Scînteia, octombrie 1968 (Anul 37, nr. 7842-7872)
1968-10-01 / nr. 7842
PAGINA 4 CRITERIUL FUNCŢIONALITĂŢII ESTETICE ÎN GRAFICA APUCATĂ Cultivată încă de la finele veacului trecut, şi apoi tot mai intens de-a lungul deceniilor veacului nostru, ideea că înfăţişarea obiectelor uzuale şi a decorului cotidian în general trebuie reintegrată în universul artei a devenit astăzi un loc comun. Dar un loc comun teoretic , în practică, deşi se pot observa considerabile intervenţii artistice şi transformări estetice în domenii privite cu totală indiferenţă pînă nu de mult: al ambalajelor, reclamelor industriale, al calendarelor, al discurilor, mai rămîne destul de făcut. Atît pentru a înnobila şi a da un sens suplimentar tuturor acestor indispensabile prezenţe ale vieţii noastre de toate zilele, cît şi pentru a trezi exigenţa publicului, obişnuindu-l să simtă nevoia de a vedea şi mînui obiecte frumoase, chiar dacă durata consumării lor este foarte scurtă. O expoziţie de grafică aplicată putea reflecta destul de concludent şi realizările obţinute şi golurile încă existente în acest domeniu, oferind un bilanţ şi un prilej de noi iniţiative. Grafica aplicată, spre deosebire de ceea ce numim „artă aplicată“ în general, nu inventă şi nu modelează obiecte ; poate că nici n-am spune că le ornamentează, cît mai ales că scoate la iveală, suprapunînd obiectului asociaţii de idei şi de imagini noi, neaşteptate, raporturi logice între lucruri şi situaţii, înţelesuri mai adînci, mai surprinzătoare sau mai agreabile, după domeniul căruia i se aplică. Expoziţia actuală de la Dalles ne dă ocazia să ne convingem de rolul preţios, educativ, al graficii aplicate. Numai că ne-o dă fragmentar şi nu cu destulă coerenţă. Cuprinzătoare pentru unele domenii — cel al discurilor, al afişelor cinematografice şi al cărţii ilustrate — este foarte săracă, aproape inexistentă în ceea ce priveşte alte domenii, ca afişul turistic de pildă. Şi dacă nu lipsesc reclamele şi alte materiale grafice privind producţia industrială grea de la noi, lipsesc cu totul exemplarele de ambalaje alimentare sau destinate industriei uşoare. Criteriul de organizare a expoziţiei nu este clar. Era vorba numai de grafica aplicată în sectorul cultural ? Se putea concepe şi o expoziţie de acest tip. Dar cele cîteva afişe comerciale sau farmaceutice, ca şi mai sus-menţionatele reclame infirmă o asemenea intenţie. Aceste inegalităţi ale domeniilor reprezentate lovesc, din păcate, tocmai problemele cu caracterul cel mai practic, mai uzual — fiindcă expoziţii de afiş şi ilustraţie de carte au loc mai des, în cadrul chiar al expoziţiilor anuale de grafică. Totuşi, şi din ceea ce este expus se pot desprinde anume tendinţe generale, cu şanse diferite de succes şi supravieţuire, dincolo de particularităţile unuia sau altuia dintre genuri. Una din tendinţe, pe care publicul este bănuit că o acceptă ca pe cea mai confortabilă, este tendinţa „explicativă“ , o transpunere cît mai directă a sensului şi intenţiilor de la care a pornit obiectul, printr-un fel de operaţie didactică făcută agreabil şi pretinzînd un minimum de efort din partea privitorului. Intîlnim această tendinţă mai des în afişul cinematografic. Ar părea să fie foarte firesc aşa : un asemenea afiş joacă rolul programului , afli în el „despre ce este vorba în film“. Cu atît mai vrednic de a fi subliniat este meritul serviciului grafic al D.D.F.-ului, care, în ultima vreme, a reuşit să determine o îmbunătăţire calitativă substanţială a afişului cinematografic, şi în diversitatea de stiluri şi în structura compoziţională, specifică cerinţelor genului. Şi poate că, tocmai în această situaţie, ar fi de reflectat şi la modalităţi noi, de mai mare popularizare a unor asemenea afişe de bună calitate artistică, de includere a lor într-un sistem de afişaj mai corespunzător peisajului urbanistic contemporan. Despre o concepţie explicativă, din păcate însă de astă dată nu ca despre o reuşită, se poate vorbi în legătură cu una dintre foarte puţinele serii de etichete pentru produse alimentare, cea destinată produselor vinicole, semnate de Elena Tăbăcaru, cam prozaice şi, desigur, nereprezentative pentru un domeniu în care, după cum am putut-o observa în