Scînteia, august 1967 (Anul 36, nr. 7419-7448)

1967-08-01 / nr. 7419

SCINTEIA — marţi 1 august 1967 pagina economică ACCENTUAREA RISIPEI DE METAL ŞI POVESTEA „URŞILOR“ DE LA OŢELUL ROŞU Economisirea metalului, închiderea tuturor fisurilor producătoare de ri­sipă sunt obiective de prim ordin pen­tru oricare întreprindere industrială. Deci şi pentru uzina „Oţelul roşu“ din regiunea Banat. Intr-un articol publicat cu cîteva luni în urmă se arăta că folosirea la întâmplare a meta­lului, menţinerea în uzul curent a u­­nor consumuri specifice mari aduceau pagube uzinei şi economiei. Ca ur­m­are a hotărîrii Conferinţei raionale de partid Caransebeş, care a avut loc în decembrie 1966, comitetul de par­tid împreună cu conducerea uzinei au avut sarcina să stabilească cele mai eficiente măsuri pentru înlăturarea ri­sipei de metal. De curînd, s-a ana­lizat cum s-au aplicat măsurile pre­conizate în uzină. S-au obţinut unele rezultate. Dar ele sunt firave. Fapt este că eficienţa economică a mă­surilor s-a metamorfozat în unele sec­toare, la anumite sortimente, în... ine­­ficienţă, depăşindu-se încărcătura me­talică planificată, adică consumurile specifice de metal. Ne oprim la cîteva cazuri repre­zentative. De pildă, la oţelăria Martin se menţine starea de fap­te din anul trecut, încălcîndu-se consumul de metal pe şarjă stabilit. In primul trimestru al anului, con­sumul de metal a fost depăşit cu 5,36 kg pe tona de oţel elaborată, iar în luna aprilie, în loc să se ia măsuri pentru a preîntîmpina această „hemo­ragie", această depăşire a crescut de mai bine de trei ori, ajungînd la 17,9 kg pe tonă. Ca urmare, fiecare tonă de oţel a fost mult mai scumpă decit trebuia. La acestea se mai adaugă pierderile din rebuturi şi deşeuri — „plagă“ devenită cronică în cazul o­­ţelăriei amintite. In oţelărie se pe­trece un fenomen contrar ten­dinţelor pozitive din alte secţii ale uzinei. Pe primul semestru s-au con­semnat peste 1600 tone rebuturi, a­­dică dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, precum şi peste 1100 tone oţel pierdut sub formă de de­şeuri. Cauzele sunt aceleaşi : abateri flagrante şi nerespectarea tehnologiei de elaborare şi turnare a oţelului. In faţa unei atari situaţii, care se perpetuează la uzina „Oţelul roşu“, orice justificări sunt de prisos. Ea de­monstrează modul în care conduce­rea uzinei înţelege să trateze proble­ma gospodăririi metalului, inefi­cienţa controlului şi îndrumării comi­tetului uzinal de partid şi chiar a Co­mitetului raional Caransebeş al P.C.R. Nu se cunosc oare principalele ca­nale de irosire a metalului ? Le re­amintim fiindcă ele au rămas ne­schimbate, cunoscute încă din anii trecuţi. Adică, pierderile de metal sub formă de deşeuri şi rebuturi se da­­toresc actelor de indisciplină tehno­logică, amintite mai înainte, necore­­lării vitezei de turnare cu tempera­tura oţelului, pregătirii necorespunză­toare a utilajului de turnare şi folo­sirii unor lingotiere defecte, slabei a­­sistenţe tehnice. Cînd inginerul Gheor­­ghe Stancu, şeful oţelăriei, este pus în situaţia de a răspunde cum expli­că dublarea cantităţii de rebut pe pri­mele 6 luni, el afirmă că circa 60 la sută din rebuturi sunt generate de... conducerea laminorului de platine, care este prea pretenţioasă. O asemenea poziţie — de a da vina asupra laminatorilor uzinei şi a ascunde