Scînteia, septembrie 1967 (Anul 36, nr. 7449-7478)

1967-09-01 / nr. 7449

PAGINA 2 FAPTUL DIVERS Bătaia peştelui Mult se mai zbate peştele pe uscat ! Şi noi care credeam că între baltă şi proţap e un drum scurt. Că ne-am înşelat ne-o do­vedesc mai marii pescarilor din Brăila. Peştele prins la Gura-Gîr­­liţi, Corotişca, Bălaia etc. (punc­te situate la 20 km de oraş) este transportat la Galaţi, la centru, de unde este apoi repartizat la Brăila pentru desfacere. Maşi­nile încărcate cu peşte defilează zilnic pe lîngă fosta pescărie (a­­cum desfiinţată), în drum spre Galaţi. Se plimbă peştele pe us­cat. Şi pentru aceasta, cine intră la apă ? Slabă mişcare! 9 Cînd a început modernizarea drumurilor Reghin — Topliţa şi Gheorghieni — Lacul Roşu — Bicaz, tovarăşii de la Direcţia regională drumuri şi poduri Braşov nici nu bănuiau ce-i aş­teaptă. Lărgindu-se drumul, stîl­­pii de telegraf şi cei de la re­ţeaua electrică au rămas pe par­tea carosabilă. Cine să-i mute ? Au această obligaţie beneficiarii reţelelor respective: Direcţia re­gională P.T.T.R. şi Întreprinde­rea regională de electricitate Tg. Mureş. Dar n-au respectat-o. S-au făcut intervenţii şi la ministerele de resort. Cu toate acestea, pe porţiunea Gheorghieni — Bicaz stau şi acum stîlpii de la reţeaua telefonică în mijlocul drumului, periclitînd circulaţia. Pentru a-i muta, Direcţia regională P.T.T.R. Tg. Mureş a recepţionat opt mesaje. Primul datează de la 16 decembrie 1965. Degeaba. De ce staţi în drumul modernizării ? Prezicere Se mai întîlnesc încă, b­l-colo, indivizi dubioşi care prezic viito­rul, ghicesc în cărţi, fac farmece etc. Trebuie ca organele în drept să acţioneze cu mai multă hotă­­rîre pentru a pune capăt acestei înşelătorii. Iată un argument în plus : o fată din comuna Ianca (Făurei), Dorina Aliman, era că­sătorită nelegitim cu un tînăr din Galaţi. Intr-o seară, pentru a afla ce, mai face bărbatul s-a dus la Maria Cloşca „sări dea în cărţi“. Ghicitoarea i-a spus (după cum i s-a arătat în cărţi): „băr­batul tău te înşală cu altele". Tulburată, tînăra D.A., gravidă în luna a 8-a, a leşinat. In drum spre spital a decedat. Cercetările sunt în curs. Pietre de moară Se spune că e imposibil ca morarul să nu se murdărească de făină. Richardt Tontsch şi Valerian Tudorovici, salariaţi la Întreprinderea de morărit din Braşov, s-au „murdărit" şi ei cu făină. Cu 700 kilograme. Luaţi la scuturat de tribunal, au fost condamnaţi: primul la 5 ani în­chisoare, al doilea la 2 ani şi 6 luni. Să se cureţe bine ! Gîndiţi-vă! O întrebare adresată fetelor: îl cunoaşteţi pe omul care vă invită în maşină ! Gîndiţi-vă, înainte de a deschide portiera. Pentru că mai sunt şi oameni (sau, mai curind, neoameni) care transformă gestul de amabilitate într-o cursă. Astfel, într-o seară, două eleve de 15 ani, Ma­ria N. şi Maria R. din Brezoi (Hm. Vîlcea) au accep­tat cu o uşurinţă condamnabilă invitaţia a doi oameni necunos­cuţi de a le duce la destinaţie cu maşina. Acum fetele plîng pe treptele procuraturii şi miliţiei pentru că cei doi ticăloşi le-au necinstit. Desigur, vinovaţii îşi vor primi pedeapsa. Rărmne însă întrebarea de fond: în ce maşină vă urcaţi ? Cel mai bun păzitor al omului este el însuşi. Pe unde rătăceşti ? Şi-a părăsit, în urmă cu doi ani, familia. După 24 de ani de căsnicie, cu copiii mari ! Fată măritată, băiat în armată. Numele ? Constantin Mihai din Hunedoara (Bd. Dacia nr. 6). Se crede că ar locui în Bucureşti, Bd. Luptătorilor 20 (Griviţa Roşie). Copiii l-au cău­tat, dar fără rezultat. Vor să-l întrebe : „Pe unde rătăceşti, tată ? La anul vrem să sărbăto­rim nunta voastră de argint", Ii auzi, omule ? Rubrică redactată da­i Ştefan ZIDARIŢA Ştefan DINICA cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii“ GAZETA ÎNTREPRINDERII uram Apar în prezent, ca