Scînteia, noiembrie 1958 (Anul 27, nr. 4361-4385)
1958-11-01 / nr. 4361
Pas. 2 ■ ■ OTITPTM——MBtf . Mai multă atenire a bunei deserviri a populaţiei! Una din cele mai importante laturi ale activităţii cooperaţiei meşteşugăreşti este aceea de deservire a populaţiei. In Capitală — ca şi în restul ţării — cooperaţia meşteşugărească are astăzi o reţea largă de unităţi din cele mai variate, unde lucrează mii şi mii de meseriaşi cooperatori. Cele mai multe din aceste unităţi — de croitorie, lenjerie, cismărie, reparaţii etc. — desfăşoară o activitate bună, care mulţumeşte pe cei pe care-i deservesc. Lucru de calitate Iată, de pildă, cooperativa de plăpumărie şi saltelărie „înfrăţirea muncii“. Cele 18 unităţi ale cooperativei sunt presărate pe întreg cuprinsul oraşului, din Calea Moşilor şi str. Bărăţiei pînă în Calea 13 Septembrie şi comuna Militari. Execută obiectele solicitate cu conştiinciozitate şi la timp. Numai unitatea nr. 3 din str. Bărăţiei nr. 36 a executat, între 15 septembrie şi 10 octombrie, 114 comenzi, atît la sediul unităţii, cît şi acasă la clienţi. Deşi cooperativa nu lucrează cu nici un fel de material propriu, ea poate înlesni clienţilor procurarea din comerţul de stat a materialelor de care au nevoie. De o bună apreciere din partea clienţilor se bucură şi activitatea membrilor cooperatori ai unităţilor din Calea Şerban Vodă ale cooperativei „îmbrăcămintea“, ai unităţilor de croitorie din Bucureştii Noi etc. Colectivul unităţii nr. 2 a cooperativei „Griviţa“ din acest cartier, de pildă, munceşte cu mult simţ de răspundere, străduindui-se să mulţumească pe clienţi , lucrul este de bună calitate, executat cu grijă şi atenţie, se respectă termenele stabilite etc. Sunt însă şi altfel de unităţi. Adică dintr-acelea ale căror conduceri i se interesează prea puţin de bunul mers al treburilor, unde se lucrează la întîmplare şi există o slabă preocupare faţă de calitatea execuţiei, ceea ce, fireşte, nemulţumeşte pe cei care li se adresează. In noiembrie 1957, locatarilor apartamentului nr. 5 din imobilul situat în Calea Şerban Vodă nr. 35, li s-a stricat acoperişul. Prin tavan ploua în toate încăperile. S-au adresat atunci cooperativei „întreţinerea“ din Piaţa Vie Pintilie nr. 14 ca săexecute reparaţia necesară. Cooperativa a trimis o echipă, condusă de tov. Rombescu, care a lucrat pe acoperiş. Dar la prima ploaie apa a trecut prin tavan ca şi înainte. Ce se întîmplase ? In suprafaţa de acoperiş prevăzută în deviz a fi reparată nu fuseseră cuprinse toate părţile stricate. S-a cerut cooperativei să reia reparaţia, s-au dus tot felul de tratative. De la începerea lucrării a trecut aproape un an de zile şi de cîte ori plouă apa continuă să pătrundă prin tavan. Ce gîndesc tovarăşii din conducerea acestei unităţi despre felul în care deservesc pe cei care li se adresează cu toată încrederea ? Acum cîteva cuvinte despre unităţile „Boiangiii muncitori“. Şi în legătură cu calitatea muncii acestora cetăţenii au reclamaţii. Iată ce sezisează tov. Gheorghe Sfedu, care a solicitat serviciile unităţii nr. 15 de pe calea Dorobanţi: „E inadmisibil ca atunci cînd vrei să-ţi vopseşti o haină într-o culoare anumită, să te trezeşti cu ea în altă culoare, cum mi s-a întîmplat şi mie. Pe de altă parte, termenele de execuţie — atît pentru curăţat cît şi pentru vopsit — sînt foarte lungi şi de cele mai multe ori nici nu se respectă“. Cu privire la calitatea execuţiei ar avea de ridicat obiecţii şi mulţi dintre cei care cumpără cămăşi bărbăteşti lucrate de udele cooperative, între care şi „Arta Modei". In mod obişnuit, materialul pus în căptuşeala gulerului nu este dat la apă, astfel incit la primul spălat al cămăşii se stringe şi gulerul nu se mai aşează. Nu este păcat ca o cămaşă bună, frumoasă, să se strice de nouă din cauza unei asemenea neglijenţe ? Sunt, fără îndoială, lipsuri care ar putea fi remediate dacă ar exista o mai mare preocupare în această direcţie. „Nu e gata, mai reveniţi!