Scînteia, iulie 1967 (Anul 36, nr. 7388-7418)
1967-07-01 / nr. 7388
PAGINA 4 TITU MAIORESCU şi „Convorbirile literare" de Şerban CIOCULESCU Mutaţiei criteriilor şi a preferinţelor, — nu a valorilor, cura credea Eugen Lovinescu, — li se datorează urcuşuri şi coborîşuri neaşteptate în viaţa literară şi artistică. Astfel, în prima fază şi cea mai importantă a Vieţii Româneşti, prestigiul imens al lui Constantin Stere, fetişizat nu numai de partizanii politici, dar şi de cei literari, a întunecat cu totul meritele aceluia căruia de altfel îi plăcea să se ţină în umbra orgoliosului mentor. Este vorba de G. Ibrăileanu, care astăzi, pentru temeiuri multiple, a trecut pe primul plan al preţuirii unanime, astfel incit a spune Viaţa Românească echivalează cu a spune Ibrăileanu. Cam acelaşi, pînă la un punct, este şi cazul Convorbirilor literare, a căror epocă de glorie coincide cu conducerea redacţională a lui Iacob Negruzzi. Această epocă, depăşind cu puţin un sfert de veac, se şi încheie cu trecerea conducerii publicaţiei unui grup de istorici din generaţia cea nouă. „Cu satisfacţia datoriei împlinite“, cum spunea însuşi ex-redactorul revistei, căruia nu-i lipsea un vag sentiment de melancolie, simţind şi o schimbare în lume, în idei şi în aspiraţii, Iacob Negruzzi a înţeles să nu repete greşeala lui Asachi, de a stărui şi după ce misiunea culturală i se încheiase. Revista a mai dăinuit pînă în preajma Eliberării, dar n-a mai atins, nici un moment, sub succesivele noi direcţii, faima anilor 1867—1894. De altfel, expresia „noua direcţie“ ne duce, firesc, cu gîndul la şcoala literară de la Convorbiri literare şi, mai cu seamă, la mentorul ei, Titu Maiorescu. Cu Direcţia nouă în proza şi poezia română a File de istorie literară făcut Maiorescu, în 1872, bilanţul unei activităţi susţinute timp de un deceniu de la iniţierea prelegerilor populare (1863) şi de numai cinci ani de la întemeierea Convorbirilor literare, care, pentru contemporani, ca şi pentru urmaşi, s-a întipărit în conştiinţa tuturor ca organul însuşi al grupării literare Junimea. Nu putem străpunge însă toate meandrele strategiei literare, care au dictat o declaraţie publicată într-unul din primele numere ale revistei în care se spunea răspicat că această „foaie nu este organul societăţii „Junimea“. S-ar fi putut face un distinguo între Junimea literară şi cea politică, din care unii corifei retrăgîndu-se — ca V. Conta sau N. Gane — n-au încetat de a se socoti aparţinînd literar aceleiaşi familii. La aniversarea a 60 de ani a lui Titu Maiorescu, N. Gane, decanul de vîrstă al nuveliştilor români de atunci, scria printre altele : ....sufletul acelui cerc de prieteni era fără îndoială d-nul Maiorescu. El era matca în jurul căruia se adunau albinele, el era boldul care ne stimula la lucru. Cu întinsele sale cunoştinţe, cu spiritul său fin de observaţie, cu darul fermecător al cuvîntului ce toată lumea îi recunoaşte, el ne arăta calea adevărată ce trebuie să urmăm, ne îndrepta erorile, ne ferea de tonul declamatoriu, de fraza goală, de mult practicata beţie de cuvinte, aşa că sub direcţiunea sa, cu drept cuvînt numită Direcţiunea nouă, s-au format talente care vor figura cu cinste în istoria literaturii române. E destul să amintesc pe Eminescu, Conta, Negruzzi, Creangă, Slavici pentru ca să caracterizez această epocă de redeşteptare...“. La lista scriitorilor afirmaţi în paginile Convorbirilor s-ar cuveni să-l adăugăm dintre scriitorii de imaginaţie pe I. L. Caragiale, care avea să le părăsească în 1892, pe Duiliu Zamfirescu, pe Brătescu-Voineşti, iar dintre memorialişti şi istorici, pe Ion Ghica, pe George Panu şi pe A. D. Xenopol, înaintea noului eşalon : I. Bogdan, D. Onciul. Redacţia propriu-zisă a Convorbirilor s-a rezemat, timp de aproape trei decenii exclusiv, pe solizii umeri ai lui Iacob Negruzzi. Şi totuşi, cînd spunem astăzi Convorbiri literare, considerîndu-le exclusiv ca organ al Junimii, în pofida acelei declaraţii redacţionale din 1867, ne gîndim la rolul de mentor al lui Titu Maiorescu. Prezenţa acestuia în cercul Convorbirilor a fost de o covîrşitoare importanţă. In primul an, el scrie Despre poezia română, în şapte numere consecutive, întîiul nostru eseu marcant de estetică literară şi aplicată, pe care avea să-l publice în fruntea unei antologii