Scînteia, august 1955 (Anul 24, nr. 3351-3375)

1955-08-02 / nr. 3351

Nr. 3351 în uzinele ..23 August” vin în fiecare an zeci şi sute de tineri din Capitală, di­n toate colţurile ţării, d­in şcolile profesio­nale de meserii, tineri dornici să înveţe o meserie, să ocupe un loc de cinste în viaţa nouă a patriei. Educarea comunistă a tinerilor este o sarcină de căpetenie car­e stă în faţa orga­nizaţiilor de bază, în faţa tuturor comu­niştilor de la uzinele „23 August“. Din păcate, în această uzină conducerea şi îndrumarea organizaţiilor U.T.M. a fost dată uitării de către comitetul de partid al uzinelor „23 August” (secretar tov. La­­zăr Cornel) şi de către unele organizaţii de bază. Marile posibilităţii ale tineretului, avîntul lui tineresc, nu sunt canalizate în mod organizat spre Îndeplinirea sarcinilor de producţie. Aşa se explică de ce în dife­rite secţii ale uzlinei sunt tineri care aduc o slabă contribuţie la lupta pentru spo­rirea productivităţii muncii, reducerea pre­ţului de cost şi îmbunătăţirea calităţii pro­duselor, la sporirea acumulărilor socia­liste. Una din principalele lipsuri ale comite­tului de partid constă în dezinteresul pe care-l manifestă faţă de ridicarea califi­cării profesionale a tineretului. In uzină s-au înfiinţat 12 şcoli de minim tehnic la care s-au înscris sute de tineri pentru a-şi complecta cunoştinţele cu noţiuni ge­nerale de matematică, geometrie, tehnolo­gia metalelor, organizarea locului de muncă etc. Din păcate însă, majoritatea acestor şcoli funcţionează defectuos, iar despre unele se poate spune chiar că şi-au suspendat activitatea. La secţia construcţii mecanice, de pildă, unde există cel mai mare procent de tineri cu o slabă califi­care, s-a deschis un curs de minim tehnic la care s-au înscris 50 de tineri. Din cauza lipsei de control şi sprijin din partea con­ducerii administrative, a biroului organi­zaţiei de bază, acest curs nu şi-a atins sco­pul. Săptămâni de-a rîndul nu se ţine nici o lecţie, deşi tinerii cer acest lucru. Orga­nizaţia de bază din această secţie,­­secre­tar cov. Victor Mereuţă), a neglijat nu numai desfăşurarea acestui curs în bune condiţii, dar n-a dat nici membrilor de partid sarcini să se ocupe de ridicarea calificării tineretului din secţie. Din cauza slabei activităţi a organizaţiei de bază, ca­lificarea tineretului din această secţie este considerată ca o problemă de mina a doua. în secţie mai sunt tineri ca tov. Ioniţă Traian şi Udteanu Ilie, de la freze, care nu-şi realizează planul, dau produse de slabă calitate. Cu toate acestea, tov. Toma Ivan, membru de partid, care lucrează alături de aceşti tineri, nu le arată cum să-şi organizeze mai bine munca, cum să folosească metodele înaintate de lucru etc. Trebuie spus că în această secţie sunt şi unii maiştri, ca de pildă Va­sile Porci­­şanu şi Constantin Duţu, membri de par­tid, care se ocupă prea puţin de califca­­rea profesională şi de educarea tineretului. Comitetul de pa­rtid nu acordă atenţia cuvenită brigăzilor U.T.M. Comitetul de partid nu s-a sezisat de faptul că o pârtie din brigăzile utemiste şi posturile utemiste de control există doar pe hîrtie. Chiar bri­gada utemis­tă de producţie de la secţia motoare, condusă­ de tov. Mihai Popa, care este considerată cea mai bună brigadă din uzină, n-a fost ajutată să prevadă în pla­nul de muncă, aşa cum ar fi normal, sar­cini concrete cu privire la creşterea pro­ductivităţii muncii, îmbunătăţirea calităţii produselor, reducerea preţului de cosi, fo­losirea deplină a tehnicii, realizarea de economii, ridicarea calificării tinerilor mai puţin pregătiţi etc. Planul de muncă al brigăzii se rezumă la formule generale, rupte de problemele concrete ale produc­ţiei. Slab s-a ocupat comitetul de partid al uzinelor ,,23 August“ de ridicarea nive­lului ideologic al tinerilor, de felul cum își petrec el timpul liber, de felul cum muncește comitetul U.T.M. pentru a or­ganiza o activitate culturală multilaterală, care să contribuie la educarea tineretului. Cu toate că în anul trecut peste 700 ti­neri au fost încadraţi în sistemul învăţă­­mîntului poliţie U.T.M., învăţământul s-a desfăşurat cu mari lipsuri, lecţiile au fost abstracte, rupte de sarcinile concrete care stau în faţa utemiştilor în procesul de producţie. Nici celelalte forme de influen­ţare ideologică a tinerei generaţii nu sunt folosite. Deşi în planul de