Scînteia, septembrie 1971 (Anul 40, nr. 8894-8923)

1971-09-01 / nr. 8894

PAGINA 2 Confesiunile arhivei Cercetătorii de la Arhivele statului din Cluj au pus în evidenţă o serie întreagă de documente provenite de la Mihai Viteazul care se referă la activitatea lui politică, diplomatică şi militară pentru înfăptuirea unităţii celor trei ţări române. Cele mai multe dintre ele sunt acte inedite, oferind informaţii preţioase cu privire la lupta de la Şelimbăr din toamna anului 1599, precum şi a unor măsuri de organizare politico-administrativă a Transilvaniei şi a unor oraşe ca Alba Iulia, Cluj, Turda, Bistriţa etc. Aflat în studiu, bogatul material documentaristic, va oferi cercetătorilor noi date privind activitatea marelui voievod. O , tempera!... Tîrgoviștea — spun documentele vremii — pe timpul lui Petru Cercel nu ducea lipsă de cișmele. Căci întregul oraș era străbătut de la un capăt la altul de tot felul de apeducte. Astăzi, insă, numeroşii turişti care vizitează vestigiile istorice de aici pot să-şi potolească setea numai dacă şi-au adus apă de acasă. De ce ? Paradoxal, dar în tot oraşul nu există măcar o cişmea publică. Să fi „secat“ oare grija edililor locali pentru acest aspect, deloc de neglijat ? Intr-un atare caz n-ar strica, măcar din cind în cînd, să recurgă la „izvoarele“ istoriei. Păsările lacurilor sărate Timp de mai multe luni, un grup de cercetători de la Muzeul de istorie naturală „Grigore Antipa“ din Capitală a studiat din punct de vedere faunistic, zona lacurilor sărate, de pe cursurile inferioare ale rîurilor Buzău, Călmăţui şi Ialomiţa. Un deosebit Interes a prezentat fauna ornitologică, specialiştii reuşind să identifice aproape 200 specii de păsări, multe dintre ele tlopătari, călifari albi, cioc-întors, cătăligă şi altele) numărîndu-se printre rarităţile faunistice ale ţării, unele fiind declarate monumente ale naturii. Plăcute surprize a rezervat cercetătorilor şi fauna subacvatică. Din bogatul material adunat a fost descoperită o specie de crustaceu — Branchinella spinosa — necunoscută în ţară, precum şi alte exemplare valoroase. In ansamblu, o cercetare utilă asupra unei zone biologice puţin studiate pînă în prezent. Şapte luni pentru şapte zile Fiind bolnavă, Cornelia Gavra, angajată la Combinatul textil din Sighişoara, a primit, pentru tratament, opt zile de concediu medical. După expirarea concediului medical, neavind chef să se întoarcă la lucru, a luat hotărirea să-şi prelungească, cu de la sine putere, concediul. Cu ajutorul unui stilou, a transformat cifrele iniţiale, prelungindu-şi, dintr-un condei, concediul medical cu încă o săptămină. Apoi a depus la întreprindere certificatul medical astfel „completat". Descoperindu-i-se însă falsul, a făcut cunoştinţă cu instanţa de judecată, care, prin sentinţa pronunţată, i-a acordat un concediu special de şapte luni de zile. O secundă de noroc Autobuzul 31-SM-1119, aparţi- I nind autobazei Satu-Mare, se a■ propia, încărcat cu 40 de călă- tori, de trecerea la nivel, fără barieră, peste linia ferată turn gustă ce trece spre comuna Ardud (Satu-Mare). Deşi obligat să i se asigure înainte de a o traver■ sa, şoferul Mihai Demen a por- I nit înainte cu toată viteza, chiar I în momentul cind trenul trecea • Ia nivel. Ciocnirea, firește, n-a putut fi evitată. Din fericire, I autobuzul apucase să intre doar ■ cu „faţa" pe linia ferată, sin- I gurele urmări din ciocnirea cu I trenul fiind „răsucirea“ autobu■ zului in sensul ...invers de mers, uşoara rănire a şoferului, spai-I ma călătorilor pe care doar o ■ norocoasă fracţiune de secundă i-a despărţit de un tragic acci- I dent. Cazul petrecut la Ardud ■ constituie însă o nouă dovadă a primejdiilor ce le implică neres-I pectarea regulilor de circulaţie. Rubrică redactată de : Dumitru TIRCOB Gheorghe POPESCUI cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" v . 