Scînteia, iunie 1957 (Anul 26, nr. 3921-3945)

1957-06-01 / nr. 3921

Pag. 4 Ploile lui florar şi vremea lui ciresar Plouă, plouă, tot mereu, aproape ca la ecuator sau ca în India cînd bate mussonul de sud. Aşa ne spunem în fiecare zi de vreo 50 de zile. Iar ploile, pe care le doream la începutul primă­verii, cînd dăinuia încă o secetă de a­­proape 3 luni şi care ameninţa cultu­rile de toamnă şi însămînţările de pri­măvară, au întrecut măsura. în ultima săptămînă am primit zil­nic sute de telefoane cu întrebări din care se deduce uşor starea lucrurilor din ţară. Astfel, în afară de întrebări banale cum sînt: Cuta va fi vremea de ziua copilului ? Cîtă zăpadă a că­zut pe valea Cerbului şi dacă se poate skia pe ea? Cînd se face timp de plajă? Cînd e mai bine să iau concediul, în iulie sau în august? — sînt şi unele în­­trebări-consultaţii. Cît mai ţin ploile pentru că umezeala mare a făcut să crape cireşile şi pînă acum, în cutare regiune, avem pierderi de 25% ? Cînd avem o perioadă bună ca să cosim lu­cerna care e prea dezvoltată? Am ră­mas cu planul în urmă la construcţii, cînd putem lucra? Am pierdut floarea la salcîm şi albinele nu au ce mînca, mai durează ploile ? Peste 4 zile gîndacii de mătase trebuie să-şi facă gogoşile şi vremea nu le este prielnică, mai ţine mult aşa ? Sîntem sub producţia medie la cărămizi şi abrazive din cauza ploilor ; nu se mai opresc odată? Ne-au năpădit buruienile şi nu ne lasă ploile să le rupem. Păioasele sînt de 1,5 m. şi au nevoie de căldură şi lumină, de mai plouă le culcă la pămînt, etc. Din aceste motive toată lumea se plînge de vremea rea, de la agricul­tor la aviator sau de la constructor la cinematografist şi sportiv. Şi totuşi vremea nu a fost rea, a fost bună. Vremea rea e vremea secetoasă şi nu cea ploioasă. E adevărat că ploile multe strică, dar ele dăunează mult mai puţin decît strică lipsa lor. Daunele produse de ploi pînă în prezent sînt de foarte mică importanţă pentru economia generală a ţării. Am putea spune chiar că situaţia agricolă este excelentă în momentul de faţă şi producţia va fi excedentară pe ţara întreagă,­­comparat cu media nor­mală) chiar dacă ploile din iunie vor culca culturile pe unele suprafeţe. Este just că luna mai, sau florar, a fost excesiv de ploioasă şi mult mai rece decît în mod obişnuit. Aceste ploi au fost determinate de o circulaţie ge­nerală dublă a aerului, adică şi dinspre Atlantic şi dinspre Marea Me­­diterană—concomitent. Aceste mase de aer au interferat deasupra teritoriului ţării noastre (aşa cum s-a mai în­­tîmplat de 5 ori în decursul lunii mai în ultimii 74 de ani), deter­mined marile ploi din luna aceasta, cînd în unele localităţi au căzut peste 160 litri de apă pe metru pătrat. Dar este tot atît de adevărat că îngheţu­rile tîrzii caracteristice acestei luni nu au pricinuit pagube de intensitatea a­­celora pe care ele le produc aproape an de an. Dacă în mai elementul plu­viometric a fost excedentar faţă de ce­rinţele plantelor, factorul luminos şi cel caloric a fost deficitar faţă de ne­cesarul culturilor, astfel că acestea in­tră în luna iunie cu o cantitate de e­­nergie internă mai mică decît cea nor­mală. Dezvoltarea definitivă a păioa­­selor şi fenofaza de maturaţie depind de condiţiile climatice pe care ni le va oferi luna lui cireşar. înainte de a prezenta starea proba­bilă a vremii pe luna iunie aş vrea să atrag atenţia cititorilor că ela­borarea unui timp probabil se face pe baza unor reguli care nu pot cuprinde toţi factorii atmosferici şi de aceea timpul probabil nu reprezintă certitu­dinea, ci șansele cele mai mari ca vre­mea să fie asemănătoare cu cea indicată. Indiscutabil că fenomenele meteorologice se produc după legi bine stabilite, dar pe care e regretabil că nu am fost încă în stare să le descoperim în întregime. Acesta e adevărul și de aceea unele prevederi, cu toate eforturile pe care le depunem, nu sunt confirmate. Ştiu că publicul interesat de date meteorologice este foarte exigent şi nu se mulţumeşte cu motivările sau cu explicaţiile pe care le dăm eşecurilor, dar nu putem face altceva