Scînteia, ianuarie 1972 (Anul 41, nr. 9016-9044)

1972-01-15 / nr. 9028

PAGINA 4 Pînă nu de mult se ştia cu oarecare exactitate că in sistemul obţinerii titlului de doctor sunt cuprinşi pes­te 10 000 de specialişti. Rit­mul de creştere din ce în ce mai înalt în ultima vre­me al numărului de docto­ranzi a făcut, între timp, ca o asemenea evidenţă „la zi“ să fie aproape imposibil de ţinut. Se ştie însă şi acum că e vorba de un număr foarte mare de specialişti, că la in­­demnia acestui masiv „contingent de inteligen­ţe“ se află un vast arsenal de laboratoare cu utilaj mo­dern, staţiuni experimenta­le agricole, clinici, biblio­teci şi multe alte surse de informare, de experiment, de investigaţie. Am căutat intenţionat o cifră, fie ea şi general estimativă, care să dea „o idee“ măcar des­pre „costul social“ al unui titlu de doctor. N-am gă­sit-o. Şi asta nu doar pen­tru că — aşa cum ni s-a spus — fiecare specialitate, avînd un regim special de studiu şi cercetare, compor­tă mari oscilaţii valorice, ci pentru că aportul socie­tăţii covîrşeşte atît de mult valoarea concretă a unei lucrări de doctorat, incit procedeul delimitării con­tribuţiei obşteşti de cea in­dividuală este foarte ane­voios. Putem, în schimb, ajunge la indiciul dorit, fără nici o teamă de inversare a da­telor problemei, pornind de la întrebările : ce valoare de restituţie comportă o lucrare de doctorat şi, in­tr-un sens mai larg dar nu mai puţin precis, in ce mă­sură contribuie doctorantu­ra, ca sistem de perfecţio­nare ştiinţifică — benefi­ciind de resurse pe cit de numeroase pe atît de di­verse — la perfecţionarea producţiei sociale ? Sînt întrebări fireşti, ele se pun astăzi pretutindeni in lu­me, pentru că răspunsurile oferite sint indicii ale efi­cienţei unor investiţii socia­le de mari proporţii. Spre a putea oferi şi noi un răspuns concludent, să vedem mai intri­cit de im­plicat este astăzi sistemul conferirii titlului de doctor în principalele domenii ale vieţii materiale, adică a­­colo unde se hotărăşte cu adevărat progresul nostru economic, social. De multă vreme a fost semnalat că dacă elaborarea unei teze de doctorat repre­zintă cu adevărat o virtua­lă posibilitate de perfecţio­nare a producţiei şi a mun­cii, in schimb specializarea pe calea doctoratului a celor care acţionind nemijlocit în producţie sunt cei dinţii chemaţi să impulsioneze procesul continuu de per­fecţionare tehnico-economi­­că, este sub aspect numeric cu totul insuficientă. Exem­plele noastre sunt extrase de astă dată din cuprinsul institutelor politehnic şi a­­gronomic din Cluj, dar in­diferent din ce unitate de învăţămînt superior ar fi luate, concluzia e aceeaşi : recrutarea candidaţilor din producţie este încă redu­să... cind nu lipseşte aproa­pe în întregime. In ultimii trei ani, la In­stitutul politehnic din Cluj, de pildă, au fost conferite 29 titluri de doctor. Cui a­­nume ? 23 unor cadre di­dactice la acest institut po­litehnic, a tot unor cadre didactice provenind de la alte institute politehnice şi doar 2 unor cercetători pro­venind din afara învăţâmîn­­tului superior. Situaţia se înfăţişează ceva mai bu­nă la „doctoranzi în pre­zent“, dar asta numai în raport cu procentul anilor precedenţi, pentru că dacă raportăm numărul de doc­toranzi înscrişi la rubrica ,,din unităţile productive“ faţă de totalul doctoranzi­lor în curs de specializare, cei dinţii reprezintă ceva mai mult de un sfert. Fi­reşte, nu este deloc în intenţia acestor rînduri de a pleda pentru absenţa de la examenele de doctorat a cadrelor universitare, în­ţelegem şi necesitatea aces­tei perfecţionări ştiinţifice, apreciem şi efortul ce se de­pune. Considerăm însă că, fară a se ajunge la limitări rigide, se pot lua măsuri co­respunzătoare pentru a spori ponderea specialiştilor din producţie, precum şi pen­tru a apropia lucrările de doctorat ale cadrelor uni­versitare de problemele producţiei. Iată acum situaţia titluri­lor de doctor conferite la Institutul agronomic „Dr. Petru Groza“ din Cluj în ultimii 3 ani : 8 cadre di­dactice universitare, 6 cer­cetători ştiinţifici, 1 specia­list în administraţia agri­colă şi 2 care lucrează di­rect in producţie. Iar din totalul celor 51 doctoranzi în termen, 27 sunt cadre di­dactice universitare, 13 cer­cetători ştiinţifici, 5 specia­lişti din administraţia agri­colă şi doar 6 lucrea­ză direct în producţie. Aşa se face că în ul­timii trei ani numărul doctoranzilor proveniţi din producţie pentru unele