Scînteia, martie 1970 (Anul 39, nr. 8352-8382)

1970-03-01 / nr. 8352

^ PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VĂ! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XXXIX Nr. 8352 Duminică 1 martie 1970 6 PAGINI —30 BANI _______________________________________________LI_________ I­RIGAŢIILE Sarcină de stringentă actualitate a agriculturii, problemă de prim ordin a economiei naţionale I Acţiune la a cărei reuşită trebuie să participe cu energie, cu toate forţele, cooperativele agricole, întreprinde­rile agricole de stat, unităţile industri­ale solicitate, forurile coordonatoare Irigaţiile ocupă un loc deosebit de important -din ansamblul măsu­rilor luate, în­ ultimii ani, de către conducerea partidului şi statului p­­entru creşterea producţiei agrico­­l­­e. In ţara noastră, din cauza precipitaţiilor insuficiente şi mai ales a distribuţiei lor neunifor­me în cursul perioadei de ve­getaţie a plantelor, seceta afec­tează aproape jumătate din su­prafaţa agricolă, ceea ce, e­­vident, determină producţii incons­tante, cu variaţii mari de la, un an la altul. Sunt cunoscute, de aseme­nea, eforturile pe care le face sta­tul nostru în ce priveşte extinderea mecanizării, sporirea producţiei de îngrăşăminte chimice şi generali­zară set­rinţeiv.r­­djîi "Sokfri "fi hi­brizi de mare productivitate. Or, valorificarea din plin a acestor ele­mente este determinată, în mare măsură, de asigurarea apei în can­tităţi suficiente, care să fie dată plantelor potrivit necesităţilor. De aici şi concluzia că extinderea iri­gaţiilor duce la realizarea unei efi­cienţe ridicate a investiţiilor care se fac în tractoare şi maşini agri­cole, îngrăşăminte chimice, semin­ţe, are ca rezultat asigurarea nece­sităţilor mereu crescînde de produ­se agroalimentare. Realizările ob­ţinute atît în ce priveşte extinde­rea irigaţiilor, cît şi folosirea te­renurilor amenajate, permit să se tragă unele concluzii. Ne vom referi, în primul rînd, la amenajările pentru irigaţii din fondurile centralizate ale statului După cum se ştie, acestea se fac în sisteme mari, unde apa este con­dusă sub presiune prin conducte îngropate sau curge prin jgheaburi din beton şi canale căptuşite. Aşa sunt sistemele Carasu, judeţul Constanţa, Gălăţui-Călăraşi şi Pie­­troiu-Ştefan cel Mare, judeţul Ialomiţa, Băileşti-Calafat, jude­ţul Dolj. Aici se construiesc staţii de pompare cu debite cuprin­se între 40 şi 120 mc de apă pe se­cundă şi cu înălţimi de pompare care merg pînă la 80 metri, sunt prevăzute cu canale magistrale de dimensiuni foarte mari. In cadrul acestora, conducerea şi distribuirea apei se fac pe bază de program, încît se va putea asigura o exploa­tare cu un indice ridicat de renta­bilitate. De altfel, la multe din sis­temele puse în funcţiune în anii trecuţi s-au putut constata avanta­jele mari pe care le prezintă adop­tarea soluţiilor moderne de irigare. Intrucît este vorba de sisteme mari în care statul investeşte sume importante este necesar ca ele să fie realizate la termenul prevăzut executîndu-se, în acelaşi timp, lu­crări de cea mai bună calitate care să creeze premise sigure pentru ob­ţinerea unor recolte mari. Potrivit datelor existente la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii anul trecut, din suprafaţa de circa 82 500 ha, reprezentînd capacităţi noi, s-au amenajat 82 300 ha din care 49 623 ha au fost puse în funcţiune, iar 32 707 ha au fost pre­date beneficiarilor, dar fără probele generale cu apă. In cursul lunilor martie şi aprilie urmează ca pe su­prafeţele care nu au fost puse la funcţiune să se efectueze probele generale şi să se asigure condiţii că în acest an să fie irigate integral. Intrucît în sistemele Pietroiu-Ştefan cel Mare şi Valea Carasu nu au asigurate coediţii pentru enegu­rarea