Scînteia, aprilie 1958 (Anul 27, nr. 4178-4204)

1958-04-01 / nr. 4178

Pác. 2 VIAŢA DE PARTID Munca politică şi educativă, cheia succesului In creierul munţilor Călimani, la o înălţime de peste 1000 metri, se află comuna Bilbor, din raionul To­­pliţa. Comuna este înconjurată de munţi înalţi, acoperiţi cu brazi albi, de unde şi denumirea de Bilbor, cu­­vint slavon, care înseamnă „brad alb“. Aici se găsesc din belşug piatră de var, piatră de construcţii, ape minerale care ţîşnesc singure la suprafaţa pămîntului. Peste 30 de iz­voare de borviz-borcut, cum îi zic localnicii, împînzesc toată comuna. Apa aceastor izvoare, cu un debit destul de mare, este indicată în tra­tarea reumatismului, a bolilor de ri­nichi şi de stomac. în această comună trăiesc şi mun­cesc peste 3000 de locuitori, avînd ca ocupaţie principală creşterea ani­malelor — o adevărată bogăţie a co­munei. Comuniştii din Bilbor sunt sufletul tuturor acţiunilor întreprin­se de sfatul popular comunal şi de organizaţia de partid pentru valori­ficarea bogăţiilor comunei. Din iniţiativa comuniştilor a luat fiinţă în comună o întovărăşire zoo­tehnică, iar alta este în curs de for­mare. Recent, tot din iniţiativa lor s-a organizat o adevărată campanie de înfrumuseţare a comunei. S-a în­ceput repararea drumului şi electri­ficarea comunei. Prin muncă volun­tară şi prin auto-impunere se con­struieşte o şcoală, care este aproape terminată. Tot prin muncă volunta­ră, exemplu şi îndemn fiind tot timpul membrii de partid, s-a cărat o mare cantitate de lemn, piatră, ni­sip şi alte materiale pentru construc­ţia unui dispensar. Acţiunile întreprinse de orga­nizaţia de partid din comună sunt numeroase. Ne vom opri însă numai asupra experienţei co­muniştilor din Bilbor în desfăşurarea muncii politico-educative în rîndul locuitorilor pentru îndeplinirea con­ştiincioasă a îndatoririlor către stat. In această privinţă, organizaţia de partid a dobîndit anul acesta o ex­perienţă deosebit de valoroasă, care merită să fie cunoscută, încă din primele zile ale lunii ia­nuarie a anului acesta, organizaţia de bază a analizat într-o şedinţă ac­tivitatea depusă în vederea îndepli­nirii de către comună a planului la cote de carne şi impozite pe anul 1957. Atît raportul prezentat cit şi discuţiile au scos în evidenţă faptul că deşi planul la cotele de carne şi impozite pe anul 1957 a fost îndepli­nit, au fost însă şi unele deficien­ţe din care cauză munca aceasta a decurs anevoios. Biroul organizaţiei de bază a muncit unilateral, scăpînd din vedere munca politică pentru în­deplinirea de către cetăţenii din Bil­bor a îndatoririlor faţă de stat. A­­ceastă muncă a fost lăsată numai pe seama comitetului executiv al sfatu­lui popular şi pe seama colectorilor. De aceea, munca de lămurire a fost slab organizată, era dusă mai mult la întîmplare. în munca de lămuri­re, agitatorii nu foloseau fapte, cifre şi date concrete, aşa incit, fiind lip­sită de conţinut, agitaţia era insufi­cient de eficace. Ţinînd seama de aceste lipsuri, precum şi de faptul că asigurarea fondului central de cereale şi ani­male al statului este o îndatorire pa­triotică, cetăţenească, a tuturor gos­podăriilor agricole colective, a înto­vărăşirilor agricole şi a fiecărui ţă­ran, adunarea generală a or­ganizaţiei de bază a cerut birou­lui să acorde cea mai mare atenţie acestei probleme, s-o pună în cen­trul activităţii lui. Adunarea a luat şi o serie de hotărîri concrete, care au devenit un ghid preţios pentru biroul organizaţiei de bază în în­treaga sa activitate în legătură cu achitarea