit prin fluviu, în lungul drumului, doi cîte doi, şi au făcut punte din trupurile lor, că­tre ţărmul fluviului; s-au pus în grabă pe umerii lor scînduri şi bîr­ne şi au prins a trece astfel, peste ei alţi soldaţi, cu sacii cu nisip. Cei din căscături re­zistau, rezistau fără clătinare, în timp ce Tigrul sălbatic urla mai straşnic, se repezea mai straşnic, cu cît întunericul cobora ; şi taifunul se încrâncena, odată cu coborârea nopţii; dar soldaţii, înghe­ţaţi de,frig, rezistau în căscături; au dat chiote, cînd au simţit că la spatele lor sosesc şi se îndeasă sacii cu nisip şi pă­­mîntul aruncat cu hîrleţele ; peste pun­tea de trupuri veneau neîncetat oameni fel de fel; unii cărau pământ în coşuri, femei cu poala plină de pămînt grăbeau, grăbeau... Intr un timp mai scurt decit ne putem închipui. Tigrul sălbatic şi taifu­nul au fost biruiţi. După ce căscăturile s-au umplut, soldaţii au ieşit din apă şi astfel oraşul Nankin a fost salvat de la dezastru ! Am văzut şi am auzit în China şi alte fapte care întrec firescul şi obişnuitul De unde izvorăsc aceste fapte, dacă nu dintr-o imensă dragoste de viaţă ? După zbateri milenare, după o răb­dare unică, poporul chinez şi-a aflat în­sfîrşit drumul către viitor. Peste putinţă ar fi fost aflarea acestui drum fără lupta, fără hotărârea şi înţelepciunea partidului comunist. EUSEBIU CAMILAR Un mic sat din Polonia d­­e cîte ori mi-amintesc de Republica Populară Polonă şi de oamenii ei îmi revin pe buze crîmpede,de vers : ...Ai cunoscut Varşovia tu oare Cu frumuseţea ei nepieritoare... Cunoşti puternicul bazin carbonifer Silezia, fumînd ca un crater ? Priveşte-n zare Gdynia: vapoare Cărbunii îi vor duce peste mare... îmi amintesc adesea aceste versuri şi mă bucur — încă odată — că pot răspunde afirmativ la întrebările preţuitului nostru prieten, marele poet polon Wladyslaw Broniewsky. Trebuie să adaug însă că, alături de monumentala Varşo­­vie renăscută, alături de masivul carbonifer al Sileziei, de severul Lodz, de pitoreasca Gdynie, reînviată în strălucirea ei, alături de turnurile medievale ale Cracoviei şi de uriaşele cup­toare ale cetăţii de metal Nowa-Hutta — inima de oţel a Po­loniei populare — eu regăsesc în minte, totdeauna la fel de proaspete, contururile unei modeste aşezări de munte, sus, pe drumul către Zacopane. Este satul Bialîi Dunaeţ.....Dunăriţa Albă !“ Aici, sub o coastă împădurită, se află o casă — aşa cum sunt toate casele munteneşti. In odaia de sus, două paturi tari, de ţară, o sobă de zid, o masă simplă de brad. Aici a locuit V. I. Lenin, împreună cu Krupskaia, din Martie pînă în octombrie 1913 cînd — după ce jandarmii austrieci l-au arestat şi l-au „anchetat“ — a trebuit să treacă în Elveţia. De sus, din balconul de lemn al odăii, marele Lenin îmbră­ţişa cu ochii nu numai pămân­tul, nu numai oamenii care-l găzduiau, dar ,mai ales viitorul acestora, arătîndu-le calea lup­tei­­ şi dezvoltării biruitoare pînă, în zilele noastre şi mai departe... Polonia populară! ...Fru­moasă o văd la Gdynia, cu ochiul albastru al mării ei deschis către lumea întreagă. Glorioasă o văd, la Cracovia, unde pe dealul lui Kosciusko, îţi vine să murmuri numele acestui erou şi-ţi place: parcă spui „libertate“... Puternică o văd, fie în zarea roşie a Novei-Hutte, fie prin vălul de pulbere sacră care încă se mai înalţă — ca un abur al jertfelor capitalei asa­sinate de hitlerişti — peste Varşovia în plină reconstrucţie. Frumoasă, glorioasă, puter­nică, imaginea Poloniei noi nu o pot dezlipi de imaginea mi­cului sat Bialîi Dunaeţ,­­ de micul balcon de lemn al casei de ţară, unde Lenin adeseori a văzut-o aevea, aşa cum arată ea azi, ca unul dintre postu­rile înaintate ale socialismului, păcii şi frăţiei între popoare CICERONE THEODORESCU­ Se înalţă noua Albanie In cursul unei călătorii pe care am făcut-o de curînd în R. P. Albania am vizitat şi combinatul textil „I. V. Stalin“ din Tirana, realizare a regimului democrat-popular, care constituie o adevărată mândrie a poporului albanez. Combinatul se compune dintr-o filatură de bumbac, o fa­brică de lînă, o ţesătorie, o vopsitorie, o centrală termică, pre­cum şi alte secţii anexe. Maşinile cu care este înzestrat sînt dintre cele mai moderne, fabricate în U.R.S.S. Specialiştii