Scînteia, noiembrie 1958 (Anul 27, nr. 4361-4385)

1958-11-01 / nr. 4361

Pas­. 2 ■ ■ OTITPTM——MBtf . Mai multă atenire a bunei deserviri a populaţiei! Una din cele mai importante laturi ale activităţii cooperaţiei meşteşugă­reşti este aceea de deservire a popu­laţiei. In Capitală — ca şi în restul ţării — cooperaţia meşteşugărească are astăzi o reţea largă de unităţi din cele mai variate, unde lucrează mii şi mii de meseriaşi cooperatori. Cele mai multe din aceste unităţi — de croito­rie, lenjerie, cismărie, reparaţii etc. — desfăşoară o activitate bună, care mul­ţumeşte pe cei pe care-i deservesc. Lucru de calitate Iată, de pildă, cooperativa de plăpu­­mărie şi saltelărie „înfrăţirea muncii“. Cele 18 unităţi ale cooperativei sunt presărate pe întreg cuprinsul oraşului, din Calea Moşilor şi str. Bărăţiei pînă în Calea 13 Septembrie şi comuna Militari. Execută obiectele solicitate cu conştiinciozitate şi la timp. Numai u­­nitatea nr. 3 din str. Bărăţiei nr. 36 a executat, între 15 septembrie şi 10 oc­tombrie, 114 comenzi, atît la sediul unităţii, cît şi acasă la clienţi. Deşi cooperativa nu lucrează cu nici un fel de material propriu, ea poate înlesni clienţilor procurarea din comerţul de stat a materialelor de care au nevoie. De o bună apreciere din partea clienţilor se bucură şi activitatea mem­brilor cooperatori ai unităţilor din Ca­lea Şerban Vodă ale cooperativei „îm­brăcămintea“, ai unităţilor de croitorie din Bucureştii Noi etc. Colectivul uni­tăţii nr. 2 a cooperativei „Griviţa“ din acest cartier, de pildă, munceşte cu mult simţ de răspundere, străduindui-se să mulţumească pe clienţi , lucrul este de bună calitate, executat cu grijă şi a­­tenţie, se respectă termenele stabilite etc. Sunt însă şi altfel de unităţi. Adică dintr-acelea ale căror conduceri i se in­teresează prea puţin de bunul mers al treburilor, unde se lucrează la întîm­­plare şi există o slabă preocupare faţă de calitatea execuţiei, ceea ce, fireşte, nemulţumeşte pe cei care li se adre­sează. In noiembrie 1957, locatarilor apar­tamentului nr. 5 din imobilul situat în Calea Şerban Vodă nr. 35, li s-a stri­cat acoperişul. Prin tavan ploua în toate încăperile. S-au adresat atunci cooperativei „întreţinerea“ din Piaţa Vie Pintilie nr. 14 ca să­­execute re­paraţia necesară. Cooperativa a trimis o echipă, condusă de tov. Rombescu, care a lucrat pe acoperiş. Dar la prima ploaie apa a trecut prin tavan ca şi înainte. Ce se întîmplase ? In suprafaţa de acoperiş prevăzută în deviz a fi re­parată nu fuseseră cuprinse toate păr­ţile stricate. S-a cerut cooperativei să reia reparaţia, s-au dus tot felul de tra­tative. De la începerea lucrării a tre­cut aproape un an de zile şi de cîte ori plouă apa continuă să pătrundă prin tavan. Ce gîndesc tovarăşii din conducerea acestei unităţi despre felul în care deservesc pe cei care li se a­­dresează cu toată încrederea ? Acum cîteva cuvinte despre unităţi­le „Boiangiii muncitori“. Şi în legă­tură cu calitatea muncii acestora cetă­ţenii au reclamaţii. Iată ce se­­zisează tov. Gheorghe Sfedu, care a solicitat serviciile unităţii nr. 15 de pe calea Dorobanţi: „E inad­misibil ca atunci cînd vrei să-ţi vopseşti o haină într-o culoare anumi­tă, să te trezeşti cu ea în altă culoa­re, cum mi s-a întîmplat şi mie. Pe de altă parte, termenele de execuţie — atît pentru curăţat cît şi pentru vopsit — sînt foarte lungi şi de cele mai multe ori nici nu se respectă“. Cu privire la calitatea execuţiei ar avea de ridicat obiecţii şi mulţi dintre cei care cumpără cămăşi bărbăteşti lu­crate de udele cooperative, între care şi „Arta Modei". In mod obişnuit, ma­terialul pus în căptuşeala gulerului nu este dat la apă, astfel incit la primul spălat al cămăşii se s­tringe şi gulerul nu se mai aşează. Nu este păcat ca o cămaşă bună, frumoasă, să se strice de nouă din cauza unei asemenea negli­jenţe ? Sunt, fără îndoială, lipsuri care ar putea fi remediate dacă ar exista o mai mare preocupare în această direc­­ţie. „Nu e gata, mai reveniţi!