Scînteia, mai 1971 (Anul 40, nr. 8773-8802)

1971-05-01 / nr. 8773

SdNTEIA - simbätä 1 mai 1971 rea, exploatatorul. Omul Să ne amintim 1 Mai din trecut; 1 Mai dinainte de război ; 1 Mai, imediat după eliberare , să privim 1 Mai 1971. De la ziua luptei protestatare, de la ziua acerbei confruntări de clasă, de la defilarea conflictelor — la uriașa, luminoasa defilare a marilor bucurii creatoare ale întregului popor muncitor. De la modestul car alegoric încărcat cu speranţe şi bucurii şi puternicul sentiment al eliberării forţelor , la uriaşa defilare de azi a împlinirilor şi certitudinilor, intr-un cadru de civilizaţie fundamental schimbat, făurit de clasa muncitoare, de întregul popor muncitor. Este destul să privim în jurul nostru, indiferent pe ce meleag al ţării ne-am afla , în Bucureşti sau la Tulcea, la Timişoara,la Galaţi sau la Suceava, la Constanţa sau la Iaşi sau la Braşov, la Piteşti, la Baia Mare sau la Tg. Mureş, la Craiova sau la Cluj, la Brăila, la Medgidia sau la Zalău. Este destul să privim în jurul nostru, pe feţele oamenilor sau pe feţele oraşelor, pe chipul copiilor şi al bâtrinilor, pe chipul cimpiilor — pentru ca să izbucnească in noi întrebarea : cum, cindi, intr-un atit de scurt răstimp au fost create toate aceste splendide privelişti noi ? Este destul să privim în jurul nostru impunătoarele obiective industriale, marile opere realizate — la Galaţi, la Porţile de Fier, la Slatina, la Piteşti, la Bicaz şi Argeş, la Turnu Măgurele, în cele mai retrase şi modeste colţuri ale ţării , pentru a înţelege şi elogia virtuţile creatoare generate de noua condiţie politică şi socială a muncii. Este, înainte de toate, mai presus de toate, condiţia de libertate a poporului, condiţia de făuritor conştient şi stăpin, a poporului călăuzit de partid, chemat de partid, îmbărbătat de Partidul Comunist Român. Ce conţine în el carul alegoric al acestui 1 Mai, in primăvara ’71, la intrarea in acest nou cincinal ? Zestrea cea mai de preţ cu care intrăm in această nouă etapă : perspectivele, sarcinile însufleţitoare ale Congresului X , realizările şi angajamentele cu care cinstim cei cincizeci de ani de lupte şi eforturi creatoare ale Partidului Comunist Român. Sarcini uriaşe, sarcini încă necunoscute în istoria ţării noastre , trepte şi ritmuri de dezvoltare care stîrnesc interesul şi admiraţia întregii lumi şi care umplu inima noastră de mindirie şi de răspundere. Ce poartă în el carul alegoric, pe sub bolţile oraşelor şi satelor noastre, pe sub bolţile acestei splendide primăveri? El dace'' acel sentiment uriaş al libertăţii care a însoţit încă primele, modestele noastre care alegorice de la primul 1 Mai liber — sentiment care de atunci pînă azi s-a îmbogăţit mereu, devenind splendidă sete, de creaţie, de depăşire , devenind forţă creatoare, inteligenţă creatoare, competenţă şi exigenţă, demnitate, înaltă răspundere, competitivitate creatoare — şi strălucirea operei. Socialismul înseamnă bază tehnico-economică de prim rang , ştiinţă şi gindire de prim rang. Am intrat din plin in epoca celor mai ingenioase maşini care trebuie construite ; am intrat din plin in epoca electronicii, a electrotehnicii, a sistemelor informaţionale, a ciberneticii, a organizării ştiinţifice a producţiei, a conducerii ştiinţifice a producţiei, epoca marilor ritmuri şi sincronizări şi corelări ale ramurilor de producţie ; a marilor legături ştiinţifice — raporturi ştiinţifice între ramurile de activitate , a complexelor probleme ale planificării, ale perspectivelor bazate pe ştiinţa conducerii societăţii. Toate aceste uriaşe năzuinţi cărora le dau glas, formă şi culoare puternicele coloane ale zilei de 1 Mai îşi pun pecetea pe munca, pe gindirea, pe vrednicia fiecăruia dintre noi, de la ministru pînă la oricare om al muncii , în uzine, in întreprinderi, pe ogoare, în instituţii. Pe toţi ne cheamă înainte aceste