Scînteia, iunie 1958 (Anul 27, nr. 4230-4254)
1958-06-11 / nr. 4238
Pag. 4 UN DECENIU DE LA MOHILIZARE FĂRĂ CAPITALIŞTI Dănuţ Cristodorescu are fruntea mare, boltită, ochii larg deschişi asupra lumii şi zimbeşte cu toată senina candoare a celor opt ani. E în clasa a doua şi e fruntaş la învăţătură. Curios lucru, dar fotografia nu i-am întîlnit-o la intrarea unei şcoli, ci pe unul din panourile de onoare de la poarta uzinelor „Electromotor“ din Timişoara — panoul copiilor fruntaşi la învăţătură din familiile salariaţilor uzinei. Şi nu minunează pe nimeni faptul că, în vreme ce Dănuţ îţi zîmbeşte de pe un panou, de pe celălalt te priveşte chipul lui Petre Cristodorescu, lăcătuş-matriţei la sculărie, binecunoscut fruntaş al uzinei şi, bineînţeles, tatăl lui Dănuţ. Neîndoielnic că Dănuţ n-a cunoscut şi nu va cunoaşte ce e aceea un „fabricant“ sau o „societate anonimă pe acţiuni“ decît din cărţi sau povestiri. Dar în schimb taică-său, lăcătuşul Petre, i-a cunoscut pe spinarea sa. Cum intri în încăperea modestă a organizaţiei de bază te întîmpină, cu litere albe pe o placă roşie de sticlă, cuvintele : „Construim fără burghezie, mai bine ca burghezia şi împotriva burgheziei“. Inscripţia asta simplă şi lapidară este ilustrată de întreaga uzină, de trecutul şi prezentul ei. Vasile Pop, secretarul organizaţiei de bază cunoaşte uzina ca pe propria sa casă. A intrat aici de copil, aici a făcut ucenicia, aici a îndurat sudălmi şi pumni, aici a nădăjduit în vremuri mai bune şi tot aici i-a fost dat să pună umărul la plămădirea lor. „Electromotor“ se numea înainte vreme „Industria fierului S. A.“. Producea maşini de morărit şi prese de ulei. Utilajul era înghesuit în încăperi strimte, neluminate, fără aer. Muncitorii lucrau cîte 10 şi 12 ore pe zi, în magherniţe înăbuşitoare, pentru o leafă de mizerie. Cît priveşte pe capitaliştii care posedau acţiuni şi încasau dividende la „Industria fierului“, ei erau un fel de întruchipare a capitalului „supranaţional“. Deşi, cînd aveau prilejul, instigau cît puteau muncitorii la şovinism, se împăcau foarte bine întru jupuirea a şapte piei de pe muncitorii romîni, maghiari, germani, sîrbi, familia de capitalişti germani Friedrich laolaltă cu capitaliştii romîni Bozgan şi Rafiroiu — proprietari şi ai unor fabrici de pielărie — iar, mai tîrziu, împreună cu capitalistul maghiar Erős Zoltán. ...11 iunie 1948. Zi în care deasupra fabricilor s-au înălţat, triumfătoare, steagurile roşii. Zi în care şi la „Electromotor“ a fost instalat noul director — muncitorul Ernst Fried — care şi azi, după zece ani, conduce fabrica. La faimoasa cafenea „Lloyd“ din centrul Timişoarei capete buhăite de trîndăvie se aplecau în panică deasupra meselor cu şvarţurile răcite în zaţ; şuşotelile întretăiate, privirile vulpeşti schimbate în ascuns vorbeau însă nu numai de înfrîngerea exploatatorilor ci şi de intenţiile lor de a pune cît mai multe beţe în roate noilor stăpîni ai uzinelor. Eros, unul din foştii patroni, a făcut ce-a făcut şi s-a strecurat în primele săptămîni ca „tehnician“ în fabrică. Afacerist, element descompus, necinstit, fostul patron a fost demascat şi izgonit din fabrică. A fost ca o lumină orbitoare! îmi spune Petre Cristodorescu, nebănuind măcar că face poezie. La ce se referă aceste înaripate cuvinte ? Toţi de aici din fabrică îţi vor explica pe dată , la planul de electrificare a ţării, expus de tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej, în care au văzut un entuziasmant tablou al viitorului ţării. — Am văzut cu claritate locul nostru în acest uriaş angrenaj care urma să aducă lumină asupra ţării ! îmi spune Cristodorescu retrăind cu fiecare muşchi al feţei plinătatea clipelor de-atunci. Deci asta urma să fie noua întreprindere socialistă „Electromotor", un factor de seamă al electrificării ţării, producătoare de motoare electrice în serie mare ! ...In ziua de 1 mai 1949 toţi muncitorii fabricii se adunaseră în curtea care devenise, dintr-odată, neîncăpătoare. Rînd pe rînd de la cei mai bătrîni pînă la cei mai tineri, s-au perindat prin faţa unui mare sul de hîrtie pe care şi-au aşternut semnăturile. Sulul acesta voluminos a fost introdus în betonul pietrei de fundaţie a noii hale. Pe această temelie, clădită nu numai din beton ci şi din forţa voinţei muncitoreşti, s-a înălţat, în numai trei luni şi jumătate, noua hală — largă, încăpătoare, luminoasei, cum n-ar fi construit în ruptul capului pentru muncitori nici Bozgan, nici Rafiroiu, nici Friedrich, nici Erős. Spicuiesc cîteva cifre comparative dintr-un raport al conducerii uzinei . In momentul naţionalizării, fabrica avea 153 angajaţi, dintre care 3 ingineri şi 5 tehnicieni. Azi uzina „Electromotor“ are de cîteva ori mai mulţi salariaţi, muncitori, ingineri şi tehnicieni. Toată producţia din perioada 11 iunie — 31 decembrie 1948 se ridica la 1500 kg. motoare electrice. Azi, se produce într-o singură zi cît în 1948 în şase luni. Pe porţile uzinei ies astăzi 32 de tipuri de motoare electrice, dintre care multe se bucură de căutare şi dincolo de hotare, apoi ventilatoare de mine antigrizitoase, agregate de sudură, motoare pentru ascensor (care înainte erau importate) precum şi numeroase produse electrice de larg consum cat, fiare de călcat tip aerodinamic, reşouri electrice de 600 waţi, ventilatoare de masă, aparate de uscat părul, perne electrice şi multe altele. ...De la valţurile de morărit la aceste motoare şi aparate ultrasensibile, e un salt, nu-i aşa ? Saltul acesta a fost făcut de pe trambulina lui 11 iunie 1948, în anii cînd uzina n-a mai fost gospodărită de trîndavii cu dividende, ci de oamenii muncii. Aşa cum izvoarele subterana sparg deodată coaja pămîntului şi ţîşnesc la suprafaţă, aşa şi talentele înăbuşite ale oamenilor, dorul tăinuit de creaţie care trăieşte în inima fiecărui muncitor adevărat, au izbucnit deodată la lumină, încălzite şi crescute de soarele noii puteri muncitoreşti. ...Pe tînărul inginer Dan Teodorescu l-am întîlnit în acelaşi laborator în care acum doi ani se afla în frigurile experimentării maşinii de echilibrat, pentru care a fost distins ulterior cu Premiul de Stat. La ce lucrează agam ? — împreună cu grupul de cercetări al uzinei dibuim căile de realizare a unui generator magnetofonic de înaltă frecvenţă. ...De Ştefan Kovaci cine n-a auzit în ţara asta ? Au scris despre el ziarele, a vorbit radioul, e deputat în Marea Adunare Naţională. Cu toate că e veşnic tras în şedinţe şi festivităţi, strungul rămîne marea lui pasiune, căreia îi consacră gîndurile pînă în ore tîrzii de noapte. „Dispozitiv pentru