Scînteia, decembrie 1971 (Anul 40, nr. 8985-9015)
1971-12-01 / nr. 8985
ŞEDINŢA COMITETULUI EXECUTIV AL C.C. AL P.C.R. în ziua de 30 noiembrie 1971 a avut loc şedinţa Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., prezidată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român. Au participat, ca invitaţi, miniştri şi alţi conducători ai unor organe centrale. Comitetul Executiv al C.C. al P.C.R. a examinat proiectul de lege privind gospodărirea apelor în Republica Socialistă România şi proiectul de lege cu privire la regimul de stabilire a preţurilor şi tarifelor. Ambele proiecte vor fi supuse dezbaterii publice şi prezentate spre legiferare Marii Adunări Naţionale. Au fost examinate, de asemenea, proiectele de decret cu privire la asigurările de stat şi la organizarea şi funcţionarea Administraţiei Asigurărilor de Stat care urmează să fie supuse spre aprobare Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România. Comitetul Executiv a hotărît reducerea, cu începere de la 1 decembrie 1971, a preţurilor cu amănuntul la aparatele de radio din producţia internă — în medie cu 22 la sută şi la televizoare — în medie cu 18 la sută. Comitetul Executiv a trasat Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini sarcina de a elabora un program de măsuri pentru reducerea preţului de cost, diversificarea producţiei de aparate de radio şi televizoare, pentru mai buna organizare a activităţii centrelor de reparaţii în acest domeniu. Comitetul Executiv a mai adoptat hotărîri cu privire la principalii indicatori tehnico-economici ai unor lucrări de investiţii care urmează să fie puse în funcţiune în actualul cincinal şi a stabilit măsurile ce trebuie luate de către ministere, centrale industriale şi întreprinderi pentru folosirea mai bună a capacităţilor de producţie, pentru pregătirea forţei de muncă necesare şi asigurarea condiţiilor tehnico-organizatorice pentru extinderea schimbului doi şi trei de lucru în industrie, în încheierea şedinţei. Comitetul Executiv al C.C. al P.C.R. a soluţionat unele probleme ale activităţii curente. mm Vedere din Reşiţa Foto : S. Cristian Un individ, cu vreo şapte condamnări la activ, mergea agale pe drum. Pe gardul unei întreprinderi zăreşte un afiş : „Angajăm gestionari". însufleţit deodată, omul nostru bate la o uşă. întreabă : — Angajaţi cu adevărat ? — Da, zice şeful unităţii. — Vreau şi eu o gestiune. — Iţi dăm, cum să nu, convine şeful, dar, ia spune — bineînţeles, pe cuvint de onoare : ai fost vreodată condamnat ? — O nu, nici gînd — se apără, chiar puţin indignat, individul cu şapte condamnări la activ. — Atunci să nu mai lungim vorba. De azi încolo eşti gestionarul nostru. Nu e aşa că acest episod pare neverosimil? Pe parcursul însemnărilor de faţă vom căuta să demonstrăm că — dimpotrivă — totul e autentic, intr-o formă sau alta faptele petrecindu-se aievea. înainte însă de respectiva demonstraţie e necesar să clarificăm un lucru de primă importanţă. In general, gestiune înseamnă bani sau bunuri materiale — îmbrăcăminte, încălţăminte, alimente, aparate, instalaţii ş.a.m.d. In toate aceste bunuri sunt încorporate muncă, pricepere. Prin urmare, în primul rind pentru cei care au trudit la realizarea acestor bunuri, nu e indiferent ce se petrece pe urmi cu ele. Acest lucru nu-i este indiferent nici societăţii, in ansamblul ei. Toţi suntem interesaţi ca bunurile de care dispunem, averea obştească să ne servească nouă, să fie ferită de deteriorări, să nu se irosească. Acesta este un sentiment de mare responsabilitate, comun tuturor oamenilor cinstiţi. Fireşte, pentru a păstra neştirbită averea publică, avem norme şi legi ce o apără împotriva celor care doresc să se înfrupte de-a gata, împotriva delapidatorilor şi trintorilor. In numele acestor legi şi norme, fiecare cetăţean se simte dator să apere avutul obştesc, dar, în acelaşi timp, să ceară socoteală, cind e cazul, celor puşi să-l gospodărească. Gestiunea, indiferent cui aparţine — proprietăţii de stat sau cooperaţiei — se încredinţează numai persoanelor care îndeplinesc condiţiile impuse de Legea nr. 22, emisă în 1969. Legea amintită prevede printre altele: a) angajatul gestionar trebuie in mod obligatoriu să aibă cunoştinţe