1 MĂSURILE DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A MUNCII POLITICO-IDEOLOGICE FAPTUL ŞI CULTURAL-EDUCATIVE ÎN DEZBATEREA PLENARELOR LĂRGITE DIVERS CRITERIUL ESENŢIAL AL PRINCIPIALITĂŢII COMUNISTE-spiritul militant în înfăptuirea politicii partidului CU ACTIVUL COMITETELOR DE PARTID După cum se ştie, în aceste zile au loc, în întreaga ţară, plenare lărgite cu activul comitetelor de partid, consacrate dezbaterii sarcinilor ce Ie revin în lumina programului de educaţie comunistă a întregului popor, elaborat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi adoptat de Comitetul Executiv al C.C. al P.C.R. La lucrările unora din aceste plenare participă vechi activişti de partid, veterani ai mişcării muncitoreşti din ţara noastră care, luînd cuvîntul în cadrul dezbaterilor, împărtăşesc noilor generaţii de comunişti din bogata experienţă acumulată de P.C.R. în anii ilegalităţii în domeniul muncii ideologice, relevă necesitatea continuării pe un plan superior a tradiţiilor de combativitate şi intransigenţă revoluţionară care au caracterizat, in decursul deceniilor, întreaga activitate politico-educativă a partidului nostru. La lucrările plenarei comitetului de partid de la Fabrica de confecţii şi tricotaje din Bucureşti a luat parte tovarăşul Alexandru Sencovici, membru al C.C. al P.C.R., vechi militant al mişcării muncitoreşti din ţara noastră. Căutînd o dominantă a dezbaterilor din plenara lărgită cu activul comitetului de partid de la Fabrica de confecţii şi tricotaje din Bucureşti, pe primul plan s-a situat ideea necesităţii intensificării eforturilor în vederea dezvoltării continue a conştiinţei revoluţionare. Forjarea unor conştiinţe înaintate, pe deplin concordante cu exigenţele epocii pe care o străbate ţara noastră, iată, problema care, cu ample referiri la realităţile din această unitate, a traversat atit substanţiala şi combativa informare prezentată plenarei de către secretara comitetului de partid, tovarăşa Eleonora Cojocaru, cit şi cuvîntul celor mai mulţi participanţi la dezbateri. Prin perspectiva deschisă de recentele documente de partid, întemeiată pe experienţa bogată a acestei puternice organizaţii de partid, care numără 2 800 de comunişti, plenara a aprofundat, exigent şi responsabil, împlinirile şi neimplinirile din viaţa spirituală a colectivului, a jalonat sarcinile şi modalităţile esenţiale ale perfecţionării muncii politice şi ideologice. Programul de educare comunistă, elaborat de conducerea partidului, are drept obiectiv principal, perfecţionarea omului fără de care este de neconceput progresul societăţii noastre, spunea muncitoarea Maria Mitu, secretara organizaţiei de bază nr. 21. Acest program, care pune în centrul său conştiinţa omului trebuie să-l înfăptuim gindind mai mult, căutînd mai mult, în munca politică, metode şi căi cit mai eficiente, prin care să facem să pătrundă cit mai adînc în conştiinţe cuvîntul partidului, principiile aflate la temelia politicii sale, a moralei comuniste. Eu cred că trebuie să începem de aici — de la desfăşurarea unei astfel de munci ideologice şi politice, încît fiecare membru de partid să participe activ la viaţa de organizaţie. Noi încă nu facem, în organizaţiile de bază din fabrică, o educaţie revoluţionară care să pornească de la factorul principal, de bază — activizarea comuniştilor — ci plutim, deseori, în generalităţi, ne mulţumim să stabilim sarcini formale, să facem bilanţuri globale, fără să vedem în primul rînd omul, să angajăm pe fiecare membru de partid într-o activitate politico-ideologică vie, continuă. Care sînt mijloacele de activizare, în primul rînd, a comuniştilor ? Ce trebuie întreprins pentru imprimarea unui spirit de înaltă răspundere al acestora faţă de dezvoltarea conştiinţei socialiste a celor 16 000 de salariaţi ai fabricii ? — Conştiinţa o construim, aşa cum am construit şi fabricile, şi uzinele, şi ţara, răspundea acestor întrebări care „pluteau“ în atmosfera plenarei, inginerul Mircea Popa, propagandist în cadrul învăţămîntului de partid. Este limpede subliniat în expunerea secretarului general al partidului