gravele deficienţe proprii o­­ţelăriei — este edificatoare pentru mentalitatea care domneşte la con­ducerea acestei secţii. Sunt oare vino­vaţi laminatorii că la oţelărie, prin supraîncărcarea cuptoarelor, se produc însemnate cantităţi de oţel turnat sub formă de „urşi“ şi brebi nelaminabili, care dau naştere la o pierdere de 1 000 lei pe tonă ? Se înţelege că nu. Aici este vorba de o muncă superfi­cială, de un slab control din partea conducerii oţelăriei şi chiar a uzinei. Iată şi un alt „detaliu". Ing. Gheor­­ghe Stancu a primit sarcina să între­prindă un studiu amănunţit asupra cauzelor care provoacă rebuturi şi să facă propuneri concrete pentru înlă­turarea lor. Care a fost rezultatul ? La biroul de organizare a producţiei din uzină s-a primit o notiţă cu cîteva date statistice, cu o explicaţie lapidară, semnată de şeful oţelăriei şi care constituia... răspunsul la sarcina încredinţată. Bătaie de joc ! Un gest iresponsabil al unui cadru de condu­cere dominat de o crasă superficiali­tate în rezolvarea unei probleme atît de importante ca reducerea și evitarea rebuturilor. Fapt este că nici conduce­rea uzinei și nici consiliul tehnic nu au analizat cu seriozitate, temeinic, mă­car o dată căile reducerii consumuri­lor specifice, în ciuda creşterii verti­ginoase a cantităţilor de metal irosit. Dar vinovat de această stare de fapte este şi colectivul constituit pentru or­ganizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii. Cei trei ingineri şi economişti din acest colectiv, de mai bine de 6 luni tot fac studii, dar de aplicat nu se aplică aproape nimic. Din păcate, unele neajunsuri există şi în celelalte sectoare de producţie. La secţia laminoare, de pildă, unde sunt mari posibilităţi de reducere a consumului de metal, nu au fost apli­cate cele mai eficiente măsuri. Intr-un studiu întocmit de uzină, la începutul anului, se spune că se poate lamina la toleranţe minime 89 la sută din producţia de platine şi 60 la sută din cea a laminorului de profile , preco­­nizîndu-se pe această cale o economie de 4 452 tone oţel pînă la sfîrşitul a­­nului. Pînă acum însă, laminarea la toleranţe minime a fost extinsă doar la 55 la sută din producţia de platine şi la circa 48 la sută din cea de pro­file. Iar economiile obţinute... se pierd pe alte căi, în majoritatea cazurilor datorită neglijenţei. De pildă, într-o singură zi s-au consemnat 20 tone tablă supradimensionată, 30 tone ban­dă laminată la cald cu stadiu avansat de degradare şi 13 tone de tablă zin­­cată care nu mai poate fi valorificată. Pe de altă parte, la indicaţia forului tutelar, conducerea uzinei cu prea multă uşurinţă îşi dă acordul faţă de unii furnizori . Combinatul siderur­gic din Hunedoara , pentru livrarea unor produse care nu se încadrează în normele prevăzute de STAS. Ur­marea acestui fenomen ? Cantitatea de 134 tone de platine, de diferite calităţi, în dimensiuni care nu pot fi utilizate la fabricarea laminatelor, stă şi blochează spaţiile uzinei „Oţelul Roşu". Cele cîteva intolerabile deficienţe nu-i sînt străine conducerii uzinei „Oţelul Roşu“. Ele au fost arătate în mai multe rînduri şi, de fiecare dată, s-au luat angajamente şi s-au întoc­mit planuri de măsuri. Este absolut necesar să se deschidă dosarele, să se treacă serios la muncă pentru ca propunerile să prindă viaţă, iar me­talul să fie folosit