Scînteia, noiembrie 1968 (Anul 37, nr. 7873-7902)

1968-11-01 / nr. 7873

SÂNTEIA — vineri 1 noiembrie 1968 ÎN LABORA­TORUL DE.. CADRE­ ­. Nu odată s-a verificat în practica întreprinderilor noastre industriale — inclusiv a multor combinate şi uzine chimice noi — că viziunea de perspectivă în politica de cadre, an­gajarea din timp şi instruirea lor exigentă, potrivit cerinţelor impuse de tehnicitatea utilajului şi procese­lor tehnologice, constituie un factor de maximă importanţă pentru reuşi­ta punerii în funcţiune şi exploatării cu randamente superioare a noilor instalaţii şi capacităţi. Subaprecie­rea elementului-om, în comparaţie cu elementul-maşină, duce în mod inevitabil la diminuarea productivi­tăţii muncii, în general a eficienţei activităţii economice, chiar dacă ca­racteristicile mijloacelor tehnice fo­losite se situează la nivelul celor mai reuşite tipuri similare folosite pe plan mondial. — Tocmai aceste consideraţii, ca şi învăţămintele desprinse dintr-o serie de neajunsuri anterioare, au determinat colegiul ministerului nos­tru să elaboreze un plan amplu de măsuri în vederea pregătirii cadre­lor pentru instalaţiile noi ce vor fi puse în funcţiune pînă în 1970 — ne-a spus tov. Nicolae Diaconescu, director adjunct în Ministerul In­dustriei Chimice. Acest plan preve­de, între altele, lărgirea spaţiilor­­de şcolarizare şi a numărului de spe­cialişti pregătiţi prin şcoli, angaja­rea cu 6—18 luni înainte a per­sonalului destinat noilor obiective, organizarea unor forme eficiente de pregătire teoretică și practică, de specializare a muncitorilor și cadre­lor tehnico-inginerești. — Cum, poate fi­ apreciat stadiul actual de înfăptuire a programului de măsuri amintit ? — In general satisfăcător. Se pre­vedea, de pildă, ca în actualul cin­cinal numărul salariaţilor din ra­mura noastră să crească cu circa 50 000; în cei aproape trei ani care s-au scurs pînă acum, potenţialul uman al industriei chimice a cres­cut cu peste 22 000 numai la cate­goria muncitorilor calificaţi şi cu 2 300 de maiştri şi tehnicieni. In încheierea discuţiei, tov. N. Dia­conescu a făcut observaţia că cifrele globale pe minister privind asigura­rea numerică a necesarului de per­sonal ascund totuşi situaţii nemul­­ţumitoare, în diferite întreprinderi ale industriei chimice, mai ales în ce priveşte gradul de calificare şi de specializare a oamenilor. Este de altfel o concluzie care s-a desprins cu pregnanţă în cursul anchetei în­treprinse în mai multe combinate şi uzine chimice. Investigaţiile noas­tre au relevat existenţa chiar a unui important deficit de personal, ceea ce înseamnă că nici din punct de vedere numeric nu este soluţionată pe deplin problema satisfacerii ce­rinţelor crescînde de cadre în unele întreprinderi ale acestei ramuri. Cu deosebită acuitate se pune în prezent această chestiune pentru Combinatul petrochimic Piteşti şi Combinatul chimic Hm. Vîlcea — în­treprinderi aflate în prezent în preajma „examenului“ de intrare în funcţiune a unor importante capa­cităţi de producţie. La începutul lunii­ octombrie, dintr-un necesar de 1844 de operatori chimişti, laboranţi, lăcătuşi mecanici, electricieni auto­­matişti si alţi muncitori calificaţi erau angajati $i partial l­tstruiti — teoretic $i practic — la combinatul din Hm Vîlcea doar 1117 munci­tori. Pentru fabrica de_ D.v.c. si cea de H.C.H.-lindan de a.c.. care ur­mează să intre în cur'nd în probe tehnologice, s-au angajat pînă acum doar 10—30 la sută din necesarul de operatori chimişti. — Această situaţie se explică prin viziunea îngustă a conducerii com­binatului, care a pierdut din vedere o bună perioadă de timp problema asigurării personalului pentru noile instalaţii — ne-a spus tov. ing. Ni­colae Ionescu, secretar al rvstroitetu­­lui judeţean Vîlcea al P.C.R. Comi­tetul de direcţie al combinatului în­cearcă să justifice această poziţie prin dificultăţile mari apărute anul acesta în procurarea unor utilele importante, care au determinat to­­tîrzieri fată de t^Tnene’e de punere în funcţiune a n oilor capacităţi. Fără îndo’ain. construcția no!,or obiective industries ro”'e în fata