teoretice şi practice in legătură cu gestionarea bunurilor încredinţate ; b) nu pot fi angajaţi sub nici o formă in funcţii gestionare indivizi condamnaţi in trecut pentru delapidări, neglijenţe in dauna avutului obştesc, speculă, furturi calificate ş.a.m.d. ; c) nu pot fi angajaţi ca gestionari indivizi care nu prezintă acte de transfer (în sensul larg al cuvintului — acte care să arate unde a mai lucrat solicitantul). Prin urmare, Legea nr. 22, după care se fac angajările în funcţii gestionare, nu-i altceva decit o pavăză sigură, bine construită, menită să apere integritatea avuţiei obşteşti, cu alte cuvinte, să bareze eventualilor trîntori accesul la stup. Indiscutabil, în majoritatea covîrşitoare a cazurilor litera legii este respectată cu sfinţenie. Conducerile întreprinderilor economice prin aplicarea legii, prin măsuri suplimentare de precauţie, fac dovada înaltei lor responsabilităţi, păzind astfel avutul obştesc ca pe ochii din cap. Uneori, totuşi... — La noi la întreprindere — ne informa deunăzi (puţin cam prea serafic) Aurel Roxin, contabilul şef de la I.C.L. Braşov — Legea nr. 22 a fost intr-adevăr nerespectată. — Cine n-a respectat-o ? — Şi eu... (în primul rind ele na). — Aţi angajat gestionari fără a examina în prealabil cunoştinţele lor ? — Da. — Şi indivizi cu antecedente penale ? Gheorghe GRAURE Const. PRIESCU (Continuare in pag. a II-a) O întrebare în numele eticii socialiste De ce angajaţi infractori pe post de gestionar ? PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI-VA! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XLI Nr. 8985 Miercuri 1 decembrie 1971 6 PAGINI - 30 BANI Orice asociaţie cu locuri asemănătoare este posibilă, şi totuşi, ab-initio exclusă. Pretutindeni ne găsim faţă in faţă cu noi înşine, dar aici, la Petrimanu, parcă suntem şi mai aproape de esenţe prin confruntarea permanentă cu tot ce există mai omenesc, mai simplu, mai demn şi mai înălţător în noi. Căci însuşi locul aparţine esenţelor tari. Esenţelor umane, minerale şi vegetale. Paloşul apelor a despicat munţii intr-un zigzag ameţitor, cu singura raţiune dată de scurgerea firească a torentelor către un liman ce trebuie să existe undeva, altfel toată această neostoită vinzoleală a energiei ar apărea lipsită de noimă. Ziduri de piatră cad vertical ca nişte zăgazuri de nepătruns, stinci urieşeşti se pun de-a curmezişul văii, metereze înalte baricadează cu povîrnişurile lor abrupte trecerea rîului şi totuşi apa işi face loc sfredelind, măcinînd, tocind, lucrare de milioane şi milioane de ani pînă la fasonarea munţilor după vrerea ei. Aceasta este valea Latoriţei ce duce la Petrimanu, în creierul munţilor, şi numai dincolo, peste crestele lor se mai află aşezări omeneşti dintre care unele străvechi, cu numele legate de istoria pămîntului oltenesc: Baia de Fier, Polovraci, Cerna, Bistricioara, Luncavăţ, Horezu... Aici, la Petrimanu, istoria abia se scrie. Cine o face? Cum? De cind a început ? Sînt o mie două sute de oameni. Printre ei, vreo trei sute de comunişti. La obîrşia luptei dintre apă şi munte, acolo unde fierăstraiele Latoriţei abia încep să despice piatra, intr-un adinc de ţară şi intr-un fund de lume, o aşezare. Provizoratul ei este relativ, deşi intreaga-i fiinţă e plămădită numai din barăci, e drept, rezistente la toate intemperiile şi, îndeosebi, la urgiile iernilor. Dar în această aşezare oamenii muncesc, trăiesc, iubesc, fac copii şi se bucură de viaţă. Pînă la Voineasa sînt 35 de km., pină la alte aşezări cu numele înscrise pe hărţi, distanţele se numără tot cu zecile de kilometri. O singură legătură rutieră cu restul lumii — sălbatica vale a Latoriţei. Pe întortocheatul ei fir, ici, colo, urma trecerii omului : drum smuls din piatră cu muşcătura dinamitei, tăiat de cuţitele buldozerelor, bătătorit de şenilele tractoarelor, legat prin poduri, agăţat de stînci, priponit de contraforturi, proptit cu metereze. Acum, din nou iarna este aici în imperiul ei. Toamna s-a sfirşit brusc, aurul pădurilor n-a apucat să ruginească şi albul zăpezii s-a înălţat în cuşme peste cetina piramidală a brazilor. Aşezarea a devenit un ghem de viaţă legat de ţară prin cordonul ombilical al drumu-lui troienit de nămeţi, în