ra­muri importante ale tehni­cii şi agriculturii este in­fim, cu toate că nimeni nu poate susţine că progresul specialităţilor ştiinţifice din aceste sectoare ar putea fi conceput în vreun fel fără o legătură multiplă şi per­manentă cu practica. Dar să presupunem că, aşa cum de altfel se şi în­­tîmplă adesea, un cadru di­dactic universitar depăşeş­te handicapul lipsei de con­tact permanent şi nemijlo­cit cu desfăşurarea produc­ţiei şi efectuează o lucrare de o reală valoare ştiin­ţifică. Ce grad de aplicabi­ţiei şi, implicit, determină o eficienţă economică mult mai mare in cercetarea şti­inţifică. Sunt opinii referitoare în­deosebi la admitere ca mo­ment iniţial in elaborarea unei lucrări de doctorat. Dar acest proces continuă şi finalitatea contribuţiei proprii se decide cel mai a­­desea pe parcursul elabo­rării lucrării. De aceea, cu privire la acest aspect al problemei, o bună parte dintre specialiştii produc­ţiei şi ai învăţământului su­perior sunt de părere că gradul de aplicabilitate al unei lucrări ar spori mai fesorale, organisme de con­ducere universitară, care pot determina perfecţionări multiple în sistemul docto­ratului. Concluzia, din pă­cate, nu e deloc încuraja­toare. Uneori trec semes­tre şi chiar ani fără ca senatul sau consiliul să dezbată o singură dată mă­car problema doctoranturii. Adeseori luarea ei în dis­cuţie ,se efectuează formal, fără referinţe la aspectele de bază, esenţiale, şi une­ori chiar fără spiritul cri­tic şi exigenţa atît de ne­cesare în atari situaţii. Ia­tă, de pildă, şedinţa Se­natului Institutului poli­ră „43 de teme au titlul prea general „Contribuţii la...“ ceea ce nu reprezintă un simptom pozitiv". Dar de ce au acest titlu general ? Ce se preconi­zează pentru evitarea pe viitor a unor asemenea stări de lucruri ? Unor ast­fel de întrebări nu li s-a dat un răspuns ferm. E a­­devărat că în Proiectul de hotărîre pent­ru îmbunătăţi­rea activităţii de speciali­­­­zare prin doctorantură, la capitolul nr. 4 se prevede : „La stabilirea temelor de dizertaţie să se acorde pri­oritate acelor subiecte şi probleme care sunt strîns legate de necesităţile ac­tuale ale producţiei“, dar prin faptul că la rubri­ca „termen de realiza­re“ s-a menţionat „per­manent“, termenul ca a­­tare nu face decât să per­petueze o stare de fapt. Şi consiliul profesoral de la Facultatea de agricultu­ră, în şedinţa sa din 17 decembrie 1971, s-a ocupat de „Prezentarea, discutarea şi aprobarea planurilor in­dividuale şi a tezelor de doctorat ale doctoranzilor înmatriculaţi la 15 martie 1971“, după cum o confir­mă cel de-al treilea punct de pe ordinea de zi. Din cele 9 pagini şi jumătate de proces verbal în care sunt consemnate dezbateri­le purtate de cei 33 de membri, referirile la legă­tura doctoratului cu pro­ducţia se reduc la o con­semnare pe cit de scurtă, pe atît de neutră, cum că „Ministerul Educaţiei şi în­văţămintului face recoman­darea ca recrutarea docto­ranzilor să se facă, în mă­sura în care e posibil, mai mult din producţie , teme­le să fie legate de econo­mie“. Atît consemnează procesul verbal al dezba­terilor dintr-un organism de conducere, învestit cu atri­buţii de autonomie universi­tară, de a cărui capacitate de iniţiativă, de analiză şi de decizie, sistemul organi­zării doctoratului s-ar cu­veni să beneficieze cel dinţii. Desigur, creşterea valorii tezelor de doctorat astfel incit ele să constituie un a­­port real la soluţionarea problemelor economice şi ştiinţifice de primă însem­nătate, de larg interes so­cial, este condiţionată de mai mulţi factori. Uneori ea depăşeşte posibilităţile de intervenţie ale unui consiliu profesoral. Dar ea solicită cu atit mai mult o atitudine. De aceea o discuţie organizată la ni­vel central pe această te­mă, o analiză concretă, mi­nuţioasă a situaţiei de fapt ar fi binevenită, fie şi nu­mai pentru faptul că ar stimula aspiraţia spre con­tribuţii ştiinţifice reale, cu certă aplicabilitate de viaţă lungă — toate acestea fiind tot atitea raţiuni majore ale dobîndirii titlului de doctor. Mihai IORDANESCU teatre ■ Filarmonica de stat „George Enescu“ (la Ateneul Român) : Concert simfonic. Dirijor : Remus Georgescu. Solist : Valentin Gheor­ghiu — 20. • Opera Română : Bal mascat — 19,30. • Teatrul de operetă : Contele de Luxemburg — 19,30. • Teatrul Naţional „I. L. Cara­giale“ (sala Comedia) : Take, Ianke şi Cadîr — 20; (sala Stu­dio) : Jocul de-a vacanţa — 20. • Teatrul de comedie : Dispariţia lui Galy Gay — 20. • Teatrul „Lucia Sturdza Bu­­landra" (sala din bd. Schitu Ma­­gureanu) : Ziariştii — 20; (sala din str. Alex. Sahia) : Mincinosul — 20. • Teatrul Mic : Balul absolvenţi­lor — premieră — 19,30. • Teatrul „C. I. Nottara“ (sala Magheru) : Fîntina Blanduzici — 10,30; (sala Studio) : Schimbul — 20. • Teatrul Giuleşti : Măsură pen­tru măsură — 19,30. • Teatrul „Ion Creangă" : Cara­­giale, o soacră şi... alţii — 9,30; Pinocchio — 16. • Teatrul „Ţăndărică“ (sala din Calea Victoriei) : Bu Aii — 17. (sala din str. Academiei) : Cartea cu Apolodor — 17. • Studioul I.A.T.C. „I. L. Cara­­giale“ : Şeful sectorului suflete — 20. • Teatrul evreiesc de stat : Două nunţi şi un divorţ — 19.30. • Teatrul de revistă şi comedie „Ion Vasilescu“ : Floare de cactus — 19.30 • Teatrul satiric-muzical „C. Tă­­nase" (sala Savoy) : Bimbirică — 19.30, (sala din Calea Victoriei nr. 174) : Groapa — 19.30. • Teatrul de revistă din Piteşti (la Sala Palatului) : Cindi un ton, cinci un... trombon — cu concursul formaţiei „Roşu şi Negru" — 20. • Ansamblul artistic „Rapsodia română“ : Legendă și dor — 19,30. • Circul Globus : ’72 circ ’72 — 16; 19,30; cinema • Copacii mor în picioare ; FES­TIVAL — 9; 11; 13; 15; 17; 19; 21. • Mirii anului II : SCALA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 21, BUCU­REȘTI — 9; 11,13­; 13,30; 16,30; 18,45; 21. • Program de desene animate pentru copii : DOINA — 10. • Sâ cumpărăm o mașină de pompieri : DOINA — 11,30; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Livada din stepă : FLACARA — 15,30; 18, 20,15. • Love Story : PATRIA — 9; 11,30; 14; 16,30; 19; 21,15, FESTIVAL — 9,15; 11,45; 14; 16,45, LUCEAFĂRUL — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 21, CA­PITOL — 8,30; 11; 13,15; 16; 18,15; 21, FAVORIT — 9,15; 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,30. • B.D. la munte și la mare ; VIC­TORIA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45, AURORA — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15, TOMIS — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18,15; 20,30. • Mihail Strogoff : CENTRAL — 9,15; 11.30; 13.45; 16; 18,15; 20,30. • Hugo şi Josefina — 9—18,30 în continuare, Program de desene animate — 20,15 , TIMPURI NOI. • O viaţă — 10, 12; 14.15, O călă­torie la ţară, Bulgărele de seu — 16.30, Romanul unui trişor — 18,45; 21 . CINEMATECA (sala Union). • Decolarea : MUNCA — 16, 18; 20, GIULEȘTI — 15,30; 17,45; 20. • Cea mai frumoasă soţie : FE­ROVIAR — 8,45; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 21, MELODIA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45, MODERN — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Pădurea de mesteceni : VIITO­RUL — 16; 18; 20. • Trenul : EXCELSIOR — 9; 11,45; 14,30; 17,15, 20, MIORIŢA — 9; 11,45; 14,30; 17,15, 20. • Waterloo : GRI­VIŢA — 9; 12; 16; 19,30, VOLGA — 9,30; 12,30; 16; 19,15, FLAMURA — 9; 12,30; 16; 19,30. • Sorgul roşu : PROGRESUL — 15,30; 18; 20,15. • 12 oameni furioşi : BUCEGI — 16; 18,15; 20,30, GLORIA — 9; 11,15; 13;30; 16; 18,15; 20,30. • Poveste sîngeroasă : LAROMET — 15,30; 17,30; 19,30. • Oliver : BUZESTI — 15,30; 19. • Nici un om pentru Camp De-Irich : FERENTARI - 15,30; 17,45; 20. • Anna celor o mie de zile : FLO­­REASCA — 15,30; 19, ARTA — 15,30; 19,15. • Castanele sint bune : ÎNFRĂ­ȚIREA INTRE POPOARE - 15,30; 17,45; 20. • Steaua de tinichea : LUMINA — 9—15 în continuare; 17, 19; 21• CRINGAŞI — 15,30; 18; 20,15. • Duel straniu : PACEA — 15,45; 18, 20. • Floarea de cactus : UNIREA — 15 30; 13; 20, POPULAR — 10; 15,30; 18; 20,15. • Scoate-ţi pălăria cinci săruţi : LIRA — 15,30; 18; 20,15. • Marele premiu : DRUMUL SĂ­RII — 15.30; 19 • Floarea-soarelui : VITÁN — 15.30; 18; 20.15. • Tick... Tick... Tick... : RAHOVA — 14.30; 16.30; 18,30; 20,30. • Ritmuri spaniole : MOȘILOR — 15.30; 17.45; 20. • Articolul 420 : COSMOS — 15.30; 19. 1­0 16,30 Emisiune în limba germană. In sumar : • Program pen­tru copii ; Jocuri pentru cei mici ; Expoziţie de desene făcute de copii (Sibiu) ; O oră de atelier la o şcoală generală din Timişoara ; O nouă carte pentru copii • Actualităţile săptămînii : Nou­tăţi din viaţa economică şi social-culturală a ţării • Mu­zeul Bruckenthal-Sibiu — re­portaj • Sărbătoarea portului la Teremia Mare • Con­strucţii şi sistematizare la­­ Timişoara — interviu cu vice­preşedintele Consiliului popu­lar al municipiului Timişoa­ra • Dans din Valea Târna­­vei. Interpretează elevi ai Li­ceului nr. 2 din Sighişoara • Cuvîntul poetului Gerhard Eike • Pe drumurile patriei — Poiana Braşov, arhitecţi şi turişti • Cîntă Fraţii Helga şi Werner Salm din Timişoa­ra. Acompaniază formaţia „Karpaten-Show“ sub condu­cerea lui Emil Franz. 