Scînteia, iulie 1969 (Anul 38, nr. 8112-8142)
1969-07-30 / nr. 8141
PAGINA 4 LA BRAŞOVO PRESTIGIOASĂ SÂRBĂTOARE A CULTURII Oraşul de la poalele Tîmpei a fost, în cursul zilei de duminică, amfiteatrul unor grandioase şi emoţionante serbări populare, semn al bucuriei fireşti a oamenilor la acest mijloc de vară, bogat în bilanţuri. Duminica aceasta de largă şi spectaculoasă serbare populară, moment de rememorare a unor tradiţionale elemente ale străvechii civilizaţii şi culturi populare şi totodată prilej de evidenţiere a dezvoltării şi valorificării lor contemporane, de relevare a succeselor culturii noastre pe aceste meleaguri în ultimele decenii, a fost de fapt ultima zi a unei sărbători mai largi, care a durat o săptămînă , „Colocvii braşovene“, manifestare care a stimulat o apropiere a artei de public şi a prilejuit crearea unei legături mai strînse a acesteia cu comandamentele sociale majore ale vremii. Manifestare culturală dedicată Congresului al X-lea al partidului şi celei de a 25-a aniversări a eliberării patriei, „Colocvii braşovene“ s-a înscris pe linia unei iniţiative care s-a bucurat de o largă adeziune şi cald entuziasm in toate colţurile ţării şi care a dat naştere, cu rodnice rezultate la numeroase festivaluri culturale. Spre meritul organizatorilor — Comitetul pentru cultură şi artă al judeţului Braşov — manifestarea culturală a judeţului Braşov şi-a precizat şi a reuşit să aibă un profil distinct. Marea serbare populară desfăşurată intr-o zi de relaxare a încheiat, aş spune, în primul rind o săptămină „de lucru“, o săptămînă de colocvii şi simpozioane de remarcabilă ţinută ştiinţifică. Oameni de cultură din Întreaga ţară, dar mai ales — lucru notabil şi plin de promisiuni pentru pulsaţia intelectuală nu îndeajuns ce cunoscută a Braşovului — oamenii de cultură ai Cetăţii, români, germani, maghiari, au făcut in aceste zile dovada unei serioase şi elevate preocupări de cercetare ştiinţifică. Comunicările lor sobre, conţinind nu numai bogate date inedite, ci şi puncte de vedere noi, închegate, sensibil nuanţate, au reprezentat o contribuţie remarcabilă la evidenţierea istoriei şi realităţii culturale a oraşului, la relevarea osmozei continue dintre cultura lui şi cea a ţării întregi. Prin ei, prin intermediul acestor harnici cărturari ai oraşului, prin munca lor omagiind evenimentele politice pe care le întîmpină sărbătoreşte întreaga ţară, am coborît în istoria „pietrei" şi am pătruns mai intim in aşezările dacice ale acestor locuri, am înţeles mai adine rolul acestei străvechi vetre de cultură românească pe care au adăpostit-o Şcheii Braşovului — de care se leagă osirdia cu care diaconul Coresi şi-a scos primele tipărituri româneşti, de care se leagă activitatea lui Radu Tempea sau cea a lui Gavril Munteanu, G. Ucenescu. Graţie lor am văzut într-o mai cuprinzătoare lumină reconstituită arhitectura în ruină a vechilor ziduri de cetate, am aflat necunoscute aspecte ale mişcării teatrale, am lămurit multe dintre pasionantele relaţii dintre teatrul braşovean şi mişcarea teatrală din Moldova şi Ţara Românească. In cadrul „Colocviilor“ ei au întors ÎNSEMNĂRI PE MARGINEA EDIŢIEI JUBILIARE A „COLOCVIILOR BRAŞOVENE“ pagini esenţiale ale bogatei prese braşovene, presă militantă, angajată în împlinirea celor mai scumpe idealuri de libertate şi unitate naţională ale poporului român, au prezentat cele mai valoroase realizări ale plasticii braşovene de la Mişu Pop şi pină in prezent, au evocat cu precizie şi sensibilitate figurile lui Iacob Mureşianu şi Gh. Dima, şi bogata viaţă muzicală de azi a oraşului, tradiţie şi realitate ce justifică recenta hotărîre de înfiinţare in Braşov a unei noi facultăţi a Institutului pedagogic — cea de muzică. Desfăşurate la aceleaşi ore, ore de muncă susţinută, în care prin porţile uzinei „Steagul roşu“ şi „Tractorul“ porneau pe drumurile ţării zeci de autocamioane şi tractoare, in care indicatoarele instrumentelor de precizie de la „Metrom“ dădeau răspunsuri pozitive probelor de calitate a sute de produse. „Colocviile braşovene“ au fost capabile să evidenţieze convingător că şi viaţa