Scînteia, octombrie 1971 (Anul 40, nr. 8924-8954)

1971-10-27 / nr. 8950

PAGINA 4 VALORIFICAREA CRITICĂ A OPEREI LUI OCT­A­VIAN GOGA Inscriindu-se în suita multiplelor manifestări prilejuite de comemora­rea a 90 de ani de la naşterea auto­rului „Clăcaşilor“, sîmbătă, la Casa oamenilor de ştiinţă din Bucureşti, s-au desfăşurat lucrările unei sesiuni de comunicări ştiinţifice, organizată sub auspiciile Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, consacrată dezba­terii criteriilor şi metodelor de valo­rificare critică a operei lui Octavian Goga. Examinînd modalităţile de im­plicare în contextul literar actual a unei creaţii fundamentale a culturii noastre, participanţii la discuţii , a­­cademicieni, cadre didactice univer­sitare, cercetători, istorici şi critici literari, scriitori au relevat cu spirit de discernămînt, din perspectivele şi orizonturile de gîndire deschise de estetica marxist-leninistă, zonele de indubitabilă altitudine ideatică şi es­tetică din opera lui Goga, iluminînd în acelaşi timp procesul de involuţie ideologică din creaţia şi activitatea sa, relieful contradictoriu al persona­lităţii sale. Vorbitorii au investigat datele condiţionării dialectice a uni­versului operei de către epoca, am­bianţa social-politică, culturală, în care a fost zămislită, subliniind cu fermitate analitică atit cotele de sus ale creaţiei, cit şi ezitările, neclari­tăţile ideologice datorate influenţelor şi limitelor spirituale ale unor pe­rioade istorice din trecut. Comunică­rile au analizat dintr-un unghi cri­tic selectiv poezia lui Goga, limba şi stilul acesteia, evoluţia receptării ei şi au conturat totodată aspecte de fond ale gîndirii şi activităţii lui po­litice. In cuvintul de deschidere, prof. dr. ZOE DUMITRESCU-BUŞULENGA, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, referindu-se la actualul climat de intensificare a muncii politico-ideologice instaurat prin stilul de lucru al secretarului general al partidului, a subliniat în­semnătatea şi oportunitatea unei şe­dinţe de valorificare ştiinţifică, cri­tică, aptă să evite festivismul formal, apologetic, pronunţindu-se pentru in­tegrarea lui Goga în „peisajul isto­riei pe care a trăit-o, pentru a-i ex­plica înălţarea prin cuvînt şi căderea prin faptă, pentru a elucida contra­dicţiile atît de frapante ale unei vieţi, pentru a explica istovirea inspira­ţiei sale după Unire, şi chiar după „Cîntece fără ţară“ (1916)“ — şi aceasta de cînd poetul pierde legătura cu poporul şi aspiraţiile lui, alunecînd tot mai mult pe panta unei activităţi politice naţionaliste şi monarhiste re­acţionare. Comentînd receptarea rapidă, după 1905, a poeziei lui Goga, criticul VA­­LERIU HÂPEANU, membru corespon­dent al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, a spus: „Octavian Goga în­trunea în poezia primului său volum cele două atribute : el aducea glasul Ardealului şi glasul pămîntului. El îmbina aceste două direcţii într-o sinteză pe care poezia românească n-o mai realizase pînă atunci. Setea de eliberare naţională şi socială cu accente prevestitoare („Avem un vis neîmplinit / Copil al suferinţei“) era o raţiune şi aş spune leit-moti­­vul liricii sale, şi se convertea pen­tru prima oară nu numai în imagini cutremurătoare, dar şi de o frumu­seţe stranie, apte să emoţioneze deo­potrivă pe cel ce se întîlnea acum cu poezia, ca şi pe cel care avea in urmă-i o pregătire adecvată în acest sens. Pe cei dinţii ii impresionau a­­devărurile spuse cu o simplitate pregnantă, ce priveau pe toţi prin faptul că exprimau suferinţe şi nă­zuinţe milenare şi pe fiecare în parte prin nota lor sentimentală ce e atît de proprie poeziei sale, pe ceilalţi îi frapa efectul estetic obţinut prin în­şiruirea acestor adevăruri la inde­­mîna oricui, construite cu un lexic şi mijloace nesofisticate ce dădeau sentimentul întîlnirii cu marea poe­zie“... „Goga este poet al Ardealului, al satului, al universului rustic. Pre­zent — în sensul luptei naţionale şi al unor realităţi sociale — şi trecut se contopeau la el într-o vi­ziune organică şi originală. ..„Ceea ce constituie nota distincti­vă a lui Goga faţă de Iosif sau Coş­­buc este perspectiva unitară şi com­plexă asupra satului, ce uneşte tărî­­mul realului în accepţia cea mai a­­cută a cuvîntului, aceea a istoriei şi aceea a legendei“. „S-a vorbit mult — a spus în continuare vorbitorul — despre mesianismul poeziei lui Goga; poetul se mărturiseşte înzestrat cu vo­caţia unui apostol chemat să dea lu­mină, de aceea singurul element prin care vrea să se deosebească de restul lumii este învăţătura privită nu ca mîndrie gratuită, ci ca o datorie în­toarsă spre cei din mijlocul cărora a plecat. De aici permanenta confruntare a poetului cu suferinţa celor din jur, obsesiva dorinţă de contopire cu se­menii săi, incit cuvintele rostite cu cea mai mare frecvenţă sînt