Scînteia, noiembrie 1971 (Anul 40, nr. 8955-8984)
1971-11-26 / nr. 8980
PAGINA 4 Interviul acordat de preşedintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu (Urmare din pag. I) . ÎNTREBARE! Cum vedeţi dumneavoastră orientarea bisericii catolice spre necesităţile sociale ale ţărilor din lumea a treia ? Cum pot fi apreciate acţiunile preoţilor câtor cei tineri care adoptă tot mai mult o serie de poziţii în conformitate cu gîndirea socialistă ? Credeţi că socialiştii şi catolicii pot colabora în mod armonios pentru realizarea de transformări sociale şi politice, inclusiv socialiste, în America Latină ? RĂSPUNS : Nu cunosc prea bine problemele bisericii catolice pentru a mă putea referi la orientările sociale ale acesteia. Totuşi, este un fapt că se observă o preocupare tot mai susţinută — mai cu seamă din partea preoţilor catolici tineri — pentru problemele progresului social şi cred că această preocupare este determinată şi de schimbările generale care au loc în lume şi care nu pot să lase indiferent nici un cult — deci nici biserica catolică — dacă nu vrea să rămînă izolat. Problemele transformării sociale, ale ridicării bunăstării popoarelor, ale independenţei şi suveranităţii lor se pun astăzi cu o asemenea acuitate, încît nimeni — nici biserica, fie ea catolică, ortodoxă sau de altă natură — nu poate să le nesocotească. După cite cunosc, în ţările din America Latină şi în alte state există chiar grupe destul de puternice de preoţi catolici — şi de alte credinţe , care se preocupă tot mai intens de problemele sociale, se pronunţă pentru colaborare cu forţele progresiste din aceste ţări. De aceea, cred căeste posibil să se realizeze o colaborare între forţele catolice şi ale altor culte, care se pronunţă pentru progres social şi independenţă naţională, şi socialişti, comunişti, alte forţe revoluţionare, pentru înfăptuirea unor schimbări profunde în ţările respective. Aş putea spune că realizarea unei asemenea colaborări va uşura mult soluţionarea unor probleme care se pun astăzi în ţările Americii Latine — inclusiv trecerea la organizarea societăţii pe baze noi, socialiste. Dacă m-aş referi la experienţa României aş putea spune că tti noi cuUUf ţjSligiqfc^vortodox, catolic, protestant, "reformat, mozaic, toate cele 17 culte recunoscute în ţara noastră — au o poziţie constructivă faţă de eforturile pentru dezvoltarea progresistă a ţării şi îşi aduc contribuţia la marile realizări ale poporului, pe calea edificării socialismului. ÎNTREBARE : Aţi subliniat de mai multe ori că este necesar ca principiile socialiste să se adapteze condiţiilor naţionale din fiecare ţară pentru ca sistemul socialist internaţional să se dezvolte cu succes. Nu implică aceasta pericolul ca principiile socialiste să sufere denaturări ? RĂSPUNS : Construcţia orînduirii noi, socialiste, se realizează în condiţii economice, sociale şi istorice deosebite de la o ţară la alta. Pentru a se obţine rezultate cît mai bune în construcţia socialistă trebuie să se ţină întotdeauna seama de aceste condiţii, deoarece numai pornind de la realităţile din fiecare ţară, din fiecare epocă se pot găsi căile cele mai corespunzătoare pentru a progresa pe drumul socialismului. Desigur, sunt principii generale, legi generale, dar ele nu se pot aplica în abstract, ci corespunzător condiţiilor concrete date. Dacă încerci să aplici aceste legi într-un mod general, ca pe nişte şabloane — ca să spun aşa — se pot ivi multe greutăţi. Tocmai adaptarea la condiţiile naţionale garantează înfăptuirea cu succes a principiilor socialiste ; de aceea, nu se poate spune că aplicarea creatoare a legilor generale comportă pericolul denaturării acestora. ‘ ÎNTREBARE : Asistăm în ultimul timp la o readaptare a relaţiilor dintre marile puteri. Care credeţi că este rolul Chinei populare în acest proces ? Care este rolul unor ţări ca România şi Mexic în evoluţia relaţiilor internaţionale contemporane ? RĂSPUNS : Intr-adevăr, sîntem martorii unor mari schimbări în viaţa internaţională, care se referă în general la o reaşezare a relaţiilor dintre state în conformitate cu noile realităţi din lume. Desigur, în acest context, ţările mari au răspunderi şi îndatoriri deosebite. Cred că prezenţa activă a Republicii Populare Chineze la viaţa