beneficiarilor de investi*M o var'e­­tate mare de probleme Dar aceasta nu înseamnă totu-i a lx«n pe u'timuî plan Chestiunea an^alării si preg ă­­tirii cad'eior de rpu"cători si teh­nicieni. Pentru că ci"e pro-edează astfel se li"se»te e* însori de uns din premisele esoriirie e°"c asimilă intrarea în explo­tare si buna func­ţionare a Instalaţiilor tehnologice. Tn această privinţă, nu este suficient numai să stahi'erii di"ain*e un n'an de recrutare cî ipst-mre a persona­lului, ci si să pr'-*rești sistematic traducerea lui în viată. Nu se poate trece cu vederea fap­tul că o anumită doză de superfi­cialitate fată de îndeplinirea pro­gramului de pregătire a muncitori­lor, tehnicienilor și maiștrilor pen­tru industria chimică dovedesc chiar direcţiile generale industriale, unii factori de conducere din Ministerul Industriei Chimice, care nu au obi­ceiul să controleze sistematic modul în care se înfăptuiesc sarcinile în acest domeniu şi nu dau întreprin­derilor sprijinul de care au abso­lută nevoie. Iată un caz concret în acest sens. — In trimestrul II al acestui an — ne-a spus tov. ing. Vasile Răvaş, şeful biroului personal de la Combi­natul chimic Hm. Vîlcea — noi am solicitat ministerului să ne reparti­zeze 30 operatori pentru instalaţia de alcoolt­oxa. Cererea ne-a fost satis­făcută doar pentru jumătate din a­­cest număr, iar practic au venit în combinat numai 9 operatori-chimişti, şi ei calificaţi pentru cu totul alte specialităţi : industria celulozei şi hîrtiei, a îngrăşămintelor cu azot. Această din urmă observaţie ne-a îndemnat să urmărim îndeaproape următorul aspect : de Unde sunt recrutate noile cadre, care sunt cele mai bune izvoare pentru angajarea muncitorilor şi tehnicienilor necesari tinerelor combinate chimice ? În această privinţă, planul de măsuri elaborat de Ministerul Industriei Chimice stabileşte, în funcţie de ni­velul tehnic al instalaţiilor şi de posibilităţile de recrutare, trei surse principale de personal : repartizarea de absolvenţi ai şcolilor profesionale, tehnice, de maiştri şi din Învăţă­mimul superior, calificarea şi re­calificarea de muncitori prin cursuri de scurtă durată din forţa de muncă disponibilă pe plan local şi transfera­rea unui număr corespunzator ,­­e muncitori, maiştri şi ingineri cu ex­perienţă în producţie de la întreprin­deri cu profil similar sau apropiat. Aceste prevederi sunt judicioase ele ţin seamă de condiţiile actuale. Din moment ce la nivelul minis­terului chestiunea surselor de perso­nal pare să fie bine elucidată şi fundamentată, cum se explică atunci „foamea“ de muncitori existentă nu numai în întreprinderile noi, ci chiar şi în cele care sunt in funcţi­une de mai mulţi ani ? Cadre de conducere şi specialişti din diferite combinate şi uzine chimice apreciază că principala cauză constă în faptul că şcolile profesionale asigură inca un număr prea mic de muncitori calificaţi în comparaţie cu cerinţele actuale ale dezvoltării industriei chimice. La aceasta se adaugă şi lipsa de discernământ în stabilirea profilului viitorilor muncitori, în orientarea de perspectivă a cerinţe­lor de cadre. La Brăila, bunăoară, ni s-a spus că numărul cadrelor pre­gătite prin centrul şcolar pentru anumite meserii — îndeosebi pen­tru activitatea de întreţinere — este în totală neconcordanţă cu nevoile celor două unităţi de pe platforma chimică de aici : combinatul de fibre artificiale şi combinatul de hirtie şi celuloză. Intr-o atare situaţie, începe goana după oameni calificaţi, anga­­jîndu-se cadre de la alte unităţi, care nu întotdeauna pot face faţă tehnicii din industria chimică. In momentul de fată, doar 54 la sută din necesarul de muncitori calificaţi al industriei chimice este asigurat prin şcoli profesionale, 10—15 la sută din rindul muncitori­lor cu experienţă din unităţi simi­lare, iar restul se completează din forţa de muncă disponibilă pe plan local. La noile platforme chimice de la Turnu Măgurele, Craiova, Călă­raşi, Rm. Vîlcea, Piteşti, această din urmă categorie de salariaţi ocupă o pondere mult mai importantă, ajun­­gînd de la o treime la aproape jumă­tate din cerinţe, ceea