Scînteia, august 1971 (Anul 40, nr. 8864-8893)

1971-08-01 / nr. 8864

PAGINA 2 DIALOG CETĂŢENESC Am vizitat la locurile lor de muncă mai mulţi salariaţi ai satelor, am discutat cu factori de răs­pundere locali, cu cadre competente de la direc­ţiile sanitare şi inspecto­ratele şcolare judeţene, de la celelalte organe ce îndrumă diferite sectoa­re de activitate la sa­te, cu activişti pe tărîm social, cu reprezentanţi ai departamentelor de re­sort, într-un cuvînt, cu un mare număr de oameni care cunosc îndeaproape viaţa satului şi toţi au fost unanimi în a aprecia că, în momentul de faţă, condiţiile de viaţă de care se bucură salariatul din mediul rural sunt incon­testabil superioare anilor din urmă. S-au construit în multe locuri locuinţe speciale pentru salariaţi şi familiile lor, s-au făcut eforturi pentru mai buna lor aprovizionare, s-au creat condiţii prielnice pentru exercitarea profe­siei. Dacă ne referim la cadrele medicale, de e­­xemplu, se cuvine să no­tăm, între altele, că în ultimii 5 ani s-au ridicat la sate peste 150 de dis­pensare, modern utilaje, în care asistenţa medicală se poate acorda în condi­ţii dintre cele mai bune, iar medicii, împreună cu familia, pot locui aici în condiţii civilizate. In al­te judeţe s-a recurs la amenajări de localuri. Pretutindeni, unde factorii de răspundere au înţeles necesitatea asigurării unor condiţii corespunzătoare de muncă şi de viaţă specia­liştilor de la sate — indi­ferent de profesia lor — s-au realizat lucruri fru­moase. Drept urmare, şi procentul celor care s-au ataşat definitiv de viaţa satului a crescut. Apreciind situaţia exis­tentă la proporţiile impu­se de condiţiile actuale, vom pune în discuţie, în cele ce urmează, cîteva aspecte — legate de apro­vizionarea salariaţilor de la sate — care nu şi-au gă­sit încă o soluţionare pe deplin acceptabilă. Unită­ţile cooperaţiei de consum — cele care poartă în a­­ceastă privinţă principala răspundere — nu reuşesc să facă faţă pretutindeni tutu­ror cerinţelor. Din această cauză unii salariaţi sunt nevoiţi să meargă la oraş... după legume sau lapte. Profesorul Andrei Romulus de la şcoala generală Or­bească, judeţul Teleorman, ne sesizează : „Sunt zile în şir cînd magazinul nu se aprovizionează cu lapte sau unt. In această situaţie mă văd obligat, fie să apelez la serviciile unui navetist din Bucureşti, fie să mă deplasez personal la oraş după cumpărături“. „Ca medic, soţul trebuie să stea tot timpul în comu­nă, să poată interveni de îndată ce apare vreo ur­genţă , ne spunea prof. Valeria Cristache, din co­muna Malu cu Flori, ju­deţul Dîmboviţa. Nu o dată însă trebuie să se sustragă de la îndatoririle lui, să meargă la Tîrgo­­vişte, cale de 40 de km, pentru a cumpăra cîteva kilograme de roşii sau castraveţi. In comună există, cei drept, o unita­te de desfacere a legume­lor, dar numai cu firma, pentru că mai tot timpul stă goală“. Despre feno­menul surprins — naveta la oraş pentru cumpără­turi — ne-au vorbit şi alţi interlocutori, din di­ferite judeţe ale ţării. Cu toţii au subliniat că mo­dalitatea actuală de repar­tizare a fondului de mar­fă este devantajoasă atît pentru salariaţii-cumpără­­tori (se pierde timp, se fac cheltuieli de deplasa­re suplimentare), dar chiar şi pentru reţeaua de magazine urbane, prin exercitarea unei serioase presiuni din partea celor veniţi după cumpărături de la sate. Trebuie reţinu­te, de asemenea, perturba­­ţiile aduse activităţii salari­aţilor respectivi prin frec­ventele deplasări la oraş după mărfuri de prove­nienţă agricolă, care în mod firesc ar trebui procurate din sat. „Este total dez­avantajos pentru salariaţii satelor ca ceea