cu mai multă chib­zuinţă. Nu o dată, colectivul uzinei „Oţelul Roşu“ a ştiut să rezolve şi să înlăture cu competenţă unele nea­junsuri din activitatea sa. Sîntem con­vinşi că, prin examinarea serioasă, exigentă a cauzelor care au dus la starea de lucruri existentă acum, mun­citorii, inginerii şi tehnicienii uzinei vor preciza fără întîrziere direcţiile în care trebuie să acţioneze imediat şi hotărît în vederea reducerii consumu­lui de metal, închiderii tuturor cana­lelor prin care el se mai risipeşte, tra­­ducînd în viaţă sarcina importantă trasată de partid tuturor întreprinde­rilor de a depune eforturi stăruitoare pentru o economie severă de metal. Alexandru BORCHESCU activist al Comitetului regional Banat al P.C.R. Ion CHIUJDEA corespondentul „Scînteii“ La gospodăria de stat Salonta, regiunea Crişana, paralel cu strîngerea re­coltei, pe suprafeţele eliberate s-a trecut la pregătirea terenului Foto : Agerpres Dezvoltarea şi moderni­zarea salinei Slănic-Prahova La salina Slă­nic-Prahova acţiunea pentru extinderea ac­tualelor capacităţi de producţie a intrat în­­tr-o nouă etapă. Se lucrează intens la ga­leria de coastă, lungă de 2 km, prin care se va realiza legătura cu numeroase orizon­turi de exploatare. Tot aici se fac lucrări de mecanizare com­pletă, care vor asigu­ra extragerea sării de înaltă puritate (99 la sută) din cîmpurile de coastă ale exploatării. Aceasta va permite dublarea indicelui de exploatabilitate. Complexul de lu­crări prevăzut a se efectua la Slănic în anii cincinalului va asigura un spor anual de producţie de a­­proape 600 000 tone sare. Astfel, salina Slănic, cea mai veche din ţară, va deveni şi cea mai mare şi mo­dernă salină.­­Agerpres. Oraşul Tg. Mureş cu­noaşte o dezvoltare im­petuoasă, schimbîndu-şi necontenit înfăţişarea, îmbogăţindu-se cu noi obiective industriale, cartiere de locuit, ar­tere de circulaţie, parcuri. Principala zonă industrială a oraşului se află în cartierul Mu­reşeni. Aici sunt am­plasate întreprinderi care produc maşini şi piese de schimb pen­tru industria textilă, în­grăşăminte azotoase, conserve de legume şi carne, produse lactate, biscuiţi etc. Cea mai importantă dintre ele este Combinatul de în­grăşăminte azotoase — „AZOMUREŞ", înălţat aici in ultimii ani. In vecinătatea instala­ţiilor în funcţiune se desfăşoară acum lucră­rile de dezvoltare a ca­pacităţii de producţie a combinatului. La fabri­cile de amoniac, de acid azotic şi azotat de a­­moniu, lucrările de construcţie au atins un stadiu avansat. După terminarea lucrărilor proiectate, combinatul va produce 190 000 tone amoniac, 360 000 tone acid azotic şi 450 000 tone azotat de amoniu pe an, ceea ce înseamnă triplarea ca­pacităţii actuale. Nu departe de la „Azomureş“ se contu­rează silueta unui alt obiectiv industrial care se dezvoltă — fabrica de pielărie şi mănuşi. In urma dă­rii în funcţiune a noilor , secţii, capacitatea fa­bricii va spori de la 770 000 perechi mănuşi de piele, cit este pro­ducţia actuală, la 1 500 000 perechi pe an. Tot în această zonă se află întreprinderea de utilaje pentru indus­tria uşoară. In a­­nul 1968 aceasta va produce 2 400 tone piese de schimb şi uti­laje pentru industria textilă, faţă de 800 tone in anul 1963. O dată cu dezvoltarea capacită­ţilor de producţie, o importanţă tot mai mare capătă sectorul concepţie, pentru care se