muncă al comi­tetului U.T.M. este prevăzut ca în fie­care săptămînă să se organizeze reuniuni tovărăşeşti, să se facă excursii, să se vi­zioneze spectacole, să se viziteze mu­zee, expoziţii etc., trec chiar luni de zile și nu se organizează nimic. La cămi­nul uzinei, unde locuiesc peste 500 tineri, există o bibliotecă, care în majoritatea timpului stă închisă. Se pune întrebarea: de ce într-un colec­tiv care a repurtat atîtea succese se mai găsesc tineri care nu participă cu tot avîntul necesar la lupta pentru îndeplini­rea sarcinilor de producţie ale uzinei ? Cum ar putea comitetul de partid să dea ajutor concret şi sistematic comitetu­lui U.T.M. cind intr-o perioadă de cinci luni de zile patru membri ai comitetului de partid au avut pe find sarcina să răs­pundă de munca comitetului U.T.M., dar fiecare dintre ei s-a rezumat la îndrumări generale de felul acesta , să vă ocupaţi mai mult de educarea tineretului din uzină“, „să înfiinţaţi mai multe brigăzi de produc­ţie“, „să luptaţi pentru întărirea discipli­nei în muncă a tineretului“ etc. In ase­menea situaţie nu este deloc de mirare că din cele 35 de puncte prevăzute în pla­nul de muncă al comitetului U.T.M. pe trimestrul II a.c., care concretizează mă­surile pentru îmbunătăţirea muncii în rândul tineretului, 26 au rămas pe hîrtie. Pentru a arăta cit de format s-a ocupat comitetul de partid al uzinelor „23 Au­gust“ de conducerea U.T.M.-ului, vom da încă un exemplu. In cursul lunii iunie comitetul de partid a analizat felul cum se ocupă comitetul U.T.M. de educarea comunistă a tineretului. Cum era și nor­mal, comitetul de partid a adoptat o ho­­tărîre. Dar din cele 15 puncte prevăzute în hotărâre, nici unul nu se refer® la obli­gaţiile comitetului de partid cu pri­vire la îmbunătăţirea muncii în rîn­­durile tineretului, ci toate se rezumă la a fixa sarcini comitetului U.T.M. Analizînd mai îndeaproape lucrurile, re­zult® că în uzinele „23 August“ sun­t­­mari posibilităţi pentru lichidarea acestor lip­suri. In această uzină sunt numeroşi comunişti care s-au ocupat cu dra­goste părintească de educarea şi califica­rea tineretului. Ţinînd seama că baza educaţiei comuniste este munca crea­toare, activitatea în producţie, mulţi co­munişti şi-au îndreptat atenţia spre edu­carea prin muncă a tinerilor pentru a face din ei constructori activi ai socialismului. Problema principală care se punea era ca într-un timp scurt tinerii să ştie să lu­creze la maşinile cele mai complicate, să cunoască metodele înaintate folosite de fruntaşii în producţie, vîrstnici şi tineri, să înveţe de la aceştia să-şi iubească me­seria şi să învingă greutăţile. Pentru aceasta mai mulţi membri de partid, muncit­ori, maiştri şi ingineri, s-au ocupat cu multă dragoste de calificarea tinerilor nou Veniţi în uzină. Comunistul Gh. Stan este strungar la secţia sculărie generală. In ultimii ani el a calificat cinci tineri. Utemistul Gh. Niculescu, bucurîndu-se de sprijinul per­manent al tov. Stan, şi-a ridicat calificarea profesională, a învăţat să lucreze la strungul de talonat şi la alte maşini noi, a învăţat să fie disciplinat în producţie, să respecte pe muncitorii mai vîrstnici, să asculte sfaturile inginerilor şi tehnicienilor etc. Tov. Niculescu a ajuns astăzi să lucreze piese care cer o înaltă calificare. Tovarăşul Stan i-a vorbit tînărului Gh. Niculescu despre viaţa lui din trecut, despre lupta şi munca partidului, ceea ce l-a determinat pe tov. Gh. Nicu­­lescu să ceară să fie primit în rândurile candidaţilor de partid. De curînd organi­zaţia de bază l-a primit pe tov. Niculescu în rîndul candidaţilor de partid. Cu multă dragoste şi pricepere s-a ocu­pat de calificarea tinerilor noi veniţi în­ uzină şi comunistul Gh. Frăsinescu de la secţia forjă. Până în prezent el a califi­cat patru tineri. Prin anul 1953 s-a anga­jat la uzină ca muncitor necalificat tînă­­rul Nicolae Chifu, fiu de ţăran muncitor dintr-un sat din Moldova. — Cînd am venit la uzină, spune tov. Chifu, nu cunoşteam nici o meserie. De mic doream să învăţ o meserie şi această dorinţă s-a realizat odată cu repartizarea mea la forje. La început n-a fost deloc uşor. Mă apropiam cu teamă de metalul înroşit şi de ciocanele cu aer comprimat. Dar toate greutăţile le-am învins cu aju­torul tov. Frăsinescu, care m-a luat pe lîngă el, m-a învăţat să minuiesc cioca­nul, să pontez o matriţă pentru a obţine