Scînteia, noiembrie 1968 (Anul 37, nr. 7873-7902)
1968-11-01 / nr. 7873
SÂNTEIA — vineri 1 noiembrie 1968 ÎN LABORATORUL DE.. CADRE . Nu odată s-a verificat în practica întreprinderilor noastre industriale — inclusiv a multor combinate şi uzine chimice noi — că viziunea de perspectivă în politica de cadre, angajarea din timp şi instruirea lor exigentă, potrivit cerinţelor impuse de tehnicitatea utilajului şi proceselor tehnologice, constituie un factor de maximă importanţă pentru reuşita punerii în funcţiune şi exploatării cu randamente superioare a noilor instalaţii şi capacităţi. Subaprecierea elementului-om, în comparaţie cu elementul-maşină, duce în mod inevitabil la diminuarea productivităţii muncii, în general a eficienţei activităţii economice, chiar dacă caracteristicile mijloacelor tehnice folosite se situează la nivelul celor mai reuşite tipuri similare folosite pe plan mondial. — Tocmai aceste consideraţii, ca şi învăţămintele desprinse dintr-o serie de neajunsuri anterioare, au determinat colegiul ministerului nostru să elaboreze un plan amplu de măsuri în vederea pregătirii cadrelor pentru instalaţiile noi ce vor fi puse în funcţiune pînă în 1970 — ne-a spus tov. Nicolae Diaconescu, director adjunct în Ministerul Industriei Chimice. Acest plan prevede, între altele, lărgirea spaţiilorde şcolarizare şi a numărului de specialişti pregătiţi prin şcoli, angajarea cu 6—18 luni înainte a personalului destinat noilor obiective, organizarea unor forme eficiente de pregătire teoretică și practică, de specializare a muncitorilor și cadrelor tehnico-inginerești. — Cum, poate fi apreciat stadiul actual de înfăptuire a programului de măsuri amintit ? — In general satisfăcător. Se prevedea, de pildă, ca în actualul cincinal numărul salariaţilor din ramura noastră să crească cu circa 50 000; în cei aproape trei ani care s-au scurs pînă acum, potenţialul uman al industriei chimice a crescut cu peste 22 000 numai la categoria muncitorilor calificaţi şi cu 2 300 de maiştri şi tehnicieni. In încheierea discuţiei, tov. N. Diaconescu a făcut observaţia că cifrele globale pe minister privind asigurarea numerică a necesarului de personal ascund totuşi situaţii nemulţumitoare, în diferite întreprinderi ale industriei chimice, mai ales în ce priveşte gradul de calificare şi de specializare a oamenilor. Este de altfel o concluzie care s-a desprins cu pregnanţă în cursul anchetei întreprinse în mai multe combinate şi uzine chimice. Investigaţiile noastre au relevat existenţa chiar a unui important deficit de personal, ceea ce înseamnă că nici din punct de vedere numeric nu este soluţionată pe deplin problema satisfacerii cerinţelor crescînde de cadre în unele întreprinderi ale acestei ramuri. Cu deosebită acuitate se pune în prezent această chestiune pentru Combinatul petrochimic Piteşti şi Combinatul chimic Hm. Vîlcea — întreprinderi aflate în prezent în preajma „examenului“ de intrare în funcţiune a unor importante capacităţi de producţie. La începutul lunii octombrie, dintr-un necesar de 1844 de operatori chimişti, laboranţi, lăcătuşi mecanici, electricieni automatişti si alţi muncitori calificaţi erau angajati $i partial ltstruiti — teoretic $i practic — la combinatul din Hm Vîlcea doar 1117 muncitori. Pentru fabrica de_ D.v.c. si cea de H.C.H.-lindan de a.c.. care urmează să intre în cur'nd în probe tehnologice, s-au angajat pînă acum doar 10—30 la sută din necesarul de operatori chimişti. — Această situaţie se explică prin viziunea îngustă a conducerii combinatului, care a pierdut din vedere o bună perioadă de timp problema asigurării personalului pentru noile instalaţii — ne-a spus tov. ing. Nicolae Ionescu, secretar al rvstroitetului judeţean Vîlcea al P.C.R. Comitetul de direcţie al combinatului încearcă să justifice această poziţie prin dificultăţile mari apărute anul acesta în procurarea unor utilele importante, care au determinat totîrzieri fată de t^Tnene’e de punere în funcţiune a n oilor capacităţi. Fără îndo’ain. construcția no!,or obiective industries ro”'e în fata