Scînteia, noiembrie 1970 (Anul 39, nr. 8594-8623)

1970-11-01 / nr. 8594

PAGINA 2 I­­­­B­I­I Premiere edilitare „Vizitatorii Băilor Her­­culane constată cu plăcere că această veche şi vestită staţiune se află intr-o continuă înnoire şi înfru­museţare — ne scrie Re­mus Năstase. în mai mul­te puncte s-au deschis şantiere care vor îmbo­găţi staţiunea cu noi con­strucţii. Obiectivul cel mai important este noul complex senatorial din zona Parc, care va avea 360 locuri. Lingă Comple­xul hotelier Herculane, constructorii de la I.J.C.M. Caraş-Severin au înălţat un bloc alimentar, care va fi dat în folosinţă la sfirşitul acestui an. Tot­odată, s-au reamenajat şi modernizat localuri mai vechi pentru cantine, uni­tăţi comerciale şi centre de deservire ale coopera­ţiei meşteşugăreşti, s-a dat în folosinţă o nouă piaţă de alimente in apro­pierea pavilionului nr. 7“. Sub oblăduirea controlorului „Călătoresc deseori cu autobuzul ce deserveşte localităţile de pe traseul Satu-Mare—Cehu Silvaniei — ne scrie prof. Ion Vran­­cea din Hodod. Am avut astfel prilejul să constat, pe de o parte, că nici­odată nu poţi fi sigur că AM PRIMIT SCRISOAREA DV. , autobuzul va porni şi va ajunge la destinaţie la orele prevăzute in grafi­cul de circulaţie, iar pe de altă parte, că şoferii înca­sează costul călătoriei fără să elibereze bilete, insu­­şindu-şi cu neruşinare, in văzul lumii, banii cuve­niţi autobazei I.T.A. In legătură cu neres­­pectarea graficului de cir­culaţie, dacă s-ar face un calcul, s-ar putea vedea că doar vreun sfert din cele peste 700 de curse efectuate ele la 1 octom­brie 7,95.9 pînă la 1 octom­brie 1970 au respectat ora plecării din Satu-Mare (5,30) și a sosirii la Cehu Silvaniei (9,30). Am dori să-l vedem pe directorul autobazei Satu-Mare aș­­teptind 3—4 ceasuri la Supuru, in ploaie sau vis­col. Se pare, insă, după rezultatele de pînă acum, că șefii de la I.T.A. sunt insensibili la semnalele critice ale călătorilor. Comportarea şoferilor a devenit de-a dreptul scandaloasă. De la un timp încoace ei „cumu­lează" și sarcina de a in­casa costul biletelor. Şi o fac de parcă ar fi auto­buzele lor. Călătoream de la Satu-Mare fie La Supu­ru de Jos, fie la Bogdana ; cu toate insistenţele mele, după ce plăteam taxa, şo­ferul nu îmi elibera bile­tul cuvenit. Intr-o simbă­­tă, atrăgîndu-i eu atenţia ci „uitase“ să-mi elibere­ze biletul şi văzimi el că Şi ceilalţi călători se sesi­zează, s-a răstit : ,,Da’ mai taci o dată ! N-are să ţi se întâmple nimic. Doar dumnealui — şi mi-a ară­­tat un tinăr — e controlor la I.T.A.“. Deci se intim­­plă ca şoferul să fure nu numai in văzul călătorilor, ci chiar mină in mină cu controlorul“. Dorinţe înfrînte în scîu! Biruinţa La sate toate forţele sunt mobilizate acum la stringerea recoltei şi se­mănatul griului. ..Dar,­­după o zi de muncă, fie ea cit de grea, tinerii vor să se distreze, să se des­tindă — scrie Mihăiţă Victor din satul Biruinţa, comuna Topraisar — Con­stanţa. Adică, ei vor să participe la manifestări cultural-artistice şi spor­tive, să meargă la film sau la dans. Trebuie spus că toate acestea pot avea un însemnat rol educativ în rindul tinerilor. Avem în sat cămin cultural, bi­blioteci, o echipă artisti­că, echipă de fotbal. Dar acestea oferă prea puţin tinerilor. După frumoasele manifestări de la 23 Au­­gust, activitatea cultural­­artistică a stagnat. Abia în ultima vreme echipa ar­tistică şi-a început repe­tiţiile pentru pregătirea unor spectacole. Bibliote­ca este deschisă ziua, cind tinerii sunt la cimp , sea­ra, cînd vin in sat şi