Scînteia, iulie 1965 (Anul 34, nr. 6666-6696)

1965-07-01 / nr. 6666

Anul XXXIV Nr. 6666 P­r­m­it p­rima şarja la CETATEA ALUMINIULUI DE LA SLATINA Miercuri, la uzina de la Slatina s-a produs prima şarjă de aluminiu. De ieri, din atomii metalului argintiu, desferecaţi din moleculele de alumină, au început să se producă lingouri lucioase purtînd emblema „ALEO“. Adică , aluminiu românesc. Ală­turarea acestor două cuvinte, surprinzătoare prin noutatea lor, are adinei semnificaţii. Fa­bricarea aluminiului romînesc se înscrie în rîndul memorabilelor acte de edificare a măreţei opere, iniţiate şi conduse de partid, de industrializare a ţării. Aluminiul are o mare puritate (peste 99,5 la sută) şi este obţinut în cuve de electrozi precepţi — cel mai avan­sat procedeu în această ramură. Uzina trasează noi perspective a­­cestor locuri de lingă Olt, ne face să gîndim în alţi termeni semnifi­caţia lor. Vechea Slatină, pomeni­tă ca loc de vamă intr-un docu­ment încă din 1368 al lui Vlaicu Vodă, a vegetat veacuri de-a rîn­dul sub colbul anonimatului, ca să reapară în lumină abia în anii noştri. De astă dată, reîntinerirea ei este legată de strălucirea unui metal tînăr. Aluminiul este, prin excelenţă, un produs al secolului XX. Fiindcă, în acest timp, gama utilizărilor lui sporeşte şi se di­versifică, de la automobile, nave şi produse electrotehnice pînă la articolele de uz casnic, mobilier, ambalaje, obiecte de sport şi vo­iaj. In producţia de metal a lumii, el ocupă locul al doilea, după oţel. Dar­, noua semnificaţie a Slati­nei, privită in toate conexiunile ei, este mult mai amplă. Devenind p­­r­^Hornă ,cetate. „ aluminiului“, cu un debit anual, in prima etapă de 25 000 tone de aluminiu şi aliaje, localitatea se impune impli­cit ca un centru de interferenţă a unor energii şi produse ale subso­lului ţării, valorificate superior. In primul rînd este vorba de inter­ferenţa marilor magistrale electri­ce, de la Luduş-Sibiu, Paroşeni- Craiova, Bucureşti-Doiceşti, cărora li se vor adăuga liniile de înaltă tensiune de la Argeş, Porţile de Fier, Lotru. Tot către Slatina se îndreaptă drumul bauxitei din A­­puseni, preschimbat, pe parcurs, la Oradea, într-un itinerar al alu­minei. De pe plaiurile moldovene, din oraşul Gheorghe Gheorghiu- Dej, se va îndrepta încoace cocsul de petrol, iar din oraşul oţelarilor, Hunedoara, smoala. Aici, lîngă Olt, din conlucrarea lor rezultă aluminiul romînesc. U­­zina care-l produce, realizată după proiectul furnizat de firma fran­ceză „Pechiney“, este înzestrată cu utilaje şi instalaţii de cel mai înalt nivel tehnic ; peste 80 la sută din agregate şi instalaţii sunt pro­duse de industria noastră con­structoare de maşini. Utilajul mo­dern permite ca întregul proces tehnologic al întreprinderii să fie mecanizat şi automatizat, asigurîn­­du-se un consum redus de materii prime, o mare rentabilitate, fondu­rile investite pentru construirea uzinei urmînd să fie recuperate în mai puţin de trei ani. Aspectul arhitectonic al clădiri­lor e frumos, iar mărimea lor, în special a halelor de electroliză, avînd o lungime de peste o jumă­tate de kilometru fiecare, impre­sionează. Dar, mai demne de luat în sea­mă, prin ineditul lor, sunt insta­laţiile înseşi, aflate în interiorul halelor. Aici tehnica modernă îşi spune cu elocvenţă cuvîntul. La fabricarea aluminiului metalurgia se apropie în mare măsură de chi­mie. Operaţiile se desfăşoară şi se înlănţuie prin intermediul unor a­­gregate mecanizate și automatiza­te, conduse de la un tablou cen­tral de comandă, ca într-o rafi­nărie. La fabricarea propriu-zisă