amenajărilor pe toată supra­faţa planificată, au fost luate mă­suri în vederea extinderii lucrări­lor în sistemul de irigaţii Calafat- Băileşti, amenajîndu-se în devans din planul pe 1970, o suprafaţă de peste 11 000 hectare. Pentru lucră­rile de amenajări care se execută în 1970 au fost elaborate atît studiile tehnico-economice, cît şi proiectele de execuţie. In această perioadă organele agricole sunt preocupate să înlăture cauzele care au făcut ca în anii precedenţi, pe unele şan­tiere, să se constate rămîneri în urmă. Aceste cauze, a căror soluţio­nare preocupă în mod intens orga­nele agricole centrale şi locale şi care ar trebui să preocupe in aceeaşi măsură toate întreprinde­rile care cooperează la realizarea planului de irigaţii, sunt de natură foarte diversă. Ele angajează nu numai întreprinderile de construc­ţii care fac propriu-zis lucrările de amenajare, ci şi întreprinderiie in­dustriale care au sarcina să livreze utilajele necesare. Asemenea defi­cienţe sunt cunoscute şi evocarea lor are raţiunea de a atrage aten­ţia întreprinderilor de construcţii pentru lucrări de hidroamelioraţii şi a celor care livrează utilajele asupra stringenţei cu care este re­clamată rezolvarea acestor proble­me în vederea recuperării rămîne­­rii în urmă a lucrărilor de amena­jări şi îndeplinirea sarcinilor de plan pe 1970. De exemplu, în primii ani ai ac­tualului cincinal, cînd s-a trecut pentru prima dată în ţara noastră la lucrări de asemenea anvergură au fost semnalate multe neajunsuri determinate de faptul că nu a exis­tat o corelare între suprafeţele ame­najate şi utilajele destinate pompă­rii şi distribuirii apei. Desigur, mul­te din aceste neajunsuri puteau fi e­­vitate dacă Departamentul îmbună­tăţirilor funciare din Ministerul A­griculturii şi Silviculturii s-ar fi o­cupat îndeaproape de asigurarea documentaţiilor şi nu ar fi pro­cedat la dese schimbări de so­luţii. Ţinînd seama de aceasta trebuie făcută o distincţie între cauzele obiective, determinate de lipsa unor materiale şi cele subiec­tive, rezultat al slabei activităţi pe şantiere. Faptul că în 1969 o mare supra­faţa din sistemele mari care se exe­cută cu fonduri centralizate nu a putut fi dată în funcţiune la termen se datoreşte livrării cu întîrziere a unor utilaje tehnologice şi mate­riale. întreprinderile din subordi­­nea unor ministere nu au respectat termenele contractuale care­­ erau costrelatit cu cele(dj) panere în func­­ţiune a capacităţilor planificate. Anul trecut unităţile Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini au livrat abia în cursul lunilor oc­­tombrie-noiembrie ,11 grupuri de pompare mari, un pod rulant şi o instalaţie de automatizare, iar o electropompă şi un motor de 1 600 kW au fost date abia în de­cembrie, ceea ce, evident, a întîr­­ziat montarea lor De asemenea, l» Ion HERŢEG (Continuare în pag. a III-a) PAGINA A II-A DIALOG CETĂȚENESC - DE LA ÎNTREPRINDEREA AGRICOLĂ PRODUSELE MERG DIRECT LA MAGAZIN SPRE MAREA SATIS­FACȚIE A CLIENTULUI - „SÎNT NEDREPTĂȚIT !"... DAR DIN TOT CE RECLA­MA, ADEVĂRAT ERA DOAR NUMELE SEMNATARULUI - AM PRIMIT SCRISOAREA DV.! - CA GLUMĂ, N-ARE HAZ... - OCHIUL „FUGITIV" AL CIORAPILOR Bine ras, bine dispus Odată a fost tras la răspundere, cum se zice, pe li­nie profesională. Cînd s-a declanşat ancheta, nimeni nu-i mai acorda şanse de a se mai iscăli şi luna ur­mătoare pe acelaşi stat de salarii... Ca mai­ mare peste un mare depozit fusese pus faţă în faţă cu pagube serioase. Individul făcea insă parte din categoria celor care (cum consemna, mai zilele trecute, un confrate) sunt în stare să susţină, cu o diabolică ingenuitate, că „fotografia nu corespunde realităţii“. A adunat probe şi martori. Justificări pe vreo 25 de coli ministeriale, mergind pînă acolo