Scînteia, august 1970 (Anul 39, nr. 8503-8532)
1970-08-01 / nr. 8503
PAGINA 4 EDUCAJIA ŞTIINŢIFICA componentă intrinsecă a procesului de formare a conştiinţei socialiste 7 7 Procesul intens de dezvoltare multilaterală a societăţii socialiste, cerinţele afirmării largi, nestingherite, a personalităţii omului impun, ca o latură importantă a dezvoltării conştiinţei socialiste, îmbunătăţirea continuă a activităţii de educare a maselor in spiritul concepţiei ştiinţifice, materialiste despre lume. Omul societăţii socialiste trebuie să fie un om luminat, avînd o concepţie ştiinţifică despre natură şi societate, un nivel ridicat de cultură. Aceasta presupune implicit eliberarea de sub influenţa oricăror prejudecăţi mistice, incompatibile cu concepţia ştiinţifică despre lume, înlăturarea balastului pe care-l reprezintă orice rămăşiţe ale obscurantismului. Am urmărit, în citeva judeţe — Alba, Bihor, Cluj, Sălaj — cum îşi îndeplinesc această importantă sarcină organele şi organizaţiile de partid, aşezămintele de cultură. Ceea ce se remarcă în primul rînd este faptul că educarea ştiinţifică a maselor, combaterea misticismului se realizează îndeobşte prin îmbinarea unor mijloace şi forme multiple, variate, in multe locuri fiind vizibilă preocuparea de a găsi acele modalităţi în măsură să acţioneze viu, direct, convingător asupra conştiinţelor. Este, de asemenea, pozitiv că in multe locuri educaţia ştiinţifică se realizează in mod diferenţiat, ţinînd seama de categoriile sociale cărora li se adresează, de nivelul de cultură, de diferitele particularităţi de mentalitate ale oamenilor. Comitetul judeţean de partid Sălaj, comitetele orăşeneşti Beiuş, Salonta şi Marghita (judeţul Bihor), Cimpeni, (judeţul Alba) au organizat studii asupra gradului de pătrundere a cunoştinţelor ştiinţifice în rîndul locuitorilor, asupra ariei de răspindire a sectelor religioase, asupra cauzelor persistenţei unor manifestări de obscurantism. ..Un asemenea studiu a arăta tov. Vasile Cornea, secretar al Comitetului judeţean Sălaj al P.C.R. , ne-a ajutat să adaptăm munca noastră educativă la particularităţile şi cerinţele locale, la necesităţile spirituale ale oamenilor, să-i asigurăm un conţinut adecvat“. Un bun mijloc de cultivare a concepţiei ştiinţifice, materialiste despre lume s-au dovedit învăţămintul de partid, cercurile destinate studiului concepţiei ştiinţifice a partidului despre lume. In anul de învăţămint încheiat, asemenea cercuri au funcţionat în toate judeţele amintite, un număr mai mare ca in trecut. Totuşi, ponderea lot in totalul formelor de învăţămint a fost încă mică în raport cu interesul manifestat de cursanţi faţă de asemenea probleme. Este însă demn de semnalat că problematica educaţiei ştiinţifice a fost prezentă şi în multe dintre programele celorlalte forme ale studiului ideologic, prin teme ca : atitudinea partidului comunist faţă de religie, socialismul şi libertatea de conştiinţă, raportul dintre ştiinţă şi religie. Asemenea subiecte şi-au găsit în destule locuri o tratare corespunzătoare. De pildă, într-unul din cercurile de studiu din Alba Iulia, dezbaterea asupra opoziţiei dintre ştiinţă şi misticism a prilejuit nu numai o convingătoare demonstraţie a caracterului ştiinţific al ateismului marxist, dar şi o argumentată combatere a concepţiilor mistice, a tendinţelor acestora de a le prezenta în forme noi, modernizate, de a acredita teza falsă a „împăcării“ religiei cu ştiinţa. Este Îmbucurător că in cele mai multe locuri conducerea dezbaterilor pe asemenea teme a fost încredinţată unor lectori şi propagandişti cu experienţă. Pregătirea lor a format din judeţele Alba, Bihor — obiectul unor instruiri speciale la cabinetele de partid. Grija pentru reuşita şi eficienţa muncii de educare ştiinţifică, de combatere a misticismului a inspirat recent la Zalău o acţiune interesantă. E vorba de simpozionul „Educaţia ştiinţifică şi metodologia acesteia“, la care au participat lectori, propagandişti şi activişti ai comitetului judeţean de partid, directori ai căminelor culturale, responsabili ai brigăzilor ştiinţifice, reprezentanţi ai organizaţiilor de masă şi obşteşti, ai altor instituţii de cultură. În program au fost cuprinse expuneri menite să îmbogăţească cunoştinţele despre revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană, despre noile descoperiri din diverse ramuri ale ştiinţei — fizică, chimie, biologie etc. — care au constituit noi şi noi confirmări ale adevărului filozofiei marxiste, ale concepţiei materialismului dialectic. Esenţa simpozionului au constituit-o însă problemele