a aluminiului, prin electroliză, ma­nevrarea materiei prime, evacua­rea metalului, deschiderea și în­chiderea cuvelor se fac cu ajutorul unui agregat complex, prevăzut cu un pupitru de comandă. Directorul uzinei, Ioan Filip, ne spune: Uzina de aluminiu este rodul­ unei colaborări fructuoase cu cei­ mai competenţi specialişti în ma­terie. E drept că n-am mai fabri­ ■ cat aluminiu în ţară, dar am ape­lat la cadre cu experienţă care au­ lucrat în domenii înrudite, chimi­ce sau metalurgice, la Borzeşti, , Braşov, Turda, Cluj, Tîrnăveni,­ Oţelul Roşu, Călan. Pe unii, mi­nisterul i-a trimis la specializare în străinătate pentru a-şi însuşi tehnica fabricării aluminiului. Aluminiul românesc a devenit, din domeniul planurilor de viitor, o realitate palpabilă. Şi-n timp ce muncitorii uzinei elaborează pri­mele lingouri cu emblema „ALRO“, proiectanţii şi construc­torii se pregătesc în vederea unei noi etape a şantierului: obţinerea, în anul 1970, a unei producţii de 75 000 tone de aluminiu. Vasile NICOROVICI Tabloul de comandă al secţiei anozi de la Uzina de aluminiu din Slatina : operatorul Gheorghe Rădulescu urmărind funcţionarea agregatelor PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI-VA ! Joi 1 iulie 1965 6 PASINI — 30 BANI OMAGIU ŞI PREŢUIRE MUNCII PLINE DE ABNEGAŢIE a Învăţătorilor şi profesorilor Solemnitatea de la Consiliul de Stat Miercuri, a avut loc la Consiliul de Stat solemnitatea înmînării u­­nor înalte titluri şi ordine cu prile­jul Zilei învăţătorului. In sala de marmură se aflau învăţători şi pro­fesori care s-au distins în nobila lor muncă de instruire şi educare a tinerei generaţii, cadre didactice care au contribuit la dezvoltarea învăţămîntului în ţara noastră. Cei prezenţi au salutat cu înde­lungi şi puternice aplauze pe tova­răşii Chivu Stoica, Gheorghe Apos­tol, Ştefan Voitec, Paul Niculescu- Mizil. Erau de faţă tovarăşii Avram Bunaciu, vicepreşedinte al Consi­liului de Stat, Grigore Geamănu, secretarul Consiliului de Stat, Con­stanţa Crăciun, preşedintele Comi­tetului de Stat pentru Cultură şi Artă, Ştefan Bălan, ministrul învă­ţămîntului, Ion Teoreanu,­ şeful secţiei de învăţămînt şi sănătate a C.C. al P.M.R. S-a dat citire decretelor privind conferirea titlului de „învăţător Emerit al Republicii Populare Ro­mâne“, „Profesor Emerit al Repu­blicii Populare Române“, „Ordinul Muncii“, clasa a II-a, unor învă­ţători şi profesori din învăţămân­tul de cultură generală şi din învă­­ţămîntul profesional şi tehnic. Pre­şedintele Consiliului de Stat a în­­mînat apoi înaltele distincţii acor­date. Luînd cuvîntul, tovarăşul Chivu Stoica, în numele Comitetului Cen­tral al Partidului Muncitoresc Român, al Consiliului de Stat şi al Consiliului de Miniştri al Republi­cii Populare Române a adresat în­­­văţătorilor si­­ti­ rat­­panţi la solemnitate un călduros salut cu prilejul tradiţionalei săr­bători a „Zilei învăţătorului“ şi i-a felicitat pentru rezultatele bogate obţinute în activitatea de educare şi formare a tinerei generaţii. „Partidul şi guvernul nostru, ca şi întregul popor, a spus tovarăşul Chivu Stoica, dau înaltă preţuire activităţii neobosite pe care o des­făşoară învăţătorii şi profesorii — important detaşament al intelectua­lităţii noastre — pentru propăşirea şcolii, îndrumarea tineretului pe calea ştiinţei şi culturii înaintate, educarea acestuia în spiritul dra­gostei fierbinţi faţă de muncă, de popor, de patria noastră socialistă, de Partidul Muncitoresc Român“. Arătînd că anii care au trecut au adăugat măreţelor realizări ale po­porului român în domeniul indus­triei