organe de presă ale comitetelor de partid şi sindicat din mari întreprinderi şi şantiere, 51 gazate de uzină. Multi­tudinea şi complexitatea fenomene­lor ce au loc la scara întreprinderii sau şantierului, preocupările redac­ţiilor de a ţine pasul cu ceea ce numim tot mai frecvent moderni­zare au influenţat, cum era şi fi­resc, tabloul pe care-l oferă gaze­tele de uzină, în sensul diversificării tematicii şi îmbunătăţirii conţinutu­lui lor. Dată fiind varietatea aspec­telor pe care le ridică activitatea a­­cestor publicaţii, în cele ce urmează socot necesar să insist numai asu­pra cîtorva, esenţiale, după părerea mea, în momentul de faţă. Cred că primul lucru care trebuie avut în vedere pentru perfecţiona­rea şi ridicarea nivelului calitativ al gazetelor de uzină, de către toţi fac­torii care concură la editarea lor — redactori şi colegii de redacţii, comitete de partid şi sindicat — este eficacitatea, privită bineînţeles pe planuri multiple şi în perspec­tivă. Despre ce se scrie şi cum se scrie, în ce măsură întruneşte ade­ziunea cititorului căruia i se adre­sează, iată probleme de a căror re­zolvare depinde, în ultimă instanţă, răspunsul dacă o gazetă este sau nu eficientă. Este cunoscută însemnătatea sar­cinilor stabilite de plenara Comite­tului Central al partidului din de­cembrie 1966 privind organizarea ştiinţifică a producţiei şi muncii, fo­losirea raţională a timpului, valo­rificarea superioară a resurselor ma­teriale, reducerea cheltuielilor de producţie, lichidarea pierderilor pla­nificate, a rebuturilor, îmbunătăţirea calităţii produselor. Atenţia a­­cordată acestor probleme esenţiale, ţinîndu-se seama de specificul uni­tăţii unde apare, consecvenţa şi pro­funzimea cu care se tratează, măsuri­le pe care le determină şi rezulta­tele obţinute constituie, cred, principalele criterii de eficacitate în activitatea presei de uzină. Aşa cum dovedeşte experienţa unor gazete, a scrie cu folos despre pro­blemele economice înseamnă a te o­­cupa cu cea mai mare seriozitate, di­rect şi concret, de aspectele esenţiale ale întreprinderii respective. O anali­ză mai atentă evidenţiază că, deşi ac­tivitatea presei de uzină în ceea ce priveşte tratarea problemelor pro­ducţiei s-a îmbunătăţit, apar încă materiale ,­fără pretenţii“, pe o te­matică dispersată, ruptă de viaţa întreprinderii. In gazetele „Munci­torul metalurgist“ — Iaşi, „Fores­tierul Văii Mureşului" — Topliţa, „Celuloza” — Brăila articolele des­pre organizarea ştiinţifică a produc­ţiei şi muncii n-au abordat aspectele esenţiale ; gazeta „Metalurgistul“ din Ploieşti nu a publicat, de-a lungul a patru luni, decât un articol despre folosirea timpului de lucru ; lipsesc din preocupările unor re­dacţii problemele rentabilităţii, ale lichidării pierderilor. Sunt frecvente şi situaţiile cînd deficienţe de ordin tema­tic se conjugă cu calitatea me­diocră a articolelor, ceea ce, evi­dent, reduce şi mai mult ecoul a­­cestora. Documentarea superficială, seceta de idei, redactarea neglijentă, literaturizarea facilă au drept efect îndepărtarea cititorului. Este greu de crezut că vor suscita interesul acestuia articolele lipsite de profun­zime, cu o viziune îngustă asupra fenomenelor, în care abundă gene­ralităţile, descriptivismul, referirile de principiu. Cauzele unor asemenea neajun­suri ar trebui căutate, după părerea mea, în modul cum sunt întocmite şi realizate planurile de activitate ale redacţiilor, în deficienţele din munca cu colaboratorii, în unele go­luri din cunoştinţele economice şi gazetăreşti ale colectivelor redacţio­nale, precum şi în insuficienta pre­ocupare a unor comitete de partid faţă de orientarea publicaţiilor de care răspund în mod direct. A devenit un lucru comun multor redacţii atribuirea de spaţii largi pentru teme şi rubrici străine