“ Centrul nr. 3 din Calea Griviţei al cooperativei „Comec“ execută încălţăminte de comandă. La acest centru s-a prezentat, la 25 iulie, şi cetăţeana Constantina Hristofor. A comandat o pereche de sandale. La termenul indicat s a dus să le ridice. Nu erau gata. Peste alte cîteva zile le-a găsit terminate. Dar erau executate greşit. Nu veneau pe picior. Le-a restituit cooperativei, cerînd să-i execute o pereche de sandale așa cum le comandase. Nici această nouă pereche n-a fost executată la timp. Acum cîteva zile femeia s-a văzut nevoită să-și ia banii înapoi. De altfel, între timp, venise toamna. Cazul acesta nu e singurul. In condica de sugestii şi reclamaţii (şi nici condica nule ştie pe toate) mai sunt însemnate şi altele. Responsabilul centrului, Marin Cîrjan, nu este însă îngrijorat de faptul că o serie de oameni sunt puşi să bată drumurile degeaba. Nu e îngrijorat nici dacă unor clienţi li se execută încălţămintea neglijent. „Orice om — susţine el — greşeşte. La 600 perechi de pantofi pe lună am dreptul la 10% rebuturi!“ Are „dreptul“, dar pe spinarea cui ? Potrivit părerilor sale, 10% din clienţi primesc de la acest centru nu încălţăminte, ci... rebuturi ! Nu li se pare oare forurilor superioare că o asemenea concepţie este cel puţin ciudată pentru un responsabil de unitate? Cam la fel se petrec lucrurile şi la centrul nr. 20 din Calea Moşilor 88 al cooperativei „Tehnica sticlei“. Duci o fotografie gata înrămată să i se pună sticla. Eşti invitat s-o lași acolo pentru că în două zile „se face“. Vii peste două zile, din nou peste alte trei, dar mereu ești amînat. Intr-o zi, enervat de atîtea amînări, declari că nu vei pleca de acolo pînă nu ţi se dă lucrul gata. Atunci începe montarea sticlei la fotografie și intr-un sfert de oră e pusă. Deci, peste o săptămînă de alergătură pentru un sfert de oră de lucru ! Una din obligaţiile de seamă ale cooperativelor meşteşugăreşti este respectarea cu stricteţe a termenelor de executare a lucrărilor pe care le primesc. In felul acesta oamenii nu vor mai fi purtaţi pe drumuri. Despre unele accesorii... O oglindă pentru toaletă, inclusiv clamele şi montarea, costă la cooperativa „Tehnica sticlei“, centrul nr. 1 din Calea Moşilor, 113 lei. Acesta însă numai pe lista de preţuri, căci în realitate te costă mai mult. De ce ? Pentru simplul motiv că ţi se încasează preţul întreg, deşi damele eşti îndrumat să ţi le cumperi singur, la magazinul de alături al unui particular. Era de datoria cooperativei să-şi procure materialele şi piesele de care are nevoie, fie comandîndu-le — prin intermediul uniunii pe ramură — altei cooperative sau unităţi socialiste, fie cumpărindu-le de la fondul pieţii cu banii destinaţi special acestui scop. Este adevărat că se mai pot întâmpla cazuri când cooperativelor să le lipsească unele accesorii, dar nu este admis ca în bonul de plată ce se dă clientului să fie incluse şi acestea numai pentru simplul motiv că aşa prevede tariful. Respectarea acestei îndatoriri este, din păcate, neglijată de unele unităţi pe care uniunile pe ramură nu le controlează şi nu le trag la răspundere. \ f &C&&CT] Kooperative / 'AOSTE BUCURESTI/ CONCLUZII Vizitarea celor cîteva cooperative meşteşugăreşti din Capitală ridică, în afara celor semnalate cu privire la calitatea execuţiei, respectarea termenelor de livrare etc., şi o serie de alte probleme, valabile pentru mai toate unităţile. S-ar cere, de exemplu, reglementată posibilitatea aprovizionării operative şi într-o măsură mult mai mare a cooperativelor, cu materialele necesare deservirii populaţiei, de la fondul pieţei, ceea ce ar înlesni satisfacerea multor cerinţe. Acum, in preajma stabilirii planurilor pe 1959, C.S.P.ul ar trebui să studieze condiţiile în care s-ar putea afecta cantităţi mai mari de materiale — îndeosebi materiale de construcţie, materiale electrice, vopsele etc. — nu numai sectorului de producţie al cooperaţiei meşteşugăreşti, ci şi celui de deservire a populaţiei. O preocupare mai susţinută trebuie să existe, de asemenea, din partea tuturor organelor de conducere din cooperaţia meşteşugărească pentru educarea membrilor cooperatori în spiritul unei atitudini socialiste faţă de muncă, în spiritul unei comportări civilizate, pline