ce nu asi­gură cooperativa agricolă de producţie sau nu aduce cooperaţia de consum la magazinul din sat să aducă ei cu trenul sau autobuzul de la oraş“ , apreciază, pe bună dreptate, dr. Constan­tin Sandu, de la Direcţia sanitară a judeţului Buzău. Condiţiile de aprovizio­nare a salariaţilor din me­diul rural nu depind însă numai de modul în care se face repartizarea fon­dului de marfă. Hotărî­­toare sunt preocupările or­ganelor locale pentru asi­gurarea produselor pe plan local, pentru gospodărirea lor o dată repartizate, pen­tru găsirea celor mai adec­vate formule de circulație a mărfurilor. Din păcate, la acest capitol, nu peste tot se pot nota lucruri lău­dabile. Sunt oare toate aceste probleme, legate de aprovi­zionarea salariaţilor, im­posibil de soluţionat ? Am străbătut cale de aproape 400 de km, în judeţul Bi­hor, şi peste tot, pe unde am trecut, salariaţii cu care am stat de vorbă au avut numai cuvinte de laudă la adresa celor care se ocupă cu aprovizionarea satelor. Secretul ? Nu exis­tă nici un secret. „Pre­misa de la care am pornit — ne explică şeful servi­ciului alimente din cadrul IJECOOP-Bihor, Vasile Ştefănoiu — constă în a­­ceea că buna deservire a salariaţilor nu se poate realiza fără o îmbunătăţire generală a nivelului de sa­tisfacere a cerinţelor sa­tului. Ca atare, ne-am preocupat să asigurăm un fond de marfă îndestulă­tor. In afara cantităţilor contractate, am procurat în 1970 — prin cumpărări directe — mărfuri de peste 75 milioane lei, acoperind în bună parte deficitul ini­ţial de 116 milioane lei. In primele 6 luni ale acestui an, aproape 10 la sută din mărfurile desfăcute provin din cumpărările directe. Important este şi faptul că noi avem contracte directe cu furnizorii, fără inter­mediul comercianţilor en­­gros. Pentru repartizarea cît mai raţională a mărfu­rilor procurate, am întoc­mit, împreună cu consiliile populare comunale, o si­tuaţie a locuitorilor din mediul rural şi, separat, a salariaţilor şi membrilor de familie, întrucît, la unele mărfuri, nu putem asigura cantităţile cerute, am sta­bilit o serie de reguli. A­­colo unde nu avem brută­rie proprie, trimitem pîi­­nea prin curse zilnice sau asigurăm făina necesară. Pentru aprovizionarea zil­nică cu lapte şi preparate lactate am stabilit 5 rute, care acoperă principalele localităţi ale judeţului. Cel puţin de două ori pe săptămână, se efectuează curse asemănătoare şi pen­tru preparatele de carne“, înlesniri în privinţa apro­vizionării salariaţilor de la sate s-ar putea realiza şi pe alte căi. In multe locuri funcţionează cu bune re­zultate cantine ale diferi­telor întreprinderi, şantie­re, şcoli, spitale, I.A.S., I.M.A., unde servesc masa lucrătorii unităţilor res­pective. Dar sunt sate sau comune în care nu există încă posibilităţi materiale sau nu se justifică cons­truirea de cantine. (In ju­deţul Buzău, de exemplu, din cele 83 de comune, doar 19 au cantine). Ce s-ar putea face în aceste condiţii ? „O soluţie ar fi amenajarea de micropen­­siuni — era de părere Ion Nedelcu, secretarul Co­mitetului sindicatelor din judeţul Buzău. Cu precă­dere în localităţile unde nu există unităţi producti­ve (şi, deci, nici premisele înfiinţării unei cantine), cadrele didactice, cele me­dicale şi inginerii agro­nomi pot constitui, pentru început, nucleul micropen­­siunii. In casa unui sătean sau chiar în localul bu­fetului de la cooperativă, ar urma să se prepare şi să se servească masa pe bază de abonament. Obli­gaţia aprovizionării micro­­pensiunii ar reveni coo­peraţiei de consum (în condiţiile prevăzute de le­gea referitoare la activi­tatea cantinelor-restau­­rant), marfa necesară adu­­cîndu-se