la timp şi integral a co­telor de care şi a impozitelor că­tre stat. Pentru ca munca politică de masă să fie cit mai eficace, biroul organi­zaţiei de bază a chemat pe fiecare membru de partid să fie exemplu personal în îndeplinirea îndatoririlor faţă de stat. Răspunzînd chemării bi­roului organizaţiei de bază, pînă în prezent toţi membrii de partid şi agitatorii şi-au achitat cota de car­ne şi impozitele. Se înţelege că în felul acesta membrii de partid şi a­­firatorii au putut să-i convingă mult mai uşor pe cetăţeni Membrii de partid şi agitatorii, după ce au fost instruiţi de către secretarul organizaţiei de bază, tov. Stan Toader, cu privire la proble­mele concrete ce trebuie discutate cu locuitorii, au fost repartizaţi pe circumscripţii electorale, pe grupe de case, au stat de vorbă cu fiecare cetăţean în parte, arătînd importan­ţa îndeplinirii la timp a cotelor de carne şi a impozitelor. Fiind exemplu personal şi explicînd pe înţeles de ce este bine să se achite la timp obli­gaţiile către stat, agitatorul Ţi­­fina Vasile, de pildă, a reuşit să-l convingă pe ţăranul mijlocaş Ujică Constantin să-şi predea în luna fe­bruarie toată cota de 120 kg. de care pe anul acesta. O experienţă preţi­oasă în munca de agitaţie pentru în­deplinirea la timp a îndatoririlor faţă de stat a dobîndit şi agitatorul Hîrlav Teodor, membru de partid. In discuţiile pe care le are cu cetă­ţenii, el găseşte întotdeauna cele mai convingătoare argumente. — Gîndeşte-te bine, bade Stan,— i-a spus el ţăranului Stan Gavril Toader — că dacă dumneata nu vei preda la timp cota de carne şi la fel ca dumneata vor proceda şi alţii, apoi atunci cum se vor a­­proviziona cu carne fiul dumitale care e lăcătuş mecanic la Hunedoara şi fiii şi fiicele celorlalţi ţărani din comună care învaţă şi muncesc la oraşe ? Nu mult după această discuţie ţă­ranul Stan Gavril Toader şi-a pre­dat întreaga cotă de carne pe care o avea de dat pe trimestrul I şi şi-a achitat şi impozitul cuvenit pe tri­mestrul I. Biroul organizaţiei de bază a îndrumat sfatul popular ca în adu­nările generale cetăţeneşti care se ţin în fiecare duminică la căminul cultural să fie popularizaţi toţi frun­taşii în îndeplinirea îndatoririlor faţă de stat. La îndemnul birou­­lui organizaţiei de bază, comitetul executiv al sfatului popular anali­zează periodic activitatea salariaţilor sfatului care au sarcini în direcţia aceasta şi se ocupă de educarea a­­cestor salariaţi, astfel ca ei să cu­noască cit mai bine legile ţării, să muncească conştiincios pentru apli­carea lor, să aibă în permanenţă o atitudine corectă faţă de cetăţeni. Munca politică şi organizatorică desfăşurată de organizaţia de bază şi de sfatul popular comunal în sco­pul îndeplinirii la timp de către locuitorii comunei a îndatoririlor față de stat a dat roade. Atît la pre­darea cotelor de came cit și la achi­tarea impozitelor, comuna Bilbor este fruntașă pe raion. VASILE RUS 29 ianuarie a. c. In „Scînteia“ s-a publicat un articol — „Sfatul popular comunal şi ca­drele didactice“, care, între altele, spunea: „Sfatul popular al co­munei Flămînzi, raionul Hîrlău, a dat dovadă de mari neglijenţe în aprovizionarea cu lem­ne de foc a cadrelor di­dactice din comună. El n-a depus eforturi, n-a manifestat iniţiativă pen­tru a asigura aprovizio­narea cadrelor didactice în bune condiţii...“ 3 februarie: Ziarul a tri­mis şi o adresă specială către tov. preşedinte al Comitetului executiv al Sfatului popular al raio­nului Hîrlău. 