de grijă şi solicitudine faţă de clienţi. Iar împotriva acelora care se dovedesc recalcitranţi în a se dezbăra de unele năravuri din trecut, să se ia măsuri corespunzătoare. La rîndul lor, sfaturile populare raionale din Capitală şi uniunile cooperativelor pe ramuri sunt chemate să ia măsuri în ce priveşte amplasarea sau mai bine zis reamplasarea unităţilor, căci sunt încă foarte multe dintre acestea masate in centrul oraşului, pe cîteva străzi, în timp ce cartiere întregi sunt complect lipsite. Remedierea lipsurilor semnalate şi îmbunătăţirea continuă a activităţii de deservire a populaţiei trebuie să fie una din sarcinile principale ale tuturor cooperativelor meşteşugăreşti, a uniunilor pe ramură şi a U.C.E.C.O.M. ASPECTE DIN FESTIVALUL TEATRELOR DRAMATICE Arta actorului textului Multiple sînt învăţămintele Festivalului teatrelor dramatice. Ne vom opri asupra acelora care se referă la arta actorului ca principală modalitate de valorificare a operei dramatice. Ne propunem să ne ocupăm de importanţa creaţiei actoriceşti în transpunerea scenică a textului, nu numai pentru faptul că ea constituie cheia succesului unor spectacole prezentate în festival, ci şi pentru un alt motiv. Unii regizori — avînd o greşită concepţie despre originalitate în artă — caută înnoirea formelor de expresie în creaţia scenică independent de ideea şi tema piesei, deformînd caracterele eroilor şi implicit interpretările actoriceşti. Exhibiţionismul regizoral şi-a primit riposta cuvenită printr-o serie de spectacole prezentate în festival, spectacole în care regizorul a descifrat cu perspicacitate textul dramaturgului, valorificînd mesajul piesei prin interpretările actoricești. Colaborarea rodnică dintre regizor şi actori a permis Teatrului Municipal să înregistreze un valoros succes cu piesa lui Aurel Baranga : Recolta de aur. Regia artistului emerit Ion Olteanu a urmărit punerea în valoare a conflictului dramatic al piesei prin înfruntarea unor forţe sociale autentic întruchipate de interpreţi. Justa distribuire a actorilor în roluri, competenta îndrumare a muncii lor de creaţie, grija permanentă pentru omogenizarea ansamblului sunt merite ale regiei spectacolului. Aproape toţi interpreţii ar merita să fie citaţi pentru aportul lor pozitiv la realizarea unui spectacol veridic şi emoţionant. Să ne fie însă îngăduit să subliniem valoarea deosebită a interpretării pe care artistul emerit Ion Manta o dă bătrînului preşedinte de colectivă Iacob Istrate. Ac i valorificarea dramatic totul a înţeles însuşirile morale de bază ale eroului său. El ne-a redat înţelepciunea şi hotărîrea ţăranului care a cunoscut teroarea lui 1907, a simţit din plin jugul exploatării moşiereşti şi acum, după ce a scuturat acest jug, nu mai permite nimănui să-l deposedeze de drepturile cîştigate. Animat de această convingere încearcă Istrate, interpretat de Manta, să-l aducă pe calea cea bună pe Mihai. Dar Manta mai pune în valoare în rolul lui Iacob Istrate şi dragostea şi încrederea faţă de oameni. Aceste atribute se văd cu prisosinţă în scena în care îi înmînează arma ■ lui Mihai. Intîlnirea dintre Manta şi Petre Gheorghiu, interpretul lui Mihai, în scena amintită, e de un puternic dramatism. De altfel, Petre Gheorghiu îşi pregăteşte cu grijă acest moment încă de la prima sa apariţie scenică. Actorul izbuteşte să-şi acuze personajul pentru slăbiciunile lui morale, dar îţi insuflă in acelaşi timp şi un sentiment de regret faţă de greşelile lui. In intîlnirea din circiumă cu Păuna, el dezvăluie cu profunzime întregul proces de conştiinţă al personajului, lăsîndu-te să întrevezi perspectivele lui de îndreptare. Teatrul Secuiesc de Stat din Tg. Mureş a înfăţişat, în regia maestrului emerit Mony Ghelerter, un interesant spectacol cu comedia lui Mihail Sebastian Ultima ora. Pornind de la stilul teatrului lui Sebastian, regizorul a ales mijloace satirice de o deosebită subtilitate pentru a-şi caracteriza eroii. Munca cu actorul a constituit planul principal al activităţii regizorale. O mare biruinţă înregistrează artistul poporului Kovács György în rolul lui Bucşan. Aducînd