Scînteia, octombrie 1965 (Anul 34, nr. 6757-6787)

1965-10-14 / nr. 6770

UN NOU ŞANTIER­­ DE HIDROAMELIORAŢII Primele screpere au început lucrările de înălţare a digului existent în incinta Tulcea-Nu­­fărul, consemnînd deschiderea unui nou şantier de hidroame­lioraţii in nordul Dobrogei. Prin înălţarea şi reprofilarea digului pe o lungime de 12 km vor fi valorificate şi redate cir­cuitului agricol 2 460 ha. In acest scop se fac noi lucrări de desecare, se construiesc două staţii de pompare şi se extinde suprafaţa irigată. (Agerpres) ^ ORGAN Al COMITETULUI CENTRAI Al PCR Anul XXXV Nr. 6770 Joi 14 octombrie 1965 6 PAGINI - 30 BANI Rafinăria Ploieşti. Una din in­stalaţiile de distilare Foto : Gh. Vintilă BETON ARMAT SAU CONSTRUCŢII METALICE? • Unde trebuie căutat răspunsul • O problemă actuală: perfecţionarea struc­turilor metalice curente • Noutăţi teh­nice şi avantaje economice Activitatea în domeniul con­strucţiilor a căpătat în anii sese­­natului un pronunţat caracter in­dustrial, care diferă fundamental de metodele meşteşugăreşti folosite odinioară, înfăptuirea importantu­lui volum de lucrări de construc­­ţii-montaj nu era posibilă dacă munca miilor de constructori nu ar fi depăşit hotărît cadrul îngust al procedeelor tradiţionale. Indus­trializarea construcţiilor a impri­mat un ritm mai viu în toate fa­zele activităţii şantierelor care s-au transformat tot mai mult în uni­tăţi de montaj. Cel de-al IX-lea Congres al partidului a pus în faţa proiec­tanţilor şi constructorilor sarcina importantă de a promova soluţii noi, moderne, în vederea creşterii eficienţei economice a investiţiilor, scurtării duratei de execuţie a o­­biectivelor industriale şi social­­culturale. Iată de ce ei sunt pre­ocupaţi să valorifice experienţa a­­cumulată în ultimii ani, să extin­dă larg tehnica înaintată. Industrializarea construcţiilor a fost orientată spre soluţii care să permită înlocuirea unor mate­riale — îndeosebi lemn şi oţel — cărora li se poate da o valorificare superioară în alte ramuri ale eco­nomiei. A fost dezvoltată, în lu­mina acestei cerinţe, industria prefabricatelor de beton armat şi de beton precomprimat. Capacita­tea de producţie a acestei ramuri , a crescut în ultimii şase ani de aproape 7 ori. Studiile elaborate de specialişti arată că pentru numeroase categorii de construc­ţii ce vor fi ridicate în ţara noa­stră într-o perioadă relativ înde­lungată, utilizarea betonului armat rămîne principala cale de indus­trializare a lucrărilor. Dar aceasta nu înseamnă nicidecum că pot fi subestimate avantajele tehnice şi economice ale folosirii construc­ţiilor metalice. In numeroase cazuri, cînd con­­strucțiile metalice se execută în uzină, asamblate din profile eficien­te, iar pe şantiere se aplică metode moderne de îmbinare, avantajele sunt evidente faţă de betonul armat, prin rapiditatea execuţiei, reducerea nu­mărului de muncitori pe şantiere şi chiar a costului construcţiei. Tocmai de aceea, Directivele Con­gresului al IX-lea al P.C.R. subli­niază că, pe lingă folosirea betonu­lui armat, ca soluţii constructive se va extinde utilizarea construc­ţiilor metalice, precum şi a unor materiale uşoare şi eficiente. Se lărgesc astfel posibilităţile de in­dustrializare a lucrărilor de con­­strucţii-montaj din ţara noastră, se creează noi condiţii pentru în­făptuirea exemplară a planului de investiţii, în următorii cinci ani. Care sistem ar trebui să fie fo­losit cu prioritate: al betonu­lui armat, sau al construcţiilor metalice ? A da un răspuns care să pledeze exclusiv în favoarea unuia sau altuia înseamnă a privi problema în mod simplist. Nu în toate cazurile se poate aplica a­­ceeaşi soluţie. Domeniile de utili­zare raţională a structurilor meta­lice şi a celor din beton armat sunt diferite — şi tocmai de aceea adop­tarea uneia dintre aceste soluţii trebuie să se facă pe baza unei analize tehnico-economice apro­fundate pentru fiecare obiectiv în parte, ţinîndu-se seama de avanta­jele lor specifice. In cazul închide­rii halelor industriale (pereţi şi a­­coperiş), de a căror durată de rea­lizare depinde în mare măsură grăbirea intrării în producţie a noilor obiective, utilizarea elemen­telor metalice prezintă avantaje in­contestabile , este nevoie de mai puţin timp şi este posibilă dega­jarea spaţiilor tehnologice prin mărirea distanţei dintre stîlpi. Ing. Nicolae POPA directorul Institutului de proiectare pentru construcţii şi industria ma­terialelor de construcţii (Continuare în pag. a V-a) FOILETON de Nicuţă TANASEAER DE RIURENI Vlad, fiul meu cel mai mic 16 ani) a venit la mine la birou şi mi-a dat un ul­timatum : — Tăticule, dacă pină mtine nu-mi cumperi o ma­şină, mă supăr pe tine. — Ce vorbeşti domnule ? Chiar o maşină ? Una în­treagă ! — întreagă. ■— Pentru ce-ţi trebuie ? — Im­i trebuie. Eu sínt director. Sínt directorul fa­bricii de conserve din Bru­­teni-Argeș. — Cum adică ? De cînd ești tu director in sectorul conservelor ? — Nu sint chiar direc­­tor­. — Atunci ce ? Adjunct . — Sd n-o luăm mecanic. Nu sínt de-adevăratelea ; ne jucăm noi așa de-a di­rectorii. — Și cum vă jucaţi ? Ia explică-mi şi mie. — Păi ziceam că eu sunt director Giert copilul lui nenea Nedi aşa parcă-i cheamă ziceam că e in­spector la minister. Şi mai ziceam că vine la mine la fabrică săt tacă inspecţie. — Şi cum iti face fie Gică Inspecţie ! — Păi vine, se uită prin fabrică, stă de vorbă cu muncitorii, se uită in acte, că noi ziceam că avem şi acte la fabrică. — Dar nu mi-ai spus pentru ce-ţi trebuie ma­şina ? — Ca să-l aduc pe In­spector de la Bucureşti la mine, la Biureni. Cu fa­milia. — Care familie ! — Păi ziceam că Gică e însurat şi are şi un copil. — Şi un Inspecţie vine cu nevasta şi copilul ? Cine a mai pomenit una ca asta ! — Da’ acum nu vine in inspecţie. Mata nu înţelegi. Acum vine un concediu de odihnă — Păi dacă-i concediu, ce obligaţii ai tu ca direc­tor de fabrică ! — Uite că am. Şi încă ce bătaie de cap... Trebuie să le fac rost de o cameră la Govora, maşina trebuie să stea la dispoziţia lui ca să-i aducă de la Bucureşti la Govora şi de la Govora la cantina fabricii... Şi unde mai pui că maşina trebuie să-l plimbe familia, să vadă şi ea frumuseţile patriei. Este ! — Nu prea este. Eu mi-aş fi cumpărat maşină dacă aveai nevoie de ea pentru treburile fabricii. Dar ca să-i pui la dispoziţie in­spectorului maşina fabricii pentru concediu, asta nu accept. Nu-ţi cumpăr. — De ce te-amesteci tu ? Aşa e jocul. Gică ştie mai bine ca tine. Aşa a făcut şi tăticul Iul cind a fost cu familia la fabrica din Riureni. Aia adevărată. Şi a zis tăticul Iul că dacă o să petreacă bine concediul, o să aibă şi el grijă de di­rector... — Măi Vlăduţ, mie nu-mi place jocul ăsta al vostru. — Nici mie nu-mi place dar dacă nu-mi cumperi maşina. Gică al Iul nenea Nedi nu se mai joacă cu mine. Hai, tăticule, nu-mi mai face greutăţi in mun­că... Mai am şi alte chestii de rezolvat. Ce ştii mata... — Ce chestii ? — Păi vine un concediu cu familia lui Gică şi o funcţionară de la Contro­lul financiar Intern al mi­nisterului. Cu soţul ei şi cu doi copii. Şi lor trebuie să le dăm min­­care. Tot la cantina fa­bricii, l-am trimis pe „directo­rul" meu să-mi cumpere nişte ţigări. Intre timp am dat un telefon la Direcţia generală a conservelor şi produselor zaharoase din Ministerul Industriei Ali­mentare. — Aloi Unde l-aş putea găsi pe tovarăşul Nedil — Căutaţi-1 la organiza­rea şi normarea muncii. E şeful serviciului, l-am găsit. — Alo ! Tovarășul Ne­di ? Eu sunt tatăl lui Vlă­­duț. Știti care Vlăduț, prietenul