Scînteia, aprilie 1969 (Anul 38, nr. 8022-8051)

1969-04-01 / nr. 8022

PAGINA 2 Ceea ce remarci imediat aici, la întreprinderea de produse finite din lemn de la Rădăuţi, este efervescen­ta creatoare prezentă în fiecare sec­ţie sau sector de producţie, de la locurile unde se trasează dimensiu­nile pieselor de mobilier, pînă la ha­lele de montaj şi rectificare, între­prinderea a păşit în noul an sub semnul unor sporite exigenţe faţă de calitatea produselor ei, şi menţi­nerea acestui debut promiţător, am­plificarea lui este un angajament evi­dent în fiecare loc de muncă. Min­­dunei de a lucra într-o întreprindere nouă, modern utilată, recent îmbogă­ţită sub aspectul creşterii capacităţii de producţie — oamenii îi adaugă neobosite strădanii, căutări, spre a-şi ridica activitatea la cît mai înalte cote calitative. Iar „centrul de gra­vitaţie“ al tuturor acestor preocupări şi exigenţe, al schimbului de idei menit să deschidă cale largă progre­sului, locul de unde pornesc iniţiati­vele, cuprinzînd apoi întreaga masă de muncitori, este organizaţia de partid a întreprinderii. Viaţa organi­zaţiei de partid este astfel barome­trul de mare sensibilitate care reac­ţionează prompt la tot ceea ce este nou şi înaintat, impunîndu-se ca fac­torul determinant al obţinerii tuturor acelor rezultate care, în ansamblu, conferă întreprinderii rădăuţene unul din locurile fruntaşe printre unităţile economice ale judeţului Suceava. La încheierea intîiului trimestru al celui de-al patrulea an al cincinalului, IPROFIL Rădăuţi se prezintă cu toţi indicatorii de producţie şi economico­­financiari îndepliniţi. Iată, aşadar, temeiul pentru care am socotit util ca, în cele ce urmea­ză, să încercăm o succintă „radio­grafie“ a muncii de partid de aici, desprinzînd cîteva din elementele esenţiale prin care organizaţiile de bază îşi îndeplinesc rolul conducător, funcţia de forţă dinamică a colecti­vului. TEMEIUL AUTORI­TĂŢII NECONTES­TATE Să începem cu un scurt interviu. Interlocutor : inginerul Ioan Pintilie, secretarul comitetului ţie partid din întreprindere. — Care este, după opinia dv., fac­torul de prim ordin al exercitării ro­lului conducător al­ organizaţiei de partid în viaţa întreprinderii ? — Competenţa. A conduce, a în­druma un colectiv de muncă în aşa fel ca să poată da întreaga măsură a capacităţii sale in efortul general al înfăptuirii sarcinilor trasate de partid presupune însuşirea temeinică a politicii partidului, cunoaşterea aprofundată a specificului unităţii economice respective, a problemelor ei, a îndatoririlor ce-i revin din obiectivele stabilite de partid , soli­cită calităţi politice şi organizatorice, temeinică pregătire politică şi pro­fesională, din partea fiecărui mem­bru de partid şi cu atît mai mult din partea celor aleşi în fruntea organi­zaţiilor de bază d­in comitetul de partid. De aceea, repet, consider că o condiţie esenţială a unei conduceri eficiente este competenţa. — In ce măsură este asigurat a­­cest cadru de competenţă politică şi profesională în organizaţiile de par­tid din întreprindere ? — Rezultatele pe care le-am obţi­nut In primul trimestru al anului 1969 au printre antecedentele lor u­­nul la care aş vrea să mă refer mai amănunţit: adunările de alegeri în organizaţiile de bază şi conferinţa de partid pe întreprindere. Plecînd de la sarcinile stabilite de partid, noi am căutat să conferim alegerilor un bogat conţinut, să orientăm dezbate­rile acestora către dezvăluirea aspec­telor deficitare, către elaborarea unor măsuri care să ridice la un nivel superior întreaga activitate. Pe acest fond s-au desfăşurat alege­rile ; atît de ample şi aprofundate au fost dezbaterile în fiecare orga­nizaţie de bază, incit ecoul lor e şi astăzi sesizabil. Dar, alături de a­­ceastă retrospectivă exigentă, ne-am pus problema creşterii competenţei birourilor organizaţiilor de bază, a comitetului de partid, în sensul pro­movării celor mai capabili şi bine pregătiţi oameni. Există aici, în activitatea comite­tului de partid din întreprindere, o optică exigentă asupra nivelului de competenţă, sub multiple aspecte, al birourilor organizaţiilor de bază, ai comitetului de partid, optică ce are în vedere nu numai realităţile de azi ci şi dezideratele viitorului. La a­­ceasta contribuie faptul că din comi­tetul de partid, ca şi din birourile organizaţiilor de bază, fac parte in­gineri, tehnicieni, maiştri, muncitori cu înaltă calificare; am înt­ilnit prin­tre ei, alături de comunişti cu înde­lungat stagiu în partid şi multă ex­perienţă, tineri membri ai partidu­lui, caracterizat­ prin energie şi ini­ţiativă. Schiţând un profil al oricăruia din­tre aceşti oameni, afli lucruri reve­latoare. De numele