Scînteia, mai 1962 (Anul 31, nr. 5515-5545)

1962-05-01 / nr. 5515

Pal. 2 S­C­I­N­T­E­I­A Cuvîntul tovarăşului Leontin Sălăjan Tovarăşi deputaţi şi invitaţ!, Daţi-mi voie ca de la această tribună să exprim bucuria şi însufleţirea nemărgi­nită cu care militarii forţelor noastre ar­mate au salutat, împreună cu întregul po­por, încheierea colectivizării agriculturii, eveniment de importanţă istorică pe dru­mul desăvîrşirii construcţiei socialismului în ţara noastră, însemnătatea victoriei socialismului la sate, profunda transformare revoluţio­nară săvîrşită în relaţiile de produc­ţie din agricultură, în felul de a munci, gîndi şi a trăi al ţăranului, perspectivele însorite şi sarcinile concrete care stau în faţa agriculturii noastre socialiste în noua etapă au fost profund şi multilateral ana­lizate în Raportul prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu care mă de­clar pe deplin de acord. Expresie strălucită a încrederii şi hotă­­rîrii cu care ţărănimea urmează calea ară­tată de partid — terminarea colectivizării agriculturii confirmă o dată mai mult jus­teţea politicii partidului nostru, caracterul ei realist şi profund ştiinţific. Cu 13 ani în urmă, la istorica plenară din martie 1949 a Comitetului Central, partidul a trasat o linie clară, leninistă, în opera de transformare socialistă a agricul­turii, încă de atunci partidul a arătat că reorganizarea agriculturii pe baze socia­liste presupune dezvoltarea industriei grele în stare să pună la dispoziţia agriculturii tractoarele şi maşinile de care are nevoie, presupune formarea unor cadre de agro­nomi capabili să conducă agricultura după cele mai perfecţionate metode ştiinţifice, presupune o muncă politică sistematică, răbdătoare, de lămurire şi convingere a masei ţărănimii sărace şi mijlocaşe despre superioritatea gospodăriilor colective. In acelaşi timp, partidul sublinia că reorgani­zarea agriculturii pe baze socialiste presu­pune întărirea continuă a alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, luptă hotărîtă pentru îngrădirea chiabu­­rimii şi lichidarea ei ca clasă. T­ocmai da­torită aplicării acestei linii just­e, clarvă­zătoare, a putut fi obţinută strălucita vic­torie a încheierii colectivizării agriculturii. Pe bună dreptate au arătat în cadrul dezbaterilor unii dintre vorbitori că, în aplicarea acestor principii, pe lîngă greu­tăţile inerente înfăptuirii unei asemenea profunde transformări revoluţionare, ca schimbarea din temelii a înfăţişării satu­lui, a relaţiilor de producţie din agricul­tură, partidul şi poporul nostru au avut de înfruntat şi greutăţile provocate de ac­tivitatea antipartinică a grupului fracţio­nist Pauker-Luca. Prin activitatea lor duşmănoasă, înce­­pînd cu minimalizarea importanţei întovă­răşirilor agricole şi mergînd pînă la ac­ţiunea provocatoare — arestarea a zeci de mii de ţărani cărora li se înscenau procese publice la sate — fracţioniştii căutau să slăbească încrederea ţărănimii în calea arătată de partid, să lovească în alianţa muncitorească-ţărănească — baza politică de neclintit a regimului nostru democrat­­popular. Tovarăşi, Partidul a desfăşurat o uriaşă muncă politică-organizatorică pentru a convinge ţărănimea muncitoare că singurul drum care duce spre fericire şi belşug este dru­mul agriculturii socialiste. Este demn de subliniat faptul că în toată această pe­rioadă în ţara noastră am producţia ve­getală cît şi şeptelul au­ crescut simţitor. Aceasta dovedeşte elocvent capacitatea or­ganizatorică a partidului, a conducerii sale, temeinica cunoaştere a condiţiilor reale din ţara noastră şi a cerinţelor legilor obiec­tive ale dezvoltării sociale. Aşa cum a arătat tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, caracteristic pentru proce­sul de transformare socialistă a agricultu­rii a fost înaintarea treptată, continuă, pe măsura convingerii ţărănimii de a trece pe drumul agriculturii socialiste şi pe mă­sura creării bazei tehnice materiale ne­cesare. Argumentul cel mai convingător pentru ţăranii individuali de a păşi cu încredere pe drumul socialismului l-au constituit recoltele superioare obţinute de gospodă­riile agricole colective. Dotarea an de an a agriculturii cu mij­loace mecanizate şi substanţe chimice, su­perioritatea muncii în colectiv, entuzias­mul şi hărnicia ţărănimii noastre colecti­viste au făcut ca pămînturile fără haturi să dea rod tot mai bogat. Este grăitor faptul că în 1961, gospodăriile colective au obţinut în medie la ha cu aproape 550 kg grîu şi aproape 850 kg porumb boabe mai mult decît gospodăriile individuale. Există condiţii ca în viitor să sporim şi mai mult producţia