Scînteia, septembrie 1967 (Anul 36, nr. 7449-7478)
1967-09-01 / nr. 7449
PAGINA 2 FAPTUL DIVERS Bătaia peştelui Mult se mai zbate peştele pe uscat ! Şi noi care credeam că între baltă şi proţap e un drum scurt. Că ne-am înşelat ne-o dovedesc mai marii pescarilor din Brăila. Peştele prins la Gura-Gîrliţi, Corotişca, Bălaia etc. (puncte situate la 20 km de oraş) este transportat la Galaţi, la centru, de unde este apoi repartizat la Brăila pentru desfacere. Maşinile încărcate cu peşte defilează zilnic pe lîngă fosta pescărie (acum desfiinţată), în drum spre Galaţi. Se plimbă peştele pe uscat. Şi pentru aceasta, cine intră la apă ? Slabă mişcare! 9 Cînd a început modernizarea drumurilor Reghin — Topliţa şi Gheorghieni — Lacul Roşu — Bicaz, tovarăşii de la Direcţia regională drumuri şi poduri Braşov nici nu bănuiau ce-i aşteaptă. Lărgindu-se drumul, stîlpii de telegraf şi cei de la reţeaua electrică au rămas pe partea carosabilă. Cine să-i mute ? Au această obligaţie beneficiarii reţelelor respective: Direcţia regională P.T.T.R. şi Întreprinderea regională de electricitate Tg. Mureş. Dar n-au respectat-o. S-au făcut intervenţii şi la ministerele de resort. Cu toate acestea, pe porţiunea Gheorghieni — Bicaz stau şi acum stîlpii de la reţeaua telefonică în mijlocul drumului, periclitînd circulaţia. Pentru a-i muta, Direcţia regională P.T.T.R. Tg. Mureş a recepţionat opt mesaje. Primul datează de la 16 decembrie 1965. Degeaba. De ce staţi în drumul modernizării ? Prezicere Se mai întîlnesc încă, bl-colo, indivizi dubioşi care prezic viitorul, ghicesc în cărţi, fac farmece etc. Trebuie ca organele în drept să acţioneze cu mai multă hotărîre pentru a pune capăt acestei înşelătorii. Iată un argument în plus : o fată din comuna Ianca (Făurei), Dorina Aliman, era căsătorită nelegitim cu un tînăr din Galaţi. Intr-o seară, pentru a afla ce, mai face bărbatul s-a dus la Maria Cloşca „sări dea în cărţi“. Ghicitoarea i-a spus (după cum i s-a arătat în cărţi): „bărbatul tău te înşală cu altele". Tulburată, tînăra D.A., gravidă în luna a 8-a, a leşinat. In drum spre spital a decedat. Cercetările sunt în curs. Pietre de moară Se spune că e imposibil ca morarul să nu se murdărească de făină. Richardt Tontsch şi Valerian Tudorovici, salariaţi la Întreprinderea de morărit din Braşov, s-au „murdărit" şi ei cu făină. Cu 700 kilograme. Luaţi la scuturat de tribunal, au fost condamnaţi: primul la 5 ani închisoare, al doilea la 2 ani şi 6 luni. Să se cureţe bine ! Gîndiţi-vă! O întrebare adresată fetelor: îl cunoaşteţi pe omul care vă invită în maşină ! Gîndiţi-vă, înainte de a deschide portiera. Pentru că mai sunt şi oameni (sau, mai curind, neoameni) care transformă gestul de amabilitate într-o cursă. Astfel, într-o seară, două eleve de 15 ani, Maria N. şi Maria R. din Brezoi (Hm. Vîlcea) au acceptat cu o uşurinţă condamnabilă invitaţia a doi oameni necunoscuţi de a le duce la destinaţie cu maşina. Acum fetele plîng pe treptele procuraturii şi miliţiei pentru că cei doi ticăloşi le-au necinstit. Desigur, vinovaţii îşi vor primi pedeapsa. Rărmne însă întrebarea de fond: în ce maşină vă urcaţi ? Cel mai bun păzitor al omului este el însuşi. Pe unde rătăceşti ? Şi-a părăsit, în urmă cu doi ani, familia. După 24 de ani de căsnicie, cu copiii mari ! Fată măritată, băiat în armată. Numele ? Constantin Mihai din Hunedoara (Bd. Dacia nr. 6). Se crede că ar locui în Bucureşti, Bd. Luptătorilor 20 (Griviţa Roşie). Copiii l-au căutat, dar fără rezultat. Vor să-l întrebe : „Pe unde rătăceşti, tată ? La anul vrem să sărbătorim nunta voastră de argint", Ii auzi, omule ? Rubrică redactată dai Ştefan ZIDARIŢA Ştefan DINICA cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii“ GAZETA ÎNTREPRINDERII