năzuinţi, ele ne dau puteri şi ne conferă însăşi raţiunea existenţei noastre. Desăvîrşim o lume nouă, modernă, dreaptă, pe străvechile, scumpele noastre pămînturi, dăm frumuseţe şi măreţie pămintului nostru ; dăm frumuseţe şi măreţie istoriei noastre, evului nostru socialist. Aceasta este munca noastră — condiţia şi sensul ei. Dar cum era ea atunci, cum era Ziua ei de atunci ? Munca — semnul celei maiînalte nobleţi a omului — era semnul înrobirii. Munca — izvorul tuturor bucuriilor, era izvor de suferinţă, de umilinţă, de răzvrătire, de chemare la luptă. „Sculaţi voi oropsiţi ai vieţii...“. Ziua in ajunul căreia fruntaşii muncii, fruntaşii luptei erau închişi. Ziua in care poliţia şi siguranţa aveau cel mai mult de lucru — înăbuşind, împrăştiind, inlănţuind. Ziua păzită cu puştile, ziua pindită, ziua prigoanelor. Ziua in care pe sub ferestrele asupritorilor trecea cu ramuri înflorite în miini uriaşa furtună a primăverii, a dezrobirii ce avea să vină. Ziua maicii era ziua Împotriva exploatării. Intre omul muncitor şi opera lui se aşterneau ca o prăpastie asuprirea, exploatatrăia înstrăinat de opera lui. Exploatarea, nedreptatea au săpat această prăpastie a înstrăinării intre om şi munca lui, între om şi opera muncii lui. O înstrăinare in însăşi fiinţa omului — pentru că munca este parte din fiinţa omului. Opera nu lua parte la sărbătoare, opera nu făcea parte din sărbătoare. Ar fi fost de neconceput ca la ziua muncii — clasa muncitoare să manifesteze trecînd in revistă realizările, opera ei, să le arate ca pe nişte lucruri ale ei. Erau lucrurile însuşite de stăpîni. Omul manifesta cu conflictele lui, cu revolta lui, cu revendicările lui, ale clasei sale, ale poporului său. Omul muncii nu avea acces la opera lui, nu trebuia să-l intereseze opera lui, nu-1 privea opera lui. El era redus la rolul de executant, de unealtă, la funcţia de maşină, acolo unde lipsea încă maşina. Uriaşa agresiune a capitalistului, a exploatatorului, a stăpinului i-a luat muncitorului prerogativele umane, toate drepturile — nu numai materiale, dar şi morale, existenţiale, de făuritor al civilizaţiei. Iar această reducţie la a fi simplu executant a fost cea mai fioroasă despuiere, agresiune şi inechitate ; reducţia omului la simplă unealtă, cit mai ingenioasă dar şi cit mai necuvântătoare ; să gîndească cit mai mult legat de obiectul muncii lui dar să gindească cit mai puţin asupra rosturilor muncii lui, asupra rosturilor lumii, asupra necesităţii de a sfărima lumea veche. Lupta eroică a partidului comunist, revoluţia socialistă au măturat toate aceste nedreptăţi de veacuri. Au eliberat omul. Au eliberat munca. I-au redat muncitorului opera. Splendida fiinţă creatoare a omului s-a readunat în ea insăşi. Noua condiţie a muncii libere şi conştiente — pentru sine şi pentru întreaga societate — a declanşat în clasa muncitoare, in întregul nostru popor, energii uriaşe. Omul muncii — adevăratul făuritor al istoriei, făuritorul propriului destin, chemat să-şi spună cuvintul şi să-şi aducă contribuţia la făurirea acestui nou destin , a dovedit şi dovedeşte energii creatoare uriaşe. Ca un simbol, ele sunt Întruchipate in uriaşul car alegoric al muncii şi demnităţii noastre. Din toate drumurile prin ţară, din toate marile acţiuni, iniţiative, construcţii şi opere de care m-am apropiat, am rămas, desigur, cu bucuria şi mindria de a le fi văzut, de a fi martorul lor, de a fi încercat uneori o laudă, o odă sau un cuvînt de ocrotire pentru ele şi, deopotrivă, bucuria de a le simţi pe toate ca aparţinindu-mi şi mie, aşa cum fiecare dintre noi le aparţinem. Dar am rămas, intr-un mod deosebit, cu bucuria de a încerca să desluşesc şi să măsor cu mintea rezultatele noii condiţii a muncii şi a creatorilor de bunuri materiale : conştiinţa participării plenare şi a răspunderii. Aici îşi află izvorul volumul uriaş de eforturi, de competenţă şi conştiinţă