cu „condiţiile obiective“ incit se demonstra, cu ajutorul unui buletin meteorologic pe ulti- _________ mii 47 de ani, că niciodată natura n-a fost atît de ca­pricioasă... că a plouat şi a nins... că a mai contribuit „la aceasta“ şi nu ştiu ce gestionar trimis la dezalcoolizare (anexat certificat me­dical). Intr-un cuvint, s-a băgat sub plapumă de mă­tase. Iar prin niște abil manevrate calcule de scăză­­mint a legalizat paguba (nici usturoi n-a mincat, nici gura nu-i miroase...) Mă opresc insă la altceva. Bun, admit — prin ab­surd, dar admit — că nu era culpabil de nimic. Totuşi paguba era o realitate. Realitate erau şi legumele fă­cute tocană cu noroi, şi fructele ajunse compot în ză­padă. Dar, faţă de tot acest prăpăd, mai-marele bu­nurilor avea o seninătate olimpiană (de care nu era capabil nici profesorul meu de geologie când ne vor­bea despre cataclismele din urmă cu miliarde de ani). Nu­ i se clintea un mușchi al fetei , din moment ce totul se justifica. Beton nu scripte ! Era calm, bine hrănit, bine dormit. Somn îngeresc fi admiram obra­zul. Neted, piersică. Reclamă pentru lama „Gilette“. Bine ras, bine dispus. Altă dată a fost tras la răspundere, cum iarăşi se zice, pe linie personală. Se dovedea că mai-marele peşte prăpădul „cu scăzămint“ făcea nişte scandaluri de pomină în familie, prefăcind un ţăndări liniştea nocturnă a întregului bloc. Eu ? ! s-a răsucit în el un resort — şi a pritocit la repezeală un fel de contra­probe. Că soţia aşa... că vecinii pe dincolo... Mă opresc insă la altceva La aerul său de martir crucificat, de om calomniat, intrat in gura lumii. De astă dată era atins in onoare, il usturau vorbele şi privi­rile. Mimoză. Nu ştiu cit a­­devăr era in tenebroasa po­veste de familie, m-a şocat insă dispariţia proverbialei sale seninătăţi. Unde erau calmul,­­jemanfisismul şi bună-dispoziţia ? Şi, mai ales, unde era obrazul de odinioară, obrazul-piersică ? Un psiholog mi-a furnizat explicaţia : Paguba din depozit fusese pentru el o noţiune ab­stractă. O chestiune pur scriptică. O fantomă. Concretă, direct atingătoare la „prestigiu“ era opi­nia de dezavuare a purtării de-acasă. Nu zic că ar trebui să fie invers. Zic altceva : „ce facem noi ca individul in speţă să simtă, ieşind in lu­me, că dezinteresul profesional echivalează, pe scara oprobriului public, cu orice altă faptă antisocială ? Ia să vedem, atunci, o s-o mai facă pe tipul proaspăt ras cu „Gilette“ ? Victor VÂNTU PICĂTURA DE CERNEALĂ IN ZIARUL DE AZI: © „UN VEAC DE FRAMINTARI SOCIA­LE 1821-1907" • PRODUCTIVITATEA MUNCII DEPINDE DE PRODUCŢIA MA­ŞINILOR ...DAR AMÎNDOUĂ SÎNT DE­TERMINATE DE CALITĂŢILE PROFE­SIONALE ALE MUNCITORULUI ŞI UTI­LIZAREA TIMPULUI DE LUCRU • CON­TRASTE • SPORT: CAMPIONATELE MONDIALE DE HANDBAL ŞI HOCHEI • AZI, ALEGERI GENERALE ÎN AUSTRIA O LUCRARE CUM N-A MAI FOST De te au tras constructorii de maşini sibieni la uzina „Independenţa" din Sibiu, realizarea unor produse unicat, tinde să devină o tradiţie. Poate părea o încercare de para­dox, dar colectivul uzinei de pe malul Cibinului a început să se obişnuiască cu... ineditul, în sensul că onorarea unor comenzi cu totul noi, de stringentă ne­cesitate pentru economia naţională, se succede de cîţiva ani, cu regularitate şi, mai ales, cu succes. In­teligenţa şi spiritul de ini­ţiativă, investite în maşi­nile produse la „Indepen­denţa“, au străbătut aproa­pe toate şantierele ţării, oriunde s-au plămădit în ultimii ani mari obiective economice, după cum au revitalizat uzine, ajutîn­­du-le să ţină pasul cu rit­mul mereu accelerat al dezvoltării industriale. In aceste zile, la „Indepen­denţa“ unicatul poartă un nume ce nu va întîrzia să devină notoriu : conducte de aducţiune pentru hidro­centrala de pe Lotru. Un tunel uriaş de oţel, lung