in realizarea personajului o concepţie proprie, deosebită de a tuturor interpreţilor care l-au precedat, Kovács izbuteşte să demaşte mercantilismul, lipsa de scrupule, samavolnicia magnatului societăţii capitaliste. Nota dominantă pe care Kovács o atribuie caracterului lui Bucşan este dorinţa de a-şi impune autoritatea. In actul I, in scena cu Borcea ne apare poruncitor ca un stăpîn faţă de slugă. In cel de-al Il-lea, în întîlnirea cu Andronic, presupunînd că interlocutorul său este un şantagist versat, devine ironic pentru a-şi arăta superioritatea. Magistrală e scena în care Kovács enumeră proprietăţile lui Bucşan. In fine, în ultimul act Bucşan, în interpretarea lui Kovács, devine marele financiar care în cabinetul său de afaceri dispune de portofoliile ministeriale, de presă, de cultură aşa cum îi dictează interesele. Alături de Kovács, sunt demne de reţinut interpretările lui Lohinszky Lorand (Alexandru Andronic), Tanai Bella (Magda Minu), Sarlai Imre (Ştefănescu), Tamas Ferenc (Borcea). Spectacolul Teatrului de Stat din Bacău cu Orologiul Kremlinului, de Pogodin, aduce pentru prima dată pe scena romînească figura lui Lenin. Realizarea acestei măreţe figuri istorice a pus în faţa tînărului actor Gheorghe Popovici-Poenaru multiple probleme de interpretare. El a învins cu succes greutăţile unei munci de pionierat. Actorul a înţeles şi a găsit mijloacele emoţionale necesare, pentru a reda calităţile excepţionalei personalităţi a lui Lenin, a pus în valoare înţelepciunea şi fermitatea conducătorului, înaltul său umanism, pasiunea fierbinte cu care luptă pentru binele poporului, modestia cu care se apropie de oameni, ştiind să spună întotdeauna o vorbă de duh. Colectivul artistic al Teatrului Naţional din Iaşi — sprijinit de regia competentă a artistului emerit Mauriciu Sekler — şi-a asumat sarcina, pe cît de dificilă, pe atît de lăudabilă, de a monta primul spectacol din ţara noastră cu piesa Mutter Courage de Bertholt Brecht. Regizorul — el însuşi elev al lui Brecht — a ţinut să nu şi trădeze magistrul şi a procedat, cu multă ştiinţă teatrală, la o reconstituire fidelă a spectacolului prezentat la Berlin în regia autorului piesei. Alegînd acest drum, Mauriciu Sekler nu şi-a uşurat cîtuşi de puţin munca sa cu actorii. Dimpotrivă, el a izbutit să creeze un stil de joc brechtian în interpretare numai pe baza unei temeinice munci pedagogice. Dintre realizările actoriceşti din acest spectacol merită să fie citate la loc de frunte interpretarea artistei emerite Margareta Baciu în Anna Fierling şi cea a Gildei Marinescu în Katrin. Margareta Baciu a surprins zbuciumul sufletesc al personajului, exprimînd cu forţă dramatică şi convingere ciocnirea dintre cele două ipostaze umane contradictorii: negustoreasa şi mama, atitudinea lor diferită faţă de război, care aduce uneia cîştig, iar celeilalte nefericite. Jocul artistei e impresionant prin sobrietatea sa. Mijloacele de expresie sînt laconice şi directe, sporind în chip fericit intensitatea dramatică a destinului Anei, semnifiFestivalul teatrelor dramatice a prilejuit şi o confruntare a concepţiilor şi experienţelor regizorale. S-au remarcat încercările unor regizori de a găsi soluţii scenice originale, menite să pună în valoare conţinutul de idei aloperelor dramatice. Astfel, accentuarea grotescului maiakovskian prin decorul stilizat simbolic, prin folosirea — ca măsură — a turnantei (vezi de pildă scena în care, datorită învîrtirii turnantei, coada din faţa biroului lui Optimistenko pare nesfârşită) şi mai ales prin jocul actorilor, a contribuit la succesul spectacolului cu „Baia“, realizat de regizorul Horea Popescu la Teatrul Muncitoresc C.F.R. Aşezarea şi mişcarea plastică a actorilor în scenă, decorul simplu, sugestiv, lumina atent studiată au sporit lirismul spectacolului cu „Tragedia optimistă" al Teatrului Naţional din Craiova (regizor: Vlad Mugur). Nu s-a bucurat de succes în cadrul festivalului maniera desuetă, prăfuită, care a caracterizat, de pildă, spectacolele Teatrului Naţional din Cluj (regizor principal: Ion Dinescu). Discuţiile purtate cu