Scînteia, martie 1967 (Anul 36, nr. 7267-7297)
1967-03-01 / nr. 7267
SÂNTEIA — miercuri 1 martie 1967 O probă fundamentală a ■■iiri i"wnna—————»■iiilimmbi competenţei economice a cadrelor de răspundere din industrie. ATITUDINEA FAŢĂ DE PROBLEMA PRODUCTIVE ŢII MUNCII Atunci cînd se analizează activitatea economică a unei întreprinderi, se pune obligatoriu întrebarea: Cu ce forţe umane s-a realizat producţia? Forţa de munca este elementul esenţial, hotărîtor în desfăşurarea procesului producţiei materiale, iar utilizarea raţională a acesteia constituie o cale importantă pentru creşterea productivităţii muncii. In acest sens, la Plenara C.C. al P.C.R. din 21-23 decembrie 1966, tovarăşul Nicolae Ceauşescu arăta : „întreprinderea trebuie să fie astfel organizată, încît producţia şi munca să corespundă nivelului mondial, să asigure fiecărui muncitor posibilitatea ca în timpul legal de lucru să-şi valorifice pe deplin capacitatea, corespunzător condiţiilor tehnice existente". Ancheta întreprinsă în cîteva unităţi ale industriei constructoare de maşini, uşoare şi economiei forestiere a constatat tendinţa consumului ridicat de forţă de muncă, a menţinerii unui mare număr de muncitori neproductivi, rezerve de fructificare a posibilităţilor oferite de organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii. SURPLUSUL DE MUNCITORI ESTE INDICIUL INCAPACITĂŢII DE A SE ASIGURA CREŞTEREA PRODUCTIVITĂŢII MUNCII... Fiecare salariat — muncitor, tehnician, inginer şi funcţionar — trebuie să aibă o justificare deplină în angrenajul producţiei, angajarea lui să fie corelată cu cerinţele reale ale activităţii întreprinderii. La Uzina mecanică Muscel, unde am început investigaţiile, există în acest domeniu un unghi defectuos de vedere. începutul lui 1967 a găsit uzina cu circa două sute de oameni peste numărul planificat. Ignorînd acest surplus de forţă de muncă, tov. Victor Naghi, directorul uzinei, susţine : „ Trei trimestre din anul trecut, forul tutelar nu a considerat că numărul mediu scriptic de salariaţi este prea mare şi a făcut aceasta abia in trimestrul IV. în 1967 producţia trebuie să crească cu 20 la sută faţă de anul trecut, trebuie deci să sporească corespunzător şi numărul mediu scriptic de salariaţi. Directorul Uzinei mecanice Muscel nu înţelege necesitatea eforturilor pentru folosirea raţională şi economisirea forţei de muncă. El este indignat că forul de resort nu suplimentează numărul mediu scriptic de salariaţi. Foarte bine că ministerul nu încurajează risipa forţei de muncă. De altfel, la direcţia generală de resort din Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini am aflat că Uzina mecanică Muscel trebuie să realizeze planul pe acest an fără nici o nouă angajare. Numai aşa productivitatea muncii va putea să crească aici în acest an cu 21 la sută faţă de realizările din anul trecut. — La această uzină — ne-a spus tov. Dinu Toma, inspector la filiala din Cîmpulung a Băncii Naţionale , este mare disproporţia dintre numărul muncitorilor productivi şi celor auxiliari. Din totalul de 2 710 muncitori, 1 491 sunt auxiliari (inclusiv sculăria şi mecanicul-şef). Exemple de risipă a forţei de muncă ne-a oferit şi tov. Manole Bivol, secretar al comitetului de partid din uzină. Cu luni în urmă, s-a întocmit un studiu asupra depozitării şi manipulării materialelor, pînă la intrarea lor în secţii. S-a preconizat concentrarea depozitelor în barăci metalice, care ar permite mecanizarea transportului intern prin conveiere şi, deci, scăderea numărului de muncitori ocupaţi cu aceste operaţii auxiliare. Amenajarea depozitelor s-ar putea executa prin credite bancare, obţinîndu-se o importantă eficienţă economică. Dar conducerea uzinei nu intenţionează să treacă la materializarea acestei soluţii şi a altora, propuse de muncitori, maiştri sau