curăţirea canalurilor la fierul de călcat“, „port-cuţit pentru opt cuţite“ şi atîtea altele par, la prima vedere, mărunţişuri, dar cînd le echivalezi în economii realizate, vezi că valoarea lor se cifrează la zeci de mii. ...Inginerul Marin Ghenciu a fost pînă în anul 1949 lăcătuş mecanic. A lucrat în multe fabrici ale Timişoarei, dar de aici, de la „Electromotor“, a fost trimis la facultatea muncitorească iar apoi la Politehnică. Şi tot aici s-a întors cu diploma de inginer în buzunar. In prezent e şeful secţiei de proiectări şi unul dintre cei mai preţuiţi ingineri ai uzinei. — La anul planul nostru va fi şi mai mare, îmi spune el. Ca să-l realizăm am avea nevoie de şase prese de 200 de tone. Lucrez acum la o inovaţie care ne va ajuta ca, prin automatizarea avansurilor şi dispunere a două blocştanţe pe aceeaşi presă, să putem înlocui cele şase prese în două schimburi cu o singură presă într-un singur schimb. Unii zic că n-au găsit în documentaţia studiată o soluţie de acest fel. Iar eu le răspund, dar noi n-avem dreptul să creăm noul ? Ca Ghenciu, ingineri ieşiţi din rîndurile muncitorilor, mai sînt şi Ştefan Meszaros, şeful controlului tehnic, Maria Sopron, chimista laboratorului fabricii, Octavian Abrudan. Intrînd pe uşa de la aparataj, l-am găsit pe Mihai Semian înconjurat de un grup de ucenici pe care îi cam bruftuluia. Făcuseră nu știu ce poznă. — Capete în vînt, mormăia el înfundat. Parc-ar fi fabrica lui taicătău și nu o întreprindere socialistă. Am așteptat cîteva minute ca bătrînul să se liniștească, apoi l-am întrebat: — Unde locuiești tovarășe Semion ? — Aici lîngă fabrică, în blocul terminat anul trecut... — Unde-ai să-ţi petreci concediul anul acesta ? — Cred că la mare ! De la naţionalizare pînă acum n-a existat concediu să rămîn aici. Am fost odată la Govora, de două ori la Sovata, la Eforie, am fost la Sinaia cu întreaga familie... şi în alte locuri... Ca Mihai Semian sînt în fabrică sute de muncitori, pentru care salariul social e o chestiune concretă, normală, a vieţii de fiecare zi. ...De la sala de mese instalată cîndva într-o pivniţă roind de şobolani a „Industriei fierului“ s-a ajuns azi la o cantină largă, modernă , de la copiii sfrijiţi de pe vremuri lăsaţi în voia soartei de părinţii care mergeau la lucru s-a ajuns astăzi la pruncii bucălaţi din creşa şi căminul fabricii, care în fiecare vară, utilizînd un drept al lor firesc, pleacă în colonie, la casa de odihnă a fabricii de la Tomeşti. Comuniştilor în uzină li se spune „neistoviţii“. Sunt mereu nemulţumiţi de ce s-a făcut pînă acum, mereu frămîntaţi de noi probleme, mereu cu gîndul la viitor. Acum îi poartă gîndul la resistematizarea fabricii. Secretarul organizaţiei mi-a spus arătîndu-mi fabrica : — Uite, vezi toate chichineţele alea mărunte ? O să le demolăm, că nu sînt vrednice de o uzină de talia noastră. Apoi, în hala mare, o să reorganizăm aşezarea maşinilor după un flux tehnologic modern... Pretutindeni am întîlnit astfel de preocupări : cum să se organizeze mai bine munca în aşa fel încît să se înlăture „asalturile“ şi deficienţele care mai există în îndeplinirea regulată a planului, cum să se pună la punct colaborarea cu alte uzine pentru ca să nu se mai strice ritmicitatea îndeplinirii planului (din cauza unor rulmenţi de proastă