Scînteia, februarie 1972 (Anul 41, nr. 9045-9073)

1972-02-01 / nr. 9045

T Rezolvări fragmentar-abstracte sau concret-aplicabile ? SOLUŢIILE CERCETĂRII „SA MEARGĂ CA O MÂNUŞĂ“ PE CERINŢELE PRODUCŢIEI Gradul de aplicabilitate In practică a fiecărei soluţii ştiinţifice este unul din factorii de mare importanţă în finalizarea neintirziată a activităţii de cercetare, care concură la obţinerea unei eficienţe economice cit mai sub­stanţiale în producţie. Multe institute de cercetare acordă însemnătatea cu­venită acestei probleme şi furnizează întreprinderilor beneficiare soluţii în forme definitive, complete, puse la punct în cele mai mici amănunte, so­luţii de calitate care oferă certe posibilităţi de transpunere imediată în practică. Alături de ele, în alte institute se constată şi unele cazuri de superficialitate, de neglijenţă in elaborarea anumitor teme — care nu ţin seama de cerinţele concrete ale producţiei — ceea ce duce la irosirea de fonduri, de capacităţi de cercetare, şi, implicit, la satisfacerea tardivă sau chiar deloc a solicitărilor benefi­ciarilor. In legătură cu aceste stări de lucruri, nu de mult, specialiştii din sectorul de valorificări al­­Consiliului Na­ţional pentru Şti­inţă şi Tehnolo­gie (C.N.S.T.) au alcătuit un ches­tionar în care au­­inclus şi proble­ma referitoare la stadiul în care au­­sosit la unii be- — b­eneficiari soluţiile ce­ urmau să fie valorificate în anul care a trecut, la calitatea acestora. Trimis unui mare număr de întreprinderi, conduceri­lor unor ministere şi centrale, acest Chestionar a şi început să se în­toarcă completat. Din primele trei­zeci de răspunsuri, spicuim cîteva aprecieri mai semnificative în le­gătură cu problema adusă în dis­cuţie. Grigore Pop, inginer şef de con­cepţie la Grupul industrial de petro­chimie din Ploieşti, relevă ce „mari efecte economice poate declanşa o rezolvare oferită prompt şi in forme de concretizare (materializare) avan­sate“. Aflaţi în faţa unei astfel de soluţii furnizate de două unităţi din Bucureşti — Institutul de cercetări Chimice şi Institutul de proiectări Chimice — specialiştii grupului in­dustrial ploieştean n-au manifestat i nici un fel de reţinere. S-au între­­cu­t­e ei înşişi în ceea ce priveşte a J­uţia la pregătirea şi definiţi-a experimentărilor premergă­­asimilării industriale a solu- Astfel că, în mai puţin de pn «... «decît devansindu-se' cil mult ter­­­henele stabilite) au proiectat istăţia­­pilot, au făcut încercările pe ea şi au trecut la realizarea instalaţiei indus­triale. La rindul său, ing. Petre Ză­­mară — director general al Combi­natului minier din Suceava , după ce aminteşte şi de alte exemple po­zitive, notează tit chestionar o apre­ciere de principiu în legătură cu încrederea pe care o are în cerceta­rea ştiinţifică românească : „Capaci­tatea de creaţie a cercetătorilor şi pro­iectanţilor noştri a reieşit şi din episodul legat de Leşul Ursului. Pentru deschiderea acestei exploa­tări s-a apelat mai întîi la o firmă din străinătate. Curând s-a constatat, însă, că aceasta nu va putea rezolva prompt tema propusă şi atunci au fost solicitaţi specialiştii din ţară. Şi iată că astăzi Exploatarea minieră de la Leşul Ursului este o realitate tehnologică românească de real prestigiu. Acest succes ar trebui continuat şi susţinut de către cer­cetători şi proiectanţi, prin noi re­zolvări valoroase oferite producţiei pentru utilizare...“. Din păcate, însă, unele rezol­vări oferite producţiei de unită­ţile ştiinţifice sunt prea abstracte, in­suficient de adaptate la condiţiile tehnice ale economiei noastre şi, cu atît mai puţin, la situaţia de fapt din uzinele beneficiare. „Prin contractul nr. 214 am con­venit cu Centrul de chimie-fizică din Capitală să ne rezolve tema : depu­neri groase şi lucioase de cupru în băi fără cianuri — precizează în chestionar Virgil Popa, inginer şef de concepţie şi producţie la Uzina de radiatoare, echipament metalic, obiecte şi armături sanitare din Bucureşti (UREMOAS). Cu memo­riul (!) ce ne-a fost oferit în final de acest institut n-am avut practic ce face. Pe lingă faptul că nu s-a ţinut seama de toţi factorii şi para­metrii productivi, o serie de expe­rimente au fost efectuate la Centrul de chimie-fizică, pe instalaţii care nu există în uzină. Am