prilejul încheierii Festivalului teatrelor dramatice au atras atenţia însă şi asupra tendinţei negative — remarcate în unele spectacole — de acaţia sa profund actuală îndreptată contra provocatorilor de războaie... Interpreted rolul foarte greu al Katrinei, Gilda Marinescu a creat cu inteligenţă şi sensibilitate un personaj cu o complexă viaţă interioară. Citind cîteva exemple din cele mai izbutite creaţii actoriceşti realizate în cadrul Festivalului teatrelor dramatice, am intenţionat să subliniem o caracteristică a succeselor dobândite de mişcarea noastră teatrală în ultimii ani şi anume: creşterea responsabilităţii actorilor faţă de rol şi implicit îmbogăţirea artei noastre dramatice cu noi şi interesante modalităţi de exprimare scenică. Reuşita în această problemă o asigură textul dramatic bogat în valori interpretative şi îndrumarea regizorală competentă şi încrezătoare în adevărul de mii de ori rostit în istoria teatrului : actorul este principalul factor de creaţie în valorificarea textului dramatic. GEORGE DEMELOGHIN transforma mijloacele tehnice (turnantă, lumină), viziunea plastică, decorul, intr-un scop în sine, de a le acorda prioritate în dauna conţinutului. Asemenea tendinţe s-au manifestat, de exemplu, în spectacolul cu „Mireasa desculţă“ al Teatrului de Stat din Galaţi (regia: Valeriu Moisescu). Trebuie să subliniem de la bun început talentul real al regizorului, reuşita unor scene izolate, dorinţa meritorie de a realiza un spectacol viu, actual, legat de sarcinile concrete ale transformării socialiste în agricultură. Curios însă, deşi s-a pornit de la intenţia de a crea un spectacol agitatoric, s-a obţinut, dimpotrivă, o reprezentaţie extrem de lungă şi obositoare, prea abstractă, greu de urmărit, cu o acţiune neclară. De ce asta ? Regizorul a plecat de la ideea falsă că ar avea dreptul şi posibilitatea de a realiza pe scenă ceva cu totul independent de caracteristicile piesei care figurează pe afiş. El a pulverizat textul în numeroase tablouri disparate, de sine stătătoare, fiecare ilustrînd pe scurt cîte o idee. Accentul cade asupra acestor compoziţii regizorale, iar nu asupra caracterelor personajelor și a înfruntării lor. Deoarece textul nu se pretează la o transpunere epică, succesiunea tablourilor expuse de regizor nu evoluează într-un sens determinat. Scenele nu decurg cu necesitate unele din altele ; în partea intîia nu se desprinde nici măcar o linie principală a conflictului. Procese sociale şi sufleteşti extrem de complexe sânt înfăţişate astfel mai mult sub latura lor vizuală, de suprafaţă. Parcă n-ar fi vorba de a interpreta o anumită dramă, ci doar de a răsfoi un album de fotografii. In aceste condiţii, textul a devenit aproape indiferent. E drept că imaginile prezentate prin rotirea turnantei erau compuse deseori cu simţ plastic, dar teatrul cere un conflict, o ciocnire a caracterelor, o gradaţie în crearea atmosferei şi în dezvăluirea substratului personajelor. Folosind excesiv turnanta şi îmbucătăţind în acest scop textul dramatic, unii regizori îşi manifestă dorinţa de a introduce în teatru mijloace „cinematografice“. Fireşte că elementele de montare ale artei cinematografice pot oferi unele sugestii şi regizorului de teatru, dar trebuie ţinut seama că în esenţă convenţiile artei teatrale sunt cu totul altele decât ale filmului. Mişcările aparatului cinematografic şi intervenţiile montajului nu sunt vizibile pentru spectatori, ele nu tulbură spontaneitatea, sentimentul redării vieţii reale. Specificul teatrului este legat de prezenţa reală a actorilor în faţa publicului. învârtirea vizibilă a turnantei, atunci cînd este folosită abuziv, introduce un element fals, arbitrar extra-artistic, destramă fiorul şi unitatea spectacolului. Cînd, de pildă, în „Baia“ — aşa cum aminteam la început — turnanta se roteşte încet purtîndu-ne de-a lungul cozii imense care aşteaptă la uşa lui Optimistenko, imaginea este expresivă şi firească, nu avem deloc sentimentul că intervin factori exteriori, străini acţiunii care se desfăşoară pe scenă. Cind însă, într-un spectacol cu „Măsură pentru