Scînteia, iunie 1958 (Anul 27, nr. 4230-4254)

1958-06-11 / nr. 4238

Pag. 4 UN DECENIU DE LA M­OHI­LIZARE FĂRĂ CAPITALIŞTI D­ănuţ Cristodorescu are fruntea mare, boltită, ochii larg des­chişi asupra lumii şi zimbeşte cu toată senina candoare a celor opt ani. E în clasa a doua şi e fruntaş la învăţătură. Curios lucru, dar fotografia nu i-am întîlnit-o la intrarea unei şcoli, ci pe unul din panourile de o­­noare de la poarta uzinelor „Electro­motor“ din Timişoara — panoul co­piilor fruntaşi la învăţătură din fa­miliile salariaţilor uzinei. Şi nu minunează pe nimeni faptul că, în vreme ce Dănuţ îţi zîmbeşte de pe­ un panou, de pe celălalt te priveşte chipul lui Petre Cristodore­scu, lăcătuş-matriţei la sculărie, bi­necunoscut fruntaş al uzinei şi, bine­înţeles, tatăl lui Dănuţ. Neîndoielnic că Dănuţ n-a cuno­scut şi nu va cunoaşte ce e aceea un „fabricant“ sau o „societate ano­nimă pe acţiuni“ decît din cărţi sau povestiri. Dar în schimb taică-său, lăcătuşul Petre, i-a cunoscut pe spi­narea sa. C­um intri în încăperea modestă a organizaţiei de bază te în­­tîmpină, cu litere albe pe o placă roşie de sticlă, cuvintele : „Construim fără burghezie, mai bine ca burghezia şi împotriva burghe­ziei“. Inscripţia asta simplă şi lapi­dară este ilustrată de întreaga uzi­nă, de trecutul şi prezentul ei. Vasile Pop, secretarul organizaţiei de bază cunoaşte uzina ca pe propria sa casă. A intrat aici de copil, aici a făcut ucenicia, aici a îndurat su­­dălmi şi pumni, aici a nădăjduit în vremuri mai bune şi tot aici i-a fost dat să pună umărul la plămădirea lor. „Electromotor“ se numea înainte vreme „Industria fierului S. A.“. Pro­ducea maşini de morărit şi prese de ulei. Utilajul era înghesuit în încă­peri strimte, neluminate, fără aer. Muncitorii lucrau cîte 10 şi 12 ore pe zi, în magherniţe înăbuşitoare, pentru o leafă de mizerie. Cît priveşte pe capitaliştii care po­sedau acţiuni şi încasau dividende la „Industria fierului“, ei erau un fel de întruchipare a capitalului „su­pranaţional“. Deşi, cînd aveau pri­lejul, instigau cît puteau muncitorii la şovinism, se împăcau foarte bine întru jupuirea a şapte piei de pe muncitorii romîni, maghiari, ger­mani, sîrbi, familia de capitalişti germani Friedrich laolaltă cu capi­taliştii romîni Bozgan şi Rafiroiu — proprietari şi ai unor fabrici de pie­lărie — iar, mai tîrziu, împreună cu capitalistul maghiar Erős Zoltán. ...11 iunie 1948. Zi în care deasu­pra fabricilor s-au înălţat, triumfă­toare, steagurile roşii. Zi în care şi la „Electromotor“ a fost instalat noul director — muncitorul Ernst Fried — care şi azi, după zece ani, conduce fabrica. La faimoasa cafenea „Lloyd“ din centrul Timişoarei capete buhăite de trîndăvie se aplecau în panică dea­supra meselor cu şvarţurile răcite în zaţ; şuşotelile întretăiate, privi­rile vulpeşti schimbate în ascuns vorbeau însă nu numai de înfrînge­­rea exploatatorilor ci şi de inten­ţiile lor de a pune cît mai multe beţe în roate noilor stăpîni ai uzi­nelor. Eros, unul din foştii patroni, a fă­cut ce-a făcut şi s-a strecurat în pri­mele săptămîni ca „tehnician“ în fabrică. Afacerist, element descom­pus, necinstit, fostul patron a fost demascat şi izgonit din fabrică. A fost ca o lumină orbitoare! îmi spune Petre Cristodorescu, nebănuind măcar că face po­ezie. La ce se referă aceste înaripate