spe­cificului lor, scopului pentru care au fost create. Se pare că redactorii gazetelor în cauză ignorează exis­tenţa presei cotidiene, a marii varietăţi de reviste pe care ci­titorii, inclusiv din întreprinde­rile şi şantierele respective, le au la îndemînă. Atunci cînd încearcă — în cele patru pagini mici — să dea răspuns tuturor cerinţelor pe care un cititor le poate avea faţă de presă, în general, redactorii a­­cestor gazete de uzină îşi asumă o sarcină care, oricum, nu va putea fi dusă la bun sfîrşit. Concentrarea eforturilor redacţii­lor asupra celor mai importante şi actuale probleme economice ale în­treprinderii este principala cale care poate determina creșterea reală a interesului cititorului, eficacitatea gazetei. Decurgînd din aceasta apar problemele legate de realizarea unui profil clar conturat al fiecărei ga­zete în parte, corespunzător specifi­cului întreprinderii sau şantierului, sarcinilor şi preocupărilor celor mai actuale ale organizaţiilor de partid şi sindicat, ale colectivului respectiv. Subliniind elementele pozitive în realizarea concordanţei între profi­lul publicaţiei şi cel al întreprinderii, evidente în activitatea unor redacţii („Electroputere“ — Craiova, „Stea­gul roşu" — Braşov, „Viaţa Uzinei“ — Bucureşti) şi care se cer dezvol­tate şi generalizate, relev totodată anumite practici şi tendinţe care, perpetuate şi amplificate, ar crea riscul îndepărtării gazetei de uzină de misiunea ei firească. Sînt ga­zete în care prezentarea activităţii cultural-artistice-sportive din între­prindere se află în competiţie cu cea economică, avînd, nu o dată, pe planul preocupărilor redacţiei, cîş­­tig de cauză. Publicînd cu regulari­tate, pe spaţii apreciabile, creaţii li­­terar-artistice (paginile speciale din „Flacăra" — Hunedoara, „Siderur­­gistul" — Reşiţa, „Tractorul“ — Bra­şov), cronici literare, teatrale, cine­matografice, fişiere muzicale („Uzina noastră" — Iaşi, „Metalurgistul" — Ploieşti, „Portul" — Constanţa), ru­brici de sport („Energia“ — Reşiţa, „Metalurgistul" — Cîmpia Turzii), aceste gazete îşi diminuează­­ po­sibilităţile de a interveni în pro­blemele mari care stau în faţa co­lectivului întreprinderii. Desigur, este necesar ca presa de uzină să se o­­cupe de activitatea cultural-artistică, dar exagerările, asumarea unor obli­gaţii care revin revistelor de spe­cialitate sau cotidienelor, anulează bunele intenţii. Apar apoi, cu destulă frecvenţă, articole şi reportaje străine de acti­vitatea întreprinderii. Se scrie des­pre serviciile ADAS şi CEC („Ener­gia" — Reşiţa), se prezintă staţiunile balneare din ţară („Muncitorul mi­ner“ — Barza), se publică note de călătorie, în care impresiile de turist copleşesc observaţiile de specialitate („Rulmentul" — Bîrlad). Spaţii mari sunt afectate consemnării unor ani­versări, comemorări, rubricilor „ma­gazin" — de regulă simple grupaje de curiozităţi. Tendinţa de a avea cu orice chip în coloanele gazetei articole pe teme de etică a împins unele redacţii la improvizaţii, la pre­luarea unor materiale din presa cen­trală şi regională. Cititorul gazetei de uzină doreşte să găsească în coloanele ei proble­mele de muncă şi viaţă care îl pre­ocupă zi de zi. Unele redacţii şi-au făcut o datorie de onoare din a se ocupa de ele, publicînd cu regu­laritate articole despre rezulta­tele în îndeplinirea planului şi problemele care urmează a fi rezolvate, despre felul în care se asigură securitatea muncii, deservi­rea la cantine, spălătorii, vestiare, a­­sistenţa medico-sanitară, luînd pozi­ţie faţă de neajunsuri, venind în în­­tîmpinarea unor cerinţe justificate ale colectivelor. Sunt însă şi redacţii care evită asemenea subiecte sau, în cel mai bun caz, le prezintă rupte de situaţia concretă din întreprindere (sfaturi ale medicului despre fel de fel de