construieşte în pre­zent un pavilion cu a­­teliere moderne de proiectare. In cadrul întreprinderii se lu­crează, printre altele, la elaborarea proiectelor unor maşini de bobinat şi de dublat. O dezvoltare impe­tuoasă cunoaşte şi în­treprinderea „Metalo­­tehnica“, care în viito­rul apropiat va spori considerabil producţia pieselor de schimb de mare precizie şi a uti­lajelor pentru industria de tricotaje şi confecţii. Printre obiectivele în curs de realizare, care se ţin lanţ pe Şoseaua Mureşenilor, se află şi hala industrială a în­treprinderii orăşeneşti de industrie locală. Prin construirea acestei hale se rezolvă problema comasării micilor ate­liere din ramura meta­lurgică, presărate în prezent în 19 puncte di­ferite ale oraşului. Pei­sajul industrial din car­tierul Mureşeni ar fi in­complet dacă n-am a­­minti celelalte lucrări în curs de execuţie, cum sunt dezvoltarea capaci­tăţilor fabricii de cără­mizi, fabricii de con­serve, antrepozitului frigorific etc. In legătură cu per­spectivele de dezvoltare a zonei industriale a o­­raşului şi raportul ce trebuie să existe între zonele de locuit şi zo­nele industriale, arhitec­tul Tiberiu Ni­ş, de la C.S.A.P.C. Tg. Mureş, ne-a furnizat unele a­­mănunte interesante. Cunoaşterea concretă a investiţiilor pe între­gul cincinal şi în perspectivă a permis gruparea viitoarelor în­treprinderi pe sectoa­re şi specific de pro­ducţie (industrie ali­mentară, chimică, uşoa­ră etc.) in vederea rea­lizării condiţiilor nece­sare cooperării interin­­dustriale şi pentru evi­tarea influenţei nocivi­tăţilor faţă de zonele de locuit. Pe lingă zona principală industrială din Mureşeni şi cea se­cundară din nord, se preconizează o a doua zonă industrială secun­dară pe şoseaua Sigh­i­­şoarei. Acest lucru este necesar pentru asigu­rarea echilibrului trans­portului in comun, pentru ca acesta să nu se desfăşoare intr-o singură direcţie. Noua zonă industrială, nece­sară pentru a polariza in această direcţie o se­rie de braţe de muncă, va cuprinde unităţi ne­nocive. La elaborarea studiilor s-a ţinut sea­ma ca zonele de locuit ale oraşului să nu fie stînjenite de dezvol­tarea zonelor industria­le, să se realizeze o cooperare intre zone mai ales in problemele edilitare şi de transpor­turi. Astfel, se execută modernizarea străzii Gh. Doja din cartierul Mureşeni prin care se va îmbunătăţi desfă­şurarea circulaţiei. De asemenea, se lucrează la modernizarea unei pri­me părţi a străzii Li­bertăţii, a cărei prelun­gire pe o distanţă de circa 4 km va crea o nouă arteră de penetra­ţie în oraş dinspre Turda, degrevînd în parte circulaţia de pe str. Gh. Doja. Şi ce­lelalte lucrări edilitare — canalizarea genera­lă, telefonia etc. — se rezolvă într-o cooperare strînsă cu zona de locuit a oraşului. Intr-un cu­­vînt, dezvoltarea în perspectivă a oraşului impune şi reactualizarea detaliului de sistemati­zare a zonei industriale, avînd la bază o sectori­­zare mult mai raţională. Lorand DEAKI corespondentul „Scînteii“ Amploarea zonei industriale a oraşu Tg. M TRANSPORTURILE ÎNCRUCIŞATE (Urmare din pag. I) costurile de producţie ale C.C.H. Suceava sunt grevate cu cheltuieli suplimentare de aprovizionare de peste 140 mii lei. Aştept şi aş fi mulţumit dacă tovarăşii din Di­recţia de aprovizionare şi desface­re a Ministerului Industriei Chi­mice ar înfăţişa raţionamentele