lirice. Tot în 1867 face o expunere despre Poeziile populare adunate de d. V. Alecsandri, afirmîndu-se din totdeauna ca statornic preţuitor al literaturii noastre orale. Se ştie că, în 1909, răspunzînd discursului de recepţie al lui Duiliu Zamfirescu şi punîndu-i la punct teoriile estetiste, şi-a compromis o veche prietenie literară potrivit adagiului : ,,Amicus Plato, sed magis amica veritas“. Importantul articol Dreptul public al românilor şi şcoala lui Bărnuţiu, apare în mai multe numere ale aceluiaşi an. Fără semnătură, Maiorescu mai publică, în 1867, în această revistă, o amănunţită dare de seamă despre Societatea academică română din Bucureşti, unde, în calitate de membru, a combătut, dimpreună cu alţii, proiectul etimologic, respins de „majoritatea membrilor prezenţi“ ai Societăţii — viitoarea Academie Română. Cu aceeaşi intensitate se învederează şi în anii următori activitatea multiplă a lui Titu Maiorescu de critic literar, de estetician, de filozof, de pedagog şi de autor de aforisme. El este acela care inaugurează, la rubrica Diverse, încă din anul al doilea de apariţie, genul aforistic, care va fi reluat mai tîrziu de toţi membrii Junimii şi în care va excela, alături de iniţiatori, I. L. Caragiale. Convorbirile au găsit în Titu Maiorescu un critic şi teoretician literar şi lingvistic de mare autoritate. Lipsa temporară a acestui mentor, la începutul celui de-al doilea deceniu de apariţie a revistei, dă ocazie lui Iacob Negruzzi să-şi exercite verva de încercat epistolar, foarte gustat ca atare pe atunci în astăzi uitatele sale Copii după natură. In fruntea numărului de la 1 octombrie 1879, Epistola IV către Maiorescu începe astfel : „Ce înseamnă oare tăcerea ta adîncă, / Această nepăsare cît timp va ţine încă ? / Crezi tu că-i împlinită deacum a ta menire. / Şi poate a ta până tînji în amorţire ?“ Şi continuă, ca un program trasat prietenului său : „Dar dacă din juneţă ani zece ai furat / In drum s-opreşti Urîtul, alţi zece de bărbat / Tu ai să pierzi acuma în munci şi mai amare / Ca să-nsemnezi Frumosul şi strimtele-i hotare“. Socotind împlinită cu succes misiunea criticii maioresciene de descurajare a mediocrităţilor, de ridiculizare a umflării frazelor, de combatere a unor erori lingvistice şi a unor năravuri stilistice, Iacob Negruzzi credea venit momentul unei critici pozitive, poate mai dificilă decit cealaltă. Un prim pas în această direcţie pare a fi de altfel articolul maiorescian din 1881 : Literatura română şi străinătatea. In acest articol, autorul informează publicul nostru despre ecourile, mai ales din presa germană, punind îndeosebi pe seama vitejiei dorobanţilor noştri în războiul pentru Independenţă interesul străinilor pentru literatura noastră. Articolul este însemnat prin accentul pus de Maiorescu asupra specificului naţional, manifestat mai ales prin nuvelele lui I. Slavici, inspirate din viaţa poporului românesc, de prin părţile Siriene. Ţinem să relevăm interesul literar maiorescian pentru popor şi clasele muncitoare, în genere, precum şi pentru ceea ce mult mai tîrziu va deveni obiectul unei pasionante dezbateri : specificul naţional în artă. Făcind bilanţul pozitiv al creaţiilor noastre literare, Maiorescu felicită pe scriitorii care „părăsind oarba imitare a concepţiunilor străine, s-au inspirat din viaţa proprie a poporului lor şi ne-au înfatişat ceea ce gîndeşte şi ceea ce simte românul în partea cea mai aleasă a firii lui etnice“. Maiorescu subliniază că „acest element original al materiei, îmbrăcat in forma“ estetică a artei universale" a atras atenţia străinilor asupra a ceea ce a dat mai bun literatura română. Eşafodînd o surprinzătoare teorie estetică, Maiorescu propune ca succesor al tragediei clasice, „romanul poporan“, care „se poate înălţa la o culme de emoţiune ce-l pune alăturea cu adînca mişcare a tragediei, la care nu ajung romanele din societatea de cultură cosmopolită“. Oricît ar fi de discutabilă teoria aceasta, ea i-a dat prilej criticului care pornea de la un fundament estetic idealist să aterizeze în realităţile sociale şi naţionale, cu un ascuţit simţ al specificului naţional şi cu o vie simpatie pentru clasele populare. O altă trăsătură de caracter a lui Maiorescu cred că se mai cuvine pusă în lumină : bunătatea, sub crusta răcelii şi a asprimii. La