Scînteia, septembrie 1956 (Anul 25, nr. 3689-3714)

1956-09-01 / nr. 3689

Pag. 2 VIAŢA DE PARTID Membrii de partid să fie exemplu în acţiunea de cooperativizare a agriculturii Departe de reşedinţa raionului Băi­­leşti, pe malul Dunării, se află situată comuna Bistriţa. Harnicii ţărani mun­citori de aici — agricultori pricepuţi şi pescari pasionaţi — muncesc cu mult sirg din zori şi pina in noapte... ...De multă vreme activitatea co­muniştilor a început să se facă tot mai simţită în­­viaţa satului Multe lucruri s-au schimbat în viaţa ţărani­lor muncitori din sat şi fiecare schim- t­are, fiecare pas înainte sunt string împletite cu munca organizaţiei de bază, cu munca comuniştilor. Muncind mai bine ca în anul tre­cut, organizind întreaga muncă fie agitaţie în circumscripţiile electo­rale comunale, folosind mai bine agi­tatorii şi activul fără de partid, pe baza unui plan de muncă întocmit după Congresul al H-lea al P.M.R., organizaţia de bază a contribuit ca anul acesta să se înfiinţeze în comu­nă trei întovărăşiri agricole cu peste 65 de familii. în frunte, ca de obicei, au fost membrii de partid Petrişor Ma­rin, Dumitru Dincă şi alţii. încă din anii trecuţi în comună a luat fiinţă şi o gospodărie colectivă. S-a schim­bat şi faţa comunei, în comună se con­struieşte acum un frumos cămin cul­tural, iar de curînd s-a terminat con­struirea podului peste gîrla Staicului. Toate acestea au fost făcute­­de ţăranii muncitori din comună, la îndemnul şi cu ajutorul organizaţiei de bază. Prin înfiinţarea gospodăriei colective şi a celor trei întovărăşiri agricole s-au petrecut unele schimbări şi în organi­zaţia de partid Unii membri de par­tid au intrat în gospodăria colectivă, alţii în întovărăşirile agricole iar o altă parte continuă să se afle în afara sectorului socialist al agriculturii, în organizaţia de bază din Bistri­­ţa a avut loc de curând adunarea pentru darea de seamă şi alegeri. Participanţii la adunare au vorbit nu numai despre realizări, ci au discutat şi despre lipsurile care au existat în activitatea organizaţiei de bază, in ac­tivitatea fiecărui membru de partid în parte «­1 Trebuie să arătăm tovarăşi — s-a ridicat să vorbească dintr-un colţ al încăperii tov. Stan Ştefan — că noi stăm destul de prost cu transfor­marea socialistă a agriculturii faţă de celelalte comune din raionu! nostru. Sectorul socialist pe comună reprezintă acum doar 9%, deşi noi ne-am anga­jat, după dezbaterea documentelor Con­gresului al II-Iea, cînd am întocmit planul de măsuri al organizaţiei de bază, că prin muncă politică, pînă la 31 decembrie a. c. să se coo­­perativizeze 27% din suprafaţa ara­bilă­ a comunei. Ceea ce e mai rău însă — a­­continuat el — este faptul că un mare număr de membri de par­tid din comună nu sunt exemplu în această acţiune. E drept că mulţi au intrat în gospodăria colectivă şi nu în­tovărăşirile agricole, însă mai sunt încă 26 dintre noi care nu s-au în­scris în nici o formă a sectorului so­cialist. Cred că adunarea noastră ge­nerală de azi are un cuvînt greu de spus în această chestiune. După cum vedem cu toţii, şi gospodăria colectivă, şi întovărăşirile şi-au dovedit superioritatea, obţinînd o recoltă de grîu cu peste 400 kg. mai mare la hectar faţă de sectorul indivi­dual. De curînd a apărut Rezoluţia ple­narei C.C. al P.M.R. din 16—17 iulie a.c., care ne luminează mai bine calea şi ne arată ce avem de făcut. Mai mulţi participanţi la discuţie au criticat şi făptui că unii mem­bri de partid s-au înscris numai de formă în întovărăşire, cu suprafeţe foarte mici faţă de cele pe care le au. Aşa, de pildă, este cazul tov. Trană Gheorghe, care din suprafaţa de 5 ha. s-a înscris în întovărăşire numai cu 0,50 h­a, iar tov. Barariu Nicolae din suprafaţa de 3 ha. s-a înscris numai cu 0,25 ha. Despre problemele transformării so­cialiste a agriculturii au vorbit în con­tinuare mai mulţi membri de partid. Darea de seamă şi discuţiile — a spus către sfîrşit tov Pîrvu Dumitru — nu s-au ocupat de munca de propagandă şi agitaţie desfăşurată de