Scînteia, martie 1970 (Anul 39, nr. 8352-8382)
1970-03-01 / nr. 8352
^ PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VĂ! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XXXIX Nr. 8352 Duminică 1 martie 1970 6 PAGINI —30 BANI _______________________________________________LI_________ IRIGAŢIILE Sarcină de stringentă actualitate a agriculturii, problemă de prim ordin a economiei naţionale I Acţiune la a cărei reuşită trebuie să participe cu energie, cu toate forţele, cooperativele agricole, întreprinderile agricole de stat, unităţile industriale solicitate, forurile coordonatoare Irigaţiile ocupă un loc deosebit de important -din ansamblul măsurilor luate, în ultimii ani, de către conducerea partidului şi statului pentru creşterea producţiei agricole. In ţara noastră, din cauza precipitaţiilor insuficiente şi mai ales a distribuţiei lor neuniforme în cursul perioadei de vegetaţie a plantelor, seceta afectează aproape jumătate din suprafaţa agricolă, ceea ce, evident, determină producţii inconstante, cu variaţii mari de la, un an la altul. Sunt cunoscute, de asemenea, eforturile pe care le face statul nostru în ce priveşte extinderea mecanizării, sporirea producţiei de îngrăşăminte chimice şi generalizară setrinţeiv.rdjîi "Sokfri "fi hibrizi de mare productivitate. Or, valorificarea din plin a acestor elemente este determinată, în mare măsură, de asigurarea apei în cantităţi suficiente, care să fie dată plantelor potrivit necesităţilor. De aici şi concluzia că extinderea irigaţiilor duce la realizarea unei eficienţe ridicate a investiţiilor care se fac în tractoare şi maşini agricole, îngrăşăminte chimice, seminţe, are ca rezultat asigurarea necesităţilor mereu crescînde de produse agroalimentare. Realizările obţinute atît în ce priveşte extinderea irigaţiilor, cît şi folosirea terenurilor amenajate, permit să se tragă unele concluzii. Ne vom referi, în primul rînd, la amenajările pentru irigaţii din fondurile centralizate ale statului După cum se ştie, acestea se fac în sisteme mari, unde apa este condusă sub presiune prin conducte îngropate sau curge prin jgheaburi din beton şi canale căptuşite. Aşa sunt sistemele Carasu, judeţul Constanţa, Gălăţui-Călăraşi şi Pietroiu-Ştefan cel Mare, judeţul Ialomiţa, Băileşti-Calafat, judeţul Dolj. Aici se construiesc staţii de pompare cu debite cuprinse între 40 şi 120 mc de apă pe secundă şi cu înălţimi de pompare care merg pînă la 80 metri, sunt prevăzute cu canale magistrale de dimensiuni foarte mari. In cadrul acestora, conducerea şi distribuirea apei se fac pe bază de program, încît se va putea asigura o exploatare cu un indice ridicat de rentabilitate. De altfel, la multe din sistemele puse în funcţiune în anii trecuţi s-au putut constata avantajele mari pe care le prezintă adoptarea soluţiilor moderne de irigare. Intrucît este vorba de sisteme mari în care statul investeşte sume importante este necesar ca ele să fie realizate la termenul prevăzut executîndu-se, în acelaşi timp, lucrări de cea mai bună calitate care să creeze premise sigure pentru obţinerea unor recolte mari. Potrivit datelor existente la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii anul trecut, din suprafaţa de circa 82 500 ha, reprezentînd capacităţi noi, s-au amenajat 82 300 ha din care 49 623 ha au fost puse în funcţiune, iar 32 707 ha au fost predate beneficiarilor, dar fără probele generale cu apă. In cursul lunilor martie şi aprilie urmează ca pe suprafeţele care nu au fost puse la funcţiune să se efectueze probele generale şi să se asigure condiţii că în acest an să fie irigate integral. Intrucît în sistemele Pietroiu-Ştefan cel Mare şi Valea Carasu nu au asigurate coediţii pentru enegurarea