calitate, primiţi de la Bîrlad, cîteva zeci de motoare n-au putut fi livrate) şi altele... „Neistoviţii“ sunt inima uzinei, cei care fac ca pulsul muncii să bată sănătos, iar colectivul să se străduiască mereu, din răsputeri, să învingă greutăţile şi slăbiciunile, să păşească fără răgaz înainte. ...Iar pe panourile de la poarta uzinei zeci de muncitori şi copii ai lor zîmbesc din poze, şi zîmbetul le dăruieşte — poate fără ca ei să ştie — un aer biruitor, de stăpîni ai uzinei, ai oraşului, ai ţării, de stăpîni ai vieţii... VICTOR BIRLADEANU ULTIMA (Urmare din pag. l1l-a) de 11 iunie, glasul inplacabil al istoriei : ...Astăzi, 11 iunie 1948, a avut loc între orele 10,30 şi 11 o şedinţă a Consiliului de Miniştri..." Se anunţa naţionalizarea întreprinderilor industriale, miniere, bancare, de asigurări şi de transport. Sub steagul partidului ...Era în ultima noapte a tumultului. Udrea Dumitru, Stoica C-tin, Ilie Gheorghe îşi amintesc totul, amănunt cu amănunt. In barăcile şcolii profesionale de la Balta Albă acolo unde se află astăzi stadionul 23 August, comuniştii de La Malaxa aşteptau să primească instrucţiuni Orele treceau parcă mai încet, în noaptea aceea plină de încordare în care luna plutea năucă pe apa frămîntată a cerului adine, — alb vîslaş cu albe vîsle grăbite de un vînt nevăzut. Oamenii jucau ţintar, dar tresăreau la fiecare nouă scîrţîitură a uşii. Mai fuseseră ei chemaţi de atîtea ori de partid, în atîtea acţiuni temerare, dar acum simţeau că se întîmplă ceva extraordinar, ceva de mult aşteptat. Nerăbdarea le ascuţea nervii, le provoca o precipitare a fiecărui gest, a fiecărui cuvint. Apoi, cînd li s-a dezvăluit în sfîrşit marea taină, au avut sentimentul că sînt o companie de şoc care a primit misiunea de a sparge frontul inamic. Partidul Muncitoresc Român împlinea visul lor de decenii! Cincizeci sau şaizeci de oameni hiotărîţi au ocupat garajul şi birourile din Victoriei şi Brătianu. După NOAPTE aceea, uzina. Cînd au aflat, mulţimile de muncitori au năvălit in curte, electrizate. Ele se resfirau, se tălăzuiau, închipuind o pădure de stejari uriaşi, cu coroanele larg rotate, frămîntate de furtună. — Am scăpat de stăpîni..., era tot ce s-a putut auzi din cuvîntarea omului mărunt şi îndesat care se urcase pe tribuna improvizată. Dar s-a înstăpînit o tăcere sugrumată de emoţie cînd vorbitorul, rostind ultimele cuvinte, a sărutat mătasea unduită a drapelului de lingă el. ...In acelaşi timp, vestea a ajuns şi la „Mociorniţă“. Cîţiva comunişti au urcat scările şi au intrat la patroni, pentru întîia oară în existenţa fabricii fără să bată la uşă. — Cheile — domn’Mitică ! Sprijinit cu spatele de perete, patronul clipea cu ură, încercînd un zîmbet strîmb Icni, într-o sforţare supremă de a fi autoritar. Apoi, ca hipnotizat de oamenii împietriţi în faţa lui într-o mută şi ameninţătoare aşteptare, bîlbîi abia perceptibil: „Bine, bă, cei cu voi... bă... domnilor... domnilor muncitori...