6 februarie : Adresa a ajuns la destinaţie. Dea­supra datei şi a semnă­turii, tov. preşedinte Va­sile Georgescu a pus re­zoluţia : „Tov. secretar Parfenie, verificaţi şi co­municaţi măsurile luate“. 7 februarie : Altă rezo­luţie (dată, probabil de către tov. secretar Par­fenie Grigore) : „In origi­nal, comunei Flămînzi, care va rezolva problema lemnelor pentru cadrele didactice și ne vă referi -090- de executare pînă la 15. II. 1958“. Hîrtia a ajuns (proba­bil, cu sania) la Flămînzi, la sfatul popular comunal , criticat, cum s-a vă­zut, în articolul de mai sus. Sfatul popular co­munal a trimis-o mai de­parte la... şcoală. (Invăţă- PE DUNELE MATERIALELOR PUBLICATE torii n-au lemne ? Treaba lor , ei să răspundă !). 14 februarie: Directorul şcolii de 7 ani din Flă­mînzi, într-o notă către Sfatul popular din... Flă­mînzi (nu cunoaştem dis­tanţa care desparte şcoa­la de stat), arată : „Lemnele cuvenite ca­drelor didactice n-au pu­tut fi ridicate deoarece trebuiau transportate pe o distanţă de 20 km. de la Hîrlău la Flămînzi. Deşi este depozit de lemne la Frumuşica, la o distanţă de 4 km., nu ni se aprobă sa ridicăm lemne de aco­lo... In momentul de faţă toate cadrele didacti­ce nu au lemne". « 9 • O zi (oarecare), după 14 februarie : Sfatul comunal a primit nota. A anexat-o la adresă. 6 martie: Sfatul popu­lar Flămînzi ne-a expe­diat (probabil, cu trăsura pînă la Hîrlău) răspunsul: „Trimitem alăturat cores­pondenţa împreună cu raportul făcut de cadrele didactice din comună re­feritor la situaţia planifi­cării cu lemne de foc“. ...Şi uite aşa, „pe neob­servate“, s-a dus şi iamat Pe măsură ce adresa se acoperea de rezoluţii, pînă a făcut şi lunga cale la... învăţători (să se auto­­cerceteze : au sau n-au lemne ? şi să dea „rapor­tul“!), s-a apropiat primă­vara. Cum însă unele zile reci (mai cu seamă, nopţi) au mai rămas, n-ar strica să ştim : cadrele didactice din comuna Flămînzi au primit sau nu lemne ? Comitetului executiv al Sfatului popu­lar raional Hîrlău (pre­şedinte Vasile Geor­gescu, secretar Grigore Parfenie)­i „s-a referit de „executare“ ? Și dacă da, ce părere are ? D. TIRCOB colissmwm­yami .......... aNue Oameni care răstoarnă vechile calcule In aceste zile, munca oţelurilor de la cele trei cuptoare in acţiune de la uzinele „Oţelul Roşu" s-a în­teţit. Ei luptă să-şi respecte angaja­mentul luat in cinstea zilei de 1 Mai, acela de a da 2.500 tone oţel peste plan. In vremea din urmă, angajamen­tul a început să o îngrijoreze, deoa­rece umil din cuptoare a intrat în­tr-o reparaţie generală pe timp de mai bine de o lună. Totuşi, planul şi angajamentul trebuie îndeplinite, oţelul să fie de bună calitate, iar preţul de cost să scadă. ...Prin sticla colorată, prim-topito­­rul Tomastek Stefan de la cuptorul nr. 2 cercetează masa de metal topit din vatra cuptorului, aruncîndu-și din timp în timp privirea spre cea­sornic. Se fac pregătirile pentru turnare. Am rămas și eu pe platoul cuptoarelor. O comandă scurtă făcu să se re­verse din cuptor un fluviu de foc. Oţelarii trăiesc un eveniment obiş­nuit, de altfel, şi totuşi stimulator. Nu mi-a fost greu să aflu că a­­ceasta era ultima şarjă de oţel dată pentru planul primului trimes­tru al anului 1958. Era în ziua de 22 martie, ora 15. In biroul şefului de secţie era mare forfotă. Creioanele alergau pe hirtie, iar maşinile de calculat eva­luau rodul muncii de la cuptoare . — 5.086 tone oţel mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut — spuse tovarăşul Jurca. — 1.300 tone oţel peste plan, la cuptorul nr. 4 — complectă altul. — Preţul de cost a fost redus cu 20 lei per tonă — încheie tovarăşul Dincă