Scînteia, august 1970 (Anul 39, nr. 8503-8532)

1970-08-01 / nr. 8503

PAGINA 4 EDUCAJIA ŞTIINŢIFICA componentă intrinsecă a procesului de formare a conştiinţei socialiste 7 7 Procesul intens de dezvoltare mul­tilaterală a societăţii socialiste, ce­rinţele afirmării largi, nestingherite, a personalităţii omului impun, ca o latură importantă a dezvoltării con­ştiinţei socialiste, îmbunătăţirea con­tinuă a activităţii de educare a ma­selor in spiritul concepţiei ştiinţifice, materialiste despre lume. Omul so­cietăţii socialiste trebuie să fie un om luminat, avînd o concepţie ştiinţifică despre natură şi societate, un nivel ri­dicat de cultură. Aceasta presupune implicit eliberarea de sub influenţa oricăror prejudecăţi mistice, incom­patibile cu concepţia ştiinţifică des­pre lume, înlăturarea balastului pe care-l reprezintă orice rămăşiţe ale obscurantismului. Am urmărit, în citeva judeţe — Al­ba, Bihor, Cluj, Sălaj — cum îşi în­deplinesc această importantă sarcină organele şi organizaţiile de partid, aşezămintele de cultură. Ceea ce se remarcă în primul rînd este faptul că educarea ştiinţifică a maselor, combaterea misticismului se realizează îndeobşte prin îmbinarea unor mijloace şi forme multiple, va­riate, in multe locuri fiind vizibilă preocuparea de a găsi acele modali­tăţi în măsură să acţioneze viu, di­rect, convingător asupra conştiinţe­lor. Este, de asemenea, pozitiv că in multe locuri educaţia ştiinţifică se realizează in mod diferenţiat, ţinînd seama de categoriile sociale cărora li se adresează, de nivelul de cultură, de diferitele particularităţi de men­talitate ale oamenilor. Comitetul judeţean de partid Sălaj, comitetele orăşeneşti Beiuş, Salonta şi Marghi­­ta (judeţul Bihor), Cimpeni, (judeţul Alba) au organizat studii asupra gradului de pătrundere a cunoştin­ţelor ştiinţifice în rîndul locuitori­lor, asupra ariei de răspindire a sec­telor religioase, asupra cauzelor per­sistenţei unor manifestări de obscu­rantism. ..Un asemenea studiu a arăta tov. Vasile Cornea, secretar al Comitetului judeţean Sălaj al P.C.R. , ne-a ajutat să adaptăm munca noastră educativă la particularităţi­le şi cerinţele locale, la necesităţile spirituale ale oamenilor, să-i asigu­răm un conţinut adecvat“. Un bun mijloc de cultivare a con­cepţiei ştiinţifice, materialiste despre lume s-au dovedit învăţămintul de partid, cercurile destinate studiului concepţiei ştiinţifice a partidului des­pre lume. In anul de învăţămint încheiat, asemenea cercuri au func­ţionat în toate judeţele amintite, un număr mai mare ca in trecut. Totuşi, ponderea lot in totalul formelor de învăţămint a fost încă mică în raport cu interesul manifestat de cursanţi faţă de asemenea probleme. Este însă demn de semnalat că problematica e­­ducaţiei ştiinţifice a fost prezentă şi în multe dintre programele celor­lalte forme ale studiului­­ ideologic, prin teme ca : atitudinea partidului comunist faţă de religie, socialismul şi libertatea de conştiinţă, raportul dintre ştiinţă şi religie. Asemenea su­­­­biecte şi-au găsit în destule locuri o tratare corespunzătoare. De pildă, în­­tr-unul din cercurile de studiu din Alba Iulia, dezbaterea asupra opozi­ţiei dintre ştiinţă şi misticism a pri­lejuit nu numai o convingătoare de­monstraţie a caracterului ştiinţific al ateismului marxist, dar şi o argumen­tată combatere a concepţiilor mistice, a tendinţelor acestora de a le prezen­ta în forme noi, modernizate, de a a­­credita teza falsă a „împăcării“ reli­giei cu ştiinţa. Este Îmbucurător că in cele mai multe locuri conducerea dez­baterilor pe asemenea teme a fost în­credinţată unor lectori şi propagan­dişti cu experienţă. Pregătirea lor a format d­in judeţele Alba, Bihor — obiectul unor instruiri speciale la cabinetele de partid. Grija pentru reuşita şi eficienţa muncii de educare ştiinţifică, de com­batere a misticismului a inspirat re­cent la Zalău o acţiune interesantă. E vorba de simpozionul „Educaţia şti­inţifică şi metodologia acesteia“, la care au participat lectori, pro­pagandişti şi activişti ai comitetu­lui judeţean de partid, direc­tori ai căminelor culturale, respon­sabili ai brigăzilor ştiinţifice, repre­zentanţi ai organizaţiilor de masă şi obşteşti, ai altor instituţii de cultură. În program au fost cuprinse expu­neri menite să îmbogăţească cunoş­tinţele despre revoluţia tehnico-ştiin­­ţifică contemporană, despre noile des­coperiri din diverse ramuri ale ştiin­ţei — fizică, chimie, biologie etc. — care au constituit noi şi noi confir­mări ale adevărului filozofiei mar­xiste, ale concepţiei materialismului dialectic. Esenţa simpozionului au constituit-o însă problemele de