cazul conservelor, ambalajelor de biscuiţi, de făinoase etc., s-au făcut efectiv îmbunătăţiri simţitoare, asupra cărora expoziţia însă tace. O altă tendinţă este cea care, pornind de la datele realului respectiv — ale unui real asupra căruia grafica „se aplică“: film, text literar, bucată muzicală sau produs material — face saltul în lumea metaforei, în fantezie, dînd curs liber asociaţiilor de idei şi imagistice, adică acelor procedee care sunt condimentul indispensabil al unei hrane artistice în această zonă a cotidianului. Sunt de subliniat aici multe realizări remarcabile în cadrul tuturor genurilor expuse. Afişe pentru filmele „In oraşul S“, „Yoyo“, „Domnişoarele din Rochefort“, „Jandarmul la New York“ reuşesc să evoce atmosfera filmului, să creeze dintr-odată o stare de spirit propice unei înţelegeri a operei anunţate, în sensul intenţiilor realizatorilor ei. Ambalaje de discuri (aici reuşitele sînt atît de numeroase încît nici nu pot fi citate toate : e destul să spunem că parcurgerea lucrărilor expuse este o încîntare plină de tentatii) ca cele semnate de Vincentiu Grigorescu, Cik Damadian, Ion Biţan, Vladimir Şetran, Damian Petrescu, Jugăurs Răduş, ar merita răgazul unui comentariu mai îndelungat şi sugerează meditaţii asupra raporturilor dintre imaginea muzicală şi cea plastică, în incidente şi altele decît cele de atîtea ori discutate de specialişti. Şi aici este de apreciat în mod deosebit arta pregătirii unei stări de receptivitate, a provocării unui început de tensiune emoţională, pe care muzica respectivă o va dezvolta, aducîndu-i tot ea rezolvarea în destindere. Vastul cîmp de desfăşurare pe care arta ilustraţiei şi a coperţii de carte îl oferă asocierii de imagini artistice de tip diferit şi metamorfozării lor reciproce este binecunoscut. Actuala expunere readuce în atenţie cîteva realizări de înaltă calitate, cu atît mai apreciabilă cu cît aria problemelor ce se pun este mult mai extinsă şi include opere literare de factură spirituală foarte diversă. Ediţii de lux — ca Nuvelele lui Gala Galaction — sau de largă circulaţie, ca Poeziile de Dimitrie Anghel, ambele ilustrate cu un talent subtil şi suplu, pătrunzînd perspicace în tainele unor creaţii scriitoriceşti atît de deosebite, de tînărul pictor Henri Mavrodin, coperţile semnate, de V. Socoliuc la „Ploaia“ (Je S. Maugham, şi „împlinirea şi sfîrşitul lui Henri IV“ de H. Mann, coperta „Prinţesei Isabeau“ de Anghellos Tarzakis, semnată de Sergiu Georgescu, şi lor li s-ar putea adăuga atîtea altele care nu au fost expuse, indică şi în acest domeniu dezvoltarea în sensul unei diversificări stilistice foarte accentuate. Ilustraţia de carte merită, la rîndul ei, discuţii care de mai multă vreme au fost părăsite. Dar masiva acţiune de traduceri întreprinsă de editurile noastre a adus în circuit foarte larg nume şi opere literare noi, complexe. Ilustrarea multora din ele vorbeşte despre un puls al receptării lor, al felului în care au fost înţelese şi asimilate. Toate acestea au rămas, din păcate, cam în afara preocupărilor revistelor şi paginilor noastre de specialitate. De pildă, ilustraţiile propuse de Anton Perussi la poeziile lui Georg Trakl şi ale lui Damian Petrescu la Povestiri de H. G. Wells indică o promiţătoare şi fericită tendinţă de a face aluzie în viziunea plastică nu numai strict la sensul operei concret alese, ci şi la spiritul curentului literar, de gîndire mai general căruia i-a aparţinut autorul ilustrat. Reîntîlnim în expunere numele unor ilustratori de prestigiu ca Val. Munteanu, fără să ştim de ce linsese cele ale lui Benedict Gănescu şi Geta Brătescu, ambii artişti care au îmbunătăţit ilustraţia noastră de carte cu realizări de mare valoare. Au apărut nume noi, cu contribuţii care dovedesc că genul acesta, care părea puţin neglijat la un moment dat, îşi recapătă vitalitatea. Este îmbucurătoare reafirmarea, foarte personală a lui Constantin Baciu, cu o serie de ilustraţii la Amintiri din copilărie ale lui Creangă. Jocul dibaci şi delicat cu metafora face farmecul şi unora din cele cîteva reclame comerciale : stofe de primăvară (Eugen Tatu) şi „Vinurile româneşti“ (Cik Damadian), „Gerovitalul“ (Octav Dragoş), „Pensi Cola“ (O. Oprescu). Ar merita