Scînteia, iunie 1958 (Anul 27, nr. 4230-4254)

1958-06-11 / nr. 4238

Pag. 2 UN DECENIU DE LA NAŢIONALIZARE (Urmare din pag. I-a) un partid revoluţionar care se că­lăuzeşte neabătut de învăţătura mar­­xist-leninistă aplicînd-o creator la con­diţiile noastre şi luptind cu fermitate împotriva oportunismului de toate fe­lurile, sub toate formele sale de ma­nifestare. Partidul nostru a arătat oamenilor muncii că esenţial pentru construirea socialismului este cucerirea puterii de către clasa muncitoare în alianţă cu masele ţărăneşti, instaurarea dictatu­rii proletariatului­­ şi a condus cu succes poporul muncitor pe calea re­voluţionară a îndeplinirii acestei sar­cini istorice. Tocmai deţinerea puterii de stat a dat clasei muncitoare pu­tinţa să înfăptuiască naţionalizarea, să transforme în realitate vie vechea lozincă revoluţionară a exproprierii expropriatorilor. In urma smulgerii din mîinîle bur­gheziei a principalelor mijloace de producţie industrială a fost creat un larg sector socialist al economiei na­ţionale, avind rol conducător, deter­minant, în dezvoltarea întregii econo­mii. A devenit cu putinţă ca poporul muncitor, folosind statul democrat­­popular ca principal instrument al construirii socialismului, să aşeze in­dustria pe temelia relaţiilor socialiste şi să asigure lichidarea definitivă a unor asemenea plăgi ca anarhia pro­ducţiei, uriaşa­ irosire d­e fonduri bă­neşti, m­i­j­l o­ace­ - de­ produ­cţie şi­ mun­ca sociala pâăpÎii capitalismulu­i. Pe baza naţionalizării, statul­­ socialist a putut trece la conducerea planifica­tă a principalelor domenii ale vieţii economice( influenţînd — prin pîrghii­­le sale — şi sectoarele nesocialiste ale economiei. Puterea populară a descătuşat nu numai forţele de producţie ci şi ne­secata energie şi iniţiativă creatoare a maselor, şi a făurit o puternică in­dustrie socialistă,­­ ca pîrghie a ri­dicării întregii economii, a dezvoltă­rii relaţiilor socialiste la sate şi a sporirii producţiei agricole, creind ast­fel temelia ridicării sigure a nivelu­lui de trai al întregului popor. Crearea proprietății socialiste de stat a însemnast tficierea principalelor mijloace de producție în stăpînirea în­tregului popor, în deplina proprietate a tuturor oamenilor muncii, care folo­sesc statul socialist ca instrument pen­tru conducerea centralizată a econo­miei potrivit intereselor fundamentale ale poporului. în numele acestor in­terese, statul socialist desfășoară o vastă activitate economică-organizato­­rică pentru înfăptuirea politicii parti­dului de industrializare socialistă și dezvoltare a tuturor forţelor de pro­ducţie, concentrează eforturile poporu­lui spre cele mai importante şi mai actuale obiective, dezvoltă necontenit iniţiativa şi activitatea creatoare a maselor pe baza aplicării principiului centralismului democratic. In felul a­­cesta statul socialist se dovedeşte o pîrghie a progresului întregii econo­mii, a dezvoltării ţarii noastre intr-un ritm superior ritmului atins in ţări capitaliste din cele mai înaintate. ,r. ‘ ' Toate acestea ar îi fost însă­­cu neputinţă fără a fi transformat princi­palele mijloace, de producţie în pro­prietate socialistă de stat, fără asigu­rarea conducerii centralizate, plan­ifi­­care­a economiei de către statul so­cialist, fără înfăptuirea politicii mar­­xist-leniniste a partidului, fără ro­lul conducător al partidului în stat. Experienţa noastră proprie a confir­mat legile generale ale făuririi noii orînduiri sociale, constituind o nouă condamnare categorică a încercărilor de falsificare a învăţăturii marxist-le­­niniste despre căile construcţiei socia­liste. Cui pot folosi aşadar teoriile re­vizioniste cu privire la aşa-zisa trans­formare a statului In perioada de tre­cere într-un „element de stagnare" menit să dispară şi