13:15 Ritm, tinereţe, dans. 19:00 Rîul, ramul... Versuri de Mi­hai Beniuc, Ştefan Augustin Doinaş, Veronica Porumbacu, Dumitru M. Ion, Gheorghe Istrate, Dan Mutaşcu, Mihai Ursache, Ion Alexandru Du­rac. 19.15 Publicitate. 19.20 1001 de seri : „Aventurile lui Bobo". 19.30 Telejurnalul de seară. 20.00 Săptămlna internaţională. 20.10 Teleenciclopedia. In cuprins : • Zoorama • Everest • Chi­cago. 20,50 Film serial : „Invadatorii“ (IX). 21,40 Medalion Mihaela Mihai. Realizator: Andrei Brădeanu. Imaginea : Emil Acuţiu. 22,05 Telejurnalul de noapte. 22,15 Campionatele europene de patinaj artistic : proba indi­viduală feminină. Transmisiu­ne de la Göteborg. Crainici comentatori : C. Ţopescu, Radu Ionian. 23.20 Seară de romanţe cu Ioana Radu. Emisiune de Dan Con­­stantinescu şi Ion Filip. Ima­ginea George Pascaru. Calificativul maxim al tezei de doctorat. APLICABILITATEA PRACTICA CONSIDERAŢII DESPRE LUCRĂRILE DE DOCTORAT DE LA INSTITU­TELE POLITEHNIC ŞI AGRONOMIC DIN CLUJ litate concretă comportă ea ? — Fără să punem cîtuşi de puţin la îndoială impor­tanţa ştiinţifică generală a celor 48 lucrări de doctorat rezultate din cele 29 amin­tite, cărora li se adaugă alte 19 elaborate de politehni­cieni clujeni la alte insti­tute din ţară, am dori să vă întrebăm : cite dintre aces­tea apreciaţi că pot fi a­­plicate imediat şi nemijlocit in producţie ? — Pe moment îmi amin­tesc de un doctorand­ care a stat la întreprinderea „în­frăţirea“ şi prin elaborarea lucrării sale a rezolvat a­­colo o problemă de produc­ţie — ne răspunde prof. dr. ing. Vasile Ilie, prorector al Institutului politehnic. Mai sunt şi alte lucrări de doctorat provenite din cer­cetările ştiinţifice efectuate pe bază de contract în în­treprinderi. Dar, e adevă­rat, numărul acestora e destul de scăzut şi întru­­­neşte arareori un cadru or­ganizat, sistematic. — Din, ce cauză ? — Penetraţia unor idei ştiinţifice novatoare in în­treprinderi nu se realizează întotdeauna atît de uşor. Şi noi şi specialiştii pro­ducţiei suntem­ animaţi de bune intenţii, dar uneori preocupările reduse exclu­siv la realizarea unor para­metri de plan cu orice preţ, pe căi de mult bătătorite, care nu mai dau bătaie de cap, îngreunează dialogul cercetare-producţie. — Tocmai pentru moti­vele enunţate de dv. nu credeţi că o asemenea pro­blemă poate fi soluţionată mai bine „din interior“, a­­dică prin cuprinderea în sistemul doctoratului a unui număr mai mare de spe­cialişti ai producţiei ? — Firesc aşa ar fi, cu condiţia însă ca în actua­lele instrucţiuni ale docto­ratului să existe prevederi mai precise in privinţa de­grevării de sarcini a spe­cialiştilor care îşi propun să urmeze forma fără frec­venţă a doctoratului, pen­tru că altfel inexistenţa timpului de studiu reduce cu mult bunele intenţii. — Tot nu s-ar obţine o soluţionare optimă, cel pu­ţin in domeniul agricol, unde mijloacele tehnice de investigare şi de documen­tare ştiinţifică existente în cuprinsul unui loc de mun­că nu se ridică întotdeau­na la nivelul exigenţelor actuale , intervine prof. dr. Ioan Puia, prorector al Institutului agronomic. De aceea eu sunt de părere ca admiterea cu prioritate la forma cu frecvenţă a doc­toratului s-o aibă cei din producţie şi nu invers, cum se procedează acum. îmi întemeiez propunerea, pe de o parte, pe faptul că solicitările multiple în pro­ducţie nu creează întotdeau­na posibilitatea elaborării minuţioase, documentate de înalt nivel ştiinţific a unor lucrări pentru doctorat. In al doilea rînd, pornesc şi de la considerentul că în alte ţări, tocmai o ase­menea formulă determină pătrunderea ideilor nova­toare în adîncurile produc­mult prin stabilirea unei strinse conlucrări între doctoranzi, între catedre, între specialiştii producţiei, între cercetătorii de diferi­te profiluri. A fost chiar avansată ideea că de pe platforma unei astfel de colaborări s-ar putea iniţia şi elabora lucrări de docto­rat mult mai utile prin constituirea lor in părţi ale unei suite de cercetări me­nite să rezolve o problemă de interes naţional. S-ar e­­limina astfel şi paralelis­­mul tematic, ar creşte va­loarea concretă a cercetă­rii, ar fi atraşi mai mulţi specialişti în acest sistem de perfecţionare ştiinţifică. Cu cîteva condiţii însă , de a se