Scînteia, martie 1967 (Anul 36, nr. 7267-7297)
1967-03-01 / nr. 7267
Anul XXXVI Nr. 7267 Miercuri 1 martie 1967 ! 6 PAGINI — 30 BANI! Combinatul de celuloză și hîrtie din Brăila Fotos Agerpr«» O IMPORTANTĂ REZERVĂ A ZOOTEHNIEI îmbunătăţirea raselor de animale dr. Marcel PARASCHIVESCU director tehnic in Consiliul Superior al Agriculturii Aşa cum rezultă din datele Direcţiei Centrale de Statistică, în anul trecut s-au făcut progrese însemnate in creşterea efectivelor de animale, mai ales la bovine şi ovine. Desigur, dezvoltarea zootehniei la un nivel care să satisfacă cerinţele economiei naţionale cu produse de origină animală nu se rezumă la creşterea numerică a şeptelului. Aceasta trebuie să fie însoţită de îmbunătăţirea calitativă, astfel ca de la fiecare animal să se obţină o producţie superioară. Pe această linie s-au făcut progrese, ca urmare a ameliorării efectivelor de animale prin selecţie, metisare cu reproducători din rase amelioratoare, extinderea însăminţărilor artificiale etc. Toate acestea, alături de măsurile luate pentru îmbunătăţirea furajării şi îngrijirii, au permis ca într-un mare număr de ferme să se crească bovine cu o capacitate de producţie superioară ; a sporit de câteva ori numărul de ovine din rasele cu lină fină şi semifină, precum şi efectivele de porcine din rasele de carne etc. Pentru dezvoltarea continuă a zootehniei, de maximă importanţă este să se desfăşoare cu mai multă perseverenţă acţiunile de ameliorare a raselor, întrucât unul din factorii esenţiali de care depinde rentabilitatea creşterii animalelor este valoarea genetică a acestora, gradul lor de selecţionare în direcţia producerii unor cantităţi mari de lapte, carne, lină etc. Tot valoarea genetică este aceea care determină şi calitatea produselor, adică un anumit conţinut de grăsime şi proteine în lapte, sau un anumit raport şi distribuire a cărnii şi grăsimii în carcasă. Nenumărate exemple arată că animalele de înaltă productivitate produc kilogramul de carne sau litrul de lapte cu un consum specific de furaje mult mai redus, uneori chiar cu 500 la sută. In cazul în care se obţine o producţie mare de la un animal, se reduce, pentru aceeaşi cantitate totală de producţie marfă, spaţiul necesar pentru cazare şi, prin aceasta, necesarul de investiţii. Totodată, se reduc cheltuielile necesitate de îngrijirea animalelor în condiţii egale de mecanizare. Micşorarea şi mai evidentă a consumului de muncă pe unitatea de produs se realizează prin scurtarea ciclului de producţie sau mărirea cantităţii de produse în unitatea de timp Aceste două din urmă aspecte reprezintă elementele de bază care permit alături de mecanizare, creşterea productivităţii muncii în zootehnie. Fiecare din elementele amintite constituie însuşiri care se moştenesc de la cei doi părinţi, conform legilor genetice. Pentru mărirea potenţialului productiv al animalelor, in ultimii ani au fost luate o serie de măsuri intre care şi aceea privind producerea şi utilizarea cu eficienţă sporită a reproducătorilor de valoare zootehnică ridicată. In cadrul unor centre de reproducţie şi selecţie cum ar fi cel de la Constanţa, a început să se aplice cea mai modernă şi sigură metodă de verificare a însuşirilor reproducătorilor şi anume testarea acestora după descendenţi. Pe această cale se stabileşte valoarea cu care un reproducător mascul poate fi ameliorator la un nivel productiv dat. Mijlocul cel mai eficient prin care se poate asigura folosirea in(Continuare în pag. a V-a) Preludiul furtunii... Tabloul social-economic in care se plămădea răscoala ce avea să izbucnească in 1907 Unul din evenimentele de neuitat ale istoriei patriei, care va vorbi peste veacuri despre uriaşa energie revoluţionară a ţărănimii, îl constituie marea răscoală din primăvara anului 1907, moment culminant al mişcărilor ţărăneşti din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. „Prin amploarea şi intensitatea ei, prin revendicările exprimate de masele ţăranilor — arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu — răscoala din 1907 a reliefat necesitatea acută a înlăturării relaţiilor de producţie feudale, a rezolvării problemei agrare in favoarea maselor largi ale ţărănimii, a dezvăluit marile energii revoluţionare ale ţărănimii, reprezentînd una din paginile glorioase