“ Centrul nr. 3 din Calea Griviţei al cooperativei „Comec“ execută încălţă­minte de comandă. La acest centru s-a prezentat, la 25 iulie, şi cetăţeana Con­stantina Hristofor. A comandat o pe­reche de sandale. La termenul indicat s a dus să le ridice. Nu erau gata. Peste alte cîteva zile le-a găsit termi­nate. Dar erau executate greşit. Nu veneau pe picior. Le-a restituit coo­perativei, cerînd să-i execute o pereche de sandale așa cum le comandase. Nici această nouă pereche n-a fost execu­tată la timp. Acum cîteva zile femeia s-a văzut nevoită să-și ia banii înapoi. De altfel, între timp, venise toamna. Cazul acesta nu e singurul. In con­dica de sugestii şi reclamaţii (şi nici condica nu­­le ştie pe toate) mai sunt însemnate şi altele. Responsabilul centrului, Marin Cîr­­jan, nu este însă îngrijorat de faptul că o serie de oameni sunt puşi să bată drumurile degeaba. Nu e îngrijorat nici dacă unor clienţi li se execută în­călţămintea neglijent. „Orice om — susţine el — greşeşte. La 600 perechi de pantofi pe lună am dreptul la 10% rebuturi!“ Are „dreptul“, dar pe spi­narea cui ? Potrivit părerilor sale, 10% din clienţi primesc de la acest centru nu încălţăminte, ci... rebuturi ! Nu li se pare oare forurilor superioare că o a­­semenea concepţie este cel puţin ciu­dată pentru un responsabil de unitate? Cam la fel se petrec lucrurile şi la centrul nr. 20 din Calea Moşilor 88 al cooperativei „Tehnica sticlei“. Duci o fotografie gata înrămată să i se pună sticla. Eşti invitat s-o lași acolo pen­tru că în două zile „se face“. Vii peste două zile, din nou peste alte trei, dar mereu ești amînat. Intr-o zi, enervat de atîtea amînări, declari că nu vei pleca de acolo pînă nu ţi se dă lucrul gata. Atunci începe montarea sticlei la fotografie și intr-un sfert de oră e pusă. Deci, peste o săptămînă de aler­gătură pentru un sfert de oră de lu­cru ! Una din obligaţiile de seamă ale cooperativelor meşteşugăreşti este res­pectarea cu stricteţe a termenelor de executare a lucrărilor pe care le pri­mesc. In felul acesta oamenii nu vor mai fi purtaţi pe drumuri. Despre unele accesorii... O oglindă pentru toaletă, inclusiv clamele şi montarea, costă la coopera­tiva „Tehnica sticlei“, centrul nr. 1 din Calea Moşilor, 113 lei. Acesta însă nu­mai pe lista de preţuri, căci în reali­tate te costă mai mult. De ce ? Pentru simplul motiv că ţi se încasează preţul întreg, deşi d­amele eşti îndrumat să ţi le cumperi singur, la magazinul de alături al unui particular. Era de datoria cooperativei să-şi procure materialele şi piesele de care are nevoie, fie comandîndu-le — prin intermediul uniunii pe ramură — altei cooperative sau unităţi socialiste, fie cumpărindu-le de la fondul pieţii cu banii destinaţi special acestui scop. Este adevărat că se mai pot întâmpla cazuri când cooperativelor să le lip­sească unele accesorii, dar nu este ad­mis ca în bonul de plată ce se dă clien­tului să fie incluse şi acestea numai pentru simplul motiv că­ aşa prevede tariful. Respectarea acestei îndatoriri este, din păcate, neglijată de unele unităţi pe care uniunile pe ramură nu le controlează şi nu le trag la răspundere. \ f­­ &C&&CT] Kooperative / 'AOSTE BUCURESTI/ CONCLUZII Vizitarea celor cîteva co­operative meşteşugăreşti din Capitală ridică, în afara ce­lor semnalate cu privire la calitatea execuţiei, respecta­rea termenelor de livrare etc., şi o serie de alte pro­bleme, valabile pentru mai toate unităţile. S-ar cere, de exemplu, reglementată posi­bilitatea aprovizionării ope­rative şi într-o măsură mult mai mare a cooperativelor, cu materialele necesare de­servirii populaţiei, de la fon­dul pieţei, ceea ce ar înlesni satisfacerea multor cerinţe. Acum, in preajma stabilirii planurilor pe 1959, C.S.P.