măsură“, prezentat anul trecut de Teatrul Naţional din Cluj, după fiecare cîteva replici se stingea lumina şi începea să se mişte o uriaşă maşinărie zgomotoasă aşezată pe turnantă, aceasta nu făcea decît să-l smulgă pe spectator din atmosfera piesei şi să-i ofere, în supliment la drama shakespeariană, un alt semispectacol, alcătuit din pocnete, hârneli și lungi clipe de plictiseală petrecute în întuneric. Oare a face ceva mai încărcat, mai greoi, mai alambicat, înseamnă a fi cu adevă-* rat „modern“ ? Excesul de mecanisme, de efecte luminoase și alte artificii are drept urmare punerea interpretării actori-*ceşti pe un plan secundar. In „Mireasa desculţă“, mai ales în partea intîia, actorii au fost complect estompaţi. Nu ceea ce urmau să comunice ei, prin cuvinte şi prin joc, reieşea ca fiind esenţial, ci aranja-i mental de ansamblu, felul cum revgizorul îi grupa sau îi lumina. Au existat şi tablouri care au dat prilejul actorilor să redea fizionomia personajelor respective, de pildă adunarea în care e demascat chiaburul Safrani sau scena peţitului din casa lui Cociş. Şi tocmai acestea au fost scene izbutite. în cea mai mare parte a spectacolului însă, eroii prin-* cipali n-au fost urmăriţi şi reliefaţi. Baza teatrului realist o constituie textul dramatic, valorificarea lui în primul rînd prin jocul actoricesc. Elementele tehnice şi decorative îndeplinesc o funcţie cu adevărat artistică numai atîta vreme cit îşi păstrează locul ajutător, fiind subordonate cerinţelor textului şi punînd în deplină valoare creaţia actoricească. Entuziasmul cam uşuratic al unor cronicari pentru artificii formale, gratuite, nu aduce folos tinerilor regizori, îi poate face să piardă simţul măsurii, să alunece pe panta formalismului. Discuţia în jurul spectacolului „Mireasa desculţă" este menită să contribuie la clarificarea artistică a foarte tinărului regizor V. Moisescu, creator cu perspective, a cărui inventivitate trebuie călăuzită cu grijă pe un făgaş consecvent realist, în spectacolul Teatrului de Stat din Galaţi cu „Mireasa desculţă“ n-au lipsit nici bunele intenţii, nici talentul, nici însufleţirea. A lipsit însă o justă înţelegere a raportului dintre factorii componenţi ai spectacolului în teatrul realist. Vor înţelege, oare, regizorul Moisescu şi conducerea Teatrului din Galaţi că originalitatea şi îndrăzneala trebuiesc puse în slujba textului şi a artei actoriceşti, iar neopuse lor ? Numai o fermă orientare ideologico-artistică poate asigura reuşitele lor viitoare. ANDREI BALEANU Cauzele unei nereuşite artistice SCÎNTEIA TRIBUNA CORESPONDENTULUI VOLUNTAR Cum scriu şi despre ce scriu „ Scî“ în cele ce urmează aş vrea să povestesc cîte ceva din activitatea mea de corespondent voluntar. Am început să scriu „Scînteii“ la îndemnul comunistului Nicolae Iureş. El avea experienţă de ani de zile în această muncă. Tot el mă învăţase meseria de strungar. Uzinele noastre, „23 August“, au numeroase secţii în care lucrează mii de muncitori. Mi-ar fi greu să scriu despre viaţa fiecărei secţii, despre toţi fruntaşii în producţie, despre metodele lor de muncă etc. De aceea, eu îmi culeg subiectele în special de la locul meu de muncă, din secţia matriţe. Din discuţiile cu oamenii, din faptele lor, din greutăţile şi lipsurile de care se izbesc se nasc subiecte pentru scrierea unor corespondente. într-o zi oarecare, când lucrul în uzină era pe sfîrşite, turnătorii uzinei au cerut muncitorilor de la atelierul de matriţe-modele si le execute, pînă a doua zi, o cochilă cu miez metalic pentru turnarea pistoanelor necesare motoarelor de 450 C.P. Lucrarea cerea cel puţin 4-5 zile de muncă. Interesele producţiei impuneau însă ca ea să fie terminată pînă a doua zi. După terminarea programului de lucru, în atelier au rămas trei oameni : rabotorul comunist Raicu, strungarul Ion Falk şi inginerul Bîrsu. Au lucrat pînă spre miezul nopţii. Foamea, somnul pieriseră. A doua zi cochila era gata. Deşi erau cu ochii încercănaţi, chipurile lor erau luminate de izbîndă. Realizînd cochila, pla------peo--------------------nul de producţie pe anumite sortimente a fost