noi, al nostru. Lirica lui Goga ni se prezintă astfel ca un univers poetic în care profesiunea de credinţă este în fond mărturisirea unui ţăran care nu vrea să se exprime pe sine, ci să dea glas unor dureri colective. A impresionat la apariţia acestor versuri, cum emoţionează şi acum, tonul de o violenţă incendiară, notele mesianice, prevestind «vremi răzbu­nătoare», tumultul acela de minte şi revoltă ce se revărsa incandescent peste rînduieli vechi, peste obide se­dimentate, peste suferinţe adine să­pate în fiinţa oamenilor în numele cărora vorbea. Şi aici aflăm iarăşi una din explicaţiile perenităţii liri­cii sale : «pătimirea» conţinută în versurile lui este aceea a unei cate­gorii, a unei clase şi nu are hotare în timp. De aceea, nici suferinţa a­­cestei categorii nu constituie o încer­care momentană, expresia unei ne­mulţumiri temporare, ci este punctul critic al unei revolte adînci ce se pierde în negura timpului“. In comunicarea „Octavian Goga, gînditor şi om politic“, prof. univ. dr. ARON PETRIC a făcut o amplă și documentată expunere identificînd în activitatea lui Goga două faze dis­tincte : începuturile, împletite indiso­lubil cu idealurile de eliberare şi îm­plinire naţională ale poporului, şi alunecarea treptată spre politicianis­mul fascizant . „Gîndirea şi activita­tea politică a lui Octavian Goga au început să se contureze în condiţiile specifice ale istoriei Transilvaniei de la sfîrşitul secolului trecut şi la în­ceputul secolului nostru“... „Poziţia burgheziei române faţă de proble­mele majore care angajau soarta populaţiei din acest teritoriu a cu­noscut numeroase oscilaţii, a fost a­­deseori viciată de tendinţe spre tran­zacţii şi compromisuri, situaţie carac­teristică şi Partidului naţional român în problema raporturilor cu Imperiul austro-ungar... Această poziţie con­travenea intereselor majorităţii popu­laţiei din Transilvania şi condamna, în fapt, lupta poporului pentru desă­vîrşirea unităţii sale naţionale în ca­drul unui stat unitar şi independent. Ea a fost respinsă de cercurile largi ale opiniei publice româneşti, inclu­siv de o importantă grupare din ca­drul acestui partid. în fruntea aces­tei aripi se afla, începînd din anul 1908, şi Octavian Goga, în ale cărui poezii vibrau puternice accente so­ciale... în locul himerei pe care o re­prezenta imaginea „drăguţului de împărat“, Goga aşeza ideea unităţii politice a tuturor românilor, susţi­nută cu argumente politice şi cu de­osebită vervă îndeosebi în paginile ziarului „Tribuna“ din Arad. Elibera­rea popoarelor oprimate din Imperiul austro-ungar Goga o concepea în cadrul luptei cu caracter general pentru aplicarea principiului naţio­nalităţilor... In acest scop, Octavian Goga — după ce fusese condamnat şi închis pentru cîtăva vreme, în anul 1911, în închisoarea din Seghe­­din — trece munţii împreună cu Va­sile­­ Lucaciu, alăturîndu-se luptei dusă cu energie de Nicolae Iorga, Take Ionescu, Nicolae Filipescu, Barbu Ştefănescu-Delavrancea etc., pentru intrarea României în război împotriva Puterilor Centrale. Ca vo­luntar pe front, împreună cu fratele său, dar mai ales ca orator şi publi­cist înflăcărat, Goga a adus mari­i ser-­­vicii luptei de apărare a teritoriului ţării cotropit de armatele germane şi austro-ungare, pentru desăvîrşirea unităţii statului nostru naţional“. „Prăbuşirea Imperiului austro-un­gar opresor şi încheierea luptei de eliberare naţională a poporului român au avut pentru Octavian Goga sem­nificaţia realizării marelui său ideal politic. Poetul şi luptătorul Goga a­­junsese pe culmea împlinirilor ; a­­cum, ţara, întregită precum o dorise, aştepta de la el şi noi comori lite­rare, şi fapte menite să dea viaţă programului adoptat în marea adu­nare de la Alba Iulia. Din păcate, evoluţia ulterioară a lui Octavian Goga a urmat un drum contrar celui aşteptat, drum care a dus la abandonarea acelor poziţii ca­­re-l situaseră alături de masele obi­dite şi asuprite şi la plasarea sa în sfera politicianismului şi oportunis­mului specific claselor dominante“. După ce a prezentat tribulaţiile şi erorile politice din perioada postbe­lică ale lui Goga, alianţele cu expo­nenţi ai curentelor politice naţiona­liste, alinierea la politica fascizan­­tă a grupărilor conduse de A. C. Cuza şi Corneliu Zelea-Codreanu, vorbito­rul a examinat pe larg semnifica­ţiile guvernării de „44 de zile“ ară­­tînd că „politica guvernului Goga — Cuza a fost, încă de la început, în­dreptată în principal împotriva miş­cării revoluţionare şi democrate, dar vizînd totodată şi reducerea la tăcere sau chiar lichidarea grupărilor poli­tice adverse“. In acest context, vor­bitorul a analizat conţinutul politic al fuziunii, din vara anului 1935, dintre Partidul naţional agrar şi Liga Apărării Naţionale Creştine, relevînd­­­ că „programul noului partid păstra în mare măsură doctrina şi