Scînteia, octombrie 1955 (Anul 24, nr. 3402-3427)

1955-10-01 / nr. 3402

Pae. 2 A 6-a aniversare a proclam R. P. Chineze Cit de mare este China ? Poetul răspun­de în cuvinte alese: —­ Este atît de mare îneît atunci cînd noaptea se lasă la răsă­ritul țării, se ivesc zorii la apus ; s-a întu­necat, la miază-zi, dar mai este lumină la miazâ-noapte. Cît de numeros este poporul ei? *Eram la Pekin cînd s-au publicat cifrele primu­lui recensămînt ştiinţific efectuat în China. Ele arătau: 601.938.035 suflete. Cît de veche este civilizaţia sa ? Mi-aduc aminte că în cursul călătoriei, între Sian şi Ianan am văzut mormîntul străjuit de un monument funerar al împăratului Kuooig Ti, care a trăit acum vreo 5000 de ani. Săpăturile au dat la iveală că încă pe atunci în China se cunoştea com­pasul, calendarul, se cultivau, cu meşte­şug, cerealele. Cu toate acestea, poporul chinez a în­ceput să trăiască cu adevărat, în libertate, să fie stăpîn la fel acasă, într-o ţară unită, abia de şase ani, odată cu istorica zi de 1 octombrie 1949, cînd deasupra pieţei Tieh­­­anmîn din Pekin s-a înălţat steagul roşu înstelat al Republicii Populare Chineze. Marea biruinţă încununa luptele de se­cole pe care mult asupriţii şi obidiţii ţă­rani chinezi le-au­ dat pentru scuturarea lanţurilor robiei feudale, încununa cei 109 ani de lupte mari şi mici, singeroase şi nesîngeroase, pe care le-au dat muncito­­rii şi toţi patrioţii chinezi pentru trans­formarea Chinei celor „600 milioane de clienţi şi de robi coloniali“ într-o ţară li­beră, înaintată, într-o Chină’'nouă. Mi-aduc aminte cît de mişcător a istori­sit ţăranul Li An din satul San Yen-li, de lingă Canton, povestea — transmisă , din tată-n fiu — a rezistenţei pe care în 1840 ţăranii din partea locului au opus-o im­perialiştilor englezi în timpul vestitului război al opiului, aruncînd în mare lăzile cu băutura blestemată. Mi-au rămas înti­părite în memorie şi desenele, stampele, monetele, care, într-un muzeu din Canton, evocau scene dramatice ale răscoalei tul­­pinilor, mare insurecţie ţărănească de la jumătatea veacului trecut, înăbuşită în sînge de contraatacurile Imperialiştilor, care au sărit în ajutorul moşierilor ohi-Vizitînd locuri istorice ale revoluţiei chineze nezi. Am urcat cu un sentiment de vene­raţie „colina cu flori de aur“, pe care se află monumentul celor 72 de martiri că­zuţi în insurecţia armată condusă de dr Sun Yat-sen şi care a dus l­a proclamarea primei Republici Chineze. Toate aceste bătălii — mărturii ale unei indirjite voinţe de libertate — n-au­ putut însă să înfăptuiască aspiraţiile na­ţionale şi sociale ale poporului chinez, dubla sarcină ce sta în faţa lui: revolu­ţia democratică şi revoluţia socialistă chi­neză. O singură forţă putea şi s-a dovedit în stare să le înfăptuiască: partidul clasei muncitoare, gloriosul Partid Comunist Chinez. Aci s-a născut partidul Şanhai. Fiecare ştie că Şanhaiul a fost capitala concesiunilor străine, simbolul monstruos al dominaţiei imperialiste asu­pra Chinei, oraşul contrastelor izbitoare dintre marile, buildinguri (palatele bănci­lor şi ale companiilor străine) şi bordeiele acoperite cu tinicheaua cutiilor de con­serve sau lotcile mizere de pe Wan­pu în care duceau viaţă de cîine milioanele de locuitori ai săi. In filaturile sale, în fabri­cile sale, pe cheiurile porturilor îşi mis­tuia viaţa trudind cîineşte în favoarea trusturilor străine, muncitorimea Şanhaiu­­lui. Aş aminti un singur fapt grăitor: în portul care avea poate cel mai intens trafic din lume, n-a existat pînă la eliberare nici o singură macara ; munca istovitoare a culiilor era atât de ieftină încît nu renta o investiţie nici în cea mai simplă maşină. Dar muncitorii Şanha­ Jului, detaşamentul cel mai mare şi mai înaintat al proletariatului chinez în con­tinuă dezvoltare, a căpătat caribd con­ştiinţa, forţei sale revoluţionare. Şanhaiul deveni leagănul mişcării muncitoreşti din Chica, focarul marilor