Scînteia, februarie 1967 (Anul 36, nr. 7239-7266)
1967-02-01 / nr. 7239
Anul XXXVI Nr. 7239 Miercuri 1 februarie 1967 6 PAGINI — 30 BANI Cresterea produsului social. ■108,9 Cresterea venitului nation __ 107.9 PRACTICI NEECONOMICE ÎN APROVIZIONAREA INDUSTRIALĂ Contractul economic, în momentul cînd a fost semnat, devine lege, cu obligaţii stricte atît din partea furnizorilor, cit şi a întreprinderilor beneficiare. El este de natură să asigure respectarea disciplinei de plan, precum şi aprovizionarea ritmică a procesului de producţie, să permită livrarea uniformă şi de bună calitate a produselor, constituirea de stocuri minime necesare pe total şi pe sortimente. Determinării cât mai exacte a necesităţilor producţiei şi îndeplinirii necondiţionate a prevederilor din contract, majoritatea întreprinderilor din regiunea Crişana le-au dat importanţa cuvenită. Se disting, în acest sens, „înfrăţirea“ din Oradea, întreprinderea pentru echipament metalic şi binare, Fabrica de încălţăminte „Arta“ şi altele. Sunt însă unităţi economice care au manifestat şi manifestă lipsă de răspundere la întocmirea contractelor economice şi a planului de aprovizionare. La „Avîntul“, întreprinderea forestieră Sebiş şi fabrica „Bihoreana“, de exemplu, la calculul cantităţilor de aprovizionare s-au folosit consumuri specifice mai mari decit cele reale cu peste 2 600 000 lei. Anul trecut au fost şi cazuri inverse, cînd unele organe tutelare au dat întreprinderilor din subordine — „Refractar“, „Solidaritatea“, I.R.I.C., „Transilvania“ şi „Azbociment“ — repartiţii de materii prime şi materiale sub necesităţile producţiei. Consecinţele : periclitarea realizării planului, intervenţii pentru asigurarea materialelor. Acestea ar fi „în mare“ unele chestiuni legate de întocmirea contractului economic. Cum se manifestă însă concret aprovizionarea tehnico-materială ? Din păcate, unele conduceri de întreprinderi şi chiar organele lor de resort nu s-au întrebat cît le costă achiziţionarea unui produs, de unde îl aduc. A devenit un prost obicei ca anumite unităţi să se aprovizioneze cu mari cantităţi de produse din alte părţi mult îndepărtate, în timp ce industria regiunii noastre trimite aceleaşi mărfuri... la sute de km distanţă. Moara „Răsăritul“ din Oradea, de exemplu, a livrat 628 tone făină albă în regiunile Cluj şi Maramureş, în timp ce regiunea Crişana s-a aprovizionat cu 2 300 tone făină albă din regiunile respective. Fabrica „Interindustrial“ a trimis şi ea sute de tone de ulei vărsat şi îmbuteliat în regiunile Oltenia şi Suceava, iar I.C.R.A.Oradea a primit alte sute de tone ulei de la fabricile din Podari (Oltenia) şi Unirea Iaşi. In toate aceste cazuri forurile tutelare ale întreprinderilor amintite au ignorat necesitatea stabilirii cît mai judicioase a surselor de aprovizionare, a economisirii banilor, prin reducerea cheltuielilor de circulaţie şi nu au acţionat pentru eliminarea transporturilor neraţionale şi încrucişate. Iată de ce atîta vreme cît nu se vor lichida anomaliile semnalate, cînd pentru zahăr, cherestea, buşteni, plăci aglomerate şi alte produse se primesc repartiţii din Suceava, Brăila sau alte locuri îndepărtate, deşi materialele respective există în regiunile vecine, nici nu se poate vorbi despre creşterea gradului de economicitate a aprovizionării. Evident, în atenţia organelor bancare stă şi urmărirea modului în care întreprinderile şi organizaţiile economice respectă contractele încheiate, sub aspectul termenului de livrare, prevenirii formării de stocuri supranormative, Petru BIRTA directorul sucursalei regionale Crişana a Băncii Naţionale (Continuare in pag. a IlI-a) Anchetă realizată de Paul ANGHEL CITIŢI POEZIE? M-am plimbat ctteva zile prin Bucureşti cu un volum de poezii de buzunar. Experimental, l-am făcut uitat pe o banchetă intr-un tramvai pe linia 12. L-am ţinut sub observaţie. N-o să se atingă nimeni de el, n-o să trezească interesul nimănui, n-o să vrea nimeni să