obiectivele grupării cu­­ziste, punind accent pe aşezarea principiilor naţionalist-şovine şi mo­narhice la baza vieţii sociale şi de stat“. Infăţişînd cu date edificatoare evoluţia contradictorie a politicianu­lui Goga, îndepărtarea sa de idea­lurile şi crezurile cuprinse în vo­lumul de „Poezii" din 1905, vor­bitorul a arătat că în faţa unei realităţi complexe, cu elemente atit de contradictorii de la o etapă la alta, cum au fost viaţa şi activitatea lui Octavian Goga, „judecata posteri­tăţii desparte umbra de ceea ce a fost înălţător şi a înnobilat patri­moniul creaţiei noastre literare şi tradiţiile luptei pentru libertate“. In excursul său istorico-biografic dedicat evoluţiei ideologiei politice a lui Goga, vorbitorul a mai afirmat : „Cit de mult se îndepărtase acum po­liticianul Octavian Goga de poetul şi luptătorul pentru libertatea şi drep­tatea celor mulţi şi obidiţi ! Cel ce rostise odinioară, cu verb înflăcărat, «cin­tar­ea pătimirii noastre», cel ce înnobilase cu arta poeziei pe tradiţii clăcaşi şi răscolise energiile luptăto­rilor ce aveau să proclame, la Alba Iulia, Unirea cea mare, îşi încheia ac­tivitatea într-o agitaţie politicianistă stearpă şi intr-o atmosferă încărcată de grave ameninţări la adresa liber­tăţii şi demnităţii omului ; erau peri­colele reprezentate de fascism, la a cărui ascensiune Goga însuşi îşi avea partea sa de răspundere“. In continuarea lucrărilor sesiunii, scriitorul SZEMLER FERENC a pus în evidenţă în paralela Madăch-Goga afinităţile de gîndire şi limbaj ale celor doi autori, relevînd virtuţile estetice magistrale ale traducerii „Tragediei omului“ de către Goga : „In cazul traducerii lui Goga suntem­ martorii unui fapt rar întîlnit in arta traducerii. Textul tălmăcirii redă nu numai cuprinsul şi înţelesul originalului, dar şi atmosfera aproa­pe imperceptibilă, dar nu mai puţin sugestivă a poemului tradus... Goga, ca un tălmăcitor genial şi ca un mare­­poet, a învins nu numai greutăţile dificil de redat ale unui text străin, dar s-a transpus cu toată fiinţa sa creatoare în personalitatea autorului textului original. Rezultatul este că cititorului român i se prezintă de fapt nu o traducere oarecare, ci o versiune absolut identică cu origi­nalul — parcă Madach însuşi ar fi creat opera sa în limba română cu toate frumuseţile manifeste şi cali­tăţile latente ale acesteia“. „Debutul literar al lui Goga este indisolubil legat de opera lui Madách, pe care a început s-o publice încă de la vârsta de 22 de ani în paginile „Luceafăru­lui“. Este interesant de constatat că sufletește niciodată nu s-a îndepărtat de această operă. Este grăitor că în decursul carierei sale politice foarte contradictorii nu s-a lepădat de o operă fundamental opusă unor ten­dinţe de naţionalism şovin. După cum am schiţat anterior , poemul drama­tic al lui Madách comportă un me­saj de adîncă umanitate, de progres social. Iar dacă Goga a ţinut să-şi publice tălmăcirea după 30 de ani (în 1934), chiar atunci cînd cariera sa politică s-a îndreptat în direcţii opu­se, faptul pledează pentru o jude­cată mai echilibrată a personalităţii sale, încărcată altfel de multiple con­tradicţii“. Prof. dr. GHEORGHE BULGAR a prezentat în cadrul dezbaterilor o exegeză a limbajului poetic al bar­dului transilvănean : „Poezia lui O. Goga se impune cititorului de la pri­mele versuri prin aspectul popular, prin simplitatea şi naturaleţea co­municării. Fondul general, vechi, al limbii constituie principala sursă a invenţiei lui poetice ; un colorit plas­tic, inedit porneşte din vechea noas­tră literatură. Nu e refuzat nici neologismul, cînd nevoia precizării nuanţelor de gîndire şi de sentiment îl cere. Vorbind despre aspectele vieţii rustice şi despre gîndurile şi credinţele lui, graiul se adaptează la cadrul pictural al mediului“... „Par­ticularităţile regionale, mai degrabă populare, dau un suport aparte ex­primării. Ideile şi sentimentele tu­multuoase au nevoie de o mare va­rietate lexicală ; cuvîntul rar e che­mat să fixeze peisajul, acţiunea şi oamenii ; cuvintele neobişnuite se lămuresc în context şi devin su­gestive prin haina vechimii...“ „Cu Goga­, se întîmplă acelaşi lucru ca şi cu Eminescii­­sah cu Creaftgă ? de­mentul popular intră în ţesătura con­textului şi capătă strălucirea creaţiei folclorice, a noutăţii artistice crista­line; de aceea poezia lui, de la apa­riţie, s-a contopit cu tezaurul li­teraturii de esenţă anonimă, rod al creaţiei colective. Goga — fapt pu­ţin comun, pentru poeţi în general — a devenit dintr-o dată popular, o poezie pe buzele tuturor printr-o simplitate fără căutare, prin noutate fără ostentaţie“. „Din graiul popular au pătruns în poezia lui Goga multe proverbe, zi­­cători, expresii şi locuţiuni care în­tăresc puterea plastică a versului, îi lărgesc baza metaforică şi dau ima­ginii un aspect de originalitate fra­pantă. Poetul