Scînteia, iulie 1965 (Anul 34, nr. 6666-6696)
1965-07-01 / nr. 6666
Anul XXXIV Nr. 6666 Prmit prima şarja la CETATEA ALUMINIULUI DE LA SLATINA Miercuri, la uzina de la Slatina s-a produs prima şarjă de aluminiu. De ieri, din atomii metalului argintiu, desferecaţi din moleculele de alumină, au început să se producă lingouri lucioase purtînd emblema „ALEO“. Adică , aluminiu românesc. Alăturarea acestor două cuvinte, surprinzătoare prin noutatea lor, are adinei semnificaţii. Fabricarea aluminiului romînesc se înscrie în rîndul memorabilelor acte de edificare a măreţei opere, iniţiate şi conduse de partid, de industrializare a ţării. Aluminiul are o mare puritate (peste 99,5 la sută) şi este obţinut în cuve de electrozi precepţi — cel mai avansat procedeu în această ramură. Uzina trasează noi perspective acestor locuri de lingă Olt, ne face să gîndim în alţi termeni semnificaţia lor. Vechea Slatină, pomenită ca loc de vamă intr-un document încă din 1368 al lui Vlaicu Vodă, a vegetat veacuri de-a rîndul sub colbul anonimatului, ca să reapară în lumină abia în anii noştri. De astă dată, reîntinerirea ei este legată de strălucirea unui metal tînăr. Aluminiul este, prin excelenţă, un produs al secolului XX. Fiindcă, în acest timp, gama utilizărilor lui sporeşte şi se diversifică, de la automobile, nave şi produse electrotehnice pînă la articolele de uz casnic, mobilier, ambalaje, obiecte de sport şi voiaj. In producţia de metal a lumii, el ocupă locul al doilea, după oţel. Dar, noua semnificaţie a Slatinei, privită in toate conexiunile ei, este mult mai amplă. Devenind pr^Hornă ,cetate. „ aluminiului“, cu un debit anual, in prima etapă de 25 000 tone de aluminiu şi aliaje, localitatea se impune implicit ca un centru de interferenţă a unor energii şi produse ale subsolului ţării, valorificate superior. In primul rînd este vorba de interferenţa marilor magistrale electrice, de la Luduş-Sibiu, Paroşeni- Craiova, Bucureşti-Doiceşti, cărora li se vor adăuga liniile de înaltă tensiune de la Argeş, Porţile de Fier, Lotru. Tot către Slatina se îndreaptă drumul bauxitei din Apuseni, preschimbat, pe parcurs, la Oradea, într-un itinerar al aluminei. De pe plaiurile moldovene, din oraşul Gheorghe Gheorghiu- Dej, se va îndrepta încoace cocsul de petrol, iar din oraşul oţelarilor, Hunedoara, smoala. Aici, lîngă Olt, din conlucrarea lor rezultă aluminiul romînesc. Uzina care-l produce, realizată după proiectul furnizat de firma franceză „Pechiney“, este înzestrată cu utilaje şi instalaţii de cel mai înalt nivel tehnic ; peste 80 la sută din agregate şi instalaţii sunt produse de industria noastră constructoare de maşini. Utilajul modern permite ca întregul proces tehnologic al întreprinderii să fie mecanizat şi automatizat, asigurîndu-se un consum redus de materii prime, o mare rentabilitate, fondurile investite pentru construirea uzinei urmînd să fie recuperate în mai puţin de trei ani. Aspectul arhitectonic al clădirilor e frumos, iar mărimea lor, în special a halelor de electroliză, avînd o lungime de peste o jumătate de kilometru fiecare, impresionează. Dar, mai demne de luat în seamă, prin ineditul lor, sunt instalaţiile înseşi, aflate în interiorul halelor. Aici tehnica modernă îşi spune cu elocvenţă cuvîntul. La fabricarea aluminiului metalurgia se apropie în mare măsură de chimie. Operaţiile se desfăşoară şi se înlănţuie prin intermediul unor agregate mecanizate și automatizate, conduse de la un tablou central de comandă, ca într-o rafinărie. La fabricarea propriu-zisă