decît să atragem atenţia că problema prevede­rilor de timp este tot aşa de grea ca şi cea a prevederilor în biologie sau sociologie. Dacă fiecare dintre noi am încerca să scrim astăzi ce vom face exact peste 17 zile sînt sigur că vom greşi foarte mult, pentru că în 17 zile pot interveni atîţi factori, încît nu-i putem cuprinde astăzi pe toţi. Cam aşa este şi în meteorologie. Pentru luna iunie probabilitatea cea mai mare este următoare: Luna se va caracteriza printr-un timp normal de călduros dar ceva mai ploios decît obişnuit. In primele două decade vremea va fi mai răcoroasă pe cînd în a treia timpul va fi foarte căl­duros. Ploile vor avea caracter de a­­verse fiind mai totdeauna însoţite de descărcări electrice, iar unele de grin­dină şi furtuni. Cantităţile de apă vor depăşi 100 de litri pe m.p. în nordul ţării pe cînd în Cîmpia Olteniei, Bă­răgan şi Dobrogea vor fi cuprinse în­tre 40—60 litri pe m.p. Unele ploi din nordul ţării vor umfla rîurile şi vor produce unele stricăciuni. In primele 15 zile Dunărea va inunda unele porţiuni din lunca ei superioară. Intervalele cele mai caracteristice vor fi: 1—4 iunie. — După un val de ploi însoţite de furtuni şi descărcări elec­trice vremea se va ameliora în toată ţara. Cerul devine variabil, iar tempe­ratura urcă ziua la peste 20°. 5—16 iunie. — Vremea va fi relativ călduroasă cu cer schimbător mai mult noros şi cu ploi de scurtă durată mai frecvente în Ardeal şi nordul Moldo­vei. In sud ploile vor fi mai rare, iar mai abundente după 10 iunie. In zi­lele de 12—13 şi 16—17 timpul se va răci simţitor. In aceste zile, în zona alpină a Carpaţilor va ninge, iar pe alocuri în zona de şes va cădea grin­dină. 17—19 iunie. — Vremea rece la în­ceput, apoi frumoasă şi caldă. 20—22 iunie. — Timpul devine ia­răşi instabil cu cer variabil şi cu a­­verse însoţite de descărcări electrice şi vînt tare în toată ţara. Temperatura se menţine ridicată depăşind ziua 25°. 23—26 iunie. — Timp frumos şi foarte călduros. Temperatura maximă trece, în zona de cîmpie, peste 33°. 27—30 iunie. — Un front de ploi reci şi abundente însoţite de violente descărcări electrice, grindină, furtuni, şi scăderea accentuată a temperaturii va străbate toată ţara. Comparativ cu luna mai, luna iunie va fi mult mai caldă, mult mai însorită şi optimă din punct de vedere agricol. N. TOPOR Șeful laboratorului de prevederi pe lungă durată al Institutului Meteorologic Central W cd/*u rot­ltU­­^OllWGia­lND03\ÎG216lM. ...Este greu să redai sentimentul care te încearcă atunci cînd statul îţi oferă, cu toată încrederea în cunoş­tinţele tale profesionale, posibilitatea de a face o călătorie care să te ducă peste zeci de mii de kilometri pînă în jumătatea cealaltă a globului. Satis­facţia care te încearcă la primirea mi­siunii ce ai de îndeplinit, se împle­teşte cu simţul datoriei, al răspunderii, cu oarecare teamă de necunoscut, dar şi cu dorinţa de a vedea o lume pe care o cunoşteai doar din cele citite. Frămîntat de asemenea gînduri, îm­preună cu alţi trei tehnicieni români — Bogdan Standeiski, inginer proiec­tant, Nicolae Nicolaescu, chimist, şi Nicolae Dobrescu, inginer constructor şi topograf, am plecat cu avionul spre Indonezia — ţara insulelor din­tre Asia şi Australia — să întreprin­dem lucrări geologice preliminare în vederea stabilirii de materii prime ne­cesare construirii unei fabrici de ci­ment. Comanda fusese încredinţată ţării noastre, al cărei nivel tehnic este astăzi cunoscut şi apreciat pînă şi în îndepărtata Indonezie. ATERIZAM IA DJAKARTA „Viena, Atena, Cairo, Beiruth, Da­masc, Karaci, Bangkok — au fost etape ale zborului nostru, care ne ofe­rea mereu noi privelişti încîntătoare. Sosiţi la Djakarta am trecut pe dea­supra oraşului presărat cu nenumărate case fără etaj, ascunse într-o vegeta­ţie luxuriantă ; frunzele palmierilor lu­ceau metalic în bătaia soarelui. In oraşul brăzdat de canale largi — „kali“, alimentate de apa oceanu­lui, cu străzile umbrite de siluetele graţioase, exotice, ale palmierilor, pal­pită intens viaţa, într-o agitaţie con­tinuă de lume pestriţă şi de vehicule