Scînteia, mai 1962 (Anul 31, nr. 5515-5545)
1962-05-01 / nr. 5515
Pal. 2 SCINTEIA Cuvîntul tovarăşului Leontin Sălăjan Tovarăşi deputaţi şi invitaţ!, Daţi-mi voie ca de la această tribună să exprim bucuria şi însufleţirea nemărginită cu care militarii forţelor noastre armate au salutat, împreună cu întregul popor, încheierea colectivizării agriculturii, eveniment de importanţă istorică pe drumul desăvîrşirii construcţiei socialismului în ţara noastră, însemnătatea victoriei socialismului la sate, profunda transformare revoluţionară săvîrşită în relaţiile de producţie din agricultură, în felul de a munci, gîndi şi a trăi al ţăranului, perspectivele însorite şi sarcinile concrete care stau în faţa agriculturii noastre socialiste în noua etapă au fost profund şi multilateral analizate în Raportul prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu care mă declar pe deplin de acord. Expresie strălucită a încrederii şi hotărîrii cu care ţărănimea urmează calea arătată de partid — terminarea colectivizării agriculturii confirmă o dată mai mult justeţea politicii partidului nostru, caracterul ei realist şi profund ştiinţific. Cu 13 ani în urmă, la istorica plenară din martie 1949 a Comitetului Central, partidul a trasat o linie clară, leninistă, în opera de transformare socialistă a agriculturii, încă de atunci partidul a arătat că reorganizarea agriculturii pe baze socialiste presupune dezvoltarea industriei grele în stare să pună la dispoziţia agriculturii tractoarele şi maşinile de care are nevoie, presupune formarea unor cadre de agronomi capabili să conducă agricultura după cele mai perfecţionate metode ştiinţifice, presupune o muncă politică sistematică, răbdătoare, de lămurire şi convingere a masei ţărănimii sărace şi mijlocaşe despre superioritatea gospodăriilor colective. In acelaşi timp, partidul sublinia că reorganizarea agriculturii pe baze socialiste presupune întărirea continuă a alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, luptă hotărîtă pentru îngrădirea chiaburimii şi lichidarea ei ca clasă. Tocmai datorită aplicării acestei linii juste, clarvăzătoare, a putut fi obţinută strălucita victorie a încheierii colectivizării agriculturii. Pe bună dreptate au arătat în cadrul dezbaterilor unii dintre vorbitori că, în aplicarea acestor principii, pe lîngă greutăţile inerente înfăptuirii unei asemenea profunde transformări revoluţionare, ca schimbarea din temelii a înfăţişării satului, a relaţiilor de producţie din agricultură, partidul şi poporul nostru au avut de înfruntat şi greutăţile provocate de activitatea antipartinică a grupului fracţionist Pauker-Luca. Prin activitatea lor duşmănoasă, începînd cu minimalizarea importanţei întovărăşirilor agricole şi mergînd pînă la acţiunea provocatoare — arestarea a zeci de mii de ţărani cărora li se înscenau procese publice la sate — fracţioniştii căutau să slăbească încrederea ţărănimii în calea arătată de partid, să lovească în alianţa muncitorească-ţărănească — baza politică de neclintit a regimului nostru democratpopular. Tovarăşi, Partidul a desfăşurat o uriaşă muncă politică-organizatorică pentru a convinge ţărănimea muncitoare că singurul drum care duce spre fericire şi belşug este drumul agriculturii socialiste. Este demn de subliniat faptul că în toată această perioadă în ţara noastră am producţia vegetală cît şi şeptelul au crescut simţitor. Aceasta dovedeşte elocvent capacitatea organizatorică a partidului, a conducerii sale, temeinica cunoaştere a condiţiilor reale din ţara noastră şi a cerinţelor legilor obiective ale dezvoltării sociale. Aşa cum a arătat tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, caracteristic pentru procesul de transformare socialistă a agriculturii a fost înaintarea treptată, continuă, pe măsura convingerii ţărănimii de a trece pe drumul agriculturii socialiste şi pe măsura creării bazei tehnice materiale necesare. Argumentul cel mai convingător pentru ţăranii individuali de a păşi cu încredere pe drumul socialismului l-au constituit recoltele superioare obţinute de gospodăriile agricole colective. Dotarea an de an a agriculturii cu mijloace mecanizate şi substanţe chimice, superioritatea muncii în colectiv, entuziasmul şi hărnicia ţărănimii noastre colectiviste au făcut ca pămînturile fără haturi să dea rod tot mai bogat. Este grăitor faptul că în 1961, gospodăriile colective au obţinut în medie la ha cu aproape 550 kg grîu şi aproape 850 kg porumb boabe mai mult decît gospodăriile individuale. Există condiţii ca în viitor să sporim şi mai mult producţia medie de