Scînteia, martie 1972 (Anul 41, nr. 9074-9104)

1972-03-01 / nr. 9074

RENTABILITATE SPORITA prin reducerea costurilor de producţie După cum se prevede în bugetul de stat pe acest an, beneficiile totale ale unităţilor de stat trebuie să în­sumeze 60 miliarde lei, depăşind pe cele preliminate din anul trecut cu aproape 10 miliarde lei. O asemenea creştere a beneficiilor oglindeşte, in ultimă analiză, dezvoltarea susţinută a tuturor ramurilor economice, ac­centuarea laturilor calitative ale ac­tivităţii lor, concretizate in reduce­rea costurilor de fabricaţie, îndeo­sebi a cheltuielilor materiale, în sporirea rentabilităţii în toate În­treprinderile şi sectoarele de ac­tivitate economică. în contextul a­­cestor sarcini mobilizatoare, factorii de răspundere din întreprinderi sunt datori să acorde o maximă impor­tanţă problemei creşterii volumu­lui economiilor şi a­ ratei rentabili­tăţii, să prevină angajarea fondu­rilor statului în acţiuni care nu dau cele mai bune rezultate în practică. Realiza­rea imperativu­lui : „Mai mult, mai bun şi mai eficient" ce gu­vernează activi­tatea marii majo­rităţi a întreprin­derilor din toate ramurile şi sec­toarele economiei trebuie să focali­zeze, în conti­nuare, strădania colectivelor din toate unităţile, pentru a se obţine realizări e­­conomice şi financiare superioare, pe măsura dotării tehnice şi a marilor resurse interne de care dispun. La recenta Conferinţă pe ţară a cadrelor de conducere din întreprinderi şi centrale indus­triale şi de construcţii s-a sub­liniat, cu toată claritatea, că o renta­bilitate tot mai ridicată trebuie să se realizeze pe seama reducerii continue a preţului de cost, prin folosirea mai bună a capacităţilor de producţie, creşterea productivităţii muncii, di­minuarea cheltuielilor materiale. Rezultatele înregistrate în perioa­da care a trecut din acest an in multe din unităţile constructoare de maşini, industriei uşoare, energiei electrice, industriei chimice, meta­lurgice ş.a., in domeniul beneficiilor şi rentabilităţii atestă, o dată în plus, că oamenii muncii din fabrici şi uzine, in calitatea lor de producă­tori şi de proprietari ai mijloacelor de producţie, au capacitatea de a gospo­dării mai bine, mai raţional mijloa­cele materiale şi băneşti pe care sta­tul, societatea, le încredinţează spre administrare şi pot obţine în prac­tică un grad superior de eficienţă e­­conomică. Analiza atentă a situaţiei existente în unele întreprinderi şi ramuri economice arată însă că realizările amintite puteau fi şi mai bune, că volumul beneficiilor şi ni­velul rentabilităţii puteau fi şi mai mari. Deşi s-au creat condiţii ca ma­joritatea întreprinderilor să depă­şească planul de beneficii pe luna ianuarie a.c., totuşi unele unităţi din industrie, construcţii şi alte ramuri nu au realizat integral prevederile stabilite. într-o asemenea situaţie se găsesc unele întreprinderi din sub­­ordinea Ministerului Industriei Chi­mice — e vorba de Combinatul de Îngrăşăminte chimice de la Turnu Măgurele, Grupul industrial de chi­mie din Rîmnicu-Vîlcea şi Uzina de piese de schimb şi reparaţii de utilaj chimic din Găeşti — ca şi din ca­drul altor ministere economice. Cauzele care au determinat o a­­tare situaţie işi au suportul, înainte de toate, în activitatea propriu-zisă a unităţilor respective şi ar fi putut fi preintîmpinate dacă factorii de răspundere, fiecare