Scînteia, martie 1972 (Anul 41, nr. 9074-9104)
1972-03-01 / nr. 9074
RENTABILITATE SPORITA prin reducerea costurilor de producţie După cum se prevede în bugetul de stat pe acest an, beneficiile totale ale unităţilor de stat trebuie să însumeze 60 miliarde lei, depăşind pe cele preliminate din anul trecut cu aproape 10 miliarde lei. O asemenea creştere a beneficiilor oglindeşte, in ultimă analiză, dezvoltarea susţinută a tuturor ramurilor economice, accentuarea laturilor calitative ale activităţii lor, concretizate in reducerea costurilor de fabricaţie, îndeosebi a cheltuielilor materiale, în sporirea rentabilităţii în toate Întreprinderile şi sectoarele de activitate economică. în contextul acestor sarcini mobilizatoare, factorii de răspundere din întreprinderi sunt datori să acorde o maximă importanţă problemei creşterii volumului economiilor şi a ratei rentabilităţii, să prevină angajarea fondurilor statului în acţiuni care nu dau cele mai bune rezultate în practică. Realizarea imperativului : „Mai mult, mai bun şi mai eficient" ce guvernează activitatea marii majorităţi a întreprinderilor din toate ramurile şi sectoarele economiei trebuie să focalizeze, în continuare, strădania colectivelor din toate unităţile, pentru a se obţine realizări economice şi financiare superioare, pe măsura dotării tehnice şi a marilor resurse interne de care dispun. La recenta Conferinţă pe ţară a cadrelor de conducere din întreprinderi şi centrale industriale şi de construcţii s-a subliniat, cu toată claritatea, că o rentabilitate tot mai ridicată trebuie să se realizeze pe seama reducerii continue a preţului de cost, prin folosirea mai bună a capacităţilor de producţie, creşterea productivităţii muncii, diminuarea cheltuielilor materiale. Rezultatele înregistrate în perioada care a trecut din acest an in multe din unităţile constructoare de maşini, industriei uşoare, energiei electrice, industriei chimice, metalurgice ş.a., in domeniul beneficiilor şi rentabilităţii atestă, o dată în plus, că oamenii muncii din fabrici şi uzine, in calitatea lor de producători şi de proprietari ai mijloacelor de producţie, au capacitatea de a gospodării mai bine, mai raţional mijloacele materiale şi băneşti pe care statul, societatea, le încredinţează spre administrare şi pot obţine în practică un grad superior de eficienţă economică. Analiza atentă a situaţiei existente în unele întreprinderi şi ramuri economice arată însă că realizările amintite puteau fi şi mai bune, că volumul beneficiilor şi nivelul rentabilităţii puteau fi şi mai mari. Deşi s-au creat condiţii ca majoritatea întreprinderilor să depăşească planul de beneficii pe luna ianuarie a.c., totuşi unele unităţi din industrie, construcţii şi alte ramuri nu au realizat integral prevederile stabilite. într-o asemenea situaţie se găsesc unele întreprinderi din subordinea Ministerului Industriei Chimice — e vorba de Combinatul de Îngrăşăminte chimice de la Turnu Măgurele, Grupul industrial de chimie din Rîmnicu-Vîlcea şi Uzina de piese de schimb şi reparaţii de utilaj chimic din Găeşti — ca şi din cadrul altor ministere economice. Cauzele care au determinat o atare situaţie işi au suportul, înainte de toate, în activitatea propriu-zisă a unităţilor respective şi ar fi putut fi preintîmpinate dacă factorii de răspundere, fiecare lucrător s-ar fi întrebat nu numai „cit producem“, ci şi „cu ce costuri“ ? Nu este lipsit de interes să arătăm, in această ordine de idei, că in majoritatea Întreprinderilor restanţiere planul de beneficii nu a fost îndeplinit integral tocmai datorită depăşirii costurilor planificate de producţie — cu precădere, din cauza neîncadrării în consumurile normate de materii prime şi materiale. Bunul gospodar, cel care ţine ca la ochii din cap la avuţia ţârii, nu admite o asemenea stare de lucruri. în unităţile aminate însă, problema nivelului costurilor