e timpul potrivit pentru a lua o carte, biblioteca este închisă. De mult timp n-a mai rulat un film în satul nostru şi nici nu prea a­­vem posibilitatea să mer­gem in alte părţi. Pînă se va repara aparatul de la căminul cultural ar fi bine să vină mai des pe la noi caravana cinemato­grafică. Tinerii doresc ca măcar o dată pe săptămină să se organizeze seri de dans. Dar neexistînd un sat o sală potrivită, se dansează prin curţile unor­ gospo­dării. Consiliul de condu­cere al cooperativei agri­cole şi consiliul popular comunal ar trebui să gă­sească posibilitatea de a se organiza dansul intr-o sală corespunzătoare“. Dar cu mînzul ce-a fi avut ? Din Mehadia, judeţul Caraş-Severin, s-a primit o scrisoare semnată de mai mulţi cetăţeni care înfăţişează citeva mostre de proastă gospodărire, cu implicaţii care ar trebui să-i facă să roşească pe vinovaţi. Iată scrisoarea, pe puncte : 1. Smoala din zeci şi zeci de butoaie depozitate la I.R.C. din Mehadia s-a topit şi s-a intins in toată curtea, ca lava dintr-un vulcan. Toată vara, cind căldura era mare, gişte, raţe, găini, pisici care au intrat în această curte au rămas „fixate“ in străini de smoală, zbătindu-se pină le salva cineva, sau au pierit. Un mînz al I.R.I.C.-ului a fost scos cu mare greutate din smoală și a trebuit, să fie spălat cu motorină. Nu­mai taurul comunei s-a dovedit destul de puternic ca să iasă singur, dar cu nişte „pingele“ de smoală pe copite. Un copil de 11 ani şi-ar fi pierdut viata daca tatăl său nu era prin apropiere. Vinovat de ne­glijenţă în păstrarea bu­toaielor de smoală şi de pericolul ce-l prezintă se face picherul Ioan Peşte­­nariu, care umblă mai tot timpul beat. 2. Un vagon de smoală, descărcat neglijent lingă rampa gării, s-a prefăcut intr-o baltă neagră. Bene­ficiarul a îngrămădit pă­mânt deasupra, să nu se mai vadă, după care s-a construit pe acei loc o magazie. 3. Lingă un cimitir s-au depozitat, sub cerul liber, 3 vagoane de sare aparţi­­nind districtului de dru­muri și poduri Mehadia. Nefiind protejată, ploile au dizolvat toată sarea și au cărat-o la vale. . DIALOG CETĂŢENESC Statul, se ştie, face mari şi susţinute eforturi mate­riale pentru crearea unor bune condiţii de locuit în imobilele abia eliberate de schelele şantierului de con­strucţii. Există, în prezent, peste 300 000 de apartamen­te termoficate. Numai in Capitală se investesc anual aproximativ 70 milioane de lei pentru lucrări de temo­­ficare. Prin această perma­nentă extindere a reţelei conectate la mari centrale de te­rmoficare se realizea­ză, totodată, considerabile economii de combustibili din gama celor mult căutaţi în industrie. Acest gen de termoficare se practică la noi de un deceniu. Insă cum, cu ce eficienţă econo­mică şi în ce ritm ? Asaltaţi de sesizări pe tema termoficării, ne-am a­­dre­sat unor persoane de primă responsabilitate în a­­cest domeniu, intr-o încer­care de a lămuri lucrurile temeinic. Poate că reclama­­ţiile nu sunt exagerat de multe ; îngrijorător însă este faptul că se repetă, că vizează aceleaşi deficienţe. Investigaţia noastră se li­mitează, in principal, la perimetrul Capitalei. Exis­tă, în realitate, o multitu­dine de probleme încă in suspensie, o diversitate de cauze de natură deosebită. Ne vom opri, insa, la cî­­teva aspecte principale. Să precizăm : nici unu­l dintre specialiştii audiaţi nu a contestat sistemul de ter­moficare adoptat sau con­cepţia de proiectare. Nici nu se putea altfel. Este unul dintre cele mai eficiente sisteme utilizate pe plan mondial. Iar dacă azi se ridică, totuşi, obiecţii — şi nu puţine — acestea se da­­toresc modului cum se rea­lizează în practică sistemul de termoficare ales şi nu concepţiei. Sub aspectul proiectării. De doi ani încoace a apărut,­in unele cartiere noi din Capitală şi din alte oraşe din ţară, problema indesi­­rilor. Nu vom discuta acum de ce s-a ajuns la constata­rea că, pe alocuri, edilii, arhitecţii şi proiectanţii n-au folosit gospodăreşte suprafeţele de teren con­­struibile. Cert este că se procedează, în prezent, la sporirea gradului de ocupa­re cu blocuri­ a terenului construit. Printre conse­cinţele acestei măsuri nece­sare se numără, din păcate, şi unele mai puţin îmbucu­rătoare. Să luăm cazul car­tierului Jiului-Bucureştii Noi. Interlocutor : Romulus Iliescu, inginer-coordonator de lucrări de instalaţii din Institutul „Proiect“-Bucu­­reşti. „ Am conceput şi reali­zat instalaţiile de termofi­care pentru un anumit nu­măr de apartamente, cu u­­nele rezerve de capacitate în plus, fireşte. Dar cînd au început îndesirile şi s-a a­­juns cu căldura pe muchie de cuţit, au apărut provizo­ratele. De regulă, în ase­menea cazuri fortuite, se reduce cota de apă menaje­ră, pentru a se cîştiga o ca­pacitate destinată încălzirii apartamentelor noi. Aţi înţeles raţionamentul (nu numai al interlocutoru­lui nostru, nu particular, ci al proiectantului, în gene­ral). Faza de îndesare a blocurilor n-a început şi continuat paralel cu con­struirea unei capacităţi co­respunzătoare de termofi­care. De ce ? Pentru că exista posibilitatea... redu­cerii cotei de apă menaje­ră. In dauna cetăţeanului, desigur. Nu se ştie de ce, dar asemenea „rezolvări" sunt socotite mai la înde­­mină. Iar cînd s-a ajuns „pe muchie de cuţit" —­­si cu apa menajeră şi cu căl­dura — cînd s-au adunat, pe mesele unor Instituţii cen­trale, sute de sesizări şi re­clamaţii, abia atunci s-au luat lucrurile în serios, gă­­sindu-se şi rezolvarea mult aşteptată. In prezent se execută lucrările la o reţea suplimentară, care să lege cartierul respectiv de Casa Scînteii, la a cărei centrală termică a fost identificată o capacitate disponibilă. Dacă problema indesiri­­lor îmbracă, in Capitală, aspectul unui caz singular, in alte oraşe — Cluj, Iaşi, Reşiţa, precizau interlocu­torii — ea se află pe a­­genda activităţii curente. Frecvenţa acestor cazuri, în ţară, indică lacunele sis­tematizării şi proiectării. Este vorba de întinderea nejustificată a cartierelor noi, cu mari şi inutile spa­ţii intre blocuri, cu scoa­terea unor terenuri din circuitul agricol. Şi o ase­menea viziune de concepţie de proiectare nu poate fi tolerată. Acum se depun e­­forturi pentru sincroniza­rea lucrărilor de îndesire cu cele de asigurare te unei capacităţi corespunzătoare de termoficare. O treabă mai grea, însă absolut nece­sară. Sub aspectul echipamen­tului. Sistemul actual de termoficare se bazează pe aşa-zisele puncte termice care, asemenea macazului în calea ferată, reglează distribuţia termică in func­ţie de cerere şi consum. A­­ceste puncte termice sunt echipate, cel puţin teoretic, cu elemente de automatiza­re din import. Am spus teoretic, pentru că dintre cele 360 de puncte termice ale reţelei Capitalei numai 58 sunt automatizate. E drept, I.D.G.R. şi-a luat din vreme măsuri pentru for­marea cadrelor necesare punctelor termice. în ulti­mii ani au fost angajaţi, in acest scop, peste 1 000 de salariaţi. Insă rezolvarea nu se poate limita la atît. Intr-o reţea de termoficare cu ramuri şi rămurele, cu blocuri amplasate aproape, iar altele tocmai la capă­tul reţelei, numai o reglare