e­­conomice pe care le-au avut în vedere atunci cînd au acceptat ca C.C.H. Suceava să aducă 6 mii m.c. lemn celuloză de la D.R.E.F. Ma­ramureş, în condiţiile în care în­treprinderile forestiere sucevene livrează acelaşi sortiment la C.C.H. Dej. Nu s-ar fi putut oare ca aces­te cantităţi să rămînă în cadrul regiunii, pentru acoperirea nevoi­lor combinatului din Suceava, iar C.C.H. Dej să se aprovizioneze de la D.R.E.F. Maramureş, faţă de care este situat mai aproape ? Per­sonal cred că era posibilă evitarea acestei anomalii. Nu-mi explic de ce se acceptă totuşi perpetuarea ei, în pofida semnalelor critice, a con­secinţelor negative care se repetă de la an la an. „Umflarea" circuitelor de apro­vizionare tehnico-materială se în­­tîlneşte şi în cazul altor materii prime şi materiale, întreprinderile din regiunea Suceava produc şi livrează în alte regiuni peste 100 mii tone piatră spartă eruptivă. Cu toate acestea, Secţia de drumuri şi poduri din Botoşani a primit re­partiţia de a aduce 8 500 tone de la Năsăud şi Braşov. De asemenea, consider că nu poate avea nici o justificare economică ca unele u­­nităţi din regiune — U.R.C.C., I.C.R.M., Trustul Gostat — să adu­că, într-un singur semestru, 6 352 tone var de la Fabrica de ci­ment din Bicaz, în timp ce I.I.L. „Rarăul“ Cîmpulung, situat la o distanţă de numai 75 km de bene­ficiarii enumeraţi, să livreze 7 600 tone var la Cluj şi Baia Mare. Este de subliniat faptul că între­prinderile sucevene aduc varul de la o distanţă medie de 230 km şi-l livrează, totodată, la unităţi din afara regiunii ce se găsesc la 250 şi respectiv 310 km, în vreme ce a­­ceşti beneficiari se găsesc la nu­mai 60 şi, respectiv, 120 km de Fa­brica de ciment din Turda. Şi ca să ilustrez, şi mai bine această ţe­sătură inutilă de drumuri, am să mai dau un exemplu. Combinatul de celuloză şi hîrtie din Suceava aduce pentru nevoi industriale 1955 tone var de la Fabrica de ci­ment din Turda şi 1 686 tone de la Bicaz, unitate care ar putea livra întreaga cantitate necesară combi­natului, scurtîndu-se astfel distan­ţa cu peste 150 km. Astfel de transporturi încrucişate se consta­tă şi în cazul lemnelor de foc, fri­zelor de fag pentru parchete, praf filer mozaic, făină albă şi neagră, al unor sortimente de confecţii. Pentru a depista aceste anomalii, a fost necesar ca organele de con­trol să stabilească in primul rînd materiile prime şi materialele sus­ceptibile de transporturi încrucişa­te. S-au identificat, apoi, în cadrul economiei regiunii, principalii pro­ducători şi consumatori ai materii­lor prime şi materialelor supuse controlului. Pe baza constatărilor făcute la producători, s-au putut cunoaşte cantităţile ce se livrează l­a întreprinderile din regiune, cît şi cele ce se expediază în alte re­giuni. La consumatorii aceloraşi materii prime şi materiale s-au stabilit şi cantităţile ce se aduc din afara regiunii. Am redat pe larg modalitatea de lucru, tocmai pentru a sublinia că există proce­dee relativ simple de depistare a anomaliilor şi, totodată, de stopare a lor, prin măsuri care nu compor­tă decit un plus de gîndire econo­mică. Socotesc că imobilizarea mij­loacelor de transport, cît şi evita­rea cheltuielilor suplimentare res­pective s-ar putea înlătura dacă ministerele ar examina şi cunoaş­te mai bine posibilităţile şi nevoile materiale ale fiecărei regiuni