moartea lingvistului Alexandru Cihac, suspendind ostilităţile cu neastîmpâratul Haşdeu, Maiorescu scrie despre cel căruia-i fusese încredinţat Magnum Etymologicum Romaniae : „Este fără-ndoială o dorinţă a întregii românimi culte de astăzi, ca o soartă priincioasă să dea d-lui Hăjdeu sănătatea şi tăria de suflet (căci fără cea mai mare tărie de suflet şi abnegaţiune nu se poate conduce o asemenea lucrare pentru a-şi asigura realizarea vastei sale concepţiuni“. Criticul va mai publica în paginile Convorbirilor literare ocazionale recenzii, despre lucrările unor poeţi sau traducători ca D. C. Ollănescu- Ascanio, Anton Naum ş.a. Va păstra relaţiile cu scriitorii prin cenaclul său din str. Mercur, va oferi locul de întîlnire al colaboratorilor revistei înainte şi după mutarea ei în Bucureşti (1885), va face cea mai largă difuzare prin lecturi acasă şi în afară, din opere preţuite, ca Luceafărul şi Năpasta, se va bucura să descopere scriitori noi, de esenţă populară, ca scriitorul în dialect bănăţean Victor-Vlad Delamarina sau nuvelistul I. Popovici-Bănăţeanu, să recomande prin călduroase rapoarte academice primele povestiri ale lui M. Sadoveanu şi întîile versuri strînse în volum ale lui Octavian Goga. Astăzi, cînd întoarcem cu atentă grijă paginile scrierilor sale, cu dorinţa de a evoca integral personalitatea criticului şi animatorului de cultură Maiorescu, nu putem trece cu vederea slăbiciunile omului, limitele poziţiei sale estetice, care au încurajat cu argumente de autoritate estetismul, poziţiile „artei pentru artă". S-a scris în ultima vreme, adesea cu fineţe analitică, despre neînţelegerea pe care a manifestat-o Maiorescu pentru unele aspecte ale evoluţiei culturii şi literaturii noastre, cărora nu le-a înţeles sensul în perspectiva înnoirilor. Cercetarea ştiinţifică a moştenirii maioresciene nu poate ignora de asemenea activitatea omului politic — activitate cu ecouri în paginile „Convorbirilor literare“ — şi care are slăbiciunile sale teoretice şi practice. Este interesant de arătat că intimul contact al lui Maiorescu cu fenomenul viu al literaturii româneşti, cunoaşterea apropiată şi adîncă a creaţiei marilor noştri scriitori de la finele veacului trecut, l-au făcut să aducă unele corective exceselor esteticii sale idealiste, precum şi limitelor ideologiei sale politice. Pasiunea pentru literatură nu-l va părăsi niciodată, dar substanţa cea mai densă a criticii și teoriei sale literare trebuie căutată tot în anii de glorie ai Convorbirilor literare. Deşi o parte din tineret va fi atrasă, în jurul anilor 1885—1895, mai mult de Gherea, Maiorescu nu pregetă să urmărească cu aceeaşi ardoare creaţia tinerilor. Mentorul critic al Junimei şi-a păstrat însuşi juneţea spirituală pînă la capătul vieţii. Tezaurul muzeistic ul tuşul laţul oferi vizitatorilor un vast tezaur muzeistic cu recunoscută valoare istorică, artistică şi documentară. Unul dintre cele mai atrăgătoare monumente istorice ale oraşului este Palatul Culturii, care cuprinde 280 de încăperi. Cele mai multe adăpostesc documente, relicve, fotografii, tablouri, colecţii ce se îmbogăţesc an de an. In incinta Palatului Culturii vizitatorii au la dispoziţie patru muzee : muzeul etnografic al Moldovei, muzeul de artă plastică, muzeul de istorie a Moldovei şi muzeul politehnic. Sălile muzeului de artă plastică prezintă, o colecţie ce numără peste 1 200 lucrări de pictură, 500 de grafică şi 400 de sculptură. Este cel mai vechi dintre muzeele Iaşului. A fost înfiinţat în 1860, o dată cu Universitatea „Al. I. Cuza“. La crearea şi la îmbogăţirea sa au contribuit prin donaţii Gh. Asachi, M. Kogălniceanu, Costache Negri şi alţi mari oameni de cultură. Muzeul conţine lucrări ale unor artişti de valoare universală — Veronese, Murillo etc — precum şi ale unora dintre marii noştri pictori. Muzeul etnografic al Moldovei, deşi este unul din cele mai tinere instituţii de acest fel din ţară, a ajuns să expună citeva mii de piese originale care oglindesc cultura materială şi spirituală a moldovenilor de-a lungul secolelor. In expoziţia de bază, care cuprinde 9 săli mari şi un hol cu o suprafaţă totală de peste 1 000 mp, expunerea obiectelor este făcută pe ocupaţii, meşteşuguri, construcţii etc. Se impune atenţiei secţia de instalaţii tehnice ţărăneşti, unică în