Scînteia, aprilie 1968 (Anul 37, nr. 7660-7689)

1968-04-01 / nr. 7660

viaţa internaţională La încheierea reuniunii monetare de la Stockholm Planul „celor nouă“ şi obiecţiile­­­­ Franţei­­ Cei zece mari bancheri ai lu­mii capitaliste (S.U.A., Anglia, Franţa, R. F. a Germaniei, Ja­ponia, Suedia, Canada, Italia, Belgia şi Olanda) s-au reunit vi­neri şi sîmbătă la Stockholm pen­tru a examina mijloacele de re­înnoire a sistem­ului monetar in­­teroccidental. Dar, aşa cum re­iese din comunicatul final, „cei zece“ continuă să fie în deza­cord asupra principalelor proble­me ridicate de actuala criză a dolarului şi lirei sterline, „mone­de de rezervă", care alături de metalul galben stau la baza sis­temului „Etalon-aur şi devize". Franţa a refuzat să semneze co­municatul, în care se consemnea­ză acordul celorlalţi participanţi privind crearea de drepturi spe­ciale de tragere la Fondul Mone­tar Internaţional. Noul sistem de tragere con­stituie, potrivit unor specialişti vest-europeni, un mijloc de plăţi destinat să înlocuiască aurul în relaţiile economice internaţionale. El ar permite dolarului, chiar şi după ce practic a încetat să mai fie convertibil în metalul preţios, să rămînă la temelia actualului sistem monetar interoccidental. A­­ceasta şi voiau Statele Unite, mai ales după evenimentele de la 15 martie, cînd datorită neîncrederii crescînde în moneda americană s-a declanşat o neobişnuită goa­nă după aur. „Febra galbenă" a dus la închiderea principalei pie­ţe a aurului din lume, aceea din Londra, şi la suspendarea în mod practic a convertibilităţii dolarului în metalul preţios. La reuniunea de la Washing­ton a guvernatorilor băncilor cen­trale membre active ale trustului aurului, S.U.A. au făcut o primă tentativă de a restabili încrede­rea străinilor în dolar, dar deci­zia luată atunci de a se împărţi piaţa metalului galben în două, una oficială şi alta particulară, s-a dovedit a fi doar o „jumăta­te de măsură*. Evenimentele de pe piaţa liberă a aurului, unde preţul se stabileşte în funcţie de cerere şi ofertă, au demonstrat că moneda americană nu mai cores­punde cursului său oficial de 35 de dolari uncia. Totodată, defici­tul cronic al balanţei de plăţi a­­mericane, care este cauza actua­lei crize de încredere în dolar, a continuat să se agraveze. Pasi­vul conturilor externe ale S.U.A. a fost anul trecut de 3 600 mi­lioane, deci dublu faţă de defi­citul din 1966. Or, numai pentru primul trimestru al lui 1968 el este evaluat la 2 000 milioane. Ocolind abordarea problemei de fond, — adică deficitul ba­lanţei de plăţi americane — reu­niunea de la Stockholm a pus înainte de toate ideea creării u­­nei monede aur-hîrtie. Franţa a declarat însă în repetate rînduri că nu este de acord cu metoda fo­losirii paleativelor. Ministrul fran­cez al economiei şi finanţelor, Michel Debré, a declarat chiar la sosirea în capitala Suediei că, ţara sa „este gata să participe la căutarea unei soluţii globale şi durabile, dar refuză să garanteze expedienţe tinzînd să mascheze dezechilibre fundamentale şi să perpetueze privilegii neechita­bile“. Potrivit agenţiei „France Presse“, ministrul francez a pre­zentat la Stockholm un plan de reformă a sistemului monetar in­­teroccidental. Punctele funda­mentale ale acestui plan sunt ur­mătoarele : 1. Revizuirea statutu­lui monedelor de rezervă, care ar urma să fie supuse unor reguli obligatorii, printre care preschim­barea lor în aur. 2. Revenirea la un sistem în care stingerea obligațiilor externe să se facă nu­mai în aur. Planul francez a fost respins de S.U.A., care s-ar vedea ast­fel silite să-şi echilibreze balan­ţa de plăţi. Aceasta presupune reducerea uriaşelor cheltuieli mi­litare şi a exporturilor de capital american în străinătate. Or, toc­mai