Scînteia, februarie 1966 (Anul 35, nr. 6878-6905)

1966-02-01 / nr. 6878

Anul XXXV Hr. 6878 Activul de partid din întreprinde­rile şi instituţiile de construcţii din regiunea Ploieşti analizează: Recent, comitetul regional Plo­ieşti al P.C.R. a organizat o şe­dinţă de lucru cu activul de partid din întreprinderile şi Instituţiile de construcţii. Dezbaterile care au avut loc pe marginea referatu­lui prezentat au constituit un pri­lej pentru conturarea unor direc­ţii esenţiale ale îmbunătăţirii ac­tivităţii în sectorul construcţiilor, în lumina sarcinilor prevăzute de Directivele celui de-al IX-lea Congres al partidului. Ce proble­me mai importante au fost relie­fate de participanţii la şedinţă ? Ce vizează propunerile făcute ? 1. Proiectarea sa devină cu adevărat vioara întîi... Din dezbateri s-a desprins o concluzie esenţială în ce priveşte asigurarea documentaţiei tehnice pentru noile investiţii: proiecta­rea să fie în toate cazurile cu un pas Înaintea execuţiei, Incit ea să ofere constructorilor posibilitatea practică de a pregăti şi începe la timp lu­crările, de a organiza munca în cele mai bune condiţii. De ce se pune cu acuitate o asemenea proble­mă ? Planificarea lucrărilor de proiectare se face în unele cazuri cu mari întîrzieri, din care cauză nu se asigură decalajul necesar între proiectare şi execuţie, nu se respectă termenele de predare a documentaţiei tehnice. „La prima vedere s-ar părea că, începînd o lucrare de investiţie fără a avea toate proiectele, s-ar cîştiga timp , a arătat ing. Gheorghe Dumi­­trescu, directorul întreprinderii şantiere construcţii-montaj Brazi. Ne amăgim singuri. In practică s-a dovedit, nu o dată, că lipsa decalajului între proiectare şi în­ceperea construcţiei generează greutăţi în execuţia lucrărilor. După părerea mea, este absolut necesar ca ministerele titulare de investiţii să asigure o coordonare ri­guroasă a activității de proiectare cu cea de construcţii-montaj, precizînd din timp temele de proiectare. Gra­ficele de contractare a proiectelor ar trebui să prevadă termene de predare a acestora în avans, în­­lăturîndu-se cu desăvîrșire orice posibilitate de modificare pe par­curs a termenelor. Și încă o pro­punere. Consider că sunt necesare măsuri mai hotărâte care să interzică prevederea în proiecte a unor uti­laje și materiale care până la urmă nu pot fi procurate , așa cum pro­cedează în cazul nostru IPROCHIM. Aceasta ne creează nouă, con­structorilor, mari dificultăţi după începerea lucrărilor. Se ajunge la un adevărat dans al hîr­­tiilor, la nenumărate discuţii între constructor, beneficiar şi proiectant pentru a se clarifica ceea ce se putea înlătura prin­­tr-un studiu temeinic, încă de la planşetă. Nu exagerez, dar au fost cazuri cînd timp de 2—3 luni ca­dre de conducere ale întreprinde­rii au întocmit fel de fel de adre­se şi memorii justificative pentru proiectanţi, privind inexistenţa unor utilaje sau materiale prevă­zute în documentaţii, în loc să se ocupe de organizarea şi mersul lucrărilor“. O problemă mult discutată a fost activitatea internă a organi­zaţiilor de proiectare. In şedință s-a arătat că la C.S.A.P.C., la In­stitutul de proiectări foraj-extrac­ jWW—MM­M. ............MW......... ..............■SUIM .......... de adunările generale ale cooperativelor agricole de producţie ţărănimea DEZBATE CU ÎNSUFLEŢIRE NOILE DOCUMENTE PRIVITOARE LA DEZVOLTAREA AGRICULTURII - n n 1 i- 1- n ,■ 1- i- -■ v I .............. --*■ ţie şi Institutul de proiectări pen­tru instalaţii petroliere, precum şi la unele institute departamentale există încă mari rezerve de folosi­re mai bună a potenţialului de proiectare existent şi de creştere a productivităţii muncii. „Intr-a­devăr — a spus ing. Ion Miroşescu, directorul D.S.A.P.C. din regiunea Ploieşti — în activitatea noas­tră mai sunt rezerve nevalo­rificate. Dar problema care se pune este : elf timp planul direc-Nicolae CUCUI (Continuare in pag. a V-a) Măsurile ce se impun şi neajunsurile ce se cer înlăturate pentru îmbunătăţirea activităţii în domeniul construcţiilor Mărfi 1 februarie 1966 6 PAGINI — 30 BANI !