produse agricole la hectar. Aceasta constituie o mare rezervă de bogăţie pentru ţara noastră, un adevărat izvor de bunăstare, şi belşug. După cum se ştie suprafaţa arabilă a ţării noastre este aproximativ de 10 milioane hectare. Aceasta înseamnă că fiecare kilogram obţinut în plus la un hectar este egal cu un spor de 1000 vagoane produse agricole. Pentru a ne face o imagine despre uriaşa superioritate a agriculturii socialiste e suficient să calculăm sporul de cereale pe suprafaţa însămînţată anul acesta. Dacă luăm ca bază de calcul sporul realizat la hectar în 1961, asta înseamnă, raportat la cele 3.200.000 ha semănate cu grîu şi la cele 3.900.000 ha semănate cu porumb, un plus, în comparaţie cu producţia agriculturii fărîmiţate în parcele individuale, de 1.760.000 tone grîu (mai mult decît întregul consum al populaţiei urbane) şi 3.315.000 tone porumb boabe. Aceste cifre vorbesc de la sine, cu o deosebită putere de convingere, despre posibilităţile uriaşe de dezvoltare a agriculturii reorganizate pe baze socialiste. Ele reprezintă venituri mai mari pentru colectivişti, mai buna aprovizionare a populaţiei orăşeneşti, mai multă materie primă pentru industrie şi export. Intr-un cuvînt, aceasta înseamnă creşterea belşugului ţărănimii, a întregului popor. Imaginea de astăzi a satului romînesc vine să demonstreze în faţa tuturor cît de jalnice au fost şi sînt pronosticurile apologeţilor capitalismului despre „falimentul“ agriculturii socialiste. Să poftească aceşti profeţi mincinoşi să vadă — dacă (Continuare în pag. IlI-a) Nr. 5513 LUCRĂRILE SEMIEXTRAORDINARE A MARII ADUNĂRI NAŢIONALE Cuvîntul tovarăşului Alexandru Moghioroş Tovarăşi, Sesiunea de faţă a Marii Adunări Naţionale este cu adevărat o sesiune extraordinară. Cînd îţi roteşti privirea prin această măreaţă sală vezi un tablou viu al democraţiei noastre socialiste. Alături de deputaţi se află preşedinţii gospodăriilor agricole colective din întreaga ţară, directori ai gospodăriilor agricole de stat şi staţiunilor de maşini şi tractoare, ingineri agronomi, muncitori din întreprinderi, cercetători din institute agricole şi academicieni, scriitori, oameni de artă, activişti de partid şi de stat. Aceasta este adevărata democraţie, în care oamenii muncii cu braţele şi cu mintea participă nemijlocit la conducerea treburilor de stat, discută cu pricepere şi spirit de răspundere Problemele complexe ale desăvîrşirii construcţiei socialiste în patria noastră. Evenimentul istoric pentru care ne-am adunat aici este — aşa cum a arătat în Raportul său tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej — trecerea întregii ţărănni arii din ţara noastră pe drumul luminos al gospodăriei colective, victoria socialismului la sate. Această importantă victorie se datoreşte fermităţii cu care partidul a urmat politica leninistă de construire a socialismului la sate, aplicării ei creatoare la condiţiile concrete din ţara noastră, găsirii în fiecare etapă a unor soluţii juste în rezolvarea problemelor dificile pe care le ridică trecerea milioanelor de mici producători agricoli pe făgaşul vieţii noi, socialiste. La temelia întregii munci pentru transformarea socialistă a agriculturii noastre a stat linia politică elaborată de istorica Plenară din 3-5 martie 1849 a Comitetului Central al P.M.R. Urtul din principalele merite ale acestei politici constă în aprecierea justă a rolului formelor simple în trecerea țărănimii pe calea socialismului. Plenara a subliniat în mod deosebit că această trecere trebuie să se facă aşa cum a arătat Lenin : ...„pe o cale cît mai simplă, mai uşoară şi mai accesibilă pentru ţăran". Dezvoltarea formelor simple de cooperare la sate a fost considerată ca un mijloc important al educării milioanelor de ţărani în spiritul gospodăririi în comun. „A merge pe această cale — spunea tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej în Raportul său la Plenara C.C. din 1949 — înseamnă a duce ţărănimea muncitoare spre gospodăria colectivă, pe drumul care poate fi înţeles şi acceptat de către aceasta, căci îmbină interesele ei individuale cu cele generale ale economiei naţionale“. Aplicarea acestei linii juste s-a concretizat apoi în crearea întovărăşirilor agricole ca o formă simplă de cooperativizare accesibilă masei ţărăneşti din ţara noastră şi potrivită gradului ei de dezvoltare de atunci. Astăzi, cînd facem bilanţul etapei pe care am parcurs-o, este necesar să ne reamintim că lupta pentru colectivizarea agriculturii n-a fost lipsită de greutăţi, de piedici, de încercări de a abate partidul de la politica sa