organizaţia de bază şi nici de eficacitatea ei. Este şi aceasta o mărturie că in acest sector, de fapt mi prea s-a muncit. Aşa, de pildă, Rezoluţia din 16—17 iulie a C.C. al P.M.R., care tre­buie cunoscută de fiecare ţăran mun­citor, nu a fost dezbătută de­cit cu membrii de partid. Pen­tru popularizarea prevederilor rezo­luţiei in rindurile celorlalţi ţărani mun­citori din comună nu s-a făcut ni­mic. Desigur că era de datoria noas­tră s-o prelucrăm şi cu tineretul,­­ cu deputaţii, cu femeile, cu toţi ţăranii­­ muncitori, la căminul cultural şi în cir­­i­cumscripţiile electorale. Membrii de partid au discutat des­pre necesitatea intensificării muncii politice pentru pregătirea și executa­rea muncilor agricole de toamnă. Adunarea generală, în cadrul căreia au participat la dezbateri numeroși membri de partid, a analizat pe larg felul cum a muncit vechiul birou pentru atragerea unui număr cît mai mare de ţărani muncitori—bărbaţi şi femei — în acţiunile întreprinse pentru înfăptu­irea hotărîrilor partidului şi guvernu­lui. Din dezbateri s-a desprins faptul că in acest domeniu, organizaţia de bază a avut lipsuri serioase. Este ca­racteristic, în acest sens, cuvîntul to­varăşei Alexandrina Rusu care a spus printre altele : „Nici în darea de sea­mă şi nici în discuţii nu s-a spus mai nimic despre activitatea femeilor din comuna noastră. Or, după cum ştiţi, în comună sunt femei fruntaşe ca Elena Borcan, membră de partid, Ioana Gri­­gore şi altele, care sînt fruntaşe la munca cîmpului şi în activitatea ob­ştească. Femeile ar putea da un mare ajutor în munca politică pentru coo­perativizarea agriculturii. Nu ştiu de ce ne ocupăm atît de puţin de mun­ca femeilor, doar partidul ne-a indi­cat în repetate rînduri că orga­nizaţiile de bază trebuie să în­tărească în permanenţă munca poli­tică în rîndul femeilor. Am ridicat această problemă — a spus ea în în­cheiere — nu fiindcă sînt femeie, ci pentru a arăta că în general există o atitudine nejustă din partea organi­zaţiei noastre de bază faţă,de munca femeilor“. După alegerea noului birou al orga­nizaţiei de bază s-a supus spre dis­cuţie proiectul de măsuri al organiza­ţiei de bază, în care un loc central îl ocupă munca politică pe care o va desfăşura organizaţia de bază pentru popularizarea largă a Rezoluţiei plena­rei C.C. al P.M . din 16—17 iulie. Aşa, de pildă, adunarea generală a recomandat biroului organizaţiei de bază, printre altele, să desfăşoare o susţinută muncă politică şi de convin­gere a membrilor de partid care au pămînt, astfel ca pînă la 31 decembrie a.c. să nu mai existe în comună nici un membru de partid rămas în afara sec­­torului cooperatist al agriculturii. NICOLAE ROȘCA Plenara C.C al Sindicatului muncitorilor din industriile de petrol, chimie şi gaz metan Joi 30 august a avut loc în Capitală Plenara Comitetului Central al Sindi­catului muncitorilor din industriile de petrol, chimie şi gaz metan. La baza lucrărilor desfăşurate la primul punct al ordinei de zi au stat rapoartele de activitate prezentate de preşedinţii comitetelor de întreprindere de la schela Boldeşti şi fabrica de hîr­­tie „Steaua Roşie“ din Bacău, precum şi coraportul expus de tov. I. Frăţilă, secretar al C.C. al Sindicatului munci­­torilor din industriile de petrol, chi­mie şi gaz metan. Plenara a constatat că sarcinile tra­sate sindicatelor din aceste ramuri industriale cu privire la traducerea în viaţă a istoricelor hotărîri ale Con­gresului al ll-lea al P.M.R. au deve­nit un program concret de acţiune. Participanţii la lucrările plenarei au dezbătut pe larg lipsurile care mai frînează dezvoltarea celor trei indus­trii şi au indicat măsuri practice pen­tru lichidarea lipsurilor. Concluziile asupra primului punct al ordinei de zi au fost trase de tov. I. Dobre, preşedintele Comitetului Cen­tral al Sindicatului muncitorilor din industriile petrol, chimie şi gaz metan. (Agerpres) Note sportive Gazda n-a fost la înălţime lu oraşul Turda, faptul x i gazdă a finalelor cam- x Uui republican de polist- X W.A. trebuia să constituie X e. J \ din anul trecut, după u rile aceleiaşi competiţii, a­u avut loc la Câmpina, x ierea ca ediţia din 1956 x nispute la Turda a venit X din partea C.C-F.S.