cuvinte ? Toţi de aici din fabrică îţi vor explica pe dată , la planul de elec­trificare a ţării, expus de tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej, în care au văzut un entuziasmant tablou al viitorului ţării. — Am văzut cu claritate locul no­stru în acest uriaş angrenaj care ur­ma să aducă lumină asupra ţării ! îmi spune Cristodorescu retrăind cu fiecare muşchi al feţei plinătatea cli­pelor de-atunci. Deci asta urma să fie noua între­prindere socialistă „Electromotor", un factor de seamă al electrificării ţării, producătoare de motoare e­­lectrice în serie mare ! ...In ziua de 1 mai 1949 toţi mun­citorii fabricii se adunaseră în curtea care devenise, dintr-odată, neîncă­pătoare. Rînd pe rînd de la cei mai bătrîni pînă la cei mai tineri, s-au perindat prin faţa unui mare sul de hîrtie pe care şi-au aşternut semnă­turile. Sulul acesta voluminos a fost introdus în betonul pietrei de fun­daţie a noii hale. Pe această temelie, clădită nu nu­mai din beton ci şi din forţa voin­ţei muncitoreşti, s-a înălţat, în nu­mai trei luni şi jumătate, noua hală — largă, încăpătoare, luminoa­sei, cum n-ar fi construit în ruptul capului pentru muncitori nici Boz­gan, nici Rafiroiu, nici Friedrich, nici Erős. S­picuiesc cîteva cifre compara­tive dintr-un raport al condu­cerii uzinei . In momentul naţionalizării, fa­brica avea 153 angajaţi, dintre care 3 ingineri şi 5 tehnicieni. Azi uzina „Electromotor“ are de cîteva ori mai mulţi salariaţi,­­ muncitori, ingineri şi tehnicieni. Toată producţia din perioada 11 iunie — 31 decembrie 1948 se ridica la 1500 kg. motoare electrice. Azi, se produce într-o singură zi cît în 1948 în şase luni. Pe porţile uzinei ies astăzi 32 de tipuri de motoare electrice, dintre care multe se bucură de căutare şi dincolo de hotare, apoi ventilatoa­re de mine antigrizitoase, agregate de sudură, motoare pentru ascensor (care înainte erau importate) pre­cum şi numeroase produse electrice de larg consum ca­t, fiare de călcat tip aerodinamic, reşouri electrice de 600 waţi, ventilatoare de masă, a­­parate de uscat părul, perne elec­trice şi multe altele. ...De la valţurile de morărit la aceste motoare şi aparate ultra­sen­sibile, e un salt, nu-i aşa ? Saltul acesta a fost făcut de pe trambu­lina lui 11 iunie 1948, în anii cînd uzina n-a mai fost gospodărită de trîndavii cu dividende, ci de oame­nii muncii. A­şa cum izvoarele subterana sparg de­odată coaja pămîn­­tului şi ţîşnesc la suprafaţă, aşa şi talentele înăbuşite ale oame­nilor, dorul tăinuit de creaţie care trăieşte în inima fiecărui muncitor adevărat, au izbucnit deodată la lumină, încălzite şi crescute de soa­rele noii puteri muncitoreşti. ...Pe tînărul inginer Dan Teodo­­rescu l-am întîlnit în acelaşi labo­rator în care acum doi ani se afla în frigurile experimentării maşinii de echilibrat, pentru care a fost distins ulterior cu Premiul de Stat. La ce lucrează agam ? — împreună cu grupul de cerce­tări al uzinei dibuim căile de reali­zare a unui generator magnetofonic de înaltă frecvenţă. ...De Ştefan Kovaci cine n-a au­zit în ţara asta ? Au scris despre el ziarele, a vorbit radioul, e deputat în Marea Adunare Naţională. Cu toate că e veşnic tras în şe­dinţe şi festivităţi, strungul rămîne marea lui pasiune, căreia îi consa­cră gîndurile pînă în ore tîrzii de noapte. „Dispozitiv pentru