Scînteia, decembrie 1970 (Anul 39, nr. 8624-8654)
1970-12-01 / nr. 8624
SCINTEIA — marţi 1 decembrie 1970 EXPUNEREA TOVARĂŞULUI~ NICOLAE CEAUŞESCU PENTRU O PRODUCŢIE IEFTINĂ, DE CALITATE ŞI EFICIENŢĂ O problemă de importanţă esenţială pentru ridicarea eficienţei economiei noastre este îmbunătăţirea calităţii producţiei. Desigur, noi am făcut şi facem eforturi mari pentru dezvoltarea industriei constructoare de maşini, a altor ramuri moderne, pentru dotarea întreprinderilor cu tehnică avansată. Fără îndoială că, în această privinţă, am pornit cu întîrziere faţă de ţările dezvoltate din punct de vedere industrial şi trebuie să recuperăm timpul, dar această recuperare nu trebuie redusă la aspectul cantitativ, ci trebuie să aibă în vedere în egală măsură latura calitativă. N-aș dori să dau exemple, însă este cert că avem probleme cu calitatea unor mărfuri produse în industria constructoare de mașini, industria uşoară, industria alimentară şi în alte sectoare. Aceste deficienţe, dezvăluite în mod deosebit o dată cu intensificarea controlului asupra calităţii, se datoresc lipsei de răspundere şi de preocupare pentru calitatea produselor, pentru deservirea în condiţii cît mai bune a beneficiarilor şi a populaţiei. Răspunzători de producţie, de calitatea mărfurilor sunt ministerul, centrala, întreprinderea, care trebuie să aibă permanent in vedere că beneficiarii interni şi externi devin tot mai pretenţioşi. Trebuie să punem capăt neglijenţelor şi lipsei de răspundere pentru calitatea produselor, să intensificăm controlul, trecîndu-se la luarea de măsuri severe. O cauză principală o constituie slaba organizare a controlului calităţii în întreprinderi pe faze de producţie. A fost adoptată Legea cu privire la calitatea produselor ale cărei prevederi trebuie să fie respectate, avem Inspectoratul de Stat pentru controlul calităţii produselor, care, deşi a luat unele măsuri, nu se face încă simţit cum trebuie. Desigur, îmbunătăţirea calităţii produselor presupune şi ridicarea calificării muncitorilor, a pregătirii inginerilor şi tehnicienilor, a conducerilor de întreprinderi. Este necesar ca din toate punctele de vedere problema calităţii producţiei să constituie o preocupare principală a întreprinderilor noastre. Să facem din problema calităţii produselor o preocupare a tuturor muncitorilor, inginerilor, tehnicienilor, oamenilor de ştiinţă, a întregului partid, pentru că numai aşa vom reuşi să rezolvăm această sarcină esenţială. O altă problemă la care aş dori să mă refer este aceea a consumurilor de materiale şi a cheltuielilor de producţie. Desigur, privind situaţia în ansamblu, se pare că avem unele rezultate bune în această privinţă. Dacă analizăm însă unele stări de fapt, unele cazuri concrete, ajungem la concluzia că lucrurile nu merg prea bine. Iată, în primele nouă luni ale acestui an, întreprinderile Ministerului Industriei Metalurgice au depăşit consumul de cocs pentru furnale cu 7 900 tone ; la cocs metalurgic pentru turnătorie întreprinderile Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini şi ale Ministerului Industriei Metalurgice au depăşit consumurile cu 8 800 tone ; consumul de metal a fost mai mare cu 1 000 tone la construcţii metalice, cu alte 900 tone la piese de schimb pentru tractoare şi cu 4 900 tone la piese turnate ; la combustibili convenţionali Ministerul Industriei Chimice a depăşit consumurile cu 71 600 tone, industria sticlăriei cu 17 700 tone ; consumul de lemn pentru plăci fibrolemnoase şi celuloză a fost depăşit cu 19 000 mc ; la benzină şi motorină, de asemenea, la Ministerul Transporturilor, în industria metalurgică, industria minieră, industria alimentară s-a consumat mai mult cu 11 000 tone faţă de prevederi. Deci, persistă o depăşire mare a