lăcătuşului meca­nic Dumitru Onciuleanu, secretarul organizaţiei de bază nr. 5, se leagă o iniţiativă care a dus la Înlocuirea unor materiale din import, prin resurse depistate in întreprindere. Inginerul Alexandru Lescinschi, membru in comitetul de partid, se află aici de la terminarea studiilor superioare. Șeful serviciului mecanic­­șef de astăzi al întreprinderii aici si-a dobîndit primul certificat de inovator, după cum tot aici a dobîn­dit maturitatea politică în virtutea căreia, ca responsabil al cursurilor invățămintului de partid, se preo­cupă de dezvoltarea pregătirii ideo­logice a comuniștilor. Sunt oameni cu o mare autoritate în rindurile colectivului, printre care ar trebui să-l menţionăm, în primul rind, pe cel ce vorbea despre com­petenţa conducerii — secretarul co­mitetului de partid — inginerul Ioan Pintilie,, sau pe maistrul Gheorghe Băhneanu, excelent organizator al producţiei, căruia i s-a încredinţat sectorul de mare răspundere al mon­tajului mobilei pentru export. Dar, cum intenţia noastră de a sugera ci­titorului, prin cîteva elemente, o fizi­onomie colectivă dinamică, permea­bilă noului, o socotim realizată, ne oprim aici, subliniind exigenţa orga­nizaţiilor de partid faţă de calităţile politice, profesionale şi morale ale celor pe care i-au ales în conducere. INIŢIATIVĂ, INI­ŢIATIVĂ ŞI IAR INIŢIATIVĂ împrejurarea cea mai des invocată în discuţia noastră cu secretari ai organizaţiilor de bază de la IPROFIL Rădăuţi a avut loc pe la începutul anului şi a adus în prim plan al a­­tenţiei organizaţia de partid nr. 3. De aici, din rindurile comuniştilor din sectorul maşini I, croit, pregătire II şi depozitul de cherestea, a plecat o chemare la întrecere care, în scurt timp, a cuprins întreaga întreprin­dere, însufleţiţi de hotărîrile plena­rei C.C. al P.C.R. din 16—17 decem­brie 1968, membrii de partid de aici au trecut la o examinare lucidă a resurselor proprii, trasînd un plan cuprinzător de acţiune. A fost un produs al gîndirii colective acest plan ; el includea sugestii primite de la fiecare loc de muncă, iar atunci cînd adunarea generală l-a aprobat, a primit noi întregiri. In final, însă, adunarea a hotărît să se adreseze tuturor organizaţiilor de bază, sub forma unei chemări la întrecere pentru depăşirea sarcinilor de plan, întărirea disciplinei în producţie şi folosirea eficientă a timpului de lu­cru, îmbunătăţirea calităţii produ­selor şi reducerea consumului spe­cific de lemn şi alte materii prime şi materiale. Dar dincolo de precizarea obiecti­velor economice, chemarea la între­cere a formulat un bogat program de ridicare a conştiinţei, de perfec­ţionare a pregătirii profesionale, un program la înfăptuirea căruia să concure întreaga capacitate politică şi organizatorică a organizaţiei de partid, a organizaţiilor de masă, a conducerii tehnico-administrative. Chemarea aceasta este astăzi la loc de cinste pe agenda de preocupări a fiecărei organizaţii de bază si, trep­tat, s-a constituit intr-un cadru care, la rîndu-i, a favorizat alte ini­ţiative. Iată cîteva, despre care am aflat cu prilejul unei mese rotunde ad-hoc, cu participarea unor secre­tari ai organizaţiilor de bază. Tema : orientare şi iniţiativă in munca de partid. Arcadie Reut, secretarul organi­zaţiei de partid nr. 4 : Din proprie experienţă, ne-am convins că între o orientare judicioasă către ceea ce este hotărîtor şi iniţiativă este o strînsă legătură. Deci, nu numai să cunoşti, ci să acţionezi. In chemarea lansată în întreprindere se vorbeşte despre folosirea la întreaga lor capa­citate a utilajelor. Este acesta un obiectiv care, la noi, în sectoarele fi­nale — finisat, lustruit, ambalat — capătă expresii specifice. Am fost înzestraţi nu de mult cu o maşină nouă de turnat lac. Deservirea a­­cesteia nu punea doar probleme de calificare. Apăreau posibilităţi de reorganizare a activităţii în sector, favorabile, mai ales, îmbunătăţirii ritmicităţii. Ne-am propus, în con­secinţă, o discuţie despre răspunde­rea comuniştilor faţă de zestrea teh­nică a întreprinderii, despre „atitu­dinea activă" faţă de utilaje. Urma să aibă loc în adunarea generală. In prealabil, pornind din secţia unde avea să se introducă noua maşină, am efectuat un studiu asupra folosirii, întreţinerii, reparării utila­jelor, un studiu în care pe prim plan se afla omul, rolul lui. A urmat dez­baterea propriu-zisă, după care, prin toate pîrghiile de influenţare de care dispunem, am concentrat atenţia co­lectivă către obiectivul „nici o stag­nare, nici o reparaţie înainte de ter­men“. — Această relaţie între orientare şi acţiune are o mare importanţă — continuă discuţia Gavril Cornea, se­cretarul organizaţiei de partid nr. 2. In