Gheorghe. — Şi acum vagoane, mai multe va­goane să-l expediem... Intr-adevăr, aceşti oameni aveau nevoie de mai multe vagoane decit erau planificate. Gindindu-mă la această nepotri­vire de calcul, in faţă mi se perin­dară chipurile oţelarilor încercaţi ca Posipal Silviu, Beucă Ilie, Farcaş Iosif şi Tomaştek Ştefan. Aceşti oa­meni răsturnaseră acum calculele. Ei au dat pînă acum 306 tone oţel peste planul trimestrial de producţie. . De, ce să-i faci: va trebui revizu­ită planificarea vagoanelor necesare transportului. Şi, la drept vorbind, ne-am bucura să facem cit mai des asemenea revizuiri in planificare. CONSTANTIN ROŞCHIŢA Staţia C.F.R. Oţelul Roşu Un început bun Minerii din bazinul carbonifer Schitu-Goleşti Muscel au îndeplinit planul pe primul trimestru al anului în ziua de 21 martie, în acelaşi timp, ei au realizat şi o productivitate sporită. De pildă, pe luna ianuarie productivitatea muncii pe cap de salariat a fost de 104,53%, iar pe luna februarie, 110,90%. Iniţiativa minerilor de la Aninoasa a fost îmbrăţişată de majoritatea brigăzilor din bazin. Brigada con­dusă de Ioan Rusu şi-a depăşit anga­jamentul luat cu peste 300 kg. pe om şi schimb, dînd peste plan, numai de la începutul lunii martie şi pînă în prezent, peste 70 tone de căr­bune­­ aceea a tovarăşului Vasile Tincuţ a dat, în aceeaşi perioadă, 84 tone de cărbune peste plan, în ultima vreme, au fost deschise noi abataje frontale la minele Ju­­gur și Godeni, au fost introduse ha­­veze la minele Poenari etc. Pe primele două luni ale anului s-au acordat premii în valoare de peste 240.000 lei. FLORIAN OPRESCU mecanic, mina Pescăreasa -oro­ DIN SEZISARILE CITITORILOR Lucruri mărunte şi totuşi necesare... In urmă cu un an şi ceva am luat de la o cunoştinţă un model de faţă de masă. Ca s-o lucrez îmi trebuia o anumită cantitate de bumbăcel sau muline de diferite culori. Am umblat cam mult pini am reuşit să găsesc la magazinele de stat din Roman o parte din aţa ce-mi era ne­cesară. Era produsă de fabrica „Fi­rul Roşu“ din Tălmaciu. După ce am probat-o m-am apucat de lucru. Gîndeam că intre timp o să mai apară aceeaşi aţă şi, încetul cu în­cetul, voi procura cantitatea nece­sară. Am ajuns însă cu lucrul la ju­mătate şi aşa stă şi în ziua de azi. Aţa de care am nevoie n-a mai a­­părut în magazinele din oraşul nos­tru. Socot că ministerul care tutelează aceste fabrici ar trebui să ia măsuri pentru producerea unei cantităţi mai mari de bumbăcel de bună ca­litate. ILEANA SORESCU funcţionară Dar scaunele... In cartierul Aradul Nou s-a des­chis, anul trecut, un cinematograf. La început, întrucît n-avea scaune, au fost luate toate băncile din par­cul din apropiere şi duse în sala de spectacol. Se spunea atunci că a­­ceastă situaţie va dura cîteva zile, pînă vor sosi scaunele de la re­giune. Au trecut luni întregi şi scaunele n-au sosit însă. Primăvara se apro­pie, vor începe lucrările de amena­jare a parcului şi băncile de la ci­nematograf vor fi luate. Vom vizio­na filmele stind in picioare ? JUHASZ IOSIF colectivist O ÎNTÎMPLARE DE 1 aprilie Desen de NELL COBAR SCÎNTEIA I­ată cîmpia, nesfîrşită, pe care vîntul pare singura fiinţă vie, vîntul care mină spre necunos­cut ciulinii făcuţi ghem şi mari cu­ oile. Copiii, împresuraţi de sărăcie, într-o viaţă care, în ciuda întinderilor imense, e lipsită de orizont, îşi găsesc cu aceşti ciulini sterpi o tristă joacă: goniţi de vînt, parcă însufleţiţi, ciu­linii fug undeva, sub altă zare, poate spre altă viaţă, poate într-un loc un­de traiul e frumos şi unde omul e fe­ricit — şi