consumurilor. Este adevărat că au fost stabilite o serie de măsuri pentru reducerea consumurilor de materiale, însă cred că nu putem spune — analizînd situaţia pe diferite produse, în mod concret , că prevederile de reducere cuprinse în plan sunt maxime. Noi şi astăzi producem piese pe care le-am putea obţine cu 60—70 la sută din cantitatea de metal folosită. Uneori, pentru o piesă de 3 500 kg se toarnă 7 500 kg metal. Aceasta este risipă de material şi muncă. Aceeaşi situaţie o întîlnim şi la profilele laminate, unde, de asemenea, trebuie să se pună capăt supradimensionărilor care duc la pierderi de metal şi la prelucrări costisitoare. * In afară de ramurile la care m-am referit, situaţii asemănătoare există şi în industria materialelor de construcţii, în industria uşoară. Programul de reducere a consumurilor de materii prime şi materiale va trebui să ţină seama de rezervele mari nefolosite care mai există în acest domeniu, de experienţa înaintată pe plan mondial. în legătură cu aceasta se pune şi problema folosirii mai bune a deşeurilor, a recuperării unor materiale. După cum arată rezultatele obţinute în alte ţări, este posibil să se folosească în mai mare proporţie deşeurile care rămîn în procesul de producţie în industria uşoară. Prin utilizarea unor deşeuri din industria metalurgică am putea reduce importurile la cupru, nichel, plumb. La lemn, cu toate eforturile făcute, dintr-un studiu al ministerului rezultă că am ajuns la un procent de 50 la sută în folosirea deșeurilor, pe cînd în alte țări se utilizează 70—80 la sută. Aceasta este valabil pentru toate sectoarele. De aceea, trebuie să reanalizăm activitatea noastră în această privinţă şi să prevedem măsuri pentru recuperarea deşeurilor şi elaborarea tehnologiilor corespunzătoare folosirii lor. Nu este pentru nimeni un secret că problemelor reducerii consumurilor de combustibil, de uleiuri, de energie electrică nu li se acordă încă de către ministere şi unităţile economice atenţia cuvenită. Cred că va trebui să ne gîndim ca unităţile consumatoare, precum şi întreprinderile care livrează aceste produse să urmărească mai bine respectarea normelor de consum , va trebui ca atunci cînd un beneficiar a depășit norma de consum la energie electrică sau la combustibil, întreprinderea furnizoare să nu-i mai poată livra decît cu aprobare specială. S-ar putea introduce un alt principiu: orice depășire nejustificată a consumurilor să fie suportată de cei vinovaţi. Eu, să spun drept, aş opta pentru ultima cale , cine depăşeşte consumurile de materii prime, materiale, combustibil, energie electrică să suporte din salariu. Este necesar ca într-un termen scurt Departamentul aprovizionării tehnico-materiale, împreună cu ministerele, să propună soluţii concrete în acest domeniu, deoarece nu se poate tolera mai departe starea actuală de lucruri. Doresc să fac unele remarci în legătură cu folosirea fondurilor fixe. Din cifrele de plan pentru primul an al viitorului cincinal rezultă că producţia globală la 1000 lei fonduri fixe scade la Ministerul Industriei Metalurgice de la 1031 lei în 1970 la 981 lei în 1971, adică cu 50 de lei. Este inexplicabil cum, după ce statul a cheltuit miliarde de lei pentru dotarea uzinelor, pentru a importa instalaţii moderne, în loc să obţinem o producţie globală mai mare la fondurile fixe existente, realizăm în 1971 o producţie mai mică. Este de neconceput ca într-o asemenea ramură modernă să obţinem, pe măsură ce trece timpul, rezultate mai proaste. Ministerul Industriei Metalurgice trebuie să revadă de urgenţă această situaţie. Problema utilizării cu eficienţă cît mai înaltă a fondurilor fixe, a investiţiilor făcute, trebuie să stea în atenţia tuturor ministerelor, a tuturor unităţilor economice. O situaţie nesatisfăcătoare