amenajărilor pe toată suprafaţa planificată, au fost luate măsuri în vederea extinderii lucrărilor în sistemul de irigaţii Calafat- Băileşti, amenajîndu-se în devans din planul pe 1970, o suprafaţă de peste 11 000 hectare. Pentru lucrările de amenajări care se execută în 1970 au fost elaborate atît studiile tehnico-economice, cît şi proiectele de execuţie. In această perioadă organele agricole sunt preocupate să înlăture cauzele care au făcut ca în anii precedenţi, pe unele şantiere, să se constate rămîneri în urmă. Aceste cauze, a căror soluţionare preocupă în mod intens organele agricole centrale şi locale şi care ar trebui să preocupe in aceeaşi măsură toate întreprinderile care cooperează la realizarea planului de irigaţii, sunt de natură foarte diversă. Ele angajează nu numai întreprinderile de construcţii care fac propriu-zis lucrările de amenajare, ci şi întreprinderiie industriale care au sarcina să livreze utilajele necesare. Asemenea deficienţe sunt cunoscute şi evocarea lor are raţiunea de a atrage atenţia întreprinderilor de construcţii pentru lucrări de hidroamelioraţii şi a celor care livrează utilajele asupra stringenţei cu care este reclamată rezolvarea acestor probleme în vederea recuperării rămînerii în urmă a lucrărilor de amenajări şi îndeplinirea sarcinilor de plan pe 1970. De exemplu, în primii ani ai actualului cincinal, cînd s-a trecut pentru prima dată în ţara noastră la lucrări de asemenea anvergură au fost semnalate multe neajunsuri determinate de faptul că nu a existat o corelare între suprafeţele amenajate şi utilajele destinate pompării şi distribuirii apei. Desigur, multe din aceste neajunsuri puteau fi evitate dacă Departamentul îmbunătăţirilor funciare din Ministerul Agriculturii şi Silviculturii s-ar fi ocupat îndeaproape de asigurarea documentaţiilor şi nu ar fi procedat la dese schimbări de soluţii. Ţinînd seama de aceasta trebuie făcută o distincţie între cauzele obiective, determinate de lipsa unor materiale şi cele subiective, rezultat al slabei activităţi pe şantiere. Faptul că în 1969 o mare suprafaţa din sistemele mari care se execută cu fonduri centralizate nu a putut fi dată în funcţiune la termen se datoreşte livrării cu întîrziere a unor utilaje tehnologice şi materiale. întreprinderile din subordinea unor ministere nu au respectat termenele contractuale care erau costrelatit cu cele(dj) panere în funcţiune a capacităţilor planificate. Anul trecut unităţile Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini au livrat abia în cursul lunilor octombrie-noiembrie ,11 grupuri de pompare mari, un pod rulant şi o instalaţie de automatizare, iar o electropompă şi un motor de 1 600 kW au fost date abia în decembrie, ceea ce, evident, a întîrziat montarea lor De asemenea, l» Ion HERŢEG (Continuare în pag. a III-a) PAGINA A II-A DIALOG CETĂȚENESC - DE LA ÎNTREPRINDEREA AGRICOLĂ PRODUSELE MERG DIRECT LA MAGAZIN SPRE MAREA SATISFACȚIE A CLIENTULUI - „SÎNT NEDREPTĂȚIT !"... DAR DIN TOT CE RECLAMA, ADEVĂRAT ERA DOAR NUMELE SEMNATARULUI - AM PRIMIT SCRISOAREA DV.! - CA GLUMĂ, N-ARE HAZ... - OCHIUL „FUGITIV" AL CIORAPILOR Bine ras, bine dispus Odată a fost tras la răspundere, cum se zice, pe linie profesională. Cînd s-a declanşat ancheta, nimeni nu-i mai acorda şanse de a se mai iscăli şi luna următoare pe acelaşi stat de salarii... Ca mai mare peste un mare depozit fusese pus faţă în faţă cu pagube serioase. Individul făcea insă parte din categoria celor care (cum consemna, mai zilele trecute, un confrate) sunt în stare să susţină, cu o diabolică ingenuitate, că „fotografia nu corespunde realităţii“. A adunat probe şi martori. Justificări pe vreo 25 de coli ministeriale, mergind pînă acolo