de producţie nu a fost tratată cu atenţia cuvenită, iar rezultatele se văd. Economia naţională nu poate tolera repetarea acestei situaţii, faptul ca o unitate sau alta să nu-şi realizeze integral planul de beneficii, să depăşească normele de consum stabilite, chiar dacă, pe ansamblul centralei sau ministerului, realizările sunt mai mari decit prevederile. Oare nu se ştie că beneficiile realizate de unităţile de stat reprezintă unul din principalele izvoare care alimentează bugetul de stat ? De aici, din acest mare rezervor financiar se suportă cheltuielile de Investiţii, de dezvoltare economică şi socială a ţării, de aici se finanţează programele de îmbunătăţire a nivelului de trai al celor ce muncesc, cheltuielile pentru invăţămint, cultură, ocrotirea sănătăţii. Este limpede că neindeplinind integral planul de beneficii, solicitind dotaţii mai mari decit cele prevăzute, diferite întreprinderi nu-şi aduc contribuţia necesară şi obligatorie la asigurarea fondurilor pentru finanţarea dezvoltării economiei naţionale, construirea de noi obiective economice, pentru înfăptuirea măsurilor social-culturale prevăzute in plan. Nu mai vorbim de urmările nefavorabile declanșate de depășirea pierderilor planificat* — cum s-a !n- Dan MATEESCU (Continuare in pag. a IlI-a) m ■ "I ' .V i 1 , ^ ,< -LA ZI, r ; pe teme economice '* j >*' ' %■'->« între cariera de profesor şi cea de actor există legături organice, pe care diversitatea modurilor cum sunt exercitate le face poate mai puţin vizibile. Şi una şi alta prezintă „feţe“ schimbătoare in raport cu rolurile care trebuie jucate, ambele cer perfecţiunea sau măcar acurateţea prezentării, dar, mai ales, amindouă ascund o trudă continuă, o încordare fără odihnă, o fră- ’ mintare de fiecare clipă spre a înţelege rolul şi a face pe cei in faţa cărora 11 joci, să-l înţeleagă şi să-l trăiască o dată cu tine. Vreau să spun deci că scena jucată, ca şi ora de curs predată, sunt sinteze complexe şi îndelungate, efectuate pe un fond de conştiinţă activă, sensibilă la tot ceea ce înseamnă progres şi valoare, sinteze pe care talentul singur nu le poate reuşi. Poate că niciodată vechea butadă : „Geniul 7 Zece la sută inspiraţie, nouăzeci la sută transpiraţie !“... nu a dezvăluit mai pregnant decit astăzi formula succesului marelui actor cu zeci de feţe : tragice, comice, diafane sau perfide, juvenile sau vetuste, ca şi a marelui profesor cu nu mai puţine feţe : inspirate, autoritare, blajine sau încruntate, surizătoare sau transfigurate, energice sau îngăduitoare, ferme sau insinuante, dar totdeauna convins de nobleţea responsabilităţii sale sociale , de a însămînţa şi cultiva deopotrivă idealurile cele mai inalte ale epocii şi cunoştinţele cele mai noi, cele mai utile in minţile tineretului. De aceea, profesorul este zilnic „pe scenă“, rolul lui incepind o dată cu intrarea în sala de curs sau seminar, in laborator sau în cabinetul catedrei. Dar după ora de curs, ea face profesorul ? în general, coboară de pe catedră şi se aşază el Însuşi intr-o bancă mai mult sau mai puţin comodă, unde se apucă să înveţe. Această bancă este uneori un simplu scaun completat cu un colţ de masă intr-o bibliotecă, alteori nici nu există, fiindcă profesorul are suprema îndatorire să înveţe continuu, în picioare, în tramvai, în autobuz, în troleibuz, mergînd pe jos, cind se gindeşte, nelăsînd neocupate nici acele momente cind alţii se plictisesc. Această ciudată comportare, la care nu l-a condamnat nimeni, ii este specifică. Fiindcă omul de carte, omul de ştiinţă, profesorul care trebuie să cumuleze ambele calităţi, trăieşte o dată cu ştiinţa şi cu comandamentele morale pe care aceasta le imprimă vremii lui, aşa cum actorul trăieşte o dată cu rolurile lui. Şi cum ştiinţa — cu precădere ştiinţa zilelor noastre — este în revoluţie, intr-o creştere furtunoasă care se revarsă continuu asupra vieţii