cultivă graiul ob­ştesc“... „Intr-o epocă de experienţe moderniste şi de intensă circulaţie a neologismului în literatură, Goga scrie o operă excelentă, aproape ex­clusiv cu elementele limbii vechi, ale graiului popular, In momentul in care apărea volumul de poezii al lui Goga, versurile sale îmbrăcau cea mai ro­mânească haină ; acelaşi lucru se în­­tîmplase cu opera de maturitate a lui Eminescu, Creangă, Coşbuc. A­­ceşti scriitori au zugrăvit realităţile noastre, în cea mai limpede, mai spe­cifică limbă a poporului nostru. De aici permanenţa, durabilitatea operei lor, rezonanţa adîncă pe care o gă­seşte creaţia lor în cititorii fiecărei noi generaţii“. Citind aserţiunea lui G. Ibrăileanu, „Volumul lui Goga din 1905, „Poezii“, aducea o lume nouă, un sentiment nou şi o formă nouă“, autorul comu­nicării a conchis : „Poate nici unui scriitor al acestui secol nu i se po­triveşte mai bine definiţia pe care Tudor Arghezi a dat-o stilului : «Sti­lul pare să fie meşteşugul de a da cuvintelor duritate, relief, culoare şi însufleţire». Prin astfel de calităţi ale versului, prin inspiraţia-i patetică şi prin ataşamentul profund faţă de po­por, aşa cum se oglindeşte în cel mai preţios şi mai reprezentativ volum al său, Goga rămîne unul dintre cei mai de seamă cîntăreţi ai luptei şi năzuinţelor populare“. Analizînd nuanţat evoluţia recep­tării poeziei lui Octavian Goga, prof­ . univ. MIRCEA ZACIU a reliefat­­ succesiunea momentelor-cheie în se­lectarea de către public a operei poetului identificînd, totodată, exis­tenţa a trei căi de receptare : „In urmărirea evoluţiei receptă­rii poeziei lui Goga trebuie să ţinem seama de mai mulţi factori extraliterari : de consonanţa pînă la un punct, poet-moment istoric şi — ulterior — de disonanţa creată între aceşti termeni , de condiţia publică a poetului, apoi situaţia sa de om politic, cu o vastă acţiune de răsunet în diferite medii sociale fiind de na­tură să influenţeze şi aprecierea ope­rei literare. Marele succes al volu­mului de „Poezii“ din 1905 trebuie văzut şi sub acest unghi“... „Situaţia specială a lui Goga, de „poeta vates”, caracterul profetic al volumelor din 1905 şi 1909 îl înscriu într-o inciden­ţă aproape fără precedent în litera­tura română, a mesajului şi aspira­ţiei colective, în înţelegerea con­cretă a rolului său istoric. Intrarea triumfală a poetului Goga în litera­tură răspundea aşadar unei necesi­tăţi, unei aşteptări. In acest sens a reacţionat şi publicul larg, creîndu-i, mai ales în Transilvania vremii, acea imensă popularitate cu o certă ex­plicaţie sociologică. «De fiecare dată cînd un mesaj unic e propus unei societăţi diferenţiate, el e obiectul unei receptări cantitativ şi calitativ diversificată, eficacitatea sa fiind cu atît mai puternică cu cit el întilneş­­te mai direct aşteptările implicite sau explicite, pe care receptorii le da­­toresc educaţiei şi pe care presiunea difuză a grupurilor de referinţă le întreţin, susţin şi întăresc». Altfel spus, valoarea mesajului liricii lui Octavian Goga, simţită şi acceptată instinctiv de o colectivitate care s-a recunoscut de îndată în universul de sentimente şi aspiraţii al poetului, avea să fie „codificată“ de diferitele instanţe culturale (academie, critici,­­­­uraversitate,­ ţercuri „scriitoriceşti),ret ■ ceptarea errtpirică fiind convertită — în plan social — în receptarea cri­tică, ea însăşi în cazul lui Goga, de proporţii impresionante“..." „Se ştie că asupra lui Goga s-au pronunţat, alături de profuzia recenzenţilor şi comentatorilor minori, majoritatea vocilor autorizate ale epocii, de la Iosif Vulcan, Ioan Slavici, Titu Ma­­iorescu, N. Iorga, Al. Vlahuţă, Ilarie Chendi, Ovid Densuşianu, M. Dra­­gomirescu, Eugen Lovinescu, Sextil Pâşlariu, C Stere, G. Ibrăileanu, la I. Trivale, Ion Agîrbiceanu, Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Mihail Sa­­doveanu, Camil Petrescu şi Perpes­­sicius, Tudor Vianu, Pompiliu Con­­stantinescu, Vladimir Streinu ş.a. Dar imensa cantitate de pagini închinate lui Goga nu atrage după sine şi con­statarea unei egalităţi substanţiale“... „Paradoxal, o operă poetică atît de populară şi larg difuzată nu s-a bucurat totuşi de studii monografice şi de sinteză pe potriva ei, lipsind — pînă la apariţia monografiei lui I. D. Bălan — şi cu excepţia unor studii de referinţă datorate lui Oct. Tăslăoanu şi Ovidiu Papadima, eforturi notabile in acest sens. Fixarea valorică a ope­rei lui Goga în conştiinţa epocii este rezultatul actului categoric al citorva mari personalităţi — începînd cu N. Iorga şi Titu Maiorescu, conti­­nuînd cu Eugen Lovinescu , şi George Călinescu“... „Departe de a fi egal şi uniform — a spus în continuare vorbitorul — procesul receptării poeziei lui Goga a întîmpinat din primul moment ferme opoziţii ve­nite din tabăra simbolistă, apoi esteti­zantă. Generate la început