cererea ca parti­dul să înceteze a mai fi un „factor al puterii“? E limpede, că dacă poporul nostru intîmpină a zecea aniversare a naţio­nalizării cu un asemenea bilanţ de realizări aceasta se datoreşte liniei principiale, juste, a partidului nostru care a respins cu fermitate teoriile antimarxiste ale revizioniştilor care preconizează „dezvoltarea spontană" a socialismului, creşterea de la sine a relaţiilor socialiste, şi se ridică împo­triva activităţii funcţiei economico­­organizatorice a statului socialist, a conducerii planificate a economiei de către stat pe baza centralismului democratic. După cum se ştie, asemenea teorii antimarxiste, care neagă experienţa tuturor ţărilor socialiste, au fost co­lectate și sistematizate de conducă­torii U.C.I. în cadrul programului U.C.I. — catechism al revizionismului contemporan. Combaterea ferma și intransigentă a unor asemenea teze este o necesitate imperioasă, ele fiind de natură să răspindească confuzii din cele mai primejdioase, profund dăunătoare cauzei socialismului. Cei zece ani care au trecut de la 11 iunie 1948 au fost ani de muncă şi luptă eroică. Pentru a înţelege întreaga semnifi­caţie a schimbărilor petrecute în aceşti ani trebuie să ne gîndim la adînca înapoiere de la care am pornit, la ruina, haosul economic, dezorganiza­rea, inflaţia şi sabotajul capitalist că­rora a trebuit să le facem faţă, să ne amintim nivelul coborît al dezvoltării industriei în anul naţionalizării. Dezvoltarea impetuoasă a industriei socialiste a fost realizată de oamenii muncii în focul luptei de clasă, învin­­gînd rezistenţa înverşunată a duşma­nului — rezistenţă care şi-a găsit forme de manifestare din cele mai va­­riate, de la încercările de a semăna —neîncrederea oamenilor muncii în pro­priile posibilităţi pînă la încercările de dezorganizare a producţiei şi sabotaj. Clasa muncitoare, oamenii muncii, educaţi de partid în spiţitul vigilenţei revoluţionare, au ştiut însă să zdro­bească uneltirile duşmanului. Ar fi însă deosebit de dăunător ca succesele pe care le trecem astăzi în revistă să fie socotite ca motiv de autoliniştire şi scădere a vigilenţei revoluţionare. Aşa cum a arătat tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la Consfătuirea pe ţară a ţăranilor şi lucrătorilor din sectorul socialist al agriculturii — tre­buie să deschidem bine ochii acelor tovarăşi care se incintă cu visul că lupta de clasă la noi ar fi dispărut, că duşmanul de clasă s-ar fi cumin­ţit. Viaţa pune in lumină fapte de na­tură sa-i trezească pe cei ce gîndesc aşa. Poziţiile socialismului în ţara noastră sint azi infinit mai pu­ternice decit in 1048, puterea popu­lară, unitatea poporului în jurul par­tidului sunt mai trainice ca oricînd. Aceasta nu înseamnă,însă nicidecum că elementele duşmănoase din rin­­durile fostelor clase, exploatatoa­re, ale legionarilor, chisturilor, au re­nunţat la orice împotrivire şi s-au convertit în Un­animu­l­ la socialism. Oriunde domneşte o atmosferă stătută de mulţumire de sine şi mole­­şeală se creează condiţii favorabile de activitate duşmanului sub nasul di­feriţilor gură cască. Oamenii muncii au învins în aceşti ani, nu­­numai împotrivirea duşmanu­lui, ci şi propria lor lipsă de experien­ţă în organizarea şi conducerea pro­­­fu­cţiei^Df­­.. Muncitori care pînă în ajun lucra­seră la maşina, luaseră­ parte­ la ma­rile acţiuni de masă pentru alungarea primarilor şi prefecţilor reacţionari, ajutaseră pe ţărani la înfăptuirea re­formei agrare — au fost numiţi di­rectori ai întreprinderilor naţionali­zate. Şi clasa muncitoare a organizat pe temelii noi producţia în vechile fa­brici, a ridicat altele noi, a pus bazele unei economii socialiste şi a învăţat s-o conducă planificat, a crescut cadre noi, bine pregătite şi devotate. Toate aceste victorii