Scînteia, octombrie 1971 (Anul 40, nr. 8924-8954)
1971-10-27 / nr. 8950
PAGINA 4 VALORIFICAREA CRITICĂ A OPEREI LUI OCTAVIAN GOGA Inscriindu-se în suita multiplelor manifestări prilejuite de comemorarea a 90 de ani de la naşterea autorului „Clăcaşilor“, sîmbătă, la Casa oamenilor de ştiinţă din Bucureşti, s-au desfăşurat lucrările unei sesiuni de comunicări ştiinţifice, organizată sub auspiciile Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, consacrată dezbaterii criteriilor şi metodelor de valorificare critică a operei lui Octavian Goga. Examinînd modalităţile de implicare în contextul literar actual a unei creaţii fundamentale a culturii noastre, participanţii la discuţii , academicieni, cadre didactice universitare, cercetători, istorici şi critici literari, scriitori au relevat cu spirit de discernămînt, din perspectivele şi orizonturile de gîndire deschise de estetica marxist-leninistă, zonele de indubitabilă altitudine ideatică şi estetică din opera lui Goga, iluminînd în acelaşi timp procesul de involuţie ideologică din creaţia şi activitatea sa, relieful contradictoriu al personalităţii sale. Vorbitorii au investigat datele condiţionării dialectice a universului operei de către epoca, ambianţa social-politică, culturală, în care a fost zămislită, subliniind cu fermitate analitică atit cotele de sus ale creaţiei, cit şi ezitările, neclarităţile ideologice datorate influenţelor şi limitelor spirituale ale unor perioade istorice din trecut. Comunicările au analizat dintr-un unghi critic selectiv poezia lui Goga, limba şi stilul acesteia, evoluţia receptării ei şi au conturat totodată aspecte de fond ale gîndirii şi activităţii lui politice. In cuvintul de deschidere, prof. dr. ZOE DUMITRESCU-BUŞULENGA, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, referindu-se la actualul climat de intensificare a muncii politico-ideologice instaurat prin stilul de lucru al secretarului general al partidului, a subliniat însemnătatea şi oportunitatea unei şedinţe de valorificare ştiinţifică, critică, aptă să evite festivismul formal, apologetic, pronunţindu-se pentru integrarea lui Goga în „peisajul istoriei pe care a trăit-o, pentru a-i explica înălţarea prin cuvînt şi căderea prin faptă, pentru a elucida contradicţiile atît de frapante ale unei vieţi, pentru a explica istovirea inspiraţiei sale după Unire, şi chiar după „Cîntece fără ţară“ (1916)“ — şi aceasta de cînd poetul pierde legătura cu poporul şi aspiraţiile lui, alunecînd tot mai mult pe panta unei activităţi politice naţionaliste şi monarhiste reacţionare. Comentînd receptarea rapidă, după 1905, a poeziei lui Goga, criticul VALERIU HÂPEANU, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, a spus: „Octavian Goga întrunea în poezia primului său volum cele două atribute : el aducea glasul Ardealului şi glasul pămîntului. El îmbina aceste două direcţii într-o sinteză pe care poezia românească n-o mai realizase pînă atunci. Setea de eliberare naţională şi socială cu accente prevestitoare („Avem un vis neîmplinit / Copil al suferinţei“) era o raţiune şi aş spune leit-motivul liricii sale, şi se convertea pentru prima oară nu numai în imagini cutremurătoare, dar şi de o frumuseţe stranie, apte să emoţioneze deopotrivă pe cel ce se întîlnea acum cu poezia, ca şi pe cel care avea in urmă-i o pregătire adecvată în acest sens. Pe cei dinţii ii impresionau adevărurile spuse cu o simplitate pregnantă, ce priveau pe toţi prin faptul că exprimau suferinţe şi năzuinţe milenare şi pe fiecare în parte prin nota lor sentimentală ce e atît de proprie poeziei sale, pe ceilalţi îi frapa efectul estetic obţinut prin înşiruirea acestor adevăruri la indemîna oricui, construite cu un lexic şi mijloace nesofisticate ce dădeau sentimentul întîlnirii cu marea poezie“... „Goga este poet al Ardealului, al satului, al universului rustic. Prezent — în sensul luptei naţionale şi al unor realităţi sociale — şi trecut se contopeau la el într-o viziune organică şi originală. ..„Ceea ce constituie nota distinctivă a lui Goga faţă de Iosif sau Coşbuc este perspectiva unitară şi complexă asupra satului, ce uneşte tărîmul realului în accepţia cea mai acută a cuvîntului, aceea a istoriei şi aceea a legendei“. „S-a vorbit mult — a spus în continuare vorbitorul — despre mesianismul poeziei lui Goga; poetul se mărturiseşte înzestrat cu vocaţia unui apostol chemat să dea lumină, de aceea singurul element prin care vrea să se deosebească de restul lumii este învăţătura privită nu ca mîndrie gratuită, ci ca o datorie întoarsă spre cei din mijlocul cărora a plecat. De aici permanenta confruntare a poetului cu suferinţa celor din jur, obsesiva dorinţă de contopire cu semenii săi, incit cuvintele rostite cu cea mai mare frecvenţă sînt noi, al