piese de bună calitate, să mă feresc de accidente. Intr-un cuvînt de la el am do­­bîndit primele cunoştinţe despre meseria de forjor matriţei1. In munca pentru dezvoltarea dorinţei tinerilor de a lucra cu elan şi pricepere, în educarea atitudinii socialiste faţă de muncă, maiştrii au un rol deosebit de însemnat. La uzinele „23 August” sunt numeroşi maiştri care au adus o mare contribuţie la calificarea muncitori­lor tineri. De pildă, tov. Vasile Cartoo­­reanul, maistru la secţia turnătoria de oţel, şi mulţi alţii s-au ocupat îndeaproape de calificarea muncitorilor tineri, i-au în­văţat s® execute unele operaţii mai com­plicate la piesele ce le lucrau, să-şi orga­nizeze locul de muncă, să-şi îngrijească maşinile şi sculele cu care lucrează etc. Pentru educarea comunistă a tineretu­lui, pentru dezvoltarea în rîndurile lui a dragostei faţă de patrie, faţă de partid şi faţă de poporul muncitor, un rol deosebit de important îl au întîlnirile tinerilor, bă­ieţi şi e­tete, cu muncitorii mai vîrstnici care să le vorbească despre viaţa muncito­rilor şi a ţăranilor sub jugul fabricanţi­lor şi moşierilor, despre lupte partidului nostru în anii ilegalităţii, despre eroii clasei muncitoare, despre U.T.C.-işti care şi-au dat viaţa pentru binele po­porului muncitor. Comunistul Constantin Ştefan povesteşte adesea tinerilor despre viaţa de mizerie pe care a dus-o el în tinereţe, despre miile de muncitori care somau la poarta fostelor uzine Malaxa, despre curbele de sacrificiu din anii 1929-1933, despre viaţa grea a muncito­rilor de la Malaxa în timpul celui de-al II-lea război mondial, cînd uzina a fost militarizată. Aceasta a contribuit mult la educarea tinerilor. O parte dintre ei au cerut să fie primiţi în rîndurile candida­ţilor de partid. Pînă în prezent la uzinele „23 August“ au fost primiţi din rîndul U.T.M.-ului 87 candidaţi de partid, dintre care 28 au şi devenit membri de partid. După cum se vede, comitetul de partid al uzinelor „23 August“ are toate posibi­lităţile să lichideze lipsurile existente în munca de îndrumare şi sprijinire a orga­nizaţiilor U.T.M. Pentru aceasta este necesar însă să ia măsuri pentru ge­neralizarea experienţei bune dobîndite de unii membri de partid în califica­rea şi educarea tineretului, sa ajute or­ganizaţiile U.T.M. în mobilizarea între­gului tineret din uzină la lupta pentru îndeplinirea sarcinilor de producţie, pen­tru întărirea şi înflorirea patriei. S. STANEL VIAŢA DE PARTID Mai mult sprijin organizaţiilor U.T.M. de la uzinele „23 August“! DUPĂ GENEVA Pentru prima dată în zece ani, oamenii din toate ţările au deschis ziarul cu un egal sentiment de adîncă uşurare. Mun­citorul din Leningrad şi fermierul din Nebraska, funcţionarul din Londra şi stu­­dentul din Sanhai, pictorul parizian şi medicul din Calcutta — toţi s-au bucurat de rezultatele conferinţei de la Geneva. A trecut o săptămînă. Unii oameni, că­rora nu le este pe plac bucuria popoare­lor, au ieşit din culise şi încearcă din nou pe şoptite să facă profeţii sinistre. Laşii ascultă şi feţele lor se lungesc: oare nu este prea devreme să ne bucu­răm ? De fapt, spun ei, la conferinţa de la Geneva nu a fost rezolvată nici una dintre problemele complexe care au pro­vocat neîncredere şi ostilitate între state. Da, într-o singură săptămînă nu se poate construi o pace trainică. Intr-o sin­gură săptămînă nu pot fi nivelate pră­păstiile care se adînceau de aproape zece ani. Bucuria omenirii este însă înteme­iată : chiar dacă la Geneva nu s-a sta­tornicit pacea, acolo s-a dat o lovitură grea ideii unui nou război mondial. Şefii celor patru guverne nu s-au ameninţat unii pe alţii. Ei au vorbit cu toată serio­zitatea despre înţelegere şi încredere re­ciprocă. Tuturor popoarelor li s-a făcut de mult silă de „războiul rece”, din cau­za lui nici un om cinstit nu se simte în largul său, este îngrijorat, înfrigurat. Nu este de mirare că toţi oamenii, oriunde ar trăi ei, au zîmbit cu bucurie cînd au citit ştirile despre rezultatele conferinţei de la Geneva , gheaţa „războiului rece“ a trosnit. Un ziarist american mi-a spus: „Acum o jumătate de an nici nu se putea visa la aceasta. Oare aceasta nu este o minu­ne...?” El vorbea despre conferinţa de la Geneva cu o emoţie mistică. Cum a putut să pătrundă o rază de lumină prin norii groşi care ca la comandă acoperi­­­seră tot cerul ? Conferinţa de la Geneva nu este însă