Scînteia, august 1967 (Anul 36, nr. 7419-7448)
1967-08-01 / nr. 7419
SCINTEIA — marţi 1 august 1967 pagina economică ACCENTUAREA RISIPEI DE METAL ŞI POVESTEA „URŞILOR“ DE LA OŢELUL ROŞU Economisirea metalului, închiderea tuturor fisurilor producătoare de risipă sunt obiective de prim ordin pentru oricare întreprindere industrială. Deci şi pentru uzina „Oţelul roşu“ din regiunea Banat. Intr-un articol publicat cu cîteva luni în urmă se arăta că folosirea la întâmplare a metalului, menţinerea în uzul curent a unor consumuri specifice mari aduceau pagube uzinei şi economiei. Ca urmare a hotărîrii Conferinţei raionale de partid Caransebeş, care a avut loc în decembrie 1966, comitetul de partid împreună cu conducerea uzinei au avut sarcina să stabilească cele mai eficiente măsuri pentru înlăturarea risipei de metal. De curînd, s-a analizat cum s-au aplicat măsurile preconizate în uzină. S-au obţinut unele rezultate. Dar ele sunt firave. Fapt este că eficienţa economică a măsurilor s-a metamorfozat în unele sectoare, la anumite sortimente, în... ineficienţă, depăşindu-se încărcătura metalică planificată, adică consumurile specifice de metal. Ne oprim la cîteva cazuri reprezentative. De pildă, la oţelăria Martin se menţine starea de fapte din anul trecut, încălcîndu-se consumul de metal pe şarjă stabilit. In primul trimestru al anului, consumul de metal a fost depăşit cu 5,36 kg pe tona de oţel elaborată, iar în luna aprilie, în loc să se ia măsuri pentru a preîntîmpina această „hemoragie", această depăşire a crescut de mai bine de trei ori, ajungînd la 17,9 kg pe tonă. Ca urmare, fiecare tonă de oţel a fost mult mai scumpă decit trebuia. La acestea se mai adaugă pierderile din rebuturi şi deşeuri — „plagă“ devenită cronică în cazul oţelăriei amintite. In oţelărie se petrece un fenomen contrar tendinţelor pozitive din alte secţii ale uzinei. Pe primul semestru s-au consemnat peste 1600 tone rebuturi, adică dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, precum şi peste 1100 tone oţel pierdut sub formă de deşeuri. Cauzele sunt aceleaşi : abateri flagrante şi nerespectarea tehnologiei de elaborare şi turnare a oţelului. In faţa unei atari situaţii, care se perpetuează la uzina „Oţelul roşu“, orice justificări sunt de prisos. Ea demonstrează modul în care conducerea uzinei înţelege să trateze problema gospodăririi metalului, ineficienţa controlului şi îndrumării comitetului uzinal de partid şi chiar a Comitetului raional Caransebeş al P.C.R. Nu se cunosc oare principalele canale de irosire a metalului ? Le reamintim fiindcă ele au rămas neschimbate, cunoscute încă din anii trecuţi. Adică, pierderile de metal sub formă de deşeuri şi rebuturi se datoresc actelor de indisciplină tehnologică, amintite mai înainte, necorelării vitezei de turnare cu temperatura oţelului, pregătirii necorespunzătoare a utilajului de turnare şi folosirii unor lingotiere defecte, slabei asistenţe tehnice. Cînd inginerul Gheorghe Stancu, şeful oţelăriei, este pus în situaţia de a răspunde cum explică dublarea cantităţii de rebut pe primele 6 luni, el afirmă că circa 60 la sută din rebuturi sunt generate de... conducerea laminorului de platine, care este prea pretenţioasă. O asemenea poziţie — de a da vina asupra laminatorilor uzinei şi a ascunde gravele deficienţe proprii oţelăriei — este edificatoare pentru mentalitatea care domneşte la conducerea acestei secţii. Sunt oare vinovaţi laminatorii că la oţelărie, prin supraîncărcarea cuptoarelor, se produc însemnate cantităţi de oţel turnat sub formă de „urşi“ şi brebi nelaminabili, care dau naştere la o pierdere de 1 000 lei pe tonă ? Se înţelege că nu. Aici este vorba de o muncă superficială, de un slab control din partea conducerii oţelăriei şi chiar a uzinei. Iată