reluat cer­cetările de la capăt aici, în între­prindere, pentru a face ceea ce se poate“. In alte situaţii, cauza unor asemenea stări de lucruri constă în insuficienta cooperare dintre repre­zentanţii laboratoarelor ştiinţifice şi cei ai atelierelor de proiectare. Iată ce relata, în acest sens, ing. Dumitru Candrache, director general al Cen­tralei cărbunelui din Ploieşti . „La elaborarea studiilor tehnico-econo­­mice, proiectanţii ţin seama de cer­cetările proprii şi valorifică rezulta­tele obţinute. Nu acelaşi lucru se în­tîmplă, însă, cu rezolvările apărute pe parcursul lucrărilor de întocmire a studiului tehnico-economic respec­tiv... Ca atare, propun ca la omolo­garea cercetărilor mai importante să fie invitat și proiectantul general care, de acord cu beneficiarul, să fie obligat să aducă modificările, ame­liorările corespunzătoare studiului tehnico-economic respectiv in timp util“. Intr-un context similar, ing. Petre Zămară aminteşte de o instalaţie, necesară producţiei, dar care nu este încă realizată deoarece nu se găseşte un institut de cercetare care să aibă şi preocupări de proiectant — sau invers — şi care să întocmească şi calculele tehnice. Pornind de aici, autorul răspunsului respectiv ţine să sugereze „o mai strînsă împletire în practică între activitatea de cerce­tare şi cea de proiectare, mai ales în cazul unor institute mixte, de proiectare şi cercetare". Sugestia sa merge pîrtă la propunerea organiză­rii, după necesităţi, chiar „a unor cursuri speciale de familiarizare a proiectanţilor cu cercetarea şi a cer­cetătorilor cu proiectarea“. Pe de altă parte — ca o altă ca­tegorie de soluţii ştiinţifice greu de aplicat în producţie — sunt rezolvă­rile parţiale, unilaterale. După opi­niile exprimate în cele 30 de răs­punsuri, una dintre cauzele princi­pale ale acestei anomalii ar repre­zenta-o unghiul de vedere prea „specializat“ al cercetării ştiinţifice asupra cerinţelor producţiei. In fond, nevoile economiei naţionale sunt concretizate, de regulă, în solicitări complexe, cu o sumedenie de aspec­te dar­ neprezentînd o soluţie de ansamblu — şi nu fragmen­tat pe părţi. Este de datoria forurilor de coordonare de a defalca cererile practice, concrete, ale pro­ducţiei in elemente componente de cercetare, de a asigura rezolvarea corelată a acestora, dar şi de a le „recombina“ în soluţia finală totală. Alteori, asemenea fenomene apar şi datorită faptului că cercetătorii vor să lase deoparte lucrările considera­te mai de rutină. Or, o temă presu­pune eforturi diferite — îndeosebi de creaţie, dar şi de rutină, care îm­preună să ducă la o rezolvare coerentă, reală. Dintr-o astfel de cauză, la Uzina de mecanică fină din Capitală — după cum consemna Victor Bizu, inginer şef — au loc frecvente reproiectări. Acestea ne­cesită timp, mijloace materiale şi fonduri in plus. La Uzina de produ­se sodice din Ocna Mureşului, feno­mene de acest fel au apărut însă şi din alte motive. De unul dintre a­­cestea se ocupă tovarăşul Vasile Mînăscurtă, inginer şef . „Pentru că nu s-au evaluat bine de către cer­cetători, de la început, dimensiunile cerinţelor producţiei, s-a ajuns, in final, la o soluţie subdimensionată. Intr-o astfel de situaţie a trebuit să fie luat totul de la început“. Un studiu privind procesul de coc­­sare a costat Grupul industrial de petrochimie din Ploieşti, precizează ing. Grigore Pop, nu mai puţin de 700 000 lei , ofertant — Institutul „Petrochim“ din localitate. Sunt însă slabe speranţe ca aceste fonduri să fie recuperate curînd, prin aplicarea în producţie a concluziilor studiului respectiv , datorită faptului că cer­cetarea a omis din capul locului res­pectarea unor proporţii ale produc­ţiei, soluţia respectivă nu se aplică decit parţial. „Ce­­ să facem cu nişte re­zolvări care costă mai scump decit cele pe care vrem să le înlo­cuim prin ele ?“ se întreabă — justificat — ing. Dumitru Candrache. Şi, pentru a convinge că nu este vorba doar de un fenomen de supra­faţă, care ar apărea datorită tarife­lor extrem de diferenţiate ale unor produse industriale, ci de preţul de cost real, aminteşte două cazuri (profilele SG. 18 şi SG. 23). Aceste rezolvări sînt atît de costisitoare în- — .