de metodologie, dezbaterile asupra căilor de folosire cu eficienţă sporită a mijloacelor moderne de comunicaţie culturală, asupra rolului şcolii şi celorlalte aşezăminte de cultură în acţiunea de răspindire a cunoştinţelor ştiinţifice. Principala concluzie metodologică a fost aceea că educaţia ştiinţifică, combaterea misticismului, tocmai pentru că întîmpină uneori mentalităţi adine înrădăcinate, nu trebuie să se desfăşoare simplist, rudimentar, ci cu mult tact şi răbdare, cu discernămint, chiar cu o anumită sensibilitate, pe bază de explicare şi lămurire, numai astfel puţind să aibă ecou în conştiinţe, putere reală de convingere. Este o activitate ce trebuie desfăşurată permanent, sistematic, înlâturîndu-se orice tendinţă de campanie. Notăm dintre celelalte concluzii care s-au desprins : cerinţa de a însoţi difuzarea cunoştinţelor ştiinţifice cu privire la fenomenele din natură şi societate de o prezentare subliniată a concluziilor materialiste ce rezultă din ele, necesitatea de a detaşa, evidenţia şi „valorifica“ fondul laic al sărbătorilor şi obiceiurilor populare, de a utiliza în mai mare măsură acele forme de propagandă care presupun o antrenare colectivă şi activă a cetăţenilor. Alături de studiul ideologic, o contribuţie însemnată la educarea ştiinţifică a maselor o aduc casele de cultură, cluburile şi căminele culturale, bibliotecile, muzeele, cinematografele. In cadrul multora dintre ele se desfăşoară o activitate rodnică, bogată, de difuzare a cunoştinţelor ştiinţifice, folosindu-se o gamă largă de forme şi mijloace — expuneri, conferinţe, simpozioane, mese rotunde, montaje audiovizuale, seri de întrebări şi răspunsuri, jurnale vorbite. E demn de remarcat că un număr tot mai mare de asemenea acţiuni sunt însoţite de demonstraţii ştiinţifice şi experienţe ce reproduc la scară de laborator fenomene din natură — ceea ce sporeşte audienţa lor in public. In comune ca : Noşlac, judeţul Alba, Mirşid, Popeni, Jac, judeţul Sălaj, Corpadea, judeţul Cluj, căminele culturale devin neîncăpătoare cînd au loc astfel de activităţi. O contribuţie importantă la reuşita lor au brigăzile ştiinţifice, formate din intelectuali de diferite specialităţi — profesori, medici, ingineri, jurişti etc. — care se deplasează din comună în comună. Numai în Zalău activează 20 asemenea brigăzi. O iniţiativă meritorie a avut Comitetul judeţean de partid Sălaj, care a organizat, în colaborare cuîntreprinderea cinematografică locală, prezentarea în toate satele judeţului a unui ciclu de filme cu caracter ştiinţific, documentar, ca de exemplu „Noi şi soarele“, „Mişcările scoarţei Pămîntului“ etc. însoţite de explicaţiile unor specialişti. In multe locuri, activităţilor de la căminele culturale li se adaugă o fecundă muncă politică ce foloseşte activ cartea. Prezentarea lucrărilor de popularizare a cunoştinţelor ştiinţifice prin panouri, expoziţii şi recenzii, prin discuţii cu cititorii a devenit o practică curentă la biblioteci ca cele din Moldoveneşti şi Chiueşti, judeţul Cluj, Ileanda şi Bocşa, judeţul Sălaj etc. Am întilnit in unele localităţi iniţiative interesante menite să adauge capi valenţe muncii bibliotecarilor. Astfel, în comuna Ohaba, judeţul Alba, s-au reunit bibliotecari din zonele învecinate, intr-un schimb de experienţă cu tema : „Rolul bibliotecii în răspindirea cunoştinţelor ştiinţifice“. Ideea principală în jurul căreia s-au purtat discuţiile a fost aceea că bibliotecile nu trebuie doar să aştepte cititori, ci să-i atragă şi să le stimuleze interesul pentru cartea de popularizare a ştiinţei, să-şi facă efectiv simţită prezenţa în viaţa spirituală a satului. La capătul acestor rînduri nu putem să nu semnalăm însă şi faptul că dominanţa unor activităţi organizate în aşezămintele culturale o constituie încă improvizaţia, sărăcia de conţinut, simplismul. Se mai ţin încă destule expuneri şi conferinţe plate, aride, monotone, lipsite de forţă de convingere, care mai degrabă deservesc munca de educaţie ştiinţifică decit o ajută. La Poiana Vadului şi Daia, judeţul Alba, Lozna şi Camăr, judeţul Sălaj, Vultureni, judeţul Cluj, acţiunile de masă pentru răspîndirea cunoştinţelor ştiinţifice au loc foarte rar şi la întîmplare. In foarte multe locuri se aşteaptă programarea unor asemenea acţiuni numai de la centrul de judeţ, forţele intelectuale ale satului nu sunt folosite pentru explicarea operativă a unor fenomene naturale sau pentru combaterea unor superstiţii şi manifestări mistice. Sunt comitete comunale de partid, de pildă cele din Panticeu, judeţul Cluj, Vîrşolţ şi Coşei, judeţul