bătălii proletare. Aci, pe strada Sin-ie, la numărul 78, într-o casă modestă, a fost întemeiat Par­tidul Comunist Chinez. Intrăm pe poarta înaltă, ornamentată cu motive naţionale şi urcăm scările. In camera în care ne aflăm s-au ţinut între 1­5 iulie 1921 şedinţele istoricului congres de constituire. O masă lungă, acoperită cu o faţă de masă albă, de jur împrejur 14 scaune. Au fost de faţă 12 delegaţi şi invitaţii Internaţionalei Co­muniste. Delegaţii reprezentau pe cei circa 50 de membri ai cercurilor marxiste din diferite provincii. Tovarăşul Mao Tze-dun reprezenta organizaţia din provincia Hu­nan. Congresul, care se desfăşura conspi­rativ, dură cinci zile. In a cincea zi, locul a fost descoperit de poliţia concesiunii franceze, astfel că ultima şedinţă s-a ţi­nut într-o barcă pe un lac, situat între Şanhai şi Hanceu. După îndelungi dezbateri, majoritatea a adoptat programul partidului, principiile organizatorice revoluţionare ale partidelor Internaţionalei a IlI-a. S-a născut astfel Partidul Comunist Chinez — cârmaciul în­ţelept — care avea să ducă mult încerca­tul popor chinez la izbînda revoluţiei, la izbîndă zilelor de azi şi de mâine. „Salvele de tun ale Revoluţiei din Octombrie ne-au adus marxism-leninismul — a spus to­varăşul Mao Tze-dun... Chinezii au găsit adevărul universal al marxism-leninis­­mului, care este aplicabil pretutindeni şi înfăţişarea Chinei s-a schimbat..." La Canton, în fundul unei grădini spa­ţioase, cu o luxuriantă vegetaţie subtro­picală, se află o clădire mare, în care pe vremuri a fost un templu confucianist. Acum este transformată în muzeu. în a­­ceastă clădire a funcţionat în perioada primului război revoluţionar (1921—1927) şcoala pentru formarea de cadre necesare mişcării revoluţionare ţărăneşti, mişcare ce se dezvoltă impetuos şi care „se anun­ţa vijelioasă, de nebiruit, ca un uragan“ Şcoala de cadre înfiinţată în 1924 este o dovadă a atenţiei pe care a acordat-o mişcării ţărăneşti nucleul leninist al condu­cerii de partid. Tovarăşul Mao Tze-dun a condus personal cea de-a şasea promoţie a şcolii, in 1826, când mişcarea revoluţio­nară ţărănească atinsese apogeul. Iată modesta încăpere, care i-a servit cît timp a stat aci — 6 luni — drept cameră de culcare şi de lucru, pe jos — ciment, o fe­reastră crenelată, un pat de campanie deasupra căruia obişnuitul văl de protec­ţie contra ţînţarilor, un birou de lemn simplu, pe care stă călimara şi pana. Elevi veniţi din peste 20 de provincii stu­diau în această şcoală problemele revolu­ţiei chineze, problemele mişcării ţărăneşti, munca de propagandist la sate. Ce figuri luminoase de activişti devotaţi cu trup şi suflet cauzei partidului erau aceşti propagandişti şi organizatori ai mişcării ţărăneşti ! Tovarăşul Kon Ta­­soun, vicepreşedinte al guvernului popu­lar din Guandun, el însuşi participant activ la mişcarea ţărănească, ne-a evocat faptele vajnicului pioner comunist al miş­cării ţărăneşti din regiune: tovarăşii­ Peng Pai. Trimis de partid în subprefec­­tura sa natală Haifong, Peng Pai avea de învins greutăţi de neînchipuit. Intelectual, cu studiile făcute în Japonia, a funcţionat ca învăţător de ţară. Cînd şi-a dat seama că hainele sale orăşeneşti fac ca ţăranii să-l ia drept un boiernaş, şi-a îmbrăcat straie ţărăneşti şi în picioarele goale a colindat satele, ascultând păsurile ţărani­lor, învăţîndu-le obiceiurile, învăţînd ce şi cum să le vorbească. Avîntul mişcării ţărăneşti a înspăimîn­­tat pe moşierii, militariştii, despoţii locali. Trădarea revoluţiei de către Cian Kai­ şi a dus la eşuarea primului război revolu­ţionar. Printre cei care au căzut victimă contrarevoluţiei a fost şi comunistul Peng Pai, împuşcat la Sanhai în 1929. Dar ideile răspândite de partid printre ţărani în acea perioadă au supravieţuit. Vechiul proverb chinez „Scînteia poate aprinde cîmpurile” a devenit lozincă în cei zece ani ai războiului agrar revoluţionar ce a urmat. Comuna din Canton