copilului d-voas­­tră. Vreau să vă întreb ceva ! Ati petrecut cumva concediul împreună cu fa­milia și cu o alta familie din minister la Govora ? — Da, a fost foarte plă­cut. Dar de ce vă intere­sează ! — Să vedemi. Medicul mi-a prescris şi mie trata­­ ment la Govora şl aer de Riureni. La anul v-aş ruga să mă treceţi şi pe mine pe listă. Să fim cit mai mulţi... Pag. l­l­a Ancheta Interna­ţională a „Scînteii“ ELECTRONICA AZI ŞI MIINE VIAŢA CULTURALĂ — Puncte de vedere despre muzica uşoară — însemnări pe mar­ginea unor poves­tiri şi nuvele — Atenţiune ! Pri­vitorii sunt copii Portul Brăila. In cabina macaralei de mare capacitate Foto : Agerpres INSTANTANEE HAGI TUDOSE Unii sînt scumpi la vorbă, la alţii apune soarele pînă-şi deschid băierile pungii pentru un gologan; cunoaştem şi cîţiva care, aidoma ce­lui cu posmagii din poveste, se zgîrcesc la eforturi. Alţii sînt zgîr­­ciţi cu spaţiul. Dar e oare asta în­totdeauna o meteahnă ? Să intrăm în magazinul cu autoservire de lingă Arcul de Triumf. La prima vedere, parcă e la fel cu toate celelalte: coşuleţe de plastic la intrare, gondole, „coridoare" şer­puind printre ziduri de borcane, cutii şi sticle. Şi totuşi, simţi că nu e la fel. Ai făcut primii paşi, te-ai uitat cum sînt expuse mărfu­rile şi înţelegi că cineva s-a gîndit minuţios la utilizarea cît mai ra­ţională, cît mai eficientă, a spa­ţiului disponibil. E evident că la amplasarea stivelor pe margini, a gondolelor în trepte sau a celor circulare, a rafturilor şi altor ste- ŞI SPAJIUL loje de expunere au patronat com­pasul, echerul, rigla, calculul rigu­ros al suprafeţelor, dar şi criteriul unui echilibru al volumelor şi for­melor. Fiecare centimetru e pus la contribuţie. Rezultatul: la auto­servire 700 de sortimente invită pe cumpărători. Fondul de mărfuri e apreciabil. Şi toate — într-o sală de expunere ceva mai mare de o sută de metri pătraţi ! La intrare — două raioane faţă-n faţă, de desfacere a cărnii şi de dulciuri — (unde găseşti şi cafea, şi lame de ras, şi ţigări etc.). In unitate, de-a lungul unui perete, alte raioane, pline, semipreparate, brinzeturi, mezeluri, în curte, le­gume, produse de cofetărie. Cum s-a găsit loc pentru toate, de vre­me ce e vorba de o casă veche, care n-a fost anume creată pentru comerţ ? Un prim efect al drămu­irii spaţiului, al gospodăririi fiecă­rui centiimetru : cetăţenii îşi pot face mai toate cumpărăturile in­tr-un singur loc, fără să umble cu sacoşele de colo-colo, se asigură o deservire cuprinzătoare, mai bună şi mai completă, la nivelul cerinţelor puse azi în faţa comer­ţului. Sigur, sunt şi oameni generoşi pe lumea asta. Fie şefi de unităţi, fie din Direcţiile comerciale ale sfaturilor populare, ei sînt filotimi şi largi la pungă cînd e vorba de spaţiul comercial. Avem magazine noi, mari, în multe însă spaţiul este pur şi simplu risipit, irosit. Sînt semănate cîteva gondole, pe gondole cîteva sortimente de borcane — şi în rest spaţiu să poţi organiza un cadril. Ce se întîmplă însă uneori ? Scrie afară pe firmă: lapte ? Atunci e sfînt. înăuntru e musai numai lapte să fie. Că exis­tă spaţiu şi pentru o plăcintărie, sau chifle şi cornuri, produse de patiserie — se poate. Dar firma e­ firmă ! La un magazin din Capita­lă, la raionul cu cafea neagră se vinde şi cîte o ţigară bună. Cafeaua merge perfect cu ţigara ! De ce n-ar merge o plăcintă cu un pahar de lapte ? E numai un exemplu „Generosul“ e înclinat să priveas­că spaţiul ca o noţiune abstractă. Pentru el, spaţiul e ceva nepipăibil, o idee, ceva fără o valoare econo­mică precisă. El uită că principalul criteriu in comerţ este o eficienţă ridicată, obţinută prin asigurarea unui fond substanţial, variat, de mărfuri, o deservire rapidă şi ci­vilizată, mijloace moderne de ex­punere şi