să fie ştiute şi altfel decît în expoziţie. Problema de atîtea ori reluată teoretic în presă şi în dezbaterile Uniunii Artiştilor Plastici, a necesităţii imperioase, de la sine înţelese, ca realizările graficii publicitare să nu rămînă exemplare de expoziţie, ci să intre în circuitul cotidian al vitrinelor şi placardelor de afişe încă nu a căpătat o rezolvare practică satisfăcătoare. Cu sobrietatea cuvenită genului, dar deloc plicticoase, sunt reclamele produselor industriei grele, semnate de C. Condacci şi V. Ciocîrdel şi copertele publicaţiei „Poligrafia“ (Willi Müller). Se mai conturează alături de cele pomenite şi o altă tendinţă mai puţin practicată, nu lipsită de interes, dar care trebuie examinată în lumina specifică destinaţiei artistice respective. Este vorba de stilul abstract cu un pur caracter decorativ. In măsura în care acest caracter decorativ are o valoare funcţională sau este rezultatul epurării maxime a unei aluzii de la şi înspre substanţa obiectului asupra căruia se opreşte, el poate prilejui rezultate atrăgătoare („Calendarul" semnat de M. Chirnoagă şi N. Zamfir). Dar atunci cînd asociaţia imagistică, prin simplă linie şi culoare, nu numai că nu poate fi surprinsă, dar apare contradictorie cu sensul mai adînc al conţinutului imaginii, totul cade în arbitrar. Afişul Muzeul Satului de Ion Mitrici — un exerciţiu coloristic de un perfect bun gust, puţind însă să poarte orice alt titlu ; sau afişul strident (pepita în două nuanţe de liliachiu) pentru expoziţia cu vînzare „Arta populară şi meşteşuguri artistice“ fără legături de structură ornamentală esenţială cu produsele, foarte valoroase, ale acestei manifestări. Faptul, pozitiv în sine, al deschiderii unei expoziţii de grafică aplicată ar pune firesc problema unei confruntări periodice, mai frecvente, cu beneficiarul acestor produse — publicul. In cadrul unor astfel de confruntări — mai bine și mai „publicitar“ oferite decît expoziţia actuală — se va putea constata şi care sunt progresele reale, şi cine sînt artiştii ale căror realizări merită într-adevăr să fie reţinute. Faptul că în acest domeniu lucrează azi graficieni şi pictori cunoscuţi şi apreciaţi confirmă importanţa lui în cultura artistică contemporană şi obligă, pe cei cărora le revin răspunderi în acest sens, să facă maximum de eforturi şi pentru ca lucrările să fie încredinţate celor mai talentaţi şi pentru ca operele rezultate să-şi poată atinge scopul, ajungînd, odată pornite, şi la destinaţie, adică în public. Cu o condiţie însă, puţin paradoxală, de altfel, tocmai pentru o expoziţie de artă publicitară ! Aceea de a i se face măcar publicitatea elementară privind precis locul de intrare în sala de expoziţie şi cu mai mult decît cîteva afişe, deabia vizibile. Amelia PAVEL teatre • Opera română : Oedip — 19,30. • Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“ (sala Studio) Jocul adevărului — 19,30. • Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“ (sala din Bd. Schitu Măgureanu nr. 1) : Luceafărul — 20. (sala din str. Alex. Sahia nr. 76 A) : Kean — 20. • Teatrul Mic : Vrei să fii nevasta mea ? (spectacol prezentat de O.S.T.A.) — 20. • Teatrul „Ion Creangă" : Toate pînzele sus — 19,30. Îl Teatrul „Ţăndărică“ (sala din Calea Victoriei) : Avenurile lui Plum-Plum — 17, (sala din str. Academiei) : Şoricelul şi păpuşa — 17. • Teatrul „C. Tănase" (sala Savoy) : Comici vestit al revistei : N. Stroe ,19:30. Pentru iubitorul de muzică, Timişoara este de fiecare dată obiectul unui legitim interes. O tradiţie şi un prezent muzical păstrează vie atenţia publicului faţă de activitatea Filarmonicii, a Operei şi a altor formaţii interpretative, iar comentatorii notează cu satisfacţie prezenţa acestui autentic climat de dragoste adîncă şi permanentă faţă de muzică. Timişoara, istoric, poate fi invidiată . Flautul fermecat de Mozart a fost interpretat, pentru locuitorii burgului, la numai 5 ani de la premiera absolută de la Viena. Liszt, Brahms, Joachim au concertat aici, iar marele Bruno Walter tot de la Timişoara a pornit, pe căile artei, spre a cuceri prestigiosul renume pe care i-1 recunosc muzicienii. Intre cele două războaie, la Timişoara au funcţionat un conservator (care a activat pînă în 