Scînteia, februarie 1967 (Anul 36, nr. 7239-7266)

1967-02-01 / nr. 7239

PAGINA 2 SCI­NTH A PAGINI DE EROISM MUNCITORESC de Tănase AVRAMESCU şi Nicolae MORARU A trecut multă vreme de atunci — sunt 34 de ani încheiaţi. Atît de multe s-au schimbat în acest răstimp, încît vremurile de atunci ne apar chiar şi mai îndepărtate. Dar şi astăzi continuă să trăiască în inimile noastre, la fel de vie, amintirea acelor zile furtunoase ale luptelor petroliştilor, la care am participat, în floarea tinereţii noas­tre, alături de mii şi mii de alţi muncitori prahoveni. Stăpîne erau pe atunci în Valea Prahovei societăţile străine petrolie­re. Unul din semnatarii acestor rîn­­duri (n.n. — Nicolae Moraru) lucra la Atelierele mecanice de între­ţinere ale societăţii „Româno-A­­mericana“ din Ploieşti. Intr-o zi ne pomenim că vine la noi mais­trul şi ne spune : începînd de mii­­ne, veţi lucra numai 15 zile din lună... La porţile marilor întreprin­deri ploieştene se strîngeau, zilnic, sute şi sute de oameni fără lucru. In acest timp, scumpetea de pe piaţă, mereu în creştere, făcea via­ţa de netrăit. Creşteau chi­riile. Cuţitul ne ajunsese la os. Partidul co­munist a fost acela care ne-a arătat că sin­gura cale prin care ne pu­team îmbună­tăţi soarta era lupta hotărîtă, organizată. Da­că înainte e­­xista în gene­re doar cîte o celulă de partid pe întreprindere, acum în marile întreprinderi au început să fie create celule şi pe secţii. La so­cietatea „Concordia“ din Moreni, de pildă, au luat fiinţă celule la secţiile strungărie, foraj-extracţie, electrică. Noi celule începeau să-şi trăiască viaţa la schelele Floreşti, Cîmpina, Ochiuri, Gura Ocniţei, Tîrgovişte, Runcu, Ceptura, etc. In serile acelei ierni geroase ne întîlneam adeseori în casa vre­unuia dintre noi. La lumina slabă a unei lămpi cu gaz, discutam despre starea de spi­rit a petroliştilor, apreciam efec­tul manifestelor pe care le răs­­pîndisem cu cîteva zile înainte, fixam obiectivele activităţii. Viaţa însăşi, starea generală de revoltă a petroliştilor ne arătau cum trebuie să lucrăm. Pînă atunci, noi acţio­nasem într-un cadru mai îngust. Acum erau create condiţii pentru atragerea la luptă a masei largi a muncitorilor. Seară de seară, la „Casa poporului“ din Ploieşti, la sediile sindicatelor din alte centre petroliere ne adunam muncitori, in­diferent de apartenenţa politică, spre a dezbate problemele ce ne frămîntau. Ne dădeam bine seama că noi toţi, fie că eram comunişti, social-democraţi sau fără partid, a­­veam aceleaşi interese şi că numai acţionînd laolaltă, ne puteam im­pune voinţa în faţa capitaliştilor. Noi am pus atunci un puternic ac­cent pe crearea comitetelor de acţi­une, ca organe ale frontului unic de jos, alcătuite din comunişti, socialişti independenţi, social-democraţi şi muncitori fără partid. Alese în a­­dunări deschise la locul de muncă — pe secţii sau întreprinderi — şi reprezentînd interesele întregii mase de muncitori, aceste comitete erau în măsură să-i atragă pe toţi în luptă, să asigure organizarea u­­nor puternice acţiuni. La „Astra Română“, de pildă, au fost aleşi în comitetul de acţiune 57 de munci­tori. Asemenea comitete au fost alese rînd pe rînd şi la „Orion“, „Concordia“, „Unirea“, „Feroemail“ „Dorobanţul“, „Steaua Română“, Cîmpina, Moreni, Băicoi, etc. In aceeaşi perioadă, delegaţii muncitorilor prahoveni s-au a­­dunat în sala „Elisée“ din centrul Ploieştiului. Deşi destul de mare, sala devenise neîncăpătoare pentru sutele de oameni veniţi din schele, rafinării şi alte întreprinderi. Sub ochii agenţilor de poliţie, neputin­cioşi în faţa acestei puternice con­centrări