Scînteia, februarie 1967 (Anul 36, nr. 7239-7266)

1967-02-01 / nr. 7239

Anul XXXVI Nr. 7239­­ Miercuri 1 februarie 1967 6 PAGINI — 30 BANI Cresterea produsului social. ■108,9 Cresterea venitului nation __ 107.9 PRACTICI NEECONOMICE ÎN APROVIZIONAREA INDUSTRIALĂ Contractul economic, în momentul cînd a fost semnat, devine lege, cu obli­gaţii stricte atît din partea furnizorilor, cit şi a întreprinderilor beneficiare. El este de natură să asigure respectarea disciplinei de plan, precum şi aprovizio­narea ritmică a procesului de producţie, să permită livrarea uniformă şi de bună calitate a produselor, constituirea de stocuri minime necesare­­ pe total şi pe sortimente. Determinării cât mai exacte a necesi­tăţilor producţiei şi îndeplinirii necon­diţionate a prevederilor din contract, majoritatea întreprinderilor din regiu­nea Crişana le-au dat importanţa cuve­nită. Se disting, în acest sens, „înfră­ţirea“ din Oradea, întreprinderea pentru echipament metalic şi binare, Fabrica de încălţăminte „Arta“ şi altele. Sunt însă unităţi economice care au mani­festat şi manifestă lipsă de răspundere la întocmirea contractelor economice şi a planului de aprovizionare. La „Avîn­­tul“, întreprinderea forestieră Sebiş şi fabrica „Bihoreana“, de exemplu, la calculul cantităţilor de aprovizionare s-au folosit consumuri specifice mai mari decit cele reale cu peste 2 600 000 lei. Anul trecut au fost şi cazuri inver­se, cînd unele organe tutelare au dat întreprinderilor din subordine — „Re­fractar“, „Solidaritatea“, I.R.I.C., „Tran­silvania“ şi „Azbociment“ — repartiţii de materii prime şi materiale sub necesi­tăţile producţiei. Consecinţele : pericli­tarea realizării planului, intervenţii pen­tru asigurarea materialelor. Acestea ar fi „în mare“ unele ches­tiuni legate de întocmirea contractului economic. Cum se manifestă însă con­cret aprovizionarea tehnico-materială ? Din păcate, unele conduceri de între­prinderi şi chiar organele lor de resort nu s-au întrebat cît le costă achiziţio­narea unui produs, de unde îl aduc. A devenit un prost obicei ca anumite uni­tăţi să se aprovizioneze cu mari canti­tăţi de produse din alte părţi mult în­depărtate, în timp ce industria regiunii noastre trimite aceleaşi mărfuri... la sute de km distanţă. Moara „Răsăritul“ din Oradea, de exemplu, a livrat 628 tone făină albă în regiunile Cluj şi Mara­mureş, în timp ce regiunea Crişana s-a aprovizionat cu 2 300 tone făină albă din regiunile respective. Fabrica „In­terindustrial“ a trimis şi ea sute de tone de ulei vărsat şi îmbuteliat în regiunile Oltenia şi Suceava, iar I.C.R.A.­Oradea a primit alte sute de tone ulei de la fabricile din Podari (Oltenia) şi Unirea­ Iaşi. In toate aceste cazuri forurile tutela­re ale întreprinderilor amintite au igno­rat necesitatea stabilirii cît mai judi­cioase a surselor de aprovizionare, a e­­conomisirii banilor, prin reducerea chel­tuielilor de circulaţie şi nu au acţio­nat pentru eliminarea transporturilor neraţionale şi încrucişate. Iată de ce atîta vreme cît nu se vor lichida ano­maliile semnalate, cînd pentru zahăr, cherestea, buşteni, plăci aglomerate şi alte produse se primesc repartiţii din Suceava, Brăila sau alte locuri înde­părtate, deşi materialele respective exis­tă în regiunile vecine, nici nu se poate vorbi despre creşterea gradului de eco­nomicitate