Scînteia, aprilie 1968 (Anul 37, nr. 7660-7689)
1968-04-01 / nr. 7660
viaţa internaţională La încheierea reuniunii monetare de la Stockholm Planul „celor nouă“ şi obiecţiile Franţei Cei zece mari bancheri ai lumii capitaliste (S.U.A., Anglia, Franţa, R. F. a Germaniei, Japonia, Suedia, Canada, Italia, Belgia şi Olanda) s-au reunit vineri şi sîmbătă la Stockholm pentru a examina mijloacele de reînnoire a sistemului monetar interoccidental. Dar, aşa cum reiese din comunicatul final, „cei zece“ continuă să fie în dezacord asupra principalelor probleme ridicate de actuala criză a dolarului şi lirei sterline, „monede de rezervă", care alături de metalul galben stau la baza sistemului „Etalon-aur şi devize". Franţa a refuzat să semneze comunicatul, în care se consemnează acordul celorlalţi participanţi privind crearea de drepturi speciale de tragere la Fondul Monetar Internaţional. Noul sistem de tragere constituie, potrivit unor specialişti vest-europeni, un mijloc de plăţi destinat să înlocuiască aurul în relaţiile economice internaţionale. El ar permite dolarului, chiar şi după ce practic a încetat să mai fie convertibil în metalul preţios, să rămînă la temelia actualului sistem monetar interoccidental. Aceasta şi voiau Statele Unite, mai ales după evenimentele de la 15 martie, cînd datorită neîncrederii crescînde în moneda americană s-a declanşat o neobişnuită goană după aur. „Febra galbenă" a dus la închiderea principalei pieţe a aurului din lume, aceea din Londra, şi la suspendarea în mod practic a convertibilităţii dolarului în metalul preţios. La reuniunea de la Washington a guvernatorilor băncilor centrale membre active ale trustului aurului, S.U.A. au făcut o primă tentativă de a restabili încrederea străinilor în dolar, dar decizia luată atunci de a se împărţi piaţa metalului galben în două, una oficială şi alta particulară, s-a dovedit a fi doar o „jumătate de măsură*. Evenimentele de pe piaţa liberă a aurului, unde preţul se stabileşte în funcţie de cerere şi ofertă, au demonstrat că moneda americană nu mai corespunde cursului său oficial de 35 de dolari uncia. Totodată, deficitul cronic al balanţei de plăţi americane, care este cauza actualei crize de încredere în dolar, a continuat să se agraveze. Pasivul conturilor externe ale S.U.A. a fost anul trecut de 3 600 milioane, deci dublu faţă de deficitul din 1966. Or, numai pentru primul trimestru al lui 1968 el este evaluat la 2 000 milioane. Ocolind abordarea problemei de fond, — adică deficitul balanţei de plăţi americane — reuniunea de la Stockholm a pus înainte de toate ideea creării unei monede aur-hîrtie. Franţa a declarat însă în repetate rînduri că nu este de acord cu metoda folosirii paleativelor. Ministrul francez al economiei şi finanţelor, Michel Debré, a declarat chiar la sosirea în capitala Suediei că, ţara sa „este gata să participe la căutarea unei soluţii globale şi durabile, dar refuză să garanteze expedienţe tinzînd să mascheze dezechilibre fundamentale şi să perpetueze privilegii neechitabile“. Potrivit agenţiei „France Presse“, ministrul francez a prezentat la Stockholm un plan de reformă a sistemului monetar interoccidental. Punctele fundamentale ale acestui plan sunt următoarele : 1. Revizuirea statutului monedelor de rezervă, care ar urma să fie supuse unor reguli obligatorii, printre care preschimbarea lor în aur. 2. Revenirea la un sistem în care stingerea obligațiilor externe să se facă numai în aur. Planul francez a fost respins de S.U.A., care s-ar vedea astfel silite să-şi echilibreze balanţa de plăţi. Aceasta presupune reducerea uriaşelor cheltuieli militare şi a exporturilor de capital american în străinătate. Or, tocmai pe aceste