de forţe muncitoreşti, dele­gaţii au ales, într-o atmosferă de înaltă combativitate, comitetul de acţiune din Valea Prahovei, între ai cărui membri ne număram şi noi. Comitetul trebuia să coordoneze activitatea tuturor comitetelor de acţiune ce se constituiau în între­prinderi. Era atunci o perioadă de avînt al mişcării muncitoreşti în întreaga ţară. Mereu aflam despre noi greve şi acţiuni de luptă ale diferitelor detaşamente ale clasei muncitoare — metalurgişti, ceferişti, mineri, tex­­tilişti etc. — organizate de partid. In diferite oraşe aveau loc puter­nice manifestări ale intelectualită­ţii, funcţionărimii, micilor mese­riaşi ; se înteţeau frămîntările so­­ciale la sate. Atmosfera de fier­bere revoluţionară care domnea în întreaga ţară ne îmbărbăta şi pe noi, petroliştii Văii Prahovei. Hotărîrea de luptă a muncitorilor petrolişti s-a manifestat cu putere în timpul grevei izbucnite la „Astra­ Română“ în ziua de 30 ia­nuarie 1933, cînd în sprijinul gre­viştilor de aici, care ocupaseră în­treprinderea, au venit şi muncitori din celelalte întreprinderi. In faţa curajului şi dîrzeniei muncitorilor, direcţia a trebuit să cedeze. Ea s-a angajat în faţa greviş­tilor să revină asupra conce­dierilor, să respecte prevederile contractului colectiv, să recunoască dreptul delegaţiilor de lucrători de a trata în numele acestora. Era o victorie însemnată a mun­citorilor, care arăta cît de mare este forţa luptei unite şi curajoase, forţa solidarităţii proletare. Ea le-a dat curaj şi muncitorilor din cele­lalte întreprinderi să păşească la noi acţiuni, şi mai viguroase. Cu prilejul grevei declanşate în ziua de 1 februarie de muncitorii de la „Româno-Americana“, luptele au îmbrăcat forme deosebit de as­cuţite. Pentru a-i elibera pe repre­zentanţii lor, arestaţi în mod abu­ziv, în timpul tratativelor cu direc­ţia rafinăriei, miile de grevişti, că­rora li s-au alăturat alte mii de muncitori din împrejurimi, precum şi mase largi ale populaţiei, au ase­diat timp de mai multe ore localul chesturii poliţiei din centrul ora­şului Ploieşti, în cele din urmă, reprezentanţii autorităţilor au fost nevoiţi să-i eli­bereze pe cei arestaţi. Ei au fost purtaţi pe sus pînă în centrul ora­şului unde, în jurul statuii Libertă­ţii, a avut loc un măreţ miting. Pînă noaptea tîrziu mulţimea a de­monstrat pe străzile Ploieştiului, care, pentru o zi, a fost al nostru, al muncitorilor ! Puternicele acţiuni muncitoreşti i-au alarmat într-atîta pe guver­nanţi încît, chiar de a doua zi, au înţesat Ploieştii cu armată. La 4 februarie a fost declarată starea de ase­diu în princi­palele centre muncitoreşti, iar în zilele ur­mătoare a în­ceput să plouă cu arestări. Ne-am aflat şi noi printre ze­cile de munci­tori ridicaţi în noaptea de 14 februarie de a­­casă şi închişi, sub stare de arest, în clădirea regimentului 6 cava­lerie. Peste cîteva zile, paza noastră a fost mult întărită. Se transmiteau şi se executau precipitat ordine. Am aflat şi cauza : la Bucureşti, la „Gri­­viţa“, izbucnise greva din 15—16 februarie. Tovarăşii noştri de la A­­telierele căilor ferate duceau mai departe, ca o ştafetă de foc, forţa eroicelor lupte muncitoreşti. ★ Luptele desfăşurate în ianuarie­­februarie 1933 în bazinul Văii Pra­hovei au înscris o pagină luminoasă în istoria luptelor revoluţionare ale proletariatului din ţara noastră. în acele zile, muncitorimea pe­­trolistă şi-a dovedit, alături de ce­ferişti şi de alte detaşamente ale clasei muncitoare, înalta combati­vitate şi conştiinţă politică, devota­mentul faţă de cauza poporului muncitor, înaltul ei patriotism. In cursul acestor