stabili un plan central de probleme prioritare şi de a se institui la toate ni­velurile o coordonare cit mai riguroasă a acestui proces. Pină la satisfacerea a­­cestor cerinţe, să vedem cum se realizează o aseme­nea coordonare la nivelul senatelor şi consiliilor pro­tehnic din 11 noiembrie 1969 a consacrat primele sale două puncte de pe or­dinea de zi analizei modu­lui in care este organizată activitatea privind doctoran­tura şi, respectiv, situaţiei doctoranzilor din Institutul politehnic. Atit în infor­marea prezentată, cit şi în cuprinsul celor 15 partici­pări la discuţii au fost a­­bordate numeroase aspec­te : de la statistica celor înscrişi, la numărul celor care conduc, de la cîţi sunt in faza de elaborare a lu­crărilor, la cei aflaţi în fa­za cercetărilor preliminare; s-a cerut insistent achizi­ţionarea de noi publicaţii şi aparate din import, s-a insistat asupra nevoii de a se organiza cu­ mai multe trimiteri la specializare şi de a se opera o degrevare mai pronunţată de sarcini. Referirea ceva mai con­cretă la imperativul legării doctoratului de producţie este cea din coreferatul Comisiei de specialitate din senat care constată în fugă (Urmare din pag. I) nea aplicată noi vrem să-l dezbărăm de această me­teahnă, să-l facem să în­ţeleagă strinsa legătură care există în societatea noastră intre munca pres­tată in folosul obştei şi ciştigul nostru, al fiecă­ruia. A avea grijă faţă de om înseamnă a-l ajuta să se debaraseze de tot ceea ce a aparţinut modului de viaţă capitalist, de tot­ ceea ce este vechi, de tot ceea ce nu corespunde mersului înainte al socie­tăţii. A-1 ajuta pe om să muncească şi să trăiască, astăzi, înseamnă a-1 aju­ta să muncească şi să tră­iască in conformitate cu interesele generale ale o­­rinduirii noastre. — A închide ochii în faţa unor asemenea aba­teri — a da dovadă de „înţelegere“, cum le place unora să spună — în­seamnă a nu avea grijă nici de cel ce a greşit, nici de interesele colectivităţii — a ţinut să-şi exprime gindul Vasile Butum, se­cretarul comitetului de partid din comună. Mîine­­poimiine, vinovatul va a­­junge să comită o faptă mai gravă, de care va trebui să răspundă în faţa tribunalului, să zi­cem , iar colectivitatea, prin faptul că nu a sancţionat o abatere po­trivit gravităţii sale, se poate afla în faţa altor acte de indisciplină, de în­călcare a legii, chiar. Intr-adevăr, de multe ori toleranţa este un cec în alb pentru viitoare a­­bateri, o portiţă deschisă elementelor antisociale. Atitudinea comunistă în muncă nu înseamnă nu­mai îndeplinirea conştiin­cioasă a propriilor sarcini de serviciu, ci şi ajutorul pe care-l dai celui de a­lături să-şi îndeplinească propriile-i îndatoriri, în­seamnă nu numai a trăi in conformitate cu exi­genţele noastre etice, dar a-i ajuta şi pe alţii să trăiască aşa. La 2 martie 1970, intr-o şedinţă a comitetului de partid, comuniştii de la Uzina de utilaje şi piese de schimb pentru indus­tria materialelor de con­strucţii l-au criticat aspru pe Mihai Marteş, ingine­rul şef al uzinei. Moti­vele ? Lipsa de interes faţă de realizarea unor obiective care, mecani­­zind procesul de produc­ţie, trebuiau să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, la micşorarea efortului fizic al oameni­lor, la creşterea producti­vităţii muncii, ignorarea punerii în valoare a unei inovaţii, care ar fi ridicat productivitatea muncii cu 300 la sută, la unul din ateliere etc. La un an după aceasta, ing. Mihai Marteş este pus din nou — pentru aceleaşi motive — în discuţia comunişti­lor. Se propune sancţio­narea lui. Surprinzător, în apărarea inginerului şef sau cîţiva „oameni de ini­mă“, se invocă „grija faţă de om“, se propune amî­­narea luării unei decizii ş.a.m.d. Printre aceştia, însuşi preşedintele Comi­tetului sindicatului din u­­zină, maistrul Gheorghe Cazan. Pină la urmă, ing. M. M. a fost sancţionat totuşi cu „mustrare“.