au­tomată poate fi eficientă sub toate aspectele. Parado­xul situaţiei de acum este acela că, in timp ce unii lo­catari stau cu ferestrele deschise, din pricina unei călduri excesive, alţii dîr­­dite de frig — deşi sunt co­nectaţi la acelaşi sistem de termoficare. — S-au făcut primii paşi pentru fabricarea, in ţară, a elementelor de automati­zare necesare punctelor termice , ne informează ing. Ştefan Rădulescu, di­rectorul I.D.G.R. Citeva în­treprinderi ale Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini au şi realizat pro­totipurile. Probele sunt con­cludente şi satisfăcătoare. Insă greu, foarte greu se hotărăsc aceste întreprin­deri să treacă la producţia de serie. Chestiunea trebuie discu­tată deschis între părţi. S-ar putea ca aceste ele­mente de automatizare, fiind de serie mică (se a­­preciază că e nevoie de a­­proximativ 250 de instalaţii anual) să nu convină în­treprinderilor constructoa­re sub aspectul rentabilită­ţii şi că ar fi mai avanta­joasă procurarea lor pe alte căi, însă, indiferent de con­cluziile studiului tehnico­­economic, problema trebuie să fie rezolvată urgent şi definitiv, pentru că lucru­rile se agravează pe măsură ce termoficarea se extinde. Eschivarea de la o discuţie finală, în ale cărei hotăriri sunt interesaţi aproximativ un milion de cetăţeni, dacă nu şi mai mulţi, nu intră în practica relaţiilor exis­tente la noi şi ea trebuie respinsă categoric. La a­­ceastă concluzie obligă rea­litatea : la 10 ani de la in­troducerea actualului sistem de termoficare constatăm că, de fapt, acesta este lip­sit de principalul său punct forte — reglarea automată a circulaţiei agentului ter­mic. Sub aspectul răspunderii unitare pentru urmărirea investiţiei, exploatării şi în­treţinerii reţelei şi instala­ţiei. Dacă acceptăm că ter­­moficarea este o întreprin­dere — şi trebuie să fie — vom adăuga că în puţine întreprinderi există o ase­menea răspundere disper­sată ca in termoficare. Iată o dovadă: întrebat ce re­proşuri are de făcut con­structorului, directorul teh­nic al Direcţiei generale de gospodărie locativă, Ing Codrat Şuteu, afirma intre altele : „Modul de executa­re a instalaţiilor interioare din blocuri şi a canalelor de legătură de la bloc la punctul termic este defec­tuos. La probe, acestea curg. De aici , tot felul de remedieri şi întirzieri..." Răspunsul aveam sâ-l că­pătăm mai­­ tirziu, la I.D.G.R. : „Ar fi bine să existe un singur construc­tor. Dar, în afară de I.C.H.F. (care construieşte reţele) , în afară de între­prinderea de montaje şi in­stalaţii, din Lipscani (care execută instalaţiile Interi­oare şi punctele termice), mai sunt şi alte Întreprin­deri, neaparţinind de consi­liul popular municipal, care execută şi ele, in pa­ralel, asemenea lucrări de termoficare. Foarte mulţi constructori ! Aşa s-a ajuns să avem astăzi, în funcţiu­ne, instalaţii pe care noi încă nici nu le-am recep­ţionat“. Asemănător stau lucrurile şi cu exploatarea şi între­ţinerea instalaţiilor. Şi cită vreme nu vom avea, şi in termoficare, un singur titu­lar de investiţii, un singur constructor şi o singură în­treprindere de exploatare­­întreţinere, lucrurile nu vor evolua normal. N-a rămas o singură per­soană solicitată la lămuri­rea problemei in discuţie care să nu afirme : „Defi­cienţele apar, de regulă, în perioada trecerii de la se­zonul cald la cel rece“. A­­dică, tocmai atunci cînd in­stalaţiile intră in funcţiune. De ce ? Pentru că atunci se fac şi reviziile. Adică, atunci cînd instalaţia tre­buie să intre în funcţiune — şi nu preventiv, progra­mate