cheltuieli se bazează politica expansionistă americană în diferite părţi ale lumii. Iată ce au în vedere acele cercuri politice din Occident care, împărtăşind poziţia Franţei, apreciază că eforturile Parisului de a găsi o soluţie durabilă problemelor monetare ale lumii ca-pitaliste au „o importanţă deoseită pentru independenţa ţărilor vest-europene“. Gh. CERCELESCU VIETNAMUL DE SUD Lupte violente claraţia sa că este hotărît să participe, în strînsă colaborare cu organizaţiile deja existente, la manifestările în favoarea luptei de eliberare naţională a poporului vietnamez, la Khe Sanh şi Gio Linh SAIGON 31 (Agerpres). — La 4 kilometri sud-vest de localitatea Gio Linh au avut loc lupte violente între unităţi ale Frontului Naţional de Eliberare din Vietnamul de sud şi trupe saigoneze, care au durat în tot cursul zilei de sîmbătă. In ajutorul trupelor saigoneze au fost trimise întăriri americane. De ambele părţi s-au înregistrat pierderi. în acelaşi timp, în jurul bazei americane de la Khe Sanh, înconjurată de forţele patriotice, au avut loc puternice ciocniri între unităţi ale F.N.E. şi trupele americane. Două patrule americane, sprijinite de aviaţie, au încercat să străpungă încercuirea şi s-au angajat în lupte cu forţele patriotice. Patrulele americane s-au întors apoi la baza de la Khe Sanh. HANOI.— Agenţia V.N.A. anunţă că forţele populare din provincia Ha Tay au doborît sîmbătă un avion american de tipul „F-ll A“. Avionul făcea parte dintr-un grup de avioane care efectuau bombardamente asupra unei regiuni populate din această provincie. Pînă în prezent deasupra R.D. Vietnam au fost doborîte S 818 avioane americane. PARIS. — Un grup de personalităţi franceze, aparţinînd partidului guvernamental, a hotarit crearea unui Comitet pentru sprijinirea rezistenţei Vietnamului. Comitetul a dat publicităţii o declaraţie în care precizează că scopul său este „de a protesta şi acţiona contra intervenţiei americane în Vietnam", şi afirmă că Franţa poate juca un rol primordial în restabilirea păcii în Vietnam. Comitetul declară că nici o soluţie a conflictului nu e posibilă fără acceptarea celor patru puncte ale guvernului R. D. Vietnam şi a celor cinci puncte ale F.N.E. Comitetul subliniază în de- Tineretul din Santiago de Chile a condamnat, în cadrul unei recente demonstraţii, războiul dus de Statele Unite în Vietnam Alegerile din Belgia BRUXELLES 31 (Agerpres). La cele aproximativ 10 000 centre de votare deschise duminică dimineaţa pe tot cuprinsul Belgiei, peste 6 milioane de alegători au votat pentru alegerea a 212 deputaţi ai Camerei Reprezentanţilor, 106 senatori (dintr-un total de 178) şi aproximativ 700 de consilieri provinciali. Faţă de alegerile din 1965, numărul celor cu drept de vot a sporit cu 78 000. Pentru cele 212 locuri din Camera Reprezentanţilor au candidat peste 1300 de persoane, proporţia fiind de 6 candidaţi pentru un mandat de deputat. Rezultatele alegerilor vor fi cunoscute în cursul zilei de luni. A doua fază a scrutinului din Liban BEIRUT 31 (Agerpres). Cea de-a doua fază a alegerilor parlamentare din Liban s-a desfăşurat duminică în provincia Bekka şi sudul Libanului. In cadrul scrutinului, 59 de candidaţi îşi dispută 33 de mandate de deputaţi. Guvernul a ordonat măsuri stricte de securitate ca urmare a incidentelor ce au avut loc în tot cursul săptămînii între sprijinitorii diferitelor partide politice. Cu toate acestea, s-au semnalat noi tulburări în cursul cărora o persoană a fost rănită. PREŞEDINTELE NASSER DESPRE SITUAŢIA DIN R.A.U. CAIRO 31 (Agerpres). Intr-un discurs radio-televizat adresat naţiunii, preşedintele R.A.U., Gamal Abdel Nasser, a declarat că în perioada care a trecut de la războiul