lupte, dintre muncitorii grevişti s-au ridicat zeci şi zeci de activişti, strîns legaţi de mase şi cu autoritate în rîndurile lor, care s-au situat cu curaj în fruntea acţiunilor. Au fost, fără îndoială, şi unele slăbiciuni în activitatea noastră, a organizaţiilor de partid care au condus desfăşurarea luptelor, a comitetului de acţiune din Valea Prahovei. Anumite deficienţe orga­nizatorice au împiedicat generali­zarea acţiunilor în întregul bazin petrolier, au făcut ca amploarea lor să nu fie pe măsura avîntului revoluţionar din acea perioadă. Cu toate acestea, în inima fie­cărui muncitor petrolist a rămas mîndria de a fi participat la una din cele mai importante ridicări la luptă ale proletariatului român. Experienţa dobîndită atunci, învă­ţămintele ce s-au desprins au de­venit un bun preţios al partidului nostru în conducerea luptelor vii­toare, ce aveau să ne ducă la stră­lucitele victorii de mai tîrziu. 34 de ani de la luptele muncitorilor petrolişti din ianuarie — februarie 1933 ir-wv uw — v».­/.-y : w / • . rwX Noul spital din Hunedoara (Foto : Agerpress LISTA DE CIŞTIGURI la depunerile pe obligaţiunile C.E.C. cu cîştiguri TRAGEREA LA SORŢI DIN 31 IANUARIE 1967 Cîştigurile revin întregi obligaţi­unilor de 200 lei. Obligaţiunile de 100 lei, 50 lei şi 25 lei primesc 1/2, 1/4 respectiv 1/8 din cîştigurile de mai sus. In valoarea cîştigurilor este cu­prinsă şi valoarea nominală a obli­gaţiunilor cîştigătoare. Plata cîştigurilor se face prin ca­sele raionale (orăşeneşti) de eco­nomii. 5 M o © cu ® Valoarea 11 „1 § 5 ă § cîştigurilor 1= S, 5,­9 - -=.? «B r—-------­la Bflg » s ° fl“ z * f 1 . _________© a. H 1 15773 34 100 000 100 000 1 47897 31 75 000 75 000 1 46503 38 50 000 50 000 1 32342 43 25 000 25 000 1 10577 47 10 000 10 000 1 00188 08 5 000 1 01853 04 5 000 1 17982 38 5 000 1 38968 46 5 000 1 50997 45 5 000 1 57114 21 5 000 1 59648 15 5 000 35 000 h­ú­s ■u 60 474 09 2 000 60 735 47 2 000 60 849 16 2 000 380 000 60 619 28 1 000 60 958 19 1 000 120 000 600 30 40 800 600 40 39 800 600 60 23 800 1 440 000 2112 TOTAL_______2 215 000 1 De la ADAS Administraţia Asigurărilor de Stat anunţă că la tragerea de amortizare a asigurărilor mixte de persoane, din 31 ianuarie 1967, au ieşit urmă­toarele opt combinaţii de litere : L. O. O.s E. X. N.s Z. M. W.i E. C. T.; S. C. P. i X. T. P .1 J. J. X.i E. J. K. (Urmare din pag. I) dulce. Vara, cînd animalele sunt expuse la soare şi consumă furaje verzi, con­ţinutul laptelui în vitaminele D şi A este mult mai ridicat. în activitatea pe care o desfăşoară, omul cheltuieşte o cantitate apreciabilă de energie. Pentru copil, proporţia mare de calorii provenite din grăsimi constituie un avantaj, însă pentru adult este un inconvenient. In toate ţările laptele se distribuie de aceea cu un conţinut mai redus şi constant de unt (3 sau 2,5 sau chiar numai 2 la sută). Prin smîntînire parţială se pierd o parte din vitaminele solubile în grăsimi, iar valoarea calorică a lap­telui se micşorează, insă se păstrează integral celelalte vitamine şi trofinele datorită cărora laptele se impune în alimentaţia omului. In acest fel el poate fi consumat în cantitate mai mare de orice persoană, fără a depăşi necesarul de grăsimi. Pe lingă marea lui valoare nutritivă laptele mai prezintă avantajul că se digeră foarte ușor. Atît volumul de suc gastric, cît și aciditatea lui, după con­sumul de lapte sînt mai reduse decît după alte produse alimentare, iar timpul cît rămîne în stomac este scurt. Din această cauză laptele este consi­derat ca aliment de repaus gastric. Pentru o bună digestie este necesar ca laptele dulce să fie consumat