a aluminiului, prin electroliză, manevrarea materiei prime, evacuarea metalului, deschiderea și închiderea cuvelor se fac cu ajutorul unui agregat complex, prevăzut cu un pupitru de comandă. Directorul uzinei, Ioan Filip, ne spune: Uzina de aluminiu este rodul unei colaborări fructuoase cu cei mai competenţi specialişti în materie. E drept că n-am mai fabri ■ cat aluminiu în ţară, dar am apelat la cadre cu experienţă care au lucrat în domenii înrudite, chimice sau metalurgice, la Borzeşti, , Braşov, Turda, Cluj, Tîrnăveni, Oţelul Roşu, Călan. Pe unii, ministerul i-a trimis la specializare în străinătate pentru a-şi însuşi tehnica fabricării aluminiului. Aluminiul românesc a devenit, din domeniul planurilor de viitor, o realitate palpabilă. Şi-n timp ce muncitorii uzinei elaborează primele lingouri cu emblema „ALRO“, proiectanţii şi constructorii se pregătesc în vederea unei noi etape a şantierului: obţinerea, în anul 1970, a unei producţii de 75 000 tone de aluminiu. Vasile NICOROVICI Tabloul de comandă al secţiei anozi de la Uzina de aluminiu din Slatina : operatorul Gheorghe Rădulescu urmărind funcţionarea agregatelor PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI-VA ! Joi 1 iulie 1965 6 PASINI — 30 BANI OMAGIU ŞI PREŢUIRE MUNCII PLINE DE ABNEGAŢIE a Învăţătorilor şi profesorilor Solemnitatea de la Consiliul de Stat Miercuri, a avut loc la Consiliul de Stat solemnitatea înmînării unor înalte titluri şi ordine cu prilejul Zilei învăţătorului. In sala de marmură se aflau învăţători şi profesori care s-au distins în nobila lor muncă de instruire şi educare a tinerei generaţii, cadre didactice care au contribuit la dezvoltarea învăţămîntului în ţara noastră. Cei prezenţi au salutat cu îndelungi şi puternice aplauze pe tovarăşii Chivu Stoica, Gheorghe Apostol, Ştefan Voitec, Paul Niculescu- Mizil. Erau de faţă tovarăşii Avram Bunaciu, vicepreşedinte al Consiliului de Stat, Grigore Geamănu, secretarul Consiliului de Stat, Constanţa Crăciun, preşedintele Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, Ştefan Bălan, ministrul învăţămîntului, Ion Teoreanu, şeful secţiei de învăţămînt şi sănătate a C.C. al P.M.R. S-a dat citire decretelor privind conferirea titlului de „învăţător Emerit al Republicii Populare Române“, „Profesor Emerit al Republicii Populare Române“, „Ordinul Muncii“, clasa a II-a, unor învăţători şi profesori din învăţământul de cultură generală şi din învăţămîntul profesional şi tehnic. Preşedintele Consiliului de Stat a înmînat apoi înaltele distincţii acordate. Luînd cuvîntul, tovarăşul Chivu Stoica, în numele Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, al Consiliului de Stat şi al Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române a adresat învăţătorilor siti ratpanţi la solemnitate un călduros salut cu prilejul tradiţionalei sărbători a „Zilei învăţătorului“ şi i-a felicitat pentru rezultatele bogate obţinute în activitatea de educare şi formare a tinerei generaţii. „Partidul şi guvernul nostru, ca şi întregul popor, a spus tovarăşul Chivu Stoica, dau înaltă preţuire activităţii neobosite pe care o desfăşoară învăţătorii şi profesorii — important detaşament al intelectualităţii noastre — pentru propăşirea şcolii, îndrumarea tineretului pe calea ştiinţei şi culturii înaintate, educarea acestuia în spiritul dragostei fierbinţi faţă de muncă, de popor, de patria noastră socialistă, de Partidul Muncitoresc Român“. Arătînd că anii care au trecut au adăugat măreţelor realizări ale poporului român în