medie de produse agricole la hectar. Aceasta constituie o mare rezervă de bogăţie pentru ţara noastră, un adevărat izvor de bunăstare, şi belşug. După cum se ştie suprafaţa a­­rabilă a ţării noastre este aproximativ de 10 milioane hectare. Aceasta înseamnă că fiecare kilogram obţinut în plus la un hectar este egal cu un spor de 1000 va­goane produse agricole. Pentru a ne face o imagine despre uriaşa superioritate a agriculturii socialiste e suficient să cal­culăm sporul de cereale pe suprafaţa în­­sămînţată anul acesta. Dacă luăm ca bază de calcul sporul realizat la hectar în 1961, asta înseamnă, raportat la cele 3.200.000 ha semănate cu grîu şi la cele 3.900.000 ha semănate cu porumb, un plus, în compa­raţie cu producţia agriculturii fărîmiţate în parcele individuale, de 1.760.000 tone grîu (mai mult decît întregul consum al populaţiei urbane) şi 3.315.000 tone po­rumb boabe. Aceste cifre vorbesc de la sine, cu o deosebită putere de convingere, despre posibilităţile uriaşe de dezvoltare a agriculturii reorganizate pe baze socia­liste. Ele reprezintă venituri mai mari pentru colectivişti, mai buna aprovizio­nare a populaţiei orăşeneşti, mai multă materie primă pentru industrie şi export. Intr-un cuvînt, aceasta înseamnă creşte­rea belşugului ţărănimii, a întregului popor. Imaginea de astăzi a satului romînesc vine să demonstreze în faţa tuturor cît de jalnice au fost şi sînt pronosticurile apo­logeţilor capitalismului despre „falimen­tul“ agriculturii socialiste. Să poftească aceşti profeţi mincinoşi să vadă — dacă (Continuare în pag. IlI-a) Nr. 5513 LUCRĂRILE SEMI­EXTRAORDINARE A MARII ADUNĂRI NAŢIONALE Cuvîntul tovarăşului Alexandru Moghioroş Tovarăşi, Sesiunea de faţă a Marii Adunări Na­ţionale este cu adevărat o sesiune extra­ordinară. Cînd îţi roteşti privirea prin această măreaţă sală vezi un tablou viu al de­mocraţiei noastre socialiste. Alături de de­putaţi se află preşedinţii gospodăriilor a­­gricole colective din întreaga ţară, direc­tori ai gospodăriilor agricole de stat şi staţiunilor de maşini şi tractoare, ingineri agronomi, muncitori din întreprinderi, cercetători din institute agricole şi aca­demicieni, scriitori, oameni de artă, acti­vişti de partid şi de stat. Aceasta este ade­vărata democraţie, în care oamenii mun­cii cu braţele şi cu mintea participă nemij­locit la conducerea treburilor de stat, discută cu pricepere şi spirit de răspun­dere Problemele complexe ale desăvîrşirii construcţiei socialiste în patria noastră. Evenimentul istoric pentru care ne-am adunat aici este — aşa cum a arătat în Raportul său tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej — trecerea întregii ţără­­nni arii din ţara noastră pe drumul luminos al gospodăriei colective, victoria socialis­mului la sate. Această importantă victorie se datoreşte fermităţii cu care partidul a urmat po­litica leninistă de construire a socialismu­lui la sate, aplicării ei creatoare la condi­ţiile concrete din ţara noastră, găsirii în fiecare etapă a unor soluţii juste în rezol­varea problemelor dificile pe care le ridică trecerea milioanelor de mici producători agricoli pe făgaşul vieţii noi, socialiste. La temelia întregii munci pentru trans­formarea socialistă a agriculturii noastre a stat linia politică elaborată de istorica Plenară din 3-5 martie 1849 a Comitetului Central al P.M.R. Urtul din principalele merite ale acestei politici constă în aprecierea justă a rolului formelor simple în trecerea țărănimii pe calea socialismului. Plenara a subliniat în mod deosebit că această trecere trebuie să se facă aşa cum a arătat Lenin : ...„pe o cale cît mai simplă, mai uşoară şi mai accesibilă pentru ţăran". Dezvoltarea formelor simple de coope­rare la sate a fost considerată ca un mij­loc important al educării milioanelor de ţărani în spiritul gospodăririi în comun. „A merge pe această­ cale — spunea to­varăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej în Ra­portul său la Plenara C.C. din 1949 — în­seamnă a duce ţărănimea muncitoare spre gospodăria colectivă, pe drumul care poate fi înţeles şi acceptat de către aceasta, căci îmbină interesele ei individuale cu cele generale ale economiei naţionale“. Aplicarea acestei linii juste s-a concre­tizat apoi în crearea întovărăşirilor agri­cole ca o formă simplă de cooperativizare accesibilă masei ţărăneşti din ţara noastră şi potrivită gradului ei de dezvoltare de atunci. Astăzi, cînd facem bilanţul etapei pe care am parcurs-o, este necesar să ne reamintim că lupta pentru colectivizarea agriculturii n-a fost lipsită de greutăţi, de piedici, de încercări de a abate partidul de la politica