cursul anului 1968 am avut de în­fruntat un şir de dificultăţi din care am tras însă câteva concluzii esenţiale. Una dintre ele : necesitatea perfec­ţionării organizării muncii. Organiza­ţia de partid, in urma alegerilor, s-a gîndit (intenţionat folosesc expresia, fiindcă intr-adevăr a fost o gîndire colectivă) mult timp ce se poate face ca randamentul uman să crească. A­­colo unde muncim noi, la sectorul montaj, se concentrează toată pro­ducţia fabricii. Din consultările în­treprinse de biroul organizaţiei de partid cu muncitorii din sector a apă­rut ideea concentrării aici a celor mai buni muncitori care, înainte ca întreprinderea să cunoască dezvolta­rea de azi, lucraseră în diferite puncte de montaj. Am făcut această propunere comitetului de partid, care sprijinind-o a pus-o în discuţia comi­tetului de direcţie. Astăzi, la mai pu­ţin de două luni de la această reor­ganizare, efectul este cel scontat; lu­crăm mai bine, ne îndeplinim pla­nul. — Relevînd cîteva din caracteristi­cile bunei orientări a activităţii or­ganizaţiei de partid, aş adăuga, la cele amintite perseverenţa, reia firul discuţiei Dumitru Onciuleanu, secre­tarul organizaţiei de partid nr. 5. După stabilirea judicioasă a celor mai importante obiective, să fii per­severent în infăptuirea lor. Une­ori, în mod greşit, această perseve­renţă este înţeleasă ca repetare a sarcinilor cu prilejul diferitelor a­dunări şi şedinţe. Cred că o aseme­nea viziune e formală. Cum proce­dăm ? Să mă refer tot la chemarea lansată de organizaţia numărul 3. Pentru mecanici, aceasta presupune o înaltă probitate profesională. Noi efectuăm întreţinerea şi repararea maşinilor, aşa incit e lesne de ima­ginat ce urmări poate avea aici su­perficialitatea. Nu e vorba deci de măsuri limitate la o scurtă perioadă, ci de o înrîurire continuă asupra con­ştiinţei. De aceea, o dată cunoscute, dezbătute, Întregite, implicaţiile mai largi ale chemării la întrecere au constituit teme de expuneri in in­­vătămîntul de partid, au atras efor­turile grupelor sindicale, unde s-au purtat discuţii despre influenţa cali­ficării mecanicilor şi lăcătuşilor asu­pra bunului mers al întreprinderii. Ne-am străduit, aşadar, să îm­binăm orientarea judicioasă cu perse­verenţa în materializarea ideilor. Iată şi opinia unuia din autorii chemării la întrecere, muncitorul Ioan Nasadniuc, secretarul organiza­ţiei de bază nr. 3 : „Tovarăşul On­ciuleanu vorbea despre perseverenţă în înfăptuirea sarcinilor. Eu aş adău­ga la aceasta combativitatea. Uneori, o atitudine insuficient de critică şi autocritică a organizaţiei de partid duce la evitarea atacării frontale a ceea ce e mai important. Sunt aştep­tate rezolvări din „exterior“. Multă vreme, sectorul nostru in pri­mele 9—10 zile ale fiecărei luni, nu avea comenzi. Oamenii erau ne­voiţi să se ocupe de mici lucrări, reparaţii etc. după care începea „asaltul“. Se împămîntenise chiar pă­rerea că aşa va fi întotdeauna, că asta depinde exclusiv de bene­ficiari etc. Dar realitatea era alta, şi a ieşit în evidenţă cînd, la sfîr­­şitul anului trecut, am efectuat un studiu asupra resurselor umane şi materiale nefolosite în sector. De aici a apărut necesitatea îmbună­tăţirii organizării muncii, a fluxului productiv. A reieşit cu claritate că aşa-zisa cauză „externă“ a lipsei de comenzi la începutul lunii nu era decit efectul perpetuării manifestă­rilor de pasivitate proprii condu­cerii administrative a sectorului. Le-am pus în discuţia organizaţiei de partid. Dar altfel ca pînă atunci. Adică în perfectă cunoştinţă a stă­rilor de lucruri, arătînd cauze, indi­­cînd urmări, mijloace de remediere. Organizaţia de partid s-a dovedit combativă în acea dezbatere, după cum fusese combativă în pregătirea ei şi, ulterior, în aplicarea a ceea ce s-a hotărît. Sînt trei luni de atunci. Avem acum o ritmicitate bună, dar mai ales avem o atmos­feră de muncă ostilă tolerării nea­junsurilor, o atmosferă critică şi au­tocritică pe care ne străduim s-o menţinem la acest nivel de exi­genţă“.