şi-l însuşească, ca pe un fular ? Iată primele „incidente" : Indiferenţii — Poate că totuşi e al dv... Insist îndelung, îl ispitesc cu coperta. Cetăţeanul are cel puţin datele exteroare ale unui om grav, funcţionar cu vechime. Deschide cu precauţii. Conchide jignit : — Fii, tovarășe, serios. Nu vezi că sunt... poezii ! Respectabilul cetățean s-a scuturat distins, ca la o atingere frivolă. — Cite ore pe zi destinați televizorului ? — Bineînțeles, tot timpul liber. A coborît, nu fără să mă salute... mustrător. Au urmat episoade la fel de nesemnificative. — Cîte ore dedicaţi pe zi publicaţiilor sportive ? După răspuns, cetăţeanul şi-a înfundat nasul în revista „Fotbal“. Şi totuşi un pasionat la volumul, îl deschide ca un cunoscător de carte, cercetează prefaţa apoi sumarul, se cufundă în lectură. — Vă interesează ? — E o cunoştinţă veche. — Mă iertaţi. Mă interesează părerile dv. despre poezie. Gh. Leoneanu (tehnician — construcţii Bucureşti) : — După anii de şcoală, în care contactul cu poezia este oarecum obligatoriu şi general, foarte puţini frecventează ulterior poezia cu interes. De ce ? Nu ştiu, n-aş putea să precizez. Ştiu numai că Sntîlrnrl© sunt aştânplătoare, o emisiune la radio, un recital de poezie, obligaţia de a verifica cunoştinţele copilului pe un text. — Şi totuşi, dv... — Poezia este pentru mine o pasiune, ca şi matematica. Şi pe una şi pe cealaltă le-am cunoscut în perioada liceului. Matematica presupune o iniţiere, o disciplină a însuşirii unui specific de gîndire care se dobîndeşte cu o deosebită trudă, după un număr de ani. Poezia răspunde, credem noi, unui orizont de aspiraţii şi sentimente cu mult mai larg, unor însuşiri general-umane, iar absenţa acestor însuşiri, lipsa de vibraţie la ele, este, poate, o infirmitate. Poate că e vorba despre altceva. Poate că însăşi poezia sau iniţierea în tainele ei sunt de vină. Ce pierdem prin lipsa culturii poetice? Ne răspunde Silvia Iaşinschi, profesoară la Şcoala generală nr. 33 Bucureşti . — Hotărîtoare este epoca formaţiei şcolare, cînd contactul metodic cu literatura devine obiect al programei analitice. Acum se formează gustul, acum se cristalizează, oricit de incipient, primele criterii de valoare. Este momentul cînd, practic, se poate deştepta pasiunea faţă de poezie, iar momentul coincide cu aspiraţiile adolescenţei, cu acea răspîntie psihologică în care adolescentul are nevoie de un sfetnic intim cu ajutorul căruia să se descifreze şi înţeleagă. Dacă momentul este bine folosit, poezia se va încorpora pe deplin universului tînărului, devenind o coordonată de nepreţuit a sufletului omului de mai tîrziu. — Ce pierdem prin lipsa de receptivitate faţă de poezie ? — Receptivitatea faţă de poezie este general-umană. Este un fond iniţial, distribuit cu generozitate sau parcimonie oamenilor, la toate vîrstele, dar mai ales la vîrstele tinere. Ce însuşiri se pierd prin nefrecventarea poeziei ? O diminuare a sensibilităţii la frumos, a receptivităţii din care decurg simţul armoniei, gingăşia, fineţea sufletească, dar şi spiritul asociativ, fantezia, plasticitatea şi nobleţea exprimării sentimentelor şi ideilor, fiindcă poezia nu este numai o şcoală a sentimentelor, ci şi a limbii. (Continuare In pag. a IV-a) Prezentarea scrisorilor de acreditare de către ambasadorul Greciei la Bucureşti La 31 ianuarie, preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Chivu Stoica, a primit pe ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Regatului Greciei, Ioanis Christos Cambiotis, care și-a prezentat scrisorile de acreditare. (Cuvîntările rostite din pag. a V-a). LAPTELE, un univers alimentar de prof. univ. dr. docent Iancu GONŢEA Sîntem tentaţi să acordăm preferinţă unor alimente sau altora, dar de prea puţine ori ne gîndim la însuşirile lor de a contribui la satisfacerea nevoilor metabolice ale organismului. Ca specialist în probleme de nutriţie, cărora le-am închinat mulţi ani din viaţă, pot afirma că