­­ul ar trebui să studieze con­diţiile în care s-ar putea a­­fecta cantităţi mai mari de materiale — îndeosebi ma­teriale de construcţie, ma­teriale electrice, vopsele etc. — nu numai sectorului de producţie al cooperaţiei meş­teşugăreşti, ci şi celui de de­servire a populaţiei. O preocupare mai susţi­nută trebuie să existe, de a­­semenea, din partea tuturor organelor de conducere din cooperaţia meşteşugărească pentru educarea membrilor cooperatori în spiritul unei atitudini socialiste faţă de muncă, în spiritul unei com­portări civilizate, pline de grijă şi solicitudine faţă de clienţi. Iar împotriva acelora care se dovedesc recalci­tranţi în a se dezbăra de u­­nele năravuri din trecut, să se ia măsuri corespunzătoare. La rîndul lor, sfaturile populare raionale din Capi­tală şi uniunile cooperative­lor pe ramuri sunt chemate să ia măsuri în ce priveşte amplasarea sau mai bine zis reamplasarea unităţilor, căci sunt încă foarte multe dintre acestea masate in centrul o­­raşului, pe cîteva străzi, în timp ce cartiere întregi sunt complect lipsite. Remedierea lipsurilor sem­nalate­­ şi îmbunătăţirea con­tinuă a activităţii de deser­vire a populaţiei trebuie să fie una din sarcinile princi­pale ale tuturor cooperative­lor meşteşugăreşti, a uni­unilor pe ramură şi a U.C.E.C.O.M. ASPECTE DIN FESTIVALUL TEATRELOR DRAMATICE Arta actorului textului Multiple sînt învăţămintele Festi­valului teatrelor dramatice. Ne vom opri asupra acelora care se referă la arta actorului ca principală modali­tate de valorificare a operei drama­tice. Ne propunem să ne ocupăm de importanţa creaţiei actoriceşti în transpunerea scenică a textului, nu numai pentru faptul că ea constituie cheia succesului unor spectacole pre­zentate în festival, ci şi pentru un alt motiv. Unii regizori — avînd o gre­şită concepţie despre originalitate în artă — caută înnoirea formelor de expresie în creaţia scenică indepen­dent de ideea şi tema piesei, defor­­mînd caracterele eroilor şi implicit interpretările actoriceşti. Exhibiţionismul regizoral şi-a pri­mit riposta cuvenită printr-o serie de spectacole prezentate în festival, spectacole în care regizorul a desci­frat cu perspicacitate textul drama­turgului, valorificînd mesajul piesei prin interpretările actoricești. Colaborarea rodnică dintre regizor şi actori a permis Teatrului Munici­pal să înregistreze un valoros suc­ces cu piesa lui Aurel Baranga : Re­colta de aur. Regia artistului emerit Ion Olteanu a urmărit punerea în valoare a conflictului dramatic al piesei prin înfruntarea unor forţe so­ciale autentic întruchipate de inter­preţi. Justa distribuire a actorilor în roluri, competenta îndrumare a mun­cii lor de creaţie, grija permanentă pentru omogenizarea ansamblului sunt merite ale regiei spectacolului. Aproape toţi interpreţii ar merita să fie citaţi pentru aportul lor po­zitiv la realizarea unui spectacol ve­ridic şi emoţionant. Să ne fie însă îngăduit să subliniem valoarea deo­sebită a interpretării pe care artistul emerit Ion Manta o dă bătrînului pre­şedinte de colectivă Iacob Istrate. Ac­­ ­i valorificarea dramatic totul a înţeles însuşirile morale de bază ale eroului său. El ne-a redat înţelepciunea şi hotărîrea ţăranului care a cunoscut teroarea lui 1907, a simţit din plin jugul exploatării moşiereşti şi acum, după ce a scutu­rat acest jug, nu mai permite nimă­nui să-l deposedeze de drepturile cîş­­tigate. Animat de această convingere încearcă Istrate, interpretat de Man­ta, să-l aducă pe calea cea bună pe Mihai. Dar Manta mai pune în valoare în rolul lui Iacob Istrate şi dragostea şi încrederea faţă de oameni. Aceste atribute se văd cu prisosinţă în sce­na în care îi înmînează arma ■ lui Mihai. Intîlnirea dintre Manta şi Petre Gheorghiu, interpretul lui Mi­hai, în scena amintită, e de un pu­ternic dramatism. De altfel, Petre Gheorghiu îşi pregăteşte cu grijă acest moment încă de la prima sa apariţie scenică. Ac­torul izbuteşte să-şi acuze persona­jul pentru slăbiciunile lui morale, dar îţi insuflă in acelaşi timp şi un sentiment de regret faţă de greşelile lui. In intîlnirea din circiumă cu Păuna, el dezvăluie cu profunzime întregul proces de conştiinţă al per­sonajului, lăsîndu-te să întrevezi perspectivele lui de îndreptare. Teatrul Secuiesc de Stat din Tg. Mureş a înfăţişat, în regia maestru­lui emerit Mony Ghelerter, un inte­resant spectacol cu comedia lui Mi­hail Sebastian Ultima ora. Pornind de la stilul teatrului lui Sebastian, regizorul a ales mijloace satirice de o deosebită subtilitate pentru a-şi ca­racteriza eroii. Munca cu actorul a constituit planul principal al activită­ţii regizorale. O mare biruinţă în­registrează artistul poporului Kovács György în rolul lui