Scînteia, august 1967 (Anul 36, nr. 7419-7448)

1967-08-01 / nr. 7419

PROLETARI DÍN TOATE TÁRÍLE. UNITÍ­VÁ! Anul XXXVI Nr. 7419 Marți 1 august 1967 6 PAGINI - 30 BANI Necunoaşterea resurselor locale - CAUZĂ A TRANS­PORTURILOR ÎNCRUCIŞATE Intr-un interval de timp relativ­­scurt, problema aprovizionării în­crucişate a întreprinderilor a făcut în mai multe rînduri obiectul unor discuţii critice în paginile ziarului „Scînteia“. Ultima oară, acum circa patru luni, a fost pu­blicată o pagină pe această temă, în care, detaliat, se consemna cor­tegiul nefavorabil de consecinţe pe care le declanşează aprovizionarea întortocheată, de la mari distanţe, asupra vieţii economice şi financi­­­­are a întreprinderilor. Personal, mă aşteptam ca forurile vizate să­­ reacţioneze cu promptitudine la .j criticile formulate şi să ia măsuri- I le cuvenite, care să curme aceste­­ paradoxuri. Din păcate, starea ne­­t favorabilă de lucruri continuă să dăinuie. Sub platoşa groasă a re­partiţiilor, mari cantităţi de mate­rii prime şi materiale fac aceeaşi „promenadă“ de ani de zile, între diferite întreprinderi. Iată moti­vul care m-a îndemnat să aduc din nou în discuţie problema­­ transporturilor încrucişate. Mai ales că, în acest domeniu, Direcţia I de revizie şi control pentru regiu­nea Suceava a întreprins recent o analiză în 51 de întreprinderi. Analiza efectuată a scos în evi­denţă că, numai în semestrul I 1967, s-au adus din alte regiuni materii prime şi materiale ce însumează peste 35 mii tone şi 17 mii mc, în timp ce aceleaşi materiale, cu ca­racteristici similare, sunt livrate de către întreprinderile sucevene în alte regiuni. Consecinţele: sute şi mii de vagoane imobilizate zile în şir, pentru care întreprinderile au plătit suplimentar şi nejustificat circa un milion de lei ca tarife de transport. Cauza principală a unor astfel de cheltuieli şi transporturi nera­ţionale nu a fost greu de identifi­cat. Ea constă în necunoaşterea de către unele ministere şi organe economice centrale a balanţei ma­terialelor pe regiuni, fapt ce deter­mină ca repartiţiile emise să nu concorde cu interesele şi necesită­ţile reale ale întreprinderilor. Şi un elev de şcoală ştie că în cadrul regiunii Suceava se produc impor­tante cantităţi de cherestea de fo­ioase şi răşinoase. Totuşi, O.R.A.D. Suceava a primit repartiţii pen­tru a se aproviziona cu 780 mc cherestea de fag de la întreprinde­rile forestiere din Rodna — regiu­nea Cluj, şi Tg. Neamţ — regiunea Bacău. In acelaşi timp, numai I.F. Fălticeni livrează la I.F. Roznov — regiunea Bacău, şi IPROFIL Dej — regiunea Cluj, peste 1 000 mc che­restea fag, unităţi care sunt situate în vecinătatea furnizorilor noştri. Faţă de această absurdă şi costisi­toare „plimbare“ a cherestelei, de­sigur că nu poţi să pui decît sub semnul întrebării competenţa şi răspunderea celor care coordonea­ză „mişcarea“ materialului lemnos. Intrucît cred că la mijloc nu este vorba de o încurcătură „studiată“, îmi exprim părerea că numai ru­tina şi slaba exigenţă faţă de iro­sirea banilor statului provoacă a­­semenea încrucişări de rute în transportul lemnului. Dar iată şi alte cazuri. Combina­tul de hîrtie şi celuloză din Sucea­va a primit repartiţii pentru a­­provizionarea a 15 700 mc de celuloză şi de la unele D.R.E.F.