ale luptei sociale a poporului român". Furtuna revoluţionară din primăvara anului 1907 şi-a avut rădăcinile în realităţile din acel timp ale ţării, în nevoile şi interesele vitale ale ţărănimii, în hotărîrea ei de a lupta pentru pîine, dreptate şi libertate, pentru progres social. Mircea IOSA cercetător ştiinţific la Institutul de istorie „N. Iorga“ al Academiei In procesul dezvoltării capitalismului în ţara noastră, s-a ridicat cu o deosebită acuitate, ca o condiţie fundamentală a progresului social, problema lichidării proprietăţii moşiereşti, a rămăşiţelor feudale din agricultură. Ea a constituit unul din punctele centrale ale programului revoluţiei din 1848, fără să-şi fi găsit rezolvare. Nici reforma agrară din 1864 — care a jucat, incontestabil, un rol pozitiv în viaţa ţării, determinînd profunde transformări în relaţiile de producţie — n-a dat o rezolvare deplină problemei agrare. In agricultură s-au păstrat puternice rămăşiţe ale relaţiilor feudale, care au generat adinei contradicţii ir. cadrul sistemului agrar. Procesele care aveau loc în cadrul economiei agrare, caracterizate prin dezvoltarea mai largă a relaţiilor de producţie capitaliste, în condiţiile menţinerii rămăşiţelor feudale, au adincit contradicţiile sociale existente la sate, au amplificat şi ridicat pe o treaptă nouă, superioară lupta ţărănimii împotriva exploatatorilor ei de veacuri. La începutul secolului al XX-lea agricultura constituia ramura de bază a economiei ţării, ea cuprinzînd aproape 5 milioane şi jumătate de ţărani, adică aproximativ 82,84 la sută din populaţia ţării. Statisticile vremii pun în evidenţă enorma disproporţie care exista în repartizarea pămîntului. Astfel, în anul 1905, marile proprietăţi de peste 100 de ha, aparţinînd unui număr de 4 171 proprietari, însumau 3 810 351 ha, ceea ce reprezenta 54,72 la sută din suprafaţa arabilă a ţării ; în schimb, proprietăţile pînă la 10 ha reveneau unui număr de 920 939 proprietari şi ocupau numai 3 153 645 ha (45,28 la sută din suprafaţa arabilă). 4 171 mari moşieri aveau, aşadar, în stăpînirea lor cu circa 700 000 ha mai mult pămînt decit aproape 1 000 000 de ţărani. Disproporţia iese si mai pregnant în evidenţă dacă avem în vedere şi pădurile , însumîndu-le şi pe acestea, rezultă că, in timp ce 5 000 de moşieri, reprezentînd aproximativ doar 0,6 la sută din totalul proprietarilor de pămînt, stăpîneau 5 882 641 ha, adică 62,70 la sută din Întreaga suprafaţă agrosilvică a ţării, 920 939 gospodării ţărăneşti deţineau 3 503 645 ha, adică numai 37,30 la sută din întreaga suprafaţă. Dintre acestea, 744 564 gospodării aveau proprietăţi sub 5 ha, iar 291 771 sub două hectare. 300 000 de gospodării ţărăneşti erau complet lipsite de pămint. Această structură arată că deşi contradicţiile izvorite din dezvoltarea relaţiilor de producţie capitaliste căpătau o greutate specifică tot mai mare în agricultură, contradicţia cea mai importantă era aceea dintre moşierime şi ţărănimea în ansamblul ei. (Continuare în pag. a H-a) Echipament electric — întrerupători de 35 kW — realizat la uzinele „Electroputere"-Craiova Foto ! Gh. Vință ecouri Tributul accidentului este o fatalitate în circulaţie? • ESTE NECESARĂ CONSTITUIREA UNUI CORP DE AGENŢI VOLUNTARI DE CIRCULAŢIE CU REALE ÎMPUTERNICIRI In tot mai numeroase domenii ale vieţii sociale, organizaţiile obşteşti preiau diverse atribuţii ale organelor de stat. In acţiunea de combatere a încălcării regulilor de circulaţie, organele miliţiei se sprijină, de asemenea, pe concursul voluntar al unor conducători de autovehicule. Legea prevede măsuri In acest sens , dar practica de pînă acum arată că aportul lor la prevenirea accidentelor şi asigurarea respectării regulilor de circulaţie este încă insuficient : ei n-au posibilitatea să intervină prompt acolo unde s-a săvîrşit o infracţiune. De multe ori nici nu sunt luaţi în seamă de către unii şoferi. lată de ce considerăm necesar să se lărgească şi în special să se dea o formă eficientă corpului de voluntari, cu alte cuvinte să li se asigure împuterniciri reale prin care să poată aduce o contribuţie efectivă la respectarea regulilor de circulaţie. Desigur organele de miliţie se străduiesc să asigure respectarea acestor reguli, dar efectivele miliţiei sînt totuşi limitate ; ne putem da uşor