Scînteia, februarie 1968 (Anul 37, nr. 7600-7628)

1968-02-01 / nr. 7600

PAGINA 2 35 de ani de la luptele muncitorilor petrolişti din ianuarie - februarie 1933 „NE-AM RIDICA­T, TOŢI CA UNUL, In apărarea drepturilor Şl LIBERTĂŢILOR MUNCITOREŞTI11 Zilele furtunoase din iama Iul 1932—1933, cînd alături de alte detaşamente ale clasei muncitoare, ne-am ridicat şi noi, petroliştii din Valea Prahovei, la luptă hotărîtă pentru o viaţă mai bună, ne stăruie încă vii, proaspete în amintire, deşi aţi trecut de atunci trei decenii şi jumătate. întreaga ţară era străbătută în acei ani ai crizei economice de valul unor puternice acţiuni re­vendicative — cum au fost luptele minerilor de la Lupeni din 1929, acţiunile greviste şi demonstraţiile muncitorilor metalurgişti, cefe­rişti, textilişti, portuari desfăşura­te de-a lungul anilor 1931, 1932, 1933 — care vădeau hotărîrea unor largi pături populare, în frunte cu clasa muncitoare, de a se împo­trivi politicii cercurilor conducă­toare burghezo-moşiereşti de a arunca greutăţile crizei pe spina­rea maselor muncitoare. Lucram pe atunci — primul din­tre semnatarii acestor rînduri ca laborant, celălalt ca strungar — la „Astra — Română“ — Ploieşti, în acel timp una din cele mai mari rafinării ale ţării. Aici, peste 3 000 de petrolişti prelucram „aurul negru“ care pentru magnaţii trus­turilor şi societăţilor petroliere străine se transforma în aur curat, strălucitor, dar pentru noi, mun­citorii şi familiile noastre, nu con­stituia decît un mijloc de exploa­tare cruntă. Ne amintim că stăpînul suprem al trustului petrolifer „Royal Dutch Schell“ — Henry Deterding — a făcut o vizită în ţara noastră, prilej cu care a inspectat şi rafi­năria „Astra­ Română“, ce apar­ţinea acelui trust Multe milioane de lei s-au cheltuit atunci, cu pre­gătirile de primire a acestui rege neîncoronat al petrolului. După plecarea lui, au urmat — în majo­ritatea rafinăriilor şi schelelor pe­trolifere din Valea Prahovei — concedieri reduceri de salarii, cu tot cortegiul de suferinţe pe care aceste măsuri le aduceau în fami­liile muncitoreşti. Urmările crizei e^nsgmice care bîntuia lumea ca-' pnaliâtâ se făceau simţite cu pii­­tfjjp^.si. în ţara noastră La porţile marilor întreprinderi ploieştene se strîngeau, în acele zile ge­roase de la sfîrşitul lui ianua­rie 1933, sute şi sute de şo­meri. în fiecare seară erau aştep­taţi acasă cu înfrigurare de către familiile lor înfometate, care nu­treau speranţa că, în sfîrşit, vor fi găsit ceva de lucru. în acelaşi timp, preţurile creşteau vertiginos, scum­­petea de pe piaţă nu-ţi permitea să te mai atingi de carne, unt, lapte. Viaţa era insuportabilă. Această stare de lucruri accen­tua starea de adîncă nemul­ţumire şi revoltă în rîndurile muncitorilor Partidul comunist a fost acela care ne-a arătat cu claritate că, pentru a ţine piept ofensivei patronilor care voiau să iasă din criză pe spinarea munci­torilor, era absolut necesar să ne organizăm. In acele zile de puter­nic avînt revoluţionar, tot mai mulţi petrolişti conştienţi cereau să fie primiţi în partid. Atunci ne-am încadrat şi noi în celula de la „Astra­ Română“ Noi celule au luat fiinţă la „Româno-Americana“, „Orion“, în întreprinderile din Moreni, Cîmpina, Tîrgovişte, în schelele Floreşti, Ochiuri, Gura Ocniţei, Runcu, Ceptura , se în­tăreau organizaţiile U.T.C. Partidul îi orienta pe comunişti să găsească noi forme, mai cuprin­zătoare de luptă. Ieşind din cadrul îngust al muncii strict ilegale de pînă atunci, comuniştii au început să activeze în sindicatele socialist­e independente şi social-demo­­crate, care fiinţau legal, să parti­cipe şi să ia cuvîntul la adunările muncitoreşti în spiritul frontului unic de luptă. La „Casa Poporului“ din Ploieşti, sediul sindicatului nostru, al petroliştilor, se ţineau lanţ întruniri în care dezbăteam problemele