culturală a acestui mare oraş industrial, ca şi cea a întregii ţări, pulsează cu putere că oamenii ei de cultură, urmaşi demni ai vechilor cărturari braşoveni, însetaţi de zidire temeinică. Împletesc activitatea culturală practică, de zi cu zi, şi cu eficienţă imediată, cu o muncă migăloasă de investigaţie a documentelor. „Colocviile“ au arătat că munca nobilă a intelectualilor braşoveni este la nivelul eforturilor depuse în toate domeniile de către oameni de pe tot cuprinsul ţării. Seriozitatea contribuţiilor aduse în cadrul „Colocviilor braşovene“, seriozitatea momentului de bilanţ cultural, după 25 de ani de eforturi în direcţia construirii unei societăţi noi, au imprimat un accent grav şi tuturor celorlalte manifestări adiacente comunicărilor. Privirea a insistat cu gravitate asupra vestigiilor istoriei şi exponatelor de etnografie din muzeul sătesc de la Cuciulata, inaugurat în zilele „Colocviilor braşovene“. A sunat solemn orga de la Biserica Neagră. Paşii vizitatorilor au trecut grav, evocator, prin clasa şcolii din Şchei in care a predat Anton Pann. Au vibrat grav replicile piesei „Clopote la „ zidirea lumii“ a dramaturgului braşovean E. Poenaru piesă evocatoare a figurii lui Gh. Şincai şi prin ea, a tuturor acelor eroi ai ideii de libertate şi demnitate naţională, care au format „Şcoala ardeleană“. Au vibrat grav in incinta aceluiaşi romantic Bastion al ţesătorilor, sub cupola cerului de pe care omul cucerise şi Luna, corurile „ capella“, inspirate din melosul românesc, creaţiile muzicale, slăvind nobleţea luptei naţionale, ale lui Iacob Mureşianu, Gh. Dima şi cunoscuta creaţie beethoveniană „Egmont“. Prin aceste manifestări culturale ce au însoţit comunicările ştiinţifice, manifestări dintre care trebuie să mai amintim şi recitalul de versuri des-pre Braşov, în interpretarea unui coectiv de actori ai Teatrului Dramatic şi cel de versuri în lectura poeţilor braşoveni contemporani, în care s-a reflectat tumultul constructiv al oraşului de azi, precum şi vernisajul Expoziţiei judeţene de artă plastică — in cadrul căreia s-a acordat premiul viţii unei compoziţii evocatoare a „Nopţii lui 23 August 1944“, aparţinind pictorului Eftimie Modîlcă — s-a realizat incontestabil, de-a lungul unei săptămini, o mult mai largă confruntare publică, un dialog viu, deschis, al creatorilor cu cei cărora le e dedicată creaţia artistică , confruntarea cea mai îndreptăţită să consolideze sau să infirme orientări sau prestigii, confruntarea în care se împlineşte o necesitate pe care creatorul autentic o resimte obsedant : aceea de a consona cu năzuinţele şi lupta poporului condus de partidul comunist. O sărbătoare jubiliară nu exclude conştiinţa critică. Dimpotrivă, o hrăneşte cu necesitate. O asemenea conştiinţă trează, lucidă, este singura cale spre mai bine, spre „foarte bine“. „Colocviile braşovene“ au avut şi această capacitate. Au realizat „Colocviile braşovene“ cea mai largă confruntare posibilă . Şi mai ales, se realizează, de obicei, în oraşul de la poalele Tîmpei cel mai viu dialog posibil între creatori şi public ? Răspunsurile la aceste Întrebări sunt unele din cele mai sigure indicii ale eficacităţii culturii, ale rolului ei în luminarea acelui drum, care este „cunoaşterea de sine“, informarea şi dinamizarea conştiinţei umane ideale, conştiinţa comunistă. In această direcţie, Braşovul, gras cu o mare dominantă a populaţiei tinere, cu o mare dominantă de tehnicieni şi ingineri, mai poate face remarcabile progrese. Mă gîndeam la aceasta urmărind foarte interesantul simpozion dedicat problemelor tineretului braşovean. Ascultind, cu acest prilej, o mulţime de tineri care absentaseră din sala de spectacole sau din muzee, mă gîndeam că o propagandă culturală de calitate, şi mai intensă, adresată tineretului şi nu numai lui, nu poate fi decit salutară. Mă gîndeam la aceeaşi relaţie artă — public, în legătură cu repertoriul unilateral tentat de divertisment al Braşovului. Mă gîndeam la acelaşi lucru, remarcind că este pentru prima dată cind, cu prilejul acestor „Colocvii braşovene“, se joacă teatru in splendidul Bastion al ţesătorilor