din iunie, anul trecut, în Republica Arabă Unită au avut loc o serie de schimbări importante. Printre acestea el a citat, în primul rind, reconstruirea forţelor armate ale R.A.U. „Acesta a fost un început important faţă de care nu exista nici o alternativă dacă doream să înlăturăm consecinţele înfrîngerii — a spus vorbitorul. Logica erei noastre — a continuat preşedintele R.A.U. — este că dreptul, dacă nu este sprijinit pe forţă se pierde, că speranţa în pace dacă nu este însoţită de capacitatea de a o apăra duce la capitulare, că principiile în măsura în care nu sunt apărate în mod adecvat se dovedesc simple visuri". Vorbitorul a declarat, de asemenea, că în această perioadă R.A.U. a reuşit să obţină menţinerea stabilităţii economice, au fost deferite tribunalelor elementele degenerate şi descompuse, a fost desfăşurată o activitate politică pe scară largă pe plan arab şi internaţional. In legătură cu acest din urmă punct preşedintele R.A.U. a spus : „Am avut contacte directe cu ţara socialistă prietenă Uniunea Sovietică care după înfringere a afirmat că stă în mod ferm de partea noastră şi a dovedit că doreşte să coopereze în mod sincer cu noi în lupta împotriva imperialiştilor. Am întreţinut, de asemenea, relaţii ferme cu ţări neangajate, cu ţările arabe şi cu naţiunile islamice". Preşedintele Nasser a afirmat, de asemenea, că R.A.U. continuă să fie gata să accepte o soluţie politică a crizei din Orientul Apropiat. „Cu toate acestea — a adăugat el — trebuie să fim gata de luptă, indiferent cu ce preţ, chiar dacă am fi nevoiţi să facem acest lucru singuri". In cursul discursului său, preşedintele Nasser a anunţat că este necesar să fie adoptat un program unificat de acţiune care să definească obiectivele imediate şi îndepărtate ale ţării. El a anunţat că conducerea Uniunii Socialiste Arabe va face obiectul unor alegeri la toate eşaloanele în scopul *mării unui Congres naţional ca* rindul lui va alege un comitet s trai. Vorbitorul a făcut observaţii : „carenţele şi defectele Uniunii Socaliste Arabe se datorează, în esenţă, faptului că această organizaţie nu a luat naştere în urma unor alegeri libere de la bază la vîrf". Definind principalele obiective ale noii etape în care se angajează R.A.U., Nasser a arătat că acestea urmăresc, printre altele, afirmarea rolului forţelor populare în direcţia acţiunii naţionale, construirea unui stat modern bazat pe democraţie, dezvoltarea industriei şi, agriculturii, eliberarea forţelor creatoare ale mişcării sindicale, buna utilizare a competenţelor, apărarea revoluţiei în cadrul legii. Preşedintele R.A.U. a anunţat că programul de acţiune pe care l-a denumit „programul de la 30 martie* va fi supus la 2 mai unui referendum popular. „Dacă referendumul popular va aproba acest program — a adăugat el — voi numi un comitet însărcinat să supravegheze alegerile pentru Congresul naţional al Uniunii Socialiste Arabe. Congresul astfel ales se va întruni la 23 iulie şi îşi va putea asuma răspunderea elaborării unei constituţii definitive a ţării". CULISELE CRIZEI POLITICE DIN Ziarele care au apărut zilele trecute în capitala Guatemalui anunțau că guvernul a hotărît decretarea stării de asediu pe întreg teritoriul țării pentru o perioadă de treizeci de zile. Armatei i s-a încredinţat în exclusivitate „menţinerea ordinii’ în toate instituţiile, autorităţile civile fiind astfel private de ultimele prerogative pe care le mai deţineau. In unele cercuri se afirmă că măsura ar fi fost luată in urma dispariţiei recente a arhiepiscopului de Guatemala, Mario Casariego, care, potrivit ştirilor oficiale, ar fi fost răpit de „elemente subversive“,respectiv de partizani. Trebuie subliniat că ziarele