eşalonat, cu termene bine stabilite, cu răspun­deri precise. Responsabilii termoficării nu vor să înţe­leagă că pentru ei perioada pregătirilor (reparaţii, com­pletări, revizii) începe o dată cu terminarea timpu­lui rece, deci primăvara — şi nu cind iarna bate la uşă. Că termoficarea este şi acum, după atiţia ani de prezenţă activă, un dome­niu cu parteneri aflaţi în contratimp, cu răspunderi fărîmiţate, cu măsuri şi hotăriri neîmplinite, toate acestea capătă o explicaţie dacă se ţine seama că nici în prezent nu există un re­gulament de utilizare a e­­nergiei termice, aprobat de forurile competente, care să reglementeze raporturile dintre furnizor şi consuma­tor, drepturile şi îndatori­rile întreprinderilor care concură la actul termofică­rii , un regulament în res­pectarea clauzelor de con­tract, a legalității. Conside­răm că Ministerul Energiei Electrice și C.S.E.A.L. ar trebui să elaboreze cit mai curînd acest regulament, pe care să-l supună, spre apro­bare, legiuitorului. Va fi in interesul statului și al ce­tăţeanului. Ne-am oprit, desigur, doar asupra câtorva cauze prin­cipale. Pentru că mai sunt şi altele : lipsa unui deca­laj necesar între întreprin­derile de construcţii şi cele de instalaţii-montaj, calita­tea nu întotdeauna bună a unor utilaje şi materiale etc. Toate acestea trebuie să reţină atenţia întreprin­derilor interesate. Res­ponsabilii cu termoficarea ne asigurau că, de acum înainte, în iarna aceasta nu vor exista probleme acute cu căldura la blocuri. O promisiune îmbucurătoare. Dar mai tirziu, în perspec­tivă . Părerea specialiştilor solicitaţi la ancheta de faţă este aceea că, fără retuşu­rile de proiectare necesare, fără soluţionarea grabnică a problemei echipamentului tehnic automatizat şi fără o răspundere unitară siste­mul de termoficare nu va putea ajunge la cota maxi­mă de eficienţă pe care o aşteptăm cu toţii. Ştefan ZIDARIŢA ! SECTOARELE „SUPRAÎNCĂLZITE“ ALE TERMOFICĂRII Vechi şi nou, centrul oraşului Giurgiu propune o nouă variantă pentru un binecunoscut cuplu Foto : Gh. Vintilă SCINTEIA — duminică 7 noiembrie 1970 ECOUL AN­CHETE­LOR „SCÎNTEII" I Efecte contradictorii după exploziaTM mazărei „In legătură cu articolul apă­rut in ziarul „Scinteia“ nr. 8553 din 26 septembrie 1970, intitulat „Controlorii de calitate, coautori la o invenţie nedorită : MAZA­REA... EXPLOZIVA — scrie redac­ţiei Gr. Andrei, directorul fabricii de conserve Feteşti , vă comu­nicăm următoarele : De la început ţinem să precizăm că noi nu negăm faptul că în în­treprinderea noastră sunt şi unele neajunsuri, pe care nu am reuşit să le eliminăm, mai ales că fabri­ca este în al doilea an de funcţio­nare, lucrează cu materie primă perisabilă (oare celelalte fabrici din ţară, de acelaşi profil, nu lucrează cu aceeaşi materie primă ? — pa­rantezele ne aparţin), cu un nu­măr mare de oameni necalificaţi, iar cei calificaţi nu au încă expe­rienţă. (Cîţi ani de calificare şi ex­perienţă trebuie — repetăm ceea ce am afirmat şi in articol — pentru alegerea unor cutii etanşe, pentru citirea corectă a unui termometru sau a presiunii 7) Referindu-ne la articolul men­ţionat, trebuie să spunem că în parte (cu­ 7!) ne însuşim cele in­serate, iar pentru restul avem o­­bligaţia să le explicăm după cum urmează : In cele 13 tone de mazăre pre­gătite pentru expediere intr-un va­gon, la controlul făcut de tov. Kerestes Dumitru — inspector I.G.S. — au fost găsite 5—6 cutii bombate. Considerăm că acest lu­cru nu era un motiv de refuz al întregului vagon. Noi am insistat să le înlocuim, avînd în vedere că vagonul era încărcat şi nu era cazul să-l descărcăm.