societăţii, profesorul, dintr-o nevoie interioară veşnic nepotolită, scormoneşte permanent actualitatea ştiinţifică. De aceea, atunci cind se găseşte intr-o călătorie, oriunde, dacă in oraşul in care a ajuns există un centru de invăţămint şi o bibliotecă ştiinţifică, le vizitează şi adesea rămîne ore întregi în faţa vitrinelor cu cărţi şi reviste. De ce o face, este greu de explicat altfel decit prin integrarea lui în mersul insuşi înainte al ştiinţe! şi, în acelaşi timp, prin consacrarea întregii sale fiinţe eforturilor de prosperitate multilaterală a propriului popor — cele două trăsături fundamentale prin care se defineşte, de fapt, personalitatea educatorului autentic. Tocmai de aceea profesorul şi omul de ştiinţă cunosc in societatea noastră socialistă un rol şi o poziţie socială de mare cinste şi prestigiu. Literatura secolului al XIX- lea şi chiar a primelor decade ale secolului al XX- lea nu este lipsită de imaginea excentrică a profesorului cu redingotă şi guler tare, ochelari şi umbrelă, cufundat in descifrarea unor taine care nu-l priveau decit pe el şi pe cîţiva învăţăcei, absent de la tot ce se petrece in jurul lui, erou al unor farse sau intîmplări ridicule create de el insuşi. Au trecut anii... Profesorul de astăzi este in primul rind un om politic, un constructor de materiale preţioase, de cele mai preţioase materiale, care prin tot ce înfăptuieşte exprimă o responsabilitate socială, un comandament, făcindu-se astfel interpretul şi cultivatorul marilor idealuri ale poporului său, îl obligă la aceasta nu numai cerinţele profesiunii sale, derivîrd firesc din necesităţile de cultură ale societăţii, dar şi crezul său intim, vibraţia interioară atît de necesară in captarea tuturor undelor de interes şi pasiune ale auditoriului, fără cel care nu poate exista adevâ- ratul tribun al catedrei. Situat sub asemenea auspicii etico-profesionale este evident că profesorul de azi nu mai poate rămite la stadiul de a dezlega taine ale firii, pentru a-şi satisface pasiuni personale, respectabile dar inutile, care in general nu aduc nici un rău, dar nu fac nici un bine. Locul lui este in planurile de dezvoltare economică — cincinale, ca şi în cele decenale — cu ochii îndreptaţi spre viitor, gata să primească oricînd comanda socială de a porni cu oamenii pe care i-a format să răspundă unor cerinţe noi ale vieţii obşteşti. Restringind puţin sfera discuţiei la domeniul meu de specialitate, trebuie arătat că situarea matematicianului in actualitate atinge o asemenea stringen-Acad. prof. Nicolae TEODORESCU (Continuare in pag. a Vl-a) Conştiinţa activă a profesorului PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNITIVAL ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XLI Nr. 9074 8 PAGINI * 40 BANI Miercuri 1 martie 1972 Tn ecefia montaj de la Uzina de utilaj chimic din Capitala . Foto : S. Cristian - Citisem numele pe foaia de drum : Alex. Onac , avea să coboare la Zalău... Stăteam la fereastră, tocmai depăşisem Mediaşul şi tinărul călător începuse să povestească. — Ştiţi, nu era vorba de nici o fetişcană. — Mi-am dat seama. — Hm... Moşul s-a inşelat, dar nu mă supăr. Moşul moţăise liniştit pină la Mediaş, însă la Mediaş n-a mai fost chip să doarmă, pentru că tinărul a deschis geamul şi s-a făcut frig. Apoi l-a închis şi a ieşit pe culoar. A deschis şi acolo geamul. S-a intors în compartiment şi... Ei da, a coborit din nou geamul aburit. Era nerăbdător, emoţia îi inundase fata, din care cauză bătrinul a zis : — Nu vine fetişcana dumitale. — A şi venit— Dar peronul era pustiu, un singur ceferist alerga sărind peste băltoace. Cind trenul s-a pus in mişcare, tinărul s-a dus iar pe culoar. — E necăjit ! a mai spus moşul. — Din contră, para fericit. — Du-te și vezi ! Era intr-adevăr fericit. Orașul rămăsese in urmă, nu se mai zărea decit cimpul mohorît și tinărul se străduia să-și compună o figură