din Ciudad de Guatemala au publicat o declaraţie a conducătorilor mişcării de partizani în care se resping acuzaţiile potrivit cărora această mişcare ar avea vreo legătură cu dispariţia arhiepiscopului Casariego. De altfel este interesant de remarcat că, după cum anunţă agenţia France Presse, puţin timp înainte de dispariţia sa, în cadrul unui interviu acordat revistei mexicane „La Prensa", Casariego n-a blamat mişcarea de partizani, ci, dimpotrivă, a arătat că e necesară o schimbare urgentă a structurilor in America latină. După cum e cunoscut, încă de acum trei luni, în capitala Guatemalei fusese declarată „starea de alarmă“, hotărire motivată de „tulburările“ din fără. O serie de garanții constituționale fuseseră suspendate, iar activitatea partidelor politice fusese interzisă. Măsurile cu caracter excepţional luate atunci de guvern erau menite, potrivit versiunilor oficiale, să pună capăt situației create de activitatea organizaţiilor teroriste de extremă dreaptă — M.A.N.O. sau „Mina albă* (Mişcarea Anticomunistă Naţională Organizată) şi N.O.A. (Noua Organizaţie Anticomunistă). Deşi declarate ilegale, aceste organizaţii, avind sprijinul forţelor reacţionare şi al armatei, continuă să acţioneze in deplină libertate pe întreg teritoriul ţării. Este ştiut că în Guatemala, după cum declara însuşi vicepreşedintele statului, Maroquin Rojas, „singura instituţie, care are puteri şi este respectată, este armata”. Militarii reprezintă însă, la rindul lor, interesele celor care deţin controlul asupra principalelor sectoare ale vieţii economice din Guatemala — marii latifundiari autohtoni şi monopolurile nord-americane. Tocmai aceste două forţe s-au opus sistematic încercărilor preşedintelui Julio Montenegro, venit la conducerea ţării în 1966, de a-şi aduce la îndeplinire programul de reforme care îi asigurase popularitatea în cadrul campaniei electorale. Astfel reforma agrară care fusese concepută ca o măsură destinată să rezolve una din problemele fundamentale ale economiei guatemaleze, a fost golită de conţinut şi nu a soluţionat nici măcar în parte situaţia grea a ţărănimii, încercarea cabinetului lui Julio Montenegro de a institui un impozit progresiv pe venituri s-a izbit de aceleaşi obstacole şi a fost, in cele din urmă, sortită eşecului. Intr-un articol dedicat situaţiei din ţară, publicat de revista weit-germană „Der Spiegel“ se arată că 72 la sută din pămînturile cultivable aparţin marilor latifundiari care reprezintă mai puţin de 2 la sută din numărul proprietarilor de pămînt. Compania nord-americană „United Fruit“ define 10 la sută din suprafaţa totală a plantaţiilor de cafea, banane, bumbac. Căile ferate de stat sunt proprietate americană. Venitul mediu anual al păturilor sărace, însumînd trei pătrimi din populaţia guatemaleză, este de 72 dolari. Doar 17 la sută din guatemalezi ştiu să citească şi să scrie, iar durata medie a vieţii nu depăşeşte 40 de ani. Nemulțumirea crescîndă a maselor față de înrăutăţirea situației economice şi sociale, cît şi de activizarea organizaţiilor teroriste de extremă dreaptă, şi-a găsit o expresie în intensificarea acţiunilor forţelor patriotice. Agențiile de presă transmit că în ultimul timp au avut loc puternice ciocniri între grupuri de partizani şi unităţi ale poliţiei în regiunile din apropierea capitalei — Ciudad de Guatemala. În aceste împrejurări a survenit hotărîrea anunțată privind instaurarea stării de asediu. Nu puţini comentatori relevă interesul deosebit pe care-l vădesc Statele Unite faţă de evoluţia evenimentelor din Guatemala. Este semnificativă în acest sens scrisoarea trimisă ziarului mexican „La Prensa“ de preotul american Thomas Melville, expulzat anul trecut