­­uri din alte regiuni, în timp ce întreprinderile forestiere din re­giunea Suceava livrează în afară 14 355 mc. Prin aducerea lemnului de celuloză de la mare distanţă, I. COVALSCHI directorul Direcţiei de control şi revizie pentru regiunea Suceava (Continuare in pag. a IlI-a) 'S' . Din peisajul de azi al Ploiestiului Foto : M. Andreescu Foto : A. Cartojan Menajul în coloniile constructorilor Dincolo de dantelăria construcţiilor şi schelelor care formează decorul ci­tadin al şantierelor apar — parcă jena­te de fizionomia lor de oraşe-liliput — coloniile. Zeci de baracamente alinia­te într-o simetrie perfectă fac oficiul de gazdă a celor care durează edifi­ciile unei industrii moderne. Ne aflăm la constructori acasă. Slatina sau Nuci, Piteşti-Sud sau Rîureni, Oarja sau Go­vora sunt cele mai noi coordonate care Anchetă în regiunea Argeş definesc geografic această noţiune cu multe implicaţii. Şi, după cum vom vedea, grija diurnă pentru a oferi con­structorilor acel summum de condiţii necesare refacerii, odihnei şi instruirii este cînd pregnant vizibilă, cînd abia perceptibilă. Pe şantierul Uzinei de aluminiu de la Slatina, de pildă, au fost amenaja­te încă din prima etapă baracamente care pot caza 560 de constructori, au fost puse la dispoziţia oamenilor 288 apartamente , ceea ce dovedeşte pre­ocuparea conducerii şantierului pentru condiţiile de viaţă şi de locuit ale muncitorilor. In acelaşi timp, grupul social, denumit generic complex, pune la dispoziţia vremelnicilor locatari produse de primă necesitate într-un sortiment ce se vrea variat. Dar, ca să ajungi în colonie trebuie să treci un mare hop, sau mai exact să par­curgi un drum care abundă în... ho­­puri. Imaginaţi-vă un asemenea traseu în urma unei ploi. — Fondul iniţial destinat lucrărilor de organizare a fost redus şi într-o atare situaţie am fost nevoiţi să re­nunţăm la amenajarea drumului ce duce în colonie — încearcă o explica­ţie inginerul P. Vîrlan, şeful serviciu­lui producţie al grupului de şantiere. Aceleaşi simptome, plus denivelări demne de luat în seamă, prezintă şi drumurile de acces la coloniile de la Oarja km 8 a şantierului de la Plat­forma chimică Piteşti, Priza 3 Olt, Nuci şi Rîurenî-Govora, a grupului de şantiere Fu. Vîlcea. Efectuarea aces­tor lucrări este cotată ca fiind: chipu­rile, nişte „retuşuri“. Şi atunci dacă-i vorba de operaţii aşa de simple, de ce nu se execută, fiind amînate de la o etapă la alta, transferate dintr-un proiect într-altul ? In loc să se caute soluţii practice, s-a acreditat ideea că la constructori confortul nu are... aderenţe. Care sunt consecinţele acestei con­cepţii ? Dacă la Slatina dormitoarele sînt bine întreţinute, cu flori în „prispă“ şi în vaze improvizate, în­­cercînd să vedea ceva din intimitatea unui autentic cămin, în schimb la Nuci şi la Oarja interioarele sunt pur şi simplu austere, lenjeria de culoare îndoielnică nu te îmbie la odihnă. Hainele atîrnate pe pereţi, pe fe­restre, pe marginea paturilor formează un decor grotesc. — Nu-mi smintesc să fi avut loc vreo şedinţă în care să nu propunem Adela DAVIDESCU (Continuare In pag. a II-a) La uzina „Vulcan“ din Capitală se afla în construcție o nouă hală industrială. Aici se vor fabrica cazane de abur de mare capacitate, destinate cen­tralelor termoelectrice ­N ZIARUL DE AZI BCe oferă raionul de conserve? ■ Faptul divers ■ Spitale corigente la igienă ■ Ac­centuarea risipei de metal şi povestea „urşilor“ de la Oţelul Roşu ■ Amploarea zonei industriale a oraşului Tg. Mureş ■ Scenografia — o artă în sine ? ■ Continuă cercetarea ştiinţifică internaţională pen­tru reproducerea vieţii în laborator ■ Sport TEHNOLOGIE EFICIENTĂ DE RECUPERARE ŞI VALORIFICARE A GAZULUI DE FURNAL Specialiştii de la Combinatul side­rurgic Hunedoara au stabilit şi apli­cat o tehnologie eficientă de recu­perare şi valorificare a gazelor de furnal care se pierdeau in atmosferă. Ei au construit şi pus în funcţiune o instalaţie prin care gazul recuperat poate fi folosit drept combustibil. O astfel de instalaţie a fost pusă în funcţiune la grupul nou de laminoa­re, la unele cuptoare de încălzire a oţelului. Prin intermediul staţiei res­pective se înlocuieşte cu gaz recupe­rat de la furnale o parte însemnată de gaz metan, care