gravă, de bărbat stăpîn pe sentimentele sale. Apoi a început să istorisească voios — eșuase în tentativa de sobrietate. Totul era simplu. De-o parte a căii ferate se afla castelul de apă al fabricii de geamuri, în partea cealaltă se înălţa fabrica de mobilă. Ambele noi. Pe amindouă işi pusese semnătura, inaugurind cu ele meseria de constructor şi — aşa cum se întimplă întotdeauna cind ne regăsim în faptele noastre dintr-o vreme cind eram mai tineri... şi mai romantici — amîndouă îi trezeau în suflet nostalgii. Pe amîndouă le considerăm dintr-un drum pe parcursul căruia va mai construi mult, foarte mult pentru ţară. „După terminarea facultăţii mi s-a spus : du-te şi fă un hotel la Poiana Braşov. Vă închipuiţi ! M-am dus, însă acolo erau destui. Nu prea mi-a plăcut. Am cerut să trec la construcţii industriale. Altă viaţă ! Din prima zi am fost numit şeful unui sector. Aflaţi că mi-era frică. Aveam de turnat castelul acela de 38 de metri. Nu-mi luasem bine postul in primire şi mi se făcuse capul cu o baniţă. A doua zi mi-au venit 140 de muncitori. Descurcă-te cu ei ! Dă-le de lucru ! Maistrul, tata Alfred Keul, un om de ispravă, mi-a simţit teama şi m-a luat pe departe ca să-mi spună că acum douăzeci de ani a mai făcut un turn ca ăsta , neapărat ce-o scoatem la capăt. — Cit timp îi trebuie unui absolvent pentru a sta pe picioarele sale ? l-am întrebat — Depinde. Dacă în jur are oameni cu experiență — doi ani. Dacă nu are pe nimeni — șase luni. — Ciudat... — Logic... in varianta a doua este obligat să ia singur taurul de coarne. Sunt sigur, fără setea asta, fără goana după vicisitudinii« inerente oricărui început n-aş fi scris niciodată despre Alexandru Onac. — Cind aţi gustat primul insucces ? — Curind. — Cum a fost ? — Cumplit... în locul unde lucram noi, terenul era cultivat cu varză. Ca să nu ne prindă ploile, toți cii eram am ajutat la recoltat. Concomitent săpam gropile pentru pilonii staţiei de betoane. N-am ţinut seama că pămintul era netasat. Acolo se arase în fiecare primăvară. Stîlpii s-au fisurat. Nu vă puteţi imagina ce spaimă m-a cuprins. Pina seara am elaborat un teanc de schiţe cu soluţii de remediere. Seara m-am dus la şeful lotului vecin. I-am spus tot Nu s-a arătat cituşi de puţin surprins ; altceva o preocupa, vă spun imediat... S-a uitat pe ocniţe. „Care e bună ?“ „Oricare“. „Pe care s-o adopt ?“ „Pe care vrei... Oameni ai buni ?“ Am răspuns afirmativ. Şi am avut dreptate ! Trecusem de mult de Copșa Mică. îmi arătase acolo încă unul din locurile lui de muncă : centrala electrică de termoficare a fabricii care produce negru de fum. Pină la Zalău mai erau citeva ore de mers. Tinărul meu interlocutor se născuse intr-un sat din Sălaj. Oare se ducea acasâ, in concediu ? Nu, de vreme ce călătorea cu foaie de drum. Mai degrabă puteam să presupun, ceea ce s-a dovedit exact, că s-a lăsat . Inginerul s-a întors acasâ tras de dorinţa de a construi pe meleagurile natale, intr-un judeţ în care întregul program al dezvoltării economice şi sociala începe cam de la... început, într-un judeţ în care totul se zideşte din temelii. — Ştiţi dumneavoastră ce înseamnă lipsa de cadre ? 4 ŞtiU. — Nu ştiţi. înseamnă să te înhami la treabă şi să tragi şi pentru posturile rămase libere in schemă... aşa cum fac mulţi din cei ce lucrează în Sălaj... cum fac şi eu... — Dacă vi s-ar oferi prilejul să plecaţi în altă parte... — Pentru nimic la lume n-aş pleca. Drumul din gară pină în centrul Zalăului l-am străbătut, la insistenţa lui, pe jos. De-o parte şi de alta a şoselei — ciocane pneumatice, macarale, flăcări de acetilenă, betoniere, clacsoane, buldozerei« opintindu-se in mormant de moloz... un șantier imens, de fapt, mai multe şantiere. Zona industrială a orașului se contura sugerind dimensiunile finale pa care le vor atinge filatura de bumbac, fabrica de armături metalice, fabrica de produse ceramice, fabrica