Scînteia, martie 1967 (Anul 36, nr. 7267-7297)

1967-03-01 / nr. 7267

SÂNTEIA — miercuri 1 martie 1967 O probă fun­damentală a ■■iiri i"wnna—————»■iiilimmbi competenţei economice a cadrelor de răs­pundere din in­­dustrie. A­TITUDINEA FAŢĂ DE PROBLEMA PRODUCTI­VE ŢII MUNCII Atunci cînd se analizează ac­tivitatea economică a unei între­prinderi, se pune obligatoriu întrebarea: Cu ce forţe umane s-a realizat producţia? Forţa de munca este elementul esenţial, hotărîtor în desfăşurarea pro­cesului producţiei materiale, iar utilizarea raţională a acesteia constituie o cale importantă pen­tru creşterea productivităţii mun­cii. In acest sens, la Plenara C.C. al P.C.R. din 21-23 decembrie 1966, tovarăşul Nicolae Ceauşescu arăta : „întreprinderea trebuie să fie astfel organizată, încît produc­ţia şi munca să corespundă ni­velului mondial, să asigure fie­cărui muncitor posibilitatea ca în timpul legal de lucru să-şi valo­rifice pe deplin capacitatea, cores­punzător condiţiilor tehnice exis­tente". Ancheta întreprinsă în cîteva unităţi ale industriei cons­tructoare de maşini, uşoare şi economiei forestiere a constatat tendinţa consumului ridicat de forţă de muncă, a menţinerii unui mare număr de muncitori neproductivi, rezerve de fructificare a posibi­lităţilor oferite de organizarea ştiinţifică a producţiei şi a mun­cii. SURPLUSUL DE MUNCITORI ESTE INDICIUL INCA­­­PACITĂŢII DE A SE ASIGURA CREŞTEREA PRO­DUCTIVITĂŢII MUNCII... Fiecare salariat — mun­citor, tehnician, inginer şi funcţionar — trebuie să aibă o justificare deplină în angrenajul producţiei, angajarea lui să fie core­lată cu cerinţele reale ale activităţii întreprinderii. La Uzina mecanică Mus­cel, unde am început in­vestigaţiile, există în a­­cest domeniu un unghi defectuos de vedere. începutul lui 1967 a gă­sit uzina cu circa două sute de oameni peste numărul planificat. Ignorînd acest surplus de forţă de muncă, tov. Vic­tor Naghi, directorul uzi­nei, susţine : „ Trei trimestre din anul trecut, forul tutelar nu a considerat că numă­rul mediu scriptic de sa­lariaţi este prea mare şi a făcut aceasta abia in tri­mestrul IV. în 1967 pro­ducţia trebuie să crească cu 20 la sută faţă de anul trecut, trebuie deci să sporească corespunzător şi numărul mediu scriptic de salariaţi. Directorul Uzinei meca­nice Muscel nu înţelege necesitatea eforturilor pentru folosirea raţiona­lă şi economisirea for­ţei de muncă. El este in­dignat că forul de resort nu suplimentează numărul mediu scriptic de salariaţi. Foarte bine că ministe­rul nu încurajează risipa forţei de muncă. De altfel, la direcţia generală de resort din Ministerul In­dustriei Construcţiilor de Maşini am aflat că Uzina mecanică Muscel trebuie să realizeze planul pe a­­cest an fără nici o nouă angajare. Numai aşa pro­ductivitatea muncii va pu­tea să crească aici în acest an cu 21 la sută faţă de realizările din anul trecut. — La această uzină — ne-a spus tov. Dinu Tom­a, inspector la filiala din Cîmpulung a Băncii Na­ţionale , este mare dis­proporţia dintre numărul muncitorilor productivi şi celor auxiliari. Din totalul de 2 710 muncitori, 1 491 sunt auxiliari (inclusiv scu­­lăria şi mecanicul-şef). Exemple de risipă a forţei de muncă ne-a o­­ferit şi tov. Manole Bivol, secretar al comite­tului de partid din uzină. Cu luni în urmă, s-a în­tocmit un studiu