Sălaj, Valea Crişului şi Sânmartin, judeţul Bihor, care fac prea puţin pentru îndrumarea şi controlul activităţilor culturale din satele respective. Se impune de asemenea observaţia că este încă insuficientă munca depusă de organizaţiile de tineret pentru educarea ştiinţifică a generaţiei tinere, că unele probleme de acest gen sunt abordate cu o anumită reţinere in adunările generale ale organizaţiilor U.T.C. Mai trebuie adăugat că deşi în cadrul grupurilor de lectori de pe lingă comitetele judeţene de partid s-au creat, în urmă cu câteva luni, colective specializate in probleme de educaţie ştiinţifică, nu peste tot acestea îşi fac simţită existenţa. Avînd în vedere uriaşa însemnătate pe care o au pentru formarea conştiinţei socialiste educaţia ştiinţifică a maselor, combaterea misticismului se impune ca organele şi organizaţiile de partid, aşezămintele de cultură, organizaţiile de masă şi obşteşti să-şi intensifice munca în acest domeniu, să o conceapă ca o activitate permanentă, sistematică mereu mai rodnică, prin folosirea mijloacelor celor mai vii, mai convingătoare. Silviu ACHIM Nu spunem nici o noutate : îndeosebi în ultima vreme s-au făcut auzite numeroase voci ,— unele chiar prin intermediul ziarului nostru — care au observat absenţa pieselor antice din repertoriul teatrelor. Includerea formală, pur ilustrativă a tragicilor greci pe afişele de spectacole ale unor teatre — cineva ! — nu a fost în măsură să afecteze în vreun fel exactitatea unei atari observaţii. Ca, de altfel,Şi puţinele spectacole experimentale, a căror originalitate strict formală era, contrar intenţiilor, mai mult de natură să estompeze sensurile textului clasic decit să le pună în evidenţă. Este, aşadar, o realitate : teatrul antic cunoaşte o absenţă îndelungată de pe scenele noastre. Argumentul prim — acela al respectului faţă de istoria dramaturgiei europene, ai cărei primi reprezentanţi sunt grecii antici — nu este, desigur, singurul important. Dramaturgia antică nu a fost niciodată şi nu este nici azi un fond cultural pasiv. Preţuirea ei nu poate fi doar consecinţa unei atitudini pioase faţă de tradiţie, ci rezultatul unor concluzii privind valoarea care se menţin mereu aceleaşi, chiar dacă criteriile in virtutea cărora sunt emise ,variază. Dialog şi meditaţie, prima tribună de înaltă şcoală civică a societăţii din care s-a născut, teatrul antic şi-a păstrat, pină astăzi o puternică funcţie educativă. Există o mulţime de explicaţii pentru care abordarea teatrului antic a interesat şi va continua să intereseze cu şi mai mare intensitate : marea sa valoare umanistă ; caracterul fundamental al întrebărilor pe care el şi le pune cu privire la existenţa umană, la raportul omului cu universul ; înaltele sale rigori ; caracterul de operă deschisă unor lecturi ce adîncesc mereu esenţialul ; complexitatea realizării echilibrului optim intre planul reflectării realiste şi planul semnificaţiilor ; absenţa unui stil de joc canonizat. Sunt tot atitea motive pentru care apropierea de dramaturgia antică trebuie făcută cu solemnitate, cu gravitate, cu rigori de ceremonial. Şi iată, spectacolul „Medeea“ de Euripide, in montarea Teatrului de dramă şi comedie din Constanţa, marchează de la distanţă cea mai valoroasă iniţiativă a acestei stagiuni estivale, una din rarele încercări de valorificare a unei tragedii antice ; prima montare de largă desfăşurare intr-un cadru natural vast si variat, gîndită „ab-initio“. Un spectacol care ne reaminteşte că teatrul s-a născut in aer liber ; un spectacol care propune — cu rezultate inegale ca valoare, e drept — soluţii interesante ale unui mod posibil de a juca astăzi teatrul antic. „Medeea“ preia legenda Mediei, fiica lui Aeetes, regele din Colchis, care l-a ajutat pe Iason să pună mina pe Luna de Aur şi a fugit cu el pe mare. Ca şi Eschil şi Sofocle, Euripide prelucrează patrimoniul legendar — loc comun — pentru a evidenţia sensuri noi, specifice desigur gîndirii vremii sale. „Cel mai tînăr“ dintre marii tragici greci, Euripide, este şi cel mai laic. El porneşte de la existenţa reală a omului , coboară zeii pe pămînt, identifică destinul cu pasiunile devorante din abisurile sufletului omenesc. In tratarea lui Euripide, „Medeea“ devine tragedia pasiunii unice, adinei, dominatoare, ineluctabile, tragedia iubirii pătimaşe, a spiritului de posesiune şi a orgoliului imens. „Mima mea este mai puternică decit hotărîrile mele“ — sună un celebru vers din finalul tragediei. Destinul Medeei este propriul ei „demon“. Destinul lui Iason, al cărui „călcii vulnerabil“ erau copiii, se numeşte