ţară. Vizitatorii admiră meşteşugul cu care au fost lucrate torbele din coajă de brad, mesteacăn, cireş sau vişin, fără nici o lipitură, fără cusături sau cuie, recipientele din corn de cerb, minunat încrustate, pentru păstrarea prafului de puşcă. Se mai văd aici baltage şi toporişti ornamentate cu rară măiestrie, cuţite vînătoreşti, precum şi tipare pentru presat caş. Unguri încrustate de diferite mărimi şi multe alte obiecte. Una din mîndriile acestui muzeu este sala teascurilor pentru ulei. Cel mai mic din ele are 50 cm lungime, iar cel mai mare 9 m. Acesta din urmă a fost achiziţionat din comuna Ruginoasa, raionul Paşcani. Acelaşi interes îl stîrnesc şi celelalte două muzee. Cel de istorie a Moldovei, deschis în 1957, redă, deocamdată, evoluţia culturii materiale şi spirituale de pe teritoriul Moldovei de la apariţia omului pe aceste locuri şi pînă în epoca lui Ştefan cel Mare inclusiv. în momentul de faţă muzeul de istorie se reorganizează şi se îmbogăţeşte cu piese care oferă o imagine a istoriei acestor meleaguri pînă în epoca contemporană. Muzeul politehnic cuprinde o secţie de energetică şi alta de instrumente muzicale mecanice. Sunt expuse machete care trasează drumul străbătut de la automobilul cu aburi la limuzinele elegante de azi, de la prima locomotivă la cea electrică, de la săgeata cu foc din 1232 la racheta cosmică etc. După vizitarea Palatului Culturii, turistul poposit in Iaşi se va abate din drum şi pe la bojdeuca lui Creangă de pe Ţicău, la Muzeul Unirii de pe strada Lăpuşneanu, la Casa Universităţii vechi, azi sediul filialei Iaşi a Academiei R. S. Române, la biserica Trei Ierarhi, ctitorie a lui Vasile Lupu, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri" sau la complexul Golia cu bătrînul turn de strajă şi clădirile ce adăpostesc zestrea arhivelor statului, la Galata şi Cetăţuia, situate in vîrful dealurilor cu aceleaşi nume ce domină oraşul înspre miazăzi. Monok CORCACI corespondentul „Scînteii“ • SPARTACUS — film pentru ecran panoramic : PATRIA — 9 ; 12,45 ; 16,30 ; 20,15. • MAIORUL ŞI MOARTEA : REPUBLICA (completare Jucării) — 9,15 ; 11,30 ; 14 , 17 ; 19,15 ; 21,30. GRADINA DOINA (completare Orizont ştiinţific nr. 5) — 20,30. • ŞAPTE BĂIEŢI ŞI O ŞTRENGARIŢA — cinemascop : LUCEAFĂRUL — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16,30 ; 18,45 ; 21. BUCUREŞTI - 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16,45 ; 19 , 21,15, ARENELE LIBERTĂŢII - 20,30, STADIONUL DINAMO - 20,30. • PE GHEAŢA SUBŢIRE — cinemascop (ambele serii) : CAPITOL - 9,30 ; 13 ; 17,15 ; la grădină — 20,30. • PRINTRE VULTURI — cinemascop : FESTIVAL (completare Orizont ştiinţific nr. 5) — 8,30 ; 11 ; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; 21 ; la grădină - 20.15. GRIVIŢA (completare O uzină de lapte) — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; 20.45. GLORIA (completare Aluminiul) — 9 ; 11,15 ; 13,45 ; 16 ; 18,15 ; 20.30. TOMIS (completare Orizont ştiinţific nr. 4) — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; 21 ; la grădină - 20,30. • STAN ȘI BRAN GEMENI — 10 ; 12 ; 14 ; DIRECTORUL NOSTRU — 17,15 ; 19,15 ; 21,15 — CINEMATECA. • viața la castel : victoria — 9, 12; 15 ; 18 ; 20,45; MELODIA - 8,30 ; 11 ; 13,30 ; 16 ; 18,45 ; 21,15 (la ambele Completarea Vizita conducătorilor de partid si de stat in regiunea Ploieşti), BUCEGI (completare Dacă treci rîul Splenei) — 9.30; 11.45; 14; 16.15; 18.30 ; 21, la grădină — 20.30. • FALSTAFF — 12.15 : IERBURI AMARE (completare George Coşbuc, cintăreţ al pimîntului românesc) - 9.30 ; 15 . 18 : ZORBA GRECUL - 21 : CENTRAL. • BANDA DE LASILIRA (completare Istoria unui manuscris) — 15.30 ; 18 ; la grădină - 20.30. • TIMIDUL ; LUMINA (completare Orizont ştiinţific nr. 4) — 9.15 ; 11.30 ; 13.45 ; 18 ; 18.15 ; 20.45; cinema • MONDOCANE — ambele serii : TIMPURI NOI (completare Strănutul) — 9.30 — 20 in continuare. • PENTRU UN PUMN DE DOLARI — cinemascop : FEROVIAR (completare Uneltele gîndirii) — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; 21. EXCELSIOR (completare Judecata lui Paris) — 9,30 ; 11,45 ; 14; 16,15 ; 18,45 ; 21,15. MODERN (completare Jucării) — 9,30 ; 11,45 ; 14 ; 16;30 ; 19 ; 21,15. • WINNETOU — cinemascop (ambele serii) : DACIA — 7.30 — 20.30 în continuare. • DENUNȚĂTORUL : BUZESTI (completare Dacă treci