Scînteia, decembrie 1971 (Anul 40, nr. 8985-9015)

1971-12-01 / nr. 8985

ŞEDINŢA COMITETULUI EXECUTIV AL C.C. AL P.C.R. în ziua de 30 noiembrie 1971 a avut loc şedinţa Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., prezidată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român. Au participat, ca invitaţi, miniştri şi alţi conducători ai unor organe centrale. Comitetul Executiv al C.C. al P.C.R. a examinat proiectul de lege privind gospo­dărirea apelor în Republica Socialistă România şi proiectul de lege cu privire la regimul de stabilire a preţurilor şi tari­felor. Ambele proiecte vor fi supuse dez­baterii publice şi prezentate spre legife­rare Marii Adunări Naţionale. Au fost examinate, de asemenea, pro­iectele de decret cu privire la asigurările de stat şi la organizarea şi funcţionarea Administraţiei Asigurărilor de Stat care urmează să fie supuse spre aprobare Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România. Comitetul Executiv a hotărît reducerea, cu începere de la 1 decembrie 1971, a preţurilor cu amănuntul la aparatele de radio din producţia internă — în medie cu 22 la sută şi la televizoare — în me­die cu 18 la sută. Comitetul Executiv a trasat Ministerului Industriei Construcţii­lor de Maşini sarcina de a elabora un program de măsuri pentru reducerea pre­ţului de cost, diversificarea producţiei de aparate de radio şi televizoare, pentru mai buna organizare a activităţii centre­lor de reparaţii în acest domeniu. Comitetul Executiv a mai adoptat hotă­­rîri cu privire la principalii indicatori teh­­nico-economici ai unor lucrări de inves­tiţii care urmează să fie puse în funcţiune în actualul cincinal şi a stabilit măsurile ce trebuie luate de către ministere, cen­trale industriale şi întreprinderi pentru folosirea mai bună a capacităţilor de pro­ducţie, pentru pregătirea forţei de muncă necesare şi asigurarea condiţiilor teh­­nico-organizatorice pentru extinderea schimbului doi şi trei de lucru în indus­trie, în încheierea şedinţei. Comitetul Exe­cutiv al C.C. al P.C.R. a soluţionat unele probleme ale activităţii curente. mm Vedere din Reşiţa Foto : S. Cristian Un individ, cu vreo şapte condamnări la activ, mer­gea agale pe drum. Pe gar­dul unei întreprinderi ză­reşte un afiş : „Angajăm gestionari". însufleţit deo­dată, omul­ nostru bate la o uşă. întreabă : — Angajaţi cu adevărat ? — Da, zice şeful unităţii. — Vreau şi eu o gestiune. — Iţi dăm, cum să nu, convine şeful, dar, ia spune — bineînţeles, pe cuvint de onoare : ai fost vreodată condamnat ? — O nu, nici gînd — se apără, chiar puţin indig­nat, individul cu şapte con­damnări la activ. — Atunci să nu mai lun­gim vorba. De azi încolo eşti gestionarul nostru. Nu e aşa că acest episod pare neverosimil? Pe par­cursul însemnărilor de faţă vom căuta să demonstrăm că — dimpotrivă — totul e autentic, intr-o formă sau alta faptele petrecindu-se aievea. înainte însă de respectiva demonstraţie e necesar să clarificăm un lucru de pri­mă importanţă. In general, gestiune înseamnă bani sau bunuri materiale — îmbră­căminte, încălţăminte, ali­mente, aparate, instalaţii ş.a.m.d. In toate aceste bu­nuri sunt încorporate mun­că, pricepere. Prin urma­re, în primul rind pen­tru cei care au trudit la realizarea acestor bunuri, nu e indiferent ce se pe­trece pe urmi cu ele. A­cest lucru nu-i este indi­ferent nici societăţii, in an­samblul ei. Toţi suntem­ in­teresaţi ca bunurile de