——I—■ cit nu pot să sti­muleze pe bene­ficiar în folosirea lor. In aceeaşi or­dine de idei, ing. Petre Roman — directorul general al Centralei căr­bunelui din Pe­troşani — sugera crearea posibilită­.............. ţii ca beneficiarul să poată alege intre mai multe rezolvări ale aceleiaşi cerinţe, acolo unde acest lucru este posibil. în a­­cest fel, uzinele nu vor mai fi obli­gate să preia spre aplicare oricum — numai pentru faptul că nu există şi altceva mai bun — soluţii necores­punzătoare. Drept pentru care pro­pune „editarea anuală a unui catalog de soluţii noi — pe domenii sau în general“. Mai greu de înţeles rămîne atitu­dinea unor cadre tehnice de la Ra­finăria nr. 1 Ploieşti. După cum co­munica ing. Laurenţiu Vlaicu , di­rectorul Centrului de cercetări şi proiectări maşini şi instalaţii tehno­logice pentru industria alimentară şi frigorifică (C.C.P.I.A.F.), de pe lingă întreprinderea „Tehnofrig“ din Cluj — specialiştii de la această rafinărie au avut de soluţionat o cercetare privind realizarea, de­ uleiuri frigori­fice noi. După­­ ce au „plimbat-o“ cîţiva ani , la rîn­d prin planuri, în cele din urmă ei au oferit soluţia. Dar cum ? Au luat, în ultimă instan­ţă, una dintre soluţiile mai vechi, i-au schimbat denumirea şi au pre­­zentat-o ca... ultima „n^utate* în ■materie. Uşpr. nu î Neagj^d altceva mai bun în loc, producţia a preluat soluţia şi a utilizat-o. Astfel că ,­a­­ceasta continuă să producă şi azi se­rioase perturbaţii în practică (opriri de procese tehnologice, defecţiuni repetate ş. a.)“ ★ Vorbind despre calitatea rezol­vării pe care cercetarea ştiin­ţifică o oferă producţiei, se cu­vine menţionată încă o dată că ea depinde de nivelul soluţionării, ca­racterul ei complet sau incomplet, de măsura în care este adaptată sau nu cerinţelor curente ale unităţilor beneficiare şi de momentul în care este oferită. Sunt cerinţe care trebuie să preocupe in mai mare măsură ca­drele din unităţile de cercetare şti­inţifică şi de proiectare in scopul creşterii contribuţiei acestora la în­făptuirea obiectivelor majore ale dezvoltării economiei naţionale. Teodor CAZACU • SOLICITĂRI PRECISE, CU RĂSPUNSURI PE JUMĂTATE • EXISTĂ UN „DIVORŢ" ÎNTRE PROIECTANT ŞI BENE­FICIAR ? @ OPŢIUNEA IMPLICĂ POSIBILITATEA ALEGERII ! I cinema ................................. S • Fuga (ambele serii — pe ecran, 1 panoramic) : PATRIA — 10; 15,19. I • O duminică pierdută : CEN-1 TRAL — 9,15; 11,30; 13,45; 16; 18,15; J 20,30. i • Misiunea tinerei Nhung : LU-­ MINA — 9—20 în continuare. 1 m Atunci i-am condamnat pe toti / la moarte: CAPITOL — 9; 11,30;­­ 14; 16,15; 18,30; 20,45, MELODIA — I 9,30; 12, 16; 18,30; 20,45. 1 e Ultimul războinic : SCALA — I 9, 11,15; 13,30; 16; 18,30; 21, BUCU-­­ REȘTI — 9, 11,15; 13,30; 16; 18,30; 21. / d Aventuri In Ontario : LUCEA­­­­FARUL — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30;­­ 21, FESTIVAL — 9, 11,15; 13,30; 16;­­ 18,30; 20,45, FAVORIT — 9,15; 11,30;­­ 13,45; 16; 18,15; 20,30.­­ • Love Story : VICTORIA — 9;­­ 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45, GRI­­­­VIȚA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15;­­ 20,30, GLORIA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, TOMIS — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18,15; 20,30. • Program de desene animate pentru copii : DOINA — 10. • Unchiul Vania ; DOINA — 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,30. • Mirii anului II : FEROVIAR — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45, EX­CELSIOR — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, AURORA — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15, FLAMURA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Să cumpărăm o mașină de pompieri — 9—18,30 în continuare. Program de documentare — 20,15 ; TIMPURI NOI. • Copacii mor în picioare : VOL­GA — 9,15; 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,30. MODERN — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Grădinarul spaniol — 10; 12; 14,15. Frumoasa americană — 16,30; 18,45; 21 : CINEMATECA (sala Union). • Decolarea : LAROMET — 15,30; 17,30; 19,30, POPULAR — 15,30; 18; 20.15. • Steaua de tinichea : ÎNFRĂ­ȚIREA INTRE POPOARE — 15,30; 17,45; 20. • Abel, fratele tău : PACEA — 13,45; 18; 20,15. • Floarea de cactus : BUZEȘTI — 15,30; 18; 20,15. • B.D. iar munte şi la mare : DRUMUL SĂRII — 15,30; 17,45; 20, FLORE­ASCA — 15,30; 17; 20,30, ARTA — 15,30; 18; 20,15. • Cea mai frumoasă soţie : BU­­CEGI — 15,45; 18; 20,15, GIULEŞTI — 15,30; 17,45; 20. • Neînfricatul Gyula, vara şi iar­na : FLACĂRA — 15,30; 17,45; 20. • Sunetul muzicii : UNIREA — 15,30; 19. • Articolul 420 : LIRA — 15,30; 19. 