internaţională, participarea sa la activitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a celorlalte organisme internaţionale vor contribui la promovarea în relaţiile interstatale, a principiilor egalităţii şi respectului, la soluţionarea marilor probleme care frămîntă omenirea, în conformitate cu năzuinţele de pace şi progres ale popoarelor, însuşi faptul că în Organizaţia Naţiunilor finite vor acţiona mai multe ţări socialiste este, după părerea mea, un lucru pozitiv. Desigur, problemele internaţionale nu pot fi soluţionate decit cu participarea tuturor statelor lumii — fie ele mari sau mici. Este datoria fiecărei ţări să acţioneze pentru a se pune capăt vechii politici imperialiste, colonialiste, neocolonialiste, pentru a se stabili relaţii de respect reciproc între toate naţiunile, pentru a se respecta dreptul fiecărui popor de a-şi organiza viaţa aşa cum doreşte. In acest context, cred că ţări ca România şi Mexic — deci ţările mici şi mijlocii — au un cuvînt important de spus. Sper că aceste ţări vor aduce o contribuţie tot mai importantă la dezvoltarea relaţiilor de colaborare între toate naţiunile lumii, la cauza păcii. ÎNTREBARE : Politica externă şi activitatea diplomatică a statului român apără şi promovează principiile moralităţii şi legalităţii internaţionale. Aplicarea acestor principii ar putea conduce la ceea ce se numeşte „normalizarea situaţiei europene“ sau la „adoptarea unor atitudini lucide“ în legătură cu realităţile istorice de după război ? In legătură cu aceasta, care este poziţia statului român faţă de actuala situaţie în problema securităţii europene ? RĂSPUNS : Intr-adevăr, România militează activ pentru promovarea în relaţiile internaţionale a principiilor dreptului şi legalităţii internaţionale ; considerăm că numai aşezînd raporturile dintre state pe baza egalităţii depline în drepturi, a respectului independenţei şi suveranităţii naţionale, neamestecului în treburile interne şi avantajului reciproc, pe baza respectării dreptului fiecărui popor de a-şi hotărî viitorul corespunzător intereselor şi aspiraţiilor sale vitale, se poate instaura o eră de colaborare fructuoasă şi pace trainică pe planeta noastră. Aplicarea în viaţă a acestor principii va duce, fără îndoială, la normalizarea situaţiei din Europa, de pe alte continente, din întreaga lume. In ce priveşte Europa, trebuie să menţionez că în ultimii ani s-au făcut paşi importanţi pe calea promovării unei politici mai realiste, a recunoaşterii realităţilor statornicite pe continent după al doilea război mondial şi care presupun respectarea actualelor frontiere, a existenţei independente a tuturor statelor, inclusiv recunoaşterea existenţei celor două state germane — Republica Democrată Germană şi Republica Federală a Germaniei* Tratatul încheiat-între ,Ungurisar Sovietică şi Republica *Federala a “Germaniei* Tratatul dintre Polonia şi Germania Federală, ca şi acordul intervenit în problema Berlinului occidental constituie paşi însemnaţi pe calea acestei politici realiste, a consolidării păcii pe continent. Desigur, mai trebuie ca aceste acorduri să fie şi ratificate şi, sperăm, că aceasta se va realiza cît mai curînd. Apreciez că au fost create premisele pentru a se trece la pregătirea concretă a unei conferinţe general-europene, la care să participe toate ţările de pe continent, precum şi alte state interesate. O astfel de conferinţă trebuie să ducă la aşezarea relaţiilor dintre statele europene pe principii de egalitate şi respect, să excludă folosirea forţei sau ameninţarea cu forţa în raporturile dintre ele, să deschidă calea unei largi colaborări economice, ştiinţifice, culturale. Conferinţa va crea astfel condiţii pentru soluţionarea în continuare şi a altor probleme importante în suspensie din viaţa politică a continentului. Considerăm că o asemenea reglementare a relaţiilor în Europa, înfăptuirea securităţii europene vor exercita o influenţă puternică asupra întregii vieţi internaţionale. Sper că vom ajunge la realizarea conferinţei europene. ÎNTREBARE : Dumneavoastră aţi subliniat în repetate rinduri necesitatea unor relaţii de bună vecinătate intre state. Aceasta îmi inspiră următoarea întrebare : care sunt relaţiile României cu ţările vecine, în special cu U.R.S.S. ? RĂSPUNS: România se pronunţă pentru dezvoltarea relaţiilor de bună vecinătate între state şi, în acest spirit, dezvoltă raporturi de largă colaborare cu vecinii săi. Relaţiile României cu Uniunea Sovietică pornesc de la faptul că ţările noastre construiesc orînduirea nouă, socialistă şi comunistă — şi, deci, se bazează pe o profundă comunitate de interese, cît şi pe principiile generale ale raporturilor între state, principii despre care am vorbit mai înainte. Cred că este semnificativ pentru amploarea colaborării economice româno-sovietice faptul că peste 25 la sută din volumul total al comerţului exterior al ţării noastre îl reprezintă schimburile cu U.R.S.S. Colaborarea dintre ţările noastre nu se reduce însă numai la schimburile comerciale ; ea se dezvoltă şi pe planul cooperării în producţie, al relaţiilor în domeniul ştiinţei, tehnicii, culturii şi artei şi în alte domenii. Relaţiile noastre cu Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria — de asemenea, ţări vecine care construiesc socialismul — sunt bune şi cunosc o continuă dezvoltare. Apreciez că există perspective favorabile pentru dezvoltarea în continuare a acestor relaţii — şi România va acţiona consecvent în această direcţie. Considerăm că fiecare stat, preocupîndu-se de dezvoltarea relaţiilor generale, trebuie să pornească de la necesitatea instaurării unor raporturi bune cu vecinii săi. ÎNTREBARE : In ţările occidentale se vorbeşte foarte mult, în acest moment, de o „nouă politică culturală“ care se aplică în ţara dumneavoastră. Cum definiţi, domnule preşedinte, mijloacele şi scopurile unei asemenea politici ? RĂSPUNS: După cum am mai spus în cîteva împrejurări, se pare că în unele ţări occidentale nu se cunoaşte bine situaţia din România. Adevărul este că în ţara noastră nu se poate vorbi de „o nouă politică culturală“, deoarece politica nouă de dezvoltare a ştiinţei şi culturii, de ridicare a nivelului de cunoaştere al poporului a fost inaugurată o dată cu instaurarea puterii oamenilor muncii. Ce se poate spune este că această politică — care a adus României succese deosebite în dezvoltarea învăţămîntului, ştiinţei şi culturii — intră acum într-o fază superioară. Dacă pînă în prezent am avut mari rezultate, ca să spun aşa, îndeosebi cantitative, acum ne propunem să obţinem realizări superioare şi din punct de vedere calitativ, în ţara noastră s-au realizat cuprinderea întregului tineret în şcoli, învăţămîntul obligatoriu gratuit de zece ani, ridicarea numărului studenţilor la rata de locuitori la nivelul celor mai dezvoltate ţări din lume. In România s-a asigurat o uriaşă dezvoltare a ştiinţei, care ocupă un loc de prim plan în întreaga viaţă socială, s-a obţinut o puternică înflorire a creaţiei literar-artistice. Acum este necesar să acordăm o deosebită atenţie calităţii, conţinutului învăţămîntului, ştiinţei şi culturii, să obţinem rezultate mai bune în aprofundarea cunoştinţelor oamenilor muncii în toate domeniile de activitate. Construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate presupune însuşirea a tot ceea ce au creat mai bun ştiinţa şi cultura universală, desigur, inclusiv ştiinţa şi cultura noastră, formarea unui om cu un vast orizont de cunoaştere multilaterală. După părerea noastră, nu se poate concepe construcţia socialistă pe o bază democratică — care presupune participarea maselor largi populare la conducerea societăţii — fără oameni capabili să înţeleagă întregul complex de probleme, care le ridică astăzi viaţa socială. Numai aşa oamenii muncii vor putea participa efectiv la conducerea societăţii, deci şi democraţia va fi mai reală, iar succesele în edificarea noii orinduiri huli mari. Măsurile adoptate in ultimul timp se referă tocmai la realizarea acestor deziderate. Ne propunem, de asemenea, să desfăşurăm o intensă activitate educativă care să asigure ca principiile de viaţă socialiste să devină bun al întregului popor, al fiecărui cetăţean, să se materializeze în întreaga viaţă a societăţii noastre. Dorim să folosim în acest scop toate mijloacele de care dispunem, începînd cu şcoala care constituie principalul factor de educaţie. In ţara noastră tineretul se află în şcoală timp de 10—18 ani şi de aceea punem un mare accept pe dezvoltarea şi perfecţionarea învăţămîntului, pe