îndeplinit. Harnicii muncitori aduseseră atelierului steagul de fruntaş. Despre aceşti oameni înaintaţi am scris „Scînteii“. Cînd mă apuc să scriu ziarului mă întreb : cum s-a ajuns la cutare rezultat în producţie ? Ce angajamente şi-au luat muncitorii, care este rezultatul schimbului de onoare ? M-am întrebat de pildă : inovaţia sudorului electric Marin Mihalache pentru economisirea de metal special la ce rezultate a dus ? Am aflat şi am scris despre această inovaţie care a contribuit la economisirea de metal. Totdeauna caut să desluşesc în activitatea tovarăşilor mei atitudinea nouă faţă de muncă, conştiinţa muncitorilor înaintaţi, constructori ai socialismului. Despre aceste fapte pe care le culeg ziua la uzină, scriu seara, acasă. După culegerea datelor, înainte de a trece la redactat, verific riguros faptele. Discut cu maiștrii, cu inginerii, confrunt cifrele, termenii tehnici (un corespondent voluntar trebuie să fie stăpîn pe ceea ce scrie, bine informat, să nu i se conteste veridicitatea materialului). Discut cu secretarul organizaţiei de partid, mă sfătuiesc cu el despre cele ce vreau să scriu. Cînd trec la scris, treaba nu-i deloc uşoară. Am lingă mine creionul, guma. Scriu, şterg, iar scriu. Scriu aşa ca şi cînd aş povesti unui prieten. Am grijă ca termenii tehnici să fie întrebuinţaţi la locul lor. Dacă mă îndoiesc asupra exactităţii unor termeni, deschid manualul de strungărie sau alte cărţi tehnice, pe care le am acasă, în munca de corespondent voluntar mă ajută cărţile. Mă refer atât la cărţile tehnice, cît şi la cărţile ideologice şi beletristice, întîlnesc cîteodată unele probleme în care nu mă pot descurca singur. Cer atunci ajutorul redacţiei, îndrumat de redacţie, culeg datele necesare, scriu. De multe ori, rândurile scrise de mine au văzut lumina tiparului, fapt ce mi-a dat mereu un nou imbold în munca de corespondent voluntar, a dat imbold şi altor tovarăşi de muncă să scrie „Scînteii“ şi altor ziare, îndeplinind prin aceasta o sarcină de cinste — sarcina de corespondent voluntar al presei de partid. MIHAI GHEORGHILAŞ strungar — Uzinele „23 August*1 Bucureşti intr-o discuţie la Colţul Roşu, tov. Mihai Gheorghilaş împărtăşeşte unor muncitori tineri experienţa sa de corespondent voluntar PE SCURT • Muncitorii din cadrul secției forjă grea a uzinelor „Progresul“-Brăila au izbutit de curînd să forjeze, pentru prima oară, bandaje pentru roţi dinţate mari, cu diametrul de 2.000 mm. (de la Pimeu Buţincu, inginer). • Conducerea şi comitetul de întreprindere ale Combinatului metalurgic Reşiţa au acordat fabricii de locomotive drapelul de secţie fruntaşă pe combinat pentru îndeplinirea planului în trimestrul III în proporţie de 112,4% (de la Nicolae Brincuş, lăcătuş). • Brigada de tineret condusă de Constantin Trufelea de la mina Rovinari, raionul Tg. Jiu, a terminat cu 6 zile mai devreme lucrările în subteran în vederea joncțiunii galeriei principale cu o galerie de coastă. Noua galerie are o lungime de 115 m. (de la Emaruth Bocanchis, mecanic șef). Nr. 438 f Sarcina de partid (Urmare din pag. I-a) cum să-i demaşte pe duşmani în faţa satului. Cînd l-am cunoscut pe Smătrea, zidul de minciuni şi neîncredere era dărâmat. Oamenii îl priveau ca pe unul de-ai lor — mai luminat, care le lumina şi lor drumul. în comună se aflau de acum o gospodărie colectivă şi o întovărăşire. Sămânţa azvârlită de instructor încolţise. Spre a-şi îndeplini această sarcină, Ion Smătrea îşi părăsise pentru o bună bucată de vreme căldura căminului, familia aflată la patruzeci de kilometri depărtare. Nu-i vedea pe ai săi săptămîni de-a rîndul. Pentru el transformarea socialistă a Drăgoteştilor era sarcina de partid. ...La secţia sculărie a uzinelor metalurgice „Armătura“ din Cluj lucrează ca şef de echipă strungarul Pojar Iuliu. într-una din zile secretarul de partid l-a chemat şi i-a spus : — Biroul organizaţiei s-a gîndit să-ţi încredinţeze sarcina de a te ocupa de utemiştii Veress Viktor şi Pásztor Ioan din echipa ta. Să-i educi, să faci din ei candidaţi de partid. Pojar Iuliu a primit sarcina ca pe o chestiune importantă, de