şi un alt „detaliu". Ing. Gheorghe Stancu a primit sarcina să întreprindă un studiu amănunţit asupra cauzelor care provoacă rebuturi şi să facă propuneri concrete pentru înlăturarea lor. Care a fost rezultatul ? La biroul de organizare a producţiei din uzină s-a primit o notiţă cu cîteva date statistice, cu o explicaţie lapidară, semnată de şeful oţelăriei şi care constituia... răspunsul la sarcina încredinţată. Bătaie de joc ! Un gest iresponsabil al unui cadru de conducere dominat de o crasă superficialitate în rezolvarea unei probleme atît de importante ca reducerea și evitarea rebuturilor. Fapt este că nici conducerea uzinei și nici consiliul tehnic nu au analizat cu seriozitate, temeinic, măcar o dată căile reducerii consumurilor specifice, în ciuda creşterii vertiginoase a cantităţilor de metal irosit. Dar vinovat de această stare de fapte este şi colectivul constituit pentru organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii. Cei trei ingineri şi economişti din acest colectiv, de mai bine de 6 luni tot fac studii, dar de aplicat nu se aplică aproape nimic. Din păcate, unele neajunsuri există şi în celelalte sectoare de producţie. La secţia laminoare, de pildă, unde sunt mari posibilităţi de reducere a consumului de metal, nu au fost aplicate cele mai eficiente măsuri. Intr-un studiu întocmit de uzină, la începutul anului, se spune că se poate lamina la toleranţe minime 89 la sută din producţia de platine şi 60 la sută din cea a laminorului de profile , preconizîndu-se pe această cale o economie de 4 452 tone oţel pînă la sfîrşitul anului. Pînă acum însă, laminarea la toleranţe minime a fost extinsă doar la 55 la sută din producţia de platine şi la circa 48 la sută din cea de profile. Iar economiile obţinute... se pierd pe alte căi, în majoritatea cazurilor datorită neglijenţei. De pildă, într-o singură zi s-au consemnat 20 tone tablă supradimensionată, 30 tone bandă laminată la cald cu stadiu avansat de degradare şi 13 tone de tablă zincată care nu mai poate fi valorificată. Pe de altă parte, la indicaţia forului tutelar, conducerea uzinei cu prea multă uşurinţă îşi dă acordul faţă de unii furnizori . Combinatul siderurgic din Hunedoara , pentru livrarea unor produse care nu se încadrează în normele prevăzute de STAS. Urmarea acestui fenomen ? Cantitatea de 134 tone de platine, de diferite calităţi, în dimensiuni care nu pot fi utilizate la fabricarea laminatelor, stă şi blochează spaţiile uzinei „Oţelul Roşu". Cele cîteva intolerabile deficienţe nu-i sînt străine conducerii uzinei „Oţelul Roşu“. Ele au fost arătate în mai multe rînduri şi, de fiecare dată, s-au luat angajamente şi s-au întocmit planuri de măsuri. Este absolut necesar să se deschidă dosarele, să se treacă serios la muncă pentru ca propunerile să prindă viaţă, iar metalul să fie folosit cu mai multă chibzuinţă. Nu o dată, colectivul uzinei „Oţelul Roşu“ a ştiut să rezolve şi să înlăture cu competenţă unele neajunsuri din activitatea sa. Sîntem convinşi că, prin examinarea serioasă, exigentă a cauzelor care au dus la starea de lucruri existentă acum, muncitorii, inginerii şi tehnicienii uzinei vor preciza fără întîrziere direcţiile în care trebuie să acţioneze imediat şi hotărît în vederea reducerii consumului de metal, închiderii tuturor canalelor prin care el se mai risipeşte, traducînd în viaţă sarcina importantă trasată de partid tuturor întreprinderilor de a depune eforturi stăruitoare pentru o economie severă de metal. Alexandru BORCHESCU activist al Comitetului regional Banat al P.C.R. Ion CHIUJDEA corespondentul „Scînteii“ La gospodăria de stat Salonta, regiunea Crişana, paralel cu strîngerea recoltei, pe suprafeţele eliberate s-a trecut la pregătirea terenului Foto : Agerpres Dezvoltarea