maladii, inclusiv tulburări psi­hice şi de vorbire ale copiilor, con­sultaţii juridice răspunzând unor ne­cesităţi ipotetice, realizare lfttr-0 ma­nieră didacticistă). Experienţa dovedeşte că sunt citite cu interes acele gazete de uzină care răspund problemelor care interesea­ză întreprinderea, cele mai largi ca­tegorii de salariaţi. Gazeta de uzină este cea mai în măsură, pe planul presei, să cunoască preocupările, suc­cesele şi deficienţele colectivului. Tocmai de aceea ea este chemată să devină o tribună a schimbului de ex­perienţă, să dovedească o înaltă exi­genţă faţă de activitatea fiecărui sec­tor, combativitate faţă de neajun­suri. Ridicarea nivelului combativ, în­­ţelegînd prin aceasta, alături de po­ziţia fermă faţă de lipsuri, valoarea şi forţa argumentelor aduse în spri­jinul a ceea ce trebuie promovat, constituie o preocupare constantă pentru numeroase redacţii. Pot fi date exemple de articole, anchete ale unor gazete ca „Steagul roşu" — Braşov, „Electroputere" — Craiova. „Şantierul roşu“ — Galaţi ,„Profire­­sul“-Brăila care s-au dovedit purtă­toare ale noului. Instrumente active în lupta împotriva mentalităţilor şi practicilor înapoiate, care au contri­buit efectiv, prin depistarea cauze­lor neajunsurilor, prin propunerile făcute, la înlăturarea unor anomalii. Cu toate acestea, în pofida posibi­lităţilor de care dispun, gazetele de uzină, luate în ansamblu, nu satisfac cerinţele actuale care stau, din acest punct de vedere, în faţa presei. Sunt destule cazurile cînd iniţiativa valo­roasă a unor echipe sau brigăzi, ex­perienţa unor fruntaşi în producţie nu-şi află consacrarea în gazetă ; sînt încă rare articolele care să dez­văluie cu competenţă şi aprofundat cauzele deficienţelor din activitatea întreprinderii. Trebuie depăşit sta­diul actual cînd în multe gazete cri­tica nu trece de un anumit nivel al responsabilităţilor (de regulă mai­strul şi şeful de echipă), cînd nea­junsurile sunt justificate prin cauze obiective. Unul din aspectele care ar merita să fie luat cu precădere în conside­raţie, şi care derivă din modul cum este înţeleasă şi realizată cerinţa­­ combativităţii, este cel al conţinutu­lui de idei al articolelor. Introdu­cerile lungi, frazele generale, a­­firmaţiile neargumentate, conclu­ziile superficiale duc la o publicis­tică ştearsă, fără ecou, la articole, eufemistic vorbind, de serviciu , a­­par, pe spaţii mari, relatări despre şedinţe, consfătuiri, dezbateri, care nu sunt decit autentice procese verbale, lipsite de inedit, de nerv publicistic, fade, şablon. Simpla semnalare a deficienţelor, nu întot­deauna cele esenţiale, prezentarea nudă a faptelor, neînsoţită de po­ziţia redacţiei, tonul călduţ al unor articole semnate de conducători ai întreprinderilor, lipsa de adresă directă, sunt cîteva din tarele arti­colelor pretins critice care mai apar în presa de uzină. A critica neajunsurile implică, evi­dent, o mare răspundere din partea redacţiei. Se cere multă grijă, princi­pialitate, discernămînt, spirit ana­litic, argumente de necontestat, în­­tr-un cuvînt, eforturi în plus. Gazeta de uzină însă este beneficiara unor condiţii speciale (contactul nemij­locit, diurn cu realităţile întreprin­derii, cunoaşterea care rezultă sau ar trebui să rezulte din acest con­tact), care îi permit să realizeze a­­ceste deziderate. Dacă aceasta nu se întîmplă întotdeauna, cauzele tre­buie căutate, după părerea mea, atît în greutăţile pe care conducerile unor întreprinderi le creează gaze­tei (la Combinatul siderurgic din Hunedoara s-a interzis accesul re­dactorilor la datele statistice din a­­numite secţii !), în modul mai mult sau mai puţin violent în care reac­ţionează la critică unele cadre cu funcţii de conducere în întreprinderi, cît şi în teama unor redactori privind consecinţele ce ar decurge din