ce aminteşte de celebrul „The Globe“ de pe vremea lui Shakespeare, că este de asemenea pentru prima dată cînd poeţii oraşului se urcă pe podium în piaţa publică şi Înfruntă direct veto-ul sau aplauzele entuziaste ale publicului. Asemenea manifestări ar trebui să devină obişnuite, nu numai in cadrul unui festival anual — e o remarcă pe care au impus-o „Colocviile” înseşi, o manifestare culturală de înalt prestigiu care s-a dovedit capabilă să vorbească in modul cel mai elocvent despre unitatea culturii materiale şi spirituale a poporului nostru, despre contribuţia culturală a Ţării Birsei de-a lungul secolelor, despre marile înfăptuiri pe tărîmul culturii in ultimul sfert de veac. Notaţia STANCU Dincolo de panourile unei Mobile expoziţii Un minunat cabinet tehnicoştiinţific — aceasta este impresia care se conturează după vizitarea Expoziţiei de material didactic, găzduită de câtva timp în cuprinsul Grupului şcolar profesional şi tehnic de pe bulevardul Lacul Teiu din Capitală. Sunt reunite aici veritabile creaţii tehnico-ştiinţifice — maşini, instalaţii şi sisteme tehnice dintre cele mai diverse şi mai ingenioase, multe miniaturizate, dar reproducînd la scara preciziei maxime şi — de ce n-am spune-o ? — nu lipsite de un anume farmec evocator al copilăriei, ample şi complicate procese tehnologice, sobre imagini de muncă cotidiană. Şi-au dat întilnire aici deopotrivă indeminarea şi fineţea, fantezia şi exactitatea cu care elevii liceelor de specialitate, ai şcolilor profesionale şi tehnice îşi demonstrează atit de valoroasa lor activitate practică din atelierele-şcoală. Se ştie că in ultima vreme, o dată cu reactualizarea îmbogăţită a ideilor de învăţămînt programat, de armonizare perfectă intre dimensiunile vizuale şi auditive ale lecţiei, numeroase studii, statistici, sondaje se intrec in a ilustra eficienţa sporită a expunerilor profesorale pe calea utilizării materialului intuitiv, în a demonstra că noţiunile cele mai aride, conceptele cele mai abstracte se transfigurează, se innobilează cu o accesibilitate deplină sub puterea de iradiere a unui material didactic de Înaltă ţinută. Ei bine, multe dintre exponatele la care mă refer corespund întru totul acestei esenţiale cerinţe-etalon. Nu doar execuţia măiestrită, în care diversele materiale folosite, de la substanţe plastice reliefant colorate la sticlă şi oţeluri, de la fibre sintetice la cele de in şi bumbac, sunt utilizate ca o savantă tehnică a efectului plastic şi estetic, nu numai puterea lor de invenţie, graţie căreia expoziţia ne înfăţişează miniaturile unor maşini şi utilaj® încă inexistente, dar pe deplin posibile, ci îndeosebi precizia cu care ele funcţionează, ilustrind convingător, clar şi perfect — în opoziţie cu atitea planşe static concepute, răspindite, din păcate, atit de mult prin şcolile noastre — Întregul proces de desfăşurare, structura dinamică a unui fenomen tehnico-ştiinţific, atestă o incontestabilă valoare didactică. De altfel, este suficient să vezi macheta in mărime aproape naturală a unui motor „Carpaţi“ şi instalaţia de frină hidraulică, elocvent secţionată — ambele efectuate de elevi ai Grupului şcolar auto din Bucureşti —, să urmăreşti anatomia circulaţiei fosforescente a benzinei în arterele unui motor, imaginată de către elevi ai Şcolii profesionale de mecanici auto din Tirgovişte, sau instalaţia de răcire a motorului S.R. 211, redată sugestiv de elevi ai Grupului şcolar auto din Ploieşti, spre a dobindi convingerea că ar fi destul să se valorifice doar o parte din potenţialul de ingeniozitate şi îndemînare propriu activităţii elevilor in ateliereleşcoală, ca toate laboratoarele de fizică sau de chimie din şcolile generale şi din licee să poată fi în scurt timp mai bine dotate. Este îndeajuns să stărui puţin in faţa standului şcolilor Ministerului Industriei Uşoare, unde mostrele de pantofi, poşete, seturile de Îmbrăcăminte pentru copii (care, in treacăt fie spus, eclipsează multe dintre articolele de acest gen introduse în comerţ), spre a-ţi putea da seama de înalta economicitate a atelierelor-şcoală. Este suficient deci să treci