de aproximativ 1300 m, cu un diametru de 4 m. Prin tronsoanele de o etanşei­tate perfectă, apele Lotru­­lui se vor dezlănţui, nus­cind lumină. Cu cît se va apropia de turbine, şuvoiul lichid va face să crească presiunea din interiorul conductei Ca să reziste presttti.il­e depăŞiM­ie B0 de atmosfere, în apro­pierea turbinelor peretele conductei va avea o grosi­me de 70 mm. — îşi poate imagina ori­cine cît de ireproşabilă trebuie să fie execuţia tron­soanelor de oţel, etanşeita­tea lor O asemenea lucra­re nu s-a mai executat la noi, şi de-abia dacă mai găsim în toată lumea doali­trei similare — ne spune Inginerul şef al uzinei, Sabin Oneţiu. Aveam trac, ca întotdeauna cînd ata­căm o lucrare inedită, de mare anvergură. Calitatea materialului ales (un oţel de o structură specială) şi condiţiile severe de exploa­tare au impus soluţii teh­nice deosebite. După stu­dierea proiectului şi defi­nitivarea tehnologiei de execuţie, am trecut la reor­ganizarea secţiei de cazan­­gerie grea în care urma să se construiască conducta. Pentru asigurarea unui start bun în procesul de fabricaţie respectiv, o ase­menea restructurare se im­punea. Nu este pentru pri­ma oară că o comandă im­portantă ne obligă la ast­fel de modificări. Specifi­cul muncii din uzina noas­tră (executarea în „premi­eră pe ţară“ a unor proto­tipuri de maşini foarte pre­tenţioase) implică o perma­nentă căutare, de la pro­iectanţi pînă la muncitori. Sîntem, din momentul în care începem execuţia unei lucrări, într-o „alertă" care solicită întregul­­ potenţial material şi uman al între­prinderii. — Si tracul ? — In cele din urmă, îl depăşim, îl înlocuieşte o mobilizare generală a ca- pacităţilor colectivului de a elucida problemele co­m­­plexe, cu totul om, care ne stau în faţă. Un cuvînt hotărîtor îl are şi experi­enţa anterioară. In căzu! de faţă, am reuşit execu­tarea tronsoanelor in flux continuu, integrîn­­du-ne perfect în grafic. Cunoşteam cazangeria u­­zinelor „Independenţa“. O hală impunătoare, cu acea reverberaţie aproape vio­lentă a aerului, născută din ecourile metalului fasonat în fel şi chip. Am avut sen­zaţia bruştei reduceri a di­mensiunilor halei, într-atît viralele şi tronsoanele con­ductei dominau spaţiul. Dar nu gigantismul este caracteristica activităţii de aici, ci, oricît ar părea de curios, fineţea. Fineţea „cusăturilor“ de sudură care în final vor totaliza 300 de kilometri ! Executa­rea unor suduri atît de pre­tenţioase a impus o aten­ţie şi o concentrare ne­obişnuite. A fost, după cum ne confirmă inginerul Pavel Constantinescu, un veritabil examen al califi­­cării profesionale, o luptă cu pelicula de metal, pen­tru obţinerea perfectei e­­tanşeităţi. Rezultatul este cel scontat, controlul rele­­vînd mina sigură şi ochiul exigent al sudorului de eli­tă. Să adăugăm că o bună parte din utilajele necesa­re construcţiei conductei au fost concepute şi reali­zate în uzină, prin aut­o­­dotare. — Am fost obligaţi să re­zolvăm o serie de proble­me în cadrul întreprinde­rii noastre — ne spune teh­nologul şef, ing. Ovidiu Peligrad. Am proiectat şi construit un cuptor pentru tratament termic necesar detensionării virolelor şi a cusăturilor de sudură cir­culară. Situaţii de acest gen r.o" sitt­. impuse ne ccar­ac­­terul­ complex al uzinei, de comenzile ce necesită re­zolvări operative. La noi, un inginer constructor tre­buie la nevoie să „vadă“ și proiectare, să se pricea­pă și în metalurgie etc. Orice remediere se cere Mihai HETCO (Continuare în pag. a III-a) INSTALAŢII ÎN CONSTRUCŢIE LA SĂVINEŞTI La uzina de la Săvineşti a în­ceput construcţia unei instalaţii pentru fabricarea hidroxilami­­nei — produs intermediar în tehnologia fibrelor sintetice re­­lon, dar care îşi găseşte utili­zare şi in industria cauciucu­lui, în