ingineri. De aceea se foloseşte multă mină de lucru necalificată. Poziţia pe care se situează conducerea uzinei muscelene provoacă o adîncă surprindere. Directorul pleacă de la premise total greşite, ce vin în discordanţă gravă cu interesele şi preocupările cadrelor din economie, cu sarcinile trasate de partid pentru buna utilizare a forţei de muncă, pentru creşterea productivităţii muncii. In ultimă instanţă, această poziţie exprimă o mentalitate economică înapoiată, care nu poate decît să dăuneze nivelului activităţii productive a uzinei, rezultatelor practice pe care această întreprindere trebuie să le dea economiei naţionale. Ministerul are obligaţia să combată o asemenea tendinţă dăunătoare şi să ajute colectivul uzinei în fructificarea largă a rezervelor de care dispune pentru creşterea productivităţii muncii. Oarecum similară e situaţia şi la Uzina mecanică Timişoara. — De ce s-a depăşit numărul mediu scriptic de salariaţi prevăzut anul trecut ? — Nu văd o mare deficienţă in aceasta, pentru că am realizat şi o producţie suplimentară — justifică tov. Gheorghe Bosniac, directorul uzinei. Uzina a depăşit planul de producţie cu 2,6 la sută numai cu preţul utilizării unei cantităţi sporite de forţă de muncă. Surprinde, deci, părerea directorului întreprinderii, care socoteşte că, pe măsură ce producţia este mai mare, să sporească şi numărul salariaţilor. în acest caz nu se îndeplineşte unul din obiectivele fundamentale ale politicii partidului — creşterea continuă, în ritm ascendent a productivităţii muncii. Cerem conducerii uzinei să reflecteze asupra acestei chestiuni, întrucît este vorba de noţiuni elementare de economie politică ce trebuie însuşite. — Cadrele de conducere de la întreprinderea amintită, ca şi de la Uzina de radiatoare şi băi din Capitală, C.I.L. Pipera sau „Ţesătura"-Iaşi — ne-a relatat tov. Constantin Rădulescu, director în Direcţia Centrală de Statistică , ignoră indicaţiile potrivit cărora depăşirile de plan trebuie să se obţină îndeosebi prin valorificarea posibilităţilor şi rezervelor interne, pe calea creşterii productivităţii muncii, singurul mijloc care asigură ridicarea în ritm rapid a eficienţei producţiei. O situaţie cu totul ieşită din comun există la Uzina de radiatoare şi băi. Anul trecut ea şi-a îndeplinit planul de producţie în proporţie de 100,1 la sută. E bine — am putea spune la prima vedere. Numărul planificat de salariaţi a fost întrecut însă cu peste 300, astfel că sarcina de creştere a productivităţii muncii nu a fost nici pe departe realizată. Mai poate fi vorba, în acest caz, de o bună gospodărire a forţei de muncă ? Nu întîmplător, această uzină, pusă în funcţiune de peste trei ani, nici azi nu a reuşit să lucreze la capacitatea proiectată. Deficienţele care se manifestă în folosirea forţei de muncă sunt o cauză principală a stării de lucruri grave care dăinuie la această întreprindere a Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini. Cu prilejul anchetei s-a mai desprins că tendinţa de a angaja cu uşurinţă forţă de muncă suplimentară este alimentată şi de practica recalculării fondului de salarii. Tov. Nicolae Ghica, director adjunct în Banca Naţională, a făcut, în acest sens, propunerea să se îmbunătăţească sistemul actual de reevaluare a fondului de salarii, şi anume, de a nu se face un simplu calcul aritmetic de majorare a acestuia direct proporţional cu nivelul îndeplinirii planului producţiei globale, ci ţinîndu-se seama de respectarea proporţiei prevăzute pentru depăşirea producţiei prin creşterea productivităţii muncii. In acest caz, conducerile întreprinderilor nu vor mai putea mări numărul salariaţilor sub paravanul depăşirii producţiei globale, menţinînd o productivitate a muncii scăzută. In acest fel, orice angajare de salariaţi trebuie justificată, iar sporul de producţie