*»»»»■ MMIwvwtiMVW!!.. .'v '.IiI"t'i■ |»|IiMiiwiwtmii : DIN LUMEA URSĂ • Străvechi comori ale artei: Măștile africane . + • RITORUL va ammm LOCUINȚE . SUBMARINE ? • Indienii San Bias Cum va fi vremea in februarie Am adresat tovarăşei Lidia RAHAU, şefa laboratorului de prevederi de lungă durată din Institutul meteorolo­gic, rugămintea de a face o prognoză a timpului pentru februarie. In primele zile ale acestei luni se va semnala o încălzire lentă, datorită în special înseminării din timpul zilei şi unui transport de mase de aer ceva mai cald din vest. In regiunile din nord se vor semnala ninsori slabe. In con­tinuare, în intervalul dintre 7 şi 12 fe­bruarie vremea se va răci, începînd din nordul tării. Vor cădea ninsori temporare. Mijlocul lunii se va carac­teriza prin vreme schimbătoare, nin­sori locale, vînt potrivit din nord. In a treia săptămină a lunii vremea de­vine umedă şi ceţoasă, vor cădea pre­cipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Temperatura aerului va înregistra creşteri uşoare, în ultimul interval al lunii, vremea va fi rece la început, apoi în curs de încălzire treptată, cu cer variabil, dar mai mult acoperit. INSTANTANEE ___________________ INVESTIŢIA DE FANTEZIE sau cîteva cuvinte despre personalitatea magazinelor Intr-o dimineaţă în­sorită dintre două nin­sori, am intrat cu prie­tenul meu, profesorul, intr-un magazin puţin cam ciudat de pe Dd. Magheru. Aspectul era modern, dar frapa con­trastul dintre mărfuri, instrumente muzicale, discuri, partituri și, la un stand aparte, sticle de vin, bomboane și cio­colată. — Ce idei! am excla­mat. Muzică și vin. •— Te supără această asociere ? m-a întrebat profesorul. Muzica și vi­nul merg cîteodată des­tul de bine împreună... — Trebuie să recu­noști că e o ciudățenie. „Băbeasca" de Nicorești sau Rieslingul de Tîrna­­ve, alături de muzica lui Enescu sau a lui Bach mi se pare un gest cam nepotrivit. Intr-un ast­fel de decor, dacă s-ar merge pe linia „muzică și vin" s-ar potrivi mai curînd naiul lui Pan și cobza lui Barbu Lăuta­­ru. Dar partituri din Beethoven cu caramele şi vin de Dealul Mare... — Cred că exagerezi, m-a întrerupt profeso­rul. E totuşi o idee, cu un sîmbure de originali­tate, o intenţie de inedit şi de surpriză. — Consideri că un magazin, comerţul în genere, trebuie să ofe­re mărfuri sau sur­prize ? — Cred că un maga­zin, mai ales un maga­zin central, trebuie să-și caute un profil, o personalitate. Banalita­tea, imaginea stereoti­pă obosesc, diversita­tea, elementul surpriză dimpotrivă, atrag ochiul, stimulează curiozitatea, te determină să cumperi nu numai obiectul pen­tru care ai intrat în ma­gazin, ci și altul, sau al­tele descoperite în mod neașteptat. — Ce-ai zice dacă in­­trînd într-un magazin alimentar ai descoperi reproduceri după To­­nitza ? — Ar fi o impietate. Originalitatea nu în­seamnă stridentă. Dar, uite, chiar peste drum, la magazinul „Eva“, m-ar surprinde plăcut o suită de reproduceri, de la Venus din Millo la surîsul Giocondei, ori la ţărăncile lui Grigorescu. Sau, iată, aş cumpăra cărţi de la mereu a­­ceeaşi librărie dacă prin­tre rafturile ei aş descoperi două-trei mă­suţe şi cîteva fotolii, un colţ tihnit, destinat lec­turii. Nu mai vorbesc de aspecte utilitare — sa găseşti un stand cu re­viste de modă la maga­zine de produse textile, cele necesare croşetatu­lui la centrele de des­facere a lînii — şi aşa mai departe. Asemenea