ce ne frămîntau. Din nevoia de a se realiza unita­tea de acţiune a muncitorilor, indi­ferent de apartenenţa lor politică, s-a născut şi forma organizatorică cea mai potrivită pentru condiţii­le de atunci : comitetele de acţiune. Reprezentînd masa largă a munci­torilor, ele erau alese în adunări deschise, la locul de muncă, pe ateliere, secţii sau întreprinderi. La noi, la „Astra­ Română“, de pildă, am fost aleşi în comitetul de ac­ţiune 82 de muncitori — comunişti, social-democraţi, socialişti-indepen­­denţi şi fără de partid. Comitete a­­semănătoare au fost constituite şi la „Orion“, „Concordia“, „Unirea“, „Feroemail“, „Dorobanţul“, „Stea­ua Română“, în întreprinderile şi schelele din Cîmpina, Moreni, Băicoi etc. Această largă acţiune a fost încununată prin marea aduna­re din sala „Elisée“ din centrul Ploieştiului, în timpul căreia, în­­tr-o atmosferă de înaltă combati­vitate, a fost ales comitetul de ac­ţiune din Valea Prahovei, care avea menirea să coordoneze activitatea tuturor comitetelor de acţiune din întreprinderi. Rolul conducător al acţiunilor revoluţionare din Valea Prahovei l-a avut comitetul judeţean al P.C.R., care s-a sprijinit pe activi­tatea organizaţiilor sindicale şi a comitetelor de acţiune locale Printre cei care au luat parte la conducerea luptelor petroliştilor au fost: Gheorghe Vasilichi, secre­tarul comitetului judeţean al par­tidului comunist, Tănase Avra­­mescu, Constantin Nicolaescu, Constantin Mănescu, Mihail Mora­­ru şi alţii. In acel sfîrşit de ianuarie 1933, aflam zilnic veşti despre noi ac­ţiuni de luptă ale muncitorilor me­talurgişti, ceferişti, minieri, texti­lişti, precum şi despre puternicele manifestări revendicative ale in­telectualilor, funcţionarilor, şome­rilor, ţăranilor, loviţi şi ei de criză. Aceasta ne sporea curajul, ne în­tărea hotărîrea de a continua lupta. Ziua de 30 ianuarie a însemnat un moment de vîrf al acţiunilor noastre. încercarea de a com­edia noi muncitori şi nerespectarea contractului colectiv de muncă de către administraţia rafină­riei au determinat comitetul de acţiune să declanşeze o grevă de protest. Masa petroliştilor ra­finăriei s-a adunat în faţa biroului central. Directorul a refuzat să stea de vorbă cu delegaţia aleasă de noi. Dar la îndemnul comuniş­tilor, greviştii nu s-au dat bătuţi, hotărînd să continue lupta. Nume­roşi agitatori îmbărbătau masa gre­viştilor. Pichete de grevă au fost instalate în locurile cheie ale ra­finăriei Uzina electrică şi centrala telefonică au fost ocupate de mun­citori. Curînd, în faţa rafinăriei s-au adunat o mare de oameni — mun­citorii , din întreprinderile apro­piate, populaţia cartierelor din împrejurimi, numeroşi ţărani din comunele Tătărani şi Bărcăneşti. Detaşamentele de poliţie şi armată sosite în grabă la chemarea direc­ţiei n-au putut pătrunde în in­cinta rafinăriei, aflate ferm sub controlul nostru In faţa intran­sigenţei muncitoreşti, direcţia ra­finăriei s-a văzut constrînsă să dea o declaraţie prin care se angaja să reprimească la lucru muncitorii concediaţi şi să respecte prevede­rile contractului colectiv. Succesul grevei de la „Astra­ Română“ a dovedit petroliştilor din întreaga Vale a Prahovei că acţio­­nînd uniţi şi organizat pot im­pune patronilor cererile lor le­gitime, încurajaţi de această vic­torie şi de creşterea în întreaga ţară a valului luptelor greviste ale muncitorilor ceferişti, în ziua de 1 februarie 1933 muncitorii de la rafinăria „Româno-Americana“ au declarat şi ei grevă. La semnalul lor, sirenele celorlalte întreprin­deri din Ploieşti au răspuns înde­lung, în semn de deplină solidari­tate. Această grevă a îmbrăcat forme deosebit de ascuţite. Guver­nul a mobilizat puternice forţe de represiune care au ocupat rafină­ria şi i-au arestat abuziv şi prin vicleşug pe delegaţii muncitorilor chemaţi la direcţie pentru