beneficiarilor de investi*M o var'etate mare de probleme Dar aceasta nu înseamnă totu-i a lx«n pe u'timuî plan Chestiunea an^alării si preg ătirii cad'eior de rpu"cători si tehnicieni. Pentru că ci"e pro-edează astfel se li"se»te e* însori de uns din premisele esoriirie e°"c asimilă intrarea în explotare si buna funcţionare a Instalaţiilor tehnologice. Tn această privinţă, nu este suficient numai să stahi'erii di"ain*e un n'an de recrutare cî ipst-mre a personalului, ci si să pr'-*rești sistematic traducerea lui în viată. Nu se poate trece cu vederea faptul că o anumită doză de superficialitate fată de îndeplinirea programului de pregătire a muncitorilor, tehnicienilor și maiștrilor pentru industria chimică dovedesc chiar direcţiile generale industriale, unii factori de conducere din Ministerul Industriei Chimice, care nu au obiceiul să controleze sistematic modul în care se înfăptuiesc sarcinile în acest domeniu şi nu dau întreprinderilor sprijinul de care au absolută nevoie. Iată un caz concret în acest sens. — In trimestrul II al acestui an — ne-a spus tov. ing. Vasile Răvaş, şeful biroului personal de la Combinatul chimic Hm. Vîlcea — noi am solicitat ministerului să ne repartizeze 30 operatori pentru instalaţia de alcooltoxa. Cererea ne-a fost satisfăcută doar pentru jumătate din acest număr, iar practic au venit în combinat numai 9 operatori-chimişti, şi ei calificaţi pentru cu totul alte specialităţi : industria celulozei şi hîrtiei, a îngrăşămintelor cu azot. Această din urmă observaţie ne-a îndemnat să urmărim îndeaproape următorul aspect : de Unde sunt recrutate noile cadre, care sunt cele mai bune izvoare pentru angajarea muncitorilor şi tehnicienilor necesari tinerelor combinate chimice ? În această privinţă, planul de măsuri elaborat de Ministerul Industriei Chimice stabileşte, în funcţie de nivelul tehnic al instalaţiilor şi de posibilităţile de recrutare, trei surse principale de personal : repartizarea de absolvenţi ai şcolilor profesionale, tehnice, de maiştri şi din Învăţămimul superior, calificarea şi recalificarea de muncitori prin cursuri de scurtă durată din forţa de muncă disponibilă pe plan local şi transferarea unui număr corespunzator ,e muncitori, maiştri şi ingineri cu experienţă în producţie de la întreprinderi cu profil similar sau apropiat. Aceste prevederi sunt judicioase ele ţin seamă de condiţiile actuale. Din moment ce la nivelul ministerului chestiunea surselor de personal pare să fie bine elucidată şi fundamentată, cum se explică atunci „foamea“ de muncitori existentă nu numai în întreprinderile noi, ci chiar şi în cele care sunt in funcţiune de mai mulţi ani ? Cadre de conducere şi specialişti din diferite combinate şi uzine chimice apreciază că principala cauză constă în faptul că şcolile profesionale asigură inca un număr prea mic de muncitori calificaţi în comparaţie cu cerinţele actuale ale dezvoltării industriei chimice. La aceasta se adaugă şi lipsa de discernământ în stabilirea profilului viitorilor muncitori, în orientarea de perspectivă a cerinţelor de cadre. La Brăila, bunăoară, ni s-a spus că numărul cadrelor pregătite prin centrul şcolar pentru anumite meserii — îndeosebi pentru activitatea de întreţinere — este în totală neconcordanţă cu nevoile celor două unităţi de pe platforma chimică de aici : combinatul de fibre artificiale şi combinatul de hirtie şi celuloză. Intr-o atare situaţie, începe goana după oameni calificaţi, angajîndu-se cadre de la alte unităţi, care nu întotdeauna pot face faţă tehnicii din industria chimică. In momentul de fată, doar 54 la sută din necesarul de muncitori calificaţi al industriei chimice este asigurat prin şcoli profesionale, 10—15 la sută din rindul muncitorilor cu experienţă din unităţi similare, iar restul se completează din forţa de muncă disponibilă pe plan local. La noile platforme chimice de la Turnu Măgurele, Craiova, Călăraşi, Rm. Vîlcea, Piteşti, această din urmă categorie de salariaţi ocupă o pondere mult mai importantă, ajungînd de la o treime la aproape jumătate din