leninistă. După cum se ştie, grupul fracţionist, antipartinic a negat importanţa formelor simple de cooperare şi îndeosebi a întovărăşirilor şi a preconizat trecerea directă la gospodăria colectivă a masei ţărănimii, deşi pentru aceasta nu existau atunci nici premise materiale, nici condiţii subiective. Pe de altă parte acest grup a folosit forţa şi metodele de constrîngere în acţiunea de colectivizare, a încălcat principiul liberului consimţămînt. Toate acestea au frînat procesul de transformare socialistă a agriculturii şi au lovit în alianţa muncitorească-ţărănească. Timp îndelungat Ana Pauker a sabotat elaborarea statutului întovărăşirilor. Este meritul conducerii partidului, şi în primul rînd al tovarăşului Gheorghiu-Dej, că acest statut a fost totuşi elaborat şi că împotriva voinţei deviatorilor s-a trecut la organizarea de întovărăşiri agricole. Dacă pînă în anul 1952 nu se crease nici o singură întovărăşire, în 1958 existau 12.748 de întovărăşiri. După ce Comitetul Central al partidului a zdrobit grupul antipartinic şi l-a înlăturat din conducerea de partid şi de stat, s-a deschis drum larg muncii răbdătoare pentru atragerea ţărănimii spre agricultura socialistă. Pentru milioanele de ţărani muncitori, întovărăşirile agricole au fost o foarte bună şcoală primară, tnde au învăţat abecedarul agriculturii socialiste şi pe care au promovat-o cu nota 10, trecînd în masă în şcoala superioară a gospodăriei agricole colective. Partidul nostru a întărit necontenit alianţa muncitorească-ţărănească. El a învins cu succes piedicile şi greutăţile. Astăzi întregul popor sărbătoreşte cu entuziasm ca pe o măreaţă victorie încheierea procesului de făurire a relaţiilor de producţie socialiste în toate ramurile economiei naţionale. Tovarăşi, în această sesiune numeroşi deputaţi şi invitaţi au vorbit pe larg despre gospodăriile colective, despre minunatele rezultate obţinute şi experienţa acumulată de aceste unităţi agricole, despre perspectivele luminoase ce se deschid în faţa lor. Aş vrea să subliniez însemnătatea şi caracterul nou pe care-l capătă în condiţiile agriculturii colectivizate schimbul dintre oraş şi sat — una din temeliile alianţei muncitoreşti-ţărăneşti. Astăzi schimbul dintre oraş şi sat oglindeşte in mod just relaţiile noi dintre două clase prietene, care au interesul comun de a dezvolta industria şi agricultura, întreaga economie naţională şi de a asigura pe această bază ridicarea continuă a bunăstării poporului. Lucrurile n-au stat aşa cu mai mulţi ani în urmă. Incepînd din 1848 fondul central de produse agricole se forma în principal prin sistemul cotelor obligatorii. Dar acest sistem nu stimula producţia şi nici nu cointeresa pe ţărani. Acaparînd poziţii-cheie în conducerea economiei, grupul antipartinic, fracţionist a impus o politică de preţuri care ducea la subminarea gospodăriilor ţărăneşti. Pentru produsele predate de ţărani erau stabilite preţuri mult sub nivelul preţului de cost. Pe lîngă faimoasele planuri de cultură, ţăranii mai primeau şi planuri de livrări care se băteau cap în cap între ele. Care a fost rezultatul ? Ţăranii nu respectau aceste planuri pentru că nu erau interesaţi s-o facă. Mulţi dintre ei lăsau în paragină pămînturile şi în consecinţă suprafeţele cultivate şi producţia scădeau. Mergînd pe linia lor criminală, antipopulară, fracţioniştii au luat măsuri represive, au organizat procese în masă împotriva ţăranilor muncitori către nu-şi puteau îndeplini obligaţiile către stat. La aceasta mai trebuie adăugat că an de an, în mod deliberat, prin planul de stat, ei au impus micşorarea suprafeţelor cultivate cu porumb. Din 1948 pînă în 1952 aceste suprafeţe au scăzut cu peste 800.009 ha. Acestea şi alte măsuri similare au produs imense daune economice şi politice. Ţara noastră, cunoscută ca producătoare şi exportatoare de cereale, ajunsese în situaţia de a fi nevoită să importe — cîţiva ani — grîu şi alte produse agricole şi să menţină un timp îndelungat sistemul de cartele în aprovizionarea populaţiei. După zdrobirea devierii, încă în 1953, conducerea partidului a luat o serie de măsuri pentru aplicarea principiului leninist al cointeresării materiale. In 1956, Comitetul Central a hotărît desfiinţarea cotelor obligatorii pentru produsele agricole şi generalizarea sistemului de contractări şi achiziţii. In felul acesta s-au introdus noi relaţii de schimb, pe baza cărora ţăranii vînd statului producţia-marfă la liberă învoială. Aceiasta a însemnat o cotitură radicală înlegăturile economice dintre oraş şi sat. După şase ani de aplicare, contractările au