domeniul industriei şi agriculturii, al întregii economii, noi cuceriri în domeniul învăţămîntului, ştiinţei şi culturii, vorbitorul a spus că „aceste cuceriri sunt consfinţite în Proiectul de Constituţie al Republicii Socialiste România, document istoric care reflectă marile transformări petrecute în viaţa ţării şi poporului nostru în anii construcţiei socialiste. Proiectul Directivelor Congresului partidului, primit cu entuziasm de întregul nostru popor, prevede dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a învăţămîntului de toate gradele, noi sarcini privind formarea de muncitori calificaţi, tehnicieni, maiştri, ingineri şi economişti. Partidul şi guvernul nostru îşi exprimă convingerea deplină că învăţătorii şi profesorii, întregul corp didactic, vor pune întrecgareraj şi capacitatea de muncă pentru realizarea acestor sarcini măreţe, pentru îndeplinirea înaltei lor misiuni de a pregăti omul de mîine, cetăţeanul conştient şi constructorul activ al României socialiste. Vă felicit din toată inima, dragi tovarăşi, pentru înaltele distincţii ce vi s-au înmînat astăzi şi vă urez multă sănătate, fericire şi noi succese în muncă“, învăţătorii şi profesorii prezenţi la solemnitate au primit cu căldură cuvintele de înaltă apreciere ce le-au fost adresate. (Continuare în pag. a V-a) LEGEA FUNDAMENTALĂ A ROMÂNIEI SOCIALISTE DREPTUL LA MUNCA ŞI LA FERICIRE Zilele astea, în uzină şi pretutindeni unde mă duc, văd cum toată lumea umblă cu ziarul, unii îl citesc pe stradă, nici nu mai au răbdare pînă ajung acasă. In ziar scrie despre noi toţi. In fiecare paragraf al proiectului noii Constituţii este vorba de milioane de oameni; în cuvinte lămurite şi precise e parcă săpat în piatră tot ce avem mai drag, mai bun, tot ce ne e mai scump în viaţă, chipul ţării, drepturile noastre, datoriile noastre, destinul poporului nostru. Eu, şi cred că fiecare, ne dăm seama de cine a fost nevoie pentru ca în Constituţie să se poată scrie că sîntem o ţară SOCIALISTĂ. La temelia ţării de azi stau luptele şi sacrificiile celor mai buni fii ai poporului şi anii de muncă înflăcărată de după eliberare, decenii întregi, generaţii întregi care şi-au suprapus eforturile ca să aducă România la înălţimea ei socialistă de azi. Lucrurile despre care stă scris în Constituţie sunt lucruri gata făptuite. Să luăm dreptul la muncă. Dreptul acesta — pe care nu ţi-l poate garanta ţie, muncitor, constituţia nici unei ţări capitaliste, oricîte bogăţii şi forţe economice s-ar fi strîns acolo — dreptul acesta este pentru noi o cunoştinţă veche. Sînt ani de cînd fiecare cetăţean al ţării ştie şi simte că dreptul acesta îi este garantat. Azi, în zilele cînd poporul îşi discută noua Constituţie, dreptul acesta ne găseşte pe noi, cei de la „1 Mai“, în hale şi mai bine utilate, la un grad şi mai înalt de mecanizare şi la un nivel, mai înalt al gîndirii noastre tehnice şi al felului nostru de a lucra. Această înălţime socialistă de azi este dreptul la muncă pe care noi l-am folosit din plin şi din toată inima ca să ne facem o viaţă mai bună. Drepturile noastre sînt cucerite pentru vecie — exploatarea a fost desfiinţată pentru totdeauna — dar vecia asta nu înseamnă o şedere pe loc, ci mersul înainte. Drumul nostru este în sens unic : tot ce a fost rău rămîne îndărătul nostru şi nu există întoarcere înapoi, dar tot ce este bun va fi mîine şi mai bun. Dreptul nostru la muncă eu l-aş numi dreptul la fericire, căci din muncă ne clădim noi azi toate celelalte realizări, din ea ne înălţăm traiul şi ne creştem