me­todologie, dezbaterile asupra căilor de folosire cu eficienţă sporită a mij­loacelor moderne de comunicaţie cul­turală, asupra rolului şcolii şi celorlalte aşezăminte de cultură în acţiunea de răspindire a cunoştinţe­lor ştiinţifice. Principala concluzie metodologică a fost aceea că educa­ţia ştiinţifică, combaterea misticismu­lui, tocmai pentru că întîmpină une­ori mentalităţi adine înrădăcinate, nu trebuie să se desfăşoare simplist, ru­dimentar, ci cu mult tact şi răbda­re, cu discernămint, chiar cu o anu­mită sensibilitate, pe bază de expli­care şi lămurire, numai astfel pu­ţind să aibă ecou în conştiinţe, pu­tere reală de convingere. Este o ac­tivitate ce trebuie desfăşurată per­manent, sistematic,­ înlâturîndu-se orice tendinţă de campanie. Notăm dintre celelalte concluzii care s-au desprins : cerinţa de a însoţi difuzarea cunoştinţelor ştiinţifice cu privire la fenomenele din natură şi societate de o prezentare subliniată a concluziilor materialiste ce rezultă din ele, ne­cesitatea de a detaşa, evidenţia şi „valorifica“ fondul laic al sărbătorilor şi obiceiurilor populare, de a utiliza în mai mare măsură acele forme de propagandă care presupun o antre­nare colectivă şi activă a cetăţeni­lor. Alături de studiul ideologic, o con­tribuţie însemnată la educarea şti­inţifică a maselor o aduc casele de cultură, cluburile şi căminele cultu­rale, bibliotecile, muzeele, cinemato­grafele. In cadrul multora dintre ele se desfăşoară o activitate rodnică, bogată, de difuzare a cunoştinţelor ştiinţifice, folosindu-se o gamă largă de forme şi mijloace — expuneri, conferinţe, simpozioane, mese rotun­de, montaje audiovizuale, seri de întrebări şi răspunsuri, jurnale vor­bite. E demn de remarcat că un nu­măr tot mai mare de asemenea ac­ţiuni sunt însoţite de demonstraţii ştiinţifice şi experienţe ce reproduc la scară de laborator fenomene din natură — ceea ce sporeşte audienţa lor in public. In comune ca : Noşlac, judeţul Alba, Mirşid, Popeni, Jac, judeţul Sălaj, Corpadea, judeţul Cluj, căminele culturale devin neîn­căpătoare cînd au loc astfel de acti­vităţi. O contribuţie importantă la re­uşita lor au brigăzile ştiinţifice, formate din intelectuali de di­ferite specialităţi — profesori, me­dici, ingineri, jurişti etc. — care se deplasează din comună în co­mună. Numai în Zalău activează 20 asemenea brigăzi. O iniţiativă meritorie a avut Co­mitetul judeţean de partid Sălaj, care a organizat, în colaborare cu­­între­prinderea cinematografică locală, pre­zentarea în toate satele judeţului a unui ciclu de filme cu caracter ştiin­ţific, documentar, ca de exemplu „Noi şi soarele“, „Mişcările scoarţei Pămîntului“ etc. însoţite de explicaţi­ile unor specialişti. In multe locuri, activităţilor de la căminele culturale li se adaugă o fecundă muncă politică ce fo­loseşte activ cartea. Prezentarea lucrărilor de popularizare a cu­noştinţelor ştiinţifice prin panouri, expoziţii şi recenzii, prin discuţii cu cititorii a devenit o practică curen­tă la biblioteci ca cele din Moldove­neşti şi Chiueşti, judeţul Cluj, Ileanda şi Bocşa, judeţul Sălaj etc. Am în­­tilnit in unele localităţi iniţiative in­teresante menite să adauge capi va­lenţe muncii bibliotecarilor. Astfel, în comuna Ohaba, judeţul Alba, s-au reunit bibliotecari din zonele înve­cinate, intr-un schimb de experienţă cu tema : „Rolul bibliotecii în răs­­pindirea cunoştinţelor ştiinţifice“. Ideea principală în jurul căreia s-au purtat discuţiile a fost aceea că bi­bliotecile nu trebuie doar să aştepte cititori, ci să-i atragă şi să le stimu­leze interesul pentru cartea de popu­larizare a ştiinţei, să-şi facă efectiv simţită prezenţa în viaţa spirituală a satului. La capătul acestor rînduri nu putem să nu semnalăm însă şi fap­tul că dominanţa unor activităţi or­ganizate în aşezămintele culturale o constituie încă improvizaţia, sărăcia de conţinut, simplismul. Se mai ţin încă destule expuneri şi conferinţe plate, aride, monotone, lipsite de for­ţă de convingere, care mai degrabă deservesc munca de educaţie şti­inţifică decit o ajută. La Poiana Vadului şi Daia, judeţul Alba, Lozna şi Camăr, judeţul Sălaj, Vultureni, judeţul Cluj, acţiunile de masă pen­tru răspîndirea cunoştinţelor ştiin­ţifice au loc foarte rar şi la întîm­­plare. In foarte multe locuri se aş­teaptă programarea unor asemenea acţiuni numai de la centrul de judeţ, forţele intelectuale ale satului nu sunt folosite pentru explicarea ope­rativă a unor fenomene naturale sau pentru combaterea unor superstiţii şi manifestări mistice. Sunt comitete comunale de partid, de pildă cele din Panticeu, judeţul Cluj, Vîrşolţ şi Coşei, judeţul Sălaj, Valea Crişului şi