Medeea. Cin cronica dramatică uele Medeei au, in piesa lui Euripide, valoarea de cazurilimită ale demonstraţiei. Atenţia tragicului grec nu este concentrată pe „act“ (cum se intîmplă adesea în teatrul modern și cum s-a intimplat chiar în prelucrările moderne ale motivului Medeei), ci este fixată asupra preliminariilor actului , asupra argumentelor pro şi contra ale conflictului tragic interior. Cuvîntul, dialogul, desfăşurările retorice joacă un rol însemnat. Scena spectacolului constănţean — imaginată de sculptorul Constantin Lucaci şi de regizorul Gheorghe Jora — este Marea Neagră, pe care vine Iason cu tovarăşii săi ; este cheiul portului Tomis — ţărmul Colchis la care ancorează vasul Argo , este malul înalt şi abrupt, plin de verdeaţă, din preajma portului. Tragedia se desfăşoară pe treptele — nesfârşitei — ale cărărilor tăiate în zig-zag pe acest mal şi pe o platformă sprijinită de cariatide, care se articulează împreună cu malul intr-un spaţiu de joc semicircular. Palatul lui Creon, de unde se aud primele vaiete ale Medeei, este sus, in vîrf. Coloana lingă care Medeea cere ocrotirea lui Egeu se află lingă mare, la cîţiva metri de primul rind al spectatorilor. Ingeniozitatea alegerii cadrului natural şi a completării lui armonioase cu elemente de scenografie — mai mult de ordin sculptural şi arhitectonic — fericit armonizate cu proporţiile naturale, constituie o importantă reuşită a spectacolului. Cadrul „scenic“ fiind redimensionat, se cereau regîndite toate celelalte elemente ale montării. Se cereau soluţii care să susţină şi să caracterizeze prezenţele umane, să diferenţieze eroii tragici de cor. Ceea ce s-a şi făcut într-o anumită măsură cu succes. Eroii care parcurg drumul tragic al marilor destine au chipul acoperit de măşti sculptate, cu expresii adecvate sentimentelor pe care le încearcă, semnificaţiilor pe care le reprezintă. Chorentele poartă măşti traforate, colorate intr-un roşu portocaliu fluorescent, prin care transpar chipurile unor femei obişnuite, străine de forţa cotropitoare a pasiunii, dar şi incapabile să se opună cursului tragic al destinelor. Mişcarea este adecvată spaţiului neobişnuit al reprezentaţiei. Locurile de joc sunt schimbate cu repeziciune de pe o platformă pe alta atunci cînd ele nu sunt utilizate, deliberat, simultan. Vocile dinainte imprimate sunt amplificate prin difuzoare. Se reuşeşte o bună sincronizare între jocul actoricesc desfăşurat spb ochii noştri şi banda sonoră. Interpreţii fac eforturi notabile, cel mai adesea încununate cu succes, de a pătrunde şi exprima psihologia complicată, subtilă a personajelor. Medeea, în interpretarea Marcelei Sassu, este orgolioasă, violentă, abilă ; are o mare putere de fascinaţie, o inteligenţă vie, ascuţită de pasiune. Iason, în interpretarea lui Sandu Simionică, este, asemeni eroului lui Euripide, un egoist şi un cinic trecut cu succes prin şcoala sofiştilor. Egeu (Dan Herdan) aminteşte de calmul şi omenia bătrinilor înţelepţi homerici. Ceea ce credem că nu s-a realizat in spectacolul constănţean este — cum ar spune George Călinescu, care exclama undeva „Eheu, un timp imens de Acheea mă desparte“ — „modul tragediei“, esenţa conflictului tragic. Nu s-a ajuns, cu excepţia cîtorva momente ale Marcelei Sassu şi a scurtei apariţii a lui Dan Herdan, la performanţa stabilirii unui ton, a unui mod de rostire, a unui stil şi a unei game de gesturi pe deplin acordate sen- • surilor adinei ale gîndirii euripidiene şi cadrului grandios al spectacolului (spaţiului de joc, adoptării măştilor, folosirii playback-ului), înregistrăm nu o dată o discrepanţă între gesticulaţia măruntă, pripită, lipsită de eleganţă, intonaţia familiară, pe de o parte, şi întimplările, actele neobişnuite, pe de alta. Toate aceste observaţii nu au intenţia de a diminua valoarea meritorie a realizării teatrului constănţean. Şi cu atît mai mult pe cea a iniţiativei de a face să răsune pentru prima oară la Tomis, peste valurile Pontului Euxin, prin strigătele Medeei, gîndurile lui Euripide. Ele urmăresc doar ca, îndemnînd teatrele la emulaţie în valorificarea anticilor, să schiţeze citeva aspecte demne de a fi luate în atenţie in cadrul unor dezbateri de specialitate. Aceasta cu atît mai mult cu cit montarea teatrului din Constanţa ar putea stimula şi alte teatre la iniţiative similare, determinînd inaugurarea unei stagiuni estivale de teatru antic, sau de teatru în aer liber pe malurile Mării Negre. Stagiune care ar putea fi gîndită din timp, cu sprijinul forurilor culturale centrale şi la care şi-ar putea aduce contribuţia nu numai