nostru. Lirica lui Goga ni se prezintă astfel ca un univers poetic în care profesiunea de credinţă este în fond mărturisirea unui ţăran care nu vrea să se exprime pe sine, ci să dea glas unor dureri colective. A impresionat la apariţia acestor versuri, cum emoţionează şi acum, tonul de o violenţă incendiară, notele mesianice, prevestind «vremi răzbunătoare», tumultul acela de minte şi revoltă ce se revărsa incandescent peste rînduieli vechi, peste obide sedimentate, peste suferinţe adine săpate în fiinţa oamenilor în numele cărora vorbea. Şi aici aflăm iarăşi una din explicaţiile perenităţii liricii sale : «pătimirea» conţinută în versurile lui este aceea a unei categorii, a unei clase şi nu are hotare în timp. De aceea, nici suferinţa acestei categorii nu constituie o încercare momentană, expresia unei nemulţumiri temporare, ci este punctul critic al unei revolte adînci ce se pierde în negura timpului“. In comunicarea „Octavian Goga, gînditor şi om politic“, prof. univ. dr. ARON PETRIC a făcut o amplă și documentată expunere identificînd în activitatea lui Goga două faze distincte : începuturile, împletite indisolubil cu idealurile de eliberare şi împlinire naţională ale poporului, şi alunecarea treptată spre politicianismul fascizant . „Gîndirea şi activitatea politică a lui Octavian Goga au început să se contureze în condiţiile specifice ale istoriei Transilvaniei de la sfîrşitul secolului trecut şi la începutul secolului nostru“... „Poziţia burgheziei române faţă de problemele majore care angajau soarta populaţiei din acest teritoriu a cunoscut numeroase oscilaţii, a fost adeseori viciată de tendinţe spre tranzacţii şi compromisuri, situaţie caracteristică şi Partidului naţional român în problema raporturilor cu Imperiul austro-ungar... Această poziţie contravenea intereselor majorităţii populaţiei din Transilvania şi condamna, în fapt, lupta poporului pentru desăvîrşirea unităţii sale naţionale în cadrul unui stat unitar şi independent. Ea a fost respinsă de cercurile largi ale opiniei publice româneşti, inclusiv de o importantă grupare din cadrul acestui partid. în fruntea acestei aripi se afla, începînd din anul 1908, şi Octavian Goga, în ale cărui poezii vibrau puternice accente sociale... în locul himerei pe care o reprezenta imaginea „drăguţului de împărat“, Goga aşeza ideea unităţii politice a tuturor românilor, susţinută cu argumente politice şi cu deosebită vervă îndeosebi în paginile ziarului „Tribuna“ din Arad. Eliberarea popoarelor oprimate din Imperiul austro-ungar Goga o concepea în cadrul luptei cu caracter general pentru aplicarea principiului naţionalităţilor... In acest scop, Octavian Goga — după ce fusese condamnat şi închis pentru cîtăva vreme, în anul 1911, în închisoarea din Seghedin — trece munţii împreună cu Vasile Lucaciu, alăturîndu-se luptei dusă cu energie de Nicolae Iorga, Take Ionescu, Nicolae Filipescu, Barbu Ştefănescu-Delavrancea etc., pentru intrarea României în război împotriva Puterilor Centrale. Ca voluntar pe front, împreună cu fratele său, dar mai ales ca orator şi publicist înflăcărat, Goga a adus marii ser-vicii luptei de apărare a teritoriului ţării cotropit de armatele germane şi austro-ungare, pentru desăvîrşirea unităţii statului nostru naţional“. „Prăbuşirea Imperiului austro-ungar opresor şi încheierea luptei de eliberare naţională a poporului român au avut pentru Octavian Goga semnificaţia realizării marelui său ideal politic. Poetul şi luptătorul Goga ajunsese pe culmea împlinirilor ; acum, ţara, întregită precum o dorise, aştepta de la el şi noi comori literare, şi fapte menite să dea viaţă programului adoptat în marea adunare de la Alba Iulia. Din păcate, evoluţia ulterioară a lui Octavian Goga a urmat un drum contrar celui aşteptat, drum care a dus la abandonarea acelor poziţii care-l situaseră alături de masele obidite şi asuprite şi la plasarea sa în sfera politicianismului şi oportunismului specific claselor dominante“. După ce a prezentat tribulaţiile şi erorile politice din perioada postbelică ale lui Goga, alianţele cu exponenţi ai curentelor politice naţionaliste, alinierea la politica fascizantă a grupărilor conduse de A. C. Cuza şi Corneliu Zelea-Codreanu, vorbitorul a examinat pe larg semnificaţiile guvernării de „44 de zile“ arătînd că „politica guvernului Goga — Cuza a fost, încă de la început, îndreptată în principal împotriva mişcării revoluţionare şi democrate, dar vizînd totodată şi reducerea la tăcere sau chiar lichidarea grupărilor politice adverse“. In acest context, vorbitorul a analizat conţinutul politic al fuziunii, din vara anului 1935, dintre Partidul naţional agrar şi Liga Apărării Naţionale Creştine, relevînd că „programul noului partid păstra în mare măsură doctrina şi obiectivele