cu „condiţiile obiective“ incit se demonstra, cu ajutorul unui buletin meteorologic pe ulti- _________ mii 47 de ani, că niciodată natura n-a fost atît de capricioasă... că a plouat şi a nins... că a mai contribuit „la aceasta“ şi nu ştiu ce gestionar trimis la dezalcoolizare (anexat certificat medical). Intr-un cuvint, s-a băgat sub plapumă de mătase. Iar prin niște abil manevrate calcule de scăzămint a legalizat paguba (nici usturoi n-a mincat, nici gura nu-i miroase...) Mă opresc insă la altceva. Bun, admit — prin absurd, dar admit — că nu era culpabil de nimic. Totuşi paguba era o realitate. Realitate erau şi legumele făcute tocană cu noroi, şi fructele ajunse compot în zăpadă. Dar, faţă de tot acest prăpăd, mai-marele bunurilor avea o seninătate olimpiană (de care nu era capabil nici profesorul meu de geologie când ne vorbea despre cataclismele din urmă cu miliarde de ani). Nu i se clintea un mușchi al fetei , din moment ce totul se justifica. Beton nu scripte ! Era calm, bine hrănit, bine dormit. Somn îngeresc fi admiram obrazul. Neted, piersică. Reclamă pentru lama „Gilette“. Bine ras, bine dispus. Altă dată a fost tras la răspundere, cum iarăşi se zice, pe linie personală. Se dovedea că mai-marele peşte prăpădul „cu scăzămint“ făcea nişte scandaluri de pomină în familie, prefăcind un ţăndări liniştea nocturnă a întregului bloc. Eu ? ! s-a răsucit în el un resort — şi a pritocit la repezeală un fel de contraprobe. Că soţia aşa... că vecinii pe dincolo... Mă opresc insă la altceva La aerul său de martir crucificat, de om calomniat, intrat in gura lumii. De astă dată era atins in onoare, il usturau vorbele şi privirile. Mimoză. Nu ştiu cit adevăr era in tenebroasa poveste de familie, m-a şocat insă dispariţia proverbialei sale seninătăţi. Unde erau calmul,jemanfisismul şi bună-dispoziţia ? Şi, mai ales, unde era obrazul de odinioară, obrazul-piersică ? Un psiholog mi-a furnizat explicaţia : Paguba din depozit fusese pentru el o noţiune abstractă. O chestiune pur scriptică. O fantomă. Concretă, direct atingătoare la „prestigiu“ era opinia de dezavuare a purtării de-acasă. Nu zic că ar trebui să fie invers. Zic altceva : „ce facem noi ca individul in speţă să simtă, ieşind in lume, că dezinteresul profesional echivalează, pe scara oprobriului public, cu orice altă faptă antisocială ? Ia să vedem, atunci, o s-o mai facă pe tipul proaspăt ras cu „Gilette“ ? Victor VÂNTU PICĂTURA DE CERNEALĂ IN ZIARUL DE AZI: © „UN VEAC DE FRAMINTARI SOCIALE 1821-1907" • PRODUCTIVITATEA MUNCII DEPINDE DE PRODUCŢIA MAŞINILOR ...DAR AMÎNDOUĂ SÎNT DETERMINATE DE CALITĂŢILE PROFESIONALE ALE MUNCITORULUI ŞI UTILIZAREA TIMPULUI DE LUCRU • CONTRASTE • SPORT: CAMPIONATELE MONDIALE DE HANDBAL ŞI HOCHEI • AZI, ALEGERI GENERALE ÎN AUSTRIA O LUCRARE CUM N-A MAI FOST De te au tras constructorii de maşini sibieni la uzina „Independenţa" din Sibiu, realizarea unor produse unicat, tinde să devină o tradiţie. Poate părea o încercare de paradox, dar colectivul uzinei de pe malul Cibinului a început să se obişnuiască cu... ineditul, în sensul că onorarea unor comenzi cu totul noi, de stringentă necesitate pentru economia naţională, se succede de cîţiva ani, cu regularitate şi, mai ales, cu succes. Inteligenţa şi spiritul de iniţiativă, investite în maşinile produse la „Independenţa“, au străbătut aproape toate şantierele ţării, oriunde s-au plămădit în ultimii ani mari obiective economice, după cum au revitalizat uzine, ajutîndu-le să ţină pasul cu ritmul mereu accelerat al dezvoltării industriale. In aceste zile, la „Independenţa“ unicatul poartă un nume ce nu va întîrzia să devină notoriu : conducte de aducţiune pentru hidrocentrala de pe Lotru. Un tunel uriaş