Scînteia, octombrie 1964 (Anul 33, nr. 6396-6426)

1964-10-01 / nr. 6396

WmR//I­cwwAirmMW&tAM UN PRINOS LUI GEORGE ENESCU Volumul recent apărut sub auspi­ciile Institutului de istoria artei al Academiei Republicii Populare Ro­mâne, reprezintă — în ciuda voitei sale sobrietăţi, a caracterului său obiectiv, ştiinţific, „academic" — un vibrant omagiu adus uneia dintre cele mai fascinante personalităţi ale culturii romîneşti şi universale, George Enescu. Cuvîntul înainte afirmă cu modes­tie că este vorba doar de o lucrare preliminară, în vederea alcătuirii unei viitoare monografii, „o primă contribuţie", însumind cercetările privitoare la viaţa şi opera genialu­lui artist, in stadiul actual al inves­tigării unui imens material de infor­maţii, documente şi mărturii... Dar acest sentiment de „lucrare prelimi­nară" este risipit încă de la întîile pagini ale cărţii, care izbuteşte ea însăşi să configureze o monografie amplă, bogată, minuţioasă, multila­terală, interesînd şi captivînd în egală măsură şi pe omul de specia­litate şi marele public. Paginile de profundă şi de caldă pietate fi­lială pe care le consacră academi­cianul Mihail Jora maestrului său, caracterizîndu-l pe Enescu, omul şi artistul, ca pe o „gigantică plămadă a modestiei şi geniului artistic, floa­re sănătoasă, crescută în pajiştea umplută de aromele cîmpiei romî­neşti" — scot in evidenţă complexi­tatea armonioasă a compozitorului, interpretului, pedagogului, cetăţea­nului şi patriotului, a omului de cultură, a umanistului, care rămîne, în ochii noştri şi ai lumii, cea mai înaltă întruchipare a muzicii noastre. Socotesc ca unul din principalele merite ale acestei lucrări faptul că a reuşit să ne dea tocmai imaginea „armoniei în complexitate­­a lui George Enescu, evidenţiind plurali­tatea cîmpurilor de activitate ale a­­cestuia, vastitatea preocupărilor sale, adîncind şi lărgind astfel ima­ginea muzicianului pînă la adevăra­tele proporţii omeneşti ale feri­citei şi rarei sale alcătuiri. Preţioa­să, în această ordine de idei, apare „antologia de texte şi gînduri ale lui George Enescu", spicuită dintr-un vast material de interviuri, cores­pondenţă, texte de presă şi de pro­grame şi reflectînd — ca în faţetele unei pietre preţioase — răsfrîngerile acestei gîndiri pătrunzătoare şi ale acestei fremătătoare sensibilităţi, în cele mai deosebite domenii ale vieţii şi ale artei. Fiind vorba de „frag­mente“ şi neconstituind un tot uni­tar şi coerent decît prin pecetea puternicei personalităţi de la care „George Enescu“, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R. Volumul apare sub îngrijirea acad. George Oprescu şi acad. Mihail Jora. Autori : Fernanda Foni, Nicolae Missir, Mircea Voicana şi Elena Zottoviceanu, emană, aceste consideraţii­­filozo­fice, politice, sociale, cele privitoare la muncă, la muzică şi locul ei prin­tre celelalte arte, în sfîrşit, părerile lui Enescu despre el însuşi şi despre propria sa activitate) degajează succesiv — contrapunctic, aş spune în context — trăsături majore, do­minante ale acestei făpturi alese : modestia, omenia, generozitatea. Parcurgînd aceste crîmpeie eşti cu­prins nu numai de admiraţie ci şi de simţămîntul că primeşti o lecţie de înaltă etică profesională şi cetăţe­nească. Să-mi îngădui oare să spicuiesc, la rindul meu, din această selecţie ? „La mine, n-au existat niciodată graniţe între viaţă şi muzică“ spune Enescu. „Dacă numărul lucrărilor mele este relativ restrîns, aceasta este pentru