grupării cuziste, punind accent pe aşezarea principiilor naţionalist-şovine şi monarhice la baza vieţii sociale şi de stat“. Infăţişînd cu date edificatoare evoluţia contradictorie a politicianului Goga, îndepărtarea sa de idealurile şi crezurile cuprinse în volumul de „Poezii" din 1905, vorbitorul a arătat că în faţa unei realităţi complexe, cu elemente atit de contradictorii de la o etapă la alta, cum au fost viaţa şi activitatea lui Octavian Goga, „judecata posterităţii desparte umbra de ceea ce a fost înălţător şi a înnobilat patrimoniul creaţiei noastre literare şi tradiţiile luptei pentru libertate“. In excursul său istorico-biografic dedicat evoluţiei ideologiei politice a lui Goga, vorbitorul a mai afirmat : „Cit de mult se îndepărtase acum politicianul Octavian Goga de poetul şi luptătorul pentru libertatea şi dreptatea celor mulţi şi obidiţi ! Cel ce rostise odinioară, cu verb înflăcărat, «cintarea pătimirii noastre», cel ce înnobilase cu arta poeziei pe tradiţii clăcaşi şi răscolise energiile luptătorilor ce aveau să proclame, la Alba Iulia, Unirea cea mare, îşi încheia activitatea într-o agitaţie politicianistă stearpă şi intr-o atmosferă încărcată de grave ameninţări la adresa libertăţii şi demnităţii omului ; erau pericolele reprezentate de fascism, la a cărui ascensiune Goga însuşi îşi avea partea sa de răspundere“. In continuarea lucrărilor sesiunii, scriitorul SZEMLER FERENC a pus în evidenţă în paralela Madăch-Goga afinităţile de gîndire şi limbaj ale celor doi autori, relevînd virtuţile estetice magistrale ale traducerii „Tragediei omului“ de către Goga : „In cazul traducerii lui Goga suntem martorii unui fapt rar întîlnit in arta traducerii. Textul tălmăcirii redă nu numai cuprinsul şi înţelesul originalului, dar şi atmosfera aproape imperceptibilă, dar nu mai puţin sugestivă a poemului tradus... Goga, ca un tălmăcitor genial şi ca un marepoet, a învins nu numai greutăţile dificil de redat ale unui text străin, dar s-a transpus cu toată fiinţa sa creatoare în personalitatea autorului textului original. Rezultatul este că cititorului român i se prezintă de fapt nu o traducere oarecare, ci o versiune absolut identică cu originalul — parcă Madach însuşi ar fi creat opera sa în limba română cu toate frumuseţile manifeste şi calităţile latente ale acesteia“. „Debutul literar al lui Goga este indisolubil legat de opera lui Madách, pe care a început s-o publice încă de la vârsta de 22 de ani în paginile „Luceafărului“. Este interesant de constatat că sufletește niciodată nu s-a îndepărtat de această operă. Este grăitor că în decursul carierei sale politice foarte contradictorii nu s-a lepădat de o operă fundamental opusă unor tendinţe de naţionalism şovin. După cum am schiţat anterior , poemul dramatic al lui Madách comportă un mesaj de adîncă umanitate, de progres social. Iar dacă Goga a ţinut să-şi publice tălmăcirea după 30 de ani (în 1934), chiar atunci cînd cariera sa politică s-a îndreptat în direcţii opuse, faptul pledează pentru o judecată mai echilibrată a personalităţii sale, încărcată altfel de multiple contradicţii“. Prof. dr. GHEORGHE BULGAR a prezentat în cadrul dezbaterilor o exegeză a limbajului poetic al bardului transilvănean : „Poezia lui O. Goga se impune cititorului de la primele versuri prin aspectul popular, prin simplitatea şi naturaleţea comunicării. Fondul general, vechi, al limbii constituie principala sursă a invenţiei lui poetice ; un colorit plastic, inedit porneşte din vechea noastră literatură. Nu e refuzat nici neologismul, cînd nevoia precizării nuanţelor de gîndire şi de sentiment îl cere. Vorbind despre aspectele vieţii rustice şi despre gîndurile şi credinţele lui, graiul se adaptează la cadrul pictural al mediului“... „Particularităţile regionale, mai degrabă populare, dau un suport aparte exprimării. Ideile şi sentimentele tumultuoase au nevoie de o mare varietate lexicală ; cuvîntul rar e chemat să fixeze peisajul, acţiunea şi oamenii ; cuvintele neobişnuite se lămuresc în context şi devin sugestive prin haina vechimii...