Perioada primului război revoluţionar a culminat cu una din cele mai glorioase pagini de eroism înscrise de proletariatul chinez în analele revoluţiei chineze şi mondiale: Comuna din Canton. Răscolitoare sunt faptele pe care ţi le evocă clădirea aceasta masivă — stil ca­zarmă — de la marginea Cantonului. Aci a fost sediul siguranţei şi al trupelor go­­mindiniste în timpul insurecţiei din 1927. Luarea ei cu asalt la 11 decembrie 1927 a marcat triumful Comunei din funta M. Tov. Pei Hsing ne povesteşte cu însu­fleţire cum s-au petrecut evenimentele : „După ce a trădat principiile lui Sun Yat-sen, Cian Kai­ şi s-a pus cu totul în slujba contrarevoluţiei şi a imperialiştilor străini. La 12 aprilie 1927 a acceptat tran­zacţia ce i s-a oferit (30 milioane dolari), cu condiţia ca „guvernul de la Nankin să aibă o orientare net anticomunistă". El a dezlănţuit o cumplită teroare albă. In aceste condiţii a pregătit partidul in­surecţia armată, mobilizînd şi organizînd muncitorimea, unind ţărănimea sub lo­zinca: „Muncă şi pîine pentru muncitori! Pămînt ţăranilor! — Puterea în mîinile sovietelor de ţărani şi muncitori !“ In zorii zilei de 11 decembrie, soldaţii revoluţionari au ocupat principalele puncte strategice, printre care şi clădirea sigu­ranţei. Prin eroismul fără seamăn al revo­luţionarilor, Comuna triumfă. Vestea zgu­dui China şi lumea întreagă. Comuna din Canton n-a durat însă decit 57 de ore. Vasul de război american „Sa­cramento“ şi vasul englez „Moreon“ au adus la Canton trupe gomindaniste, spriji­nind operaţiile militare ale contrarevolu­ţionarilor. Comunarzii au rezistat eroic, luptînd unul contra zece. Casa în care ne aflăm, în care se instalase guvernul popu­lar, a devenit fortăreaţă. Bandiţii n-au îndrăznit să u­ltre în ea, decit atunci cînd nu s-a mai auzit nici un zgomot. Nici un om n-a căzut viu în mîinile reacţionari­lor. A urmat un masacru groaznic, potrivit ordinului: „Mai bine să piară mii de nevi­novaţi decit sa fie cruţat un singur parti­zan al comunismului“. (Fotografii expuse vorbesc despre fărădelegile comise de că­lăi printre bărbaţi, femei şi copii). Duşmanul nu şi-a atins scopul. Pe pe­rete citim cuvintele emoţionante ale tov. Mao: „...comuniştii chinezi, poporul revo­luţionar chinez n-au putut fi înspăimân­taţi, nici îngenunchiaţi, nici exterminaţi. Ei s-au ridicat de la pămînt, şi-au spălat sîngele, şi-au îngropat tovarăşii căzuţi şi au continuat lupta“. La Pekin, văzusem la teatru una din ul­timele producţii ale dramaturgiei chineze noi : „Mii de munţi şi mii de ape“ (sce­nariul şi regia : Cen Ci-tung). Piesa înfăţi­şează cu o mare intensitate dramatică epi­soade din „Marşul cel lung” — de­plasarea forţelor Armatei Roşii din Chi­ne de sud în nordul provinciei Sensi, or­ganizată de P.C.C. în 1934 spre a crea baze roşii la nord, mai aproape de pozi­ţiile invadatorilor japonezi. Timp de 12 luni, soldaţii roşii au înaintat, sub ploaia de bombe a aviaţiei inamicului, înfruntînd armatele sale înarmate pînă în dinţi. Parcurgînd pe jos 12.590 de kilometri, au traversat 24 de rîuri, au biruit 18 lanţuri de munţi, dintre care unii cu zăpezi veş­nice, au străbătut pustiuri fără apă şi ţi­nuturi care nu fuseseră călcate pînă atunci de picior omenesc. In drumul său, Armata Roşie cîştiga simpatia populaţiei. Dar mai mult decît piesa m-a mişcat relatarea despre Marşul cel lung pe care mi-a făcut-o intr-o noapte întreagă la Sion, tovarăşul Juen Goan-fa, fostul comandant al unui batalion de 100 de soldaţi roşii, ac­tual director al filaturii nr. 3 de la Sian. Tovarăşul Juen mi-a povestit, cu respira­ţia întretăiată, episodul trecerii rîului Wei cu ajutorul unui cordon făcut din şuviţele tăiate din haine şi moletiere , de­spre atacul dat de batalionul lui pentru cucerirea castelelor de pe Fluviul Galben — din pădurile cărora se puteau lua ar­bori buni pentru confecţionarea bărcilor — atac în timpul căruia ostaşii săi s-au acoperit cu piei de