profesională. Aici îşi află izvorul marile împliniri născute din uriaşul efort de creaţie, de construcţie. Trăiesc de fiecare dată, cu un răscolitor sentiment de bucurie şi mindrie omenească, clipele fiecărei noi premiere industriale la Galaţi, vatră modernă a oţelului romanesc, vatră de metal şi putere. Noi laminoare intră în fluxul de producţie a ţării, mii de tone de fontă, de oţel ţişnesc generos din acest izvor in care oamenii au turnat toată hărnicia şi geniul lor, toată bucuria pentru opera căreia ei i-au dat viaţă. Alte premiere — la Porţile de Fier. In aceste febrile zile de muncă in întâmpinarea aniversării partidului, o nouă turbină a fost conectată la sistemul naţional al luminii şi energiei. Rotorul turbinei nr. 5 (fabricat şi el la Reşiţa bicentenară, făurit de miinile harnicilor reşiţeni) ii urmează în acelaşi ritm, intens, consacrând Porţile de Fier drept Porţile Luminii. Din zi în zi şi din oră în oră sosesc ştiri insufleţitoare de pe tot cuprinsul ţării. Pe graficele întrecerii, colectivele de muncă din toate judeţele înscriu chiar din primele luni ale acestui prim an al cincinalului, in cifre dense, succese de prestigiu in înfăptuirea exemplară a sarcinilor trasate de partid, a angajamentelor asumate în , cinstea măreţului eveniment — gloriosul semicentenar. Transcrise în tone sau in milioane, aceste cifre concretizează vrednicia unui întreg popor, conştiinţa, capacitatea sa, consacrate edificării societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Citim printre „semnatarii“ acestor înfăptuiri care atestă startul bun al cincinalului : industria judeţului Braşov ; industria judeţului Argeş ; unităţile economice din judeţul Gorj ; industria judeţului Covasna ; unităţile industriale din judeţul Iaşi ; oamenii muncii din judeţul Prahova — suplimentări de angajamente... Şi în fiecare din aceste ştiri lapidare desluşeşti acel uriaş simţămînt că, pretutindeni pe meleagurile României, uzine, fabrici, combinate industriale de cele mai diverse profiluri desfăşoară o neîntreruptă muncă creatoare şi un întreg popor îşi demonstrează prin operă capacitatea, năzuinţa sa de a urca pe treptele cele mai înalte ale civilizaţiei de la o construcţie la alta, de la o operă la alta ; de la un ciclu de producţie la alt ciclu ; de la o recoltă la alta ; de la un trimestru la altul, de la un plan anual la altul — se schimbă o infinitate de date, de formule, de materiale, de ecuaţii, de procese de fabricaţie, de utilaje, de metode, tehnologii. Din toate se degajă experienţa şi Îndrăzneala, capacitatea de a munci din ce in ce mai bine, mai eficient, mai responsabil. La Atelierul central de la Lotru un inginer imi arăta o fantastică maşină, un excavator uriaş — o adevărată uzină pe roţi . „Vedeţi, utilajul ăsta a fost adus aici să-l reparăm. Lucrează undeva prin munţi, pe un Şantier la vreo sută şi ceva de kilometri de aici. Aţi văzut drumurile noastre. Vă puteţi închipui cum a călătorit pînă aici, pe marginea prăpastiilor, iar cind a trecut prin sate, a mai rupt şi cite un gard, cite un podeţ, că nu-i Încap drumurile"... Văzusem un asemenea utilaj pe şoseaua Lotrului, spre cataracte. Cobora sau urca — n-am înţeles din mişcarea lui de melc, dar grandioasă Atingind cind strnca muntelui cind buza prăpastiei — şi după vreo jumătate de oră de aşteptare în urma lui, pentru că nu aveam pe unde să-l ocolim, a trebuit să ne întoarcem din drum. ..El pleacă acuma, reparat. Ia locul lui de muncă — îmi explica inginerul. Are de mers vreo săptămînă, zi şi noapte, şi tot pe marginea prăpastiilor, cu doi-trei oameni în el. închipuiţi-vă ce s-ar intîmpla dacă, după ce ajunge pe şantierul lui, la o săptămină, la o lună, sau la nu ştiu cite luni, el s-ar defecta din nou, şi din nou ar trebui adus aici !.. Dar noi l-am reparat în aşa fel incit să nu se mai defecteze. Nu te poţi juca cu răspunderea. Nu la cea