curăţirea canalurilor la fierul de călcat“, „port-cuţit pentru opt cuţite“ şi a­­tîtea altele par, la prima vedere, mărunţişuri, dar cînd le echivalezi în economii realizate, vezi că valoa­rea lor se cifrează la zeci de mii. ...Inginerul Marin Ghenciu a fost pînă în anul 1949 lăcătuş mecanic. A lucrat în multe fabrici ale Timi­şoarei, dar de aici, de la „Electro­motor“, a fost trimis la facultatea muncitorească iar apoi la Politeh­nică. Şi tot aici s-a întors cu diplo­ma de inginer în buzunar. In prezent e şeful secţiei de pro­iectări şi unul dintre cei mai pre­ţuiţi ingineri ai uzinei. — La anul planul nostru va fi şi mai mare, îmi spune el. Ca să-l realizăm am avea nevoie de şase prese de 200 de tone. Lucrez acum la o inovaţie care ne va ajuta ca, prin automatizarea avansurilor şi dispunere a două blocştanţe pe a­­ceeaşi presă, să putem înlocui cele şase prese în două schimburi cu o singură presă într-un singur schimb. Unii zic că n-au găsit în do­cumentaţia studiată o soluţie de acest fel. Iar eu le răspund, dar noi n-avem dreptul să creăm noul ? Ca Ghenciu, ingineri ieşiţi din rîndurile muncitorilor, mai sînt şi Ştefan Meszaros, şeful controlului tehnic, Maria Sopron, chimista la­boratorului fabricii, Octavian Abru­­dan. I­ntrînd pe uşa de la aparataj, l-am găsit pe Mihai Semian înconjurat de un grup de uce­nici pe care îi cam bruftuluia. Făcu­seră nu știu ce poznă. — Capete în vînt, mormăia el în­fundat. Parc-ar fi fabrica lui taică­­tău și nu o întreprindere socialistă. Am așteptat cîteva minute ca bă­­trînul să se liniștească, apoi l-am întrebat: — Unde locuiești tovarășe Se­mion ? — Aici lîngă fabrică, în blocul terminat anul trecut... — Unde-ai să-ţi petreci conce­diul anul acesta ? — Cred că la mare ! De la naţio­nalizare pînă acum n-a existat con­cediu să rămîn aici. Am fost odată la Govora, de două ori la Sovata, la Eforie, am fost la Sinaia cu în­treaga familie... şi în alte locuri... Ca Mihai Semian sînt în fabrică sute de muncitori, pentru care sala­riul social e o chestiune concretă, normală, a vieţii de fiecare zi. ...De la sala de mese instalată cîndva într-o pivniţă roind de şo­bolani a „Industriei fierului“ s-a a­­juns azi la o cantină largă, moder­nă , de la copiii sfrijiţi de pe vre­muri lăsaţi în voia soartei de pă­rinţii care mergeau la lucru s-a a­­juns astăzi la pruncii bucălaţi din creşa şi căminul fabricii, care în fie­care vară, utilizînd un drept al lor firesc, pleacă în colonie, la casa de odihnă a fabricii de la Tomeşti. C­omuniştilor în uzină li se spu­ne „neistoviţii“. Sunt mereu nemulţumiţi de ce s-a făcut pînă acum, mereu frămîntaţi de noi probleme, mereu cu gîndul la vii­tor. Acum îi poartă gîndul la resiste­­matizarea fabricii. Secretarul orga­nizaţiei mi-a spus arătîndu-mi fa­brica : — Uite, vezi toate chichineţele a­­lea mărunte ? O să le demolăm, că nu sînt vrednice de o uzină de talia noastră. Apoi, în hala mare, o să reorganizăm aşezarea maşinilor după un flux tehnologic modern... Pretutindeni am întîlnit astfel de preocupări : cum să se organizeze mai bine munca în aşa fel încît să se înlăture „asalturile“ şi deficien­ţele care mai există în îndeplinirea regulată a planului, cum să se pună la punct colaborarea cu alte uzine pentru ca să nu se mai strice ritmi­citatea îndeplinirii planului (din cauza unor rulmenţi