din Guatemala sub acuzaţia de a fi acordat ajutor partizanilor , Statele Unite „antrenează armata Guatemalana pentru a menţine un statu quo. Situaţia de acum — suria Melville — nu este deloc un accident al istoriei ; ea reprezintă o schimbare voită a ordinii naturale, de către o minoritate bogată, susţinută de armata naţională, care estesprijinită la rindul său de gu■vernul american". Este cunoscută de altfel activitatea consilierilor militari americani în Guatemala. Ziarista Georgiana Geyer de la „Chicago Daily News” aprecia nu de mult că în Guatemala se află circa 1 000 de instructori americani. Instruiţi în academiile speciale de luptă „antiguerriila", „las boinas verdes* — beretele verzi — acţionează pe linia reprimării mişcării de partizani şi a populației care îi susţine. Profesorul Norman Diamond, de la Universitatea Harvard din S.U.A., în urma unei călătorii făcute în Guatemala, scria că imense regiuni unde prezenţa partizanilor este doar bănuită, sunt declarate „zone interzise” de către autorităţi şi sunt supuse unor puternice bombardamente. Satele bombardate sínt apoi rase de pe suprafaţa pămîntului cu buldozerele. însuşi vicepreşedintele statului, Maroquin Rajos, recunoştea că „aparate americane de la bazele din Panama participă la operaţii militare în Guatemala şi folosesc frecvent napalmul în zonele unde se crede că se află detaşamente de partizani". Aşa cum prevedeau o serie de comentatori, cercurile militare din ţară au folosit situaţia tulbure pe care tot ele au creat-o, pentru a „demonstra" că autorităţile civile nu sunt capabile să controleze situaţia şi pentru a-şi asuma în mod formal puterea. Dar, cum arată faptele, masele populare guatemaleze nu pot fi înşelate. Ştirile provenite din Guatemala relatează că forţele patriotice, sprijinite de populaţia de la oraşe şi sate, îşi intensifică activitatea avînd ca obiective restabilirea drepturilor şi libertăţilor democratice, eliminarea dominaţiei străine, dezvoltarea de sine stătătoare a Guatemalei pe calea progresului. Dan MUNTEANU agenţiile de presă transmit: Reprezentantul permanent al Cambodgiei pe lingă O.N.U., Huot Sambath, a adresat o scrisoare preşedintelui Consiliului de Securitate în care protestează împotriva noilor acte de provocare săvîrşite de trupele americano-saigoneze la graniţa cambodgiana. Guvernul cambodgian, se arată în scrisoare, cere guvernului american şi regimului de la Saigon să pună capăt tuturor violărilor graniţei şi spaţiului aerian al Cambodgiei. Ministrul de Externe al Argentinei a anunţat că guvernul ţării sale va asigura Boliviei o ieşire laliceanul Atlantic, acordîndu-i o zonă liberă în porturile argentiniene. Intr-o notă în legătură cu această problemă se arată că Argentina va pune în aplicare declaraţia preşedinţilor Ungaria şi Barrientos, semnată la Buenos Aires cu 14 luni în urmă. Acordul semnat cu Argentina va îmbunătăţi poziţia Boliviei, a cărei economie este afectată serios de lipsa unei ieşiri la ocean. Intr-un comunicat oficial publicat de guvernul rasist de la Salisbury se recunoaşte că în prezent au loc lupte între forţele patriotice din Rhodesia şi unităţile militare ale guvernului, într-o regiune situată la 360 kilometri nord-vest de Salisbury. Comunicatul precizează că ciocnirile din ultimele două săptămîni au fost cele mai importante din august 1967, dată la care forţele patriotice din Rhodesia au început să acţioneze. Manifestaţiile studenţeşti au continuat şi în cursul zilei de sîmbătă în Brazilia, cuprinzînd principalele oraşe ale ţării. Preşedintele Costa e Silva a ordonat adoptarea unor măsuri de represiune împotriva demonstranţilor. * In sălile Palatului Legiunii de onoare din San Francisco a avut