asupra depozitării şi manipulării materialelor, pînă la in­trarea lor în secţii. S-a preconizat concentrarea depozitelor în barăci me­talice, care ar permite mecanizarea transportului intern prin conveiere şi, deci, scăderea numărului de muncitori ocupaţi cu aceste operaţii auxiliare. Amenajarea depozitelor s-ar putea executa prin credite bancare, obţinîn­­du-se o importantă efi­cienţă economică. Dar conducerea uzinei nu in­tenţionează să treacă la materializarea acestei so­luţii şi a altora, propuse de muncitori, maiştri sau ingineri. De aceea se fo­loseşte multă mină de lu­cru necalificată. Poziţia pe care se si­tuează conducerea uzinei muscelene provoacă o a­­dîncă surprindere. Direc­torul pleacă de la premise total greşite, ce vin în dis­cordanţă gravă cu intere­sele şi preocupările cadre­lor din economie, cu sar­cinile trasate de partid pentru buna utilizare a forţei de muncă, pentru creşterea productivităţii muncii. In ultimă instan­ţă, această poziţie expri­mă o mentalitate economi­că înapoiată, care nu poa­te decît să dăuneze nivelu­lui activităţii productive a uzinei, rezultatelor practi­ce pe care această între­prindere trebuie să le dea economiei naţionale. Mi­nisterul are obligaţia să combată o asemenea ten­dinţă dăunătoare şi să aju­te colectivul uzinei în fructificarea largă a rezer­velor de care dispune pen­tru creşterea productivi­tăţii muncii. Oarecum similară e si­tuaţia şi la Uzina meca­nică Timişoara. — De ce s-a depăşit nu­mărul mediu scriptic de salariaţi prevăzut anul trecut ? — Nu văd o mare defi­cienţă in aceasta, pentru că am realizat şi o pro­ducţie suplimentară — justifică tov. Gheorghe Bosniac, directorul uzinei. Uzina a depăşit planul de producţie cu 2,6 la sută numai cu preţul utili­zării unei cantităţi sporite de forţă de muncă. Sur­prinde, deci, părerea di­rectorului întreprinderii, care socoteşte că, pe mă­sură ce producţia este mai mare, să sporească şi nu­mărul salariaţilor. în a­­cest caz nu se îndeplineş­te unul din obiectivele fundamentale ale politicii partidului — creşterea continuă, în ritm ascen­dent a productivităţii muncii. Cerem conducerii uzinei să reflecteze asu­pra acestei chestiuni, în­­trucît este vorba de no­ţiuni elementare de eco­nomie politică ce trebuie însuşite. — Cadrele de conduce­re de la întreprinderea a­­mintită, ca şi de la Uzina de radiatoare şi băi din Capitală, C.I.L. Pipera sau „Ţesătura"-Iaşi — ne-a relatat tov. Constantin Rădulescu, director în Di­recţia Centrală de Statis­tică , ignoră indicaţiile potrivit cărora depăşirile de plan trebuie să se obţină îndeosebi prin valori­ficarea posibilităţilor şi rezervelor interne, pe calea creşterii productivităţii mun­cii, singurul mijloc care a­­sigură ridicarea în ritm rapid a eficienţei pro­ducţiei. O situaţie cu totul ie­şită din comun există la Uzina de radiatoa­re şi băi. Anul tre­cut ea şi-a îndeplinit pla­nul de producţie în pro­porţie de 100,1 la sută. E bine — am putea spune la prima vedere. Numă­rul planificat de salariaţi a fost întrecut însă cu peste 300, astfel că sarci­na de creştere a produc­tivităţii muncii nu a fost nici pe departe realizată. Mai poate fi vorba, în a­­cest caz, de o bună gos­podărire a forţei de muncă ? Nu întîmplă­­tor, această uzină, pusă în funcţiune de peste trei ani, nici azi nu a reuşit să lucreze la