s-ar obţine într-o mai mare măsură pe seama creşterii productivităţii muncii. Faptele relatate, părerile exprimate demonstrează că situaţiile negative care există în unele întreprinderi au labază şi o greşită înţelegere a cerinţelor economice actuale, a sarcinilor trasate de Plenara din decembrie 1966 a C.C. al P.C.R. în legătură cu lupta pentru ridicarea eficienţei economice în industrie. De aceea, este necesar să se depună eforturi multiple pentru a descoperi şi pune în valoare posibilităţile pe care nivelul tehnic ridicat al producţiei le oferă pentru creşterea eficienţei utilizării forţei de muncă. ...PE BAZA ORGANIZĂRII SUPERIOARE A PRO DUCŢIEI Aminteam de cazul Uzinei mecanice Timişoara. Aici nu am întîlnit numai justificări, de genul celei a directorului uzinei, ci şi păreri realiste, după care sarcinile pe 1967, simţitor sporite faţă de anul trecut, pot fi realizate cu actualele forţe şi capacităţi, fără să se angajeze aproape trei sute de muncitori în plus, aşa cum se prevede în plan. Dar, trebuie intervenit energic pentru perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii. Iată punctul de vedere al maistrului Ioan Farcaş, de la secţia construcţii metalice : „ Confecţionarea macaralelor-turn se face la noi pe mai multe trasee ale halei secţiei, cu numeroase încrucişări şi intortocheri, ce necesită oameni in plus pentru transportul pieselor şi subansamblelor. Nu înţeleg de ce la acest produs — ca şi la tractorul forestier, autovehiculele pentru transportul minerilor, autoincărcătorul de 3 tone — nu se trece la organizarea producţiei in flux continuu. Experienţa noastră proprie — boghiurile de vagoane se construiesc în flux — şi a altor uzine arată că se poate obţine astfel un spor însemnat la productivitatea muncii, oamenii se specializează, calitatea produselor creşte. Referindu-se la organizarea producţiei la această uzină, la deficienţele în folosirea forţei de muncă, a utilajelor şi spaţiilor secţiilor, tov. ing. Trandafir Cocîrlă, secretar al Comitetului regional Banat al P.C.R., ne-a spus : — La această întreprindere ceva nu este în regulă. Este necesar ca Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini să creeze uzinei un profil de producţie mai clar. Părerea merită studiată. Precizarea profilului uzinei ar fi în favoarea mai bunei organizări a producţiei şi a muncii, a folosirii raţionale a forţei de muncă. Dar să nu uităm punctele de vedere din uzină, care susţin că cei aproape 300 de muncitori, prevăzuţi în plus în planul forţei de muncă pe 1967, nu mai trebuie angajaţi, că este posibil ca forţa de muncă existentă să se îndeplinească sarcinile de plan pe acest an. Deficienţe mari am constatat şi la filatura întreprinderii pentru industria bumbacului din Capitală. De multe luni, aici procesul de fabricaţie se desfăşoară defectuos. Circuitul materiei prime e o dovadă. După desfacerea baloţilor, curăţire şi baraj, bumbacul merge întîi la carde la etajul I al corpurilor A şi B, apoi la laminoarele şi flyerele situate la parterul corpului B şi la primul etaj al corpului C. Flyerele fine se află la parterul corpului C, iar ringurile sunt împrăştiate în alte cinci locuri diferite. Ca urmare, personalul auxiliar se ridică la peste 40 la sută din totalul salariaţilor întreprinderii. Situaţia este determinată de reconstrucţia acestei secţii, lucrările fiind tărăgănate nejustificat de luni de zile. La Direcţia generală a industriei bumbacului, din Ministerul Industriei Uşoare, tov. Nicolae Ungureanu, şef de serviciu, preciza că într-un viitor apropiat se va înfiinţa şi la această întreprindere un serviciu de organizare a producţiei. — Pînă atunci — l-am întrebat — s-a cerut conducerii întreprinderii sau specialiştilor din minister să analizeze procesul de fabricaţie şi să intervină pentru perfecţionarea