care dispunem, averea obştească să ne servească nouă, să fie ferită de deteriorări, să nu se irosească. Acesta este un sentiment de mare res­ponsabilitate, comun tutu­ror oamenilor cinstiţi. Fi­reşte, pentru a păstra­ ne­ştirbită averea publică, a­­vem norme şi legi ce o apără împotriva celor care doresc să se înfrupte de-a gata, împotriva delapida­torilor şi trintorilor. In nu­mele acestor legi şi norme, fiecare cetăţean se simte dator să apere avutul ob­ştesc, dar, în acelaşi timp, să ceară socoteală, cind e cazul, celor puşi să-l gos­podărească. Gestiunea, indiferent cui aparţine — proprietăţii de stat sau cooperaţiei — se încredinţează numai per­soanelor care îndeplinesc condiţiile impuse de Legea nr. 22, emisă în 1969. Le­gea amintită prevede prin­tre altele: a) angajatul ges­tionar trebuie in mod obli­gatoriu să aibă cunoştinţe teoretice şi practice in le­gătură cu gestionarea bu­nurilor încredinţate ; b) nu pot fi angajaţi sub nici o formă in funcţii gestionare indivizi condamnaţi in tre­cut pentru delapidări, ne­glijenţe in dauna avutului obştesc, speculă, furturi calificate ş.a.m.d. ; c) nu pot fi angajaţi ca gestionari indivizi care nu prezintă acte de transfer (în sensul larg al cuvintului — acte care să arate unde a mai lucrat solicitantul). Prin urmare, Legea nr. 22, după care se fac anga­jările în funcţii gestionare, nu-i altceva decit o pavăză sigură, bine construită, me­nită să apere integritatea avuţiei obşteşti, cu alte cu­vinte, să bareze eventuali­lor trîntori accesul la stup. Indiscutabil, în majoritatea covîrşitoare a cazurilor li­tera legii este respectată cu sfinţenie. Conducerile în­treprinderilor economice prin aplicarea legii, prin măsuri suplimentare de precauţie, fac dovada înal­tei lor responsabilităţi, pă­zind astfel avutul obştesc ca pe ochii din cap. Uneori, totuşi... — La noi la întreprinde­re — ne informa deunăzi (puţin cam prea serafic) Aurel Roxin, contabilul şef de la I.C.L. Braşov — Legea nr. 22 a fost intr-adevăr ne­respectată. — Cine n-a respectat-o ? — Şi eu... (în primul rind el­e na). — Aţi angajat gestionari fără a examina în preala­bil cunoştinţele lor ? — Da. — Şi indivizi cu antece­dente penale ? Gheorghe GRAURE Const. PRIESCU (Continuare in pag. a II-a) O întrebare în numele eticii socialiste De ce angajaţi infractori pe post de gestionar ? PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI-VA! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XLI Nr. 8985­­ Miercuri 1 decembrie 1971 6 PAGINI - 30 BANI Orice asociaţie cu locuri asemănătoare este posi­bilă, şi totuşi, ab-initio exclusă. Pretutindeni ne găsim faţă in faţă cu noi înşine, dar aici, la Petri­­manu, parcă suntem­ şi mai aproape de esenţe prin confruntarea permanentă cu tot ce există mai ome­nesc, mai simplu, mai demn şi mai înălţător în noi. Căci însuşi locul apar­ţine esenţelor tari. Esen­ţelor umane, minerale şi vegetale. Paloşul apelor a despi­cat munţii intr-un zigzag ameţitor, cu singura ra­ţiune dată de scurgerea firească a torentelor că­tre un liman ce trebuie să existe undeva, altfel toată această neostoită vinzo­­leală a energiei ar apărea lipsită de noimă. Ziduri de piatră cad vertical ca niş­te zăgazuri de nepătruns, stinci urieşeşti se pun de-a curmezişul văii, me­tereze înalte baricadează cu povîrnişurile lor a­­brupte trecerea rîului şi totuşi apa işi face loc sfre­delind, măcinînd, tocind, lucrare de milioane şi