Sânmartin, judeţul Bihor, care fac prea puţin pentru îndrumarea şi controlul activităţilor culturale din satele respective. Se impune de asemenea observaţia că este încă in­suficientă munca depusă de organi­zaţiile de tineret pentru educarea ştiinţifică a generaţiei tinere, că unele probleme de acest gen sunt abordate cu o anumită reţinere in adunările generale ale organizaţiilor U.T.C. Mai trebuie adăugat că deşi în ca­drul grupurilor de lectori de pe lingă comitetele judeţene de partid s-au creat, în urmă cu câteva luni, colecti­ve specializate in probleme de educa­ţie ştiinţifică, nu peste tot acestea îşi fac simţită existenţa. Avînd în vedere uriaşa însemnăta­te pe care o au pentru formarea con­ştiinţei socialiste educaţia şti­inţifică a maselor, combaterea mis­ticismului se impune ca orga­nele şi organizaţiile de partid, aşe­zămintele de cultură, organizaţiile de masă şi obşteşti să-şi intensifice munca în acest domeniu, să o con­ceapă ca o activitate permanentă, sis­tematică mereu mai rodnică, prin fo­losirea mijloacelor celor mai vii, mai convingătoare. Silviu ACHIM Nu spunem nici o nouta­te : îndeosebi în ultima vreme s-au făcut auzite numeroase voci ,— unele chiar prin intermediul zia­rului nostru — care au observat absenţa pieselor antice din repertoriul tea­trelor. Includerea formală, pur ilustrativă a tragicilor greci pe afişele de specta­cole ale unor teatre — cine­va ! — nu a fost în măsură să afecteze în vreun fel exac­titatea unei atari observa­ţii. Ca, de altfel,­­Şi puţinele spectacole experimentale, a căror originalitate strict formală era, contrar inten­ţiilor, mai mult de natură să estompeze sensurile tex­tului clasic decit să le pună în evidenţă. Este, aşadar, o realitate : teatrul antic cu­noaşte o absenţă îndelun­gată de pe scenele noastre. Argumentul prim — acela al respectului faţă de isto­ria dramaturgiei europene, ai cărei primi reprezentanţi sunt grecii antici — nu este, desigur, singurul important. Dramaturgia antică nu a fost niciodată şi nu este nici azi un fond cultural pasiv. Preţuirea ei nu poate fi doar consecinţa unei atitu­dini pioase faţă de tradiţie, ci rezultatul unor concluzii privind valoarea care se menţin mereu aceleaşi, chiar dacă criteriile in vir­tutea cărora sunt emise ,variază. Dialog şi medita­ţie, prima tribună de înal­tă şcoală civică a societăţii din care s-a născut, tea­trul antic şi-a pă­strat, pină astăzi o puternică funcţie educativă. Există o mulţime de ex­plicaţii pentru care aborda­rea teatrului antic a intere­sat şi va continua să­­ intereseze cu şi mai mare intensitate : ma­rea sa valoare umanistă ; caracterul fundamental al întrebărilor pe care el şi le pune cu privire la existenţa umană, la raportul omului cu universul ; înaltele sale rigori ; caracterul de operă deschisă unor lecturi ce a­­dîncesc mereu esenţialul ; complexitatea realizării e­­chilibrului optim intre pla­nul reflectării realiste şi planul semnificaţiilor ; ab­senţa unui stil de joc cano­nizat. Sunt tot atitea moti­ve pentru care apropierea de dramaturgia antică tre­buie făcută cu solemnitate, cu gravitate, cu rigori de ceremonial. Şi iată, spectacolul „Me­­deea“ de Euripide, in mon­tarea Teatrului de dramă şi comedie din Constanţa, marchează de la distanţă cea mai valoroasă iniţiativă a acestei stagiuni estivale, una din rarele încercări de valorificare a unei tragedii antice ; prima monta­re de largă desfăşurare intr-un cadru natural vast si va­riat, gîndită „ab-initio“. Un spectacol care ne reamin­teşte că teatrul s-a născut in aer liber ; un spectacol care propune — cu rezul­tate inegale ca valoare, e drept — soluţii interesante ale unui mod posibil de a juca astăzi teatrul antic. „Medeea“ preia legenda Mediei, fiica lui Aeetes, re­gele din Colchis, care l-a ajutat pe Iason să pună mina pe Luna de Aur şi a fugit cu el pe mare. Ca şi Eschil şi Sofocle, Euripide prelucrează patrimoniul le­gendar — loc­ comun — pentru a evidenţia sen­suri noi, specifice desi­gur gîndirii vremii sale. „Cel mai tînăr“ dintre ma­rii tragici greci, Euripide, este şi cel mai laic. El por­neşte de la existenţa reală a omului , coboară zeii pe pămînt, identifică destinul cu pasiunile devorante din abisurile sufletului omenesc. In tratarea lui Euripide, „Medeea“ devine tragedia pasiunii unice, adinei, do­minatoare, ineluctabile, tra­gedia iubirii pătimaşe, a spiritului de posesiune şi a orgoliului imens. „Mim­a mea este mai pu­ternică decit hotărîrile me­le“ — sună un celebru vers din finalul tragediei. Desti­nul Medeei este propriul ei „demon“. Destinul lui Iason, al cărui „călcii vulnerabil“ erau copiii, se numeşte Medeea. Cin­ cronica