au putut fi do­­bîndite datorită faptului că partidul se sprijină în întreaga sa activitate pe mase, atrage masele la o partici­pare tot mai activă la conducerea tre­burilor obşteşti. „Secretul“ ritmului fără precedent al dezvoltării economiei noastre na­ţionale, al avântului întrecerii socia­liste, al creşterii mişcării inovatorilor, al inaitului spirit de răspundere cu care muncitorii participă la organizarea producţiei şi elabo­rarea planurilor — constă în con­ştiinţa faptului că nu mai mun­cesc pentru îmbogăţirea patronilor, ci pentru a-şi făuri lor şi familiilor lor o viaţă îndestulată. Fără îndoială, n♦♦♦-i mai avem destule greutăţi de învins în lupta pentru ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii. Dar cine ar putea compara pe muncitorul care mergea în galenţi de lemn la manifestaţiile de acum 10—13 ani, cu muncitorul care are azi in uzină cantină, club, cămin de zi, cursuri de calificare, pleacă în concediu de odih­nă plătit, are feciori la universitate! Drumul străbătut în ultimul deceniu arată fiecărui om al muncii uriaşa în­semnătate a naţionalizării, a politicii de industrializare pentru soarta sa, pentru soarta întregii ţări. Dezvoltarea continuă a industriei socialiste, veriga hotăritoare a înain­tării spre socialism, a devenit cauza scumpă a milioanelor de muncitori, tehnicieni, ingineri, oameni de ştiinţă, prin a căror muncă entuziastă au fost dobîndite marile rezultate din anii ce au urm­at naţionalizării. De eforturile lor depinde îndeplinirea sarcinilor de mare însemnătate trasate de partid îin ce priveşte mai buna gospodărire a întreprinderilor, ridicarea la un nivel calitativ mai înalt a activităţii de con­ducere şi planificare a economiei. Mai avem mult de făcut pentru a învinge manifestările de lipsă de spirit gos­podăresc, de nepăsare faţă de cei ce risipesc avutul obştesc, obiceiurile de „mină spartă“ cînd e vorba de banii statului. Partidul cheamă oamenii muncii să lupte fără preget pentru continua în­tărire şi dezvoltare a proprietăţii so­cialiste de stat, forma cea mai înain­tată şi consecventă pînă la capăt a proprietăţii socialiste. Munca neobo­sită pentru întărirea proprietăţii so­cialiste, măreaţă cucerire a poporului, temelie a dezvoltării economiei naţio­nale şi făuririi bunei stări a celor ce muncesc, apărarea ei ca lumina ochi­lor împotriva oricăror încercări de a o ştirbi este o înaltă datorie patriotică. Sarcina principală pusă de partid în industrie constă în creşterea produc­tivităţii muncii, reducerea preţului de cost şi ridicarea rentabilităţii între­prinderilor pentru a putea îndrepta mai multe mijloace materiale spre sectoarele principale ale economiei, spre a spori alocaţiile pentru con­strucţii de locuinţe şi alte măsuri în vederea ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii. Realizarea acestor sarcini depinde în măsură hotăritoare de ridicarea rolului organizaţiilor de partid în rezolvarea problemelor pro­ducţiei, de concentrarea atenţiei a­­cestora asupra realizării indicilor cali­tativi ai planului. Oamenii muncii din ţara noastră sînt conştienţi de­ faptul că succesele dobîndite în dezvoltarea economiei naţionale, biruirea greutăţilor intîm­­pinate în opera de industrializare au fost imens înlesnite datorită colabo­rării frăţeşti cu ţările socialiste şi în primul rînd ajutorului multilateral al Uniunii Sovietice. Experienţa con­firmă că socialismul nu poate fi con­struit de unul singur, în afara fami­liei unite a statelor socialiste. Recen­tele hotărîri adoptate de consfătuirea ţărilor participante la C.A.E.R. în­lesnesc popoarelor ţărilor socialiste să se concentreze, asupra ramurilor eco­nomice pentru care dispun de cele mai largi posibilităţi naturale şi economi­ce, să asigure dezvoltarea lor rapidă şi totodată să beneficieze