“ „Cu Goga, se întîmplă acelaşi lucru ca şi cu Eminesciisah cu Creaftgă ? dementul popular intră în ţesătura contextului şi capătă strălucirea creaţiei folclorice, a noutăţii artistice cristaline; de aceea poezia lui, de la apariţie, s-a contopit cu tezaurul literaturii de esenţă anonimă, rod al creaţiei colective. Goga — fapt puţin comun, pentru poeţi în general — a devenit dintr-o dată popular, o poezie pe buzele tuturor printr-o simplitate fără căutare, prin noutate fără ostentaţie“. „Din graiul popular au pătruns în poezia lui Goga multe proverbe, zicători, expresii şi locuţiuni care întăresc puterea plastică a versului, îi lărgesc baza metaforică şi dau imaginii un aspect de originalitate frapantă. Poetul cultivă graiul obştesc“... „Intr-o epocă de experienţe moderniste şi de intensă circulaţie a neologismului în literatură, Goga scrie o operă excelentă, aproape exclusiv cu elementele limbii vechi, ale graiului popular, In momentul in care apărea volumul de poezii al lui Goga, versurile sale îmbrăcau cea mai românească haină ; acelaşi lucru se întîmplase cu opera de maturitate a lui Eminescu, Creangă, Coşbuc. Aceşti scriitori au zugrăvit realităţile noastre, în cea mai limpede, mai specifică limbă a poporului nostru. De aici permanenţa, durabilitatea operei lor, rezonanţa adîncă pe care o găseşte creaţia lor în cititorii fiecărei noi generaţii“. Citind aserţiunea lui G. Ibrăileanu, „Volumul lui Goga din 1905, „Poezii“, aducea o lume nouă, un sentiment nou şi o formă nouă“, autorul comunicării a conchis : „Poate nici unui scriitor al acestui secol nu i se potriveşte mai bine definiţia pe care Tudor Arghezi a dat-o stilului : «Stilul pare să fie meşteşugul de a da cuvintelor duritate, relief, culoare şi însufleţire». Prin astfel de calităţi ale versului, prin inspiraţia-i patetică şi prin ataşamentul profund faţă de popor, aşa cum se oglindeşte în cel mai preţios şi mai reprezentativ volum al său, Goga rămîne unul dintre cei mai de seamă cîntăreţi ai luptei şi năzuinţelor populare“. Analizînd nuanţat evoluţia receptării poeziei lui Octavian Goga, prof . univ. MIRCEA ZACIU a reliefat succesiunea momentelor-cheie în selectarea de către public a operei poetului identificînd, totodată, existenţa a trei căi de receptare : „In urmărirea evoluţiei receptării poeziei lui Goga trebuie să ţinem seama de mai mulţi factori extraliterari : de consonanţa pînă la un punct, poet-moment istoric şi — ulterior — de disonanţa creată între aceşti termeni , de condiţia publică a poetului, apoi situaţia sa de om politic, cu o vastă acţiune de răsunet în diferite medii sociale fiind de natură să influenţeze şi aprecierea operei literare. Marele succes al volumului de „Poezii“ din 1905 trebuie văzut şi sub acest unghi“... „Situaţia specială a lui Goga, de „poeta vates”, caracterul profetic al volumelor din 1905 şi 1909 îl înscriu într-o incidenţă aproape fără precedent în literatura română, a mesajului şi aspiraţiei colective, în înţelegerea concretă a rolului său istoric. Intrarea triumfală a poetului Goga în literatură răspundea aşadar unei necesităţi, unei aşteptări. In acest sens a reacţionat şi publicul larg, creîndu-i, mai ales în Transilvania vremii, acea imensă popularitate cu o certă explicaţie sociologică. «De fiecare dată cînd un mesaj unic e propus unei societăţi diferenţiate, el e obiectul unei receptări cantitativ şi calitativ diversificată, eficacitatea sa fiind cu atît mai puternică cu cit el întilneşte mai direct aşteptările implicite sau explicite, pe care receptorii le datoresc educaţiei şi pe care presiunea difuză a grupurilor de referinţă le întreţin, susţin şi întăresc». Altfel spus, valoarea mesajului liricii lui Octavian Goga, simţită şi acceptată instinctiv de o colectivitate care s-a recunoscut de îndată în universul de sentimente şi aspiraţii al poetului, avea să fie „codificată“ de diferitele instanţe culturale (academie, critici,uraversitate, ţercuri „scriitoriceşti),ret ■ ceptarea errtpirică fiind convertită — în plan social — în receptarea critică, ea însăşi în cazul lui Goga, de proporţii impresionante“..." „Se ştie că asupra lui Goga s-au pronunţat, alături de profuzia recenzenţilor şi comentatorilor minori, majoritatea vocilor autorizate ale epocii, de la Iosif Vulcan, Ioan Slavici, Titu Maiorescu, N. Iorga, Al. Vlahuţă, Ilarie Chendi, Ovid Densuşianu, M. Dragomirescu, Eugen Lovinescu, Sextil Pâşlariu, C Stere, G. Ibrăileanu, la I. Trivale, Ion Agîrbiceanu, Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu şi Perpessicius, Tudor Vianu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu ş.a. Dar imensa cantitate de pagini închinate lui Goga nu atrage după sine şi constatarea unei egalităţi substanţiale“... „Paradoxal, o operă poetică atît de populară şi larg difuzată nu s-a bucurat totuşi de studii monografice şi de sinteză pe potriva ei, lipsind — pînă la apariţia monografiei lui I. D. Bălan — şi cu excepţia unor studii de referinţă datorate lui Oct. Tăslăoanu şi Ovidiu Papadima, eforturi notabile in acest sens. Fixarea valorică a operei lui Goga în conştiinţa epocii este rezultatul actului categoric al citorva mari personalităţi — începînd cu N. Iorga şi Titu Maiorescu, continuînd cu Eugen Lovinescu , şi George Călinescu“... „Departe de a fi egal şi uniform — a spus în continuare vorbitorul — procesul receptării poeziei lui Goga a întîmpinat din primul moment ferme opoziţii venite din tabăra simbolistă, apoi estetizantă. Generate la