-regio- x ul. Cunoscute fiind posi- x­­i­bilităţile de organizare, tehnice x l şi mai ales „tradiţia" sportivă a X x acestei regiuni, invitaţia a fost x i acceptată. In plus, Turda fiind x x și un mare centru muncitoresc, x x popularizarea acestui gen de x X întreceri în rîndul muncitorilor x x ar fi fost un lucru binevenit. x x Entuziasmul, dorinţa concu- x a renţilor de a obţine rezultate x­­ cît mai bune au contrastat însă » x cu condiţiile asigurate de orga- x a nizatori. x a Aceştia au făcut lucru de min- X x tuială şi în ultimul moment. De x a aceea în dormitoare, concuren- X 51 ții nu s-au putut odihni, iar la X 0 restaurantul „Ciocîrlia“ din X 0 Turda li s-a servit de multe ori x 0 un meniu neindicat pentru spor- x 0 tivi şi în condiţii neigienice. x 0 Nici celelalte organe locale, X 0 sfatul popular, C.C.F.S. etc., X (­ n-au prea pus la inimă proble- X 0 ma organizării campionatului de x 0 pollution. Semnificativ este fap- X 0 tul că spectatorii prezenţi la X­ stadion în cele două zile de con- x curs veniseră întîmplător. Ei X erau obişnuiţii spectatori ai me- x durilor de fotbal (la Turda sunt X două echipe — „Progresul" şi x „Energia" — care activează în X categoria C.). Mulţi m­ei nu a­ X flaseră că oraşul lor găzduieşte X un campionat republican. x Nici Comitetul orăşenesc de x partid Turda n-a dat la timpul x potrivit sprijin organizării cam- x pionatului, deşi un membru al X său, tov. Bardoşi, era preşedin- x Q tele comisiei de organizare. x x Un singur lucru remarcabil x X (dar acela fără intervenţia or- x r ganizatorilor): gestul muncito- X x rilor de la fabrica de sticlă şi X x de la „Electro-ceramica" din X x oraş, care au oferit frumoase X X daruri concurenţilor. X Q *• D. \ Maestre ale cusăturilor naţionale Aţi admirat vreodată, în vitrina unui magazin sau la vreo expoziţie de artă populară frumoasele noastre cusături naţionale ? Multe asemenea lucruri de artă — covoare, ii, costu­me naţionale — se execută la coopera­tiva de artă populară „8 Martie“ din Breaza. 2300 de femei lucrează la a­­ceastă cooperativă. Arta cusăturilor frumoase este un meşteşug pe care îl deprind din copi­lărie femeile de prin partea locului. De aceea, nu e de mirare dacă ai să găseşti aci femei cu părul albit lu­­crînd alături de fete de 14—15 ani. Iat-o, de pildă, pe Ţurcanu Florica, o tînără membră a cooperativei. Poar­tă insignă de fruntaşă. Pe pînza sub­ţire degetele ei agere încrustează cu aţă de mătase minunate modele naţio­nale. Mama şi sora ei lucrează de ase­menea pentru cooperativă. Din activitatea muzeului regional Constanţa Muzeul regional Constanţa este vi­zitat zilnic de un mare număr de oa­meni ai muncii. Aci sunt expuse nume­roase piese arheologice care vorbesc despre trecutul îndepărtat, despre via­ţa oamenilor care au trăit cu­ multe mii de ani în urmă în Dobrogea. Colectivul de muzeografi desfăşoară o vie activitate pentru colecţionarea şi descoperirea de noi piese de muzeu. In urma săpăturilor făcute la Gura Dobrogei, colecţia de piese din paleo­litic a muzeului a fost îmbogăţită cu noi obiecte de valoare. Săpături arheologice se mai fac și în alte localități din regiunea Constan­ța. La Histria s-a descoperit de curînd un nou templu. Lucrările arheologice ce se fac la Capidava vor furniza un bogat material din perioada prefeu­­dală. IN ORAŞUL MINERILOR Odată cu îmbunătăţirea condiţiilor de muncă — prin introducerea mecanizării în minele de cărbuni, prin măsuri hotărîte pentru protecţia muncii etc. — grija statului nostru faţă de mineri se concretizează şi prin crearea unor condiţii de viaţă din ce în ce mai bune pentru aceștia. In clişeu : Un aspect al orașului minerilor din bazi­nul carbonifer Schitu Golești-Muscel. S­CI­N­T­E­I­A De ce atîtea „R“-uri la uzinele „Steagul Roşu“ ?