cerinţe, ceea ce creează dificultăţi deosebit de importante atit în instruirea lor teoretică şi practică, cit mai ales la începerea probelor tehnologice şi punerea în funcţiune a instalaţiilor. — Consider că va trebui să crească aportul întreprinderilor chimice mai vechi în asigurarea nucleului de cadre calificate al noilor unități industriale , ne-a spus tov. Ing. Victor Poltoraţchi, director general al Combinatului chimic Rm. Vîlcea. Fiecare întreprindere va trebui să devină o adevărată „pepinieră“ de muncitori cu o înaltă calificare, de maiştri şi ingineri specialişti, cărora să li se poată încredinţa la nevoie conducerea instalaţiilor noi de înaltă tehnicitate, în curs de execuţie. Ponderea nucleului de cadre cu experienţă ar trebui să fie în unităţile noi de cel puţin 25 la sută din necesar. Această cerinţă, în afară că nu se îndeplineşte sub raport numeric, este cu totul necorespunzător satisfăcută sub raport calitativ. Cînd se apropie darea în funcţiune a unui nou obiectiv, începe o veritabilă migraţie a cadrelor de la întreprinderile mai vechi. Această deplasare de salariaţi nu este coordonată de nimeni din direcţiile generale industriale şi din minister, ci are loc în măsura în care cadrele de conducere de la noile unităţi reuşesc să-l atragă. O statistică ce ne-a fost prezentată de tov. Ioan Popa, inginer şef la Uzina de fire şi fibre sintetice Săvineşti, arăta că, din personalul plecat de aici la noua uzină de fibre poliesterice de la Iaşi, 10 la sută îşi motivau transferul prin posibilităţile de şcolarizare în perspectivă pe care le oferă Iaşul. 15—20 la sută prin cauze de ordin familial şi restul determinat de obţinerea unor avantaje materiale privind locuinţa, salarizarea. Este de înţeles că formarea nucleului, de bază de muncitori şi teh-, shudeift, la noile unităţi industriale nu este o treabă uşoară. Dar în nici un caz deplasarea de cadre nu poate fi lăsată la cheremul hazardului, ci trebuie făcută cu o matură chibzuinţă şi să servească felului final : punerea in funcţiune a noilor obiective în cele mai bune condiţiuni. Credem, de aceea, că este necesar ca Ministerul Industriei Chimice să examineze cu răspundere planurile de asigurare cu cadre în fiecare din noile uzine şi combinate, pentru ca in nucleul de muncitori si specialişti să se afle cu adevărat cele mai competente cadre, care au fost verificate la „şcoala“ altor mari obiective ale acestei ramuri. 3. Care anume dintre căile de pregătire a cadrelor se dovedeşte cea mai eficace şi pe care dintre ele o preferă conducerile întreprinderilor . Răspunsul la această întrebare ne-a pus în faţa unor puncte de vedere extrem de controversate. La Brăila, bunăoară, majoritatea covîrşitoare a celor cu care am discutat au apreciat că, în ansamblu, mai bine lucrează muncitorii pregătiţi in uzină, direct la locul de muncă. „Noile cadre care ne vin din şcoala profesională nu sunt bine pregătite. Cind intră în producţie, cu unele excepţii, tinerii muncitori nu dau rezultatele dorite" — ne spunea ing. Emilia Morariu, şefa serviciului tehnic. Cu totul altă părere are ing. Alecu Popa, şeful secţiei de oxid de etilenă şi glicoli de la Combinatul petrochimic Ploieşti, care susţine că „faţă de anii trecuţi, noile promoţii de muncitori veniţi în combinat au crescut mult sub aspectul pregătirii teoretice şi practice." Prin repartizarea judicioasă a elevilor încă în timpul practicii la viitoarele lor locuri de muncă, aceştia reuşesc să capete din timp indemînarea necesară supravegherii şi intervenţiei competente în conducerea procesului tehnologic. Opţiunea pentru una sau alta din căile de pregătire a cadrelor de muncitori este departe de a fi o chestiune de pură preferinţă. Este indiscutabil că la punerea în funcţiune a obiectivului, prin natura împrejurărilor, ponderea celor calificaţi prin alte forme decit şcoala profesională este mai mare. Nivelul de calificare al acestor muncitori este încă diferit, ceea ce reduce simţitor posibilităţile de folosire eficientă a capacităţilor.Tocmai de aceea, evoluţia ulterioară impune ca