început de un vehement antagonism estetic funcţional (la O. Densuşianu, D. Caracostea, M. Dragomirescu), ele capătă nuanţări diferite la un Eugen Lovinescu, I. Trivale şi la Pompiliu Constantinescu, care aveau să ţină seama şi de evoluţia internă, pe bună dreptate amendabilă, a liricii în discuţie“. In finalul comunicării sale, exegetul a susţinut că o a treia modalitate de penetrare în conştiinţa cititorilor a mesajului „de chemări, tulnice şi foilouii“ al lui Goga este una imediată, concretizată in influenţarea liricii româneşti interbelice şi postbelice, fenomen sesizabil în scrisul unor autori ca Mihai Beniuc, Vlaicu Bârna sau în creaţia lui Emil Giurgiuca, Ştefan Aug. Doinaş, Ion Brad, Al. Andriţoiu, Aurel Rău ş.a., vechile accente ale rapsodului ardelean fiind amplificate prin problematica actualităţii socialiste şi a unei împliniri istorice. Discuţiile animate care au urmat comunicărilor au adîncit cu fineţe interpretativă conceptele şi afirmaţiile făcute de preopinenţi.. In cadrul acestora, criticul DUMITRU MICU a evidenţiat actualitatea mesajului poeziei lui Goga, subliniind că originalitatea poetului stă în puterea de întinerire, de purificare a limbajului arhaic, în celebrarea unui tragic erou colectiv — poporul din Ardeal ; cercetătorul EMIL MANU s-a aplecat asupra raporturilor dintre creaţia lui O. Goga* şi folclor, afirmînd că folclorul există la autorul „Oltului” în atmosferă şi viziune, iar criticul MARIN BUCUR a subliniat printre altele legătura poeziei de tinereţe a lui Octavian Goga cu viaţa maselor ţărăneşti. OV. S. CROHMALNICEANU, aducînd precizări şi nuanţări utile unor generalizări neselective, a afirmat între altele că mesianismul lui Goga este o traducere sublimată a unor nădejdi foarte concrete, social-istorice ale momentului respectiv. In încheierea dezbaterilor, prof. dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga a sintetizat diversele aspecte ale comunicărilor şi discuţiilor, concluzionînd : „Prin ceea ce are mai bun in opera sa, Goga rămîne marele poet al pătimirii obşteşti, poetul militant, însemnătatea acestei dezbateri ştiinţifice asupra operei lui Goga constă îndeosebi in faptul că au fost examinate critic nu numai valorile, ci şi limitele operei tale poetice. Perspectiva pe care ne-o oferă concepţia noastră marxist-leninistă permite o valorificare mult mai nuanţată a operei, atît de diversă, a poetului“. Potenţînd rezultatele din ultimul deceniu ale tipăririi şi examinării ştiinţifice a creaţiei lui Octavian Goga, lucrările recentei dezbateri ştiinţifice organizată de Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice constituie un prilej de valorificare critică a operei lui Octavian Goga, un omagiu adus poetului care, într-o anumită perioadă a vieţii sale, s-a legat puternic prin scris de aspiraţiile sociale şi naţionale ale poporului, sintetizînd în verb inspirat gîndurile poporului, idealurile sale de libertate şi dreptate. Ioan ADAM O dezbatere ştiinţifică sub egida Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (Urmare din pag. I) Conştiinţa socialistă tiv. In măsura în care conştiinţa socială reflectă nevoile reale ale dezvoltării sociale, ea stimulează această dezvoltare, se transformă într-o puternică forţă motrice a progresului social. Societatea socialistă constituie cadrul optim în care conştiinţa poate juca un asemenea rol, specificul acestei societăţi constind în faptul că construirea ei este în întregime o operă conştientă. Fără a comite eroarea de a detaşa conştiinţa socială, ansamblul factorilor subiectivi din raporturile de determinare de către existenţa socială obiectivă, materială, apare tot mai clar că astăzi, mai mult ca oricînd, creşte imens influenţa factorilor subiectivi, conştienţi, rolul propulsiv al conştiinţei socialiste in perfecţionarea activităţilor economico-sociale, de stat şi obşteşti, a structurilor organizaţional, a raporturilor sociale de toate tipurile, în spiritul principiilor democratismului socialist. Mersul nostru înainte, procesul de autoperfecţionare socială este legat, in mod hotăritor, de dezvoltarea conştiinţei socialiste a tuturor membrilor societăţii noastre, de combaterea hotărită a fenomenelor negative, a răminerilor nejustificate in urmă a conştiinţelor individuale faţă de cerinţele obiective ale existenţei sociale socialiste. Realizarea într-un ritm socialmente optim a acestui deziderat major pentru progresul nostru social de ansamblu este condiţionată de acţiuni convergente atît în direcţia înţelegerii teoretice aprofundate a dialecticii vieţii noastre sociale, cit şi in direcţia aplicării în practică a concluziilor teoretice şi politice ce rezultă de aici. Este meritul conducerii partidului nostru, al tovarăşului Nicolae Ceauşescu, de a fi scos la iveală şi