tratative. Printre cei arestaţi se aflau şi re­prezentanţi ai muncitorilor din alte rafinării, veniţi aici pentru a-i sprijini pe grevişti La vestea aces­tor arestări, un val de indignare a cuprins întreaga muncitorime a Ploieştiului. Coloane compacte de muncitori din toate întreprinderile oraşului se îndreptau în grabă spre „Româno-Americana" pentru a da ajutor tovarăşilor lor asediaţi în in­cinta rafinăriei. Coloana noastră, a celor de la „Astra­ Română“, s-a contopit cu altele, venite de la „Orion“, „Unirea“ şi „Standard“. In drum, aproape de bariera oraşului, coloanele au întîlnit camioanele cu muncitori arestaţi, ce erau trans­portaţi la Ploieşti, şi au încercat să-i elibereze. S-au produs ciocniri violente. Unii jandarmi au fost de­zarmaţi. Răspîndindu-se ştirea că aresta­ţii au fost duşi la chestura poli­ţiei, coloanele de muncitori s-au îndreptat spre centrul oraşului, în drum ni s-au alăturat munci­tori cizmari, tăbăcari precum şi mari grupuri de şomeri. Localul chesturii, deşi apărat de toate for­ţele de care dispunea garnizoana oraşului — poliţie, siguranţă, jan­darmerie, armată şi pompieri — a fost pur şi simplu asediat de populaţia muncitoare a oraşului. Copleşiţi, ofiţerii au dat ordine de retragere. In faţa puternicei pre­siuni a muncitorilor, autorităţile din Ploieşti au fost nevoite să-i elibe­reze pe toţi delegaţii arestaţi. In­tr-un entuziasm de nedescris, tova­răşii noştri au fost purtaţi pe braţe spre statuia Libertăţii din centrul oraşului unde a avut loc un impre­sionant miting. Pînă seara tîrziu, coloanele de muncitori, scandînd lo­zinci şi intonînd cîntece revolu­ţionare, au demonstrat pe străzi. A doua zi, autorităţile, îngrijo­rate de amploarea luptelor greviste, au masat în centrul oraşului jan­darmi pedeştri aduşi din alte gar­nizoane. Rafinăriile au fost ocu­pate de armată, care primise pu­ternice întăriri de la Braşov, Bu­zău, Rîmnicu Sărat şi Tîrgovişte, în rafinăria „Astra­ Română", de pildă, la fiecare încrucişare de dru­muri erau postate cuiburi de mi­traliere. La 4 februarie 1933, parlamentul burghez a votat legea introducerii stării de asediu în principalele cen­tre muncitoreşti. A urmat un val de arestări în rîndul muncitorilor din toată ţara, sute de militanţi co­munişti şi activişti sindicali au fost întemniţaţi. Peste cîteva zile, măsurile de reprimare s-au înăsprit şi mai mult. Am aflat curînd şi cauza, în­­fruntînd cu eroism forţele repre­sive ale guvernului burghez, mun­citorii ceferişti din Bucureşti, Iaşi, Cluj precum şi din alte centre fe­roviare declanşaseră hotărîte acţi­uni greviste, acţiuni ce au culminat cu puternica grevă de la Griviţa din 15—16 februarie 1933. ★ In marea carte a istoriei prole­tariatului din ţara noastră, luptele muncitorilor petrolişti din ianua­rie — februarie 1933 vor rămîne înscrise pentru totdeauna ca înăl­ţătoare pagini de eroism muncito­resc. Alături de ceferişti şi de alte detaşamente înaintate ale clasei noastre muncitoare, muncitorimea petrolistă a demonstrat înalta sa combativitate şi conşti­nţă patrioti­că, devotamentul nemărginit faţă de cauza întregului popor muncitor. Din rîndul luptătorilor grevişti s-au ridicat cadre comuniste legate strîns de mase, pe care le-au con­dus cu pricepere şi curaj la dîrze acţiuni. Unele slăbiciuni şi deficienţe or­ganizatorice au împiedicat creşte­rea şi mai mult în amploare a ac­ţiunilor greviste, întinderea lor în întreg bazinul petrolifer al Văii Prahovei. Cu toate acestea, luptele munci­torilor petrolişti au furnizat parti­dului comunist o preţioasă expe­rienţă revoluţionară, au ilustrat combativitatea unuia din cele mai înaintate detaşamente ale proleta­riatului, înscriind minunate tradi­ţii de luptă muncitorească, tradiţii care îşi găsesc azi o strălucită con­tinuare în eforturile clasei munci­toare, ale întregului popor