în acest sens se constată şi la Ministerul Petrolului, Ministerul Industriei Miniere şi Geologiei, la Ministerul Industriei Uşoare, Ministerul Industriei Alimentare, Ministerul Industriei Lemnului. Nu este mulţumitoare nici prevederea ca în industria chimică producţia globală la 1 000 lei fonduri fixe să crească cu numai 15 lei. Este necesar ca în continuare în toate ramurile să se acţioneze în di-Un capitol al planului cincinal de mare însemnătate pentru dezvoltarea întregii economii naţionale, pentru realizarea ritmurilor şi nivelurilor prevăzute este cel al investiţiilor. Volumul de investiţii planificat şi repartizarea lui este de natură să asigure dinamismul şi progresul economiei noastre în viitorul cincinal. In ce priveşte nivelurile prevăzute pentru 1974 şi 1975, ele vor mai trebui analizate în cursul anului 1973 pentru a asigura o legătură cît mai bună cu cea de-a doua jumătate a deceniului viitor. Aş vrea să ridic cîteva probleme legate de rezultatele activităţii în domeniul investiţiilor. O primă problemă este faptul că construim încă scump, că termenele de punere în funcţiune şi de realizare a parametrilor proiectaţi sunt încă foarte lungi. Aş putea da multe date în aceste privinţe, dar fiecare minister cunoaşte situaţiile concrete din domeniul său. Se impune, după părerea mea, revederea modului de planificare în investiţii sau, mai bine zis, aplicarea a ceea ce s-a stabilit în sensul de a nu se mai începe nici o lucrare pînă nu se prezintă nu numai proiectul şi studiul tehnico-economic, ci şi graficul în care să fie înscris termenul de începere, data terminării şi cea a realizării parametrilor proiectaţi. Fără acestea nu trebuie să se mai aprobe nici o investiţie. In general, tovarăşi, trebuie să mergem pe linia de a scurta în mod radical perioada de realizare a investiţiilor. In acest sens, consider că este necesar să se renunţe la practica de a începe paralel un volum mare sau un număr mare de lucrări şi trebuie să se meargă pe o concentrare a lucrărilor pe obiective. Avem de acum cîteva experienţe care ne arată necesitatea acestei orientări. Nu mă voi referi la construcţiile industriale. Construcţia spitalului din Constanţa a durat, după cum ştiţi, 7 ani, iar în alte locuri din ţară obiective similare s-au realizat în 5 ani, la un cost de 100 000—120 000 lei patul. Ulterior, prin adoptarea unor soluţii mai ieftine, mai eficiente, s-a ajuns ca un spital din Slatina să se construiască într-un an — un an şi jumătate, cu un cost de 43 000— recţia folosirii mai bune, mai eficiente a capacităţilor de producţie, punînd în valoare rezervele existente, producînd ceea ce este necesar economiei noastre şi exportului. După cum vă este cunoscut, Congresul al X-lea al partidului a stabilit că sporirea productivităţii muncii este un obiectiv major al planului cincinal şi al întregii noastre activităţi economice. Sarcinile prevăzute în acest sens în plan sunt mobilizatoare, dar se poate spune că există încă însemnate rezerve de creştere a productivităţii muncii, precum şi de reducere a preţului de cost în întreprinderile noastre, în diferite ramuri. Rezerve importante există în agricultură, metalurgie şi în alte sectoare. Prin creşterea productivităţii muncii se poate asigura o sporire substanţială a producţiei, a venitului naţional. Aceasta este calea fundamentală pentru a crea resurse suplimentare atît pentru dezvoltarea economiei, cît şi pentru ridicarea nivelului de viaţă al poporului. Un element esenţial al creşterii eficienţei economice în viitorul cincinal este sporirea rentabilităţii, mărirea beneficiilor în toate ramurile. Tovarăşii de la Ministerul Finanţelor care se ocupă cu controlul mi-au dat multe date care arată diminuarea rentabilităţii, a eficienței într-o serie