“. Era ca şi cum o umbră mare s-a întins fără veste în întreg văzduhul, prevestindu-i amurgul. Şi patronul le dădu, tremurînd, cheile, ca unul care bate aerul cu mîinile prăbuşindu-se într-o prăpastie. ...La ora prînzului, lui Dumitru Mociorniță i s-a oferit un castron de fasole viermănoasă, mîncare gătită în ziua aceea la cantină pentru muncitori. El nu a rostit atunci cuvintele iezuite pe care le ascultau în fiecare zi în sala de mese: „Mulţumescu-ţi ţie, doamne, că m-ai săturat de toate bunurile pămînteşti"... SCINTEIA De la vechea fabricuţă , la laminorul de azi Sînt momente care nu se uită niciodată, îmi amintesc cu bucurie de acea dimineaţă de 11 iunie 1948. La uzina noastră „Nicolae Cristea“ din Galaţi s-a organizat un miting. Preşedintele comitetului de întreprindere, tov. Nicolae Rusu, a fost scurt: „Tovarăşi, în toată ţara întreprinderile, băncile, pădurile, bogăţiile subsolului au fost luate din mîinile hrăpăreţe ale patronilor şi trecute în mîinile poporului“. A fost numit primul director muncitor al uzinei. Au izbucnit toţi cîntînd „Internaţionala“. ...Director, în locul bancherului Luca, un muncitor. Lucruri nemaipomenite pentru noi care lucram încă din 1923, de la înfiinţarea făbricuţei. Făbricuţă, zic, căci altfel nu se putea numi o baracă primitivă cu o singură cajă care producea 3—4 tone de tablă pe zi. Muncitorii storceau cel puţin de opt ori cămaşa de sudoare pentru o tonă de tablă şi cîştigul — să nu mai vorbim, în 1930, cînd cu criza, salariile noastre s-au redus cu 75 la sută. Mă uit acum după 33 de ani de muncă în jurul meu. Cîte s-au schimbat de cînd, sfătuiţi şi conduşi de partid, am început să clădim o ţară socialistă. La laminorul vechi au fost instalate 4 care. S-a introdus pe scară largă mica mecanizare la transportul tablei şi tablelor. Sunt acum cuptoral la laminorul III. Cine n-a auzit de acest laminor ? Produce de 5 ori mai multă tablă decit vechiul laminor. Aici totul este mecanizat. E aproape gata şi laminorul nr. 2 care şi-a început deja rodajul, iar în anul viitor va fi terminată şi construcţia laminorului nr. 1. Uzina „Nicolae Cristea“ e de nerecunoscut. In jurul ei s-a înălţat şi un grup social , club şi bibliotecă. Unii muncitori şi-au construit case proprii iar alţii s-au mutat de curînd în blocurile noi din centrul oraşului. Sînt lucruri frumoase despre care vorbim cu mîndrie. ANDREI NEDELCU muncitor la uzina „Nicolae Cristea“-Galaţi 1 In zilele naţionalizării... Presa vremii — despre însufleţirea şi entuziasmul cu care clasa noastră muncitoare a salutat acest important eveniment. Iîntreprinderile smulse din mâinile lacome ale exploatatorilor! j...... a* 1 juri non'p!'J°:Z^ *ui)t p»nt«, noj | lÂnaiSi •”întreprinderilor U I industriale, miniere, ^sport 1 ”..... ° Pr°ductiei 1 ..nulii Iáit Ü8 liiitll ttsc 1 in ziua de 14 iunie a iMttPUT iu iwn irr»r cu fiecare zi 1 (PRIMA ÎNTRECERNe vom MWiiii iii mileili in ~ iiSäEE'TM I I fali fe hűm i iiiifii itifcSj,2areo lntrepnnden'ior( -------------------0*0 Pentru noi Cu ani in urmă, m-am angajat la fabrica de postav Buhuşi cu gîndul să ciştig o bucată de pline. In filatura unde am lucrat, numai condiţii de lucru omeneşti nu erau. 80 de oameni pe schimb robeau într-o încăpere mică, întunecoasă şi cu pereţii umezi. In filaturi şi ţesătorii nu existau ventilatoare, aspiratoare de praf, instalaţii de apă. De vestiare şi duşuri, nici pomeneală. Tovarăşii care au lucrat în fabrică înainte de 1948 îşi pot aminti cum tăbărau cîte 50—60 de oameni peste găleata cu apă de băut care era adusă la locul de muncă. Dacă ceream condiţii mai bune de viaţă, patronul ne arăta cu