şi modernizarea salinei Slănic-Prahova La salina Slănic-Prahova acţiunea pentru extinderea actualelor capacităţi de producţie a intrat într-o nouă etapă. Se lucrează intens la galeria de coastă, lungă de 2 km, prin care se va realiza legătura cu numeroase orizonturi de exploatare. Tot aici se fac lucrări de mecanizare completă, care vor asigura extragerea sării de înaltă puritate (99 la sută) din cîmpurile de coastă ale exploatării. Aceasta va permite dublarea indicelui de exploatabilitate. Complexul de lucrări prevăzut a se efectua la Slănic în anii cincinalului va asigura un spor anual de producţie de aproape 600 000 tone sare. Astfel, salina Slănic, cea mai veche din ţară, va deveni şi cea mai mare şi modernă salină.Agerpres. Oraşul Tg. Mureş cunoaşte o dezvoltare impetuoasă, schimbîndu-şi necontenit înfăţişarea, îmbogăţindu-se cu noi obiective industriale, cartiere de locuit, artere de circulaţie, parcuri. Principala zonă industrială a oraşului se află în cartierul Mureşeni. Aici sunt amplasate întreprinderi care produc maşini şi piese de schimb pentru industria textilă, îngrăşăminte azotoase, conserve de legume şi carne, produse lactate, biscuiţi etc. Cea mai importantă dintre ele este Combinatul de îngrăşăminte azotoase — „AZOMUREŞ", înălţat aici in ultimii ani. In vecinătatea instalaţiilor în funcţiune se desfăşoară acum lucrările de dezvoltare a capacităţii de producţie a combinatului. La fabricile de amoniac, de acid azotic şi azotat de amoniu, lucrările de construcţie au atins un stadiu avansat. După terminarea lucrărilor proiectate, combinatul va produce 190 000 tone amoniac, 360 000 tone acid azotic şi 450 000 tone azotat de amoniu pe an, ceea ce înseamnă triplarea capacităţii actuale. Nu departe de la „Azomureş“ se conturează silueta unui alt obiectiv industrial care se dezvoltă — fabrica de pielărie şi mănuşi. In urma dării în funcţiune a noilor , secţii, capacitatea fabricii va spori de la 770 000 perechi mănuşi de piele, cit este producţia actuală, la 1 500 000 perechi pe an. Tot în această zonă se află întreprinderea de utilaje pentru industria uşoară. In anul 1968 aceasta va produce 2 400 tone piese de schimb şi utilaje pentru industria textilă, faţă de 800 tone in anul 1963. O dată cu dezvoltarea capacităţilor de producţie, o importanţă tot mai mare capătă sectorul concepţie, pentru care se construieşte în prezent un pavilion cu ateliere moderne de proiectare. In cadrul întreprinderii se lucrează, printre altele, la elaborarea proiectelor unor maşini de bobinat şi de dublat. O dezvoltare impetuoasă cunoaşte şi întreprinderea „Metalotehnica“, care în viitorul apropiat va spori considerabil producţia pieselor de schimb de mare precizie şi a utilajelor pentru industria de tricotaje şi confecţii. Printre obiectivele în curs de realizare, care se ţin lanţ pe Şoseaua Mureşenilor, se află şi hala industrială a întreprinderii orăşeneşti de industrie locală. Prin construirea acestei hale se rezolvă problema comasării micilor ateliere din ramura metalurgică, presărate în prezent în 19 puncte diferite ale oraşului. Peisajul industrial din cartierul Mureşeni ar fi incomplet dacă n-am aminti celelalte lucrări în curs de execuţie, cum sunt dezvoltarea capacităţilor fabricii de cărămizi, fabricii de conserve, antrepozitului frigorific etc. In legătură cu perspectivele de dezvoltare a zonei industriale a oraşului şi raportul ce trebuie să existe între zonele de locuit şi zonele industriale, arhitectul Tiberiu Niş, de la C.S.A.P.C. Tg. Mureş, ne-a furnizat unele amănunte interesante. Cunoaşterea concretă a investiţiilor pe întregul cincinal şi în perspectivă a permis gruparea viitoarelor întreprinderi pe sectoare şi specific de producţie (industrie alimentară, chimică, uşoară etc.) in