Bucşan. Aducînd in realizarea personajului o concepţie propri­e, deosebită de a tuturor inter­preţilor care l-au precedat, Kovács izbuteşte să demaşte mercantilismul, lipsa de scrupule, samavolnicia mag­natului societăţii capitaliste. Nota dominantă pe care Kovács o atribuie caracterului lui Bucşan este dorinţa de a-şi impune autoritatea. In actul I, in scena cu Borcea ne apare poruncitor ca un stăpîn faţă de slugă. In cel de-al Il-lea, în întîlni­­rea cu Andronic, presupunînd că in­terlocutorul său este un şantagist versat, devine ironic pentru a-şi arăta superioritatea. Magistrală e scena în care Kovács enumeră proprietăţile lui Bucşan. In fine, în ultimul act Buc­şan, în interpretarea lui Kovács, de­vine marele financiar care în cabine­tul său de afaceri dispune de porto­foliile ministeriale, de presă, de cul­tură aşa cum îi dictează interesele. Alături de Kovács, sunt demne de reţinut interpretările lui Lohinszky Lorand (Alexandru Andronic), Tanai Bella (Magda Minu), Sarlai Imre (Şte­­fănescu), Tamas Ferenc (Borcea). Spectacolul Teatrului de Stat din Bacău cu Orologiul Kremlinului, de Pogodin, aduce pentru prima dată pe scena romînească figura lui Lenin. Realizarea acestei măreţe figuri isto­rice a pus în faţa tînărului actor Gheorghe Popovici-Poenaru multiple probleme de interpretare. El a în­vins cu succes greutăţile unei munci de pionierat. Actorul a înţeles şi a găsit mijloacele emoţionale necesare, pentru a reda calităţile excepţionalei personalităţi a lui Lenin, a pus în valoare înţelepciunea şi fermitatea conducătorului, înaltul său umanism, pasiunea fierbinte cu care luptă pen­tru binele poporului, modestia cu care se apropie de oameni, ştiind să spună întotdeauna o vorbă de duh. Colectivul artistic al Teatrului Na­ţional din Iaşi — sprijinit de regia competentă a artistului emerit Mau­­riciu Sekler — şi-a asumat sarcina, pe cît de dificilă, pe atît de lăuda­bilă, de a monta primul spectacol din ţara noastră cu piesa Mutter Courage de Bertholt Brecht. Regizorul — el însuşi elev al lui Brecht — a ţinut să nu şi trădeze magistrul şi a procedat, cu multă ştiinţă teatrală, la o reconstituire fidelă a spectacolului prezentat la Berlin în regia autorului piesei. Ale­­gînd acest drum, Mauriciu Sekler nu şi-a uşurat cîtuşi de puţin munca sa cu actorii. Dimpotrivă, el a izbutit să creeze un stil de joc brechtian în interpretare numai pe baza unei te­meinice munci pedagogice. Dintre rea­lizările actoriceşti din acest spectacol merită să fie citate la loc de frunte interpretarea artistei emerite Marga­reta Baciu în Anna Fierling şi cea a Gildei Marinescu în Katrin. Margareta Baciu a surprins zbu­ciumul sufletesc al personajului, ex­­primînd cu forţă dramatică şi con­vingere ciocnirea dintre cele două ipostaze umane contradictorii: ne­gustoreasa şi mama, atitudinea lor diferită faţă de război, care aduce uneia cîştig, iar celeilalte nefericite. Jocul artistei e impresionant prin so­brietatea sa. Mijloacele de expresie sînt laconice şi directe, sporind în chip fericit intensitatea dra­matică a destinului Anei, semnifi­Festivalul teatrelor dramatice a prilejuit şi o confruntare a concep­ţiilor şi experienţelor regizorale. S-au remarcat încercările unor re­gizori de a găsi soluţii scenice origi­nale, menite să pună în valoare con­ţinutul de idei al­­operelor drama­tice. Astfel, accentuarea grotescului maiakovskian prin decorul stilizat simbolic, prin folosirea — ca măsu­ră — a turnantei (vezi de pildă sce­na în care, datorită învîrtirii tur­nantei, coada din faţa biroului lui Optimistenko pare nesfârşită) şi mai ales prin jocul actorilor, a contribuit la succesul spectacolului cu „Baia“, realizat de regizorul Horea Popescu la Teatrul Muncitoresc C.F.R. Aşe­zarea şi mişcarea plastică a actori­lor în scenă, decorul simplu, suges­tiv, lumina atent studiată au sporit lirismul spectacolului cu „Tragedia optimistă" al Teatrului Naţional din Craiova (regizor: Vlad Mugur). Nu s-a bucurat de succes în cadrul fes­tivalului maniera desuetă, prăfuită, care a caracterizat, de pildă, spec­tacolele Teatrului Naţional din Cluj (regizor principal: Ion Dinescu). Discuţiile purtate cu