de un vehement antagonism estetic func­ţional (la O. Densuşianu, D. Cara­­costea, M. Dragomirescu), ele capătă nuanţări diferite la un Eugen Lovi­nescu, I. Trivale şi la Pompiliu Con­­stantinescu, care aveau să ţină seama şi de evoluţia internă, pe bună dreptate amendabilă, a liricii în dis­cuţie“. In finalul comunicării sale, exe­getul a susţinut că o a treia moda­litate de penetrare în conştiinţa ci­­titoril­or a mesajului „de chemări, tulnice şi foilouii“ al lui Goga est­e una i­mediată, concretizată in influenţarea liricii româneşti interbelice şi post­belice, fenomen sesizabil în scrisul unor autori ca Mihai Beniuc, Vlai­­cu Bârna sau în creaţia lui Emil Giurgiuca, Ştefan Aug. Doinaş, Ion Brad, Al. Andriţoiu, Aurel Rău ş.a., vechile accente ale rapsodului arde­lean fiind amplificate prin proble­matica actualităţii socialiste şi a unei împliniri istorice. Discuţiile animate care au urmat comunicărilor au adîncit cu fineţe interpretativă conceptele şi afirma­ţiile făcute de preopinenţi.. In cadrul acestora, criticul DUMITRU MICU a evidenţiat actualitatea mesajului poeziei lui Goga, subliniind că origi­nalitatea poetului stă în puterea de întinerire, de purificare a limbaju­lui arhaic, în celebrarea unui tragic erou colectiv — poporul din Ardeal ; cercetătorul EMIL MANU s-a aple­cat asupra raporturilor dintre crea­ţia lui O. Goga* şi folclor, afirmînd că folclorul există la autorul „Oltului” în atmosferă şi viziune, iar criticul MARIN BUCUR a subliniat printre altele legătura poeziei de tinereţe a lui Octavian Goga cu viaţa maselor ţărăneşti. OV. S. CROHMALNICEA­­NU, aducînd precizări şi nuanţări utile unor generalizări neselective, a afirmat între altele că mesianismul lui Goga este o traducere sublimată a unor nădejdi foarte concrete, so­­cial-istorice ale momentului respectiv. In încheierea dezbaterilor, prof. dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga a sinte­tizat diversele aspecte ale comu­nicărilor şi discuţiilor, concluzio­­nînd : „Prin ceea ce are mai bun in opera sa, Goga rămîne marele poet al pătimirii obşteşti, poetul militant, însemnătatea acestei dezbateri ştiin­ţifice asupra operei lui Goga constă îndeosebi in faptul că au fost exa­minate critic nu numai valorile, ci şi limitele operei tale poetice. Pers­pectiva pe care ne-o oferă concep­ţia noastră marxist-leninistă permite o valorificare mult mai nuanţată a operei, atît de diversă, a poetului“. Potenţînd rezultatele din ultimul deceniu ale tipăririi şi examinării ştiinţifice a creaţiei lui Octavian Goga, lucrările recentei dezbateri ştiinţifice organizată de Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice constituie un prilej de valorificare critică a operei lui Octavian Goga, un omagiu adus poetului care, în­tr-o anumită perioa­dă a vieţii sale, s-a legat puternic prin scris de aspiraţiile sociale şi na­ţionale ale poporului, sintetizînd în verb inspirat gîndurile poporului, idealurile sale de libertate şi drep­tate. Ioan ADAM O dezbatere ştiinţifică sub egida Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (Urmare din pag. I) Conştiinţa socialistă tiv. In măsura în care conştiinţa so­cială reflectă nevoile reale ale dez­voltării sociale, ea stimulează această dezvoltare, se transformă într-o pu­ternică forţă motrice a progresului so­cial. Societatea socialistă constituie ca­drul optim în care conştiinţa poate juca un asemenea rol, specificul aces­tei societăţi constind în faptul că construirea ei este în întregime o operă conştientă. Fără a comite eroarea de a detaşa conştiinţa socială, ansamblul factori­lor subiectivi din raporturile de de­terminare de către existenţa socială obiectivă, materială, apare tot mai clar că astăzi, mai mult ca oricînd, creşte imens influenţa factorilor su­biectivi, conştienţi, rolul propulsiv al conştiinţei socialiste in perfecţionarea activităţilor economico-sociale, de stat şi obşteşti, a structurilor organizaţio­nal, a raporturilor sociale de toate tipurile, în spiritul principiilor de­mocratismului socialist. Mersul nos­tru înainte, procesul de autoperfec­­ţionare socială este legat, in mod ho­­tăritor, de dezvoltarea conştiinţei so­cialiste a tuturor membrilor societă­ţii noastre, de combaterea hotărită a fenomenelor negative, a răminerilor nejustificate in urmă a conştiinţelor individuale faţă de cerinţele obiecti­ve ale existenţei sociale socialiste. Realizarea într-un ritm socialmen­te optim a acestui deziderat major pentru progresul nostru social de an­samblu este condiţionată de acţiuni convergente atît în direcţia înţelege­rii teoretice aprofundate a dialecticii vieţii noastre sociale, cit şi in direc­ţia aplicării­ în practică a concluziilor teoretice şi politice ce rezultă de aici. Este meritul conducerii partidului nostru, al tovarăşului Nicolae Ceauşescu, de a fi scos la iveală şi de a fi