pentru desăvîrşirea construcţiei socialiste în patria noastră, de Ion ŢIBULEAC şi Badea OPREA Se împlinesc 35 de ani de la luptele muncitorilor petrolişti din ia­­nuarie-februarie 1933, care au înscris o pagina luminoasă în isto­ria luptelor revoluţionare ale proletariatului din ţara noastră îm­preună cu luptele ceferiştilor desfăşurate în această perioadă, ele au constituit punctul culminant în şirul marilor bătălii revoluţionare purtate în anii 1929—1933 de clasa muncitoare din ţara noastră, sub conducerea Partidului Comunist Român, împotriva pericolului Fascist, pentru drepturi economice şi politice, pentru apărarea inde­­pendenţei şi suveranităţii naţionale „Luptele de clasă din perioada crizei economice, şi mai ales luptele din ianuarie — februarie 1933 — sublinia tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU — au constituit un moment de o deosebită importanţă în istoria mişcării noastre mun­citoreşti, au avut o profundă înrîurire asupra vieţii politice şi so­ciale din România. Ele au dat o puternică lovitură claselor ex­ploatatoare, au frînat ofensiva capitalului împotriva drepturilor economice şi politice ale oamenilor muncii". Redăm mai jos amintirile unor participanţi la luptele muncitori­lor petrolişti din iarna anului 1933. (Urmare din pag. I) multă vreme. Motivul pen­tru care nu se repară ? Lipsa unor rulmenţi ! (Sîntem convinşi că cele două fabrici de rulmenţi ar fi indignate auzind această afirmaţie). Execu­tantul acestei lucrări este Trustul de construcţii şi montaje miniere. La sesi­zările I.G.C.­Motru, sfatul popular regional, în loc să ia măsuri energice pentru repunerea în funcţiune a staţiei, a instalat o staţie provizorie, care nu rezolvă nimic şi mai mult încurcă lucrurile. Din relatările cetăţenilor şi ale specialiştilor au re­ieşit şi alte deficienţe care provoacă risipă de energie calorică , lipsa a încă două pompe la uzina termică, promise dar neprimite, care să intensifice circula­ţia apei fierbinţi, existenţa unor instalaţii înfundate prin blocuri, rămase ne­curăţate de pe urma cons­tructorului (T.R.C.-Olte­nia). Pe lîngă toate acestea, după cum ni s-a explicat la întreprinderea minieră, la conducta termică a oraşului s-au cuplat, fără nici o aprobare, şi alţi consumatori. Unul dintre ei este T.R.C.O. Cu alte cuvinte, se ard zeci de tone de cărbuni zilnic pen­tru încălzirea apei mur­dare şi a pămîntului de sub oraş. Pe lîngă deficienţele evi­dente de proiectare şi con­strucţie semnalate, proasta încălzire a oraşului se da­­toreşte şi nerespectării normelor de funcţionare a punctelor termice. „In oraş există 31 de puncte termice care trebuie în permanenţă supravegheate , ne-a spus tovarăşul Gheorghe Dumi­tru, inginer şef la între­prinderea minieră. I.G C. are însă numai 17 instala­tori, nici măcar unul de fiecare punct. Şi astfel se întîmplă deseori ca unul sau altul din punctele ter­mice să fie închise deoarece instalatorul a fost chemat să facă o reparaţie urgentă în vreun bloc, în aseme­nea condiţii, la ce mai foloseşte aparatura de urmărire şi de reglare cu care sunt înzestrate punc­tele termice?“. Interesant de reţinut că aceste deficienţe grave puteau fi prevenite. La 9 noiembrie 1967, comisia economică a comitetului regional de partid, împre­ună cu organele locale de partid, sfatul popular re­gional, constructori şi proiectanţi, întreprinderea minieră Motru au analizat în ce măsură oraşul e pre­gătit pentru iarnă. S-a în­cheiat o minută, în care erau enunţate foarte suc­cint obligaţiile ce reveneau fiecărei întreprinderi sau instituţii în această direc­ţie, precum şi scadenţa în­deplinirii lor. Deşi terme­nele au trecut de mult, cea mai mare parte a obiecti­velor au rămas neîndepli­­nite. Semnatarii minutei au petrecut un vesel revelion în apartamentele lor din Craiova, uitînd cu totul de obligaţiile pe