capacitatea proiectată. Deficienţele care se manifestă în fo­losirea forţei de muncă sunt o cauză princi­pală a stării de lucruri grave care dăinuie la a­­ceastă întreprindere a Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini. Cu prilejul anchetei s-a mai desprins că tendinţa de a angaja cu uşurinţă forţă de muncă suplimen­tară este alimentată şi de practica recalculării fon­dului de salarii. Tov. Nicolae Ghica, director adjunct în Banca Naţio­nală, a­­ făcut, în acest sens, propunerea să se îmbunătăţească sistemul actual de reevaluare a fondului de salarii, şi anume, de a nu se face un simplu calcul aritme­tic de majorare a aces­tuia direct proporţional cu nivelul îndeplinirii planului producţiei globa­le, ci ţinîndu-se seama de respectarea proporţiei prevăzute pentru de­păşirea producţiei prin creşterea pro­ductivităţii muncii. In acest caz, conducerile întreprinderilor nu vor mai putea mări numărul salariaţilor sub paravanul depăşirii producţiei globa­le, menţinînd o pro­ductivitate a muncii scă­zută. In acest fel, orice angajare de salariaţi tre­buie justificată, iar sporul de producţie s-ar obţine într-o mai mare măsură pe seama creşterii produc­tivităţii muncii. Faptele relatate, păre­rile exprimate demon­strează că situaţiile nega­tive care există în unele întreprinderi au la­­bază şi o greşită înţelegere a cerinţelor economice ac­tuale, a sarcinilor trasate de Plenara din decembrie 1966 a C.C. al P.C.R. în legătură cu lupta pentru ridicarea eficienţei econo­mice în industrie. De a­­ceea, este necesar să se depună eforturi multiple pentru a descoperi şi pune în valoare posibilităţile pe care nivelul tehnic ridicat al producţiei le oferă pen­tru creşterea eficienţei utilizării forţei de muncă. ...PE BAZA OR­­GANIZĂRII SUPE­RIOARE A PRO­­ DUCŢIEI Aminteam de cazul Uzi­nei mecanice Timişoara. Aici nu am întîlnit numai justificări, de genul celei a directorului uzinei, ci şi păreri realiste, după care sarcinile pe 1967, simţitor sporite faţă de anul trecut, pot fi reali­zate cu actualele forţe şi capacităţi, fără să se an­gajeze aproape trei sute de muncitori în plus, aşa cum se prevede în plan. Dar, trebuie intervenit energic pentru perfecţio­narea organizării produc­ţiei şi a muncii. Iată punc­tul de vedere al maistrului Ioan Farcaş, de la secţia construcţii metalice : „ Confecţionarea maca­­ralelor-turn se face la noi pe mai multe trasee ale halei secţiei, cu numeroase încrucişări şi intortocheri, ce necesită oameni in plus pentru transportul pieselor şi subansamblelor. Nu în­ţeleg de ce la acest produs — ca şi la tractorul fo­restier, autovehiculele pentru transportul mineri­lor, autoincărcătorul de 3 tone — nu se trece la or­ganizarea producţiei in flux continuu. Experienţa noastră proprie — boghiu­­rile de vagoane se con­struiesc în flux — şi a al­tor uzine arată că se poa­te obţine astfel un spor însemnat la productivita­tea muncii, oamenii se specializează, calitatea produselor creşte. Referindu-se la organi­zarea producţiei la aceas­tă uzină, la deficienţele în folosirea forţei de mun­că, a utilajelor şi spaţiilor secţiilor, tov. ing. Tranda­fir Cocîrlă, secretar al Comitetului regional Ba­nat al P.C.R., ne-a spus : — La această întreprin­dere ceva nu este în re­gulă. Este necesar ca Ministerul Industriei Con­strucţiilor de Maşini să