o dată cu cea pentru unităţile de ali­mentaţie publică”. O soluţionare corespun­zătoare aşteaptă şi procur­­area combustibilului. „Nu văd de ce nu ar putea pre­lua cooperaţia de consum operaţiunile ce privesc a­­provizionarea cu combusti­bil “ ne spunea Gheorghe Strîmbei, directorul şcolii din comuna Odobeşti, ju­deţul Dîmboviţa. Am schiţat în rîndurile de mai sus cîteva din pro­blemele aprovizionării sa­lariaţilor care-şi desfă­şoară activitatea în me­diul rural. Este cunos­cut faptul că de la an la an numărul specialiştilor, al cadrelor cu pregătire pro­fesională — medie sau su­perioară — este în con­tinuă creştere. Prin munca lor, prin calificarea ce o posedă aceştia îşi aduc din plin contribuţia la o­­pera de transformare a sa­tului, ridicîndu-i pe noi trepte de civilizaţie. Orga­nelor locale le revine ca o îndatorire statornică să urmărească, cu atenţie pro­blemele aprovizionării sa­lariaţilor, să depisteze şi să valorifice toate resur­sele locale existente în ju­deţe, astfel ca experienţa pozitivă înregistrată în nu­meroase locuri să fie gene­ralizată. Mihai IONESCU Constantin SOCI Cum se rezolvă prin mijloace locale problemele a­pro­vizionării _ir f fî fi LIUULE _R n P * TE SAT OR iE m i mii I, I I. ir Desen de I. Dogar MARINESCU Cu cîteva luni în urmă, Ion Dragoş Dogaru, direc­torul întreprinderii de tu­rism şi odihnă-Sinaia, ne-a furnizat următoarea rela­tare : „Se acreditase, mai demult, ideea că Sinaia, „Perla Carpaţilor“, şi-ar mai fi pierdut din strălu­cire, că ar fi fost pusă oare­cum în umbră de litoral, de întreprinderile şi staţiu­nile de odihnă mai noi. Iată însă cîteva date care con­trazic o asemenea părere : începînd din 1969—1970, la Sinaia, practic, împărţirea anului pe sezoane nu mai are semnificaţie. Adică nu mai există perioade de ma­ximă solicitare, de vîrf, cum li se mai spune şi, al­ternativ, perioade „moar­te“, de destindere. Staţiu­nea se află intr-o perma­nentă solicitare, e mereu un sezon“. Am retinut la timpul res­pectiv spusele directorului, iar ulterior ne-am intere­sat mai îndeaproape cum stau lucrurile. Ne vom re­feri pentru început la in­dicii economici principali, care oglindesc cu fidelitate activitatea oricărei între­prinderi de turism şi odih­nă : a) gradul de exploa­tare a spaţiului de cazare; b) situaţia beneficiilor. Răs­puns, la primul punct : ca­sele de odihnă din Sinaia au un indice global de ex­­ploatare care a ajuns să de­păşească, cu un an în ur­mă, 95 la sută (performan­ţă de frunte). în al doilea rînd, cu toate că în ţara noastră casele de odihnă au un caracter profund social, fiind tot mai accesibile, în­treprinderea de turism şi o­­dihnă a reuşit să realizeze, în anul 1970, cîteva milioa­ne de lei beneficii­­(bani ca­re se află la dispoziţia în­treprinderii, în scopul ex­tinderii, modernizării şi ri­dicării gradului de confort în staţiune). Date fiind a­­ceste condiţii, în care-şi desfăşoară activitatea ITO din Sinaia, era cit se poate de normal să ne întrebăm: ce „chei“ au deschis por­ţile spre asemenea reali­zări ? Am constatat, cu uşurin­ţă, că „noua tinereţe“ des­pre care ni s-a vorbit îşi trage seva dintr-o investi­ţie de spirit gospodăresc, aplicat pe scară generală, din partea celor care răs­pund de destinele staţiunii. De altfel, referindu-se la beneficii, I. Rădulescu, di­rectorul comercial şi admi­nistrativ al staţiunii, con­centrează explicaţiile in cîteva cuvinte. Spune : „Ca să oferi convenabil, trebuia să produc­ ieftin şi să chel­tui raţional, cit se poate de puţin“. Din dorinţa de „a oferi“ cit mai convenabil s-a născut la Sinaia ideea creării gospodăriilor sau secţiilor anexă. La început