a aprovizionării. Evident, în atenţia organelor bancare stă şi urmărirea modului în care între­prinderile şi organizaţiile economice respectă contractele încheiate, sub as­pectul termenului de livrare, preveni­rii formării de stocuri supranormative, Petru BIRTA directorul sucursalei regionale Crişana a Băncii Naţionale (Continuare in pag. a IlI-a) Anchetă realizată de Paul ANGHEL CITIŢI POEZIE? M-am plimbat ctteva zile prin Bucureşti cu un volum de poezii de bu­zunar. Experimental, l-am făcut uitat pe o banchetă intr-un tramvai pe linia 12. L-am ţinut sub obser­vaţie. N-o să se atingă nimeni de el, n-o să tre­zească interesul nimănui, n-o să vrea nimeni să şi-l însuşească, ca pe un fu­lar ? Iată primele „inci­dente" : Indiferenţii — Poate că totuşi e al dv... Insist îndelung, îl ispi­tesc cu coperta. Cetăţea­nul are cel puţin datele exteroare ale unui om grav, funcţionar cu vechi­me. Deschide cu precauţii. Conchide jignit : — Fii, tovarășe, serios. Nu vezi că sunt... poezii ! Respectabilul cetățean s-a scuturat distins, ca la o atingere frivolă. — Cite ore pe zi desti­nați televizorului ? — Bineînțeles, tot timpul liber. A coborît, nu fără să mă salute... mustrător. Au urmat episoade la fel de nesemnificative. — Cîte ore dedicaţi pe zi publicaţiilor sportive ? După răspuns, cetăţea­nul şi-a înfundat nasul în revista „Fotbal“. Şi totuşi un pasionat la volumul, îl deschide ca un cunoscător de car­te, cercetează prefaţa apoi sumarul, se cufundă în lectură. — Vă interesează ? — E o cunoştinţă veche. — Mă iertaţi. Mă intere­sează părerile dv. despre poezie. Gh. Leoneanu (tehnician — construcţii Bucureşti) : — După anii de şcoală, în care contactul cu poe­zia este oarecum obliga­toriu şi general, foarte puţini frecventează ulte­rior poezia cu interes. De ce ? Nu ştiu, n-aş putea să precizez. Ştiu numai că Sntîlrnrl© sunt aştânplătoa­­re, o emisiune la radio, un recital de poezie, obli­gaţia de a verifica cu­noştinţele copilului pe un text. — Şi totuşi, dv... — Poezia este pentru mine o pasiune, ca şi matematica. Şi pe una şi pe cealaltă le-am cunos­cut în perioada liceului. Matematica presupu­ne o iniţiere, o disciplină a însuşirii unui specific de gîndire care se dobîn­­deşte cu o deosebită tru­dă, după un număr de ani. Poezia răspunde, cre­dem noi, unui orizont de aspiraţii şi sentimente cu mult mai larg, unor însu­şiri general-umane, iar absenţa acestor însuşiri, lipsa de vibraţie la ele, este, poate, o infirmitate. Poate că e vorba despre altceva. Poate că însăşi poezia sau iniţierea în tainele ei sunt de vină. Ce pierdem prin lipsa culturii poetice? Ne răspunde Silvia Ia­­şinschi, profesoară la Şcoala generală nr. 33 Bucureşti . — Hotărîtoare este epo­ca formaţiei şcolare, cînd contactul metodic cu lite­ratura devine obiect al programei analitice. A­­cum se formează gustul, acum se cristalizează, ori­cit de incipient, primele criterii de valoare. Este momentul cînd, practic, se poate deştepta pasiunea faţă de poezie, iar mo­mentul coincide cu aspi­raţiile adolescenţei, cu acea răspîntie psihologică în care adolescentul are nevoie de un sfetnic in­tim cu ajutorul căruia să se descifreze şi înţeleagă. Dacă momentul este bine folosit, poezia se va în­corpora pe deplin univer­sului tînărului, devenind o coordonată de nepreţuit a sufletului omului de mai