lui? — Nu — ne-a răspuns interlocutorul — aici nu s-a întreprins nimic. Din ramura noastră, numai la „Dacia"-Bucureşti s-au luat măsuri mai serioase pe linia organizării superioare a producţiei şi a muncii. Consecinţele inerţiei existente în întreprinderile industriei bumbacului, în ce priveşte organizarea ştiinţifică a producţiei, sunt evidente. Cînd se vor hotărî tovarăşii din această direcţie generală şi de la întreprinderea pentru industria bumbacului să privească cu toată seriozitatea sarcinile exprese trasate în legătură cu aceasta de Plenara din decembrie 1966 a C.C. al P.C.R. ? Doar nu este vorba de o chestiune de discuţie, de bunăvoinţa unuia sau altuia, ci de îndatorirea majoră de a interveni cu toată energia pentru a traduce în viaţă politica partidului privind creşterea eficienţei activităţii economice. Revenim la Uzina mecanică Timişoara. Cadrele tehnice şi economice de aici consideră că un mijloc eficient, cu aplicabilitate imediată, pentru organizarea superioară a procesului de producţie constă în îmbunătăţirea programării operative şi lansării comenzilor. — Lansarea comenzilor în fabricaţie este deosebit de greoaie şi dificil de urmărit — ne-a spus maistrul Dumitru Marin. Aceleaşi repere se confecţionează separat la fiecare comandă in parte, deşi, uneori, comenzile sunt introduse în fabricaţie in aceeaşi zi, sau la cîteva zile. Solicitîndu-i să răspundă acestei critici, precum şi la întrebarea: de ce nu s-au luat măsuri în scopul introducerii unor metode optime, eficiente de lansare a comenzilor, directorul uzinei din nou s-a justificat: — încă din 1965 s-a trecut la tipizarea reperelor şi subansamblurilor pentru maşinile de transportat şi ridicat, iar lansarea lor în fabricaţie se face după tehnologia de grup. — Bine, dar maistrul Dumitru Marin ne-a spus că comenzile T-311 şi T-312, privind fabricarea a două cărucioare de turnare de acelaşi tip, au fost introduse în fabricaţie separat. — Să chem tehnologul şef. El ne va lămuri! Şi a venit tehnologul şef, care ne-a lămurit: introducerea lansării în fabricaţie a produselor pe elemente tipizate se află şi azi în faza de... pregătire. Ce dovedeşte aceasta ? Conducerea uzinei timişorene nu cunoaşte realitatea asupra activităţii concrete a secţiilor şi serviciilor. Ea nici nu urmăreşte consumul de forţă de muncă şi nu poate lua, în cunoştinţă de cauză, cele mai bune decizii pentru perfecţionarea activităţii productive. Şi acest fapt demonstrează o dată în plus că aici e vorba de un stil de conducere empiric, care nu se bazează pe studierea realităţii din întreprindere, a factorilor ce acţionează în sens pozitiv sau negativ. De la un asemenea stil de muncă neştiinţific e foarte greu să se obţină rezultate favorabile în determinarea unui curs pozitiv al muncii. Ministerul şi organele locale au datoria să acorde un sprijin eficace conducerii acestei uzine. IN LOCUL NORMELOR ŞTIINŢIFICE DE MUNCĂ — IMPROVIZAŢII La sfîrşitul lunii ianuarie din acest an, Direcţia regională a economiei forestiere Suceava a avut un număr de circa 300 de salariaţi peste prevederi. Deşi, in medie, pe direcţia regională, indicii de mecanizare a lucrărilor de exploatare a lemnului s-au realizat — ne-a spus ing. Mircea Mercheş, şeful serviciului mecanizare — sunt încă unele întreprinderi care nu folosesc integral utilajele din dotare. La întreprinderea forestieră Vatra Dornei, productivitatea fizică stabilită la funicularele pasagere s-a îndeplinit în proporţie de 30 la sută, iar la funicularul tip „Mineciu“, de numai 24 la sută. O bună parte din fierăstraiele mecanice nu sunt utilizate. — Şi care sunt consecinţele ? — După unele calcule, dacă se utilizau integral fierăstraiele mecanice, numărul muncitorilor din exploatările întreprinderilor noastre se putea reduce cu cel puţin 50 de oameni. Credem că D.R.E.F.