de proastă ca­litate, primiţi de la Bîrlad, cîteva zeci de motoare n-au putut fi li­vrate) şi altele... „Neistoviţii“ sunt inima uzinei, cei care fac ca pulsul muncii să bată sănătos, iar colectivul să se stră­duiască mereu, din răsputeri, să în­vingă greutăţile şi slăbiciunile, să păşească fără răgaz înainte. ...Iar pe panourile de la poarta uzinei zeci de muncitori şi copii ai lor zîmbesc din poze, şi zîmbetul le dăruieşte — poate fără ca ei să ştie — un aer biruitor, de stăpîni ai uzinei, ai oraşului, ai ţării, de stă­pîni ai vieţii... VICTOR BIRLADEANU UL­TIMA (Urmare din pag. l1l-a) de 11 iunie, glasul inplacabil al is­toriei : ...Astăzi, 11 iunie 1948, a avut loc între orele 10,30 şi 11 o şedinţă a Consiliului de Miniştri..." Se anunţa naţionalizarea între­prinderilor industriale, miniere, ban­care, de asigurări şi de transport. Sub steagul partidului ...Era în ultima noapte a tumul­tului. Udrea Dumitru, Stoica C-tin, Ilie Gheorghe îşi amintesc totul, a­­mănunt cu amănunt. In barăcile şcolii profesionale de la Balta Albă acolo unde se află astăzi stadionul 23 August, comuniştii de La Malaxa aşteptau să primească instrucţiuni Orele treceau parcă mai încet, în noaptea aceea plină de încordare în care luna plutea năucă pe apa frămîntată a cerului adine, — alb vîslaş cu albe vîsle grăbite de un vînt nevăzut. Oamenii jucau ţintar, dar tresăreau la fiecare nouă scîr­­ţîitură a uşii. Mai fuseseră ei che­maţi de atîtea ori de partid, în atî­­tea acţiuni temerare, dar acum sim­ţeau că se întîmplă ceva extraordi­nar, ceva de mult aşteptat. Nerăb­darea le ascuţea nervii, le provoca o precipitare a fiecărui gest, a fie­cărui cuvint. Apoi, cînd li s-a dezvă­luit în sfîrşit marea taină, au avut sentimentul că sînt o companie de şoc care a primit misiunea de a sparge frontul inamic. Partidul Muncitoresc Român împlinea visul lor de decenii! Cincizeci sau şaizeci de oameni hiotărîţi au ocupat garajul şi birou­rile din Victoriei şi Brătianu. După N­OAPTE aceea, uzina. Cînd au aflat, mulţi­mile de muncitori au năvălit in curte, electrizate. Ele se resfirau, se tălăzuiau, închipuind o pă­dure de stejari uriaşi, cu coroanele larg ro­tate, frămîntate de furtună. — Am scăpat de stăpîni..., era tot ce s-a putut auzi din cuvîntarea o­­mului mărunt şi îndesat care se ur­case pe tribuna improvizată. Dar s-a înstăpînit o tăcere sugrumată de e­­moţie cînd vorbitorul, rostind ulti­mele cuvinte, a sărutat mătasea un­duită a drapelului de lingă el. ...In acelaşi timp, vestea a ajuns şi la „Mociorniţă“. Cîţiva comunişti au urcat scările şi au intrat la pa­troni, pentru întîia oară în existen­ţa fabricii fără să bată la uşă. — Cheile — domn’Mitică ! Sprijinit cu spatele de perete, pa­tronul clipea cu ură, încercînd un zîmbet strîmb Icni, într-o sforţare supremă de a fi autoritar. Apoi, ca hipnotizat de oamenii împietriţi în faţa lui într-o mută şi ameninţă­toare aşteptare, bîlbîi abia percep­tibil: „Bine, bă, cei cu voi... bă... domnilor... domnilor muncitori...