ce creează dificultăţi deosebit de importante a­­tit în instruirea lor teoretică şi prac­tică, cit mai ales la începerea probe­lor tehnologice şi punerea în func­ţiune a instalaţiilor. — Consider că va trebui să crească aportul întreprinderilor chimice mai vechi în asigurarea nucleului de cadre calificate al noilor unități in­dustriale , ne-a spus tov. Ing. Vic­tor Poltoraţchi, director general al Combinatului chimic Rm. Vîlcea. Fiecare întreprindere va trebui să devină o adevărată „pepinieră“ de muncitori cu o înaltă calificare, de maiştri şi ingineri specialişti, cărora să li se poată încredinţa la nevoie conducerea instalaţiilor noi de înaltă tehnicitate, în curs de execu­ţie. Ponderea nucleului de cadre cu experienţă ar trebui să fie în uni­tăţile noi de cel puţin 25 la sută din necesar. Această cerinţă, în afară că nu se îndeplineşte sub raport numeric, este cu totul necorespunzător satis­făcută sub raport calitativ. Cînd se apropie darea în funcţiune a unui nou obiectiv, începe o veritabilă mi­­graţie a cadrelor de la întreprinderile mai vechi. Această deplasare de salariaţi nu este coordonată de ni­meni din direcţiile generale indus­triale şi din minister, ci are loc în măsura în care cadrele de conducere de la noile unităţi reuşesc să-l atragă. O statistică ce ne-a fost prezentată de tov. Ioan Popa, inginer şef la Uzina de fire şi fibre sintetice Săvi­­neşti, arăta că, din personalul plecat de aici la noua uzină de fibre polies­­terice de la Iaşi, 10 la sută îşi motivau transferul prin posibilităţile de şcolarizare în perspectivă pe care le oferă Iaşul. 15—20 la sută prin cauze de ordin familial şi restul determinat de obţinerea unor avan­taje materiale privind locuinţa, sa­larizarea.­­ Este de înţeles că formarea nu­cleului, de bază de muncitori­ şi teh-, shu­d­eift, la noile unităţi industriale nu­ este o treabă uşoară. Dar în nici un caz deplasarea de cadre nu poate fi lăsată la cheremul hazardului, ci trebuie făcută cu o matură chibzu­inţă şi să servească felului final : punerea in funcţiune a noilor obiec­tive în cele mai bune condiţiuni. Credem, de aceea, că este necesar ca Ministerul Industriei Chimice să examineze cu răspundere planurile de asigurare cu cadre în fiecare din noile uzine şi combinate, pentru ca in nucleul de muncitori si specialişti să se afle cu adevărat cele mai com­petente cadre, care au fost verificate la „şcoala“ altor mari obiective ale acestei ramuri. 3. Care anume dintre căile de pregă­tire a cadrelor se dovedeşte cea mai eficace şi pe care dintre ele o pre­feră conducerile întreprinderilor . Răspunsul la această întrebare ne-a pus în faţa unor puncte de vedere extrem de controversate. La Brăila, bunăoară, majoritatea covîrşitoare a celor cu care am discutat au apreciat că, în ansamblu, mai bine lucrează muncitorii pregătiţi in uzină, direct la locul de muncă. „Noile cadre care ne vin din şcoala profesională nu sunt bine pregătite. Cind intră în producţie, cu unele excepţii, tinerii muncitori nu dau rezultatele dorite" — ne spunea ing. Emilia Morariu, şefa serviciului tehnic. Cu totul altă părere are ing. Alecu Popa, şeful secţiei de oxid de etilenă şi glicoli de la Combinatul petrochimic Plo­ieşti, care susţine că „faţă de anii trecuţi, noile promoţii de muncitori veniţi în combinat au crescut mult sub aspectul pregătirii teoretice şi practice." Prin repartizarea judici­oasă a elevilor încă în timpul practi­cii la viitoarele lor locuri de muncă, aceştia reuşesc să capete din timp­­ indemînarea necesară supravegherii şi intervenţiei competente în con­ducerea procesului tehnologic. Opţiunea pentru una sau alta din căile de pregătire a cadrelor de mun­citori este departe de a fi o chestiune de pură preferinţă. Este indiscutabil că la punerea în funcţiune a obiec­tivului, prin natura împrejură­rilor, ponderea celor calificaţi prin alte forme decit şcoala profesională este mai mare. Nivelul de calificare al acestor muncitori este încă diferit, ceea ce reduce simţitor posibilităţile de folosire eficientă a capacităţilor.