­­ Cauzele deficienţelor erau şi într-o parte şi în cealaltă. Aceasta a fost, pînă la urmă, concluzia. Fiind­că s-a ajuns la o concluzie judicioa­să, tocmai în urma schimbului liber de păreri, a studierii situaţiei reale. Florea Bighei, din colectivul de muncă politică de masă din organi­zaţia de bază nr. 5 : „La noi există practica discuţiilor operative cu membrii de partid, cu toţi mecanicii şi lăcătuşii din sector. Nu suntem­ partizanii şedinţelor convocate pen­tru orice. Discuţii şi consultări promp­te, schimburi de păreri, astfel ca fiecare să ştie ce are de făcut. Sun­tem­ preocupaţi în momentul de faţă să economisim bronzul, material mai scump. Am făcut din aceasta un o­­biectiv de muncă politică, de consul­tări individuale. A apărut, astfel, o idee : să construim un cuptor de topit bronz şi să folosim deşeurile, şpanu­­rile. Am trecut operativ la acţiune şi astfel s-au putut realiza importante economii de bronz“. O bogată paletă a muncii colective care se ramifică de la comitetul de partid în organizaţiile de bază. Aşa cum se exprima ultimul din partici­panţii la această discuţie, fiecare tre­buie să ştie bine ce are de făcut, fie­care să înţeleagă ce solicită de la el organizaţia de partid. Este vorba de sarcina de partid , încredinţată în funcţie de obiec­tivele aflate în faţa organizaţiei, de pregătirea şi aptitudinile comuniş­tilor, ea constituie un mijloc esenţial de educare partinică a acestora, pre­cum şi de creştere a forţei de înrâu­rire a organizaţiei în ansamblu. Cu condiţia, fireşte, ca să nu se ajungă la o supraaglomerare de sarcini. Fiindcă există şi „excepţii“ de nedo­rit. Tînăra ingineră Carmen Ghen­­ghea este membră în comitetul oră­şenesc de partid şi răspunde, cu în­datoriri de propagandă, de alte între­prinderi din oraş. In acelaşi timp, este şi membră în biroul executiv al consiliului local al sindicatelor, unde se ocupă de probleme economice. In întreprindere este şi secretar al unei organizaţii a U.T.C. Şi, după pro­pria-i expresie, „face cite puţin“ din toate...­ ­ ORGANIZAŢIA DE PARTID-conducător competent și dinamic al colectivului întreprinderii NIMIC DE CON­CEPUT FĂRĂ O BUNĂ ORGANI­ZARE Am văzut un fel de grafic al re­partizării îndatoririlor membrilor comitetului de partid; el oferă o imagine limpede asupra forţelor de care dispune, asupra felului în care sunt folosite. Există un nucleu al­cătuit din cei mai experimentaţi membri de partid, prin care comite­tul acţionează operativ asupra în­tregii colectivităţi a întreprinderii. Caracteristic activităţii sale este pre­cizarea îndatoririlor fiecăruia dintre tovarăşii din activul comitetului, sta­bilirea unor sarcini de partid con­crete şi controlabile. In ce măsură sunt extinse acest procedeu, această metodă de lucru şi în organizaţiile de bază ? Spicu­iesc din dialogul purtat cu membri ai birourilor organizaţiilor de bază, cu alţi membri de partid. Aurel Doca, membru în biroul or­ganizaţiei de partid nr. 1. „Mă ocup îndeosebi de două obiec­tive : învăţămîntul de partid şi calificarea profesională, întreprinde­rea noastră este relativ nouă. Mulţi dintre muncitorii ei aici s-au cali­ficat. Şi în prezent există cursuri de calificare frecventate de 143 de oa­meni. O neplăcută experienţă a do­vedit că lipsa de control din partea organizaţiei de partid asupra felu­lui cum îşi însuşesc oamenii cunoş­tinţele profesionale atrage multe neajunsuri privind calitatea produc­ţiei. Un anumit control se făcea şi înainte. Dar cum ? Biroul organizaţiei de bază urmărea numai prezenţa la cursuri. Ce-şi însuşesc oamenii ? Cum asimilează cunoştinţele ? De asta nu se ocupa nimeni. Am ini­ţiat, de aceea, un control, prin parti­cipări la cursuri, prin discuţii cu oamenii, prin studierea efectelor in producţie a celor învăţate şi, apoi, am supus concluziile noastre unei adunări generale. — In biroul organizaţiei de bază au loc discuţii contradictorii ? — Da. Chiar dacă cineva are o pă­rere nu îndeajuns de bine funda­mentată, o exprimă în birou, unde ajungem pe baza confruntării păre­rilor la un punct de vedere comun. Aşa s-a întîmplat, nu de mult, cu prilejul unei discuţii despre calitatea producţiei. In birou erau mai multe opinii. Unii considerau că apariţia cîtorva defecte de prelucrare se da­torează exclusiv maşinilor. Alţii, că oamenii sînt vinovaţi. Tot exclusiv. — Care era adevărul ? SE SIMTE „UMĂ­RUL" ORGANIZA­ŢIILOR DE MASĂ? » Secretarul comitetului U.T.C. din întreprindere, tovarăşul Constantin Rotaru, a răspuns întrebării noastre asupra participării tineretului la preocupările majore ale colectivului, printr-o ciudată reacţie. „Din cauza atîtor controale, nu te mai poţi ocupa de desfăşurarea propriu-zisă a activi­tăţii“. Dintr-o mai atentă investigare a stărilor de lucruri a reieşit însă că respectivele controale au stîrnit iri­tare numai pentru că au constatat absenţa totală a unor acţiuni elogios prezentate în scriptele organizaţiei de tineret a întreprinderii. Cu cîteva săptămîni înainte, un colectiv al co­mitetului judeţean U.T.C., controlînd munca organizaţiilor de tineret de aici, constatase că din planurile pri­vind intensificarea vieţii culturale, cu grijă păstrate în dosare, aproape nimic nu fusese aplicat. Oare nu există probleme care să merite atenţia organizaţiei U.T.C. de la I.P.R.O.F.I.L Rădăuţi ? Sunt aici 214 utecişti. Sunt aici 44 de tineri care urmează