devenit metoda dominantă în relaţiile de schimb, dovedindu-şi pe deplin trăinicia. Acest sistem asigură împletirea intereselor generale ale statului cu interesele ţărănimii colectiviste, în acelaşi timp el reprezintă o pîrghie economică importantă pentru îndrumarea producţiei potrivit nevoilor economiei naţionale şi intereselor gospodăriilor colective. De la această tribună mai mulţi tovarăşi au vorbit despre starea denesiguranţă, coşmarul în care a trăit ţărănimea muncitoare în timpul regimului burghezomoşieresc. Unul din aspectele acelor vremuri de urgie era acela că ţăranii nu ştiau niciodată dacă-şi vor putea vinde produsele şi la ce preţ. Dar ei aveau nevoie de bani nu numai pentru a-şi cumpăra mărfurile industriale trebuincioase, ci şi pentru a-şi plăti impozitele grele către stat şi dobînzile ruinătoare la moşieri şi cămătari. Ţăranii erau obligaţi să-şi vîndă produsele la negustori pe preţuri de nimic. Astăzi, prin contractele încheiate, gospodăriile colective au asigurată desfacerea întregii producţii-marfă la preţuri avantajoase şi stabile. Majoritatea gospodăriilor colective încheie contracte pe mai mulţi ani. In felul acesta ele au siguranţa vînzării produselor lor pe o perioadă îndelungată şi ştiu ce şi cît să producă. Pentru cantităţile de produse contractate, statul acordă gospodăriilor colective arvune, care reprezinte de fapt adevărate credite fără dobîndă. Aceste arvune sînt folosite pentru nevoile producţiei şi dau gospodăriilor colective posibilitatea de a acorda colectiviştilor cu regularitate avansuri în bani în cursul anului. Astfel în anul 1961 statul a acordat în total, în afară de creditele de investiţii şi de producţie, orvune în valoare de 1 miliard şi 100 de milioane lei. Toate aceste măsuri au făcut să crească continuu livrările de produse agricole către stat pe bază de contracte. In 1961 s-a contractat cu gospodăriile colective de peste 2 ori mai mult grîu şi porumb, de peste 1,5 ori mai multă carne decît în 1957. Vreau să aduc la cunoştinţa sesiunii Marii Adunări Naţionale că în 1962 pentru prima dată contractările pentru principalele produse agricole prevăzute în plan au fost încheiate înaintea terminării însămînţărilor de primăvară. In felul acesta a înţeles ţărănimea noastră colectivistă să răspundă sprijinului pe care-1 primeşte permanent din partea clasei muncitoare. Avem convingerea fermă că gospodăriile colective vor dezvolta an de an vînzările produselor agricole pe bază de contracte reciproc avantajoase, care duc nemijlocit la întărirea lor economică şi asigură aprovizionarea oamenilor muncii de la oraşe cu produse agroalimentare şi a industriei cu materii prime agricole. Tovarăşi, Partidul a acordat o importanţă deosebită gospodăriilor agricole de stat, sectorul cel mai înaintat al agriculturii noastre socialiste. După cum se ştie, partidul a pus în faţa gospodăriilor de stat sarcina de a produce mari cantităţi de cereale, carne, lapte şi alte produse pentru a deveni o sursă importantă şi sigură de formare a fondului central al statului. Totodată ele trebuie să acorde gospodăriilor colective un sprijin permanent în întărirea şi dezvoltarea lor economică, furnizîndu-le seminţe de sol, material săditor viti-pomicol şi animale de rasă, să constituie o pildă vie de gospodărire socialistă pentru întreaga noastră agricultură. Şi în privinţa activităţii gospodăriilor agricole de stat partidul a avut de luptat împotriva poziţiei sabotoare a deviatorilor. Aceştia nu numai că au împiedicat dezvoltarea bazei tehnice materiale a gospodăriilor de stat, dar au încercat chiar să le lichideze. Această încercare însă n-a reuşit. Tovarăşul Gheorghiu-Dej personal s-a preocupat de înzestrarea tehnică a sectorului de stat al agriculturii. Acestor unităţi li s-au alocat în perioada 1956—1961 peste 8 miliarde lei, din care cea mai mare parte a fost destinată dotării cu mijloace tehnice. Prin organizarea mai raţională a procesului de producţie şi aplicarea pe scară largă a metodelor agro-zootehnice înaintate, gospodăriile de stat au obţinut realizări importante. In perioada la care ne referim, producţia globală cît şi producţiamarfă a gospodăriilor agricole de stat au crescut de aproape 4 ori, valoarea producţiei globale a ajuns în 1961 la circa 7 miliarde lei. Contribuţia gospodăriilor de stat la formarea fondului central a fost an de an tot mai mare, ajungînd în 1961 să reprezinte 36 la sută la grîu, 23 la sută la porumb, 48 la sută la carne de porc, 33 la sută la lapte, 40 la sută la struguri. In acelaşi timp, ele au livrat gospodăriilor colective numai