acest adevăr şi limpezi trebuie să fie pentru noi, comuniştii, marile îndatoriri ce ne revin în acest sens. Nu putem vorbi de conştiinţa înaintată fără o temeinică pregătire politico-ideologică, iar rolul învăţămîntului ideologic în dezvoltarea acestei conştiinţe este bine cunoscut. Iată însă că deseori, desfăşurarea învăţămîntului de partid în organizaţia noastră nu a răspuns exigenţelor calitative cele mai înalte. S-au organizat cercuri cu un număr prea mare de cursanţi, precum cel de studiu individual în probleme economice, dezbaterile au înregistrat o redusă participare şi au avut un caracter tehnicist, numărul absenţelor a fost mare. Cauzele ? în primul rînd, de fond. Pregătirea propagandiştilor făcută de-a valma, la toate formele deodată, n-a fost în măsură să asigure aprofundarea problemelor, să ne ajute să ni le însuşim temeinic, să ne perfecţionăm metodologia. Sprijinul comitetului de partid al sectorului 7, al comitetului municipal de partid a fost cu totul sporadic. S-a remarcat în plenară, la cei mai mulţi vorbitori, preocuparea pentru ceea ce s-ar putea numi „eficienţa“ muncii politico-educative, concretizată în stabilirea unor relaţii de condiţionare între conştiinţă şi rezultatele activităţii economice, între aceasta şi nivelul general al muncii de partid. — Educaţia politico-ideologică se răsfrînge direct în viaţa noastră de zi cu zi, arăta tehnicianul Constantin Rusu. In mod justificat, in informarea comitetului de partid s-a vorbit critic despre cazuri de lipsă de grijă faţă de avutul obştesc, absenţe, întîrzieri, risipă de timp. Asemenea neajunsuri reflectă şi deficienţele muncii de educaţie partinică în ansamblu, dar şi ale celei desfăşurate de fiecare comunist. Adică vreau să spun : luăm noi, fiecare, atitudine împotriva manifestărilor înapoiate ? Cultivă îndeajuns munca politică sentimentul neimpăcării cu fenomenele negative, poziția civică combativă ? Cred că nu. De aceea, socot că atenția noastră va trebui să se îndrepte în viitor, mult mai mult, asupra acestui aspect al eficacităţii educaţiei politice — capacitatea acesteia de a stimula formarea unei atitudini înaintate faţă de muncă, faţă de societate. Cum era şi firesc pentru acest colectiv in care numărul muncitorilor tineri este considerabil, în cadrul dezbaterilor plenare, problemele formării şi dezvoltării conştiinţei socialiste muncitoreşti în rîndul tineretului au concentrat atenţia multor vorbitori. Partidul ne-a încredinţat nouă, membrilor săi, misiunea de mare răspundere de a creşte generaţiile viitoare, spunea Vasile Barabancea, secretarul comitetului de partid din secţiile 5 şi 6. Creşterea schimbului de miine este, în fond, o sarcină politică. Noi trebuie să formăm conştiinţe comuniste, conştiinţe capabile să ducă mai departe, pe un plan superior, înfăptuirile noastre. Acest lucru nu se poate realiza decât prin intensificarea muncii de educare comunistă continuă a tinerilor, printr-o activitate politică, şi cultural-educativă care să dea răspuns întrebărilor pe care şi le pun, nevoilor dezvoltării conştiinţei lor. Din păcate, în organizaţiile, de partid din fabrică, educaţia tineretului se desfăşoară„da ihf°V-e mitenţe. Unii tineri, o dată primiţi in partid, nu se mai pregătesc sub raport politic şi ideologie; în rindul unora dinitre tinerii recent, angajaţi, veniţi de la sate, dăinuie, fără un răspuns ferm din partea noastră, manifestări de misticism, tendințe de delăsare, etc. Iată de ce sunt de părere că în acest domeniu, al educării tineretului, trebuie să ne analizăm în mod exigent întreaga activitate, să-i imprimăm un puternic impuls, să-i sporim combativitatea. S-a efectuat în plenară o succintă analiză a dezideratelor îmbunătăţirii muncii de educare comunistă a tineretului, o sondare atentă a resurselor de care dispun organizaţiile de partid sub acest aspect, a felului în care posibilităţile existente sunt utilizate. Mulţi vorbitori, printre care Gherghina Ionescu, secretara comitetului de partid de la