1947), o editură de muzică, o orchestră simfonică, şi tot de la Timişoara şi-au început cariera de artă multe personalităţi ale muzicii româneşti contemporane. Un Liceu de muzică, de nivel republican, o orchestră simfonică cu interpretări pe care nu le auzim uşor nici la Bucureşti, un cor al filarmonicii, care atacă, în spiritul aceleiaşi dăruiri, orice repertoriu, de la Haendel la prelucrările recente de folclor bănăţean, un colectiv de operă şi un colectiv de balet care au depăşit nivelul victoriilor locale şi chiar o foarte dezgheţată formaţie de chitare electrice, „Phönix“ — iată, într-o simplă enumerare, posibilităţile muzicale de care dispune astăzi oraşul. Ceea ce trebuie spus, nu e deloc puţin, mai ales că la Timişoara am găsit pe lîngă pasiune şi dragoste pentru muzică, proiecte şi iniţiative, precum şi, în egală măsură, realităţi pe care numai un autentic cult al acestei arte putea să le determine. La Filartronica „Banatul“, am crezut că vacanţa a risipit orchestra simfonică şi corul. Am aflat însă că orchestra repetă şi, asistind la repetiţii, am ascultat Simfonia 88 de Haydn (pregătită pentru un turneu de cîteva zile la Caransebeş, Băile Herculane, Reşiţa, Orşova) şi n-am putut să nu remarc încă o dată calitatea deosebită a grupului de coarde, stilul şi, o dată mai mult, tradiţia muzicală a întregii orchestre care, sub conducerea lui Nicolae Boboc, a redat un Haydn demn de cele mai bune concerte ale noastre. A fost o neaşteptată revelaţie muzicală estivalăşi aici ne-am putea întreba de ce — desigur, în timpul stagiunii — Radioteleviziunea se limitează să transmită, în direct, programele de la Ateneu şi de la Studioul de concerte — aceasta chiar dacă sunt ştiute dinainte ca fiind neinteresante — cînd s-ar putea mult mai bine ca şi filarmonicile din ţară să se bucure de acest privilegiu si, printre ele, orchestra filarmonicii din Timişoara n-ar putea figura cîtuşi de puţin printre el LA TIMIŞOARA O VIAJĂ MUZICALA DE AUTENTIC PRESTIGIU timeie). In programul concertului ascultat : simfonia amintită a clasicului vienez, fragmente din Anotimpurile de Vivaldi (solistă violonista Angela Gavrilă) și, în partea a doua, canţonete în interpretarea Doinei Badea. Programul nu trebuie să surprindă : muzica se adresează tuturor , poate că un neiniţiat, venit înainte de toate s-o asculte pe Doina Badea, va descoperi frumuseţile muzicii clasice şi preclasice, iar un altul, uşurel sofisticat, se va lăsa convins, pînă la urmă, că şi canţoneta are un drept la viaţă. Desigur, într-o cuprinzătoare perspectivă culturală, şi pe cei de la Timişoara îi interesează problema publicului. Nu e public muzical la Timişoara sau în oraşele din apropiere ? Nu se poate spune , dar ceea ce este tot atît de important este de a forma publicul muzical pe care îl vom întîlni peste 5 sau peste 10 ani şi, în această privinţă, rezultatele nu sînt deloc modeste. Fiecare concert de sîmbătă seara este reluat, a doua zi la ora 11, într-un program educativ, iar aici există 900 de tineri ascultători care, pe baza unui abonament, urmăresc săptămînă de săptămînă Interpretările de muzică simfonică. Publicul concertelor de duminică dimineaţa este format, la Timişoara, mai ales din elevi, iar străduinţele unui grup de 10—12 profesori de muzică din oraş, care efectuează o permanentă activitate muzicală de popularizare printre elevii de la licee şi de la şcolile generale, nu pot fi decît binevenite. Dar nu numai orchestra simfonică a Filarmonicii contribuie la viata muzicală normală a Timişoarei . Opera îşi propune, numai in noua stagiune, montarea a 5 spectacole Năpasta de Sabin Drăgoi, Michelangelo de Alfred Mendelsohn, Lohengrin de Wagner, Don Juan de Mozart, My Fair Lady de Löwe. Directorul Operei, Nicolae Boboc, care conduce în acelaşi timp şi majoritatea concertelor simfonice de la Filarmonică, se arată foarte încrezător în viitorul instituţiei sale, citind, totodată, şi numele cîtorva solişti : Elena Botez, Marieta Grebenişan, Mira Popescu, Iuliu Mare, Mircea Mavrodin. Opera din Timişoara nu-şi limitează însă activitatea numai la spectacolele interpretate la sediu. De cîţiva ani, colectivul de operă susţine adevărate stagiuni (de cîteva săptămîni la rînd) în