prin faţa standurilor şcolilor aparţinînd Ministerului Minelor, Ministerului Petrolului, Ministerului Economiei Forestiere şi altor ministere pentru a te întreba : de ce se consumă aproape neobservate asemenea învăţăminte atât de clare şi convingătoare ale unei expoziţii şcolare ? O asemenea întrebare a mai fost formulată şi cu prilejul expoziţiei „Tehnica se însuşeşte încă din anii de şcoală“, inaugurată exact cu un an în urmă. S-a invocat atunci, în egală măsură, un nu ştiu ce pericol de şablonizare a operaţiilor efectuate de elevi, in condiţiile cind atelierul-şcoala s-ar profila pe elaborarea unor tipuri anume de material didactic, şi, de asemenea, un nu ştiu ce neajuns instructiv, ca urmare a faptului că profilul specific al şcolii n-ar putea îngădui producerea unei Întregi game de aparatură tehnică. Sunt supoziţii pe care realitatea expoziţiei prezente le infirmă în egală măsură. Pentru că ea demonstrează convingător cum căutările, febra novatoare şi imaginaţia creatoare, specifice viitorilor muncitori, tehnicieni şi maiştri, pot modifica de la un an la altul concepţia şi structura unui aparat confecţionat in atelierele-şcoală. De unde implicit sugestia ca organizarea unor expoziţii asemenea celei menţionate să dobîndească un caracter ciclic. Aceeaşi expoziţie demonstrează, de asemenea, cit de utile sunt cooperările şi colaborările dintre şcolile cu profil diferit, tocmai în direcţia confecţionării unei game largi de aparate complexe şi, implicit, necesitatea promovării pe scară largă a unui asemenea procedeu de lucru. Asemenea demonstraţii îi conferă de altfel expoziţiei cea dinţii valoare. Mihai IORDANESCU tv 10,00 — Limba franceză (reluare). 10,25 — Zilele dramaturgiei româneşti. Spectacolul de teatru „Apus de soare" de Barbu Ştefănescu Delavrancea. Interpretează un colectiv al Teatrului Naţional din Bucureşti. Distribuţia : George Calboreanu, George Calboreanu-junior, Carmen Stănescu, Ilinca Tomoroveanu, Nicolae Brancomir, Victor Moldovan, Alex. Hasnaș, Al. Demetriad, Ion Henter, Matei Alexandru, N. Gr. Bălănescu, Emil Liptac, Șerban Iamandi, Gh. Cozorici, Marcel Enescu, Mihai Fotino etc. Scenografia Mircea Marosin. Regia Sică Alexandrescu. 11,39 *— Închiderea emisiunii de dimineaţă. 17,30 — Buletin de ştiri. 17,35 —■ Lumea copiilor. S-a întîmplat la Grădina zoologică. Film de Victor Frunză şi Ion Stanciu. Imagine : Sorel Pascu. 18,5 — Studioul şcolarilor. Album de vacanţă la Suceava. 18,20 — Dialog cu telespectatorii. 18,45 — Tribuna economică. Investiţiile cincinalului. Participă : dr. Vasile Rausser, conf. univ. Vladimir Treble şi Cornel Peligrad, director al Băncii de Investiţii. 19,15 — „Tinereţe, ani de aur**. Program susţinut de ansamblul folcloric „Mărţişorul al Casei de cultură a studenţilor din Cluj. 19.30 — Telejurnalul de seară. Buletin meteorologic. 20.00 — Tele-cinemateca : „Soarta unui om“ — producţie a studiourilor sovietice. Regia : Andrei Bodnarciuc. Film distins cu Marele Premiu la Festivalul internaţional al filmului de la Moscova — 1959. 21,35 — Reflector. 21,50 — De la operetă la muzica uşoară. Micro-recital Constanţa Cîmpeanu. 22,10 — Telejurnalul de noapte 22,30 *— Intîlnirea de atletism Europa — America. cinema O Contesa Casei (ambele serii) : REPUBLICA — 10 ; 13;15 ; 17 ; 20.15. 0 O chestiune de onoare : PATRIA — 9 ; 12 ; 15 ; 13 , 21, FESTIVAL — 9 ; 11,30 ; 14,30 ; 17,45 ; 20,45, la grădină — 20,30. 0 Răutăciosul adolescent : LUMINA — 9—15,45 în continuare ; 18,15 ; 20,45, GRIVIȚA — 9,30 ; 12 ; 15,30 ; 18 ; 20,30. 0 Căsătorie pripită : DOINA — 11,30 ; 13,45 ; 16 ; 16,15 ; 20,30. • Program pentru copii : DOINA — 9 , 10. • Secretul cifrului : GIULEȘTI — 15,30 ; 18 ; 20,30. „ Ultima tură : ÎNFRĂȚIREA INTRE POPOARE — 15,15 ; 17,45; 20. 0 Sîngeroasa nuntă macedoneană: FLACĂRA — 15,30 ; 18 ; 20,30. • Preludiu : UNION — 15,30 ; 18, 20,30. ^ Dragoste la Las Vegas : EXCELSIOR — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 38,30; 21, GLORIA — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 18,15 , MELODIA — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 18,15 ; 20,30, FLAMURA — 9—16 în continuare ; 18,15 ; 20,30, GRADINA EXPOZIȚIA — 20,30. • Setea : GLORIA — 20,30. 