rîul Selenei) — 15.30 ; 18 ; la grădină - 20.30. MUNCA - 15 ; 17 ; 19 ; 21. VOLGA (completare Judecata lui Paris) — 8.30 ; 11 ; 13.30 ; 16 ; 18.30; 21. • CIMARON - cinemascop : ÎNFRĂȚIREA INTRE POPOARE (completare Cristale fără taine) — 16 ; 18;15 ; 20,30. • EL GRECO — cinemascop : FLACARA (completare Tensiune înaltă la Bechet) — 15,30 ; 18 ; 20,30. • JUANA GALLO VITÁN - 15,15 ; 18. • DOCTOR PRÄTORIUS — cinemascop : MIORIȚA (completare Dacă treci rîul Selenei) — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; 20,45. FLAMURA (completare Jucării) — 9 ; 11,30 ; 13,30 ; 16 ; 18,15 ; 20,30. GRADINA MOȘILOR (completare Chemarea vulcanilor) — 20,15. FERNAND COWBOY , POPULAR (completare Trezirea) — 15,30 ; 18 ; 20.30. • MOARTEA VINE PE PLOAIE : AURORA (completare O uzină de lapte) — 9; 11.15; 13.15 ; 15.45; 18 ; 20.15 ; la grădină — 20.30. • ANGELICA ŞI REGELE — cinemascop : ARTA (completare Orizont ştiinţific nr. 5) — 8,45 ; 11 ; 13,30 ; 16 ; 18.30 ; 21, la grădină — 20,30, PACEA — 15,45 ; 18 ; 20,15. • MONTPARNASSE 19 : FLOREASCA (completare Strănutul) — 9 ; 11,45 ; 15 ; 18 ; 20,45. • NOTRE-DAME DE PARIS — cinemascop ; RAHOVA (completare Strănutul) — 15,30 ; 18 ; la grădină — 20,30. • SPIONUL — cinemascop : PROGRESUL (completare Schiurile fermecate) — 15,30 ; 18 ; 20,15. • VIATA DIFICILA : GRADINA EXPOZITIA — 20,30. • UN LUCRU FĂCUT LA TIMP : GRADINA VITÁN - 20.30. • ULTIMA CAVALCADA SPRE SANTA CRUZ — GRADINA COLENTINA — ,20.30. teatre • Teatrul de operă şi balet : PRINŢ ŞI CERŞETOR - 19,30. • Teatrul Naţional „X. L. Caragiale“ (sala Comedia) : REGINA DE NAVARA - 20. • Teatrul de Comedie: OPINIA PUBLICA — 17,30 ; 20,30. • Teatrul „C. I. Nottara“ (la Teatrul de vară „Herăstrău“) : SONET PENTRU O PĂPUŞĂ — 20. • Teatrul Mic (la Teatrul din parcul „N. Bălcescu“) : RICHARD AL II-LEA — 20. • Teatrul „Ion Creangă“ : CORIGENTA LA DRAGOSTE — 20. • Teatrul satiric-muzical „C. Tănase“ (sala Savoy) : HORIA SI RADU ISI ASUMA RISCUL — 19.30. O nouă emisiune radiofonică „Odă limbii române" Răspunzînd interesului pe care cele mai diverse categorii de ascultători îl manifestă atît faţă de aspectele actuale ale limbii române cît şi faţă de momentele cele mai semnificative ale evoluţiei acesteia, Radiodifuziunea a înscris în sumarul programelor sale o nouă şi binevenită emisiune săptămînală, intitulată „Odă limbii române". Concepută ca un omagiu adus frumuseţilor şi valorilor expresive pe care le aflăm in cele mai diverse întruchipări ale graiului poporului nostru, emisiunea îşi propune să depăşească cadrul studiilor de specialitate, relevînd sensurile ce se pot desprinde dintr-o asemenea cercetare. După cum au arătat „ediţiile" difuzate pînă acum, rubricile permanente vor permite prezentarea continuă şi sistematică a principalelor obiective ce stau în faţa redactorilor emisiunii. Va putea fi astfel pus în valoare bogatul tezaur pe care ni l-au lăsat moştenire generaţiile înaintaşe, toţi acei „poeţi ce-au scris o limbă ca un fagure de miere", conturindu-se în acelaşi timp o imagine de ansamblu a procesului complex de formare şi cristalizare a limbii române literare. „Paginilor alese" , desprinse din opere de seamă ale patrimoniului nostru cultural li se alătură, studiul mijloacelor de expresie folosite de cei mai reprezentativi scriitori contemporani. Cultivarea unei exprimări corecte şi expresive, constituie o altă direcţie spre care îşi îndreaptă atenţia realizatorii emisiunii. Urmărind expuneri concise despre rolul lingvisticii în corectarea diverselor abateri, despre necesitatea cunoaşterii regulilor gramaticale, despre tendinţe ale limbii române contemporane, dar şi despre linele situaţii concrete în care folosirea elementelor constitutive ale limbajului este incorectă sau poate da naştere la confuzii (rubricile „Morfologie şi sintaxă" sau „Cum e corect“ sunt consacrate acestor discuţii) ascultătorul se află în faţa unui adevărat îndreptar practic. Totodată, noua emisiune îşi propune să prezinte şi rezultatele cercetărilor întreprinse de specialiştii noştri din domeniul lingvisticii, stadiul în care se află cele mai importante studii de specialitate. Participarea la realizarea acestei emisiuni a unor cunoscute personalităţi ce activează pe tărîmul filologiei sau al lingvisticii, al istoriei literare sau al esteticii, a unor