secţia tricotaje, Elena Nae, preşedintele comitetului de sindicat, Elena Teodorescu, secretara comitetului U.T.C. din fabrică, şi alţii, au criticat insuficienta grijă a unor organizaţii de partid, a conducerii fabricii, pentru dezvoltarea armonioasă a conştiinţei politice a muncitorului tinăr. — Munca noastră — rezultatele ei — sînt rodul educaţiei partinice, a spus, apoi, în cuvîntul său, tovarăşul Iosif Steinbach, directorul general al Centralei industriei Confecţiilor Bucureşti. Suntem aci un colectiv de oameni din care, foarte mulţi, ne cunoaştem de ani şi ani. Ne cunoaştem izbînzile, ne cunoaştem şi insuccesele. Pe cele dintîi le vom dezvolta, iar pe cele din urmă le vom înlătura numai luptînd împotriva tendinţelor de automulţumire. Aceasta este una din marile idei ce se desprind din cuvântarea rostită de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la consfătuirea de lucru cu activul de partid din domeniul ideologiei : să luptăm împotriva automulţumirii, să explicăm generaţiilor tinere că tot ceea ce am înfăptuit a fost posibil numai cu mari eforturi, cu grele jertfe, cu un sentiment de necontenită nemulţumire creatoare faţă de noi înşine şi de munca noastră. Să creăm, prin activitatea politico-ideologică a organizaţiilor de partid, un adevărat cult al muncii creatoare, să cultivăm sentimentul că muncind bine, realizînd produse de înaltă calitate, avînd o ţinută etică înaltă, îţi dovedeşti dragostea faţă de patrie, de orînduirea noastră socialistă. A luat apoi cuvîntul tovarăşul Nicolae Matei, secretar al comitetului municipal de partid, care, în lumina programului adoptat de conducerea partidului, a reliefat sarcinile ce revin organizaţiilor de partid din întreprindere, cadrelor de conducere, tuturor salariaţilor, pentru sporirea forţei muncii politico-ideologice şi cultural-educative, a capacităţii ei de a mobiliza,ttparg energiile la îndeplin nirea, politicii partidului. In încheiere, a luat cuvîntul tova- rășul ALEXANDRU SENCOVICI. • — Tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al partidului nostru, a spus vorbitorul, dînd dovadă, încă o dată, în mod strălucit, de înalt spirit revoluţionar, de profundă grijă faţă de destinele patriei şi poporului, de principialitate partinică, a elaborat — pe baza dezvoltării şi concretizării indicaţiilor programatice ale Congreselor IX şi X ale P.C.R. — un vast şi însufleţitor program pentru dezvoltarea conştiinţei socialiste, un puternic instrument al perfecţionării vieţii noastre sociale. înfăptuirea, de către toate organele şi organizaţiile de partid, de către toţi oamenii muncii, a programului privind îmbunătăţirea muncii politico-ideologice şi cultural-educative va imprima, negreşit, un impuls şi mai puternic dezvoltării patriei noastre, amplei activităţi închinate făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Aşa cum ne învaţă partidul, trebuie să ne făurim neîncetat pe noi înşine şi suntem datori să făurim, în acelaşi timp, omul de mîine, trăsăturile lui înaintate, conştiinţa sa revoluţionară comunistă. La temelia acestei conştiinţe înaintate trebuie să stea răspunderea socială, sentimentul că avem datoria de a continua opera celor care s-au jertfit ,pentru izbinda ideilor socialismului. In primul rînd, trebuie să ne facem datoria la locul nostru de muncă, să muncim în spiritul ordinii şi disciplinei. Sînt de peste 50 de ani in mişcarea revoluţionară şi vreau să vă spun că, întotdeauna, şi în ilegalitate, ordinea şi disciplina au caracterizat partidul nostru, au fost trăsăturile definitorii ale comuniştilor. Cu atît mai mult astăzi, cind clasa muncitoare deţine puterea, cind oamenii muncii sînt stăpîni în ţara lor, se impune să muncim în spiritul celei mai înalte discipline, să nu lăsăm ca din mîinile noastre să iasă produse necorespunzătoare calitativ, să combatem manifestările de risipă, indolenţă, lipsa de grijă faţă de avutul obştesc. Fiindcă cei ce nu-şi fac datoria conştiincios, cei ce păgubesc avuţia naţională, ne