în parte. Deosebit de aceasta, se im­pune ca emiterea repartiţiilor să aibă la bază un calcul economic care să asigure o eficienţă maxi­mă în folosirea mijloacelor de transport, cît şi în efectuarea chel­tuielilor privind aprovizionarea. Consider că pentru acest lucru se impune ca ministerele să foloseas­că în mai mare măsură specialiş­tii în calcule de programare lini­ară. Din presa cotidiană, ca şi din cea de specialitate, am aflat că variante de optimizare a transportului di­feritelor produse — ciment, lemne de foc, conserve — s-au şi întoc­mit. De asemenea, am auzit că unele foruri însărcinate cu perfec­ţionarea aprovizionării tehnico-ma­­teriale ar deţine în acest sens o „armă secretă“, adică nişte studii şi variante extrem de eficace. Cînd se vor folosi oare ? Sperăm, cît mai curînd, pentru că fenomenul aprovizionării încrucişate a între­prinderilor nu mai poate fi tolerat 1 I I PAGINA Nu aloci la fondul de acumulare, nu ai nici I pentru consum Cooperativele agricole din raionul Bujoru îşi dezvoltă neîncetat producţia, realizează venituri sporite de la un an la altul. Acest lucru este determi­nat, în primul rînd, de faptul că se acordă o atenție sporită alocării la fondul de acumulare a unor sume în­semnate, corespunzător prevederilor statutare. Tocmai acest lucru a deter­minat progresul continuu al coopera­tivelor agricole din Băleni, Tudor Vla­­dimirescu, Smulfi, Măstăceni și altele, care au folosit fondurile destinate acu­mulării pentru dezvoltarea creşterii ani­malelor, punerea în valoare a terenu­rilor în pantă, slab productive, prin plantarea lor cu viţă de vie şi dezvol­tarea altor ramuri de producţie din care se realizează importante venituri. Dar, între cele 35 de cooperative din raionul Bujoru există şi unităţi încă insuficient dezvoltate din punct de ve­dere economic, care realizează veni­turi cu mult sub posibilităţi, tocmai pentru că nu se îngrijesc de dezvol­tarea proprietăţii obşteşti. Ele, fie că nu alocă la fondul de acumulare su­mele necesare, fie că fac acest lucru dar nu cheltuiesc fondurile respective pentru dezvoltarea acelor ramuri de producţie care, în condiţiile locale, con­crete, pot să aducă venituri mari şi într-un timp scurt. In categoria acestor cooperative se află şi cele din Bălă­ceşti, Aldeşti, Crăeşti, Viile, Adam. Dis­­cutînd despre această situaţie tov. Gheorghe Felea, vicepreşedinte al Uniunii raionale Bujoru a cooperative­lor agricole de producţie făcea ur­mătoarea apreciere : „Situaţia lor eco­nomică necorespunzătoare este urma­rea nesocotirii dezvoltării, în anii pre­cedenţi, a fondului de acumulare. Ten­dinţa de a împărţi aproape totul la ziua-muncă, reţinerea pentru dezvolta­rea averii obşteşti a unor fonduri sub limitele­ prevăzute de statut — 18 la sută din producţia netă — proasta gos­podărire a acestor fonduri, au locul ca aceste unităţi să bată pasul pe loc. Producţiile au rămas la un nivel scă­zut, iar valoarea zilei muncă a fost sub 15 lei”, înseamnă deci, din cele relatate de tov. Gh. Felea că această situaţie este cunoscută de uniunea raională a coo­perativelor agricole. De asemenea, ea nu este străină nici comitetului raio­nal de partid. Se pune întrebarea : ce au întreprins aceste organe pentru a sprijini cooperativele agricole respec­tive să dezvolte fondul de acumulare şi să-l folosească raţional ? La uniunea