de aceea copiii, exasperaţi de vînt, fugăresc ciulinii pînă spre gra­niţele necunoscutului. E una din imaginile cu putere de sugestie; filmul debutează astfel ca un poem cinematografic. Vom vedea cum dincolo de satul lui, în vremea aceea, copilul de ţăran nu putea în­­tîlni pe Bărăgan decit aceeaşi şi me­reu aceeaşi pecete dezolantă a sără­ciei, aceeaşi înfăţişare a întinderii nemărginite care, în loc să facă omul să respire liber şi puternic, îl sileşte să se simtă însingurat în mijlocul unei lumi ostile. Imaginile operatoru­lui Philippe Brun (director al imagi­nii : Andre Dumaître)­ ni-l arată pe micul Matache şi pe tatăl său străbă­­tînd cîmpia alături de un cal costeliv, pierduţi între palele de praf, în lumi­na difuză a ceţei, trecînd în răstimpuri pe lingă cite o cumpănă răstignită în singurătate, care nu pare a avea alt rost decit acela de a sublinia pustie­tatea locului. Filmul a prins, în această parte a sa, poezia tristă a povestirii lui Pa­­nait Istrati, ritmul lent al începutului ei, simbolurile ei, care exprimă viaţa amară a ţăranului român de altădată. Noua creaţie a cinematografiei ro­­mîneşti e, într-un fel, o restituire. Se ştie că Panait Istrati, ca scriitor, a fost descoperit de Romain Rolland, de literatura franceză progresistă, povestirea „Ciulinii Bărăganului“ a fost scrisă în limba franceză. Deşi ro­­mînească prin subiect, prin autor, prin specificul ei, ea este totodată o operă a literaturii franceze. Iată că acum opera scrisă în franţuzeşte de un român şi-a găsit, de astădată prin munca unui francez, a cunoscutului regizor Louis Daquin, o „retraducere“ în romîneşte. In acest fel, şi cartea şi filmul reprezintă un teren de con­lucrare a două culturi, pe baza unor tendinţe înaintate, cum sunt cele din „Ciulinii Bărăganului“. Dacă poemul de la început e lent, mai puţin cinematografic în ritmul său, în schimb, datorită acestei des­cripţii lipsite de grabă Daquin poate să-şi asigure mai apoi o creştere, un ritm mai rapid, dramatism. Ceea ce la începutul filmului apărea în ta­blouri, în simboluri, într-un fel de poezie tristă şi tainică a necunoscu­tului, acum ni se dezvăluie mai bru­tal, în acţiune: ţăranii erau exploa­taţi sălbatic, asupriţi, înfometaţi, şi de aceea întinderea de necuprins pă­rea atît de apăsătoare. In ce priveşte partea plastică, pic­turală, a filmului, Daquin a reuşit să ne transmită echivalente cinematogra­fice ale povestirii. Uneori ai impre­sia că regizorul s-a jenat să ne dez­văluie pe deplin o scenă şi doar a sugerat-o, lăsînd loc pentru imagina­ţia spectatorului. Aşa e, de pildă, mo­mentul morţii calului. Cadrul cuprin­de picioarele animalului şi ale oame­nilor : vezi că nici animalul nu poate CRONICA FILMULUI răbda cîte rabdă oamenii şi din în­suşi mersul acela şovăitor ştii că fiin­ţa costelivă se va prăbuşi; cum se prăbuşeşte, asta ecranul nu-ţi mai a­­rată. Sau cînd tatăl lui Matache e urmărit de cîini şi sfîşiat, în faţa o­­chilor nu ţi se arată decît stuful care se zbuciumă obsedant. Cînd jandar­mul şi vătaful aleargă din casă în casă pentru a căuta mălaiul furat de la boier, nu-i vedem; ecranul ne a­­rată, într-un reuşit contrapunct sonor, doar oamenii surprinşi rînd pe rînd, la ei în casă, îngroziţi de vocea care detună : „Unde-i mălaiul, mă ?!