lucrător s-ar fi întrebat nu numai „cit producem“, ci şi „cu ce cos­turi“ ? Nu este lipsit de interes să arătăm, in a­­ceastă ordine de idei, că in majo­ritatea Întreprin­derilor restanţie­­re planul de be­neficii nu a fost îndeplinit inte­gral tocmai dato­rită depăşirii cos­turilor planificate de producţie — cu precădere, din cauza neîncadră­­rii în consumuri­le normate de materii prime şi materiale. Bunul gospodar, cel care ţine ca la ochii din cap la avuţia ţârii, nu admite o asemenea stare d­e lucruri. în unităţile amin­ate însă, problema nivelului costuri­lor de producţie nu a fost tratată cu atenţia cuvenită, iar rezultatele se văd. Economia naţională nu poate to­lera repetarea acestei situaţii, faptul ca o unitate sau alta să nu-şi reali­zeze integral planul de beneficii, să depăşească normele de consum stabi­lite, chiar dacă, pe ansamblul centra­lei sau ministerului, realizările sunt mai mari decit prevederile. Oare nu se ştie că beneficiile reali­zate de unităţile de stat reprezintă unul din principalele izvoare care alimentează bugetul de stat ? De aici, din acest mare rezervor financiar se suportă cheltuielile de Investiţii, de dezvoltare economică şi socială a ţării,­­ de aici se finanţează progra­mele de îmbunătăţire a nivelului de trai al celor ce muncesc, cheltuielile pentru invăţămint, cultură, ocrotirea sănătăţii. Este limpede că neinde­­plinind integral planul de beneficii, solicitind dotaţii mai mari decit cele prevăzute, diferite întreprinderi nu-şi aduc contribuţia necesară şi obliga­torie la asigurarea fondurilor pentru finanţarea dezvoltării economiei na­ţionale, construirea de noi obiective economice, pentru înfăptuirea măsu­rilor social-culturale prevăzute in plan. Nu mai vorbim de urmările nefavorabile declanșate de depășirea pierderilor planificat* — cum s-a !n- Dan MATEESCU (Continuare in pag. a IlI-a) m ■ "I ' .V i 1 , ^ ,< -LA ZI, r ; pe teme economice '* j >*' ' %■'->« între cariera de profesor şi cea de actor există legă­turi organice, pe care diver­sitatea modurilor cum sunt exercitate le face poate mai puţin vizibile. Şi una şi alta prezintă „feţe“ schimbătoare in raport cu rolurile care trebuie jucate, ambele cer perfecţiunea sau măcar acurateţea prezentării, dar, mai ales, amindouă ascund o trudă continuă, o încor­dare fără odihnă, o fră- ’ mintare de fiecare clipă spre a înţelege rolul şi a face pe cei in faţa cărora 11 joci, să-l înţeleagă şi să-l trăiască o dată cu tine. Vreau să spun deci că scena jucată, ca şi ora de curs predată, sunt sinteze complexe şi îndelungate, e­­fectuate pe un fond de conştiinţă activă, sensibilă la tot ceea ce înseamnă progres şi valoare, sinteze pe care talentul singur nu le poate reuşi. Poate că niciodată vechea butadă : „Geniul 7 Zece la sută in­spiraţie, nouăzeci la sută transpiraţie !“... nu a dez­văluit mai pregnant decit astăzi formula succesului marelui actor cu zeci de feţe : tragice, comice, dia­fane sau perfide, juvenile sau vetuste, ca şi a mare­lui profesor cu nu mai pu­ţine feţe : inspirate, auto­ritare, blajine sau încrun­tate, surizătoare sau trans­figurate, energice sau în­găduitoare, ferme sau in­sinuante, dar totdeauna convins de nobleţea res­ponsabilităţii sale sociale , de a însămînţa şi cultiva deopotrivă idealurile cele mai inalte ale epocii şi cu­noştinţele cele mai noi, cele mai utile in minţile ti­neretului. De