dramatică uele Medeei au, in piesa lui Euripide, valoarea de cazuri­­limită ale demonstraţiei. A­­tenţia tragicului grec nu este concentrată pe „act“ (cum se intîmplă ade­sea în teatrul modern și cum s-a intimplat chiar în prelucrările moderne ale motivului Medeei), ci este fixată asupra preliminarii­lor actului , asupra argu­mentelor pro şi contra ale conflictului tragic interior. Cuvîntul, dialogul, desfăşu­rările retorice joacă un rol însemnat. Scena spectacolului con­­stănţean — imaginată de sculptorul Constantin Lucaci şi de regizorul Gheorghe Jora — este Ma­rea Neagră, pe care vine Iason cu tovarăşii săi ; este cheiul portului Tomis — ţărmul Colchis la care an­corează vasul Argo , este malul înalt şi abrupt, plin de verdeaţă, din preajma portului. Tragedia se des­făşoară pe treptele — ne­sfârşitei — ale cărărilor tă­iate în zig-zag pe acest mal şi pe o platformă sprijinită de cariatide, care se articu­lează împreună cu malul intr-un spaţiu de joc semi­circular. Palatul lui Creon, de unde se aud primele va­iete ale Medeei, este sus, in vîrf. Coloana lingă care Me­deea cere ocrotirea lui Egeu se află lingă mare, la cîţiva metri de primul rind al spectatorilor. Ingeniozitatea alegerii cadrului natural şi a completării lui armonioa­se cu elemente de sceno­grafie — mai mult de ordin sculptural şi arhitectonic — fericit armonizate cu pro­porţiile naturale, constituie o importantă reuşită a spec­tacolului. Cadrul „scenic“ fiind re­­dimensionat, se cereau re­­gîndite toate celelalte ele­mente ale montării. Se ce­reau soluţii care să susţină şi să caracterizeze prezen­ţele umane, să diferenţieze eroii tragici de cor. Ceea ce s-a şi făcut într-o anumită măsură cu succes. Eroii care parcurg drumul tragic al marilor destine au chipul acoperit de măşti sculptate, cu expresii adec­vate sentimentelor pe care le încearcă, semnificaţiilor pe care le reprezintă. Cho­­rentele poartă măşti trafo­­rate, colorate intr-un roşu portocaliu fluorescent, prin care transpar chipurile unor femei obişnuite, străine de forţa cotropitoare a pasiu­nii, dar şi incapabile să se opună cursului tragic al destinelor. Mişcarea este a­­decvată spaţiului neobişnuit al reprezentaţiei. Locurile de joc sunt schimbate cu re­peziciune de pe o platformă pe alta atunci cînd ele nu sunt utilizate, deliberat, si­multan. Vocile dinainte im­primate sunt amplificate prin difuzoare. Se reuşeşte o bună sincronizare între jocul actoricesc desfăşurat spb ochii noştri şi banda so­noră. Interpreţii fac eforturi notabile, cel mai adesea în­cununate cu succes, de a pătrunde şi exprima psiho­logia complicată, subtilă a personajelor. Medeea, în in­terpretarea Marcelei Sassu, este orgolioasă, violentă, a­­bilă ; are o mare putere de fascinaţie, o inteligenţă vie, ascuţită de pasiune. Iason, în interpretarea lui Sandu Simionică, este, asemeni e­­roului lui Euripide, un ego­ist şi un cinic trecut cu suc­ces prin şcoala sofiştilor. Egeu (Dan Herdan) amin­teşte de calmul şi omenia bătrinilor înţelepţi home­rici. Ceea ce credem că nu s-a realizat in spectacolul con­­stănţean este — cum ar spu­ne George Călinescu, care exclama undeva „Eheu, un timp imens de Acheea mă desparte“ — „modul tra­gediei“, esenţa conflictului tragic. Nu s-a ajuns, cu ex­cepţia cîtorva momente ale Marcelei Sassu şi a scurtei apariţii a lui Dan Herdan, la performanţa stabilirii u­­nui ton, a unui mod de ros­tire, a unui stil şi a unei game de gesturi pe deplin acordate sen- • surilor adinei ale gîndirii euripidiene şi cadrului grandios al spectacolului (spaţiului de joc, adoptării măştilor, folosirii play­­back-ului), înregistrăm nu o dată o discrepanţă între gesticulaţia măruntă, pri­pită, lipsită de eleganţă, intonaţia familiară, pe de o parte, şi întimplările, actele neobişnuite, pe de alta. Toate aceste observaţii nu au intenţia de a diminua valoarea meritorie a reali­zării teatrului constănţean. Şi cu atît mai mult pe cea a iniţiativei de a face să ră­sune pentru prima oară la Tomis, peste valurile Pon­tului Euxin, prin strigătele Medeei, gîndurile lui Euri­pide. Ele urmăresc doar ca, îndemnînd teatrele la emu­laţie în valorificarea anti­cilor, să schiţeze citeva as­pecte demne de a fi luate în atenţie in cadrul unor dez­bateri de specialitate. A­­ceasta cu atît mai mult cu cit montarea teatrului din Constanţa ar putea stimula şi alte teatre la iniţiative similare, determinînd i­­naugurarea unei stagiuni estivale de teatru an­tic, sau de teatru în aer li­ber pe malurile Mării Ne­gre. Stagiune care ar putea fi gîndită din timp, cu spri­jinul forurilor culturale centrale şi la care şi-ar pu­tea aduce contribuţia nu numai teatrele