aduc prejudicii nouă, tuturor, şi, la urma urmei, şi lor înşile. De aceea, organizaţiile de partid, organizaţiile de masă trebuie să-l ajute pe fiecare muncitor să ajungă la înţelegerea calităţii sale duble, de producător şi proprietar al mijloacelor de producţie, în lumina căreia are datoria să militeze pentru progresul colectivităţii, al întregii noastre societăţi. Referindu-se pe larg la sarcinile ce revin organizaţiilor de partid din fabrică, pentru întărirea disciplinei, cultivarea atitudinii înaintate faţă de muncă, stimularea unui spirit combativ intransigent faţă de neajunsurile de orice fel, vorbitorul a scos în evidenţă necesitatea perfecţionării formelor activităţii educative, astfel încît ea să contribuie mai eficient la lărgirea orizontului politic şi cultural al salariaţilor ; el a criticat, totodată, unele manifestări de apolitism, de slabă combativitate în faţa influenţelor ideologiei burgheze, pe tărîmul artei, literaturii, muzicii, dind multe exemple în acest sens. . . Expunerea rostită de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la consfătuirea de lucru cu activul de partid din domeniul propagandei constituie un bogat îndreptar pentru întreaga viaţă spirituală a societăţii noastre, a spus în încheiere vorbitorul. Ideile dezvoltate în acest document de excepţională însemnătate principială şi practică trebuie aprofundate de fiecare dintre noi, trebuie să ni le însuşim cu spiritul nostru de clasă, revoluţionar, să le traducem in viaţă, pentru a asigura progresul şi prosperitatea patriei noastre. Plenara comitetului de partid de la Fabrica de confecţii şi tricotaje Bucureşti a sintetizat propunerile izvorîte din dezbaterile în cadrul organizaţiilor de bază, ca şi cele rezultate din consultarea anterioară a unui mare număr de salariaţi într-un cuprinzător plan de măsuri, a cărui materializare va determina, fără îndoială, acel progres în dezvoltarea conştiinţei socialiste, eficient prefigurat prin desfăşurarea adunării Platon PARDAU VIAŢA DE PARTID Sub orice forma s-ar practica, orice nume ar purta, oricît de mare sau oricît de mic ar fi — bacşişul, denumit pe bună dreptate „factor poluant al mediului etic“, întîmpină, în aceste zile, ofensiva hotărîtă a opiniei noastre publice. In sutele de scrisori primite la redacţie, cetăţenii descriu feluritele forme pe care le îmbracă acest nărav, îşi exprimă categorica dezaprobare faţă de cei care practică degradantul obicei al bacşişului şi, mai cu seamă, cer să se ia măsuri care să ducă la stîrpirea lui. După ce subliniază judicios că „muncitorii, producătorii bunurilor materiale, cei care muncesc din greu ca să construiască fabrici şi uzine, cei care extrag ţiţeiul şi cărbunele din adincul pămîntului, agricultorii care ne asigură piinea cea de toate zilele, milioane de oameni cinstiţi primesc salariul şi numai salariul pentru munca lor, aşa cum este normal, în schimb, pentru a fi serviţi, sunt nevoiţi să dea din cîştigul lor in dreapta şi în stingă pentru a umple buzunarele lacome ale unor oameni puşi pe căpătuială“ — tehnicianul Ion Iarca, de la întreprinderea de foraj Bascov scrie : „Nu ştiu dacă numai o campanie de presă este suficientă. Desigur, rolul nostru, al opiniei publice, este mare şi eu cred că imensa majoritate a cetăţenilor ţării este împotriva bacşişului. Noi nu vom mai da bacşiş, dar acolo unde numai hotărirea noastră nu este de ajuns este cazul să acţioneze şi alţi factori şi în primul rînd conducerile organismelor ale căror salariaţi sunt cei mai tentaţi să primească bacşiş". Cititorul V. Dăngescu, din Bucureşti, str. Fildeşului nr. 4, ne scrie : „Cu privire la măsurile preconizate pentru stîrpirea năravului bacşişului, consider că este necesar ca ele să nu se limiteze doar la campania de presă care consemnează gîndurile noastre, ale opiniei publice. Sunt de părere că este nevoie de măsuri energice pe linie administrativă din partea ministerelor, a conducerilor unităților respective, mergind până la legiferarea