legarea sa de viaţă, de producţie, pe creşterea rolului său educativ, pentru a asigura astfel ca fiecare tînăr să devină un om temeinic pregătit, cu o conştiinţă socialistă, înaintată, participant activ la edificarea orînduirii socialiste şi comuniste. Noi acordăm, de asemenea, o importanţă deosebită creşterii forţei educative a literaturii, teatrului, muzicii, radioului şi televiziunii, presei, pe care le considerăm mijloace deosebit de eficiente în lărgirea orizontului de cunoştinţe şi în elevarea morală a omului, în promovarea ideilor şi principiilor noastre despre lume şi viaţă în masele largi populare. ÎNTREBARE: In legătură cu relaţiile mexicano-române, care credeţi că sunt paşii ce trebuie făcuţi preliminar pentru ca cele două guverne să hotărască stabilirea de relaţii diplomatice ? RĂSPUNS: în ultimii ani au avut loc un şir de contacte între ţările noastre. Un vicepreşedinte al guvernului român şi ministrul de externe român au vizitat Mexicul ; au început să se dezvolte relaţiile economice, deşi ele se află încă într-o fază incipientă. După părerea mea, nu există nici un motiv care să împiedice dezvoltarea relaţiilor economice şi stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Mexic. Dacă pornim de la principiile de care am vorbit, de la dorinţa de a contribui la promovarea lor, a înţelegerii şi păcii în lume, atunci cred că guvernele noastre pot colabora, statele noastre pot întreţine relaţii fructuoase. Şi aş putea spune că din aceasta ambele popoare nu ar avea decit de cîştigat. De altfel, între România şi Mexic au existat relaţii diplomatice stabilite încă în 1935 ; ele au fost întrerupte în timpul celui de-al doilea război mondial. Sper că într-un viitor nu prea îndepărtat se va ajunge la restabilirea relaţiilor diplomatice dintre ţările noastre. România doreşte să dezvolte o colaborare multilaterală cu Mexicul, atît pe plan diplomatic, cît şi pe plan economic, ştiinţific, cultural — şi vom acţiona în această direcţie. In încheiere, aş dori să vă rog să transmiteţi poporului mexican un salut cordial, cele mai calde urări de succes pe calea progresului economic şi social, precum şi urări pentru dezvoltarea raporturilor de colaborare dintre România şi Mexic. IERI, AU ÎNCEPUT Lucrările conferinţei de psihologie Joi au început la Bucureşti lucrările conferinţei de psihologie, organizată de Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice, Ministerul învăţămîntului şi Asociaţia psihologilor din Republica Socialistă România. La lucrări iau parte peste 200 de psihologi din institute de cercetare, din învăţămînt, laboratoare uzinale, clinici, sociologi, ingineri, medici, conducători de întreprinderi etc. Reuniunea prilejuieşte o amplă dezbatere asupra realizărilor şi perspectivelor psihologiei româneşti in condiţiile construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate. In cadrul lucrărilor vor fi prezentate 40 de comunicări din domeniile psihologiei muncii, celei sociale, pedagogice, clinice, sportului, psihofiziologiei şi psihologiei generale. Ele prezintă rezultatul unor cercetări efectuate in aceste domenii, precum şi preocupările actuale ale psihologilor din ţara noastră, abordarea de către aceştia a unei game largi de aspecte şi fenomene din diferite sectoare ale activităţii umane. Participanţii la conferinţă vor avea posibilitatea să aibă un larg schimb de idei şi opinii in cadrul a trei grupe de lucru, a căror teme sunt : problemele psihologice ale orientării şcolare şi profesionale, contribuţia psihologiei la optimizarea muncii industriale ; dezvoltarea gîndirii ştiinţifice şi a aptitudinilor creatoare Lucrările conferinţei au fost deschise de prof. univ. Miron Constantinescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, care a arătat că această manifestare ştiinţifică se desfăşoară în condiţiile elanului înnoitor, generat de amplul şi însufleţitorul program de acţiune adoptat de Plenara C.C. al P.C.R. din 3—5 noiembrie pentru perfecţionarea generală a muncii politice şi ideologice a partidului, a întregii activităţi cultural-educative. Vorbitorul a subliniat că o psihologie modernă este chemată să îşi spună cuvintul în problemele sociale majore, începînd cu analiza fundamentelor psihologice ale educaţiei, orientarea acţiunii de