seama cît de considerabil ar spori aceste efective prin cuprinderea unui asemenea număr de auxiliari cu împuterniciri aproape egale, sau chiar egale cu ale lucrătorului de miliţie in ce priveşte constatarea şi penalizarea infracţiunilor de circulaţie. Am discutat despre aceasta şi cu tovarăşi lucrători din cadrul miliţiei dar am constatat anumite reţineri, ezitări : să se acorde oare asemenea împuterniciri unor „civili" ? ; să aibă ei chiar dreptul de sancţiuni (amenzi) ?; nu vor fi oare abuzuri ? — etc. Cred însă că asemenea reţineri nu sunt justificate. Nu există oare un mare număr de conducători auto, membri sau nemembri de partid, cu mare vechime în profesie, oameni care nu au avut în cariera lor abateri de la normele de circulaţie, oameni serioşi, de nădejde, cu o bună conduită socială şi excelenţi profesionişti în care se poate avea deplină încredere că vor aduce o reală contribuţie la temperarea inconştienţilor volanului? Fireşte, aceasta ar pune în mod deosebit problema unei selecţionări foarte responsabile a activului de auxiliari. Pot fi îmbunătăţite modalităţile de constituire a acestui activ — recomandarea instituţiei, discutarea în organizaţiile de bază a conducătorilor auto — instruirea de către organele miliţiei etc., înmînîndu-li-se şi insemnele necesare — autorizaţie, insignă, paletă, carnet pentru contravenţii ş.a. In plus să aibă dreptul să încheie procese verbale şi să aplice sancţiuni pînă la plata pe loc a contravenţiei. Agentul de circulaţie voluntar să anunţe organul de miliţie atunci cînd întîlneşte cetăţeni care au încălcat regulile de circulaţie şi nu ţin seama de atribuţiile lui in vederea sancţionării acestora. (Continuare In pag. a II-a) Primul cargou construit in acest an la Galaţi Primul cargou din seria navelor ce se construiesc anul acesta la Galaţi şi-a trecut ultimul examen de calitate dinaintea livrării — probele de marş la mare. Echipajul şi personalul de recepţie au urmărit modul de comportare a navei în condiţii de valuri şi vizibilitate redusă, funcţionalitatea aparatelor de comandă, viteza, giraţia şi puterea motoarelor principale, mobilitatea instalaţiilor de punte, ancorare şi manevră, funcţionarea aparatajului de radiogoniometrie, radiotranslaţie şi radar. Capacitatea de încărcare a navei este de 4 500 tone. Echipamentul special cu care este înzestrat cargoul îl face apt şi pentru navigaţia în apele ecuatoriale. Următoarele două nave de acelaşi tip se pregătesc, una pentru plecarea în probe, iar cealaltă pentru montajul utilajelor şi instalațiilor interioare. Convorbiri intre delegaţia Partidului Comunist Român şi delegaţia Partidului Comunist din Grecia Marţi dimineaţa, la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român au început convorbirile între delegaţia Partidului Comunist Român şi delegaţia Partidului Comunist din Grecia, care face o vizită în Republica Socialistă România. Din partea Comitetului Central al Partidului Comunist Român au participat tovarășii Nicolae Ceaușescu, secretar general al C.C. al P.C.R., Paul Niculescu-Mizil, membru al Comitetului Executiv, al Prezidiului Permanent, secretar al C.C. al P.C.R., Mihai Dalea, secretar al C.C. al P.C.R., Ghizela Vass, membru al C.C. al P.C.R. Din partea Comitetului Central al Partidului Comunist din Grecia au luat parte tovarășii Kostas Koliannis, prim-secretar al C.C. al P.C. din Grecia, Leonidas Stringos și Panos Dimitriu, membri ai Biroului Politic al C.C. al P.C. din Grecia. Convorbirile s-au desfășurat într-o atmosferă tovărășească, de caldă prietenie. PAGINA A III-A 0 probă fundamentală a competenţei economice a cadrelor de răspundere din industrie. Atitudinea faţă de problema productivităţii muncii IN PAGINA A IV-A • Corespunde actualul sistem de practică din liceele de specialitate cerințelor agriculturii moderne ? • întruchipare a geniului artistic românesc ÎN ŢĂRILE NORDICE Orientări către un comerţ internaţional liber, reciproc avantajos Articol scris pentru „Scinteia" de Fritjof Lager, publicist suedez La Începutul anilor '60, in ţările scandinave se discuta foarte aprins despre opoziţia acestora faţă de Piaţa comună (C.E.E.). Motivul imediat al discuţiei era faptul că Marea Britanie, incercînd să intre în C.E.E., ar fi putut părăsi ţările nordice după ce le atrăsese in Mica