administrativă mă gindesc, ci la ceea ce reprezintă pentru şantier eventualitatea oricărei ore risipite. Aici, la noi, se concentrează toate utilajele, cele mai moderne utilaje, aduse cu bani grei , oamenii noştri trebuie să le cunoască pe toate, să le repare fără greş şi chiar să le adapteze, să le perfecţioneze. De multe ori, potrivit nevoilor şantierelor, construim utilaje noi". Intr-adevăr, am putut admira utilajele ingenioase, construite de ei, acolo, în adîncul munţilor. Am înţeles ce însemna acolo — ca şi la Porţile de Fier, ca şi la Combinatul siderurgic Galaţi, ca pe toate marile şantiere ale ţării, răspunderea şi demnitatea profesională. „Conducta forţată la centrala subterană — imi povestea un specialist de pe şantierul centralei subterane de la Lotru — trebuia executată după un proiect străin. Aşa cerea proiectantul nostru. Roca slabă a muntelui, izvoarele subterane, inundaţiile, surpările făceau insă imposibilă executarea lucrării după acest proiect. Şi atunci, un colectiv al nostru a realizat un alt proiect care a făcut faţă condiţiilor specifice şi datorită căruia am executat lucrarea cu trei luni mai repede" Sentimentul finalităţii sociale potenţează conştiinţa participării, descoperă şi stimulează virtuţi umane nebănuite, relevă personalităţi care se realizează la flacăra pasiunii. Mă gindesc la un alt erou de reportaj. Însoţit de mine in căutări, îndoieli şi izbinzi. Din drumurile geologului Vasile Bacalu prin Dobrogea, din calcaiele, ecuaţiile, hărţile, probele de rocă adunate de el pe dealurile Dobrogei — s-ar înălţa... un munte. Pentru ca să pună cit mai convingător în evidenţă unul din zăcăminte, geologul s-a apucat şi a construit din sticlă întregul zăcămint ascuns pe sub nişte dealuri. L-a construit din sticlă, la o scară foarte exactă, cu toate cotele. Apoi s-a dus să argumenteze cu acest munte miniatural, din sticlă, prin care se vedea întregul zăcămint ca printr-o apă limpede. L-a depus pe masa unui minister. Pe locurile, pe dealurile bătute de el cu ciocanul — ca şi cum ar fi bătut cu indîrjire în porţile unor cetăţi zăvorite — porţile au căzut au răsărit şi s-au înălţat întreprinderi, tinere aşezări umane, civilizaţia şi-a întins aripile ei asupra ţinutului. Dar nu este vorba numai despre bogăţie : prin ani de explorări, de căutări, de calcule, de eforturi perseverente — geologul a cucerit o bogăţie mult mai mare şi a impus-o : ideea acţiunii in numele unei ţinte înalte. El a ridicat cu ciţiva milimetri perseverenţa, străşnicia, forţa morală, mindria cercetătorului de a nu se mulţumi niciodată, de a nu se opri niciodată, apoi de a lupta cu aceeaşi fermitate pentru a deschide drum în viaţă ideii îndrăzneţe, pentru a o finaliza, cu orice preţ, în folosul societăţii. Notez aceste citeva■xemple cu nemulţumirea că multe altele, nu mai puţin expresive, rămin in afara rindurilor de faţă. Mă gindesc la atiţia alţi eroi cunoscuţi în aceşti ani la Argeş ca şi la Porţile de Fier, in stepa Dobrogei ca şi in Bărăgan, in nisipurile Olteniei, pe dealurile Moldovei şi pe plaiurile Transilvaniei. Mă gindesc cit de mult ne spun despre condiţia muncii de azi, a muncii socialiste, faptele strălucite, străbătute de patosul creaţiei, ale celor care au înălţat combinatul siderurgic de la Galaţi, oraşul Galaţi, ale celor care au aruncat splendidul pod nou peste Dunăre, ale celor care au transformat focuri pustii in vaste platforme ale chimiei — la Piteşti, la Craiova, la Rimnicu-Vilcea. Cu ce şi prin ce s-au făurit toate aceste minuni pe pămîntul românesc, dacă nu prin ştiinţa şi conştiinţa racordate la tensiunea creatoare a epocii, la marile idei ale partidului comunist. Aceştia sunt oamenii noştri, oamenii care aduc astăzi ţării, partidului, uriaşul car alegoric încărcat cu roadele muncii, ale creaţiei libere, conştiente. Oameni care şi-au verificat tăria, forţa, patriotismul şi în cele mai