-Suceava şi Ministerul Economiei Forestiere vor medita asupra acestor calcule elementare, capabile să permită canalizarea eforturilor spre folosirea integrală a capacităţii utilajelor şi mecanismelor existente în exploatări. — Evident, mecanizarea are însemnătatea ei — ne-a spus tov. Manole Bivol. Dar pentru utilizarea raţională a forţei de muncă se impune şi Îmbunătăţirea normării muncii. La noi, numărul celor care lucrează în acord este mare. Dar normele nu au întotdeauna o bază reală, îndeplinirea lor este foarte uşoară. Nivelul mediu de circa 135 la sută de îndeplinire a normelor, atins în ultimele luni, este concludent. Aceste norme nu sunt stimulatoare, nu dezvoltă iniţiativa oamenilor spre creşterea productivităţii muncii. — Ce aveţi de spus în legătură cu acest exemplu ? — l-am întrebat pe tov. ing. Petre Isac, director în Comitetul de Stat pentru Problemele Organizării Muncii şi Producţiei şi ale Salarizării. Chestiunea care trebuie analizată se referă la baza de întocmire a normelor. In uzinele constructoare de maşini, peste 90 la sută dintre ele sunt tehnice. Cel puţin aşa se raportează in dările de seamă statistice. Aceasta nu reflectă întotdeauna realitatea, întrucit unele norme de muncă sunt socotite ca „tehnice", deşi ele nu se întemeiază pe calcule precise, pe cronometrări şi fotografieri ale fazelor şi operaţiilor de lucru. Din analizele întreprinse la cîteva uzine — „Balanţa" şi „Independenţa“-Sibiu, „1 Mai“Ploieşti — a rezultat că elaborarea normelor şi normativelor de muncă locale se face pe baza unor indicaţii metodologice învechite. — Cum vedeţi soluţionarea normării muncii ? — întreprinderile, sub controlul direct al ministerelor tutelare, trebuie să acţioneze mai operativ în direcţia actualizării normelor, punerii lor pe baze reale, corespunzătoare dotării cu utilaje şi instalaţii perfecţionate. In această acţiune trebuie evitată acea tendinţă de ajustare a normelor, cum se mai procedează pe ici, pe colo. Elaborarea de norme ştiinţifice presupune nu numai fundamentarea lor din punct de vedere tehnic, potrivit condiţiilor create la un moment dat, ci şi să se acţioneze în direcţia perfecţionării organizării producţiei şi a muncii, creşterii dotării cu scule şi dispozitive de mare productivitate. Numai astfel, normele stabilite vor conduce la economisirea şi sporirea eficienţei muncii cadrelor din întreprinderi. AŢI CALCULAT CIT COSTĂ STAGNĂRILE MAŞINILOR? CINE PLĂTEŞTE ? Cînd am fost la Uzina mecanică Muscel, nu lucrau cîteva maşini-unelte. Tov. Gheorghe Ştefănescu, directorul adjunct al uzinei, ne-a relatat că... „din lipsă de materiale“. Forul tutelar nu a dat repartiţii potrivit cerinţelor producţiei. — Probleme asemănătoare se pun şi in unele întreprinderi din regiunea Banat — ne-a arătat tov. ing. Trandafir Codrlă. De pildă, la fabrica „6 Martie" din Timişoara, aparţinînd Ministerului Industriei Construcţiilor. Nu înţelegem de ce anul trecut s-au făcut în aceasta întreprindere investiţii de circa 20 milioane lei şi s-a angajat forţă de muncă suplimentară, pentru ca anul acesta forul tutelar s-o lase să vegeteze. Se pare că Ministerul Industriei Construcţiilor nu poate da, în cazul de faţă, explicaţii raţionale. Ca şi Ministerul Industriei Uşoare, a cărei întreprindere pentru industria bumbacului din Capitală are numeroase stagnări în producţie. Iată, la ţesătorie, opririle din diferite motive s-au ridicat anul trecut la circa 276 000 ore-maşină. Aţi calculat cît s-a pierdut în acest timp ? — l-am întrebat pe tov. Ioan Tufă, directorul întreprinderii. — Nu... dar putem face imediat socoteala. într-o oră, un război produce, in medie, circa 3 mp de ţesătură. S-au pierdut, deci, aproape 730 000 mp de ţesături din bumbac. Tov. ing. Victor Ignat, prezent la discuţie, ne-a relevat un alt aspect: „Pare paradoxal