unor măsuri concrete care vor duce la eradicarea bacşişului". Aceeaşi idee — a necesităţii de a conjuga măsurile menite să ducă la creşterea conştiinţei cu măsurile administrative — o întîlnim şi în scrisorile altor cititori. Iată, de pildă, opinia profesorului Ion Azoiţei, din Păuceşti-Sascut, judeţul Bacău . „Există multe forme de bacşiş — le cunoaştem mai fiecare. Mie personal — care aprob din toată inima campania de presă împotriva bacşişului — mi se pare însă că articolele din ziare, afişele propuse şi celelalte masuri de acest gen sunt insuficiente. E nevoie de măsuri concrete — atît de legiferarea unor sancţiuni aspre, cît şi de perfecţionări organizatorice in diverse sectoare. Sugerez o asemenea perfecţionare, în toate hotelurile, motelurile, hanurile, campingurile din ţară, unde de obicei „nu sunt locuri“ (bineînţeles, pînă nu dai bacşiş), diagramele cu locuri să fie la vedere, să poată fi examinate de clienţi — fără ştersături, însă. Cred că şi alţi cititori vor da sugestii asemănătoare, din alte domenii“. Intr-adevăr, un mare număr de cititori — printre ei : prof. Pop Vasile, comuna Band, judeţul Mureş, Anatol Bocancea, str. Rosmarin 15, Bucureşti, Ion Popescu, str. Melineşti 11, Bucureşti, Ion D. Scorei, Colonia Sadu, judeţul Gorj, prof. Aurel Căplescu, comuna Broşteni, judeţul Mehedinţi , fac propuneri concrete care, aplicate, ar duce la stîrpirea năravului împotriva căruia ne ridicăm. Ne facem o datorie firească din a reproduce aici cea mai mare parte din propunerile cititorilor noştri — fără a pretinde, bineînţeles, că ele acoperă ansamblul de măsuri care trebuie luate sau că sînt cele mai bune dintre măsurile posibile. a) Aproape toţi corespondenţii noştri cer aplicarea fermă a legilor (inclusiv a Codului Penal) care incriminează bacşişul sub formele sale cele mai pernicioase, ca primirea de foloase necuvenite, mita etc. ca şi elaborarea unui text de lege care să sancţioneze practicarea bacşişului ; eventual, adăugarea unei prevederi în consecinţă la Decretul 153/1970. b) Afişarea în toate unităţile unde este cazul a unui anunţ BACŞIŞUL INTERZIS . c) Introducerea — în unităţile de alimentaţie publică — a sistemului ca, odată cu prezentarea consumaţiei, ospătarul să aducă şi bonul eliberat de o casă centrală — aşa cum se face în multe ţări. „Şi aşa cum la unele unităţi cu autoservire — ne scrie un cititor din Bucureşti — pe bon este imprimat „Vă mulţumim“, pe bonurile din restaurante, bodegi etc. să scrie „Bacşişul interzis!“ d) Schimbarea sistemului de plată în frizerii, unde clientul este trimis cu bonierul la casă — bonier pe care trebuie să-l aducă înapoi lucrătorului care l-a servit. e) Interzicerea categorică, de către Ministerul Invă- SA STIRPIM Opinia publică cere măsuri hotărite din partea forurilor competente ţămîntului, a meditării de către profesori a elevilor din propria şcoală ; după opiniile unor cititori (cu o tristă experienţă...), ele nu sînt decît forme ascunse de mită. De asemenea, se cere ca profesorilor din comisiile concursurilor de admitere să li se interzică să dea meditaţii !) Majoritatea corespondenţilor cer ca măsurile ce se vor lua să fie larg popularizate prin toate mijloacele de informare în masă. Cu acest prilej, reamintim că în articolul nostru „Să stîrpim bacşişul !“, din 30 iulie a.c., scriam textual: „In numele opiniei publice, invităm pe această cale Ministerul Comerţului Interior, Ministerul Turismului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul învăţămîntului, Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, C.S.E.A.L., UCECOM să studieze părerile exprimate de masa largă a oamenilor muncii şi să ne informeze, în cel mai scurt timp, asupra măsurilor pe care le preconizează, pe plan educativ, cît şi pe plan administrativ, pentru stîrpirea bacşişului. Vom face loc neintîrziat în coloanele ziarului comunicărilor pa care le vom primi“. Din nefericire, sîntem în situaţia să comunicăm opiniei publice că pînă astăzi nici unul dintre forurile