vederea realizării condiţiilor necesare cooperării interindustriale şi pentru evitarea influenţei nocivităţilor faţă de zonele de locuit. Pe lingă zona principală industrială din Mureşeni şi cea secundară din nord, se preconizează o a doua zonă industrială secundară pe şoseaua Sighişoarei. Acest lucru este necesar pentru asigurarea echilibrului transportului in comun, pentru ca acesta să nu se desfăşoare intr-o singură direcţie. Noua zonă industrială, necesară pentru a polariza in această direcţie o serie de braţe de muncă, va cuprinde unităţi nenocive. La elaborarea studiilor s-a ţinut seama ca zonele de locuit ale oraşului să nu fie stînjenite de dezvoltarea zonelor industriale, să se realizeze o cooperare intre zone mai ales in problemele edilitare şi de transporturi. Astfel, se execută modernizarea străzii Gh. Doja din cartierul Mureşeni prin care se va îmbunătăţi desfăşurarea circulaţiei. De asemenea, se lucrează la modernizarea unei prime părţi a străzii Libertăţii, a cărei prelungire pe o distanţă de circa 4 km va crea o nouă arteră de penetraţie în oraş dinspre Turda, degrevînd în parte circulaţia de pe str. Gh. Doja. Şi celelalte lucrări edilitare — canalizarea generală, telefonia etc. — se rezolvă într-o cooperare strînsă cu zona de locuit a oraşului. Intr-un cuvînt, dezvoltarea în perspectivă a oraşului impune şi reactualizarea detaliului de sistematizare a zonei industriale, avînd la bază o sectorizare mult mai raţională. Lorand DEAKI corespondentul „Scînteii“ Amploarea zonei industriale a oraşu Tg. M TRANSPORTURILE ÎNCRUCIŞATE (Urmare din pag. I) costurile de producţie ale C.C.H. Suceava sunt grevate cu cheltuieli suplimentare de aprovizionare de peste 140 mii lei. Aştept şi aş fi mulţumit dacă tovarăşii din Direcţia de aprovizionare şi desfacere a Ministerului Industriei Chimice ar înfăţişa raţionamentele economice pe care le-au avut în vedere atunci cînd au acceptat ca C.C.H. Suceava să aducă 6 mii m.c. lemn celuloză de la D.R.E.F. Maramureş, în condiţiile în care întreprinderile forestiere sucevene livrează acelaşi sortiment la C.C.H. Dej. Nu s-ar fi putut oare ca aceste cantităţi să rămînă în cadrul regiunii, pentru acoperirea nevoilor combinatului din Suceava, iar C.C.H. Dej să se aprovizioneze de la D.R.E.F. Maramureş, faţă de care este situat mai aproape ? Personal cred că era posibilă evitarea acestei anomalii. Nu-mi explic de ce se acceptă totuşi perpetuarea ei, în pofida semnalelor critice, a consecinţelor negative care se repetă de la an la an. „Umflarea" circuitelor de aprovizionare tehnico-materială se întîlneşte şi în cazul altor materii prime şi materiale, întreprinderile din regiunea Suceava produc şi livrează în alte regiuni peste 100 mii tone piatră spartă eruptivă. Cu toate acestea, Secţia de drumuri şi poduri din Botoşani a primit repartiţia de a aduce 8 500 tone de la Năsăud şi Braşov. De asemenea, consider că nu poate avea nici o justificare economică ca unele unităţi din regiune — U.R.C.C., I.C.R.M., Trustul Gostat — să aducă, într-un singur semestru, 6 352 tone var de la Fabrica de ciment din Bicaz, în timp ce I.I.L. „Rarăul“ Cîmpulung, situat la o distanţă de numai 75 km de beneficiarii enumeraţi, să livreze 7 600 tone var la Cluj şi Baia Mare. Este de subliniat faptul că întreprinderile sucevene aduc varul de la o distanţă medie de 230 km şi-l livrează, totodată, la unităţi din afara regiunii ce se găsesc la 250 şi respectiv 310 km, în vreme ce aceşti beneficiari se găsesc la numai 60 şi, respectiv, 120 km de Fabrica de ciment din Turda. Şi ca să ilustrez, şi mai bine această ţesătură inutilă de drumuri, am să mai dau un exemplu. Combinatul de celuloză şi hîrtie din Suceava aduce pentru nevoi industriale 1955 tone var de la Fabrica de ciment