uram Apar în prezent, ca organe de presă ale comitetelor de partid şi sindicat din mari întreprinderi şi şantiere, 51 gazate de uzină. Multitudinea şi complexitatea fenomenelor ce au loc la scara întreprinderii sau şantierului, preocupările redacţiilor de a ţine pasul cu ceea ce numim tot mai frecvent modernizare au influenţat, cum era şi firesc, tabloul pe care-l oferă gazetele de uzină, în sensul diversificării tematicii şi îmbunătăţirii conţinutului lor. Dată fiind varietatea aspectelor pe care le ridică activitatea acestor publicaţii, în cele ce urmează socot necesar să insist numai asupra cîtorva, esenţiale, după părerea mea, în momentul de faţă. Cred că primul lucru care trebuie avut în vedere pentru perfecţionarea şi ridicarea nivelului calitativ al gazetelor de uzină, de către toţi factorii care concură la editarea lor — redactori şi colegii de redacţii, comitete de partid şi sindicat — este eficacitatea, privită bineînţeles pe planuri multiple şi în perspectivă. Despre ce se scrie şi cum se scrie, în ce măsură întruneşte adeziunea cititorului căruia i se adresează, iată probleme de a căror rezolvare depinde, în ultimă instanţă, răspunsul dacă o gazetă este sau nu eficientă. Este cunoscută însemnătatea sarcinilor stabilite de plenara Comitetului Central al partidului din decembrie 1966 privind organizarea ştiinţifică a producţiei şi muncii, folosirea raţională a timpului, valorificarea superioară a resurselor materiale, reducerea cheltuielilor de producţie, lichidarea pierderilor planificate, a rebuturilor, îmbunătăţirea calităţii produselor. Atenţia acordată acestor probleme esenţiale, ţinîndu-se seama de specificul unităţii unde apare, consecvenţa şi profunzimea cu care se tratează, măsurile pe care le determină şi rezultatele obţinute constituie, cred, principalele criterii de eficacitate în activitatea presei de uzină. Aşa cum dovedeşte experienţa unor gazete, a scrie cu folos despre problemele economice înseamnă a te ocupa cu cea mai mare seriozitate, direct şi concret, de aspectele esenţiale ale întreprinderii respective. O analiză mai atentă evidenţiază că, deşi activitatea presei de uzină în ceea ce priveşte tratarea problemelor producţiei s-a îmbunătăţit, apar încă materiale ,fără pretenţii“, pe o tematică dispersată, ruptă de viaţa întreprinderii. In gazetele „Muncitorul metalurgist“ — Iaşi, „Forestierul Văii Mureşului" — Topliţa, „Celuloza” — Brăila articolele despre organizarea ştiinţifică a producţiei şi muncii n-au abordat aspectele esenţiale ; gazeta „Metalurgistul“ din Ploieşti nu a publicat, de-a lungul a patru luni, decât un articol despre folosirea timpului de lucru ; lipsesc din preocupările unor redacţii problemele rentabilităţii, ale lichidării pierderilor. Sunt frecvente şi situaţiile cînd deficienţe de ordin tematic se conjugă cu calitatea mediocră a articolelor, ceea ce, evident, reduce şi mai mult ecoul acestora. Documentarea superficială, seceta de idei, redactarea neglijentă, literaturizarea facilă au drept efect îndepărtarea cititorului. Este greu de crezut că vor suscita interesul acestuia articolele lipsite de profunzime, cu o viziune îngustă asupra fenomenelor, în care abundă generalităţile, descriptivismul, referirile de principiu. Cauzele unor asemenea neajunsuri ar trebui căutate, după părerea mea, în modul cum sunt întocmite şi realizate planurile de activitate ale redacţiilor, în deficienţele din munca cu colaboratorii, în unele goluri din cunoştinţele economice şi gazetăreşti ale colectivelor redacţionale, precum şi în insuficienta preocupare a unor comitete de partid faţă de orientarea publicaţiilor de care răspund în mod direct. A devenit un lucru comun multor redacţii atribuirea de spaţii largi pentru