de toate categoriile. Circulaţia maşi­nilor este mult îngreunată de nume­roasele biciclete şi îndeosebi de un fel de triciclete cu ataş acoperit, folosite aproape de toată lumea, aşa încît nu prea vezi oameni mergînd pe jos. Tramvaie sînt puţine, iar cînd îţi ies în cale, îţi par un vehicul nepotrivit pe asemenea arşiţă. Ceea ce te impresionează mult la Djakarta este contrastul dintre locuin­ţele moderne cu aspect occidental din cartierele centrale şi modestele căsuţe de bambus din cele periferice. Aproa­pe fiecare din aceste case are însă baie — un bazin de ciment plin cu apă, din care scoţi apa cu o găleţică pen­tru a o turna pe tine. Nu întri în ba­zin pentru a te spăla şi astfel apa rămîne mereu curată. După o plimbare cît de mică prin oraş, pe soare sau chiar la umbra palmierilor, torni cî­­teva găleţi cu apă din bazin peste tine pentru a înlătura sudoarea abun­dentă. In prima seară la Djakarta, am stat mult de vorbă cu gazda noastră, Nasir A. B. J. Tabing, un tînăr in­donezian care s-a simţit măgulit că ne-a putut primi în casa lui. Eo, o in­­doneziană tînără, de culoarea şocola­tei, ne-a oferit cafeaua pe care am sorbit-o cu plăcere, discutînd cu Nasir, care, spre surprinderea noastră, cunoş­tea limba germană. Am aflat cu acest prilej că în Indonezia se învaţă în şcoală limbile engleză, olandeză şi germană. Nasir s-a interesat mult des­pre viaţa în ţara noastră, despre rea­lizările de la noi. Tîrziu de tot, copleşiţi de oboseala drumului şi de emoţiile provocate de atîtea lucruri noi, ne-am gîndit la un pat curat, primitor în care să ne odih­nim. Dar cum să dormi ? Odată cu seara, apar ţînţarii „mosphito“. Din cauza lor ferestrele fără sticle se aco­peră cu plase, paturile sînt învelite într-un polog, o plasă deasă, sub care dormi ca într-o cuşcă. Dar adeseori „moschico*’ reuşeşte să intre chiar sub polog şi-ţi piere somnul numai cînd îi auzi bîzîitul. Ne-a surprins apariţia unor culegători de ţînţari, nişte şopîrle mici — „ci­eac“, care umblă seara pe pereţi şi pe tavan vînînd ţînţari şi musculiţe. PRIMA zi în jungla ...Avionul ne-a dus spre Sumatra de nord, la Medan, unde urma să primim­ indicaţiile necesare pentru a ne putea începe activitatea. Sub aripile avionului s-a desfăşurat un minunat peisaj : insulele mărunte din jurul Jawei şi Sumatrei, Sumatra cu pădurile ei dese, tăiate de ape largi cu enorme estuare. Prin apa străve­zie a oceanului vezi mîlul roșu de,­­pus de fluvii, contrastînd puternic cu albastrul de pe întinsul oceanului. In trecere peste ecuator, am privit pădurile fără de margine de pe insula unde aveam să lucrăm. Mai tîrziu, cînd am traversat Sumatra cu maşina, ve­getaţia, de o parte şi de alta a şoselei, ne-a părut mai necruţătoare, pădurea mai întunecoasă şi mai de nepătruns... Cînd intri pentru prima dată în pădurea ecuatorială, ai impresia că pă­şeşti într-o catedrală cu tavanul înalt, alcătuit din bolta verde a coroanelor copacilor. Te impresionează înălţimea copacilor, numeroasele rădăcini adven­tive, împletite într-o pînză deasă, lianele care formează draperii dese şi înflorite în culorile cele mai vii. ...Pornit în junglă, fără hartă, fără să fi obişnuit cu condiţiile locale, avi­zat numai la busola care nu-ţi ser­veşte prea mult din cauza vizibilităţii reduse în desişul de nepătruns, te gă­seşti adeseori în situaţii dificile pe care numai o voinţă dîrză le poate învinge. Şi nu odată ne-am întrebat cu strîngere de inimă , vom reuşi oare să ne îţideplinim sarcina primită ? Am străbătut ţinuturi cu climat caldi şi umed, cu numeroase preste înalte, cu pante abrupte şi văi adînci. Ero­ziunea provocată de ape a dat naş­tere la numeroase cascade rapide sau maluri rîpoase. Prin pădurile îţitune­­coase localnicii ne-au croit drum cu cuţite lungi, care aduceau a iatagane, iar adeseori au dat chiar foc ve­getaţiei. Dar şi acolo unde pantele sau crestele nu sînt acoperite de pă­duri, vegetaţia ierboasă este atît de abundentă şi atît de înaltă (de peste 2 metri) încît înaintarea se poate face numai foarte greu. Adeseori, neputînd vedea unde pui piciorul, cazi în