“. Această „discreţie“ regizorală naşte rezolvări originale, neaşteptate, de multe ori reuşite, chiar dacă uneori sublinierea ostentativă a detaliului semnificativ parcă fringe cursul acţi­unii. Căpătăm însă, în scena anchetei, în cea a culesului şi în alte scene, nişte chipuri de ţărani caracterizaţi de o mare expresivitate plastică, cum rar am văzut în filmele noastre. Ma­sa ţărănească e înfăţişată cu autenti­citate şi umanism, condiţia lor mizeră nu împiedică spectatorul să recunoas­că, de la prima privire, calităţile lor omeneşti. Răscoala finală — crîmpei al lui 1907 — are o realizare cinema­tografică neaşteptată. Daquin a evitat pitorescul luptei, caracterul ei palpi­tant, multe din episoadele individuale care ajută la caracterizarea unei răs­coale ; el s-a ferit şi de exagerările patetice, menite să mărească artificial proporţiile, forţa, caracterul răscoalei, dar şi de patetismul real pe care to­tuşi această răscoală l-a avut. Cadrul cuprinde ţăranii văzuţi de departe, de la spate, nu ca o mulţime care ne-ar fi putut sugera masele mari pe care le-a pus în mişcare 1907, ci ca o cea­tă măruntă pierdută în imensitatea cîmpiei, o ceată osîndită dinainte, a cărei luptă necăjită nu are nimic vic­torios. Aceasta înseamnă realism, în măsura în care traduce caracte­rul neorganizat, fărîmiţat, al va­lului de răsmeriţe ţărăneşti, dar e totuşi puţin dacă ne gîndim că n-a fost vorba de cîteva cete, ci de o mare răscoală care a străbătut ţara de la un capăt la al­tul, a asediat oraşe şi a zguduit su­b­­ţitor orînduirea burghezilor şi moşie­rilor. Cartea dădea o imagine parcă mai bogată a răscoalei. S-ar putea obiecta la acestea că filmul înfăţişează doar un crîmpei, fiind doar un jurnal liric al copilului, dar nu-i aşa, pentru că copilul, în a doua jumătate a fil­mului, aproape că dispare, devenind din erou liric şi din participant al dramei, un spectator al ei. O slăbiciune vădită, de altfel pre­zentă şi în alte filme romîneşti, e a­­ceea legată de dialoguri. Remarcabil prin latura plastică şi interesant prin unele rezolvări regizorale, filmul e vulnerabil aproape în tot ceea ce pri­veşte dialogul, ce spun oamenii şi cum spun. Aşa cum s-a mai remarcat pe bună dreptate, dialogul e adesea „li­teraturizat“, lipsit de naturaleţe, de spontaneitate, fapt care nu se poate să nu se resimtă atunci cînd e vorba de un film. In plus, la majoritatea actorilor e nefirească vorbirea, rosti­rea replicilor, se simt intonaţii false, teatrale, care ştirbesc autenticitatea, ţinuta realistă. E de mirare că un ar­tist talentat şi cu multă experienţă ca Radu Beligan n-a sezisat, în calitate de „director al dialogurilor“, aseme­nea slăbiciuni. Cu „Ciulinii Bărăganului“ se con­firmă odată mai mult că cinematogra­fia noastră are încă multe de făcut, în etapa actuală, în ce priveşte inter­pretarea actoricească, cîştigarea unui ton firesc în rostirea replicilor, mun­ca atentă a regizorilor cu actorii îm­potriva convenţionalismului. Nu se poate admite ca dintre elementele componente ale filmului să neglijăm tocmai materialul uman, preocuparea ca actorii — la dimensiunile mărite ale ecranului — să vorbească şi să se comporte ca în viaţa de toate zi­lele. Cu această rezervă, să subliniem to­tuşi cîteva interpretări actoriceşti. In rolul boierului, Mihai Berechet a în­ţeles că nu trebuie să mimeze cu os­tentaţie pe „omul rău“, lăsînd înseşi acţiunile lui să caracterizeze cruzimea individului. A avut naturaleţe şi cla­ritate într-un rol complicat, contradic­toriu, Ruxandra Ionescu, care ne-a în­făţişat viitoarea boierului. S-a simţit la largul lui în film Marcel Angheles­­cu, şi a plăcut multor spectatori ceva din încordarea lăuntrică, sobru redată, a lui Iulian Necşulescu. Excelent a fost aspectul plastic al lui Nicolae Toma­­zoglu, contrazis însă la tot pasul de latura vorbită a