teme şi rubrici străine specificului lor, scopului pentru care au fost create. Se pare că redactorii gazetelor în cauză ignorează existenţa presei cotidiene, a marii varietăţi de reviste pe care cititorii, inclusiv din întreprinderile şi şantierele respective, le au la îndemînă. Atunci cînd încearcă — în cele patru pagini mici — să dea răspuns tuturor cerinţelor pe care un cititor le poate avea faţă de presă, în general, redactorii acestor gazete de uzină îşi asumă o sarcină care, oricum, nu va putea fi dusă la bun sfîrşit. Concentrarea eforturilor redacţiilor asupra celor mai importante şi actuale probleme economice ale întreprinderii este principala cale care poate determina creșterea reală a interesului cititorului, eficacitatea gazetei. Decurgînd din aceasta apar problemele legate de realizarea unui profil clar conturat al fiecărei gazete în parte, corespunzător specificului întreprinderii sau şantierului, sarcinilor şi preocupărilor celor mai actuale ale organizaţiilor de partid şi sindicat, ale colectivului respectiv. Subliniind elementele pozitive în realizarea concordanţei între profilul publicaţiei şi cel al întreprinderii, evidente în activitatea unor redacţii („Electroputere“ — Craiova, „Steagul roşu" — Braşov, „Viaţa Uzinei“ — Bucureşti) şi care se cer dezvoltate şi generalizate, relev totodată anumite practici şi tendinţe care, perpetuate şi amplificate, ar crea riscul îndepărtării gazetei de uzină de misiunea ei firească. Sînt gazete în care prezentarea activităţii cultural-artistice-sportive din întreprindere se află în competiţie cu cea economică, avînd, nu o dată, pe planul preocupărilor redacţiei, cîştig de cauză. Publicînd cu regularitate, pe spaţii apreciabile, creaţii literar-artistice (paginile speciale din „Flacăra" — Hunedoara, „Siderurgistul" — Reşiţa, „Tractorul“ — Braşov), cronici literare, teatrale, cinematografice, fişiere muzicale („Uzina noastră" — Iaşi, „Metalurgistul" — Ploieşti, „Portul" — Constanţa), rubrici de sport („Energia“ — Reşiţa, „Metalurgistul" — Cîmpia Turzii), aceste gazete îşi diminuează posibilităţile de a interveni în problemele mari care stau în faţa colectivului întreprinderii. Desigur, este necesar ca presa de uzină să se ocupe de activitatea cultural-artistică, dar exagerările, asumarea unor obligaţii care revin revistelor de specialitate sau cotidienelor, anulează bunele intenţii. Apar apoi, cu destulă frecvenţă, articole şi reportaje străine de activitatea întreprinderii. Se scrie despre serviciile ADAS şi CEC („Energia" — Reşiţa), se prezintă staţiunile balneare din ţară („Muncitorul miner“ — Barza), se publică note de călătorie, în care impresiile de turist copleşesc observaţiile de specialitate („Rulmentul" — Bîrlad). Spaţii mari sunt afectate consemnării unor aniversări, comemorări, rubricilor „magazin" — de regulă simple grupaje de curiozităţi. Tendinţa de a avea cu orice chip în coloanele gazetei articole pe teme de etică a împins unele redacţii la improvizaţii, la preluarea unor materiale din presa centrală şi regională. Cititorul gazetei de uzină doreşte să găsească în coloanele ei problemele de muncă şi viaţă care îl preocupă zi de zi. Unele redacţii şi-au făcut o datorie de onoare din a se ocupa de ele, publicînd cu regularitate articole despre rezultatele în îndeplinirea planului şi problemele care urmează a fi rezolvate, despre felul în care se asigură securitatea muncii, deservirea la cantine, spălătorii, vestiare, asistenţa medico-sanitară, luînd poziţie faţă de neajunsuri, venind în întîmpinarea unor cerinţe justificate ale colectivelor. Sunt însă şi redacţii care evită asemenea subiecte sau, în cel mai bun caz, le prezintă rupte de situaţia concretă din întreprindere (sfaturi ale medicului