6 Sorgul roşu : FERENTARI — 15,30; 17,45; 20. • O floare şi de­ grădinari : CRINGAŞI — 15,30; 19, MIORIŢA — 9; 12,30; 16; 19,30. • Mihail Strogoff : MUNCA — 15,30; 18, 20,15. • Waterloo : PROGRESUL — 16; 19. • Aeroportul : VIITORUL, — 16, 19, COSMOS — 15,30; 19. • Ania celor o mie de zile : RA­HOVA — 15,30; 19. • Hello, Dolly ! , MOŞILOR — 15,30; 19. • Ritmuri spaniole : VITÁN —­15,30; 18, 20,15, teatre • Filarmonica de stat „George Enescu“ (la Ateneul Român) . Ciclul : Tineri interpreţi pe scene­le Filarmonicii. Recital de flaut susţinut de Paul Denes — la pian Doina Prodan-Vioiu. Recital de harpă susţinut de Ion Ivan — 20. • Opera Română : Bărbierul din Sevilla — 19,30. • Teatrul de operetă : Contele de Luxemburg — 19,30. • Conservatorul de muzică „Ci­prian Porumbescu“ . Recital de pian susţinut de Viorica Dimitriu şi Octav Radoi — 20. • Teatrul Municipal „Maria Fi­­lotti“ din Brăila (în sala Comedia a Teatrului Naţional „I. L. Cara­­giale“) : Ce Înseamnă să fii onest — 20. • Teatrul Naţional „V. Alecsan­­dri“ din Iaşi (în sala Teatrului Giuleşti) : Sfinta Ioana a abatoa­relor — 19,30. • Teatrul Naţional „I. L. Cara­­giale“ (sala Studio) : Jocul de-a vacanţa — 20. • Teatrul „Lucia Sturdza Bu­­landra“ (sala din bd. Schitu Mă­­gureanu) : O scrisoare pierdută — 20. (sala din str. Alex. Sahia) : Spectacol de poezie şi muzică — 20. • Teatrul Mic : Balul absolvenţi­lor — 19,30. • Teatrul „C. I. Nottara“ (sala Studio) : Schimbul — 20. • A.T.M. (în sala Teatrului de Comedie) î­n balade cu Tudor Gheorghe — 20. • Teatrul „Ion Creangă“ : Snoave cu măşti — 9,30. • Teatrul evreiesc de stat : Două nunţi şi un divorţ — 19,30. • Teatrul „Ţăndărică“ (sala din Calea Victoriei) : Peter Pan — 15. (sala din str. Academiei) : De ce a furat zmeul mingea — 17. • Teatrul de revistă şi comedie „Ion Vasilescu“ : Floare de cactus — 19,30. • Circul Globus : *72 Circ *72 — 19,30.­ ­ V PROGRAMUL I 8,55 Deschiderea emisiunii de di­mineaţă. 9,00 Telex. 9,05 Teleșcoală 10.00 Ore de limba rusă (I). 10.30 Căminul (reluarea emisiunii de luni 31 ianuarie). 11.10 Roman foileton : „David Cop­perfield“ (reluarea episodu­lui I). 12.00 Telejurnal. 17.30 Deschiderea emisiunii de după-amiază • Avanpre­miera. 17.35 Cum vorbim 17.50 Muzică populară interpretată de Nicu Moldovan. 18.00 De la Alfa la Omega — en­ciclopedie pentru elevi. 18.25 Film documentar : „Reflexe şi reflecţii“. Regia : Mirel Ilişiu. 18.50 Gala interpreţilor 19.15 Publicitate. 19.20 1001 de seri — emisiune pen­tru cei mici. Filmul „Isprăvile lui Mighty Mouse“ — produc­ţie a studiourilor americane. 19.30 Telejurnal. 20.00 Seară de teatru : „Zestrea“ de Paul Everas. Piesă distinsă cu premiul I la concursul de sce­narii Radioteleviziune. 21.50 „Invitaţie la vals“ de Weber. 22.10 Teleglob : Orele Şanhaiului... 22.30 „24 de ore“. PROGRAMUL II 20.00 Desene animate. 20.10 Tineri interpreţi : pianista Dana Protopopescu. 20.30 Universitaria. Avanpremieră la primul examen. 20.45 Buletin de ştiri. 20.50 Cărţi şi idei 21.20 Blocnotes de Eugen Mândrie 21.35 Portativ '72 — revista muzicii uşoare TV. 22.00 Film serial : „Planeta gigan­ţilor“ (reluare). PAGINA 4 „ULTIMUL RĂZBOINIC“ Filmul „Ultimul răz­boinic“ merită să fie văzut în special pentru creaţia actorului An­thony Quinn. Acţiunea se petrece în America de azi, într-o rezerva­ţie unde trăiesc des­cendenţi ai „pieilor roşii“, o mină de oa­meni ale căror nume pitoreşti amintesc tri­burile de războinici care stăpîneau cind­­va aceste meleaguri. Interpretul neuitatului „Zorba grecul“ apare în rolul unuia dintre „americanii pe cale de dispariţie“, cum li se spune „indienilor“ din rezervaţie ; un per­sonaj tragicomic, ale cărui profunde resurse de umanitate le dez­văluie în cele mai bune momente ale a­­cestui film (realizat după romanul „Ni­meni nu iubeşte un in­dian beat“ de C. Huf­­faker, roman consacrat condiţiilor precare de existenţă şi revoltei unora dintre pensiona­rii anacronicelor re­zervaţii). Regizorul Carol Reed (autorul controversa­tului film „Oliver“, prezentat nu de mult şi­­ pe ecranele noastre) mizează, după cum e firesc, pe dispo­nibilităţile interpretu­lui principal, oferindu-i posibilitatea să contu­reze — de-a lungul u­­nor episoade realizate cu o inventivitate co­mică nestăvilită — portretul unui gen de Don Quijotte indian, antrenat într-o bătălie inegală şi aparent ab­surdă cu „civilizaţia feţelor palide“. Preve­derile unor vechi a­­corduri, parafate pe vremea lui George Washington, îi ajută pe indieni să întîrzie con­strucţia unei şosele care trece pe teritoriul rezervaţiei sau să pu­nă stăpînire pe un tren de marfă ale că­rui vagoane le trans­formă în locuinţe ; în virtutea aceloraşi acor­duri, ei revendică, în cele din urmă, chiar dreptul de proprietate asupra orăşelului din apropiere. Şi manifes­tează conduşi călare de eroul filmului — îm­brăcat festiv în uni­forma de sergent al armatei americane şi cu pene înfipte in chi­piul militar — in timp ce fotografii, reporterii de televiziune urmă­resc intrigaţi şi amuzaţi neobişnuita procesiu­ne, intr-o atmosferă ce nu lasă să se între­vadă tragicul ei epilog. De-a lungul între­gului film, Anthony Quinn domină ecranul, interpretînd magistral stările prin care trece personajul său, fronda inconştientă ca şi reac­ţiile izvorîte din dem­nitate dar invederind acea vocaţie a înfrîn­­gerilor biruitoare, pro­ cronica filmului pune şi altor eroi în­truchipaţi de popularul actor. Avatarurile „ul­timului războinic“ stîr­­nesc adeseori rîsul, insă personajul ca a­­tare — pitoresc, învă­luit de o poezie tristă — dobindeşte o anu­me monumentalitate, iar evoluţia sa este marcată de citeva ac­cente satirice deloc voalate la adresa ine­chităţilor, a anacronis­melor evocate pe ecran.­­Unii recenzenţi apu­seni ai acestui film (de pildă, în revista „Ci­­nema ’71), observau că „Ultimul războinic“ nu pune deplin în valoare substanţa romanului o­­riginar, care implica în mod direct realităţi grave ale Americii contemporane (atenta­tul final împotriva e­­roului întruchipat de Anthony Quinn evo­­cindu-l pe cel comis împotriva lui Martin Luther King). N-am citit romanul, dar fil­mul — chiar dacă su­gerează viaţa mizeră a minorităţii indiene din rezervaţii, filisti­nismul sau ostilita­tea violentă a re­prezentanţilor unor o­­ficialităţi a­pare în­­tr-adevăr, cu excep­ţia ultimei sale părţi, creat prin prisma unei viziuni condescenden­te şi care frivolizează, intr-o măsură, proble­me sociale acute. Este o impresie determi­nată poate, sau ac­centuată, de factura povestirii cinematogra­fice, frecvent înclinată spre caricaturizare şi tributară pe alocuri u­­nui umor destul de fa­cil. Există, din acest punct de vedere, un contrast vizibil între momentele de un co­mic gros al cărui resort îl reprezintă beţia, şi o seamă de episoade, chiar dintre cele bur­leşti, în care pot fi descifrate generozita­tea simplă, frumuse­ţea interioară a eroi­lor. Urmărirea din eli­copter a indianului fu­gar, ca şi alte secvenţe cu un dramatism con­ţinut, şi îndeosebi fi­nalul, dau un plus de relief acestui film rea­lizat de un cineast care-şi cunoaşte mese­ria, dar care, în nu­mele succesului de casă, nu-şi refuză anu­mite concesii. Dacă am face abstracţie de ob­servaţiile de mai îna­inte, am putea conchi­de că filmul, foarte bine ritmat, cu situaţii suculente, cucereşte sala. Datorită mai ales lui Anthony Quinn, care — şi de astădată — oferă publicului un mare recital de ac­torie. Consemnînd filmul, trebuie să arătăm că spectacolul cinemato­grafic suferă din pri­cina calităţii copiei prezentate — cu un co­lorit artificial, pri­mitiv, întrucît au e­­xistat şi alte filme în culori care au rulat în astfel de copii deplo­rabile, socotim că a­­ceastă problemă, sem­nalată de mai multe ori în presă, ar meri­ta să fie atent anali­zată de factorii compe­tenţi. D. COSTIN A apărut nr. 1/1972 al revistei „TÎNARUL LENINIST" DE LA ADAS La tragerea de amortizare a asi­gurărilor de viaţă din 31 ianuarie 1972 au ieşit cîştigătoare următoarele opt combinaţii de litere : Y.J.D. ; C.N.E. ; B.V.V.; X.E.A. ; I.P.V. ; U.Y.K. ; D.P.G. ; X.C.O. Toţi asiguraţii cărora le-au ieşit cîştigătoare una sau mai multe din aceste combinaţii de litere urmează să se adreseze unităţilor ADAS pen­tru a primi sumele