0 Creola, ochii-ţi ard ca flactra: LUCEAFĂRUL — 8,30 ; 11 ; 13,30 ; 15 ; 18,30 ; 21, BUCUREȘTI — 8,30; 11 ; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; 21, FAVORIT — 9,30 ; 11,45 ; 14 , 16 ; 18,15 ; 20.30, STADIONUL DINAMO — 20.15. ARENELE LIBERTĂȚII — 20.15. 0 Crima din pădure : DACIA — 8,45— 21 în continuare. • Paradisul îndrăgostiţilor : VICTORIA — 9 ; 11;15 ; 13,30 ; 18 ; 18,30 ; 20,45. 0 Muzeul satului ; Tradiţii maramureşene î Clntece în lemn ț Căluşarii ; Tradiţii Un dan» In munţii codrului : TIMPURI NOI — 0—21 In continuare. 0 Comisarul X şl hand» „Trei elini verzi* s FEROVIAR — 8,30 ; 11 ; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; îl, ARTA — 8,45— 16,30 In continuare ; 18,45; la grădină — 20,30, MODERN — 9,30; 11,45 ; 14 ; 18,30 ; 18,45 ; 21, TOMIS — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 15,43 ; 18,15, la grădină — 20,30. 0 In umbra coltului : BUZEŞTI — 15,30 ; 18, la grădină — 20,30. • Prințul negru CRINGAŞI — 15,30 ; 18 ; 20,30. 0 Lovitură puternică : BUCEGI — 9 ; 11,15 ; 13,80 ; 18 ; 18,13, la ffrădină — 20,30, VITAN — 15,30 ; 18 — la grădină — 20,30. 0 Contemporanul tău MUNCA — 16 , 19. 0 încotro, omule T . MOŞILOR — 15,30 ; 19,30. • Noaptea • făcută pentru a visat UNIREA — 15,30 ; 18, la grădină — 20,30. • La doloc vita : MIORIŢA — 0,30; 13 ; 18 ; 19. • Neîmblânzita Angelica POPULAR — 15,30 ; 18 ; 20,30, COSMOS — 35,80 ; 18 ; 20,30, VIITORUL — 15,SO ; 18 ; 20,30. • Operaţiunea Crossbow : FLOREASCA — 9,15 ; 11,30 ; 15,30 ; 18. • Gaudeamus lgbtur ! : FLOREASCA — 20,80. • Noaptea generalilor VOLGA — 9—18,45 In continuare, RAHOVA — 15,30 ; 18,30, la grădină — 20,30, AURORA — 9 , 12 ; 15 ; 18 ; 20,45, la grădină — 20,30. • Alexandru cel fericit t PROGRESUL — 15,30 ; 18 , 20. • Străin In casă t LIRA — 15,30 ; 18, la grădină — 20,30. • Comedianții : DRUMUL SĂRII — 16 , 19. • Tarzan, omul junglei t FERENTARI — 15,30 ; 18 ; 20,30. • A trăi pentru a trăi t COTROCENI — 15,30 ; 19. • Adio, Gringo , PACEA — 18,30; 18 ; 20,30. • Desertul roșu CENTRAL — 9,30 ; 13,10 ; 15 ; 18 ; 91, GRADINA DOINA — 20,30. • Lustragiul I GRĂDINA MOȘILOR — 20,30. . • Haiducii I GRADINA PROGRESUL-PARC — 20,30. teatre • Teatrul satiric muzical „C. TS- nase“ (grădina Boema) : Nu te lăsa, Stroe 1 — 20. • Ansamblul folcloric „Ferinita“ (In Sala Teatrului „C. I. Nottara“): Perinita mea — 10. SClNTEIA — miercuri 30 iulie 1969 LA COMEMORAREA POEZ~ REVOLUŢIONAR PETŐFI SÁNDOR Rapsod al libertăţii şi înfrăţirii popoarelor Gloria marelui poet Petőfi Sándor este învestită cu aura unui poet erou. Căci el, credincios pînă la capătul vieţii sale idealurilor revoluţionare, s-a jertfit în numele măreţiei lor. Dreapta lui a purtat cu egală demnitate condeiul şi arma, dîndu-le un scop identic. In acest sens rubedenia sa spirituală îi numeşte pe un Byron, pe un Botev, pe un Mickiewicz, pe Bălcescu al nostru. Poezia lui Petőfi Sándor este revoluţionară, bărbătească şi vizionară, deşi în acest context covîrşitor întîlnim oaze de aleasă duioşie erotică sau de pastel suav. Ideile directoare sînt lupta civică, libertatea şi republica. Versurile îi sînt străbătute de gîndul jertfei măreţe, pe baricade, nu cu voluptate romantică, ci cu o bărbăţie demnă de respectul postum al neamurilor „Pe câmp de luptă-n vuietul de fier / Sîngele-mi tânăr să se burgă-acolo / Şi glasul meu să fie-acoperit / De vălmăşagul nemaipomenit, / De glasul trâmbiţelor sugrumate / De tunetul de tunuri descărcate“. / In exprimarea lirică a ideilor sale naţionale şi sociale poetul se contopeşte cu destinele poporului său. Suflului patriotic, poetul îi corelează lucid şi unul social, năzuind comunitatea cu cititorul : „Mai mult e poezia ! E-o clădire / Deschisă orişicui vrea să se roage, / Cu un cuvînt : un templu-n care-i slobod / Să intri în opinci şi chiar desculţ !