profesori şi scriitori de prestigiu, care să-şi exprime punctul de vedere cu privire la o serie de probleme de un real interes — îi asigură acesteia un înalt nivel ştiinţific. Noua emisiune radiodifuzată se anunţă ca o prezenţă vie, cu un larg ecou, capabilă să reţină, prin varietatea problemelor pe care le abordează, cît şi prin diversitatea mijloacelor folosite, atenţia celor cărora li se adresează. P. M. Muzeul Simu a găzduit în luna iunie expoziţia de desene ale pionierilor şi şcolarilor din întreaga ţară, exemplar organizată de către Consiliul Naţional al Pionierilor şi Ministerul Invăţămîntului. Această expoziţie a reuşit, încă o dată, să demonstreze bogăţia de talente şi pasiuni artistice din ţara noastră, fantezia şi uriaşa sete de cunoaştere a elevului, spontaneitatea şi diversitatea soluţiilor tehnice, puse în slujba unui bogat conţinut afectiv. O expoziţie cu desene ale copiilor — bine selectate — a fost întotdeauna un prilej de reconfortare spirituală, de savuroasă desfătare optică, de întîlnire privilegiată cu marea lume a celor mici. Imaginea plastică a copilului poartă frumuseţea şi puritatea vîrstei, are acel haz naiv, acea francheţă senină şi întrebătoare care declanşează în privitorul receptiv o delicată nostalgie, o bucurie discretă ce umple sufletul. Organizată pe scară naţională, o astfel de expoziţie adaugă prin dimensiunea şi prin diversitatea zonelor geografice investigate artistic, semnificaţii cu mult mai ample. Peste 509 de lucrări, tot atîtea suflete vii spovedite hîrtiei pun întrebări despre lume şi viaţă, dau verdicte despre ceea ce cunosc, împletesc într-un amestec fără hotar visul cu realul, obiectele concrete cu amintirea lor, aspiraţia eroică a vîrstei, cu faptele aievea. Capacitatea gestului grafic de a trăda temperamente şi stări, este în cazul desenului de mare amploare imaginativă cu mult mai mare , lectura fondului afectiv care a determinat imaginea făcîndu-se extrem de uşor. Participanţii la expoziţia de la Simu (care prin grija Consiliului Naţional al Pionierilor sunt invitaţi la o tabără de reconfortare şi activitate artistică) au dovedit orientări tematice foarte diverse de la preocuparea pentru o cercetare analitică a naturii la subiecte insplrate din lecturi şcolare, din legendele naţionale, trecutul istoric, evenimente ştiinţifice, de la dorinţa de investigare dinamică a realităţii sub cele mai diverse forme, pînă la nevoia aparent fără scop de a umple un spaţiu cu culori (de cele mai multe ori cu un de Ion SĂUŞTEANU excepţional simţ decorativ). In general lucrările din expoziţie puteau fi (şi nu ştiu în ce măsură a fost cu adevărat folosit) un prilej de studiu asupra psihologiei elevilor din ţara noastră în condiţiile specifice acestui moment istoric, asupra aspiraţiilor profesionale, resurselor imaginaţiei, aptitudinilor plastice, arătînd şi sub ce aspect este afectată lumea copilului de intervenţia profesorului, care este procesul de dezvoltare sau diminuare a personalităţii elevului Reflecţii la o expoziţie în contact cu unele realităţi şcolare etc. Nu mai puţin bogate în semnificaţii sunt însă lucrările ce nu au intrat în expoziţie. Pentru membrii juriului (preocupaţi de mulţi ani de aceste probleme — cei mai mulţi din ei dublaţi de o activitate didactică de specialitate) contactul cu cele 1836 de lucrări, trimise din toate regiunile ţării a constituit un prilej suplimentar de a reflecta asupra unor realităţi didactice, asupra procesului elementar de educare estetică în şcoala de cultură generală. Frapanta inegalitate cantitativă şi calitativă cu care s-au prezentat regiunile la acest concurs nu conduce desigur spre concluzia unei proaste repartiţii a talentului pe întregul cuprins al ţării, ci spre o neliniştitoare diferenţă de poziţie, de interes şi competenţe a selectorilor. O succintă comparaţie statistică este edificatoare. Regiunea Argeş prezintă 173 lucrări din care sunt alese 87 (cea mai mare cifră pe regiuni). Este vorba de prezenţa unei preocupări pasionate, de pricepere (dar şi de o anumită monotonie selectivă) , de lunecare într-o spontaneitate imitată cu vervă de elevi. Regiunea Cluj prezintă 139 lucrări din care nu au putut fi alese decit 5. Aveam senzaţia că la Bucureşti au fost trimise lucrări nu alese, ci respinse din altă confruntare. Regiunea