raională am fost informaţi că, în întreg raionul, din valoarea producţiei nete prevăzute anul acesta, peste 157 mi­lioane lei, 23 la sută s-a stabilit să se aloce pentru fondul de acumulare, această gu­ră apropiindu-se de limita maximă înscrisă în statutul cooperati­velor agricole de producţie. Intr-ade­văr, aşa este. Dar cifra aceasta repre­zintă media pe raion. In unităţile slab dezvoltate — adică tocmai acolo unde este mai mare nevoie să se sporească acumulările pentru a se crea o bază solidă creşterii, în continuare, în ritm I susţinut a veniturilor şi a cîştigului fie- I cărui cooperator, s-au prevăzut alocaţii pentru fondul de acumulare mult mai I reduse (19—20 la sută). Dezavantajul unei astfel de situaţii I nu decurge numai din aceea că sumele I alocate pentru acumulări sunt procen­tual mici, dar şi din faptul că, fiind I vorba de cooperative mai slab dez­­­­voltate, care realizează venituri mai scăzute, procentele de 19—20 la sută I se raportează la valori mult reduse faţă I de alte unităţi. Aşadar, valoarea ab­solută a alocărilor pentru acumulări în­­ aceste unităţi este mult prea redusă I faţă de necesităţi. Din această catego­rie fac parte cooperativele agricole din­­ Viile, Aldeşti, Bălăşeşti şi Crăeşti. Şi I pentru că ele nu fac eforturi în ve­derea creşterii fondului de acumulare, I nu pot beneficia de acele mijloace I eficiente, stabile de sporire a venitu­rilor, de ridicare a bunăstării membri- I lor cooperatori pe care le asigură pro- I prietatea obştească puternic şi raţional dezvoltată. Aşa se face că în aceste­­ cooperative valoarea zilei-muncă se­­ menţine în jurul sumei de abia 17 lei. In unele­ cooperative, lipsa de grijă I pentru dezvoltarea proprietăţii obşteşti I se manifestă şi prin slaba preocupare pentru realizarea la timp a lucrărilor­­ de investiţii stabilite. Astfel, pe între-I gul raion, din fondul de acumulare prevăzut pe primele 6 luni ale acestui an ,- 31,5 milioane lei — s-au chel-I tuit doar 6,9 milioane lei. Experiența cooperativelor agricole fruntaşe demon­strează că acolo unde fondurile de investiții se cheltuiesc la timp, cu simț gospodăresc, se obține o eficiență eco­nomică ridicată. Așa, de exemplu, coo­perativa agricolă din comuna Măstă­­cari, și-a îndreptat, anul acesta o bună parte a investițiilor — peste 500 000­­ lei — spre irigarea a 120 ha teren. „Judecind după starea culturilor — ne I informează Anghel Bocu, preşedintele I cooperativei — recolta va depăşi 6 000 kg porumb boabe la hectar”.­­ Avînd un sector zootehnic dezvoltat, I unitatea mai construieşte, anul acesta, un grajd-îngrăşătorie pentru tineretul I taurin. In luna septembrie va fi dat I în folosință. Şi membrii altor coope­rative agricole ca acelea din Bujor, I Bereşti, Vlădeşti şi altele s-au îngrijit I ca fondurile de acumulare să fie chel­tuite pentru investiţii care să asigure o eficienţă imediată şi în acelaşi timp I de durată, cheltuind la timp fondurile prevăzute. Dimpotrivă, cooperativa a­­­­gricolă din Crăeşti foloseşte de ani de zile fonduri de acumulare pentru investiţii cu o eficienţă scăzută. Fără un studiu amănunţit, a plantat in anii din urmă, 20 ha cu pomi. Livada tre­buia de mult să rodească din plin. Din fructele recoltate nu s-au obţinut insă decit venituri foarte mici la hec­tar, care nu acoperă investiţia făcută. O situaţie asemănătoare