­­ Muncitorii din sectorul turnătorie, precum şi tehnicienii din serviciile teh­nice ale uzinelor „Steagul Roşu“ din Oraşul Stalin au depus în ultimul an şi jumătate eforturi susţinute pentru introducerea şi extinderea procedeului tehnologic de turnare î­n forme-coji. Acum, acest procedeu de înaltă pro­ductivitate se aplică nu numai la tur­narea pieselor pentru autocamion, ci şi la confecţionarea modelelor de alu­miniu. De curînd, in­uziciţ i­a statulii o nouă reţietă de amestec pentru tom­fecţionărea formelor In prozent, ames-­ tecul nui se mai prepară,după,metoda semiumedă, cu acetonă, ci pe cale us­­cată, cu pietrul lămpant, costul mano­perei reducîndu-se cu circa 70%. Pen­tru extinderea­ acestui procedeu şi la turnarea altor repere s-a construit o nouă instalaţie care are o productivi­tate cu 400% mai mare decit a celei existente. Pînă la sfîrşitul acestui an, colecti­vul uzinei şi-a propus să toarne după acest procedeu tehnologic, 28 repere, faţă de 9 repere cîte se toarnă în pre­zent în forme-coji. ★ Deşi numărul pieselor care se toarnă după noul procedeu tehnologic creşte, totuşi, procentul de rebuturi la piesele care se execută după alte metode, dar care au o greutate specifică mare în planul de producţie al sectorului tur­nătorie, se menţine încă ridicat. Din această cauză, productivitatea muncii în acest sector-cheie al uzinei nu creş­te pe măsura posibilităţilor reale, iar preţul de cost este depăşit. Recent, am asistat la o discuţie a­­prinsă intre cîţiva muncitori în secţia turnătorie de fontă a uzinei. Toţi erau strînşi în jurul unor grămezi de blocuri pentru motoare, abia curăţite de pă­mînt. — Uite cum stau blocurile aici şi noi n-avem de lucru un schimb întreg — spuse unul dintre ei. După felul cum vorbea, am înţeles că lucra în alt sec­tor al uzinei. Intr-adevăr, era un mun­citor din sectorul uzinei. — Voi le turnaţi, ie curăţiţi şi, tot, voi le „botezaţi“, scriind cu cretă pe ele litera „R“, complectă alt muncitor. Mergînd în secţia turnătorie, am a-­­flat repede sensul iniţialei „R“ : în­semna rebut In primul semestru al a­­cestui an, procentul de rebuturi la unele repere, în loc să scadă, a crescut aproape lună de lună. Faţă de luna ianuarie, de exemplu, în luna iulie pro­centul de rebuturi a crescut cu 24,7% la blocul-motor, cu 11,1% la chiulasă, cu 17,3% la racordul de evacuare etc. Principala cauză a creşterii procen­tului de rebuturi în sectorul turnătorie al uzinelor „Steagul Roşu" este nepre­­gătirea din timp a fabricaţiei pieselor. Deseori, în turnătoria de fontă a uzi- ■ nei unele modele nu sunt însoţite de planul de operaţii. Din această cauză multe operaţii ca : prepararea nisipuri­lor, confecţionarea miezurilor ş­a. se execută numai pe baza unor indicaţii sumare şi alteori greşite date de maiştri şi tehnicieni. De exemplu, după ce miezul pentru cămaşa cilindrului este­ scos din cutie, muncitorii îl stropesc cu o cantitate suplimentară de ulei de in, chipurile în scopul măririi rezistente­ mecanice a acestuia Conducerea secto­rului nu s-a sezisat însă că, în timpul turnării, uleiul provoacă gaze în masă, lichidului, piesele se deformează şi sunt astfel rebutate. De asemenea, nu­meroase modele şi cutii de miezuri sunt uzate, iar la asamblare acestea necesită operaţii suplimentare. De la începutul fabricării autocamionului şi pînă a­­cum, serviciul metalurgului-şef nu a luat măsuri pentru a se executa în uzină modele de rezervă. Chiar mo­delele existente nu sunt controlate pe­riodic şi nu sunt bine întreţinute. Deficienţe serioase există şi în pro­cesul tehnologic de turnare a fontei. Din cauza distanţei prea mari între cu­­bilouri şi banda de turnare, transportul oalelor cu fontă lichidă durează cel pu­ţin 15-20 minute, timp în care fonta pierde din temperatură, iar formele nu pot fi umplute suficient, ceea ce duce la rebutarea pieselor. Experienţa arată că ,tehnica înaintată nu se Introduce în producţie de la sine, fără o muncă perseverentă şi susţinută d de sprijinire a tot ceea ce împinge îna­­■ m­ie producţia. Deşi colectivul uzine­lor „Steagul Roşu“ face paşi înainte ,pe