“. Era ca şi cum o umbră mare s-a întins fără veste în întreg văzdu­hul, prevestindu-i amurgul. Şi pa­tronul le dădu, tremurînd, cheile, ca unul care bate aerul cu mîinile pră­­buşindu-se într-o prăpastie. ...La ora prînzului, lui Dumitru Mociorniță i s-a oferit un castron de fasole viermănoasă, mîncare gătită în ziua aceea la cantină pentru muncitori. El nu a rostit atunci cu­vintele iezuite pe care le ascultau în fiecare zi în sala de mese: „Mul­­ţumescu-ţi ţie, doamne, că m-ai să­turat de toate bunurile pămîn­­teşti"... S­C­I­N­T­E­I­A De la vechea fabricuţă , la laminorul de azi Sînt momente care nu se uită ni­ciodată, îmi amintesc cu bucurie de acea dimineaţă de 11 iunie 1948. La uzina noastră „Nicolae Cristea“ din Galaţi s-a organizat un miting. Preşedintele comitetului de între­prindere, tov. Nicolae Rusu­, a fost scurt: „Tovarăşi, în toată ţara în­treprinderile, băncile, pădurile, bo­găţiile subsolului au fost luate din mîinile hrăpăreţe ale patronilor şi trecute în mîinile poporului“. A fost numit primul director muncitor al uzinei. Au izbucnit toţi cîntînd „Internaţionala“. ...Director, în locul bancherului Luca, un muncitor. Lucruri nemai­pomenite pentru noi care lu­cram încă din 1923, de la înfiinţarea făbricuţei. Făbricuţă, zic, căci altfel nu se putea numi o baracă primi­tivă cu o singură cajă care producea 3—4 tone de tablă pe zi. Muncitorii storceau cel puţin de opt ori că­maşa de sudoare pentru o tonă de tablă şi cîştigul — să nu mai vorbim, în 1930, cînd cu criza, salariile noas­tre s-au redus cu 75 la sută. Mă uit acum după 33 de ani de muncă în jurul meu. Cîte s-au schimbat de cînd, sfătuiţi şi conduşi de partid, am început să clădim o ţară socialistă. La laminorul vechi au fost instalate 4 care. S-a in­trodus pe scară largă mica mecani­zare la transportul tablei şi tablelor. Sunt acum cuptoral la laminorul III. Cine n-a auzit de acest laminor ? Produce de 5 ori mai multă tablă decit vechiul laminor. Aici totul este mecanizat. E aproape gata şi lami­norul nr. 2 care şi-a început deja rodajul, iar în anul viitor va fi ter­minată şi construcţia laminorului nr. 1. Uzina „Nicolae Cristea“ e de ne­recunoscut. In jurul ei s-a înălţat şi un grup social , club şi bibliotecă. Unii muncitori şi-au construit case proprii iar alţii s-au mutat de cu­­rînd în blocurile noi din centrul ora­şului. Sînt lucruri frumoase despre care vorbim cu mîndrie. ANDREI NEDELCU muncitor la uzina „Nicolae Cristea“-Galaţi 1 In zilele naţionalizării... Presa vremii — despre însufleţirea şi entuziasmul cu care clasa noastră muncitoare a salutat acest important eveniment. Iîntreprinderile smulse din mâinile lacome ale exploatatorilor! j­...... a* 1 juri non'p!'J°:Z^ *ui)t p»nt«, noj | lÂnaiSi •”întreprinderilor U I industriale, miniere, ^sport 1 ”.....­ ° Pr°ductiei 1 ..nulii Iáit Ü8 liiitll ttsc 1 in ziua de 14 iunie a iMttPUT iu iwn irr»r cu fiecare zi 1 (PRIMA ÎNTREC­ERNe vom MWiiii iii mileili in ~ iiSäEE'TM I I fali fe hűm i iiiifii itifcSj,2areo lntrepnnden'ior( -------------------0*0 Pentru noi Cu ani in urmă, m-am angajat la fabrica de postav Buhuşi cu gîndul să ciştig o bucată de pline. In filatura unde am lucrat, numai condiţii de lucru omeneşti nu erau. 80 de oameni pe schimb robeau în­tr-o încăpere mică, întunecoasă şi cu pereţii umezi. In filaturi şi ţe­sătorii nu existau ventilatoare, as­piratoare de praf, instalaţii de apă. De vestiare şi duşuri, nici pomenea­lă. Tovarăşii care au lucrat în fa­brică înainte de 1948 îşi pot aminti cum tăbărau cîte 50—60 de oameni peste găleata cu apă de băut care era adusă la locul de muncă. Dacă ceream condiţii mai bune de viaţă, patronul ne arăta