o necesitate obiectivă creşterea ponderii personalului calificat prin învăţămîntul profesional. In această privinţă indicaţiile ministerului sînt clare, dar din păcate, una spune ministerul şi alta înţeleg conducerile unor unităţi din această ramură. Fiind întru totul de acord cu ideea că pregătirea muncitorilor prin şcoala profesională răspunde cel mai bine necesităţilor producţiei moderne. ing. Paraschiv Oancă, şeful biroului învăţămînt de la U.F.S. — Săvineşti, a ţinut să sublinieze că, după propriile observaţii, in prezent circa 10—15 la sută dintre absolvenţii care vin in uzină sunt insuficient pregătiţi. Marea majoritate pot fi notaţi cu calificativul bine, iar o parte dintre ei se remarcă printr-o foarte bună pregătire. Şi cei slabi şi cei foarte buni, la venirea in uzină primesc aceeaşi categorie de încadrare. Este un şoc moral pentru cei din urmă. Pentru o echitabilă răsplată a muncii, cit şi în vederea cointeresării tînărului elev de a se pregăti cit mai bine încă în timpul şcolii, interlocutorul consideră că încadrarea in producţie ar trebui să fie diferenţiată la angajare să se dea categoria a IV-a tr celor care ae absolva cu note de 9 şi 10 şi categoria a II-a, bunăoară, celor care se menţin la limita rezistenţei. Această observaţie ar merita să fie examinată de forurile de resort din Ministerul Industriei Chimice şi din Comitetul de Stat pentru problemele de Organizare şi Salarizare. 4. Indiscutabil, vigurosul progres tehnic şi ştiinţific care este caracteristic tuturor ramurilor industriei noastre socialiste, dar mai ales industriei chimice, determină în mod obiectiv cerinţe noi faţă de nivelul de calificare al muncitorilor, schimbări profunde în însuşi conţinutul muncii calificate, care merg în direcţia transferului de sarcini din sfera efortului fizic, muscular, în sfera efortului intelectual. Operatorul chimist este azi mai mult un tehnician în înţelesul propriu al cuvîntului, decit un muncitor, el fiind chemat să supravegheze aparatura automată de comandă, să intervină, prin interpretarea elementelor procesului tehnologic — pe care trebuie să le stăpinească pe deplin — pentru menţinerea parametrilor optimi de funcţionare a instalaţiilor. Exigenţele mari în munca operatorului chimist, a lăcătuşilor, electricienilor şi celorlalte categorii de muncitori din unităţile industriei chimice reclamă o maximă atenţie în procesul de formare a cadrelor pentru noile instalaţii şi capacităţi de producţie din această ramură. „Sunt indicii care atestă incontestabil că procesul de instruire a muncitorilor pentru aceste capacităţi noi este deficitar — ne-a spus tov. ing. Cornel Craiu, directorul Institutului de proiectări pentru industria chimiei organice şi petrochimice din Capitală. Sînt mulţi operatori chimişti care nu cunosc, la intrarea în funcţiune a instalaţiilor, decît în mod sumar tehnologia de lucru şi indicaţiile aparaturii de automatizare. După părerea mea, profilul profesional actual al operatorului chimist ar trebui completat cu cunoştinţe necesare întreţinerii instalaţiilor. Ancheta noastră a reliefat că principala cauză a insuficienţei nivelului de cunoştinţe al muncitorilor din unele unităţi industriale noi constă în organizarea nesatisfăcătoare a calificării şi specializării lor înainte de intrarea în producţie a obiectivelor . In mare parte, cadrele de muncitori au fost calificate prin cursuri de scurtă durată , ne-a spus ing. Ioan Mihuţ, de la Combinatul chimic Rm Vîlcea. De instruirea lor practică nu a avut însă cine să se ocupe înceaproape, pentru că mulţi dintre inginerii noştri angajaţi pentru a conduce viitoarele secţii şi instalaţii şi a specializa cadrele fără experienţă, au primit în acelaşi timp sarcina de diriginţi de şantier. Consecinţele negativeale acestui procedeu — care va trebui peste tot înlăturat — sunt agravate de faptul că cea mai mare parte a muncitorilor angajaţi să lucreze la viitoarele unităţi chimice nu participă efectiv la lucrările de montare a utilajului şi instalaţiilor — sarcină stabilită expres în planul de măsuri