Scînteia, octombrie 1972 (Anul 41, nr. 9286-9316)
1972-10-01 / nr. 9286
PAGINA 4 CINECLUBUL-ca factor de educaţie şi cultură a spectatorului Alături de sport şi de televiziune, filmul e spectacolul cel mai frecventat, forma cea mai răspindită de folosire a timpului liber. E un adevăr devenit demult banal, la noi ca şi în atitea alte părţi ale lumii. Statistici oficioase stabilesc că locuitorii României văd, fiecare, cite 19 filme pe an. Aceasta fiind o medie, înseamnă că unii văd de fapt mult mai multe, poate unul sau două într-o săptămină, fără să mai punem la socoteală filmele programate la televiziune. In orice caz, cinematograful e un bun de larg consum. Dar, să fie oare pur şi simplu un obiect de consum în sensul strict al termenului ? Să fie, oare, filmul, doar un mijloc de divertisment, de amuzament sau, cum se mai spune, de agrement, un relaxant prin abaterea atenţiei de la alte probleme ? Fără a-i nega o asemenea trăsătură, cîtuşi de puţin unică, se cuvine să scoatem cu tărie in evidentă faptul că filmul are o precisă funcţie culturală, estetică, morală. Cu alte cuvinte, filmul e o artă, face parte din cultura naţiunii. Practic însă, filmul continuă să fie privit, adeseori, ca un divertisment oarecare, ca alternativă la un meci de fotbal, la o plimbare pe malul lacului sau la o partidă de table. Dar recunoscînd efectiv valoarea de artă a filmului trebuie să na gindim mai serios la necesitatea educării intru această artă, la necesitatea formării progresive a unei temeinice culturi cinematografice. Fără îndoială, reţeaua de cinematografe — inclusiv cele săteşti, acolo, unde şi atunci cînd ele funcţionează — şi practicarea unui preţ redus al biletelor de intrare sunt, prin ele însele, o realitate culturală demnă de remarcat. Mai ales că in ultima vreme am asistat la o relativă îmbunătăţire a repertoriului cinematografic, prin varietatea tematică şi valoarea expresivă a filmelor puse în circulaţie. Totuşi, numai cu atît nu vom putea determina, decit intr-un ritm mult prea lent, transformarea calitativă a publicului. Această problemă a publicului — pe care atît cineaştii, cit şi critica o invocă mereu — adesea insă fără o analiză aprofundată, pertinentă — merită o dezbatere specială. Aici, ne limităm deocamdată să subliniem o idee preţioasă, lansată mai de mult, şi anume : spectatorul e şi el un autor, chiar pentru autorul-realizator de filme. Spectatorul nu se află într-o poziţie subalternă faţă de cineast : spectatorul nu e o „unitate de masă“, cum susţin unii sociologi, şi nici un „copil de dăscălit", cum ar considera, poate, pedagogii — din simplul motiv că autorul cinematografic nu e nici asistent social, nici învăţător de şcoală. Bineînţeles, opera filmică joacă şi un astfel de rol, dar in mod implicit, ascuns chiar, cum voia Engels : ea nu e un difuzor de prelegeri şi de sfaturi utile pentru viaţă, ci operă de artă, în receptarea ei, spectatorul e, intr-adevăr, un „co-autor“, cu o putere de a înţelege şi de a se pasiona echivalentă cu aceea a scenariştilor şi regizorilor. In realizarea sau în aprecierea inexactă a acestui raport dintre cineaşti şi spectatori, in sensul subaprecierii spectatorilor, rezidă, poate, una din cauzele fundamentale ale nemulţumirii în faţa unor neajunsuri — socotite pină la un moment dat cronice — ale producţiei naţionale de filme. La fel de inexact ar fi insă să considerăm publicul altfel decit în mişcare, în continuă evoluţie. Ritmul unei asemenea evoluţii nu ne poate fi indiferent. Se cuvine ca el să fie stimulat. Or, în domeniul care ne interesează aici, al culturii cinematografice, şansele de progres stau în bună măsură in activitatea cinecluburilor, conjugată bineînţeles cu aceea a presei, a editurilor, a universităţilor populare etc. Ne gindim, pentru a fi exacţi, la cinecluburile de cultură (cinematografică). Ele există, ici şi colo, pe lingă o uzină, o şcoală, o facultate sau pe lingă o casă de cultură. Dar se manifestă palid, incoerent. Două sunt, credem, cauzele principale ale acestei situaţii : 1) lipsa unor iniţiative ferme şi tenace, adică lipsa unor animatori, nu numai entuziaşti ■ Şi pasionaţi, ci competenţi şi perseverenţi, animatori proveniţi dinăuntrul colectivelor înseşi ; 2) lipsa de filme, mai precis, de copii suficiente pentru o alimentare riguros planificată, ritmică, a ansamblului de cinecluburi. Cele două puncte sunt strins legate între ele, deoarece dacă iniţiatorii, animatorii, responsabilii de cinecluburi uzinale, şcolare, studenţeşti, cooperatiste, săteşti etc. nu sunt încurajaţi să apară şi să acţioneze, atunci nu sporeşte numărul cinecluburilor, scad interesul şi posibilităţile de tragere a unui număr de copii, mai mare, din partea Arhivei Naţionale de Filme, şi, implicit, costul acestora rămine ridicat, neconvenabil pentru un circuit prea redus. Cantitatea, aici, devine calitate. Care e rolul principal al unui etnct club ? Acela de a-i deprinde pe spectatori să nu mai vadă în film doar un simplu