rolului, neizbutită. Copilul „cules“ în Bărăgan, Niţă Chir­­lea, are o faţă agreabilă, dar pe a­­ceastă faţă s-au reflectat rareori lu­mea­­lăuntrică, reacţiile băiatului ; de aceea, o bună parte a filmului, băiatul e spectator nu numai în ce priveşte acţiunea, faptele, dar spectator şi prin lipsă de participare efectivă. Publicul asistă în schimb la puternice scene de masă, şi asta apleacă definitiv balan­ţa filmului de la lirism — cum se a­­nunţa la început — la o imagine o­­biectivă, foarte sobră. Fără putere de a emoţiona ne-au apărut în acest film Ana Vlădescu (Tudoriţa), Florin Piersic (Tănase), Anica (Eugenia Pe­­trescu-Eftimiu) şi — poate şi dintr-o nereuşită a concepţiei scenariului — Clody Bertola (Duduca). Fără vină, populara cîntăreaţă Maria Tănase a fost integrată într-una din cele cîteva tentative izolate de a mări printr-un exotism artificial caracterul folcloric reuşit al filmului. La caracterul dra­matic al „Ciulinilor Bărăganului“ a contribuit şi muzica lui Radu Paladi. In rezumat, un film plin de adevăr despre drama vieţii din trecut a ţăra­nului român. O serie de scene puter­nice, cum ar fi dansul nocturn în care ţăranii îşi manifestă setea de viaţă şi îl sfidează pe boier. Imagini pictu­rale de mare frumuseţe. SERGIU FARCAŞAN ------0*0-----­ IIIIIIIIIIIIIILIIIIIIIIHI ,i ll!IIIIIIIIIIIIIIUII!llllllllg allllmllllllllHIIIIINIIUs .illlllllllllllllllllllllllllllllg .nlllllllllllHIIIIIIIHI s H p H o H R H T In „Cupa campionilor europeni“ la baschet C.C.A. învingătoare la Atena ATENA (prin telefon). Echipa bucureșteană de baschet C.C.A. a debutat duminică cu o fru­moasă victorie în „Cupa campionilor europeni“, întrecînd la Atena cu sco­rul de 63—60 (32—31) echipa greacă Panellinion. In ciuda căldurii mari şi a terenului asfaltat, baschetbaliştii ro­­mâni şi-au depăşit adversarul, datorită unui joc tehnic superior şi mai ales preciziei aruncărilor la coş în care au excelat Nedef, Fodor şi Folbert. în legătură cu acest meci, corespon­dentul agenţiei ateniene „Athenagence“ scrie în cronica sa : „Echipa romînă a făcut o bună demonstraţie de eficacitate la coş. In repriza secundă baschetbaliştii români au dominat net, lăsînd o excelentă impresie. Arbitrajul prestat de Takev (Bulgaria) şi Cio­­lovici (Iugoslavia) a fost bun. Intîl­­nirea s-a desfăşurat într-o atmosferă de perfectă sportivitate“. Returul meciului C.C.A. — Panelli­nion se va desfăşura la 13 aprilie la Bucureşti. In etapa a IlI-a la fotbal Surprize şi jocuri slabe In două dintre cele şase jocuri ale etapei de duminică s-au produs sur­prize. Petrolul a fost învinsă „acasă“ cu 1-0 de Jiul­ Petroşani, iar la Tg. Mureş, Ştiinţa Timişoara, a că­rei ascensiune de formă a fost în ultima vreme unanim recunoscută, a pierdut cu 2—1 în faţa echipei E­­nergia. Nu este exclus ca la jocurile amintite rezultatul să-l fi determi­nat pe de o parte dîrzenia şi puterea de luptă a Jiului şi Energiei, iar pe de altă parte o oarecare supraapre­ciere a forţelor proprii la Petrolul şi Ştiinţa. Dar faptul este consumat; clasamentul arată acum : 1. Petrolul (19 puncte), 2. Jiul (18), 3. Ştiinţa (17), 4. Dinamo­ Cluj (17) etc. Aşa­dar, tot provincia pe primele locuri. Reprezentantele Bucureştiului în campionat — Rapid, Dinamo, C.C.A. şi Progresul — au jucat în Capitală. Desfăşurarea generală, calitatea me­ciurilor a fost mult influenţată de lupta pentru cîştigarea punctelor. Lucru oarecum explicabil, deoarece echipele bucureştene au avut — şi trei mai au încă — o situaţie destul de precară în clasament. Intîlnirea dintre Rapid şi Dinamo a