elaborat de Ministerul Industriei Chimice privitor la pregătirea cadrelor de muncitori şi specialişti pentru această ramură Pe şantierele industriei chimice s-a creat astfel o situaţie anormală : sute de muncitori angajaţi pentru exploatare şi întreţinere sunt simpli spectatori, în loc să ia parte alături de montori şi instalatori la execuţia lucrărilor. Indiferente stau faţă de această situaţie cadrele de 'condeţtere 'din întreprinderile bene*;’ficiare, din direcţiile generale indus-s' triale ale ministerului. Participarea nemijlocită a muncitorilor recrutaţi pentru exploatare şi întreţinere, la lucrările de montaj şi instalaţii ar avea un dublu efect. Pe de o parte, s-ar asigura grăbirea ritmului de lucru, respectarea termenelor de execuţie, iar pe de alta — ceea ce este deosebit de important — muncitorii respectivi ar reuşi să cunoască mult mai repede şi temeinic construcţia utilajului şi echipamentului tehnologic, modul de funcţionare a acestora, modalităţile de intervenţie în caz de defecţiuni in exploatare. Iată de ce problema participării directe la montarea utilajelor a viitorilor manipulanţi ai mijloacelor tehnice se cere reglementată neîntîrziat de ministerul de resort şi alte organe in drept. 5. Se înţelege că procesul de pregătire a cadrelor de muncitori nu încetează o dată cu intrarea în funcţiune a unităţilor din această ramură. Tocmai de aceea, în cursul anchetei am urmărit să vedem dacă în întreprinderi, după intrarea în exploatare, este vizibil efortul pentru ridicarea continuă a calificării la nivelul cerut de complexitatea instalaţiilor şi a proceselor tehnologice. Aceasta este o condiţie sine qua non pentru atingerea în timp scurt a parametrilor tehnico-economici proiectaţi la noile capacităţi de producţie. Din investigaţii au reieşit situaţii contradictorii. In unităţi, cum ar fi, de exemplu, Combinatul de îngrăşăminte azotoase Piatra Neamţ, Uzina de fire şi fibre sintetice Săvineşti, Combinatul petrochimic Ploieşti, este evidentă preocuparea susţinută a comitetelor de direcţie pentru organizarea şi buna desfăşurare a cursurilor de ridicare a calificării şi specializare, în aşa fel incit cadrele să cunoască cit mai bine instalaţiile, modul lor de funcţionare şi întreţinere, pentru a le folosi la capacitatea lor deplină. Este explicabil, în aceste condiţii, de ce la combinatul din Piatra Neamţ indicii de utilizare atinşi la toate instalaţiile depăşesc în prezent pe cei prevăzuţi în proiecte, de ce — după cum ne spunea directorul tehnic al combinatului, tov. ing. Mihai Vicol — în ultimii doi ani n-au mai apărut aproape de loc defecţiuni şi avarii cu caracter tehnologic la utilaje. Sunt însă şi unităţi în care, deşi problema calificării şi lărgirii orizontului de cunoştinţe tehnico-profesionale al cadrelor rămîne şi azi „nodul gordian“ al activităţii lor, se manifestă dezinteres şi formalism în acest domeniu. Toate atributele acestei stări de fapte le-am regăsit în special la Combinatul de fibre artificiale din Brăila. Este cunoscut că, în mare măsură, actuala situaţie economică nesatisfăcătoare a acestei unităţi se datoreşte slabei calificări a unora din cadrele de muncitori şi maiştri. Nu se poate spune că pentru ridicarea nivelului lor profesional nu au fost prevăzute (a se reţine sublinierea) diferite cursuri. La biroul de învăţămînt ne-au fost arătate, spre argumentare, planurile tematice, ba, mai mult, chiar şi încadrarea cursurilor cu lectori. Dar din discuţia purtată cu tov. Lucian Reicher, unul dintre cei doi membri ai biroului de invătămlnt, ca şi din constatările ulterioare făcute la fata locului, am rămas cu convingerea că, în fond, toată activitatea in acest domeniu, atît de meticulos organizată pe hirtie, este, în practică, un veritabil bluf. înaintea oricăror altor detalii, menite să justifice afirmaţia făcută, se cuvine amintit că actualele cursuri, care funcţionează în uzină, au început cu o întîrziere de aproape două luni. La fabrica de celofibră, cursurile cu operatorii chimişti şi lăcătuşii de întreţinere se ţin sporadic, accidental, şi