care şi le-au asumat. Şi alte cîteva probleme. Pare de necrezut, dar o mare parte a oraşului se află încă sub semnul pro­vizoratului. Din cele 25 de blocuri, din care unele sunt locuite de peste doi ani, doar la 4 s-a făcut recepţia definitivă. Trustul regional de construcţii Oltenia n-a găsit mijloacele şi răgazul să facă remedierile nece­sare pentru a se prezenta în faţa examenului pe ca­­re-l constituie o asemenea recepţie. Situaţia are însă consecinţe grave, din pă­cate numai pentru locatari. Se ştie că în anul de ga­ranţie, constructorul este obligat să facă eventualele reparaţii, inclusiv cele ale instalaţiei de încălzire. Blocurile nefiind definitiv predate beneficiarului, nu se ştie exact în sarcina cui cad aceste reparaţii. Dar şi conducerea T.R.C. Olte­nia a petrecut un an nou fără griji... Şi pentru că tot porni­sem pe panta explicaţiilor, ne-am gîndit să cerem şi o explicaţie „de ansamblu“, o explicaţie a tuturor ex­plicaţiilor primite. în acest scop am făcut o vizită to­varăşului Gabriel Ciupa­­gea, vicepreşedinte al Sfatului popular regional Oltenia, care răspunde atît de activitatea întreprinde­rilor de construcţii, cît şi a celor de gospodărie comu­nală. I-am povestit toate cele văzute şi auzite la Motru. Dînsul ne-a ascultat cu cea mai mare atenţie şi cu... surprindere. Am izbutit chiar să-i trezim indignarea, urmată ime­diat de o scuză : „Nu am primit sesizări în acest sens. Dar dacă este aşa, e o lipsă a noastră..." Intr-adevăr, tovarăşul vicepreşedinte a iniţiat imediat cîteva acţiuni care să ducă la depistarea şi remedierea rapidă a defi­cienţelor semnalate. Spe­răm ca măcar acum tără­gănările peste orice limită, neglijenţa şi lipsa de răs­pundere să-şi primească replica cuvenită. La începutul acestor rînduri spuneam că au fost mai multe sesizările care ne-au adus la Motru. Una dintre acestea se referea la transportul minerilor spre mine şi de acolo îna­poi, precum şi la trans­portul orăşenesc. — In multe privinţe — ne spunea tovarășul Cornel Bălăcui, directorul general al întreprinderii miniere Motru — socotim rezolvată problema transportului mi­nerilor. Există 18 trasee între comunele învecinate și mine, deservite de au­tobuzele D.R.T.A. Ar fi însă necesar ca graficul­­orar de parcurs să fie respectat mai cu stricteţe, ca mijloacele de transport să fie mai intens folosite, şi, pe cît posibil, comple­tate. Intrucît se întîmplă ca oamenii să rămînă pe traseu şi pînă cînd sîntem anunţaţi, pînă trimitem după ei maşinile întreprin­derii, trec ore bune de lu­cru, nemaivorbind de fap­tul că sunt nevoiţi să aştepte în frig. Totodată, se ridică problema minelor situate la distanţe mai mici de 5 km, care nu pot fi deser­vite de autobuzele D.R.T.A. Acestea s-ar cuveni să fie deservite de curse locale. Dar localitatea noastră, deşi a fost declarată oraş, nu are încă transport oră­şenesc. Foarte util ar fi şi un autobuz care să lege oraşul de gara însurăţei — situată la o depărtare de 4 km — unde se coboară pentru a se ajunge la Motru. La I.G.C. Motru aflăm că s-a întocmit un studiu cu privire la organizarea în aşteptarea atributelor urbanităţii transportului orăşenesc. Ar fi de dorit ca forurile lo­cale de resort să-i acorde o soluţionare grabnică. Un domeniu important al organizării vieţii într-un oraş este cel al comerţului, iar în scrisorile primite la redacţie, comerţul îşi avea partea sa. O notă bună pentru cei care se ocupă de aprovizionarea acestui orăşel : magazinele spa­ţioase şi luminoase oferă un sortiment bogat de mărfuri alimentare şi nea­limentare, frumos prezen­tate. Sunt însă şi unele observaţii de făcut. Prima şi cea mai importantă se referă la calitatea pîinii d,­e deseori cenuşie şi grea, la mare distanţă de pîinea rumenă şi pufoasă care iese din cuptoarele atîtor fa­brici. Pe de­asupra se vinde şi veche. „Aşa vine de