apa­riţia articolului critic. Este evident că deficienţele sem­nalate reflectă nivelul îndrumării gazetelor de uzină de către orga­nele de partid din întreprinderi. Orientarea tematică, sprijinirea e­­forturilor redacţiilor de a ridica eficacitatea şi prestigiul gazetei con­stituie îndatoriri importante ale co­mitetelor de partid care editează a­­semenea publicaţii. Aş menţiona, de asemenea, cîşti­­gul pe care l-ar realiza presa de uzină pe planul îmbunătăţirii con­ţinutului şi nivelului publicistic dacă Uniunea Ziariştilor ar veni în întîmpinarea dorinţei legitime a re­dactorilor acestor publicaţii de a-şi îmbogăţi şi perfecţiona cunoştinţele profesionale. Complexitatea problemelor care stau în faţa întreprinderilor şi şan­tierelor, organizaţiilor de partid şi sindicat, cerinţele noi pe plan spi­ritual ale oamenilor muncii cer din partea gazetelor de uzină eforturi sporite, pentru a răspunde sarcinilor pe care partidul le pune în faţa presei. Adrian JURCA G­ravele consecinţe ale nerespectării regulilor de circulaţie O femeie din Tîr­­năveni, Osvat Elisa­­beta, aştepta ca vîn­­zătoarea unui chioşc de legume şi fructe să-i cîntărească pro­dusele cumpărate. în acest timp, şoferul loan Bleahu, condu­­cînd o maşină de mare greutate — au­tobasculanta nr. 31- MS-896, a comis o gravă infracţiune : circulînd cu viteză excesivă, s-a angajat în depăşirea unui autocamion care, la rîndul lui, depăşea o căruţă cu fîn. (Aşa numita triplare a cir­culaţiei — act ires­ponsabil, cu urmări tragice). Ne mai pu­ţind frîna, autobascu­lanta a ajuns pe partea stingă a dru­mului şi a ucis fe­meia care se afla în faţa chioşcului.­­In fotografia de sus se văd doar stricăciuni­le pricinuite chioş­cului şi locul unde a ajuns autobascu­lanta. In fotografia de jos, luată cu pri­lejul reconstituirii, se vede clar cum s-a produs „triplarea" şi locul unde se afla femeia). Urmarea a­­cestui accident : o fa­milie îndoliată, alta rămasă fără sprijini­torul ei, care-şi ispă­şeşte pedeapsa, pa­gube materiale. Asemenea acciden­te cu urmări tragice sunt consecinţe di­recte ale nerespec­tării regulilor de cir­culaţie, menite toc­mai să asigure secu­ritatea persoanelor, autovehiculelor şi bunurilor transporta­te. Imaginile alătu­rate avertizează pe cei ce urcă la volan asupra pericolului la care se expun ei în­şişi şi pe alţii, cînd încalcă aceste reguli. Ele avertizează, tot­odată, organele de control al circulaţiei, conducerile întreprin­derilor (autobascu­lanta nr. 31-MS-896 aparţine autobazei Tîrnăveni) că au da­toria să se ocupe permanent de instrui­rea şoferilor, să nu tolereze nici o încăl­care a regulilor de circulaţie, de între­ţinere şi folosire a maşinilor. SONTEIA — vineri 1 septembrie 1967 UN MILITANT DE SEAMA AL MIŞCĂRII MUNCITOREŞTI DIN ROMÂNIA în rândurile luptătorilor revolu­ţionari care şi-au închinat viaţa cauzei libertăţii şi fericirii poporu­lui român, victoriei socialismului se înscrie şi numele lui Iosif Ran­­gheţ, militant de frunte al mişcării muncitoreşti din ţara noastră, de la a cărui moarte se împlinesc azi 15 ani. S-a născut la 7 august 1904, în satul Olari (judeţul Arad), într-o fa­milie de ţărani săraci. După moar­tea tatălui său, este nevoit să-şi cîştige singur existenţa. Pleacă la Arad unde intră ca ucenic la diferite ateliere, calificîndu-se ca muncitor pantofar. Viaţa grea a muncitorilor în mijlocul cărora trăia şi de care se simţea legat prin toată fiinţa sa i-a aprins în suflet flacăra luptei pentru înlătu­rarea nedreptăţilor sociale. La o vîrstă fragedă ia contact cu muncitorii înaintaţi din Arad care-i îndrumă în lupta revolu­ţionară. In tu­multul eveni­mentelor acelor ani, care au cul­minat cu crearea Partidului Co­munist Român, tînărul Rangheţ cunoaşte pe co­munişti şi se a­­lătură luptei lor. In cadrul mişcă­rii