de a fi criticat cu vigoarea cuvenită tendinţele de fetişizare a tezei rămînerii în urmă a conştiinţei, tendinţe care nu practică şi-au găsit expresie într-o anumită subapreciere a activităţii politico-educative, de a fi iniţiat şi declanşat acţiunea practică de înfăptuire de către partid, de către mase înseşi, a unui cuprinzător program de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii politicoideologice, de educare marxist-leninistă revoluţionară a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii, ca parte integrantă, inseparabilă a programului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, elaborat de Congresul »1 X-lea al partidului. Ca şi celelalte elemente ale acestui program, măsurile adoptate de partid în domeniul ideologiei, propagandei, activităţii politice şi cultural-educative de masă nu au un caracter conjunctural sau de campanie, şi nici nu se bazează pe utilizarea pirghiilor şi mijloacelor cu caracter administrativ. Este vorba de măsuri pe termen lung, solicitind din partea organelor şi organizaţiilor de partid o activitate continuă, perseverentă, bazată in exclusivitate pe folosirea pirghiilor de influenţare a conştiinţelor. In acest spirit s-a desfăşurat vasta dezbatere publică a documentelor din iulie, care a cuprins practic, intr-un climat profund democratic, nu numai întregul partid, cu cei peste două milioane de membri ai săi, dar şi intregul angrenaj al organizaţiilor de masă şi obşteşti — sindicatele, Uniunea Tineretului Comunist, consiliile oamenilor muncii aparţinînd naţionalităţilor conlocuitoare, uniunile de creaţie etc, dezbateri care au consemnat, o dată cu adeziunea unanimă a tuturor cetăţenilor patriei la măsurile stabilite de conducerea partidului, hotărirea lor de a le înfăptui prin acţiuni concrete, practice, susţinute. Dezbaterile din ultimele trei luni au confirmat încă o dată nu numai realismul şi îndrăzneala analitică a activităţii partidului, dar şi forţa prospectivă a gîndirii sale politice, înalta responsabilitate pentru destinele construcţiei socialiste. Pentru că, din contextul şi angrenajul acestei opere istorice inedite, complexe şi profund conştiente, nu poate fi izolat nici un aspect, nici o latură , pentru că dialectica specifică a vieţii sociale socaliste nu permite să fie neglijat, subapreciat nici un domeniu din întregul care asigură dezvoltarea multilaterală şi pe deplin sănătoasă a noii societăţi. Cu atît mai puţin domeniul ce priveşte activitatea ideologică şi politico-educativă de masă, acţiunea de făurire a omului nou, înarmat cu cele mai înaintate cuceriri ale ştiinţei, tehnicii şi cunoaşterii umane, cu o înaltă conştiinţă socialistă, participant activ la făurirea propriului destin. De altfel, ar fi cu totul de neînţeles ca tocmai în etapa făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate, cînd totalitatea mijloacelor educative dispune de o uriaşă rază de influenţare ideologică, să se admită rebuturi în munca de educaţie socialistă sau să se subaprecieze cîtuşi de puţin necesitatea obiectivă a acţiunii continue de făurire şi dezvoltare a conştiinţei socialiste a maselor, a fifierei generaţii. Experienţa a arătat că atît construcţia economică şi de stat, făurirea bazei tehnico-materiale şi organizaţional a noii societăţi, cit şi opera de făurire şi afirmare în practica socială cotidiană, la scară macro şi microsocială, a conştiinţei socialiste militante necesită o acţiune conştientă şi concertată a tuturor făcătorilor social-poliţiei, condusă cu fermitate şi spirit prospectiv de către partid. Prevenirea decalajelor, a neconcordanţelor sau chiar a contradicţiilor dintre diferitele elemente constitutive ale sistemului social, dintre existenţa şi conştiinţa socială, lupta hotărîtă împotriva a tot ceea ce este perimat, promovarea şi afirmarea noului, a principiilor eticii şi echităţii socialiste, a relaţiilor noi dintre oameni bazate pe egalitate, pe prietenie şi colaborare constituie, în actuala etapă de evoluţie socială, acţiuni revoluţionare care definesc şi întâresc rolul conducător al partidului, al organizaţiilor sale in toate domeniile vieţii sociale. Aşa cum a subliniat cu toată pregnanţa secretarul general al partidului, din exercitarea acestui rol conducător al partidului fac parte integrantă dezbaterea concretă, deschisă, fără reticenţe a tuturor problemelor şi fenomenelor noi, adesea contradictorii, pe care dialectica vieţii sociale le scoate la suprafaţă, clarificarea teoretică, filozofică, ideologică şi politică a poziţiei ce se cere adoptată faţă de aceste fenomene, respingerea oricăror încercări de întoarcere la trecut, desfăşurarea unei intense şi neobosite munci politico-educative, care să facă înţelese resorturile interne şi forţelemotrice obiective şi subiective