sa leninistă. După cum se ştie, grupul fracţionist, antipartinic a negat importanţa formelor simple de cooperare şi îndeosebi a întovărăşirilor şi a preconizat trecerea directă la gospodăria colectivă a masei ţărănimii, deşi pentru aceasta nu existau atunci nici premise materiale, nici condiţii subiective. Pe de altă parte acest grup a folosit forţa şi metodele de constrîngere în acţiunea de colectivizare, a încălcat principiul liberului consimţămînt. Toate acestea au frînat procesul de transformare socialistă a agriculturii şi au lovit în a­­lianţa muncitorească-ţărănească. Timp îndelungat Ana Pauker a sabotat elaborarea statutului întovărăşirilor. Este meritul conducerii partidului, şi în primul rînd al tovarăşului Gheorghiu-Dej, că acest statut a fost totuşi elaborat şi că împotriva voinţei deviatorilor s-a trecut la organizarea de întovărăşiri agricole. Dacă pînă în anul 1952 nu se crease nici o singură întovărăşire, în 1958 existau 12.748 de întovărăşiri. După ce Comitetul Central al partidului a zdrobit grupul antipartinic şi l-a înlătu­rat din conducerea de partid şi de stat, s-a deschis drum larg muncii răbdătoare pen­tru atragerea ţărănimii spre agricultura socialistă. Pentru milioanele de ţărani muncitori, întovărăşirile agricole au fost o foarte bună şcoală primară, t­nde au învăţat abe­cedarul agriculturii socialiste şi pe care au promovat-o cu nota 10, trecînd în masă în şcoala superioară a gospodăriei agricole colective. Partidul nostru a întărit necontenit alianţa muncitorească-ţărănească. El a în­vins cu succes piedicile şi greutăţile. Astăzi întregul popor sărbătoreşte cu en­tuziasm ca pe o măreaţă victorie înche­ierea procesului de făurire a relaţiilor de producţie socialiste în toate ramurile eco­nomiei naţionale. Tovarăşi, în această sesiune numeroşi deputaţi şi invitaţi au vorbit pe larg despre gospodă­riile colective, despre minunatele rezultate obţinute şi experienţa acumulată de aceste unităţi agricole, despre perspectivele lumi­noase ce se deschid în faţa lor. Aş vrea să subliniez însemnătatea şi ca­racterul nou pe care-l capătă în condiţiile agriculturii colectivizate schimbul dintre oraş şi sat — una din temeliile alianţei muncitoreşti-ţărăneşti. Astăzi schimbul dintre oraş şi sat oglindeşte in mod just relaţiile noi dintre două clase prietene, care au interesul comun de a dezvolta in­dustria şi agricultura, întreaga economie naţională şi de a asigura pe această bază ridicarea continuă a bunăstării poporului. Lucrurile n-au stat aşa cu mai mulţi ani în urmă. Incepînd din 1848 fondul cen­tral de produse agricole se forma în prin­cipal prin sistemul cotelor obligatorii. Dar acest sistem nu stimula producţia şi nici nu cointeresa pe ţărani. Acaparînd poziţii-cheie în conducerea economiei, grupul antipartinic, fracţionist a impus o politică de preţuri care ducea la subminarea gospodăriilor ţărăneşti. Pentru produsele predate de ţărani erau stabilite preţuri mult sub nivelul preţului de cost. Pe lîngă faimoasele planuri de cultură, ţăranii mai primeau şi planuri de livrări care se băteau cap în cap între ele. Care a fost rezultatul ? Ţăranii nu respec­tau aceste planuri pentru că nu erau inte­resaţi s-o facă. Mulţi dintre ei lăsau în paragină pămînturile şi în consecinţă su­prafeţele cultivate şi producţia scădeau. Mergînd pe linia lor criminală, antipopu­lară, fracţioniştii au luat măsuri represive, au organizat procese în masă împotriva ţăranilor muncitori către nu-şi puteau în­deplini obligaţiile către­ stat. La aceasta mai trebu­ie adăugat că an de an, în mod delibera­t, prin planul de stat, ei au impus micşor­­area suprafeţelor cultivate cu porumb. Din 1948 pînă în 1952 aceste suprafeţe au scăzut­ cu peste 800.009 ha. Acestea şi alte măsuri similare au pro­dus imense daune economic­­e şi politice. Ţara noastră, cunoscută ca producătoare şi exportatoare de cereale, ajunsese în si­tuaţia de a fi nevoită să imp­­orte — cîţiva ani — grîu şi alte produse agricole şi să menţină un timp îndelungat­ sistemul de cartele în aprovizionarea pop­ulaţiei. După zdrobirea devierii, încă în 1953, conducerea partidului a luat o serie de măsuri pentru aplicarea principiului le­ninist al cointeresării material­e. In 1956, Comitetul Central a hotărît desfiinţarea cotelor obligatorii pentru pro­dusele agricole şi generalizarea­ sistemului de contractări şi achiziţii. In f­elul acesta s-au introdus noi relaţii de schimb, pe baza cărora ţăranii vînd statului produc­­ţia-marfă la liberă învoială. Aceiasta a în­semnat o cotitură radicală în­­legăturile economice dintre oraş şi sat. După şase ani de aplicare, contractările