­­Tocmai de aceea, evoluţia ulterioară impune ca o necesitate obiectivă creş­terea ponderii personalului calificat prin învăţămîntul profesional. In această privinţă indicaţiile ministe­rului sînt clare, dar din păcate, una spune ministerul şi alta înţeleg con­ducerile unor unităţi din această ra­mură. Fiind întru totul de acord cu ideea că pregătirea muncitorilor prin şcoa­la profesională răspunde cel mai bine necesităţilor producţiei moder­ne. ing. Paraschiv Oancă, şeful biroului învăţămînt de la U.F.S. — Săvineşti, a ţinut să sublinieze că, după propriile observaţii, in prezent circa 10—15 la sută dintre absolvenţii care vin in uzină sunt insuficient pregătiţi. Marea majoritate pot fi notaţi cu calificativul bine, iar o par­te dintre ei se remarcă printr-o foarte bună pregătire. Şi cei slabi şi cei foarte buni, la venirea in uzină primesc aceeaşi categorie de înca­drare. Este un şoc moral pentru cei din urmă. Pentru o echitabilă răs­plată a muncii, cit şi în vederea cointeresării tînărului elev de a se pregăti cit mai bine încă în timpul şcolii, interlocutorul consideră că în­cadrarea in producţie ar trebui să fie diferenţiată­­ la angajare să se dea­­ categoria a IV-a tr celor care ae ab­­solv­a cu note de 9­ şi 10 şi categoria a II-a, bunăoară, celor care se men­ţin la limita rezistenţei. Această ob­servaţie ar merita să fie examinată de forurile de resort din Ministerul Industriei Chimice şi din Comitetul de Stat pentru problemele de Orga­­nizare şi Salarizare. 4. Indiscutabil, vigurosul progres teh­nic şi ştiinţific care este caracteris­tic tuturor ramurilor industriei noas­tre socialiste, dar mai ales indus­triei chimice, determină în mod o­­biectiv cerinţe noi faţă de nivelul de calificare al muncitorilor, schim­bări profunde în însuşi conţinutul muncii calificate, care merg în di­recţia transferului de sarcini din sfe­ra efortului fizic, muscular, în sfera efortului intelectual. Operatorul chi­mist este azi mai mult un teh­nician în înţelesul propriu al cu­­vîntului, decit un muncitor, el fiind chemat să supravegheze aparatura automată de comandă, să intervină, prin interpretarea elementelor pro­cesului tehnologic — pe care trebuie să le stăpinească pe deplin — pentru menţinerea parametrilor optimi de funcţionare a instalaţiilor. Exigenţele mari în munca operato­rului chimist, a lăcătuşilor, electri­cienilor şi celorlalte categorii de muncitori din unităţile industriei chimice reclamă o maximă atenţie în procesul de formare a cadrelor pen­tru noile instalaţii şi capacităţi de producţie din această ramură. „Sunt indicii care atestă incontestabil că procesul de instruire a muncitorilor pentru aceste capacităţi noi este de­ficitar — ne-a spus tov. ing. Cornel Craiu, directorul Institutului de pro­iectări pentru industria chimiei or­ganice şi petrochimice din Capitală. Sînt mulţi operatori chimişti care nu cunosc, la intrarea în funcţiune a in­stalaţiilor, decît în mod sumar teh­nologia­ de lucru şi indicaţiile apara­turii de automatizare. După pă­rerea mea, profilul profesional ac­tual al operatorului chimist ar tre­bui completat cu cunoştinţe necesare întreţinerii instalaţiilor. Ancheta noastră a reliefat că prin­cipala cauză a insuficienţei nivelu­lui de cunoştinţe al muncitorilor din unele unităţi industriale noi constă în organizarea nesatisfăcătoare a ca­lificării şi specializării lor înainte de intrarea în producţie a obiective­lor . In mare parte, cadrele de munci­tori au fost calificate prin cursuri de scurtă durată , ne-a spus ing. Ioan Mihuţ, de la Combinatul chimic Rm Vîlcea. De instruirea lor practică nu a avut însă cine să se ocupe înc­ea­­proape, pentru că mulţi dintre in­ginerii noştri angajaţi pentru a con­duce viitoarele secţii şi instalaţii şi a specializa cadrele fără experienţă, au primit în acelaşi timp sarcina de diriginţi de şantier. Consecinţele negative­­ale acestui procedeu — care va trebui peste tot înlăturat — sunt agravate de faptul că cea mai mare parte a muncito­rilor angajaţi să lucreze la viitoarele unităţi chimice nu participă efectiv la lucrările de montare a utilajului şi instalaţiilor — sarcină stabilită expres în planu­l de măsuri elaborat de