tîrziu. — Ce pierdem prin lipsa de receptivitate faţă de poezie ? — Receptivitatea faţă de poezie este general-uma­­nă. Este un fond iniţial, distribuit cu generozitate sau parcimonie oameni­lor, la toate vîrstele, dar mai ales la vîrstele tinere. Ce însuşiri se pierd prin nefrecventarea poeziei ? O diminuare a sensibilităţii la frumos, a receptivităţii din care decurg simţul armoniei, gingăşia, fineţea sufletească, dar şi spiri­tul asociativ, fantezia, plasticitatea şi nobleţea exprimării sentimentelor şi ideilor, fiindcă poezia nu este numai o şcoală a sentimentelor, ci şi a limbii. (Continuare In pag. a IV-a) Prezentarea scrisorilor de acreditare de către ambasadorul Greciei la Bucureşti La 31 ianuarie, preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Chivu Stoica, a primit pe ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Rega­tului Greciei, Ioanis Christos Cambiotis, care și-a pre­zentat scrisorile de acreditare. (Cuvîntările rostite d­in pag. a V-a). LAPTELE, un univers alimentar de prof. univ. dr. docent Iancu GONŢEA Sîntem tentaţi să acordăm preferin­ţă unor alimente sau altora, dar de prea puţine ori ne gîndim la însuşi­rile lor de a contribui la satisface­rea nevoilor metabolice ale organis­mului. Ca specialist în probleme de nu­triţie, cărora le-am închinat mulţi ani din viaţă, pot afirma că dintre toate alimentele, laptele înmănunchează cel mai complet buchet de însuşiri nutri­tive, pe care nu le însumează nici un alt produs alimentar. Considerăm pe bună dreptate că acesta este alimentul cel mai complet, el conţinînd atît ma­terial plastic (proteine, calciu, fosfor etc) şi energetic (lactoză, grăsimi), cît şi trofinele necesare folosirii lui (vi­tamine, oligoelemente minerale). Ie­rarhizând efectele nutriţionale în ordinea importanţei, laptele se impune în alimentaţia omului în primul rînd prin acţiunea lui mineralizantă pentru tineret şi antidecalcifiantă pentru adult. In lipsa acestui produs din ali­mentaţie, numai cu greu se poate acoperi nevoia minimă de calciu a adultului, iar absenţa la copii sau la femei în perioada maternităţii aduce riscul unei tulburări inevitabile în structura minerală a ţesutului osos. In timpul eforturilor fizice se accentuea­ză mobilizarea calciului din schelet şi pierderea lui prin transpiraţie, se du­blează nevoia organismului pentru acest element. Pentru prevenirea cram­pelor (mai ales la sportivi) este necesar ca dieta să conţină cantităţi suficiente de lapte şi brînzeturi. A bea un pa­har cu iaurt sau lapte bătut este in­comparabil mai avantajos decît de a ingera unul cu vin sau bere. Acţiunea antidemineralizantă a lap­telui se datoreşte pe de o parte bogă­ţiei sale de calciu şi fosfor, iar pe de alta faptului că el realizează toate condiţiile pentru ca absorbţia şi fixa­rea acestor elemente minerale în sche­let şi în dinţi să fie optime. Raportul dintre calciu şi fosfor este suprauni­tar, apropiindu-se mult de cel exis­tent în ţesutul osos. Aceste elemente se găsesc alături de vitamina D natu­rală (D 3), de lactoză şi de proteine, care măresc atît proporţia de calciu absorbant din intestin, cît şi depu­nerea fosfatului de calciu în schelet. Acidul lactic, rezultat din fermentaţia lactozei, în afara organismului (pre­parate lactacide), sau în tubul digestiv, solubilizînd calciul favorizează