de sectoare, ca urmare a proastei gospodăriri a fondurilor. După cum am mai spus, nu numai că trebuie să eliminăm cu totul fenomenul anormal al pierderilor planificate, dar este necesar ca fiecare unitate economică și chiar fiecare produs să aducă beneficii, să fie rentabil. Realizînd aceasta, vom demonstra în fapt avantajele economiei socialiste planificate. Imperativul creşterii eficienţei cere să se accelereze viteza de rotaţie a fondurilor circulante, să se înlăture imobilizările de fonduri, să se atragă in circuitul economic toate resursele. In ce priveşte agricultura, nu mă voi opri asupra problemelor acestei ramuri, deoarece, după cum ştiţi, ele au fost amplu dezbătute în şedinţa de lucru cu primii secretari ai comitetelor judeţene de partid şi alte cadre care activează în această ramură. Deşi planul cincinal prevede o anumită creştere a producţiei agricole globale, totuşi producţiile agriculturii noastre sunt încă inferioare celor obţinute în alte ţări, inclusiv ţări vecine. De aceea, se impune luarea unor măsuri pentru dezvoltarea agriculturii, pentru ridicarea gradului ei de mecanizare, dar mai cu seamă pentru a pune ordine în producţie, pentru a face ca problema centrală să fie obţinerea unor producţii sporite în toate sectoarele de activitate, 45 000 lei patul. Menţionez că la acest spital dotarea este aceeaşi ca la spitalele unde costul pe un pat a revenit 120 000 lei. Un alt exemplu: Ministerul Agriculturii şi Silviculturii a propus să se construiască două complexe mari de 20 000 tone carne de pasăre într-un termen de 2,5—3 ani. Am discutat cu tovarăşii constructori posibilitatea reducerii perioadei de execuţie şi ei ne garantează că vor fi gata într-un an. In acest fel, vom avea carne de pui din complexul de la Titu în luna mai anul viitor, în loc să o avem de-abia în 1972. Ce arată aceasta, tovarăşi ? Dacă se concentrează utilajele şi materialele pe obiective şi se evită dispersarea fondurilor, atunci se obţin rezultate bune. Ar fi fost oare mai bine să începem concomitent cinci asemenea complexe, a căror construcţie să dureze 5 ani, sau să începem două care să fie gata într-un an şi să obţinem şi producţie ? Evident, este mai bine să se meargă pe calea concentrării investiţiilor, a forţei de muncă şi utilajelor, în loc de a le risipi pe multe şantiere. De aceea, o sarcină importantă în întreaga noastră economie este concentrarea lucrărilor de investiţii în vederea terminării lor cît mai rapide. Este necesar să se facă o eşalonare a acestor lucrări pe cei 5 ani şi să se concentreze mijloacele materiale şi forţa de muncă pe obiective, încît să putem realiza şi depăşi sarcinile de producţie şi de investiţii prevăzute în planul cincinal, prin scurtarea simţitoare a duratei lucrărilor de investiţii. Prin darea mai devreme în folosinţă a noilor capacităţi se va putea obţine o creştere cu 15—20 la sută a producţiei, mai bine zis a volumului fizic al producţiei. Trebuie să se întocmească grafice speciale de execuţie a lucrărilor şi să nu se mai aprobe livrarea de materiale decît în ordinea prevăzută în grafic. Mai bine să organizăm, eventual, unele depozite intermediare de materii prime şi materiale, decît să le trimitem pe şantiere unde să stea 5—6 ani şi să fie risipite sau degradate. In ce priveşte obiectivele de investiţii ce pot fi aprobate de ministere, este necesar să se stabilească că lucrările mici nu pot să depăşească un an de zile, iar orice obiectiv care trece de acest termen trebuie să fie prezentat, împreună cu graficul de execuţie, vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri care coordonează ministerul respectiv. S-a vorbit aici de risipă de materiale în construcţii. Consider că este necesar să se stabilească măsuri hotărîte pentru a se pune