pe aceste cheltuieli se ba­zează politica expansionistă a­­mericană în diferite părţi ale lu­mii. Iată ce au în vedere acele cercuri politice din Occident ca­re, împărtăşind poziţia Franţei, apreciază că eforturile Parisului de a găsi o soluţie durabilă pro­blemelor monetare ale lumii ca-pitaliste au „o importanţă deose­­ită pentru independenţa ţărilor vest-europene“. Gh. CERCELESCU VIETNAMUL DE SUD Lupte violente­ claraţia sa că este hotărît să parti­cipe, în strînsă colaborare cu orga­nizaţiile deja existente, la manifestă­rile în favoarea luptei de eliberare naţională a poporului vietnamez, la Khe Sanh şi Gio Linh SAIGON 31 (Agerpres). — La 4 kilometri sud-vest de localitatea Gio Linh au avut loc lupte violen­te între unităţi ale Frontului Na­ţional de Eliberare din Vietnamul de sud şi trupe saigoneze, care au durat în tot cursul zilei de sîmbă­tă. In ajutorul trupelor saigoneze au fost trimise întăriri americane. De ambele părţi s-au înregistrat pierderi. în acelaşi timp, în jurul bazei a­­mericane de la Khe Sanh, înconju­rată de forţele patriotice, au avut loc puternice ciocniri între unităţi ale F.N.E. şi trupele americane. Două patrule americane, sprijinite de aviaţie, au încercat să străpun­gă încercuirea şi s-au angajat în lupte cu forţele patriotice. Patru­lele americane s-au întors apoi la baza de la Khe Sanh. HANOI.— Agenţia V.N.A. a­­nunţă că forţele populare din provincia Ha Tay au­ doborît sîmbătă un avion american de tipul „F-l­l A“. Avionul făcea parte dintr-un grup de avioane care efectuau bombardamente a­­supra unei regiuni populate din această provincie. Pînă în pre­zent deasupra R.D. Vietnam au fost doborîte S 818 avioane ame­ricane. PARIS. — Un grup de personali­tăţi franceze, aparţinînd partidului gu­vernamental, a hotarit crearea unui Comitet pentru sprijinirea rezistenţei Vietnamului. Comitetul a dat publici­tăţii o declaraţie în care precizează că scopul său este „de a protesta şi acţiona contra intervenţiei americane în Vietnam", şi afirmă că Franţa poa­te juca un rol primordial în restabi­lirea păcii în Vietnam. Comitetul de­clară că nici o soluţie a conflictului nu e posibilă fără acceptarea celor patru puncte ale guvernului R. D. Vietnam şi a celor cinci puncte ale F.N.E. Comitetul subliniază în de- Tineretul din Santiago de Chile a condamnat, în cadrul unei recente de­monstraţii, războiul dus de Statele Unite în Vietnam Alegerile din Belgia BRUXELLES 31 (Agerpres).­­ La cele aproximativ 10 000 centre de votare deschise duminică dimi­neaţa pe tot cuprinsul Belgiei, pes­te 6 milioane de alegători au votat pentru alegerea a 212 deputaţi ai Camerei Reprezentanţilor, 106 se­natori (dintr-un total de 178) şi a­­proximativ 700 de consilieri pro­vinciali. Faţă de alegerile din 1965, numărul celor cu drept de vot a sporit cu 78 000. Pentru cele 212 locuri din Camera Reprezentanţi­lor au candidat peste 1300 de persoane, proporţia fiind de 6 can­didaţi pentru un mandat de depu­tat. Rezultatele alegerilor vor fi cu­noscute în cursul zilei de luni. A doua fază a scrutinului din Liban BEIRUT 31 (Agerpres).­ Cea de-a doua fază a alegerilor parla­mentare din Liban s-a desfăşurat duminică în provincia Bekka şi sudul Libanului. In cadrul scruti­nului, 59 de candidaţi îşi dispută 33 de mandate de deputaţi. Guvernul a ordonat măsuri stricte de secu­ritate ca urmare a incidentelor ce au avut loc în tot cursul săptă­­mînii între sprijinitorii diferitelor partide politice. Cu toate acestea, s-au semnalat noi tulburări în cursul cărora o persoană a fost rănită. PREŞEDINTELE NASSER DESPRE SITUAŢIA DIN R.A.U. CAIRO 31 (Agerpres).