pătrun­derea acestui element în sînge. Apoi laptele, fiind singurul aliment de ori­gine animală, în constituţia căruia pre­domină — ca la legume şi fructe — bazele, faţă de acizi, are efect alcali­­nizant, care concură la pătrunderea calciului în organism. Datorită calităţii lor, proteinele din lapte pot corecta , şi mări valoarea nu­tritivă a celor existente în produsele de origine vegetală. Pentru alimentaţia raţională a omu­lui are o mare însemnătate faptul că laptele conţine toate vitaminele nece­sare. El este bogat în vitamina A gata formată şi în vitamina B2 şi relativ bogat în vitaminele D, B1, B2, B12 etc. Intrucît microorganismele, care pro­voacă înăcrirea laptelui, sunt capabile să sintetizeze unele vitamine din grupul B, produsele lactate acide sînt mai bogate în acestea decît laptele (Continuare In pag. a n-a) ÎN ZIARUL DE AZI ■ PAGINI DE EROISM MUNCITO­­ RESC (34 de ani de la luptele muncitorilor petro­lişti din ianuarie­­februarie 1933) ■ CÎT PLĂTIŢI DIN TOTALUL ZILELOR­­MUNCĂ PENTRU FUNCŢIILE ADMINI­STRATIVE? ■ MEDITAŢIA ARTISTICĂ PE MARGINEA TRECUTULUI NAŢIONAL (de vorbă cu Titus Popovici despre „Dacii") . Răsfoind presa stră­ină: „MOARTEA UNUI PREȘEDINTE" opinii Timpul directorului Cu cîteva luni în urmă, la o oră tîrzie din seară, l-am întîlnit în­­tr-una din secţiile uzinei pe di­rectorul general al „Independenţei“ din Sibiu, ing. Gh. Negrilă. „Nu are linişte dacă amînă o problemă de azi pe mîine“ , ne-a explicat pe un ton confidenţial secretarul co­mitetului de partid. Mai reţin şi a­­ceastă replică a directorului gene­ral. „Timp liber?... De doi ani n-am fost la un spectacol, la cinema“. Se ghicea un regret în răspunsul directorului general. Dar el nu se referea la timpul petrecut de di­mineaţă pînă seara în uzină, ci la faptul că, în ciuda acestui efort, cu toată îndîrjirea lui, lucrurile nu e­­rau încă puse pe făgaşul dorit, iar activitatea uzinei nu-i aducea încă o satisfacţie deplină. De curînd l-am reîntîlnit. De astă dată într-un alt oraş al ţării, la Sighetul Marmaţiei şi în persoa­na altui om. Corespondentul nos­tru din Maramureş îl cunoştea bine, de mai multă vreme: „Com­binatul a pus probleme grele. E un inginer destoinic. La combinat este de aproape un an“. Il cheamă Ionel Pop şi de cînd e director a îndreptat multe lu­cruri, dar C.I.L.-ul ridică încă, după cît se ştie, destule probleme. Am discutat despre timpul de muncă al conducătorului de în­treprindere şi cu directorul aces­tei noi unităţi a economiei fores­tiere. S-a desprins o concluzie co­mună. Dincolo de cele mai bune intenţii, de bunăvoinţă şi pasiune, de răspunderea cu care cei doi di­rectori se dăruiesc activităţii, ei se găsesc nu de puţine ori în de­calaj faţă de cursul timpului, gră­­bindu-se nu atît să ţină pasul cu el, cît să-l ajungă din urmă. De ce? Ce înseamnă în fond timpul de muncă al directorului, cum, pentru ce şi cu cît folos­eşte el cheltuit? Tovarăşul ing. Ionel Pop ne-a înfăţişat cu dovezi „filmul“ activităţii sale zilnice. ...De regulă semnează pe zi 500—600 de acte, corespondenţe, si­tuaţii... Cea pe care tocmai o avea în faţă cuprindea cîteva file (era un raport al contabilităţii care se cerea trimis forului de resort). De­sigur, fiecare semnătură — dacă i se dă respectul cuvenit — presupu­ne o examinare atentă, ceea ce ne­cesită timp. Să admitem că