de oţel, lung de aproximativ 1300 m, cu un diametru de 4 m. Prin tronsoanele de o etanşeitate perfectă, apele Lotrului se vor dezlănţui, nuscind lumină. Cu cît se va apropia de turbine, şuvoiul lichid va face să crească presiunea din interiorul conductei Ca să reziste presttti.ile depăŞiMie B0 de atmosfere, în apropierea turbinelor peretele conductei va avea o grosime de 70 mm. — îşi poate imagina oricine cît de ireproşabilă trebuie să fie execuţia tronsoanelor de oţel, etanşeitatea lor O asemenea lucrare nu s-a mai executat la noi, şi de-abia dacă mai găsim în toată lumea doalitrei similare — ne spune Inginerul şef al uzinei, Sabin Oneţiu. Aveam trac, ca întotdeauna cînd atacăm o lucrare inedită, de mare anvergură. Calitatea materialului ales (un oţel de o structură specială) şi condiţiile severe de exploatare au impus soluţii tehnice deosebite. După studierea proiectului şi definitivarea tehnologiei de execuţie, am trecut la reorganizarea secţiei de cazangerie grea în care urma să se construiască conducta. Pentru asigurarea unui start bun în procesul de fabricaţie respectiv, o asemenea restructurare se impunea. Nu este pentru prima oară că o comandă importantă ne obligă la astfel de modificări. Specificul muncii din uzina noastră (executarea în „premieră pe ţară“ a unor prototipuri de maşini foarte pretenţioase) implică o permanentă căutare, de la proiectanţi pînă la muncitori. Sîntem, din momentul în care începem execuţia unei lucrări, într-o „alertă" care solicită întregul potenţial material şi uman al întreprinderii. — Si tracul ? — In cele din urmă, îl depăşim, îl înlocuieşte o mobilizare generală a ca- pacităţilor colectivului de a elucida problemele complexe, cu totul om, care ne stau în faţă. Un cuvînt hotărîtor îl are şi experienţa anterioară. In căzu! de faţă, am reuşit executarea tronsoanelor in flux continuu, integrîndu-ne perfect în grafic. Cunoşteam cazangeria uzinelor „Independenţa“. O hală impunătoare, cu acea reverberaţie aproape violentă a aerului, născută din ecourile metalului fasonat în fel şi chip. Am avut senzaţia bruştei reduceri a dimensiunilor halei, într-atît viralele şi tronsoanele conductei dominau spaţiul. Dar nu gigantismul este caracteristica activităţii de aici, ci, oricît ar părea de curios, fineţea. Fineţea „cusăturilor“ de sudură care în final vor totaliza 300 de kilometri ! Executarea unor suduri atît de pretenţioase a impus o atenţie şi o concentrare neobişnuite. A fost, după cum ne confirmă inginerul Pavel Constantinescu, un veritabil examen al calificării profesionale, o luptă cu pelicula de metal, pentru obţinerea perfectei etanşeităţi. Rezultatul este cel scontat, controlul relevînd mina sigură şi ochiul exigent al sudorului de elită. Să adăugăm că o bună parte din utilajele necesare construcţiei conductei au fost concepute şi realizate în uzină, prin autodotare. — Am fost obligaţi să rezolvăm o serie de probleme în cadrul întreprinderii noastre — ne spune tehnologul şef, ing. Ovidiu Peligrad. Am proiectat şi construit un cuptor pentru tratament termic necesar detensionării virolelor şi a cusăturilor de sudură circulară. Situaţii de acest gen r.o" sitt. impuse ne ccaracterul complex al uzinei, de comenzile ce necesită rezolvări operative. La noi, un inginer constructor trebuie la nevoie să „vadă“ și proiectare, să se priceapă și în metalurgie etc. Orice remediere se cere Mihai HETCO (Continuare în pag. a III-a) INSTALAŢII ÎN CONSTRUCŢIE LA SĂVINEŞTI La uzina de la Săvineşti a început construcţia unei instalaţii pentru fabricarea hidroxilaminei — produs intermediar în tehnologia fibrelor sintetice relon, dar care îşi găseşte utilizare şi in industria cauciucului, în cea chimico-farmaceutică