oaie, simulînd o turmă care paşte liniştit pe cîmpie ; şi atîtea alte episoade ilustrând perspicacitatea, spiri­tul de sacrificiu, voinţa de a învinge a ostaşilor legendarului marş, crescuţi de partid. El mi-a explicat tactica cunoscută sub numele de Sin Kuan — cele trei bestiali­tăţi practicate de duşmani în incursiunile lor în regiunile eliberate: a fura pînă nu mai rămîne nimic, a ucide fără alegere, a pirjoli pînă la pămînt. în schimb, soldaţii roşii respectau cu stricteţe faţă de populaţia localnică cele trei discipline: a restitui lucrurile împru­mutate, a repara orice avarii comise, a curăţa locul unde a stat trupa. Am înţe­les atunci de ce Marşul cel lung — fără seamăn în istorie — a fost cum spune tovarăşul Mac Tze­dun — o proclamaţie, o echipă de propagandă, a semănătoare. De-a lungul a 11 provincii, îrn faţa a 200 milioane de oameni, el a proclamat că soldaţii roşii sunt de neînvins, că numai calea Armatei Roşii este calea eliberă­rii lor. Ianan — leagănul victoriilor Nu mulţi vizitatori ai Chinei noi se în­cumetă să străbată calea anevoioasă, de circa 500 kilometri, ce leagă Sionul de Ianan. Dar cei care ajung aci au o mare bucurie. Nici unul din locurile despre care S­C­E­N­T­E­T­A China — ţară a construcţiei paşnice Astăzi se împlinesc 6 ani de la procla­marea R. P. Chineze­ Poporul chinez, ■ de 600 milioane, sărbătoreşte, în această zi, cu nemărginită bucurie şi însufleţire, mă­reaţa lui sărbătoare naţională. Sub conducerea Partidului Comunist Chinez şi a preşedintelui Mao Tze-dun, poporul chinez a răsturnat, după o înde­lungată şi grea luptă revoluţionară, do­minaţia imperialismului, a feudalismului şi a capitalului birocratic în­ China, des­chizând astfel o eră nouă în istoria po­porului chinez. După proclamarea R. P. Chineze, intr-un termen scurt de numai 3 ani, noi am refăcut economia naţională ruinată de război. în anul 1952, ultimul an al perioadei de refacere economică, producţia globală industrială şi agricolă a ţării noastre a crescut cu 77,5% faţă de cea din anul 1949, producţia diferite­lor produse ajungând să depășească în cea­ mai mare măsură nivelul cel mai înalt atins înainte de eliberare. Rolul con­ducător al sectorului socialist în întreaga economie națională s-a întărit considera­bil. Pe această bază a fost adoptat pri­mul plan cincinal de dezvoltare a econo­miei naţionale în R. P. Chineză, a cărui traducere în viaţă a început în anul 1953, fiind aprobat în formă definitivă în luna iulie a acestui an, la cea de-a doua sesiune a Adunării reprezentanţilor populari din întreaga Chină, întregul nostru popor a întîmpinat cu mare însufleţire măreţele sarcini trasate de Adunarea reprezentanţilor populari, luîndu-şi angajamentul să lupte pentru traducerea lor în viaţă. Sarcinile primului plan cincinal al ţării noastre sunt următoarele : crearea baze­lor pentru industrializarea socialistă a R. P. Chineze ; dezvoltarea cooperativelor agricole de producţie, în­­ care proprieta­tea este în parte socializată, şi dezvol­tarea cooperativelor de producţie meşte­şugărească; îndeplinirea celor două sar­cini din urmă va crea condiţiile pentru transformarea socialistă a agriculturii şi a industriei meşteşugăreşti, pentru trans­formarea unei mari părţi a industriei şi Comerţului capitalist în diferite forme de capitalism de stat, în felul acesta se vor pune bazele transformării socialiste ulte­rioare a industriei şi comerţului capita­list. După îndeplinirea primului plan cin­cinal, producţia anuală de oţel a ţării noastre va creşte pînă la 4.120.000 tone faţă de 1.350.000 tone în 1952 ; energia electrică pînă la 15.900.000.000 kw-ore faţă de 7.260.000.000 kw-ore din 1952 ; cărb­une — 113.000.000 tone faţă de 63.530.000 tone din 1952 ; cereale — pînă la 385.600.000.000 tzini (un tzin = 0,5 kg.) ; bumbac — pînă la 32.700.000 tani (un tan = 0,05 tone). R. P. Chineză va produce tractoare, automobile, motoare electrice și utilaj pentru indus­tria