în ultimii cinci ani peste 450 mii tone seminţe de grîu şi aproape 60 de mii tone seminţe de porumb de mare productivitate, circa 10 milioane pomi altoiţi şi 16 milioane viţe altoite, din soiurile cele mai valoroase, precum şi peste 5 mii taurine, 10 de mii porcine şi 70 mii ovine de rasă superioară. Aceste realizări confirmă justeţea aprecierii partidului că gospodăriile agricole de stat — ca formă superioară de agricultură socialistă — pot şi trebuie să joace un rol esenţial în creşterea producţiei globale şi marfă, în asigurarea fondului central cu cereale, carne, lapte şi alte produse, iar a gospodăriilor agricole colective cu seminţe de soi şi cu animale de rasă. Pentru realizarea sarcinilor trasate de Congresul al III-lea al partidului, în gospodăriile agricole de stat procesul de producţie trebuie să fie organizat pe mari suprafeţe de cereale, în complexe viticole, pomicole şi sere pentru legume, unităţi specializate în creşterea vacilor pentru lapte, taurinelor şi porcilor la îngrăşat, în creşterea păsărilor pentru ouă şi carne. Aşa cum a arătat tovarăşul Gheorghiu- Dej la recenta Plenară a Comitetului Central, producţia în gospodăriile de stat trebuie să capete din ce în ce mai mult caracterul producţiei industriale. Muncitorii, inginerii şi tehnicienii, prin munca lor harnică, pot şi trebuie să ridice continuu rentabilitatea unităţilor în care lucrează, să vegheze la îmbunătăţirea calităţii produselor, să ridice activitatea tuturor gospodăriilor de stat la nivelul cerinţelor noii etape de dezvoltare a agriculturii noastre socialiste. Tovarăşi, încheierea colectivizării a pus la ordinea zilei cerinţa înlocuirii vechiului sistem de conducere a agriculturii depăşit, rămas în urma vieţii, cu un sistem nou de conducere, radical schimbat, cu o nouă formă de organizare, care să permită folosirea deplină a posibilităţilor şi avantajelor marii agriculturi socialiste. Stilul de muncă şi metodele birocratice generate de vechiul sistem de conducere a agriculturii au devenit o frînă în organizarea mai bună a producţiei, în creşterea şi folosirea mai raţională a cadrelor, în valorificarea mai deplină a hărniciei şi priceperii milioanelor de ţărani. Este meritul partidului nostru şi al Comitetului său Central de a fi găsit o asemenea formă nouă de organizare care să permită legarea conducerii agriculturii pe diferite trepte cu baza acesteia, unitatea de producţie. Consiliul Superior al Agriculturii şi consiliile agricole regionale şi raionale îmbină conducerea competentă cu cercetarea ştiinţifică şi cu activitatea gospodăriilor colective, a gospodăriilor de îndeplinirea cu aproape 4 ani înainte de termen a sarcinii stabilite de Congresul al III-lea al P.M.R. cu privire la colectivizarea agriculturii demonstrează încă o dată justeţea liniei politice a partidului de construire a socialismului la sate, înţelepciunea şi fermitatea cu care conducerea partidului nostru aplică în viaţă învăţătura leninistă de construire a socialismului la condiţiile concrete ale patriei noastre, dovedeşte încrederea, dragostea şi hotărîrea cu care întregul nostru popor urmează calea luminoasă arătată de partid. Hotărîtoare pentru succesele obţinute de poporul nostru în făurirea relaţiilor de producţie socialiste în agricultură a fost linia politică clară, stabilită de Istorica Plenară a Comitetului Central al P.M.R. din 3—5 martie 1949. Astăzi cînd facem bilanţul activităţii desfăşurate pentru colectivizarea agriculturii constatăm cu satisfacţie că linia politică stabilită cu 13 ani în urmă, care a călăuzit munca organelor şi organizaţiilor de partid pe un drum sigur, încununat de succese, îşi păstrează întreaga valabilitate şi în etapa pe care o parcurgem în prezent. Colectivizarea agriculturii în regiunea Argeş a creat largi posibilităţi de folosire a rezervelor de sporire a producţiei agricole, vegetale şi animale, de extindere a sectorului pomi-viticol în scopul măririi contribuţiei noastre la realizarea unei abundenţe de produse agro-alimentare. Una din problemele cele mai importante de care trebuie să ne ocupăm cu tot simţul de răspundere este creşterea producţiei de cereale la nivelul prevăzut de Directivele celui de-al III-lea Congres al Partidului Muncitoresc Român. Realizarea acestei sarcini depinde în mare măsură de folosirea judicioasă a fondului funciar şi de îmbunătăţirea structurii solurilor podzolice care ocupă peste 200.000 ha din totalul suprafeţelor arabile din regiunea noastră. Acum, în condiţiile colectivizării complete a agriculturii regiunii noastre avem posibilităţi de a