din plin de avantajele diviziunii internaţionale socialiste a muncii, creîndu-se astfel condiţii din cele mai favorabile de propăşire şi dezvoltare, cu neputinţă de realizat în cadrul restrîns al unei singure ţări. Am ajuns la zece ani de la naţio­nalizare pe una din culmile povîrni­­şului pe care urcăm, de unde, privind în urmă la drumul pe care l-am străbătut, la marile realizări din această perioadă, şi îndreptindu-ne a­­poi privirile spre piscurile semeţe către care tindem, suntem­ pătrunşi de o pro­fundă încredere faţă de partidul nostru, încercata călăuză care ne conduce pe drumul cel bun. Pe acest drum e hotărît să păşească neabătut poporul nostru condus de partid şi de acum inainte, singurul drum care duce la acea viaţă liberă de exploatare, spre acel viitor de bună stare şi progres multilateral pe care l-au visat şi pentru care s-au jertfit atîtea generaţii de luptători revoluţionari. Pentru îmbunătăţirea calităţii încălţămintei C­ontrolul obştesc al fabricii in vizită la magazine Am vizitat de curînd, împreună cu ciţiva tovarăşi din comisia de con­trol obştesc a fabricii de încălţămin­te ,,Solidaritatea“-Oradea, buni spe­cialişti, unele magazine şi depozite de încălţăminte din acest oraş. Sco­pul vizitei.: cum se achită diferitele fabrici de încălţăminte de obligaţiile faţă de comerţ şi cum se îngrijesc lucrătorii comerciali de menţinerea calităţii produselor. Fără îndoială că în ultimul timp se face remarcată străduinţa fabri­cilor de încălţăminte de a produce mărfuri de bună calitate, plăcute ca aspect, într-un sortiment mai variat. In acest sens, pe unde am trecut am auzit multe lucruri bune despre în­călţămintea fabricată la „Ianos Her­­bak “ -Cluj, „Solidaritatea“ - Oradea, „Carmen“ şi „Ştefan Gheorghiu“­­Bucureşti etc. Pantofii, sandalele ce poartă marca acestor fabrici — ne-a spus nu numai un singur vînzător — se vind repede. Din toate punctele de vedere — model, calitate, grija cu care este lucrată — această încăl­ţăminte satisface pe consumator. Din păcate însă, în magazinele şi depozitele prin care am trecut am găsit şi încălţăminte care se cumpă­ră cu foarte mare greutate, care stă în rafturi şi depozite de luni şi luni de zile. Un exemplu. Iată un sort de sandale de priză produse de fabrica „8 Mai“ din Me­diaş. Nu se vind pentru că modelul este nereuşit, iar manopera neîngri­jită. La această fabrică se produce şi încălţăminte cu tălpi din micro­­poros pentru femei. Intre aceşti pan­tofi şi cei amintiţi mai sus este o mare deosebire în felul cum sînt lucraţi: dovedesc grija celor ce i-au confecţionat atît în alegerea mode­lului, cît şi în execuţie. Că ei plac consumatorilor, că sînt ceruţi şi se vînd cu uşurinţă nu este deci de mirare. Ce rezultă de aici ? Că se pot face lucruri bune şi frumoase a­­tunci cînd există interes. Aceasta o dovedeşte însuşi cazul fabricii de la Mediaş. Greutăţile reale care există încă în sectorul de încălţăminte nu pot în nici un caz scuza insuficienta preocupare a unor întreprinderi pentru respectarea contractelor în­cheiate cu comerţul în ceea ce pri­veşte modelul, culoarea, numerele etc. Fabricile — ca şi comerţul, de altfel — au datoria să ţină seama de cerinţele consumatorilor şi să le satisfacă în condiţii cît mai bune. Cîteva cuvinte despre felul în ca­re se transportă încălţămintea. Am văzut cum ies pantofii din secţia finisaj a fabricii „Solidarita­tea“ : apretaţi, călcaţi, înveliţi în foiţă etc. într-un cuvînt, aşa cum ar trebui să se prezinte un pantof ca să-ţi placă. Am văzut aceeaşi încăl­ţăminte în unele magazine. Mulţi pantofi erau stîlciţi, presaţi de nu-i mai recunoşteai. De ce ? Pentru că cutiile de carton în care se ambalea­ză încălţămintea, — unele bune, e­­ drept, dar altele care abia îşi mai , duc zilele — sínt întîi legate, încăr-­­ cate în camioane şi descărcate în­­ depozite, unde sínt puse unele peste altele în grămezi destul de respecta­bile ; de aici sínt luate încă odată şi transportate la magazine. Fiind manipulate de atîtea ori, cutiile se turtesc, se rup şi încălţămintea di­năuntru are şi ea de suferit. Se im­pune să se ia măsuri urgente în di­recţia îmbunătăţirii transportului încălţămintei, a asigurării unor am­balaje corespunzătoare. S-ar evita astfel deteriorarea unor importante cantităţi de marfă, s-ar îmbunătăţi condiţiile de prezentare în maga­zine. Vizita prin unele magazine şi de­pozite de încălţăminte din Oradea a echipei de control obştesc a fabricii „Solidaritatea“ din localitate repre­zintă o iniţiativă interesantă, care a mai fost de altfel pusă în aplicare şi de către o echipă de control ob­ştesc a fabricii „Ianoş Herbak“­­Cluj , ea aduce o contribuţie la strîngerea relaţiilor dintre industrie şi comerţ, la o mai apropiată cu­noaştere a cerinţelor consumatorilor de către cei care produc mărfurile. Este o iniţiativă care poate să dea bune rezultate şi în alte sectoare de activitate și merită să fie ex­tinsă. R. ATANASESCU coresp. „Scînteii" S­C­T *­T F­I­A Noi norme privind administrarea pieţelor, tîrguriior şi odoarelor In cadrul măsurilor luate de gu­vern pentru aplicarea indicaţiilor plenarei din decembrie 1956 a C.C. al P.M.R. cu privire la lărgirea a­­tribuţiilor sfaturilor populare, re­cent Consiliul de Miniştri a dat o nouă hotărîre. Potrivit­ acestei, hotărîri pieţele, tîrgurile şi oboarele trec din administrarea comitetelor execu­tive ale sfaturilor populare re­gionale în administrarea comi­tetelor executive ale sfaturilor populare orăşeneşti, ale raioanelor de oraş şi comunale pe teritoriul cărora funcţionează. Acestea se vor preocupa de îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale a pieţelor şi oboa­­relor, prin efectuarea de lucrări de pietruire, pavare, amenajare, cons­trucţii, dotarea lor cu utilajul nece­sar, de organizarea bîlciurilor­ şi tîr­­gurilor, precum şi de organizarea participării active a comerţului so­cialist în centrele publice de desfa­cere. ,In hotărîre se stabilesc sursele din care se vor alimenta veniturile ad­ministraţiei pieţelor, tîrgurilor şi oboarelor, precum şi modul în care comitetele executive ale sfaturilor populare vor folosi aceste venituri pentru nevoile de construcţii şi a­­menajări, utilaje, întreţinere curen­tă, salarii şi alte cheltuieli gospodă­reşti ale centrelor publice de des­facere. Hotărîrea prevede, de asemenea, că halele şi construcţiile publice de desfacere­ se vor utiliza exclusiv pentru comerţ, iar acolo unde clă­dirile de acest fel sînt folos­te în alte scopuri se vor lua măsuri ca acestea, să fie redate comerţului. Aplicarea măsurilor prevăzute în hotărîrea Consiliului de Miniştri duce la îmbunătăţirea conducerii centrelor publice de desfacere, la sporirea iniţiativei şi spiritului gos­podăresc al sfaturilor populare oră­şeneşti, raionale şi comunale, la ri­dicarea răspunderii acestora în or­ganizarea şi dezvoltarea comerţului în pieţe, tîrguri şi oboare. Congresul internaţional al modei Mîine, în sălile clubului fabricii de confecţii „Gheorghe Gheorghiu- Dej“ din Capitală, vor începe lucră­rile celui de-al IX-lea Congres in­ternaţional al modei. La lucrări vor participa 130 delegaţi din Uniunea Sovietică, R. D. Germană, Ceho­slovacia, Ungaria, Bulgaria şi Româ­­­nia. Ca observatori şi-au anunţat sosirea reprezentanţi din China şi Albania. Observatorii chinezi vor prezenta la congres un bogat sorti­ment de modele specifice ţării lor. Fiecare colecţie cuprinde 56 de modele. Prezentările colecţiilor ro­­mîneşti şi străine pentru public vor avea loc în zilele de 23 şi 24 iunie, dimineaţa şi seara, în sala Flo­­reasca. ------0*0-----­SCURTA