prilejul în­cheierii Festivalului teatrelor dra­matice au atras atenţia însă şi a­­supra tendinţei negative — remar­cate în unele spectacole — de a­caţia sa profund actuală îndreptată contra provocatorilor de războaie... Interpreted rolul foarte greu al Katrinei, Gilda Marinescu a creat cu inteligenţă şi sensibilitate un per­sonaj cu o complexă viaţă interioară. Citind cîteva exemple din cele mai izbutite creaţii actoriceşti realizate în cadrul Festivalului teatrelor dra­matice, am intenţionat să subliniem o caracteristică a succeselor dobândite de mişcarea noastră teatrală în ulti­mii ani şi anume: creşterea respon­sabilităţii actorilor faţă de rol şi im­plicit îmbogăţirea a­rtei noastre dra­matice cu noi şi interesante modali­tăţi de exprimare scenică. Reuşita în această problemă o asigură textul dramatic bogat în valori interpretative şi îndrumarea regizorală competentă şi încrezătoare în adevărul de mii de ori rostit în istoria teatrului : actorul este prin­cipalul factor de creaţie în valorifi­carea textului dramatic. GEORGE DEME­LOGHIN transforma mijloacele tehnice (tur­nantă, lumină), viziunea plastică, decorul, intr-un scop în sine, de a le acorda prioritate în dauna conţinu­tului. Asemenea tendinţe s-au ma­nifestat, de exemplu, în spectacolul cu „Mireasa desculţă“ al Teatrului de Stat din Galaţi (regia: Valeriu Moisescu). Trebuie să subliniem de la bun început talentul real al regizorului, reuşita unor scene izolate, dorinţa meritorie de a realiza un spectacol viu, actual, legat de sarcinile con­crete ale transformării socialiste în agricultură. Curios însă, deşi s-a pornit de la intenţia de a crea un spectacol agitatoric, s-a obţinut, dimpotrivă, o reprezentaţie extrem de lungă şi obositoare, prea abstrac­tă, greu de urmărit, cu o acţiune neclară. De ce asta ? Regizorul a plecat de la ideea fal­să că ar avea dreptul şi posibilita­tea de a realiza pe scenă ceva cu totul independent de caracteristici­le piesei care figurează pe afiş. El a pulverizat textul în numeroase ta­blouri disparate, de sine stătătoare, fiecare ilustrînd pe scurt cîte o idee. Accentul cade asupra acestor com­poziţii regizorale, iar nu asupra ca­racterelor personajelor și a înfrun­tării lor. Deoarece textul nu se pre­tează la o transpunere epică, succe­siunea tablourilor expuse de regizor nu evoluează într-un sens determi­nat. Scenele nu decurg cu necesitate unele din altele ; în partea intîia nu se desprinde nici măcar o linie prin­cipală a conflictului. Procese so­ciale şi sufleteşti extrem de com­­plexe sânt înfăţişate astfel mai mult sub latura lor vizuală, de su­prafaţă. Parcă n-ar fi vorba de a interpreta o anumită dramă, ci doar de a răsfoi un album de fotografii. In aceste condiţii, textul a devenit aproape indiferent. E drept că ima­ginile prezentate prin rotirea tur­nantei erau compuse deseori cu simţ plastic, dar teatrul cere un conflict, o ciocnire a caracterelor, o grada­ţie în crearea atmosferei şi în dez­văluirea substratului personajelor. Folosind excesiv turnanta şi îm­­bucătăţind în acest scop textul dra­matic, unii regizori îşi manifestă dorinţa de a introduce în teatru mij­loace „cinematografice“. Fireşte că elementele de montare ale artei ci­nematografice pot oferi unele su­gestii şi regizorului de teatru, dar trebuie ţinut seama că în esenţă convenţiile artei teatrale sunt cu totul altele decât ale filmului. Mişcările aparatului cinematogra­fic şi intervenţiile montajului nu sunt vizibile pentru specta­tori, ele nu tulbură spontaneita­tea, sentimentul redării vieţii reale. Specificul teatrului este legat de prezenţa reală a actorilor în faţa publicului. învârtirea vizibilă a tur­nantei, atunci cînd este folosită a­­buziv, introduce un element fals, ar­bitrar extra-artistic, destramă fio­rul şi unitatea spectacolului. Cînd, de pildă, în „Baia“ — aşa cum amin­team la început — turnanta se ro­teşte încet purtîndu-ne de-a lungul cozii imense care aşteaptă la uşa lui Optimistenko, imaginea este expre­sivă şi firească, nu avem deloc sen­timentul că intervin factori exte­riori, străini acţiunii care se desfă­şoară pe scenă. Cind însă, într-un spectacol cu „Măsură