la fabrică, ne explică vînză­­torii de la centrele de pîine. Se pare că fabrica din Broşteni, în special, stochează pîinea". In rafturile frumoaselor centre de pîine, în afară de produsele neîmbietoare de care aminteam, se gă­sesc prea puţine produse de panificaţie — cantitativ şi ca varietate. Pentru 1968, Ministerul Indus­triei Alimentare a pre­văzut construirea la Mo­tru a unei fabrici de pîine. Sfatul popular regional, executantul acestei lucrări, n-a primit nici pînă acum proiectul. Din această cauză, nu s-a putut pre­zenta la C.S.P. necesarul de materiale. Probabil s-a pierdut din vedere faptul că termenul de intrare în funcţiune este tot... 1968 ! In încheierea acestor în­semnări, o informaţie pre­ţioasă pentru reprezentan­ţii forurilor centrale şi lo­cale care ar avea intenţia să viziteze oraşul (în ve­derea luării unor măsuri) , şoseaua pînă la Motru este asfaltată... $­ In foarte bună stare de circulaţie... SClNTEIA — joi 1 februarie 1968 Se vor îmbunătăţi condiţiile de călătorie ale bucureşteanului cu mijloacele I.T.B.? Convorbire cu ing. Horia Iacob TEIUŞAN, directoi general al I.T.B. Zilnic cu vehicolele de transport in comun ale I.T.B. călătoresc circa 3 milioane de persoane. Nu totdeauna această călătorie se desfăşoară şi în condiţiile corespunzătoare , aglomeraţia în anu­mite ore ale zilei, aşteptările în staţii, uneori şi atitudinea persona­lului de deservire provoacă nemulţumiri justificate. Ce măsuri se iau pentru îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie cu mijloacele transportului in comun ? Cu această întrebare a început convorbi­rea noastră cu ing. HORIA IACOB TEIUȘAN, directorul general al întreprinderii. — In acest an transportul în comun al Capitalei va fi dotat cu peste 200 de noi autobuze de mare capacitate. Ele vor fi utilizate atît pentru spori­rea numărului de vehicole pe trasee­le existente, cît şi pentru înfiinţarea altor trasee. Acestea din urmă vor îmbunătăţi legăturile directe dintre diferitele cartiere, în special cele noi ale oraşului, scurtînd durata de călă­torie, înainte de definitivarea trasee­lor şi stabilirea celor mai avantajoa­se şi urgente variante se va efectua un sondaj al opiniei călătorilor. Tot în acest an vor fi date în folosinţă substaţiile electrice din Cotroceni şi Bd. Ion Şulea şi se va extinde capa­citatea substaţiei Militari. Ele vor permite sporirea numărului de vehi­cule — tramvaie şi troleibuze — pe­­liniile 13, 18, 19 şi 84, foarte aglome­rate în prezent. Prin intrarea în funcţiune a bazei de troleibuze din cartierul Sergent Niţu Vasile se vor îmbunătăţi condiţiile de între­ţinere şi reparare a troleibuzelor şi ca atare se va micşora numărul de­fectărilor pe traseu. — Este evident că în felul a­­cesta se creează premisele pen­tru îmbunătăţirea circulaţiei. Dar am dori să ne informaţi şi asupra măsurilor organizatori­ce care ar putea întregi efec­tele completării parcului de ve­hicole. — O importanţă deosebită are în această privinţă urmărirea pe cît posibil de către noi a respectării decalajului ororiilor de lucru ale diferitelor întreprinderi şi instituţii. Dacă în cursul vîrfului de diminea­ţă, în trei ore, între 5 şi 8 sînt tran­sportaţi circa 340 000 de călători, peste o sută de mii din aceştia (a­­proape 30 la sută) sunt transportaţi în jumătatea de oră dintre 6.30—7. Aceasta denotă că trebuie să cola­borăm mai strîns cu conducerile de întreprinderi şi instituţii astfel încît decalările de orarii să fie îmbunătă­ţite. Noi vom urmări această proble­mă cu mai multă perseverenţă. în al doilea rînd, vom continua introdu­cerea de vehicole de mare capacitate şi în special de autobuze articulate. Primele 80, care sunt în circulaţie, au dat rezultate foarte bune, alte 50 sunt în construcţie în atelierele noas­tre, încă o rezervă ce ar putea fi pusă în valoare socotim că ar