constructoare de maşini. în anii cincinalului, crește trep­tat nivelul de trai al populaţiei; salariul mediu al muncitorilor şi funcţionarilor, calculat în bani, va spori cu 32%. Se vor construi locuinţe muncitoreşti pe o supra­faţă de 46.000.000 m.p. ; puterea de cumpărare a ţăranilor se va dubla. Cele arătate mai sus dau posi­bilitatea să se tragă concluzia că realizarea cu succes a primului cincinal va aduce ţării prosperi­tate şi forţă, întărind totodată forţele lagărului mondial al păcii şi democraţiei. Anul 1955 prezintă o însemnă­tate hotărîtoare în cadrul planu­lui cincinal. La sfirşitul anului 1955, greutatea specifică repre­zentată de diferite Sectoare ale industriei în întreaga producție industrială se va schimba în fe­lul următor : industria de stat și cooperatistă va ajunge la 63,6%, industria întreprinderilor mixte de stat­ particulare va crește pînă la 15,4%, în timp ce proprietatea capitalistă în industrie va scădea pînă la 21 %. Au fost de-acum în­fiinţate 650.000 de cooperative KE RO-NIAN ambasadorul A. P. Chineze la Bucureşti agricole de producţie. Numărul cooperati­velor de producţie meşteşugărească va spori pînă la 22.800. Realizările pe care le-am obţinut şi le obţinem în îndeplinirea primului cincinal ne însufleţesc în lupta pentru noi suc­cese. întregul nostru popor păşeşte cu în­credere spre măreţul ţel al socialismului. Poporul chinez, care consacră efortu­rile sale operei de construire a socialis­­mului, este un popor iubitor de pace. Re­publica Populară Chineză duce în perma­nenţă o politică de apărare a păcii­ în lu­mea întreagă. Noi suntem­ pentru stabilirea de relaţii diplomatice cu toate ţările şi pentru dez­voltarea Contactelor şi legăturilor ecot­er­mice şi culturale pe baza principiilor ega­lităţii în drepturi şi avantajelor reciproce. Poporul chinez nu va comite nici o agresiune împotriva unui alt popor. In ultimul an, politica de pace a ţării noastre a înregistrat noi succese­­Un rol pozitiv l-a jucat ţara noastră la Confe­rinţa de la Bandung a ţărilor Asiei şi Africii, care a avut loc în aprilie anul acesta, şi la care au participat 29 de ţări cu sisteme sociale şi politice diferite. Cele cinci principii ale coexistenţei paş­nice elaborate de ţara noastră, împreună cu India şi Birmania, sunt sprijinite de un număr tot mai mare de ţări, tot mai multe ţări doresc să stabilească cu noi relaţii normale de prietenie. Ţara noastră a stabilit relaţii diplomatice cu Nepa­lul, a trimis primul ambasador în rega­tul Afganistan şi a semnat un acord eco­nomic cu Egiptul. Totodată, R. P. Chi­neză a luat o serie de măsuri în vederea normalizării relaţiilor chino-japoneze. Poporul chinez urmăreşte cu vigilenţă situaţia din Coreea şi Indochina, unde o serie de probleme nerezolvate ameninţă să tulbure pacea în Extremul Orient. El se pronunță pentru îndeplinirea în între­gime a acordurilor de la Geneva în legă­tură cu Indochina, pentru convocarea unei conferinţe a ţărilor interesate în re­zolvarea problemei unificării paşnice a Coreei. R. P. Chineză a propus ca toate ţările din Asia şi din zona Pacificului, inclusiv Statele Unite, să semneze un pact colectiv de pace, care să înlocuiască grupările militare ostile existente în mo­mentul de faţă în această parte a lumii­­în ceea ce priveşte situaţia încordată din zona Taiwanului, aceasta este provo­cată de ocuparea unui teritoriu al ţării noastre de către Statele Unite şi de amestecul S.U.A în afacerile interne ale R. P. Chineze. Ţara noastră a propus ca Statele Unite şi R P. Chineză să ia loc la masa conferinţei şi să înceapă trata­tive în vederea discutării problemei mic­şorării şi lichidării încordării în această zonă. Tratativele chino-americane la ni­velul ambasadorilor, care se desfăşoară în momentul de faţă la Geneva, constituie primul pas în această direcţie. R. P. Chi­neză se va strădui ca actualele tratative chino-americane să netezească calea în vederea unor tratative ulterioare