linie, însuşirii şi aplicării tehnicii , noi, totuşi, în sectorul turnătorie se tă­răgănează punerea în funcţiune a unor utilaje de mare productivitate. De pildă, de luni de zile în acest sector stă neterminată o instalaţie modernă de uscare a nisipurilor de miezuri, în timp ce uscarea miezurilor se face cu o instalaţie improvizată, cu randa­ment redus în turnătoria de fontă a uzinei, nu­meroase piese se execută manual. De­oarece majoritatea pieselor mijlocii nu sunt executate la maşini, ci manual, productivitatea muncii este scăzută, ceea ce influenţează negativ asupra planului şi a cîştigurilor muncitorilor. In acest sector, unele cadre tehnice se preocupă îndeaproape, cu spirit de răspundere, de buna organizare a muncii şi a producţiei. Tov. Oprea Opran, şeful sectorului, şi ing. Vicenz Condrat, metalurg-şef, depun însă efor­turi insuficiente pentru ridicarea cali­ficării­ profesionale a unor tehnicieni. Inginerul Ion Cătănaş, de pildă, nu poate aduce o contribuţie pe mă­sura posibilităţilor la rezolvarea unor probleme ale producţiei din sector, de­oarece este nevoit să irosească mai mult de jumătate din timpul lucrului îndeplinind sarcini administrative. Tot­odată, în unele posturi care hotărăsc desfăşurarea procesului de producţie sunt încadraţi tehnicieni care s-au pre­gătit în alte domenii de activitate. Bu­năoară, într-un post de tehnolog este încadrat un inginer ...agronom. Din şase controlori tehnici de calitate la miezuri, numai unul este calificat în meseria turnării metalelor; de aseme­nea, la controlul tehnic al pieselor tur­nate, nouă controlori nu au o pregătire corespunzătoare acestei munci. In cele opt luni care au trecut de la Congresul partidului, delegaţi ai Minis­terului Industriei Metalurgice şi Cons­trucţiilor de Maşini au vizitat, ce-i drept, sectorul turnătorie al acestei uzine.­­ Ei au constatat o parte din deficienţele existente, iar uneori acestea le-au fost sezisate de munci­tori, dar, potrivit unui prost obicei, s-au mulţumit să „ia cunoştinţă“ sau să le noteze în carneţel, iar lucrurile au ră­mas şi astăzi ca la început. Nu erau oare mai folositoare aceste vizite dacă delegaţii ministerului ar fi analizat concret, la faţa locului, cauzele rebutu­rilor, spre a putea să indice condu­cerii tehnico-administrative măsurile cele mai potrivite pentru folosirea în spirit gospodăresc a metalului ? Cel de-al ll-lea Congres al partidu­lui a pus în faţa colectivelor de între­prinderi sarcina de a lupta pe toate căile pentru creşterea continuă a pro­ducţiei şi productivităţii muncii, pentru reducerea preţului de cost şi îmbună­tăţirea calităţii produselor. Colectivul uzinelor „Steagul Roşu“ nu trebuie să se­ încînte de realizările — valoroase, ce-i­­drept — obţinute pînă acum, ci, lu­ptind cu fermitate pentru­ traduce­rea în viaţă a sarcinilor importante ce-i revin în noul cincinal, să ia măsuri concrete pentru lichidarea re­buturilor în sectorul turnătorie spre a putea livra industriei și agriculturii mai multe autocamioane. Ing. VASILE TRIFU CONSTANTIN LINTE Trecuse vreme de cînd Maria lynn, ţăranca din -'Ţara Moţilor, îşi bucura­se bărbatul cu o veste mare: — Mitule, îţi fac un flăcău. Mitu avea nişte hîrtii pictate cu linii şi tot felul de semne ştiute numai de el. Socoteala era rotundă ; doi ani au trecut de cînd nevastă îi dăduse vestea. Care flăcău ? Nici urmă de flăcău. Măcar fată, dar să fie odată. Nimic din toate cîte-i spusese doftoroaia nu-i desluşea de ce de doi ani nu-i naşte nevasta. Şi aşa treceau zilele. Mitu alerga, ca o sufrlugă de la o vecină la alta să ceară sfat. Maria se văita de dureri şi aştepta doar, doar o veni sorocul. Intr-o zi, cînd Maria era singură a­­casă, a deschis uşa un om înalt, bine legat, cu ochi albaştri. S-a recomandat drept inginer de drumuri şi a cerut de băut. Din una, din alta, a luat-o pe Ma­ria la întrebări. Doctorul An­atol Teodorescu, care fusese nevoit să se recomande drept inginer ca să nu stîrnească îngrijora­rea femeii — cu o teamă superstiţioasă de medici — şi-a dat