că am vrut să dau — o spun foarte sincer, fără fals orgoliu şi fără josnică umilinţă — tot ce e mai bun în mine"; „Aş vrea să pot contribui la îmblînzirea unora dintre semeni. Fac şi eu cît pot, cu vioara, cu bagheta, cu condeiul..."; „...Eu ştiu, oricum, că arta nu poate pro­­pâşi acolo unde este urâ şi opre­siune. Sufletul omenesc nu se poate dărui decît In pace"; „..Viitorul este ca şi în viaţă, al naţiunilor cinstite care pot privi în jurul lor cu capul sus"; „Artistul dezvăluie omenirii ca­lea spre armonie, care e fericire şi pace"; „Ştiu din experienţă că cel mai bun, singurul mijloc de a cu­noaşte pe cineva, este să-l iubeşti"; „Voi spune cultul meu pentru mare­le factor vital : munca... munca răb­dătoare, zilnică, susţinută în aşa fel încît să nu mai fie o sforţare, ci o plăcere utilă"; „Folclorul nostru... nu numai că e sublim, dar te face să în­ţelegi totul" . „Am toată încrederea în destinele tinerei muzici romîneşti... E o adevărată eflorescenţâ de ta­lente...". Studiile competente, tablourile si­noptice, cronologia, iconografia, no­tele, referinţele, întregesc aparatul ştiinţific, adaugă date şi informaţii inedite asupra lui Enescu şi a ope­rei sale. In nuditatea lor, în con­semnarea succintă, frustă, toate a­­cestea sînt şi rămîn grăitoare, emo­ţionante pentru oricine vrea să se apropie de una dintre cele mai no­bile şi mai pregnante figuri ale cul­turii romîneşti, de acel care a făcut — primul şi cu neegalată străluci­re — să fie cunoscută şi iubită peste hotarele ţării sale, muzica noastră. Puţin înainte de moartea sa, Enes­cu scria : „Mă gîndesc într-una la ţara mea, sînt din toată inima, în fiecare clipă alături de poporul no­stru. Imediat ce mă voi restabili, vreau să mă întorc în ţară". Acest patetic deziderat nu s-a realizat...Dar marele fiu al poporului român este permanent în mijlocul nostru, în con­certele noastre, în programele de ra­dio, pe scena Operei, la festivalurile internaţionale care îi poartă şi îi slăvesc numele şi care atrag din ce în ce mai mulţi tineri la concursurile de interpretare, pe cei mai renumiţi dirijori şi interpreţi din lumea întrea­gă, cele mai marcante personalităţi ale muzicii contemporane. Al treilea concurs, încheiat de curînd, a urcat pe o nouă treaptă această mani­festare artistică devenită tradiţională şi care s-a impus pe plan interna­ţional, ca una dintre cele mai presti­gioase. Apărută in zilele festivalului, lu­crarea despre care vorbesc înseam­nă şi ea o contribuţie valoroasă la edificarea nepieritorului monument pe care şi l-a înălţat George Enescu, în conştiinţa mereu mai lar­gului auditoriu care îl preţuieşte şi îi îndrăgeşte opera. Omul care a fost, merită în aceeaşi măsură să fie cunoscut şi iubit. Marcel BRESLAŞU Prima pagină din manuscrisul lui „Oedip" ION BRAD De data aceasta Ion Brad se arată infidel faţă de Polimnia, zeiţa poe­ziei. Reîntîlnirea cu autorul „Cînte­­celor pămîntului natal“ se reali­zează acum pe un tărîm care nu aminteşte lirica sa decît prin acea nostalgie faţă de locurile copilăriei ce caracterizează şi pe eroii acestei cărţi. Fiii unei familii atît de rami­ficate cum este aceea a lui Octavian Borcea sînt mereu încercaţi de do­rinţa cunoaşterii faptelor şi întîm­­plărilor din satul de baştină şi au o bucurie abia simulată cînd pri­mesc veşti de acasă, faţă de care nu rămîn niciodată indiferenţi. Ne gîn­­dim atunci la poezia „Scrisori de acasă“, din ultimul volum de ver­suri al lui Ion Brad „Mă uit în