din Constan­ţa. O stagiune care s-ar pu­tea dovedi aptă să valorifi­ce frumuseţea ,­cadrului na­tural, să răspundă cu mij­loacele marelui teatru setei de cultură şi de adevăr u­­man a spectatorilor. Natalia STANCU Vocea Medeei pe ţărmul Pontului Euxin Euripide în interpretarea Teatrului de dramă şi comedie din Constanţa cinema • Sunetul muzicii : PATRIA — 9; 12,45; 16,30; 20,15. • Monștrii : REPUBLICA — 8,43; 11,15; 13,45; 16,15; 13,45; 21,15. • Jandarmul se însoară : LUCEA­FĂRUL — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 21, BUCUREȘTI — 9; 11,15; 13,30; 16,30; 18,15, 21, FAVORIT — 10; 13; 15,30; 18, 20,30, GRADINA DOINA - 20,30, GRĂDINA FESTIVAL — 20,15. • Petrecerea : CAPITOL — 9,15; 11,30; 14; 16,15; 18,30; 20,45, MELO­DIA — 9; 11,15; 13,30; 16; 13,30; 20,45, MODERN — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,15. • Ciclul „Succese de altădată* : GRĂDINA CAPITOL — 20, 22. • Căsătorie în stil grec : FESTI­VAL — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 21, SALA PALATULUI — 19,30 (seria de bilete — 3356). • Dreptul de a te naște : VIC­TORIA — 8,30; 11; 13,30; 16; 18,30; 20,45, BUCEGI — 10, 16; 18,30, la gradină — 20,30, FLOREASCA — REA INTRE POPOARE — 15,15; 15,30; 18, 20,30; 17,45; 20. « Pan Wolodyjowski : CENTRAL « My fair lady : BUZEȘTI — 16, — 9,30; 13; 16,30; 20. la grădină — 20,15. ?, Anicika : LUMINA — 9,30—15,30 • Marile vacanțe : DACIA —­n continuare; 18,15; 20,30; 8,45—20,30 în continuare, ARTA — • Salutări din Ada Kaleh ; Geo- 15,30; 18. la grădină — 20,30; metria dură ; Oameni de seamă • Departe în Apus : UNIREA — al agriculturii româneşti (seria 15,30; 18. a 11-a) ; Băiatul şi porumbelul . • Moll Flanders : GRĂDINA U­TIMPURI NOI — 9—21 în conţi- NIREA — 20,30. m­are. • Cei 1 000 de ochi ai doctorului 0 Program de desene animate Mabuse : LIRA — 15,30; 18, la oră­pentru copii : DOINA — 10. dină — 20,15. 0 Bănuiala : DOINA — 11,30; « Sub semnul Iul Monte Cristo : 13,45; 16; 18,15; 20,30. DRUMUL SĂRII — 15,30; 17,45; 0 Marile manevre — 9, 11; 13, 20. GRADINA PROGRESUL Articolul 420 — 15,30; Frumoasele PARC — 20,15; nopţii — 18,30; Mînăstirea din « Aventurile Iul Juan : FEREN­Parma — 20,15 ; CINEMATECA TARI — 15,30; 18, 20,15. (sala Union). « Străinii : GIULEȘTI — 15,30; • Argoman superdiabolicul : FE- 18; 20,30, AURORA — 9; 11,15; ROVIAR - 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 13,30; 16; 18,15, la grădină — 20,30; 20,30, EXCELSIOR — 9; 11,15; 13,30; 0 Subiect pentru o schiță : CO- 16; 18,30; 21, GLORIA — 9; 11,15; TROCENI — 15,30; 17,45; 20. 13,30; 16; 18,15; 20,30, GRADINA « Ferestrele timpului : PACEA EXPOZITIA — 20,30­ — 15,30; 18; 20,15. • Această femeie : GRIVITA — • care nu P°at® f­ acuzat : 10,30; 16; 18,15; 20,30, TOMIS — 9, VOLGA — 16; 18,15; 20,30; 11,15; 13,30; 16; 18,15; la grădină • Freddy și cintecul preriei : — 20,30, FLAMURA — 11; 15,45; VIITORUL — 16; 18; 18,15; 20,30. • Armando ; Calul alb : VIITO­• Afurisitul de bunic : ÎNFRĂȚI­­RUL — 20. • Salariul groazei : MIORIŢA — 11; 14,30; 17,15, 20, VITAN — 16, la grădină — 20,15. • Marele semn albastru : MOŞI­LOR — 15,30. • Aşteaptă pînă se întunecă : MOŞILOR — 18, la grădină — 20,30, CRÎNGAŞI — 15,30; 18; 20,15, RAHOVA — 15,30; 18, la gră­dină — 20,15. • Operaţiunea Lady Chaplin­­ POPULAR - 15,30; 18; 20,15. • Vânătorul de căprioare­­ MUN­CA - 16, 18, 20. Omagiu unui mare muzician, IONEL PERLEA Pătrunzind, o dată cu aportul multilateral al lui Enescu, în dome­niul recunoaşterii uni­versale, şcoala româ­nească a format ar­tişti de seamă, ce s-au distins prin ori­ginalitatea şi profun­zimea actului creator sau interpretativ. A­­semenea însuşiri ale­se, cu care se identi­fică personalităţi ca George Enescu, Geor­ge George­scu sau Dinu Lipatti, s-au relevat publicului nostru ca fiind tot atît de pro­prii dirijorului şi com­pozitorului Ionel Per­lea, unul din expo­nenţii de prestigiu ai mişcării muzicale con­temporane. Format într-o pe­rioadă cînd arta su­netelor îşi căuta cu fervoare un loc demn în societate, Ionel Perlea şi-a legat nu­mele de izbînda fi­larmonicii şi a operei române, de afirmarea tinerei muzici naţio­nale, de ridicarea unor generaţii de artişti ta­lentaţi. Prime audiţii, de lucrări simfonice, spectacole de operă în premieră, concursul generos şi competent pentru afirmarea u­­nor interpreţi români şi a unor oaspeţi de peste hotare, munca stăruitoare pentru ca ansamblurile noastre orchestrale şi de tea­tru muzical să cunoas­că desăvîrşirea au în­scris numele său în istoria înfăptuirilor de frunte ale artei româneşti. Asemenea lui Enescu şi lui Jora, Ionel Perlea reprezin­tă un model de inte­gritate şi exigenţă