o minune. Ea este o victorie a raţiunii şi conştiinţei tuturor popoare­lor. Interlocutorul meu nu putea nici măcar să viseze la ea, dar partizanii păcii au văzut-o limpede şi nu acum jumătate de an, ci în perioada cea mai neliniştită — în 1950. Cum să nu ne amintim de milioanele de oameni care vorbesc diferite limbi, dar care, biruind nepăsarea unora, fatalismul altora, au unit popoarele ? Cum să nu ne amintim de sutele de milioane de oameni a căror voinţă a dus pe oamenii de stat la Geneva ? Mişcarea partizanilor păcii ILYA EHRENBURG s-a născut în adîncul conştiinţei popoa­relor, a luat rapid amploare, s-a întărit şi a repurtat prima mare victorie. Mă gîndesc acum la franţuzoaicele care mergeau din uşă în uşă strângând semnă­turi sub cuvinte de minte şi speranţă ; la marile adunări din Trafalgar Square, tinde a răsunat glasul nobil al poporului englez ; la oamenii buni şi curajoşi din America care mulţi ani de-a rîndul au în­cercat să-i convingă pe vecinii, concetă­ţenii şi compatrioţii lor că poporul lui Lincoln poate colabora în mod paşnic cu îndepărtatul popor sovietic ; la ţăranii italieni care au opus calomniei „savante“ a propovăduitorilor războiului cuvintele simple ale frăţiei umane ; la conştiinţa poporului japonez care s-a revoltat împo­triva cultului cenuşii aducătoare de moarte , la închisorile din Paraguay sau Irak, unde oamenii, condamnaţi numai pentru „vina“ de a fi apărat ideea trata­tivelor, scriau pe zidurile închisorilor cu­vântul interzis, dar invincibil, „pace“. Dacă conferinţa de la Geneva a fost posibilă, dacă, în ciuda deosebirilor între părerile expuse, nimeni nu a îndrăznit să între­rupă dialogul și să se reîntoarcă la trecu­tul nefast, aceasta s-a întâmplat în pri­mul rînd pentru că pe lume există voința popoarelor. In lume nimic nu se face „deodată", dar uneori ceea ce precede cotitura trece neobservat pentru unii şi ei spun „gheaţa s-a topit deodată“, sai­ „pomii au în­verzit deodată“. In primăvara aceasta am fost la Paris. Ziarele franceze mai scriau despre diferitele pregătiri de răz­boi, despre experienţele cu arma termo­nucleară, reproduceau cuvintele nechib­zuite ale adepţilor politicii de forţă. In luna mai părea că toate mergeau ca şi în ianuarie: acul barometrului oficial în­clina docil spre furtună. Dar în jur totul îndica altceva: totul se îndrepta spre în­seninare. Nu vorbesc numai de partizanii păcii, de acei francezi mărinimoşi şi curajoşi care, în frunte cu neuitatul Yves Farge, luptau încă acum cinci ani pentru confe­rinţa de la Geneva. I-am văzut plini de forţă şi încredere. Nu vorbesc numai de cei mai buni reprezentanţi ai vechii Franţe care au apărat onoarea ei în zilele cele mai amare. Edouard Herriot şi Paul Bomcour mi-au vorbit despre voinţa fermă a poporului francez de a pune capăt odio­sului „război rece". Voi vorbi şi de alţii. Am avut prilejul să mă întâlnesc cu oa­meni politici de seamă care pînă de cu­rînd (poate din slăbiciune) au sprijinit politica de forţă. Puţin înainte de veni­rea mea la Paris, aceşti oameni politici au obţinut ratificarea acordurilor de la Paris. Se putea crede că ei se bucurau de victoria lor parlamentară. Nu, ei nu se bucurau. Le fel ca toţi compatrioţii lor ei spuneau că trebuie găsită o ieşire din impas, vorbeau cu mine despre Adunarea Păcii de la Helsinki, despre securitatea europeană, despre viitoarele tratative. Deruta acestor oameni dovedea poate şi mai mult decit siguranţa lui Herriot, Jo­­liot-Curie sau Pierre Cot că se ivise o co­titură. Voinţa poporului francez era ex­primată atît de limpede încît nimeni nu îndrăznea să viseze continuarea „războiu­lui rece“. In ce privește ziarele care mai miroseau a cerneală proaspătă, ele pă­reau documente de arhivă . In anul 1955 unii politicieni sau militari au încercat să vorbească limba anului 1950. M-am întîlnit cu Frangois Mauriac. El es­te unul din ultimii scriitori mari ai ve­chii Franţe. încă de curînd el era cola­borator permanent al ziarului „Le Figaro“. Nu ne-am văzut de foarte mult timp ; am urmat drumuri diferite și multe ne des­part. Dar, înt­îlniindu-ne, am vorbit des­pre ceea ce este apropiat şi pe înţelesul tuturor. Este timpul să se termine cu „războiul rece“ ! Catolic, academician, Frangois Mauriac a vorbit ca un muncitor parizian sau ca un pescar breton : Franţa vrea pace. Curînd după aceasta am stat de vorbă la Viena cu activişti