seama în scurtă vreme că Maria are un fibrom uriaş; cît despre sarcină, nici vorbă. Trebuia să procedeze însă cu băgare de seamă şi după ce dibuise diagnosticul. Dacă femeia ar fi aflat că unicul ei leac este operaţia, atunci neliniştea s-ar fi transformat în groază. — Ştiu eu un doctor la Abrud care are un ac cu vîrf aurit — i-a spus doc­torul. El o să te vindece. — La Abrud la doctor nu mărg ! — a fost răspunsul categoric al femeii. Doctorul a pus în mişcare tot satul Ivăneşti (comuna Scărişoara)­. In frun­te cu secretarul organizaţiei de partid, un grup de oameni mergea zilnic la Maria „s-o lămurească“. Şi a pornit într-o zi Maria la Abrud să găsească „acul cu vîrf aurit“. A a­­juns bineînţeles în sala de operaţii. Mitu aştepta neliniştit pe sală. A vă-' zut o soră trecînd în fugă. A oprit-o. — Ce-i face muierii, mă rog ma­tale ? — Nu te frămînta degeaba omule, i-a răspuns sora. Acuşica-i gata ope­raţia. •„ , Mitu şi-a acoperit faţa cu mîinile şi a strigat: „Vai mie, vădan nenorocit!“ A ajuns într-o goană înapoi la Ivă-neşti şi a început a ciopli sicriul. A trecut o zi, au trecut două, trei,­ şapte. Nimeni nu-l chema la Abrud să-şi ia „moarta“. In a 15-a seară a apărut, ca din pămînt, Maria. Mitu a îngălbenit, apoi şi-a frecat ochii cu pumnii. — Măi muiere, tu ăi fi ? — Dar cine, bărbate, să fie? Şi să ştii: mi-s sănătoasă Dar ce-i cu co­­pîrșeul acela? —­ Apoi, ghici temerea bărbatului, izvorîtă din nălucirile cu care-i împuiase capul doftoroaia satu­lui. — D-apoî, bărbate, te ai cam pripit cu îngropăciunea Da’ nu-s mîhnită de tine, că neștiutori am trăit amîndoi pe lumea asta. Toată noaptea i-a povestit cum au operat-o, că era să moară dacă n-o du­ceau de grabă la spital, că de-acu îna­inte o să aibă copii. Nu mai contenea cu lăudatul medicilor. — A fost prim­a­ și poste cea mai sem­nificativă întimplare care mi-a confir­mat presupunerile despre înapoierea și întunecimea de veacuri din Ţara Moţi­lor — îmi povestea doctorul Teodo­rescu. În 1950 cînd am venit aici, au­zisem doar cîte ceva, dar îmi rămăse­seră ,bine, întipărite ca minte cuvintele lui Bogza : „...Numai, în privinţa a­­ceasta, a sifilisului şi a tuberculozei, Ţ­ara­ Moţilor nu mare o­ ţară de pia­tră... Se spune că fosta stăpînire ştia în ce grad e întinsă molima aci, şi se bu­cura că acest neam, care i-a dat atît de lucru, e ros pe dinăuntru, subţiat, minat de bolite grave în care ea gă­sea un aliat“. În 1950 la Scărişoara, pe locul unde se află actualul dispensar, exista o ca­meră dărăpănată Binefacerile medici­nii, ale progresului şi civilizaţiei nu pătrund cît ai bate din palme pe vîr­­furi de munte. Noua ocîrmuire’ÎL îm­puternicise pe tînărul medic să facă acum cunoscute­­moţilor aceste lu­cruri. Cu fonduri speciale din bugetul statului, cu munca voluntară a ţăra­nilor,« cu ajutorul organizaţiei de par­tid s-au înălţat aci dispensarul, o casă de naşteri şi staţionar Există acum şi bucătărie dietetică, instalaţie de apă, lumină electrică şi baie, şi şaretă, şi sa­nie. Personalul medical: un medic, două felceriţe, o moaşă şi o soră me­dicală. Bătălia cea grea nu s-a dat însă pen­tru construcţia dispensarului — pentru asta s-au pus la dispoziţie cele­ trebuin­­cioase — ci împotriva prejudecăţilor. Cel puţin în primul an vaccinările TAB n-au izbutit nici cu vorba bună, nici cu cea aspră. Le era oamenilor frică de „ac“ şi pace. Acum vin oamenii sin­guri la dispensar şi-şi suflecă voini­ceşte mîneca: — Gata, tovarăşe doctor ! Impunge­­mă cu şaraful ăla ascuţit la cap. O femeie de moţ, Maria Petruse, a născut 11 copii în paie, tăindu-şi sin­gură cordonul ombilical (cîţiva copii i-au murit imediat după naștere). Al 12-lea prunc l-a născut la casa de naș­teri.