magazine, cu mărfuri adiacente, complementare, m-ar a­­trage prin farmecul lor aparte, prin personali­tatea lor. Evident că a­­menajarea acestora ar presupune bun gust şi chiar puţin rafinament din partea artiştilor de­coratori. — Dar la rentabilita­tea magazinelor te-ai gîndit ? — Tocmai. Cifrele cresc în raport direct cu investiţia de fante­zie şi bun gust. Paul DIACONESCU TINERETUL — izvor bogat de energii şi talente pentru cercetarea ştiinţifică de prof. univ. Ioan URSU, membru corespondent al Academiei In cadrul marilor sarcini puse de par­tid pentru dezvolta­rea ştiinţei româneşti, o condiţie esenţială a progresului rezidă în formarea şi promova­rea tinerelor cadre de cercetători. Rolul tinerilor cercetători este astăzi deosebit de important, în con­junctura specifică a ştiinţei contemporane şi cu atît mai mult la noi în ţară, unde nu­mărul specialiştilor formaţi în trecut este relativ redus şi unde tineretul are o mare pondere în armata de cercetători — ca urmare a dezvoltării ample şi vertiginoase a î­nvăţămîntului, a apariţiei unor ramuri cu totul noi ale ştiin­ţei, în care, prin for­ţa lucrurilor, covîrşi­­toarea majoritate a cercetătorilor o for­mează tineretul. Contingentele de ti­neri vin cu atributele generoase de energii proaspete şi entu­ziasm creator, recep­tivitate şi îndrăznea­lă în gîndire, cu do­rinţa de afirmare şi de cunoaştere aflată în stadii de incan­descenţă — adău­gind astfel noi aflu­xuri de forţe detaşa­mentelor valoroa­se de cercetă­tori mai vîrstnici. A­­ceastă forţă nu poate şi nu trebuie consi­derată doar ca auxi­liară sau exclusiv ca o premisă a viitoru­lui. Istoria progresu­lui ştiinţific arată că nu este o lege ca re­zultatele mari, des­coperirile şi invenţiile de mare însemnătate ştiinţifică să fie inac­cesibile tineretului. Dacă ar fi să ne li­mităm numai la ţara noastră, putem cita printre alţii pe Gogu Constantinescu, Aurel Vlaicu, Emil Racovi­­ţă, Janos Bolyai sau Victor Babeş care, ca tineri cercetători, la vîrste cuprinse în­tre 20 şi 30 de ani, au prefigurat sau chiar realizat lucrările şi descoperirile funda­mentale ale vieţii lor. După părerea mea, piatra unghiulară a promovării tinerilor cercetători o consti­tuie încredinţarea de sarcini majore în munca ştiinţifică. E­­xistă încă nu puţine situaţii cînd tineri, cercetători valoroşi, care şi-au dovedit pregătirea şi maturi­tatea ştiinţifică, se o­­cupă în cadrul insti­tutelor, catedrelor, la­boratoarelor de lu­crări minore, perife­rice, nu primesc lu­crări de bază în con­ducere şi răspundere directă. Fireşte că a­­semenea situaţii stîn­­jenesc afirmarea tine­rilor înzestraţi, duc la fenomene de vegeta­re. Or, realitatea este că nu trebuie să ne temem că lipsa de experienţă ar duce inevitabil la compro­miterea unor lucrări sau cercetări de mare importanţă , se poate exercita un control eficient, tema încre­dinţată se poate ur­mări pe parcurs, se poate interveni a­­tunci cînd situaţia o cere. îmbinarea ar­monioasă dintre în­drăzneala creatoare, spiritul noului — atît de caracteristice ge­neraţiei tinere — şi maturitatea, înalta competenţă a celor cu o îndelungată ex­perienţă în activi­tatea de cercetare, reprezintă un factor sigur de succes. Pe linia unor asemenea rezultate aş vrea să menţionez lucrările de rezonanţă magne­tică în monocristale semiconductoare, e­­laborate de tineri cercetători din colec­tivul de „Corp solid* de la Universitatea din Cluj, printre care Barbur Ioan, Nistor (Continuare In pag. a V-a) Sa lucrează Intern la construcţia noului furnal de 1000 mp de la Com­binatul siderurgic Hunedoara Foto : A. Cartojan La aniversarea luptelor din 1933 ale muncitorilor petrolişti din Valea Prahovei 0 PAGINĂ EROICĂ DIN ISTORIA MIŞCĂRII NOASTRE MUNCITOREŞTI 9 9 Istoria