cursurile de calificare. Se arăta în darea de seamă prezentată adunării generale a salariaţilor, cu prilejul dezbaterii sarcinilor de plan pe anul 1969, că în 1968, „majoritatea muncitorilor care nu şi-au îndeplinit normele au fost elevii practicanţi care au lucrat în acord individual“ etc. Mulţi tineri absentează din producţie. Iată, deci, nu numai obiective perma­nente (calificarea), dar şi altele ime­diate la atingerea cărora aportul or­ganizaţiilor U.T.C. este departe de a fi corespunzător. Negreşit, însă, criti­cabilă este şi lipsa de preocupare a organizaţiilor de partid care au da­toria să se ocupe îndeaproape de conducerea şi îndrumarea organiza­ţiilor U.T.C., manifestînd faţă de ele aceeaşi exigenţă ca şi faţă de propria activitate. In mai mare măsură se simte „umărul“ sindicatului. Unele din pro­blemele privind îmbunătăţirea orga­nizării producţiei şi a muncii şi-au aflat soluţii aici, prin diverse meto­de utilizate spre a conecta întreaga masă de salariaţi la aceste preocu­pări. Unele răspunsuri le-a dat co­misia inginerilor și tehnicienilor de pe lingă comitetul sindicatului, de­­terminînd, între altele, înlăturarea „locului îngust“ de la sectorul de pregătire care s-a efectuat­­ prin aplicarea acelui studiu de „organi­zare a fluxului tehnologic la lus­truit“, despre care ne vorbea ingi­nerul Gheorghe Mailath, responsabi­lul comisiei. In diferite perfecţionări aduse organizării producţiei se re­flectă atenţia acordată populariză­rii a ceea ce e nou in tehnologia industriei forestiere, informării pro­fesionale a inginerilor, tehnicienilor, maiştrilor. Pe lingă eforturile consacrate pro­movării noului, sau mai bine zis, o dată cu acestea, remarci aici o bună experienţă în folosirea opiniei grupelor sindicale, în cunoaşterea în­datoririlor şi înlăturarea neajunsu­rilor. Grupele sindicale completează strădaniile organizaţiilor de partid pentru a forma o opinie colectivă combativă faţă de orice rămîneri in urmă. Un singur fapt, şi e conclu­dent. De cîtva timp s-a introdus obiceiul ca orice sancţiune adminis­trativă să fie dezbătută şi în grupa sindicală. Efectul ? Scăderea conside­rabilă a numărului abaterilor. PRINCIPIUL VASE­LOR COMUNI­CANTE ÎN CIRCU­LAŢIA IDEILOR Am început, în mod intenţionat, aceste însemnări printr-o radiogra­fie în metodologia activităţii organi­zaţiilor de bază. Două motive au pledat pentru aceasta : ele au rolul hotărîtor in acumularea acelor ele­mente calitative care, însumate, au determinat mersul ascendent al în­treprinderii ; către organizaţiile de bază, către îndrumarea lor, converg marea majoritate a eforturilor comi­tetului de partid. Dar, îndrumînd organizaţiile de bază, insistînd asupra metodologiei lor, comitetul de partid îşi rea­lizează viziunea de ansamblu a propriei activităţi de conducere a vieţii întreprinderii. Orice o­­biectiv ales, orice iniţiativă privind actualitatea sau perspectiva are la temelie aportul concret al organiza­ţiilor de bază şi, implicit, orice mă­sură declanşează, prin intermediul lor, largi efecte. Aceasta învesteşte actul de conducere şi control al co­mitetului de partid cu atribuţiile cu­noaşterii şi competenţei. Am întîl­­nit, şi în acest sens, exemple reve­latoare. Iată un episod : pregătin­­du-se pentru participarea la o dez­batere în cadrul comitetului de di­recţie în legătură cu cauzele unor pierderi materiale, secretarul comi­tetului de partid şi-a făcut propria „documentare“, prin intermediul or­ganizaţiilor de bază. Cuvîntul tuturor comuniştilor din întreprindere a fost exprimat de secretar atunci, cînd, opunîndu-se unor tendinţe de justi­ficare a pierderilor, prin motive aşa­­zis „obiective“, a propus comitetului de direcţie un studiu atent al aces­tora, spre stabilirea exactă a răs­punderilor. Propunerea a fost accep­tată şi multe pierderi sunt astăzi re­cuperate. In zilele cînd vizitam IPROFIL Rădăuţi, la comitetul de partid se pregătea o plenară care avea să dez­bată munca depusă de comitetul de direcţie pentru realizarea­ productivi destinate exportului. Ademenea me­tode, de punere în discuţia comitetu­lui de partid a activităţii comitetu­lui de direcţie sunt deseori folosite aici şi întotdeauna cu bune urmări. Ni s-a relatat că dintr-o astfel de analiză a rezultat necesitatea Îm­bunătăţirii evidenţei producţiei. To­varăşilor din comitetul de direcţie nu le-a venit să creadă că în între­prindere nu se ţine o evidenţă ştiin­ţifică a activităţii oamenilor. S-a re­curs atunci la studii, cronometrări, consultări la fiecare loc de muncă. Rezultatul a fost concludent. Comi­tetul de direcţie a hotărît imediat perfecţionarea evidenţei. Exercitarea rolului conducător, a controlului vizează aici atît realită­ţile