fi creş­terea vitezei pe traseele de tram­vaie, trecute „pe zonă proprie de cir­culaţie“, cu alte cuvinte pe zonele rezervate exclusiv acestui fel de transport. In 1968, o dată cu moder­nizarea bulevardelor Armata Po­porului si Păcii, se creează aseme­nea zone. — Nu se impune o mai judi­cioasă reamplasare a unor linii pentru reducerea marelui nu­măr de kilometri de trasee co­mune pe principalele bulevar­de și descongestionarea acesto­ra ? — Socotim că acest lucru este ab­solut necesar, legat în special de frecvența excesiv de mare a vehi­­colelor transportului în comun pe bulevardele Gh. Gheorghiu-Dej, Re­publicii și Nicolae Bălcescu etc. Pen­tru aceasta este însă nevoie ca și prevederile de creare a unor artere paralele cu aceste bulevarde să fie cît mai curînd realizate. Pînă atunci, există însă posibilitatea modernizării unor intersecţii stradale, care să per­mită o trecere mai fluentă a vehico­lelor şi reducerea riscurilor de acci­dentare. în această direcţie, sub în­drumarea Comitetului Executiv al Sfatului popular al oraşului Bucu­reşti, vom intensifica colaborarea noastră cu organele care concură la asigurarea circulaţiei şi cu D.M.C. Şi colaborarea de pînă acum a avut re­zultate concrete. De pildă, reglemen­tarea circulaţiei la un nivel satisfă­cător pentru un moment, în zona Podul Şerban Vodă — P-ţa­ Unirii. Pentru anul acesta este prevăzută a­­menajarea şi modernizarea nodului de intersecţie Calea Văcăreşti — Şos. Olteniţei — Şos. Berceni — Serg. Niţu Vasile, a celui din P-ţa Gheor­ghe Coşbuc ş.a. — Ce măsuri de mai bună di­rijare a traficului în transpor­tul în comun se prevăd ? — Pentru asigurarea unei ritmici­tăţi mai bune şi creşterea operati­vităţii la rezolvarea blocărilor de circulaţie şi avariilor vom dota toa­te vehicolele de intervenţie, precum şi cîte un vehicol de pe fiecare linie cu radiotelefoane. Vom majora şi numărul de autovehicole de supra­veghere a traseelor şi vom spori exigenţa pentru respectarea grafice­lor de mers şi asigurarea unei cît mai mari punctualităţi a întregului nostru personal din sectoarele trans­portului în comun. Totodată, am prevăzut amenajarea corespunză­toare a tuturor capetelor de linii, în această privinţă avem nevoie de sprijinul direcţiei orăşeneşti P.T.T.R., căreia îi solicităm să acorde în a­­ceste locuri circuitele telefonice cu prioritate. Vom experimenta în acest an pe una din linii un sistem modern de teledispecer electronic automat. Studiile şi proiectele pentru acesta au fost întocmite de Institutul pen­tru proiectări de automatizare — I.P.A. — şi analizăm posibilitatea in­troducerii unei supravegheri a prin­cipalelor intersecţii şi noduri de circulaţie prin mijloacele de televi­ziune cu circuit închis. în cursul convorbirii am fost in­formaţi că la I.T.B. se iau măsuri pentru îmbunătăţirea întreţinerii vehicolelor şi introducerea pe tra­see a primelor vagoane de tram­vai modernizate, pe roţi elastice, cu mers liniştit şi finisaj interior mai îngrijit De o atenţie deose­bită se va bucura activitatea edu­cativă pe care organizaţiile de partid şi sindicale o vor desfăşura în rîndul personalului, în vederea îmbunătăţirii comportării faţă de călători care uneori lasă încă foarte mult de dorit (şi unii călă­tori sunt în culpă asemănătoare). Transportul în comun ridică încă probleme serioase, dintre care foarte multe nerezolvate. Evi­dent, măsurile amintite înseamnă un important pas înainte în direc­ţia îmbunătăţirii condiţiilor în care se desfăşoară transportul în co­mun în Capitală. Esenţial este ca în permanenţă conducerea I.T.B. să ţină seamă de sugestiile şi observaţiile călătorilor, să le a­­precieze ca un sprijin, să vină in întîmpinarea lor. Convorbire realizată de Al. PLAIEŞU FAPTUL DIVERS Statornicie Astăzi, prima zi de februarie, reprezintă pentru Gheorghe Bu­g­oi, şef de tură la Depoul C.F.R.