despre fel de fel de maladii, inclusiv tulburări psihice şi de vorbire ale copiilor, consultaţii juridice răspunzând unor necesităţi ipotetice, realizare lfttr-0 manieră didacticistă). Experienţa dovedeşte că sunt citite cu interes acele gazete de uzină care răspund problemelor care interesează întreprinderea, cele mai largi categorii de salariaţi. Gazeta de uzină este cea mai în măsură, pe planul presei, să cunoască preocupările, succesele şi deficienţele colectivului. Tocmai de aceea ea este chemată să devină o tribună a schimbului de experienţă, să dovedească o înaltă exigenţă faţă de activitatea fiecărui sector, combativitate faţă de neajunsuri. Ridicarea nivelului combativ, înţelegînd prin aceasta, alături de poziţia fermă faţă de lipsuri, valoarea şi forţa argumentelor aduse în sprijinul a ceea ce trebuie promovat, constituie o preocupare constantă pentru numeroase redacţii. Pot fi date exemple de articole, anchete ale unor gazete ca „Steagul roşu" — Braşov, „Electroputere" — Craiova. „Şantierul roşu“ — Galaţi ,„Profiresul“-Brăila care s-au dovedit purtătoare ale noului. Instrumente active în lupta împotriva mentalităţilor şi practicilor înapoiate, care au contribuit efectiv, prin depistarea cauzelor neajunsurilor, prin propunerile făcute, la înlăturarea unor anomalii. Cu toate acestea, în pofida posibilităţilor de care dispun, gazetele de uzină, luate în ansamblu, nu satisfac cerinţele actuale care stau, din acest punct de vedere, în faţa presei. Sunt destule cazurile cînd iniţiativa valoroasă a unor echipe sau brigăzi, experienţa unor fruntaşi în producţie nu-şi află consacrarea în gazetă ; sînt încă rare articolele care să dezvăluie cu competenţă şi aprofundat cauzele deficienţelor din activitatea întreprinderii. Trebuie depăşit stadiul actual cînd în multe gazete critica nu trece de un anumit nivel al responsabilităţilor (de regulă maistrul şi şeful de echipă), cînd neajunsurile sunt justificate prin cauze obiective. Unul din aspectele care ar merita să fie luat cu precădere în consideraţie, şi care derivă din modul cum este înţeleasă şi realizată cerinţa combativităţii, este cel al conţinutului de idei al articolelor. Introducerile lungi, frazele generale, afirmaţiile neargumentate, concluziile superficiale duc la o publicistică ştearsă, fără ecou, la articole, eufemistic vorbind, de serviciu , apar, pe spaţii mari, relatări despre şedinţe, consfătuiri, dezbateri, care nu sunt decit autentice procese verbale, lipsite de inedit, de nerv publicistic, fade, şablon. Simpla semnalare a deficienţelor, nu întotdeauna cele esenţiale, prezentarea nudă a faptelor, neînsoţită de poziţia redacţiei, tonul călduţ al unor articole semnate de conducători ai întreprinderilor, lipsa de adresă directă, sunt cîteva din tarele articolelor pretins critice care mai apar în presa de uzină. A critica neajunsurile implică, evident, o mare răspundere din partea redacţiei. Se cere multă grijă, principialitate, discernămînt, spirit analitic, argumente de necontestat, într-un cuvînt, eforturi în plus. Gazeta de uzină însă este beneficiara unor condiţii speciale (contactul nemijlocit, diurn cu realităţile întreprinderii, cunoaşterea care rezultă sau ar trebui să rezulte din acest contact), care îi permit să realizeze aceste deziderate. Dacă aceasta nu se întîmplă întotdeauna, cauzele trebuie căutate, după părerea mea, atît în greutăţile pe care conducerile unor întreprinderi le creează gazetei (la Combinatul siderurgic din Hunedoara s-a interzis accesul redactorilor la datele statistice din anumite secţii !), în modul mai mult sau mai puţin violent în care reacţionează la critică unele cadre cu funcţii de conducere în întreprinderi, cît şi în teama unor redactori privind