luat sfîrşit cu scorul de 1-0. Mai mare de­cit scorul a fost risipa de energie şi îndeosebi de... nervi la fotbaliştii ambelor echipe. Jocul ti­nerilor şi totuşi rutinaţilor fotba­lişti ai Rapidului n-a fost deloc mul­ţumitor. Chiar dacă au tras mult şi puternic spre poartă, înaintaşii (mai ales Georgescu) cu greu i-au găsit... cadrul. Privind prin prisma domi­nării teritoriale, ca şi a unor ocazii clare de gol, dinamoviştii par ne­dreptăţiţi. Insuccesul trebuie pus însă pe seama ineficacităţii propriei lor înaintări. De abia către sfîrşitul meciului dintre C.C.A. şi Progresul, spectato­rii au avut ocazia să asiste la cîteva faze de fotbal frumos. Aceasta da­torită mai mult echipei militare. In general însă nici acest joc nu s-a ri­dicat la valoarea reală a jucătorilor bucureşteni. Ambele echipe şi-au îm­părţit perioadele de dominare şi a învins echipa care a avut o condiţie fizică mai bună (2—1 pentru C.C.A.). Scorul putea fi mai mare dacă înaintaşii militari n-ar fi vrut să înscrie uneori prea... spectaculos. Constantin, spre exemplu, singur în faţa porţii, a vrut să înscrie dri­­blîndu-l și pe Mîndru... Celelalte două meciuri au fost cîș­tigate de echipele gazdă : U.T.A.­C.S. Oradea 2—0 ; Dinamo Cluj-Stea­­gul Roşu 4—3. Rugbi C.F.R. — Jedinstvo (Iugoslavia) 42-16 Campioana de rugbi a Iugoslaviei, Jedinstvo Pancevo, a jucat pe sta­dionul „Dinamo“ cu campioana noastră, C.F.R.-Griviţa Roşie. Chiar dacă scorul meciului (42—16 pentru C.F.R.) arată o diferenţă netă de valoare între echipe, la frumuseţea jocului au participat ambele echipe; ele au jucat deschis, cu pase la mină şi acţiuni pe trei sferturi. Pe scurt , Crosul „L’Humanité" a fost cîș­­tigat de polonezul Kriszkowiak. Din­tre romîni, cel mai bun loc l-a ocu­pat GrecescU (13). In proba feminină, primele trei locuri le-au ocupat aler­gătoarele sovietice (Ermolaieva, Kon­­drakieva, Janvareva). • Ieri dimineața a părăsit Capitala plecînd cu avionul la Luxemburg echipa selecţionată de fotbal a junio­rilor din R. P. Romînă pentru a par-­­­ticipa la turneul organizat de U.E.F.A.­­ Din lotul de 16 jucători fac parte­­ printre alţii Petca, Petre Emil, Nedel­­cu, Neacşu, Ivansuc, Igna şi Pînzaru.­­ • Cîştigînd jocul decisiv (cu C.F.R.) baschetbalistele de la Cons­tructorul Bucureşti şi-au păstrat titlul de campioane ale ţării. • Botvinik îşi păstrează avantajul de 3 puncte în meciul cu Smîslov (TVs - 30/?). • Duminică, la Cardiff, echipa de rugbi a Franţei a întrecut Ţara Ga­lilor cu 16—6. „Turneul celor 5 na­țiuni" fiind ciștigat de Anglia. A apărut „Cercetări filozofice“ nr. 1 — 1958 Primul număr din acest an al re­vistei „Cercetări filozofice“ cuprinde articolele: „Opoziţia ireconciliabilă dintre marxismul revoluţionar şi re­vizionism" de Al. Tănase ; „Despre problemele filozofice şi sociale ale ci­berneticii" de Georg Krauss (Berlin); „Mitologia sau „filozofia absurdului" de Mircea Florian; „Dubla negaţie în vorbirea curentă" de Dan Bădărău; „Particularităţile ideologiei democrat­­revoluţionare din Romînia" de Mircea loanid. Revista publică următoarele comu­nicări : „începuturile pătrunderii mar­xismului în Romînia" de Radu Pan­­tazi; „Realitate, obiect şi conţinut în artă" de M. Ciurdariu ; „Caracterul estetic al frumosului realităţii" de Gr. Smeu. La rubrica „Discuţii" asupra pro­blemelor democraţiei populare în R.P. Romînă se publică un articol din partea redacţiei. Numeroase materiale sunt cuprinse la rubricile „Critică şi bibliografie", „Mişcarea filozofică de peste hotare", „Viaţa ştiinţifică", „Note". Nr. 4178

Next