diferite oraşe din apropiere. Astfel, la Petroșeni, pentru a da un singur exemplu, după vizite succesive ale operei din Timișoara, interesul pentru acest gen muzical a crescut într-o asemenea măsură, încît spectacolele se joacă cu casa închisă (cu o orchestră reîmprospătată am fi, de altfel, dornici de a asculta acest colectiv liric şi la Bucureşti). După opinia iubitorilor de muzică din localitate, un lucru ar deschide şi mai larg orizonturile vieţii artistice a oraşului, şi anume reînfiinţarea Conservatorului de muzică din Timişoara. De conservator, de altfel, se leagă toate firele vitale ale viitorului muzical de aici : generaţii întregi ale Liceului de muzică, generaţii foarte bine pregătite, au plecat pentru studii superioare la conservatoarele de muzică din Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Conservatorul însă ar oferi multora dintre aceşti pasionaţi ai muzicii o catedră şi situaţia s-ar putea cu mult ameliora.. Funcţionînd, pentru început cie cîteva secţii, el ar putea, cu timpul, să se extindă, iar viaţa muzicală timişoreană, o dată cu aceasta, să cunoască — după cum se poate înţelege lesne — un nou şi îmbucurător avînt. Dar străduinţele muzicienilor timişoreni par să fie răsplătite, iar publicul are cel mai frumos cuvînt de spus la adresa dăruirii lor. Acestui public artiştii Timişoarei îi dedică îndrăzneţe proiecte de viitor. Mireaa M. ŞTEFANESCU cinema • Planeta maimuţelor ! PATRIA — 9 ; 11,30 ; 12 ; 16,30 ; 19 , 31,13. • Frumoasei* vacanţe 1 REPUBLICA — 9,30 ; 11,45 ; 10 ; 16,30 ; 18,45 ; 21. VICTORIA — 9 ; 11,15 ; 13,45 ; 16,15 ; 10,30 ; 20,45. • Roata vieţii : SALA CINEMATECA — 9,45 ; 12 ; 14,15 ; 16,30 ; 18,45 ; 21 (bilete la casă), MIORIŢA — 9 ; 11,15 ; 13,45 ; 16 ; 18,30 ; 21. a Fratele doctorului Homer : SALA PALATULUI — 19,30 (seria de bilete — 2574), FLACĂRA — 15,30 ; 18 , 20,30. • Testamentul unui pasă : LUCEAFĂRUL — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16,15 ; 18,30 ; 20,45, GRĂDINA “DOINA — 19. a Căderea Imperiului Roman : FESTIVAL — 9 ; 12,30 ; 16,15 ; 19,30, la grădină — 19, MODERN — 10 , 14 ; 17.15 ; 20.30. a Jurnalul unei femei In alb : UNION — 15,30 ; 18 ; 20,30. • Prinţesa : CENTRAL — 8,30 ; 11 ; 13.30 ; 16 ; 18,30 ; 21. a Vicontele plăteşte polița LUMINA — 8.30—16.15 In continuare. • Colina : LUMINA — 18.45—20.45 în continuare. • Marysia și Napoleon : FEROVIAR — 8,30 ; 11 ; 13.30 ; 18 ; 18.30 ; 21. • Graiul animalelor TIMPURI NOI — 9—21 în continuare. • Neînțelesul : CAPITOL — 8,45 ; 11 ; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; 21, la grădină — 19, FLOREASCA — 9 ; 11,15 ; 13.30 ; 16 ; 18,15 ; 20,30, ARTA — 9,15—15,45 în continuare; 18 ; 20,15, la grădină — 19. • Operaţiunea San Gennaro : EXCELSIOR — 9.15 ; 11,30 ; 13.45 ; 16 ; 18.30 ; 20.45; MELODIA — 8.45 ; 11 ; 13.30 ; 16 ; 18,30 ; 20.45. • Răpirea fecioarelor şi Răzbunarea haiducilor : DOINA — 11.30 ; 16 ; 19.30. • Program pentru copii : DOINA — 9 . 10. • Surprizele dragostei : GRIVIŢA — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 18.15 ; 20,30. FLAMURA — 9 ; 11.15 ; 13,30 ; 16 ; 18.15 ; 20.30. • Inimă de mamă : ÎNFRĂȚIREA INTRE POPOARE — 15,30 ; 17.45 ; 20. • Prietenele : BUZEŞTI — 15,30 ; 18 , 20,30. •e Minunile doamnei Venus : DACIA — 8—16,15 în continuare : 18.45 . 21. • Winnetou (seria a IlI-a) : BUCEGI — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 18,15 ; 20.30, GLORIA — 9 ; 11,15 ; 13.30 ; 16 ; 18,15 ; 20.30, TOMIS — 9—15.45 în continuare ; 18.15 ; 20.30. la grădină — 19. • Cei șapte samurai : UNIREA — 16 ; 19.30. • Viva Maria : LIRA — 15.30 ; 18 ; 20.30. • Vin cicliștii : DRUMUL SĂRII — 15 ; 17,30 ; 20, CIULEȘTI — 15.30 ; 18 . 20.30. MOŞILOR - 15.30 ; 18 ; 20.30. n Piramida zeului Soare : COTROCENI — 15.30—18 în continuare. • Prima zi de libertate : COTROCENI — 20.30. • Sante oameni de aur : VOLGA — 9.30—16 în continuare : 18.15 ; 20.30. GRĂDINA PROCRESULPARC — 19.30. m Infrîngerea lui Alexandru cel Mare : PROGRESUL — 15.30 ; 18 ; 20;15. a K.o. • VIITORUL — 15.30 ; 18 ; 20.30. • Trei copii „minune" : AURORA — 9 ; 11;15 ; 13,30 ; 15,45 ; 18 ; 20.30 la grădină — 19.30. • Tarzan, omul-maimuţă ! POPULAR — 15.30 ; 18 ; 20.30, RAHOVA — 15.30 ; 18 ; 20.30. • Zece negri mititel : MUNCA — 16 . 