glorioasă a mişcării mun­citoreşti din ţara noastră, istoria Partidului Comunist Român, con­ducătorul încercat al poporului, constituie un izvor nesecat de în­văţăminte, de educaţie comunistă, patriotică pentru generaţiile de azi, ca şi pentru generaţiile vii­toare. Una din paginile luminoase ale luptei revoluţionare a proletariatu­lui din ţara noastră o constituie luptele muncitorilor petrolişti din ianuarie-februarie 1933 organizate şi conduse de partidul comunist, de la care se împlinesc zilele aces­tea 33 de ani. In aceeaşi perioadă cu luptele petroliştilor au avut loc luptele ceferiştilor, desfăşurate în Bucureşti, precum şi în alte centre din ţară şi care au culminat cu puternicele acţiuni muncitoreşti de la Griviţa din 15—16 februarie. Luptele acestor importante de­taşamente ale proletariatului nos­tru — muncitorimea ceferistă şi petrolistă — s-au influenţat reci­proc. Aceste lupte au fost expresia profundelor frămîntări sociale din perioada crizei economice din 1929—1933 care au cuprins, alături de muncitori, pături largi ale populaţiei — ţărănimea, funcţio­narii publici, micii meseriaşi, pen­sionari, intelectuali etc — crunt lovite de politica „curbelor de sa­crificii“, de impozitele tot mai a­­păsătoare, de neplata la timp a salariilor, scumpete. Ele au fost în acelaşi timp expresia protestului viguros împotriva politicii burghe­ziei şi moşierimii de înfeudare a ţării faţă de monopolurile străine, al hotărîrii maselor muncitoare de a apăra suveranitatea şi indepen­denţa ţării. Toate acestea au im­primat luptelor din ianuarie — fe­bruarie 1933 un pronunţat carac­ter antiimperialist. Caracterul lor combativ, formele de organizare şi metodele folosite au făcut ca aceste lupte să ocupe un loc de frunte în istoria mişcării munci­toreşti din România. In anii crizei economice din 1929—1933 s-a accentuat depen­denţa economiei naţionale faţă de capitalul monopolist străin. Acest fapt s-a manifestat deosebit de evident în industria petrolieră. Ast­fel, modificarea în anul 1929 a le­gii minelor, înlesnind şi mai mult pătrunderea capitalului străin, a dus la declanşarea unei adevărate ofensive pentru acapararea indus­triei de petrol din România. Apro­ximativ 3/4 din capitalul investit în această ramură era capital străin. Restrîngînd producţia de petrol în ţările în care preţul de cost era mai ridicat, marile trusturi inten­sificau exploatarea lui în ţările unde îl puteau obţine la pre­ţuri mult mai reduse, printre care şi România. In anii cri­zei, cantitatea de produse pe­troliere româneşti exportate s-a dublat, în timp ce preţul acestora a scăzut în fiecare an. Dacă în 1928 o tonă de ţiţei costa 1715 lei, în 1932 preţul unei tone scăzuse la­­ 398 lei. Jefuirea sălbatică a zăcă­mintelor de petrol, reducerea la maximum a investiţiilor au permis societăţilor petroliere să-şi asigure chiar în condiţiile crizei profituri fabuloase. Pentru a menţine profiturile la un nivel ridicat, capitaliştii au in­tensificat în aceşti ani şi mai mult exploatarea muncitorilor petrolişti, au aplicat în repetate rînduri re­duceri de salarii. Societăţile practi­cau pe scară largă sistemul conce­dierilor şi reprimirii muncitorilor calificaţi, ca muncitori necalificaţi cu salarii mai mici. De asemenea, prin generalizarea sistemului mun­cii „prin rotaţie“ s-a ajuns ca la începutul anului 1933 cele mai mul­te categorii de muncitori petrolişti să lucreze între 12 şi 15 zile pe lună. La sfîrşitul anului 1932, după îndelungate tratative, reprezen­tanţii trusturilor petroliere din a­­proape toate ţările capitaliste pro­ducătoare, pentru a opri declinul preţurilor, au semnat la Pa­ris acordul cu privire la re­­strîngerea producţiei de pe­trol. România a aderat şi ea la acest acord care urma să intre în