criticat cu vigoarea cuvenită tendinţele de fetişizare a tezei ră­­mînerii în urmă a conştiinţei, ten­dinţe care nu practică şi-au găsit ex­presie într-o anumită subapreciere a activităţii politico-educative, de a fi iniţiat şi declanşat acţiunea prac­tică de înfăptuire de către partid, de către mase înseşi, a unui cuprinzător program de măsuri pen­tru îmbunătăţirea activităţii politico­­ideologice, de educare marxist-leni­nistă revoluţionară a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii, ca parte integrantă, inseparabilă a programului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, elaborat de Congresul »1 X-lea al partidului. Ca şi celelalte elemente­ ale acestui program, măsurile adoptate de partid în domeniul ideologiei, propagandei, activităţii politice şi cultural-educa­tive de masă nu au un caracter con­­junctural sau de campanie, şi nici nu se bazează pe utilizarea pirghiilor şi mijloacelor cu caracter administra­tiv. Este vorba de măsuri pe termen lung, solicitind din partea organe­lor şi organizaţiilor de partid o acti­vitate continuă, perseverentă, bazată in exclusivitate pe folosirea pirghii­lor de influenţare a conştiinţelor. In a­­cest spirit s-a desfăşurat vasta dezba­tere publică a documentelor din iulie, care a cuprins practic, intr-un climat profund democratic, nu numai între­gul partid, cu cei peste două milioa­ne de membri ai săi, dar şi i­ntregul angrenaj al organizaţiilor de masă şi obşteşti — sindicatele, Uniunea Tineretului Comunist, consiliile oa­menilor muncii aparţinînd naţionali­tăţilor conlocuitoare, uniunile de creaţie etc, dezbateri care au con­semnat, o dată cu adeziunea unani­mă a tuturor cetăţenilor patriei la măsurile stabilite de conducerea parti­dului, hotărirea lor de a le înfăptui prin acţiuni concrete, practice, susţi­nute. Dezbaterile din ultimele trei luni au confirmat încă o dată nu nu­mai realismul şi îndrăzneala analitică a activităţii partidului, dar şi forţa prospectivă a gîndirii sale politice, înalta responsabilitate pentru destine­le construcţiei socialiste. Pentru că, din contextul şi angrenajul acestei opere istorice inedite, complexe şi profund conştiente, nu poate fi izolat nici un aspect, nici o latură , pentru că dia­lectica specifică a vieţii sociale so­­caliste nu permite să fie neglijat, subapreciat nici un domeniu din în­tregul care asigură dezvoltarea mul­tilaterală şi pe deplin sănătoasă a noii societăţi. Cu atît mai puţin do­meniul ce­ priveşte activitatea ideo­logică şi politico-educativă de masă, acţiunea de făurire a omului nou, înarmat cu cele mai înaintate cuce­riri ale ştiinţei, tehnicii şi cunoaşterii umane, cu o înaltă conştiinţă socia­listă, participant activ la făurirea propriului destin. De altfel, ar fi cu totul de neîn­ţeles ca tocmai în etapa făuririi so­cietăţii socialiste multilateral dezvol­tate, cînd totalitatea mijloacelor e­­ducative dispune de o uriaşă rază de influenţare ideologică, să se admită rebuturi în munca de educaţie so­cialistă sau să se subaprecieze cîtuşi de puţin necesitatea obiectivă a ac­ţiunii continue de făurire şi dezvol­tare a conştiinţei socialiste a mase­lor, a fifierei generaţii. Experienţa a arătat că atît con­strucţia economică şi de stat, fău­rirea bazei tehnico-materiale şi or­ganizaţional a noii societăţi, cit şi opera de făurire şi afirmare în prac­tica socială cotidiană, la scară ma­cro şi micro­socială, a conştiinţei so­cialiste militante necesită o acţiune conştientă şi concertată a tuturor făcă­torilor social-poliţiei, condusă cu fer­mitate şi spirit prospectiv de către partid. Prevenirea decalajelor, a neconcor­­danţelor sau chiar a contradicţiilor dintre diferitele elemente constituti­ve ale sistemului social, dintre exis­tenţa şi conştiinţa socială, lupta hotă­­rîtă împotriva a tot ceea ce este pe­rimat, promovarea şi afirmarea nou­lui, a principiilor eticii şi echităţii socialiste, a relaţiilor noi dintre oa­meni bazate pe egalitate, pe prietenie şi colaborare constituie, în actuala etapă de evoluţie socială, acţiuni re­voluţionare care definesc şi întâresc rolul conducător al partidului, al or­ganizaţiilor sale in toate domeniile vieţii sociale. Aşa cum a subliniat cu toată pregnanţa secretarul general al partidului, din exercitarea acestui rol conducător al partidului fac parte integrantă dezbaterea concretă, des­chisă, fără reticenţe a tuturor pro­blemelor şi fenomenelor noi, adesea contradictorii, pe care dialectica vie­ţii sociale le scoate la suprafaţă, clarificarea teoretică, filozofică, ideologică şi politică a poziţiei ce se cere adoptată faţă de aceste fenome­ne, respingerea oricăror încercări de întoarcere la trecut, desfăşurarea unei intense şi neobosite munci po­litico-educative, care să facă înţelese resorturile­ interne şi forţele­­motrice obiective şi subiective ale mersului accelerat