la un nivel mai înalt între cele două ţări. Ţara noastră sprijină propunerile din 10 mai ale guvernului Uniunii Sovietice cu privire la reducerea armamentelor. Ca o expresie practică a acestui fapt noi am demobilizat de la întemeierea R-­P Chi­neze 4.510.000 soldaţi. D asemenea, R. P Chineză sprijină cu toată puterea efortu­rile depuse de guvernul Uniunii Sovie­tice şi de celelalte ţări surori de demo­craţie populară pentru crearea unui sis­tem de securitate colectivă în Europa. Ţara noastră a salutat rezultatele Confe­rinţei şefilor guvernelor celor patru pu­teri, care a avut loc la Geneva, şi se pro­­nunţă pentru promovarea „spiritului Ge­nevei“ în relaţiile internaţionale. Atît în lupta sa pentru construirea so­cialismului, cît şi în lupta pentru apăra­rea păcii, poporul nostru se bucură de sprijinul Uniunii Sovietice, al ţărilor d­­­emocraţie populară şi al tuturor popoa­relor iubitoare de pace. Noi nutrim sen­timente de adîncă recunoştinţă faţă de marea Uniune Sovietică pentru ajutorul generos şi dezinteresat pe care ni-l acordă. Noi ne exprimăm adînca mulţumire şi faţa de ţările de democraţie populară pentru ajutorul pe care ni-l acordă în diferite do­menii. Prietenia dintre poporul chinez şi po­porul român are o veche tradiţie. După proclamarea Republicii Populare Chineze, între China şi Romînia s-a semnat un acord cultural, un acord comercial şi un acord de colaborare tehnico-ştiinţifică, în cadrul acordului cultural, cunoaşterea reciprocă a popoarelor noastre se adân­ceşte pe zi ce trece. Volumul schimburi­lor comerciale dintre ţările noastre se măreţe din an un an. In fiecare an, cele două ţări ale noastre trimit reci­proc delegaţii de specialişti, or­ganizează expoziţii de obiecte de artă, schimbă reciproc material documentar. Echipa de foraj a muncitorilor romini care s-a în­tors din R. P. Chineză a lucrat multă vreme în regiunea de nord­­vest a ţării noastre in condiţii de trai relativ grele, dindu-ne aju­tor in dezvoltarea industriei pe­trolifere. Inframicrobiolo­gul ro­mân acad. Ştefan Nicolau, ple­­cînd de două ori în China, a con­tribuit la îmbogăţirea cunoştin­ţelor noastre în acest domeniu Poporul chinez se bucură de fap­tul că are legături de strinsă prie­tenie cu poporul român. Anul acesta este ultimul an al primului plan cir­­cinal al Repu­­blicii Populare Romíne , poporul romín a obţinut su­ccese strălu­cite în lupta pentru dezvoltarea economiei sale. Astăzi, cînd săr­bătorim ziua noastră naţională, transmitem poporului romín cal­dele noastre felicitări. Succesele şi realizările popoarelor ţărilor noastre nu constituie numai o forţă care ne însufleţeşte reci­proc, ci sunt totodată şi o contri­buţie însemnată la sporirea for­ţelor păcii şi democraţiei din lu­mea întreagă, in fruntea cărora se află Uniunea Sovietică. Cauza noastră este dreaptă, iar o cauză dreaptă este de neînvins în faţa oricărui duşman. Un nou furnal la Ansan, un nou pas spre viitorul socialist al Chinei ZBOARĂ, CÎNTECUL MEU... HE CIJUN-HU Tu, dulcele, linul meu cîntec ia-ţi zborul, Peste frunţi de cătune să aluneci ca vîntul... Revoluţia noastră, ridicase poporul Şi curgea ca un fluviu să cuprindă pămîntul. Prea ades uraganul prevestind c-o să vină Asmuţea, să ne piardă, spre corabie, valuri. Mao Tze-dun, timonierul, catre-o zare senina Neclintit sta la cîrmă să ne ducă spre maluri. Ani în șir am plutit, străbătînd prin furtună; Prea putini marinari la nceput se-mbarcară Dar acum milioane lingă noi se adună Și plutim spre victorii cu întreaga mea tară... II. Tu, dulcele, finul meu cîntec ia-ţi zborul, Toate ţările lumii să-ţi audă dntarea. Revoluţia noastră ridicase poporul Şi curgea ca un fluviu... Azi ne-nvinsă-i, ca marea !.. Drumul gloriei noastre duce larg spre lumină, Spre duşmani înălţarăm zidu-nalt al puterii — Am luptat să ne facem din pămînt o grădină Şi din China antică liber cuib primăverii. Ţie slavă-ţi închin, China mea! Te păzim Ca lumina