a fost înfiinţată, pe lingă staţiune, sub titlu experi­mental, o crescătorie de porci. S-a constatat curîn­d că iniţiativa este foarte a­­vantajoasă. Animalele pot fi hrănite în principal cu resturi de la cantine, cu surplusuri accidentale de alimente, cu nutreţuri na­turale procurate din împre­jurimi. Cum era şi firesc, pe această bază, sectorul zootehnic al staţiunii a fost ulterior dezvoltat. Azi sec­ţia anexă numără cîteva sute de capete de animale. Un succint calcul economic „la zi“ arată că staţiunea investeşte doar 5 lei pentru fiecare kg. de carne pe ca­re o „livrează“ propriilor cantine ! Primei secţii anexe i-au urmat imediat altele : o brutărie ; o crescătorie de păstrăvi (care se află în plină dezvoltare) ; o inte­resantă seră de flori, a că­rei producţie serveşte la înfrumuseţarea vilelor, la întreţinerea spaţiilor intra­vilane sau se vinde pe pia­ţă ; cîteva spălătorii me­canice pentru rufăria case­lor de odihnă din Sinaia, Buşteni, Slănic, Cheia şi A­­zuga (iniţiativă soldată cu economii la capitolul „chel­­tueli de întreţinere“ în va­loare de cîteva sute de mii de lei anual). In perspecti­vă : dezvoltarea secţiilor e­­xistente, înfiinţarea unei crescătorii de iepuri, a unui atelier de covoare... Paralel cu această primă categorie de preocupări, le­gate direct de rentabilizare şi de obiectivul „ofertei convenabile", se poate ob­serva la I.T.O.­Sinaia şi un stăruitor interes pentru o altă categorie de activităţi: conservarea şi întreţinerea spaţiului de cazare existent (vile, cabane, hoteluri, cam­pinguri) Am vizitat nume­roase case de odihnă cons­truite cu mulţi ani în ur­mă. Sînt atît de bine păs­trate, incit par aproape noi. Conducerea întreprinderii a demonstrat practic că de­gradările premature şi pro­funde ale imobilelor lui cortegiul lor de daune — investiţii de milioane pen­tru reparaţii capitale, res­­trîngerea temporară a spa­ţiului de cazare ş.a.m.d.) pot fi evitate investind din capul locului, la capitolul reparaţii curente, mai mult spirit gospodăresc, un efort suplimentar de gîndire şi inventivitate, mai multă i­­niţiativă Astfel, I.T.O. tin­de să elimine treptat „sis­temul clasic“ de întreţinere (de regulă, birocratic , cu sesizări tergiversate, cu no­te de comandă, cu progra­marea reparaţiilor mărun­te, cu devize pretenţioase). Pentru operativitatea lu­crărilor curente, staţiunea şi-a creat de-a lungul ani­lor ateliere proprii de în­treţinere. Un fel de secţii­­anexă, încadrate cu mese­riaşi specializaţi sau polica­­lificaţi : tîmplari, zidari, e­­lectricieni, mecanici. Trep­tat, I.T.O. a renunţat la ser­viciile întreprinderilor co­munale. Pe întreg perime­trul staţiunilor, ea şi-a a­­sumat răspunderea directă a gospodăririi tuturor in­stalaţiilor­­ de apă, elec­trice, telefonice, de canal. Intr-un cuvînt, de extinde­rile, reparaţiile şi moderni­zările tuturor vilelor şi in­stalaţiilor aferente răspun­de acum un singur con­structor (şi, în acelaşi timp, beneficiar) : întreprinderea de turism şi odihnă. Avan­taje ? Numeroase, după cum bine se poate înţelege. Toate iniţiativele rela­tate pînă acum au dus, în mod firesc, la rentabiliza­rea întreprinderii. Spu­neam la început că bene­ficiile rezultate anual că­min la dispoziţia întreprin­derii. Ce face I.T.O. cu ele? Iată doar cîteva obiective sociale realizate în ultimul timp : o centrală termică; instalarea conductelor de apă caldă în absolut toate vilele ; dotarea bucătăriilor cu aparatură modernă ; in­stalarea cîtorva sute de băi în vile şi hoteluri ; extin­derea spaţiului de cazare ; procurarea de mobilier nou ş.a.m.d. Prin urmare, bene­ficiile au fost încasate de întreprindere