degetul spre poartă. Adică : „Nu-ţi convine ? Ia-ţi traista şi pleacă Se împlinesc acum 10 ani de cînd fabrica noastră a fost naţionalizată. Ca de la cer la pămînt se deosebesc condiţiile de muncă şi de viaţă de acum de cele din trecut. Fabrica s-a modernizat. Au fost construite secţii şi hale noi, spaţioase, bine iluminate şi dotate cu maşini perfecţionate. A fost construită o filatură nouă. S-au reconstruit şi s-au reamenajat secţiile vechi ale filaturilor nord şi sud, precum şi secţiile de ţesătorie, boiangerie şi altele. Peste tot au fost luate măsuri ca muncitorii să lucreze în mai bune condiţii: spaţiu suficient, ventilatoare, lumină electrică, iar pe timp de iarnă — căldură. In fiecare sală au fost amenajate vestiare, spălătoare. S-au extins mult mecanizarea şi mica mecanizare, care uşurează efortul nostru. Avem o cantină bună, magazine, chioşcuri alimentare, unde ne aprovizionăm cu cele necesare. S-au construit 5 cămine muncitoreşti, iar al 6-lea, cu o capacitate de 180 de locuri, este în curs de finisare. Avem o creşă modernă cu 110 locuri, cămine de zi şi o frumoasă şcoală profesională, unde învaţă copiii noştri. Cu ajutorul creditelor acordate de stat, muncitorii din Buhuşi şi-au construit 96 de locuinţe individuale care formează acum noul cartier muncitoresc din Buhuşi. Grijii partidului pentru îmbunătăţirea condiţiilor noastre de muncă şi de viaţă, noi i-am răspuns muncind mai cu spor. Iniţiative ca : „Mai multe fire, mai multe ţesături din aceeaşi cantitate de materie primă“, „Să ridicăm randamentul maşinilor cu cel puţin 10 la sută“ şi altele au fost îmbrăţişate de majoritatea colectivului nostru. Cele peste 800 de propuneri de inovaţii făcute de muncitorii şi tehnicienii noştri, dintre care o bună parte au fost aplicate, au adus fabricii beneficii mari. In ce priveşte producţia, am aflat că faţă de anul 1948 producţia de ţesături a crescut în fabrică de peste 2 ori. Succesele in producţie ale muncitorilor şi tehnicienilor din Buhuşi au adus fabricii noastre de fiori steagul de fruntaşă pe ramură. Noi, muncitorii din Buhuşi, asigurăm partidul şi guvernul nostru că vom munci pe viitor cu şi mai mare avînt pentru sporirea producţiei şi productivităţii muncii, chezăşie sigură a ridicării nivelului de trai al poporului şi a înfloririi patriei noastre scumpe. GHEORGHE V. LUPU muncitor filator Fabrica de postav Buhuşi Sz. 4298 INOVATORII UZINEI SAU... UZINA INOVATORILOR Anul 1947 a fost anul unei mari victorii : primele tractoare fabricate in Romînia brăzdară cîmpiile ţării. Pentru prima dată în istoria uzinelor noastre se născu o largă mişcare a inovatorilor, expresie a iniţiativei creatoare a maselor. Sute de muncitori şi tehnicieni, la chemarea celulelor de partid, participau la îmbunătăţirea construcţiei tractorului „I.A.R.-22“. Propunerile lor au avut drept efect construirea unui tractor mai bun, mai perfecţionat, mai rezistent, tractorul „I.A.R.