poate fi utilizat astfel în alte scopuri, cu o eficienţă eco­nomică mai mare. O instalaţie simi­lară se află in construcţie pentru servirea cuptoarelor laminorului de profile de 650 mm. In total, cele două stafii vor recupera circa 25 000 mc gaz de furnal pe oră. (Agerpres) Viteze sporite la săparea suitoarelor miniere Colectivele exploa­tărilor miniere Baia Sprie, Nistru şi Săsar- Baia Mare au atins la săparea unor suitori viteze medii lunare de 75—100 metri in zăcăminte alcătuite din roci dure şi ex­­tradure. Performanţa minerilor din cele trei exploatări constituie adevărate recorduri la lucrările de săpa­re, plasate pe verti­cală, înregistrarea u­­nor asemenea viteze de lucru in­tuitori a devenit posibilă da­torită aplicării u unui nou procedeu de să­pare, bazat pe fo­losirea platformelor mobile. Asigurînd o mai bună poziţie de lucru, platforma per­mite folosirea utilaju­lui de perforare cu maximum de randa­ment, fapt ce contri­buie la obţinerea u­­nei productivităţi su­perioare, cu peste 20 la sută mai mare faţă de procedeele clasice de săpare a suitoare­lor miniere. (Agerpres) ancheta socială Relaţiile de familie S-a vorbit mult în ulti­ma vreme despre familie, despre ceea ce întăreşte, sau, dimpotrivă, surpă te­melia ei. Şi aceasta, pen­tru ca relaţiile familiale să fie în concordanţă cu interesele întregii societăţi. Orinduirea noastră creea­ză pentru prima oară con­diţiile unei îmbinări armo­nioase a intereselor famili­ale cu cele sociale. Adop­tarea decretelor menite să întărească familia a con­solidat cursul acesteia. Investigaţiile sociale din ultimii ani au dat la ivea­lă lucruri foarte interesan­te, dar mi se pare că stu­diile cauzelor care modi­fică echilibrul interior al acestei celule s-au ocu­pat prea mult numai de cei doi poli ai ei. Or, din­colo de această sferă se întinde — stufoasă — pă­durea relaţiilor cu ceilalţi membri ai societăţii şi în primul rînd cu rubede­niile. Mă refer în primul rînd la modificările pe care le suferă relaţiile din­tre părinţi şi copii în mo­mentul în care copilul a­­juns la maturitate îşi în­temeiază la rîndul său un cămin. In familiile cu mulţi copii, lucrul acesta nu-şi poate arăta decît faţa cea bună, aspectul atît de firesc — al trecerii timpu­lui— al continuităţii. Mai greu se petrec lucrurile Intr-o familie cu unul sau doi copii. Atenţia cu care este examinat, cîntărit noul venit ia mari pro­porţii. Sub lupa unei e­­xagerate exigente — năs­cută desigur din dragoste şi teamă pentru viitorul copilului — nici un tînăr nu rezistă. De cele mai multe ori, chiar fără să se opună căsătoriei, părinţii păstrează într-un sipet bă­­trîn cele observate. Psihologic, faptul este motivat de dorinţa părinţi­lor de a-şi vedea copilul fericit (dorinţele părinţilor, îndeosebi ale mamei, în­trec de multe ori realita­tea. Să ne amintim numai: oare bătrîna din povestea lui Ion Creangă, cea care crescuse un purceluş, nu credea — chiar fără să o spună — că el poate lua de soţie pe fiica împăratu­lui ?). Ce se întîmplă însă în realitate ? Iată că băiatul pe care mama l-a scutit de orice muncă în gospodărie, pe care l-a crescut „ca pe o floare" vine de la piaţă cu sacoşa, îşi spală seara în chiuvetă ciorapii şi chiar... îşi ia singur mîn­care, cînd soţia întîrzie la serviciu. Iată că fata care nu era lăsată să facă tre­buri grele în gospodărie, care a fost crescută „ca un trandafir“, stă seara şi spală rufe, freacă podele, munceşte, în timp ce el merge duminica la meci. Cînd tinerii locuiesc cu părinţii, toate aceste lu­cruri mărunte se adună, şi dacă înţelepciunea şi ra­ţiunea nu-şi spun cuvîntul, amărăsc viaţa, şi a celor tineri, şi a celor bătrîni. Intr-un sondaj efectuat la Tribunalul Tecuci din 10 acţiuni de divorţ progra­mate într-o zi , se refe­reau la căsnicii tinere cu o „istorie“ de un an sau chiar mai puţin. In toate cele 4 cazuri , cel puţin unul din cei doi tineri au venit însoţiri de părinţi care păreau mai hotărîţi decît cei în cauză să ob­ţină despărţirea. De altfel cei ce au cer­cetat şi s-au aplecat mai mult asupra cauzelor care duc la nefericirea unei fa­milii au constatat dese­ori această influenţă noci­vă a rudelor. In locul unei discuţii clare, deschise, care să separe problemele esenţiale de cele secunda­re, să compartimenteze îndatoririle, să aducă lumi­nă — se duce deseori o lup­tă surdă, de ani şi ani de zile, care macină ner­vii, pune la grea încerca­re pe cei în cauză. Desigur ar fi greşit să generalizăm asemenea si­tuaţii. Tania IOVINESCU (Continuare in pag. a V-a) Observaţii şi propuneri pentru păstrarea şi dezvoltarea unor splendide tradiţii CAPODOPERELE ARTISTICE ALE MARAMUREŞULUI Petru COMARNESCU Despre frumuseţile naturale ale Maramureşului, înconjurat de fabu­loasele masive ale Carnatilor orien­tali, cu forme atît de variate si inchizînd acele depresiuni, denumite „ţări“, s-a scris în repetate rînduri, ca si despre văile unde au înflorit tot felul de activităţi umane si capo­dopere artistice. De asemenea, des­pre actuala înflorire economică şi culturală, despre industria minieră şi forestieră, despre industria de pre­lucrare a metalelor şi lemnului sau despre progresele agriculturii coo­peratiste, despre avuţiile în livezi şi păşuni. Cele ce urmează aici se vor referi tocmai la arta veche şi nouă a Maramureşului, privită cu ochii unui critic de artă şi care încearcă să ridice probleme impuse de necesitatea de a se păstra si dezvolta ceea ce este valoros din trecut si prezent. ARHITECTURA ŞI ARTA LEMNULUI In foarte multe din satele regiunii se păstrează splendide case mai ales din lemn, unele cu porti monumen­tale, ca si în linele părti ale Olteniei lui Brâncuşi, Ghiaţă, Ţuculescu, sau în alte regiuni ale tării. Există si la Muzeul Satului case si porti mo­numentale din Berbesti si Ieud sau biserici maramureşene ca aceea de la Dragomireşti (1722). La Muzeul Omu­lui din Paris se află de asemenea o poartă monumentală, cu splendide motive decorative, asemănătoare, prin unele torsade sau tocuri ca de frînghii răsucite, cu cele frec­vente în unele părţi ale Maramu­reşului. Ca motive decorative, porţile maramureşene, înalte şi fru­moase ca nişte arcuri de triumf, poartă reliefuri stilizate cu discul solar, ochiuri-perechi, diferite flori, mai ales floarea-soarelui, precum si păsări. Am văzut mai multe ase­menea porti pe valea Izei. Casele săteşti, construite din birne iscusit cioplite şi cu acoperişuri ţu­guiate, în Dante renezi, au m­isne lar­gi, înconjurate de narmalîc si stilpi. Unii, stîlpi, care susţin strea­şină, posedă în partea de sus cite trei ramificaţii, nărînd arbori sti­lizaţi. Sub diferite forme, arhitec­turale sau ale covoarelor, conacul şi vegetaţia sînt mereu prezente în casele oamenilor. Casele de pe­valea Izei au uneori proporţiile şi armo­niile unor temple antice, ca si tro­nurile sau lăzile de zestre din in­terior. In interioarele unor case, mai ales din Oaşa de Dildă, la Bicsad, am văzut, mai de mult, mobile vechi de-o frumuseţe neîntrecută. Mese joase cu tăblii dreptunghiulare, lăzi de zestre, paturi, scaune sau laviţe admirabil proporţionate şi corelate între ele, avînd totodată aspect func­ţional şi estetic. Prin simplitatea lor, prin respectarea structurii şi nobleţii lemnului, prin unele sobre motive decorative, mobilele ţărăneşti au de­venit foarte moderne, deoarece as­tăzi predomină în lume gustul pen­tru simplitate şi funcţionalitate, pen­tru o decorativitate sobră şi stili­zată. Mobilele maramureşene vechi au devenit mai moderne decît mo­bilele „ cubiste“, banal lustruite şi făcute în serie şi care adesea nu au nici proporţii fericite, nici nu valo­rifică nobleţea lemnului, ca să nu mai vorbim de dispariţia caracte­risticilor şi încîntătoarelor motive decorative. La Muzeul Sighet am văzut recent zeci de tronuri sau lăzi de zestre, diferite alte mobile si obiecte de lemn crestate şi ornamentate, din care îţi dai seanţa de geniul meş­­terilor din Donor.