gol printre blocurile rostogolite de pe pan­te şi acoperite cu iarbă. Momente de emoţie ne-au provocat şerpii junglei, de dimensiuni mari, care-şi unduiau siluetele printre stînci şi ierburi, de asemenea numeroasele maimuţe. In asemenea cazuri, însoţi­torii indonezieni priveau încordaţi, gata să ne apere, printr-o abilă aruncare de cuţit. Saraghi şi tatăl său erau doi din­tre însoţitorii noştri care s-au apropiat mai mult de noi. Nu pot să uit tresă­ririle şi încordarea lor la apariţia vre­unui şarpe sau altei reptile. După scurt timp Saraghi s-a deprins să scoată probe frumoase de rocă pe care le fă­­ţuia cu o vădită îndemînare, uşurîn­­du-ne mult munca. S-au stabilit re­pede raporturi de încreţ­ere şi simpa­tie reciprocă. Aceeaşi simpatie ne-au arătat-o operatorii topografi veniţi de la Medan, care ne-au ajutat la înde­plinirea misiunii noastre. S-a realizat astfel o prietenească colaborare între membrii acestui colectiv binaţional. INTHNIREA CU ACROBATA PĂDURILOR ...Intr-una din zile, înaintînd cu greu şi orientîndu-ne mai ales după stra­iele geologice, am ajuns la poalele unei cascade de vreo 10 m. Cu des­tule eforturi am ocolit cascada şi am ajuns sus. Ne-am continuat apoi dru­mul, atît de dificil, încît nu odată eram tentaţi să ne înapoiem. In pădure era linişte. Numai ici-colo ciripitul unei păsări sau un foşnet prin desişuri. Un zgomot ca şi cum ar fi căzut cineva ne-a atras atenţia. Sus, printre crengile unui copac, la o dis­tanţă de vreo 20 m., însoţitorii noştri ne-au arătat un urangutan de mărimea unui om. Atîrnat de o cracă, cu mîi­­nile lui mai lungi decît trupul, ne pri­vea cu curiozitate. Văzînd liniştea în­soţitorilor, nu ne-am alarmat nici noi. Cînd urangutanul a văzut că ne-am oprit să-l privim, s-a aruncat deodată din copacul în care era, peste cape­tele noastre, în alt copac ; zbura parcă. Cu mîinile şi picioarele se prindea de crengile copacilor, balansîndu-se elastic şi aruncîndu-se din ramură în ramură, din copac în copac; făcea ameţitoare salturi mortale. Priveam u­­luiţi acest spectacol care lăsa în urmă cele mai desăvîrşite acrobaţii ale artiş­­tilor trapezului. La urletele uranguta­nului, s-au adunat şi alte maimuţe, să vadă pe oamenii care le-au încăl­cat domeniile. Am coborît spre vale, fără ca în rîn­­durile maimuţelor să se potolească a­­gitaţia. Ele ne însoţeau sărind din co­pac în copac. După asemenea întîmplări, ajunşi acasă, cîteva găleţi cu apă pe care ne obişnuisem să le turnăm cu îndemî­nare ;peste noi ne înviorau tru­purile istovite de căldura şi greutatea drumului. Iar seara, ne controlam po-­ logurile pentru a ne asigura un somn­ liniştit. Adormeam cu gîndul la sur-­ prizele zilei următoare şi la cei dragi­ care ne aşteptau în ţară cu sentimente­ lesne de ghicit. După o lună de cercetări de recu-­ noaştere, în care am examinat mai­ multe regiuni cu indicaţii de materii­ prime şi pe care le-am atins adeseori­ cu mari eforturi, străbătînd zeci de­ kilometri pe jos, pe potecile junglei­ înăbuşite de vegetaţie, am ales ca zonă de prospecţiune regiunea Para­­pat, situată pe malul nord-estic al lacului Toba. Locul corespundea obiec­tivului urmărit de micul nostru colec­tiv, care se străduia să stabilească date generale — climatologice, seismice, condiţiuni de transport, energie elec­trică, alimentare cu apă, preţ de cost etc. — şi înainte de toate să descopere calcarele şi argilele necesare, pentru ca viitoarea fabrică de ciment să aibă rezerve pe mai multe zeci de ani. Calcarele şi argilele descoperite la marginea lacului au făcut obiectul unor lucrări geologice de detaliu, care au durat mai bine de trei luni. Aşe­zarea zăcămîntului de materii prime a permis să se fixeze locul viitoarei fa­brici la Pematang-Siantar, unde se află cea mai apropiată gară de cale ferată. Locul acesta este deosebit de favorabil întrucît este legat printr-o reţea de comunicaţii cu restul insulei, iar prin portul Belawan, în apropiere de Medan, cu celelalte insule ale arhi­pelagului. PRIETENIE CU „BATACII" . .Munca noastră s-a lovit şi de multe piedici neprevăzute. Pentru in­digenii