Ministerul Industriei Chimice pri­vitor la pregătirea cadrelor de mun­citori şi specialişti pentru această ramură Pe şantierele industriei chi­mice s-a creat astfel o situaţie anor­mală : sute de muncitori angajaţi pentru exploatare şi întreţinere sunt simpli spectatori, în loc să ia parte alături de montori şi instalatori la execuţia lucrărilor. Indiferente stau faţă de această situaţie cadrele de 'condeţtere 'din întreprinderile bene*;’­ficiare, din direcţiile generale indus-s' triale ale ministerului. Participarea nemijlocită a munci­torilor recrutaţi pentru exploatare şi întreţinere, la lucrările de mon­taj şi instalaţii ar avea un dublu e­­fect. Pe de o parte, s-ar asigura grăbirea ritmului de lucru, respec­tarea termenelor de execuţie, iar pe de alta — ceea ce este deosebit de important — muncitorii respec­tivi ar reuşi să cunoască mult mai repede şi temeinic construcţia utila­jului şi echipamentului tehnologic, modul de funcţionare a acestora, modalităţile de intervenţie în caz de defecţiuni in exploatare. Iată de ce problema participării directe la montarea utilajelor a viitorilor ma­nipulanţi ai mijloacelor tehnice se cere reglementată neîntîrziat de mi­nisterul de resort şi alte organe in drept. 5. Se înţelege că procesul de pregătire a cadrelor de muncitori nu încetea­ză o dată cu intrarea în funcţiune a unităţilor din această ramură. Toc­mai de aceea, în cursul anchetei am urmărit să vedem dacă în întreprin­deri, după intrarea în exploatare, este vizibil efortul pentru ridicarea con­tinuă a calificării la nivelul cerut de complexitatea instalaţiilor şi a pro­ceselor tehnologice. Aceasta este o condiţie sine qua non pentru atinge­rea în timp scurt a parametrilor teh­­nico-economici proiectaţi la noile ca­pacităţi de producţie. Din investigaţii au reieşit situaţii contradictorii. In unităţi, cum ar fi, de exemplu, Combinatul de îngrăşă­minte azotoase Piatra Neamţ, Uzina de fire şi fibre sintetice Săvineşti, Combinatul petrochimic Ploieşti, este evidentă preocuparea susţinută a co­mitetelor de direcţie pentru organi­zarea şi buna desfăşurare a cursu­rilor de ridicare a calificării şi spe­cializare, în aşa fel incit cadrele să cunoască cit mai bine instalaţiile, modul lor de funcţionare şi întreţi­nere, pentru a le folosi la capacita­tea lor deplină. Este explicabil, în a­­ceste condiţii, de ce la com­binatul din Piatra Neamţ indi­cii de utilizare atinşi la toate instalaţiile depăşesc în prezent pe cei prevăzuţi în proiecte, de ce — după cum ne spunea directorul teh­nic al combinatului, tov. ing. Mihai Vicol — în ultimii doi ani n-au mai apărut aproap­e de loc defecţiuni şi avarii cu caracter tehnologic la uti­laje. Sunt însă şi unităţi în care, deşi problema calificării şi lărgirii orizon­tului de cunoştinţe tehnico-profesio­­nale al cadrelor rămîne şi azi „no­dul gordian“ al activităţii lor, se ma­nifestă dezinteres şi formalism în a­­cest domeniu. Toate atributele aces­tei stări de fapte le-am regăsit în special la Combinatul de fibre arti­ficiale din Brăila. Este cunoscut că, în mare măsură, actuala situaţie eco­nomică nesatisfăcătoare a acestei u­­nităţi se datoreşte slabei calificări a unora din cadrele de muncitori şi maiştri. Nu se poate spune că pentru ridicarea nivelului lor profesional nu au fost prevăzute (a se reţine subli­nierea) diferite cursuri. La biroul de învăţămînt ne-au fost arătate, spre argumentare, planurile tematice, ba, mai mult, chiar şi încadrarea cursurilor cu lectori. Dar din discu­ţia purtată cu tov. Lucian Reicher, unul dintre cei doi membri ai birou­lui de invătămlnt, ca şi din consta­tările ulterioare făcute la fata locu­lui, am rămas cu convingerea că, în fond, toată activitatea in acest dome­niu, atît de meticulos organizată pe hirtie, este, în practică, un veritabil bluf. înaintea oricăror altor detalii, me­nite să justifice afirmaţia făcută, se cuvine amintit că actualele cursuri, care funcţionează în uzină, au în­ceput cu o întîrziere de aproape două luni. La fabrica de celofibră, cursu­rile cu operatorii chimişti şi lăcătuşii de întreţinere se ţin sporadic, acci­dental, şi