consecinţele ce ar decurge din apariţia articolului critic. Este evident că deficienţele semnalate reflectă nivelul îndrumării gazetelor de uzină de către organele de partid din întreprinderi. Orientarea tematică, sprijinirea eforturilor redacţiilor de a ridica eficacitatea şi prestigiul gazetei constituie îndatoriri importante ale comitetelor de partid care editează asemenea publicaţii. Aş menţiona, de asemenea, cîştigul pe care l-ar realiza presa de uzină pe planul îmbunătăţirii conţinutului şi nivelului publicistic dacă Uniunea Ziariştilor ar veni în întîmpinarea dorinţei legitime a redactorilor acestor publicaţii de a-şi îmbogăţi şi perfecţiona cunoştinţele profesionale. Complexitatea problemelor care stau în faţa întreprinderilor şi şantierelor, organizaţiilor de partid şi sindicat, cerinţele noi pe plan spiritual ale oamenilor muncii cer din partea gazetelor de uzină eforturi sporite, pentru a răspunde sarcinilor pe care partidul le pune în faţa presei. Adrian JURCA Gravele consecinţe ale nerespectării regulilor de circulaţie O femeie din Tîrnăveni, Osvat Elisabeta, aştepta ca vînzătoarea unui chioşc de legume şi fructe să-i cîntărească produsele cumpărate. în acest timp, şoferul loan Bleahu, conducînd o maşină de mare greutate — autobasculanta nr. 31- MS-896, a comis o gravă infracţiune : circulînd cu viteză excesivă, s-a angajat în depăşirea unui autocamion care, la rîndul lui, depăşea o căruţă cu fîn. (Aşa numita triplare a circulaţiei — act iresponsabil, cu urmări tragice). Ne mai puţind frîna, autobasculanta a ajuns pe partea stingă a drumului şi a ucis femeia care se afla în faţa chioşcului.In fotografia de sus se văd doar stricăciunile pricinuite chioşcului şi locul unde a ajuns autobasculanta. In fotografia de jos, luată cu prilejul reconstituirii, se vede clar cum s-a produs „triplarea" şi locul unde se afla femeia). Urmarea acestui accident : o familie îndoliată, alta rămasă fără sprijinitorul ei, care-şi ispăşeşte pedeapsa, pagube materiale. Asemenea accidente cu urmări tragice sunt consecinţe directe ale nerespectării regulilor de circulaţie, menite tocmai să asigure securitatea persoanelor, autovehiculelor şi bunurilor transportate. Imaginile alăturate avertizează pe cei ce urcă la volan asupra pericolului la care se expun ei înşişi şi pe alţii, cînd încalcă aceste reguli. Ele avertizează, totodată, organele de control al circulaţiei, conducerile întreprinderilor (autobasculanta nr. 31-MS-896 aparţine autobazei Tîrnăveni) că au datoria să se ocupe permanent de instruirea şoferilor, să nu tolereze nici o încălcare a regulilor de circulaţie, de întreţinere şi folosire a maşinilor. SONTEIA — vineri 1 septembrie 1967 UN MILITANT DE SEAMA AL MIŞCĂRII MUNCITOREŞTI DIN ROMÂNIA în rândurile luptătorilor revoluţionari care şi-au închinat viaţa cauzei libertăţii şi fericirii poporului român, victoriei socialismului se înscrie şi numele lui Iosif Rangheţ, militant de frunte al mişcării muncitoreşti din ţara noastră, de la a cărui moarte se împlinesc azi 15 ani. S-a născut la 7 august 1904, în satul Olari (judeţul Arad), într-o familie de ţărani săraci. După moartea tatălui său, este nevoit să-şi cîştige singur existenţa. Pleacă la Arad unde intră ca ucenic la diferite ateliere, calificîndu-se ca muncitor pantofar. Viaţa grea a muncitorilor în mijlocul cărora trăia şi de care se simţea legat prin toată fiinţa sa i-a aprins în suflet flacăra luptei pentru înlăturarea nedreptăţilor sociale. La o vîrstă fragedă ia contact cu muncitorii înaintaţi din Arad care-i îndrumă în lupta revoluţionară. In tumultul evenimentelor acelor ani, care au culminat cu crearea Partidului Comunist Român, tînărul Rangheţ cunoaşte pe comunişti şi se alătură luptei lor. In cadrul