cea chimico-farmaceu­­tică şi în alte domenii. Se pre­vede ca instalaţia să intre în funcţiune la sfîrşitul trimestru­lui viitor. Tehnologia originală, pe baza căreia va fi fabricată hidroxilamina, va duce la ob­ţinerea unui produs indigen de calitate superioară. Concomitent au fost începute lucrările pentru construcţia unei instalaţii de fa­bricare a acidului adipic, cu o capacitate de 3 000 tone pe an. Acidul adipic are largi utilizări în industria de fibre şi de cau­ciuc sintetic, de plastifianţi, lacuri, vopsele şi produse farmaceutice. Materia primă necesară obţinerii acidului a­­dipic o constituie un produs intermediar rezultat din fabri­carea caprolactamei, care pînă acum nu era utilizat. Instalaţia va intra în funcţiune la sfîrşi­tul acestui an. (Agerpres) ■ !° SffillML Am încercat cu alt prilej si dezleg taina mărţi­şorului, am încercat să înţeleg de ce, dintre toate culorile lumii, au fost alese albul şi roşul pentru a se împleti in acel şnur care reprezintă, de fapt, adevăratele şi străvechile sensuri ale mărţişorului : albul zăpezii şi roşul focului solar al primăverii, albul candorii şi roşul dragostei. Obiceiul vine de departe, dintr-o sursă ce pare a fi mitologia­ ro­manică, îmbogăţit şi filtrat de-a lungul a două mii de ani prin nemuritoare legende iscate pe pămân­turile Dunării şi ale Carpaţilor. Aş încerca astăzi să înţeleg altă taină — taina vitalităţii neobişnuite, de două ori milenare, a măr­ţişorului. Cu ce forţă a fost învestit acest şnur de in ori de borangic pentru a străbate viaţa a zeci şi zeci de generaţii , din ce combustibil s-a nutrit pentru a parcurge, nealterat, spaţiul imens al unor secole atît de frămintate! Am elogiat, nu o dată, rosturile profunde ale ra­ţiunii in relaţiile dintre oameni, am omagiat vir­tuţile lucidităţii, ale rigurozităţii şi disciplinei, ca pe nişte trăsături esenţiale ale personalităţii omu­lui contemporan, ca pe nişte condiţii sine qua non ale civilizaţiei pe care o edificăm. Şi totuşi, în mod firesc şi necesar, mărţişorul ne aduce aminte că există, că trebuie să existe, şi o disciplină a sen­timentelor, cultivată cu graţie, cu sensibilitate, din generaţie in generaţie, o disciplină a mişcării su­fleteşti desfăşurate, după disponibilităţi şi tempe­raturi intime, pe traiectoria întregii vieţi. Aşadar, mărţişorul e un memento, într-un uni­vers cotidian in care fiece gest devine din ce în ce mai funcţional, în care timpul e condensat in activităţi tot mai diverse şi mai responsabile, in­tr-un univers impregnat de dimensiunile şi exacti­tăţile tehnicii moderne, mărţişorul vine să aşeze culoarea spontaneităţii sufleteşti, să adauge ges­turilor şi chipurilor noastre nuanţa, mai mult sau mai puţin afectivă, oricărui act omenesc. Dacă mi s-ar îngădui să reinterpretez, în lumi­na actualităţii, simbolurile milenare ale mărţişo­rului, aş îndrăzni să mă gindesc la împletirea, fi­rească şi necesară, dintre albul celulei cerebrale şi roşul inimii, dintre albul cartelelor perforate in­troduse în ordinatoare şi flacăra elanului spiritual, dintre albul paginii pe care transcriem zilnic ci­frele şi raţiunile activităţii noastre şi incandescenţa sentimentelor înalte. Aşadar, să nu uităm Mărţişorul ! Dar, mai ales, să nu uităm că el este un simbol al vieţii noastre cotidiene, că tocmai în această continuitate de zi cu zi se află taina vitalităţii sale milenare. Să nu uităm că un simplu şi banal „mulţumesc" poate constitui pentru un om sau pentru mai mulţi un adevărat mărţişor, să nu uităm că un singur cu­­vint cald sau un zimbet, pornit din inimă adresat celor cu care ne împărţim viaţa şi munca poate echivala cu dăruirea unui mărţişor. Să nu uităm, deci, mărţişoarele zilnice menite să înfrumuseţeze, să înnobileze viaţa şi activitatea noastră de-a lungul întregului an. Paul DIACONESCU LA PARAMETRII PROIECTAŢI ALBA IULIA (co­respondentul „Scin­­teii).