teatrele din Constanţa. O stagiune care s-ar putea dovedi aptă să valorifice frumuseţea ,cadrului natural, să răspundă cu mijloacele marelui teatru setei de cultură şi de adevăr uman a spectatorilor. Natalia STANCU Vocea Medeei pe ţărmul Pontului Euxin Euripide în interpretarea Teatrului de dramă şi comedie din Constanţa cinema • Sunetul muzicii : PATRIA — 9; 12,45; 16,30; 20,15. • Monștrii : REPUBLICA — 8,43; 11,15; 13,45; 16,15; 13,45; 21,15. • Jandarmul se însoară : LUCEAFĂRUL — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 21, BUCUREȘTI — 9; 11,15; 13,30; 16,30; 18,15, 21, FAVORIT — 10; 13; 15,30; 18, 20,30, GRADINA DOINA - 20,30, GRĂDINA FESTIVAL — 20,15. • Petrecerea : CAPITOL — 9,15; 11,30; 14; 16,15; 18,30; 20,45, MELODIA — 9; 11,15; 13,30; 16; 13,30; 20,45, MODERN — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,15. • Ciclul „Succese de altădată* : GRĂDINA CAPITOL — 20, 22. • Căsătorie în stil grec : FESTIVAL — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 21, SALA PALATULUI — 19,30 (seria de bilete — 3356). • Dreptul de a te naște : VICTORIA — 8,30; 11; 13,30; 16; 18,30; 20,45, BUCEGI — 10, 16; 18,30, la gradină — 20,30, FLOREASCA — REA INTRE POPOARE — 15,15; 15,30; 18, 20,30; 17,45; 20. « Pan Wolodyjowski : CENTRAL « My fair lady : BUZEȘTI — 16, — 9,30; 13; 16,30; 20. la grădină — 20,15. ?, Anicika : LUMINA — 9,30—15,30 • Marile vacanțe : DACIA —n continuare; 18,15; 20,30; 8,45—20,30 în continuare, ARTA — • Salutări din Ada Kaleh ; Geo- 15,30; 18. la grădină — 20,30; metria dură ; Oameni de seamă • Departe în Apus : UNIREA — al agriculturii româneşti (seria 15,30; 18. a 11-a) ; Băiatul şi porumbelul . • Moll Flanders : GRĂDINA UTIMPURI NOI — 9—21 în conţi- NIREA — 20,30. mare. • Cei 1 000 de ochi ai doctorului 0 Program de desene animate Mabuse : LIRA — 15,30; 18, la orăpentru copii : DOINA — 10. dină — 20,15. 0 Bănuiala : DOINA — 11,30; « Sub semnul Iul Monte Cristo : 13,45; 16; 18,15; 20,30. DRUMUL SĂRII — 15,30; 17,45; 0 Marile manevre — 9, 11; 13, 20. GRADINA PROGRESUL Articolul 420 — 15,30; Frumoasele PARC — 20,15; nopţii — 18,30; Mînăstirea din « Aventurile Iul Juan : FERENParma — 20,15 ; CINEMATECA TARI — 15,30; 18, 20,15. (sala Union). « Străinii : GIULEȘTI — 15,30; • Argoman superdiabolicul : FE- 18; 20,30, AURORA — 9; 11,15; ROVIAR - 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 13,30; 16; 18,15, la grădină — 20,30; 20,30, EXCELSIOR — 9; 11,15; 13,30; 0 Subiect pentru o schiță : CO- 16; 18,30; 21, GLORIA — 9; 11,15; TROCENI — 15,30; 17,45; 20. 13,30; 16; 18,15; 20,30, GRADINA « Ferestrele timpului : PACEA EXPOZITIA — 20,30 — 15,30; 18; 20,15. • Această femeie : GRIVITA — • care nu P°at® f acuzat : 10,30; 16; 18,15; 20,30, TOMIS — 9, VOLGA — 16; 18,15; 20,30; 11,15; 13,30; 16; 18,15; la grădină • Freddy și cintecul preriei : — 20,30, FLAMURA — 11; 15,45; VIITORUL — 16; 18; 18,15; 20,30. • Armando ; Calul alb : VIITO• Afurisitul de bunic : ÎNFRĂȚIRUL — 20. • Salariul groazei : MIORIŢA — 11; 14,30; 17,15, 20, VITAN — 16, la grădină — 20,15. • Marele semn albastru : MOŞILOR — 15,30. • Aşteaptă pînă se întunecă : MOŞILOR — 18, la grădină — 20,30, CRÎNGAŞI — 15,30; 18; 20,15, RAHOVA — 15,30; 18, la grădină — 20,15. • Operaţiunea Lady Chaplin POPULAR - 15,30; 18; 20,15. • Vânătorul de căprioare MUNCA - 16, 18, 20. Omagiu unui mare muzician, IONEL PERLEA Pătrunzind, o dată cu aportul multilateral al lui Enescu, în domeniul recunoaşterii universale, şcoala românească a format artişti de seamă, ce s-au distins prin originalitatea şi profunzimea actului creator sau interpretativ. Asemenea însuşiri alese, cu care se identifică personalităţi ca George Enescu, George Georgescu sau Dinu Lipatti, s-au relevat publicului nostru ca fiind tot atît de proprii dirijorului şi compozitorului Ionel Perlea, unul din exponenţii de prestigiu ai mişcării muzicale contemporane. Format într-o perioadă cînd arta sunetelor îşi căuta cu fervoare un loc demn în societate, Ionel Perlea şi-a legat numele de izbînda filarmonicii şi a operei române, de afirmarea tinerei muzici naţionale, de ridicarea unor generaţii de artişti talentaţi. Prime audiţii, de lucrări simfonice, spectacole de operă în premieră, concursul generos şi competent pentru afirmarea unor interpreţi români şi a unor oaspeţi de peste hotare, munca stăruitoare pentru ca ansamblurile noastre orchestrale şi de teatru muzical să cunoască desăvîrşirea au înscris numele său în istoria înfăptuirilor de frunte ale artei româneşti. Asemenea lui Enescu şi lui Jora, Ionel Perlea reprezintă un model de