au devenit metoda dominantă în­ relaţiile de schimb, dovedindu-şi pe deplin trăini­cia. Acest sistem asigură împleti­rea inte­reselor generale ale statului cu interesele ţărănimii colectiviste, în acelaşi timp el reprezintă o pîrghie economică importantă pentru îndrumarea producţiei potrivit nevoilor economiei naţionale şi intereselor gospodăriilor colective. De la această tribună mai mulţi tova­răşi au vorbit despre starea de­­nesigu­­ranţă, coşmarul în care a trăit ţărănimea muncitoare în timpul regimului bu­rghezo­­moşieresc. Unul din aspectele acelor vre­muri de urgie era acela că ţăranii nu ştiau niciodată dacă-şi vor putea vinde produsele şi la ce preţ. Dar ei aveau ne­voie de bani nu numai pentru a-şi cum­păra mărfurile industriale trebuincioase, ci şi pentru a-şi plăti impozitele grele către stat şi dobînzile ruinătoare la mo­şieri şi cămătari. Ţăranii erau obligaţi să-şi vîndă produsele la negustori pe pre­ţuri de nimic. Astăzi, prin contractele încheiate, gos­podăriile colective au asigurată desfacerea întregii producţii-marfă la preţuri avanta­joase şi stabile. Majoritatea gospodăriilor colective în­cheie contracte pe mai mulţi ani. In felul acesta ele au siguranţa vînzării produselor lor pe o perioadă îndelungată şi ştiu ce şi cît să producă. Pentru cantităţile de produse contrac­tate, statul acordă gospodăriilor colective arvune, care reprezinte de fapt adevărate credite fără dobîndă. Aceste arvune sînt folosite pentru nevoile producţiei şi dau gospodăriilor colective posibilitatea de a acorda colectiviştilor cu regularitate avan­suri în bani în cursul anului. Astfel în anul 1961 statul a acordat în total, în afară de creditele de investiţii şi de producţie, orvune în valoare de 1 miliard şi 100 de milioane lei. Toate aceste măsuri au făcut să crească continuu livrările de produse agricole că­tre stat pe bază de contracte. In 1961 s-a contractat cu gospodăriile colective de peste 2 ori mai mult grîu şi porumb, de peste 1,5 ori mai multă carne decît în 1957. Vreau să aduc la cunoştinţa sesiunii Marii Adunări Naţionale că în 1962 pen­tru prima dată contractările pentru prin­cipalele produse agricole prevăzute în plan au fost încheiate înaintea terminării însă­­mînţărilor de primăvară. In felul acesta a înţeles ţărănimea noas­tră colectivistă să răspundă sprijinului pe care-1 primeşte permanent din partea cla­sei muncitoare. Avem convingerea fermă că gospodăriile colective vor dezvolta an de an vînzările produselor agricole pe bază de contracte reciproc avantajoase, care duc nemijlocit la întărirea lor eco­nomică şi asigură aprovizionarea oameni­lor muncii de la oraşe cu produse agro­­alimentare şi a industriei cu materii prime agricole. Tovarăşi, Partidul a acordat o importanţă deose­bită gospodăriilor agricole de stat, secto­rul cel mai înaintat al agriculturii noas­tre socialiste. După cum se ştie, partidul a pus în faţa gospodăriilor de stat sarcina de a produce mari cantităţi de cereale, carne, lapte şi alte produse pentru a deveni o sursă im­portantă şi sigură de formare a fondului central al statului. Totodată ele trebuie să acorde gospodăriilor colective un spri­jin permanent în întărirea şi dezvoltarea lor economică, furnizîndu-le seminţe de sol, material săditor viti-pomicol şi ani­male de rasă, să constituie o pildă vie de gospodărire socialistă pentru întreaga noastră agricultură. Şi în privinţa activităţii gospodăriilor agricole de stat partidul a avut de luptat împotriva poziţiei sabotoare a deviatorilor. Aceştia nu numai că au împiedicat dez­voltarea bazei tehnice­ materiale a gospo­dăriilor de stat, dar au încercat chiar să le lichideze. Această încercare însă n-a reuşit. Tovarăşul Gheorghiu-Dej personal s-a preocupat de înzestrarea tehnică a sectorului de stat al agriculturii. Acestor unităţi li s-au alocat în perioada 1956—1961 peste 8 miliarde lei, din care cea mai mare parte a fost destinată dotării cu mijloace tehnice. Prin organizarea mai raţională a proce­sului de producţie şi aplicarea pe scară largă a metodelor agro-zootehnice înain­tate, gospodăriile de stat au obţinut rea­lizări importante. In perioada la care ne referim, producţia globală cît şi producţia­­marfă a gospodăriilor agricole de stat au crescut de aproape 4 ori, valoarea pro­ducţiei globale a ajuns în 1961 la circa 7 miliarde lei. Contribuţia gospodăriilor de stat la for­marea fondului central a fost an de an tot mai mare, ajungînd în 1961 să repre­zinte 36 la sută la grîu, 23 la sută la po­rumb, 48 la sută la carne de porc, 33 la sută la lapte, 40 la sută la struguri. In acelaşi timp, ele au livrat gospodă­riilor