creeze uzinei un profil de producţie mai clar. Părerea merită studiată. Precizarea profilului uzi­nei ar fi în favoarea mai bunei organizări a pro­ducţiei şi a muncii, a fo­losirii raţionale a forţei de muncă. Dar să nu ui­tăm punctele de vedere din uzină, care susţin că cei aproape 300 de muncitori, prevă­zuţi în plus în pla­nul forţei de muncă pe 1967, nu mai trebuie angajaţi, că este posibil ca for­ţa de muncă existen­tă să se îndeplinească sarcinile de plan pe acest an. Deficienţe mari am constatat şi la filatura întreprinderii pentru in­dustria bumbacului din Capitală. De multe luni, aici procesul de fabricaţie se desfăşoară defectuos. Circuitul materiei prime e o dovadă. După des­facerea baloţilor, cură­ţire şi baraj, bumba­cul merge întîi la carde la etajul I al corpurilor A şi B, apoi la laminoarele şi flyerele situate la par­terul corpului B şi la pri­mul etaj al corpului C. Flyerele fine se află la parterul corpului C, iar ringurile sunt împrăştiate în alte cinci locuri dife­rite. Ca urmare, persona­lul auxiliar se ridică la peste 40 la sută din tota­lul salariaţilor întreprin­derii. Situaţia este deter­minată de reconstrucţia acestei secţii, lucrările fiind tărăgănate nejusti­ficat de luni de zile. La Direcţia generală a industriei bumbacului, din Ministerul Industriei Uşoare, tov. Nicolae Un­­gureanu, şef de serviciu, preciza că într-un viitor apropiat se va înfiinţa şi la această întreprindere un serviciu de organizare a producţiei. — Pînă atunci — l-am întrebat — s-a cerut con­ducerii întreprinderii sau specialiştilor din minister să analizeze procesul de fabricaţie şi să intervină pentru perfecţionarea lui? — Nu — ne-a răspuns interlocutorul — aici nu s-a întreprins nimic. Din ramura noastră, numai la „Dacia"-Bucureşti s-au luat măsuri mai serioase pe linia organizării supe­rioare a producţiei şi a muncii. Consecinţele inerţiei e­­xistente în întreprinde­rile industriei bumbacu­lui, în ce priveşte organi­zarea ştiinţifică a produc­ţiei, sunt evidente. Cînd se vor hotărî tovarăşii din această direcţie gene­rală şi de la întreprin­derea pentru industria bumbacului să privească cu toată seriozitatea sar­cinile exprese trasate în legătură cu aceasta de Plenara din decembrie 1966 a C.C. al P.C.R. ? Doar nu este vorba de o chestiune de discuţie, de bunăvoinţa unuia sau al­tuia, ci de îndatorirea ma­joră de a interveni cu toată energia pentru a traduce în viaţă politica partidului privind creşte­rea eficienţei activităţii e­­conomice. Revenim la Uzina me­canică Timişoara. Cadre­le tehnice şi economice de aici consideră că un mijloc eficient, cu aplica­bilitate imediată, pentru organizarea superioară a procesului de producţie constă în îmbunătăţirea programării operative şi lansării comenzilor. — Lansarea comenzilor în fabricaţie este deosebit de greoaie şi dificil de urmărit — ne-a spus maistrul Dumitru Marin. Aceleaşi repere se con­fecţionează separat la fie­care comandă in parte, deşi, uneori, comenzile sunt introduse în fabrica­ţie in aceeaşi zi, sau la cîteva zile. Solicitîndu-i să răspun­dă acestei critici, precum şi la întrebarea: de ce nu s-au luat măsuri în scopul introducerii unor metode optime, eficiente de lansare a comenzilor, directorul uzinei din nou s-a justificat: — încă din 1965 s-a tre­cut la tipizarea reperelor şi subansamblurilor