sindicale din Arad, el activează pentru mobi­lizarea muncitorilor la puternice acţiuni revendicative, pentru fău­rirea unităţii mişcării sindicale. Iu­bit şi preţuit de muncitori, este ales în 1926 în comitetul sindical al pielarilor. Ia parte la Congresul de la Timişoara al sindicatelor unitare din 1929. Anul 1930 marchează un moment de răscruce în întreaga sa viaţă şi activitate, este primit în rîndurile membrilor Partidului Comunist Român, încadrat în marea familie a comuniştilor, Iosif Rangheţ mi­litează neobosit pentru întărirea legăturilor partidului cu masele, pentru creşterea influenţei partidu­lui comunist în rîndurile muncito­rimii, ţărănimii şi ale celorlalte ca­tegorii şi pături sociale. In anii de adinei frămîntâri re­voluţionare din timpul crizei eco­nomice (1929—1933), Iosif Rangheţ, bun organizator, îşi aduce contri­buţia la desfăşurarea unor pu­ternice acţiuni iniţiate de ,­partid. Astfel, în vara anului­ 1932 participă activ la organizarea gre­vei muncitorilor din industria de încălţăminte din Oradea, care a fost încununată de succes, însufleţit de idealurile poporului muncitor, de credinţa nestrămutată în dreptatea cauzei pentru care lupta, el îndeplineşte cu con­ştiinciozitate o serie de sar­cini de mare răspundere încredinţate de partid: mem­bru al Comitetului judeţean Arad al P.C.R., secretar al Comitetului judeţean de partid Oradea, secre­tar al Comitetului regional Cluj şi apoi al comitetelor regionale Ba­nat şi Valea Jiului ale P.C.R. Influenţa marilor bătălii revolu­ţionare din anii crizei economice, mai ales a luptelor muncitorilor ceferişti şi petrolişti din ianuarie­­februarie 1933 organizate şi con­duse de partidul comunist, s-a resimţit în toate straturile maselor muncitoare de la oraşe şi sate, con­stituind un puternic imbold pentru desfăşurarea luptelor muncitoreşti din anii următori. Astfel, în anul 1934, P.C.R. a orga­nizat o serie de acţiuni şi lupte ale muncitorilor forestieri şi ţă­ranilor din Valea Mureşului, Valea Ghimeşului şi din alte locuri. Comi­tetul regional P.C.R. Cluj, al cărui secretar era Iosif Rangheţ, a avut sarcina ca, ţinînd seama de for­mele, metodele, lozincile tactice elaborate de partid, să găsească cele mai potrivite mijloace pentru a face cît mai eficace ridicarea la luptă a maselor de ţărani români şi maghiari. Folosind din plin po­sibilităţile de acţiune legală ale MADOSZ-ului, răscoala ţărănimii din Valea Ghimeşului a fost te­meinic pregătită, desfăşurîndu-se cu deosebită vigoare. In anii dictaturii militare fascis­te şi ai războiu­lui antisovietic, cînd P.C.R. or­ganiza lupta po­porului român împotriva hitle­­rismului, pentru ieşirea­­României din război, pen­tru apărarea in­dependenţei na­ţionale şi instau­rarea unui regim democratic, Iosif Rangheţ a parti­cipat cu curaj la organizarea unor acţiuni de sabotare a războiului, în 1943 este cooptat în Se­cretariatul C. C. al P.C.R. Mun­ceşte asiduu pentru transpu­nerea în viaţă a liniei strategice şi tactice elaborate de P.C.R. în ve­derea răsturnării dictaturii militare fasciste şi întoarcerii armelor îm­potriva Germaniei fasciste. Din în­sărcinarea activului de partid, el a participat, alături de tovarăşii: Con­stantin Pîrvulescu şi Emil Bodna­­raş, la asigurarea conducerii ope­rative a acţiunilor P.C.R. pentru realizarea sarcinilor legate de în­făptuirea insurecţiei armate din august 1944. Iosif Rangheţ participă la Con­ferinţa naţională a P.C.R. din oc­tombrie 1945, fiind ales membru al C.C. al P.C.R. Timp de cîţiva ani munceşte în funcţia de şef al di­recţiei cadrelor a C.C. al P.C.R. La congresul din februarie 1948 este ales membru supleant al Biroului Politic al C.C. al P.C.R. Deşi cu sănătatea grav zdrunci­nată, el a muncit neobosit pentru înfăptuirea programului elaborat de P.C.R. de