vînzare. Unul din ele­mente este spaţiul chivernisit cu chibzuinţă, gîndit spre a i se da o utilizare cît mai raţională. Cei generoşi, risipitori cu spaţiul sînt, în fond, zgîrciţi cu cumpărătorii şi cerinţele lor. Nu e de preferat, în cazul acesta, un Hagi-Tudose al spaţiului ? Face treabă mai bună. V. SEBASTIAN RAIONUL HAŢEG De ce pe cimp şi nu in ferme ? • Un „rest" care­­întăreşte greu • Aşa-i obiceiul dar e oare bun? • Finul aşteaptă zăpada la munte... cauza 7 Tovarăşii de la consiliul agricol raional răspund invariabil: „Nu avem suficiente furaje“. Dar s-a întreprins oare ceea ce e nece­sar pentru asigurarea lor ? Trebuie spus în primul rînd că în raionul Haţeg fînurile nu se bu­cură de preţuirea cuvenită. Consi­liul agricol raional, conducerile unor cooperative agricole au negli­jat problema recoltării şi depozi­tării lor. Este adevărat că în vară, în urma unei analize efectuate de biroul Comitetului regional de partid Hunedoara, s-au stabilit măsuri pentru îndreptarea situaţiei. In raion a fost trimis un colectiv de specialişti care să sprijine fie­care cooperativă în această direc­ţie. S-au obţinut şi unele rezultate bune. Cooperativele agricole din Boşorod, Sîntămăria Orlea, oraşul Haţeg şi altele au strîns cu grijă toate nutreţurile. Animalele lor vor avea în timpul iernii hrană îndes­tulătoare. Dar asemenea exemple se numă­ră pe degete. La Sarmisegetuza, cooperativă care dispune de nu mai puţin de 1 700 ha de păşune şi de 820 ha fineţe naturale, se constată acum, în prag de iarnă, un deficit de 670 tone de fin. Inginerul coo­perativei, tov. Gheorghe Dauer­­bach, ne informează că anul acesta final a fost bun şi că s-a strîns o bună parte din el. Foarte frumos, dar unde este restul ? Şi trebuie precizat că acest „rest“ cîntăreşte de două ori mai mult. — Se află pe cîmp şi sus la mun­te, făcut căpiţe, ni se răspunde. Nu-l vom aduce decit la iarnă. Aşa-i obiceiul la noi... E un obicei greşit. Animalele trebuie hrănite la fermă. Ele nu se mulţumesc că finul stă undeva pe cîmp sau la munte. Dealtminteri, finul care „stă la munte“, se află în bătaia ploilor, a zăpezilor şi vîn­­turilor şi, ca atare, se degradează repede. Poate că, într-o bună zi, nici nu mai merită să fie adus. Situaţia de la Sarmisegetuza nu constituie un caz aparte. Şi la coo­perativa din Clopotiva constaţi că preşedintele, tov. Dumitru Băbău, şi tov. Adam Avrămoni, secretarul organizaţiei de partid, sunt foarte liniştiţi că finul stă undeva pe cîmp şi nu pare să-i îngrijoreze faptul că balanţa furajeră indică un minus de 250 de tone. Preşe­dintele cooperativei de la Rîu Alb, tov. Iosif Mateşoi, aşteaptă şi el sosirea iernii pentru a aduce finul de pe cîmp la ferme. Exemple asemănătoare întîlnim şi în cooperative în care, potrivit Ţara Haţegului, regiune cu o ve­che tradiţie în creşterea animale­lor, dispune de condiţii naturale favorabile pentru dezvoltarea zoo­tehniei. Numai fîneţele ocupă pes­te 12 000 ha. Aşadar, o sursă bo­gată de furaje valoroase. Cu toate acestea, cooperativele agricole din raionul Haţeg n-au ajuns să aibă pînă acum un efectiv de animale corespunzător, iar producţiile de lapte şi carne sunt mici. Care să fie tov, inginer Octavian Bona, preşe­dintele consiliului agricol raional, lucrurile „merg bine“. Este vorba de cooperativele din Unirea, Dem­­sus, Toteşti, Nucşoara, Rîu Bărbat, unde balanţa furajeră înregistrea­ză minusuri de sute de tone de fin, în vreme ce recolta bună din acest an a fost în parte risipită. Cositul s-a făcut tîrziu sau deloc, iar strînsul şi transportul au fost la fel de neglijate. După ultimele si­tuaţii, pe întreg raionul, 220 ha au rămas necosite, iar pe cîmp se mai află recolta de pe cel puţin 3 000 ha. Se pare că şi aceste „situaţii“, deloc încurajatoare, prezintă