capăt acestei stări de lucruri. S-au luat unele măsuri, dar nu sunt suficiente, încă nu există ordine în primirea materialelor pe şantiere. Aceasta trebuie să se facă nu după o notă de comandă, ci să se introducă sistemul de măsurare şi evidenţă exactă a materialelor care intră pe şantiere , fie la gara cea mai apropiată, fie chiar pe şantier, trebuie să existe posibilităţi de a măsura precis cantităţile de materiale primite. Este necesar să se introducă ordine in livrările de materiale pentru şantiere, în manipularea şi utilizarea acestor materiale, în ceea ce priveşte fondurile băneşti şi materiale care rămîn după executarea lucrărilor — ca urmare, fie a unei bune gospodăriri a materialelor şi deci a realizării de economii, fie datorită faptului că proiectele au cuprins iniţial rezerve mari — va trebui ca folosirea lor să nu mai fie lăsată la latitudinea ministerelor ; aceasta întrucît s-a dovedit că, de regulă, economiile respective iau drumul unor lucrări neproductive, constituie o sursă de începere a tot felul de lucrări fără aprobări, neeconomice. Toate aceste economii în bani şi materiale trebuie să devină rezervă de stat şi să fie, date aceluiaşi minister, dar numai in măsura în care le foloseşte pentru lucrări productive. Dacă ministerul nu reuşeşte să propună lucrări de producţie in anul respectiv, fondurile să fie repartizate în alte domenii, în scopuri productive. Cît priveşte economiile care provin de la construcţiile de locuinţe şi social-culturale, acestea vor putea fi utilizate — pe baza hotărîrii comitetului de direcţie — pentru realizarea de noi obiective similare. în fine, tovarăşi, este necesar să acordăm în continuare o atenţie sporită reducerii ponderii construcţiilor în totalul investiţiilor. Continuă încă să se construiască scump, finisajele costă mult, uneori nefiind necesare ; trebuie să se treacă în mod hotărît la construcţii industriale, executate fie din beton, fie din prefabricate, care să excludă orice finisaj. Trebuie ca turnarea betonului şi plăcile prefabricate să fie de asemenea calitate, încît să excludă finisajul, aşa cum se practică pe plan mondial. Pretutindeni, în lume, se fac construcţii simple, oamenii preocupîndu-se nu de realizarea unor ..uzine monument de artă“, ci, în primul rînd, de dotarea întreprinderilor cu utilaje moderne. Rog să se ia toate măsurile pentru ca ministerele care execută lucrări de investiţii să nu mai primească proiecte care cuprind lucrări de finisaj, cu excepția cazurilor în care tehnologia impune acest lucru. înlăturarea finisajelor suplimentare, costisitoare este una din rezervele de reducere a costurilor în construcţii şi de folosire mai eficientă a forţei de muncă. Totodată, este necesar să se renunţe în mod hotărît la construirea de spaţii supradimensionate — în înălţime, în lungime şi în lăţime. Spaţiile ce se construiesc trebuie să fie realmente strins legate de procesele de producţie, să fie proporţionate după nevoile acestora. In viitor, trebuie să nu se mai admită demolarea nici unei construcţii. In unele locuri s-au demolat o serie de întreprinderi pe motiv că sunt vechi sau că trebuie să se construiască la nivel mondial, deşi multe dintre ele erau construcţii bune, care puteau fi folosite încă zeci de ani. Trebuie să se pună capăt acestei situaţii şi nici o demolare să nu se mai poată face fără aprobare. Trebuie să fie folosite construcţiile existente, accentul în investiţii să fie pus nu pe construcţii, ci pe utilaje. Maşinile, utilajele sunt cele care produc, iar nu construcţiile şi nimeni, cînd dorim să vindem un produs, nu ne întreabă în ce hală s-a fabricat, ci se uită la calităţile produsului. Este necesar ca, începînd cu anul 1971, să se facă o mai bună repartizare a execuţiei investiţiilor productive