dramatice împrejurări ce s-au abătut peste vatra noastră din jurul Carpaţilor. Iată, la mijlocul acestei luni se împlineşte anul ,de cind am trăit cu toţii, încleştaţi în durere, fioroasa stihie a apelor care a strivit lanurile, grădinile ţării, satele, a umplut cu nămol uzine, fabrici, şi am privit cum sub ochii noştri atîtea lucruri scumpe nouă şi făcute cu trudă au fost distruse. Dar tot noi, după aceea, am fost şi părtaşii şi martorii unei refaceri uimitor de rapide. Dintre atîtea lucruri extraordinare din săptămînile şi lunile acelea de efort supraomenesc, cel mai impresionant rămîne această energică, grabnică şi categorică înălţare din ruine şi reintrarea in viaţa normală. Uriaşa mobilizare de forţe umane şi materiale, superba solidaritate a întregii naţiuni ne-au dovedit tuturor, încă o dată, unitatea şi tăria unui popor liber şi stăpin pe destinele sale, pe munca sa, pe fructele acestei munci. Am străbătut, în alţi ani, calamitatea unor secete şi la fel de încleştaţi am luat parte la bătălia strategică, ingenioasă şi energică, pe sute de fronturi cu arşiţa. Şi atunci, am luat cunoştinţă cu toţii de capacitatea de luptă a poporului nostru, aliată cu dotarea materială a agriculturii noastre, a ţărănimii , fără de care biruinţa asupra secetei nu ar fi fost posibilă iar lupta cu natura ar fi fost mult mai grea. Şi imi vin in minte, aici, cuvintele agronomului Valeriu Mahu, preşedintele cooperativei din satul Poşta, de pe Valea Teliţei : „Pe timp de secetă se cunoaşte cine face agricultură ştiinţifică, modernă şi cum o face". Cuvintele agronomului subliniază aceeaşi idee : in Împrejurări potrivnice omul îşi dă măsura, işi probează capacitatea lui de luptă — şi, in funcţie de această capacitate a lui, învinge sau este învins. Poporul nostru a învins. Fiecare construcţie, fiecare nouă creaţie mobilizează un imens volum de probleme noi. Există un efort profesional de a adapta tehnica, de a ne-o însuşi, de a ne acomoda, de a o cunoaşte , un amplu efort de perfecţionare in toate domeniile de activitate, de racordare la exigenţele producţiei de cel mai înalt nivel, de introducere a metodelor moderne de mare randament economic. Am tresărit plăcut A surprins cind am MIL citit de curind că pe şantierele uznei hidrocentrale constructorii au obţinut însemnate succese aplicînd la betonări metoda cofrajului glisant. Este o invenţie românească, a fost brevetată şi în străinătate şi se aplică de ciţiva ani la construcţia tuturor obiectivelor înalte , coşuri industriale, turnuri de răcire ale uzinelor, uriaşii cilindri de beton care se înalţă din loc un loc pe zarea ţării. Citind despre noile succese ale acestei metode, m-am gîndit instantaneu la întreprinderea „Trei izolaţii" şi la oamenii din această vrednică întreprindere unde a fost realizată această invenţie. Fără cofrajul glisant, întreprinderea greu şi-ar fi putut îndeplini sarcinile — construcţia acelor impunătoare coşuri, turnuri, tuneluri verticale. Invenţia a ţîşnit din mintea oamenilor, din sarcini, din obligaţii, din marile cerinţe — aşa ca toate invenţiile. Din atelierele de proiectare, din laboratoarele şi de pe şantierele acestei întreprinderi, am privit ca de pe acoperişul ţării, am văzut toate marile şantiere şi construcţii industriale ale ţării. Am văzut mai ales ce înseamnă nevoia de a perfecţiona continuu, de fapt a crea. Inginerul Vasile Georgescu, directorul general al acestei întreprinderi, şi colaboratorii lui, ingineri, specialişti, veterani în această întreprindere. Îmi mărturiseau : „In materie de izolaţii nu a existat înainte aproape nimic — pentru că nici nu a existat o industrie modernă care să solicite izolaţie, protecţie industrială. Am pornit de la capăt şi, dintr-un fel de tinichigerie cu câţiva muncitori, am ajuns în aceşti ani la o întreprindere cu zeci de şantiere, puncte de lucru în toată ţara. Astăzi avem cărţi scrise