cu degetul spre poartă. Adică : „Nu-ţi convine ? Ia-ţi traista şi pleacă Se împlinesc acum 10 ani de cînd fabrica noastră a fost naţionalizată. Ca de la cer la pămînt se deose­besc condiţiile de muncă şi de viaţă de acum de cele din trecut. Fabrica s-a modernizat. Au fost construite secţii şi hale noi, spaţioa­se, bine iluminate şi dotate cu ma­şini perfecţionate. A fost construită o filatură nouă. S-au reconstruit şi s-au reamenajat secţiile vechi ale fi­laturilor nord şi sud, precum şi sec­ţiile de ţesătorie, boiangerie şi altele. Peste tot au fost luate măsuri ca muncitorii să lucreze în mai bune condiţii: spaţiu suficient, ventilatoa­re, lumină electrică, iar pe timp de iarnă — căldură. In fiecare sală au fost amenajate vestiare, spălătoare. S-au extins mult mecanizarea şi mica mecanizare, care uşurează efor­tul nostru. Avem o cantină bună, magazine, chioşcuri alimentare, unde ne aprovizionăm cu cele necesare. S-au construit 5 cămine muncito­reşti, iar al 6-lea, cu o capacitate de 180 de locuri, este în curs de fini­sare. Avem o creşă modernă cu 110 locuri, cămine de zi şi o frumoasă şcoală profesională, unde învaţă co­piii noştri. Cu ajutorul creditelor a­­cordate de stat, muncitorii din Bu­huşi şi-au construit 96 de locuinţe individuale care formează acum noul cartier muncitoresc din Buhuşi. Grijii partidului pentru îmbună­tăţirea condiţiilor noastre de muncă şi de viaţă, noi i-am răspuns mun­cind mai cu spor. Iniţiative ca : „Mai multe fire, mai multe ţesături din aceeaşi cantitate de materie primă“, „Să ridicăm randamentul maşinilor cu cel puţin 10 la sută“ şi altele au fost îmbrăţişate de majoritatea co­lectivului nostru. Cele peste 800 de propuneri de inovaţii făcute de muncitorii şi tehnicienii noştri, din­tre care o bună parte au fost apli­cate, au adus fabricii beneficii mari. In ce priveşte producţia, am aflat că faţă de anul 1948 producţia de ţe­sături a crescut în fabrică de peste 2 ori. Succesele in producţie ale muncitorilor şi tehnicienilor din Bu­huşi au adus fabricii noastre de fi­ori steagul de fruntaşă pe ramură. Noi, muncitorii din Buhuşi, asi­gurăm partidul şi guvernul nostru că vom munci pe viitor cu şi mai mare avînt pentru sporirea produc­ţiei şi productivităţii muncii, che­zăşie sigură a ridicării nivelului de trai al poporului şi a înfloririi pa­triei noastre scumpe. GHEORGHE V. LUPU muncitor filator Fabrica de postav Buhuşi Sz. 4298 INOVATORII UZINEI SAU... UZINA INOVATORILOR Anul 1947 a fost anul unei mari vic­torii : primele tractoare fabricate in Romînia brăzdară cîmpiile ţării. Pentru prima dată în istoria uzine­lor noastre se născu o largă mişcare a inovatorilor, expresie a iniţiativei creatoare a maselor. Sute de munci­tori şi tehnicieni, la chemarea celule­lor de partid, participau la îmbunătă­ţirea construcţiei tractorului „I.A.R.-22“. Propunerile lor au avut drept efect construirea unui tractor mai bun, mai perfecţionat, mai rezistent, tractorul „I.A.R.