ce-n ochi ni se leagănă blîndă, Ca pe inima-n care chipul tău oglindim Nici un fur să nu poată să ni-1 ia, să ni-1 vîndă... III. Zboară, cintecul meu, tînăr sol, te zoreşte, Fii chemare de luptă azi popoarelor lumii! Ungă marea Uniune prietenă, creşte Marea armată a păcii, stăvilar al furtunii. Merg alături sovietici şi chinezi, milioane. Toate ţările libere sub un steag se adună — Cei cinstiţi au intrat lingă noi în coloane. Sovieticii fraţi ne-au unit şi ne-ndrumă Să îi punem vieţii fericirea, cunună... Libertate şi pace vom aduce seninului Sub priveghiul de aur al stelei Kremlinului, în romîneşte de TEODOR BAL. Arta şi teatrul chinez Nu voi uita niciodată momentul cînd, după ce am trecut aridul deşert Gobi, îm­prejmuit de munţi fantastici, prăpăstioşi, pe crestele cărora şerpuia zidul chinezesc, — când după acest peisaj asemănător unei planete moarte sau unei lumi de mult scu­fundate — mi-a apărut dintr-odată înain­tea ochilor cîmpia Chinei de un verde In­tens. Avionul a virat apoi brusc şi în ca­drul ferestrei s-au înscris lacurile, grădi­nile de pini, acoperişurile din olane zmăl­ţuite verzi şi aurii ale palatului imperial din Pekin. Tot ce cunoscusem pînă atunci despre peisajul chinez, văzut şi compus în pers­pectiva aeriană şi care mi se păruse îna­inte un produs al imaginaţiei pictorilor chinezi, era de data asta o realitate con­cretă. Culoarea, transparenţa aerulu­i, fî­­şiile de ceaţă care în stampele pe care le cunoşteam întrerup formele şi dau acea ambianţă poetică şi care păstrează un de­sen riguros şi în acelaşi timp stilizat îşi au ca izvor de inspiraţie minunata natură chineză. La baza artei acestui mare popor stă adînca cunoaştere a realităţii. Pictura modernă chineză are o tradiţie de peste două mii de ani. De la începuturile ei pictura chineză a avut un caracter realist. Ea atinge un moment culminant în arta portretului în timpul dinastiei Tan (sec. VII-VIII). Sub ocupaţia străină rusă (sec. al XIII- lea—XV-lea) pictori ,patrioţi,­ solidari cu mişcarea de rezistenţă a intelectualităţii împotriva dinastiei străine, refuză să facă portretele cotropitorilor şi se refugiază în munţi. Datorită acestor împrejurări pei­sajul ia, în mod firesc, locul portretului. Atitudinea patriotică a artiştilor chinezi se manifestă şi mai tîrziu sub ultima do­minaţie străină. Pictorii reiau teme din trecutul istoric, protestind cu ajutorul lor împotriva prezentului. Astăzi artiştii chinezi strîns uniţi, bă­trâni maeştri şi tineri, luptă alături de întregul popor, prin arta lor, pentru fău­­şirea unte vieţi mai bune, mai fericite. Marele pictor Ci Pai­si, în vîrstă de 94 de ani, mi-a făcut cinstea să mă primeas­că în atelierul lui şi mi-a povestit că în lunga lui carieră, începută acum optzeci de ani, nu şi-a întrerupt munca decât de două ori: acum patruzeci şi ceva de ani când şi-a pierdut mama şi n-a putut picta cinci zile şi altă dată cînd a fost bolnav cîteva zile. Acest artist de celebritate mondială îşi rezervă toate puterile pen­tru artă şi îşi dăruieşte cunoştinţele şi ex­perienţa tinerei generaţii de artişti. Cu prilejul conferinţelor pe care le-am W. SIEGFRIED maestru emerit al artei din R.P.R., laureat al Premiului de Stat ţinut în China, despre arta regizorului şi a pictorului de teatru, am vizitat institu­tele de arte plastice şi de teatru din Pe­kin, Şanhai, Hanceu, Canton şi Tientsin. Am văzut strânsa legătură dintre profe­sori şi studenţi, dragostea cu care maeş­trii predau meşteşugul şi experienţa lor de viaţă tinerilor, am văzut încrederea, punctualitatea, disciplina şi atmosfera creatoare care domnesc în şcoală. China nouă as­milează şi dezvoltă cu strălucire moştenirea culturală şi artistică în toate domeniile artei. Teatrul modern, respectând tradiţia, a­­legînd tot ce este mai bun din trecutul de artă şi de luptă al poporului, ridică arta teatrală contemporană pe noi culmi de creaţie In China există în momentul de faţă două genuri