doar scriptic — în realitate, ele s-au râs­­frînt nemijlocit, în bine, a­­supra condiţiilor de odihnă şi tratament de care bene­ficiază cei ce poposesc la Sinaia. Această orientare a beneficiilor explică în mare măsură gradul înalt de ex­ploatare a vilelor, realizat în ultimii ani, numărul in creştere al turiştilor autoh­toni şi străini. Condiţiile bune de odihnă, confortul, constituie — alături de fru­museţile naturale pe care le oferă .Perla Carpaţilor“ — veritabile puncte de a­­tracţie Anul trecut, prin Sinaia — în fond, o mică Principalul beneficiar: OASPETELE O­­E „CHEI" AU DESCHIS PORŢILE RENTABILITĂŢII LA ÎNTREPRINDEREA DE TURISM ŞI ODIHNĂ — SINAIA — ACUMULĂRILE UNEI EXPERIENŢE VALOROASE ÎNGĂDUIE PERSPEC­TIVE OPTIMISTE localitate montană ! — au trecut peste 250 000 de oa­meni — de două ori popu­laţia unui oraş de talia Brăilei ! De fapt, conducerea în­treprinderii caută să spo­rească puterea de atracţie a staţiunilor din subordine şi pe diferite alte căi. Dis­cutam deunăzi cu cîţiva în­văţători şi profesori cazaţi la vila „Brazi“. Am aflat că aici (ca şi la multe alte vile) s-a luat iniţiativa ca oamenii aflaţi in concediu să nu se mai deplaseze, du­­pă un program riguros şi prea puţin convenabil, la aşa-zisele „cantine centra­le“ ; masa este servită în sufrageria fiecărei vile în parte (deocamdată, numai acolo unde există condiţii). La multe case de odihnă au fost desfiinţate meniurile fixe. Acum, mesele şi gus­tările sunt comandate, după preferinţa fiecăruia, cu o zi înainte, ca la orice restau­­rant-pensiune care se res­pectă. La unele cantine „clasice“, se experimentea­ză servirea mîncărurilor la alegere. Ar mai fi de adău­gat că s-au extins mult faţă de anii trecuţi serviciile o­ferite turiştilor. Personalul vilelor e gata să-ţi ofere, la cerere o gustare, o car­te, un medicament, îţi puie la punct încălţămintea şi îmbrăcămintea, iar la caba­ne poţi închiria articole sportive. ...Cu toate acestea, con­ducerea I.T.O. ne declara : „Suntem­ abia la un început de drum (afirmaţia este fă­cută şi în legătură cu re­centa unificare a oficiului de turism al fostului O.N.T­ru fosta întreprindere de odihnă-„Sinaia“). Avem în­că multe de făcut. Intenţia noastră este să facem totul ca fiecare cetăţean venit la noi să rămînă cu impresia că, pe timpul vacanţei, el a fost oaspetele nostru principal“. Este adevarat, pînă la atingerea acestui ţel mai sînt încă multe de întreprins. Pe parcursul a­­cestor însemnări noi n-am făcut altceva decit să sem­nalăm începutul... Gh. GRAURE SCINTEIA — duminică 1 august 1971 AM PRIMIT SCRISOAREA DV.­ ZI CU GHINION ? ! Vasile Ambrozie din co­muna Măureni, judeţul Ca­­raş-Severin, ne relatează următoarele : „Cooperativa meşteşugărească „Izvorul“ din Bocşa a înfiinţat la noi un atelier de reparat ruliu, televizoare şi alte o­biecte electrocasnice. Programul de funcţionare, afişat pe geam la loc vizibil, este sta­bilit in fiecare vineri de la orele 8 pînă la 20. Dar, pen­tru tehnicienii atelierului, ziun­i, vineri nu există de­cit o dată pe lună sau cel mult de două ori la 3 luni. Iar atunci cind deschid, în cele mai fericite cazuri lu­crează 4—5 ore, întrucît u­­nitatea cu pricina se află vi­zavi de locuinţa mea, de ne­numărate ori i-am văzut pe săteni venind dis-de-dimi­­neaţă, cu televizoarele sau aparatele de radio în spate ca să apuce rînd şi apoi aş­­teptînd pînă seara tîrziu pe trotuare, fără ca uşa atelie­rului să se deschidă. Şi cînd te gindeşti că in comună sînt peste 500 aparate de ra­dio, aproape 300 televizoare, plus alte obiecte electrocas­nice ! Doar n-o fi vinerea, zi cu ghinion ! Sau poate că cei din conducerea coope­rativei