selecţie profesională, psihologia muncii, a motivaţiei, psihologia socială, sporind astfel contribuţia ei la ştiinţa organizării şi conducerii sociale şi politice. Ea trebuie să participe in şi mai mare măsură la munca ideologică şi de propagandă, trebuie să devină o ştiinţă eficientă îndreptată spre transformarea conştientă şi sistematică a realităţii, pusă in slujba progresului spiritual al societăţii noastre, a făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate. A luat apoi cuvintul Virgil Cazacu, prim-adjunct al ministrului învăţămîntului, care a subliniat preocupările Ministerului învăţămîntului in domeniul cercetărilor de psihologie, faptul că ele vor fi orientate în direcţia unei legături indisolubile cu viaţa. In cuvintul său, Ion Păcuraru, adjunct al ministrului muncii, a relevat interesul pe care il acordă organele acestei instituţii rolului ce îi revine psihologiei in găsirea celor mai bune soluţii in sprijinul folosirii cu maximă eficienţă a resurselor de muncă ale ţării. Cu acest prilej, au fost deschise o expoziţie de aparate de psihologie şi o expoziţie de carte, care prezintă lucrări din ultimii ani ale psihologilor români. Prima zi a lucrărilor a cuprins in programul său raportul conferinţei, prezentat de prof dr. doc. Al. Roşca, cu privire la „Realizări, sarcini şi perspective ale psihologiei româneşti in condiţiile construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate“, în cadrul primei grupe de lucru, care are ca temă „Problemele psihologice ale orientării şcolare şi profesionale“ au fost dezbătute aspecte ale pregătirii psihologice a profesoruluiorientator, ale educării şi îndrumării tineretului pentru alegerea profesiunii, ale problemelor sociologice şi medicale, ale orientării profesionale etc. Au fost, de asemenea, prezentate comunicări privind fluctuaţia forţei de muncă, integrarea profesională a tinerilor, stilul de conducere uzinală, comportamentul la locul de muncă şi altele. Pe marginea comunicărilor au avut loc discuţii la care au luat parte un mare număr de specialişti. Lucrările conferinței continuă. (Ager prea) ★ O nouă societate culturală în judeţul Argeş In comuna Vedea, judeţul Argeş, a fost constituită, joi, o societate culturală, a 12-a de acest fel din judeţ. La adunarea festivă, organizată cu acest prilej la căminul cultural, au luat cuvintul numeroşi vorbitori, care au subliniat condiţiile minunate de muncă şi viaţă create de partidul şi statul nostru tuturor oamenilor muncii, de la oraşe şi sate. Primul-secretar al Comitetului judeţean Argeş al IP.C.tt., Gheorghe Năstase, preşedintele consiliului popular judeţean, a adresat calde felicitări locuitorilor comunei pentru iniţiativa lor şi le-a urat succese in activitatea pe care o vor desfăşura în cadrul societăţii culturale. Intr-o atmosferă însufleţitoare, cei prezenţi au adresat o telegramă Comitetului Central al partidului, tovarăşului Nicolae Ceauşescu, în care se spune, printre altele : Călăuziţi permanent de preţioasele teze cu care ne-aţi îmbogăţit forţa de gindire şi acţiune revoluţionară, ne vom concentra toate eforturile pentru a răspunde, prin fapte, grijii deosebite pe care conducerea partidului, dumneavoastră personal, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, o acordaţi dezvoltării economice şi social-culturale a patriei noastre. Noi, comuniştii şi toţi locuitorii acestor meleaguri, sîntem hotăriţi să milităm neabătut pentru creşterea continuă a rolului conducător al partidului în întreaga viaţă socială, să desfăşurăm o amplă muncă educativă pentru formarea omului nou, a cetăţeanului societăţii socialiste multilateral dezvoltate, pe baza eticii şi echităţii socialiste, fiind convinşi astfel că vom contribui şi noi din plin la înfăptuirea minunatului program de înflorire şi prosperitate a scumpei noastre patrii — România socialistă. (Agerpres) tv 18,00 Deschiderea emisiunii. Căminul • OD 3 contra OS 2. 18.30 Lumea copiilor. Povestea bătrânului cedru. 19,10 Tragerea Loto. 19,20 1001 de seri. 19,30 Telejurnalul de seară. 20,00 Cronica politică Internă, de Eugen Mândrie. 20,13 Intermezzo muzical cu orchestra Valenţiu Grigorescu. Solist Ion Ulmeanu. 20,23 Film artistic : Nemurire. O producţie a studiourilor Albania Nouă, 1970. Regia : Viktor Ghika. 