deosebite de teatru : teatrul tradiţional clasic şi teatrul modern. Teatrul tradiţional, cunoscut la noi sub numele de opera populară, s-a născut din drama populară şi s-a dezvoltat de-a lun­gul secolelor în forme variate, după speci­ficul local regional. Mai tîrziu, la înce­putul secolului al XIX-lea, acest gen de teatru a devenit un teatru clasic, cuprin­­zînd intr-o sinteză caracteristicile cele mai esenţiale ale dramei populare. Drama clasică cuprinde povestiri despre eroi ai trecutului, apără­t­ori a­ patriei, exaltă virtuţile nobile : fidelitatea, respec­tul filial, iubirea, onoarea, dreptatea, pa­triotismul şi biciuieşte viciile în comedie şi satiră. Forma teatrului clasic chinez este com­plect deosebită de aceea a teatrului euro­pean şi cere actorului cunoştinţe complexe şi o disciplină riguroasă pentru că mijloa­cele de exprimare sunt multiple şi variate. Alături de cuvînt şi gest, dansul, cîntul, mimica şi acrobaţia fac parte integrantă din acţiune. Teatrul cla­sic foloseşte o scenă aproa­pe goală, doar cîteva elemente convenţ­o­­nale care să sugereze locul de acţiune. Acelaşi element sugerează uneori un turn, un pod sau alteori o masă. Actorul însă are atîta măiestrie în jocul său, îneît este în stare să creeze convingător şi artistic spaţiul scenic. în timpul şederii mele în China am vă­zut mai multe spectacole de acest gen, ur­mate de discuţii ale oamenilor de teatru. Din aceste întrevederi s-a desprins pe de o parte tendinţa regizorilor de a concretiza locul de acţiune prin elemente precise de decor şi, pe de altă parte, tendinţa acto­rilor de a păstra toate posibilităţile pen­tru demonstrarea măiestriei, în unele din spectacolele pe care le-am văzut, cum este de pildă „Vînătoarea de tigri“, fundalul pictat admirabil, reprezentînd un peisaj de noapte unde apa, in lumina line . Sclipea printre trestii, fundal cuprins între perdele laterale cenuşii, a creat d­tt prima clipă sentimentul poetic al locului de acţiune. în trecut, ca şi în teatrul shakespearian, rolurile de femei erau interpretate numai de bărbaţi. Această convenţie teatrală este încă păstrată şi multe dintre eroinele celebre îşi găsesc străluciţi interpreţi prin­tre actorii bărbaţi. Unul dintre aceştia este marele actor Meg Lan-fan, celebru în lumea întreagă pentru stilul, graţia, arta cimnului şi dan­sului cu care interpretează rolurile de dra­mă şi comedie ale eroinelor tirtere din repertoriul teatrului clasic. Nici una din tinerele şi talentatele actriţe care au adus pe scenă O tinereţe reală n-au izbutit să transmită acest sentiment publiculu­i cu aceeaşi tărie cu care o face Mey Lan-fan, care împlineşte in curând 60 de anii. L-am cunoscut pe Mey Lan-fan. Omul este tot atât de excepţional ca şi artistul. Mare patriot, el a refuzat să joace în timpul ocupaţiei japoneze, iar astăzi este un adevărat artist cetăţean, una din cele mai de seamă personalităţi ale Chinei noi. Alături de teatrul clasic, în China se dezvoltă teatrul modern, bazat pe o dra­maturgie nouă, cu o tematică actuală le­gată de munca şi lupta pentru construirea socialismului. Acest teatru nu este rupt de celălalt şi se dezvoltă pe baza aceloraşi mari tradiţii naţionale. Din „Fata cu părul cărunt”, „Rîpa balaurului”, „Marşul cel lung”, „Furtuna”, şi atîtea alte specta­cole pe care le-am văzut din noua pro­ducţie, am putut să-mi dau seama că tî­­năra dramaturgie chinezi merge pe dru­mul realismului socialist. Autorii, regizo­rii, actorii şi pictorii de teatru urmăresc în creaţia lor să înţeleagă şi să aplice principiile artei realiste. în China există actualmente aproape 2000 de trupe de teatru profesioniste, cu o medie de un milion de spectatori pe zi. Aceste cifre fantastice pentru noi arată dragostea şi interesul poporului pentru teatru. Tot ceea ce am trăit şi am văzut în China îmi este viu în amintire. Iar expe­rienţa mea de artist s-a îmbogăţit cu marea lecţie pe care o oferă arta chineză. Nf. 3402

Next