cu o frecvenţă a participanţilor extrem de slabă. Cu cîteva excepţii, lectorii desemnaţi manifestă un total dezinteres pentru buna desfăşurare a cursurilor, se prezintă de regulă cu subiecte improvizate, expunînd cîteva lucruri din aducere aminte. Multe alte cursuri practic nici astăzi nu se ţin. Cu prudenţă lesne de înţeles, cei cu care am discutat ne-au făcut să înţelegem că la actuala stare de fapte s-a ajuns, in primul rînd, din cauză că conducerea combinatului a lăsat, pur şi simplu, problema perfecţionării calificării cadrelor pe un plan secundar. Cînd apar „goluri“ de muncitori, datorită fluctuaţiei mari care există aici, conducerea întreprinderii solicită insistent serviciului cadre să-i procure muncitori de unde o şti şi cum o şti, dar nu s-a internat pînă acum de activitatea de calificare şi de ridicare a calificării muncitorilor care lucrează în combinat. Aspecte esenţiale ale organizării cursurilor — cum sunt asigurarea condiţiilor materiale, numirea prin decizie a lectorilor, tragerea la răspundere a celor care dovedesc delăsare flagrantă, ca şi a cursanţilor delăsători — sunt lăsate exclusiv pe seama unui tehnician, care nu are autoritatea morală să intervină în aceste chestiuni. Este evidentă discrepanta intre reuşita acţiunii de perfecţionare a pregătirii cadrelor la combinatul din Piatra Neamţ şi neajunsurile manifestate în acest domeniu la Combinatul de fibre artificiale din Brăila, ca şi la cel de îngrăşăminte chimice din Turnu Măgurele, ori la Combinatul chimic Craiova. Această concluzie ne îndeamnă să sugerăm forurilor de resort din minister de a interveni cu măsuri hotărîte, folosind forţele din interiorul unităţilor şi din afară — din institutele de proiectări şi cercetări, din învăţămîntul superior — pentru ridicarea sistematică, în mod organizat, a calificării şi gradului de specializare a cadrelor, in pas cu cerinţele mereu sporite ale acestei ramuri moderne. In nucleul de bază cu care orice obiectiv industrial porneşte în dificila cursă a consacrării, a maturizării economice, un, rol deosebit de impatent ,în metiv ,cadrele de specialişti de calificăre superioară, inginerii şi economiştii care coordonează diferite verigi ale aparatului de conducere. Răspund în toate cazurile specificul şi nivelul pregătirii lor problemelor pe care le ridică activitatea complexă a unităţilor chimice ? Este în afara oricărei îndoieli că, în majoritatea întreprinderilor activează un puternic detaşament de cadre cu pregătire superioară. Dacă am pus, totuşi, întrebarea, motivul nu este întimplător. In cursul Investigaţiilor noastre am putut constata că în unele întreprinderi, alături de specialiştii profilaţi pe specificul industriei chimice, lucrează multe cadre cu calificare superioară care nu au nici trt din, nici un mînecă, cu specificul acestei ramuri. Diferite inadvertenţe între profilul calificării şi specificul posturilor pe care le ocupă am întilnit în aproape toate unităţile unde am fost. Spre exemplificare amintim doar cîteva pe care le-am constatat în întreprinderile de pe platforma chimică de la Piatra Neamţ. La Uzina de fire şi fibre sintetice, bunăoară, pînă nu de mult în fruntea serviciului de investiţii a fost un farmacist. Pe postul de inginer-şef cu problemele de investiţii a activat un biochimist. Tot aici, într-o seamă de funcţii economice, unele chiar de conducere, sunt azi specialişti în tehnologia fabricaţiei celulozei şi hîrtiei sau din alte subramuri ale chimiei, ori chiar... în pedagogie. In unitatea vecină, la Combinatul de îngrăşăminte azotoase, problemele mecano-energetice sunt în directa coordonare a unui mecanic agricol. Aducînd în discuţie aceste cazuri, factori de răspundere din cele două unităţi au ţinut să ne convingă că acest „cameleonism“ al profesiei nu-i împiedică pe autori să-şi desfăşoare munca, că aceştia au pătruns esenţa atribuţiilor Ce le au de îndeplinit, că s-au experimentat, că au căpătat rutina meseriei etc., etc. Nu ne îndoim că aşa s-au petrecut lucrurile Dar putem oare accepta ca primordiale în îndeplinirea