consideră că la ate­lierul respectiv n-ar fi de lucru ? Dacă-i asa, n-au de­cit să-şi mute firma înapoi la Bocşa, să ştie oamenii că nu mai au in localitate ate­lier“. INVITAŢIE Cetăţeanul Dinu Ionescu din Galaţi a avut amabi­­lilitatea să ne invite recent să petrecem o zi plăcută in pitoreasca pădure Gîrboa­­vele, din apropierea oraşu­lui. Atent, el ne-a trimis şi un bilet de transport, in va­loare de 5 lei, cu o scrisoa­re explicativă. „Avem bi­lete destule ca să ajungem la Gîrboavele, aşa că pu­teţi să vă aduceţi şi priete­nii. întreprinderea de trans­porturi orăşeneşti a aprovi­zionat „en-gros" pe nume­roşi salariaţi ai I.R.E. Ga­laţi şi ai altor unităţi, prin intermediul respon­sabililor de grupă sindi­cală, care, chipurile, au pri­mit sarcină in acest sens. Le-a fabricat uşor, aşa că are destule. Ca să vedeţi cum arată vă trimitem o mostră. Investiţia-i mică, dar profitul e mare : doi, trei centimetri pătraţi de hirtie cu cîteva cuvinte... 5 lei ! Rentabil, nu ? Biletu­lui nu i s-a aplicat nici o ştampilă. Măcar aşa, de o­­chii lumii... Principalul e că se vinde ! Mergi nu mergi la Gîrboavele, se vinde... In ce cantităţi s-au tipărit şi cite astfel de forţe s-au difuzat pînă acum nu ştim. Nu ştim nici cîţi bani s-au încasat de la diverşi sala­riaţi. Poate ne spuneţi dum­neavoastră cînd veniţi la Galaţi“... Stimate tovarăşe Ionescu, vă mulţumim pentru invi­taţie şi vă asigurăm că răs­punsul cuvenit îl veţi primi de la conducerea întreprin­deri de transporturi orăşe­neşti. CU ADRESĂ­­ PRECISĂ !... „Sunt angajat la şantierul Termocentralei Rovinari, ne scrie Iorgu Găvrilă. La 10 iulie a.c. am expediat, din oraşul Motru, unde locuiesc, o scrisoare pe adresa soţiei mele, Leonora Gavrilă, care se află în comuna Cimpuri, judeţul Vrancea. Pentru mai multă siguranță am tri­mis scrisoarea „recoman­dat“, socotind că în cel mult 7—8 zile voi primi răspun­sul pe care-l aşteptam. Spre surprinderea mea însă, după 15 zile m-am pomenit cu scrisoarea înapoi, după ce a trecut de citeva ori pe la Oficiul poştal din comuna Cimpuri. In loc să fie in­­mînată soţiei care locuieşte la 200 m de oficiu, ea a fost trimisă în comuna Vizantea, apoi de acolo la Livezile şi peste cîteva zile înapoiată oficiului din comuna Cim­puri. De aici mi-a fost re­­turnată la Motru, cu men­ţiunea că destinatara este necunoscută. Cum de-a fost posibil să i se imprime un asemene­a circuit scrisorii nu pot să inţeleg. De aceea mă adresez pe această cale celor de la poşta din Cim­puri cu speranţa că de data asta destinatarul nu va ră­­mine necunoscut“. • Vă satisfacem dorinţa şi adresăm sesizarea dv. Di­recţiei de poştă şi telecomu­nicaţii a judeţului Vrancea, iar odată cu ea plicul (cu cele 11 ştampile care atestă peregrinările scrisorii cu pricina) pe care l-aţi anexat la sesizare. CIND VENIŢI IAR PE STRADA NOASTRĂ ? La început, in satul Chi­­liu din comuna Godineşti era un drum atît de prăpă­dit, că nu se putea rostogoli pe el nici măcar o piatră de atîtea gropi şi gloduri. Să nu mai vorbim de roţile li­păi tractor sau ale unei ma­şini .. Pe urmă şi-au unit oamenii forţele şi cu spriji­nul Consiliului popular ju­deţean Gorj — işi deapănă săteanul Alecu Cristoiu a­­mintirile intr-o scrisoare — au construit o mîndreţe de şosea. Acum vreo două luni de zile au venit cîteva echipe de la „E­­lectromontaj" Bacău. Puşi pe fapte mari, echipierii au­ înfrînt­ rapid scurta dar dir­­za rezistenţă a proaspătului pavaj, şi-n puţin timp l-au făcut una cu pămîntul. Ca să planteze stîlpi de înaltă tensiune au săpat, una lingă alta, o mulţime de gropi, au dat cale liberă utilajelor grele pe toată lungimea dru­mului