din Turda şi 1 686 tone de la Bicaz, unitate care ar putea livra întreaga cantitate necesară combinatului, scurtîndu-se astfel distanţa cu peste 150 km. Astfel de transporturi încrucişate se constată şi în cazul lemnelor de foc, frizelor de fag pentru parchete, praf filer mozaic, făină albă şi neagră, al unor sortimente de confecţii. Pentru a depista aceste anomalii, a fost necesar ca organele de control să stabilească in primul rînd materiile prime şi materialele susceptibile de transporturi încrucişate. S-au identificat, apoi, în cadrul economiei regiunii, principalii producători şi consumatori ai materiilor prime şi materialelor supuse controlului. Pe baza constatărilor făcute la producători, s-au putut cunoaşte cantităţile ce se livrează la întreprinderile din regiune, cît şi cele ce se expediază în alte regiuni. La consumatorii aceloraşi materii prime şi materiale s-au stabilit şi cantităţile ce se aduc din afara regiunii. Am redat pe larg modalitatea de lucru, tocmai pentru a sublinia că există procedee relativ simple de depistare a anomaliilor şi, totodată, de stopare a lor, prin măsuri care nu comportă decit un plus de gîndire economică. Socotesc că imobilizarea mijloacelor de transport, cît şi evitarea cheltuielilor suplimentare respective s-ar putea înlătura dacă ministerele ar examina şi cunoaşte mai bine posibilităţile şi nevoile materiale ale fiecărei regiuni în parte. Deosebit de aceasta, se impune ca emiterea repartiţiilor să aibă la bază un calcul economic care să asigure o eficienţă maximă în folosirea mijloacelor de transport, cît şi în efectuarea cheltuielilor privind aprovizionarea. Consider că pentru acest lucru se impune ca ministerele să folosească în mai mare măsură specialiştii în calcule de programare liniară. Din presa cotidiană, ca şi din cea de specialitate, am aflat că variante de optimizare a transportului diferitelor produse — ciment, lemne de foc, conserve — s-au şi întocmit. De asemenea, am auzit că unele foruri însărcinate cu perfecţionarea aprovizionării tehnico-materiale ar deţine în acest sens o „armă secretă“, adică nişte studii şi variante extrem de eficace. Cînd se vor folosi oare ? Sperăm, cît mai curînd, pentru că fenomenul aprovizionării încrucişate a întreprinderilor nu mai poate fi tolerat 1 I I PAGINA Nu aloci la fondul de acumulare, nu ai nici I pentru consum Cooperativele agricole din raionul Bujoru îşi dezvoltă neîncetat producţia, realizează venituri sporite de la un an la altul. Acest lucru este determinat, în primul rînd, de faptul că se acordă o atenție sporită alocării la fondul de acumulare a unor sume însemnate, corespunzător prevederilor statutare. Tocmai acest lucru a determinat progresul continuu al cooperativelor agricole din Băleni, Tudor Vladimirescu, Smulfi, Măstăceni și altele, care au folosit fondurile destinate acumulării pentru dezvoltarea creşterii animalelor, punerea în valoare a terenurilor în pantă, slab productive, prin plantarea lor cu viţă de vie şi dezvoltarea altor ramuri de producţie din care se realizează importante venituri. Dar, între cele 35 de cooperative din raionul Bujoru există şi unităţi încă insuficient dezvoltate din punct de vedere economic, care realizează venituri cu mult sub posibilităţi, tocmai pentru că nu se îngrijesc de dezvoltarea proprietăţii obşteşti. Ele, fie că nu alocă la fondul de acumulare sumele necesare, fie că fac acest lucru dar nu cheltuiesc fondurile respective pentru dezvoltarea acelor ramuri de producţie care, în condiţiile locale, concrete, pot să aducă venituri mari şi într-un timp scurt. In categoria acestor cooperative se află şi cele din Bălăceşti, Aldeşti, Crăeşti, Viile, Adam. Discutînd despre această situaţie tov. Gheorghe Felea, vicepreşedinte al Uniunii raionale