integritate şi exigenţă atunci cînd este vorba de interesele mari ale vieţii artistice, de principiile înalte ale educaţiei muzicale. Ţinuta sa profesională exemplară, atitudinea fermă de militant pentru progresul vieţii muzicale s-au adeverit ca unul din aspectele conştiinţei artistice româneşti din perioada modernă. Ionel Perlea a urcat impetuos scena consacrării , mondiale, activînd ca şef de orchestră în centre artistice de renume, îndrumînd ucenici ai artei dirijorale. Orchestra simfonică din Bamberg, Filarmonica din Viena, Orchestra Radiodifuziunii italiene, orchestra Colonne din Paris, Orchestra simfonică din New-York, mai multe teatre de operă din Europa și din America, case de discuri, cronicari de prestigiu şi un public exigent — iată ce a cucerit definitiv muzicianul român. Acesta este rezultatul puterii neobişnuite cu care Ionel Perlea s-a dăruit adîncirii operelor interpretate, vibraţiei artistice pe care o comunica, mijloacelor pe cit de sobre, pe atît de desăvîrşite de care dispunea pentru crearea fuziunii între muzică şi iubitorii ei. Repertoriul dirijat de Perlea, care reprezintă tot ce s-a creat mai valoros şi mai semnificativ în arta sunetelor, memoria prodigioasă, acumularea unei vaste experienţe, a unei tehnici orchestrale fără greş, receptivitatea fină pentru stilurile şi concepţiile fundamentale ale istoriei muzicii au făcut din programele sale momente de adîncă şi durabilă satisfacţie spirituală. Cit despre gîndirea sa estetică, ea este incorporată fiinţei muzicale însăşi, cu care dirijorul s-a confundat intr-o dăruire totală, concentrată în interior, eficientă, simplă şi precisă ca adevărurile mari, dramatice sau luminoase ale vieţii. Periea a ştiut să facă din muzica epocilor trecute o prezenţă contemporană şi din creaţii ale timpului nostru valori nepieritoare. El a rămas un exemplu neîntrecut pentru felul cum a ştiut să declanşeze şi să strunească energiile potenţiale ale orchestrei, să răscolească în sufletul miilor de auditori sensibilităţi neştiute. Crezînd în Mozart ca în bucuria deplină a artei, muzicianul tălmăcea tot atît de adine pe romantici ca şi de creatorii secolului XX. Cerebru în lume ca dirijor, Perlea este legat, în orizontul structural al preocupărilor sale, cu toată priceperea şi simţirea lui, de activitatea creatoare. Lucrări intrate de mult şi prezente şi azi în viaţa noastră muzicală, cum sunt Cvartetul pentru coarde, distins cu premiul naţional de compoziţie „George Enescu“, Variaţiuni simfonice pe o temă proprie — partitură tipărită de curînd la Editura muzicală a Uniunii Compozitorilor. — alte realizări ca Simfonia in do major, lieduri, un Cvintet, un recent Concert pentru vioară şi orchestră întregesc imaginea unui muzician complet, cu un bogat fond expresiv şi o măiestrie de prim ordin a compoziţiei. Nu ne mai rămîne, pentru a încheia această scurtă evocare a exemplarului muzician, despre al cărui sfirşit am aflat cu durere, decit să facem loc testamentarelor sale gînduri rostite cu prilejul ciclului de concerte memorabile dirijate anul trecut la Bucureşti. „Deşi am sosit de puţină vreme, pot afirma că înfăptuirile, atîtea cite le-am văzut, sunt impresionante. Regăsesc o ţară în plin avînt, prosperă, înfloritoare. Am dirijat foarte recent muzică de George Enescu, partiturile fiind tipărite. In prezent, alături de compozitori români valoroşi, care sînt de vîrsta mea sau mai tineri decit mine, se ridică necontenit, generaţii după generaţii de compozitori foarte înzestraţi, foarte studioşi. Din fericire, azi ei au posibilităţi să-şi audă lucrările, să şi le tipărească prin grija Uniunii compozitorilor. Personal voi fi totdeauna dornic să le cunosc şi să le fac cunoscute în măsura posibilităţilor mele“. Deşi a trăit în ultima parte a vieţii sale departe de ţară, muzicianul a rămas întotdeauna ataşat poporului ţării în care s-a născut. înfăptuirile artistice, crezul umanist al lui Ionel Perlea vor rămîne un exemplu, o valoare nepieritoare în istoria muzicii româneşti şi universale. Vasile TOMESCU teatre • Teatrul de operetă (la Teatrul de vară „Herăstrău“) : My fair lady — 20. • Teatrul satiric-muzical „C. Tănase" (grădina Boema) : Sonatul Lunii — 20. • Teatrul Giulești (la Arenele Romane) : Omul care a văzut moartea — 20. SCl NT El A —sîmboltd 1 august 1970 Cum pregătim generaţia anului 2000? Prima şi cea, mai importantă preocupare a educaţiei contemporane este viitorul. Viitorul înţeles în perspectiva pregătirii copiilor şi tinerilor de azi pentru condiţiile de muncă şi viaţă din anii deplinei lor maturităţi. Răspunsurile primite la întrebarea „Cum pregătim generaţia anului 2000 ?