întreprinde acţiuni largi pentru administrarea de amendamente calcaroase care să ne permită ca în 4-5 ani să cuprindem întreaga suprafaţă de teren podzolic. In acest scop vom folosi ca amendamente reziduurile de carbonat de calciu de la Uzina de sodă Govora şi piatra de calcar măcinată la Cîmpulung Muscel. Un prim început s-a şi făcut, anul acesta încorporîndu-se în sol peste 40.000 de tone amendamente calcaroase. In zona de deal, pe terenurile înclinate unde în plantaţiile de pomi s-a amenajat cultivarea furajelor, folosim ca un mijloc principal de corectare a acidităţii şi de fertilizare a solului îngrăşăminte verzi şi organice. Prin folosirea amendamentelor calcaroase combinate cu îngrăşăminte verzi organice şi chimice vom reuşi să realizăm în 1965 o producţie medie la hectar de circa 1.700 kg grîu şi 2.500 kg porumb. Gospodăriile agricole colective din regiunea noastră au mari posibilităţi de dezvoltare a sectorului zootehnic, mai ales de creştere a vacilor de lapte, porcilor şi oilor. Dezvoltarea sectorului zootehnic este condiţionată de asigurarea unei baze furajere complexe, îndestulătoare. In acest scop, atenţia noastră se îndreaptă spre cultura porumbului, organizarea conveierului verde, desţelenirea unor terenuri slab productive şi cultivarea lor cu plante furajere de mare randament, extinderea culturilor duble şi intercalate. O sursă dintre cele mai importante pentru asigurarea unei baze furajere bogate şi ieftine o constituie păşunile şi fîneţele naturale. Regiunea noastră dispune de peste 200.000 hectare de păşuni alpine şi fineţe, care pot asigura furajarea unui însemnat număr de animale. Rezultatele obţinute pe păşunile îmbunătăţite de la Marginea, Bahna Rusului (raionul Curtea de Argeş), Portăreasa şi Dealul Sasului (raionul Muscel) — unde s-a ajuns la o producţie de 12.000-14.000 kg masă verde la hectar pe stat şi a staţiunilor de maşini şi tractoare şi totodată creează cadrul larg pentru desfăşurarea iniţiativei celor ce realizează practic şi efectiv producţia agricolă. Participarea nemijlocită a celor mai pregătite cadre de specialişti la conducerea agriculturii are o însemnătate deosebită. Ea creează condiţiile rezolvării cu succes a sarcinilor complexe de răspundere ca : îndrumarea muncii de întărire economico-organizatorică a gospodăriilor colective ; conducerea activităţii de producţie şi economice a gospodăriilor de stat şi a staţiunilor de maşini şi tractoare ; îndrumarea activităţii de cercetare ştiinţifică ; organizarea introducerii şi generalizării în producţie a realizărilor ştiinţei şi practicii agricole avansate ; asigurarea pregătirii cadrelor agricole şi repartizarea lor justă în producţie etc. Sarcina noastră este acum de a aplica în viaţă hotărîrile partidului, de a introduce de sus pînă jos noul sistem de organizare şi de conducere a agriculturii, de a folosi un stil şi metode de muncă corespunzătoare. Trebuie să muncim astfel încît să obţinem încă în cursul acestui an recolte mari de cereale şi produse animale. Sprijinindu-se pe industria noastră şi în primul rînd pe industria constructoare de maşini şi chimică în continuă dezvoltare, pe ajutorul neprecupeţit al clasei muncitoare, ţărănimea colectivistă, muncitorii din gospodăriile de stat şi staţiunile de maşini şi tractoare vor face faţă cu cinste acestei sarcini. De la această înaltă tribună, preşedinţi de gospodării colective români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi au exprimat în cuvinte înflăcărate satisfacţia lor pentru încheierea cu succes a colectivizării agriculturii, recunoştinţa lor nemărginită pentru partidul nostru, sub a cărui conducere a fost înfăptuită această victorie, însufleţiţi de marile perspective pe care încheierea colectivizării agriculturii le deschide în faţa poporului nostru, muncitorii, ţăranii înfrăţiţi în muncă pe pămînturile gospodăriilor colective, oamenii de ştiinţă, inginerii şi specialiştii din agricultură se unesc şi mai strîns în jurul Comitetului Central, în frunte cu încercatul nostru conducător — tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Să muncim cu şi mai mult elan pentru înflorirea agriculturii, dezvoltarea întregii economii, pentru desăvîrşirea construirii socialismului în scumpa noastră patrie — Republica Populară Romînă. (Cuvîntarea a fost subliniată prin puternice aplauze), suprafeţe întinse — ne dovedesc cît de mari sînt rezervele de creştere a productivităţii păşunilor şi fîneţelor. Asemenea rezerve mai sînt şi în zona de cîmpie. Aci s-au cultivat peste 14.000 ha de păşuni slab productive şi s-a obţinut o creştere