­­Să facem mai m­ult o precizare : cele 5—6 cutii — recunoscute ca fiind de ca­litate proastă — au fost depistate prin sondaj. Ce garanţie prezenta lotul întreg, cind un control su­mar a evidenţiat intenţia producă­torului de a livra marfă necores­punzătoare . In legea calităţii, la art. 11 pct. d. se menţionează : „interzice (I.G.S. — n.n.) livrarea produselor care nu corespund din punct de vedere calitativ..." Legea se referă, tovarăşe director, nu numai la cele 5—6 cutii, ci la în­tregul lot, pînă la sortarea cores­punzătoare de către C.T.C.). Despre ambalajele şi sacii cu sare sparţi, acestea nu sunt în hala de fabricaţie, aşa cum se afirmă în articol, ci sunt depozitate în cele două magazii intermediare care asi­gură ambalaje şi materiale pentru producţie şi predare la magazie. Precizăm că spaţiile de depozitare au devenit complet neîncăpătoare din cauza volumului mare de pro­dus finit, circa 130—140 tone pe zi.­­Şi se rezolvă cumva „criza de spaţiu" prin debandada ce domneş­te, prin împrăştierea cum se nime­reşte a materialelor auxiliare şi a ambalajelor 7). In depozitul de produse finite, unde se afirmă (Afirmă — în con­cepţia tov. director este egal cu există — verbul realităţii din ma­gazii !) că se află sute de recipienţi bombaţi în lăzi şi stive, trebuie să arătăm că — la o producţie de peste 11 mii de tone la acea dată — bombajele sunt totuşi fenomene care se produc în perioada de ter­­mostatare ( ? !), lucru nedorit de noi. Acestea nu au putut fi scoase din magazie din lipsă de forţă de muncă şi datorită faptului că depo­zitele sunt blocate.­­Depozitele sunt blocate, dar cu mari cantităţi de marfă stricată. Noi nu am criticat faptul că marfa se depreciază la termostatare, ci faptul că există mari cantităţi de conserve stricate, al căror miros te scoate afară din depozit... Dacă „fenomenul" e ne­dorit, de ce nu s-au luat măsuri pentru înlăturarea lui ? De ce, în loc de măsuri eficiente ne sunt oferite scuze puerile 7). Personal, nu am aruncat aceste accidente pe seama tinerilor din fabrică, ci m-am referit la faptul că fabrica este tinără şi lucrătorii sunt tineri în fabricarea conserve­lor, încă nu au căpătat experiența necesară. Repet, nu am altă părere despre tineretul din fabrică, decit aceea că sunt lucrători buni, în pli­nă formare, şi ei sunt majoritatea salariaţilor din fabrica noastră".­­Trebuie să subliniem că aceste a­­firmaţii au fost făcute — atunci şi acum — nu într-un context gene­ral — ci în legătură cu calitatea slabă a produselor. In legătură cu aceasta, au fost ele „lansate", ca o scuză, ca răspuns la întrebarea :­­ de ce fabricați marfă de calitate necorespunzătoare 7). Trecînd peste aspectul contradic­toriu și incoerent al scrisorii — pe care am reprodus-o aproape in întregime — trebuie să remarcăm şi aspectul formal al atitudinii con­ducerii fabricii din Feteşti. Scrisoa­rea incepe cu recunoaşterea unor „neajunsuri care nu au fost încă eliminate" şi continuă cu contesta­rea, şi nu — cum ne-am fi aştep­tat — cu analiza obiectivă, profun­dă a cauzelor care au generat si­tuaţia „nedorită“ Semnalăm foru­lui superior, Ministerului Industriei Alimentare, atitudinea refractară la semnalele critice a conducerii fa­bricii de conserve din Feteşti în speranţa că, in urma unei analize judicioase şi severe, vor fi luate măsurile cele mai potrivite pentru ridicarea calităţii întregii activităţi a fabricii. Iată, referitor la acelaşi articol, şi răspunsul — în rezumat — al Combinatului