ale mersului accelerat înainte. Nu numai prin amploarea ei, dar şi prin conţinutul critic şi autocritic profund partinic, constructiv, prin concluziile cristalizate în programele de măsuri adoptate, dezbaterea politică a documentelor din iulie a creat premise dintre cele mai solide pentru ridicarea conştiinţei socialiste a maselor largi la nivelul existenţei sociale, pentru promovarea hotărîtă a noului şi combaterea vechiului, pentru eradicarea fenomenelor negative, a mentalităţilor şi practicilor cu totul străine naturii şi esenţei orînduirii socialiste, cum sînt parazitismul, individualismul, furtul, încălcarea disciplinei socialiste a muncii şi a legalităţii, favoritismul, traficul de influenţă, carierismul şi manifestările de căpătuială, atitudinea înapoiată faţă de familie şi educaţia copiilor etc. Socialismul şi-a asumat sarcina istorică de a lichida antagonismele, decalajele şi dezarmoniile nu numai din sfera existenţei economico-sociale, dar şi pe acelea din zona conştiinţei sociale şi individuale. Din unghiul său de vedere apar inadmisibile şi intolerabile neconcordanţele între principiul enunţat şi acţiunea practică, dintre angajament şi rezultat, dintre precept etic şi comportament cotidian, dintre vorbă şi faptă. Absenţa spiritului autocritic sau autocritica verbală, formală, declarativismul festivist, automulţumirea şi îngimfarea, atitudinea superficială în faţa fenomenelor concrete şi vii ale realităţii în perpetuă schimbare sunt, oriunde se mai manifestă, însemne ale unei rămâneri în urmă a conştiinţei faţă de existenţă, ale unei tociri a spiritului revoluţionar, incompatibile cu răspunderile politice ce decurg din apartenenţa efectivă la armata de militanţi politici pe care o formează comuniştii. „A fi comunist — preciza tovarăşul Nicolae Ceauşescu — înseamnă că te-ai angajat in mod benevol, conştient să lupţi, împreună cu ceilalţi membri ai partidului, pentru înfăptuirea liniei partidului, a principiilor comuniste despre viaţă. Aceasta presupune că în întreaga activitate, oriunde acţionezi, trebuie să promovezi şi si înfăptuieşti IN PRACTICA aceste principii“. Practica, faptele reprezintă supremul judecător, care confirmă justeţea politicii generale a partidului şi constituie, totodată, criteriul fundamental de apreciere a nivelului şi autenticităţii conştiinţei socialiste al fiecărui comunist, a fiecărui cetăţean. Căci, în fond, dialectica raporturilor existenţă — conştiinţă socială socialistă nu se rezumă cîtuşi de puţin la momentul reflectării în conştiinţă a datelor existenţei sociale, ci presupune rolul activ, transformator, propulsiv şi prospectiv al conştiinţei socialiste, materializarea ei în fapte conform principiilor socialiste de viaţă. Aflată in inseparabila relaţie cu dialectica obiectivă a vieţii sociale, conştiinţa socialistă revoluţionară — avînd ca nucleu ideologia şi politica marxist-leninistă creatoare a partidului nostru — a reprezentat, reprezintă şi va reprezenta intr-o măsură şi mai mare o inepuizabilă resursă energetică a înaintării societății noastre socialiste spre comunism. ’ "I —“““““ * cinema J . • Gala filmului „Piaţa Roşie* (In cadrul Festivalului filmului sovietic) î CAPITOL — 20. • N-am cîntat niciodată pentru tata : CAPITOL — 9,30; 11,45; 14, 16,30, FAVORIT — 9,15; 11,30; 13,45 , 16; 18,15, 20,30, MELODIA — 9,15; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, MODERN — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Voi sări din nou peste băltoace : CENTRAL — 9,15; 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,30. • Lampa lui Aladin : DOINA — 11,30; 13,45; 16. • Frații Karamazov : DOINA — 19. • Hamlet — 10, 13, Voci în visu- la — 16,30, Casa mult visată — 18,45; 21 ; CINEMATECA (sala Union). • Motodrama : FLACARA — 15,30; 18; 20,15. 41 Povestirile lui Hoffmann : UNIREA — 15,30; 18; 20,30. 41 Fraţii : CRINGAŞI — 15,30; 18; i 20.15. ) • Cromwell : VIITORUL — 16; 19, i ARTA — 16; 19,30. / • Asediul : COSMOS — 15,30; 18; i 20.15. / • Asteptarea : VITAN — 15,30; 17,45; 20,15. / • Marele premiu : PATRIA — 9,30; 13; 16,30; 20, 41 Timpul berzelor: DRUMUL SĂRII — 15,30; 17,45; 20. 1 • Floarea de cactus : SALA PAI LATULUI (seria de bilete 3807) — 17.15. (3808) — 20,15, SCALA — 9; ) 11,25; 13,30; 16,15; 18,45; 21,15, FES- l TIVAL 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; } 21. Í • Romanticii : MOȘILOR — 15,30; 17,45; 20. i • Ritmuri spaniole : LUCEAFAIRUL — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 21. i FEROVIAR — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45. 