şi în alte domenii. Se prevede ca instalaţia să intre în funcţiune la sfîrşitul trimestrului viitor. Tehnologia originală, pe baza căreia va fi fabricată hidroxilamina, va duce la obţinerea unui produs indigen de calitate superioară. Concomitent au fost începute lucrările pentru construcţia unei instalaţii de fabricare a acidului adipic, cu o capacitate de 3 000 tone pe an. Acidul adipic are largi utilizări în industria de fibre şi de cauciuc sintetic, de plastifianţi, lacuri, vopsele şi produse farmaceutice. Materia primă necesară obţinerii acidului adipic o constituie un produs intermediar rezultat din fabricarea caprolactamei, care pînă acum nu era utilizat. Instalaţia va intra în funcţiune la sfîrşitul acestui an. (Agerpres) ■ !° SffillML Am încercat cu alt prilej si dezleg taina mărţişorului, am încercat să înţeleg de ce, dintre toate culorile lumii, au fost alese albul şi roşul pentru a se împleti in acel şnur care reprezintă, de fapt, adevăratele şi străvechile sensuri ale mărţişorului : albul zăpezii şi roşul focului solar al primăverii, albul candorii şi roşul dragostei. Obiceiul vine de departe, dintr-o sursă ce pare a fi mitologia romanică, îmbogăţit şi filtrat de-a lungul a două mii de ani prin nemuritoare legende iscate pe pământurile Dunării şi ale Carpaţilor. Aş încerca astăzi să înţeleg altă taină — taina vitalităţii neobişnuite, de două ori milenare, a mărţişorului. Cu ce forţă a fost învestit acest şnur de in ori de borangic pentru a străbate viaţa a zeci şi zeci de generaţii , din ce combustibil s-a nutrit pentru a parcurge, nealterat, spaţiul imens al unor secole atît de frămintate! Am elogiat, nu o dată, rosturile profunde ale raţiunii in relaţiile dintre oameni, am omagiat virtuţile lucidităţii, ale rigurozităţii şi disciplinei, ca pe nişte trăsături esenţiale ale personalităţii omului contemporan, ca pe nişte condiţii sine qua non ale civilizaţiei pe care o edificăm. Şi totuşi, în mod firesc şi necesar, mărţişorul ne aduce aminte că există, că trebuie să existe, şi o disciplină a sentimentelor, cultivată cu graţie, cu sensibilitate, din generaţie in generaţie, o disciplină a mişcării sufleteşti desfăşurate, după disponibilităţi şi temperaturi intime, pe traiectoria întregii vieţi. Aşadar, mărţişorul e un memento, într-un univers cotidian in care fiece gest devine din ce în ce mai funcţional, în care timpul e condensat in activităţi tot mai diverse şi mai responsabile, intr-un univers impregnat de dimensiunile şi exactităţile tehnicii moderne, mărţişorul vine să aşeze culoarea spontaneităţii sufleteşti, să adauge gesturilor şi chipurilor noastre nuanţa, mai mult sau mai puţin afectivă, oricărui act omenesc. Dacă mi s-ar îngădui să reinterpretez, în lumina actualităţii, simbolurile milenare ale mărţişorului, aş îndrăzni să mă gindesc la împletirea, firească şi necesară, dintre albul celulei cerebrale şi roşul inimii, dintre albul cartelelor perforate introduse în ordinatoare şi flacăra elanului spiritual, dintre albul paginii pe care transcriem zilnic cifrele şi raţiunile activităţii noastre şi incandescenţa sentimentelor înalte. Aşadar, să nu uităm Mărţişorul ! Dar, mai ales, să nu uităm că el este un simbol al vieţii noastre cotidiene, că tocmai în această continuitate de zi cu zi se află taina vitalităţii sale milenare. Să nu uităm că un simplu şi banal „mulţumesc" poate constitui pentru un om sau pentru mai mulţi un adevărat mărţişor, să nu uităm că un singur cuvint cald sau un zimbet, pornit din inimă adresat celor cu care ne împărţim viaţa şi munca poate echivala cu dăruirea unui mărţişor. Să nu uităm, deci, mărţişoarele zilnice menite să înfrumuseţeze, să înnobileze viaţa şi activitatea noastră