o i­­magine mai trandafirie decit rea­litatea. Dacă întrebi la consiliul agricol raional sau la comitetul raional de partid de ce se neglijează strînsul furajelor, se răspunde că e de vină... secerişul, treieratul, campa­nia de toamnă. Dar în alte raioane cum s-au putut îmbina toate aceste acţiuni de sezon ? In paranteză fie spus, nici recoltatul şi însămînţa­­tul nu strălucesc printr-o bună or­ganizare. După cum am mai arătat, pro­blema furajelor a fost examinata şi în vară, s-a primit şi sprijin din partea comitetului regional de par­tid, dar rezultate practice nu se văd încă. Dat fiind că iarna pe care o tot așteaptă conducătorii u­­nor cooperative agricole se apropie, n-ar fi în sfîrșit cazul să se între­prindă fără întîrziere tot ce este necesar pentru asigurarea furaje­lor? Laurențiu VISKI coresp. „Scînteii" Primul din seria troleibuzelor cu remorcă pe străzile Capitalei Foto : M. Cioc In ziarul de azi I Viața de partid Universitatea fără amfiteatre (pag. a II-a) I S P O R T Etapa de ieri la fotbal (pag. a V-a) 12 78 38... Nu e un secret că printre noi există şi oameni distraţi. Se întîmplă chiar ca cineva să uite adresa de acasă sau numărul de telefon. Fireşte că asemenea cazuri sînt rare şi ele oferă mai curînd material pentru anecdote. Există însă şi întîmplări mai frecvente, de ordinul sutelor pe lună, al miilor pe an, a căror contabi­litate se poartă cu precizie. Cine ţine „contabilitatea oa­menilor distraţi" ? Un modest funcţionar al I.T.B. De fapt nu e vorba de o evidenţă a „dis­traţilor“, ci a obiectelor rătă­cite de ei prin tramvaie, tro­leibuze şi autobuze. în mod obişnuit, cîteva ore mai tîrziu itebiştii le vor depune la „Bi­roul de obiecte găsite" al I.T.B. (telefon : 12 78 38), unde obiec­tele vor fi înregistrate şi ţinute la dispoziţia păgubaşului. Colecţia de obiecte găsite în vehicolele transportului în comun oferă priveliştea unui muzeu puţin obişnuit şi foarte eterogen. Unele obiecte pier­dute ies cu totul din comun şi te îndeamnă la diferite reflec­ţii. Te întrebi, bunăoară, cum a putut fi pierdut sau uitat în tramvai un cufăr de dimen­siuni respectabile sau un darac de lină. Şi totuşi ele au fost uitate cu adevărat. Un altul a „pierdut" un coş cu gogoşari. Din textele pieselor „Medeea“ şi „Antigona" de Anouilh, uitate intr-un trolei­buz al liniei 81, s-a putut de­duce cu destulă probabilitate, înainte de apariţia afişelor care anunţă premiera, la ce teatru se vor pune aceste piese în scenă. Examinînd colecţia obiecte­lor pierdute se pot stabili şi anumite „legităţi". Vara se pierd un mare număr ochelari­­ de soare. Iarna — mănuşi, fu­lare. Toamna — damigene, bidoane, canistre. Mai mult goale... Veste, jachete, manta­le de ploaie se uită de obicei la trecerea de la anotimpul cald la rece şi invers. Alte o­­biecte sunt cu totul neutre faţă de anotimp — serviete, poşete, sacoşe, cărţi, stilouri, ceasuri, brichete, verighete, tablouri, rame, coşuri, saci... Acestea din urmă conţin deseori pro­duse alimentare perisabile. Ele se predau cantinei I. T. B., iar cel care le-a uitat, poate primi contravaloarea lor. Un obiect care de-a dreptul te invită să-l uiţi in tramvai pare să fie umbrela. Există la acest birou o colecţie întrea­gă de cele mai diferite mode­le şi dimensiuni. Un lucru e inexplicabil : de ce numărul acelora care vin să-şi caute lucrurile pierdute sau uitate este atît de mic ? Numai aproximativ 50 la sută din obiecte se ridică. Sau nu ştiu unii unde şi le-au pierdut (ceea ce e mai greu de presu­pus în cazul cufărului volumi­nos de care am amintit mai sus), sau nici nu se gîndesc că le-ar mai putea regăsi. Gre­şesc. Şi intr-un caz şi în celă­lalt, un telefon la numărul in­dicat mai sus, nu strică. Aşa­dar, reţineţi : 12 78 38. Al. PLAIEŞU

Next