copiii. Cu dragoste, cu mare avînt, ne legăm în faţa partidului să muncim şi mai spornic! Drapelul care va flutura pe vîrful înaltelor sonde fabricate la „1 Mai“ ne obligă să ne înălţăm munca şi nivelul nostru spiritual tot mai sus, mereu mai sus. Dumitru GIUCIUC muncitor „1 Mai“-Ploieşti proprietate obştească şi ajută pe fiecare să trăiască în demnitate. Din proprietatea asta obștească se trage proprietatea pe care o are fiecare la el în casă, mobilă, televizor, motocicletă sau ce-o mai fi, nu o proprietate cu care să-l sărăcească, să-l umilească și să-l îngenuncheze pe altul, ci o proprietate de care are nevoie pentru el, pentru nevastă şi copii, ca să trăiască plăcut şi omeneşte. Viaţa ţăranului se reazimă pe cooperativa agricolă de producţie, viaţa cetăţeanului pe proprietatea poporului asupra bogăţiilor ţării. Acum ne dă mina să vorbim despre libertate şi demnitate. Acum demnitatea, la noi înseamnă să munceşti pentru ţară, pentru ai tăi. Toţi, de toate naţiile, sîntem cetăţeni ai Republicii Socialiste România. Asta e demnitatea, mîndria noastră şi pentru asta mulţumim partidului celor ce muncesc, partidului comuniştilor. Caro! VARGA preşedintele cooperativei agricole de producţie „Viaţă Nouă“, Episcopia Bihorului PROPRIETATEA ŞI DEMNITATEA Citind proiectul de Constituţie, eu am zăbovit mult la articolele despre proprietatea cooperatistă. Cînd existau boierii, grofii şi vătafii, toată viaţa era răsucită parcă anume ca nici tu să nu trăieşti ca lumea, dar nici pe altul să nu-l laşi să trăiască , am cunoscut ţărani care se băteau pentru o palmă de pămînt, am auzit de certuri între fraţi şi pot spune că proprietatea, fie că aveai ceva, fie că n-aveai mai nimic, era o boală , te înjosea, te făcea să rîvneşti la pămîntul altuia şi te punea mereu în situaţia să nu fii sigur pe ziua de mîine. Acum sîntem ocupaţi cu avuţia noastră obştească, avem de lucru ca s-o sporim. Avem peste două mii de hectare, mii şi mii de vite şi păsări, milioane de lei; proprietatea, care era în trecut boală şi pecingine pe suflet, e azi sănătate, pentru că 9 Conferinţa organizaţiei regionale de partid Oltenia Cartea de EUGEN BARBU In ambianţa febrilă dinaintea celui de-al IV-lea Congres al partidului, punctată de conferinţe ale organizaţiilor regionale după apariţia Directivelor, de discuţii însufleţite la care participă masele de cetăţeni ai ţării noastre, iată şi proiectul noii Constituţii, găzduit cu litere festive în presa cotidiană. Am citit cu atenţie cele două pagini de text, fiind vorba de un document fundamental în viaţa socială a ţării, de schela juridică a întregii activităţi de stat. Paragrafele parcurse cu o curiozitate bine răsplătită respiră o soliditate a gîndirii, maturitate politică, o elaborare atentă, a drepturilor şi îndatoririlor cetăţenilor. Trebuie să spun că am mai apucat să fac asemenea lecturi, să mai citesc unele texte în care se vorbea despre „libertatea cetăţenilor", despre „garanţiile" oferite de regimurile trecute sub care am trăit. Mi se pare că ani de-a rîndul am învăţat la şcoală în afara „Crezului" şi multe capitole ale vechilor Constituţii, între care rinele de sorginte regală, documente ale asigurării puterii personale, camuflate sub o literatură avocăţească, cu un uşor iz romantic, cît permiteau înşiruirile de legi, de nimeni respectate, în numele cărora „libertatea de opinii" însemna „libertatea de a fi băgat la beci". „Suspendarea" acestui act fundamental, cum atît de bine o dovedeşte istoria finilor 20—44, avea spontaneitate şi se