ochii copiilor“. Aceste date ale structurii sale lirice şi-au pus am­prenta asupra actualei sale scrieri dar nu în pagini poematice, ci în ati­tudinea personajelor, deoarece noul romancier şi-a cenzurat efuziunile poetice şi a realizat o naraţiune că­reia îi sunt caracteristice densitatea epică, sobrietatea şi, adeseori, in­tensitatea dramatică. Romanul lui Ion Brad prezintă destinul paralel a două familii în anii noştri. Preocuparea a revenit adeseori în literatura actuală ca o consecinţă firească a transformări­lor intervenite în structura societă­ţii noastre, a concepţiilor etice, a relaţiilor de familie, petrecute la noi în ultimele două decenii. Mă gîndesc în special la romanul „Cor­­dovanii“ al lui Ion Lăncrănjan, la piesele şi nuvelele Luciei Demetrius, la „Citadela sfărîmată“ şi „Surorile Bega“ de Horia Lovinescu, la ro­manul lui Eugen Barbu, „Facerea lumii“, sau la piesa „Ferestre des­chise“ de Paul Everac. Ion Brad urmăreşte, în primele capitole ale cărţii sale, procesul de disoluţie a acelei familii care nu se întemeiază decit la puterea banu­lui şi a Interesului meschin, oameni lipsiţi de coeziune sufletească, iar în a doua parte a romanului — calea de consolidare a familiei înţeleasă ca o unitate armonioasă, bazată pe acea încredere reciprocă, pe acea dragoste născută din comuniunea de idealuri şi simţăminte. Ideea unei antiteze apare destul de clar chiar dacă autorul nu o exprimă direct pe parcursul cărţii. Primul capitol înfăţişează istoria măririi şi decăderii familiei preotu­lui Liviu Ardeleanu, al cărei unic punct de sprijin îl constituia con­dica datornicilor, ţinută de soţia lui cu o străşnicie demnă de o urmaşă a Marei lui Ion Slavici. Deşi Liviu Ardeleanu nu apare prea mult în primul plan al acţiunii, totuşi dra­ma vieţii lui, sentimentul că anii au trecut în mod inutil, că s-au irosit într-o perpetuă dorinţă de chiverni­­sire alături de o femeie atrofiată sufleteşte, mi se pare a constitui unul dintre capitolele cele mai îm­plinite ale cărţii lui Ion Brad. Lu­mea lui Liviu Ardeleanu nu are altă preocupare decît dorinţa de că­pătuială, nu respiră decît prin porii hîrtiilor de bancă şi nu mai este sensibilă decît la clinchetul mone­delor. Regăsim aici acei oameni mutilaţi sufleteşte, lipsiţi de eleva­ţie spirituală, înglodaţi în propria lor goană după avere, prezenţi în literatura romînească a secolului nostru. Ii întîlnim în unele romane şi povestiri ale lui Agîrbiceanu („Arhanghelii“), Cezar Petrescu, I. A. Bassarabescu, Radu Tudoran („Flă­cări“), Tudor Teodorescu-Branişte. Dar Ion Brad se opreşte asupra mo­mentului de criză morală a acestui mod anacronic de a înţelege viaţa, şi înfăţişează căile prin care o ase­menea alcătuire familială şubredă se destramă, nu numai ca urmare a unui crah financiar sau a unor tragedii accidental survenite, cum se întîmpla în literatura dintre cele două războaie mondiale, ci ca o con­secinţă a faptului că noua concepţie asupra vieţii, noul climat moral dau omului posibilitatea să se elibereze de sub sclavia banului. Iar atunci cînd nu are resurse să-şi înfrîngă aceste porniri, cînd se încăpăţînează să rămînă acelaşi, devine vetust, se izolează şi se macină într-un zbu­cium sufletesc lipsit de sens. Ceea ce mi se pare cu deosebire interesant în romanul lui Ion Brad este reliefarea anacronismului unui asemenea mod de viaţă în configura­ţia morală a satului de astăzi. Auto­rul n-a dus, totuşi, pînă la ultimele consecinţe ideea sa : după ce