-23". Se năştea o nouă atitu­dine faţă de muncă. Cabinetul tehnic creat în 1948 cu ajutorul tehnicienilor sovietici a dat un caracter organizat miş­cării inovatorilor. Muncitorilor şi tehnicienilor li s-au pus la dispoziţie cadre pregătite, material, maşini. Acea­sta a făcut ca mişcarea inovatorilor să se dezvolte vertiginos şi să aibă un rol hotărîtor în procesul de producţie. In cei 10 ani care au trecut de la naţionalizare, inovatorii uzinelor noas- *­­ tre au făcut 4560 de propuneri de ino­vaţii. Din acestea, aproape 2000 au fost aplicate, aducînd uzinei o econo­­mie de 39.000.000 lei. Printre cele mai importante reali­zări ale inovatorilor se numără tur­narea centrifugală a cuzineţilor de bronz cu ajutorul curenţilor de înaltă frecvenţă, realizată de un colectiv din care fac parte inginerii Traian Săco­­leanu, Traian Ghimbăşan, V. Szefcely şi alţii, distinşi cu Premiul de Stat. Această importantă realizare aduce uzinei anual economii in valoare de peste 3.000.000 lei. Numai prin turna­rea a trei repere de cuzineţi se eco­nomiseşte anual o cantitate de metal neferos din care se pot turna 250.000 cuzineţi. Din metalul folosit înainte la turnarea unui singur cuzinet se toarnă acum 4—5 cuzineţi. A crescut şi productivitatea mun­cii. înainte, 7 muncitori turnau în 8 ore 600 de cuzineţi. Acum acelaşi nu­măr de cuzineţi sunt turnaţi în acelaşi timp de un singur muncitor. Constructorii noştri de tractoare au dat nu de mult un nou tip de tractor: „U.T.O.S.-27" Universal. La începutul acestui an, din iniţia­tiva comitetului de partid, în uzină a început o importantă acţiune pentru reducerea consumului specific de me­tal la fiecare tractor. Inovatorii au răspuns şi de data aceasta chemării comuniştilor. Prin aplicarea a 105 inovaţii din cele propuse de la începutul anului se va realiza o e­­conomie anuală egală cu costul a 51 tractoare. Economiile de metal pe care le aduc aceste inovaţii se ridică pe timp de un an la 269 tone. Valoarea lot se ridică la peste 2.500.600 lei. Astăzi în uzina noastră avem zeci de inovatori, printre care se numără Gheorghe Rozotea, Kasper Artur, Gheorghe Petrache şi alţii. Uzina se mindreşte pe bună dreptate cu fap­tul că la fiecare patru muncitori unul este inovator. De­ aceea uzinei „Ernst Thä­mann“ unii îi şi spun „uzina ino­vatorilor“. Aceasta este cea mai grăi­toare dovadă a spiritului creator al clasei noastre muncitoare eliberate de exploatare. ION BORDAŞ, secretar al Comitetului de partid al uzinelor de trac­toare „Ernst Thălmann“-Ora­­şul Stalin „Colaborarea multilaterală dintre ţările socialiste,­­ bazată pe principiile deplinei egalităţi în drepturi, res- | pectării reciproce a intereselor naţionale şi ajutorului­­ reciproc socialist, serveşte cu succes cauza construirii­­ socialismului şi comunismului, permite să se folo- | sească la maximum superioritatea sistemului econo- | mic socialist mondial pentru dezvoltarea forţelor de­­ producţie ale fiecăreia dintre ţările socialiste şi pentru­­ întărirea puterii economice a lagărului socialist în­­ ansamblu“. 1 (Din Comunicatul cu privire la Consfătuirea reprez­is­­entanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti din­­ ţările participante la CONSILIUL DE AJUTOR ECO- =I­NOMIC RECIPROC). I Uzina socialistă şi cadrele ei Naţionalizarea a găsit într-o situa­ţie grea uzina metalurgică din Si­naia, care aparţinuse unui grup de capitalişti in frunte cu Emil Costi­­nescu. Producţia era dezorganizată, maşinile vechi, uzate. Se produceau cuie şi şuruburi cu utilaje care, in cea mai mare parte, existau aici de la înfiinţarea întreprinderii, înainte de anul 1900. In cei 10 ani care au trecut de la naţionalizare, uzina s-a dezvoltat. Muncitorii, fericiţi că nu mai lu­crează pentru punga lui Costinescu, au pornit cu rîvnă la muncă. In uzină s-au făcut investiţii mari. Halele au fost reamenajate, au fost aduse şi montate zeci de strunguri, freze, bormaşine şi alte maşini­­unelte noi. In momentul de faţă uzi­na dispune de utilaje moderne. In anul 2953 uzina a fost profilată, specializată in direcţia fabricaţiei pompelor de injecţie pentru trac­toarele R.D.