loc deschiderea Expoziţiei „Ion Ţuculescu". La vernisajul expoziţiei au luat cuvîntul Thomas C. Howe, directorul aşezămîntului cultural *u*menţionat, şi Iosif Gheorghiu, consilier la Ambasada română din Washington. Au participat oameni de artă, critici, reprezentanţi ai presei, precum şi membri ai coloniei româneşti din San Francisco. Simbătă a fost ratificat un acord între muncitorii grevişti din Industria cuprului şi societatea „Kennecott Cooper Corporation*. Se pune astfel capăt grevei de la minele din Arizona, care a durat opt luni şi jumătate. Cunoscuta companie teatrală italiană „Proclamer-Albertazzi" va întreprinde între 4 şi 27 aprilie un turneu prin cîteva ţări, între care şî România. Se vor prezenta spectacole cu tragedia „Agamemnon" de Vittorio Alfieri şi comedia „Cum mă vrei tu" de Luigi Pirandello. La Bucureşti vor avea loc patru spectacole, începind de la 20 aprilie. Informaţiile transmise de aparatele plasate pe bol sondelor lunare americ „Surveyor—5" şi „Survor—8“ dovedesc faptul că n faţa Lunii şi îndeosebi fundul ir lunare seamănă, din punctul Cdere al compoziţiei, mai culii, fundul marin terestru decît cu poziţia meteoriţilor care cad , mint. Se pare deci că meteori vin din Lună, a declarat Anthon Kevich, profesor de chimie la turul „Enrico Fermi", însărcin punerea la punct a aparatelor naliză plasate pe sondele fanisate de N.AJ S.A. Navigatorul britanic si Alec Rose, care încearcă înconjurul lumii pe traseul ur sir Francis Chichester a intra bată în legătură prin radio cu trolier britanic, la 560 kilomi de Capul Horn. Rose a deci are o rană la piciorul sting, ci nu necesită îngrijire medical Trupele federale au ocupat două oraşe deţinute de forţele biafreze LAGOS 31 (Agerpres). Un comunicat oficial dat publicităţii la Lagos anunţă că trupele federale nigeriene au cucerit oraşul Ikot Ekpene situat la 30 kilometri de Aba, cartierul general administrativ al secesioniştilor biafrezi. Trupele federale au ocupat, de asemenea, oraşul Opoleo şi ocupă poziţii în apropierea importantului centru economic Port Harcourt, în pregătirea unei ofensive asupra acestui oraş. Căderea celor două oraşe are loc la mai puţin de 24 de ore de data limită de 31 martie, stabilită de generalul Gowon, şeful statului nigerian, pentru „zdrobirea rebeliunii biafreze“. In ultimele nouă luni, aproximativ trei cincimi din teritoriul deţinut iniţial de biafrezi a fost cucerit de trupele federale nigeriene. Anglia in faţa „blocadei“ melo, (Urmare din pag. I) dezechilibrul balanţei comerciale: în timp ce Anglia a importat în 1967 cu 353 milioane lire sterline mai mult decît în 1966, ea a exportat cu 93 milioane mai puţin. Soldul nefavorabil al balanţei comerciale a crescut din această cauză de la 106 milioane lire sterline in 1966, la 552 milioane în 1967. Există desigur explicaţii pentru înrăutăţirea situaţiei economice a Angliei în anul trecut. Recesiuni în ţările cliente ale mărfurilor engleze ; criza politică din Orientul apropiat ; mişcarea grevistă a docherilor ; creşterea preţurilor la import, ca urmare a devalorizării din noiembrie trecut a lirei sterline. Dar dezechilibrul rămîne, chiar dacă se elimină influenţa factorilor incidentali agravanţi. Acest dezechilibru cronic a constituit un semnal de alarmă : pentru a trăi, Anglia — cu întocmirea ei economică din alte vremuri — este obligată să-şi asigure o nouă piaţă, suficient de cuprinzătoare şi de constantă, pentru aprovizionare şi desfacere. Ce este mai normal pentru ea decit să caute această piaţă nu peste mări şi ţări, ca în deplorabilul trecut colonialist, ci printre vecini . Configuraţia economică a Pieţei comune, în care sunt pînă acum întrunite 6 ţări vest-europene: Franţa, Republica Federală a Germaniei, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg, este de natură să satisfacă numeroase nevoi de import şi export ale Angliei; în plus, există şi perspectiva mai îndepărtată a unei integrări politice, care ar scoate pe englezi din izolaţionismul Insular la care i-a condamnat prăbuşirea imperiului colonial şi dezagregarea Commonwealthului. Aşadar, o „cură de viaţă comună“ i-ar face bine Angliei din toate punctele de vedere. Dacă prin prisma intereselor Angliei, aderarea la Piaţa comună ar fi un lucru pozitiv, iar raţionamentul care stă la baza „vocaţiei europene“ a Angliei poate fi înţeles de oricine, problemele sunt deosebit de încurcate dacă se privesc prin prisma „celor 6“. Pentru a face oarecare ordine în ele, trebuie să începem cu caracterul şi ţelurile Pieţei comune. Acum zece ani, la înfiinţarea Comunităţii Economice Europene, s-a urmărit integrarea, mai întîi economică, apoi şi politică, a statelor vesteuropene. Sloganul lansat pe atunci a fost : Piaţa comună — anticameră a Statelor Unite ale Europei. Acest slogan încorpora mai multe teze : lichidarea obstacolelor din calea relaţiilor economice interstatale, renunţarea progresivă la suveranitatea ţărilor membre, întărirea rezistenţei la presiunea economică şi politică a Statelor Unite în Europa. Ce soartă au avut aceste teze ? In deceniul care s-a scurs, a fost amînată pentru un viitor imprevizibil orice încercare de integrare politică, Franţa opunîndu-se cu hotărîre la compromisurile care ar fi adus o cît de mică ştirbire a independenţei şi suveranităţii ei. A făcut progrese colaborarea economică dintre ţările Pieţei comune, deşi există părerea că, de fapt, această colaborare se reduce la domeniul vamal, în sensul că ceea ce s-a realizat pînă acum depăşeşte prea puţin limitel« unei clasice uniuni vamale. Cît despre rezistenţa la tendinţele de hegemonie ale Statelor Unite, progresele sînt evidente. Astăzi, Piaţa comună reprezintă o forţă capabilă să dea o replică americanilor. Ea deţine rezerve de aur superioare celor ale S.U.A. Creanţele ţărilor din comunitate asupra americanilor sunt calificate, chiar de americani, drept impresionante. Francul francez, marca vest-germană se bucură de mai multă încredere decât dolarul S.U.A., iar americanii au ajuns să-i roage pe europeni să le dea ajutor în lupta pentru „apărarea“ dolarului. Ţările vest-europene au refuzat să acorde vreun sprijin material agresiunii din Vietnam, unele din ele opunîndu-se chiar făţiş acestei agresiuni. Numărul soldaţilor americani deplasaţi în R. F. a Germaniei va fi micşorat în 1968 cu 35.000. Vor rămîne staţionate în continuare 5 divizii, însă efectivele lor se pare că se vor reduce de la 262.000 la 190—150.000. înşişi vest-germanii, cei mai filoamericani dintre „comunitari", s-au pronunţat de curînd împotriva „sistemului rigid al unui imperiu nord-atlantic" (care ar cuprinde şi pe americani) şi pentru o Europă legată de S.U.A. prin amiciţie, însă independentă. Faţă de aceste obiective ale Pieţei comune, ce şi cine împiedică aderarea Angliei ? Mai Intil, situaţia ei Dezechilibrul balanţei engleze, criza lirei sterline că economia Angliei es! Aci însă apar puncte de * divergente , în vreme intenţionează să Intre î mână ca să se Ins. Franţa li cere însănăto, condiţie prealabilă admite ajuţi Anglia, trebuie mai ajute singură. Dacă n-ar - o ar risca să fie contaminat partener. Din acest punct , devalorizarea lirei sterlini buget de austeritate pe pot fi considerate drept o a guvernului Wilson de a co cerinţei francezilor. In al doilea rind, Franţa oarece pini de curind ea au gura care a adoptat o atitudină Împotriva „debarcării“ în Piaţa comună — se