există şi la cooperativa agricolă din comuna Viile. La Aldeşti, de pe 8 ha livadă s-au ob­ţinut, anul trecut, fructe în valoare de 3 802 lei, în timp ce cheltuielile de întreţinere s-au ridicat la 16 700 lei. Tot la Crăeşti a început, anul trecut, construcţia unui grajd pentru 200 vite mari. Construcţia nu este terminată nici acum. Dar, cooperativa mai avînd 4 grajduri nici n-ar avea cu ce popula noua construcţie. S-au investit, de ase­menea, sume mari de bani pentru con­strucţia unui atelier, procurarea de ma­şini şi utilaje, care nu erau absolut necesare. La cooperativele agricole din comunele Rădeşti, Vădeni, Vinderei s-a prevăzut construirea în acest an, a unor sedii noi, deşi cele existente sunt încă corespunzătoare. Se face risipă de bani pentru împrejmuiri, construcţia unor magazii, ce nu sunt necesare, negli­­jindu-se adevăratele cerinţe ale pro­ducţiei. Un principiu binecunoscut care tre­buie să stea la stabilirea modului de utilizare a fondului de acumulare este concentrarea investiţiilor pe un număr restrîns de obiective, darea lor în fo­losinţă Intr-un termen cît mai scurt. In raionul Bujoru unele construcţii pre­văzute se amină de la un an la altul. Fondurile rămîn necheltuite. Coopera­tive slab dezvoltate, cum sînt acelea de la Adam, Crăeşti, Viile şi altele au înscris în planul de investiţii, pe acest an nu mai puţin de 8—10 obiec­tive. Deşi­­timpul este înaintat, nu s-a făcut aproape nimic pentru a se grăbi darea lor în folosinţă. La Adam, de exemplu, se cheltuiesc anul acesta peste 25 000 zile-muncă pentru inves­tiţii. Obiectivele prevăzute — casa spe­cialistului, brutăria, creşa de copii, o magazie de cereale, reparaţii şi îm­prejmuiri a căror valoare depăşeşte 1 milion lei nu vizează după cum bine se vede în mod direct creşterea pro­ducţiei agricole. De aceea şi valoarea zilei-muncă se menţine în acest an scăzută. Ritmul de lucru pe şantierele coope­rativelor agricole din raion este cu to­tul necorespunzător. Din 102 obiective, înscrise în planul anului acesta, aproape jumătate sînt amînate din 1966, iar la 45 obiective lucrările nu au început pînă acum. Cînd vor fi terminate? Nu am găsit un răspuns precis nici la unitățile rămase în urmă, nici la uniu­nea raională a cooperativelor agricole de producţie, care are datoria să coor­doneze direct activitatea de investiţii. „Recent,­­ ne spune tov. Marin Panait, secretar al comitetului raional de partid — biroul comitetului raio­nal s-a sesizat de utilizarea neraţională a fondului de acumulare. S-au luat unele masuri de reaşezare a obiecti­velor din planul de investiţii, de im­pulsionare a realizării lui”. Din păcate însă, măsurile întreprinse nu au încă urmări practice pe teren După jumă­tate de a­n planul­ de investiţii s-a realizat în proporţie de numai 21 la sută, activitatea pe şantiere lîncezeşte. Este de datoria comitetului raional de partid, a uniunii raionale a cooperati­velor să sprijine îndeaproape coope­rativele agricole, îndeosebi pe cele slab dezvoltate, să aloce la fondul de acumulare integral sumele prevăzute, iar acestea să fie investite în obiec­tive şi acţiuni, care să influenţeze di­rect creşterea producţiei şi a venitu­rilor cooperatorilor. Radu APOSTOL corespondentul „Scînteii“ in parchetul forestier Roschila, din sectorul de exploatare Soveja, re­giunea Galaţi Foto : Agerpres

Next