mi­lioane de ani pînă la fa­sonarea munţilor după vrer­ea ei. Aceasta este valea Latoriţei ce duce la Petrimanu, în creierul munţilor, şi numai din­colo, peste crestele lor se mai află aşezări omeneşti dintre care unele stră­vechi, cu numele legate de istoria pămîntului olte­nesc: Baia de Fier, Polo­­vraci, Cerna, Bistricioara, Luncavăţ, Horezu... Aici, la Petrimanu, istoria abia se scrie. Cine o face? Cum? De cind a început ? Sînt o mie două sute de oameni. Printre ei, vreo trei sute de comunişti. La obîrşia luptei dintre apă şi mun­te, acolo unde fierăstraiele Latoriţei abia încep să despice piatra, intr-un a­­dinc de ţară şi intr-un fund de lume, o aşezare. Provizoratul ei este rela­tiv, deşi intreaga-i fiinţă e plămădită numai din ba­răci, e drept, rezistente la toate intemperiile şi, în­deosebi, la urgiile iernilor. Dar în această aşezare oa­menii muncesc, trăiesc, iubesc, fac copii şi se bu­cură de viaţă. Pînă la Voineasa sînt 35 de km., pină la alte aşezări cu nu­mele înscrise pe hărţi, distanţele se numără tot cu zecile de kilometri. O singură legătură rutieră cu restul lumii — sălbatica vale a Latoriţei. Pe întor­tocheatul ei fir, ici, colo, urma trecerii omului : drum smuls din piatră cu muşcătura dinamitei, tăiat­ de cuţitele buldozerelor, bătătorit de şenilele trac­toarelor, legat prin po­duri, agăţat de stînci, pri­ponit de contraforturi, proptit cu metereze. Acum, din nou iarna este aici în imperiul ei. Toamna s-a sfirşit brusc, aurul pădurilor n-a apu­cat să ruginească şi albul zăpezii s-a înălţat în cuş­me peste cetina pirami­dală a brazilor. Aşezarea a devenit un ghem de via­ţă legat de ţară prin cor­donul ombilical al drumu-lui troienit de nămeţi, în barăci e cald, la club e­­chipa de artişti amatori repetă „Năpasta" lui Ca­­ragiale pentru un singur spectacol dat in familia celor 1 200. Cald este şi în tunelele de sub munte pe unde vor fi împinse apele Latoriţei pînă în lacul de UN OM, UN FAPT Un comunist trecea munţii,­ acumulare de la Vidra, şi parcă tot ghiocul acesta de piatră, care strînge în miezul lui aşezarea dintre munţi, dogorăşte de căldu­ra din sufletul oamenilor. A trăi aici fără o inimă caldă, fremătătoare, este cu neputinţă. Un om călca munţii a­­ceia sălbatici şi aş fi dat orice numai să aflu ce gindea. Bănuiam că dă­­rima cerul cu înjurături, căci drumul era greu, ză­pada afinată, şi maşina cu care plecase rămăsese imobilizată pe un povîr­­niş de unde şoferul nu mai reuşise s-o scoată. Şi el mergea înainte, călcînd cu ciudă şi bolborosind : Trei bănci, o tablă, o ca­tedră, un dulap, trei scaune, un alfabetar, glo­bul pămintesc, echer, ra­portor, numărătoare, com­pas, mingii... La Petri­manu, iarna, pe viscol, vulpea vine de se încolă­ceşte în jurul hornului care iese prin acoperişul barăcii, aşa-i urgia de vreme şi de sălbăticiune... — Unde ai pornit omu­le ? — îl întreb luindu-1 în mașină și spunîndu-i cine sint. — La vale. Trebuie să a­­duc toate de pe lista asta pentru copiii școlii din Petrimanu. loan GRIGORESCU (Continuare in pag. a IlI-a) DEMOCRAȚIA NOASTRĂ In ziarul de azi: * _ u SOCIALISTA PE CAIEA 0 sfîrșitul anului se apropie, sa ne găsească DEZVOLTĂRII cu PLANUL si angajamentele îndeplinite • CONSECVENTE »UZINA INOVATORILOR" • VALORIFICAREA EDITO­(Tn sprijinul celor care ROALA A TEZAURULUI FOLCLORIC • ACTUALITATEA studiază în învăţa- ŞTIINŢIFICA • FAPTUL DIVERS • DIN ŢĂRILE mîntul de partid — CONSULTAŢIE­ SOCIALISTE • SPORT 1 DECEMBRIE 1918 -MOMENT FUNDAMENTAL AL ISTORIEI NOASTRE NATIONALE Cu 53 de ani în urmă, in ziua da 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, in oraşul ce văzuse biruinţa lui Mihai Viteazul şi martiriul lui Cloşca şi Horia, 1 228 de delegaţi, alcătuind A­­dunarea Naţională a tuturor români­lor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, votau, in unanimitate, unirea cu România. Hotărire de în­dată ratificată, printr-o uriaşă şi zguduitoare manifestare de voinţă şi simţăminte, de peste 100 000 de ro­mâni veniţi din toate părţile tran­silvane pentru a fi martori la acest act fundamental, într-o istorie de două ori milenară. Unirea politică de la 1 decembrie 1918 — expresie a voinţei şi aspira­ţiilor întregului popor român — se rezema pe o întreită unitate — et­nică, economică şi de cultură — a Transilvaniei cu celelalte provincii româneşti. De-a lungul secolelor, po­porul român, deşi împărţit in mai multe formaţiuni statale, rămăsese şi se afirmase necontenit ca un singur popor, rostind aceeaşi limbă din A­­puseni pină la „Marea cea mare“ şi din Maramureş pină la Dunăre ; cu aceleaşi îndeletniciri in producţia bu­nurilor materiale ; cu aceleaşi prin­cipale temeiuri în alcătuirea socială ; cu o creaţie de artă, de o recunos­cută individualitate ; cu o conştiinţă comună şi trăsături psihice determi­nate de cerinţa vitală de a dăinui şi a rezista tuturor cotropirilor, de a păstra pămîntul lăsat de înaintaşi, de a trăi in libertate.­ Conştiinţă de sine atestată din în­depărtate timpuri. In primul rind, în însuşi numele de români (valahi, blaci), dat poporului din spaţiul car­­patic-dunărean de mărturii scrise, relatind realităţi din secolul al IX-lea, în însuşi numele statului constituit sub Basarab I, acela de Ţara Româ­nească , în scrieri care consemnează vechimea, originea şi continuitatea poporului român, relevindu-i descen­denţa din coloniştii romani ai Da­ciei. O atestă cronicarul bizantin Lao­­nic Chalcocondil, pe la mijlocul se­colului al XV-lea , românii, notează el, „au grai asemănător cu al italie­nilor". Valahii „din regiunea Dunării — scria la 1453 cărturarul Flavio Biondo — îşi proclamă ca o onoare... originea lor romană", iar graiul lor are „o mireasmă de limbă latină ţărănească şi puţin gramaticală". Conştiinţă sporită de-a lungul ge­neraţiilor prin lucrările cronicarilor — Grigore Ureche, Miron Costin, stolnicul Constantin Cantacuzino ; prin scrierile eruditului Dimitrie Cantemir ; prin cercetările Şcolii Ardelene, ale lui Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai. Er­a firesc, aşadar, ca, treptat, să se impună ideea şi conştiinţa unităţii politice a neamului românesc. De vreme ce poporul este unul singur, cu aceeaşi limbă şi temeiuri de viaţă ma­terială, socială şi spirituală, era nor­mal să nu trăiască mereu împărţit sau cuprins de alte stăpîniri, aşa cum im­puseseră feluritele desfăşurări în timp. De altfel, în momente de grea cumpănă, cind erau în joc însăşi e­­xistenţa sa, dreptul şi putinţa de a trăi de sine stătător, potrivit rân­duielilor proprii, alianţa dintre Ţara Românească şi Transilvania, sau Mol­dova şi Transilvania, sau dintre toate cele trei voievodate, apărea ca impe­rativă. Acesta a fost ţelul lui Mircea cel Bătrin, Dan al II-lea, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş sau Ştefan cel Mare. Alianţă ridicată la 1599— 1600, sub sceptrul lui Mihai