colective numai în ultimii cinci ani peste 450 mii tone seminţe de grîu şi aproape 60 de mii tone seminţe de po­rumb de mare productivitate, circa 10 mi­lioane pomi altoiţi şi 16 milioane viţe altoite, din soiurile cele mai valoroase, precum şi peste 5 mii taurine, 10 de mii porcine şi 70 mii ovine de rasă supe­rioară. Aceste realizări confirmă justeţea apre­cierii partidului că gospodăriile agricole de stat — ca formă superioară de agri­cultură socialistă — pot şi trebuie să joace un rol esenţial în creşterea produc­ţiei globale şi marfă, în asigurarea fon­dului central cu cereale, carne, lapte şi alte produse, iar a gospodăriilor agricole colective cu seminţe de soi şi cu animale de rasă. Pentru realizarea sarcinilor trasate de Congresul al III-lea al partidului, în gos­podăriile agricole de stat procesul de pro­ducţie trebuie să fie organizat pe mari suprafeţe de cereale, în complexe viticole, pomicole şi sere pentru legume, unităţi specializate în creşterea vacilor pentru lapte, taurinelor şi porcilor la îngrăşat, în creşterea păsărilor pentru ouă şi car­ne. Aşa cum a arătat tovarăşul Gheorghiu- Dej la recenta Plenară a Comitetului Cen­tral, producţia în gospodăriile de stat tre­buie să capete din ce în ce mai mult ca­racterul producţiei industriale. Muncitorii, inginerii şi tehnicienii, prin munca lor harnică, pot şi trebuie să ridice continuu rentabilitatea unităţilor în care lucrează, să vegheze la îmbunătăţirea ca­lităţii produselor, să ridice activitatea tu­turor gospodăriilor de stat la nivelul ce­rinţelor noii etape de dezvoltare a agri­culturii noastre socialiste. Tovarăşi, încheierea colectivizării a pus la ordi­nea zilei cerinţa înlocuirii vechiului sis­tem de conducere a agriculturii depăşit, rămas în urma vieţii, cu un sistem nou de conducere, radical schimbat, cu o nouă formă de organizare, care să permită fo­losirea deplină a posibilităţilor şi avan­tajelor marii agriculturi socialiste. Stilul de muncă şi metodele birocratice generate de vechiul sistem de conducere a agriculturii au devenit o frînă în orga­nizarea mai bună a producţiei, în creş­terea şi folosirea mai raţională a cadrelor, în valorificarea mai deplină a hărniciei şi priceperii milioanelor de ţărani. Este meritul partidului nostru şi al Co­mitetului său Central de a fi găsit o ase­menea formă nouă de organizare care să permită legarea conducerii agriculturii pe diferite trepte cu baza acesteia, unitatea de producţie. Consiliul Superior al Agri­culturii şi consiliile agricole regionale şi raionale îmbină conducerea competentă cu cercetarea ştiinţifică şi cu activitatea gos­podăriilor colective, a gospodăriilor de îndeplinirea cu aproape 4 ani înainte de termen a sarcinii stabilite de Congresul al III-lea al P.M.R. cu privire la colecti­vizarea agriculturii demonstrează încă o dată justeţea liniei politice a partidului de construire a socialismului la sate, înţelep­ciunea şi fermitatea cu care conducerea partidului nostru aplică în viaţă învăţă­tura leninistă de construire a socialismu­lui la condiţiile concrete ale patriei noas­tre, dovedeşte încrederea, dragostea şi ho­­tărîrea cu care întregul nostru popor ur­mează calea luminoasă arătată de partid. Hotărîtoare pentru succesele obţinute de poporul nostru în făurirea relaţiilor de pro­ducţie socialiste în agricultură a fost linia politică clară, stabilită de Istorica Plenară a Comitetului Central al P.M.R. din 3—5 martie 1949. Astăzi cînd facem bilanţul ac­tivităţii desfăşurate pentru colectivizarea agriculturii constatăm cu satisfacţie că li­nia politică stabilită cu 13 ani în urmă, care a călăuzit munca organelor şi orga­nizaţiilor de partid pe un drum sigur, în­cununat de succese, îşi păstrează întreaga valabilitate şi în etapa pe care o parcur­gem în prezent. Colectivizarea agriculturii în regiunea Argeş a creat largi posibilităţi de folosire a rezervelor de sporire a producţiei agri­cole, vegetale şi animale, de extindere a sectorului pomi-viticol în scopul măririi contribuţiei noastre la realizarea unei a­­bundenţe de produse agro-alimentare. Una din problemele cele mai importante de care trebuie să ne ocupăm cu tot simţul de răspundere este creşterea producţiei de cereale la nivelul prevăzut de Directivele celui de-al III-lea Congres al Partidului Muncitoresc Român. Realizarea acestei sar­cini depinde în mare măsură de folosirea judicioasă a fondului funciar şi de îmbu­nătăţirea structurii solurilor podzolice care ocupă peste 200.000 ha din totalul su­prafeţelor arabile din regiunea noastră. Acum, în condiţiile colectivizării complete a agriculturii regiunii noastre avem posi­bilităţi