Liviu Ardeleanu se rupe de familie, evo­luţia sa ulterioară este sumar indi­cată. De aceea, cititorul rămîne în­­trucîtva nedumerit: Ardeleanu este numai un individ cu o constituţie morală fragilă, lipsit de voinţă, care chiar după ce face pasul hotă­­rîtor se cufundă în aceeaşi atitudine pasivă, dă dovadă de aceeaşi abulie sufletească sau trăieşte un proces de regenerare ? Cît priveşte atitu­dinea fiicelor sale Şi aici aş vedea o anume inconsecvenţă: faţă de amploarea şi adîncimea problemati­cii sufleteşti pusă în discuţie dezno­­dămîntul este exterior şi — în ul­timă instanţă — neconcludent. Ca un revers al procesului petre­cut în familia lui Ardeleanu auto­rul a urmărit destinul unei familii ţărăneşti în împrejurările sociale şi morale actuale. Octavian Bor­cea şi-a ţinut în trecut fami­lia sub stăpînirea pumnului. Era un despot rural care renunţă cu greu la vechea lui mentalitate de autocrat. Pentru el amintirile se legau de ultima corecţie adminis­trată fiecărui copil. Cu această fire orgolioasă, lui i se pare că îndelet­nicirile ce-i revin în gospodăria co­lectivă sunt înjositoare. Dar Borcea nu-i un om refractar, ci numai un vanitos deprins să afle ascultare or­bească, să-şi impună voinţa chiar în pofida raţiunii şi adevărului. Cu abi­litate nora lui îi întreţine această trăsătură de caracter din intenţii pur speculative. Ion Brad dovedeşte o pătrunză­toare înţelegere a psihologiei ţăra­nului în împrejurările specifice ce urmează procesului de încheiere a colectivizării agriculturii. Printr-o intuiţie clară a tuturor factorilor ce acţionează asupra conştiinţelor în asemenea condiţii, autorul a reuşit să înfăţişeze un proces de clarifi­care morală semnificativ. Opinia publică, familia, tovarăşii de muncă reuşesc să-l aducă pe Borcea pe ca­lea înţelegerii locului său în viaţa satului de astăzi, îl fac să-şi pună în valoare realele lui înzestrări a­­coperite de mîlul mîndriei şi al în­singurării. De aceea, titlul cărţii are un în­ţeles simbolic. Descoperirea familiei reprezintă un proces complex, as-­­ cendent de biruire a individualis-­­ mului, de infrîngere a tuturor ace-­­ lor metehne care mai pot zăgăzui afirmarea personalităţii omeneşti. Pînă la un punct romanul lui Ion Brad ar putea fi considerat o ade­vărată frescă a satului actual, deoa­rece cele două mari filoane anali- j zate pînă acum se desemnează pe ■ un fundal social foarte precis con- j turat. Trăiesc în carte tipuri repre-­­ zentative ale lumii satului (sugestiv creionat mi se pare în special Ion Cireş), deşi uneori autorul alunecă I pe linia pitorescului (paginile le­gate de sectanţi). Alteori, perso-­­ naje integrate în conflictul central al cărţii rămîn întruchipări ale unor prototipuri. Astfel, Lelia şi Axente urmau să reprezinte acel ele­ment nou, romantic, pur, carac­teristic vieţii de astăzi. Dar fie şi din pricina unei afecţiuni prea de­clarate faţă de eroii săi, fie din pri­cina faptului că cei doi îndrăgostiţi, deşi el agronom şi ea învăţătoare, n-au în carte o viaţă intelectuală bogată, paginile ce le sunt consa­crate nu se menţin la nivelul pro­misiunilor de la început. Romanul lui Ion Brad ne reco­mandă un prozator înzestrat, un iscusit mînuitor al dialogului, dotat deopotrivă pentru analiza psiholo­gică minuţioasă şi ampla frescă so­cială. „Descoperirea familiei“ se în­scrie printre acele cărţi care reuşesc să transmită, în pagini de artă au­tentică, întrebări şi probleme speci­fice anilor noştri. Valeriu RIPEANU