şi agriculturii, al întregii eco­­nomii, noi cuceriri în domeniul în­văţămîntului, ştiinţei şi culturii, vorbitorul a spus că „aceste cuceriri sunt consfinţite în Proiectul de Constituţie al Republicii Socialiste România, document istoric care re­flectă marile transformări petrecu­te în viaţa ţării şi poporului nostru în anii construcţiei socialiste. Proiectul Directivelor Congresu­lui partidului, primit cu entuziasm de întregul nostru popor, prevede dezvoltarea şi perfecţionarea con­tinuă a învăţămîntului de toate gradele, noi sarcini privind for­marea de muncitori calificaţi, teh­nicieni, maiştri, ingineri şi econo­mişti. Partidul şi guvernul nostru îşi exprimă convingerea deplină că învăţătorii şi profesorii, întregul corp didactic, vor pune întrec­ga­­rer­aj şi capacitatea de muncă pentru realizarea acestor sarcini măreţe, pentru îndeplinirea înaltei lor misiuni de a pregăti omul de mîine, cetăţeanul conştient şi constructorul activ al României socialiste. Vă felicit din toată inima, dragi tovarăşi, pentru înaltele distincţii ce vi s-au înmînat astăzi şi vă urez multă sănătate, fericire şi noi succese în muncă“, învăţătorii şi profesorii prezenţi la solemnitate au primit cu căldu­ră cuvintele de înaltă apreciere ce le-au fost adresate. (Continuare în pag. a V-a) LEGEA FUNDAMENTALĂ A ROMÂNIEI SOCIALISTE DREPTUL LA MUNCA ŞI LA FERICIRE Zilele astea, în uzină şi pretutindeni unde mă duc, văd cum toată lumea umblă cu ziarul, unii îl citesc pe stradă, nici nu mai au răbdare pînă a­­jung acasă. In ziar scrie despre noi toţi. In fiecare paragraf al proiectului noii Constitu­ţii este vorba de milioane de oameni; în cuvinte lămurite şi precise e parcă săpat în piatră tot ce avem mai drag, mai bun, tot ce ne e mai scump în viaţă, chipul ţării, drepturile noastre, datoriile noastre, destinul poporului nostru. Eu, şi cred că fiecare, ne dăm seama de cine a fost nevoie pentru ca în Constituţie să se poată scrie că sîntem o ţară SOCIALISTĂ. La temelia ţării de azi stau luptele şi sacrificiile celor mai buni fii ai poporului şi anii de muncă înflăcă­rată de după eliberare, decenii întregi, generaţii întregi care şi-au supra­pus eforturile ca să aducă România la înălţimea ei socialistă de azi. Lucrurile despre care stă scris în Constituţie sunt lucruri gata făptuite. Să luăm dreptul la mun­că. Dreptul acesta — pe care nu ţi-l poate garanta ţie, muncitor, constituţia nici unei ţări capitaliste, oricîte bogăţii şi forţe e­­conomice s-ar fi strîns a­­colo — dreptul acesta este pentru noi o cunoştinţă veche. Sînt ani de cînd fiecare cetăţean al ţării ştie şi simte că dreptul acesta îi este garantat. Azi, în zilele cînd poporul îşi discută noua Constitu­ţie, dreptul acesta ne gă­seşte pe noi, cei de la „1 Mai“, în hale şi mai bine utilate, la un grad şi mai înalt de mecanizare şi la un nivel, mai înalt al gîn­­dirii noastre tehnice şi al felului nostru de a lucra. Această înălţime socialistă de azi este dreptul la muncă pe care noi l-am folosit din plin şi din toată inima ca să ne facem o viaţă mai bună. Drepturile noastre sînt cucerite pentru vecie — exploatarea a fost des­fiinţată pentru totdeau­na — dar vecia asta nu înseamnă o şedere pe loc, ci mersul înainte. Drumul nostru este în sens unic : tot ce a fost rău rămîne îndărătul nostru şi nu există întoarcere înapoi, dar tot ce este bun va fi mîine şi mai bun. Dreptul nostru la muncă eu l-aş numi dreptul la fericire, căci din muncă ne clădim noi azi toate celelalte realizări, din ea ne înălţăm traiul şi ne creştem copiii. Cu dra­­goste, cu mare avînt, ne legăm