înainte. Nu numai prin amploarea ei, dar şi prin conţinutul critic şi autocritic profund partinic, constructiv, prin concluziile cristalizate în programele de măsuri adoptate, dezbaterea poli­tică a documentelor din iulie a creat premise dintre cele mai solide pen­tru ridicarea conştiinţei socialiste a maselor largi la nivelul existenţei sociale, pentru promovarea hotărîtă a noului şi combaterea vechiului, pentru eradicarea fenomenelor ne­gative, a mentalităţilor şi practicilor cu totul străine naturii şi esenţei o­­rînduirii socialiste, cum sînt parazi­tismul, individualismul, furtul, în­călcarea disciplinei socialiste a mun­cii şi a legalităţii, favoritismul, tra­ficul de influenţă, carierismul şi ma­nifestările de căpătuială, atitudinea înapoiată faţă de familie şi educaţia copiilor etc. Socialismul şi-a asumat sarcina is­torică de a lichida antagonismele, decalajele şi dezarmoniile nu numai din sfera existenţei economico-so­ciale, dar şi pe acelea din zona con­ştiinţei sociale şi individuale. Din unghiul său de vedere apar inadmi­sibile şi intolerabile neconcordan­­ţele între principiul enunţat şi ac­ţiunea practică, dintre angajament şi rezultat, dintre precept etic şi com­portament cotidian, dintre vorbă şi faptă. Absenţa spiritului autocritic sau autocritica verbală, formală, de­­clarativismul festivist, automulţumi­­rea şi îngimfarea, atitudinea superfi­cială în faţa fenomenelor concrete şi vii ale realităţii în perpetuă schimbare sunt, oriunde se mai ma­nifestă, însemne ale unei rămâneri în urmă a conştiinţei faţă de exis­tenţă, ale unei tociri a spiritu­lui revoluţionar, incompatibile cu răspunderile politice ce decurg din apartenenţa efectivă la armata de militanţi politici pe care o formează comuniştii. „A fi comunist — preciza tovarăşul Nicolae Ceauşescu — în­seamnă că te-ai angajat in mod be­nevol, conştient să lupţi, împreună cu ceilalţi membri ai partidului, pentru înfăptuirea liniei partidului, a principiilor comuniste despre via­ţă. Aceasta presupune că în întreaga activitate, oriunde acţionezi, trebuie să promovezi şi si înfăptuieşti IN PRACTICA aceste principii“. Practica, faptele reprezintă su­premul judecător, care confirmă jus­teţea politicii generale a partidului şi constituie, totodată, criteriul fun­damental de apreciere a nivelului şi autenticităţii conştiinţei socialiste a­l fiecărui comunist, a fiecărui cetă­ţean. Căci, în fond, dialectica rapor­turilor existenţă — conştiinţă socială socialistă nu se rezumă cîtuşi de puţin la momentul reflectării în con­ştiinţă a datelor existenţei sociale, ci presupune rolul activ, transformator, propulsiv şi prospectiv al conştiinţei socialiste, materializarea ei în fapte conform principiilor socialiste de viaţă. Aflată in inseparabila relaţie cu dialectica obiectivă a vieţii sociale, conştiinţa socialistă revoluţionară — avînd ca nucleu ideologia şi politica marxist-leninistă creatoare a partidu­lui nostru — a reprezentat, reprezintă şi va reprezenta intr-o măsură şi mai mare o inepuizabilă resursă energetică a înaintării societății noastre socia­liste spre comunism. ’ "I —“““““ * c­inema J .­­­­ • Gala filmului „Piaţa Roşie* (In cadrul Festivalului filmului sovie­tic) î CAPITOL — 20. • N-am cîntat niciodată pentru tata : CAPITOL — 9,30; 11,45; 14, 16,30, FAVORIT — 9,15; 11,30; 13,45­ , 16; 18,15, 20,30, MELODIA — 9,15; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, MO­DERN — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Voi sări din nou peste băl­toace : CENTRAL — 9,15; 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,30. • Lampa lui Aladin : DOINA — 11,30; 13,45; 16. • Frații Karamazov : DOINA — 19. • Hamlet — 10, 13, Voci în visu-­­ la — 16,30, Casa mult visată — 18,45; 21 ; CINEMATECA (sala Union). • Motodrama : FLACARA — 15,30; 18; 20,15. 41 Povestirile lui Hoffmann : UNI­REA — 15,30; 18; 20,30.­­ 41 Fraţii : CRINGAŞI — 15,30; 18; i 20.15. ) • Cromwell : VIITORUL — 16; 19, i ARTA — 16; 19,30. / • Asediul : COSMOS — 15,30; 18; i 20.15. / • Asteptarea : VITAN — 15,30;­­ 17,45; 20,15. / • Marele premiu : PATRIA —­­ 9,30; 13; 16,30; 20, 41 Timpul berzelor: DRUMUL­­ SĂRII — 15,30; 17,45; 20. 1 • Floarea de cactus : SALA PA­­I LATULUI (seria de bilete 3807) —­­ 17.15. (3808) — 20,15, SCALA — 9; ) 11,25; 13,30; 16,15; 18,45; 21,15, FES- l TIVAL 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; } 21. Í • Romanticii : MOȘILOR — 15,30;­­ 17,45; 20. i • Ritmuri spaniole : LUCEAFA­­I­RUL — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 21. i FEROVIAR — 9; 11,15; 13,30; 16;­­ 18,30; 20,45. 1 • Simon Bolivar : VICTORIA — 1 8,30; 10,45; 13; 15,30; 18, 20,30.