CRONICA LITERARĂ „Descoperirea familiei“ REVIST Concursul „Gazetei literare" In cinstea sărbătoririi celei de-a XX-a aniversări a Eliberării patriei­­ „Gazeta literară“ a organizat un concurs literar la care au fost pre­zentate peste 400 de lucrări (schiţe şi povestiri). In cadrul concursului, ale cărui rezultate au fost anun­ţate recent, s-au acordat premii şi I menţiuni unui număr de tineri I scriitori dintre care cei mai mulţi­­ se află la începutul activităţii lor li­­­­terare. în numărul din 17 septembrie I revista a publicat povestirea „Pot- I molitura“ de Valentin Berbecaru,­­ căreia i s-a acordat premiul I. In­­­­spirată din actualitate, povestirea surprinde un episod din viaţa unor tineri tractorişti. Autorul dovedeşte siguranţă in caracterizarea eroilor,­­ simţ al observaţiei psihologice şi o bună stăpînire a mijloacelor na­rative. Tot despre tineret este vorba şi în schiţa „Zîmbet peste timp“ de Iosif Petran (premiul II) publicată în nr. din 24 septembrie al revistei. Din perspectiva eroului na­rator este evocată o întîmplare pe­trecută pe un şantier naţional în anii de început ai construirii socia­lismului. Din cîteva trăsături sigure a creionat portretul atrăgător al unui tînăr brigadier. Concursul „Gazetei literare* se inscrie printre acţiunile binevenite iniţiate de presa noastră in scopul stimulării şi promovării tinerelor ta­lente. Numărul 7-8 al „Secolului 20" Numărul 7-8 al revistei Secolul 20 cuprinde un bogat material literar, publicistic şi documentar, dedicat luptei eroice a poporului nostru pen­tru eliberarea ţării de sub jugul hitlerist, luptei comune a popoarelor împotriva fascismului. Articolele semnate de Mihai Be­niuc, Marcel Breslaşu, Paul Geor­­gescu, Horia Bratu înfăţişează, din­­tr-o perspectivă sintetică, trăsături şi teme ale literaturii noastre noi, preocupîndu-se să ofere o imagine multilaterală a modului cum litera­tura romînă de astăzi îşi afirmă ori­ginalitatea, prin opere valoroase, în cadrul literaturii mondiale contem­porane. în continuare, revista pu­blică mărturiile unor scriitori şi oa­meni de cultură de peste hotare (André Frénaud, Heinz Kahlau, Hugo Guttiérrez Vega, Mario Ruffini) des­pre realizările din ■ ţara noastră în anii socialismului, despre succesele culturii româneşti. Intr-un sector cuprinzător al său, numărul strînge laolaltă pagini lite­rare din lupta împotriva fascismu­­lui, povestiri, poezii, reportaje, evo­cări şi articole datorate unor cu­noscuţi scriitori printre care K. Si­monov, Vera Inber, N. Ciukovski, Olga Berggolt, Alexandr Stein, Carl Sandburg, W. H. Auden, R. Todd, Robert Desnos, Antoine de Saint Exupéry, Antonio Machado, Rafael Alberti, Maria Tereza Léon, Hans Scherfig, Ivo Andric, I. Iwaszkie­­toicz, Van Ivan-Bian ș.a. De mare interes sunt reportajele despre mo­mente importante ale celui de-al doilea război mondial sau privind urmările sale : debarcarea aliaţilor în Normandia de Cornelius Ryan, procesul de la Nürnberg de Ilya Ehrenburg. Zguduitoare sunt tragi­cele documente prefaţate de Thomas Mann, scrisorile unor condamnaţi la moarte, luptători din rezistenţa antifascistă, în configuraţia numărului se re­marcă accentuatul caracter docu­mentar al acestor pagini antifasciste, de mărturie şi participare directă — trăsătură importantă a literaturii şi publicisticii angajate în lupta pentru triumful cauzei umanismului şi păcii. Numeroase reproduceri grafice, după lucrări de Picasso, Siqueiros, Frans Masereel, Fernand