Bujoru a cooperativelor agricole de producţie făcea următoarea apreciere : „Situaţia lor economică necorespunzătoare este urmarea nesocotirii dezvoltării, în anii precedenţi, a fondului de acumulare. Tendinţa de a împărţi aproape totul la ziua-muncă, reţinerea pentru dezvoltarea averii obşteşti a unor fonduri sub limitele prevăzute de statut — 18 la sută din producţia netă — proasta gospodărire a acestor fonduri, au locul ca aceste unităţi să bată pasul pe loc. Producţiile au rămas la un nivel scăzut, iar valoarea zilei muncă a fost sub 15 lei”, înseamnă deci, din cele relatate de tov. Gh. Felea că această situaţie este cunoscută de uniunea raională a cooperativelor agricole. De asemenea, ea nu este străină nici comitetului raional de partid. Se pune întrebarea : ce au întreprins aceste organe pentru a sprijini cooperativele agricole respective să dezvolte fondul de acumulare şi să-l folosească raţional ? La uniunea raională am fost informaţi că, în întreg raionul, din valoarea producţiei nete prevăzute anul acesta, peste 157 milioane lei, 23 la sută s-a stabilit să se aloce pentru fondul de acumulare, această gură apropiindu-se de limita maximă înscrisă în statutul cooperativelor agricole de producţie. Intr-adevăr, aşa este. Dar cifra aceasta reprezintă media pe raion. In unităţile slab dezvoltate — adică tocmai acolo unde este mai mare nevoie să se sporească acumulările pentru a se crea o bază solidă creşterii, în continuare, în ritm I susţinut a veniturilor şi a cîştigului fie- I cărui cooperator, s-au prevăzut alocaţii pentru fondul de acumulare mult mai I reduse (19—20 la sută). Dezavantajul unei astfel de situaţii I nu decurge numai din aceea că sumele I alocate pentru acumulări sunt procentual mici, dar şi din faptul că, fiind I vorba de cooperative mai slab dezvoltate, care realizează venituri mai scăzute, procentele de 19—20 la sută I se raportează la valori mult reduse faţă I de alte unităţi. Aşadar, valoarea absolută a alocărilor pentru acumulări în aceste unităţi este mult prea redusă I faţă de necesităţi. Din această categorie fac parte cooperativele agricole din Viile, Aldeşti, Bălăşeşti şi Crăeşti. Şi I pentru că ele nu fac eforturi în vederea creşterii fondului de acumulare, I nu pot beneficia de acele mijloace I eficiente, stabile de sporire a veniturilor, de ridicare a bunăstării membri- I lor cooperatori pe care le asigură pro- I prietatea obştească puternic şi raţional dezvoltată. Aşa se face că în aceste cooperative valoarea zilei-muncă se menţine în jurul sumei de abia 17 lei. In unele cooperative, lipsa de grijă I pentru dezvoltarea proprietăţii obşteşti I se manifestă şi prin slaba preocupare pentru realizarea la timp a lucrărilor de investiţii stabilite. Astfel, pe între-I gul raion, din fondul de acumulare prevăzut pe primele 6 luni ale acestui an ,- 31,5 milioane lei — s-au chel-I tuit doar 6,9 milioane lei. Experiența cooperativelor agricole fruntaşe demonstrează că acolo unde fondurile de investiții se cheltuiesc la timp, cu simț gospodăresc, se obține o eficiență economică ridicată. Așa, de exemplu, cooperativa agricolă din comuna Măstăcari, și-a îndreptat, anul acesta o bună parte a investițiilor — peste 500 000 lei — spre irigarea a 120 ha teren. „Judecind după starea culturilor — ne I informează Anghel Bocu, preşedintele I cooperativei — recolta va depăşi 6 000 kg porumb boabe la hectar”. Avînd un sector zootehnic dezvoltat, I unitatea mai construieşte, anul acesta, un grajd-îngrăşătorie pentru tineretul I taurin. In luna septembrie va fi dat I în folosință. Şi membrii altor cooperative agricole ca acelea din Bujor, I Bereşti, Vlădeşti şi altele s-au îngrijit I ca fondurile de acumulare să fie cheltuite pentru investiţii care să asigure o eficienţă