amintite mai sus nu a comunicat redacţiei măsurile pe care le-a luat. Probabil, pentru că nu le-au luat , consideră oare tovarăşii din conducerea organismelor amintite că obligaţia de a da un răspuns clar şi precis opiniei publice este o obligaţie platonică ? Problema bacşişului — adică problema corectitudinii, a cinstei, a onoarei — li se pare o problemă minoră ? Oricare ar fi situaţia, reînnoim invitaţia noastră cu convingerea că vom fi în măsură, cît de curînd, să comunicăm cititorilor măsurile pe drept cuvînt aşteptate. încheiem aceste rînduri cu un citat din scrisoarea învăţătorului pensionar Alexandru Predeţeanu, din comuna Brastavăţ, judeţul Olt : „Dumneavoastră, „Scînteia“, luînd poziţie împotriva bacşişului, sînteţi ecoul firesc al opiniei publice , vă rugăm să nu încetaţi acţiunea pînă cînd nu vom vedea limpede roadele ei. Cer aceasta cu atît mai mult cu cît într-o şedinţă a cooperativei noastre agricole în care protestam, ca membru al comisiei de revizie, împotriva unor „ciubucuri“ înlesnite de conducerea C.A.P. unor persoane din anumite instituţii, pentru diverse servicii (de altfel datorate C.A.P.-ului) mi s-a răspuns : „Ce să facem, dacă aşa este în ţara asta!?“. Nu ! Nu-i aşa în ţara asta ! Ţara este cum sîntem noi. Şi poporul acestei ţări este bun, cinstit şi harnic, iar dacă se mai găsesc şi uscături, trebuie să le curăţim. Şi le vom curăţi". fr. RADU SClNTEIA — miercuri 1 septembrie 1971 „Adresa ? Blocul A 0 A, sau mai precis în Drumul Taberei, pe dreapta...“ Ne aflăm la serviciul de cartare şi transport al Direcţiei de poştă a municipiului Bucureşti, unde se triază, pentru a fi îndrumate oficiilor poştale de distribuţie, toate scrisorile destinate cetăţenilor Capitalei. „La noi — ne spune Vasile Zamfirescu, şeful serviciului de cartare — cad la rebut, cu prilejul cartării, din pricina adreselor incomplete, 4 000— 5 000 de scrisori lunar. Printre acestea, multe care poartă pe ele doar iniţialele blocurilor. Aceste scrisori sunt depozitate la magazia de rebuturi şi ţinute acolo 6 luni, timp în care, dacă sunt reclamate, se întreprind măsuri pentru predarea lor, iar dacă nu, după expirarea termenului respectiv, iau drumul crematoriului“. Aşa cum se va vedea în cele ce urmează, scuza invocată de funcţionarii serviciului de cartare nu este pe deplin întemeiată , dar, să vedem, mai intii, ce înseamnă „adresă incompletă“. După cum se ştie, în Bucureşti se construiesc în fiecare an zeci şi zeci de blocuri noi — practic, se poate spune că vechiului oraş i s-a adăugat, în ultimul deceniu, un oraş nou. Din păcate, însă, orientarea în ansamblurile care-l alcătuiesc se desfăşoară extrem de greoi, întrucât, în cele mai multe cazuri, blocurile nu sunt identificate, aşa cum toată lumea s-a obişnuit, printr-o referire la o stradă şi un număr de ordine, ci cu ajutorul unor simboluri convenţionale, lăsate drept moştenire de către proiectanţi şi constructori. In „Drumul Taberei“ — şi nu numai acolo — există numeroase asemenea cazuri. In cel mai tînăr microraion al cartieului, bunăoară, nu exista nici un fel de tăbliţe indicatoare — de străzi sau numere — unicul mijloc de identificare a blocurilor fiind iniţialele înscrise pe ele : R3, R4, Z5, ASA, AGB, A6C, A6D etc. Acestea sunt, în fapt, unicele adrese cunoscute de locatari, chiar dacă pe undeva, prin scriptele consiliului popular municipal, blocurile respective figurează fiecare pe o anume stradă şi cu un număr de ordine. In aceste condiţii, cel care caută un bloc anume, nedispunînd de alt criteriu de orientare, de altă „adresă“, decit iniţialele amintite, se vede nevoit să rătăcească prin cartierele noi, ca într-un labirint, şi să apeleze la serviciile „localnicilor“, adeseori la fel de dezorientaţi şi ei. Este de neînţeles cum e posibil ca, atunci cînd pentru conceperea şi construirea zecilor de mii de apartamente noi se depune un remarcabil efort material şi de gîndire, să se facă atît de puţin pentru a facilita orientarea în cartierele