de noi, studii, manuale , avem sute de tehnologii, fişe tehnologice, metode de lucru, instructaje pentru fiecare material izolator şi pentru fiecare lucrare. S-au făcut multe inovaţii, invenţii. Dar drumul este lung înainte, pentru că progresul tehnic pune mereu sarcini noi, apar alte solicitări iar noi trebuie să ne potrivim paşii pe măsura acestor exigenţe". La o uzină bucureşteană am urmărit, un timp, pasionanta luptă pentru reproiectarea unui prototip de utilaj. Cei care proiectaseră utilajul respectiv şi ii construiseră fuseseră răsplătiţi după merit, cu onoruri şi premii. Dar abia omologat utilajul — un colectiv mai ergogic, ampreş ■ zentat o serie de modificări, reproiectări „esenţialedin construcţia, acestei maşini. Desigur, autorii proiectului aprobat îşi susţineau opera şi lumea se împărţise intre cei care apăraţ maşina iniţială şi cei care apărau al doilea prototip avînd caracteristici superioare. Vechea maşină era consfinţită prin brevetele şi diplomele premiate . Un argument in plus, oficial. „De vreme ce a fost acceptată, cum să venim s-o modificăm ?“ In cele din urmă, noul a Învins, s-a trecut peste tabu-urile consacrării şi întreaga uzină, cu maturitate şi bărbăţie, a apărat noul utilaj — evident o creaţie superioară. Spiritul înnoitor educat de partid, nevoia de desăvîrşire, au izbîndit, deşi era mai simplu şi mai confortabil tiparul statornicit, omologat. Condiţia superioară a muncii nu este calea cea mai uşoară. Dar e cea cu adevărat necesară pentru societate, pentru progres. După ce am văzut cite puţin, chiar regretabil de puţin, din tot ce merita văzut şi cunoscut la construcţia Bicazului, Argeşului, Sadului, Porţilor de Fier şi Lotrului — acum de cite ori pe plaiurile ţării trec pe sub liniile de înaltă tensiune, mă gindesc că prin ele pulsează nu numai curentul electric ci şi o energie mult mai nobilă ; ştiinţa, competenţa, înalta pregătire, înalta calificare şi înalta conştiinţă a tuturor făuritorilor sistemului energetic al ţării. In zvîcnetul curentului electric sufletul nostru desluşeşte uriaşa timplă omenească a marilor colective de constructori care au dat viaţă tuturor acestor izvoare de energie. Ar fi interesant de evaluat volumul de proiecte, volumul de ecuaţii şi formule şi calcule care au stat la baza unui picior de pod de la Giurgeni-Vadul Oii sau la arcul de oţel al acestui pod , sau la construcţia unui furnal de la Combinatul siderurgic Galaţi , ar fi interesant de ştiut volumul de proiecte şi calcule, ecuaţii care sunt concentrate in construcţia uriaşelor transformatoare electrice construite la Craiova ; ar fi interesant de arătat volumul de proiecte, de ecuaţii încorporate în alcătuirea unei turbine construite la Reşiţa pentru Porţile de Fier ; ar fi interesant de apreciat volumul de proiecte, volumul de calcul, de prelucrare a datelor care au condus la înălţarea complexei construcţii de la Porţile de Fier. Cititorul este rugat să adauge acestor citeva exemple altele la fel de grăitoare. Din fericire , ţara are multe asemenea exemple. La realizarea tuturor acestor construcţii şi tehnici contribuie ingenioase aparaturi, maşini de calcul, maşini electronice. Dar mai presus de toate acestea — ca o ingenioasă, gingaşă, inefabilă maşină în care intră toată ştiinţa şi toate calculele — este gindirea, gindirea creatoare a oamenilor noştri, cu adinca ei finalitate, cu adîncile ei raţiuni izvorite din politica ştiinţifică a partidului. Gindirea creatoare — forţa care defineşte orice proces de muncă şi care nu poate lipsi din nici o activitate socială, reprezentînd calitatea şi condiţia esenţială a oricărei munci. Gindirea ca o hidrocentrală, ca un reactor atomic prelucrind, înnobilind, transformînd în forţă de producţie inepuizabilul flux de cunoştinţe, de informaţii, de calificare, de ştiinţă. Această gindire am admirat-o întotdeauna, simţind-o in adîncul