CRONICA JUDICIARĂ CONTABIL HOȚ Ion Mateiaș, fostul contabil al can­tinei combinatului „Gh. Dimitrov“ din Sebiș, profitînd de încrederea ce i-o arătau unele cadre de control financiar din conducerea combinatu-, lui, a delapidat suma de 261.521 lei. Individ versat în șarlatanii, Ma­teiaş reuşise să aibă asupra sa şi diferite cecuri semnate în alb, pe care le complecta cu sume deloc modeste oridecîteori se mani­festa pofta sa nemăsurată de bani. Nu arareori falsifica diferite semnă­turi de primire a unor sume, pe care cei în drept să le primească nu le vedeau niciodată. Faptul că a putut timp destul de îndelungat să-şi fac­ă mendrele se explică prin lipsa de vigilenţă şi de control din partea contabilului şef al combinatului, Tischer Alexandru, care, printre al­tele, l-a încredinţat lui Mateiaş şi cecuri semnate în alb. Din pricina neglijenţei lui Priha Ladislau, şef al secţiunii financiare, şi a lui Pop Ion, şef de serviciu la contabilitate, Ion Mateiaş a putut fura nestinghe­rit din avutul obştesc. Tribunalul ra­ional Gurahonţ l-a condamnat pe Ion Mateiaş la 20 de ani muncă sil­nică. Tribunalul regional Oradea a ju­decat recursul împotriva sentinţei prea blinde pronunţate in cazul lui Tischer Alexandru (amendă de 3000 lei). Pedeapsa acestuia a fost majo­rată la 2 ani închisoare corecţională. Priha Ladislau a fost condamnat la 1 an închisoare corecţională, iar Pop Ion la 4 luni închisoare corecţio­nală. AMBALAJ LA DOMICILIU Ca să-şi mai rotunjească venitu­rile, Ghemu Emanoil, fost gestionar la depozitul de ambalaje O.C.L. A­­limentara din raionul 23 August, Bucureşti, a sustras în decurs de 3 luni bidoane de aluminiu, saci de iută, cutii de lemn etc. în valoare de 82.088 lei. Inculpatul şi-a încro­pit un soi de mic comerţ clandestin cu marfa furată. Tribunalul popular al raionului 23 August l-a condamnat pe inculpat la 12 ani închisoare co­­recţională, 6 ani interdicţie corec­ţională şi plata sumei de 82.088 lei drept despăgubiri civile. Tribunalul Capitalei R.P. Române a respins re­cursul inculpatului ca nefondat. „SUPLIMENTE" CARE COSTĂ SCUMP! O echipă de control a Direcției re­gionale C.F.R. București, serviciul C.F.I., procedînd la verificarea ges­tiunii lui Zenaida Omelian care, din 1946, deţinea funcţia de casieră de bilete în staţia Bucureşti-Nord, a descoperit că aceasta sustrăgea, din­­tr-un depozit de bilete, suplimente de tren accelerat, iar banii rezultaţi din vînzarea lor şi-i însuşea. Pentru a nu se remarca lipsa biletelor sus­trase din depozit, inculpata le în­locuia cu cartonaşe albe de aceleaşi dimensiuni. In urma cercetărilor a reieşit că Zenaida Omelian şi-a în­suşit contravaloarea unor bilete în sumă de 187.834 lei. Tribunalul raio­nului Gh. Gheorghiu-Dej din Capi­tală a condamnat-o pe casieriţa O­­melian la 15 ani muncă silnică, 7 ani degradare civică, confiscarea averii, obligînd-o totodată şi la plata sumei delapidate drept despăgubiri civile. COMERŢ CU MARFA DE CONTRABANDA Organele de miliţie din Bucureşti au surprins, nu de mult, pe infrac­torii Galan Nicolae şi Carol Mihăi­­lescu, care se ocupau cu comerţul clandestin al unor obiecte provenite din contrabandă. Asupra lor s-au găsit, în momentul arestării, 13 cea­suri de mină de diferite mărci şi 8 şiraguri de perle „Tecla“, pe care intenţionau să le vîndă. După stabi­lirea gradului de vinovăţie al fiecă­ruia cei doi infractori au fost con­damnaţi, primul la 5 ani închisoare corecţională, iar cel de-al doilea la 3 ani închisoare corecţională. Re­cursurile inculpaţilor au fost res­pinse de Tribunalul Capitalei, astfel că prima sentinţă a rămas defini­tivă. 0­0- Nicuşor, nu e voie.. (Fotó M. CIOC) O pagină luminoasă din lupta revoluţionară a poporului român Au trecut 110 ani de la revoluţia din 1848, pa­gină luminoasă din istoria