acestor regiuni eram „albi“ şi consideraţi „exploatatori colonialişti“. A trebuit să treacă multă vreme pînă cînd localnicii — „baracii“ — din ju­rul lacului Toha au înţeles misiunea celor patru tehnicieni romîni. Ne-au ajutat ziarele din capitală şi cele lo­cale, radio-ul din Djakarta, care au lănţurit în mai multe rînduri sarcina specialiştilor romîni, veniţi să sprijine, ca prieteni, dezvoltarea tinerei repu­blici. Momentelor de încordare în muncă sau de emoţii provocate de împreju­rări neprevăzute le urmau adeseori şi clipe de­­destindere, de desfătare, ieşiţi din junglă poposeam la margi­­nea unui camping (sat) unde nucile de cocos, bananele sau alte fructe su­culente şi aromate ne potoleau setea. „Pe Argeş în gios Pe un mal frumos“ — spune cîntăreţul anonim din popor — s-a ridicat cu sute de ani în urmă, vestita mînăstire a Argeşului. Legenda arată că, pentru înălţarea zidurilor aşa cum le-a dorit legen­darul Negru Vodă, n-a fost deajuns truda meşterilor zidari. A trebuit ca soluţia zidirii să fie dată de un vis şi a mai fost nevoie, în confor­mitate cu visul, de o jertfă. O fi spunînd această povestire că fără sacrificii personale nu se poate în­făptui nimic de seamă ? Cine ştie... In orice caz, vechea legendă a că­pătat o strălucită dezvoltare pe a­­celeaşi meleaguri, tot la Curtea de Argeş. Cică doi diriguitori ai oraşului, geloşi pe faima meşterului Manole, s-au gîndit că ar FOIL fi bine să înfăp­tuiască şi ei lu­cruri cu totul de­osebite de care să le rămînă pe veci legat numele. Dar ce anume să realizeze pentru ca să dobîndească cinstirea genera­ţiilor viitoare ? Mult au căutat, mult au umblat, peste tot au întrebat, dar nimeni nu le-a dat răspunsul la în­trebare. Iată însă că tot un vis i-a luminat pe gospodarii de azi ai Curţii de Argeş, tovarăşii Iosif De­ment, preşedinte al sfatului popular orăşenesc, şi Mihai Stevoiu, vicepre­şedinte. „Dormeau, nu dormeau un vis că visau şi-o şoaptă de sus aevea le-a spus : „Prea stimaţi tovarăşi de la sfa­tul popular, tot eu m-am arătat în vis şi lui Manole. Pentru a-l ajuta, lui i-am cerut o mare jertfă. Cum voi îmi sînteţi mai simpatici, n-am să vă cer nimic. Vă dau doar un sfat cît se poate de uşor de urmat: de vreţi să fiţi pomeniţi în viitor, de vreţi ca faima Curţii de Argeş să treacă iarăşi peste dealuri şi peste văi, este nevoie de­ un singur lucru: să dovediţi prin fapte că vă iubiţi oraşul cum vă iubiţi casa, cum vă iubiţi rudele cele mai apropiate. Iar alte lămuriri mai concrete dacă voiţi, legenda Mînăstirii Argeşului atenţi să citiţi !“ Îndată ce s-au trezit din somn, după ce s-au frecat la ochi ca să se desmeticească, preşedintele şi vice­preşedintele au început să se sfătu­iască . — Bine, bine, spunea preşedintele. Trebuie să dovedim că ne iubim o­­raşul cum ne iubim casa. Dar eu ce mă fac ? N-am casa mea, care vasă­­zică n-am termen de comparaţie. Cum mă descurc ? — Cu mine e şi mai rău, răspun­dea vicepreşedintele. Eu ca să am, dar în schimb nu pot să dovedesc prin fapte că-mi iubesc oraşul cum îmi iubesc rudele cele mai apropiate fiindcă — de ce n-aş mărturisi-o ?— deşi rude am şi încă multe, n-am făcut nimic pînă acum pentru a le arăta dragostea. Şi s-au apucat să dreagă lucrurile. Preşedintele şi-a creat „termenul de comparaţie“: o vilă de toată fru­museţea pe strada Cuza Vodă, vilă pentru care merită să-l felicităm sincer, la ora actuală, este poate cea mai frumoasă construcţie a ora­şului, bineînţeles, după Mînăstirea Argeşului. Vicepreşedintele nu şi-a făcut casă nouă, şi-a mărit-o doar pe cea veche, tot pe str. Cuza Vodă. In schimb, s-a ocupat în mod serios de lichidarea lipsurilor sale grave în ceea ce pri­veşte atitudinea faţă de rude. Pe locul vecin cu casa sa a şi fost depo­zitată cărămida pentru casa unei su­rioare. în acelaşi timp, s-a atribuit un teren gratuit secretarului sfatu­lui popular, Ştefan Pândele, care şi el este rudă cu vicepreşedintele, după cum rudă cu secretarul este şi Maria Pândele, şefa secretar­iatu­lui şi membră a comitetului execu­tiv. De alţi Pândele, nu mai vorbim. Apoi preşedintele şi vicepreşedin­tele au hotărît în unanimitate: „Acum, care avem şi le iubim, ru­dele am dovedit că ni le îndrăgim, este timpul să ne ocupăm de oraş. Destul cu problemele personale! înainte, pentru propăşirea urbei!