22,03 Panoramic ştiinţific. Noutăţi ştiinţifice din lumea întreagă, prezentate de Andrei Bacalu şi Dumitru Cucu. 23,35 Telejurnalul de noapte. SONTEIA — vineri 26 noiembrie 1977 Un militant dirz pentru înfăptuirea aspiraţiilor de progres şi dreptate socială ale clasei muncitoare, ale poporului român In marea carte a istoriei mişcării muncitoreşti din ţara noastră şi a Partidului Comunist Român sunt înscrise numele a numeroşi militanţi revoluţionari, fii credincioşi ai poporului muncitor care s-au dăruit cu înflăcărare luptei nobile pentru cauza eliberării celor ce muncesc, pentru victoria socialismului în patria noastră. Intre aceste nume, la loc de cinste, figurează şi acela al lui Gh. Niculescu-Mizil, participant la Congresul I, de întemeiere a Partidului Comunist Român. Gh. Niculescu-Mizil a văzut lumina zilei acum 85 de ani, la 25 noiembrie 1886, în comuna Mizil, judeţul Buzău, în familia unor oameni săraci. După o copilărie plină de privaţiuni, este nevoit să întrerupă şcoala pentru a-şi cîştiga singur existenţa, angajîndu-se ucenic de la virsta de 11 ani, însetat de cultură, citeşte mult, îndeosebi literatură progresistă, care-i luminează tot mai mult orizontul de cunoaştere, îl face să Înţeleagă treptat ţelurile pentru care militau clasa muncitoare, ţărănimea împilată. Format la înalta şcoală a mediului muncitoresc, el se îndreaptă, firesc, in 1907 — an de mari zguduiri revoluţionare in societatea românească — către mişcarea socialistă, care parcurgea atunci treptele unui proces istoric ireversibil, afirmindu-se cu tot mai mare vigoare pe scena vieţii politice româneşti, în anul 1910 — an al refacerii partidului social-democrat, Gh. Niculescu-Mizil se integrează activ în noul curs al mişcării muncitoreşti ; calităţile sale de bun organizator ies repede in relief ; este desemnat delegat la Congresul al II-lea al P.S.D. şi la Congresul al IV-lea al Uniunii sindicatelor. Concomitent cu activitatea politicoorganizatorică, publică în aceşti ani numeroase articole cu conţinut revoluţionar in ziarele muncitoreşti „România muncitoare“, „Lupta zilnică“, „Uniunea“ ş.a. În slujba înfăptuirii înaltelor ţeluri programatice ale mişcării muncitoreşti, împreună cu numeroşi alţi militanţi socialişti din ţara noastră, el condamnă vehement războiul mondial dezlănţuit in 1914 de către puterile imperialiste. înrolat în armată, el continuă să desfăşoare o vie activitate organizatorică şi propagandistică , militînd susţinut pentru reorganizarea mişcării socialiste din Moldova. Animat de un înalt spirit internaţionalist, Gh. Niculescu-Mizil dă glas marii satisfacţii şi bucurii cu care întregul proletariat român a salutat victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. Reîntors în 1918 în Capitală, participă activ, entuziast, la marile lupte sociale din perioada puternicului avânt revoluţionar care cuprinsese mişcarea muncitorească din ţara noastră. După reprimarea sîngeroasă de către guvernanţi a marii demonstraţii muncitoreşti de la 13 decembrie 1918 din Piaţa teatrului naţional, Gh. Niculescu-Mizil este arestat, împreună cu alţi fruntaşi revoluţionari, şi purtat din închisoare în închisoare timp de aproape patru luni. Marile acţiuni desfăşurate de clasa muncitoare în perioada avintului revoluţionar şi îndeosebi greva generală din 1920 demonstrau necesitatea imperioasă a făuririi unui partid consecvent revoluţionar, marxist-leninist, capabil să conducă la victorie lupta pentru realizarea misiunii istorice a clasei muncitoare. In lupta pentru crearea unui asemenea partid politic, Gh. Niculescu-Mizil a făcut, din nou dovada calităţilor sale de organizator, agitator şi propagandist comunist. Oriunde se aflau la numeroasele întruniri ale diverselor organizaţii socialiste şi sindicale din ţară, la lucrările Consiliului general al partidului socialist şi sindicatelor din 30 ianuarie—3 februarie 1921 etc. — el s-a pronunţat clar, ferm pentru convocarea neîntîrziată a congresului general care să dea expresie voinţei generale a maselor muncitoare de creare a Partidului Comunist Român. Ca urmare a acestei activităţi, participă la istoricul Congres care şi-a deschis lucrările la 8 mai 1921, ca delegat al secţiunii Bucureşti. La congres, Gh. Niculescu- Mizil se pronunţă cu fermitate