­­De cîteva luni, văzind pro­babil atitudinea lipsită de „umanism“ a colectivului de aici, acesta şi-a cerut transferul către o altă unitate. Cererea a fost a­­probată­. Printre cei care s-au pronunţat cu hotări­re împotriva atitudinii de nepăsare a fostului ingi­ner şef, faţă de nevoile producţiei, faţă de nevoile oamenilor, se numără şi comunistul Ion Băicea, şeful atelierului prelu­crări mecanice. — Calitatea mea de co­munist, de şef de atelier, de om al muncii m-a de­terminat să acţionez aşa — ne-a declarat Ion Băi­cea. Nu puteam altfel. In şedinţa care a avut loc ultima dată, tovarăşul Ca­zan spunea să-l mai aju­tăm pe inginerul Marteş, să-l mai lăsăm să se în­drepte, să-şi revizuiască atitudinea. Dar în urmă cu un an, când l-am cri­ticat pentru aceleaşi lu­cruri, oare nu asta am fă­cut ? Ne facem chiar o culpă din faptul că nu am fost poate mai exigenţi. Ceea ce nu se înţelege în aceste cazuri este faptul că ajutorul transformat în toleranţă înseamnă o a­­titudine străină principii­lor noastre etice, umanis­mului socialist. — Poate ne concretizaţi această afirmaţie. — Linia mecanizată de introducere a materia­lelor în cuptoarele de for­jat trebuia să fie gata de mai bine de un an ; ea s-a realizat de-abia acum, după plecarea lui Mihai Marteş. Atitudinea sa ne-a costat un an de zile, a frînat procesul de pro­ducţie şi a provocat su­ferinţe unor oameni care „puneau la inimă“ greu­tăţile provocate producţiei. •— Ce atitudine aţi lua împotriva unui om care încalcă disciplina muncii? întrebarea i-am adresat-o maistrului Ioan Muntea­­nu, de la „Tractorul“-Bra­­şov. Răspunsul a fost lim­pede : — Umanismul societăţii noastre presupune o ati­tudine care să ducă la îndreptarea vinovatului, la eliminarea manifestă­rilor negative. I-am comunicat fapte aflate de la colectivul secţiei axe şi pinioane : — Strungarul Nicolae Găzdaru a încălcat de ne­numărate ori disciplina muncii — a doua zi după salariu nu se ştie nici­odată dacă vine la servi­ciu sau dacă se duce la circiumă. Abaterile lui pot avea repercusiuni nu numai asupra secţiei, dar chiar asupra activităţii u­­zinei.­­Dacă alţii nu i-ar suplini, prin munca lor, lipsa, 600 — şase sute ! — de salariaţi de la secţia de montaj ar putea fi puşi in imposibilitate să-şi realizeze sarcinile de ser­viciu). In calitate de con­ducător al locului de muncă unde-şi desfăşoară activitatea N.G., ce măsuri aţi luat ? Intre prima şi a doua Întrebare nu este, in esen­ţă, nici o deosebire. Nu­mai că simpla apariţie a unui nume, a unei per­soane concrete, a schim­bat însă — surprinzător — răspunsul. Acesta nu a mai fost nici limpede, nici curgător. In cele din urmă, maistrul loan Munteanu ne-a declarat : — M-am gîndit că este un meseriaş bun, că are să se îndrepte el şi aşa... Şi nu numai că s-a gindit, dar s-a şi opus ori de cite ori şeful atelieru­lui, maistrul Gheorghe Bică, a propus sancţiona­rea lui Găzdaru. Ceea ce vrem să relevăm este fla­granta discordanţă intre vorbe şi fapte. Cind să se treacă de la vorbă la fap­tă, principialitatea este în­locuită cu părtinirea, cri­tica cu cocoloşirea, intran­sigenţa cu concesiile. Socialismul ii oferă o­­mului toate posibilităţile de dezvoltare şi îi cere să folosească toate aceste po­sibilităţi. Iar colectivului de muncă, locul de afir­mare deplină a personali­tăţii, îi revine nu numai dreptul de a întreba cum sunt folosite aceste posibi­lităţi, dar şi obligaţia de a-l ajuta să le folosească. „Morala“ falsului umanism DESCHIDEREA UNEI EXPOZIŢII DE ARTIZANAT DIN CUBA La Ateneul Român s-a deschis, vineri, sub auspiciile Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, o ex­poziţie de artizanat din Cuba. Numeroasele exponate reunite in cadrul acesteia redau o imagine sem­nificativă a bogăţiei şi frumuseţii creaţiei de artizanat cubanez, în care elementul tradiţional se îmbină ar­monios cu concepţiile moderne asu­pra artei. La vernisaj au luat parte Ion Do­­du Bălan, vicepreşedinte al Consi­liului Culturii şi Educaţiei Socialis­te, Mihnea Gheorghiu, prim-vicepre­­şedinte al Institutului român pentru relaţiile culturale cu străinătatea, funcţionari superiori din Ministerul Afacerilor Externe, oameni de artă şi cultură, ziarişti, un numeros pu­blic. Au fost prezenţi şefi de misiuni diplomatice acreditaţi la Bucureşti şi alţi membri ai corpului diplomatic. Cu acest­ prilej, Iulian Antonescu, directorul Direcţiei muzee din Con­siliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, şi Nicolas Rodriguez Astiazarain, am­basadorul Republicii Cuba la Bucu­reşti, au rostit scurte cuvîntări. (Agerpres) VERNISAJUL UNEI EXPOZIŢII DE FOTOGRAFII DIN­­ P. D. COREEANĂ Sub auspiciile Institutului român pentru relaţiile culturale cu străi­nătatea, vineri la amiază, la Casa de cultură a I.R.R.C.S. din Capitală, a avut loc vernisajul unei expozi­ţii de fotografii, înfăţişînd aspecte din munca şi viaţa locuitorilor satu­lui coreean aflat în continuu progres. La festivitatea de deschidere a expo­ziţiei au rostit alocuţiuni Mihnea Gheorghiu, prim-vicepreşedinte al Institutului român pentru relaţiile culturale cu străinătatea, şi Kang Jong Săp, ambasadorul R.P.D. Co­reene la Bucureşti. Erau prezenţi reprezentanţi ai Consiliului Culturii şi Educaţiei So­cialiste, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai I.R.R.C.S., personalităţi ale vieţii cultural-artistice, ziarişti. Au fost de faţă şefi ai unor mi­siuni diplomatice acreditaţi la Bucu­reşti,­ alţi membri ai corpului diplo­matic. (Agerpres) SCI­NT El A—simbäta 15 ianuarie 1972 note de lectură • note de lectură V.: ____—— . —L.