construire a socialismu­lui în patria noastră. Moare la 1 septembrie 1952. Amintirea lui Iosif Rangheţ, ca­ şi a tuturor celorlalţi militanţi de frunte ai partidului nostru, va ră­­mîne neştearsă în inimile poporu­lui român. Viaţa lor constituie­ o pildă de înaltă principialitate ,co­munistă, de luptă plină de abne­gaţie pentru libertatea şi fericirea patriei noastre. Virgil SMIRCEA cercetător la Institutul de studii istorice şi social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R. 15 ani de la moartea lui Iosif Rangheţ Soarta cererilor depuse la ghişeu (Urmare din pag. I) In multe din cazurile ce ar mai putea fi amintite, însăşi existenţa celor în cauză depinde de spiritul de răspundere, am spune chiar de omenia funcţiona­rilor acestui serviciu. Din păcate, aici se văd dosa­rele, hîrtiile şi nu în sufi­cientă măsură oamenii. O dovadă în plus : 14 dosare, din care lipseşte cîte un act, aşteaptă de săptămîni şi luni întregi — ce credeţi ? — dactilografierea deciziei de respingere, din care peti­ţionarii să afle cu ce mai trebuie să-şi completeze do­sarele spre a putea primi pensia ! Este o situaţie revoltă­toare, care aduce pe prim plan problema organizării, problemă-cheie în toate sec­toarele, în toate instituţiile care lucrează cu publicul. Cum este privită soluţiona­rea ei la Sfatul popular al oraşului Tg. Jiu ? Cadre cu munci de răspundere din comitetul executiv ne-au dat asigurări că, pentru bu­nul mers al oficiului în con­diţiile creşterii substanţiale a volumului de muncă în urma noilor reglementări privind regimul de pensio­nare, au fost luate măsuri speciale, mai ales în ce pri­veşte transferarea de func­ţionari din alte servicii. In fapt însă, ce s-a făcut ? în locul unei dactilografe. In­dispensabilă pentru dactilo­grafierea operativă a deci­ziilor de pensionare, a fost dată oficiului o... statisti­cians. Cum vede lucrurile con­ducerea sfatului popular ? Tov. Ion Ungurici, preșe­dintele comitetului executiv, ne-a spus : „Cauzele situa­ţiei pe care aţi găsit-o la Oficiul de prevederi sociale sînt şi obiective, şi subiec­tive. După cît socotesc, o mare parte din vină revine însuşi comitetului executiv, care n-a avut în atenţie or­ganizarea ireproşabilă a a­­cestui sector atît de impor­tant. Vom căuta ca în cel mai scurt timp să punem lucrurile la punct, desfăşu­­rînd totodată o muncă sus­ţinută pentru educarea ace­lor funcţionari care par să nu fi înţeles un adevăr ele­mentar : că munca la ghişeu este o muncă vie, cu oame­nii, care cere nu numai în­ţelegere şi pricepere, dar şi dăruire, conştiinciozitate, solicitudine...“ Tovarăşul Unguriei are perfectă dreptate, dovedind, o dată mai mult, că tovară­şii din conducerea statului ştiu bine cum ar trebui să fie. Dar ce folos că ştiu, de vreme ce nu se iau măsuri de aplicare a principiilor teoretice în sfera activităţii practice ? Iată-ne şi la Notariatul de stat, verigă cu rol hotă­­rîtor în rezolvarea unei mul­titudini de cereri şi dosare în diverse servicii ale sfa­tului popular. Ţinînd seama de rolul acestei verigi, ar fi fost de aşteptat ca organi­zarea ei să fi preocupat pe cineva. Cînd colo... ...E aproape de sfîrşitul programului şi pe sală e încă lume multă — femei cu copii în braţe, oameni mai tineri şi mai vîrstnici. Mulţi veniţi de departe aş­teaptă de ceasuri întregi le­galizarea unui act. Unii au fost şi cu o zi înainte. — Legalizarea unui act n-ar trebui să dureze mai mult de 3 minute, ne-a spus notarul Florea Dumitrescu. Nu stăm însă prea bine cu organizarea. De pildă, şi în domeniul activităţii succe­sorale avem cereri nerezol­vate cu lunile. Amenajarea unei săli pentru dezbaterile succesorale (ca să nu ne mai ducem la tribunal), desem­narea unui om care să se ocupe în exclusivitate de a­­ceastă activitate (nu ca a­­cum, cînd acest lucru