cu o frecvenţă a participan­ţilor extrem de slabă. Cu cîteva ex­cepţii, lectorii desemnaţi manifestă un total dezinteres pentru buna desfă­şurare a cursurilor, se prezintă de regulă cu subiecte improvizate, ex­­punînd cîteva lucruri din aducere a­­minte. Multe alte cursuri practic nici astăzi nu se ţin. Cu prudenţă lesne de înţeles, cei cu care am discutat ne-au făcut să înţelegem că la actuala stare de fapte s-a ajuns, in primul­ rînd, din cauză că conducerea combinatului a lăsat, pur şi simplu, problema perfecţionă­rii calificării cadrelor pe un plan se­cundar. Cînd apar „goluri“ de mun­citori, datorită fluctuaţiei mari care există aici, conducerea întreprinderii solicită insistent serviciului cadre să-i procure muncitori de unde o şti şi cum o şti, dar nu s-a internat pînă acum de activitatea de calificare şi de ridicare a calificării muncitorilor care lucrează în combinat. As­pecte esenţiale ale organizării cursurilor — cum sunt asigurarea con­diţiilor materiale, numirea prin de­cizie a lectorilor, tragerea la răspun­dere a celor care dovedesc delăsare flagrantă, ca şi a cursanţilor delăsă­tori — sunt lăsate exclusiv pe sea­ma unui tehnician, care nu are auto­ritatea morală să intervină în aceste chestiuni. Este evidentă discrepanta intre reu­şita acţiunii de perfecţionare a pre­gătirii cadrelor la combinatul din Piatra Neamţ şi neajunsurile mani­festate în acest domeniu la Combi­natul de fibre artificiale din Brăila, ca şi la cel de îngrăşăminte chimice din Turnu Măgurele, ori la Combina­tul chimic Craiova. Această concluzie ne îndeamnă să sugerăm forurilor de resort din minister de a interveni cu măsuri hotărîte, folosind forţele din interiorul unităţilor şi din afară — din institutele de proiectări şi cerce­tări, din învăţămîntul superior — pentru ridicarea sistematică, în mod organizat, a calificării şi gradului de specializare a cadrelor, in pas cu ce­rinţele mereu sporite ale acestei ra­muri moderne. In nucleul de bază cu care orice obiectiv industrial porneşte în difi­cila cursă a consacrării, a maturizării economice, un, rol deosebit de im­­pa­tent ,în m­etiv ,cadrele de specialişti d­e­ calificăre superioară, inginerii şi economiştii care coordonează dife­rite verigi ale aparatului de condu­cere. Răspund în toate cazurile spe­cificul şi nivelul pregătirii lor pro­blemelor pe care le ridică activitatea complexă a unităţilor chimice ? Este în afara oricărei îndoieli că, în majoritatea întreprinderilor acti­vează un puternic detaşament de ca­dre cu pregătire superioară. Dacă am pus, totuşi, întrebarea, motivul nu este întimplător. In cursul In­vestigaţiilor noastre am putut con­stata că în unele întreprinderi, ală­turi de specialiştii profilaţi pe speci­ficul industriei chimice, lucrează multe cadre cu calificare superioară care nu au nici trt d­in, nici un mî­­necă, cu specificul acestei ramuri. Diferite inadvertenţe între profi­lul calificării şi specificul posturi­lor pe care le ocupă am întilnit în aproape toate unităţile unde am fost. Spre exemplificare amintim doar cî­teva pe care le-am constatat în în­treprinderile de pe platforma chimică de la Piatra Neamţ. La Uzina de fire şi fibre sintetice, bunăoară, pînă nu de mult în fruntea serviciului de investiţii a fost un farmacist. Pe pos­tul de inginer-şef cu problemele de investiţii a activat un biochimist. Tot aici, într-o seamă de funcţii eco­nomice, unele chiar de conducere, sunt azi specialişti în tehnologia fa­bricaţiei celulozei şi hîrtiei sau din alte subramuri ale chimiei, ori chiar... în pedagogie. In unitatea ve­cină, la Combinatul de îngrăşăminte azotoase, problemele mecano-ener­­getice sunt în directa coordonare a unui mecanic agricol. Aducînd în discuţie aceste cazuri, factori de răspundere din cele două unităţi au ţinut să ne convingă că acest „cameleonism“ al profesiei nu-i împiedică pe autori să-şi desfăşoare munca, că aceştia au pătruns esen­ţa atribuţiilor Ce le au de îndeplinit, că s-au experimentat, că au căpătat rutina meseriei etc., etc. Nu ne în­doim că aşa s-au­ petrecut lucrurile Dar putem oare accepta ca primor­­diale în îndeplinirea