Ploieşti a prezentat numai 60, dar mai mult de jumătate au fost admise. Oltenia, centru de mîndrie plastică şi folclorică trimite 35 de lucrări (Oraşul Bucureşti 214 lucrări). Regiunea Iaşi trimite 120, sunt acceptate 4, iar la regiunea Hunedoara tot din 120 văd expoziţia 41, (în care seriosul centru plastic de la Petroşani a avut preponderenţă). Cum este şi firesc, lucrările exterioare şi reci, de o corectitudine aparentă, alese pe criteriul temelor „juste“, virtuozitatea ieftină sau imitarea pretenţioasă şi superficială a picturii oamenilor mari, nu au intrat în expoziţie, dar existenţa lor la nivelul regiunilor este o realitate didactică, căci criteriul care le-a tolerat va dăinui, va acţiona mai departe, va trece nepăsător pe lingă lucrări vibrante în care e prinsă o bucăţică din sufletul copilului, pe lingă mlădiţa fragilă a talentului autentic. Disarmonia criteriilor de apreciere pune în atenţia generală unele aspecte legate direct de pregătirea profesorului de desen, de rolul său în educaţia multilaterală a elevului, de rolul desenului în procesul de învăţămînt. Este poate momentul să se discute nu despre lucrările din expoziţie, ci despre cele valoroase ce se pierd pe drum. Ora de desen, înainte de a fi o „dizertaţie“ sau terenul viran care acoperă diferite nevoi „urgente" ale altor discipline, înainte de a fi sectorul generos în care se rotunjesc mediile generale (e lucru ştiut că toţi premianţii sînt şi „genii“ la desen) trebuie să fie un joc în care se gîndeşte prin imagini, în care se învaţă alfabetul nu atît tehnic cît afectiv al desenului, al culorii şi formelor, un loc în care elevul cel mai greoi la vorbă se poate exprima plastic, cu uluitoare claritate, prin mijloace ce trebuie desluşite de toţi. Orei de desen — această cenuşăreasă a programelor, locul de umplutură. ..de recreaţie în bănci“ — trebuie să î se acorde importanţa firească. Acel, într-un proces îndelungat.. aceste mici dar persistenta carente pedagogice vor creasi adesea au si creat lacune mari, indiferent de profesiunea aleasă, la categorii mari de oameni care devin nerecentivi la tot ceea ce nu se măsoară concret — purtînd cu el o Infirmitate care nu se vede decit peste ani A afirma astăzi răspicat importanţa deosebită a desenului în procesul de învăţămînt, înseamnă a afirma obligativitatea unei dezvoltări integral armonioase a viitorilor cetăţeni ai ţării. Ne putem întreba, alături de cei ce răspund de problemele generale ale şcolii, cît de adecvată este programa analitică de desen, la necesităţile actuale ale învăţămîntu-lui ? Cum şi la ce nivel se face predarea noţiunilor de specialitate în orele de desen? Care este raportul între nevoile reale şi numărul profesorilor de desen ? Este lucru notoriu faptul că rareori se respectă în ciclul I ora de desen ca atare. In avantajul disciplinelor „cu pondere“, desenul este sistematic sacrificat. In ciclul II apare profesorul de desen de specialitate. Există el ? Sunt raioane întregi care nu-1 cunosc. Directorii de şcoli, secţiile de învăţămînt, folosesc uneori orele ca rezervă pentru „completări“ de norme, fiind o treabă la care oricine „se pricepe“. Desenul tehnic şi desenul artistic sunt predate de acelaşi profesor (atunci cind există) deşi fiecare din aceste discipline se adresează cu totul altei structuri temperamentale — aproape incompatibile. In funcţie de profesor, desenul tehnic, sau cel artistic, va avea preponderenţă si practic va „înghiţi“ pe celălalt. Dacă ne referim numai la orele de desen artistic aşa cum sunt predate de obicei, constatăm că deseori se reduc la predarea unor elemente de reţetă meşteşugărească care devine un fel de prototip artistic obligatoriu pentru toţi elevii. O astfel de constrîngere este poate mai dăunătoare decit aceea de a lăsa elevii să lucreze după voia lor. Cîteva promoţii bine pregătite de profesori, o preocupare atentă faţă de nivelul orelor de desen, vor asigura, credem, o fericită , constituţie etico-estetică a absolvenţilor. I..... II........... b 1 CULTURA IMAGINII ŞI PROFESORUL DE DESEN t . 18,00 — Vă aşteptăm la ora 6 ! Emisiune , pentru femei. 18,30 — Pentru tineretul şcolar : Filmul „La pîndă“. 18,40 — Noile aventuri ale echipajului Val-Vîrtej : „Primejdioasa călătorie în primul molar“ — de Octavian Sava. 19,30. Telejurnalul de seară. 