vigoare la începutul anului 1933. Aplicarea lui însemna micşorarea producţiei de ţiţei cu 30 la sută, concedierea a 25 la sută din nu­mărul muncitorilor, reducerea la jumătate a salariilor celor rămaşi la lucru, înrăutăţirea continuă a condi­ţiilor de muncă şi de trai ale mun­citorilor petrolişti, precum şi noul atac asupra drepturilor lor, ca urmare a intrării în vigoare a a­­cordului încheiat la Paris, a ridicat la luptă muncitorimea petrolistă împotriva stăpînilor autohtoni şi străini ai industriei petroliere. A­­ nda GREGORIAN Nicolae POPESCU doctor în istorie (Continuare in pag. a II-a) ★ T­ELEGRAMĂ Tovarăşului JÁNOS KÁDÁR Prim-secretar al C.C. al PM.S.U. Tovarăşului ISTVÁN DOBI Preşedintele Consiliului Prezidenţial al R. P. Ungar­ Tovarăşului GYULA KÁLLAI Preşedintele Guvernului Revoluţionar Muncitoresc Ţărănesc Ungar Budapesta Dragi tovarăşi, Cu prilejul celei de-a XX-a aniversări a proclamării Republicii Populare Ungare, în numele Comitetului Central al Partidului Comu­nist Român, al Consiliului de Stat, al Consiliului de Miniştri al Repu­blicii Socialiste România, al poporului român şi al nostru personal, vă transmitem dv. şi prin dv. poporului ungar un călduros salut to­vărăşesc şi cele mai cordiale felicitări. Poporul român se bucură din toată inima de succesele însemnate obţinute de poporul frate ungar, sub conducerea Partidului Munci­toresc Socialist Ungar, în dezvoltarea economiei şi culturii socialiste, în cei douăzeci de ani ai Republicii Populare Ungare. Constatăm cu satisfacţie că între ţările şi partidele noastre s-au statornicit şi se dezvoltă neîntrerupt relaţii de prietenie şi colaborare frăţească în folosul ambelor noastre popoare, al unităţii ţărilor socia­liste şi mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, al cauzei so­cialismului şi păcii în lume. Vă urăm din toată inima, dumneavoastră şi întregului popor ungar, noi şi mari succese în activitatea consacrată înfloririi continue a Unga­riei socialiste. NICOLAE CEAUŞESCU CHIVU STOICA Secretar general Preşedintele al Comitetului Central Consiliului de Stat al Partidului Comunist Român al Republicii Socialiste România ION GHEORGHE MAURER Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România INTERNAŢIONALĂ Sfidînd protesta!® opi­niei publice mondiale S.U.A. au reluat bombardamentele asupra R. D. Vietnam Să se pună capăt acţiunilor agresive împotriva poporului vietnamez! • Lupta grevistă con­tinuă să se extindă (Corespondenţă din Atena) mmm mm mmm mmm mmm . s una I ! Noul chip I al Bull Ringului J medieval Uneori, cînd circulația intensă în­fundă străzile înguste ale Londrei, traversarea orașului poate dura cam tot atît cît îi trebuie unui „Jaguar* grăbit să parcurgă distanța de 105 mile pînă la_ Birmingham. CalcululI era valabil pînă la recenta intro­ducere a limitei de viteză de 70 mile pe oră pe autostradă. Călăto-I rului rezonabil îi ajunge însă și atî­­ta, fiind mai cu seamă încurajat de statisticile care arată o scădere a nu-I mărului de accidente rutiere. Autostrada britanică, una din cele mai bune din Europa, nu îşi oferă­ decît rareori peisaje ; culoarele as­­faltate sînt făcute pentru ocolirea localităților și înghiţirea rapidă a milelor. Dacă însă treburile la Bir­mingham nu sînt presante, amatorii pot renunța uşor la monotonia auto­străzii M-1, luînd drumul Oxfordu­­lui, pe şoseaua A-40, şerpuind prin vechi orăşele pitoreşti şi dealuri verzi. Pe la răspînfii, întîlneşti une­ori hanuri mici aplecate pe o coastă, de bătrîneţe, dar păstrate cu grijă muzeistică şi purtînd cel mai frec­vent numele de „White horse’ adi­că : „La calul bălan*. Se zice că drumețiile au întotdeauna ceva co­mun, indiferent de țară și de oa­meni. Liviu RODESCU (Continuare în pag. a VI-a) I­I I i

Next