pentru mă­sură“, prezentat anul trecut de Tea­trul Naţional din Cluj, după fiecare cîteva replici se stingea lumina şi începea să se mişte o uriaşă maşi­nărie zgomotoasă aşezată pe tur­nantă, aceasta nu făcea decît să-l smulgă pe spectator din atmosfera piesei şi să-i ofere, în supliment la drama shakespeariană, un alt semi­­spectacol, alcătuit din pocnete, hâ­rn­eli și lungi clipe de plictiseală pe­trecute în întuneric. Oare a face ceva mai încărcat, mai greoi, mai alambicat, înseamnă a fi cu adevă-* rat „modern“ ? Excesul de mecanisme, de efecte luminoase și alte artificii are drept urmare punerea interpretării actori-*­ceşti pe un plan secundar. In „Mi­reasa desculţă“, mai ales în partea intîia, actorii au fost complect estompaţi. Nu ceea ce urmau să co­munice ei, prin cuvinte şi prin joc, reieşea ca fiind esenţial, ci aranja-i mental de ansamblu, felul cum rev­­gizorul îi grupa sau îi lumina. Au existat şi tablouri care au dat prile­jul actorilor să redea fizionomia personajelor respective, de pildă a­­dunarea în care e demascat chiabu­rul Safrani sau scena peţitului din casa lui Cociş. Şi tocmai acestea au fost scene izbutite. în cea mai mare parte a spectacolului însă, eroii prin-* cipali n-au fost urmăriţi şi reliefaţi. Baza teatrului realist o constituie textul dramatic, valorificarea lui în primul rînd prin jocul actoricesc. Elementele tehnice şi decorative în­deplinesc o funcţie cu adevărat ar­tistică numai atîta vreme cit îşi păs­trează locul ajutător, fiind subordo­nate cerinţelor textului şi punînd în deplină valoare creaţia actoricească. Entuziasmul cam uşuratic al unor cronicari pentru artificii formale, gratuite, nu aduce folos tinerilor regizori, îi poate face să piardă sim­ţul măsurii, să alunece pe panta formalismului. Discuţia în jurul spectacolului „Mireasa desculţă" este menită să contribuie la clarificarea artistică a foarte tinărului regizor V. Moisescu, creator cu perspective, a cărui in­ventivitate trebuie călăuzită cu gri­jă pe un făgaş consecvent realist, în spectacolul Teatrului de Stat din Galaţi cu „Mireasa desculţă“ n-au lipsit nici bunele intenţii, nici talentul, nici însufleţirea. A lipsit însă o justă înţelegere a raportului dintre factorii componenţi ai specta­­colului în teatrul realist. Vor înţelege, oare, regizorul­­ Moisescu şi conducerea Teatrului din Galaţi că originalitatea şi în­drăzneala trebuiesc puse în slujba textului şi a artei actoriceşti, iar ne­opuse lor ? Numai o fermă orien­tare ideologico-artistică poate asi­gura reuşitele lor viitoare. ANDREI BALEANU Cauzele unei nereuşite artistice S­C­Î­N­T­E­I­A TRIBUNA CORESPONDENTULUI VOLUNTAR Cum scriu şi despre ce scriu „ Scî“ în cele ce urmează aş vrea să povestesc cîte ceva din activitatea mea de corespondent voluntar. Am început să scriu „Scînteii“ la îndemnul comunistului Nicolae Iu­­reş. El avea experienţă de ani de zile în această muncă. Tot el mă învăţase meseria de strungar. Uzi­nele noastre, „23 August“, au nu­meroase secţii în care lucrează mii de muncitori. Mi-ar fi greu să scriu despre viaţa fiecărei secţii, despre toţi fruntaşii în producţie, despre metodele lor de muncă etc. De a­­ceea, eu îmi culeg subiectele în special de la locul meu de muncă, din secţia matriţe. Din discuţiile cu oamenii, din faptele lor, din greu­tăţile şi lipsurile de care se izbesc se nasc subiecte pentru scrierea unor corespondente. într-o zi oarecare, când lucrul în uzină era pe sfîrşite, turnătorii uzi­nei au cerut muncitorilor de la ate­lierul de matriţe-modele si le exe­cute, pînă a doua zi, o cochilă cu miez metalic pentru turnarea pis­­toanelor necesare motoarelor de 450 C.P. Lucrarea cerea cel puţin 4-5 zile de muncă. Interesele producţiei impuneau însă ca ea să fie termi­nată pînă a doua zi. După termi­narea programului de lucru, în ate­lier au rămas trei oameni : rabotorul comunist Raicu, strungarul Ion Falk şi inginerul Bîrsu. Au lucrat pînă spre miezul nopţii. Foamea, somnul pieriseră. A doua zi cochila era gata. Deşi erau cu ochii încercă­naţi, chipurile lor erau luminate de izbîndă. Realizînd cochila, pla­­------peo--------------------­nul de producţie pe anumite