între constructori. Ministerul Construcţiilor Industriale să nu mai execute în viitor nici o construcţie agricolă şi să nu se mai împrăştie pe şantiere mici. In prezent, deşi Ministerul Construcţiilor Industriale raportează că a îndeplinit pe total, valoric, planul, totuşi el nu a realizat punerea în producţie a tuturor capacităţilor de producţie prevăzute. Trebuie să fie clar că toate obiectivele ce vor rămîne neexecutate vor trebui să fie terminate, fără nici o amînare, în primele luni ale anului viitor. Obiectivele neterminate nu vor mai fi contopite în sarcinile planului pe anul următor, ci vor fi evidențiate distinct, cu fondurile și mijloacele materiale corespunzătoare, urmînd să se realizeze paralel cu prevederile planului pe anul respectiv. In aceste condiţii se vor aplica sancţiuni celor vinovaţi pentru întîrziere, pentru nerespectarea graficelor de construcţii şi de punere în funcţiune. In ce priveşte construcţiile agricole, în viitor Ministerul Agriculturii şi Silviculturii va executa combinatele mari, iar celelalte obiective vor fi realizate de consiliile populare sau unităţile agricole. Aceasta impune şi reexaminarea unor norme de acordare a creditelor. In viitor, pentru unele construcţii agricole, banca va putea autoriza finanţarea fără să mai ceară proiect de execuţie. O PROBLEMĂ CENTRALĂ A ECONOMIEI - REALIZAREA DE INVESTIŢII CU CHELTUIELI CIT MAI MICI, IN STARE SĂ DEA PRODUCŢIE CIT MAI RAPID PAGINA 3 CREŞTEREA NUMĂRULUI DE SALARIAŢI ŞI ÎMBUNĂTĂŢIREA FOLOSIRII FORŢEI DE MUNCĂ In proiectul de plan, legat de productivitatea muncii, se prevede ca numărul de salariaţi să crească în cincinal cu aproape 700 000 persoane. Consider că această prevedere corespunde nivelului producţiei prevăzut în plan, cu observaţia de a se spori în unele locuri productivitatea muncii. Apreciez însă că luarea tuturor măsurilor la care m-am referit — folosirea mai bună a capacităţilor de producţie, extinderea şi introducerea schimbului III, construirea în cîteva ramuri a unor capacităţi suplimentare — impune o sporire a numărului de salariaţi cu încă circa 400 000 persoane. Investiţiile prevăzute de peste 500 miliarde lei oferă posibilitatea de a crea mai multe locuri de muncă decît sunt stabilite în plan, concomitent, desigur, cu creşterea corespunzătoare a producţiei. Cuprinderea acestor noi salariaţi va afecta într-o anumită măsură, în primul an, nivelul productivităţii muncii, deoarece ei vor trebui să se califice, dar pe ansamblul perioadei nivelul productivităţii muncii nu trebuie să fie influenţat prea mult. Propun să se introducă în plan această măsură şi să acţionăm pentru realizarea ei. Pun această problemă pentru că ponderea celor care lucrează în agricultură este şi va fi foarte mare în totalul populaţiei active ocupate, cu toate măsurile pe care le vom lua. Nivelul redus al produc-* tivităţii muncii în agricultură, numărul mare de braţe de muncă ocupate în această ramură influenţează asupra productivităţii muncii în general şi asupra venitului nostru naţional. De aceea, trebuie să accelerăm crearea de noi locuri de muncă prin mai buna folosire a investiţiilor, realizarea de capacităţi de producţie ieftine, uşoare, mărirea numărului de schimburi, ceea ce va contribui la creşterea venitului naţional şi a nivelului de trai al poporului. însăşi angajarea în plus a 400 000 de oameni se va reflecta pozitiv în veniturile populaţiei, în nivelul ei de viaţă şi, fără îndoială, în situaţia generală a ţării. Aş dori să mă refer, în continuare, la necesitatea ca ministerele, centralele, întreprinderile şi celelalte organe din economie să ia măsuri serioase pentru respectarea duratei zilei şi săptămînii de lucru, mai cu seamă pentru a nu se depăşi programul săptămînal de lucru de 48 de