a producţiei de masă verde de la 3.000-4.000 kg la 25.000-35.000 kg la hectar. Rezultate bune s-au obţinut şi în ce priveşte folosirea terenului din plantaţiile tinere de cîmp pentru producerea de plante furajere, legume, cartofi şi sfeclă, în livezile gospodăriilor colective din Lereşti, Cîmpulung, Boteni, Malu cu Flori, s-au obţinut producţii de peste 25.000 kg masă verde la hectar (borceag, porumb-siloz), iar în livada gospodăriei Valea Mare Pravăţ s-a obţinut o producţie medie de circa 15.000 kg cartofi la ha pe o suprafaţă de 70 ha. Anul acesta s-au luat măsuri de amenajare a 27.000 ha cu plantaţii tinere pe pante, din care peste 10.000 ha vor fi însămînţate acum cu plante furajere. Colectiviştii Şi toţi cei ce muncesc pe ogoarele regiunii noastre au primit cu multă căldură măsura luată de partid şi guvern de a trimite în toate gospodăriile colective cadre de specialitate care, folosind cele mai avansate mijloace de muncă şi experienţa înaintată a ştiinţei agricole, vor contribui nemijlocit la sporirea producţiei agricole. In cadrul regiunii noastre, peste 300 de ingineri agronomi, horticultori, zootehrnici, răspunzînd cu însufleţire chemării partidului, lucrează cu rîvnă alături de colectivişti pentru reuşita campaniei agricole, punînd o bază sigură, trainică obţinerii unor recolte sporite încă din primul an al colectivizării agriculturii. In condiţiile nou create în urma colectivizării, reorganizarea conducerii agriculturii va asigura aplicarea pe scară şi mai largă în practică a Cuceririlor ştiinţei, coordonarea tuturor forţelor din agricultură, realizarea unei legături mai strînse între conducerea agriculturii şi producţie, participarea efectivă a cadrelor de specialitate la creşterea producţiei vegetale şi animale, la dezvoltarea agriculturii. Gospodăriile agricole de stat, S.M.T., gospodăriile agricole colective ,vor găsi în consiliile agricole un sprijin efectiv şi direct în rezolvarea multiplelor sarcini ce le stau în faţă. Prin participarea la conducerea agriculturii a cadrelor care lucrează nemijlocit în producţie se va generaliza în condiţii mai bune experienţa valoroasă, in scopul ridicării tuturor unităţilor agricole la nivelul celor fruntaşe. Ca deputat al Marii Adunări Naţionale, fiind pe deplin convins de justeţea măsurilor propuse, declar că le voi vota cu toată încrederea. Mîndri de realizările obţinute, încrezători în viitorul lor luminos şi fericit, ţăranii colectivişti, inginerii şi tehnicienii din agricultura regiunii Argeş, sub conducerea înţeleaptă a Partidului Muncitoresc Român, în frunte cu Comitetul său Central, vor depune toate eforturile pentru întărirea economică şi organizatorică a gospodăriilor colective, pentru realizarea sarcinilor trasate de Congresul al III-lea al Partidului Muncitoresc Român privind dezvoltarea agriculturii socialiste. Cuvîntul deputatului Matei Ştefan (regiunea Argeş) Cuvîntul tovarăşului Miron Belea (regiunea Hunedoara) Ni s-a făcut marea cinste nouă, unui grup de plugari hunedoreni, fondatori ai Frontului Plugarilor, să participăm la acest măreţ sfat al ţării, sfat cum n-a mai fost în istoria poporului nostru. Vă rog să-mi iertaţi emoţia ce mă stăpîneşte vorbind de la această înaltă tribună. Au trecut 29 de ani de cînd pe meleagurile pe care s-au născut iobagii lui Horia, Cloşca şi Crişan, la îndemnul partidului am pus primele cărămizi ale Frontului Plugarilor. De atunci am fost mereu alături de partidul comuniştilor care ne-a luminat cărarea. Doctorul Pătru Groza, preşedintele Frontului Plugarilor, apreciat în raportul dv, stimate tovarăşe Gheorghiu-Dej, ca „eminent om de stat şi înflăcărat patriot“, nu mai este în rîndurile noastre. „Noi cei care i-am fost tovarăşi de luptă pînă şi în închisorile dictaturii fasciste, mulţumim cu recunoştinţă Partidului Muncitoresc Român că, cu ocazia încheierii colectivizării agriculturii, care deschide întregii ţărănimi o cale largă către bucuria de a trăi, activitatea Frontului Plugarilor alături de partid şi memoria dr. Pătru Groza sînt cinstite şi aşezate la locul lor în istorie. Raportul tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej emoţionează pe orice fiu al acestui popor. Nu se vor găsi niciodată cuvinte suficiente care să poată cuprinde claritatea, adîncimea, realitatea şi căile atît de limpezi către viitor, arătate în fiecare rînd al acestui Manifest al bunăstării ţărănimii. In această măreaţă sală sîntem diferite generaţii de plugari. Generaţia mea care a trecut prin două războaie mondiale îşi aminteşte bine de soarta celor mulţi de la sate. Nu a fost