“ O dată definită credinţa artistică, devine lesne de înţeles de ce înfocatul patriot aderă la un umanism generos, sensibil la destinul celorlalte popoare. Lupta popoarelor asuprite este panoramată mai întîi în plan general : A înviat cumplită / Marea popoarelor ; / Vuind ridică-n stele / Talazurile grele / Cu braţu-ngrozitor. / Apoi, străfulgerate de im vizionarism lucid, luptele sînt bine prefigurate pe zarea viitorului : „Cînd neamurile-ncătuşate / Stă-,. rîmîndu-şi lanţurile vor pomi-nviate / Cu roşii feţe şi cu roşii steaguri sfinte/ Pe steaguri scrise-avînd aste cuvinte : / „Libertate lumii“ / Principiile sociale, de fapt limpede politice, ale lui Petőfi nu se puteau împleti decât într-o fermă atitudine republicană. Pentru poet condiţia primă a libertăţii este republica. Poetul ridică Republicii, cu majusculă, imnuri semeţe : „Veniţi, prieteni, la mormînt şi-acolo / Strigaţi cu toţi: „Republica trăiască !“ / O să aud şi pacea doar atuncea / Şi-n inima mea, blind, o să-nflorească“. Acum, după 120 de ani de la moartea-i sublimă, îmi trezeşte o admiraţie totală acel tinăr zvelt, înalt şi frumos, cu mustaţa ajustată bărbăteşte, acel tînăr bard, de o temeritate riscantă, care, pe lingă armă şi condei, a luat în mînă cel de-al treilea simbol : steagul roşu al revoluţiei. Revoluţia de la 1848 reprezintă veriga unei tradiţii de lupte naţionale şi sociale la care trei neamuri făceau confluenţe necesare şi vitale, în numele prieteniei care le legau prin veacuri de suferinţă, pînă la înfrăţirea lor socialistă de astăzi. Un Bărnuţiu, un Petőfi, un Ştefan Ludvic Roth alcătuiesc un simbolic triumvirat al acestei prietenii. De aceea cititorii şi scriitorii români îşi dăruiesc dragostea poetului născut la Budapesta, mort la Albeşti şi nemuritor în Inimile celor ce preţuiesc arta adevărată, arta isvorîtă nemijlocit din cele mai Înalte idealuri de libertate şi înfrăţire între popoare. Al. ANDRIŢOIU Mărturii ale preţuirii Scriitor reprezentativ al literaturii maghiare, aparţinind deopotrivă, prin mesajul operei sale, umanităţii, Petőfi Sándor cunoaşte o audienţă dintre cele mai elocvente, pe toate meridianele lumii, dovedindu-şi universalitatea şi vitalitatea literară. Poet al cetăţii şi al dorurilor intime, al cîntecului anacreontic şi al melancoliilor erotice, al solitudinii şi al solidarităţii, al verbului tunător şi al şoaptei, al revoltei sociale şi al meditaţiei, al gestului titanian şi al contemplaţiei, al peisajului şi al evocării baladeşti, al elanurilor patriotice şi al îndemnului la revoluţie, el face dovada unei sensibilităţi polivalente, desfăşurîndu-se într-un larg registru liric, guvernat suveran de o viziune fundamental umanistă. E ceea ce şi explică, de altfel, în ultimă analiză, marea lui popularitate, faptul că astăzi e tradus în aproape cincizeci de limbi, că în multe ţări, printre care şi România, creaţia sa se bucură de un prestigiu deosebit. Numele lui circulă ca un simbol al aspiraţiilor revoluţionare de libertate socială şi naţională, simbol sub care a pătruns, de la început, şi in conştiinţa românească. Dovada cea mai veche care-i consemnează existenţa în limba română datează din anul morţii marelui luptător. Urmărindu-i pe revoluţionari, oficialităţile le publică in presă semnalmentele. Printre cei cărora li se face fişa, alături de Kossuth Lajos şi de generalul Bem, figurează şi Petőfi. Cititorii Gazetei de Transilvania află, astfel, dintr-unul din numerele pe 1849 că urmăritul „vorbeşte nemţeşte, ungureşte şi româneşte“, iar la rubrica „ocupaţia sau caracterul" specificarea „mai înainte poet*. In realitate, pentru Intelectualitatea ardeleană, familiarizată cu literatura maghiară, numele lui Petőfi nu era, cu certitudine, necunoscut. Poemele şi prozele acestuia vor fi fost parcurse, In versiuni originale, încă la apariţia lor in revista Si volume. Difuzarea operei lui Petőfi, în forme directe, va începe însă puţin mai tîrziu. Firesc, tot în medii şi prin contribuţii transilvănene. Prima traducere românească apare, după cite cunosc, în 1865, în Aurora română şi e semnată de G. Marchişiu, unul dintre colaboratorii preferaţi ai revistei. E vorba de poemul Omul. Tălmăcirea are exclusiv valoare de document. Peste şapte ani, în Familia, Iosif Vulcan tălmăceşte Fireaş-rîu, în care Petöfi reia vechiul motiv al