­­ • Aproape 80% din femeile comunei aduc pe lume copii aci. O cer singure, nu mai e nevoie de lămurire întot­deauna la Scărișoara mortalitatea in­fantilă înregistra o cifră impresionan­tă : 28 —30%. In 1951 a venit aci, în creerul Apusenilor, un ministru — Ce-ţi trebuie — l-a întrebat pe medic — ca să scazi mortalitatea in­fantilă ? — In primul rînd medicamente și a­­limente — O să le ai. După cîteva săptămîni au sosit la dispensar multe kilograme de zahăr, marmeladă făină, zeci de pachete cu medicamente. Au fost distribuite — şi de atunci în fiecare an la fel — ali­mentele. S-au depistat şi tratat din vre­me gravidele bolnave , a făcut vita­­minizarea în masă a gravidelor şi co­piilor. Azi mortalitatea infantilă a scă­zut la 5,6%. Cît despre sifilis, încuibat pe vre­muri aci aproape fără putinţă de scă­pare, azi e pe cale de dispariţie. Aş vrea să mai povestesc, în înche­iere, o scurtă întîmplare Mi s-a părut edificatoare pentru schimbarea petre­cută în psihologia oamenilor care mai ieri încă nu ştiau ce înseamnă medi­cină. Sau aveau oroare de ea. Tot la Scărișoara, la dispensar. A ve­, nit un om uscățiv,­­blond, cu privirea ageră. A intrat în subiect, sigur de sine, fără introduceri — Tovarășe doctor, eu mi-s supă­rat. . ..•' — Care-i baiul, Gheorghe ? — Păi să vedeți. în rîndu’ firii era ca eu să plec la Herculane în august. Ieri am auzit că se amină pentru sep­tembrie. Nu-i bine deloc. — Măi Gheorghe, ia zii tu mai bine cum era Cu „rîndu’ firii“ înainte? întrebarea fusese pusă ca să aud eu răspunsul, doctorul Teodorescu îl cu­noștea foarte bine. Am aflat de la Gheorghe Jun­can că „rindu’ firii“ înainte era așa fel că el, moţ sărac care lucra em­bere, petrecîndu-şi toată viaţa în pă­dure, să se îmbolnăvească de „ră­ceală cu ghimpi şi umflături in mîini şi picioare”, (ceea ce — traduce el în limbajul medical de cu­rînd însu­şit — era un reumatism avansat). „Rîndu’ firii” era ca luncan să rabde, să tacă și să înghită Cui să se plinga? Acum nu mai poate lucra la coop^®' tivă laolalta cu Consătenii reumatis­mul și - a făcut drum adine in b'azele sale I ticrează la o școală e sindica­list. In urm­ă cu 2 ani a fost internat la «taționai (menia să I vezi atunci cum a schimbat cioarecii cu pija­maua), a fost trimis apoi de sindicat la Herculane Băi calde, tratamente de tot felul, distraclii (mergea şi la dans) , a intors mult schimbat în bine A văzut viaţa nouă şi a deschis ochii mari . Acu’, dacă avem alte rosturi şi alte dreptui dacă ■ aliu' „rîndu' firii“ în satele noastre de ce n-aş pleca în august la Herculane ? I a spus medicul că acolo nu-i tîr­ziu să plece și taina Dar Juncan a plecat totuși neconvins — Tot mai bine ar fi fost în au­gust... Nemăsurat de lung mi s-a părut drumul străbătut de la femeia aș­­teptînd să nască timp de doi ani, ris­­cind să moară, fugind de medic ca de ciumă, la moţul care ţinea morţiş să plece la băi, nu în septembrie, ci nea­părat în august... IOANA DRAGAN Dacă-i altu’ rîndu’ firii“... Borislavul astăzi Redă-mi sănătatea, pane, a­­mărît ce sînt. la-ţi înapoi sala­riul blestemat! la-ţi şi banii agonisiţi cu preţul sîngelui meu la-ţi totul! Redă-mi nu­mai sănătatea ! Am copii mici... Aşa scria Ivan Franko despre via­­ţa muncitorilor petrolişti din Boris­lav. Munca manuală grea, neome­nească şi exploatarea nemiloasă, să­răcia cumplită şi „şepele“ cenuşii, în­tunecoase un loc de case — iată ce-l aştepta pe fiecare om venit la Boris­lav în căutare de lucru. Ne amintim bine de vechiul Boris­lav, de străzile sale murdare, cu băl­toace de ţiţei, care răspîndeau un mi­ros insuportabil, de azilurile de noapte de pe ale căror ziduri căzuse tencu­iala, de cîrciumile întîlnite la fiecare răscruce, de munca istovitoare la sonde. In vechiul Borislav existau întot­deauna 10—15.000 şomeri. Ei dormeau pe străzi, umblau sgribuliţi şi, pen­tru a cîştiga o bucată de pîine, erau nevoiţi să accepte orice condiţii. Nici­odată nu era de lucru pentru toţi. Dmitri Vasilievici Iaecinik, de pildă, a fost şomer din 1934 pînă în 1939 — anul reunirii cu Ucraina Sovietică. Aşa era viaţa noastră, pe care a descris-o întocmai Ivan Franko în „Povestiri din Borislav“ şi în schiţa „Borislavul rîde". Ea a rămas nes­chimbată din vremea lui Ivan Franko şi pînă în 1939. Muncitorii petrolişti din Borislav nu au îndurat însă cu resemnare exploa­tarea şi asuprirea. In inimile lor spi­ritul lui Benedi — un erou al lui Franko — nu s-a stins niciodată Ne amintim cu toţii de greva generală din 1925 de la schelele petrolifere, de răscoalele din 1936 ale oamenilor înfo­­metaţi.