imediată şi în acelaşi timp I de durată, cheltuind la timp fondurile prevăzute. Dimpotrivă, cooperativa agricolă din Crăeşti foloseşte de ani de zile fonduri de acumulare pentru investiţii cu o eficienţă scăzută. Fără un studiu amănunţit, a plantat in anii din urmă, 20 ha cu pomi. Livada trebuia de mult să rodească din plin. Din fructele recoltate nu s-au obţinut insă decit venituri foarte mici la hectar, care nu acoperă investiţia făcută. O situaţie asemănătoare există şi la cooperativa agricolă din comuna Viile. La Aldeşti, de pe 8 ha livadă s-au obţinut, anul trecut, fructe în valoare de 3 802 lei, în timp ce cheltuielile de întreţinere s-au ridicat la 16 700 lei. Tot la Crăeşti a început, anul trecut, construcţia unui grajd pentru 200 vite mari. Construcţia nu este terminată nici acum. Dar, cooperativa mai avînd 4 grajduri nici n-ar avea cu ce popula noua construcţie. S-au investit, de asemenea, sume mari de bani pentru construcţia unui atelier, procurarea de maşini şi utilaje, care nu erau absolut necesare. La cooperativele agricole din comunele Rădeşti, Vădeni, Vinderei s-a prevăzut construirea în acest an, a unor sedii noi, deşi cele existente sunt încă corespunzătoare. Se face risipă de bani pentru împrejmuiri, construcţia unor magazii, ce nu sunt necesare, neglijindu-se adevăratele cerinţe ale producţiei. Un principiu binecunoscut care trebuie să stea la stabilirea modului de utilizare a fondului de acumulare este concentrarea investiţiilor pe un număr restrîns de obiective, darea lor în folosinţă Intr-un termen cît mai scurt. In raionul Bujoru unele construcţii prevăzute se amină de la un an la altul. Fondurile rămîn necheltuite. Cooperative slab dezvoltate, cum sînt acelea de la Adam, Crăeşti, Viile şi altele au înscris în planul de investiţii, pe acest an nu mai puţin de 8—10 obiective. Deşitimpul este înaintat, nu s-a făcut aproape nimic pentru a se grăbi darea lor în folosinţă. La Adam, de exemplu, se cheltuiesc anul acesta peste 25 000 zile-muncă pentru investiţii. Obiectivele prevăzute — casa specialistului, brutăria, creşa de copii, o magazie de cereale, reparaţii şi împrejmuiri a căror valoare depăşeşte 1 milion lei nu vizează după cum bine se vede în mod direct creşterea producţiei agricole. De aceea şi valoarea zilei-muncă se menţine în acest an scăzută. Ritmul de lucru pe şantierele cooperativelor agricole din raion este cu totul necorespunzător. Din 102 obiective, înscrise în planul anului acesta, aproape jumătate sînt amînate din 1966, iar la 45 obiective lucrările nu au început pînă acum. Cînd vor fi terminate? Nu am găsit un răspuns precis nici la unitățile rămase în urmă, nici la uniunea raională a cooperativelor agricole de producţie, care are datoria să coordoneze direct activitatea de investiţii. „Recent, ne spune tov. Marin Panait, secretar al comitetului raional de partid — biroul comitetului raional s-a sesizat de utilizarea neraţională a fondului de acumulare. S-au luat unele masuri de reaşezare a obiectivelor din planul de investiţii, de impulsionare a realizării lui”. Din păcate însă, măsurile întreprinse nu au încă urmări practice pe teren După jumătate de an planul de investiţii s-a realizat în proporţie de numai 21 la sută, activitatea pe şantiere lîncezeşte. Este de datoria comitetului raional de partid, a uniunii raionale a cooperativelor să sprijine îndeaproape cooperativele agricole, îndeosebi pe cele slab dezvoltate, să aloce la fondul de acumulare integral sumele prevăzute, iar acestea să fie investite în obiective şi acţiuni, care să influenţeze direct creşterea producţiei şi a veniturilor cooperatorilor. Radu APOSTOL corespondentul „Scînteii“ in parchetul forestier Roschila, din sectorul de exploatare Soveja, regiunea Galaţi Foto : Agerpres