viaţă. Zile de-a rîndul a folosit orele libere, de după schimb, pentru a sta de vorbă cu tinerii despre problemele politicii partidului, ale politicii internaţionale. S-a ocupat de creşterea lor profesională. A discutat cu ei şi chestiuni intime, de morală. De curînd organizaţia de bază l-a primit pe Veress Viktor candidat, iar Pásztor Ioan şi-a înaintat şi el cererea. Pentru Pojar Iuliu creşterea acestor doi noi ostaşi ai partidului a însemnat cu adevărat o sarcină de partid. ...Pe Octavian Pîrvulescu, muncitor comunist de la fabrica „Izolatorul“, l-am cunoscut acum cîteva săptămîni. E înalt, are ochi căprui, faţa senină, deschisă. A intrat în partid acum doi ani. Pentru el, intrarea în rândurile partidului n-a fost o simplă formalitate, ci o cotitură fundamentală în viaţă. „De-acum nu mai răspund numai pentru mine, pentru munca mea, ci pentru tot!“. Tocmai atunci organizaţia de bază din uzină lansase o chemare pentru scăderea preţului de cost. Pîrvulescu este mecanic la întreţinerea maşinilor. Intrând în rândurile partidului, şi-a dat seama că chemarea organizaţiei de bază este pentru fiecare comunist o sarcină personală. A cercetat îndelung “ ca alţi ochi decit aceia cu care privea pînă acum — fiecare fază a procesului de producţie. A studiat fiecare maşină. A stat pe gînduri nopţi de-a rîndul. Pînă la urmă, a găsit Şi nu la o fază spectaculoasă a producţiei, ci la cea mai simplă. Pluta pentru dopuri e tăiată la început de un circular în ştraifuri. Munca aceasta răpeşte multe braţe de muncă umilind preţul de cost. Lui Octavian Pîrvulescu i-a venit ideea realizării unui circular cu două cuţite. Luni şi luni de zile a făcut tot felul de schiţe şi experienţe. L-a atras pentru realizarea inovaţiei şi pe Ion Caracaş, candidat de partid, muncitor la secţia dopuri . A cerut sfatul inginerilor, tehnicienilor. Au lucrat cu grijă să nu cumva să se facă risipă. După cîteva luni au prezentat în faţa unei comisii noul circular cu două cuţite. Comisia l-a studiat şi l-a omologat cu laude. Inovaţia, — a cărei idee s-a născut la Octavian Pîrvulescu în perioada cînd intra în rândurile partidului, atunci cind organizaţia îi chema pe toţi comuniştii să fie în fruntea luptei pentru reducerea preţului de cost — aduce o sporire a randamentului cu şaptezeci la sută, eliberind braţe de muncă, scăzînd consumul de energie, contribuind hotărîtor la reducerea preţului de cost. Pentru Octavian Pîrvulescu noul circular a fost prima sarcină da partid. ...Mii şi mii de comunişti, membri simpli de partid sau activişti cu munci de răspundere, îndeplinesc în fiecare zi, în chip modest şi statornic, sarcinile lor de partid, munca lor înflăcărată şi, adesea, anonimă, de stegari ai drumului spre socialism. Agitatori care explică cu meticuloasă răbdare şi cu însufleţire fiecare aspect al politicii partidului, propagandişti care răspândesc în mase lumina dătătoare de viaţă a învăţăturii marxist-leniniste, membri de partid care se socotesc la locul lor de muncă răspunzători pentru tot ceea ce se întîmplă în jur, care prin exemplul lor înaintat entuziasmează masele — toţi aceştia consideră sarcina de partid o parte integrantă a disciplinei de partid, o contribuţie esenţială la construirea vieţii noi a poporului. A încălca disciplina de partid înseamnă a produce spărturi intr-un puternic front de luptă. Cei care consideră sarcina de partid primită o chestiune a bunului lor plac şi care procedează în consecinţă, slăbesc forţa acestui front. Plenara din iunie a C.C. al P.M.R. a condamnat cu asprime asemenea atitudini arătând că disciplina de partid este temelia unităţii de granit a partidului. îndeplinirea sarcinii de partid a fost dintotdeauna şi este pentru membrii partidului nostru o chestiune de conştiinţă comunistă. In acest spirit au fost şi sunt educaţi comuniştii de către partid. Ei ştiu că sarcinile date de partid sunt jaloane pe drumul făuririi viitorului luminos, cărămizi la temelia vieţii de mîine, socialiste. Această conştiinţă îi luminează şi-i însufleţeşte. Ciubărarul — Instantaneu caracteristic din Munţii Apuseni. (Foto: A. STOENESCU)