şi tehnicienii sovietici sînt mîndri de textiliştii şi textilistele albaneze, care, în cel mai scurt timp, au deprins tehnica minu­natelor maşini sovietice, s-au calificat şi au astăzi o produc­tivitate ridicată. Muncitorii şi muncitoarele care lucrează în combinat sunt în marea lor majoritate tineri şi tinere proveniţi de la ţară, care, cu cîţiva ani în urmă, nici nu visau să lucreze într-o fabrică. Multe femei tinere sunt şefi de raioane, de secţii, ingineri şi tehnicieni. întrecerea socialistă a cuprins marea majoritate a muncitorilor. In anul acesta, numărul fruntaşilor în muncă a atins cifra de 2.000. Capacitatea de producţie a combinatului este de 21.000.000 metri ţesături de bumbac şi 900.000 m. ţesături de lînă. Combi­natul produce 30 sorturi de ţesături de diferite calităţi. Impor­tant este faptul că materiile prime necesare fabricilor în marea lor majoritate sunt produse în ţară. Pe lîngă combinatul textil funcţionează o şcoală medie textilă pentru pregătirea ca­drelor tinere, 22 şcoli pentru inovatorii în producţie, unde se studiază metodele de muncă sovietice şi unde se ţin aproxi­mativ 40 cursuri diferite. Două treimi din totalul muncitori­lor, de la fochist pînă la mai­strul de secţie, învaţă în ace­ste şcoli. Combinatul textil „I... V. Stalin“ a devenit un adevărat orăşel al textiliştilor albanezi. In vecinătatea combinatului se înalţă locuinţele muncitorilor , formate din blocuri de piatră albă, înconjurate de arbori ti­neri In oraşul textiliştilor sînt magazine, un spital, o policli­nică, creşe, grădiniţe de copii, şapte cămine, băi publice, săli de cinematograf, terenuri spor­tive. Munca plină de abnegaţie, do­rinţa de a produce cît mai mult, de a învăţa, de a cunoaşte şi stăpîni metodele înaintate so­vietice au făcut ca numai în 3 ani combinatul textil „I. V. Stalin“ din Tirana să capete o mare dezvoltare. Muncitorii și muncitoarele din acest minunat combinat con­tribuie cu cinste la satisface­rea nevoilor materiale mereu crescînde ale maselor popu­lare, la construirea socialismu­­lui în Republica Populară Al­bania, la consolidarea păcii. N. CIOROIU locțiitor al ministrului Afacerilor Externe Exemplul poporului mongol a­m vizitat de curînd R. P. Mongolă. Poporul mongol a trecut pragul veacului nostru în con­diţii de extremă înapoiere, deşi crease cîndva o civilizaţie pe care celelalte popoare o invidiau. Poporul gemea sub jugul feu­dalilor băştinaşi şi­­al imperialiştilor străini, care se sprijineau reciproc în scopul crîncenei exploatări a oamenilor muncii. Dar a venit victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. Poporul mongol s-a trezit şi el la viaţă. Sub conducerea parti­dului popular-revoluţionar, puterea feudalilor a fost răsturnată ; cu ajutorul Uniunii Sovietice, imperialiştii străini au fost izgo­niţi din ţară. In 1923 au fost construite primele şcoli Astăzi 90% din popu­laţia ţării este ştiutoare de carte. Se fac pregătiri pentru intro­ducerea învăţămîntului mediu (de 10 ani) obligator, în toate oraşele. Universitatea din Ulan-Bator numără peste 1.500 stu­denţi, la o populaţie totală a ţării de un milion locuitori. Desigur, asemenea succese puteau fi obţinute numai pe baza unei însemnate dezvoltări economice a ţării Specificul acestei dezvoltări este trecerea de la feudalism la socialism ocolindu-se stadiul capitalist, cu ajutorul frăţesc al Marii Uniuni Sovietice. In timpul puterii populare numărul vitelor s-a dublat, ajungînd azi la aproape 30 de vite de cap de locuitor. S-a creat o industrie naţională cu o clasă muncitoare proprie, care păşeşte în avangarda întregului popor pe drumul constru­irii socialismului. S-a creat o intelectualitate mongolă. Azi, poporul mongol păşeşte în al treilea an al celui de al doilea plan cincinal, care va asigura continua înflorire a for­ţelor sale materiale şi culturale. prof. univ. M. FRUNZA Nr. 317 f Creşte un tineret nou în R. D. Germana Cu prilejul călătoriei pe care am făcut-o în acest an în Republica Democrată Germană am cules un mănunchi preţios de impresii. La fiecare pas eşti întâmpinat de noile şi minunatele realizări ale harnicului popor german. Peste tot simţi puterea descătuşată a unui popor liber, care munceşte cu dragoste şi elan pentru aşezarea