—— C. STĂNESCU „Cronici Pentru un cronicar literar, obligat de însăişi natura activităţii sale să opereze asupra unei realităţi fluide, să anticipeze asupra momentului în care timpul aşează fiecare operă in­tr-o ierarhie de valori relativ sta­bilă şi clarificată, reunirea în vo­lum a celor scrise este un prilej de a face bilanţul unui capitol din munca sa şi, totodată, din realita­tea literară ce a constituit obiectul investigaţiilor sale. C. Stănescu s-a relevat în ultimii ani ca unul din condeiele critice cu un început de notorietate intr-un moment în care literatura noastră a cunoscut o efer­vescenţă de reale talente, dar, din păcate, şi anumite „lansări“ ale unor glorii zgomotoase, uneori secondate de furtunoase dezbateri de for scriitoricesc. Este meritul lui C. Stănescu de a se număra printre criticii care n-au cedat fluctuaţiilor prea bruşte ale valorilor şi poate să ofere celui inte­resat o imagine fără prea mari aba­teri de la realitate. Cronicile literare impun abia o conştiinţă critică din cele mai ferme şi o vocaţie cu remarcabile posi­bilităţi de dezvoltare. C. Stănescu este unul din puţinii critici care nu exclamă călinescian, nu forţează epitetele în legătură cu debutanţii şi nici cu autorii consacraţi. Un calm care nu exclude, ci se înte­meiază pe o adîncă participare efectivă la viaţa literaturii actuale şi care se nutreşte dintr-o egală comprehensiune şi iubire a clasici­lor, emană din tot acest volum, al cărui autor se defineşte tot mai pregnant ca un critic de valenţe multiple, capabil să gîndească fe­nomenul literar in ansamblu şi să-l privească din resorturile sale profunde. Aşa se şi explică de ce, cu rare excepţii (printre care cro­nica dedicată romanului „F“ al lui D. R. Popescu), analizele sale nu conţin stridenţe în judecăţile de va­loare. Iar cronicile sale, adunate in volum, nu se ofilesc. Dacă unui cronicar literar i se cere în primul rind să informeze rapid şi exact, să facă o radiogra­fie a cărţii şi să propună sau să respingă lectura ei de către cei­lalţi. C. Stănescu este mai puţin un cronicar de acest gen ; pentru el, cronica literară este mai mult un mijloc decit un scop : mijlocul de a medita asupra operelor şi fe­nomenului literar, încercarea de a scoate personalitatea creatorului­ şi opera din imediat şi a le ridica în­­tr-o zonă mai generală. De unde faptul că unele cronici sunt, în rea­litate, articole critice provocate de cărţile respective. Un asemenea mod de a face cronică literară poa­te fi mai puţin apreciat în funcţie de necesităţile stricte ale acestui gen de critică, dar există şi un re­vers , un anumit coeficient de per­manenţă strecurat în pagini, ceea ce permite ca reeditarea lor în vo­lum să dea naştere la o carte de critică şi nu la o succesiune de sim­ple buletine despre cărţi. Ceea ce i se poate reproşa aces­tei cărţi este insă inegalitatea. Ală­turi de analize excelente, pline de sevă, bogate în sugestii, şi asupra cărora cititorul se simte tentat să revină spre a medita împreună cu criticul asupra cutărui scriitor sau cutărei opere (deosebit de valoroa­se ni se par analizele clasicilor mai vechi şi mai noi — Sadoveanu, Slavici, Camil Petrescu, Marin Pre­da), stau articole în care graba iese în evidenţă. Dintr-odată, ochiul care scormonea mai adine sensu­rile şi condeiul care putea circum­scrie în formule atit de sugestive un fenomen sau o calitate aleargă pe suprafeţe mate, dau ocol cărţii cer­cetate fără a-i putea surprinde miezul, rezumă în loc să prindă e­­senţa. Uneori scriitori de reală va­loare (cazul lui Nicolae Velea, de pildă) cad victimă acestei lipse de timp pentru a li se consacra o pa­gină împlinită, chiar dacă însu­şirile criticului n-au fost anu­late. I se pot reproşa iarăşi lui C. Stănescu unele digre­siuni provocate de plăcerea de a teoretiza, digresiuni care devin atît de mari incit obiectul cronicii apare ca o anexă. In genere, sintem­ în drept să aşteptăm