Industriei Alimentare Ufov : „In urma controlului efectuat asupra calităţii produselor la fa­brica Valea Roşie, atît de către­­ orgal­ele de s­pecialitate din cadrul combinatului, cit şi de către orga­nele I.G.S., a rezultat o creştere apreciabilă a calităţii produselor faţă de anii precedenţi. Astfel, la o producţie de 16 300 tone conserve legume şi fructe, realizată în cam­pania acestui an, depăşirea procen­tului de bombaj peste limita admi­să s-a înregistrat la o producţie de numai 25,8 tone şi anume : 13 tone mazăre extrafină, 6 tone compot caise, 6,8 tone compot pru­ne. Analizindu-se cu toată atenţia cauzele care au generat depăşirea procentului de bombaje la produse­le menţionate, ambalate la cutii 1/1, s-a ajuns la concluzia că se datoresc unei slabe ermeticităţi a recipienţilor. S-a constatat că for­mula de sterilizare utilizată a fost cea stabilită prin instrucţiunile teh­nologice. In urma analizelor efectuate, cauzele neermeticităţii corespunză­toare s-au dovedit a fi următoare­le : 1. Standardul in vigoare pen­tru ambalaje metalice admite coefi­cienţi de abateri cu influenţă asu­pra calităţii ermeticităţii. 2. Maşi­nile de închis au o uzură fizică avansată, unele dintre acestea de­păşind mult limita de funcţionare. 3. Lipsa pieselor de schimb origi­nale a determinat fabrica să ape­leze la o serie de improvizaţii, care nu întotdeauna au dat satisfacţie sub aspectul închiderii corespun­zătoare. 4. In situaţiile cînd o ma­şină se dereglează în timpul func­ţionării în intervalul dintre două controale (din oră în oră) se pot închide intre 5000—6000 cutii, care — deşi aparent prezintă închidere bună — pot avea falsul insuficient de rezistent şi un anumit procent de cutii să nu mai­­reziste în fa­zele următoare de fabricaţie (la sterilizare). Faţă de aceste aspecte, pentru a preveni situaţii asemănătoare, au fost luate următoarele măsuri : a fost repartizat, prin decizie, un reglor pe schimb, care se ocu­pă exclusiv de problema ve­rificării închiderii, dublînd în felul acesta controlul C.T.C. la faza de închidere ; chiar în cursul campa­niei de producţie s-a dispus revi­zuirea prin rotaţie a tuturor maşi­nilor de închis cutii, cu care oca­zie s-au recondiţionat şi înlocuit o serie de piese uzate ; s-a intensifi­cat controlul ambalajelor, atît la intrarea in fabricaţie, cît şi după faza de închidere ; s-au constatat şi o serie de abateri în ce priveşte respectarea indicaţiilor de con­trol, luindu-se măsuri de sancţio­nare (penalizarea la salariu a lu­crătorilor vinovaţi cu 5—10 la sută pe luna respectivă). Noi apreciem sesizarea ziarului şi considerăm că realizarea măsu­rilor menționate va duce în viitor la eliminarea deficiențelor semna­late". Două răspunsuri la același articol — două optici diferite. Ori­ce alt comentariu este de prisos. Aprovizionarea de iarnă (Urmare din pag. I) preintimpinarea şi înlăturarea u­­nor asemenea situaţii. Mă folo­sesc de acest prilej pentru a solicita presei să semnaleze ase­menea accidente, spre a fi înlătu­rate operativ şi a nu da naştere la concluzii eronate. Cît priveşte apro­vizionarea populaţiei cu făină, exis­tă unele dificultăţi, determinate de nivelul realizărilor efective din a­­gricultură. Cu toate acestea, măsu­rile luate ne-au permis să punem în vînzare şi în prezent aceleaşi cantităţi ca şi in lunile de vară, cind în magazine nu s-au semnalat nici un fel de neajunsuri. In lunile viitoare aceste cantităţi vor creşte ; de exemplu, în decembrie va fi pusă la dispoziţia cumpărătorilor cu 50 la sută mai multă făină decit în noiembrie. — Care este situaţia la alte categorii de produse ? — Să ne referim, de pildă, la pre­paratele de carne ; vînzările prevă­zute pentru trimestrul IV sunt cu peste 11 la sută mai mari decit anul trecut. La peşte — viu sau conser­vat — sporul este de 15 la sută, iar la conserve de peşte — de o treime. La conserve de legume se prelimină o desfacere mai mare cu aproape 3 000 tone.