­loteşti, ultima zi de serviciu. Începînd de mîine, el este pen­sionar. Atrage însă atenţia ur­mătorul amănunt: Gh. Bugoi iese la pensie avînd ca vechime 41 ani de muncă în cadrul acele­iaşi unităţi. Deşi la C.F.R. se circulă foarte mult, iată o dovadă de stabilitate pe care o apreciem cu toţii. Risipitorii iată dovada unei lipse totale de spirit comercial, cu efecte ne­gative în finanțele statului. I.C.I.L. Satu Mare are depozi­tare de aproape doi ani (!!) 55 tone de unt în diferite depozite frigorifice din fără. Această con­siderabilă cantitate de unt s-a de­gradat, nemaifiind propice con­sumului. Ba, mai mult, pentru această colină de unt, acum bun doar pentru săpun, se plătesc anual dobînzi (penalizări) de 250000 lei. Cine suportă pa­guba de aproape trei milioane ! Fiind vorba de banii statului, cerem deschiderea unei anchete. Puneţi frînă Comoditatea şi o exagerată în­ I credere de sine au dus la stin- I gerea unei vieţi. La Sibiu, un­­ vagon de tramvai aflat în cursă I a rămas fără frîne. Vatmanul a oprit pe traseu, solicitînd meca- I nicul de la depou. In scurt timp I a sosit la faţa locului maistrul me- I canic loan Popa. El a refuzat să I înlăture defecţiunea pe loc (din­­ comoditate I), cerînd vatmanului să conducă vagonul în această I stare. Cum vatmanul a refuzat, ■ invocînd pericolul coborârii unei I pante cu vagonul fără frînă, I maistrul Popa s-a urcat la ma­netă încercînd să „demonstreze" I că tramvaiul poate coborî și fără­­ frînă. Ajungînd la pantă, tram­vaiul a luat viteză vertiginoasă I surprinzând (pe linie) pe cetățea- I nul Bogdan Anatolie (care tra­versa strada reglementar, prin I locul marcat), accidentîndu-1 mor- I tal. Pescărească ,v« ■».'■ - ■ 7t% I La Bicaz se fac pregătiri pen- | tru primul pescuit industrial in . lacul de acumulare. S-a organi- I zat o echipă de pescari și s-au­­ procurat 8 lotci, 5 sandoline . (bărci cu motor), o şalupă, nă­voade, setei şi alte ustensile. O­­­dată cu pescuitul industrial, vor­­ avea acces pe malul apei şi peş- I carii amatori. Aşadar, „marea­­ dintre munţi“, in care s-au de-­­ versat în ultimii ani circa 10­0 milioane de puieţi şi icre embrio-­­ nate de diferite specii de peşti, a­­ devenit nu numai un obiectiv­­ turistic, dar şi o importantă bază­­ piscicolă: crap, păstrăv, lostriţă , şi... răbdare. Pregătiţi undiţele ş­i noi v-am servit momeala, în Franţa şi retur » . Un cetăţean din Bucureşti, str. I Puţu cu roată nr. 5, a expediat o scrisoare socrilor săi din co- I­muna Frata, regiunea Cluj. Pli- I cui, datorită superficialităţii unui • salariat de la poştă a ajuns în... I Franţa, localitatea Cluses (vezi • Cluj). De aici s-a întors retur I după 2 săptămîni de plimbare I gratuită în străinătate. Scrisoarea, plină de ştampile, o păstrăm pen- I tru documentarea tovarăşilor de­­ la poştă. Bineînţeles, dacă îi in- ■ teresează. Oricum, noi nu vrem ca trimiţînd o scrisoare la Ca- I­racal să ajungă la... Caracas. Semnaţi de primire Ni se semnalează o situaţie a- • normală la Şcoala generală din I Sebeşul de Jos (Sibiu). Intre ca-­­ drele didactice sunt relaţii încor- I date. De pe urma acestei dihonii I suferă procesul de învăţă­­mint. Se pare că directo- I rul şcolii aplică dictonul I „dezbină şi stăpîneşte“. Stir- . neşte nedumerire şi faptul că I secţia de Invăţămînt a sfatului­­ popular raional, deşi a fost I sesizată de trei ori (în scris şi I verbal) nu a binevoit să pri­­vească atmosfera neprincipială I dintre cadrele acestei şcoli ca un­­ prejudiciu adus instruirii şi edu- ■ cării elevilor. De aceea îi expe- I diem, cu poşta de azi, sesizarea­­ unuia dintre profesori. Aşteptăm,­­ în termenul legal, concluziile şi­­ măsurile luate. Să n-avem vorbe ! Rubrică redactată de­­ Ştefan ZIDARIŢA 1 Ştefan DINICA cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii"

Next