­­ La întreprin­derea de prefabri­cate din beton Ai­ud a fost dată în exploa­tare la sfîrşitul anu­lui trecut o nouă li­nie tehnologică pentru confecţionarea traver­selor de cale ferată. Beneficiind de expe­rienţa acumulată în fabricarea acestui produs (în întreprin­­dere mai există două linii tehnologice ase­mănătoare) colectivul de muncitori şi tehni­cieni a reuşit să atin­gă parametrii proiec­taţi la noua capacitate de producţie cu mult înainte de termenul stabilit. Acest succes a permis asimilarea şi introducerea în fa­bricaţie a 8 elemente noi de grinzi şi con­sole din beton, pre­cum şi depăşirea pla­nului pe două luni cu circa 650 metri cubi prefabricate din beton. Serenauţii de pe „Apollo-12“ - oaspeţi ai Capitalei noastre Astronauţii americani Charles Con­rad, Richard Gordon şi Alan Bean, membrii echipajului navei spaţiale „Apollo-12“, împreună cu soţiile,, sînt, începînd de sîmbătă la amiază, oas­peţii capitalei României. Avionul special cu care călătoresc cosmonauţii în turneul pe care îl în­treprind în mai multe ţări din Ame­rica Latină, Europa, Asia şi Africa a aterizat la ora 13:15 pe Aeroportul internaţional Otopeni, sărbătoreşte pavoazat cu drapelele de stat ale României şi Statelor Unite ale Ame­rică. Aici se aflau numeroşi cetăţeni veniţi să-i salute cu tradiţionala os­pitalitate românească pe temerarii astronauţi care au străbătut itinera­rul Pămînt-Lună-Pămînt pe nava spaţială ,,Apollo-12“ In întîmpinarea oaspeţilor au venit prof. Gheorghe Buzdugan, preşedin­tele Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice, acad. Miron Nicolescu, preşedintele Academiei Republicii Socialiste România, prof. Mihnea Gheorghiu, prim-vicepreşedinte al Institutului român pentru relaţiile culturale cu străinătatea, acad. Elie Carafoli, preşedintele Federaţiei In­ternaţionale de Astronautică, şi alte personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi culturale din ţara noastră. Erau prezenţi Leonard Meeker, ambasadorul Statelor Unite ale Ame­rici la Bucureşti, şi membri ai am­basadei. La coborîrea din avion, astronauţii Charles Conrad, Richard Gordon şi Alan Bean sînt salutaţi cordial de preşedintele Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice, prof. univ. Gheorghe Buzdugan, care, rostind un cuvînt de bun venit pe pămîntul ţă­rii româneşti, a exprimat speranţa că ajungerea oamenilor pe Lună va constitui nu numai un pas îna­inte în era cuceririi Cosmosului de către om, ci şi un impuls în dezvol­tarea relaţiilor de cooperare între popoare, servind cauzei păcii şi pro­gresului social. Ingăduiţi-mi ca, în numele oame­nilor de ştiinţă din ţara noastră, să vă adresez sincere felicitări şi ura­rea de a obţine noi succese, a spus vorbitorul Sperăm că scurta vizită pe care o începeţi vă va oferi, dumneavoastră, astronauţilor, soţiilor dumneavoastră şi celorlalte persoane care vă înso­ţesc, posibilitatea de a vă forma o imagine despre ţara noastră, de a cunoaşte oameni de ştiinţă români şi preocupările lor şi că va contribui, în acelaşi timp, la dezvoltarea priete­niei dintre poporul român şi poporul american. Mulţumind pentru primirea căldu­roasă, în numele echipajului navei spaţiale „Apollo-12“, astronautul Charles Conrad a menţionat că cea mai mare plăcere, după ce se între­prinde o asemenea călătorie în spa­ţiul cosmic, este ca după întoarcere să se poată împărtăşi întregii ome­niri experienţele acumulate. El a a­­mintit că preşedintele Statelor Unite i-a rugat să întreprindă această că­lătorie în mai multe ţări din lume, printre care şi România. (Continuare în pag. a IV-a) La sosire, pe Aeroportul international Otopeni/ Foto i Gh. \ inti 13

Next