cuvenite. Pentru a participa şi la următoa­rele trageri, este necesar ca asigu­raţii să achite primele de asigurare la termenele stabilite. La cinematografele „Capitol“ şi „Melodia“ din Capitală „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte“ Producţie a studioului cine­matografic Bucureşti. Cu AMZA PELLEA, Ion Besoiu, Iurie Darie, Gh. Dinică, Ioana Bulcă, Octavian Co­­tescu, Cristian Sofron, Ma­ria-Clara Sebek. Scena­riul : TITUS POPOVICI. Re­gia : SERGIU NICOLAES­­CU. Muzica : TIBERIU O­­LAH. Imaginea : ALEXAN­DRU DAVID SCâNTEIA — marți 1 februarie 1972 DIMENSIUNI NOI ÎN PROGRAMUL MICULUI ECRAN • începînd de azi, televiziunea îşi înmulţeşte orele de transmisie, îşi îmbogăţeşte programul cu noi emisiuni • Telespectatorii pot urmări programe diverse şi în cursul dimineţii Televiziunea, atît de integrată în viaţa noastră cotidiană, îşi lărgeşte, începînd de azi, programul, desfăşu­­rîndu-şi astfel mai amplu, mai di­versificat rolul său important în răspîndirea ştiinţei şi culturii, în pro­cesul de educaţie şi instrucţie a ma­selor celor mai largi. Paralel cu in­troducerea programului zilnic de di­mineaţă (cu excepţia zilei de luni) se măreşte şi numărul de ore al emi­siunilor de după-amiază, programul începind în jurul orei 16,30. In acest fel numeroşi telespectatori angrenaţi în producţie, în schimburile II şi III, în procesul de învăţămînt sau reţi­nuţi de alte obligaţii profesionale şi familiale, care înainte erau privaţi de posibilitatea urmăririi multor emisiuni, vor avea acces la progra­mele care îi interesează în mod deosebit. De altfel, pentru toţi tele­spectatorii, televiziunea oferă, o dată cu introducerea noului program de emisie, o arie tematică substanţial mărită, o posibilitate de informare mai cuprinzătoare. Dintre emisiunile ce vor fi inau­gurate în această săptămînă amin­tim, în primul rînd, pe cele de ac­tualităţi : • La ora 9 dimineaţa emisiunea TELEX, cuprinzînd într-un scurt bu­letin de ştiri relatarea principalelor evenimente petrecute în cursul nopţii ; • La ora 12, un TELEJURNAL de prînz. • Luni, marţi, miercuri, joi şi vineri seara la ora 22.30 emisiunea „24 de ore“ va constitui un panora­mic al evenimentelor politice interne şi internaţionale ale zilei însoţite de informaţii, comentarii şi interviuri, filme documentare de actualitate, precum şi pelicule de arhivă care să permită prezentarea evenimentelor într-un context mai larg. De un interes major se va bucura, sîntem siguri, emisiunea „Drum în istorie“, difuzată vineri la orele 21,45, care îşi propune ca prin reportaje şi filme documentare consacrate mu­zeelor, monumentelor ţării, caselor memoriale, vestigiilor istorice, să dea o imagine grăitoare a trecutului de luptă a poporului nostru. Alături de această emisiune de educaţie patrio­tică, adresată tuturor vîrstelor, tine­retul va beneficia şi de o enciclope­die bogat ilustrată cinematografic şi intitulată „De la alta la omega“ (marţi ora 18:00). Vieţile exemplare ale unor oameni de ştiinţă cum au fost : Giordano Bruno, Galilei, Babeş, Cantacuzino, Pavlov, Pasteur şi alţii, vor fi evo­cate în emisiunea „O viaţă pentru o idee" (miercuri, 17,30). Celor mai mici telespectatori, pre­şcolarii şi elevii din primele clase, le este adresată noua emisiune „Prie­tenii lui Aşchiuţă“ (vineri, ora 16,30). Concepţii pedagogice moderne, me­tode audio-vizuale sincronizate cu posibilităţile micului ecran stau la baza programelor de teleşcoală şi a cursurilor de limbi străine (franceză, engleză, rusă, germană), care, prin reluarea lor periodică, constituie un ajutor preţios in înţelegerea princi­palelor materii de învăţămînt. In pe­rioadele de pregătire a examenelor vor fi organizate lecţii de sinteză care ii vor ajuta pe şcolari să-şi sistematizeze cunoştinţele dobîndite. Răspunzind unor deziderate mai vechi ale numeroşilor telespectatori, programul de dimineaţă va oferi în reluare şi unele emisiuni selectate după criterii valorice. Astfel, vor putea fi urmărite principalele emi­siuni politice, economice, anchete şi reportaje, emisiuni de ştiinţă şi prim­­plan. Alături de acestea vor fi­gura : Telecinemateca, Romanul-foi­­leton, Filmul serial, Teatrul TV şi, bineînţeles, emisiuni de divertisment. Posibilităţile televiziunii de a-şi în­deplini menirea