metamorfozei. Peste alţi cinci ani, apelînd tot la ciclurile erotice, profesorul Grigore Silaşi traduce şi publică, intr-o revistă maghiară, liedul Tremură rugul, că... Neîndoielnic, cele trei traduceri reprezintă doar operă de pionierat. Peste alţi doi ani, 1877, Familia va găzdui însă şi cea dinţii tălmăcire realmente notabilă. De data aceasta, semnatarul este un poet în toată puterea cuvintului : Al. Macedonski. Transpunind (probabil după vreun intermediar) una dintre cele mai răspindite poezii ale lui Petőfi, Lumea aceasta, el face să transpară la un nivel mai aparte, pentru Întîia oară in cultura noastră, ceva din reverberaţiile originalului. In zorii activităţii sale literare, un alt poet autentic se apropia de tezaurul petofian, alegînd cîntece adecvate vîrstei : George Coşbuc. Elev în clasa a Vil-a a liceului din Năsăud, el publică în revista manuscris Musa someşană din 1882-1883, Undele mării. In anul următor, acelaşi Coşbuc încearcă din nou să dea veşmînt românesc versului petöfian. Coloanele Familiei din 18/30 noiembrie 1884 găzduiesc astfel, sub pseudonimul C. Boşcu, poema Aş vrea să fiu, tratînd şi ea obsedantul motiv al metamorfozei. Cu St. O. Iosif, destinul românesc al lui Petőfi se impune, insă, definitiv. In Iosif, anume coarde ale liricii petőfiene găsesc un interpret ideal, chiar dacă tălmăcirile sunt libere şi eventualele confruntări ar demonstra filologilor absenţa nu ştiu cărui detaliu socotit esenţial. Cert este că spiritul liedului petofian nu a trădat în Aurel MARTIN nici una din piesei* încorporate în volumul Apostolai «i alte poezii, apărut în 1896, iar într-o a doua ediţie în 1908, sau în Poezii alese, tipărit în 1897, şi nici în cele rămase prin periodice. Cititorului român i se rotunjeşte, aici, în cele peste treizeci de poeme echivalate, imaginea cintăreţului hernian al universului intim, al locurilor natale, al anotimpurilor, al nostalgiilor, al dragostei. Dar, prin textele de mai mare întindere, şi a poetului solicitat de teme romantice, orientate etic şi social, ca in Luntraşul şi, mai ales, in Apostolul. Momentului Iosif, esenţial în cunoaşterea poetului la noi, îi urmează momentul Goga, cu adevărat memorabil în procesul de încetăţenire românească a liricii lui Petőfi, căci el descoperă cititorilor cu deosebire latura militantă, politică a acesteia. Intr-o notă de subsol, însoţind poezia Privighetori şi ciocîrlii, se precizează : „Am tradus aceste rînduri ale cîntăreţului maghiar Petőfi ; le-am dat în româneşte pentru că furtuna de patimi şi nădejdi, care se zbuciumă pe strunele acestui vestitor al neamului său, trebuie să găsească răsunet şi în sufletele noastre cari aşteaptă împlinirea aceloraşi aşteptări“. E aici explicaţia opţiunii lui Goga pentru texte ca Hora clinilor. Hora lupilor. Eu văd în vis şi altele, în care se regăseşte, de fapt, pe sine ca poet social şi ca poeta vates. Nici în cazul de faţă nu avem de-a face, se înţelege, cu nişte traduceri curente, ci cu veritabile echivalente. Pentru că, operînd cu o materie emoţională afină, autorul Clăcaşilor îi dă expresie proprie, aşa cum, pe lungimea lui de undă, îi dădea şi Iosif. Cit despre valoarea tălmăcirilor şi despre capacitatea de a absorbi valenţele originalului în forme de particulară incandescentă, mărturie stau strofe ca acestea, desprinse din poema-testament în suflet simt o teamă cum s-aşterne : „Eu brad să fiu şi fulger să mă-ncingă, / Turbatul vifor mijlocul să-mi frîngă. / Să mă prăval, o uriaşă stîncă, / Să înfior prăpastia adîncă... // Cînd neamurile lumii toate, / Cu braţele descătuşate. / Sub steagul roş porni-se-vor, ca vîntul, / Pe flamură pecetluind cuvîntul: / Libertate. — / Şi vor străbate / Din răsărit spre apus, răzbunătorii, / Şi-n calea lor vor sta asupritorii, / Acolo să cad eu“. Momentul Goga cristalizează, în fond, la modul expresiei superioare, interesul major al generaţiei pentru poezia revoluţionară a lui Petőfi Sándor. Imaginea propusă de Goga se accentuează, iubitorii de frumos făcînd cunoştinţă prin alte traduceri — unele dintre ele amintite de Véegi Sándor Intr-o teză de doctorat intitulată „Petőfi