1 • Simon Bolivar : VICTORIA — 1 8,30; 10,45; 13; 15,30; 18, 20,30. • Parada circului : TIMPURI NOI ! — 9,15; 11; 12,45; 14,30; 16,15. i • Program de documentare în * premieră : TIMPURI NOI — 18,30; 20,15. I • Steaua de tinichea : BUCU- REȘTI — 9; 11,15; 13,30; 16,30; 18,45; / 21, EXCELSIOR — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45, GLORIA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, TOMIS — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. / • Săptămîna nebunilor : BUZEŞTI — 15,45; 18; 20,15. / • Aeroportul : GRIVIŢA — 8,30; / 11,15; 14,15; 17, 20, MIORIŢA — 9; / 12,15; 15,45; 19,15, FLAMURA — 9; 12,30; 16; 19,30. / • Brigada Diverse în alertă : 1 PACEA — 15,45; 18, 20. / • Omul orchestră : LUMINA — 9—21 în continuare. i • Termen : ÎNFRAȚIREA INTRE POPOARE -—15,30; 17,45; 20. i • După vulpe : BUCEGI — 15,45; 18; 20,15, GIULESTI — 15,30; 18; i 20.15. * • Boxerul : LIRA — 15,30; 18; i 20.15. » • Tick, Tick, Tick , MUNCA — 16, 18; 20. I . V SANTEIA - miercuri 27 octombrie 1971 între 27 octombrie 1E X XX FESTIVALUL FILMULUI SOVIETIC Astă-seară va avea loc, la cinematograful Capitol, deschiderea tradiţionalului „Festival al filmului sovietic" — manifestare de relief, în contextul schimburilor culturale dintre ţara noastră şi ţara vecină şi prietenă. Organizat în fiecare an în preajma zilei de 7 Noiembrie, acest festival s-a impus — prin calitatea filmelor selecţionate în repertoriul său — ca un eveniment important , cultural-artistic. Ca şi ediţiile anterioare, actuala ediţie a Festivalului filmului sovietic, aşteptată cu interes de un public larg, va prilejui prezentarea în premieră aunei serii de filme reprezentative pentru diversitatea preocupărilor unei şcoli cinematografice de mare prestigiu, pentru talentul şi personalitatea slujitorilor ei de azi. Festivalul (care se ▼a desfăşura între 27 octombrie şi 1 noiembrie) va fi inaugurat de proiecţia, în spectacol de gală, a filmului Piaţa Roşie (scenariu — Iuri Dunski, Valeri Frid , regia — Vasili Ordînski) ; este evocarea vibrantă , a unor momente şi eroi autentici ai luptei pentru făurirea armatei sovietice, intr-un film de o caldă umanitate despre forţa idealului revoluţionar, despre frumuseţea şi tăria unor oameni căliţi în bătălia pentru apărarea tinerei Puterisovietice1. In distribuţie : Serghei Iakovlev, Aleksandr Kutepov, Stanislav Liubşin, Viaceslav Salevici, Valentina Maliavina. Cea de-a doua zi a festivalului este consacrată, de asemenea, unui film cu temă revoluţionară, realizat într-o manieră artistică modernă — Fuga (după o povestire de Mihail Bulgakov). Prezentat şi la Festivalul cinematografic de la Cannes, acest film în două serii se recomandă prin notorietatea creatorilor săi (tandemul regizoral Aleksandr Alov—Vladimir Naumov), ca şi prin popularitatea interpreţilor principali : Liudmila Savelieva, Vladislav Dvorjeţki, Alisei Batalov. Tradiţia ecranizării operelor clasice ale literaturii ruse este reprezentată în programul festivalului (vineri) prin filmul Unchiul Vania, realizat de Andrei Mihalkov Koncialovski după celebra piesă a lui Cehov şi aliniind o distribuţie excelentă, în frunte cu Innokenti Smoktunovski, Serghei Bondarciuk, Irina Kupcenko. In ziua de simbătă, rezervată îndeosebi spectatorilor din cea mai tînără generaţie, la cinematograful Capitol rulează un film interpretat de copii, un film alert şi cu idei generoase: Un amanet ciudat (regia : Leonid Macarîcev). Pe baza scenariului semnat de Vadim Trunin, regizorul Andrei Smirnov a realizat un film de actualitate, primit cu interes şi călduri da spectatorii sovietici ! Gara bielorusă, filmdezbatere a unor probleme de conştiinţă ale omului contemporan. Este interpretat de actorii Evghenii Leonov, Anatoli Papanov, Aleksei Glazîrin, Nina Urgant ș.a. (duminică, 31 octombrie). Festivalul filmului sovietic se va închide la 1 noiembrie la cinematograful Patria, cu premiera seriei a treia a monumentalei realizări a regizorului Iuri Ozerov . Eliberarea (primele două serii au rulat, bucurîndu-se de un larg ecou, pe ecranele noastre). _ Aceasta epopee cinematografică, a cărei ultimă parte încheie actuala ediţie a festivalului, evocă — cu o extraordinară desfăşurare de mijloace tehnice şi cu aportul unei ample distribuţii internaţionale — eroismul şi sacrificiile poporului sovietic în războiul antihitlerist, contribuţia decisivă a Armatei Roşii la victoria umanităţii asupra fascismului german. Iată, aşadar, prezentate succint cele şase premiere din cadrul „Festivalului filmului sovietic“. Un festival de ţinută care, îndreptăţind interesul viu al spectatorilor, aduce şi in acest an pe ecranele noastre realizări cu o tematică variată şi substanţială, ilustrare pregnantă a dezvoltării cinematografiei sovietice. Octav DIMA FESTIVALUL FILMULUI SOVIETIC La cinematograful Capitol, azi: „PIAŢA ROŞIE“ Regia : 'Vasili Ordînski. Cu : Serghei Iakovlev, Aleksandr Kutepov, Stanislav Liubţin, Viaceslav Saievici, Serghei Nikonenko, Valentina Maliavina