noi, pentru a aduce la îndemîna oricui posibilitatea găsirii lesnicioase a adresei căutate. Este adevărat că factorii poștali, în virtutea meseriei pe care o practică, ajung curînd să se descurce destul de bine in acest veritabil labirint ; cu toate acestea, sistemul actual cunoaşte încă, cel puţin în cazul municipiului Bucureşti, numeroase imperfecţiuni, făcînd munca funcţionarilor poştei destul de dificilă. Unor străzi li s-a schimbat pînă acum denumirea de cîteva ori ; multe artere poartă aceeaşi denumire (în Bucureşti şi in comunele subordonate există, de pildă, 5 artere care poartă numele N. Bălcescu) ; in numerotarea unor imobile situate în cartierele vechi există o adevărată harababură , numere care nu respectă ordinea naturală, încurcate sau repetate de citeva ori (pe str. Cetăţii, de pildă, sunt 7—8 imobile care poartă nr. 12, iar pe str. 7 Noiembrie, numărul 201 apare pe 16 imobile). La fel și în unele cartiere noi , în „Drumul Taberei“, pe str. Bistra, există două blocuri care poartă nr. 3 (DD1, Z31), trei blocuri cu nr. 14 (F.1, Z.32, Z.38), două blocuri cu nr. 16 (F3 și E21), două cu nr. 18 (E33 şi F4). In aceste condiţii, vorbind de cartierele noi, menţinerea iniţialelor date de constructor apare ca indispensabilă pentru identificarea destinatarilor. Insă, chiar şiîn cartierele noi există multe blocuri care au înscrise pe ele litere şi cifre identice. In „Drumul Taberei“, spre exemplu, sunt trei blocuri OD5, situate pe străzi diferite, două blocuri F1, 2 blocuri C4 ş.a.m.d. Pentru a li se putea preda trimiterile poştale respective, destinatarii trebuie căutaţi în toate blocurile care poartă iniţiale identice. Ce-i drept, există o hotărîre a Consiliului popular al municipiului Bucureşti, prevăzînd obligativitatea ca fiecare construcţie să fie identificată exclusiv în raport cu strada pe care se află, interzicând totodată utilizarea ca adresă a simbolurilor din proiecte. Dar, din neglijenţa edililor sectoarelor Capitalei şi a comitetelor asociaţiilor de locatari, pe unele artere noi nu există tăbliţe indicatoare, iar multe blocuri nu au înscrise pe ele numere de ordine. Numeroasele anomalii existente în nomenclatura străzilor şi numerotarea imobilelor din Capitală — dintre care o parte sunt semnalate in rindurile de faţă — nu au făcut încă, din păcate, obiectul unor măsuri energice din partea reprezentanţilor consiliului popular. In aceste condiţii, desigur, nu lucrătorilor poştei le revine răspunderea principală pentru numărul mare al rebuturilor poştale, motivate, aşa cum spuneam la început, de lipsa unor adrese complete pe trimiterile poştale. Nu-i mai puţin adevărat, însă, că, atunci cînd introduce în cutia poştală o scrisoare — plătind anticipat serviciul pe care îl solicită — cetăţeanul acordă poştei întreaga sa încredere, fiind convins că mesajul său va ajunge la destinaţie. Tocmai de aceea, se cuvine ca din partea C.P.M.R. a funcţionarilor săi, să se manifeste toată solicitudinea pentru ca — chiar şi pînă la înlăturarea de către edili a carenţelor actuale — frecvenţa trimiterilor poştale rebutate să scadă cît mai mult. In paranteză fie zis, destule adrese notate cu iniţiale şi socotite de negăsit, la serviciul de cartare, sînt binecunoscute la oficiile poştale de către factorii poştali şi reprezintă nu odată unicul mod de identificare a unui anumit apartament. Cu atît mai mult sunt de reţinut, din discuţia purtată cu Octavian Angelescu, director adjunct al U.P.M.R., şi cu alţi lucrători din cadrul acestei instituţii, asigurările date, precum că lucrătorii poştei depun toate eforturile pentru a-i găsi pe destinatari şi a le preda scrisorile. Alături de aceste eforturi, ar fi util să-şi facă loc cele ale reprezentanţilor consiliilor populare ale sectoarelor şi ai asociaţiilor de locatari, pentru sistematizarea nomenclaturii străzilor, a numerotării imobilelor, pentru asigurarea, la parterul fiecărui bloc, a condiţiilor corespunzătoare de depunere a scrisorilor. ACI' file Alexandru STROE