de-a lungul întregului an. Paul DIACONESCU LA PARAMETRII PROIECTAŢI ALBA IULIA (corespondentul „Scinteii). La întreprinderea de prefabricate din beton Aiud a fost dată în exploatare la sfîrşitul anului trecut o nouă linie tehnologică pentru confecţionarea traverselor de cale ferată. Beneficiind de experienţa acumulată în fabricarea acestui produs (în întreprindere mai există două linii tehnologice asemănătoare) colectivul de muncitori şi tehnicieni a reuşit să atingă parametrii proiectaţi la noua capacitate de producţie cu mult înainte de termenul stabilit. Acest succes a permis asimilarea şi introducerea în fabricaţie a 8 elemente noi de grinzi şi console din beton, precum şi depăşirea planului pe două luni cu circa 650 metri cubi prefabricate din beton. Serenauţii de pe „Apollo-12“ - oaspeţi ai Capitalei noastre Astronauţii americani Charles Conrad, Richard Gordon şi Alan Bean, membrii echipajului navei spaţiale „Apollo-12“, împreună cu soţiile,, sînt, începînd de sîmbătă la amiază, oaspeţii capitalei României. Avionul special cu care călătoresc cosmonauţii în turneul pe care îl întreprind în mai multe ţări din America Latină, Europa, Asia şi Africa a aterizat la ora 13:15 pe Aeroportul internaţional Otopeni, sărbătoreşte pavoazat cu drapelele de stat ale României şi Statelor Unite ale Americă. Aici se aflau numeroşi cetăţeni veniţi să-i salute cu tradiţionala ospitalitate românească pe temerarii astronauţi care au străbătut itinerarul Pămînt-Lună-Pămînt pe nava spaţială ,,Apollo-12“ In întîmpinarea oaspeţilor au venit prof. Gheorghe Buzdugan, preşedintele Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice, acad. Miron Nicolescu, preşedintele Academiei Republicii Socialiste România, prof. Mihnea Gheorghiu, prim-vicepreşedinte al Institutului român pentru relaţiile culturale cu străinătatea, acad. Elie Carafoli, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Astronautică, şi alte personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi culturale din ţara noastră. Erau prezenţi Leonard Meeker, ambasadorul Statelor Unite ale Americi la Bucureşti, şi membri ai ambasadei. La coborîrea din avion, astronauţii Charles Conrad, Richard Gordon şi Alan Bean sînt salutaţi cordial de preşedintele Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice, prof. univ. Gheorghe Buzdugan, care, rostind un cuvînt de bun venit pe pămîntul ţării româneşti, a exprimat speranţa că ajungerea oamenilor pe Lună va constitui nu numai un pas înainte în era cuceririi Cosmosului de către om, ci şi un impuls în dezvoltarea relaţiilor de cooperare între popoare, servind cauzei păcii şi progresului social. Ingăduiţi-mi ca, în numele oamenilor de ştiinţă din ţara noastră, să vă adresez sincere felicitări şi urarea de a obţine noi succese, a spus vorbitorul Sperăm că scurta vizită pe care o începeţi vă va oferi, dumneavoastră, astronauţilor, soţiilor dumneavoastră şi celorlalte persoane care vă însoţesc, posibilitatea de a vă forma o imagine despre ţara noastră, de a cunoaşte oameni de ştiinţă români şi preocupările lor şi că va contribui, în acelaşi timp, la dezvoltarea prieteniei dintre poporul român şi poporul american. Mulţumind pentru primirea călduroasă, în numele echipajului navei spaţiale „Apollo-12“, astronautul Charles Conrad a menţionat că cea mai mare plăcere, după ce se întreprinde o asemenea călătorie în spaţiul cosmic, este ca după întoarcere să se poată împărtăşi întregii omeniri experienţele acumulate. El a amintit că preşedintele Statelor Unite i-a rugat să întreprindă această călătorie în mai multe ţări din lume, printre care şi România. (Continuare în pag. a IV-a) La sosire, pe Aeroportul international Otopeni/ Foto i Gh. \ inti 13