aceea, profe­sorul este zilnic „pe scenă“, rolul lui incepind o dată cu intrarea în sala de curs sau seminar, in la­borator sau în cabinetul catedrei. Dar după ora de curs, ea face profesorul ? în gene­ral, coboară de pe catedră şi se aşază el Însuşi in­tr-o bancă mai mult sau mai puţin comodă, unde se apucă să înveţe. Această bancă este uneori un sim­plu scaun completat cu un colţ de masă intr-o biblio­tecă, alteori nici nu există, fiindcă profesorul are su­prema îndatorire să înveţe continuu, în picioare, în tramvai, în autobuz, în troleibuz, mergînd pe jos, cind se gindeşte, nelăsînd neocupate nici acele mo­mente cind alţii se plicti­sesc. Această ciudată com­portare, la care nu l-a condamnat nimeni, ii este specifică. Fiindcă omul de carte, omul de ştiinţă, pro­fesorul care trebuie să cu­muleze ambele calităţi, trăieşte o dată cu ştiinţa şi cu comandamentele morale pe care aceasta le imprimă vremii lui, aşa cum actorul trăieşte o dată cu rolurile lui. Şi cum ştiinţa — cu precădere ştiinţa zilelor noastre — este în revoluţie, intr-o creştere furtunoasă care se revarsă continuu a­­supra vieţii societăţii, pro­fesorul, dintr-o nevoie in­terioară veşnic nepotolită, scormoneşte permanent ac­tualitatea ştiinţifică. De aceea, atunci cind se găseş­te intr-o călătorie, oriunde, dacă in oraşul in care a ajuns există un centru de invăţămint şi o bibliotecă ştiinţifică, le vizitează şi adesea rămîne ore întregi în faţa vitrinelor cu cărţi şi reviste. De ce o face, este greu de explicat altfel decit prin integrarea lui în mersul insuşi înainte al ştiinţe! şi, în acelaşi timp, prin consacrarea întregii sale fiinţe eforturilor de prosperitate multilaterală a propriului popor — cele două trăsături fundamen­tale prin care se defineşte, de fapt, personalitatea edu­catorului autentic. Tocmai de aceea profesorul şi omul de ştiinţă cunosc in socie­tatea noastră socialistă un rol şi o poziţie socială de mare cinste şi prestigiu. Literatura secolului al XIX- lea şi chiar a prime­lor decade ale secolului al XX- lea nu este lipsită de imaginea excentrică a pro­fesorului cu redingotă şi guler tare, ochelari şi um­brelă, cufundat in desci­frarea unor taine care nu-l priveau decit pe el şi pe cîţiva învăţăcei, absent de la tot ce se petrece in ju­rul lui, erou al unor farse sau intîmplări ridicule create de el insuşi. Au tre­cut anii... Profesorul de astăzi este in primul rind un om politic, un construc­tor de materiale preţioase, de cele mai preţioase mate­riale, care prin tot ce în­făptuieşte exprimă o res­ponsabilitate socială, un comandament, făcindu-se astfel interpretul şi culti­vatorul marilor idealuri ale poporului său, îl obligă la aceasta nu numai cerinţele profesiunii sale, derivîr­d firesc din necesităţile de cultură ale societăţii, dar şi crezul său intim, vibraţia interioară atît de necesară in captarea tuturor unde­lor de interes şi pasiune ale auditoriului, fără ce­l care nu poate exista adevâ-­­ ratul tribun al catedrei. Situat sub asemenea­­ auspicii etico-profesionale este evident că profesorul de azi nu mai poate rămit­e la stadiul de a dezlega taine ale firii, pentru a-şi­­ satisface pasiuni personale, respectabile dar inutile, care in general nu aduc nici un rău, dar nu fac ni­ci un bine. Locul lui este in planurile de dezvoltare eco­nomică — cincinale, ca şi în cele decenale — cu ochii îndreptaţi spre