­­ Intr-un discurs radio-televizat adresat naţiu­nii, preşedintele R.A.U., Gamal Ab­del Nasser, a declarat că în perioada care a trecut de la războiul din iu­nie, anul trecut, în Republica Arabă Unită au avut loc o serie de schim­bări importante. Printre acestea el a citat, în primul rind, reconstruirea for­ţelor armate ale R.A.U. „Acesta a fost un început important faţă de care nu exista nici o alternativă dacă doream să înlăturăm consecinţele în­­frîngerii — a spus vorbitorul. Logica erei noastre — a continuat preşedin­tele R.A.U. — este că dreptul, dacă nu este sprijinit pe forţă se pierde, că speranţa în pace dacă nu este în­soţită de capacitatea de a o apăra duce la capitulare, că principiile în măsura în care nu sunt apărate în mod adecvat se dovedesc simple visuri". Vorbitorul a­ declarat, de asemenea, că în această perioadă R.A.U. a reuşit să obţină menţinerea stabilităţii eco­nomice, au fost deferite tribunalelor elementele degenerate şi descompuse, a fost desfăşurată o activitate politică pe scară largă pe plan arab şi inter­naţional. In legătură cu acest din urmă punct preşedintele R.A.U. a spus : „Am avut contacte directe cu ţara socialistă prietenă Uniunea So­vietică care după înfringere a afir­mat că stă în mod ferm de partea noastră şi a dovedit că doreşte să co­opereze în mod sincer cu noi în lupta împotriva imperialiştilor. Am întreţi­nut, de asemenea, relaţii ferme cu ţări neangajate, cu ţările arabe şi cu naţiunile islamice". Preşedintele Nasser a afirmat, de asemenea, că R.A.U. continuă să fie gata să accepte o so­luţie politică a crizei din Orientul A­­propiat. „Cu toate acestea — a adău­gat el — trebuie să fim gata de luptă, indiferent cu ce preţ, chiar dacă am fi nevoiţi să facem acest lu­cru singuri". In cursul discursului său, preşedin­tele Nasser a anunţat că este necesar să fie adoptat un program unificat de acţiune care să definească obiectivele imediate şi îndepărtate ale ţării. El a anunţat că conducerea Uniunii Socia­liste Arabe va face obiectul unor ale­­geri la toate eşaloanele în scopul *­­mării unui Congres naţional ca*­­ rindul lui va alege un comitet s trai. Vorbitorul a făcut observaţii : „carenţele şi defectele Uniunii Soc­a­­liste Arabe se datorează, în esenţă, faptului că această organizaţie nu­ a luat naştere în urma unor alegeri li­bere de la bază la vîrf". Definind principalele obiective ale noii etape în care se angajează R.A.U., Nasser a­ a­­rătat că acestea urmăresc, printre al­tele, afirmarea rolului forţelor popu­lare în direcţia acţiunii naţionale, con­struirea unui stat modern bazat pe democraţie, dezvoltarea industriei şi­, a­­griculturii, eliberarea forţelor creatoa­re ale mişcării sindicale, buna utili­zare a competenţelor, apărarea revo­luţiei în cadrul legii. Preşedintele R.A.U. a anunţat că programul de acţiune pe care l-a denumit „progra­mul de la 30 martie* va fi supus la 2 mai unui referendum popular. „Dacă referendumul popular va a­­proba acest program — a adăugat el — voi numi un comitet însărcinat să supravegheze alegerile pentru Con­gresul naţional al Uniunii Socialiste A­­rabe. Congresul astfel ales se va în­truni la 23 iulie şi îşi va putea a­­suma răspunderea elaborării unei con­stituţii definitive a ţării". CULISELE CRIZEI POLITICE DIN Ziarele care au apărut zi­lele trecute în capitala Guate­malui anunțau că guvernul a hotărît decretarea stării de a­­sediu pe întreg teritoriul țării pentru o perioadă de treizeci de zile. Armatei i s-a încre­dinţat în exclusivitate „men­ţinerea ordinii’ în toate insti­tuţiile, autorităţile civile fiind astfel private de ultimele pre­rogative pe care le mai de­ţineau. In unele cercuri se a­­firmă că măsura ar fi fost luată in urma dispariţiei re­cente a arhiepiscopului de Guatemala, Mario Casariego, care, potrivit ştirilor oficiale, ar fi fost răpit de „elemente subversive“,respectiv de par­tizani. Trebuie