instructiv-educativă sunt astfel mult sporite. Avem toate motivele să sperăm că noile dimen­siuni ale programului micului ecran vor face ca televiziunea să contribuie, într-o şi mai mare măsură, la înfăp­tuirea programului elaborat de partid in vederea lărgirii orizontului de cu­noaştere şi a ridicării conştiinţei socialiste a oamenilor muncii din ţara noastră. CURSUL UNIVERSITAR (Urmare din pag. I) in cunoaştere sau arii mai fragile, neconsolidate încă suficient prin ar­gumentaţie, se subliniază tranşant distincţia. In aceste cazuri ierarhia reală a fenomenelor trebuie să fie exact reflectată. Pentru că să nu ui­tăm : din expunerea profesorului stu­dentul poate învăţă şi pericolele la care expune receptivitatea nediferen­­ţiată faţă de tot ce ii apare ca nou, şi căile de a evita confuzia dintre adevăr şi eroare. Obişnuinţa de a dezvolta in contextul fiecăreia din expuneri cste o problemă cu semni­ficaţii mai largi, uneori cu rezo­nanţe în întregul domeniu al ştiinţei respective, prezintă un interes deo­sebit din acest punct de vedere, în­­trucit permite studentului să dis­­cearnă mai exact dimensiunile ade­vărurilor pe care le cunoaşte. Doar astfel concepute, cursurile vor des­chide perspectiva instruirii neîntre­rupte. Cursul învaţă şi deprin­derea de analiză logică, stimu­lează şi curiozitatea ştiinţifică, o­­bişnuieşte cu disciplina gîndirii. Nimeni nu mai­ poate restrînge funcţia cursului la cea de simplă in­formare care — singură — este rea­lizabilă prompt şi prin diferite alte mijloace. Aportul acestuia trebuie să devină fundamental la formarea gîndirii şi a personalităţii cu jude­cată ştiinţifică, intr-un proces de conlucrare. Ajungem astfel, nemijlocit, la re­laţia dintre curs şi educaţie, arie în care se manifestă încă unele con­fuzii. Cerînd, pe bună dreptate, ca fiecare curs universitar să dobân­dească o puternică funcţie educativă, nimeni nu se gîndeşte, desigur, la transformarea unei lecţii de specia­litate intr-o lecţie care preia conţi­nutul vreunei ştiinţe sociale. Există însă atît de multe puncte de inter­ferenţă, incit este normal ca Valoa­rea educativă să rezulte chiar din cea mai „profesionalistă“ expunere. Pătrunderea în intimitatea genezei unor mari descoperiri impulsio­nează considerabil interesul faţă de ştiinţă şi nu rareori orientează vii­toare profesiuni. Modul de depăşire a dificultăţilor întâmpinate de mulţi oameni de ştiinţă, prin natura timpului de investigaţie, sau prin condiţii economico-sociale, asigură, de asemenea, antrenări fructuoase ale gîndirii. înţelegerea implicaţii­lor largi ale unor fapte de ştiinţă atrage atitudini afective şi opţiuni politice certe. Pentru că în tot acest proces, o concluzie esenţială se im­pune de la sine : in toate domeniile unde OMUL reprezintă obiectul studiului, problemele etice ne apar şi mai făţiş inseparabile de toată problematica pe care o vehiculează cursurile. In formă, expunerile de curs uni­versitar se pot prezenta extrem de nuanţat. In această direcţie aptitudi­nile pedagogice ale profesorului sunt determinante. Marii creatori de şcoa­lă au fost, cu puţine excepţii, anima­tori ai spiritului ştiinţific şi ai idei­lor de progres mai ales prin inter­mediul cursurilor lor, a celor expuse în faţa tineretului. Totuşi nu ne mai putem mulţumi astăzi cu prelegerea de la catedră, chiar respectînd pe deplin rigoarea retoricii şi ştiinţa captivării auditoriului. Eficienţa orei de curs trebuie mult sporită. In acest înţeles, prima condiţie este de a asi­gura unitatea spirituală cu masa de studenţi, comunitatea de gîndire. Transmiterea conţinutului de idei nu se poate face cu­­randament şi în de­plinătate, decit atunci cind se reali­zează un flux în dublu sens. Cel care expune este menţinut în tensiu­ne când are sentimentul că este în­ţeles, transmiterea devine totală prin stimularea inversă. Expunerea cea mai eficientă este cea activă, prin dialog viu, cu participarea auditoriu­lui emancipat de sub austeritatea acelui steril „ex cathedra“. Se reali­zează astfel un schimb de idei pe care instructorul trebuie să-l stimu­leze continuu, o colaborare, o gîndi­re împreună. Este o ipostază mult superioară celei de tip scolastic, a preluării cuvintului scris. Studentul are nevoie desigur și de curs scris, sau de manual, de