un efort mai ri­guros de perfecţionare. Cronici literare este o carte via­bilă în multe din paginile ei, pe care oricine vrea să se orienteze a­­supra literaturii ultimului deceniu o va consulta cu folos. Dan ZAMFIRESCU SILVIAN IOSIFESCU „Literatura de frontiera" Deşi concepută ca teză de docto­rat şi, prin urmare, expusă de la început unui riguros examen, lu­crarea a apărut, totuşi, în prima ei ediţie (1969) cu anumite neajun­suri în privinţa organizării de an­samblu şi a proporţiilor dintre ca­pitole, în vehicularea unor termeni etc. Sugestiile şi observaţiile ce i s-au făcut, meditaţia şi documen­tarea ulterioară a autorului asupra problemelor dezbătute au determi­nat revederea atentă a cărţii, incit noua ei ediţie înseamnă un indis­cutabil progres. Este limpede, totodată, că profesorul Silvian Io­­sifescu a fost stimulat într-o ase­menea direcţie şi de interesul mai larg pe care-l manifestă publicul pentru asemenea lucrări. Căci in­tensa specializare la care asistăm de o vreme, preocuparea pentru structura intimă a unor aspecte ale culturii au determinat şi o con­centrare vădită a atenţiei asupra laturilor interdisciplinare, asupra interferenţelor şi zonelor de fron­tieră dintre diferite domenii. De aceea, cercetarea şi punerea in va­loare a nivelului literar al unor opere istorice şi filozofice, al felu­ritelor jurnale de călătorie, al pro­ducţiilor publicistice sau al scrie­rilor ştiinţifico-fantastice etc. este cu atît mai necesară astăzi cu cit definiţiile clasice ale acestora sînt tot mai serios chestionate. Abordînd metodic lucrurile, Sil­vian Iosifescu explică competent atît diversele infiltraţii ale litera­tului in fapte de cultură neliterare, cit şi chipul cum literatura asimi­lează organic din istorie, filozofie şi din alte arii de cultură motive, procedee şi tehnici care îi stimu­lează dezvoltarea internă. Conştiin­ţa clară a istoricităţii fenomenelor, remarcabila stăpînire de către au­tor a limbajului de specialitate conferă cărţii în noua ei ediţie vi­goare ştiinţifică şi limpezime. Con­cepţia noastră despre lume şi via­ţă aplicată cu supleţe fenomenelor cercetate, vehicularea cuvenită a datelor ţinind de sociologia litera­turii şi a culturii, cunoaşterea teo­riilor mai noi despre literatură şi nonliteratură i-au permis autoru­lui o înfăţişare critică a acestora ca şi avansarea unor puncte de ve­dere noi în privinţa interrelaţiilor dintre respectivele domenii. Cea mai fecundă mi se pare propune­rea de valorificare consecvent isto­rică a tuturor aspectelor problemei, fără prejudecăţi şi poncife, fără de­cizii cu aerul de a fi definitive. Sigur, se reţine încă insufi­cienta abordare a literaturii româ­neşti de frontieră. Observaţia se re­feră atit la aspectul cantitativ, cit şi, dacă avem în vedere devenirea fenomenelor, la cel calitativ — Cantemir, Hasdeu, Iorga, Blaga, Călinescu, Ion Barbu şi alţii, ilus­­trind prin opere convingătoare in­terferenţele dintre istorie, filozofie, ştiinţe, aforistică, oratorie şi alte discipline cu literatura, producind deci şi o literatură de frontieră, care s-ar fi cuvenit considerată mai cuprinzător. Faptul e de luat în seamă mai ales pentru că ne aflăm în faţa unei prime sinteze de acest fel în cultura românească mai re­centă şi care, prin prea succintele ei rezumate în cîteva limbi de mare circulaţie, tinde a se înscrie unui perimetru mai larg decit cel na­ţional. In ansamblu însă, cartea este o realizare reprezentativă a auto­rului o contribuţie demnă de aten­ţie la dezvoltarea istoriografiei noastre literare şi, mai ales, la con­solidarea tinerei şcoli comparatiste româneşti. George MUNTEAN Cel mai tinăr muzeu ieşean in dezvoltare IAŞI.­­ (Corespondentul „Scînteii“ M. Corcaci) . Complexul muzeistic ieşean, care cuprinde Muzeul de Is­torie a Moldovei (cu o secţie de is­torie veche), cu Muzeul Unirii şi Casa Memorială „Die Pintilie“, Mu­zeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Artă şi Muzeul Politehnic, s-a îmbogăţit nu de mult cu un Muzeu de literatură a Moldovei. Acest tinăr muzeu funcţionează, deocamdată, cu Casa memorială „Vasile Alecsandri“, Bojdeuca lui Creangă şi vila „So­net“ a poetului Mihai Codreanu, pre­cum şi cu secţia de literatură veche deschisă in casa Dosoftei, cea mai veche construcţie din Iaşi, restaurată recent. In anul în curs, Muzeul de litera­tură a Moldovei se va îmbogăţi cu casa memorială a Otiliei Cazimir şi cu secţiile de literatură modernă şi contemporană.

Next