ai partidului cato­lic, la Stockholm cu so­cial-democraţi. Pretutindeni am auzit aceleaşi cuvinte­­ de dezaprobare şi de speranţă. Era impo­sibil să se mai aştepte. Istoricul va sublinia că conferinţa de la Geneva a fost precedată de Adunarea Păcii de la Helsinki. Ziarul „Le Monde“, care oglindeşte punctul de vedere al unor cercuri burgheze influente, scria despre această adunare: „Spre deosebire de congresele precedente pe care guvernele occidentale deobdc ei le-au ignorat, acest congres a atras o serie de observatori ofi­ciali şi semioficiali“. Intr-adevăr, componenţa participanţilor la adunare a dovedit cotitura care s-a pro­dus: acolo au fost şi radicali francezi, şi laburişti, şi catolici din partidul aflat la putere în Italia, şi libe­rali japonezi, şi social-democraţi germani. Adunarea a discutat aceleaşi probleme care peste o lună s-au ridicat în faţa par­ticipanţilor la conferinţa de la Geneva: reducerea armamentelor, interzicerea ar­mei atomice, securitatea europeană, uni­ficarea Germaniei, colaborarea culturală şi economică între toa­te statele, problema Taiwanului şi a restabilirii drepturilor le­gitime ale Chinei în Organizaţia Naţiunilor Unite. La adunare n-au fost rostite discursuri răsunătoare şi nici n-au avut loc demon­straţii zgomotoase : reprezentanţii po­poarelor au înţeles că a sosit timpul pro-,­punerilor concrete şi al muncii construc­tive. Dacă le amintim cuvântările oameni­lor politici francezi — Vallon, Pierre Cot. Capitani, despre neutralitate, cuvin­tarea catolicului italian Zappuli despre comuni­tatea Europei, propunerile delegaţilor Germaniei occidentala cu privire la călile de unificare a Germaniei, devine limpede că adunarea a îndeplinit o importantă muncă pregătitoare. Reprezentanţii opi­niei publice au ajutat pe oamenii de stat: după Helsinki a devenit deosebit de evi­dent că rezolvarea problemelor securităţii şi colaborării tuturor statelor europene nu suferă amânare. Conferinţa de la Geneva a consfinţit ceea ce este adevărata, voinţă a popoare­lor : să se renunţe la război ca mijloc de rezolvare a divergenţelor şi să se treacă la tratative de natură să ducă la soluţii acceptabile pentru toţi participanţii. Este greu, foarte greu să se revină la obiceiu­rile rele ale „războiului rece”. Dar dacă popoarele văd o rază de lumină, aceasta nu înseamnă că norii au dispărut. Nu este loc acum nici pentru scepticism, nici pen­tru liniştire:­­popoarele trebuie să ducă până la capăt opera pe care au început-o — să obţină o pace trainică. Toate mamele îşi iubesc copiii, toate grădinile cer îngri­jire, fiecare om al muncii vrea mulţumire şi linişte, nu există ţară care să aibă ne­voie de pace într-o măsură mai mare de­cit alta, întreaga omenire are nevoie de pace. Fireşte este mai simplu că te cerţi decît să te înţelegi. Fireşte merge mai repede să începi un război, fie el fierbinte, cald sau rece, decât să construieşti o pace trai­nică. Popoarele înţeleg că problemele complicate necesită tratative îndelungate, o muncă minuţioasă şi de răspundere. Nu greutăţile drumului viitor tulbură po­poarele, ci încercările unora de a se în­toarce înapoi pe neobservate sau de a rămâne pe loc sub pretextul că mai de­parte drumul este prea greu şi că nu me­rită să te risipeşti degeaba. Există oameni şi cercuri care nu vor deloc ca tratativele să ducă la un acord : aceşti oameni, aceste cercuri şi-au clădit prosperitatea de neîncredere, pe spaimă, pe ură. Reducerea armamentelor înseamnă pentru ei reducere® dividendelor ; securitatea po­poarelor constituie o primejdie pentru anumite safe-uri. Partizanii păcii trebuie să-şi înzecească eforturile, de voinţa po­poarelor depinde soarta tratativelor şi, prin urmare, nenorocirea sau fericirea în­tregii omeniri. La 23 iulie, seara târziu, am ascultat un post de radio. Vorbea Parisul. Crainicul a încheiat cu emoţie citirea dării de seamă asupra conferinţei de la Geneva cu cuvin­tele : „Se apropie sfîrşitul „războiului rece”. După zece minute acelaşi crainic a citit obişnuitul material consacrat ţări­lor de democraţie populară ; acest mate­rial a fost redactat în stilul „războiului rece” , informaţii neveridice cu concluzii imprudente. înţeleg că este greu să se re­nunţe deodată la obiceiuri proaste. De­sigur, nu este vorba de un comentator de radio şi nici de o sută-două de ziarişti care continuă să proslăvească „războiul