rapor­tul amintit, pentru a fi semnat, cere, potrivit aprecierii tovarășului Pop, o examinare de o jumătate de oră. Pentru fiecare din celelalte 599 de semnături să-i acordăm nu­mai cîte un minut. Şi iată că doar pentru rezolvarea corespondenţei ar trebui să se consume zece ore! Dar în cursul zilei sunt şi alte lu­cruri de făcut şi nu reuşeşte să vadă toată corespondenţa. îşi um­ple servieta, socotind că noaptea, acasă, în linişte... Am stat în biroul tovarăşului Pop aproximativ o oră. Telefonul, se­cretara, l-au solicitat de cîteva ori. Nu am cronometrat durata con­vorbirilor, dar am reţinut în schimb două dintre ele. Cineva a cerut aprobare pentru una din maşinile combinatului. Avea de adus din oraş nişte cuie. Un alt apel telefo­nic, de astă dată de la minister: un inginer din minister se in­teresa dacă s-au scos din magazie anumite materiale. Fără îndoială, ar fi putut vorbi cu mecanicul şef, cu şeful serviciului de aprovizio­nare, dar s-a adresat mai bine „celui mai mare“.­­De altfel, a­­veam să aflăm că în virtutea obiş­nuinţei şi a unor reglementări a­­nacronice, fie că e cazul fie că nu, corespondenţa tuturor servicii­lor din minister este adresată a­­proape în exclusivitate directoru­lui şi foarte rar serviciilor de re­sort din combinat). Constantin MORARU (Continuare în pag. a IlI-a) Solemnitatea inmînării unor ordine ale Republicii Socialiste România La Consiliul de Stat a avut loc, mărfi la amiază, solemnitatea inmînării unor ordine ale Republicii Socialiste Româ­nia. La solemnitate au participat tova­răşii Chivu Stoica, preşedintele Consi­liului de Stat, Ştefan Voitec, preşedin­tele Mari Adunări Naţionale, Mihai Gere, vicepreşedinte al Consiliului de Stat, Virgil Trofin, secretar al C.C. al P.C.R., Grigore Geamănu, secretarul Consiliului de Stat, membri ai C.C. al P.C.R., ai Consiliului de Stat şi ai gu­vernului, vechi activişti în mişcarea muncitorească. Distincţiile au fost înminate de to­varăşul Chivu Stoica. Pentru activitate îndelungată în miş­carea muncitorească şi merite deose­bite în construirea socialismului, cu prilejul împlinirii vîrstei de 80 de ani, a fost conferit ordinul „23 August* clasa I tovarășului Ion Niculi. Tovarăşului Petre Drăgoescu i-a fost acordat ordinul „Meritul Cultural" cla­sa I, pentru merite deosebite în acti­vitatea cultural-didactică și în opera de construire a socialismului, cu prilejul împlinirii vîrstei de 80 de ani. Pentru activitate îndelungată în miş­carea muncitorească şi merite deose­bite în construirea socialismului au fost conferite ordinul „Steaua Republi­cii Socialiste România’ clasa a II-a to­varăşului Virgiliu lonescu — cu prile­jul împlinirii vîrstei de 75 de ani, şi „Ordinul Muncii’ clasa I, tovarăşului Emilian Anton , cu prilejul împlinirii vîrstei de 60 de ani. Prof. dr. Ana Aslan a fost decorată cu ordinul „Meritul Ştiinţific” clasa I, pentru rezultate deosebite în activita­tea medico-sanitară şi de cercetare ştiinţifică. Prin decret al Consiliului de Stat a fost acordat ordinul „Meritul Cultural" clasa a lll-a, pentru activitate îndelun­gată şi merite deosebite în organiza­rea şi conducerea muzeului din Piatra Neamţ şi pentru contribuţia adusă la cercetarea geologică, tovarăşului Con­stantin Mătase. Cu prilejul aniversării a 15 ani de la înfiinţarea Institutei­­ de cercetări miniere, pentru