18 ; 20. • Fantezistii VITÁN — 15,30 ; 18 ; 20.15. • Oscar : FERENTARI — 15,30 ; 18 ; 20.30. • Nebunul din laboratorul nr. 4 : PACEA — 15.45 ; 18 ! 20.15. • Gioconda fără surls : CRINGASI — 15,30 ; 18 ; 20 30. • Bela : COSMOS — 15,30 ; 18 ; 20.30. SCÂNTEIA — marţi 1 octombrie 1968 ROMANUL ca expresie a realităţii Paul GEORGESCU Oricît ar părea de ciudat spiritelor excesiv de sistematice, literatura a tins întotdeauna spre varietatea modalităţilor şi stilurilor. Această varietate rezultă din însuşi actul creaţiei ce presupune o selecţie personală a unei realităţi practic infinite. Oricare ar fi atitudinea declarată a scriitorului faţă de realitate, poate chiar de ostilitate, opera de artă nu poate exista dincolo de realitate fiindcă acolo este... neantul. De aici nu poate decurge că realul trebuie privit artisticeşte într-un fel, nici descris într-o singură manieră (fapt imposibil și lipsit de necesitate), dar decurge cu necesitate faptul că opera, din necesitate eternă, e o imagine a realului. O imagine limitată, originală, folosind sau inventînd un limbaj artistic propriu (uneori nu prea) desigur, de vreme ce scriem despre realităţi ■■■■■ prezente sau trecute dar realităţi totuşi. Exceptînd memorialistica sau jurnalul literar, fragmente de real, romanul, nuvela, schiţa constituie inevitabil o trans-mmmmmmmmm laţie sau transfigurare a realului. Aici ni se înfăţişează un paradox al operei de proză : ea este o imagine a realului şi o invenţie, o ficţiune. Ca scriitor, simpatizez cu ficţiunea dar ştiu că invenţia literară, creaţia sunt translaţii, transfigurări ale unor realuri trăite. A copia ceea ce vezi este poate un exerciţiu util începătorilor, de acord, dar a scrie un roman presupune invenţie. Poate că invenţia nu este altceva decît a retrăi cu maximum de intensitate, într-o altă situaţie, un fragment trăit de real. Dialectic vorbind, romanul autentic ţîşneşte din realitate, dintr-o trăire dar nu se mulţumeşte s-o transcrie, ci o modifică în aşa fel încît ea devine o realitate nouă, cu propria ei organizare. Romancierul, organizînd opera sa, nu se călăuzeşte după legi formale, ci caută să descopere un sens lumii. Cînd acest sens al existenţei lipseşte, îmi este indiferent dacă sînt bine aşezate cubuleţele colorate sau nu. Aş dori să subliniez că nici tema romanului nu este indiferentă, romancierului, nici faptul dacă o va scrie sau nu. Adică acel ce scrie este impins spre act, de conştiinţă, el e obligat de o necesitate interioară, de o stare ce nu mai poate fi rezolvată decît prin scris şi anume prin alegerea acelei teme. Deci indiferent de stilul la care aderă, romanul e o expresie a realităţii trăite căreia îi caută un sens fiindcă i-o cere conştiinţa sa. Simt nevoia de a repeta aceste adevăruri fiindcă uneori critica se arată excesiv de preocupată de jocul scriitorului, fapt ce influenţează negativ asupra creaţiei propriu-zise. Or, romancierul nu copiază, nici nu se joacă , el caută un sens existenţei. Cu aceeaşi modalitate se poate scrie ceva penibil sau un roman grandios. Modalitatea poate fi consemnată, criticul îşi poate avea gustul său (numai să fie literar), dar nu se poate limita la atîta. Unii caută o cuprindere ceva mai largă a operei, alţii o îngustează la un joc de copii alteraţi, valoarea ei ar fi tocmai în lipsa de sens a operei. Atari păreri pot fi descoperite mai mult sau mai puţin ascuns. E posibil să fie o reacţie faţă de literatura pedagogică de grad inferior, prezentată drept scop al artei. Dar este evident că opera de artă constituie un întreg realitatea şi depăşirea ei în sens, scopul lucrurilor, căutarea şi descoperirea lui, ideea şi organizarea ei artistică. Ideal vorbind, nici n-ar trebui încercată despărţirea unor aspecte ce trăiesc doar ■ ca ■ întreg organic. Practic, putem analiza un aspect sau altul, fără a pierde din vedere realitatea operei de artă. O atare înţelegere în total a operei e, practic, greu de realizat şi numai cîţiva o reuşesc , dar, indiferent de aspectul analizat, cred că e necesar ■■■■■■■■■ să ne reamintim sensul operei. A retrăi, în alte condiţii, realul şi a căuta să dai un sens fenomenelor, a căuta un sens chiar lumii, constituie singura justificare majoră a