barăci e cald, la club echipa de artişti amatori repetă „Năpasta" lui Caragiale pentru un singur spectacol dat in familia celor 1 200. Cald este şi în tunelele de sub munte pe unde vor fi împinse apele Latoriţei pînă în lacul de UN OM, UN FAPT Un comunist trecea munţii, acumulare de la Vidra, şi parcă tot ghiocul acesta de piatră, care strînge în miezul lui aşezarea dintre munţi, dogorăşte de căldura din sufletul oamenilor. A trăi aici fără o inimă caldă, fremătătoare, este cu neputinţă. Un om călca munţii aceia sălbatici şi aş fi dat orice numai să aflu ce gindea. Bănuiam că dărima cerul cu înjurături, căci drumul era greu, zăpada afinată, şi maşina cu care plecase rămăsese imobilizată pe un povîrniş de unde şoferul nu mai reuşise s-o scoată. Şi el mergea înainte, călcînd cu ciudă şi bolborosind : Trei bănci, o tablă, o catedră, un dulap, trei scaune, un alfabetar, globul pămintesc, echer, raportor, numărătoare, compas, mingii... La Petrimanu, iarna, pe viscol, vulpea vine de se încolăceşte în jurul hornului care iese prin acoperişul barăcii, aşa-i urgia de vreme şi de sălbăticiune... — Unde ai pornit omule ? — îl întreb luindu-1 în mașină și spunîndu-i cine sint. — La vale. Trebuie să aduc toate de pe lista asta pentru copiii școlii din Petrimanu. loan GRIGORESCU (Continuare in pag. a IlI-a) DEMOCRAȚIA NOASTRĂ In ziarul de azi: * _ u SOCIALISTA PE CAIEA 0 sfîrșitul anului se apropie, sa ne găsească DEZVOLTĂRII cu PLANUL si angajamentele îndeplinite • CONSECVENTE »UZINA INOVATORILOR" • VALORIFICAREA EDITO(Tn sprijinul celor care ROALA A TEZAURULUI FOLCLORIC • ACTUALITATEA studiază în învăţa- ŞTIINŢIFICA • FAPTUL DIVERS • DIN ŢĂRILE mîntul de partid — CONSULTAŢIE SOCIALISTE • SPORT 1 DECEMBRIE 1918 -MOMENT FUNDAMENTAL AL ISTORIEI NOASTRE NATIONALE Cu 53 de ani în urmă, in ziua da 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, in oraşul ce văzuse biruinţa lui Mihai Viteazul şi martiriul lui Cloşca şi Horia, 1 228 de delegaţi, alcătuind Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, votau, in unanimitate, unirea cu România. Hotărire de îndată ratificată, printr-o uriaşă şi zguduitoare manifestare de voinţă şi simţăminte, de peste 100 000 de români veniţi din toate părţile transilvane pentru a fi martori la acest act fundamental, într-o istorie de două ori milenară. Unirea politică de la 1 decembrie 1918 — expresie a voinţei şi aspiraţiilor întregului popor român — se rezema pe o întreită unitate — etnică, economică şi de cultură — a Transilvaniei cu celelalte provincii româneşti. De-a lungul secolelor, poporul român, deşi împărţit in mai multe formaţiuni statale, rămăsese şi se afirmase necontenit ca un singur popor, rostind aceeaşi limbă din Apuseni pină la „Marea cea mare“ şi din Maramureş pină la Dunăre ; cu aceleaşi îndeletniciri in producţia bunurilor materiale ; cu aceleaşi principale temeiuri în alcătuirea socială ; cu o creaţie de artă, de o recunoscută individualitate ; cu o conştiinţă comună şi trăsături psihice determinate de cerinţa vitală de a dăinui şi a rezista tuturor cotropirilor, de a păstra pămîntul lăsat de înaintaşi, de a trăi in libertate. Conştiinţă de sine atestată din îndepărtate timpuri. In primul rind, în însuşi numele de români (valahi, blaci), dat poporului din spaţiul carpatic-dunărean de mărturii scrise, relatind realităţi din secolul al IX-lea, în însuşi numele statului constituit sub Basarab I, acela de Ţara Românească , în scrieri care consemnează vechimea, originea şi continuitatea poporului român, relevindu-i descendenţa din coloniştii romani ai Daciei. O atestă cronicarul bizantin Laonic Chalcocondil, pe la mijlocul secolului al XV-lea , românii, notează el, „au grai asemănător cu al italienilor". Valahii „din regiunea Dunării — scria la 1453 cărturarul Flavio Biondo — îşi proclamă ca o onoare... originea lor romană", iar graiul lor are „o mireasmă de limbă latină ţărănească şi puţin gramaticală". Conştiinţă sporită de-a lungul generaţiilor prin lucrările cronicarilor — Grigore Ureche, Miron Costin, stolnicul Constantin Cantacuzino ; prin scrierile eruditului Dimitrie Cantemir ; prin cercetările Şcolii Ardelene, ale lui Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai. Era