realizări deosebite în domeniul cercetării ştiinţifice şi pentru merite deosebite în muncă au fost dis­tinşi cu ordinul „Meritul Ştiinţific” cla­sele a ll-a şi a lll-a, şi cu medalia „Meritul Ştiinţific* 25 de tovarăși. De asemenea, cu prilejul împlinirii a 10 ani de activitate în domeniul te­leviziunii, pentru merite deosebite în muncă au fost conferite Ordinul „Me­ritul Cultural" clasa a ll-a, „Ordinul Muncii" clasa a lll-a, Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România“ clasa a V-a unui număr de 29 de tovarăşi de la Comitetul de radiodifuziune şi tele­viziune şi Ministerul Poştelor şi Tele­comunicaţiilor. Alţi 65 de tovarăşi au fost distinşi cu „Medalia Muncii*. După înmînarea ordinelor, tovarăşul Chivu Stoica a felicitat călduros pe cei decoraţi, în numele Comitetului Cen­tral al Partidului Comunist Român, al Consiliului de Stat şi al guvernului, le-a urat sănătate, fericire şi noi suc­cese în activitatea lor viitoare. Din partea celor distinşi au luat cu­­vîntul tovarăşii Ion Niculi, Petru Vlad şi Nicolae Popescu, care, mulţumind pentru cinstea acordată, au încredinţat conducerea partidului şi statului că îşi vor consacra şi în viitor toată puterea de muncă construirii socialismului în patria noastră. După solemnitate, preşedintele Con­siliului de Stat s-a întreţinut călduros cu cei decoraţi. (Agerpres) METAMORFOZE TUNISIENE Cei aproape două mii de kilometri de itinerar tunisian — în­­cepînd de la promontoriul Cartaginei, de la plaja cu nisipuri de pudră a insulei Djerba de lîngă frontiera cu Libia, pînă la depo­zitele frigorifice ale oficiului piscicol din orașul Sfax — ne-au dezvăluit felurite imagini ale vieţii unui popor­­de nici 5 milioane de oameni. Priceput şi mîndru, acest popor îşi potenţează ener­giile în construirea tiparelor unei societăţi moderne. Dacă ar fi să exprimăm într-un cuvînt impresia stăruitoare pe care ne-au lăsat-o interesantele întîlniri cu oamenii Tunisiei, de la persona­lităţi de prim rang pînă la beduinul cooperator, care ne-a ospă­tat în plin deşert — acesta ar fi: energie. Complexe şi nu lipsite de contradicţii, realităţile tunisiene ne-au apărut a fi dominate de dorinţa vizibilă a oamenilor de a îm­pinge înainte timpul, de a depăşi inerţiile trecutului, de a pune în valoare resursele naţionale. Contactul cu viaţa de toate zilele ne-a ilustrat eforturile pe care Tunisia s-a angajat să le facă în numele dezvoltării şi modernizării. Amploarea acestor eforturi se află concretizată în planul decenal, a cărui acţiune se extinde pînă în 1971. Principalul însă, după cum ni s-a subliniat aici, constă în abordarea realistă a problemelor numeroase şi dificile cărora trebuie să le facă faţă o ţară ce şi-a cucerit independenţa politică de numai 11 ani. Guvernul tunisian pune în prezent ac­centul pe cîteva probleme fundamentale şi anume : decoloniza­rea, dezvoltarea economică, pe măsura posibilităţilor, îndeosebi proprii, reforme de structură, educarea şi formarea omului. Cum sînt traduse in fapt aceste deziderate? In primul rînd, de­colonizarea reprezintă un proces de înlăturare a resturilor econo­mice ale dominaţiei coloniale. Această etapă a fost îndeplinită îndeosebi în agricultură, unde preluarea păminturilor deţinute de Nicolae PUICEA ________________________ Cristian POPIŞTEANU (Continuare In pag. a VI-a)

Next