de a întreprinde acţiuni largi pen­tru administrarea de amendamente calca­­roase care să ne permită ca în 4-5 ani să cuprindem întreaga suprafaţă de teren podzolic. In acest scop vom folosi ca a­­mendamente reziduurile de carbonat de cal­ciu de la Uzina de sodă Govora şi piatra de calcar măcinată la Cîmpulung Muscel. Un prim început s-a şi făcut, anul acesta încorporîndu-se în sol peste 40.000 de tone amendamente calcaroase. In zona de deal, pe terenurile înclinate unde în plantaţiile de pomi s-a amenajat cultivarea furajelor, folosim ca un mij­loc principal de corectare a acidităţii şi de fertilizare a solului îngrăşăminte verzi şi organice. Prin folosirea amendamentelor calca­roase combinate cu îngrăşăminte verzi or­ganice şi chimice vom reuşi să realizăm în 1965 o producţie medie la hectar de circa 1.700 kg grîu şi 2.500 kg porumb. Gospodăriile agricole colective din regiu­nea noastră au mari posibilităţi de dezvol­tare a sectorului zootehnic, mai ales de creştere a vacilor de lapte, porcilor şi oilor. Dezvoltarea sectorului zootehnic este condiţionată de asigurarea unei baze fu­rajere complexe, îndestulătoare. In acest scop, atenţia noastră se îndreaptă spre cultura porumbului, organizarea conveie­­rului verde, desţelenirea unor terenuri slab productive şi cultivarea lor cu plante furajere de mare randament, extinderea culturilor duble şi intercalate. O sursă dintre cele mai importante pentru asigu­rarea unei baze furajere bogate şi ieftine o constituie păşunile şi fîneţele naturale. Regiunea noastră dispune de peste 200.000 hectare de păşuni alpine şi fineţe, care pot asigura furajarea unui însemnat nu­măr de animale. Rezultatele obţinute pe păşunile îmbunătăţite de la Marginea, Bahna Rusului (raionul Curtea de Argeş), Portăreasa şi Dealul Sasului (raionul Mus­cel) — unde s-a ajuns la o producţie de 12.000-14.000 kg masă verde la hectar pe stat şi a staţiunilor de maşini şi tractoare şi totodată creează­ cadrul larg pentru desfăşurarea iniţiativei celor ce realizea­ză practic şi efectiv producţia agricolă. Participarea nemijlocită a celor mai pregătite cadre de specialişti la conduce­rea agriculturii are o însemnătate deose­bită. Ea creează condiţiile rezolvării cu succes a sarcinilor complexe de răspun­dere ca : îndrumarea muncii de întărire economico-organizatorică a gospodăriilor colective ; conducerea activităţii de pro­ducţie şi economice a gospodăriilor de stat şi­ a staţiunilor de maşini­ şi tractoare ; îndrumarea activităţii de cercetare ştiin­ţifică ; organizarea introducerii şi gene­ralizării în producţie a­ realizărilor ştiin­ţei şi practicii agricole avansate ; asigu­rarea pregătirii cadrelor agricole şi re­partizarea­ lor justă în producţie etc. Sarcina noastră este acum de a aplica în viaţă hotărîrile partidului, de a intro­duce de sus pînă jos noul sistem de or­ganizare şi de conducere a agriculturii, de a folosi un stil şi metode de muncă corespunzătoare. Trebuie să muncim ast­fel încît să obţinem încă în cursul aces­tui an recolte mari de cereale şi produse animale. Sprijinindu-se pe industria noastră şi în primul rînd pe industria constructoare de maşini şi chimică în continuă dezvol­tare, pe ajutorul neprecupeţit al clasei muncitoare, ţărănimea colectivistă, mun­citorii din gospodăriile de stat şi staţiu­nile de maşini şi tractoare vor face faţă cu cinste acestei sarcini. De la această înaltă tribună, preşedinţi de gospodării colective români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi au expri­mat în cuvinte înflăcărate satisfacţia lor pentru încheierea cu succes a colectivizării agriculturii, recunoştinţa lor nemărginită pentru partidul nostru, sub a cărui con­ducere a fost înfăptuită această victorie, însufleţiţi de marile perspective pe care încheierea colectivizării agriculturii le deschide în faţa poporului nostru, mun­citorii, ţăranii înfrăţiţi în muncă pe pă­mînturile gospodăriilor colective, oamenii de ştiinţă, inginerii şi specialiştii din agri­cultură se unesc şi mai strîns în jurul Comitetului Central, în frunte cu încercatul nostru conducător — tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Să muncim cu şi mai mult elan pentru înflorirea agri­culturii, dezvoltarea întregii economii, pentru desăvîrşirea construirii socialis­mului în scumpa noastră patrie — Repu­blica Populară Romînă. (Cuvîntarea a fost subliniată prin puternice aplauze), suprafeţe întinse — ne dovedesc cît de mari sînt rezervele de creştere a productivităţii păşunilor şi fîneţelor. Asemenea rezerve mai sînt şi în zona de cîmpie. Aci s-au cultivat peste 14.000 ha de păşuni slab productive şi s-a