pentru transformarea partidului socialist în partid comunist şi afilierea lui la Internaţionala a IlI-a. Această atitudine clară şi divză, principială l-a caracterizat şi în timpul procesului înscenat de autorităţi congresiştilor comunişti. Cuvintele : „Doresc şi lupt pentru schimbarea actualei forme sociale şi de guvernămînt" , rostite la proces, au definit concis crezul său politic. Sub presiunea maselor, din ţară şi a opiniei publice internaţionale, 213 fruntaşi ai mişcării muncitoreşti au fost eliberaţi. Numărîndu-se printre aceştia, Gh. Niculescu-Mizil a continuat să activeze neobosit, îndeplinind diferite sarcini de partid. Astfel, el a făcut parte din comisia centrală de propagandă, a fost delegat al C.C. al P.C.R pentru presă şi propagandă, şi un timp secretar al secţiunii Bucureşti a P.C.R. In perioada grea a ilegalităţii partidului, Gh. Niculescu-Mizil a participat la acţiunile iniţiate de partid, activind pe linia organizării sindicale a muncitorilor, a „Ajutorului roşu“, în pofida strictei supravegheri de către autorităţi, locuinţa sa a devenit loc de întîlnire a militanţilor comunişti, casă conspirativă a partidului. In ducerea la bun sfîrşit a misiunilor încredinţate de partid, un sprijin deosebit de preţios a primit Gh. Niculescu-Mizil de la tovarăşa sa de viaţă, Eufrosina Cotor, militantă de frunte a mişcării muncitoreşti şi comuniste a femeilor din ţara noastră. Gh. Niculescu-Mizil a avut fericirea să vadă ţara eliberată de sub jugul fascist, poporul nostru muncitor păşind pe drumul înfăptuirii Înaltelor aspiraţii pe care le-a slujit cu credinţă şi neţărmurit devotament întreaga sa viaţă. După numai un an, însă, de la Eliberarea ţării, boala nemiloasă avea să-i curme firul vieţii. Exemplul viu, demn de urmat al tuturor luptătorilor revoluţionari neînfricaţi care, asemeni lui Gh. Niculescu-Mizil, şi-au închinat cu generozitate viaţa luptei pentru triumful cauzei clasei muncitoare, însufleţeşte azi pe oamenii muncii angajaţi in opera istorică de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate pe pămintul României. Gh. ZAMFIR 85 de ani de la naşterea lui Gheorghe Niculescu-Mizil • SPORT • SPORT • SPORT • SPORT • SPORT • SPORT • SPORT • SPORT • SPORT • SPORT COMENTARII ÎN PRESA STRĂINĂ După calificarea echipei României in sferturile de finală ale Campionatului european de fotbal LONDRA (prin telefon de la N. Plopeanu). — Presa engleză de joi dimineață informează in paginile sportive despre succesul echipei naţionale de fotbal a ţării noastre împotriva formaţiei Ţării Galilor. „Times“ remarcă jocul frumos practicat de echipa României şi în mod deosebit evidenţiază pe Dobrin ca şi pe Iordănescu „ale cărui driblinguri au provocat derută in apărarea galeză". De asemenea, ziarul arată că „Romanii au avut numeroase alte ocazii de a înscrie“ in timp ce „Țara Galilor a avut o singură ocazie clară de a marca, atunci cind mingea mutată de Ron Davies a lovit bara“. Sub titlul : „Țara Galilor a luptat din nou in van“, ziarul „Guardian“ evidenţiază că „antrenorul Angelo Niculescu a clădit dintr-o echipă fără experienţă o formaţie cu o tactică care se bazează pe o burtă apărare şi pe o înaintare care cu greu poate fi stăvilită, ceea ce face din România o forţă potenţială in soccerul european". „Curajoasa echipă a Ţării Galilor, antrenată de Dave Bowen, n-a constituit nici un moment un serios obstacol pentru România, care şi-a ocupat astfel locul în sferturile de finală ale campionatului european“, scrie ziarul „Morning Star". „In faţa a 70 000 de spectatori prezenţi pe stadionul „23 August" din Bucureşti, echipa României, construită in mod ştiinţific şi cu hotărîre de patru ani incoace, a trecut peste Ţara Galilor ca peste un obstacol minor In calea sa spre vtrful piramidei europene“ , subliniază „Morning Star“. Trimisul agenţiei „Reuter“ subliniază in comentariul său : „Echipa României a practicat un joc metodic de o precizie aproape ştiinţifică. După numai 9 minute de la începerea jocului, ea s-a aflat in avantaj prin golul înscris de Lupescu. O manevră strălucită, iniţiată de Iordănescu, in minutul 74, s-a încheiat cu un alt gol înscris de căpitanul formaţiei, Mircea Lucescu“. In cronica sa, comentatorul agenţiei „United Press“ scrie : „Fotbaliştii români au cîştigat