în mod fracţionat, ca o mîncare şi nu ca o băutură. Există numeroase studii care atestă că laptele este indispensabil pentru creşterea unei generaţii de oameni să­nătoşi, robuşti şi cu o mare capacitate de muncă. Observaţiile şi cercetările sistematice făcute pe copii au arătat că laptele accelerează creşterea cu 30—40 la sută şi măreşte vigoarea fi­zică a tineretului. Prin includerea a 500—750 ml lapte în dieta copiilor s-au obţinut avantaje de creştere pon­­derală şi mai ales staturală, care nu au putut fi realizate prin nici un alt aliment In timp de un an, copii în vîrstă de 5—11 ani, care au consumat zilnic acest volum de lapte au crescut cu 1—3 kg şi cu 2—4 cm mai mult decît cei hrăniţi cu o dietă suficientă, dar fără lapte. Aşa se explică de ce înălţimea, greutatea corporală şi vi­goarea fizică a popoarelor consuma­toare de lapte (arabi, beduini, nordici) sunt mai mari decît a celor ce consumă în cantităţi mai mici acest aliment Dintre multiplele argumente care pledează în favoarea creşterii consu­mului de lapte nu se poate să nu amintim că, datorită marii lui valori nutritive, acest aliment măreşte pu­terea de apărare şi rezistenţa organis­mului faţă de agenţii patogeni. Pe baza acestei însuşiri el este considerat ca aliment de protecţie Bolile infec­­ţioase în general şi tuberculoza în spe­cial apar mai frecvent la persoanele care nu consumă acest aliment. Prin consumarea a 0,5—1 litru de lapte pe zi se atenuează fenomenele de intoxi­caţie cu substanţe chimice. Prin însuşirile lui nutriţionale laptele este deosebit de indicat în alimentaţia majorităţii bolnavilor. In unele boli el are efecte terapeutice deosebit de im­portante. Datorită faptului că este un aliment de repaus gastric, că are un conţinut optim de proteine şi de să­ruri minerale alcaline (mai ales calciu), precum şi capacitatea de a tampona (neutraliza) aciditatea sucului gastric (efect antiacid), laptele reprezintă un veritabil medicament în tratamentul unor dispepsii. In boala ulceroasă acu­tă, consumarea a 100 ml lapte dulce din oră în oră, între orele 7—19, iar la nevoie chiar şi o dată sau de două ori în cursul nopţii, timp de 10—20 zile, face să dispară durerile şi să înceteze pierderea de sînge. Menţinerea acestui aliment în dieta bolnavilor de ulcer şi administrarea lui ca atare sau aso­ciat cu derivate de cereale contribuie la vindecarea clinică a bolii în mai mare măsură decît orice medicament. Trebuie însă avut în vedere că numai dieta cu lapte urmată timp îndelungat (peste 3 săptămîni) expune la hipovi­­taminoză C şi la anemie prin lipsă de fier. Mărind vigoarea fizică şi rezistenţa organismului şi contribuind la preve­nirea distrofiilor alimentare şi la vin­decarea bolilor, laptele ridică sănătatea la un nivel mai înalt decît aceea carac­terizată prin lipsa de boală şi prelun­geşte viaţa. Durata medie a vieţii este mai lungă, iar procentul persoanelor trecute de 100 ani este de 2 ori mai mare la popoarele şi în colectivităţile care consumă din belşug lapte, mai ales bătut sau iaurt. Aceasta se explică prin faptul că acidul lactic acţionează ca un antiseptic intestinal. Repulsia unor persoane faţă de lapte, determinată de proprietăţile lui organoleptice, poate fi înlăturată prin modificarea formei de consum (aso­cierea cu cacao, cafea, ceai sau încor­porare la diferite preparate). In caz de alergie, după ce se va preciza autenti­citatea ei, trebuie procedat la desen­sibilizare spre a nu lipsi pe nimeni de avantajele consumării acestui produs. Ca nutritionist care activez în dome­niul medicinii preventive, îmi exprim satisfacţia prilejuită de