în faţa partidului să muncim şi mai spornic! Drapelul care va flutura pe vîrful înaltelor sonde fabricate la „1 Mai“ ne o­­bligă să ne înălţăm mun­ca şi nivelul nostru spiri­tual tot mai sus, mereu mai sus. Dumitru GIUCIUC muncitor „1 Mai“-Ploieşti proprietate obştească şi ajută pe fiecare să tră­iască în demnitate. Din proprietatea asta ob­ștească se trage proprie­tatea pe care o are fie­care la el în casă, mo­bilă, televizor, motoci­cletă sau ce-o mai fi, nu o proprietate cu care să-l sărăcească, să-l umilească și să-l înge­nuncheze pe altul, ci o proprietate de care are nevoie pentru el, pentru nevastă şi copii, ca să trăiască plăcut şi ome­neşte. Viaţa ţăranului se rea­­zimă pe cooperativa agri­colă de producţie, viaţa cetăţeanului pe proprieta­tea poporului asupra bo­găţiilor ţării. Acum ne dă mina să vorbim despre li­bertate şi demnitate. A­­­cum demnitatea, la noi în­seamnă să munceşti pen­tru ţară, pentru ai tăi. Toţi, de toate naţiile, sîntem ce­tăţeni ai Republicii Socia­liste România. Asta e demnitatea, mîndria noas­tră şi pentru asta mulţu­mim partidului celor ce muncesc, partidului co­muniştilor. Caro! VARGA preşedintele cooperativei agricole de producţie „Viaţă Nouă“, Episcopia Bihorului PROPRIETATEA ŞI DEMNITATEA Citind proiectul de Con­stituţie, eu am zăbovit mult la articolele despre proprietatea cooperatistă. Cînd existau boierii, grofii şi vătafii, toa­tă viaţa era răsucită parcă anume ca nici tu să nu trăieşti ca lumea, dar nici pe altul să nu-l laşi să trăiască , am cunoscut ţărani care se băteau pentru o pal­mă de pămînt, am auzit de certuri între fraţi şi pot spune că proprieta­tea, fie că aveai ceva, fie că n-aveai mai nimic, era o boală , te înjosea, te făcea să rîvneşti la pă­­mîntul altuia şi te punea mereu în situaţia să nu fii sigur pe ziua de mîine. Acum sîntem ocupaţi cu avuţia noastră ob­ştească, avem de lucru ca s-o sporim. Avem pes­te două mii de hectare, mii şi mii de vite şi pă­sări, milioane de lei; proprietatea, care era în trecut boală şi pe­cingine pe suflet, e azi sănătate, pentru că 9 Conferinţa organizaţiei regionale de partid Oltenia Cartea de EUGEN BARBU In ambianţa febri­lă dinaintea celui de-al IV-lea Congres al partidului, punc­tată de conferinţe ale organizaţiilor regio­nale după apariţia Directivelor, de dis­cuţii însufleţite la care participă masele de cetăţeni ai ţării noastre, iată şi pro­iectul noii Constituţii, găzduit cu litere fes­tive în presa cotidian­­ă. Am citit cu atenţie cele două pagini de text, fiind vorba de un document funda­mental în viaţa socia­lă a ţării, de schela juridică a întregii ac­tivităţi de stat. Para­grafele parcurse cu o curiozitate bine răs­plătită respiră o so­liditate a gîndirii, maturitate politică, o elaborare atentă, a drepturilor şi îndato­ririlor cetăţenilor. Trebuie să spun că am mai apucat să fac asemenea lecturi, să mai citesc unele tex­te în care se vorbea despre „libertatea ce­tăţenilor", despre „garanţiile" oferite de regimurile trecute sub care am trăit. Mi se pare că ani de-a rîndul am învăţat la şcoală în afara „Cre­zului" şi multe capi­tole ale vechilor Con­stituţii, între care ri­nele de sorginte rega­lă, documente ale a­­sigurării puterii per­sonale, camuflate sub o literatură avocă­ţească, cu un uşor iz romantic, cît permi­teau înşiruirile de legi, de nimeni res­pectate, în numele cărora „libertatea de opinii" însemna „li­berta­tea de a fi bă­gat la beci". „Suspendarea" a­­cestui act fundamen­tal, cum atît de bine o dovedeşte istoria fi­nilor 20—44, avea spontaneitate şi se repeta într-o aseme­nea