şi l-au transformat dintr-o panglică netedă în­tr-un teren cu hîrtoape. Indiferent de starea vre­mii, strada principală a so­lului a devenit impractica­bilă. Cei de la „Electromon­­taj“ ne-au asigurat că ime­diat ce vor termina lucrarea vor reface totul ca mai înainte. Lucrările s-au terminat de mult, însă, de reparaţiile făgăduite nu şi-a mai amintit nimeni. Am fă­cut atunci sesizări la con­siliul popular judeţean. Printr-o adresă ni s-a co­municat că echipele între­prinderii I,Electromontaj“ vor reveni totuşi. Vor re­veni, dar cinci ? La toamnă, la iarnă ? CINE ŞI PENTRU CE? Un grup de săteni din co­muna Valea Mare, judeţul Olt, au adresat redacţiei, in scris, citeva întrebări pe care le reproducem întoc­mai : 1) Cine răspunde de mun­ca culturală în comuna noastră, unde de mult nu s-a mai auzit un cintec, nu s-a mai recitat o poezie, ca să nu mai vorbim de pre­zentarea unei scenete sau a unei piese de teatru ? 2) Am construit prin con­tribuţie voluntară un că­min cultural, dar de un an de zile stă nefinisat, lăsat aproape in părăsire. Cui ii aparţine această „iniţia­tivă“ ? 3) Cine se face vinovat de stricăciunile provocate acestei­ clădiri ? (uşi rupte, tencuieli căzute, geamuri sparte etc.). 4) De ce nu se mai orga­nizează duminica tradiţio­nalele hore săteşti ? In măsură să răspundă la aceste întrebări este Co­mitetul pentru cultură şi artă al judeţului Olt, că­ruia i-am înaintat scri­soarea dumneavoastră. Dumitru MINCULESCU Gheorghe PIRVAN ST­AŢII DE DEPANARE IN... PANĂ Creşterea numărului de automobile, intensificarea de la un an la altul a traficului circulaţiei rutiere au relevat necesitatea înfiinţării, în toate judeţele ţării, a unor ateliere de reparaţii şi întreţinere auto. Cum funcţionează ele, acum, in plin sezon ? Iată constatările făcute într-un raid întreprins cu sprijinul co­respondenţilor noştri. Unităţile de reparaţii şi întreţi­nere auto din CONSTANŢA sunt în aceste zile­ intens solicitate. Pentru a face faţă cerinţelor, ca urmare a intensificării circulaţiei pe litoral, unităţile de aici au fost dotate cu utilaje moderne, cu un mare număr de ateliere mobile, în stare să asigure pe şosele inter­venţii operative şi de calitate. Nu­mai în ultimele două luni, unită­ţile auto-service ale cooperativei „Prestarea“ au efectuat peste 70 de remorcări şi tractări, din diferite puncte ale judeţului pînă la atelie­rele de reparaţii. O cercetare mai atentă descoperă însă largi posibilităţi de perfecţio­nare a activităţii, de înlăturare a unor carenţe. Ne aflăm, de pildă, în comuna N. Bălcescu, la circa 30 km de Constanţa. Formăm numă­rul de telefon 1­26 46 la care cetă­ţenii sunt sfătuiţi să se adreseze în caz de defecţiune a automobilului. — La telefon, staţia auto-service Constanţa sud — ni se răspunde. — Autoturismul nostru cu numă­rul... a rămas nn până la km... Am dori o intervenţie la faţa locului. — Noi nu efectuăm reparaţii de­cit în unitate. Dacă doriţi într-o jumătate de oră suntem­ în comuna Bălcescu, vă remorcăm maşina şi o aducem la Constanţa. Dacă nu, încercaţi la filiala judeţeană A.C.R., ea face reparaţii pe traseu. Telefonăm la filiala A.C.R. (­ 18­38). De aici ni se răs­punde categoric : „Nu intervenim decât pentru membrii A.C.R. şi pentru turiştii străini". Considerăm că faţă de dotarea tehnică de care beneficiază unită­ţile prestatoare de servicii auto de pe litoral, există capacităţi sufi­ciente pentru a putea efectua in­tervenţii la un număr mai mare de maşini , atelierele mobile, ma­şinile de remorcare existente, dota­te cu truse de reparaţii, pot acoperi toate solicitările automobiliştilor de pe traseele judeţului. Pe diferite trasee