pen­tru maşinile de transpor­tat şi ridicat, iar lansarea lor în fabricaţie se face după tehnologia de grup. — Bine, dar maistrul Dumitru Marin ne-a spus că comenzile T-311 şi T-312, privind fabricarea a două cărucioare de tur­nare de acelaşi tip, au fost introduse în fabricaţie se­parat. — Să chem tehnologul şef. El ne va lămuri! Şi a venit tehnologul şef, care ne-a lămurit: introducerea lansării în fabricaţie a produselor pe elemente tipizate se află şi azi în faza de... pregă­tire. Ce dovedeşte aceas­ta ? Conducerea uzinei ti­mişorene nu cunoaşte realitatea asupra ac­tivităţii concrete a sec­ţiilor şi serviciilor. Ea nici nu urmăreşte consumul de forţă de muncă şi nu poate lua, în cunoştinţă de cauză, cele mai bune decizii pentru perfecţio­narea activităţii producti­ve. Şi acest fapt demons­trează o dată în plus că aici e vorba de un stil de conducere empiric, care nu se bazează pe studierea realităţii din întreprinde­re, a factorilor ce acţio­nează în sens pozitiv sau negativ. De la un ase­menea stil de muncă ne­ştiinţific e foarte greu să se obţină rezultate favo­rabile în determinarea unui curs pozitiv al mun­cii. Ministerul şi organele locale au datoria să acor­de un sprijin eficace con­ducerii acestei uzine. IN LOCUL NOR­MELOR ŞTIINŢI­FICE DE MUNCĂ — IMPROVIZAŢII La sfîrşitul lunii ianua­rie din acest an, Direcţia regională a economiei fo­restiere Suceava a avut un număr de circa 300 de sa­lariaţi peste prevederi.­­ Deşi, in medie, pe direcţia regională, indicii de mecanizare a lucrări­lor de exploatare a lem­nului s-au realizat — ne-a spus ing. Mircea Mercheş, şeful serviciului mecanizare — sunt încă unele întreprinderi care nu folosesc integral uti­lajele din dotare. La în­treprinderea forestieră Vatra Dornei, productivi­tatea fizică stabilită la funicularele pasagere s-a îndeplinit în proporţie de 30 la sută, iar la funicu­­larul tip „Mineciu“, de numai 24 la sută. O bună parte din fierăstraiele me­canice nu sunt utilizate. — Şi care sunt conse­­cinţele ? — După unele calcule, dacă se utilizau integral fierăstraiele mecanice, nu­mărul muncitorilor din exploatările întreprinderi­lor noastre se putea re­duce cu cel puţin 50 de oameni. Credem că D.R.E.F.-Su­­ceava şi Ministerul Eco­nomiei Forestiere vor me­dita asupra acestor cal­cule elementare, capabile să permită canalizarea e­­forturilor spre folosirea integrală a capacităţii u­­tilajelor şi mecanismelor existente în exploatări. — Evident, mecaniza­rea are însemnătatea ei — ne-a spus tov. Manole Bi­vol. Dar pentru utilizarea raţională a forţei de mun­că se impune şi Îmbunătă­ţirea normării muncii. La noi, numărul celor care lucrează în acord este mare. Dar normele nu au întotdeauna o bază reală, îndeplinirea lor este foarte uşoară. Nive­lul mediu de circa 135 la sută de îndeplinire a nor­melor, atins în ultimele luni, este concludent. Aceste norme nu sunt stimulatoare, nu dezvoltă iniţiativa oamenilor spre creşterea productivităţii muncii. — Ce aveţi de spus în legătură cu acest exem­plu ? — l-am întrebat pe tov. ing. Petre Isac, di­rector în Comitetul de Stat pentru Problemele Organizării Muncii şi Pro­ducţiei şi ale Salarizării.