obţinut o creştere a pro­ducţiei de masă verde de la 3.000-4.000 kg la 25.000-35.000 kg la hectar. Rezultate bune s-au obţinut şi în ce priveşte folosirea terenului din plantaţiile tinere de cîmp pentru producerea de plante furajere, legume, cartofi şi sfeclă, în livezile gospodăriilor colective din Le­­reşti, Cîmpulung, Boteni, Malu cu Flori, s-au obţinut producţii de peste 25.000 kg masă verde la hectar (borceag, porumb-si­­loz), iar în livada gospodăriei Valea Mare Pravăţ s-a obţinut o producţie medie de circa 15.000 kg cartofi la ha pe o suprafaţă de 70 ha. Anul acesta s-au luat măsuri de amenajare a 27.000 ha cu plantaţii tinere pe pante, din care peste 10.000 ha vor fi însămînţate acum cu plante furajere. Colectiviştii Şi toţi cei ce muncesc pe ogoarele regiunii noastre au primit cu multă căldură măsura luată de partid şi guvern de a trimite în toate gospodăriile colective cadre de specialitate care, folo­sind cele mai avansate mijloace de muncă şi experienţa înaintată a ştiinţei agricole, vor contribui nemijlocit la sporirea pro­ducţiei agricole. In cadrul regiunii noastre, peste 300 de ingineri agronomi, horticultori, zooteh­r­nici, răspunzînd cu însufleţire chemării partidului, lucrează cu rîvnă alături de colectivişti pentru reuşita campaniei agri­cole, punînd o bază sigură, trainică obţi­nerii unor recolte sporite încă din primul an al colectivizării agriculturii. In condiţiile nou create în urma colec­tivizării, reorganizarea conducerii agricul­turii va asigura aplicarea pe scară şi mai largă în practică a Cuceririlor ştiinţei, coordonarea tuturor forţelor din agricul­tură, realizarea unei legături mai strînse între conducerea agriculturii şi producţie, participarea efectivă a cadrelor de specia­litate la creşterea producţiei vegetale şi animale, la dezvoltarea agriculturii. Gospodăriile agricole de stat, S.M.T., gospodăriile agricole colective ,vor găsi în consiliile agricole un sprijin efectiv şi di­rect în rezolvarea multiplelor sarcini ce le stau în faţă. Prin participarea la conduce­rea agriculturii a cadrelor care lucrează ne­mijlocit în producţie se va generaliza în condiţii mai bune experienţa­ valoroasă, in scopul ridicării tuturor unităţilor agricole la nivelul celor fruntaşe. Ca deputat al Marii Adunări Naţionale, fiind pe deplin convins de justeţea măsu­rilor propuse, declar că le voi vota cu toată încrederea. Mîndri de realizările obţinute, încreză­tori în viitorul lor luminos şi fericit, ţă­ranii colectivişti, inginerii şi tehnicienii din agricultura regiunii Argeş, sub condu­cerea înţeleaptă a Partidului Muncitoresc Român, în frunte cu Comitetul său Cen­tral, vor depune toate eforturile pentru întărirea economică şi organizatorică a gospodăriilor colective, pentru realizarea sarcinilor trasate de Congresul al III-lea al Partidului Muncitoresc Român privind dezvoltarea agriculturii socialiste. Cuvîntul deputatului Matei Ştefan (regiunea Argeş) Cuvîntul tovarăşului Miron Belea (regiunea Hunedoara) Ni s-a făcut marea cinste nouă, unui grup de plugari hunedoreni, fondatori ai Frontului Plugarilor, să participăm la a­­cest măreţ sfat al ţării, sfat cum n-a mai fost în istoria poporului nostru. Vă rog să-mi iertaţi emoţia ce mă stăpîneşte vor­bind de la această înaltă tribună. Au trecut 29 de ani de cînd pe melea­gurile pe care s-au născut iobagii lui Ho­­ria, Cloşca şi Crişan, la îndemnul parti­dului am pus primele cărămizi ale Fron­tului Plugarilor. De atunci am fost me­reu alături de partidul comuniştilor care ne-a luminat cărarea. Doctorul Pătru Groza, preşedintele Fron­tului Plugarilor, apreciat în raportul dv, stimate tovarăşe Gheorghiu-Dej, ca „emi­nent om de stat şi înflăcărat patriot“, nu mai este în rîndurile noastre. „Noi cei care i-am fost tovarăşi de luptă pînă şi în închisorile dictaturii fasciste, mulţumim cu recunoştinţă Partidului Muncitoresc Român că, cu ocazia încheie­rii colectivizării agriculturii, care deschi­de întregii ţărănimi o cale largă către bucuria de a trăi, activitatea Frontului Plugarilor alături de partid şi memoria dr. Pătru Groza sînt cinstite şi aşezate la locul lor în istorie. Raportul tovarăşului Gheorghe Gheor­ghiu-Dej emoţionează pe orice fiu al a­­cestui popor. Nu se vor găsi niciodată cuvinte suficiente care să poată cuprin­de claritatea, adîncimea, realitatea şi că­ile atît de limpezi către viitor, arătate în fiecare rînd al acestui Manifest al bu­năstării ţărănimii. In această măreaţă sală sîntem diferite generaţii de plugari. Generaţia mea care a trecut prin două războaie mondiale îşi aminteşte bine de soarta celor mulţi de la sate. Nu a fost ţăran obidit