la români“ (1934) —cu poeme ca: Palat şi bordei, Către libertate, Lanţul tiraniei, Ininea popoarelor mare, Priveşte uraganul, Leul captiv şi altele tot de factură social-militantă, dar şi ca frica lui sentimentală, cantabilă. Rezultatele estetice sunt inegale, cum inegale vor fi şi în cazul traducerilor tipărite, în anii interbelici, de Axente Banciu, in Ţara Birsei, sau de Avram F. Todor, în Floarea soarelui. Cu excepţia versiunilor lui Iosif, adunate şi în volume autonome, celelalte au rămas In periodicele care le-au găzduit. După cel de-al doilea război mondial, cu ocazia aniversării unui secol de la revoluţia paşoptistă, apare culegerea bilingvă Din lirica lui Petöfi semnată de Costa Cărei. Selecţionînd 50 de piese, traducătorul ni-l relevă succesiv pe romanticul preocupat de sensul social al artei şi de misiunea civică a poetului, pe evocatorul pustei şi al Tisei, pe cintăreţul dragostei şi al nevoii de fericire, pe militantul ideii de libertate. Rod al unei multilaterale şi sîrguincioase familiarizări cu textul petofian, versurile lui Costa Cărei au meritul de a fi valorificat, în ritmuri şi metafore adecvate, inefabilele frumuseţi ale originalului. Ca în Către poeţi: „Să nu ia-n mînă nimeni lira, / Dintr-un imbold trufaş, semeţ / Prea grea răspundere i-apasă / Pe-ai sorţii noastre cîntăreţi. / De nu ştii, decit să te tîngui, / Şi doar aleanul să ţi-l spui, / Nu vindeci patimile lumii, / Mai bine lasă-ţi lira-n cui". Cu Eugen Jebeleanu, tălmăcirea românească a lui Petőfi Sándor atinge o nouă etapă, înlesnită de prefacerile postbelice. In deplină consonanţă cu semnificaţiile sociale şi politice ale acestora, atenţia poetului român se îndreaptă aproape exclusiv spre lirica de esenţă republicană, iacobină, poetul maghiar fiind definit ca „un iluminat dublat de un soldat de neclintit“, „suflet al revoluţiei maghiare“, „soldat fără teamă şi fără prihană al Revoluţiei“, „întruchiparea lirică a aspiraţiilor maselor“. Caracterizările sunt extrase din prefaţa cu care Eugen Jebeleanu îşi întovărăşeşte substanţiala selecţie antologică, publicată în 1961, în colecţia „Cele mai frumoase poezii“. Selecţia e făcută pe baza uneia anterioare tipărite în 1957, în volumul Poeţi ai libertăţii. Operei petöfiene i se reliefează, în consecinţă, mesajul revoluţionar, sensul adine patriotic şi democratic, valoarea mesianică, umanismul, trăsături exploatate în anii postbelici şi de alţi tălmăcitori ai ei, de la M. Beniuc, T. Murăşan şi Victor Tulbure la Petre Pascu, H. Grămescu şi Mihai Gavril. Prezentat în primul rind ca poet politic, Petőfi Sándor e, în viziunea lui Jebeleanu, un răzvrătit, o expresie a energiei inepuizabile, alimentate de contactul neîntrerupt cu energia şi visele celor mulţi, un înaintemergător. Antologia pune în circulaţie, deci, mai ales versurile scrise în preajma sau în timpul revoluţiei paşoptiste, cind poetul luptă deopotrivă cu pana şi cu sabia, realizînd fizionomia ideală a artistului cetăţean. Versuri cărora tălmăcitorul, cunoscător şi el al tainelor limbii maghiare, le dă străluciri corespunzătoare. Ca în Respublica : „Republică, tu prunc al libertăţii / Şi mumă-a ei, a lumii salvatoare, ” Ca oştile lui Rákóczi pribeagă, / Slăvită fii, de-aici, din depărtare !“... E de la sine înţeles că evocarea de faţă nu tinde să fie exhaustivă. Bibliografia problemei reţine şi alte nume care, în diferite ocazii, s-au apropiat de opera lui Petőfi, năzuind s-o aclimatizeze în româneşte. Esenţial ni se pare că la 120 de ani de la trecerea poetului în nemurire, numărăm şi o sută douăzeci de ani de cind a pătruns în conştiinţa poporului nostru că, in acest răstimp, procesul de cunoaştere a literaturii petöfiene s-a adîncit şi s-a lărgit progresiv. Incit o virtuală culegere retrospectivă ar configura una dintre cele mai interesante, mai nuanţate şi mai diversificate imagini. Imagine în care s-ar complini şi Petőfi cel intuit de Iosif, şi cel desluşit de Goga, şi cel valorificat de Costa Cărei, şi cel pus in lumină de Eugen Jebeleanu. Un Petőfi, aşadar, în care omul se regăseşte în variatele ipostaze ale fiinţei sale spirituale. m