mişcării sindicale din Arad, el activează pentru mobilizarea muncitorilor la puternice acţiuni revendicative, pentru făurirea unităţii mişcării sindicale. Iubit şi preţuit de muncitori, este ales în 1926 în comitetul sindical al pielarilor. Ia parte la Congresul de la Timişoara al sindicatelor unitare din 1929. Anul 1930 marchează un moment de răscruce în întreaga sa viaţă şi activitate, este primit în rîndurile membrilor Partidului Comunist Român, încadrat în marea familie a comuniştilor, Iosif Rangheţ militează neobosit pentru întărirea legăturilor partidului cu masele, pentru creşterea influenţei partidului comunist în rîndurile muncitorimii, ţărănimii şi ale celorlalte categorii şi pături sociale. In anii de adinei frămîntâri revoluţionare din timpul crizei economice (1929—1933), Iosif Rangheţ, bun organizator, îşi aduce contribuţia la desfăşurarea unor puternice acţiuni iniţiate de ,partid. Astfel, în vara anului 1932 participă activ la organizarea grevei muncitorilor din industria de încălţăminte din Oradea, care a fost încununată de succes, însufleţit de idealurile poporului muncitor, de credinţa nestrămutată în dreptatea cauzei pentru care lupta, el îndeplineşte cu conştiinciozitate o serie de sarcini de mare răspundere încredinţate de partid: membru al Comitetului judeţean Arad al P.C.R., secretar al Comitetului judeţean de partid Oradea, secretar al Comitetului regional Cluj şi apoi al comitetelor regionale Banat şi Valea Jiului ale P.C.R. Influenţa marilor bătălii revoluţionare din anii crizei economice, mai ales a luptelor muncitorilor ceferişti şi petrolişti din ianuariefebruarie 1933 organizate şi conduse de partidul comunist, s-a resimţit în toate straturile maselor muncitoare de la oraşe şi sate, constituind un puternic imbold pentru desfăşurarea luptelor muncitoreşti din anii următori. Astfel, în anul 1934, P.C.R. a organizat o serie de acţiuni şi lupte ale muncitorilor forestieri şi ţăranilor din Valea Mureşului, Valea Ghimeşului şi din alte locuri. Comitetul regional P.C.R. Cluj, al cărui secretar era Iosif Rangheţ, a avut sarcina ca, ţinînd seama de formele, metodele, lozincile tactice elaborate de partid, să găsească cele mai potrivite mijloace pentru a face cît mai eficace ridicarea la luptă a maselor de ţărani români şi maghiari. Folosind din plin posibilităţile de acţiune legală ale MADOSZ-ului, răscoala ţărănimii din Valea Ghimeşului a fost temeinic pregătită, desfăşurîndu-se cu deosebită vigoare. In anii dictaturii militare fasciste şi ai războiului antisovietic, cînd P.C.R. organiza lupta poporului român împotriva hitlerismului, pentru ieşireaRomâniei din război, pentru apărarea independenţei naţionale şi instaurarea unui regim democratic, Iosif Rangheţ a participat cu curaj la organizarea unor acţiuni de sabotare a războiului, în 1943 este cooptat în Secretariatul C. C. al P.C.R. Munceşte asiduu pentru transpunerea în viaţă a liniei strategice şi tactice elaborate de P.C.R. în vederea răsturnării dictaturii militare fasciste şi întoarcerii armelor împotriva Germaniei fasciste. Din însărcinarea activului de partid, el a participat, alături de tovarăşii: Constantin Pîrvulescu şi Emil Bodnaraş, la asigurarea conducerii operative a acţiunilor P.C.R. pentru realizarea sarcinilor legate de înfăptuirea insurecţiei armate din august 1944. Iosif Rangheţ participă la Conferinţa naţională a P.C.R. din octombrie 1945, fiind ales membru al C.C. al P.C.R. Timp de cîţiva ani munceşte în funcţia de şef al direcţiei cadrelor a C.C. al P.C.R. La congresul din februarie 1948 este ales membru supleant al Biroului Politic al C.C. al P.C.R. Deşi cu sănătatea grav zdruncinată, el a muncit neobosit pentru înfăptuirea programului elaborat de P.C.R. de