succesul econo­miei noastre socialiste in îmbunătăţirea aprovizionării populaţiei cu acest mi­nunat aliment. In urma măsurilor luate de a stimula creşterea animalelor, coo­perativele agricole livrează canti­tăţi mari de lapte. Desigur că eforturile depuse pentru mărirea producţiei de lapte trebuie continuate şi completate mai mult decît pînă acum cu măsuri pentru respectarea condiţiilor de igienă începînd de la mulgere, pînă la cen­trele de prelucrare, şi de desfacere astfel ca să fie împlinite exigenţele consumatorilor. Este ştiut că laptele, fiind uşor alterabil, are nevoie să fie păstrat la o temperatură mai scăzută şi în timpul verii. De aceea aş su­gera forurilor de resort să se ocupe de pe acum de amenajarea unor ghe­ţării simple sau alte încăperi izolante, în unităţile agricole să se organizeze transportul cantităţilor necesare de gheaţă în perioada de iarnă Aceste măsuri care nu necesită investiţii bă­neşti sunt de maximă importanţă pen­tru menţinerea însuşirilor nutritive ale laptelui ca şi ale altor produse. Industria noastră alimentară asigură consumatorilor un larg sortiment de produse lactate, salubre, nutritive şi plăcute Din păcate nu se face încă mare lucru pentru ca însuşirile aces­tora să fie mai larg cunoscute Este mult loc pentru iniţiative în această privinţă Se produce o cantitate mare de unt Dar cei care răspund de co­merţul alimentar adesea nici nu se gîndesc să-l ofere consumato­rilor măcar la gustarea de dimineaţă în restaurante sau alte localuri de alimen­taţie publică. Creşterea consumului de lapte şi produse lactate ar fi favorizată de introducerea acestora pe scară mai largă în meniurile cantinelor îndeosebi ale acelora pentru elevi şi studenţi. Pe de altă parte, se cere să fie lărgită gama sortimentelor de brinze­­turi şi caşcavaluri, îndeosebi a ace­lora din lapte de vacă. Specialiştii din cadrul industriei noastre alimentare au toate condiţiile să îmbunătăţească continuu calitatea şi modul de prezen­tare a produselor lactate. Multiplele posibilităţi existente se cer puse în valoare pentru ca laptele şi derivatele sale să devină şi mai mult o sursă de vigoare fizică şi de sănătate. LAPTELE, un univers alimentar NOI EMISIUNI FILATELICE Prima emisiune filatelică a anului , „Cosmonautica 1967", este consacrată împlinirii a 10 ani de la lansarea primului sa­telit artificial al Pămintului și realizărilor din acest domeniu. Mărcile reprezintă lansarea acestui satelit, portretul primului cosmonaut din lume, Iuri Gagarin, al primei femei cosmonaut, Va­lentine Tereşkova, primul zbor in grup a două nave cosmice „Vos­­tok-3" fi „Vostok-4", ieşirea liberă in Cosmos, asigurarea de legături radio fi telegrafice internationale cu ajutorul satelitului staţionar Early Bird, primele fotografii ale planetei Marte, executate de la mică depărtare de către sonda spaţială Mariner IV, întilnirea spaţială a navelor cosmice Gemini 6 şi Gemini 7, precum şi joncţiunea spa­ţială a navei cosmice Gemini 8 cu racheta Agens pe o orbită cir­­cumterestră. (Agerpres) De ce nu au cumpărat antinevralgice Luna decembrie este cea mai a dracului (doam­ne iartă-mă) lună din an. Atunci, cei care se ocupă cu bugetul întreprinderii sunt cuprinşi de friguri, li auzi: — Ce ne facem, ne ră­­min fonduri. — Pavaţi imediat stra­da Mihail Eminescu. — Am m­ai pavat-o. — Mai pavaţi-o odată. Luaţi-o de la capăt pen­tru că şi aşa locuitorii de pe această stradă sunt o­­bişnuiţi cu reclamaţiile. Sau : —­ Ce facem, tovarăşe director, mai avem bani. — Cumpăraţi ceva. — Ce ? — Cumpăraţi un sub­marin. — Dar întreprinderea noastră e în Buzău, nu are ieşire la mare. — Nu-i nimic. Poate la anul ne rămîn fonduri mai mari şi facem şi ie­şire la mare. Contabilul-şef şi ceilalţi se interesează de subma­rine şi se plîng directoru­lui ! — Nu se găsesc subma­rine. — Luaţi sugativă, sîr­­mă ghimpată, tampoane, pelicanol, fier-beton, greb­le, cerneală de toate culo­rile. Luaţi capre de tăiat lemne, luaţi orice numai să nu rămînem cu fondu­rile necheltuite. Dar ca să nu ne facem duşmani, e mai bine să discutăm la concret. In Ziua de 9 decembrie a. c.