teme ci stădebarcare ar echivala cu aducerea unui cal troian în comunităţii. In timp ce Piaţa mimă a ridicat stindardul antirrcan, Europa — europenilor, glia continuă să aibă legăturişti cu S.U.A., de al căror sprijin nanciar nu se poate dispensa. Fot ministru de externe George Brow, lăsat să se Înţeleagă că, după apii guvernului britanic, viitorul Europei occidentale nu ar avea sens in afara cadrului mai larg al alianţei atlantice, adică alături de Statele Unite. Acceptarea candidaturii Angliei ar echivala deci cu o întoarcere de 180° a obiectivelor Pieta comune, ceea ce Franţa — Înainte de toţi ceilalţi — nu poate admite cu nici un preţ. In al treilea rind, rezervele Franţei sunt determinate de temerea că, o dată pătrunsă în Piaţa comună, Anglia ar putea manifesta veleităţi de hegemonie, încercînd să-şi impună vederile, subminînd prestigiul european al Franţei. Bineînţeles, această temere nu este mărturisită deschis, însă ea se întrevede prin perdeaua de fum care, de obicei, împiedică o vedere clară asupra fondului discuţiilor din Piaţa comună. Pînă de curind, în Comunitatea Economică Europeană au existat disensiuni cu privire la atitudinea de adoptat în problema aderării Angliei, unii membri opinînd pentru admitere, iar alţii contra. In februarie 1968, cu prilejul întîlnirii generalului de Gaulle cu cancelarul Kiesinger, s-au conturat unele idei comune care, avînd în vedere poziţia centrală a Franţei şi Germaniei occidentale în C.E.E., vor fi probabil însuşite şi de ceilalţi parteneri. în esenţă, ideile sunt următoarele : întrucît o lărgire a cadrului Pieţei comune prin admiterea de noi membri nu este oportună, ţările din această organizaţie vor putea deocamdată încheia cu Anglia, ca şi cu Islanda, Norvegia, Danemarca şi alta state interesate, anumite „aranjamente“ comerciale, avînd ca obiect avantaje vamale reciproce. In felul acesta, Piaţa comună ar rămîne în vechea formaţie, iar în jurul ei s-ar crea o „zonă preferenţială“, ai cărei participanţi să beneficieze de reducerea treptată a taxelor vamale. Intre poziţiile Franţei şi Germaniei occidentale în această privinţă mai există încă diferenţe de nuanţă, deoarece, de exemplu, francezii preferă negocieri bilaterale, in timp ce vest-germanii preferă negocieri în bloc cu toţi candidaţii; francezii consideră că aranjamentele nu trebuie să cuprindă precizarea că ele reprezintă un prim pas spre lărgirea Pieţei comune, in timp ce vest-germanii, dimpotrivă, văd în aceste aranjamente o fază tranzitorie şi nu l» alternativă la aderare. De asemenea, vest-germanii — mai mult decît francezii — doresc în această etapă organizarea unei cooperări mai strînse între Comunitatea Economică Europeană şi Anglia în domenii ca : producţia de calculatoare electronice, de centrale nucleare, de avioane şi obiecte spaţiale. Din partea Angliei se observă de asemenea o modificare de atitudine, în trecut, reprezentanţii ei erau categorici : ori aderare, ori nimic. înainte de demisie, fostul ministru de externe Brown a adoptat însă o poziţie mai resemnată, declarând că este gata să studieze orice propunere „care ar înlesni o evoluţie a situaţiei“. După cum se vede, problema aderării Angliei la Piaţa corpună s-a transformat tot mai mult, datorită divergenţelor fundamentate dintre marile puteri vest-europene, într-o problemă a neaderării. Acrite, bineînţeles, nu contribuie custe , *** la rezolvarea gravelor dificu’fiAS^ rora Anglia trebuie să It7 a » REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA I Bucureşti Piaţa „Semnten”. Tel. 170 ÎS, 1780 M. Abolumentele sa fac la ohidila poştale,actorii poştali şi deuzorii voluntari din întreprinderi şi instituţii. Tiparul Combinatul Folljre 7 /y