vii­tor, gata să primească ori­­cînd comanda socială de a porni cu oamenii pe care i-a format să răspundă unor cerinţe noi ale vieţii obşteşti. Restringind puţin sfera discuţiei la domeniul meu de specialitate, trebuie a­­rătat că situarea matema­ticianului in actualitate a­­tinge o asemenea stringen-Acad. prof. Nicolae TEODORESCU (Continuare in pag. a Vl-a) Conştiinţa activă a profesorului PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNITI­VA­L ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XLI Nr. 9074 8 PAGINI * 40 BANI Miercuri 1 martie 1972 Tn ecefia montaj de la Uzina de utilaj chimic din Capitala . Foto : S. Cristian - Citisem numele pe foaia de drum : Alex. Onac , avea să coboa­re la Zalău... Stăteam la fereastră, tocmai depăşisem Mediaşul şi tinărul călător începuse să povestească. — Ştiţi, nu era vor­ba de nici o fetişcană. — Mi-am dat seama. — Hm... Moşul s-a inşelat, dar nu mă su­păr. Moşul moţăise liniş­tit pină la Mediaş, însă la Mediaş n-a mai fost chip să doarmă, pentru că tinărul a deschis geamul şi s-a făcut frig. Apoi l-a închis şi a ieşit pe cu­loar. A deschis şi a­­colo geamul. S-a in­tors în compartiment şi... Ei da, a coborit din nou geamul abu­rit. Era nerăbdător, e­­moţia îi inundase fata, din care cauză bătri­­nul a zis : — Nu vine fetişca­na dumitale. — A şi venit— Dar peronul era pus­tiu, un singur ceferist alerga sărind peste băltoace. Cind trenul s-a pus in mişcare, tinărul s-a dus iar pe culoar. — E necăjit ! a mai spus moşul. — Din contră, para fericit. — Du-te și vezi ! Era intr-adevăr fe­ricit. Orașul rămăsese in urmă, nu se mai ză­rea decit cimpul mo­­horît și tinărul se stră­duia să-și compună o figură gravă, de băr­bat stăpîn pe senti­mentele sale. Apoi a început să istorisească voios — eșuase în ten­tativa de sobrietate. Totul era simplu. De-o parte a căii fera­te se afla castelul de apă al fabricii de gea­muri, în partea cea­laltă se înălţa fabrica de mobilă. Ambele noi. Pe amindouă işi puse­se semnătura, inaugu­­rind cu ele meseria de constructor şi — aşa cum se întimplă întotdeauna cind ne regăsim în faptele noastre dintr-o vreme cind eram mai tineri... şi mai romantici — a­­mîndouă îi trezeau în suflet nostalgii. Pe a­­mîndouă le consideră­­m­­ dintr-un drum pe parcursul căruia va mai construi mult, foarte mult pentru ţară. „După terminarea facultăţii mi s-a spus : du-te şi fă un hotel la Poiana Braşov. Vă în­chipuiţi ! M-am dus, însă acolo erau destui. Nu prea mi-a plăcut. Am cerut să trec la construcţii industriale. Altă viaţă ! Din prima zi am fost numit şeful unui sector. Aflaţi că mi-era frică. Aveam de turnat castelul a­­cela de 38 de metri. Nu-mi luasem bine postul in primire şi mi se făcuse capul cu­ o baniţă. A doua zi mi-au veni­t 140 de muncitori. Descurcă-te cu ei ! Dă-le de lu­cru ! Maistrul, tata Alfred Keul, un om de ispravă, mi-a sim­ţit teama şi m-a luat pe departe ca să-mi spună că acum două­zeci de ani a mai făcut un turn ca ăsta , ne­apărat c­e-o scoatem la capăt. — Cit timp îi tre­buie unui absolvent pentru a sta pe picioa­rele sale ? l-am între­bat — Depinde. Dacă în jur are oameni cu ex­periență — doi ani. Dacă nu are pe ni­meni — șase luni. — Ciudat... — Logic... in varian­ta a doua este obligat să ia singur taurul de coarne. Sunt sigur, fără se­tea asta, fără goa­na după vicisitudinii« inerente oricărui în­ceput n-aş fi