etapei prezente, cît şi perspec­tiva. Astăzi, pe agenda comitetului de partid figurează multe preocupări vizînd întreprinderea de mîine, care va trebui să răspundă unor comanda­­mente calitative superioare, va fi de­servită de utilaje cu un plus de teh­nicitate. Acestui „mîine“, astăzi îi sînt consacrate mai ales eforturi de perfecţionare a oamenilor. O perfec­ţionare care are loc în procesul ma­terializării dezideratelor actuale. Ne-a părut sugestivă, în acest sens angajarea tuturor cadrelor de spe­cialitate în acţiunea largă de organi­zare ştiinţifică a producţiei, urmă­rită îndeaproape de comitetul de partid. Prin studiile aplicate în 1968, s-au dobîndit economii de aproxima­tiv 700 000 lei. Afli însă aici şi stu­dii care îşi propun ca tel întîmpina­­rea anilor 1971—1976. ★ Schiţînd cîteva din liniile profilu­lui organizaţiilor de partid de la IPROFIL-Rădăuţi, experienţa şi me­todologia lor, nu înseamnă că ele nu sînt perfectibile, că nu există rămî­neri în urmă ce se cer înlăturate. Elementul esenţial însă constă in peisajul de muncă, de preocupări, de eforturi perseverente pentru per­fecţionarea vieţii de partid, pentru excluderea a tot ce este formal, pen­tru încărcarea fiecărui act cu o cît mai mare densitate de idei şi utili­tăţi. Este ceea ce, de altfel subli­nia şi tovarăşul Gheorghe Cu­­ciureanu, secretar al Comitetu­lui orăşenesc Rădăuţi al P.C.R. : „Fireşte, eficienţa muncii de par­tid nu se măsoară de astăzi pe mîine, nu se concretizează imediat în unităţi materiale sau în cifre. Ceea ce se poate însă constata în organi­zaţiile de bază de la IPROFIL este climatul creator, atitudinea exigentă, neîmpăcată faţă de lipsuri, îmbina­rea intervenţiei prompte cu acţiunile politico-educative de perspectivă. Iar toate acestea se reflectă în ridicarea la un nivel superior a activităţii e­­conomice a întreprinderii“. — Comitetul orăşenesc de partid are în intenţia sa extinderea expe­rienţei bune a acestor organizaţii de bază? — Am făcut-o şi pînă In prezent cu prilejul instruirii secretarilor, dar credem că nu e de ajuns. Ne gîndim, de aceea, să organizăm cîteva schim­buri de experienţă între organiza­ţiile de partid din oraş, atît cele de la IPROFIL, cît şi din alte părţi, mai ales cu scopul extinderii meto­delor eficiente folosite. IPROFIL Rădăuţi este emblema unei întreprinderi care, de cîţiva ani, dobîndeşte un tot mai larg prestigiu pe piaţa internă, cît şi pe depărtate meridiane ale planetei. Temeiurile acestui prestigiu se află aici, in conştiinţa oamenilor, în căutările lor, izvorîte din acel nucleu de iniţiativă şi elan creator, din acea forţă dinamică, pe care o constituie organizaţiile de partid. Platon FARDAU SCINTEIA - marți 1 aprilie 1969 o­mik Închinată LUPTEI REMUIIONĂRE ...Sínt vieţi care, asemenea umbre­lor trecătoare, nu lasă nici o urmă. J. J. Rousseau afirma că oricît de lungă ar fi distanţa dintre punctul naşterii şi cel al morţii, viaţa rămîne totdeauna prea scurtă cînd este rău împlinită. Sínt, însă, vieţi care, dăruindu-se cu generozitate cauzei celor mulţi, sapă adine in conştiinţa generaţiilor ce le succed amintirea unor vajnici luptători pentru libertate. Un ase­menea luptător înflăcărat a fost şi Ion Fónagy, de la a cărui moarte prematură se împlinesc azi patru de­cenii. A văzut lumina zilei la 19 octom­brie 1900, în comuna Marghita, din judeţul Bihor, însetat de învăţătură, izbuteşte, în ciuda greutăţilor mate­riale, să termine liceul din Oradea. Nutrea fierbinte gîndul să devină constructor. In anul 1918 se afla la Budapesta, stu­dent la arhitec­tură. Evenimen­tele revoluţionare îl surprind acolo. Se încadrează imediat în mişca­rea de tineret. In timpul puterii sovietice ungare din 1919, îl găsim militind activ in apărarea revoluţiei. După înfrîngerea revoluţiei ungare, încercă, la Viena, apoi la Praga, să-şi continue studiile. Nu şi le-a putut termina, însă, fiind absorbit de pasiunea pentru activitatea revo­luţionară. In anul 1922 se reîntoarce in ţară. 11 aflăm, mai întîi la Satu Mare, apoi la Oradea, Timişoara şi in alte localităţi ale Transilvaniei. Era perioada cînd, după crearea sa, Partidul Comunist Român îşi dezvol­ta activitatea organizatorică, politică şi ideologică, afirmîndu-se pe arena vieţii politice româneşti ca cel mai consecvent apărător al intereselor maselor muncitoare, al drepturilor şi libertăţilor democratice pentru în­tregul popor. Se organizau atunci secţiile locale legale ale partidului; cercurile de tineret se înmănuncheau in Uniunea Tineretului Socialist, de­venită în 1924 Uniunea Tineretului Comunist. In rindurile tineretului comunist îşi desfăşoară în aceşti ani Ion Fó­nagy activitatea sa revoluţionară. Se dovedeşte