se face în răgazul dintre două acte notariale), fixarea mai multor ore de lucru cu pu­blicul — iată numai cîteva din măsurile care ar putea duce la îmbunătăţirea acti­vităţii. Există piedici în traduce­rea în viaţă a propunerilor . Opreşte cineva notariatul să stabilească atltea ore cîte ar fi necesare ca publicul să fie servit operativ, ca să nu se rupă atîta din timpul ce­tăţenilor ? Greu de crezut ! Tergiversarea eliberării unor acte, pierderile de timp şi eforturile inutile nu au drept cauză numai slaba organizare a unei instituţii sau a alteia, ci şi faptul că pe alocuri — după cum am avut prilejul să ne convin­gem — nu e privită cu toată răspunderea încadra­rea serviciilor care lucrează cu publicul cu funcţionari­ competenţi, de o calificare corespunzătoare. La arhi­vele de stat, filiala Tg. Jiu, ne-am oprit un timp mai îndelungat. Şi aceasta din­­tr-un motiv bine întemeiat : de la începutul anului şi pînă la 22 august, la aceas­tă filială au fost depuse 510 cereri pentru eliberarea a diferite dovezi. Dintre aces­tea, abia jumătate au fost rezolvate în termenul legal; 250 de cereri sunt restante. — Fără îndoială, avem şi lipsuri, ne-a spus C. Stă­­noiu, şeful filialei, dar să se recunoască şi faptul că munca noastră e grea. — Vă referiţi la partea de cercetare a cazurilor... — Intr-adevăr, ştiţi cît durează pînă să găseşti un om prin bîrţoagele acestea ? Chiar şi o săptămînă. Şi timpul nu stă pe loc, aşa că parte din cereri mai sar peste termen. Noi avem doar 2 oameni; ne-ar mai trebui unul... Faptul că şi alte filiale similare ale arhivelor de stat lucrează cu doi cercetători, dar fără să înregistreze res­tanţe, ne-a făcut să insis­tăm. — Totuşi, nu e prea mult o săptămînă pentru o cer­cetare ? Aici tov. Stănoiu a închis ochii pe jumătate şi ne-a spus „strict confidenţial“ ! „Unul din „cercetători“, Ilie Vonica, e de fapt... paz­nicul filialei“. Să ne mai mire faptul că actele se gă­sesc greu, că cetăţenii sunt lăsaţi să aştepte pînă li se urăşte, fiind lezate interese importante ? Asemenea fapte impun să accentuăm din nou asupra răspunderii ce revine tutu­ror conducătorilor de insti­tuţii şi unităţi care vin în contact cu publicul sau re­zolvă cereri ale cetăţenilor, de a organiza ireproşabil a­­ceste servicii. Prin organi­zare înţelegem toate măsu­rile care ţin de : încadrarea respectivelor servicii cu ca­dre calificate, cu oameni de înaltă fiinţă şi competenţă, care pot să soluţioneze pro­blemele şi ştiu să se poarte şi să discute în mod civili­zat ; stabilirea unor progra­me capabile să răspundă cerinţelor masei solicitanţi­lor ; exercitarea unui con­trol sistematic asupra mo­dului de rezolvare a cereri­lor etc. Căci gradul de preocupare şi exigenţă a conducerii instituţiei se va răsfrînge neîndoios şi în mo­dul cel mai direct asupra fiecărui funcţionar din sub­ordine, asupra raportului cetăţean-ghişeu. S-a discutat şi se discută mult, în ultima vreme, des­pre raţionalizarea şi perfec­ţionarea muncii în aparatul de stat. Sensul unor aseme­nea măsuri nu poate fi vă­zut decît în organizarea ire­proşabilă a tuturor verigilor, a întregului lanţ. Aşa cum s-a văzut, bunăoară, în ca­zul oraşului Tg. Jiu, răs­pundem­ direct pentru nere­­zolvarea multor cereri revin unor instituţii locale. Aceas­ta nu absolvă însă nici con­ducerile unor instituţii cra­­iovene, ale unora centrale sau din alte oraşe, de partea lor de vină, dacă prin tăr­ă­gănarea lor au provocat în­­tîrzieri celor ce se adresează la Tg. Jiu. Aşadar, concluzia e una singură : raporturile dintre instituţii şi cetăţeni trebuie să fie caracterizate, fără excepţie, prin solicitudine, înţelegere, operativitate, prin toate acele atribute pee care conducerea de partid şi de stat le impune acestor sec­toare atît de importante ale vieţii sociale.

Next