rece”. Este vorba c® fiecare din aceşti propovă­duitori este inspirat de cineva şi este tot­odată în solda cuiva. Forţele războiului s-au ascuns dar nu au renunţat la ţelurile lor. Ele vor mai încerca nu odată să otră­vească cu minciuna opinia publică, să tre­zească animozitate, să denatureze spiritul oricăror tratative. Sarcina care stă în faţa partizanilor pă­cii nu este uşoară : în faţa lor se află multe piedici, încercări de a aţâţa focul „războiului rece” care este pe cale de a se stinge. Dar, partizanii păcii au învins greutăţi mult mai mari. Cînd acum cinci ani ei au cerut ca reprezentanţii marilor puteri să ia loc la masa rotundă ei au fost denumiţi utopişti, fantezişti. Dacă po­poarele au obţinut un început atât de bun ca conferinţa de la Geneva, ele vor putea obţine şi vor obţine triumful păcii. Pen­tru aceasta, mai mult ca pentru orice alt­ceva, este important primul pas. Unele ziare occidentale consideră confe­rinţa de la Geneva ca un „armistiţiu în războiul rece”. Depinde de popoare ca ar­mistiţiul să devin® pace. După războiul greu împotriva fascismului au urmat cei zece ani de după război care pentru toţi oamenii cinstiţi puteau fi ani de muncă, linişte, fericire, dar pe care adep­ţii politicii de forţă au încercat să-i trans­­forme în ani antebelici. Popoarele îşi aduc bine aminte neliniştea, lipsurile, izola­rea şi ele nu vor admite niciodată întoar­cerea la trecut. Astăzi, 1 august, potrivit obiceiului care s-a statornicit, toate po­poarele —amintindu-şi de nenorocirile din trecut — jură solemn să nu admită un nou război. După Geneva, ziua de 1 au­gust dă popoarelor mari speranţe. Popoa­rele vor obţine o pace trainică. Gheaţa a trosnit, gheaţa trebuie să se spargă.­­Articol apărut în ziarul „PRAVDA“ nr. 213 (13511). S­C­I­N­T­E­I­A Ordinul ministrului Apărării al U.R.S.S. în legătură cu retragerea trupelor Uniunii Sovietice din Austria MOSCOVA 31 (Agerpres). — TASS transmite Ordinul ministrului Apărării al U.R.S.S. cu nr. 125 din 31 iulie 1955. In conformitate cu Tratatul de Stat cu privire la restabilirea unei Austrii In­dependente şi democrate, care a intrat în vigoare la 27 iulie 1955, trupele Uniunii Sovietice, precum şi trupele Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii şi Franţei, vor fi retrase din Austria în termen de trei luni. Trupele noastre au intrat în Austria în perioada luptelor înverşunate duse împotriva armatei hitleriste în scopul zdrobirii trupelor duşmane şi al eliberării Austriei de sub jugul fascist. Victoria armatei sovietice şi a armatelor puterilor aliate asupra cotropitorilor hitlerişti a adus Austriei eliberarea şi a asigurat posibilitatea restabilirii unui stat austriac independent şi democrat. Trupele sovietice au salvat de la distrugere capitala Austriei — Viena — şi au acordat ajutor poporului austriac în opera de lichidare a urmărilor războiului. Ostaşii sovietici au venit în ajutor populaţiei austriace atunci cînd ţara a fost lovită de calamităţi naturale, lucru subliniat de opinia publică din Austria, precum şi de preşedintele Republicii Austriace care a decorat cu ordine şi medalii un grup de soldaţi şi ofiţeri ai armatei sovietice. Relaţiile care s-au stabilit între personalul trupelor sovietice şi populaţia Austriei au constituit o expresie a sentimentelor prieteneşti nutrite de popoarele Uniunii Sovietice faţă de poporul austriac. Stînd de strajă păcii, ostaşii noştri şi-au îndeplinit cu cinste în Austria datoria lor faţă de poporul sovietic, precum şi faţă de celelalte popoare din Europa. Credincios­­politicii Sale de întărire a păcii şi prieteniei între popoare, în legă­tură cu încheierea Tratatului de stat cu Austria, guvernul sovietic a adoptat hotă­rârea de a reduce contingentele sale militare cu efectivul trupelor care vor fi retrase de pe teritoriul Austriei. Acest pas al guvernului sovietic constituie o nouă mani­festare a politicii de pace a U.R.S.S. Pentru înfăptuirea hotărârii guvernului U.R.S.S. ORDON: 1. Toate trupele sovietice cantonate în Austria vor fi retrase pe teritoriul Uniunii Sovietice pînă la 1 octombrie 1955. 2. Efectivul total al forțelor armate ale U.R.S.S. va fi redus cu numărul tru­pelor retrase din Austria. . In legătură cu aceasta va fi lăsat la vatră numărul corespunzător de militari. Lăsarea la Vatră va fi efectuată potrivit procedurii stabilite. 