a­­tunci cînd este vorba de interesele mari ale vieţii artistice, de principiile înalte ale educaţiei muzicale. Ţinuta sa profesio­nală exemplară, ati­tudinea fermă de mi­litant pentru progre­sul vieţii muzicale s-au adeverit ca unul din aspectele conştiin­ţei artistice româneşti din perioada modernă. Ionel Perlea a ur­cat impetuos scena consacrării , mondiale, activînd ca şef de or­chestră în centre ar­tistice de renume, în­­drumînd ucenici ai artei dirijorale. Or­chestra simfonică din Bamberg, Filarmonica din Viena, Orchestra Radiodifuziunii ita­liene, orchestra Co­­lonne din Paris, Or­chestra simfonică din New-York, mai mul­te teatre de operă din Europa și din Ameri­ca, case de discuri, cronicari de presti­giu şi un public exigent — iată ce a cucerit definitiv muzicianul român. A­­cesta este rezultatul puterii neobişnuite cu care Ionel Perlea s-a dăruit adîncirii ope­relor interpretate, vi­braţiei­ artistice pe care o comunica, mij­loacelor pe cit de so­bre, pe atît de desă­­vîrşite de care dispu­nea pentru crearea fuziunii între muzică şi iubitorii ei. Repertoriul dirijat de Perlea, care repre­zintă tot ce s-a creat mai valoros şi mai semnificativ în arta sunetelor, memoria prodigioasă, acumula­rea unei vaste expe­rienţe, a unei tehnici orchestrale fără greş, receptivitatea fină pentru stilurile şi con­cepţiile fundamentale ale istoriei muzicii au făcut din programele sale momente de a­­dîncă şi durabilă sa­tisfacţie spirituală. Cit despre gîndirea sa estetică, ea este in­corporată fiinţei mu­zicale însăşi, cu care dirijorul s-a confun­dat intr-o dăruire to­tală, concentrată în interior, eficientă, sim­plă şi precisă ca ade­vărurile mari, drama­tice sau luminoase ale vieţii. Periea a ştiut să facă din mu­zica epocilor trecute o prezenţă contempo­rană şi din creaţii ale timpului nostru valori nepieritoare. El a ră­mas un exemplu ne­întrecut pentru felul cum a ştiut să declan­şeze şi să strunească energiile potenţiale ale orchestrei, să răsco­lească în sufletul mii­lor de auditori sensi­bilităţi neştiute. Cre­­zînd în Mozart ca în bucuria deplină a ar­tei, muzicianul tălmă­cea tot atît de adine pe romantici ca şi de creatorii secolului XX. Cerebru în lume ca dirijor, Perlea este legat, în orizontul structural al preocu­părilor sale, cu toată priceperea şi simţirea lui, de activitatea creatoare. Lucrări in­trate de mult şi pre­zente şi azi în viaţa noastră muzicală, cum sunt Cvartetul pentru coarde, distins cu pre­miul naţional de com­poziţie „George E­­nescu“, Variaţiuni simfonice pe o temă proprie — partitură tipărită de curînd la Editura muzicală a U­­niunii Compozitorilor. — alte realizări ca Simfonia in do major, lieduri, un Cvintet, un recent Concert pen­tru vioară şi orches­tră întregesc imagi­nea unui muzician complet, cu un bogat fond expresiv şi o măiestrie de prim or­din a compoziţiei. Nu ne mai rămîne, pentru a încheia a­­ceastă scurtă evocare a exemplarului muzi­cian, despre al cărui sfirşit am aflat cu du­rere, decit să facem loc testamentarelor sale gînduri rostite cu prilejul ciclului de concerte memorabile dirijate anul trecut la Bucureşti. „Deşi am sosit de puţi­nă vreme, pot afir­ma că înfăptuirile, atîtea cite le-am vă­zut, sunt impresionan­te. Regăsesc o ţară în plin avînt, prosperă, înfloritoare. Am diri­jat foarte recent mu­zică de George Enes­cu, partiturile fiind tipărite. In prezent, alături de compozitori români valoroşi, care sînt de vîrsta mea sau mai tineri decit mine, se ridică ne­contenit, generaţii după generaţii de compozitori foarte în­zestraţi, foarte stu­dioşi. Din fericire, azi ei au posibilităţi să-şi audă lucrările, să şi le tipărească prin grija Uniunii compozitori­lor. Personal voi fi totdeauna dornic să le cunosc şi să le fac cunoscute în măsura posibilităţilor mele“. Deşi a trăit în ulti­ma parte a vieţii sale departe de ţară, muzi­cianul a rămas întot­deauna ataşat poporu­lui­ ţării în care s-a născut. înfăptuirile artistice, crezul umanist al lui Ionel Perlea vor ră­mîne un exemplu, o valoare nepieritoare în istoria muzicii ro­mâneşti şi universale. Vasile TOMESCU t­eatre • Teatrul de operetă (la Teatrul de vară „Herăstrău“) : My fair lady — 20. • Teatrul satiric-muzical „C. Tă­nase" (grădina Boema) : Sonatul Lunii — 20. • Teatrul Giulești (la Arenele Romane) : Omul care a văzut moartea — 20. SCl NT El A —­sîmboltd 1 august 1970 Cum pregătim generaţia anului 2000? Prima şi cea, mai importantă preo­cupare a educaţiei contemporane este viitorul. Viitorul înţeles în perspec­tiva pregătirii copiilor şi tinerilor de azi pentru condiţiile de muncă şi via­ţă din anii deplinei lor maturităţi. Răspunsurile primite la întrebarea „Cum pregătim generaţia anului 2­000 ?