subliniat că ziarele din Ciudad de Guatemala au publicat o declaraţie a condu­cătorilor mişcării de partizani în care se resping acuzaţiile potrivit cărora această mişcare ar avea vreo legătură cu dis­pariţia arhiepiscopului Casa­riego. De altfel este intere­sant de remarcat că, după cum anunţă agenţia France Presse, puţin timp înainte de dispariţia sa, în cadrul unui interviu acordat revistei mexi­cane „La Prensa", Casariego n-a blamat mişcarea de parti­zani, ci, dimpotrivă, a ară­tat că e necesară o schimba­re urgentă a structurilor in America latină. După cum e cunoscut, încă de acum trei luni, în capitala Guatemalei fusese declarată „starea de alarmă“, hotărire motivată de „tulburările“ din fără. O serie de garanții con­stituționale fuseseră suspen­date, iar activitatea partidelor politice fusese interzisă. Mă­surile cu caracter excepţional luate atunci de guvern erau menite, potrivit versiunilor o­­ficiale, să pună capăt situației create de activitatea organi­zaţiilor teroriste de extremă dreaptă — M.A.N.O. sau „Mina albă* (Mişcarea Anti­comunistă Naţională Organi­zată) şi N.O.A. (Noua Orga­nizaţie Anticomunistă). Deşi declarate ilegale, aceste or­ganizaţii, avind sprijinul for­ţelor reacţionare şi al arma­tei, continuă să acţioneze in deplină libertate pe întreg te­ritoriul ţării. Este ştiut că în Guatemala, după cum declara însuşi vice­preşedintele statului, Maro­quin Rojas, „singura institu­ţie, care are puteri şi este res­pectată, este armata”. Milita­rii reprezintă însă, la rindul lor, interesele celor care de­­ţin controlul asupra principa­lelor sectoare ale vieţii eco­nomice din Guatemala — marii latifundiari autohtoni şi monopolurile nord-america­­ne. Tocmai aceste două forţe s-au opus sistematic încercă­rilor preşedintelui Julio Mon­tenegro, venit la conducerea ţării în 1966, de a-şi aduce la îndeplinire programul de re­forme care îi asigurase popu­laritatea în cadrul campaniei electorale. Astfel reforma a­­grară care fusese concepută ca o măsură destinată să re­zolve una din problemele fundamentale ale economiei guatemaleze, a fost golită de conţinut şi nu a soluţionat nici măcar în parte situaţia grea a ţărănimii, încercarea cabine­tului lui Julio Montenegro de a institui un impozit progre­siv pe venituri s-a izbit de a­­celeaşi obstacole şi a fost, in cele din urmă, sortită eşecu­lui. Intr-un articol dedicat si­tuaţiei din ţară, publicat de revista weit-germană „Der Spiegel“ se arată că 72 la sută din pămînturile cultiva­ble aparţin marilor latifun­diari care reprezintă mai pu­ţin de 2 la sută din numă­rul proprietarilor de pămînt. Compania nord-americană „United Fruit“ define 10 la sută din suprafaţa totală a plantaţiilor de cafea, banane, bumbac. Căile ferate de stat sunt proprietate americană. Venitul mediu anual al pătu­rilor sărace, însumînd trei pătrimi din populaţia guate­maleză, este de 72 dolari. Doar 17 la sută din guatema­lezi ştiu să citească şi să scrie, iar durata medie a vie­ţii nu depăşeşte 40 de ani. Nemulțumirea crescîndă a maselor față de înrăutăţirea situației economice şi sociale, cît şi de activizarea organiza­ţiilor teroriste de extremă dreaptă, şi-a găsit o expre­sie în intensificarea acţiunilor forţelor patriotice. Agențiile de presă transmit că în ulti­mul­ timp au avut loc puter­nice ciocniri între grupuri de partizani şi unităţi ale poli­ţiei în regiunile din apropie­rea capitalei — Ciudad de Guatemala. În aceste împre­jurări a survenit hotărîrea a­­nunțată privind instaurarea stării de asediu. Nu puţini comentatori re­levă interesul deosebit pe ca­­re-l vădesc Statele Unite faţă de evoluţia evenimentelor din Guatemala. Este semnificativă în acest sens scrisoarea tri­misă ziarului mexican „La Prensa“ de preotul american Thomas