tratat etc. Raportul tuturor acestora cu ex­punerea (deşi a devenit o tautologie, se cuvine poate totuşi subliniat : ex­punerea liberă, singură acceptabilă) cunoaşte o dialectică particulară. Cursul predat nu trebuie să repro­ducă pe cel scris. Face doar refe­riri la el, indicînd problemele care pot fi însuşite exclusiv prin studiul individual, completîndu-l cu tot ceea ce este demn de semnalat din pro­gresul ultimei perioade şi corectînd erorile pe care acest progres le-a dezvăluit. Cursul, scris ne apare ca un clişeu static pe care inevitabil vremea îl învecheşte. Cursul expus trăieşte prin el însuşi, are mişcare cinematografică, de insistenţă asu­pra detaliului semnificativ, de aduce­re în prim plan a noilor concepte sau a celor mai greu accesibile, cu trecerea sumară peste aspectele mai bine clarificate. Primul este sistema­tic şi exhaustiv, al doilea este prin excelenţă expresiv, reţinând la fieca­re reluare mereu atenţia cu alte pro­bleme. Cele două cursuri se comple­tează astfel reciproc. Tehnologia cursului universitar s-a îmbogăţit mult. Mai întîi, însăşi for­ma spre care tinde este contrară ce­lei de curs-discurs, devenind un curs- dezbatere. Problematizarea expunerii, tratarea adevărurilor certe, cu valoa­re ştiinţifică, dar şi a îndoielilor ştiinţei, a ipotezelor, discutarea ar­gumentaţiei pro şi contra, aduce în amfiteatru pulsul unei manifestări ştiinţifice pasionante. Atragerea stu­denţilor prin întrebări adecvate nive­lului lor de competenţă, cointere­sarea lor prin capacitatea de a jude­ca atunci când le lipsesc încă infor­maţiile necesare, sunt modalităţi care pot fi extinse. Anunţarea din timp a conţinutului expunerii poate oferi în această privinţă unele avantaje. Con­comitent, se recurge la posibilităţile metodelor audio-vizuale ajutătoare. Documente fotografice sau sonore, prelucrări grafice ale unor fenome­ne, transmisia televizată a unor­­eve­nimente îmbogăţesc mult valoarea cursului, atunci cind dozarea lor este potrivită iar momentul oportun, învăţămintul trebuie să asimileze toate tehnicile pe care progresul i le pune la dispoziţie, căutînd solu­ţii optime pentru integrarea lor în circuitul instructiv-educativ. Profeso­rul rămîne însă cel care decide şi re­curge în mod ajutător la mijloacele de care dispune. Prezenţa lui indis­pensabilă va scuti şcoala de mîine de învăţămintul anonim, mediat de apa­rate electronice. Caracterul învăţă­mântului rămîne uman nu numai prin polii care îl definesc — magistru şi elev , ci şi prin mijloacele folosite. Nevoile stringente ale integrării unor discipline conturează tot mai pregnant cursul „în echipă“, la care participă specialişti diferiţi, după un program bine chibzuit, reglat de conducătorul catedrei. Abia schiţat, se pot întrevedea perspective de apli­care chiar pentru mese rotunde cu caracter didactic, menite să închega mai bine problemele interdisciplina­­re, de graniţă. In ce priveşte imperativul legării Invăţămintului de practică, experien­ţa acumulată mai inainte la facultă­ţile cu conţinut practic furnizează ja­loane de mare utilitate. Cursul nu poate rămîne străin de acest proces unificator. In învăţămintul medical avem de multă vreme cristalizat conceptul „de lecţie clinică“ pentru a cuprinde tocmai cursurile care por­nesc de la observaţia practică şi re­vin la ea, cu precizările de conduită motivate ştiinţific şi bine înţelese. In alte domenii, lecţia trăieşte în jurul unui experiment, al unui feno­men natural sau social etc. Nu trece cu vederea că numeroase noţiuni de aplicare practică sunt clarificate în mare măsură tocmai prin dezbateri­le de la curs. In acest fel, cursul universitar contribuie multilateral la formarea viitorului profesionist, el nu poate avea un caracter pur „teo­retic“. Armonizarea programului de cursuri cu cel de seminarii şi de lu­crări ii sporeşte această contribuţie. Printr-o bună organizare poate creş­te capacitatea formativă şi instructi­vă a tuturor acestor forme conjugate.­­ Evident, sunt necesare multiple ca­lităţi din partea cadrelor didactice pentru a introduce formula de curs potrivită fiecărei situaţii concrete. O mare atenţie trebuie acordată, de aceea, perfecţionării şi autoperfec­­ţionării continue a întregului fond de cadre al universităţilor noastre.

Next