construire a socialismului în patria noastră. Moare la 1 septembrie 1952. Amintirea lui Iosif Rangheţ, ca şi a tuturor celorlalţi militanţi de frunte ai partidului nostru, va rămîne neştearsă în inimile poporului român. Viaţa lor constituie o pildă de înaltă principialitate ,comunistă, de luptă plină de abnegaţie pentru libertatea şi fericirea patriei noastre. Virgil SMIRCEA cercetător la Institutul de studii istorice şi social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R. 15 ani de la moartea lui Iosif Rangheţ Soarta cererilor depuse la ghişeu (Urmare din pag. I) In multe din cazurile ce ar mai putea fi amintite, însăşi existenţa celor în cauză depinde de spiritul de răspundere, am spune chiar de omenia funcţionarilor acestui serviciu. Din păcate, aici se văd dosarele, hîrtiile şi nu în suficientă măsură oamenii. O dovadă în plus : 14 dosare, din care lipseşte cîte un act, aşteaptă de săptămîni şi luni întregi — ce credeţi ? — dactilografierea deciziei de respingere, din care petiţionarii să afle cu ce mai trebuie să-şi completeze dosarele spre a putea primi pensia ! Este o situaţie revoltătoare, care aduce pe prim plan problema organizării, problemă-cheie în toate sectoarele, în toate instituţiile care lucrează cu publicul. Cum este privită soluţionarea ei la Sfatul popular al oraşului Tg. Jiu ? Cadre cu munci de răspundere din comitetul executiv ne-au dat asigurări că, pentru bunul mers al oficiului în condiţiile creşterii substanţiale a volumului de muncă în urma noilor reglementări privind regimul de pensionare, au fost luate măsuri speciale, mai ales în ce priveşte transferarea de funcţionari din alte servicii. In fapt însă, ce s-a făcut ? în locul unei dactilografe. Indispensabilă pentru dactilografierea operativă a deciziilor de pensionare, a fost dată oficiului o... statisticians. Cum vede lucrurile conducerea sfatului popular ? Tov. Ion Ungurici, președintele comitetului executiv, ne-a spus : „Cauzele situaţiei pe care aţi găsit-o la Oficiul de prevederi sociale sînt şi obiective, şi subiective. După cît socotesc, o mare parte din vină revine însuşi comitetului executiv, care n-a avut în atenţie organizarea ireproşabilă a acestui sector atît de important. Vom căuta ca în cel mai scurt timp să punem lucrurile la punct, desfăşurînd totodată o muncă susţinută pentru educarea acelor funcţionari care par să nu fi înţeles un adevăr elementar : că munca la ghişeu este o muncă vie, cu oamenii, care cere nu numai înţelegere şi pricepere, dar şi dăruire, conştiinciozitate, solicitudine...“ Tovarăşul Unguriei are perfectă dreptate, dovedind, o dată mai mult, că tovarăşii din conducerea statului ştiu bine cum ar trebui să fie. Dar ce folos că ştiu, de vreme ce nu se iau măsuri de aplicare a principiilor teoretice în sfera activităţii practice ? Iată-ne şi la Notariatul de stat, verigă cu rol hotărîtor în rezolvarea unei multitudini de cereri şi dosare în diverse servicii ale sfatului popular. Ţinînd seama de rolul acestei verigi, ar fi fost de aşteptat ca organizarea ei să fi preocupat pe cineva. Cînd colo... ...E aproape de sfîrşitul programului şi pe sală e încă lume multă — femei cu copii în braţe, oameni mai tineri şi mai vîrstnici. Mulţi veniţi de departe aşteaptă de ceasuri întregi legalizarea unui act. Unii au fost şi cu o zi înainte. — Legalizarea unui act n-ar trebui să dureze mai mult de 3 minute, ne-a spus notarul Florea Dumitrescu. Nu stăm însă prea bine cu organizarea. De pildă, şi în domeniul activităţii succesorale avem cereri nerezolvate cu lunile. Amenajarea unei săli pentru dezbaterile succesorale (ca să nu ne mai ducem la tribunal), desemnarea unui om care să se ocupe în exclusivitate de această activitate (nu ca acum, cînd acest