înfăptuirilor poporului nostru. Nu gindirea uscată, nu gindirea învechită, uzată, ca o maşină rudimentară, nici gindirea mergînd ca o maşină in gol sau prelucrind o materie săracă, sterilă şi nici gindirea ca o plantă absorbind în ea o sevă subţire, lipsită de haruri — ci gindirea prelucrind în ea materia nobilă a ştiinţei vii, de ultimă oră. Calitatea înaltei tensiuni spirituale a unei ţări provine din calitatea Înaltei tensiuni spirituale a fiecărui om care gindeşte, munceşte, trăieşte in această ţară şi alimentează inteligenţa, talentul şi geniul, forţa de creaţie a naţiunii. De aceea, nu exagerăm deloc cind spunem : fiecare om trebuie să fie ca o Academie tinără, ţara Întreagă o Academie tinără. Ideea a fost exprimată de savantul Henri Coandă, nu redau exact cuvintele, dar înţelesul este acesta: ţara Întreagă o Academie, cu o veşnică tinereţe a oamenilor — prin ştiinţă, prin studiu, prin pregătire, înţeleg prin Academie masa de studiu, planşeta, laboratorul veşnic treaz, asaltat de probleme, de întrebări, de sarcini — deopotrivă dacă este vorba de crearea şi perfecţionarea maşinilorunelte, de programele ştiinţifice prioritare, de competitivitate, sau de agricultură, de irigaţii, de chimie, de literatură sau de arhitectură, de circulaţie, de planificare, de organizare, de conducere ştiinţifică, de pedagogie, de maşinile cibernetice, de pupitrele de comandă ale marilor uzine. In tot ce vedem realizat in tara noastră, clasa muncitoare, iri- I regal popor mun■eltor condus de partidisi demonstrează uriaşele energii creatoare, maturitatea, competenta. Aceste energii creatoare îşi au izvorul in conştiinţa că poporul este stăpinul propriului destin, că în propriile miini stau şi puterea şi harul, că el, prin eforturile lui îşi hotărăşte şi binele ,şi mai binele. Aproape nici nu poate fi cuprins in cuvinte acest nesecat izvor de energii creatoare. De aici vin uriaşa solidaritate în jurul partidului, nemărginita încredere in viitor, patriotismul, patosul creator al poporului nostru. Noua condiţie, politică şi socială a celor ce muncesc, dispariţia mizeriei, a sărăciei, a umilinţei, creşterea continuă a bunei stări—creează şi temelia unei noi condiţii morale a celor ce muncesc: răspunderea, demnitatea, înaltele datorii faţă de ţară, lărgirea orizontului spiritual, conştiinţa participării la o operă care este a noastră, a tuturor. Participăm de mai mulţi ani la un dialog profund între conducerea de partid şi ţara întreagă. Toate marile probleme ale construcţiei socialiste sunt analizate, dezbătute, limpezite in aceste intilniri şi consfătuiri de lucru. Această dezbatere democratică în cele mai importante probleme a devenit o metodă de lucru a partidului nostru şi care ajută şi captează toate energiile creatoare ale poporului — le pune in valoare. Sintem un popor înzestrat de la natură, inteligent, muncitor. Studios, perseverent, cu mari aptitudini şi vocaţii , sintem un popor condus de partidul său comunist , un partid a cărui conducere şi, in primul rind, secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, duce de mulţi ani un dialog viu, competent, pasionat, cu întregul popor. Acest dialog fericit şi fructuos, participarea largă a clasei muncitoare, a poporului la dezbaterile problemelor construcţiei socialiste, consultarea şi participarea tot mai activă a maselor la organizarea şi conducerea producţiei — sunt cel mai inait semn al maturităţii politice, al lărgirii continue a democraţiei socialiste. Poporul trăieşte astăzi mindria şi bucuria că opera lui îi aparţine, trăieşte stimulat de ea, chemat să o ducă mai departe, să o desăvârşească. Pe fruntea ţării noastre strălucesc deopotrivă progresul şi capacitatea de a realiza noi progrese, competenţa şi demnitatea muncii. Le aducem cu noi la demonstraţia de azi, în uriaşul car alegoric al acestui 1 Mai. Din noastre Desen de GHEORGHE CĂLARAŞU PAGINA 3