romanului. E posibil să eşuezi sau să reuşeşti, dar chinul de a da viaţă umbrelor, de a căuta adevărul şi cuvîntul, acest chin aparţine autorului. Cine a scris nu numai critică, dar şi roman a constatat, cu greu, că n-are sens să scorneşti gratuităţi, dar şi că răspunsul nu se descoperă prea uşor într-un articol sau într-o carte ; el, răspunsul, apare printr-o retrăire dureroasă. Trebuie să regăseşti adevărul singur. Ca marxist, înaintam într-o direcţie deschisă mie, de alţii ; dar a fost nevoie să retrăiesc totul pentru ca el să poată exista realmente, artisticeşte vorbind. Adevărul este, desigur, mai larg, mai complet, dar în „Coborînd“ am limitat voit aceşti ani de amurg la ce reuşeam să trăiesc din nou eu însumi, la realităţi pe care le cunoscusem altfel şi la altă vîrstă. Dar îmi e clar că am dorit să spun cîteva adevăruri măcar. Romanul meu nu a fost seris fiindcă voiam să fiu ceva, simţeam nevoia să-l scriu, să spun ceva. Indiferent de valoarea cărţii mele, am aflat că a scrie o carte înseamnă a vroi să afirmi un adevăr, să retrăieşti, în altă situaţie, adevărul pe care doreai să-l spui. E o trăire zguduitoare. Cum aş mai îndrăzni să scriu despre cartea altcuiva, ignorînd că autorul acela a dorit să spună celorlalţi ceva foarte important ? Evident, orice roman cuprinde partea sa de fantezie, de joc verbal... Aceste aspecte îi sporesc valoarea romanului Dar, oricît de fantastic, el e parte din realitate, oricît joc verbal ar cuprinde, el este expresie a unui adevăr suferit, trăit. De aceea, poate am dori ca unii critici să nu mai ocolească atîta adevărul, conţinutul sau mesajul romanului, fără de care nimic, nu are valoare. . puncte de vedere Cu prilejul turneului companiei teatrale franceze „Serreau - Permetti“ Membrii companiei teatrale franceze „Serreau-Permetti“ au făcut luni dimineaţă o vizită la sediul Asociaţiei oamenilor de artă din instituţiile teatrale şi muzicale — A.T.M., unde s-au întîlnit cu actori, regizori, critici de teatru şi ziarişti români. Oaspeţii au fost salutaţi de artista emerită Dina Cocea, primsecretar al A.T.M. După-amiază, Jack Ligot, consilierul cultural al ambasadei Franţei la Bucureşti, a oferit un cocteil cu prilejul turneului artiştilor francezi. Au luat parte Al. Bălăci, vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, funcţionari superiori din Ministerul Afacerilor Externe, oameni de cultură şi artă. Au participat, de asemenea, şefi de misiuni diplomatice acreditaţi la Bucureşti şi alţi membri ai corpului diplomatic. (Agerpres) Noul an universitar (Urmare din pag. Dru Înlăturarea repetărilor şi tratării paralele a unor date ştiinţifice, acest lucru ar fi inevitabil în cazul unei munci izolate a cadrelor didactice, iar consecinţa sa ar fi defavorabilă bunei dozări a efortului solicitat studenţilor. Dar pentru a realiza această coordonare în colectivul de catedră şi la nivelul consiliului de facultate, răspunderea iniţială revine fiecărui membru al corpului didactic. Marea problemă pe care şi-o pune azi şi pe care trebuie s-o rezolve orice profesor care gîndeşte asupra specialităţii sale, în contextul contemporan al acumulării uluitoare de date ştiinţifice şi al dezvoltării de noi interpretări şi aplicaţii, este problema selectării esenţialului şi prospectivului, ceea ce fundamentează cunoaşterea unei ştiinţe şi ceea ce are menirea de a o duce mai departe. O funcţie esenţială în creşterea nivelului învăţămîntului superior o îndeplineşte activitatea de cercetare ştiinţifică a întregului personal didactic, de la profesorii consacraţi pînă la asistenţii stagiari începători. Prevederile, legii învăţămintului sancţionează obligativitatea de îndeplinire a planului de Cercetare. Tar criteriul activităţii ştiinţifice şi al calificării prin titluri ştiinţifice este principal in aprecierea muncii personalului didactic. Pentru că, în mod logic, învăţămîntul superior, a vînit sarcina de a forma cadre superioare ştiinţifice, nu poate fi realizat decît de persoane care, activînd ele însele creator în cercetare şi dovedind înalte calităţi morale, umane, politice, sînt animate în acelaşi timp de pasiunea de a transmite cunoştinţe multilaterale şi de a forma complex noi generaţii Pe lîngă importanţa