ore. In această direcţie, un rol important revine Ministerului Muncii şi sindicatelor*, care trebuie să acţioneze de fermitate pentru ca de la 1 ianuarie 1971 ^ toate unităţile să se încadreze în pro-“o gramul de lucru reglementat prin legile statului. In acelaşi timp, este nevoie ca atît conducerile unităţilor, cît şi sindicatele să pună mai mult accent pe întărirea ordinii şi disciplinei în producţie. Unele cadre din economie caută să motiveze neîndeplinirea diferitelor sarcini prin lipsa unor elemente de cointeresare materială. Fiecare salariat primește salariul pentru realizarea integrală a sarcinilor de plan, salariul fiind elementul primordial al cointeresării materiale. Uneori, conducătorii de întreprinderi, activiștii de partid sau sindicali nu ştiu să explice salariaţilor principiile şi modul de aplicare a sistemului de cointeresare materială. Retribuirea suplimentară se face la sfîrşitul anului în cazul în care întreprinderea respectivă a realizat beneficii, a desfăşurat o activitate eficientă ; în raport cu contribuţia adusă, fiecare salariat poate primi gratificaţii de pînă la trei salarii. Pînă nu se realizează sarcinile de plan şi nu se cunoaşte eficienţa producţiei, nu se pot acorda stimulente suplimentare. Cel care nu-şi îndeplineşte sarcinile nu poate primi nici salariul integral, iar în cazul unor abateri sistematice nu se mai justifică nici ocuparea funcţiei respective. Fiecare trebuie să înţeleagă că, acolo unde este pus, trebuie să muncească cu conştiinciozitate şi nici un fel de sentimentalism nu trebuie să justifice menţinerea în funcţie a unor oameni care sunt nepregătiţi şi nu corespund cerinţelor, indiferent de vechimea pe care o au în meserie şi în unitatea respectivă. Va trebui ca cei cărora li se desface contractul de muncă în fabrică, pentru indisciplină, să nu mai poată fi angajaţi în întreprinderi industriale, urmînd să lucreze în alte sectoare; întreprinderile, toate unităţile economice, social-culturale şi din administraţie trebuie să fie mult mai exigente, să ia măsuri mai severe împotriva abaterilor de la disciplină ; întotdeauna conducerile trebuie să cunoască comportarea noilor angajaţi în unităţile din care au plecat şi, în cazul că aceştia au avut abateri, să le solicite, încă de la încadrarea la noul loc de muncă, angajamente ferme în privinţa respectării ordinii şi disciplinei. Ţinînd seama că lia Congresul al X-lea aî partîduîui s-a "indicat să se studieze problema reducerii săptămînii de lucru, este necesar să se creeze o comisie care să facă propuneri în legătură cu trecerea, pînă la sfîrșitul acestui cincinal, la săptămîna de lucru de 44 de ore, iar pînă în anul 1980, la cea de 40—42 de ore. Comisia va elabora un program concret de măsuri tehnice şi organizatorice, astfel încît reducerea duratei săptămînii de lucru să nu afecteze nivelurile de producţie şi productivitatea muncii planificate şi să nu determine reducerea salariului. Din această comisie urmează să facă parte ministerele şi alte organe centrale interesate, Consiliul Central al U.G.S.R., reprezentanţi ai altor organizaţii de masă, lucrînd sub conducerea Comitetului Central al P.C.R. UN COMERŢ EXTERIOR RAŢIONAL, AVANTAJOS, O LARGĂ COOPERARE In producţie cu alte state In privinţa comerţului exterior, trebuie să spun că acesta este un capitol al planului la care, in ansamblu, nu s-au adus îmbunătăţiri faţă de prevederile proiectului de plan examinat în vară, ba chiar au intervenit unele reduceri ale exportului, destul de serioase, justificate numai în parte prin lipsurile din agricultură. Consider că era normal să se facă eforturi pentru a găsi resurse în industrie pentru acoperirea golurilor cauzate de nerealizarea producției agricole planificate în acest an. Va trebui ca fiecare