Melville, expulzat anul t­recut din Guatemala sub acu­zaţia de a fi acordat ajutor partizanilor , Statele Unite „­antrenează armata Guatema­lana pentru a menţine un statu quo. Situaţia de acum — suria Melville — nu este de­loc un accident al istoriei ; ea reprezintă o schimbare voită a ordinii naturale, de către o m­inoritate bogată, susţinută de armata naţională, care este­­sprijinită la rindul său de gu­­■vernul american". Este cunoscută de altfel ac­tivitatea consilierilor militari americani în Guatemala. Zia­rista Georgiana Geyer de la „Chicago Daily News” apre­cia nu de mult că în Guate­mala se află circa 1 000 de in­­­structori americani. Instruiţi în academiile speciale de luptă „antiguerriila", „las boinas verdes* — beretele verzi — acţionează pe linia reprimării m­işcării de partizani şi a p­opulației care îi susţine. P­­rofesorul Norman Diamond, de la Universitatea Harvard din S.U.A., în urma unei călă­torii făcute în Guatemala, scria că imense regiuni unde pre­zenţa partizanilor este doar bănuită, sunt declarate „zone interzise” de către autorităţi şi sunt supuse unor puternice bombardamente. Satele bom­bardate sínt apoi rase de pe suprafaţa pămîntului cu bul­dozerele. însuşi vicepreşedin­tele statului, Maroquin Rajos, recunoştea că „aparate ame­ricane de la bazele din­ Pa­nama participă la operaţii mi­litare în Guatemala şi folo­sesc frecvent napalmul în zo­nele unde se crede că se află detaşamente de partizani". Aşa cum prevedeau o serie de comentatori, cercurile mi­litare din ţară au folosit situa­ţia tulbure pe care tot ele au creat-o, pentru a „demonstra" că autorităţile civile nu sunt capabile să controleze situaţia şi pentru a-şi asuma în mod formal puterea. Dar, cum a­­rată faptele, masele populare guatemaleze nu pot fi înşe­late. Ştirile provenite din Guatemala relatează că forţe­le patriotice, sprijinite de populaţia de la oraşe şi sate, îşi intensifică activitatea avînd ca obiective restabilirea drep­turilor şi libertăţilor democra­tice, eliminarea dominaţiei străine, dezvoltarea de sine stătătoare a Guatemalei pe calea progresului. Dan MUNTEANU agenţiile de presă transmit: Reprezentantul permanent al Cambodgiei pe lingă O.N.U., Huot Sambath, a adresat o scrisoare preşedintelui Consiliului de Securitate în care protestează împotriva noilor acte de provocare săvîrşite de trupele americano-saigoneze la graniţa cam­bodgiana. Guvernul cambodgian, se a­­rată în scrisoare, cere guvernului a­­merican şi regimului de la Saigon să pună capăt tuturor violărilor gra­niţei şi spaţiului aerian al Cambod­­giei. Ministrul de Externe al Ar­gentinei a anunţat că guvernul ţării sale va asigura Boliviei o ieşire la­­li­ceanul Atlantic, acordîndu-i o zonă li­beră în porturile argentiniene. Intr-o notă în legătură cu această proble­mă se arată că Argentina va pune în aplicare declaraţia preşedinţilor Unga­­ria şi Barrientos, semnată la Buenos Aires cu 14 luni în urmă. Acordul semnat cu Argentina va îmbunătăţi poziţia Boliviei, a cărei economie este afectată serios de lipsa unei ieşiri la ocean. Intr-un comunicat oficial pu­blicat de guvernul rasist de la Salisbury se recunoaşte că în prezent au loc lupte între forţele pa­triotice din Rhodesia şi unităţile mi­litare ale guvernului, într-o regiune si­tuată la 360 kilometri nord-vest de Salisbury. Comunicatul precizează că ciocnirile din ultimele două săptămîni au fost cele mai importante din au­gust 1967, dată la care­ forţele pa­triotice din Rhodesia au început să acţioneze. Manifestaţiile studenţeşti au continuat şi în cursul zilei de sîm­bătă în Brazilia, cuprinzînd principa­lele oraşe ale ţării. Preşedintele Costa e Silva a ordonat adoptarea unor mă­suri de represiune împotriva demons­tranţilor. * In sălile Palatului