pentru fundamentarea riguroasă şi pentru progresul învăţămîntului, cercetarea ştiinţifică a corpului didactic constituie o contribuţie însemnată la sporirea patrimoniului ştiinţific al naţiunii noastre şi, prin aceasta, al umanităţii. Pentru a creşte valoarea acestei contribuţii şi pentru a beneficia de tot sprijinul acordat de partid şi de stat, cred că sînt necesare măsuri mai hotărîte, mai eficace şi mai operative de orientare a tematicii de cercetare spre problemele mari, teoretice şi aplicative, ce interesează dezvoltarea ştiinţei, tehnicii şi culturii noastre, pe baza unei mai bune cunoaşteri a realităţilor, sarcinilor şi perspectivelor economice şi sociale din ţara noastră şi a unei documentări orientative mai largi şi mai prompte asupra mişcării ştiinţifice pe plan mondial. Esenţial pentru înnoirile din acest an este şi faptul că în contextul general al perfecţionărilor din şcoala noastră superioară s-a creat un cadru propice întăririi legăturii cu studenţii, pentru ca îndrumarea profesional-ştiinţifică şi educativă a acestora de către membrii corpului didactic să se realizeze individualizat, adaptat la specificul preocupărilor şi aptitudinilor fiecăruia dintre ei. Şi în acest caz se reia o veche tradiţie universitară, a legăturii dintre învăţăcei şi magistru, prezentă de altfel din totdeauna în şcoala noastră superioară, promovată continuu în anii socialismului ; ea corespunde necesităţii fireşti de a continua după ora de prelegere sau de seminar schimbul de idei între vîrstnicii şi tinerii care s-au dedicat aceloraşi idealuri de promovare a ştiinţei şi a umanităţii. Iar efectul educativ al acestui permanent contact se concretizează nu numai în sporul de idei, ci şi în formarea concepţiei ştiinţifice, marxist-leniniste, despre viaţă, în cultivarea năzuinţei spre o cît mai bogată, mai adîncă şi mai multilaterală informare, a convingerii că numai efortul continuu, zi de zi, condiţionează şi răsplăteşte munca intelectuală, ca, de altfel, orice muncă. Cerinţa ca fiecare membru al corpului didactic să preia pentru îndrumare nemijlocită un grup de studenţi, pe care să-i consilieze, pe baza experienţei proprii, în problemele de viaţă, în ce priveşte studiul, în cercetarea ştiinţifică, exprimă înalta încredere a partidului şi statului în capacitatea de educatori a membrilor universitari ai corpului didactic, va spori calitativ Întreaga activitate a învăţămîntului nostru superior, îndemnul nostru, de dascăli şi prieteni, se adresează călduros tinerilor studenţi, cărora partidul şi statul le creează condiţiile cele mai favorabile de muncă şi viaţă universitară. Satisfacţia datoriei împlinite şi perspectiva succeselor la studii şi în profesiune cer o asiduitate de realizare zilnică a obligaţiilor, pe baza concentrării eforturilor şi a unei bogate informări. Munca noastră, a membrilor corpului didactic şi studenţilor, face parte integrantă din grandioasa operă a construcţiei socialiste şi este, prin toate fibrele, legată indisolubil de trecutul, prezentul şi viitorul ţării. Sub acest semn şi consacraţi înfăptuirii măsurilor adoptate de conducerea de partid şi de stat în vederea dezvoltării învăţămîntului, începem noul an universitar. 19,30 — Telejurnalul de seară. P • • . . 19,50 _ Buletinul meteorologic. — fe C A ■ ■ Publicitate. T 20,06 — Film serial iVtkingii. H; * W 20,36 — In rariştea de lîngă vi! — rv seară de romanţe cu : Anr.' gela Moldovan, Nicola« Florei, Ionel Budişteanu. r' 17,39 — Pentru şcolari: Cetatea 21,15 — Program de varietăţi. r' strugurilor. Transmisiune directă de la p 18,66 — TV, pentru specialiştii din Viena. Participă : Wenkel industrie. Cibernetica eco- Mihre, Roy Blecq, Lucianomică. Participă : prof. Trogg, Hana Patzeltova, rei ing. Edmond Nicolau , Waldemar Matuska, Jo pj A cont. dr. Vladimir Trebici ; Danin, Richard Anthony, b matematicianul Vasile Io- Les Swingle Singers, Louis W Li- nescu. Armstrong, Sandle Shaw, m LI 18,38 — Curs de limba engleză. Peghi March şi alţii. * 19,00 — Emisiune pentru tineret. *2,30 — Numere de circ inregistra 4) Doi tineri interpreţi , piatrate pe peliculă. finistul Dan Grigore şi vio- *5,60 — Telejurnalul de noapte. tonistul Eugen Sîrbu. 23,15 — închiderea emisiunii.