sor­timente a fost îndeplinit. Harnicii muncitori aduseseră atelierului stea­gul de fruntaş. Despre aceşti oa­meni înaintaţi am scris „Scînteii“. Cînd mă apuc să scriu ziarului mă întreb : cum s-a ajuns la cutare rezultat în producţie ? Ce angaja­mente şi-au luat muncitorii, care este rezultatul schimbului de onoa­re ? M-am întrebat de pildă : ino­vaţia sudorului electric Marin Mi­­halache pentru economisirea de me­tal special la ce rezultate a dus ? Am aflat şi am scris despre această inovaţie care a contribuit la econo­misirea de metal. Totdeauna caut să desluşesc în activitatea to­varăşilor mei atitudinea nouă faţă de muncă, conştiinţa muncitorilor înaintaţi, constructori ai socialismu­lui. Despre aceste fapte pe care le cu­leg ziua la uzină, scriu seara, acasă. După culegerea datelor, înainte de a trece la redactat, verific riguros faptele. Discut cu maiștrii, cu ingi­nerii, confrunt cifrele, termenii teh­nici (un corespondent voluntar tre­buie să fie stăpîn pe ceea ce scrie, bine informat, să nu i se conteste veridicitatea materialului). Discut cu secretarul organizaţiei de partid, mă sfătuiesc cu el despre cele ce vreau să scriu. Cînd trec la scris, treaba nu-i deloc uşoară. Am lingă mine creionul, guma. Scriu, şterg, iar scriu. Scriu aşa ca şi cînd aş po­vesti unui prieten. Am grijă ca ter­menii tehnici să fie întrebuinţaţi la locul lor. Dacă mă îndoiesc asupra exactităţii unor termeni, deschid manualul de strungărie sau alte cărţi tehnice, pe care le am acasă, în munca de corespondent voluntar mă ajută cărţile. Mă refer atât la cărţile tehnice, cît şi la cărţile ideo­logice şi beletristice, întîlnesc cîteodată unele probleme în care nu mă pot descurca sin­gur. Cer atunci ajutorul redacţiei, îndrumat de redacţie, culeg datele necesare, scriu. De multe ori, rân­durile scrise de mine au văzut lu­mina tiparului, fapt ce mi-a dat mereu un nou imbold în munca de corespondent voluntar, a dat imbold şi altor tovarăşi de muncă să scrie „Scînteii“ şi altor ziare, îndeplinind prin aceasta o sarcină de cinste — sarcina de corespondent voluntar al presei de partid. MIHAI GHEORGHILAŞ strungar — Uzinele „23 August*1 Bucureşti intr-o discuţie la Colţul Roşu, tov. Mihai Gheorghilaş împărtăşeşte unor muncitori tineri experienţa sa de corespondent voluntar PE SCURT • Muncitorii din cadrul secției forjă­ grea a uzinelor „Progresul“-Brăila au iz­butit de curînd să forjeze, pentru pri­ma oară, bandaje pentru roţi dinţate mari, cu diametrul de 2.000 mm. (de la Pimeu Buţincu, inginer). • Conducerea şi comitetul de între­prindere ale Combinatului metalurgic Reşiţa au acordat fabricii de locomo­tive drapelul de secţie fruntaşă pe combinat pentru îndeplinirea planului în trimestrul III în proporţie de 112,4% (de la Nicolae Brincuş, lăcătuş). • Brigada de tineret condusă de Constantin Trufelea de la mina Rovi­­nari, raionul Tg. Jiu, a terminat cu 6 zile mai devreme lucrările în subte­ran în vederea joncțiunii galeriei prin­cipale cu o galerie de coastă. Noua galerie are o lungime de 115 m. (de la Emaruth Bocanchis, mecanic șef). Nr. 438 f Sarcina de partid (Urmare din pag. I-a) cum să-i demaşte pe duşmani în faţa satului. Cînd l-am cunoscut pe Smătrea, zidul de minciuni şi neîncredere era dărâmat. Oamenii îl priveau ca pe unul de-ai lor — mai luminat, care le lumina şi lor drumul. în comună se aflau de acum o gospodărie co­lectivă şi o întovărăşire. Sămânţa azvârlită de instructor încolţise. Spre a-şi îndeplini această sar­cină, Ion Smătrea îşi părăsise pen­tru o bună bucată de vreme căldura căminului, familia aflată la patru­zeci de kilometri depărtare. Nu-i ve­dea pe ai săi săptămîni de-a rîndul. Pentru el transformarea socialistă a Drăgoteştilor era sarcina de partid. ...La secţia sculărie a uzinelor metalurgice „Armătura“ din Cluj lucrează ca şef de echipă strunga­rul Pojar Iuliu. într-una din zile secretarul de partid l-a chemat şi i-a spus : — Biroul organizaţiei s-a gîndit să-ţi încredinţeze sarcina de a te ocupa de utemiştii Veress Viktor şi Pásztor Ioan din echipa ta. Să-i educi, să faci din ei candidaţi de partid. Pojar Iuliu a primit sarcina ca pe o chestiune importantă, de