patriei noastre, una din glorioasele etape de luptă patriotică şi revolu­ţionară ale poporului nostru. Semnalul revoluţiei s-a dat la 91/21 iunie 1848 la Islaz, printr-o mare adunare populară, cînd s-a citit vestita Proclamaţie întocmită de Bălcescu. Aceasta înmănunchea principalele revendicări revo­luţionare : emanciparea clăcaşilor, egalitatea drep­turilor politice, adunare reprezentativă etc. Două zile mai tîrziu, la 11123 iunie poporul sileşte pe domnitorul Gh. Bîbcescu să semneze constituţia şi să abdice. Revoluţie burgheză, revoluţia din 1848 nu-şi pu­nea, fireşte, sarcinile desfiinţării exploatării omu­lui de către om. Cu toate acestea, ea a ridicat la luptă mase importante de oameni ai muncii — ţărani iobagi, mii de tabo­ci, curelari şi alţi mese­riaşi din Bucureşti — dornici să se elibereze din că­tuşele feudale şi din robia turcească. Desfăşurarea evenimentelor a scos la iveală contradicţiile exis­tente în sinul burgheziei in ce priveşte înfăptuirea revendicărilor din Proclamaţia de la Islaz. In opo­ziţie cu aripa radicală a burgheziei care lupta in­tr-adevăr pentru lichidarea pe cale revoluţionară a feudalismului, aripa moderată, capitulantă, refinîn­­du-se mai mult decit orice de ridicarea maselor populare, urmărea frânarea revoluţiei şi a început realizarea unui compromis cu boierimea, pe baza împărţirii puterii, opunindu-se împărţirii pământu­­rilor moşiereşti clăcaşilor. Începutul înţelegerii între aripa capitulantă a burgheziei şi boierime — ca şi intervenţia tur­cească — a dus la înfrângerea revoluţiei din 1848 şi a stat la rădăcina monstruoasei coaliţii burghezo­­moşiereşti care avea să se închege mai tirziu şi să devină, de-a lungul atîtor decenii, principalul ob­stacol în calea propăşirii ţării, a smulgerii ei din înapoierea de veacuri. Patriot înflăcărat, N. Bălcescu a fost exponentul celor mai consecvente şi mai înaintate forţe ale revoluţiei, purtătorul de cuvînt al celor mai înalte năzuinţe din acea vreme ale poporului. Prin în­treaga sa activitate, N. Bălcescu apare ca un revoluţionar democrat, conducătorul ideologic al revoluţiei de la 1848. Dintre celelalte figuri luminoase ale revoluţiei de la 1848 în Ţara Ro­­minească se cuvin amintite Al. G. Golescu-Ară­­pilă, Popa Şapcă, Ana Ipătescu, generalul Ma­­gheru. Evenimentele revoluţionare din celelalte regiuni romineşti au scos in evidenţă aportul unor personalităţi progresiste ca Alexandru loan Cuza, Vasile Alis­­­andri, Mihail Kogălniceanu, loan lo­­nescu de la Brad — în Moldova, Eftimie Murgu, Avram Iancu, Gh. Bariţ, Gabor Aron, — în Tran­silvania. O parte dif­ revendicările luptătorilor revoluţio­nari din 1848 n-au putut fi realizate decit odată cu instaurarea puterii populare, cînd prin desă­­vîrşirea revoluţiei burghezo-democratice, s-au creat condiţiile pentru înfăptuirea lor pe o treaptă supe­rioară, prin trecerea la revoluţia socialistă. Po­porul nostru coinsteşte memoria luptătorilor înain­taţi de la 1848, finind sus steagul tradiţiilor progre­siste ale istoriei patriei noastre. 15 iunie 1848. La adunarea ce a avut foc pe Cîmpia Filaretului din Bucureşti, s-a depus jurămîntul pe Constituţia revoluţiei. ivr. 425$ 1­958 Din opera lui Nicolae Bălcescu „Revoluţia romină de la 1848 n-a fost un fenomen neregulat, efemer, fără trecut şi viitor, fără altă cauză decit voinţa întimplătoare a unei mi­norităţi sau mişcarea generală euro­peană. Revoluţia generală iu ocazia iar nu cauza revoluţiei romine. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor. Unei­­titorii ei sînt optsprezece veacuri de trude, suferinţe şi lucrare a poporului român asupra lui însuşi. Ea ia o fază, o evoluţie istorică naturală, neapă­rată, prevăzută, a acelii mişcări pro­videnţiale care tîrăşte pe naţia romi­­nă, împreună cu toată omenirea, pe calea nemărginită a unei dezvoltări progresive, regulate...