dintre toate alimentele, laptele înmănunchează cel mai complet buchet de însuşiri nutritive, pe care nu le însumează nici un alt produs alimentar. Considerăm pe bună dreptate că acesta este alimentul cel mai complet, el conţinînd atît material plastic (proteine, calciu, fosfor etc) şi energetic (lactoză, grăsimi), cît şi trofinele necesare folosirii lui (vitamine, oligoelemente minerale). Ierarhizând efectele nutriţionale în ordinea importanţei, laptele se impune în alimentaţia omului în primul rînd prin acţiunea lui mineralizantă pentru tineret şi antidecalcifiantă pentru adult. In lipsa acestui produs din alimentaţie, numai cu greu se poate acoperi nevoia minimă de calciu a adultului, iar absenţa la copii sau la femei în perioada maternităţii aduce riscul unei tulburări inevitabile în structura minerală a ţesutului osos. In timpul eforturilor fizice se accentuează mobilizarea calciului din schelet şi pierderea lui prin transpiraţie, se dublează nevoia organismului pentru acest element. Pentru prevenirea crampelor (mai ales la sportivi) este necesar ca dieta să conţină cantităţi suficiente de lapte şi brînzeturi. A bea un pahar cu iaurt sau lapte bătut este incomparabil mai avantajos decît de a ingera unul cu vin sau bere. Acţiunea antidemineralizantă a laptelui se datoreşte pe de o parte bogăţiei sale de calciu şi fosfor, iar pe de alta faptului că el realizează toate condiţiile pentru ca absorbţia şi fixarea acestor elemente minerale în schelet şi în dinţi să fie optime. Raportul dintre calciu şi fosfor este supraunitar, apropiindu-se mult de cel existent în ţesutul osos. Aceste elemente se găsesc alături de vitamina D naturală (D 3), de lactoză şi de proteine, care măresc atît proporţia de calciu absorbant din intestin, cît şi depunerea fosfatului de calciu în schelet. Acidul lactic, rezultat din fermentaţia lactozei, în afara organismului (preparate lactacide), sau în tubul digestiv, solubilizînd calciul favorizează pătrunderea acestui element în sînge. Apoi laptele, fiind singurul aliment de origine animală, în constituţia căruia predomină — ca la legume şi fructe — bazele, faţă de acizi, are efect alcalinizant, care concură la pătrunderea calciului în organism. Datorită calităţii lor, proteinele din lapte pot corecta , şi mări valoarea nutritivă a celor existente în produsele de origine vegetală. Pentru alimentaţia raţională a omului are o mare însemnătate faptul că laptele conţine toate vitaminele necesare. El este bogat în vitamina A gata formată şi în vitamina B2 şi relativ bogat în vitaminele D, B1, B2, B12 etc. Intrucît microorganismele, care provoacă înăcrirea laptelui, sunt capabile să sintetizeze unele vitamine din grupul B, produsele lactate acide sînt mai bogate în acestea decît laptele (Continuare In pag. a n-a) ÎN ZIARUL DE AZI ■ PAGINI DE EROISM MUNCITO RESC (34 de ani de la luptele muncitorilor petrolişti din ianuariefebruarie 1933) ■ CÎT PLĂTIŢI DIN TOTALUL ZILELORMUNCĂ PENTRU FUNCŢIILE ADMINISTRATIVE? ■ MEDITAŢIA ARTISTICĂ PE MARGINEA TRECUTULUI NAŢIONAL (de vorbă cu Titus Popovici despre „Dacii") . Răsfoind presa străină: „MOARTEA UNUI PREȘEDINTE" opinii Timpul directorului Cu cîteva luni în urmă, la o oră tîrzie din seară, l-am întîlnit într-una din secţiile uzinei pe directorul general al „Independenţei“ din Sibiu, ing. Gh. Negrilă. „Nu are linişte dacă amînă o problemă de azi pe mîine“ , ne-a explicat pe un ton confidenţial secretarul comitetului de partid. Mai reţin şi această replică a directorului general. „Timp liber?... De doi ani n-am fost la un spectacol, la cinema“. Se ghicea un regret în răspunsul directorului general. Dar el nu se referea la timpul petrecut de dimineaţă pînă seara în uzină, ci la faptul că, în ciuda acestui efort, cu toată îndîrjirea lui, lucrurile nu erau încă puse pe făgaşul dorit, iar activitatea uzinei nu-i aducea încă o satisfacţie deplină. De curînd l-am reîntîlnit. De astă dată într-un alt oraş al ţării, la Sighetul Marmaţiei şi în persoana altui om. Corespondentul nostru din Maramureş îl cunoştea bine, de mai multă vreme: „Combinatul a pus probleme grele. E un inginer destoinic. La combinat este de aproape un an“. Il cheamă Ionel Pop şi de cînd e director a îndreptat multe lucruri, dar C.I.L.