“, adresată de redacţia „Scin­­teii" unor specialişti participanţi la conferinţa internaţională „Educaţia copilului în faţa progresului ştiinţei şi tehnicii contemporane“, desfăşurată recent la Bucureşti, sub auspiciile Anului internaţional al educaţiei, reflectă diversele preocupări pe plan mondial pentru formarea omului — de 10—15 ani în 1970, de 40—45 de ani la începutul noului mileniu — capabil să se adapteze la condiţiile de viaţă pe care încearcă să le for­muleze cu asiduitate viitorologii. — Perspectiva vastă şi, în acelaşi timp, foarte concretă deschisă de re­zultatele uriaşului progres ştiinţific şi tehnic contemporan determină ca e­­ducarea tinerei generaţii să fie privi­tă din ce în ce mai mult ca un proces continuu — ne-a spus M. TETERIN, subdirector general pentru educaţie la UNESCO. De aceea, UNESCO a trecut de mai multă vreme la ^^maammsaszami, acţiuni de am­ploare, conside­­rind că, indife­rent de metode, obiectivul trebuie să fie acelaşi : educarea tinerei­ generaţii în spi­ritul înţelegerii ştiinţei şi tehnicii ca părţi compo­nente ale culturii ce poate fi insu­­şită atît în şcoală, cit şi în multe in­stituţii extraşcolare (cluburi şi socie­tăţi ştiinţifice, olimpiade, filme ştiin­ţifice şi tehnice, muzee, conferinţe ş.a.). — Ce alte acţiuni sunt prevăzute pentru viitor ? — UNESCO a planificat desfăşu­rarea unui seminar internaţional consacrat dezbaterii celor mai bune mijloace şi căi de popularizare a ştiinţei şi tehnicii. Diferite­­ alte­­ conferinţe zonale vor fi organi­zate in Africa şi Asia. Se prevede, de asemenea, o intensă activitate în­dreptată spre coordonarea organiza­ţiilor naţionale existente în efortu­rile lor de popularizare a educaţiei ştiinţifice şi tehnice. Participarea la recenta conferinţă din Bucureşti mi-a oferit prilejul de a cunoaşte cit de importantă şi interesantă este activi­tatea desfăşurată în România în do­meniul instruirii ştiinţifice şi tehnice a tinerei generaţii. Condiţiile exce­lente de organizare au oferit tuturor participanţilor posibilitatea stabilirii de contacte directe, de a efectua un larg schimb de opinii“. întreaga problematică a pregătirii generaţiei anului 2000 este reductibi­lă la ideea de personalitate în accep­ţiunea acesteia de cea mai înaltă for­mă de existenţă umană. Ce impera­tive se cuvin să prezideze astăzi for­marea personalităţii ? — Eu cred în umanism, in­capaci­tatea omului de a se manifesta ple­nar, liber, creator — ne precizează de la început FRANCIS WATTIER, se­cretar general al Comitetului inter­naţional pentru iniţierea in ştiinţă şi dezvoltarea activităţilor ştiinţifice ex­­traşcolare. Iar tehnica şi ştiinţa con­temporană, ca expresii ale gîndirii şi activităţii omului, cred că vor putea fi cel mai bine înţelese şi integrate paşnic structurii umane atunci cînd copiilor le cultivăm judecata perso­nală, atitudinea activă, creatoare. Să le creăm deci copiilor o largă parti­cipare şi acces la tot ceea ce le dez­voltă imaginaţia, spiritul de creati­vitate tehnică şi artistică. — Din acest punct de vedere ce v-a impresionat mai mult la noi . — Expoziţia Minitehnicus. Este o revelaţie. Revelaţia viitorului con­cret, palpabil. Mi-a inspirat multe idei pentru o carte. Dumneavoastră aţi realizat multe lucruri frumoase în domeniul educaţiei, dar şi mai im­portant mi se pare a fi faptul că în activitatea cotidiană a copiilor aţi gă­sit echilibrul necesar între latura rea­lizării fizico-concrete şi cea a imagi­naţiei creatoare. Acesta este un lucru fundamental dacă ne gindim că omul viitorului nu trebuie să fie sclavul tehnicii, el este chemat s-o domine cu autoritatea complexei şi bogatei sale personalităţi. Cum este şi firesc, cele mai impor­tante căi de pregătire a generaţiilor viitoare trebuie să aibă drept obiec­tiv primordial integrarea profesiona­lă şi socială a tineretului prin însu­şirea unei calificări in concordanţă cu exigenţele progresului social, cu dezvoltarea vertiginoasă a ştiinţei şi tehnicii. O asemenea problemă, foar­te mult dezbătută pe plan mondial, a fost r­ăscitată de interlocutorii noştri idealului însuşi al educaţiei — parti­ciparea plenară a omului la viaţa so­cietăţii prin dezvoltarea tuturor apti­tudinilor lui individuale. VANDA KLICM­ENE, secretar al Comitetului Central al Comsomolului din Lituania, declara : „Cred că dezvoltarea multi­laterală a tinerei generaţii poate fi înfăptuită mai uşor atunci cînd aces­teia îi cultivăm convingerea că peste un număr de ani va deveni adultă şi va purta răspunderea pentru viito­rul întregii omeniri. Sentimentul de­plinei responsabilităţi va