­­ • Parada circului : TIMPURI NOI ! — 9,15; 11; 12,45; 14,30; 16,15. i • Program de documentare în * premieră : TIMPURI NOI — 18,30;­­ 20,15. I • Steaua de tinichea : BUCU-­­ REȘTI — 9; 11,15; 13,30; 16,30; 18,45; / 21, EXCELSIOR — 9; 11,15; 13,30;­­ 16; 18,30; 20,45, GLORIA — 9;­­ 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, TOMIS­­ — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. / • Săptămîna nebunilor : BUZEŞTI­­ — 15,45; 18; 20,15. / • Aeroportul : GRIVIŢA — 8,30; / 11,15; 14,15; 17, 20, MIORIŢA — 9; / 12,15; 15,45; 19,15, FLAMURA — 9;­­ 12,30; 16; 19,30. / • Brigada Diverse în alertă : 1 PACEA — 15,45; 18, 20. / • Omul orchestră : LUMINA —­­ 9—21 în­ continuare.­­ i • Termen : ÎNFRAȚIREA INTRE­­ POPOARE -—15,30; 17,45; 20. i • După vulpe : BUCEGI — 15,45;­­ 18; 20,15, GIULESTI — 15,30; 18; i 20.15. * • Boxerul : LIRA — 15,30; 18; i 20.15. » • Tick, Tick, Tick , MUNCA —­­ 16, 18; 20. I . V SANTEIA - miercuri 27 octombrie 1971 între 27 octombrie 1E­ X XX FESTIVALUL FILMULUI SOVIETIC Astă-seară va a­­vea loc, la cinemato­graful Capitol, des­chiderea tradiţionalu­lui „Festival al fil­mului sovietic" — ma­nifestare de relief, în contextul schimburilor culturale dintre ţara noastră şi ţara vecină şi prietenă. Organizat în fiecare an în preajma zilei de 7 Noiembrie, acest festival s-a impus —­ prin calitatea filmelor selecţionate în reperto­riul său — ca un e­­veniment important , cultural-artistic. Ca şi ediţiile anterioare, ac­tuala ediţie a Festiva­lului filmului sovietic, aşteptată cu interes de un public larg, va prilejui prezentarea în premieră a­­unei serii de filme reprezentati­ve pentru diversitatea preocupărilor unei şcoli cinematografice de mare prestigiu, pentru talentul şi personalitatea slujito­rilor ei de azi. Festivalul (care se ▼a desfăşura între 27 octombrie şi 1 noiem­brie) va fi inaugurat de proiecţia, în spec­tacol de gală, a fil­mului Piaţa Roşie (scenariu — Iuri Dun­­ski, Valeri Frid , re­gia — Vasili Ordîn­­ski) ; este evocarea vi­brantă , a unor mo­mente şi eroi auten­tici ai luptei pentru făurirea armatei so­vietice, intr-un film de o caldă umani­tate despre forţa idealului revoluţionar, despre frumuseţea şi tăria unor oameni că­liţi în bătălia pentru apărarea tinerei Pu­teri­­sovietice1. In dis­tribuţie : Serghei Ia­kovlev, Aleksandr Kutepov, Stanislav Liubşin, Viaceslav Sa­­levici, Valentina Ma­­liavina. Cea de-a doua zi a festivalului este con­sacrată, de asemenea, unui film cu temă revoluţionară, realizat într-o manieră artis­tică modernă — Fuga (după o povestire de Mihail Bulgakov). Pre­zentat şi la Festivalul cinematografic de la Cannes, acest film în două serii se recoman­dă prin notorietatea creatorilor săi (tande­mul regizoral Alek­sandr Alov—Vladimir Naumov), ca şi prin popularitatea interpre­ţilor principali : Liud­mila Savelieva, Vla­dislav Dvorjeţki, A­­­lisei Batalov. Tradiţia ecranizării operelor clasice ale literaturii ruse este reprezentată în pro­gramul festivalului (vineri) prin filmul Unchiul Vania, reali­zat de Andrei Mihal­­kov Koncialovski du­pă celebra piesă a lui Cehov şi aliniind o distribuţie excelentă, în frunte cu Innokenti Smoktunovski, Ser­­ghei Bondarciuk,­ Iri­na Kupcenko. In ziua de simbătă, rezervată îndeosebi spectatorilor din cea mai tînără generaţie, la cinematograful Ca­pitol rulează un film interpretat de copii, un film alert şi cu idei generoase: Un amanet ciudat (re­gia : Leonid Macarî­cev). Pe baza scenariului semnat de Vadim Trunin, regizorul An­drei Smirnov a rea­lizat un film de actu­alitate, primit cu in­teres şi călduri da spectatorii sovietici ! Gara bielorusă, film­­dezbatere a unor pro­bleme de conştiinţă ale omului contem­poran. Este interpre­tat de actorii Evgheni­i Leonov, Anatoli Pa­­panov, Aleksei Glazî­­rin, Nina Urgant ș.a. (duminică, 31 octom­brie). Festivalul filmului sovietic se va închide la 1 noiembrie la ci­nematograful Patria, cu premiera seriei a treia a monu­mentalei realizări a regizorului Iuri Oze­rov . Eliberarea (primele două serii au rulat, bucurîndu-se de un larg ecou, pe ecranele noastre). _ A­­­­ceasta epopee cine­matografică, a cărei ultimă parte încheie actuala ediţie a festi­valului, evocă — cu o extraordinară desfăşu­rare de mijloace teh­nice şi cu aportul unei ample distribuţii in­ternaţionale — erois­mul şi sacrificiile po­porului sovietic în războiul antihitlerist, contribuţia decisivă a Armatei Roşii la vic­toria umanităţii asu­pra fascismului ger­man. Iată, aşadar, prezen­tate succint cele şase premiere din cadrul „Festivalului filmului sovietic“. Un festival de ţinută care, îndrep­tăţind interesul viu al spectatorilor, aduce şi in acest an pe e­­cranele noastre reali­zări cu o tematică va­riată şi substanţială, ilustrare pregnantă a dezvoltării cinemato­grafiei sovietice. Octav DIMA FESTIVALUL FILMULUI SOVIETIC La cinematograful Capitol, azi: „PIAŢA ROŞIE“ Regia : 'Vasili Ordînski. Cu : Serghei Iakovlev, Aleksandr Kutepov, Stanislav Liubţin, Viaceslav Saievici, Serghei Nikonenko, Valentina Maliavina

Next