3. Comandanţii trupelor din regiunile militare respective vor prezenta orga­nelor sovietice locale propuneri cu privire la asigurarea condiţiilor de trai­ pentru militarii şi funcţionarii lăsaţi la vatră în conformitate cu prezentul ordin. 4. Exprim mulţumiri personalului trupelor sovietice retrase din Austria, pentru îndeplinirea exemplară a îndatoririlor militare. Comandantul suprem al trupelor sovietice în Austria va evidenţia, în baza com­petenţei sale, pe cei mai buni soldaţi, sergenţi, ofiţeri şi generali, iar pe Cei Care s-au distins cel mai mult îi va propune pentru decorare. îmi exprim ferma convingere că ostaşii care părăsesc rîndurile armatei se vor încadra în mod activ în munca creatoare a poporului sovietic pentru construirea comunismului în ţara noastră. Le urez succes în această muncă nobilă şi patriotică ! G. JUKOV, mareşal al Uniunii Sovietice, ministrul Apărării al Uniunii Sovietice Delegaţia Skupşcinei Populare Federative a Iugoslaviei a plecat spre Moscova BELGRAD­­ (Agerpres). — TASS tran­­smite : La invitaţia Sovietului Suprem al U. R.S.S., o delegaţie a Skupşcinei Popu­lare Federative a Iugoslaviei a părăsit la 1 august Belgradul plecînd pe calea ae­rului, spre Moscova. Delegaţia este cor­­dusă de V. Bakarici, preşedintele Adu­nării Republicii Populare Croaţia. Pe aeroportul Zemun delegaţia a fost condusă de M. Pijade, preşedintele Skup­şcinei Populare Federative a Iugoslaviei, V. Simici, vicepreşedinte al Skupşcinei Populare Federative, şi de alte personali­tăţi oficiale. Delegaţia a fost condusă de asemenea de V. A. Valkov, ambasadorul U.R.S.S. în Iugoslavia, precum şi de funcţionari superiori ai ambasadei U.R.S.S. la Bel­grad. înainte de plecare, V- Bakarici, şeful delegaţiei parlamentare a Iugoslaviei, a făcut următoarea declaraţie reprezentan­ţilor presei: „După cum ştiţi, plecăm în Uniunea Sovietică la invitaţia Sovietului Suprem al U.R.S.S. Considerăm că această vizită este un mijloc bun pentru înlăturarea neîncrederii reciproce, pentru un schimb de păreri şi stabilirea unor relaţii mai bune. Membrii delegaţiei sânt foarte mul­ţumiţi că vor participa la aceasta”. Protocol cu privire la schimb suplimentar de mărfuri între Iugoslavia şi U.R.S.S. BELGRAD­­ (Agerpres). TASS La 30 iulie, la secretariatul­ de stat pen­tru Afacerile Externe a fost semnat un protocol privitor la schimbul suplimentar de mărfuri între Iugoslavia şi U.R.S.S. în conformitate cu acordul comercial în­cheiat la Moscova la 5 ianuarie a.c. Iugo­slavia va exporta în U.R.S.S. sodă cau­stică, carbură de calciu, barit, cînepă, carne, fasole etc. Iugoslavia va importa din Uniunea Sovietică petrol și produse petrolifere, antracit, minereu de mangan, bumbac etc. Potrivit protocolului suplimentar schim­bul de mărfuri este evaluat la 12.000.000 de dolari în ambele direcţii. Din partea Iugoslaviei, protocolul a fost semnat de V. Sacici, consilier al secretariatului de stat pentru Afacerile Externe, iar din partea Uniunii Sovietice — de I. Krasiuk, ataşatul comercial al U.R.S.S. la Belgrad. Comentînd protocolul suplimentar pri­­vitor la schimbul de mărfuri, între Iugo­slavia şi Uniunea Sovietică, ziarul „Borba“ scrie că „acest schimb dove­deşte posibilităţile reale şi dorinţa ambe­lor ţări de a întări şi extinde colaborarea în acest domeniu“. Pag. 3 Mitinguri ale tineretului din Capitală închinate Festivalului Arenele Libertăţii din Capitală au îm­brăcat luni după-amiază haină de sărbă­toare. Fluturau steagurile Federaţiei Mondiale a Tineretului Democrat, Uni­unii Internaţionale a Studenţilor, drapele roşii şi tricolore. Aici au venit sute de tineri şi tinere din raioanele V. I. Lenin i şi N. Bălcescu pentru a participa la mi­tingul închinat marii întâlniri a tineretu­lui lumii, care are loc în aceste zile la Varşovia. A luat cuvîntul Nicolae Simione­­scu, membru al Biroului Comitetului oră­şenesc U.T.M. Bucureşti. Participanţii la miting au adoptat apoi textul unei telegrame de salut adresate solilor tineretului lumii întruniţi la cel de-al 5-lea Festival Mondial al Tineretu­lui şi Studenţilor pentru Pace şi Prietenie de la Varşovia. Mitinguri asemănătoare au avut loc şi în celelalte raioane ale Capitalei. (Agerpres) Consfătuire cu privire la problemele progresului tehnic în industria carboniferă PETROŞANI­­ (Agerpres).