-23". Se năştea o nouă atitudine faţă de muncă. Cabinetul tehnic creat în 1948 cu ajutorul tehnicienilor sovietici a dat un caracter organizat mişcării inovatorilor. Muncitorilor şi tehnicienilor li s-au pus la dispoziţie cadre pregătite, material, maşini. Aceasta a făcut ca mişcarea inovatorilor să se dezvolte vertiginos şi să aibă un rol hotărîtor în procesul de producţie. In cei 10 ani care au trecut de la naţionalizare, inovatorii uzinelor noas- * tre au făcut 4560 de propuneri de inovaţii. Din acestea, aproape 2000 au fost aplicate, aducînd uzinei o economie de 39.000.000 lei. Printre cele mai importante realizări ale inovatorilor se numără turnarea centrifugală a cuzineţilor de bronz cu ajutorul curenţilor de înaltă frecvenţă, realizată de un colectiv din care fac parte inginerii Traian Săcoleanu, Traian Ghimbăşan, V. Szefcely şi alţii, distinşi cu Premiul de Stat. Această importantă realizare aduce uzinei anual economii in valoare de peste 3.000.000 lei. Numai prin turnarea a trei repere de cuzineţi se economiseşte anual o cantitate de metal neferos din care se pot turna 250.000 cuzineţi. Din metalul folosit înainte la turnarea unui singur cuzinet se toarnă acum 4—5 cuzineţi. A crescut şi productivitatea muncii. înainte, 7 muncitori turnau în 8 ore 600 de cuzineţi. Acum acelaşi număr de cuzineţi sunt turnaţi în acelaşi timp de un singur muncitor. Constructorii noştri de tractoare au dat nu de mult un nou tip de tractor: „U.T.O.S.-27" Universal. La începutul acestui an, din iniţiativa comitetului de partid, în uzină a început o importantă acţiune pentru reducerea consumului specific de metal la fiecare tractor. Inovatorii au răspuns şi de data aceasta chemării comuniştilor. Prin aplicarea a 105 inovaţii din cele propuse de la începutul anului se va realiza o economie anuală egală cu costul a 51 tractoare. Economiile de metal pe care le aduc aceste inovaţii se ridică pe timp de un an la 269 tone. Valoarea lot se ridică la peste 2.500.600 lei. Astăzi în uzina noastră avem zeci de inovatori, printre care se numără Gheorghe Rozotea, Kasper Artur, Gheorghe Petrache şi alţii. Uzina se mindreşte pe bună dreptate cu faptul că la fiecare patru muncitori unul este inovator. De aceea uzinei „Ernst Thämann“ unii îi şi spun „uzina inovatorilor“. Aceasta este cea mai grăitoare dovadă a spiritului creator al clasei noastre muncitoare eliberate de exploatare. ION BORDAŞ, secretar al Comitetului de partid al uzinelor de tractoare „Ernst Thălmann“-Oraşul Stalin „Colaborarea multilaterală dintre ţările socialiste, bazată pe principiile deplinei egalităţi în drepturi, res- | pectării reciproce a intereselor naţionale şi ajutorului reciproc socialist, serveşte cu succes cauza construirii socialismului şi comunismului, permite să se folo- | sească la maximum superioritatea sistemului econo- | mic socialist mondial pentru dezvoltarea forţelor de producţie ale fiecăreia dintre ţările socialiste şi pentru întărirea puterii economice a lagărului socialist în ansamblu“. 1 (Din Comunicatul cu privire la Consfătuirea reprezisentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti din ţările participante la CONSILIUL DE AJUTOR ECO- =INOMIC RECIPROC). I Uzina socialistă şi cadrele ei Naţionalizarea a găsit într-o situaţie grea uzina metalurgică din Sinaia, care aparţinuse unui grup de capitalişti in frunte cu Emil Costinescu. Producţia era dezorganizată, maşinile vechi, uzate. Se produceau cuie şi şuruburi cu utilaje care, in cea mai mare parte, existau aici de la înfiinţarea întreprinderii, înainte de anul 1900. In cei 10 ani care au trecut de la naţionalizare, uzina s-a dezvoltat. Muncitorii, fericiţi că nu mai lucrează pentru punga lui Costinescu, au pornit cu rîvnă la muncă. In uzină s-au făcut investiţii mari. Halele au fost reamenajate, au fost aduse şi montate zeci de strunguri, freze, bormaşine şi alte maşiniunelte noi. In momentul de faţă uzina dispune de utilaje moderne. In anul 2953 uzina a fost profilată, specializată in direcţia fabricaţiei pompelor de injecţie pentru tractoarele R.D.