“ atît de chinuitoare după orele petre­cute în bătaia soarelui sau în desi­şul sufocant al pădurilor. La Si Polha, un camping pe malul lacului Toba, un bătrîn batac, proprie­tarul a cîtorva cocotieri şi-a trimis băiatul, de vreo 14 ani, să se urce în vîrful copacului. Băiatul a urcat repede, ca o pisică, sus de tot, apoi, cu cuţitul a tăiat vreo 5-6 nuci de cocos, iar acolo unde cădeau s-a făcut cîte o groapă în pămîntul moale şi umed. Laptele de cocos crud are un gust aparte, acrişor şi răcoritor. După ce ai supt laptele, spargi nuca şi mă­­nînci partea cărnoasă care căptuşeşte nuca pe dinăuntru şi care are un gust de migdală. La Papapat am făcut cunoştinţă cu doi localnici: Stamifoeddin Nagry, un bărbat de vreo 40 de ani, şi Ginarto Brondjo-Iukita, mai tînăr decît el. Uneori văzîndu-mă singur, m-au in­vitat la masa lor şi curînd am legat prietenie. împreună cu ei am făcut o excursie cu barca, am vizitat insula Samosir de la mijlocul lacului Toba, unde am cunoscut oamenii din două Din legenda Argeşului au aflat printre altele că la un moment dat, cînd a venit pe lume „o ploaie cu spume", nevasta meşterului Manole de-abia se mai putea apropia de lo­cul unde muncea soţul ei. Cum şi azi sînt pe la Curtea de Argeş ploi cîte vrei, preşedintele şi vicepreşe­dintele au socotit că ar fi bine să facă în aşa fel încît soţiile lor să nu fie niciodată puse în delicata si­tuaţie a nevestei legendarului meş­ter. Au hotărît deci ca primele străzi ce urmează să fie pavate în oraş să fie tocmai acelea care asigură acce­sul spre locuinţele lor. în îndeplinirea acestui plan edili­tar, gospodarii oraşului nu s-au îm­piedicat în nici un fel de amănunte. De pildă, în amă­nuntul că una din E­­ n v cele două străzi * El 1' sortite pavării, stradă lungă de vreo 700 de metri, nu are decît o singură casă pe ea. în legendă e vorba şi despre „o fîntînă lină, cu apă puţină“ izvorîtă din pămînt spre pomenirea meşte­rului Manole. Preşedintele şi vice­preşedintele au socotit că n-ar fi rău să-şi lege şi ei numele de o apă. A face apa să treacă pe la hotel sau în alte locuri mai aglomerate, ar fi fost prea simplu. Şi astfel, prima extindere a reţelei de apă în Curtea de Argeş făcută în ultimii ani a fost aceea menită să alimenteze traseul din­spre casele... — ghiciţi, ale cui? Dacă aţi pariat că spre casele lor, aţi cîştigat. Se putea oare o apli­care mai creatoare a legendei ? Absorbiţi de urgentele lucrări, to­varăşii Iosif Demeni şi Mihai Ste­voiu au avut desigur mai puţin timp pentru altele. Dar şi în acest fel au respectat, în ultimă instanţă, indicaţiile din legendă. De pildă, Casa de cultură începută cu ani în urmă fără un proiect aprobat, îşi expune şi astăzi în bătaia razelor soarelui zidurile neterminate, evo­­cînd în mod pregnant surparea ne­încetată a cărămizilor nefericitului meşter. Dacă zidurile casei de cultură sunt neisprăvite, există în schimb în o­­raş şi ziduri isprăvite pe vremuri, dar năruite în prezent. Nu ne refe­rim la ruinele palatului domnesc din localitate, ci la ceva mai pro­zaic : halele oraşului. Acum cîţiva ani halele au fost pe jumătate stri­cate în vederea traducerii în viaţă a unui proiect plin de fantezie: instalarea unei băi publice în incinta halelor, urmînd ca halele propriu­­zise să funcţioneze în cealaltă ju­mătate a construcţiei. De atunci hala într-un hal fără de hal a rămas. Nu vă grăbiţi să reproşaţi preşe­dintelui şi vicepreşedintelui că n-au fost prea grijulii faţă de hale. Prin­cipalul este că nu li se poate reproşa nimic în ceea ce priveşte aprovizio­narea propriu-zisă a oraşului. Res­taurantele sunt foarte puţine dar în schimb găseşti în ele întotdeauna meniuri îmbelşugate şi variate: în unele zile supă şi tocană, iar în celelalte tocană şi supă. O măsură recentă va îmbunătăţi desigur şi mai mult această situaţie: cel mai mare restaurant din oraş a fost în­chis pentru a se putea muta în lo­cul său cantina sfaturilor raional şi orăşenesc. ...