­­ Populaţia a fost mulţumită de modul în care s-a desfăşurat aprovizionarea cu legume. Cum va satisface comerţul, in con­tinuare, cerinţele de legume spe­cifice consumului de toamnă şi iarnă 7 — Mai bine decit anul trecut. Reţineţi citeva cifre : cantităţile de ceapă vîndută vor creşte in trimes­trul IV faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu aproape 3 000 de tone, de varză cu 4 000 de tone, în total sporul la legume fiind de 19 000 de tone. — Cum vor fi satisfăcute ce­rinţele consumului de cartofi ? — Toată lumea îşi aminteşte că anul trecut au fost cantităţi sufici­ente de cartofi, pînă tirziu, in pri­măvară. Dacă la această constatare adăugăm faptul că, în trimestrul IV a. c., putem pune la dispoziţia cumpărătorilor cu 19 000 tone mai mult decit anul trecut, răspunsul este net afirmativ. Sint totuşi une­le probleme in citeva judeţe, in le­gătură cu aprovizionarea cu cartofi, dar acestea sunt in curs de soluţio­nare prin livrarea unor importante cantităţi de cartofi. Aş vrea să fac citeva precizări în privin­ţa fructelor. Deşi producţia a­­cestui an este mai mică, au fost lua­te măsuri pentru a se asigura can­tităţi îndestulătoare , printre altele, vor fi importate circa 10 0OO tone ci­trice. — Numeroşi cititori ne-au scris că intimpină greutăţi in procurarea unuia dintre alimen­tele de bază : uleiul. — Ţin să menţionez, de la bun Început, că nu este vorba de o lipsă reală: numai în luna octombrie s-a vindut cu circa 2 000 tone mai mult ulei decit in aceeaşi lună a anului 1969. In întreg trimestrul IV canti­tăţile suplimentare faţă de perioada respectivă a anului trecut se ci­frează la 4 000 tone. Se ştie că anul trecut aprovizionarea a decurs nor­mal şi e nefiresc ca acum, cînd dis­punem de un spor substanţial, să apară, in unele magazine, aglome­raţia la care ne-am referit. Simpla examinare a cifrelor ex­puse pînă acum ne îndreptăţeşte să facem această apreciere. Există însă un fapt asupra căruia aş vrea să reţin atenţia. Pornind de la greută­ţile bine cunoscute din acest an, le­gate nu numai de inundaţiile din luna mai, ci şi de o recol­tă mai slabă, unii cetăţeni ma­nifestă temeri cu privire la posibilităţile de aprovizionare. Ei consideră, probabil, că aprovizio­­nindu-se peste necesarul consumu­lui curent, procedează bine. Este o gravă eroare, un procedeu intmi to­tul nejustificat. Ei nu fac decit să amplifice în mod artificial cererea, suprasolicitînd mecanismul aprovi­zionării şi desfacerii. Tendinţa de stocare a unora este absolut nejusti­ficată . VA FI MARFA ! — Şi in aprilie ? — ca să re­luăm întrebarea unui cititor. — Şi în aprilie. — Pe ce vă bazaţi această a­­firmaţie ? In condiţiile arătate, ale unei des­faceri sporite, vom intra în noul an cu rezerve simţitor mai mari de­cit la 31 decembrie 1969, rezerve de carne, peşte, conserve de legume, legume, cartofi, zahăr, orez ş.a. A­­ceastă situaţie — rezultat al măsuri­lor luate la indicaţia conducerii de partid şi de stat — ilustrează preo­cupările pentru ca, in paralel cu creşterea vinzării, pe măsura cerin­ţelor reale ale cetăţenilor, să asigu­răm în permanenţă o aprovizionare corespunzătoare, ritmică.

Next