cu 2-0 meciul cu Ţara Galilor, dar ei au avut ocazia să înscrie mai multe goluri. Portarul Millington, cel mai bun jucător al galeşilor, a intervenit insă prompt la multe situaţii periculoase. Cei mai buni jucători români au fost Lupescu, Lucescu, Iordănescu şi Dobrin“. Agenţia „Associated Press“ transmite un articol in care se arată că echipa română a fost superioară din punct de vedere tactic şi tehnic adversarei sale, iar victoria sa nu a fost nici o clipă pusă sub semnul îndoielii. „Este adevărat că selecţionata Ţării Galilor a practicat un joc deschis, dar ea nu a avut succes în faţa puternicei reprezentative a României“ , se spune in încheierea comentariului. Agenţia „France Presse“ menţionează succesul fotbaliştilor români care au reuşit să se califice pentru sferturile de finală ale campionatului european intr-o grupă unde evoluase redutabila selecţionată a Cehoslovaciei. Agenţia italiană de ştiri „ANSA" transmite o cronică în care se evidenţiază faptul că echipa României a terminat pe primul loc în grupa I datorită ultimelor două victorii şi a jocului bun practicat în această fază a competiţiei. Handbaliştii noştri peste hotare • In cea de-a doua zi a competiţiei internaţionale masculine de handbal „Cupa mondială“ de la Göteborg, selecţionata României a întilnit formaţia Spaniei pe care a invins-o cu scorul de 25—9 (14—-4). In celelalte trei jocuri disputate s-au înregistrat următoarele rezultate : U.R.S.S. — R.D.Germană 17—16 (8—10) ; Iugoslavia — Norvegia 13—11 (10—6) ; Cehoslovacia — Suedia 15—12 (10—6). • Turneul internaţional masculin de handbal de la Tunis s-a încheiat cu victoria echipei Iugoslaviei (B), care, in meciul decisiv, a întrecut la limită, cu 10—9 selecționata secundă a României. In cel de-al doilea joc al ultimei etape, reprezentativa Tunisiei a dispus cu 14—10 de echipa secundă a Spaniei. ÎN CÎTEVA RÎNDURI ŞAH. La Moscova a început turneul internaţional de şah „Memorialul Alehin“, la care participă 18 mari maeştri şi maeştri internaţionali, printre care actualul campion mondial, Boris Spasski, foştii campioni ai lumii, Tigran Petrosian, Vasili Smislov şi Mihai Tal. România este reprezentată de marele maestru Florin Gheorghiu. Partida centrală a rundei inaugurale s-a disputat intre Petrosian şi Korcinoi. Cu piesele negre, Petrosian, într-o variantă a apărării slave, a obţinut victoria printr-un atac imparabil de mat. Florin Gheorghiu (cu piesele albe) a remizat în 27 de mutări cu Wolfgang Uhlmann (R. D. Germană). Majoritatea partidelor s-au întrerupt: PATINAJ. Cu prilejul unui concurs internaţional de patinaj viteză, desfăşurat pe pista de la Inzell, tinăra sportivă americană Ann Kenning (în vîrstă de 17 ani) a cîştigat proba de 500 m cu un timp excelent : 4276/10. Deşi superior recordului mondial al probei (care-i aparţine cu 42'75/100), rezultatul obţinut de Ann Henning nu poate fi omologat, deoarece nu a fost realizat într-o competiţie oficială. Cu o performanţă remarcabilă s-a încheiat și cursa masculină de 500 m, în care victoria a revenit cunoscutului campion vest-german Erhard Keller, cu timpul de 39”4/10. TENIS : In cadrul „16 milor“ de finală ale turneului internaţional de tenis de la Buenos Aires, ultimul concurs pentr „Marele premiu — F.I.L.T.“, jucătorul român Ilie Năstase l-a învins cu 3—6, 7—6, 6—3, 6— 0 pe cehoslovacul Milan Holecek. S-au desfăşurat şi primele partide din optimi. Cunoscutul tenisman american Stan Smith, prezent la acest turneu pentru a-şi apăra poziţia de lider in clasamentul „Marelui premiu — F.I.L.T.“, l-a întilnit pe argentinianul Richardo Aubone pe care l-a întrecut cu 6—2, 6—0, 6—1. Alte rezultate : Gulyas (Ungaria)-Gorman (S.U.A.) 2—6, 6-2, 6—0, 6—2 ; Richey (S.U.A)-Vilas (Argentina) 3—6, 8—4, 4-6, 7-6, 6—2 ; Froehling (S. U. A.)-Pinto Bravo (Chile) 8—6, 7— 5, 7—5 ; Leschly (Danemarca) - Graetmer (S.U.A) 6—1, 6—3, 1—6, 6—1. Ilie Năstase va disputa astăzi partida din optimile de finală. FOTBAL. — Echipa Ajax Amsterdam, câştigătoarea ediţiei trecute a „Cupei campionilor europeni“ la fotbal, a susţinut un meci amical pe teren propriu cu formația cehoslovacă Spartak Trnava. Fotbaliştii olandezi au obţinut victoria cu 2—0 (2—0) prin golurile înscrise de Muehren (min. 7 din lovitură de la Usa) şi Cruyff (min. IS).