sarcinilor experienţa, rutina ? Practica dovedeşte că numai pregătirea pe problemele specifice ale unui sector sau altul poate face din fiecare cadru un socialist in adevăratul înţeles al cuvintului. Fiecare meserie işi are secretele ei, care nu pot fi cunoscute decît de acei care au studiat-o îndelung şi au practicat-o consecvent. Se cuvine inserat aici şi un alt aspect al chestiunii. Prin împrejurări care nu fac, cel puţin în ancheta de faţă, obiectul discuţiei, unele cadre cu pregătire superioară, deşi prin diploma ce o au în buzunar corespund funcţiei pe care o deţin, prin aportul lor concret la bunul mers al activităţii întreprinderii nu onorează titlul de specialist. De cîteva asemenea cazuri ni s-a amintit la U.F.S. Săvineşti. Cadre cunoscute ca depăşite de „pulsul“ unităţii, de problemele pe care le ridică în prezent activitatea economică, continuă să rămînă în fruntea unor servicii sau secţii de producţie ale căror sarcini sunt duse, de fapt, pe umeri, de alţii. In discuţia care am avut-o pe marginea acestor anomalii, cu ing. Costică Visu, secretar al Comitetului municipal de partid Piatra Neamţ, interlocutorul aprecia că în diferite unităţi ale industriei chimice există încă mult subiectivism in promovarea cadrelor, aceasta fiind o consecinţă directă a neajunsurilor care le-a generat conducerea unică. Care este specializarea ce răspunde cel mai bine problemelor de conducere a întreprinderii . Este o întrebare la care, cel puţin pînă in prezent, Ministerul Industriei Chimice nu este in măsură să dea un răspuns clar. Arbitrarul şi subiectivismul în asigurarea cadrelor tehnice şi economice de conducere domină încă procesul de selecţie şi promovare a specialiştilor. Este unul dintre aspectele căruia forurile de resort ale ministerului trebuie să-i dea o rezolvare intr-adevăr ştiinţifică. La Consfătuirea pe ţară a lucrătorilor din industria chimică s-a subliniat că fluctuaţia mare a cadrelor în unităţile industriei chimice este art fenomen negativ care influenţează asupra" bunei funcţionări a instalaţiilor şi utilajelor. Cu toate că atunci s-a trasat ministerului sarcina de a lua măsuri pentru lichidarea acestei tendinţe, pentru permanentizarea cadrelor de muncitori, ingineri şi tehnicieni, după un an şi jumătate constatăm că fenomenul extrem de dăunător al fluctuaţiei continuă să se menţină în actualitate. în numai nouă luni din acest an, la C.F.A. Brăila au fost angajaţi peste 1 000 de salariaţi şi tot în aceeaşi perioadă au părăsit întreprinderea aproape 900. Din cauza fluctuaţiei, aproape întreg personalul combinatului a fost înnoit. Fluctuaţia rămîne ridicată şi la Combinatul chimic Craiova, Combinatul de îngrăşăminte chimice Turnu Măgurele. O situaţie centralizatoare arată că, în 9 întreprinderi chimice noi, din 1966 şi pînă la începutul lunii octombrie a.c. peste 60 la sută din personal a trebuit să fie reîmprospătat din cauza fluctuaţiei. Din discuţiile purtate în cursul anchetei am reţinut că fluctuaţia cadrelor şi, în special, a muncitorilor, este întreţinută în primul rînd de deficienţele care stăruie în sistemul de şcolarizare şi angajare a acestora. Faptul că se minimalizează încă foloasele calificării cadrelor prin reţeaua învăţămîntului profesional şi tehnic, mergîndu-se pe principiul racolării personalului de peste tot, de unde pică, întreţine un climat de nestatornicie din partea unui mare număr de cadre, oricînd dispuse să-şi caute alte posturi mai avantajoase dintr-un punct de vedere sau altul. Dar această nu este singura cauză a fluctuaţiei forţei de muncă. Faptul că unele obiective industriale continuă să funcţioneze, de ani şi ani de zile, sub parametrii proiectaţi şi in condiţii de lucru mult schimbate faţă de ceea ce s-a scontat, a creat în rindul cadrelor de aici o stare de spirit puţin mobilizatoare. Este cit se poate de evidentă această stare de spirit la C.F.A. Brăila. . Concomitent cu măsurile pe care comitetele de direcţie şi ministerul trebuie să le ia pentru permanentizarea cadrelor, este de datoria organizaţiilor de partid şi