­­anul trecut 1966) la Con­siliul agricol regional Ba­nat s-a purtat o discuţie asemănătoare. — Ce facem cu banii ? Cei adunaţi în şedinţa în care s-a discutat pro­blema banilor necheltuiţi şi-au dus arătătorul la timplă şi unul a strigat: — Am găsit ! Eu pot să cheltuiesc din fondurile necheltuite circa 200 000 lei. Toată asistenţa s-a ridi­cat în picioare, a aplau­dat, s-a scandat numele celui care găsise o porti­ţă de scăpare şi, după ce spiritele s-au liniştit, cine­va, mai pesimist probabil, a întrebat: — Cum cheltuim 200 000 de lei ? Cel cu soluţia şi-a dres glasul şi a început ! — Cumpărăm vieri... C.A.P. Biled din regiunea noastră are o crescătorie de vieri. — Şi ce facem cu ei ? a întrebat tot pesimistul. — Ii repartizăm la C.A.P.-urile ori la staţiu­nile de montă din regiu­ne. Şi aşa avem planificată pentru lunile viitoare cumpărarea lor. li cum­părăm acum. Salvăm 200 000 de lei. Propunerea a fost pusă la vot. S-a votat in una­nimitate şi salvatorul ce­lor 200 000 lei a fost din nou felicitat. I s-a spus insă: — Te interesezi perso­nal... lei avionul şi pleci la Biled să aduci vierii. — Dar la Biled nu exis­tă aeroport. — Faci şi un aeroport, că nu se ştie, poate avem nevoie de el. Ai fonduri la dispoziţie. — Aeroportul se face mai greu. — Încerci. Dacă nu poţi să-l faci pînă la 1 ia­nuarie renunţi. Salvatorului celor 200 000 de lei, pentru că n-avea cum să facă aeroport, i s-a dat maşina cea mai nervoasă a Consiliului a­­gricol regional Banat şi a ajuns cu bine la Biled. — Ciţi vieri aveţi ?­­— Avem destui. Da’ nu vi-i putem furniza pentru că nu sunt buni pentru reproducţie. Trebuie să-i mai lăsaţi. — Nu-i nimic, li luăm aşa. —­ Dar nu se poate... — Cum să nu se poa­tă ? Eu sunt trimisul Con­siliului agricol regional; iţi dau dispoziţie. In faţa unei dispoziţii, ce putea face C.A.P.-ul Biled . Specialistul în cheltui­rea fondurilor necheltui­te a ales 90 de capete de vieri, a amestecat, — pentru a ieşi la număr, — şi vreo doi berbeci şi o scroafă gestantă, a plătit 153 000 de lei şi a trimis marfa la C.A.P.-urile şi Staţiunile de montă din raioanele Timişoara, Or­şova, Caransebeş etc. Deci au fost salvaţi 153 000 de lei din fondu­rile necheltuite.. Ajuns la consiliu, specialistul in cheltuirea fondurilor ne­cheltuite a fost insă ad­monestat. Pe bună drep­tate. A promis că va chel­tui 200 000 de lei şi el a cheltuit doar 153 000 de lei. S-a scuzat: — Am vrut să cumpăr şi nişte cocoşi de rasă, dar n-am găsit. Cu toate scuzele i s-a tăiat prima la jumătate. Frigurile cheltuirii ba­nilor necheltuiţi pe anul 1966 au trecut. Au în­ceput însă alte friguri. Frigurile cheltuielilor din fondurile acestui an. Toa­te C.A.P.-urile care au primit vierii se plîng. Ele, C.A.P.-urile, cheltu­iesc acum bani cu creşte­rea „mărfii“ primite prea timpuriu. Vierii le mă­­nîncă fondurile de poma­nă. Cum să le justifice ? Ce-am putea să le răs­pundem ? Dar de ce să le răspundem noi şi nu spe­cialiştii in cheltuirea fon­durilor necheltuite . Totuși, e bine că sus­­numitul Consiliu agricol din Banat n-a cumpărat de cei 153 000 de lei anti­nevralgice. Acum nu mai aveau dureri de cap. Şi era păcat. foileton de Nîculă tănase FAPTUL DIVERS Pe post­ de barză Doi copii. Băieţi. Unul de 5 luni, altul de 8 luni. Au fost internaţi în spital, la Brăila. Cînd s-au făcut bine, au fost transportaţi acasă, în comune­le lor, însoţiţi de o soră medi­cală. „Valeu, păcatele mele! — s-a mirat mama din Petroiu — cum de-a crescut copilul atîta? Şi cînd a plecat avea ochii al­baştri!