că, deşi avem oameni în plus, întreprinderea noastră duce lipsă de ţesătoare şi filatoare. Din această cauză, în schimburile doi şi trei unele maşini stau, nu funcţionează. Explicaţia trebuie căutată în fluctuaţia mare de forţă de muncă. Anul trecut au plecat de la noi 664 de salariaţi şi am angajat 694. Acest du-te-vino de cadre este o maladie periculoasă pentru producţie, cu repercusiuni din cele mai negative asupra productivităţii muncii. Consider necesar ca forul tutelar, Comitetul de Stat pentru Problemele Organizării Muncii şi Producţiei şi ale Salarizării şi Comitetul de Stat al Planificării să elaboreze normative, care să asigure într-o mai mare măsură stabilitatea muncitorilor în aceeaşi întreprindere“. Concomitent, aşa cum ni s-a spus cu prilejul anchetei, sunt necesare reglementări şi în domeniul ridicării disciplinei din partea fiecărui muncitor, pentru folosirea deplină a timpului de lucru şi îndeplinirea exemplară a sarcinilor de producţie. In acest sens, maistrul principal Dimitrie Banciu, de la Uzina mecanică Timişoara, ne-a spus : „ Prin munca desfăşurată de organizaţia de partid, de sindicat şi U.T.C. s-au înlăturat la noi unele abateri. Dar avem încă mulţi oameni care absentează sau intirzie sistematic de la lucru. De ce nu se iau măsuri care să-l atingă la buzunar pe acel care încalcă în mod deliberat regulile de disciplină interioară ? La această întrebare şi, totodată, propunere, au subscris numeroşi participanţi la anchetă. S-a subliniat necesitatea ca în uzine să se desfăşoare o muncă politică activă şi eficientă, să se explice salariaţilor ce consecinţe negative au asemenea situaţii, faptul că încălcarea disciplinei de producţie şi muncii dăunează atît economiei noastre socialiste, cît şi propriilor lor interese materiale. Se impun totodată măsuri pentru reglementarea atribuţiilor fiecărui om — muncitor, tehnician, inginer, funcţionar — şi să se creeze un asemenea climat ca aceştia să şi le îndeplinească întocmai. anchetă economică realizată de ing. Nicolae PANTILIE, Gheorghe CTRSTEA şi Nistor TUICU PAGINA 3 Problema creşterii productivităţii muncii, folosirii judicioase a forţei de muncă este una din problemele centrale de care depind dezvoltarea continua a industriei noastre socialiste, progresul întregii economii naţionale. Importanța ei este cu atît mai mare în etapa actuală, cu cît se investesc importante fonduri pentru lărgirea producţiei materiale, se atrage în producţie un număr tot mai mare de muncitori, ingineri şi tehnicieni. Atitudinea faţă de punerea în valoare a rezervelor de creştere a productivităţii muncii este o dovadă a gradului de competenţă economică şi a capacităţii de a conduce cu succes activitatea întreprinderii socialiste. Este ştiut că noi avem cadre de conducere care cunosc bine această chestiune şi au obţinut succese mari în creşterea eficienţei utilizării forţei de muncă. Din ancheta întreprinsă rezultă însă că sunt şi conducători de întreprinderi ce au o atitudine înapoiată, care se situează în coada eforturilor desfăşurate în această direcţie şi nu în fruntea lor. In mod voit sau nu, o asemenea poziţie joacă rol de frînă în dezvoltarea întreprinderii. Cadrele de conducere trebuie să manifeste o maximă receptivitate faţă de problemele şi exigenţele noi ce apar în economie, să stimuleze iniţiativa şi să adopte măsuri izvorâte din cunoaşterea temeinică a realităţii, menite să ducă la fructificarea largă a rezervelor de creştere a productivităţii muncii, de utilizare economicoasă a forţei de muncă. Ancheta întreprinsă demonstrează încă o dată necesitatea unor metode ştiinţifice de analiză a gradului de folosire a forţei de muncă în întreprinderi, aplicării unor criterii ştiinţifice de normare a muncii, creării tuturor condiţiilor pentru formarea unei discipline riguroase în producţie.