scris nici­odată despre Alexan­dru Onac. — Cind aţi gustat primul insucces ? — Curind. — Cum a fost ? — Cumplit... în locul unde lucram noi, tere­nul era cultivat cu varză. Ca să nu ne prindă ploile, toți ci­i eram am ajutat la re­coltat. Concomitent să­pam gropile pentru pilonii staţiei de be­toane. N-am ţinut seama că pămintul era netasat. Acolo se ara­se în fiecare primăva­ră. Stîlpii s-au fisurat. Nu vă puteţi imagina ce spaimă m-a cu­prins. Pina seara am elaborat un teanc de schiţe cu soluţii de re­mediere. Seara m-am dus la şeful lotului vecin. I-am spus tot Nu s-a arătat ci­tuşi de puţin surprins ; altce­va o preocupa, vă spun imediat... S-a ui­tat pe ocniţe. „Care e bună ?“ „Oricare“. „Pe care s-o adopt ?“ „Pe care vrei... Oameni ai buni ?“ Am răspuns afirmativ. Şi am avut dreptate ! Trecusem de mult de Copșa Mică. îmi a­­rătase acolo încă unul din locurile lui de muncă : centrala elec­trică de termoficare a fabricii care produce negru de fum. Pină la Zalău mai erau citeva ore de mers. Tinărul meu interlocutor se năs­cuse intr-un sat din Sălaj. Oare se ducea acasâ, in concediu ? Nu, de vreme ce că­lătorea cu foaie de drum. Mai degrabă puteam să presupun, ceea ce s-a dovedit exact, că s-a lăsat .­ Inginerul s-a întors acasâ tras de dorinţa de a construi pe meleagu­rile natale, intr-un judeţ în care întregul program al dezvoltării economice şi sociala începe cam de la... început, într-un judeţ în care totul se zideş­te din temelii. — Ştiţi dumneavoas­tră ce înseamnă lip­sa de cadre ? 4­ ŞtiU. — Nu ştiţi. înseam­nă să te înhami la treabă şi să tragi şi pentru posturile răma­se libere in schemă... aşa cum fac mulţi din cei ce lucrează în Să­laj... cum fac şi eu... — Dacă vi s-ar ofe­ri prilejul să plecaţi în altă parte... — Pentru nimic la lume n-aş pleca. Drumul din gară pină în centrul Zalăului l-am străbătut, la in­sistenţa lui, pe jos. De-o parte şi de alta a şoselei — ciocane pneumatice, macarale, flăcări de acetilenă, betoniere, clacsoane, buldozerei« opintin­­du-se in mormant de moloz... un șantier imens, de fapt, mai multe şantiere. Zona industrială a orașului se contura sugerind dimensiunile finale pa care le vor atinge fila­tura de bumbac, fabri­ca de armături metali­ce, fabrica de produse ceramice, fabrica da conductori emailaţi... Se vorbeşte adesea despre viaţa nomadă a constructorilor, care rămîn intr-un loc da la festivitatea pune­rii pietrei fundamen­tale, pină la festivita­tea inaugurării obiec­tivului, apoi, lăsînd în zidurile de beton o parte din fiinţa lor, ca in legendă, se duc să aplaude, in alt colţ de ţară, întîia muşcătură de cazma... Aici insă va fi da lucru din belşug. Se ştie. Se vede. Se sim­te. A auzit şi bătrînul Onac, ţâran din Sîn­­mihailul Alm­aşului, care-şi îndeamnă fe­ciorul : „Insoară-ta, băiatul tatii, fă-ţi casă şi ia o fată faină şi stai pe Ungă noi*. Ion MARINA Două primării faţă in faţă cu programul dezvoltării economice a comunelor . Vreţi să vedeţi cum muncesc primăriile comunale, cum aplică în viaţă hotăririle conferinţei pe ţară a primarilor şi secretarilor de partid ? V-aş propune să mergeţi la însurăţel şi Viziru. Sunt două comu­ne vecine, cu mari posibilităţi eco­nomice, cu perspective apropiate de urbanizare. Dăm curs invitaţiei făcute de to­varăşul Dumitru Bălan, prim-vice­­preşedinte al Comitetului executiv al Consiliului popular judeţean Brăila, şi