în momentul de faţă, aşa cum se obişnuieşte după o muncă înde­lungată şi plină de roade, tovarăşii Demeni şi Stevoiu recapitulează dru­mul parcurs şi succesele obţinute. Ei îşi spun: „Oare am făcut destul pentru oraş ? Sunt perspective ca faima noastră de buni gospodari să rămînă de pomină ?“ După părerea noastră, răspunsul este cu siguranţă afirmativ. La urma urmelor, nu numai că au tradus în viaţă tot ce li s-a arătat în vis, ci au şi depăşit indicaţiile... N-au clădit ei chiar o mînăstire, aşa cum clădise meşterul zidar legendar, dar o „bisericuţă" tot au făcut. Iar pen­tru clădirea bisericuţei au adus to­tuşi o jertfă. Au jertfit ceva care pentru cei mulţi e de mare preţ: obrazul lor de slujitori aleşi cu în­credere de către cetăţeni pentru a servi interesele obşteşti! SAŞA GEORGESCU campinguri. Sătenii m-au privit cu multa simpatie, cînd Stamifoeddin le-a , vorbit despre rostul nostru în aceste locuri. Multe seri plăcute am petrecut şi la inginerul indonezian Jans din Me­dan. Odată, pentru a ne face plăcere, a pus la pickup o placă cu cîntece populare romîneşti. Curînd inginerul Jans ne va întoarce poate vizita, ve­nind în calitate de conducător al echi-­ta­pei naţionale de fotbal a Indoneziei, care urmează să joace în vara acestui an la Bucureşti. ...Şi astfel în lupta de zi cu zi cu jungla s-au scurs cele 4 luni în care cei patru tehnicieni romîni şi-au dus misiunea la bun sfîrşit. Munca noas­tră dusă departe de ţară, într-un cli­mat deosebit de cel de la noi şi greu de suportat, a fost mereu însufleţită de dorinţa de a arăta prietenilor din Indonezia că se pot adresa oricînd cu încredere Romîniei, în multe probleme legate de industrializarea ţării lor. CORIOLAN STOICA geolog Legendă modernă In desişul junglei Calea ferată spre comuna Nădlac TIMIŞOARA (coresp. „Scînteii“). Aproape de graniţa cu R. P. Ungară se află una dintre comunele cele mai mari din ţara noastră, comuna Nădlac, cu peste 11.000 locuitori — români, maghiari, germani, sîrbi etc. Zeci şi zeci de locuitori ai acestei comune, în frunte cu deputaţii Elena Becan, Traian Unguranu, Matei Kiss şi alţii au lucrat la construirea unei li­nii ferate între Nădlac şi Şeitin. Pen­tru această lucrare statul le-a pus la dispoziţie o importantă sumă de bani. La construcţia liniei ferate locuitorii Nă­­dlacului au prestat mii de ore muncă voluntară. Ei au transportat cu carele peste 66.000 m. cubi pămînt. Zilele acestea a avut loc adunarea festivă de dare în exploatare a liniei ferate care înlesneşte locuitorilor Nădlacului o bună şi rapidă legătură cu centrul de raion, cu oraşele Arad, Timişoara etc. —o----­ Aniversarea şcolii BAIA MARE (coresp. „Scînteii“) In curînd se împlinesc 400 de ani de la înfiinţarea Şcolii medii nr. 3 cu lim­ba de predare maghiară din oraşul Satu Mare, una dintre cele mai vechi instituţii de cultură din Ardeal. De curînd a avut loc o adunare fes­tivă cu prilejul căreia s-a vorbit des­pre activitatea acestei şcoli în cursul celor 400 ani de existenţă. Sărbătorirea va continua printr-un şir de conferin­ţe privind istoricul şcolii. Au fost stu­diate în acest scop cele 24.000 de cursuri ce se găsesc în vechea biblio­tecă a şcolii şi o serie de volume, da­­tînd din secolul XV. Interesantă va fi expoziţia ce se va inaugura în luna iunie cu tema „A­­mintiri şi tradiţii în 400 de ani". In august va avea loc o întîlnire în­tre actualii elevi şi foştii absolvenţi ai şcolii. S­C­Î­N­T­E­I­A Săritura peste obstacol ! Situaţia în Iordania Reacţiunea ior­daniană afirmă că ţine ferm clima statului. Desen de BUG, TARU. In ciuda opoziţiei dîrze a Statelor Unite, Anglia n romite rachriniiila inmortuhii in Chinn (7.inrculte) — Cum, ai sărit peste mine ? — Deh, mister, dacă nu faci sport, te anchilozezi!... Desen de NELL COBAR Programul spectacolelor teatrale de la 3 la 9 iunie 1957 Teatrul de Operă şi Balet al R. P. Romane BOEMA — marți, vineri (orele 19,30) ; NUNTA LUI FIGARO — miercuri (orele 19,30) ; HAIDUCII - joi (orele 19,30) ; CARMEN — stmbätä (orele 