­­Si ce varietate de forme, de materiale, de împodobiri ! în afară de acestea, muzeul posedă splendide colecţii de scoarţe şi bro­derii, ceramică şi picturi pe sticlă, toate în stilul caracteristic locului. Au fost adunate de-a lungul anilor de un priceput şi pasionat cărturar, Francisc Nistor, acum directorul mu­zeului. Dintr-o iniţiativă personală şi dintr-un devotament pilduitor — acelea ale istoricului şi etno­grafului Francisc Nistor — acum Si­­ghetul Harmatiei posedă o comoară reprezentativă pentru geniul artis­tic al regiunii. Muzeul se bucură de sprijinul autorităţilor locale, care a­­jută la îmbogăţirea zestrei muzeale. Totuşi, obiectele stau atît de înghe­suite, unele în depozite, incit, fără un local spatios şi o orînduire adec­vată, comorile acestea nu pot fi vă­zute şi apreciate în adevărata lor lumină.­Nistor a adunat şi numeroase măşti, unele folosite la diferite ce­remonii şi sărbători. Acestea ne-au părut interesante, dar fără a avea simplitatea arhaică şi forţa expre­sivă a măştilor din Vrancea. adunate (Continuare în pag. a IV-a) VIAŢA INTERNAŢIONALĂ — Amănunte în legătură cu situaţia din Orientul Apropiat — Un interviu al lui Waldeck Rochet în problemele securităţii euro­pene — W. Brandt despre apropiata sa vizită la Bucureşti DISPUTE FINANCIARE PESTE ATLANTIC După cit se pare, de ambele părţi ale Atlan­ticului se caută un compromis în mult con­troversata problemă a reformei actualului sis­tem monetar interocci­­dental. Şi aceasta încă înaintea apropiatei reu­niuni anuale, de la Rio de Janeiro, a Fondului Monetar Internaţional (F.M.I.). Ce-i drept, această ipoteză contrastează cu rezultatele recentei con­fruntări, de la Londra, dintre miniştrii de fi­nanţe ai principalelor ţări participante la a­cest sistem. Cu acel prilej, tentativele ce s-au întreprins în sco­pul apropierii poziţiei S.U.A. de aceea a ţări­lor membre ale Pieţei comune au suferit eşec. Mărul discor­diei îl constituie propu­nerea de a da Fondu­lui Monetar posibilita­tea să deschidă noi cre­dite ţărilor cu balanţa de plăţi dezechilibrată. In ce condiţii se vor obţine credite supli­mentare ? Care vor fi modalităţile de rambur­sare ? Iată numai două întrebări la care ameri­canii răspund într-un fel, iar „cei şase" în­tr-altul. Distanţa care separă pe principalii protago­nişti nu poate fi, însă, apreciată după dificul­tăţile de ordin tehnic. Cauza dezacordului este esenţialmente poli­tică. Statele Unite simt tot mai mult nevoia de a obţine — sub o for­mă sau alta — devize pentru reducerea defi­citului balanţei lor de plăţi, care, în ultimii ani, se datoreşte în spe­cial escaladării agresiu­nii în Vietnam. „Cei şase", mulţumită im­portantelor rezerve în dolari pe care le-au a­­cumulat, sunt capabili să furnizeze aceste devize, dar ţin să condiţioneze gestul lor de obţinerea unei ponderi m­ai mari în cadrul Fondului şi, în cele din urmă, să anihileze o parte din avantajele pe care le oferă americanilor sche­ma de funcţionare a F.M.I. şi a actualului sistem monetar al lumii capitaliste. Un indiciu în această privinţă l-a constituit şi propunerea membrilor Pieţei co­mune ca deciziile importante ale Fon­dului monetar — în care s-ar include, fireş­te, şi acelea privind a­­tribuirea creditelor su­plim­entare — să fie luate cu un minim de 85 la sută din totalul Gh. CERCELESCU (Continuare î n pag. a Vl-a)

Next