ne îndreptăm spre comunele res­pective. Impresiile şi­­ constatările de aici . Vă propunem să facem mai intîi cunoştinţă cu „cărţile de vizită“ ale celor două aşezări rurale. ÎNSURĂŢEI . Comuna are 2 218 familii şi se în­tinde de-a lungul a 8 km. Are o su­prafaţă agricolă de 7 524 hectare pe care o lucrează cele două cooperative create aici. Producţiile medii la ha., in 1971, au fost de 2 824 kg. la griu şi 3 600 kg. la porumb. Pe teritoriul co­munei işi desfăşoară activitatea nu­meroase instituţii şi unităţi economi­ce. Notăm citeva : centrul de prelu­crare şi vinificaţie, S.M.A., I.A.S., coloană I.T.A., 6 şcoli generale şi un liceu, un dispensar uman, o unitate C.E.C., poşta, cooperativa de con­sum. Forţa de muncă salariată — circa 1 900 de oameni ; forţa de mun­ca activă a celor două cooperative a­­gricole — 2 500 de braţe. VIZIRU ! Comuna are peste 2 000 de familii şi se întinde, de-a lungul şoselelor, pe mai mulţi km. Posedă 7 800 de hectare, teren agricol, şi are 3 C.A.P.-uri. Producţiile medii obţinu­te la hectar în 1971 au fost de 3 097 kg. la griu şi 4 500 kg. la porumb. Vizita dispune în­ prezent, de mai pu­ţine instituţii şi unităţi economice ca însurăţeii. Are trei şcoli generale, policlinică, spital, dispensar veteri­nar, S.M.A. etc. Forţa de muncă sa­lariată — 700 de oameni ; forţa de muncă activă din C.A.P. — 2 700 de braţe. Am alcătuit aceste schiţe sumare, privind dezvoltarea celor două co­mune, pentru a arăta ce sarcini com­plexe stau in faţa primăriilor de la sate. Aproape toate comunele au as­tăzi o economie care se diversifică continuu, dar, in acelaşi timp, se şi specializează. Primăria, ca organ lo­cal al puterii şi administraţiei, tre­buie să conceapă acest proces, să-l conducă cu pricepere şi răspundere. Recent, după cum se știe, toate co­munele și-au elaborat planurile de dezvoltare economico-socială pe acest an. Ce obiective prevăd ele ? Cum au fost fundamentate ? Cum s-a pornit, practic, la realizarea lor ? — Iată câ­­teva întrebări cărora le vom da răs­puns, în rindurile de mai jos, în dia­logul dintre cele două primării. UNITATEA $1 FRĂŢIA OAMENILOR MUNCII — REZULTAT ISTORIC AL SOLUŢIONĂRII MARXIST­­LENINISTE A PROBLEMEI NAŢIONALE (Consultaţie) (IN PAGINA A II-A) Principala bogăţie - pămîn­­tul! Principala preocupare - valorificarea lui supe­­rioară ! „O atenţie deosebită am acordat in cadrul planului de dezvoltare e­­conomico-socială al comunei pro­blemelor agriculturii , ne declară din capul locului tovarăşul Ion Bo­­bocea, primarul din însurăţei. Nouă ni s-a întipărit in minte, de la Ion-Constantin PRIESCU N. Gr. MARASANU (Continuare in pag. a Il-a) ÎN ZIARUL DE AZI: • Acordul global în industrie • Pot fi plantate ră­sadurile la timpul optim în solarii ? • Utilaje aştep­tate pe şantiere ale industriei chimice • Pagina „Omul faţă în faţă cu el însuşi..." • Adevărul vieţii — filonul inepuizabil al literaturii • Faptul divers • Sport PAGINA A IV-A CONVORBIRILE DINTRE R.P. CHINEZĂ Şl S.U.A. IN interesul normalizării RAPORTURILOR BILATERALE Şl AL CERINŢELOR DESTINDERII INTERNATIONALE Vizita oficială in R.P. Chineză a preşedintelui S.U.A., Richard Nixon, întrevederile şi convorbirile purtate cu preşedintele Mao Tzedun şi pre­mierul Ciu En-lai au fost urmărite cu un puternic interes de opinia pu­blică mondială, inscriindu-se ca unul din evenimentele istorice şie vie­ţii