-35. Asimilarea fabrica­ţiei acestor agregate de mare preci­zie ne-a dat mult de furcă. Muncitorii, inginerii şi tehnicienii uzinei au conceput şi au introdus în producţie zeci de scule, dispozitive şi verificatoare pentru a uşura pre­lucrarea pieselor necesare. In uzină s-au introdus pe scară largă tehnica nouă şi metode înaintate de produc­ţie. Amintesc în mod deosebit că in­troducerea metodelor de turnare de precizie — turnarea in forme cu mo­dele fuzibile şi turnarea în forme de nisip cu liant de silicat de sodiu — aduce anual economii mari uzinei. S-a organizat o turnătorie de preci­zie în care se toarnă astăzi 22 repe­re ale pompei de injecţie. In­troducerea metodelor înaintate de lucru au făcut ca uzina „I. C. Fri­­mu“ să dea, an de an, o producţie din ce în ce mai mare. Pe aceeaşi suprafaţă de lucru care exista şi la naţionalizare, producţia a crescut anul trecut de peste 8 ori faţă de anul 1949. După cum e bine cunoscut, metalurgiştii din uzina „I. C. Frimu“ au pornit iniţiativele : „Cu maşiniie noastre putem produce mai mult" şi „Fiecare produs cu un preţ de cost cit mai scăzut", care au făcut in scurt timp ocolul întregii ţări. Aceste iniţiative ne-au adus rea­lizări însemnate. Pentru reduce­rea preţului de cost se foloseşte cu grijă fiecare gram de material, fieca­re leu. S-au introdus în prac­tică, în acelaşi scop, zeci de mă­suri tehnico-organizatorice. Ca ur­mare, anul trecut preţul de cost a fost redus cu 16,15 la sută, obţinin­­du-se faţă de anul 2956 economii în valoare de 6.354.000 lei. în primul trimestru al acestui an preţul de cost al pompei de injecţie a fost cu 41 ,90% mai redus decit in 1955. Odată cu uzina au crescut oamenii, s-au ridicat cadre noi. In aceşti ani, 239 muncitori au fost calificaţi la locul de muncă, iar 205 au urmat cursurile de ridicare a calificării. Printre sutele de fruntaşi în produc­ţie se află strungarul Ivan Gheorghe, rectificatorii Caşarog Vasile şi Ol­teana Maria, topitorul Creţu Ian şi alţii, care sunt o mîndrie pentru uzi­na noastră. Condiţii mai bune de muncă şi de viaţă au fost create metalurgiştilor noştri în ultimii 10 ani. Pentru ei s-a construit un club, cu sală de fes­tivităţi, bibliotecă cu 10.000 volume, sală de şah. Pentru copiii lor func­ţionează o grădiniţă cu 30 locuri. Uzina dispune acum de un dispen­sar deservit de 4 medici, cu staţio­nar in care sunt 25 paturi. S-au creat muncitorilor condiţii bune de odihnă în timpul concediilor. Anul trecut, peste 50 la sută din salariaţi au fost în staţiunile de odihnă şi balneare. Numai la vila uzinei din Techirghiol, şi-au petrecut concediul, vara trecu­­tă, 545 salariaţi. La sărbătorirea a 10 ani de la na­ţionalizare, muncitorii, inginerii şi tehnicienii uzinei noastre sunt hotă­­riţi sa obţină succese tot mai mari în producţie, in făurirea unei vieţi tot mai bune. aurel boghici directorul uzinelor metalurgice „I. C. Frimu“-Sinaia

Next