a fi un destoinic şi energic agitator, propagandist şi organizator al tineretului muncitor din Valea Someşului. Pentru calităţile sale este primit în anul 1923 în Partidul Comunist Român care reunea în rindurile lui pe cei mai buni fii ai poporului, pe cei mai hotărîţi luptători revoluţio­nari, indiferent de naţionalitate. Cu­­rînd i se încredinţează sarcini de mare răspundere : instructor al Co­mitetului Central al P.C.R. şi orga­nizator al presei comuniste din Transilvania, care avea misiunea să propage linia partidului, să mobili­zeze masele la lupta împotriva ex­ploatării şi asupririi, pentru o viaţă mai bună a poporului muncitor. O dată cu scoaterea partidului în ile­galitate, primeşte şi sarcina de a se ocupa de organizarea activităţii în noile şi grelele condiţii care au ur­mat. Astfel, în 1925, capătă misiunea, pe care o duce la bun sfîrşit, de a organiza una din tipografiile ilegale ale partidului la Tg. Mureş. In toţi aceşti ani, Ion Fónagy se dovedeşte a fi tipul revoluţionarului dîrz, care pentru a-şi îndeplini în­tocmai şi la timp sarcinile încredin­ţate nu se cruţa, nu se dădea în lături de la nici un sacrificiu. Cît timp a activat liber, putea fi întilnit cînd la Bucureşti, cînd la Oradea, Satu Mare, Arad, Braşov, Timişoara şi din nou în Capitală pentru a ra­porta şi a primi noi sarcini, noi misiuni revoluţio­nare. Dintr-o întim­­plare nefericită, la începutul anu­lui 1926, tipogra­fia de la Tg. Mu­reş a fost desco­perită de poliţie. Tipograful şi au­torul manifestelor pregătite pentru tipar au fost arestaţi. Consiliul de Război l-a condamnat pe Ion Fónagy la 5 ani închisoare. La „Doftana“, unde este Întemni­ţat, luptătorul Ion Fónagy îşi conti­nuă activitatea revoluţionară căreia i se dăruise cu trup şi suflet. Deşi slăbit şi bolnav, el îşi îndeplineşte cu cinste sarcina de propagandist al cercului de studii din închisoare. Cei care au fost atunci Împreună cu el işi amintesc cu admiraţie de cu­noştinţele temeinice ale tînărului co­munist, de talentul său în a împăr­tăşi tovarăşilor de detenţiune, in­tr-un chip accesibil, atrăgător, pre­ţioasele învăţăminte cuprinse In lu­crări clasice ale marxismului ca : „Anti-Dühring“, „Sfînta Familie“ ş.a. Activitatea sa revoluţionară n-a încetat, de fapt, decit o dată cu completa sa epuizare fizică, datorată condiţiilor inumane de la „Doftana“. Eforturile organizaţiei de partid din închisoare şi ale tovarăşilor din s­­fară de a-1 interna în spitalul din Cîmpina şi a-1 salva au fost zadar­nice. La 1 aprilie 1929, viaţa comu­nistului Ion Fónagy s-a stins. Scurta viaţă a acestui înflăcărat luptător revoluţionar — la moarte abia împlinise vîrsta de 28 de ani — a fost însă plină, bogată, ca puţine altele, prin neobosita muncă desfă­şurată cu abnegaţie în slujba unei mari şi înflăcărate idei — aceea a eliberării maselor muncitoare de exploatare și asuprire. Idee întru­chipată pe deplin in realitatea lur­minoasă a României socialiste d* * N. G. MUNTEANU LA COMEMORAREA LUI ION FONAGY EXEMPLUL (Urmare din pag. D ore pe care le petrece in slujba so­cietăţii. Pentru că in „8-ul producţiei“ avem, în fiecare om, doi: individul Georgescu sau Stănescu şi instituţia respectivă. Fără a admite că un indi­vid poate fi necivilizat, suntem­, în orice caz, infinit mai pretenţioşi faţă de instituţie). La plecare, II întrebăm din uşă pe tovarăşul Dumitriu : — De ce are acest aspect clădirea ministerului ? — După cum aţi văzut, na fac reparaţii. Aşa e. Şi chiar dacă ne deranjează prezenţa sacilor de nisip şi a varului, o explicăm ; dar nici o reparaţie nu poate justifica chiştoacele şi hîrtiile de pe scări sau geamurile nespălate de cine ştie cînd. Cerîndu-le — şi foarte bine fac că le cer — lucră­torilor din comerţ să aibă o atitu­dine civilizată, funcţionarii minis­terului ar trebui să le servească, înainte de toate, un exemplu. — Care este valoarea exemplului in acţiunea de întărire a comportării civilizate ? — l-am întrebat pe to­varăşul conf. univ. Paul Popescu- Neveanu. — f­undamentală. La urma urme­lor, ce este această acţiune decit un act educativ ? Or, se ştie bine, este un adevăr curent, că nici o predică din lume, nu va face dintr-un copil un om de treabă, dacă cel care i-o ţine, tatăl său, de exemplu, nu va dovedi prin comportarea sa cotidi­ană că este, în primul rind, el, posesorul calităţilor pe care le re­comandă cu atîta stăruinţă. Exem­plul, exemplul, exemplul — iată cheia oricărei educaţii — Adică problema modelului... — întocmai. Spiritul de civilizaţie prezintă o infinitate de faţete; el este un permanent examen la care este supusă întreaga societate de către ea însăşi. Trebuie ca tot ceea ce reprezintă manifestări ale sale să fie