lucru se face în răgazul dintre două acte notariale), fixarea mai multor ore de lucru cu publicul — iată numai cîteva din măsurile care ar putea duce la îmbunătăţirea activităţii. Există piedici în traducerea în viaţă a propunerilor . Opreşte cineva notariatul să stabilească atltea ore cîte ar fi necesare ca publicul să fie servit operativ, ca să nu se rupă atîta din timpul cetăţenilor ? Greu de crezut ! Tergiversarea eliberării unor acte, pierderile de timp şi eforturile inutile nu au drept cauză numai slaba organizare a unei instituţii sau a alteia, ci şi faptul că pe alocuri — după cum am avut prilejul să ne convingem — nu e privită cu toată răspunderea încadrarea serviciilor care lucrează cu publicul cu funcţionari competenţi, de o calificare corespunzătoare. La arhivele de stat, filiala Tg. Jiu, ne-am oprit un timp mai îndelungat. Şi aceasta dintr-un motiv bine întemeiat : de la începutul anului şi pînă la 22 august, la această filială au fost depuse 510 cereri pentru eliberarea a diferite dovezi. Dintre acestea, abia jumătate au fost rezolvate în termenul legal; 250 de cereri sunt restante. — Fără îndoială, avem şi lipsuri, ne-a spus C. Stănoiu, şeful filialei, dar să se recunoască şi faptul că munca noastră e grea. — Vă referiţi la partea de cercetare a cazurilor... — Intr-adevăr, ştiţi cît durează pînă să găseşti un om prin bîrţoagele acestea ? Chiar şi o săptămînă. Şi timpul nu stă pe loc, aşa că parte din cereri mai sar peste termen. Noi avem doar 2 oameni; ne-ar mai trebui unul... Faptul că şi alte filiale similare ale arhivelor de stat lucrează cu doi cercetători, dar fără să înregistreze restanţe, ne-a făcut să insistăm. — Totuşi, nu e prea mult o săptămînă pentru o cercetare ? Aici tov. Stănoiu a închis ochii pe jumătate şi ne-a spus „strict confidenţial“ ! „Unul din „cercetători“, Ilie Vonica, e de fapt... paznicul filialei“. Să ne mai mire faptul că actele se găsesc greu, că cetăţenii sunt lăsaţi să aştepte pînă li se urăşte, fiind lezate interese importante ? Asemenea fapte impun să accentuăm din nou asupra răspunderii ce revine tuturor conducătorilor de instituţii şi unităţi care vin în contact cu publicul sau rezolvă cereri ale cetăţenilor, de a organiza ireproşabil aceste servicii. Prin organizare înţelegem toate măsurile care ţin de : încadrarea respectivelor servicii cu cadre calificate, cu oameni de înaltă fiinţă şi competenţă, care pot să soluţioneze problemele şi ştiu să se poarte şi să discute în mod civilizat ; stabilirea unor programe capabile să răspundă cerinţelor masei solicitanţilor ; exercitarea unui control sistematic asupra modului de rezolvare a cererilor etc. Căci gradul de preocupare şi exigenţă a conducerii instituţiei se va răsfrînge neîndoios şi în modul cel mai direct asupra fiecărui funcţionar din subordine, asupra raportului cetăţean-ghişeu. S-a discutat şi se discută mult, în ultima vreme, despre raţionalizarea şi perfecţionarea muncii în aparatul de stat. Sensul unor asemenea măsuri nu poate fi văzut decît în organizarea ireproşabilă a tuturor verigilor, a întregului lanţ. Aşa cum s-a văzut, bunăoară, în cazul oraşului Tg. Jiu, răspundem direct pentru nerezolvarea multor cereri revin unor instituţii locale. Aceasta nu absolvă însă nici conducerile unor instituţii craiovene, ale unora centrale sau din alte oraşe, de partea lor de vină, dacă prin tărăgănarea lor au provocat întîrzieri celor ce se adresează la Tg. Jiu. Aşadar, concluzia e una singură : raporturile dintre instituţii şi cetăţeni trebuie să fie caracterizate, fără excepţie, prin solicitudine, înţelegere, operativitate, prin toate acele atribute pee care conducerea de partid şi de stat le impune acestor sectoare atît de importante ale vieţii sociale.