trebui să fie deci cea dintii componentă a omului viitor. Evident, un asemenea a­­tribut se cere strîns legat de făurirea unor înalte idealuri morale, pentru că însuşirea unei înalte calificări trebuie să se gre­feze pe formarea conştiinţei socia­liste, pe educaţia în spiritul idealu­­rilor marxism-le- u­m­ninismului. Cum putem forma a­­semenea oameni ? Cred că indi-­­ferent de caracterul metodelor noas­tre, dacă se adresează sau nu vîrstei preşcolare, dacă intervine mai mult sau mai puţin educaţia specializată, trebuie să avem permanent în vedere tinărul ca individualitate concretă, distinctă, cu particularităţile lui spe­cifice. În U.R.S.S., orientarea profe­sională a tinerilor tocmai un aseme­nea sens activ îl urmăreşte : tinărul să înţeleagă rostul şi semnificaţiile integrării, să se angajeze conştient şi să-şi asume deplina responsabilitate faţă de colectiv“. Dr. ARSENIO CARMONA, director în Ministerul Educaţiei Naţionale din Cuba, şi-a axat consideraţiile pe ideea necesităţii ca şcoala însăşi să-şi re­evalueze substanţial obiectivele şi, mai ales, mijloacele de realizare a acestora. — Nu,cred că ,mai putem evalua şcoala viitorului după imaginea pe care o avem acum despre şcoală, ca instituţie cu aplecări enciclopediste care-şi propune uneori programatic dezvoltarea îndeosebi a sferei inte­lectuale a omului. Generaţia anului 2000, tocmai datorită nivelului im­presionant de dezvoltare ştiinţifică şi tehnică a societăţii viitoare, se cere alcătuită din oameni cu un program de viaţă relativ egal, repartizat tutu­ror sferelor. Altfel riscăm ca omul să nu mai realizeze echilibrul nece­sar cu mediul înconjurător şi să ajungă o anexă a propriilor sale des­coperiri. — Cum concepeţi acest raport în ordine strict educativă ? Tre­buie oare copilul de azi şi de mii­­ne să opteze dramatic între cu­noaştere şi sănătate . — Nu e vorba de asta atita vreme cit procesul de învăţămint îşi propu­ne să-i ofere copilului nu un volum inform de cunoştinţe, cu­ o structură, o direcţie a acestora, în funcţie de care să se poată orienta. Avem ne­voie deci de o didactică a dezvoltării psihice mai mult decit de o didactică a cunoştinţelor, ca în prezent. In Cuba am înfiinţat un laborator de cercetare axat pe această necesitate. Metodele folosite aici urmăresc ca prin mijlocirea jocului să dezvolte operaţiile gîndirii — analiza, sinteza, comparaţia etc. Pe de altă parte, însuşi imperativul formării unei personalităţi armoniol închegate, echilibrate, receptive la întregul arsenal de valori, pune acut problema transformării condiţiei noi­lor generaţii în subiect, coparticipant activ în procesul de educaţie. Fluxul de informaţii şi date mereu mai in­tens, nivelul crescut de solicitări încă din primii ani ai existenţei provoacă maturizarea şi conştientizarea mai rapidă a tinerei generaţii. „In aceste condiţii mi se pare firesc ca şcoala să cultive valorile morale ale ştiinţei şi tehnicii — este de părere SFAR MOHAMED EL HABIB, şeful servi­ciului pentru copii din Tunisia. Ina­­inte chiar de a-şi însuşi cunoştinţe legate de un anume domeniu de acti­vitate profesională, tinărul trebuie să înveţe a fi un bun cetăţean, să ştie a­­se depăşi pe sine însuşi, să înveţe cum să înveţe, să deprindă rigorile unui comportament în acord total cu drepturile şi îndatoririle pe care ci­vilizaţia tehnico-ştiinţifică le presu­pune.“ In calitatea domniei sale de redac­­tor-şef al publicaţiei pioniereşti Swiat Mlodych, l-am solicitat pe JERZY MAJKA, membru al Consiliului Cen­tral al Uniunii pionierilor polonezi, să ne vorbească despre rolul presei în educarea generaţiei anului 2000. Cu multă amabilitate, interlocutorul ne-a declarat: „Desigur, sunt multe de spus cu privire la aportul publi­caţiilor noastre în difuzarea infor­maţiilor ştiinţifice şi tehnice, în popularizarea procedeelor instructiv­­educative superioare, în sprijinirea copiilor de a opera singuri selectarea modelelor de viaţă şi a decide în ur­marea lor. Cred însă că toate aceste obiective se cer urmărite în totalita­tea lor, in­capacitatea lor de a crista­liza in rindurile copiilor conştiinţa că ei reprezintă o generaţie, generaţia anului 2000, dacă vreţi, şi că aparte­nenţa la acelaşi viitor îi uneşte in­tr-un puternic ideal internaţionalist. Nu mai departe decit în penultimul număr al revistei, noi am publicat o bogată corespondenţă despre faptele de eroism ale pionierilor din Sighi­şoara în timpul şi după inundaţii. Prietenia oamenilor care gîndesc şi acţionează uniţi se cere a fi cel din­ţii atribut al generaţiei care va trăi în secolul viitor.“ Anchetă realizată de Mihai IORDăNESCU ANCHETA INTERNAŢIONALĂ A „SCÅNTEII“

Next