— In zilele de 30 şi 31 iulie a avut loc la Petroşani o şedinţă lărgită a colegiului Ministerului Industriei Cărbunelui cu activul de bază din întreprinderile carbonifere. S-au dez­bătut problemele legate de progresul teh­nic în industria carboniferă. La şedinţă au luat parte peste 350 de mineri, tehnicieni, ingineri, conducători de întreprinderi, reprezentanţi ai organi­zaţiilor de partid şi de masă de la între­prinderile carbonifere din ţară. Referatele prezentate au scos în evi­denţă creşterea procentului de mecanizare a muncii în minele de cărbuni din ţara noastră. Numai în Valea Jiului în anii cincinalului au fost introduse utilaje în valoare de peste 400.000.000 lei, numărul locomotivelor din mine a crescut faţă de anul 1950 de 4,5 ori, al benzilor trans­portoare cu racleţi de 2,8 ori, al troli­ilor de 5 ori. Datorită extinderii mecanizării produc­tivitatea muncii a crescut mult în majori­tatea minelor carbonifere, ceea ce a dat posibilitatea să sporească simţitor şi pro­ducţia de cărbune, în cadrul discuţiilor, la care au luat parte un mare număr de mineri, s-au fă­cut propuneri concrete pentru o mai bună folosire a utilajelor existente. Concluziile consfătuirii au fost trase de tov. Ion Mincu, ministrul Industriei Căr­bunelui. La Kuibîţev a intrat în funcţiune ecluza inferioara La 31 iulie a intrat­­ în funcţiune o primă parte a nodului hidroenergetic de la Kuibîşev — ecluza inferioară. Mii de­ constructori au venit împreună cu fami­liile lor să asiste la acest memorabil eveniment. In canalul navigabil, care duce spre­ ecluză, au stat aliniate vasele de pasa­geri „Kazan“, „Pavel Bajov“, „Alexandr Serafimovici”, „Mojaiski“ şi altele. In faţa lor s-au deschis din porţile inferi­oare ele ecluzei. Vasul „Kazan“ apoi „Pavel Bajov“ au intrat în camera eclu­zei. In urma lor, porţile ecluzei s-au închis. In cameră, nivelul apei începu să crească repede, atingând curînd nivelul din canalul superior. In momentul acesta porţile superioare ale ecluzei s-au des­chis, vasele au părăsit camerele, conti­­nuîndu-și drumul pe Volga în sus. In ecluza inferioară, datorită faptului că există două camere paralele, vasele vor putea circula simultan în ambele direcţii. Funcţionarea ecluzei este complect automatizată. Un singur om dirijează de la o masă de comandă toate operaţiunile legate de trecerea vaselor prin ecluză. Cu o simplă întoarcere a unei manivele el deschide porţii® ecluzei grele de peste 700 tone. De la masa lui de comandă poate observa poziţia porţilor, poate ur­mări nivelul apei în camerele ecluzei. Hidrocentrala de la Kuibîşev, cea mai mare hidrocentrală din lume, urmează să intre în funcţiune încă în acest an. Reuniune în cinstea ansamblului coregrafic „Beliozka" care a vizitat Iugoslavia BELGRAD­­ (Agerpres). — TASS transmite: In seara zilei de 31 iulie, Comisia pen­tru relaţiile culturale cu străinătatea şi Agenţia iugoslavă de concerte au organi­zat o reuniune tovărăşească în cinstea an­samblului coregrafic „Beriozka” din Mos­cova. La reuniune au asistat Colakovici, vicepreşedinte al Vecei Executive Federa­tive, Prica, secretar de stat adjunct pen­tru Afacerile Externe, Djurici, şeful secţiei pentru Afacerile Externe a secretariatului de stat, scriitori, compozitori şi artişti ai teatrelor din Belgrad. La reuniune au participat toţi membrii ansamblului „Beriozka" în frunte cu con­ducătorul artistic al ansamblului, N. S. Nadejdina, precum şi V. A. Valkov, am­basadorul U.R.S.S. în Iugoslavia, şi func­ţionari superiori ai ambasadei U.R.S.S. în Iugoslavia. Reuniunea s-a desfășurat într-o atmos­feră caldă și cordială. In drum spre patrie, la Pekin a sosit un grup de marinari din echipajul petrolierului sovietic „Tuapse“ PEKIN 31 (Agerpres). — TASS trans­mite : La 31 iulie, la Pekin a sosit grupul de 29 de marinari din echipajul petrolierului sovietic „Tuapse” care se află în drum spre patrie. După cum se știe, acest ne­trolier a fost capturat în mod ilegal acum un an şi mai bine de un vas militar la sud de insula Taiwan, în apele aflate sub controlul forţelor maritime militare ale In­gara din Pekin, marinarii sovietici au fost întâmpinaţi de I. M. Lomakin, în­sărcinatul cu afaceri ad-interim al U.A.S.S. în R. P. Chineză, funcţionari ai ambasa­dei sovietice şi ai altor instituţii sovietice din Pekin, reprezentanţi ai conducerii sin­dicatului marinarilor din R. P. Chineză şi al Federaţiei sindicatelor din întreaga Chină. Marinarilor sovietici le-au fost oferite buchete de flori. .

Next