Viteazul, la rangul de unitate politică. De foarte scurtă durată, această dinţii „Unire" se transformă tot mai mult intr-o idee-forţă pe mă­sură ce noul stadiu de dezvol­tare în care păşeşte societatea o dată cu apariţia relaţiilor noi, ca­pitaliste, cerinţele progresului ei eco­nomic şi social impun unitatea sta­tală ca o necesitate obiectivă, logică. Ideea constituirii unui singur stat al Ţării Româneşti şi al Moldovei revine in lucrări şi memorii începind din 1772 şi îndeosebi in primele decenii ale secolului al XIX-lea ca şi în pro­gramul revoluţionarilor de la 1848. Unire realizată In 1859—1866, în­tr-o primă treaptă, sub cîrmuirea lui Alexandru loan Cuza, cind se pun bazele statului român modern, şi consolidată în 1877—1878, cind inde­pendenţa deplină a României, pecet­luită prin vitejia şi jertfele ostaşilor noştri alături de ostaşii ruşi şi pa­trioţii bulgari pe cîmpurile de luptă de la Plevna, Rahova, Smîrdan sau Vidin, este recunoscută şi de Europa. Prin înseşi aceste desfăşurări, ur­mătoarea etapă — unirea tuturor românilor, în cuprinsul aceluiaşi stat — devenea stringent, necesară. Cele patru decenii ce separă războiul in­dependenţei de Adunarea Naţională de la Alba Iulia sunt dominate de acest ţel primordial. Actul de la 1 decembrie 1918 este, astfel, concluzia unei multiseculare dezvoltări a societăţii româneşti, in care factorii de coeziune s-au afir­mat organic, cu o tot mai stăruitoare permanenţă, trecînd peste despărţi­rile şi adversităţile generate de în­lănţuirea evenimentelor şi a rapor­turilor de forţă. Privită în contextul european şi mondial, lupta poporului român pen­tru desăvârşirea unităţii sale statale ne apare ca parte componentă a miş­cărilor pentru autodeterminare na­ţională şi înlăturarea dominaţiei­­străine desfăşurate de multe naţiuni in secolul al XIX-lea şi la începutul celui următor. Ea a putut izbindi in Împrejurările Conf. univ. Dinu C. GIURESCU (Continuare în pag. a IV-a) Excelenţei Sale General JEAN BEDEL BOKASSA Preşedintele Republicii Africa Centrală BANGUI Aniversarea Zilei naţionale a Republicii Africa Centrală îmi oferă deosebita plăcere ca, în numele Consiliului de Stat, al poporului român şi al meu personal, să vă adresez cele mai calde felicitări, împreună cu cele mai bune urări de sănătate şi fericire personală, de pace şi progres poporului centrafrican prieten. Subliniind bunele relaţii existente între ţările noastre, îmi exprim convingerea că acestea vor cunoaşte o dezvoltare continuă, spre binele ambelor popoare, al cauzei înţelegerii şi colaborării internaţionale. Cu înaltă consideraţie,­ ­ NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România IN PAGINA A III-A Extrase din sumarul Almanahului „Scinteia“ pe care l-aţi aşteptat 363 de zile (şi trebuie să-l mai aşteptaţi... doar 48 de ore) A intrat în funcţiune hidrocentrala de la Bascov PITEŞTI (Corespondentul „Scînteii", Gra. Cirstea). — La Bascov, lingă Piteşti, a fost dată in funcţiune cea de-a 8-a hidrocentrală din salba de uni­tăţi energetice prevăzute a se construi pe riul Argeş. Ea dis­pune de o capacitate instalată de 7,5 MW şi un lac de acumu­lare lung de 2,5 km ce consti­tuie principala sursă de alimen­tare cu apă a unităţilor indus­triale şi a populaţiei din partea de nord a oraşului. Intr-un sta­diu avansat se află alte noi uni­tăţi energetice cum sunt cele de la Piteşti, Curtea de Argeş, Noaptea, Zigoneni şi Băiculeşti.

Next