sarcinilor ex­perienţa, rutina ? Practica dovedeşte că numai pregătirea pe problemele specifice ale unui sector sau altul poate face din fiecare cadru un so­cialist in adevăratul înţeles al cu­­vintului. Fiecare meserie işi are se­cretele ei, care nu pot fi cunoscute decît de acei care au studiat-o înde­lung şi au practicat-o consecvent. Se cuvine inserat aici şi un alt aspect al chestiunii. Prin împreju­rări care nu fac, cel puţin în ancheta de faţă, obiectul discuţiei, unele ca­dre cu pregătire superioară, deşi prin diploma ce o au în buzunar cores­pund funcţiei pe care o deţin, prin aportul lor concret la bunul mers al activităţii întreprinderii nu onorează titlul de specialist. De cîteva ase­menea cazuri ni s-a amintit la U.F.S. Săvineşti. Cadre cunoscute ca depăşite de „pulsul“ unităţii, de pro­blemele pe care le ridică în prezent activitatea economică, continuă să rămînă în fruntea unor servicii sau secţii de producţie ale căror sarcini sunt duse, de fapt, pe umeri, de alţii. In discuţia care am avut-o pe mar­ginea acestor anomalii, cu ing. Cos­­tică Visu, secretar al Comitetului municipal de partid Piatra Neamţ, interlocutorul aprecia că în diferite unităţi ale industriei chimice există încă mult subiectivism in promova­rea cadrelor, aceasta fiind o conse­cinţă directă a neajunsurilor care le-a generat conducerea unică. Care este specializarea ce răspunde cel mai bine problemelor de con­ducere a întreprinderii . Este o în­trebare la care, cel puţin pînă in prezent, Ministerul Industriei Chi­mice nu este in măsură să dea un răspuns clar. Arbitrarul şi subiec­tivismul în asigurarea cadrelor teh­nice şi economice de conducere do­mină încă procesul de selecţie şi pro­movare a specialiştilor. Este unul dintre aspectele căruia forurile de resort ale ministerului trebuie să-i dea o rezolvare intr-adevăr ştiin­ţifică. La Consfătuirea pe ţară a lucrăto­rilor din industria chimică s-a sub­liniat că fluctuaţia mare a cadrelor în unităţile industriei chimice este art fenomen negativ care influen­ţează asupra­" bunei funcţionări a in­stalaţiilor şi utilajelor. Cu toate că atunci s-a trasat ministerului sar­cina de a lua măsuri pentru lichida­rea acestei tendinţe, pentru perma­nentizarea cadrelor de muncitori, in­gineri şi tehnicieni, după un an şi jumătate constatăm că fenomenul ex­trem de dăunător al fluctuaţiei con­tinuă să se menţină în actualitate. în numai nouă luni din acest an, la C.F.A. Brăila au fost angajaţi peste 1 000 de salariaţi şi tot în aceeaşi perioadă au părăsit întreprinderea aproape 900. Din cauza fluctuaţiei, aproape întreg personalul combinatu­lui a fost înnoit. Fluctuaţia ră­mîne ridicată şi la Combinatul chimic Craiova, Combinatul de îngrăşăminte chimice Turnu Mă­gurele. O situaţie centralizatoare a­­rată că, în 9 întreprinderi chimice noi, din 1966 şi pînă la începutul lunii octombrie a.c. peste 60 la sută din personal a trebuit să fie reîmpros­pătat din cauza fluctuaţiei. Din discuţiile purtate în cursul an­chetei am reţinut că fluctuaţia cadre­lor şi, în special, a muncitorilor, este întreţinută în primul rînd de defi­cienţele care stăruie în sistemul de şcolarizare şi angajare a acestora. Faptul că se minimalizează încă fo­loasele calificării cadrelor prin re­ţeaua învăţămîntului profesional şi tehnic, mergîndu-se pe principiul ra­colării personalului de peste tot, de unde pică, întreţine un climat de nestatornicie din partea unui mare număr de cadre, oricînd dispuse să-şi caute alte posturi mai avantajoase dintr-un punct de vedere sau altul. Dar această nu este singura cauză a fluctuaţiei forţei de muncă. Faptul că unele obiective industriale continuă să funcţioneze, de ani şi ani de zile, sub parametrii proiectaţi şi in con­diţii de lucru mult schimbate faţă de ceea ce s-a scontat, a creat în rindul cadrelor de aici o stare de spirit puţin mobilizatoare. Este cit se poate de evidentă această stare de spirit la C.F.A. Brăila. . Concomitent cu măsurile pe care comitetele de direcţie şi ministerul trebuie să le ia pentru permanenti­zarea cadrelor, este de datoria orga­nizaţiilor de partid şi sindicale