­­ Chestiunea care tre­buie analizată se referă la baza de întocmire a normelor. In uzinele con­structoare de maşini, pes­te 90 la sută dintre ele sunt tehnice. Cel puţin aşa se raportează in dările de seamă statistice. Aceas­ta nu reflectă întotdeauna realitatea, întrucit unele norme de muncă sunt so­cotite ca „tehnice", deşi ele nu se întemeiază pe calcule precise, pe crono­­metrări şi fotografieri ale fazelor şi operaţiilor de lucru. Din analizele în­treprinse la cîteva uzine — „Balanţa" şi „Indepen­­denţa“-Sibiu, „1 Mai“­­Ploieşti — a rezultat că elaborarea normelor şi normativelor de muncă lo­cale se face pe baza unor indicaţii metodologice în­vechite. — Cum vedeţi soluţio­narea normării muncii ? — întreprinderile, sub controlul direct al ministerelor tute­lare, trebuie să ac­ţioneze mai opera­tiv în direcţia ac­tualizării normelor, punerii lor pe baze reale, corespunză­toare dotării cu uti­laje şi instalaţii per­fecţionate. In această acţiune trebuie evitată acea tendinţă de ajustare a normelor, cum se mai procedează pe ici, pe colo. Elaborarea de norme ştiinţifice presupu­ne nu numai fundamen­tarea lor din punct de vedere tehnic, potrivit condiţiilor create la un moment dat, ci şi să se acţioneze în direcţia perfecţio­nării organizării pro­ducţiei şi a muncii, creşterii dotării cu scule şi dispozitive de mare productivi­tate. Numai astfel, normele sta­bilite vor conduce la eco­nomisirea şi sporirea efi­cienţei muncii cadrelor din întreprinderi. AŢI CALCULAT CIT COSTĂ STAG­NĂRILE MAŞINI­LOR? CINE PLĂTEŞTE ? Cînd am fost la Uzina mecanică Muscel, nu lu­crau cîteva maşini-unel­­te. Tov. Gheorghe Ştefă­nescu, directorul adjunct al uzinei, ne-a relatat că... „din lipsă de materiale“. Forul tutelar nu a dat re­partiţii potrivit cerinţelor producţiei. — Probleme asemănă­toare se pun şi in unele întreprinderi din regiu­nea Banat — ne-a arătat tov. ing. Trandafir Co­­d­rlă. De pildă, la fabrica „6 Martie" din Timişoara,­­ aparţi­nînd Ministerului Industriei Construcţiilor. Nu înţelegem de ce anul trecut s-au făcut în a­­ceasta întreprindere inves­tiţii de circa 20 milioane lei şi s-a angajat forţă de muncă suplimentară, pen­tru ca anul acesta forul tutelar s-o lase să vege­­teze. Se pare că Ministerul Industriei Construcţiilor nu poate da, în cazul de faţă, explicaţii raţionale. Ca şi Ministerul­ Indus­triei Uşoare, a cărei în­treprindere pentru indus­tria bumbacului din Capi­tală are numeroase stag­nări în producţie. Iată, la ţesătorie, opririle din diferite motive s-au ridicat anul trecut la circa 276 000 ore-maşină. Aţi calculat cît s-a pier­dut în acest timp ? — l-am întrebat pe tov. Ioan Tufă, directorul întreprin­derii. — Nu... dar putem face imediat socoteala. într-o oră, un război produce, in medie, circa 3 mp de ţesătură. S-au pierdut, deci, aproape 730 000 mp de ţesături din bumbac. Tov. ing. Victor Ignat, prezent la discuţie, ne-a relevat un alt aspect: „Pare paradoxal că, deşi avem oameni în plus, în­treprinderea noastră duce lipsă de ţesătoare şi fila­toare. Din această cauză, în schimburile doi şi trei unele maşini stau, nu funcţionează. Explicaţia trebuie căutată în fluc­tuaţia mare de forţă de muncă. Anul trecut au plecat de la noi 664 de salariaţi şi am angajat 694. Acest du-te-vino de cadre este o maladie pe­riculoasă pentru produc­ţie, cu repercusiuni din cele mai negative asupra productivităţii muncii. Consider necesar ca forul tutelar, Comite­tul de Stat pentru Problemele Organiză­rii