minister, fiecare Centrală industrială să se preocupe în continuare de a găsi noi posibilităţi de creştere a exportului. De asemenea, vor trebui reexaminate şi stabilite la strictul necesar prevederile la importurile de materii prime şi materiale, de maşini, utilaje de completare şi piese de schimb, domeniu în care există posibilităţi de reducere mult mai mari decît s-au luat în considerare la elaborarea planului. Sunt unele produse pe care le fabricăm de mulţi ani. Continuăm totuşi sa importăm, pentru dezvoltarea producţiei de asemenea fabricate, nu numai utilaje, ci şi proiecte tehnologice şi chiar să plătim asistenţă tehnică. Fără îndoială că pe plan mondial se fac continuu progrese, tehnica şi tehnologiile avansează, însă trebuie un efort mai mare pentru a realiza proiectele fabricilor cu forţele noastre, în institutele noastre de cercetare şi proiectare, pentru a perfecţiona licenţele cumpărate, în aşa fel încît să procurăm din exterior numai utilajele şi tehnologiile care cu adevărat nu se pot realiza în ţară. O problemă importantă a activităţii de comerţ exterior o constituie stabilirea produselor pe care le destinăm exportului şi a preţurilor la care încheiem tranzacţiile comerciale. Ministerele, centralele şi întreprinderile trebuie să se preocupe mai mult de fabricarea acelor produse pentru care obţinem o valorificare superioară a materiei prime. In comparaţie cu alte ţări, prin produsele pe care le exportăm, noi realizăm preţuri mult mai scăzute pe tona de oţel, de fibre, de bumbac etc. Dacă vom analiza mai adine, vom vedea că printr-o valorificare superioară a materiilor prime şi a materialelor am putea spori veniturile provenite din comerţul exterior. Nu poate fi considerat satisfăcător faptul că în construcţia de maşini ne propunem în continuare să exportăm în mare parte produse brute, cu grad scăzut de prelucrare a metalului. Va trebui să fie reexaminate posibilităţile de creştere a exportului printr-o valorificare superioară a materiilor prime, prin realizarea de produse cu o calitate mai bună. In această direcţie avem rezerve în toate ramurile industriale: în construcţia de maşini, în siderurgie, în industria lemnului, industria chimică şi altele. Aproape nu există sectoare unde să nu putem interveni pentru a asimila produse noi de calitate superioară, ceea ce ar contribui substanţial la creşterea eficienţei comerţului nostru exterior. La realizarea acestor acţiuni va trebui să se angajeze din plin şi Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice care, împreună cu ministerele, să elaboreze un program special privind proiectarea, asimilarea şi introducerea în fabricaţie a unor produse superioare, competitive pe pieţele externe. Va trebui, de asemenea, să se acţioneze mai energic pentru a pune în aplicare hotărîrea pe care am luat-o de mai multă vreme de a specializa pentru export un număr de întreprinderi şi secţii, unde să se fabrice numai sortimente care valorifică superior materia primă. Cît priveşte modul în care valorificăm produsele pe pieţele externe, nu este un secret faptul că în multe cazuri obţinem preţuri mai scăzute decît firmele străine la produse similare, că încasările noastre la export se diminuează datorită faptului că vindem prin intermediari, în loc să căutăm a încheia tranzacţiile direct cu firmele care folosesc mărfurile noastre. Consider că, în ansamblu, preţurile planificate pentru exportul nostru de mărfuri nu numai că nu sunt mari, dar sunt chiar minime. Centralele şi întreprinderile au datoria de a acţiona pentru obţinerea unor preţuri cît mai bune pe piaţa externă, potrivit cu calitatea şi performanţele produselor vîndute, de a-şi propune ca încă din anul 1971 să realizeze încasări suplimentare de valu(Continuare în pag. a IV-a)