firesc, aşadar, ca, treptat, să se impună ideea şi conştiinţa unităţii politice a neamului românesc. De vreme ce poporul este unul singur, cu aceeaşi limbă şi temeiuri de viaţă materială, socială şi spirituală, era normal să nu trăiască mereu împărţit sau cuprins de alte stăpîniri, aşa cum impuseseră feluritele desfăşurări în timp. De altfel, în momente de grea cumpănă, cind erau în joc însăşi existenţa sa, dreptul şi putinţa de a trăi de sine stătător, potrivit rânduielilor proprii, alianţa dintre Ţara Românească şi Transilvania, sau Moldova şi Transilvania, sau dintre toate cele trei voievodate, apărea ca imperativă. Acesta a fost ţelul lui Mircea cel Bătrin, Dan al II-lea, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş sau Ştefan cel Mare. Alianţă ridicată la 1599— 1600, sub sceptrul lui Mihai Viteazul, la rangul de unitate politică. De foarte scurtă durată, această dinţii „Unire" se transformă tot mai mult intr-o idee-forţă pe măsură ce noul stadiu de dezvoltare în care păşeşte societatea o dată cu apariţia relaţiilor noi, capitaliste, cerinţele progresului ei economic şi social impun unitatea statală ca o necesitate obiectivă, logică. Ideea constituirii unui singur stat al Ţării Româneşti şi al Moldovei revine in lucrări şi memorii începind din 1772 şi îndeosebi in primele decenii ale secolului al XIX-lea ca şi în programul revoluţionarilor de la 1848. Unire realizată In 1859—1866, într-o primă treaptă, sub cîrmuirea lui Alexandru loan Cuza, cind se pun bazele statului român modern, şi consolidată în 1877—1878, cind independenţa deplină a României, pecetluită prin vitejia şi jertfele ostaşilor noştri alături de ostaşii ruşi şi patrioţii bulgari pe cîmpurile de luptă de la Plevna, Rahova, Smîrdan sau Vidin, este recunoscută şi de Europa. Prin înseşi aceste desfăşurări, următoarea etapă — unirea tuturor românilor, în cuprinsul aceluiaşi stat — devenea stringent, necesară. Cele patru decenii ce separă războiul independenţei de Adunarea Naţională de la Alba Iulia sunt dominate de acest ţel primordial. Actul de la 1 decembrie 1918 este, astfel, concluzia unei multiseculare dezvoltări a societăţii româneşti, in care factorii de coeziune s-au afirmat organic, cu o tot mai stăruitoare permanenţă, trecînd peste despărţirile şi adversităţile generate de înlănţuirea evenimentelor şi a raporturilor de forţă. Privită în contextul european şi mondial, lupta poporului român pentru desăvârşirea unităţii sale statale ne apare ca parte componentă a mişcărilor pentru autodeterminare naţională şi înlăturarea dominaţieistrăine desfăşurate de multe naţiuni in secolul al XIX-lea şi la începutul celui următor. Ea a putut izbindi in Împrejurările Conf. univ. Dinu C. GIURESCU (Continuare în pag. a IV-a) Excelenţei Sale General JEAN BEDEL BOKASSA Preşedintele Republicii Africa Centrală BANGUI Aniversarea Zilei naţionale a Republicii Africa Centrală îmi oferă deosebita plăcere ca, în numele Consiliului de Stat, al poporului român şi al meu personal, să vă adresez cele mai calde felicitări, împreună cu cele mai bune urări de sănătate şi fericire personală, de pace şi progres poporului centrafrican prieten. Subliniind bunele relaţii existente între ţările noastre, îmi exprim convingerea că acestea vor cunoaşte o dezvoltare continuă, spre binele ambelor popoare, al cauzei înţelegerii şi colaborării internaţionale. Cu înaltă consideraţie, NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România IN PAGINA A III-A Extrase din sumarul Almanahului „Scinteia“ pe care l-aţi aşteptat 363 de zile (şi trebuie să-l mai aşteptaţi... doar 48 de ore) A intrat în funcţiune hidrocentrala de la Bascov PITEŞTI (Corespondentul „Scînteii", Gra. Cirstea). — La Bascov, lingă Piteşti, a fost dată in funcţiune cea de-a 8-a hidrocentrală din salba de unităţi energetice prevăzute a se construi pe riul Argeş. Ea dispune de o capacitate instalată de 7,5 MW şi un lac de acumulare lung de 2,5 km ce constituie principala sursă de alimentare cu apă a unităţilor industriale şi a populaţiei din partea de nord a oraşului. Intr-un stadiu avansat se află alte noi unităţi energetice cum sunt cele de la Piteşti, Curtea de Argeş, Noaptea, Zigoneni şi Băiculeşti.