Legiunii de onoare din San Francisco a avut loc deschiderea Expoziţiei „Ion Ţuculescu". La vernisajul expoziţiei au luat cuvîntul Thomas C. Howe, directorul aşezămîntului cultural *u*­­menţionat, şi Iosif Gheorghiu, consi­lier la Ambasada română din Washing­ton. Au participat oameni de artă, critici, reprezentanţi ai presei, precum şi membri ai coloniei româneşti din San Francisco. Simbătă a fost ratificat un acord între muncitorii grevişti din Industria cuprului şi societatea „Ken­­necott Cooper Corporation*. Se pune astfel capăt grevei de la minele din Arizona, care a durat opt luni şi ju­mătate. Cunoscuta companie teatra­lă italiană „Proclamer-Alber­tazzi" va întreprinde între 4 şi 27 aprilie un turneu prin cîteva ţări, în­tre care şî România. Se vor prezenta spectacole cu tragedia „Agamemnon" de Vittorio Alf­ieri şi comedia „Cum mă vrei tu" de Luigi Pirandello. La Bucureşti vor avea loc patru spec­­tacole, începind de la 20 aprilie. Informaţiile transmise de a­­paratele plasate pe bol sondelor lunare americ „Surveyor—5" şi „Sur­vor—8“ dovedesc faptul că n faţa Lunii şi îndeosebi fundul ir lunare seamănă, din punctul C­dere al compoziţiei, mai culii, fundul marin terestru decît cu poziţia meteoriţilor care cad , mint. Se pare deci că meteori vin din Lună, a declarat Anthon Kevich, profesor de chimie la turul „Enrico Fermi", însărcin punerea la punct a aparatelor naliză plasate pe sondele fani­sate de N.AJ S.A. Navigatorul britanic si Alec Rose, care încearcă­­ înconjurul lumii pe traseul ur sir Francis Chichester a intra bată în legătură prin radio cu trolier britanic, la 560 kilomi de Capul Horn. Rose a deci are o rană la piciorul sting, ci nu necesită îngrijire medical Trupele federale au ocupat două oraşe deţinute de forţele biafreze LAGOS 31 (Agerpres).­­ Un co­municat oficial dat publicităţii la Lagos anunţă că trupele federale nigeriene au cucerit oraşul Ikot Ekpene situat la 30 kilometri de Aba, cartierul general administra­tiv al secesioniştilor biafrezi. Tru­pele federale au ocupat, de aseme­nea, oraşul Opoleo şi ocupă poziţii în apropierea importantului centru economic Port Harcourt, în pregă­tirea unei ofensive asupra acestui oraş. Căderea celor două oraşe are loc la mai puţin de 24 de ore de data limită de 31 martie, stabilită de generalul Gowon, şeful statului ni­gerian, pentru „zdrobirea rebeliunii biafreze“. In ultimele nouă luni, aproximativ trei cincimi din teri­toriul deţinut iniţial de biafrezi a fost cucerit de trupele federale ni­geriene. Anglia in faţa „blocadei“ melo, (Urmare din pag. I) dezechilibrul balanţei comerciale: în timp ce Anglia a importat în 1967 cu 353 milioane lire sterline mai mult decît în 1966, ea a exportat cu 93 milioane mai puţin. Soldul nefavorabil al balanţei comerciale a crescut din această cauză de la 106 milioane lire sterline in 1966, la 552 milioane în 1967. Există desigur explicaţii pentru în­răutăţirea situaţiei economice a An­gliei în anul trecut. Recesiuni în ţările cliente ale mărfurilor engleze ; criza politică din Orientul apropiat ; mişcarea grevistă a docherilor ; creş­terea preţurilor la import, ca ur­mare a devalorizării din noiembrie trecut a lirei sterline. Dar dezechi­librul rămîne, chiar dacă se elimină influenţa factorilor incidentali agra­vanţi. Acest dezechilibru cronic a con­stituit un semnal de alarmă : pentru a trăi, Anglia — cu întocmirea ei economică din alte vremuri­­ — este obligată să-şi asigure o nouă piaţă, suficient de cuprinzătoare şi de con­stantă, pentru aprovizionare şi des­facere. Ce este mai normal pentru ea decit să caute această piaţă nu peste mări şi ţări, ca în deplorabilul trecut colonialist, ci printre vecini . Con­figuraţia economică a Pieţei comune, în care sunt pînă acum întrunite 