­­ Tineretului îi este greu să-şi ima­­­gineze ororile trecutului : în anii Pu-­­terii Sovietice Borislavul a devenit de­ nerecunoscut. Borislavul nostru de astăzi este un oraş frumos, bine arme­­najat, oraşul petroliştilor —­ oameni cu­­o viaţă frumoasă îndestulată, ci­vi-­ lizată. Acolo unde altădată se aflau cîrciumi, se înalţă astăzi cluburi, case de cultură, şcoli. Avem locuinţe bune, iar munca noastră ne este asigurată­­­şi răsplătită după merit. Nimeni dintre noi nu mai este a­­cum preocupat de grija zilei de mîine,” bătrîneţea ne este asigurată. Pensia de 800-900 ruble pe care o primesc cei bătrîni reprezintă o sumă îndestu­lătoare pentru a asigura o viaţă fără griji. Fiecare se străduieşte să mun-L cească azi cît mai bine, căci sta­tul a asigurat pentru aceasta condi­ţiile ; întregul utilaj tehnic al schele­lor a fost reînnoit, automatizarea se introduce pe scară largă. Un singur sondor poate urmări astăzi de la ta­bloul de comandă funcţionarea a zece sonde. Iar Borislavul, care trăieşte as­tăzi o viaţă cum visa cîndva neuitatul­ nostru Franko, dă patriei tot mai mult petrol. D. IAECINIK, I. GHERICI, S. PILKOV, M. GHIRIAK sondori la schela nr. 8 a trustului­­ „Borislavneft“ ›■ Un izvor nesecat Ziua de 30 octombrie 1898 va ră­­mîne întotdeauna în amintirea mea ca una din zilele cele mai luminoase ale tinereţii meie. In această zi s-a sărbătorit la Lvov împlinirea a 25 de ani de activitate pe tărîm literar şi obştesc a lui Ivan Iakovlevici Franko, marele fiu al poporului ucrai-­ nean, îmi amintesc cuvintele emoţio­nante, rostite de cel sărbătorit la această solemnitate: — Ca fiu de ţăran, hrănit cu pîinea uscată a mujicului, am simţit că da­toria mea este să-mi închin viaţa po­porului simplu. Pe noi ne atrăgea spiritul său ne­­îmblînzit de luptător revoluţionar, cu­noştinţele sale vaste, marele său ta­lent literar Iată de ce atunci cînd noi, un grup de studenţi, an­ hotărît să traducem în limba ucraineană „Mani­festul Partidului Comunist“ ne-am a­­dresat lui­­ Ivan Iakovlevici şi i-am povestit 4€SPi­e dificultăţile noastre. El ne-a ascultat şi apoi zîmbind, ne-a dat de înţeles cît de multe mai avem de învăţat. Mai tîrziu, ori de cîte ori aveam nevoie de ajutorul lui, el nu-şi precupeţea nici munca, nici timpul. Cine nu şi-a încercat în tinereţe­ puterile în domeniul poeziei ! Şi eu m-am apucat să fac versuri, iar pri­mele încercări lterare le-am dus lui­ Ivan Iakovlevici. Am­ atras atenţia lui Ivan Franko şi primele mele lucrări muzicale. Profe-­­sional el nu s-a ocupat niciodată cu muzica, totuşi ştia să aprecieze ope­rele muzicale. Poporul „l-a învăţat“ ce înseamnă muzica. Suflul folclorului, care străbate creaţia lui Ivan Franko,­ face ca poezia lui să fie atît de mu­’­­zicală, încît a atras de mult pe com­pozitorii sovietici. Din creaţia lui se inspiră şi prietenii noştri, muzicienii de peste hotare. Nu odată am fost şi eu inspirat de moştenirea poetică deosebit de bogată a lui Ivan Franko Am compus astfel un poem simfonic, coruri şi romanţe, inspirate din lucrările acestui mare poet revoluţionar. Izvorul nesecat al creaţiei lui Ivan­ Franko va mai servi de temelie trai­nică multor lucrări muzicale. STANISLAV LIUDKEVICI compozitor și artist al poporului din R.S.S. Ucraineană. Nr. 3689 m m Mim si m mim Pe meleagurile unde a trăit Ivan Franko Acolo unde a trăit şi a luptat Ivan Franko s-au înfăp­tuit visurile marelui poet. Zilele negre die stăpînirii habsburgice sail ale panilor polonezi aparţin de mult trecutului. In marea familie a popoarelor sovietice, participă la construirea comunismului şi oamenii muncii din regiunile a­­pusene ale Ucrainei. Scrisorile de mai jos — pri­mite prin intermediul redacţiei ziarului ,(Pravda Ukrainî" din Kiev — vorbesc despre viaţa nouă care înfloreşte pe pămîntul Ucrainei apusene.

Next