ţăran obidit căruia perceptorul să nu-i ia în prag de iarnă cojocul din spate, sau pătura zdrenţuită cu care-şi acoperea copilul bolnav şi flămînd. Istoviţi de muncă, pe un pămînt al cărui rod era al boierilor, toţi ţăranii mai în vîrstă ne mai amintim de satul „patriarhal" pe care-l plîng acele zdrenţe omeneşti fugite peste hotare ; ţăranul era jupuit de arendaş, tras pe sfoară de logofăt, jefuit de perceptor, călcat în picioare de jandarmi, îndatorat pe viaţă la boieri, chiaburi sau la bănci, dezbrăcat şi desculţ, cu copii în zdrenţe, flămînd, amăgit de toţi politicienii vremurilor. In această lună de primăvară sînt 26 de ani de cînd ziaristul american de origine romînă Petre Neagoe, venind în Romînia şi-a exprimat dorinţa să stea de vorbă, la casele lor, cu ţărani militanţi ai Frontului Plugarilor. A poposit într-o zi de paşti şi în satul meu, Leşnic, de pe valea Mureşului. Se interesa de ce are nevoie plugărimea de organizare. I-am arătat atunci pe uliţa satului oameni desculţi, rupţi, cu opinci cîrpite de care abia se mai ţineau peticile, femei îmbătrînite înainte de vreme, copii slăbiţi de foame, bătrîni şi tineri tuberculoşi. Toate acestea le-a văzut gazetarul american într-un sat „patriarhal" şi într-o sărbătoare „patriarhală”. „Pentru ca să scape de toate aceste „binefaceri“ are nevoie ţărănimea de organizare, domnule Neagoe” — i-am spus ziaristului. Anii s-au rostogolit unii după alţii... Pentru poporul nostru a răsărit un soare frumos, strălucitor. Sub lumina partidului comuniştilor, ţărănimea a putut, pentru prima dată în istoria sa, să se organizeze cum trebuie — în alianţă şi sub conducerea clasei muncitoare. Datorită acestei organizări satul asuprit — acest peisaj ruinat cu opinca sa care era talpa suferinţei — s-a trezit la viaţă, s-a transformat într-o realitate nouă. Dacă ai reveni acum în ţara părinţilor dumitale, domnule Petre Neagoe, şi-ai aduce şi pe alţi ziarişti americani cu dumneata aţi putea scrie multe despre această realitate nouă, în locul opaiţului aţi găsi lumină electrică. In locul analfabeţilor aţi găsi o ţărănime care citeşte tot mai mult, care învaţă, care are biblioteci, cămine culturale, aparate de radio, cinematografe, dispensare, case de naşteri, cooperative, medici, profesori. Aţi putea scrie cu toţii despre agricultura tot mai mecanizată, în plină dezvoltare, despre ţărănimea nouă, bine îmbrăcată, bine hrănită. Aţi putea vedea copiii ţăranilor urmînd şcolile cele mai înalte. Şi dacă nu v-ar fi frică de legile „democraţiei“ americane, aţi putea scrie în zilele acestea despre această sesiune extraordinară a Marii Adunări Naţionale, despre Raportul tovarăşului Gheorghe Gheorghiu- Dej, care a cuprins cu entuziasm inima şi mintea întregului nostru popor. Ţărănimea noastră, ca şi întregul popor, cunoaşte bine gâzduirea şi putreziciunea capitaliştilor şi moşierilor. Pentru aceasta îi urăşte din toată inima şi i-a măturat pentru totdeauna din ograda sa. Aţi putea să vă daţi seama şi de acest lucru. Şi aţi mai putea să vedeţi că în aceşti ani de după război, sub conducerea înţeleaptă a Partidului Muncitoresc Român, am ajuns cu toţii la o conştiinţă a noastră, că în ţara noastră se construieşte cu un elan nemaiîntîlnit, se construieşte cu încredere neţărmurită în prezent şi în viitor. Ceea ce spune partidul se înfăptuieşte şi se va înfăptui întotdeauna. Şi ţăranii ştiu acest lucru. Şi acest program al înfloririi şi dezvoltării agriculturii noastre socialiste se va împlini !Şi mai ştim sigur că astăzi este bine, dar că mîine va fi şi mai bine pentru că stăpîn în ţara sa este poporul. îngrijorarea pentru ziua de mîine a dispărut pentru totdeauna. Altădată ţăranul spunea la o vîrstă înaintată: „aş vrea să mor ca să scap odată de nevoi*. Astăzi spune: „vreau să trăiesc cît mai mult, să ajung să văd cît mai mult din ceea ce se face şi să ajut şi eu cu ce pot*. Şi acestea sînt semne sigure că vremurile vechi au fost îngropate la noi pentru totdeauna. Ştim bine că împreună cu fraţii noştri din sistemul mondial socialist sîntem peste un miliard de oameni. Deci nu mai sîntem o ţărişoară mică şi singură. Iar în fruntea ţării avem un cîrmaci înţelept şi sigur, Partidul Muncitoresc Român. Avem pe tovarăşul Gheorghe Gheorghiu- Dej, conducător luminat pe care întreaga ţară îl simte cu inimă mare şi dragoste neţărmurită faţă de poporul al cărui fiu credincios este. In numele grupului de plugari hunedoreni, fondatori ai Frontului Plugarilor, prezenţi la această sesiune istorică a Marii Adunări Naționale, mulțumim încă o dată pentru marea cinste ce ni s-a făcut.