“, adresată de redacţia „Scinteii" unor specialişti participanţi la conferinţa internaţională „Educaţia copilului în faţa progresului ştiinţei şi tehnicii contemporane“, desfăşurată recent la Bucureşti, sub auspiciile Anului internaţional al educaţiei, reflectă diversele preocupări pe plan mondial pentru formarea omului — de 10—15 ani în 1970, de 40—45 de ani la începutul noului mileniu — capabil să se adapteze la condiţiile de viaţă pe care încearcă să le formuleze cu asiduitate viitorologii. — Perspectiva vastă şi, în acelaşi timp, foarte concretă deschisă de rezultatele uriaşului progres ştiinţific şi tehnic contemporan determină ca educarea tinerei generaţii să fie privită din ce în ce mai mult ca un proces continuu — ne-a spus M. TETERIN, subdirector general pentru educaţie la UNESCO. De aceea, UNESCO a trecut de mai multă vreme la ^^maammsaszami, acţiuni de amploare, considerind că, indiferent de metode, obiectivul trebuie să fie acelaşi : educarea tinerei generaţii în spiritul înţelegerii ştiinţei şi tehnicii ca părţi componente ale culturii ce poate fi insuşită atît în şcoală, cit şi în multe instituţii extraşcolare (cluburi şi societăţi ştiinţifice, olimpiade, filme ştiinţifice şi tehnice, muzee, conferinţe ş.a.). — Ce alte acţiuni sunt prevăzute pentru viitor ? — UNESCO a planificat desfăşurarea unui seminar internaţional consacrat dezbaterii celor mai bune mijloace şi căi de popularizare a ştiinţei şi tehnicii. Diferite alte conferinţe zonale vor fi organizate in Africa şi Asia. Se prevede, de asemenea, o intensă activitate îndreptată spre coordonarea organizaţiilor naţionale existente în eforturile lor de popularizare a educaţiei ştiinţifice şi tehnice. Participarea la recenta conferinţă din Bucureşti mi-a oferit prilejul de a cunoaşte cit de importantă şi interesantă este activitatea desfăşurată în România în domeniul instruirii ştiinţifice şi tehnice a tinerei generaţii. Condiţiile excelente de organizare au oferit tuturor participanţilor posibilitatea stabilirii de contacte directe, de a efectua un larg schimb de opinii“. întreaga problematică a pregătirii generaţiei anului 2000 este reductibilă la ideea de personalitate în accepţiunea acesteia de cea mai înaltă formă de existenţă umană. Ce imperative se cuvin să prezideze astăzi formarea personalităţii ? — Eu cred în umanism, incapacitatea omului de a se manifesta plenar, liber, creator — ne precizează de la început FRANCIS WATTIER, secretar general al Comitetului internaţional pentru iniţierea in ştiinţă şi dezvoltarea activităţilor ştiinţifice extraşcolare. Iar tehnica şi ştiinţa contemporană, ca expresii ale gîndirii şi activităţii omului, cred că vor putea fi cel mai bine înţelese şi integrate paşnic structurii umane atunci cînd copiilor le cultivăm judecata personală, atitudinea activă, creatoare. Să le creăm deci copiilor o largă participare şi acces la tot ceea ce le dezvoltă imaginaţia, spiritul de creativitate tehnică şi artistică. — Din acest punct de vedere ce v-a impresionat mai mult la noi . — Expoziţia Minitehnicus. Este o revelaţie. Revelaţia viitorului concret, palpabil. Mi-a inspirat multe idei pentru o carte. Dumneavoastră aţi realizat multe lucruri frumoase în domeniul educaţiei, dar şi mai important mi se pare a fi faptul că în activitatea cotidiană a copiilor aţi găsit echilibrul necesar între latura realizării fizico-concrete şi cea a imaginaţiei creatoare. Acesta este un lucru fundamental dacă ne gindim că omul viitorului nu trebuie să fie sclavul tehnicii, el este chemat s-o domine cu autoritatea complexei şi bogatei sale personalităţi. Cum este şi firesc, cele mai importante căi de pregătire a generaţiilor viitoare trebuie să aibă drept obiectiv primordial integrarea profesională şi socială a tineretului prin însuşirea unei calificări in concordanţă cu exigenţele progresului social, cu dezvoltarea vertiginoasă a ştiinţei şi tehnicii. O asemenea problemă, foarte mult dezbătută pe plan mondial, a fost răscitată de interlocutorii noştri idealului însuşi al educaţiei — participarea plenară a omului la viaţa societăţii prin dezvoltarea tuturor aptitudinilor lui individuale. VANDA KLICMENE, secretar al Comitetului Central al Comsomolului din Lituania, declara : „Cred că dezvoltarea multilaterală a tinerei generaţii poate fi înfăptuită mai uşor atunci cînd acesteia îi cultivăm convingerea că peste un număr de ani va deveni adultă şi va purta răspunderea pentru viitorul întregii omeniri. Sentimentul deplinei responsabilităţi va trebui să