Léger, Fritz Kremer sau Al. Ciucurencu, Gh. D. Anghel, Vida Géza, Virgil Almăşan, I. Bitan sm, ilustrează a­­cest interesant număr al revistei Secolul 20. A REVISTELOR Seară literară N. A. Ostrovski Cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la naşterea scriitorului sovietic N. A. Ostrovski, Uniunea Scriitori­lor a organizat miercuri o seară li­terară la Casă scriitorilor „Mihail Sadoveanu“ din Capitală. Au luat parte numeroşi scriitori şi alţi oa­meni de cultură, precum şi membri ai ambasadei Uniunii Sovietice la Bucureşti. Acad. Mihai Beniuc, pre­şedintele Uniunii Scriitorilor, a ros­tit un cuvînt de deschidere, după care conf. univ. Tatiana Nicolescu a vorbit despre viaţa şi opera lui N. A. Ostrovski. A urmat un pro­gram artistic, la care și-au dat con­cursul artiști dramatici și lirici. Recital de arii şi lieduri Miercuri seara, în sala mică a Pa­latului R. P. Româno a avut loc un recital de arii şi lieduri dat de basul Evgheni Ivanov (U.R.S.S.) şi sopra­na Marina Krilovici (R.P.R.), laureaţi ai celui de-al III-lea Concurs inter­naţional „George Enescu“. Acompa­niamentul la pian a fost susţinut de Nina Afanasieva (U.R.S.S.) şi Marta Joja (R.P.R.). Programul a cuprins ■ lucrări de Schubert, Schumann,­­ Brahms, R. Strauss, Ceaikovski, I Verdi, Boito, Rossini. (Agerpres) Pe urmele materialelor publicate —win»anii și Him !■———f—0­0T—m--------­Pentru îmbunătăţirea activităţii cultural-artistice BACĂU (coresp. „Scînteii“). — In ana apariţiei în ziarul „Scînteia“ nr. 6373 a notei „In căutarea unei activităţi cultural-artistice“, Comite­tul regional de partid Bacău a orga­nizat o şedinţă de lucru cu directorii de cluburi şi responsabilii de săli de cultură, instructori artistici şi alţi activişti culturali şi sindicali din re­giune. A fost analizată activitatea desfăşurată în ultima vreme la clu­buri şi în sălile de cultură şi au fost prezentate obiectivele spre care tre­buie să se concentreze aceasta în perioada ce urmează. Printre măsu­rile luate pentru intensificarea mun­cii cultural-educative, se prevede formarea unor colective din activişti culturali care să îndrume unele clu­buri şi săli de cultură, întocmirea u­­nor programe cultural-artistice bo­gate, care să cuprindă simpozioane, conferinţe ştiinţifice, educative şi politice, jurnale vorbite, călătorii pe hartă, seri închinate fruntaşilor în producţie, manifestări artistice şi altele. Repetiţii, repetiţii... început de stagiune. Cu sau fără decoruri, in costume obişnuite sau in hainele personajelor, actorii dau viaţă noilor creaţii. La Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“ se află în pregătire „Domnişoara Nastasia“ de G. M. Zamfirescu, care se va reprezenta cu prilejul a 25 de ani de la moartea dramaturgului. Iată o scenă la realizarea căreia lucrează artiştii Chirii Economu, Raluca Zamfirescu şi Dem. Rădulescu „Singuri sub lumina lunii", una din ultimele lucrări dramatice ale lui Eugene O'Neill, este înscrisă in repertoriul Teatrului C. Nottara. Iată-l pe Liliana Tomescu, artistă emerită, şi Cristea Avram, interpreţii prin­cipali ai acestei piese La Teatrul de Comedie se repetă comedia „Somnoroasa aventură" de Teodor Mazila. Recunoaştem în fotogra­­fia de mai sus pe Niki Atanasiu, artist al poporului, Agnia Bogoslava, Gh. Dinica, Irina Demian, Amza Perlea Şi iată cum se conturează o scenă din „Opera de trei parale“ de Brecht, la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra Foto: Gheorghe VINTILA

Next