viaţă. Zile de-a rîndul a folosit orele li­bere, de după schimb, pentru a sta de vorbă cu tinerii despre proble­mele politicii partidului, ale poli­ticii internaţionale. S-a ocupat de creşterea lor profesională. A discu­tat cu ei şi chestiuni intime, de morală. De curînd organizaţia de bază l-a primit pe Veress Viktor candidat, iar Pásztor Ioan şi-a înaintat şi el cererea. Pentru Pojar Iuliu creşterea a­­cestor doi noi ostaşi ai partidului a însemnat cu adevărat o sarcină de partid. ...Pe Octavian Pîrvulescu, munci­tor comunist de la fabrica „Izolato­rul“, l-am cunoscut acum cîteva săptămîni. E înalt, are ochi căprui, faţa senină, deschisă. A intrat în partid acum doi ani. Pentru el, intrarea în rândurile par­tidului n-a fost o simplă formalita­te, ci o cotitură fundamentală în viaţă. „De-acum nu mai răspund numai pentru mine, pentru munca mea, ci pentru tot!“. Tocmai atunci organizaţia de bază din uzină lan­sase o chemare pentru scăderea preţului de cost. Pîrvulescu este mecanic la între­ţinerea maşinilor. Intrând în rându­rile partidului, şi-a dat seama că chemarea organizaţiei de bază este pentru fiecare comunist o sarcină personală. A cercetat îndelung “ ca alţi ochi decit aceia cu care privea pînă acum — fiecare fază a procesului de producţie. A studiat fiecare ma­şină. A stat pe gînduri nopţi de-a rîndul. Pînă la urmă, a găsit Şi nu la o fază spectaculoasă a pro­ducţiei, ci la cea mai simplă. Pluta pentru dopuri e tăiată la început de un circular în ştraifuri. Munca aceasta răpeşte multe braţe de muncă umilind preţul de cost. Lui Octavian Pîrvulescu i-a venit ideea realizării unui circular cu două cuţite. Luni şi luni de zile a făcut tot felul de schiţe şi expe­rienţe. L-a atras pentru realizarea inovaţiei şi pe Ion Caracaş, candi­dat de partid, muncitor la secţia dopuri . A cerut sfatul inginerilor, tehnicienilor. Au lucrat cu grijă să nu cumva să se facă risipă. După cîteva luni au prezentat în faţa unei comisii noul circular cu două cuţite. Comisia l-a studiat şi l-a omologat cu laude. Inovaţia, — a cărei idee s-a născut la Octavian Pîrvulescu în perioada cînd intra în rândurile partidului, atunci cind organizaţia îi chema pe toţi comuniştii să fie în fruntea luptei pentru reducerea preţului de cost — aduce o sporire a randa­mentului cu şaptezeci la sută, elibe­­rind braţe de muncă, scăzînd con­sumul de energie, contribuind hotă­rî­tor la reducerea preţului de cost. Pentru Octavian Pîrvulescu noul circular a fost prima sarcină da partid. ...Mii şi mii de comunişti, membri simpli de partid sau activişti cu munci de răspundere, îndeplinesc în fiecare zi, în chip modest şi sta­tornic, sarcinile lor de partid, mun­ca lor înflăcărată şi, adesea, ano­nimă, de stegari ai drumului spre socialism. Agitatori care explică cu meticuloasă răbdare şi cu însufleţire fiecare aspect al politicii partidului, propagandişti care răspândesc în mase lumina dătătoare de viaţă a învăţăturii marxist-leniniste, mem­bri de partid care se socotesc la lo­cul lor de muncă răspunzători pen­tru tot ceea ce se întîmplă în jur, care prin exemplul lor înaintat en­tuziasmează masele — toţi aceştia consideră sarcina de partid o parte integrantă a disciplinei de partid, o contribuţie esenţială la construirea vieţii noi a poporului. A încălca disciplina de partid în­seamnă a produce spărturi intr-un puternic front de luptă. Cei care consideră sarcina de partid primi­tă o chestiune a bunului lor plac şi care procedează în consecinţă, slă­besc forţa acestui front. Plenara din iunie a C.C. al P.M.R. a condam­nat cu asprime asemenea atitudini arătând că disciplina de partid este temelia unităţii de granit a parti­dului. îndeplinirea sarcinii de partid a fost dintotdeauna şi este pentru membrii partidului nostru o ches­tiune de conştiinţă comunistă. In acest spirit au fost şi sunt educaţi comuniştii de către partid. Ei ştiu că sarcinile date de partid sunt ja­loane pe drumul făuririi viitorului luminos, cărămizi la temelia vieţii de mîine, socialiste. Această con­ştiinţă îi luminează şi-i însufle­ţeşte. Ciubărarul — Instantaneu carac­teristic din Munţii Apuseni. (Foto: A. STOENESCU)

Next