“. „Ce-aţi făcut, oameni buni, cu copilul! — a sărit arsă şi mama din Latina — era oacheş şi mai lunguieţ. A­­cum e băiat şi mai micuţ!“. După un timp lucrurile s-au lămurit. Copiii au redevenit fiii propriilor lor mame (ferici­te !). Distrată, sora de spital Ion Aurelia inversase copiii. ...Cînd te gîndeşti, barza cîţi aduce! Şi nu-i încurcă nicio­dată. Are... spirit de răspun­dere. Raţie întreagă La C.A.P. din comuna Coj­­oieni, raionul Beiuş, au murit 34 bovine şi 70 ovine. Moarte grea, chinuită. Prin foamete. Nu aveau furaje . Ba da­­— adică ba nu. Căci Aurel Popa (preşedintele cooperati­vei) Dumitru Ciurea, Nicolae Jurcă şi Avram Crişan au sus­tras şi vîndut furaje din raţia zilnică a animalelor. Acum, cei patru vinovaţi şi-au primit... „raţia“. In între­gime. Autorul necunoscut La muzeul din Miercurea Ciuc se află o pictură a unui autor necunoscut. Lucrată pe scîndură de brad lipită, pic­tura, executată în ulei pe un fond bogat aurit şi de o mă­rime neobişnuită (166 cm/110 cm) datează din a doua ju­mătate a secolului XV, reflec­­tînd caracteristici ale influen­ţei husite. Autorul­­■ de 500 de ani anonimi­e veche de secole modestia. Ultima pacientă Doctoriţa Paraschiva Foivari, salariată la Sanepidul regional­ Tg. Mureş şi-a creat o sursă aparte de venituri. O sursă scandaloasă şi odioasă, efectua ilegal întreruperi de sarcină, în schimbul unor onorarii sub­stanţiale. Ultima pacientă, Iu­­lia Matchefi (str. Şincai 4) i-a plătit 2 000 lei. Această faptă a fost mijlocită de Elisabeta Otves, str. Avram Iancu nr. 5. Doctoriţa şi „complicea ei au fost arestate. Pentru a se păzi sănătatea femeilor mame. Şi igiena morală a profesiei de medic. Dilemă Tinăr căsătorit, Ion Bortiş din Vaşcău, a vrut să aibă a­­mintire un tablou : el şi soţi,a­­mici. A depus fotografiile la secţia foto a cooperativei „Prestarea“ — Oradea. Inten­ţia a fost frumoasă , dar re­zultatul dezastruos. Cînd a pri­mit tabloul, soţia a rămas în­mărmurită : lingă soţul său era... o altă mireasă. O fi avut o altă căsătorie, tăinuită ? Nu — căci şi ea a apărut, in altă fotografie, la braţul altui mire. Soţii sunt in dilemă : să rămi­­nă împreună, aşa s-au legat şi ii îndeamnă inima — ori se ia în serios „a doua cununie“ oficiată de cooperativa „Pre­starea“ din Oradea ? Nu cu­noaştem încă deznodămintul Nici dacă respectiva coopera­tivă are mandat de oficiu al stării civile. Poate i-l dă ci­neva. Hazuri de poznaşi Doi săteni mucaliţi stau ai vorbă. Au făcut şi prinsoare ciştigă cine va scorni „una“ mai gogonată. Unul zice : „La noi la C.A.P. Veţca, din raio­nul Tg. Mureş, era o şiră de paie. Pentru furaje. In loc să taie din ea, îngrijitorul Béla Lokodi. zmulgea paiele de la mijloc, săpînd un tunel. Pină la urmă, s-a prăbuşit peste el ingropindu-l. Acum­a la spital că l-au salvat oamenii“. „La noi in Toporu, din Drăgăneşti Vlaşca — spune celălalt, — s-a intîmplat una şi mai şi! Cînd a fost gata căminul nostru cul­tural s-a băgat de seamă că n-avea coşuri pentru sobe“. Prinsoarea n-a cîştigat-o ni­meni. Cei doi, în loc să inven­teze cîte ceva, spuseseră, fie­care, adevărul. Rubrică redactată de Ştefan ZIDARIŢA Ştefan DINICA cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii .

Next