căruia per­ceptorul să nu-i ia în prag de iarnă co­jocul din spate, sau pătura zdrenţuită cu care-şi acoperea copilul bolnav şi flămînd. Istoviţi de muncă, pe un pămînt al că­rui rod era al boierilor, toţi ţăranii mai în vîrstă ne mai amintim de satul „pa­triarhal" pe care-l plîng acele zdrenţe omeneşti fugite peste hotare ; ţăranul era jupuit de arendaş, tras pe sfoară de lo­gofăt, jefuit de perceptor, călcat în pi­cioare de jandarmi, îndatorat pe viaţă la boieri, chiaburi sau la bănci, dezbrăcat şi desculţ, cu copii în zdrenţe, flămînd, amăgit de toţi politicienii vremurilor. In această lună de primăvară sînt 26 de ani de cînd ziaristul american de origine romînă Petre Neagoe, venind în Romînia şi-a exprimat dorinţa să stea de vorbă, la casele lor, cu ţărani militanţi ai Frontu­lui Plugarilor. A poposit într-o zi de paşti şi în satul meu, Leşnic, de pe valea Mure­şului. Se interesa de ce are nevoie plugă­­rimea de organizare. I-am arătat atunci pe uliţa satului oameni desculţi, rupţi, cu opinci cîrpite de care abia se mai ţineau peticile, femei îmbătrînite înainte de vre­me, copii slăbiţi de foame, bătrîni şi ti­neri tuberculoşi. Toate acestea le-a văzut gazetarul american într-un sat „patriar­hal" şi într-o sărbătoare „patriarhală”. „Pentru ca să scape de toate aceste „bine­faceri“ are nevoie ţărănimea de organi­zare, domnule Neagoe” — i-am spus zia­ristului. Anii s-au rostogolit unii după alţii... Pentru poporul nostru a răsărit un soare frumos, strălucitor. Sub lumina partidului comuniştilor, ţărănimea a putut, pentru prima dată în istoria sa, să se organizeze cum trebuie — în alianţă şi sub conduce­rea clasei muncitoare. Datorită acestei or­ganizări satul asuprit — acest peisaj rui­nat cu opinca sa care era talpa suferin­ţei — s-a trezit la viaţă, s-a transformat într-o realitate nouă. Dacă ai reveni acum în ţara părinţilor dumitale, domnule Petre Neagoe, şi-ai a­­duce şi pe alţi ziarişti americani cu dum­neata aţi putea scrie multe despre acea­stă realitate nouă, în locul opaiţului aţi găsi lumină electrică. In locul analfabeţi­lor aţi găsi o ţărănime care citeşte tot mai mult, care învaţă, care are biblio­teci, cămine culturale, aparate de radio, cinematografe, dispensare, case de naş­teri, cooperative, medici, profesori. Aţi pu­tea scrie cu toţii despre agricultura tot mai mecanizată, în plină dezvoltare, despre ţă­rănimea nouă, bine îmbrăcată, bine hră­nită. Aţi putea vedea copiii ţăranilor urmînd şcolile cele mai înalte. Şi dacă nu v-ar fi frică de legile „democraţiei“ ame­ricane, aţi putea scrie în zilele acest­ea des­pre această sesiune extraordinară a Marii Adunări Naţionale, despre Ra­portul tovarăşului Gheorghe Gheorghiu- Dej, care a cuprins cu entuziasm ini­ma şi mintea întregului nostru po­por. Ţărănimea noastră, ca şi întregul popor, cunoaşte bine gâzd­uirea şi putrezi­ciunea capitaliştilor şi moşierilor. Pentru aceasta îi urăşte din toată inima şi i-a măturat pentru totdeauna din ograda sa. Aţi putea să vă daţi seama şi de acest lucru. Şi aţi mai putea să vedeţi că în a­­ceşti ani de după război, sub conducerea înţeleaptă a Partidului Muncitoresc Ro­mân, am ajuns cu toţii la o conştiinţă a noastră, că în ţara noastră se construieşte cu un elan nemaiîntîlnit, se construieşte cu încredere neţărmurită în prezent şi­ în viitor. Ceea­­ ce spune partidul se înfăp­tuieşte şi se va înfăptui întotdeauna. Şi ţăranii ştiu acest lucru. Şi acest program al înfloririi şi dezvoltării agriculturii noa­stre socialiste se va împlini !­­Şi mai ştim sigur că astăzi­ este bine, dar că mîine va fi şi mai bine pentru că stăpîn în ţara sa este poporul. îngrijo­rarea pentru ziua de mîine a dispărut pentru totdeauna. Altădată ţăranul spunea la o vîrstă înaintată: „aş vrea să mor ca să scap odată de nevoi*. Astăzi spune: „vreau să trăiesc cît mai mult, să ajung să văd cît mai mult din ceea ce se face şi să ajut şi eu cu ce pot*. Şi acestea sînt semne sigure că vremurile vechi au fost îngropate la noi pentru totdeauna. Ştim bine că împreună cu fraţii noştri din sistemul mondial socialist sîntem pes­te un miliard de oameni. Deci nu mai sîntem o ţărişoară mică şi singură. Iar în fruntea ţării avem un cîrmaci înţelept şi sigur, Partidul Muncitoresc Român. Avem pe tovarăşul Gheorghe Gheorghiu- Dej, conducător luminat pe care întreaga ţară îl simte cu inimă mare şi dragoste neţărmurită faţă de poporul al cărui fiu credincios este. In numele grupului de plugari hune­­doreni, fondatori ai Frontului Plugarilor, prezenţi la această sesiune istorică a Marii Adunări Naționale, mulțumim­­ încă o dată pentru marea cinste ce ni s-a făcut.

Next