zonă a liberului schimb (A.E.L.S ) In cazul reuşitei încercărilor de atmnc ale Angliei, se ridica întrebarea : ce vor face ceilalţi membri ai A.E.L.S., din care Suedia, Norvegia şi Danemarca fac parte în calitate de membri, iar Finlanda ca asociată? In Danemarca, ideea aderării intr-o formă sau alta la C.E.E. — participare deplină sau asociere — avea şi are adepţi puternici, in Norvegia şi Finlanda mai slabi, iar în Suedia şi mai slabi. S-au făcut studii cu privire la condiţiile de aderare la C.E.E. şi au fost întreprinse anumite contacte Toate acestea nu s-au concretizat însă în vreo hotărîre Actualele acţiuni ale guvernului laburist britanic de a ajunge la o apropiere de Piaţa comună au reînsufleţit dezbaterile pe această temă. Multe semne Indică, totuşi, că ele nu vor atinge Intensitatea pe care au cunoscut-o acum cinci ani. In ţările scandinave opiniile unor largi cercuri economice şi politice s-au stabilizat împotriva proiectului de contopire în C.E.E. Faptul că Piaţa comună este privită intrucîtva diferit în ţările nordice îşi are explicaţia în deosebirile de structură din economia acestor ţări. DANEMARCA, cu 4,9 milioane locuitori, este o ţară cu o industrie şi o agricultură dezvoltate. Vinzarea pe pieţele străine a produselor agricole joacă insă un rol mai mare in exportul danez decit în restul ţărilor nordice. Printre principalele pieţe de desfacere a acestor produse a devenit R F.G. FINLANDA, cu 4,7 milioane locuitori, este cea mai puţin industrializată dintre ţările nordice (aproximativ 30 la sută din populaţie este ocupată în agricultură. In principal, ferme mici) Cele mai importante articole de export ale sale sunt produsele din lemn, cele ale industriei navale şi ale industriei constructoare de maşini. (Continuare in pag. a V-a) MĂRŢIŞOR ! Paul ANGHEL O lacrimi de soare, căzută pe zăpezile sfârşitului de făurar, a nimerit în cleştele de argint al primei zile de martie — acest martie giuvaergiu al primăverii — care a scos din ea, cu măiestrii suave, mărţişorul pe care ţi-l pun în palmă, ţie, draga mea ! Vezi să nu se topească ! E uşor ca o brumă stelară, e cast, dar şi fierbinte ca un sărut nerostit, e ultimul fulg, e prima boabă de rouă, e ultima mîhnire diamantină a iernii, e întîia promisiune de foc a soarelui de echinox, îngînate printre genele de raze moi, ca o ispită, pînă în inima ta ! Să nu uiţi că anotimpul mă face, prin acest mărţişor, mandatar al darurilor lui şi sol al acestei clipe. E o tradiţie veche, străveche ca şi bobocii de salcie mijiţi ca nişte omizi de pluş pe crengile verzi. opinii ca şi bobocii de raţă ieşiti din coaja de omăt a ouălelor fierbinţi, ca şi bobitele de soare irompte în petale de plantă pe pielea încă rece a ţărînii, ca fluturii multicolori ezitînd să se desfacă In azur sau să se Întoarcă în crisalidă, ca dragostea sau dorul... E o tradiţie de cînd şi noi. Noi, cei din Dacia, ne închinăm iubitei, sorei, mamei, soţiei, femeii — ca simbol al continuităţii şi al umanităţii — prin acest simbol, efemer ca şi ultimul fulg, rezistent prin aromă, ca şi prima floare, al mărţişorului. Ce e mărţişorul ? E mărturisire a primăverii din noi, la orice vîrstă ne-ar prinde acest martie etern. Cui s-o închinăm decît femeii ? Şi prin ea — primăverii omului. Poate de aceea, cea mai frumoasă şi mai pură febră, exceptînd gripele de anotimp, e febra mărţişoarelor. Coşurile florăreselor sînt vîndute pînă la împletitură sau cu împletitură cu tot. Vitrinele cu darul serelor sunt gatagata să fie demontate. Ce să reţinem ? Febra I Nevoia unui gest delicat. Nevoia unei împărtăşiri pure şi dezinteresate pe care — o dată pe an I — o dăruim chiar şi femeii necunoscute din tramvai. Ce să reţinem? Această febră, frumoasă prin însăşi primăvara instalată definitiv ca o prinţesă, premergătoare a marilor febre — dragostea, soarele, erupţia de flori, arome şi fructe a verii. Dar prin contrast — o stridenţă — panouri derizorii cu „bijuterii" de 50 de bani la toate răspîntiile. Panouri cu daruri de un leu, preţul fiind în directă relaţie cu prostul gust, la toate colţurile, în toate pasajele, nu departe de adevăratele răspîntii ale primăverii unde sălciile, plopii, firele de iarbă fabrică bijuterii mult mai scumpe şi mai simbolice. Te opreşti la primul panou şi eziţi. (Continuare în pag. a V-a)