fie deci cea dintii componentă a omului viitor. Evident, un asemenea atribut se cere strîns legat de făurirea unor înalte idealuri morale, pentru că însuşirea unei înalte calificări trebuie să se grefeze pe formarea conştiinţei socialiste, pe educaţia în spiritul idealurilor marxism-le- umninismului. Cum putem forma asemenea oameni ? Cred că indi-ferent de caracterul metodelor noastre, dacă se adresează sau nu vîrstei preşcolare, dacă intervine mai mult sau mai puţin educaţia specializată, trebuie să avem permanent în vedere tinărul ca individualitate concretă, distinctă, cu particularităţile lui specifice. În U.R.S.S., orientarea profesională a tinerilor tocmai un asemenea sens activ îl urmăreşte : tinărul să înţeleagă rostul şi semnificaţiile integrării, să se angajeze conştient şi să-şi asume deplina responsabilitate faţă de colectiv“. Dr. ARSENIO CARMONA, director în Ministerul Educaţiei Naţionale din Cuba, şi-a axat consideraţiile pe ideea necesităţii ca şcoala însăşi să-şi reevalueze substanţial obiectivele şi, mai ales, mijloacele de realizare a acestora. — Nu,cred că ,mai putem evalua şcoala viitorului după imaginea pe care o avem acum despre şcoală, ca instituţie cu aplecări enciclopediste care-şi propune uneori programatic dezvoltarea îndeosebi a sferei intelectuale a omului. Generaţia anului 2000, tocmai datorită nivelului impresionant de dezvoltare ştiinţifică şi tehnică a societăţii viitoare, se cere alcătuită din oameni cu un program de viaţă relativ egal, repartizat tuturor sferelor. Altfel riscăm ca omul să nu mai realizeze echilibrul necesar cu mediul înconjurător şi să ajungă o anexă a propriilor sale descoperiri. — Cum concepeţi acest raport în ordine strict educativă ? Trebuie oare copilul de azi şi de miine să opteze dramatic între cunoaştere şi sănătate . — Nu e vorba de asta atita vreme cit procesul de învăţămint îşi propune să-i ofere copilului nu un volum inform de cunoştinţe, cu o structură, o direcţie a acestora, în funcţie de care să se poată orienta. Avem nevoie deci de o didactică a dezvoltării psihice mai mult decit de o didactică a cunoştinţelor, ca în prezent. In Cuba am înfiinţat un laborator de cercetare axat pe această necesitate. Metodele folosite aici urmăresc ca prin mijlocirea jocului să dezvolte operaţiile gîndirii — analiza, sinteza, comparaţia etc. Pe de altă parte, însuşi imperativul formării unei personalităţi armoniol închegate, echilibrate, receptive la întregul arsenal de valori, pune acut problema transformării condiţiei noilor generaţii în subiect, coparticipant activ în procesul de educaţie. Fluxul de informaţii şi date mereu mai intens, nivelul crescut de solicitări încă din primii ani ai existenţei provoacă maturizarea şi conştientizarea mai rapidă a tinerei generaţii. „In aceste condiţii mi se pare firesc ca şcoala să cultive valorile morale ale ştiinţei şi tehnicii — este de părere SFAR MOHAMED EL HABIB, şeful serviciului pentru copii din Tunisia. Inainte chiar de a-şi însuşi cunoştinţe legate de un anume domeniu de activitate profesională, tinărul trebuie să înveţe a fi un bun cetăţean, să ştie ase depăşi pe sine însuşi, să înveţe cum să înveţe, să deprindă rigorile unui comportament în acord total cu drepturile şi îndatoririle pe care civilizaţia tehnico-ştiinţifică le presupune.“ In calitatea domniei sale de redactor-şef al publicaţiei pioniereşti Swiat Mlodych, l-am solicitat pe JERZY MAJKA, membru al Consiliului Central al Uniunii pionierilor polonezi, să ne vorbească despre rolul presei în educarea generaţiei anului 2000. Cu multă amabilitate, interlocutorul ne-a declarat: „Desigur, sunt multe de spus cu privire la aportul publicaţiilor noastre în difuzarea informaţiilor ştiinţifice şi tehnice, în popularizarea procedeelor instructiveducative superioare, în sprijinirea copiilor de a opera singuri selectarea modelelor de viaţă şi a decide în urmarea lor. Cred însă că toate aceste obiective se cer urmărite în totalitatea lor, incapacitatea lor de a cristaliza in rindurile copiilor conştiinţa că ei reprezintă o generaţie, generaţia anului 2000, dacă vreţi, şi că apartenenţa la acelaşi viitor îi uneşte intr-un puternic ideal internaţionalist. Nu mai departe decit în penultimul număr al revistei, noi am publicat o bogată corespondenţă despre faptele de eroism ale pionierilor din Sighişoara în timpul şi după inundaţii. Prietenia oamenilor care gîndesc şi acţionează uniţi se cere a fi cel dinţii atribut al generaţiei care va trăi în secolul viitor.“ Anchetă realizată de Mihai IORDăNESCU ANCHETA INTERNAŢIONALĂ A „SCÅNTEII“