da conductori emailaţi... Se vorbeşte adesea despre viaţa nomadă a constructorilor, care rămîn intr-un loc da la festivitatea punerii pietrei fundamentale, pină la festivitatea inaugurării obiectivului, apoi, lăsînd în zidurile de beton o parte din fiinţa lor, ca in legendă, se duc să aplaude, in alt colţ de ţară, întîia muşcătură de cazma... Aici insă va fi da lucru din belşug. Se ştie. Se vede. Se simte. A auzit şi bătrînul Onac, ţâran din Sînmihailul Almaşului, care-şi îndeamnă feciorul : „Insoară-ta, băiatul tatii, fă-ţi casă şi ia o fată faină şi stai pe Ungă noi*. Ion MARINA Două primării faţă in faţă cu programul dezvoltării economice a comunelor . Vreţi să vedeţi cum muncesc primăriile comunale, cum aplică în viaţă hotăririle conferinţei pe ţară a primarilor şi secretarilor de partid ? V-aş propune să mergeţi la însurăţel şi Viziru. Sunt două comune vecine, cu mari posibilităţi economice, cu perspective apropiate de urbanizare. Dăm curs invitaţiei făcute de tovarăşul Dumitru Bălan, prim-vicepreşedinte al Comitetului executiv al Consiliului popular judeţean Brăila, şi ne îndreptăm spre comunele respective. Impresiile şi constatările de aici . Vă propunem să facem mai intîi cunoştinţă cu „cărţile de vizită“ ale celor două aşezări rurale. ÎNSURĂŢEI . Comuna are 2 218 familii şi se întinde de-a lungul a 8 km. Are o suprafaţă agricolă de 7 524 hectare pe care o lucrează cele două cooperative create aici. Producţiile medii la ha., in 1971, au fost de 2 824 kg. la griu şi 3 600 kg. la porumb. Pe teritoriul comunei işi desfăşoară activitatea numeroase instituţii şi unităţi economice. Notăm citeva : centrul de prelucrare şi vinificaţie, S.M.A., I.A.S., coloană I.T.A., 6 şcoli generale şi un liceu, un dispensar uman, o unitate C.E.C., poşta, cooperativa de consum. Forţa de muncă salariată — circa 1 900 de oameni ; forţa de munca activă a celor două cooperative agricole — 2 500 de braţe. VIZIRU ! Comuna are peste 2 000 de familii şi se întinde, de-a lungul şoselelor, pe mai mulţi km. Posedă 7 800 de hectare, teren agricol, şi are 3 C.A.P.-uri. Producţiile medii obţinute la hectar în 1971 au fost de 3 097 kg. la griu şi 4 500 kg. la porumb. Vizita dispune în prezent, de mai puţine instituţii şi unităţi economice ca însurăţeii. Are trei şcoli generale, policlinică, spital, dispensar veterinar, S.M.A. etc. Forţa de muncă salariată — 700 de oameni ; forţa de muncă activă din C.A.P. — 2 700 de braţe. Am alcătuit aceste schiţe sumare, privind dezvoltarea celor două comune, pentru a arăta ce sarcini complexe stau in faţa primăriilor de la sate. Aproape toate comunele au astăzi o economie care se diversifică continuu, dar, in acelaşi timp, se şi specializează. Primăria, ca organ local al puterii şi administraţiei, trebuie să conceapă acest proces, să-l conducă cu pricepere şi răspundere. Recent, după cum se știe, toate comunele și-au elaborat planurile de dezvoltare economico-socială pe acest an. Ce obiective prevăd ele ? Cum au fost fundamentate ? Cum s-a pornit, practic, la realizarea lor ? — Iată câteva întrebări cărora le vom da răspuns, în rindurile de mai jos, în dialogul dintre cele două primării. UNITATEA $1 FRĂŢIA OAMENILOR MUNCII — REZULTAT ISTORIC AL SOLUŢIONĂRII MARXISTLENINISTE A PROBLEMEI NAŢIONALE (Consultaţie) (IN PAGINA A II-A) Principala bogăţie - pămîntul! Principala preocupare - valorificarea lui superioară ! „O atenţie deosebită am acordat in cadrul planului de dezvoltare economico-socială al comunei problemelor agriculturii , ne declară din capul locului tovarăşul Ion Bobocea, primarul din însurăţei. Nouă ni s-a întipărit in minte, de la Ion-Constantin PRIESCU N. Gr. MARASANU (Continuare in pag. a Il-a) ÎN ZIARUL DE AZI: • Acordul global în industrie • Pot fi plantate răsadurile la timpul optim în solarii ? • Utilaje aşteptate pe şantiere ale industriei chimice • Pagina „Omul faţă