Muncii şi Produc­ţiei şi ale Salarizării şi Comitetul de Stat al Planificării să ela­boreze normative, care să asigure într-o mai mare măsură stabilitatea muncito­rilor în aceeaşi între­prindere“. Concomitent, aşa cum ni s-a spus cu prilejul anchetei, sunt necesare re­glementări şi în domeniul ridicării disciplinei din partea fiecărui muncitor, pentru folosirea deplină a timpului de lucru şi în­deplinirea exemplară a sarcinilor de producţie. In acest sens, maistrul prin­cipal Dimitrie Banciu, de la Uzina mecanică Timi­şoara, ne-a spus : „ Prin munca des­făşurată de organizaţia de partid, de sindicat şi U.T.C. s-au înlăturat la noi unele abateri. Dar avem încă mulţi oa­meni care absentează sau intirzie sistematic de la lucru. De ce nu se iau măsuri care să-l atingă la buzunar pe acel care în­calcă în mod deliberat re­gulile de disciplină inte­rioară ? La această întrebare şi, totodată, propunere, au subscris numeroşi partici­panţi la anchetă. S-a sub­liniat necesitatea ca în u­­zine să se desfăşoare o muncă politică activă şi eficientă, să se expli­ce salariaţilor ce con­secinţe negative au a­­semenea situaţii, faptul că încălcarea disciplinei de producţie şi muncii dăunează atît economiei noastre socialiste, cît şi propriilor lor interese ma­teriale. Se impun totodată măsuri pentru reglemen­tarea atribuţiilor fiecărui om — muncitor, tehni­cian, inginer, funcţionar — şi să se creeze un ase­menea climat ca aceştia să şi le îndeplinească în­tocmai. anchetă economică realizată de ing. Nicolae PANTILIE, Gheorghe CTRSTEA şi Nistor TUICU PAGINA 3 Problema creşterii productivităţii muncii, folosirii judicioase a forţei de muncă este una din problemele centrale de care depind dezvoltarea continua a industriei noastre socialiste, progresul întregii economii naţionale. Importanța ei este cu atît mai mare în etapa actuală, cu cît se investesc importante fonduri pentru lărgirea producţiei materiale, se atrage în producţie un număr tot mai mare de muncitori, ingineri şi tehnicieni. Atitudinea faţă de punerea în valoare a rezervelor de creştere a productivităţii muncii este o dovadă a gradului de competenţă economică şi a capacităţii de a conduce cu succes activitatea în­treprinderii socialiste. Este ştiut că noi avem cadre de conducere care cunosc bine această chestiune şi au obţinut succese mari în creşterea eficienţei utilizării forţei de muncă. Din ancheta întreprinsă rezultă însă că sunt şi conducă­tori de întreprinderi ce au o atitudine înapoiată, care se situează în coada eforturilor desfăşurate în această direcţie şi nu în fruntea lor. In mod voit sau nu, o asemenea poziţie joacă rol de frînă în dezvoltarea întreprinderii. Cadrele de conducere trebuie să manifeste o maximă receptivitate faţă de problemele şi exigenţele noi ce apar în economie, să stimuleze iniţiativa şi să adopte măsuri izvorâte din cunoaşterea temeinică a realităţii, menite să ducă la fructificarea largă a rezervelor de creştere a productivităţii muncii, de utilizare economicoasă a forţei de muncă. Ancheta întreprinsă demonstrează încă o dată necesitatea unor metode ştiinţifice de analiză a gradului de folo­sire a forţei de muncă în întreprinderi, aplicării unor criterii ştiinţifice de nor­mare a muncii, creării tuturor condiţiilor pentru formarea unei discipline ri­guroase în producţie.

Next