-ul ridică încă, după cît se ştie, destule probleme. Am discutat despre timpul de muncă al conducătorului de întreprindere şi cu directorul acestei noi unităţi a economiei forestiere. S-a desprins o concluzie comună. Dincolo de cele mai bune intenţii, de bunăvoinţă şi pasiune, de răspunderea cu care cei doi directori se dăruiesc activităţii, ei se găsesc nu de puţine ori în decalaj faţă de cursul timpului, grăbindu-se nu atît să ţină pasul cu el, cît să-l ajungă din urmă. De ce? Ce înseamnă în fond timpul de muncă al directorului, cum, pentru ce şi cu cît foloseşte el cheltuit? Tovarăşul ing. Ionel Pop ne-a înfăţişat cu dovezi „filmul“ activităţii sale zilnice. ...De regulă semnează pe zi 500—600 de acte, corespondenţe, situaţii... Cea pe care tocmai o avea în faţă cuprindea cîteva file (era un raport al contabilităţii care se cerea trimis forului de resort). Desigur, fiecare semnătură — dacă i se dă respectul cuvenit — presupune o examinare atentă, ceea ce necesită timp. Să admitem că raportul amintit, pentru a fi semnat, cere, potrivit aprecierii tovarășului Pop, o examinare de o jumătate de oră. Pentru fiecare din celelalte 599 de semnături să-i acordăm numai cîte un minut. Şi iată că doar pentru rezolvarea corespondenţei ar trebui să se consume zece ore! Dar în cursul zilei sunt şi alte lucruri de făcut şi nu reuşeşte să vadă toată corespondenţa. îşi umple servieta, socotind că noaptea, acasă, în linişte... Am stat în biroul tovarăşului Pop aproximativ o oră. Telefonul, secretara, l-au solicitat de cîteva ori. Nu am cronometrat durata convorbirilor, dar am reţinut în schimb două dintre ele. Cineva a cerut aprobare pentru una din maşinile combinatului. Avea de adus din oraş nişte cuie. Un alt apel telefonic, de astă dată de la minister: un inginer din minister se interesa dacă s-au scos din magazie anumite materiale. Fără îndoială, ar fi putut vorbi cu mecanicul şef, cu şeful serviciului de aprovizionare, dar s-a adresat mai bine „celui mai mare“.De altfel, aveam să aflăm că în virtutea obişnuinţei şi a unor reglementări anacronice, fie că e cazul fie că nu, corespondenţa tuturor serviciilor din minister este adresată aproape în exclusivitate directorului şi foarte rar serviciilor de resort din combinat). Constantin MORARU (Continuare în pag. a IlI-a) Solemnitatea inmînării unor ordine ale Republicii Socialiste România La Consiliul de Stat a avut loc, mărfi la amiază, solemnitatea inmînării unor ordine ale Republicii Socialiste România. La solemnitate au participat tovarăşii Chivu Stoica, preşedintele Consiliului de Stat, Ştefan Voitec, preşedintele Mari Adunări Naţionale, Mihai Gere, vicepreşedinte al Consiliului de Stat, Virgil Trofin, secretar al C.C. al P.C.R., Grigore Geamănu, secretarul Consiliului de Stat, membri ai C.C. al P.C.R., ai Consiliului de Stat şi ai guvernului, vechi activişti în mişcarea muncitorească. Distincţiile au fost înminate de tovarăşul Chivu Stoica. Pentru activitate îndelungată în mişcarea muncitorească şi merite deosebite în construirea socialismului, cu prilejul împlinirii vîrstei de 80 de ani, a fost conferit ordinul „23 August* clasa I tovarășului Ion Niculi. Tovarăşului Petre Drăgoescu i-a fost acordat ordinul „Meritul Cultural" clasa I, pentru merite deosebite în activitatea cultural-didactică și în opera de construire a socialismului, cu prilejul împlinirii vîrstei de 80 de ani. Pentru activitate îndelungată în mişcarea muncitorească şi merite deosebite în construirea socialismului au fost conferite ordinul „Steaua Republicii Socialiste România’ clasa a II-a tovarăşului Virgiliu lonescu — cu prilejul împlinirii vîrstei de 75 de ani, şi „Ordinul Muncii’ clasa I, tovarăşului Emilian Anton , cu prilejul împlinirii vîrstei de 60 de ani. Prof. dr. Ana Aslan a fost decorată cu ordinul „Meritul Ştiinţific” clasa I, pentru rezultate deosebite în activitatea medico-sanitară şi de cercetare ştiinţifică. Prin decret al Consiliului de Stat a fost acordat ordinul „Meritul Cultural" clasa a lll-a, pentru activitate îndelungată şi merite deosebite în organizarea şi conducerea muzeului din Piatra Neamţ şi pentru contribuţia adusă la cercetarea geologică, tovarăşului Constantin Mătase. Cu prilejul aniversării a 15 ani de la înfiinţarea Institutei de cercetări miniere, pentru realizări deosebite în domeniul cercetării ştiinţifice şi pentru merite deosebite în muncă au fost distinşi cu ordinul „Meritul Ştiinţific” clasele a ll-a şi a lll-a, şi cu medalia „Meritul Ştiinţific* 25 de tovarăși. De asemenea, cu prilejul împlinirii a 10 ani de activitate în domeniul televiziunii, pentru merite deosebite în muncă au fost conferite Ordinul „Meritul Cultural" clasa a ll-a, „Ordinul Muncii" clasa a lll-a, Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România“ clasa a V-a unui număr de 29 de tovarăşi de la Comitetul de radiodifuziune şi televiziune şi Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor. Alţi 65 de tovarăşi au fost distinşi cu „Medalia Muncii*. După înmînarea ordinelor, tovarăşul Chivu Stoica a felicitat călduros pe cei decoraţi, în numele Comitetului Central al Partidului Comunist Român, al Consiliului de Stat şi al guvernului, le-a urat sănătate, fericire şi noi succese în activitatea lor viitoare. Din partea celor distinşi au luat cuvîntul tovarăşii Ion Niculi, Petru Vlad şi Nicolae Popescu, care, mulţumind pentru cinstea acordată, au încredinţat conducerea partidului şi statului că îşi vor consacra şi în viitor toată puterea de muncă construirii socialismului în patria noastră. După solemnitate, preşedintele Consiliului de Stat s-a întreţinut călduros cu cei decoraţi. (Agerpres) METAMORFOZE TUNISIENE Cei aproape două mii de kilometri de itinerar tunisian — începînd de la promontoriul Cartaginei, de la plaja cu nisipuri de pudră a insulei Djerba de lîngă frontiera cu Libia, pînă la depozitele frigorifice ale oficiului piscicol din orașul Sfax — ne-au dezvăluit felurite imagini ale vieţii unui poporde nici 5 milioane de oameni. Priceput şi mîndru, acest popor îşi potenţează energiile în construirea tiparelor unei societăţi moderne. Dacă ar fi să exprimăm într-un cuvînt impresia stăruitoare pe care ne-au lăsat-o interesantele întîlniri cu oamenii Tunisiei, de la personalităţi de prim rang pînă la beduinul cooperator, care ne-a ospătat în plin deşert — acesta ar fi: energie. Complexe şi nu lipsite de contradicţii, realităţile tunisiene ne-au apărut a fi dominate de dorinţa vizibilă a oamenilor de a împinge înainte timpul, de a depăşi inerţiile trecutului, de a pune în valoare resursele naţionale. Contactul cu viaţa de toate zilele ne-a ilustrat eforturile pe care Tunisia s-a angajat să le facă în numele dezvoltării şi modernizării. Amploarea acestor eforturi se află concretizată în planul decenal, a cărui acţiune se extinde pînă în 1971. Principalul însă, după cum ni s-a subliniat aici, constă în abordarea realistă a problemelor numeroase şi dificile cărora trebuie să le facă faţă o ţară ce şi-a cucerit independenţa politică de numai 11 ani. Guvernul tunisian pune în prezent accentul pe cîteva probleme fundamentale şi anume : decolonizarea, dezvoltarea economică, pe măsura posibilităţilor, îndeosebi proprii, reforme de structură, educarea şi formarea omului. Cum sînt traduse in fapt aceste deziderate? In primul rînd, decolonizarea reprezintă un proces de înlăturare a resturilor economice ale dominaţiei coloniale. Această etapă a fost îndeplinită îndeosebi în agricultură, unde preluarea păminturilor deţinute de Nicolae PUICEA ________________________ Cristian POPIŞTEANU (Continuare In pag. a VI-a)