în faţă cu el însuşi..." • Adevărul vieţii — filonul inepuizabil al literaturii • Faptul divers • Sport PAGINA A IV-A CONVORBIRILE DINTRE R.P. CHINEZĂ Şl S.U.A. IN interesul normalizării RAPORTURILOR BILATERALE Şl AL CERINŢELOR DESTINDERII INTERNATIONALE Vizita oficială in R.P. Chineză a preşedintelui S.U.A., Richard Nixon, întrevederile şi convorbirile purtate cu preşedintele Mao Tzedun şi premierul Ciu En-lai au fost urmărite cu un puternic interes de opinia publică mondială, inscriindu-se ca unul din evenimentele istorice şie vieţii internaţionale. Fără îndoială, după mai bine de două decenii de lipsă de contacte, de perpetuare a unei politici neraţionale, anacronice, constind în ignorarea existenţei R.P. Chineze, însuşi acordul asupra vizitei, însuşi faptul în sine că ea a avut loc au putut şi pot fi apreciate ca un act pozitiv, ca o manifestare a spiritului realist — recunoaşterea realităţilor istoriceşte statornicite, a marilor transformări social-politice petrecute în lumea contemporană fiind o premisă fundamentală a însănătoşirii climatului internaţional. Faptul că două asemenea state, cum sunt China şi S.U.A., se angajează pe drumul contactelor, al dialogului şi normalizării raporturilor reciproce va influenţa pozitiv viaţa internaţională, procesul de destindere. Iată pentru ce, pe bună dreptate, acordul cu privire la vizită s-a bucurat, de la început, de o largă aprobare din partea opiniei publice internaţionale, inclusiv din partea poporului român. Se poate spune acum că această apreciere şi-a găsit confirmarea, comunicatul comun consemnînd că rezultatele obţinute in cursul vizitei vor deschide noi perspective pentru relaţiile dintre cele două ţâri. Vizita preşedintelui Nixon in R.P. Chineza, ca şi vizita pe care urmează să o întreprindă în luna mai in U.R.S.S., ilustrează însemnătatea metodei tratativelor, importanţa contactelor şi dialogului. încă o dată viaţa, experienţa au demonstrat că nu folosirea forţei sau ameninţării cu forţa, nu recurgerea la presiuni ci tratative!« şi contactele politice reprezintă mijlocul raţional de abordare a problemelor litigioase, singura cale ce poate conduce la realizarea unor acorduri şi înţelegeri, la promovarea destinderii între state, fără deosebire de orânduire socială. Aceasta este singura modalitate de acţiune corespunzătoare coexistenţei paşnice — imperativul major al epocii contemporane, între R.P. Chineză şi S.U.A. există, după cum se ştie, profunde deosebiri de poziţii în probleme fundamentale, care decurg din natura diferită a orinduirii lor sociale ; s-au acumulat totodată divergenţe esenţiale in ce priveşte relaţiile bilaterale — şi este evident că aceste probleme nu puteau fi rezolvate în decursul citorva zile de convorbiri. Este însă de mare Însemnătate că s-a pornit de la aprecierea judicioasă, raţională că existenţa divergenţelor nu trebuie să constituie un impediment pentru întîlniri şi discuţii, purtate în spiritul respectului reciproc, pentru căutarea căilor spre normalizarea relaţiilor interstatale. Reflectînd acest mod realist da abordare a problemelor, comunicatul chino-american — rezultat al schimbului de păreri serios şi sincer — afirmă deschis poziţiile deosebite şi, în acelaşi timp, consemnează convergenţele care s-au putut realiza in actualul stadiu, relevând că este de dorit lărgirea înţelegerii intre cele două popoare. R. P. Chineză şi-a reafirmat cu claritate, în mod ferm, poziţiile in favoarea independenţei ţărilor, libertăţii naţiunilor, dezvoltării procesului revoluţionar mondial, sprijinul faţă de lupta pentru libertate şi eliberare a tuturor popoarelor asuprite. în comunicat este proclamat cu tărie de către partea chineză principiul sacru potrivit căruia toate ţările, mari sau mici, trebuie să se bucure de egalitate, respingindu-se orice fel de po- V. ILIESCU (Continuare in pag. a VII-a) m ■ fe ' mkl * fül - MSw