6 ţări vest-europene: Franţa, Repu­blica Federală a Germaniei, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg, este de natură să satisfacă numeroase nevoi de import şi export ale An­gliei; în plus, există şi perspectiva mai îndepărtată a unei integrări po­litice, care ar scoate pe englezi din izolaţionismul Insular la care i-a con­damnat prăbuşirea imperiului colo­nial şi dezagregarea Commonwealth­­ului. Aşadar, o „cură de viaţă comună“ i-ar face bine Angliei din toate punctele de vedere. Dacă prin prisma intereselor An­gliei, aderarea la Piaţa comună ar fi un lucru pozitiv, iar raţionamentul care stă la baza „vocaţiei europene“ a Angliei poate fi înţeles de oricine, problemele sunt deosebit de încurcate dacă se privesc prin prisma „celor 6“. Pentru a face oarecare ordine în ele, trebuie să începem cu caracterul şi ţelurile Pieţei comune. Acum zece ani, la înfiinţarea Co­munităţii Economice Europene, s-a urmărit integrarea, mai întîi econo­mică, apoi şi politică, a statelor vest­­europene. Sloganul lansat pe atunci a fost : Piaţa comună — anticameră a Statelor Unite ale Europei. Acest slogan încorpora mai multe teze : lichidarea obstacolelor din calea re­laţiilor economice interstatale, re­nunţarea progresivă la suveranitatea ţărilor membre, întărirea rezisten­ţei la presiunea economică şi poli­tică a Statelor Unite în Europa. Ce soartă au avut aceste teze ? In deceniul care s-a scurs, a fost a­­mînată pentru un viitor imprevizi­bil orice încercare de integrare po­litică, Franţa opunîndu-se cu hotă­­rîre la compromisurile care ar fi adus o cît de mică ştirbire a inde­pendenţei şi suveranităţii ei. A făcut progrese colaborarea economică din­tre ţările Pieţei comune, deşi există părerea că, de fapt, această colabo­rare se reduce la domeniul vamal, în sensul că ceea ce s-a realizat pînă acum depăşeşte prea puţin limitel« unei clasice uniuni vamale. Cît despre rezistenţa la tendinţele de hegemonie ale Statelor Unite, pro­gresele sînt evidente. Astăzi, Piaţa comună reprezintă o forţă capabilă să dea o replică americanilor. Ea de­ţine rezerve de­ aur superioare celor ale S.U.A. Creanţele ţărilor din co­munitate asupra americanilor sunt calificate, chiar de americani, drept impresionante. Francul francez, marca vest-germană se bucură de mai multă încredere decât dolarul S.U.A., iar americanii au ajuns să-i roage pe europeni să le dea ajutor în lupta pentru „apărarea“ dolarului. Ţările vest-europene au refuzat să acorde vreun sprijin material agre­siunii din Vietnam, unele din ele o­­punîndu-se chiar făţiş acestei agre­siuni. Numărul soldaţilor americani deplasaţi în R. F. a Germaniei va fi micşorat în 1968 cu 35.000. Vor rămîne staţionate în continuare 5 divizii, însă efectivele lor se pare că se vor reduce de la 262.000 la 190—150.000. înşişi vest-germanii, cei mai filoamericani dintre „comunitari", s-au pronunţat de curînd împotriva „sistemului rigid al unui imperiu nord-atlantic" (care ar cuprinde şi pe americani) şi pentru o Europă legată de S.U.A. prin amiciţie, însă independentă. Faţă de aceste obiective ale Pieţei comune, ce şi cine împiedică adera­rea An­gliei ? Mai Intil, situaţia ei Dezechilibrul balanţei en­gleze, criza lirei sterline că economia Angliei es! Aci însă apar puncte de * divergente , în vreme intenţionează să Intre î mână ca să se Ins. Franţa li cere însănăto, condiţie prealabilă admite ajuţi Anglia, trebuie mai ajute singură. Dacă n-ar - o ar risca să fie contaminat partener. Din acest punct , devalorizarea lirei sterlini buget de austeritate pe pot fi considerate drept o a guvernului Wilson de a co cerinţei francezilor. In al doilea rind, Franţa oarece pini de curind ea a­u gura care a adoptat o atitudi­nă Împotriva „debarcării“ în Piaţa comună — se teme ci stă­­debarcare ar echivala cu a­ducerea unui cal troian în comunităţii. In timp ce Piaţa mimă a ridicat stindardul anti­­rrcan, Europa — europenilor, glia continuă să aibă legături­şti cu S.U.A., de al căror sprijin nanciar nu se poate dispensa. Fot ministru de externe George Brow, lăsat să se Înţeleagă că, după apii guvernului britanic, viitorul Euro­pei occidentale nu ar avea sens in afara cadrului mai larg al alianţei atlantice, adică alături de Statele Unite. Acceptarea candidaturii An­gliei ar echivala deci cu o întoar­cere de 180° a obiectivelor Pieta comune, ceea ce Franţa — Înainte de toţi ceilalţi — nu poate admite cu nici un preţ. In al treilea rind, rezervele Fran­ţei sunt determinate de temerea că, o dată pătrunsă în Piaţa comună, Anglia ar putea manifesta veleităţi de hegemonie, încercînd să-şi im­pună vederile, subminînd prestigiul european al Franţei. Bineînţeles, a­­ceastă temere nu este mărturisită deschis, însă ea se întrevede prin perdeaua de fum care, de obicei, împiedică o vedere clară asupra fon­dului discuţiilor din Piaţa comună. Pînă de curind, în Comunitatea Economică Europeană au existat di­sensiuni cu privire la atitudinea de adoptat în problema aderării An­gliei, unii membri opinînd pen­tru admitere, iar alţii contra. In februarie 1968, cu prilejul întîlnirii generalului de Gaulle cu cancelarul Kiesinger, s-au conturat unele idei comune care, avînd în vedere poziţia centrală a Franţei şi Germaniei occidentale în C.E.E., vor fi probabil însuşite şi de ceilalţi par­teneri. în esenţă, ideile sunt urmă­toarele : întrucît o lărgire a cadrului Pieţei comune prin admiterea de noi membri nu este oportună, ţările din această organizaţie vor putea deo­camdată încheia cu Anglia, ca şi cu Islanda, Norvegia, Danemarca şi alta state interesate, anumite „aranja­mente“ comerciale, avînd ca obiect avantaje vamale reciproce. In felul acesta, Piaţa comună ar rămîne în vechea formaţie, iar în jurul ei s-ar crea o „zonă preferenţială“, ai cărei participanţi să beneficieze de re­ducerea treptată a taxelor vamale. Intre poziţiile Franţei şi Germaniei occidentale în această privinţă mai există încă diferenţe de nuanţă, de­oarece, de exemplu, francezii pre­feră negocieri bilaterale, in timp ce vest-germanii preferă negocieri în bloc cu toţi candidaţii; francezii consideră că aranjamentele nu tre­buie să cuprindă precizarea că ele reprezintă un prim pas spre lărgirea Pieţei comune, in timp ce vest-ger­manii, dimpotrivă, văd în aceste a­­ranjamente o fază tranzitorie şi nu l» alternativă la aderare. De ase­menea, vest-germanii — mai mult decît francezii — doresc în această etapă organizarea unei cooperări mai strînse între Comunitatea Eco­nomică Europeană şi Anglia în do­menii ca : producţia de calculatoare electronice, de centrale nucleare, de avioane şi obiecte spaţiale. Din partea Angliei se observă de asemenea o modificare de atitudine, în trecut, reprezentanţii ei erau ca­tegorici : ori aderare, ori nimic. îna­inte de demisie, fostul ministru de externe Brown a adoptat însă o po­ziţie mai resemnată, declarând că este gata să studieze orice propunere „care ar înlesni o evoluţie a situa­ţiei“. După cum se vede, problema ade­rării Angliei la Piaţa corpună s-a transformat tot mai mult, datorită divergenţelor fundamentate dintre marile puteri vest-europene, într-o problemă a neaderării. Acrite, bineînţeles, nu contribuie cust­e , *** la rezolvarea gravelor dificu’fiAS^ rora Anglia trebuie să It7 a » REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA I Bucureşti Piaţa „Semnten­”. Tel. 17­­0 ÎS, 17­80 M. Abolumentele sa fac la oh­idila poştale,­­actorii poştali şi deuzorii voluntari din întreprinderi şi instituţii. Tiparul Combinatul Folljre 7 /­y

Next