repeta într-o asemenea măsură incit şi astăzi mă mai întreb de ce era nevoie de o aparentă legalitate, cînd încălcarea drepturilor elementare ale cetăţenilor se făcea cu atîta cinism şi atit de des ? Nu voi înşira aici şirul de inechităţi săvîrşite în numele „democraţiei“ şi al „libertăţii de opinii“, nu voi aminti că „egalitatea deplină“ între cetăţenii de diferite naţionalităţi se termina cu acte arbitrare, asigurate de aceleaşi paragrafe ale „Constituţiei“ în vigoare. Unor regimuri politice „dinamice“, atîta timp cît erau în stare să stea la şubreda cîrmă a vieţii publice, textele legii fundamentale nu le conveneau şi atunci ele erau aruncate automat peste bord, lăsînd în mod făţiş loc bunului plac. Dar să nu mai vorbim despre ceea ce istoria a înmormîntat definitiv şi să trecem la discutarea noului proiect de Constituţie, rod al unnei judecăţi profunde, ce a ţinut seama de realităţile la care a ajuns România socialistă, stat suveran, independent şi unitar cum se precizează încă din primul aliniat. Ca într-o Mare Cîntare a drepturilor cucerite prin lupta maselor, proiectul precizează că „întreaga putere în Republica Socialistă România aparţine poporului, liber şi stăpîn pe soarta sa". Iată cum într-o singură frază se consfinţeşte moştenirea acelui sînge nemuritor care a curs în atitea răscoale, mai apoi la Griviţa, în „anii împotrivirii“, în lupta pentru redobîndirea suveranităţii naţionale şi răsturnarea fascismului şi în cursul încleştărilor pentru alungarea regimului burghezo - moşieresc. Articolul 3 precizează sobru că „forţa politică conducătoare a întregii societăţi este Partidul Comunist Român", lucru firesc într-o vreme cînd cele mai bune cadre din societatea noastră: muncitori, ţărani din cooperativele agricole, intelectuali cu renume internaţional, scriitori, artişti, ingineri, medici aparţin cu tot sufletul partidului, lucrînd după o disciplină liber consimţită la ridicarea patriei, la clădirea unei soarte cum încă unii dintre noi nici nu bănuiesc. (Continuare în pag. a V-a) ÎN PAGINA 3-a Reportaj de SERGIU FĂRCĂŞAN 1. 2. 3. In timp ce astronomii se întreabă dacă ne vin sau nu semnale ale unor lumi îndepărtate, in lumea lăuntrică a omului se petrec revoluţii. Savanţi pînă mai deunăzi blazaţi se grăbesc să reinscrie sufletul pe locul unu al listei miracolelor.. Idealurile — pe care presa amatoare de senzaţional le socotea cîndva un subiect prea vag — devin copilul favorit al anchetelor de actualitate. Forţa morală se afirmă ca una din cele mai mari surse de energie ale omenirii. Pe harta morală a lumii, România socialistă este azi unul din teritoriile de maximă densitate: numărul de entuziaşti pe kilometrul pătrate dintre cele mai ridicate ; climatul construcţiei noii societăţi prieşte dezvoltării omului nou. Nimeni nu poate înţelege nimic din ce se petrece în această ţară, nici în tehnică, nici în economie, nici în ambianţa spirituală, dacă nu ţine seama de natura şi forţa idealurilor care îi animă pe oameni, închipuiţi-vă insă că cineva, înarmat cu un carnet, ar pătrunde în viaţa dumneavoastră şi v-ar întreba pe nepusă masă : Care este idealul dumneavoastră de viaţă, cum s-a format el ? Socotiţi că se înfruntă în jurul dumneavoastră mai multe idealuri ? Şi dacă da, în ce constau ele ? Ce aţi avea de spus cu privire la raporturile dintre individ şi colectivitate, dintre individ şi individ, dintre principii şi fapte ? Cum vedeţi omul de mîine sau de ani, mai bine are tipul de om spre care tindeți (dumneavoastră sau copiii dumneavoastră) .