din­­întreprinderi să desfăşoare o muncă politică continuă pentru legarea oa­menilor de combinat, de uzină, pen­­t­tru închegarea unor colective sudate,­­ Uniter pentru crearea unui climat de răspundere faţă da meseria de chimist, în care pentru a progresa o absolută nevoie de stabilitate in muncă. Ele trebuie să explice mun­citorilor că fără stabilitate în pro­ducţie nu se pot specializa, nu au nici posibilitatea să fie promovaţi în categorii superioare de califica­re, rămînînd tot timpul cu o pregă­tire mediocră, de semicalificaţi, ceea ce se repercutează atît asupra cîştigului lor, cit şi asupra intereselor economiei naţionale. Aducem în discuţie şi o altă pro­blemă. După cum se ştie, statul nos­tru cheltuieşte importante fonduri pentru pregătirea în străinătate a unui mare număr de ingineri, mai­ştri şi muncitori. O dată întorşi la noile uzine, prin natura lucrurilor, ei sunt cei care trebuie să activeze o anumită perioadă de timp la locu­rile de muncă pentru care s-au spe­cializat, pentru a ajuta la perfecţio­narea calificării întregului personal. In practică, însă, se constată că prin­tre cei care umblă în derivă, din întreprindere în întreprindere, se găsesc mulţi dintre specialiştii anume pregătiţi în străinătate. Dintre zecile de cazuri pe margi­nea cărora am discutat în uni­tăţile chimice din Piatra Neamţ şi Brăila, a rezultat că cel puţin pînă acum reglementarea contractuală a raporturilor specialist-uzină a fost pur formală. Deşi din cele 3 uni­tăţi au părăsit postul înainte de vre­me peste 50 de ingineri, maiştri şi muncitori, doar la 4—5 dintre ei li s-au întocmit acte de imputare a cheltuielilor de specializare. Trimiterea la specializare are un rost bine gîndit: pe această cale se urmăreşte pregătirea la un nivel înalt a cadrelor, capabile să stăpâ­nească la perfecţie funcţiona­rea unei instalaţii. Fiind spe­cializat într-o anumită proble­mă, inginerul, maistrul trebuie să rămînă la post atîta timp cit nevoile economiei o impun. Tre­cerea in altă muncă, chiar în cadrul­­ aceleiaşi unităţi, alta decît cea pen­tru care s-a specializat — adueîndu-se fel de fel de motive neîntemeiate — dovedeşte, fără discuţie, o atitudine de desconsiderare a obligaţiilor ma­teriale şi morale pe care şi le-au asumat aceste cadre şi ea nu mai trebuie tolerată sub nici un motiv. * Cu toată claritatea se desprin­de importanța covîrșitoare pe care o are problema pregătirii și ridică­rii continue a calificării cadrelor pentru folosirea cu înalt randament a tehnicii moderne cu care este în­zestrată fiecare întreprindere din in­dustria chimică, pentru atingerea eficientei economice scontate de pe urma eforturilor materiale făcute de statul nostru pentru dezvoltarea acestei ramuri. Calificarea temeinică a cadrelor este o componentă esen­țială, fundamentală a factorilor care determină atingerea intr-un timp optim a parametrilor tehnico-eco­­nomici proiectaţi ai întreprinderilor, creşterea continuă a gradului de ren­tabilitate a producţiei Tocmai de aceea, această problemă trebuie să facă obiectul unei analize multilate­rale, al unei reglementări şi organi­zări mai precise, punindu-se în ac­ţiune toate forţele de care dispun întreprinderile, ministerul, pentru a se asigura formarea şi ridicarea con­tinuă a nivelului de pregătire tehnico-profesională a cadrelor din industria chimică, una din ramurile cele mai moderne, în care progresul tehnico-ştiinţific este extrem de rapid. Anchetă realizata de Ing. Nicolae PANTIUE și loan ERHAN al noii noastre industrii chimice mmvmmwMBmMKmKmammmmMmaBmmaamKMBBKumsmammEmmammKMaimmmvmumBmmBaaiuMium WMmmmammMmmmmmmammMBBmamumBmmmmam ij 1. Se apropie ziua inaugurării uzinei. Unde sunt ij muncitorii? ij 2. De unde se recrutează personalul noilor unităţi ? ij 3. Ce pondere ocupă absolvenţii şcolilor­­ profesionale? ij 4. De ce nu participă la montarea utilajelor i­­f viitorii manipulanţi ai acestora ? ij 5. După intrarea în funcţiune a obiectivelor continuă ij | procesul de calificare? ij 6. Toţi specialiştii sunt de... specialitate? ij 7. Ce alimentează fluctuaţia cadrelor? ij 2, 6, 7. PAGINA 3

Next