19,50 — Buletinul meteorologic. Publicitate. 20,00 — Tele-enciclopedia. 21,00 — „Opt exerciţii pe 625 de linii“. Film de varietăţi realizat de Radu Anagnoste şi Valeriu Lazarov. 21,30 — Filmul serial „Sfîntul“. 22,20 — Concurs international de dans. 23,00 — Filmul documentar „Oameni in prerie“. 23,20 — Telejurnalul de noapte. 23:35 — Telesport. SCâNTEIA — símbata 1 iulie 1967 Noţiunea productivităţii în cercetarea ştiinţifică (Urmare din pag. I) labilă, care să îmbine atît aspectele biologice, cît şi cele tehnice ale problemei. S-a ajuns astfel ca pe unele suprafeţe în care aveau acces tractoarele, rizomii stufului să fie distruşi şi regenerarea lui normală împiedicată. In mod normal, în primul rînd trebuia cercetată apăsarea specifică maximă admisibilă. Apoi, pe baza datelor obţinute, studiate agregatele care îndeplineau condiţiile corespunzătoare. Lucrurile nu s-au desfăşurat însă aşa. Mai mult, în ciuda dificultăţilor apărute pe teren, s-a amînat studierea în cadrul Institutului de mecanica fluidelor a unui vehicul cu pernă de aer. S-a construit doar un aparat experimental, cu mijloace rudimentare (un motor de motocicletă pentru sustentaţie şi alt motor de acelaşi gen pentru propulsie, ambele de putere mult prea mică etc.), ceea ce nu a condus la concluzii ştiinţifice valabile privind posibilitatea construirii unei astfel de maşini, nici nu a permis experimentarea în condiţii de lucru. In acest caz, nealocarea din timp a fondurilor necesare nu a îngăduit să se realizeze un aparat cu posibilităţi complexe de investigaţie, ba mai mult a dus şi la irosirea fondurilor modeste puse la dispoziţie, după cum s-au pierdut şi munca şi eforturile depuse. Repercusiunile au fost duble : întîrzierea unei realizări tehnico-ştiinţifice şi pierderea experienţei pe care am fi putut-o acumula în acest domeniu. De multe ori se apelează la cercetător şi într-o fază mult prea avansată a realizării unui produs. Astfel, cu cîtva timp în urmă s-au constatat unele deficienţe la răcirea motoarelor autobuzelor T.V. 2. intrate atunci în fabricaţie de serie. Trebuia găsită o soluţie care să amelioreze răcirea fără a mai necesita modificări constructive importante, deoarece un anumit număr de autobuze aştepta deja să iasă pe poarta uzinei. In asemenea condiţii munca de cercetare nu poate să-şi pună în valoare întreaga sa forţă creatoare, fiind obligată să se rezume la căutarea în pripă a unor soluţii de compromis. Factorul timp este legat de însăşi definiţia productivităţii muncii. Dacă în procesul de producţie, timpul necesar confecţionării unui anumit produs poate fi normat în funcţie de mijloacele utilizate, avînd ca etalon timpul folosit de un muncitor cu îndemînare medie, lucrul este cu mult mai complicat în cercetarea ştiinţifică. Aici, timpul necesar soluţionării unei anumite probleme depinde de o serie întreagă de elemente ca dificultatea problemei respective, studiul indicaţiilor din literatura de specialitate, complexitatea cercetărilor experimentale care trebuie efectuate, gradul de pregătire, experienţa şi ingeniozitatea cercetătorului. Este astfel necesar ca fiecare temă să fie încredinţată unui colectiv puternic, condus de un cercetător cu experienţă în domeniul respectiv. Un prejudiciu serios este adus muncii ştiinţifice de formalităţile birocratice inutile, care răpesc din timpul afectat cercetării şi distrag atenţia cercetătorului de la obiectul principal al muncii sale. In general trebuie completate prea multe dări de seamă, rapoarte de activitate, referate etc. Cîteodată ai impresia că întreaga muncă de cercetare este justificată numai de aceste formalităţi ! Simplificarea la maximum a formalităţilor de acest gen va fi bine venită pentru toţi cercetătorii. Adeseori chiar şi procurarea unor piese, aparate sau materiale de pe piaţa internă, este însoţită de „chinurile lui Tantal“ pe care le provoacă formalităţile birocratice. Productivitatea muncii ştiinţifice este deci influenţată de o complexitate întreagă de factori. Cîntărirea lor, înlăturarea celor care reflectă arbitrar şi subiectivism, care frînează munca, va conduce, fără îndoială, la obţinerea, cu potenţialul de cercetare existent, a unor rezultate mult superioare atît sub aspect cantitativ, cît şi calitativ, accelerind progresul economiei noastre nationale.