măsură incit şi astăzi mă mai întreb de ce era nevoie de o aparentă legalitate, cînd încălcarea drep­turilor elementare ale cetăţenilor se făcea cu atîta cinism şi a­­tit de des ? Nu voi înşira aici şirul de inechităţi să­­vîrşite în numele „democraţiei“ şi al „libertăţii de opinii“, nu voi aminti că „e­­galitatea deplină“ în­tre cetăţenii de dife­rite naţionalităţi se termina cu acte arbi­trare, asigurate de a­­celeaşi paragrafe ale „Constituţiei“ în vi­goare. Unor regimuri politice „dinamice“, atîta timp cît erau în stare să stea la şu­breda cîrmă a vieţii publice, textele legii fundamentale nu le conveneau şi­ atunci ele erau aruncate au­tomat peste bord, lăsînd în mod făţiş loc bunului plac. Dar să nu mai vor­bim despre ceea ce istoria a înmormîn­­tat definitiv şi să tre­cem la discutarea noului proiect de Constituţie, rod al un­nei judecăţi profun­de, ce a ţinut seama de realităţile la care a ajuns România so­cialistă, stat suveran, independent şi unitar cum se precizează în­că din primul aliniat. Ca într-o Mare Cîntare a drepturilor cucerite prin lupta maselor, proiectul precizează că „întrea­ga putere în Repu­blica Socialistă Ro­mânia aparţine po­porului, liber şi stă­­p­în pe soarta sa". Iată cum într-o sin­gură frază se consfin­ţeşte moştenirea ace­lui sînge nemuritor care a curs în atitea răscoale, mai apoi la Griviţa, în „anii îm­potrivirii“, în lupta pentru redobîndirea suveranităţii naţio­nale şi răsturnarea fascismului şi în cursul încleştărilor pentru alungarea re­gimului burghezo - moşieresc. Articolul 3 preci­zează sobru că „for­ţa politică conducă­toare a întregii socie­tăţi este Partidul Co­munist Român", lu­cru firesc într-o vre­me cînd cele mai bu­ne cadre din societa­tea noastră: munci­tori, ţărani din coo­perativele agricole, intelectuali cu renu­me internaţional, scriitori, artişti, ingi­neri, medici aparţin cu tot sufletul parti­dului, lucrînd după o disciplină liber con­simţită la ridicarea patriei, la clădirea unei soarte cum încă unii dintre noi nici nu bănuiesc. (Continuare în pag. a V-a) ÎN PAGINA 3-a Reportaj de SERGIU FĂRCĂŞAN 1. 2. 3. In timp ce astronomii se întreabă dacă ne vin sau nu semnale ale unor lumi îndepărtate, in lumea lăuntrică a omului se petrec revoluţii. Savanţi pînă mai deunăzi blazaţi se grăbesc să reinscrie sufletul pe lo­cul unu al listei miracolelor.. Idealurile — pe care presa amatoare de senza­ţional le socotea cîndva un subiect prea vag — devin copilul favorit al anchetelor de actualitate. Forţa mo­rală se afirmă ca una din cele mai mari surse de energie ale omenirii. Pe harta morală a lumii, România socialistă este azi unul din teritoriile de maximă densitate: numărul de entuziaşti pe kilometrul pătrat­e din­tre cele mai ridicate ; climatul cons­trucţiei noii societăţi prieşte dezvol­tării omului nou. Nimeni nu poate înţelege nimic din ce se petrece în a­­ceastă ţară, nici în tehnică, nici în e­­conomie, nici în ambianţa spirituală, dacă nu ţine seama de natura şi forţa idealurilor care îi animă pe oameni, închipuiţi-vă insă că cineva, înarmat cu un carnet, ar pătrunde în viaţa dumneavoastră şi v-ar întreba pe ne­pusă masă : Care este idealul dumneavoastră de viaţă, cum s-a format el ? Socotiţi că se înfruntă în jurul dumneavoastră mai multe idea­luri ? Şi dacă da, în ce constau ele ? Ce aţi avea de spus cu privire la raporturile dintre individ şi colectivitate, dintre individ şi individ, dintre principii şi fapte ? Cum vedeţi omul de mîine sau de ani, mai bine are tipul de om spre care tindeți (dumneavoastră sau copiii dumnea­voastră) .

Next