“ ...In zadar veţi îngenunchea şi vă veţi ruga pe la porţile împăraţilor, pe la uşile miniştrilor. Ei nu vă vor da nimic, căci nici vor, nici pot. Fiţi gata, dar, a o lua voi, fiindcă împă­raţii, domnii şi boierii pămintului nu dau, fără numai aceea ce le smulg popoarele. Fiţi gata dar a vă lupta bărbăteşte, căci prin lucrare şi jert­fire prin sîngele vărsat, poporul do­­bîndeşte cunoştinţa drepturilor şi a datoriilor sa­l. Ziua izbîndirei, ziua dreptăţii se apropie, în care se vor ridica popoarele ca să măture rămă­şiţa tiranilor de pe faţa pămintului... (Din lucrarea „Mersul revoluţiei la romîni"). ...Istoria omenirii nu ne înfăţişează decit lupta necontenită a dreptului în contra tiraniei , a unei clase dezmoş­tenită de dreptul său în contra uzur­patorilor ei; luptă arzătoare care ade­sea avu caracterul unei răzbunări, luptă fără sfîrşit, căci se urmează încă in timpurile de azi şi se va urma pînă cînd va mai fi umbră de tiranie, pînă cînd popoarele n-or fi întregite in drepturile lor şi egalitatea n-o domni in lume... (Din lucrarea „Trecutul şi prezen­tul"). ...Dar spuneţi-ne vă rugăm, voi pro­prietari şi nobili totdeodată, prin drept de moştenire, vi s-a întîmplat vreo­dată să vă întrebaţi cum sînteţi po­sesori ai averilor voastre, pentru ce luaţi pe fiecare an aşa de mari veni­turi şi care este întinderea drepturi­lor voastre asupra pămînturilor ce ocupaţi ? Suntem­ siguri că n-aţi avut niciodată această curiozitate şi nicio­dată o asemenea întrebare nu v-a tre­cut prin minte... (Din lucrarea „Despre împroprie­tărirea ţăranilor"). ...In ce, dar, dorinţa poporului poate vătăma dreptatea ? Nu, nu era dra­gostea pămintului, nu era sentimentul că li se călca un drept legitim, că li se ia proprietatea, care impunse pe boieri in Valahia a se arunca ei şi patria lor cu dînşii in braţele duşma­nilor. Boierul nu cunoaşte amorul pă­­mîntului, el care trăieşte departe die domeniul său, care nu-l cultivă lăsin­­du-i paragină. Pentru ei pămintul nu este decit o mreajă în care ţine legat pe ţăran ca să-l poată exploata. Ura lui asupra revoluţiei nu vine dar de temerea că va pierde pămintul, dar că va pierde monopolul şi privilegiul . S-a trăit în cisivitate din sudoarea ţă­ranului. ...Credem însă a fi arătat că nici o revoluţie nu fusese mai justă, mai ne­cesară ! Ce trebuia să facă acest po­por român, lipsit de pîinea din toate zilele, de proprietate, de securitate, de tot felul de libertate şi garanţie, de industrie, de comerţ, de legi şi de dreptate, dar în prada unei oligarhii de bureocraţi despoţi, fricoşi, incapa­bili, corupţi, răpitori, trăind prin ile­galităţi şi abuzuri, neprizind morala şi omenirea, exploatind ţara în folo­sul lor ? Cum poporul ar fi mai putut res­pecta o legiuire ce n-o respectase acei ce au făcut-o şi care acum nu mai exista ? Cum ar fi putut el, ale cărui piingeri nimeni nu le asculta, să iasă din această stare grozavă (affreux etat) et faire entendre sa voix1 decit printr-o revoluţie ?... (Din lucrarea „Reforma socială la romîni"). 1) Și să-și facă glasul ascultat (Nota Red.). ------0*0-----­ Semicentenarul Şcolii Viticole d­in Huşi HUŞI (trimisul nostru).­­ Zeci de foşti şi actuali studenţi şi profesori ai şcolii de viticultură din Huşi au sărbătorit ieri semicentenarul aces­tei şcoli. Din 1908 cînd a luat fiinţă, şcoala viticolă din Huşi a dat un mare număr de tehnicieni în ramu­ra viticolă care au contribuit la ri­dicarea viticulturii nu numai în podgoria Huşi, ci şi în alte podgo­rii ale ţării. Cu ocazia sărbătoririi semicente­narului au luat cuvîntul foşti ab­solvenţi ai şcolii, care acum sunt cadre de nădejde în multe gospodă­rii de stat din ţară, precum și re­prezentanți ai organelor de partid şi de stat locale.

Next