turistice din judeţul NEAMŢ se aflau, în ziua efectuării raidului nostru, mai multe maşini „în pană“. Mulţi au­­tomobilişti solicitaseră sprijinul u­­nităţilor de intervenţie, dar răspun­sul era invariabil : „maşinile de depanare sunt ocupate“. La ora 10, ne-am prezentat la staţia auto-ser­vice din Piatra Neamţ. Maşina de intervenţie era parcată la umbră , nu putea pleca in cursă deoar­ece cheile de contact se aflau la şeful de tură, iar acesta lipsea din uni­tate. La orele 14,30, încercăm din nou : de data aceasta, maşina era plecată la Bacău... după materiale. Cea de-a doua maşină de depana­re existentă în judeţ „nu putea“ nici ea să plece pe traseu pentru simplul motiv că... nimeni nu ştia unde se află ! După citeva ore de căutare, a fost, în sfîrşit găsită, a­­casă, la mecanic­ă, „în aş­­teptarea unor chemări ale automo­biliştilor“ (!). In locul iniţiativei şi preocupării, o indolenţă totală ! TIMIŞ. La data cînd am făcut raidul, lingă Făget se afla defect un autoturism (1-CJ-3805), altul (1- TM-1238) — lingă Timişoara altul — lingă Lugoj etc. Conducătorii maşinilor s-au străduit din răspu­teri să le repună în circulaţie. Ar fi apelat — aşa după cum ne-au spus — la unităţile de specialitate. Staţiile auto-service, însă, erau de­parte. Şi, atunci, singura ieşire din impas ar fi putut să o aducă ma­şinile de depanare. Dar de unde să le iei ? In judeţul Timiş, deşi îşi desfăşoară activitatea 4 unităţi de reparaţii şi întreţinere auto, nu există decit un singur atelier mo­bil, dar şi acesta stă mai mult la Timişoara. Nu sunt oare posibili­tăţi de a extinde această activita­te ? Dimpotrivă, şefii celor 4 uni­tăţi care-şi desfăşoară activitatea în judeţul Timiş au recunoscut că un asemenea lucru s-ar putea rea­liza cu uşurinţă. Cum ? Tot ei au arătat , prin amenajarea unor ate­liere mobile pe maşinile existente, prin construirea unor platforme de remorcare şi tractare ş.a. — acţiuni care nu solicită fonduri mari de investiţii. Deci, soluţia există ; de ce, oare, nu se trece la aplicarea ei ? Fiecare din cele 4 unităţi aş­teaptă, probabil, ca celelalte să aibă Iniţiativa... Raidul în judeţul PRAHOVA l-am început cu o vizită la uniu­nea judeţeană a cooperativelor meşteşugăreşti. Din capul locului, Aurel Davidescu, vicepreşedinte al U.J.C.M., ne-a declarat că „activi­tatea de depanare pe traseu este nerentabilă". Şi ca să ne convin­gă, ne-a pus la dispoziţie o situa­ţie, din care rezultă că maşinile de depanare ale cooperaţiei meş­teşugăreşti au realizat, în ultimele 3 săptămîni, încasări de numai 2 200 lei. — Cum se explică una ca asta ? — îl întrebăm pe vicepreşedinte. — Nu sînt solicitări ( ? !) Afirmaţia este contrazisă de rea­litate. In ziua raidului nostru, de la Ploieşti pînă la Azuga, în dife­rite puncte, se aflau „în pană“ 32 de maşini. I-am întrebat pe auto­­mobilişti de ce nu solicită servi­ciile atelierelor mobile , nici unul dintre ei nu ştia de existenţa aces­tora. De unde să ştie, dacă nicăieri — la staţiile PECO, în ho­lurile hotelurilor, pe trasee etc. — nu sunt afişate nici numărul de te­lefon al staţiei de depanare mobile, nici alte informaţii despre existen­ţa şi funcţionarea acestor servicii mult solicitate de automobilişti... Sîntem în plin sezon estival, cînd circulaţia rutieră este deosebit de intensă Pentru a face faţă solici­tărilor, se cere mai multă preocu­pare şi iniţiativă din partea uni­tăţilor care concură la desfăşura­rea activităţii de reparaţii şi în­treţinere a automobilelor în vede­rea extinderii acestor prestaţii, pentru folosirea eficientă a capa­cităţilor existente. Vasile MIHAI Cezar IOANA Radu GHEORGHIU Gheorghe BALTA

Next