internaţionale. Fără îndoială, după mai bine de două decenii de lipsă de contacte, de perpetuare a unei politici neraţionale, ana­cronice, constind în ignorarea existenţei R.P. Chineze, însuşi acor­dul asupra vizitei, însuşi faptul în sine că ea a avut loc au putut şi pot fi apreciate ca un act pozitiv, ca o manifestare a spiritului realist — recunoaşterea realităţilor istoriceşte statornicite, a marilor transformări social-politice petrecute în lumea contemporană fiind o premisă funda­mentală a însănătoşirii climatu­lui internaţional. Faptul că două ase­menea state, cum sunt China şi S.U.A., se angajează pe drumul contactelor, al dialogului şi normalizării raportu­rilor reciproce va influenţa pozitiv viaţa internaţională, procesul de des­tindere. Iată pentru ce, pe bună drep­tate, acordul cu privire la vizită s-a bucurat, de la început, de o largă aprobare din partea opiniei publice internaţionale, inclusiv din partea po­porului român. Se poate spune acum că această apreciere şi-a găsit confirmarea, comunicatul comun consemnînd că rezultatele obţinute in cursul vizitei vor deschide noi perspective pentru relaţiile dintre cele două ţâri. Vizita preşedintelui Nixon in R.P. Chineza, ca şi vizita pe care urmează să o în­treprindă în luna mai in U.R.S.S., ilustrează însemnătatea metodei tra­tativelor, importanţa contactelor şi dialogului. încă o dată viaţa, expe­rienţa au demonstrat că nu folosirea forţei sau ameninţării cu forţa, nu recurgerea la presiuni ci tratative!« şi contactele politice reprezintă mij­locul raţional de abordare a proble­melor litigioase, singura cale ce poate conduce la realizarea unor acorduri şi înţelegeri, la promovarea destinde­rii între state, fără deosebire de orân­duire socială. Aceasta este singura modalitate de acţiune corespunzătoare coexistenţei paşnice — imperativul major al epocii contemporane, între R.P. Chineză şi S.U.A. exis­tă, după cum se ştie, profunde deo­sebiri de poziţii în probleme funda­mentale, care decurg din natura di­ferită a orinduirii lor sociale ; s-au acumulat totodată divergenţe esen­ţiale in ce priveşte relaţiile bilate­rale — şi este evident că aceste pro­bleme nu puteau fi rezolvate în de­cursul citorva zile de convorbiri. Este însă de mare Însemnăta­te că s-a pornit de la aprecierea judicioasă, raţională că existenţa di­vergenţelor nu trebuie să constituie un impediment pentru întîlniri şi discuţii, purtate în spiritul respec­tului reciproc, pentru căutarea căi­lor spre normalizarea relaţiilor inter­statale. Reflectînd acest mod realist da abordare a problemelor, comunicatul chino-american — rezultat al schim­bului de păreri serios şi sincer — a­­firmă deschis poziţiile deosebite şi, în acelaşi timp, consemnează con­vergenţele care s-au putut realiza in actualul stadiu, relevând că este de dorit lărgirea înţelegerii intre cele două popoare. R. P. Chineză şi-a reafirmat cu claritate, în mod ferm, poziţiile in favoarea independenţei ţărilor, liber­tăţii naţiunilor, dezvoltării procesului revoluţionar mondial, sprijinul faţă de lupta pentru libertate şi eliberare a tuturor popoarelor asuprite. în comu­nicat este proclamat cu tărie de că­tre partea chineză principiul sacru potrivit căruia toate ţările, mari sau mici, trebuie să se bucure de egali­tate, respingindu-se orice fel de po- V. ILIESCU (Continuare in pag. a VII-a) m ■ fe ' mkl * fül - MS­­w

Next