evidenţiat, să fie stimulat. Şi invers, să fie sancţionată prompt orice manifestare negativă. Avem nevoie de modele pe care să le pro­pagăm şi avem nevoie de intransi­genţă faţă de modelele negative. — Şcoala are aici un rol impor­tant. — Indiscutabil. Aş spune mai­­ mult: este principalul factor de pro­pagare şi fortificare a spiritului ci­vilizat. („Civilizaţia — ne scrie cititoarea noastră Elena Botez, din Bucureşti — coordonatele care o caracteri­zează, ar trebui să se predea în şcoli incepînd din clasele elementare“). Despre rolul opiniei publice ne-a vorbit tovarăşul profesor Vasile Po­­peangă din Arad : — Opinia publică, formă a con­ştiinţei colective, are de multe ori reacţii prompte în faţa unor mani­festări negative. Alteori, nu. — De ce ? — Aş enumera aici o serie de fac­tori : primul, indiferenţa. Ea are un rol nociv în toate compartimentele vieţii, dar aici este, parcă, şi mai nocivă. Un om poate fi indiferent pentru că nu ştie discernămîntul res­pectiv, pentru că el însuşi făptuieşte acte necivilizate. El nu este afectat nici o clipă de o manifestare huliga­nică , cum să nu fie indiferent ? In el,,nu se trezeşte reacţia legitimă de apărare pentru că­­ ar însemna să se apere de el însuşi. Altul este in­diferent nu fiindcă nu ar avea cri­terii, ci fiindcă „filozofia“ lui de viaţă îi comandă „nu te băga, nu te amesteca“. Aceştia sînt exemple triste de auto-anulare cetăţenească. Neopunînd manifestărilor necivili­­zate nici o rezistenţă, ei ajută la pro­liferarea acestora. Un alt factor este teama pe care o manifestă destui atunci cînd este vorba de curmarea unor atitudini necivilizate. Să luăm exemplul scan­dalagiilor ; oamenii au o aversiune firească faţă de ei şi nu se ames­tecă dar, socotesc eu, aici trebuie ca fiecare să-şi impună ca o datorie civică învingerea repulsiei pe care o simte. Să se considere, în minutele acelea, în serviciul comandat al so­cietăţii. Aş vrea să subliniez un aspect im­portant din punct de vedere socio­logic : opinia publică se încheagă în jurul a două-trei nuclee. Este nevoie ca intr-un colectiv neorganizat (cum sunt, de pildă, călătorii dintr-un autobuz — spre deosebire de o bri­gadă sau de o grupă studențească) să intervină un element sau două mai active care să polarizeze în ju­rul lor întregul grup. Să nu uităm că încălcările normelor de conduită socială sunt, în general, făcute în­­tr-un spirit agresiv. Ei bine, „tăriei" negative trebuie să i se opună o „tărie" de cel puţin acelaşi grad, dar cu semn schimbat. Acesta este ros­tul factorilor activi, mobilizatori ai opiniei publice. Tot despre rolul opiniei publice, al mijloacelor de influenţare cetăţe­nească ne-a vorbit tovarăşul Paul Florea, preşedintele judecătoriei sectorului 3 al Capitalei: — Toată practica noastră judecă­torească ne duce la constatarea e­i principala stavilă împotriva mani­festărilor spiritului necivilizat o constituie opinia colectivă, fie cea de la locul de muncă, din bloc, din cartier. Dintre nenumăratele con­flicte pe care le rezolvă justiţia, o mare parte ajung aici pentru că nu a intervenit la timp riposta celor care erau cei mai îndreptăţiţi să o facă : tovarăşii de muncă, prietenii, vecinii. Intr-un cuvînt, pentru că spiritul cetăţenesc a avut carenţe intr-un loc sau altul, într-o zi sau alta. — Ce măsuri concrete preconizaţi in această privinţă ? — O măsură de înaltă valoare e­­ducativă s-a luat prin mărirea atri­buţiilor comisiilor de judecată. Este o formă de organizare a opiniei pu­blice care dă roade dintre cele mai îmbucurătorite. O a doua măsură pe care aş pre­­coniza-o ar fi codificarea muncii funcţionarilor publici, adoptarea unui statut. Spun aceasta deoarece relaţiile dintre instituţii şi public prezintă o mare importanţă în pro­blema despre care discutăm. Noi sîntem uneori puşi să dezlegăm în instanţă lucruri încîlcite de către un funcţionar, încîlceli pentru care el, adesea, nu răspunde. ★ Profilaxia şi terapeutica manifes­tărilor necivilizate — iată un subiect de o permanentă actualitate. Sinteti­­zînd, am spune că toate acţiunile ce se degajă din aceste obligaţii con­tinue ale societăţii se reduc, în cele din urmă, la străduinţa de a face din normele generale ale societăţii nor­mele fiecărui om în parte. Societatea socialistă aşează la loc de cinste preocuparea pentru desăvîrşirea tuturor membrilor ei; eforturile partidului nostru se îndreaptă spre a crea asemenea condiţii de trai şi spirituale incit normele înaltei ci­vilizaţii să intre cît mai profund şi mai organic în cotidianul, cu­rentul vieţii noastre. Iată cărei sar­cini de onoare îi sunt dedicate toate zilele noastre de muncă, toate pre­ocupările noastre, toate orele noas­tre. ★

Next