-35. Asimilarea fabricaţiei acestor agregate de mare precizie ne-a dat mult de furcă. Muncitorii, inginerii şi tehnicienii uzinei au conceput şi au introdus în producţie zeci de scule, dispozitive şi verificatoare pentru a uşura prelucrarea pieselor necesare. In uzină s-au introdus pe scară largă tehnica nouă şi metode înaintate de producţie. Amintesc în mod deosebit că introducerea metodelor de turnare de precizie — turnarea in forme cu modele fuzibile şi turnarea în forme de nisip cu liant de silicat de sodiu — aduce anual economii mari uzinei. S-a organizat o turnătorie de precizie în care se toarnă astăzi 22 repere ale pompei de injecţie. Introducerea metodelor înaintate de lucru au făcut ca uzina „I. C. Frimu“ să dea, an de an, o producţie din ce în ce mai mare. Pe aceeaşi suprafaţă de lucru care exista şi la naţionalizare, producţia a crescut anul trecut de peste 8 ori faţă de anul 1949. După cum e bine cunoscut, metalurgiştii din uzina „I. C. Frimu“ au pornit iniţiativele : „Cu maşiniie noastre putem produce mai mult" şi „Fiecare produs cu un preţ de cost cit mai scăzut", care au făcut in scurt timp ocolul întregii ţări. Aceste iniţiative ne-au adus realizări însemnate. Pentru reducerea preţului de cost se foloseşte cu grijă fiecare gram de material, fiecare leu. S-au introdus în practică, în acelaşi scop, zeci de măsuri tehnico-organizatorice. Ca urmare, anul trecut preţul de cost a fost redus cu 16,15 la sută, obţinindu-se faţă de anul 2956 economii în valoare de 6.354.000 lei. în primul trimestru al acestui an preţul de cost al pompei de injecţie a fost cu 41 ,90% mai redus decit in 1955. Odată cu uzina au crescut oamenii, s-au ridicat cadre noi. In aceşti ani, 239 muncitori au fost calificaţi la locul de muncă, iar 205 au urmat cursurile de ridicare a calificării. Printre sutele de fruntaşi în producţie se află strungarul Ivan Gheorghe, rectificatorii Caşarog Vasile şi Olteana Maria, topitorul Creţu Ian şi alţii, care sunt o mîndrie pentru uzina noastră. Condiţii mai bune de muncă şi de viaţă au fost create metalurgiştilor noştri în ultimii 10 ani. Pentru ei s-a construit un club, cu sală de festivităţi, bibliotecă cu 10.000 volume, sală de şah. Pentru copiii lor funcţionează o grădiniţă cu 30 locuri. Uzina dispune acum de un dispensar deservit de 4 medici, cu staţionar in care sunt 25 paturi. S-au creat muncitorilor condiţii bune de odihnă în timpul concediilor. Anul trecut, peste 50 la sută din salariaţi au fost în staţiunile de odihnă şi balneare. Numai la vila uzinei din Techirghiol, şi-au petrecut concediul, vara trecută, 545 salariaţi. La sărbătorirea a 10 ani de la naţionalizare, muncitorii, inginerii şi tehnicienii uzinei noastre sunt hotăriţi sa obţină succese tot mai mari în producţie, in făurirea unei vieţi tot mai bune. aurel boghici directorul uzinelor metalurgice „I. C. Frimu“-Sinaia