11) ; O NOAPTE FURTUNOASA si COPPELIA — stmbätä (orele 19,30) ; FIDELIO — duminică (orele 11); CALIN - duminică (orele 19,30); Teatrul de Stat de Operetă COLOMBA — marţi, vineri (orele 19,30) ; VÎNZATORUL DE PĂSĂRI — miercuri (orele 19,30) ; PLUTAŞUL DE PE BISTRIŢA — joi, duminică (orele 19,30) ; LASAŢI-MA SA CINT — simbata (orele 19,30) ; LILIA CUL — duminică (orele 10,30); Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“ (sala Comedia) REGELE LEAR — marţi (orele 19,00); STEAGURI PE TURNURI — miercuri (orele 19,30) ; APUS DE SOARE - joi (orele 19,30) ; simbata (orele 15,00) ; DOCTOR FAUST VRĂJITOR - vineri (orele 19,30) ; BLESTEMATELE FANTOME - simbata, du­minică (orele 19,30); FESTIVAL TUDOR ARGHEZI — duminică (orele 10,30) ; DOAMNA NEVĂZUTĂ — duminică (orele 15.00); Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“ (sala Studio) CITADELA SFARIMATA - marţi (orele 19.30) ; INSTITUTORII — miercuri, vineri (orele 19,30) ; REŢETA FERICIRII - joi, duminică (orele 19,30) ; OMUL DU­ MIR TOAGA — sîmbătă, duminică (orele 15,00) ; ZIARIŞTII - sîmbătă (orele 19,30), dumi­nică (orele 10,00); Teatrul Armatei (sala Magheru) NUNTA LUI FIGARO - marţi (orele 19,30), duminică (orele 10,00) ; DESPOT VODĂ — miercuri (orele 19,30) ; FEMEIA ÎNDĂRĂT*­NICA — joi, vineri (orele 19,30), duminică (orele 15,00) ; GRINGOIRE și IMPRICI­NAȚII — stmbătă (orele 19,30) ; LA ORA 6 — duminică (orele 19,30); Teatrul Armatei (sala C.C.A. — fost Modern) DRAGOSTE TIRZIE — miercuri, vineri, duminică (orele 20); SUFLETE DE HIR­­TIE — joi, simbata (orele 20), duminică (orele 10,00); Teatrul Armatei (sala Uranus) VLAICU VODĂ — marţi (orele 19,30) ; AVARUL — miercuri, vineri, duminică (ore­le 19,30). Teatrul Armatei (sala C.C.S.) CEI TREI MUŞCHETARI - Joi (orele 19,30) . Teatrul Municipal (sala „Matei Milie“) RAZVAN ŞI VIDRA — marţi (orele 19,30); CĂSUŢĂ DE LA MARGINEA ORAŞULUI - miercuri (orele 19,30), duminică (orele 10,00); NEBUNA DIN CH­A­ILLOT - joi, simbata (orele 19,30), duminică (orele 15,00) ; HA­NUL DE LA RĂSCRUCE — vineri (orele 19,30) ; TREI GENERAŢII — duminică (ore­le 19,30); Teatrul Municipal (sala „Filimon Sîrbu“) OMUL CARE ADUCE PLOAIE — marţi. Joi, stmbata (orele 19,30), duminică (orele 15,00) ; TAKE, IANKE şi CADIR — miercuri, vineri (orele 19,30), stmbătă (orele 15,00), duminică (orele 10,00) ; INVAŢATOAREA - duminică (orele 19,30); Teatrul Municipal (sala „Ion Creangă“) HARAP ALB — premieră — miercuri, vi­neri (orele 19,00), joi (orele 16,00), dumi­nică (orele 10,00); Teatrul Tineretului HOŢII - marţi (orele 19,00) ; BUNBURY — miercuri (orele 19,30) ; CADAVRUL VIU joi (orele 19,30) ; MULT ZGOMOT PEN­­TRU NIMIC — vineri (orele 19,30), dumi­nică (orele 10,00) ; DAVID COPPERFIELD - stmbata (orele 15,00) ; ROMANTICII - sîmbătă (orele 20.00) ; ÎMPĂRĂŢIA OGLIN­ZILOR STRIMBE — duminică (orele 15,00); ULTIMA GENERAŢIE - duminică (orele 19.30). Studioul actorului de film „C. Nottara“ MONTSERRAT — marţi, vineri (orele 20,00) ; CAUŢIUNEA — miercuri (orele 17,00 şi orele 20,00) ; NOTA ZERO LA PURTARE - joi (orele 20,00); ULIŢA FERICIRII - simbata (orele 20,00) ; NORA — duminică (orele 10,00) ; MĂTRĂGUNĂ — duminică (orele 16,00) ; NOI CEI FARA DE MOARTE şi NEMAIPOMENITA FURTUNA — dumini­că (orele 20,00); Teatrul Muncitoresc C.F.R.-Giuleşti DOMNIŞOARA NASTASIA — marţi, joi (orele 19,30) ; ÎNTOARCEREA LUI CRISTO­­FOR COLUMB — miercuri, sâmbătă, dumi­nică (orele 19,30) ; INTRIGA ŞI IUBIRE - vineri (orele 19,00) ; SOLDATUL FANFARON — duminică (orele 16,00). Teatrul Ţăndărică (sala din strada Academiei) GALOŞUL FERMECAT — marţi, miercuri, joi, sâmbătă (orele 16,00), duminică (orele 11,00) . MILIOANELE LUI ARLECHIN - duminică (orele 20,00). Teatrul satiric muzical „C. Tănase“ (sala Savoy) O SEARA DE ESTRADA — marţi, miercuri, Joi, vineri (orele 20,00) ; BUJOR AL 12-LEA — stmbătă (orele 20,00), duminică (orele 11,00 şi orele 20,00); Circul de Stat CICLUL DE SPECTACOLE EXTRAORDI­NARE— dat de Circul de Stat al U.R.S.S. — luni (orele 20,30), marţi, miercuri, joi, stmbătă, duminică (orele 10,00 și orele 20,30). - Nr. 3921

Next