sindicale dinîntreprinderi să desfăşoare o muncă politică continuă pentru legarea oamenilor de combinat, de uzină, penttru închegarea unor colective sudate, Uniter pentru crearea unui climat de răspundere faţă da meseria de chimist, în care pentru a progresa o absolută nevoie de stabilitate in muncă. Ele trebuie să explice muncitorilor că fără stabilitate în producţie nu se pot specializa, nu au nici posibilitatea să fie promovaţi în categorii superioare de calificare, rămînînd tot timpul cu o pregătire mediocră, de semicalificaţi, ceea ce se repercutează atît asupra cîştigului lor, cit şi asupra intereselor economiei naţionale. Aducem în discuţie şi o altă problemă. După cum se ştie, statul nostru cheltuieşte importante fonduri pentru pregătirea în străinătate a unui mare număr de ingineri, maiştri şi muncitori. O dată întorşi la noile uzine, prin natura lucrurilor, ei sunt cei care trebuie să activeze o anumită perioadă de timp la locurile de muncă pentru care s-au specializat, pentru a ajuta la perfecţionarea calificării întregului personal. In practică, însă, se constată că printre cei care umblă în derivă, din întreprindere în întreprindere, se găsesc mulţi dintre specialiştii anume pregătiţi în străinătate. Dintre zecile de cazuri pe marginea cărora am discutat în unităţile chimice din Piatra Neamţ şi Brăila, a rezultat că cel puţin pînă acum reglementarea contractuală a raporturilor specialist-uzină a fost pur formală. Deşi din cele 3 unităţi au părăsit postul înainte de vreme peste 50 de ingineri, maiştri şi muncitori, doar la 4—5 dintre ei li s-au întocmit acte de imputare a cheltuielilor de specializare. Trimiterea la specializare are un rost bine gîndit: pe această cale se urmăreşte pregătirea la un nivel înalt a cadrelor, capabile să stăpânească la perfecţie funcţionarea unei instalaţii. Fiind specializat într-o anumită problemă, inginerul, maistrul trebuie să rămînă la post atîta timp cit nevoile economiei o impun. Trecerea in altă muncă, chiar în cadrul aceleiaşi unităţi, alta decît cea pentru care s-a specializat — adueîndu-se fel de fel de motive neîntemeiate — dovedeşte, fără discuţie, o atitudine de desconsiderare a obligaţiilor materiale şi morale pe care şi le-au asumat aceste cadre şi ea nu mai trebuie tolerată sub nici un motiv. * Cu toată claritatea se desprinde importanța covîrșitoare pe care o are problema pregătirii și ridicării continue a calificării cadrelor pentru folosirea cu înalt randament a tehnicii moderne cu care este înzestrată fiecare întreprindere din industria chimică, pentru atingerea eficientei economice scontate de pe urma eforturilor materiale făcute de statul nostru pentru dezvoltarea acestei ramuri. Calificarea temeinică a cadrelor este o componentă esențială, fundamentală a factorilor care determină atingerea intr-un timp optim a parametrilor tehnico-economici proiectaţi ai întreprinderilor, creşterea continuă a gradului de rentabilitate a producţiei Tocmai de aceea, această problemă trebuie să facă obiectul unei analize multilaterale, al unei reglementări şi organizări mai precise, punindu-se în acţiune toate forţele de care dispun întreprinderile, ministerul, pentru a se asigura formarea şi ridicarea continuă a nivelului de pregătire tehnico-profesională a cadrelor din industria chimică, una din ramurile cele mai moderne, în care progresul tehnico-ştiinţific este extrem de rapid. Anchetă realizata de Ing. Nicolae PANTIUE și loan ERHAN al noii noastre industrii chimice mmvmmwMBmMKmKmammmmMmaBmmaamKMBBKumsmammEmmammKMaimmmvmumBmmBaaiuMium WMmmmammMmmmmmmammMBBmamumBmmmmam ij 1. Se apropie ziua inaugurării uzinei. Unde sunt ij muncitorii? ij 2. De unde se recrutează personalul noilor unităţi ? ij 3. Ce pondere ocupă absolvenţii şcolilor profesionale? ij 4. De ce nu participă la montarea utilajelor if viitorii manipulanţi ai acestora ? ij 5. După intrarea în funcţiune a obiectivelor continuă ij | procesul de calificare? ij 6. Toţi specialiştii sunt de... specialitate? ij 7. Ce alimentează fluctuaţia cadrelor? ij 2, 6, 7. PAGINA 3