vieţii sale pe temelii noi şi sănătoase. Atenţia mi-a fost reţinută în special de modul cum a fost rezolvată problema educaţiei tineretului. Aceasta, pentru că nu de mult fascismul a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă ca să otrăvească sufletul tineretului german. Astăzi, _ tineretul Germaniei democrate creşte în condiţii cu totul noi, îngrijit de mîna pricepută a unui grădinar care-şi iubeşte florile, _ într-una din clădirile frumoase ale oraşului Zwikau, clă­dire construită în anii regimului democrat, se află o şcoală profesională minieră. Păşind pragul acestei şcoli, priveşti cu plăcere în jurul tău. In săli spaţioase şi pline de lumină, stră­lucind de curăţenie, învaţă fii ai oamenilor muncii, viitorii mineri care, din adâncurile pămîntului, vor scoate tot mai multe bogăţii pentru folosul şi bunăstarea­ maselor largi popu­lare. Cabinetele şcolare în care elevii îşi însuşesc cunoştinţele tehnice sînt bine organizate din punct de vedere metodic şi înzestrate cu un foarte bogat material didactic.­­ Bucurîndu-se de condiţii optime de studiu şi de trai, sănă­toşi şi plini de voie bună, micii mineri­ m-au primit cu dra­goste şi prietenie. Ei s-au străduit să-mi arate tot ceea ce în­vaţă ei, ceea ce doresc să devină într-un viitor­ apropiat. Se­rioşi şi gravi atunci cînd era vorba de învăţătură, ei deveneau veseli şi expansivi în îndeletnicirile lor extraşcolare I-am vizitat în orele de curs, la cămin, apoi la o întrunire tovărăşească a lor. In cămine, în camere mici de două-trei persoane, cu gust aranjate, în care florile nu lipsesc niciodată din glastre, cu perdele strălucitor de albe, viitorii mineri se odihnesc după o zi de muncă pentru a-şi reîmprospăta forţele. Am stat mult de vorbă cu aceste tinere vlăstare ale noii Germanii. Şi din cuvintele lor am desprins semnificaţiile adinei ate prefacerilor ce au loc astăzi în Germania democrată, în­conjurat de grija statului, educat în spiritul dragostei faţă de poporul german, ca şi faţă de toate popoarele, noul tineret german se bucură de viaţă şi învaţă s-o preţuiască. Tineretul german doreşte din toată inima să contribuie la realizarea unei Germanii unite, paşnice şi democratice, în care poporul să se bucure din plin de roadele hărniciei sale. I. MOTRONEA locţiitor al ministrului Invăţămintului Soarele răsare deasupra Vietnamului In orăşelul Pak­len, imediat după evacuarea trupelor fran­ceze, s-au deschis pieţele, coi­e­s pline de lume, de dimi­neaţă până seara. Au început să lucreze şi întreprinderile co­merciale de stat, iar prăvăliile sânt toată ziua pline de oameni. Iată una din familii, care acum patru ani s-a evacuat din proprie voinţă în regiunile eliberate ale Vietnamului. Acum s-a întors. Acolo unde fusese casa lor nu mai este nimic, în afară de pămînt gol, pîrjolit. Oamenilor li se strînge inima... In jur însă oraşul a început să trăiască, înfloreşte viaţa nouă, se întâlnesc rudele, vecinii, care nu se văzuseră cîţiva ani. Oamenii se îmbrăţişează. Din ochii lor se preling­ lacrimi de bucurie. Clipele de emoţie trec repede şi ei încep să vorbească despre viitor ; oraşul drag trebuie reînoit cît mai repede. Din satele vecine vin în şiruri nesfârşite, unul după altul, ţăranii; ei duc pe umerii lor legături de bambus şi de paie. Soldaţii armatei populare, care sânt în trecere, se opresc pentru o oră, două, şi, scuipîndu-şi în mîini, apucă ciocanul sau al instru­ment pentru a-l ajuta pe vreun compatriot să-Şi pună din nou acoperiş la casă. După o săptămînă, două, au şi crescut din pămînt case vre­melnice, cu pereţi de bambus şi acoperişuri de paie. Zeci de sate, de oraşe, ca Pak­len, se ridică din ruine. Pe drumuri înaintează brigăzi de muncitori „dan-kong , ei mărşăluiesc în ritmul unui cîntec popular. Să ascultam ce vor­besc unii dintre ei: T Cît ne-am trudit acum 8 ani pentru a distruge aceste dru­muri ! Munca noastră de atunci a contribuit insă Ih victoria cLq SStăZl ~ Sub loviturile lor puternice și pricepute, sectoare mari ale drumurilor, pe care nu puteau trece nu numai maşinile dar nici infanteria duşmanului, se transformă in şosele largi. PC c®re înaintează cu viteză maximă camioane şi căruţe, ducînd măr­furi pentru populaţie..­NGUEN VAN După revista „OGONIOK“

Next