divertisment, ci o operă de cultură şi de artă, din care desfătarea şi relaxarea nu sunt excluse, dar care pretinde şi o atentă angajare intelectuală şi afectivă, o colaborare strinsă din partea publicului. In definitiv, un cineclub poate fi comparat cu ceea ce un „cerc de lectură“ sau un „cenaclu“ eficient reprezintă pentru viaţa literară. Şi acolo se ascultă şi se iau in dezbatere opere originale şi clasice, se analizează aceste opere prin prisma valorii lor estetice, ideologice, morale. In programul sistematic al cinecluburilor, locul cărţilor îl iau, fireşte, filmele. Ce fel de filme ? Ca să fim nit mai concişi, filme de cinematecă , adică marile valori cinematografice create pînă acum în lume. Educaţia şi cultura — ca în orice altă artă — se fac şi în arta cinematografică prin operele cele mai reprezentative. Şi, bineînţeles, nu prezentate alandala, ci după o anumită ordine, cu un anumit criteriu de ordin ideologic, istoric, estetic şi, să nu ne speriem de cuvinte, didactic. Nu ne-am referit la activitatea de creaţie, adică de realizare propriuzisă de filme. In cinecluburi (domeniu în care s-au obţinut unele succese certe, dar care, prin forţa lucrurilor, antrenează un număr limitat de pasionaţi) Caracterul educativ, de masă al cinecluburîlor presupune însă, prioritar, problema asimulăstîii răspîndirii culturii cinematografice. Se impune, credem, cu necesitate, ca forurile tutelare de care depinde buna desfăşurare a activităţii rinecluburilor — Consiliul Culturii şî Educaţiei Socialiste. Ministerul Educaţiei şi Invăţămintului, Consiliul General a! Sindicatelor, A.C.I.N. — să ajungă la o înţelegere şi la o soluţie pozitivă a problemei cinecluburilor de cultură, înaintindu-se treptat spre constituirea unei federaţii naţionale a cinecluburilorde creaţie şi cultură cinematografică!, ca organismul cel mai potrivit pentru stimularea şi sprijinirea materială şi morală a unei retop derinecluburi pe care am dori-o tot mai vastă şi mai eficientă. Deci un nou impuls acestei activităţi, roadele educative, formative, nu vor întîrzia să apară. Ele pot fi rezumate într-o singură idee, deloc indiferentă : aceea a unui vast public cinematografic educat, cult, capabil să se bucure — pe plan cognitiv si estetic, rational si afectiv — de binefacerile celei de-a 7-a arte, care, de fapt,e astăzi, prima in ordinea răspindirii, a popularității. Florian POTRA ALEGERILE DE PARTID (Urmare din pag. I) Adunările şi conferinţele de alegeri din instituţiile ştiinţifice sunt chemate să-şi îndrepte atenţia spre analizarea activităţii desfăşurate de organizaţiile de partid, de cercetătorii membri de partid, de toţi oamenii de ştiinţă, pentru creşterea aportului ştiinţei la progresul societăţii, legarea acesteia tot mai strins de cerinţele producţiei. Avînd loc în perioada începerii noului an şcolar, în şcoli şi institutele de învăţămmt superior, adunările de dări de seamă şi alegeri sunt un prilej propice pentru analiza cu răspundere, ţinînd seama de dreptul de control pe care îl au organizaţiile de partid, a modului cum se îndeplinesc indicaţiile privind îmbunătăţirea activităţii de educare a tineretului, atît în ceea ce priveşte dezvoltarea cunoştinţelor, cit şi în spirit politiccetăţenesc, a modului în care se asigură o strinsă legătură a învăţămîntului cu practica şi se dezvoltă la tineri deprinderile de muncă. In instituţiile de artă şi cultură, dezbaterile să reflecte din plin ideile cuprinse in programul de perfecţionare a activităţii pe tărîm politico-ideologic şi cultural-educativ adoptat de conducerea partidului în noiembrie 1971, să analizeze felul în care se realizează obiectivele din planurile de măsuri stabilite cu acest prilej în diferitele instituţii, uniuni artistice, de creaţie. Ele trebuie să constituie un for pentru mobilizarea tuturor forţelor intelectualităţii, în vederea promovării unei creaţii artistice militante, pătrunse de un puternic mesaj social, ferm angajată în susţinerea ţelurilor construcţiei socialiste, combative Împotriva formalismului şi influenţelor ideologiei burgheze, a concepţiilor străine sau denaturării artei autentice. Un loc de primă importanţă in dezbaterile din actualele adunări şi conferinţe de alegeri vor trebui să-l ocupe problemele îmbunătăţirii continue a vieţii interne de partid. In acest sens, comuniştii sunt chemaţi să aprofundeze felul în care se îndeplinesc sarcinile stabilite de partid în ultimii ani în scopul lărgirii democraţiei interne de partid, modul cum se aplică în viaţa fiecărei organizaţii de partid principiul muncii şi conducerii colective, in vederea atragerii tuturor membrilor de partid la îndeplinirea politicii partidului. Dezbaterile să abordeze concret problemele activizării masei membrilor de partid, creării unui climat ironice ca fiecare comunist să-și spună nestingherit părerea in legătură cu activitatea colectivului din care face parte. Totodată, adunările de alegeri să analizeze temeinic in ce măsură a crescut rolul adunărilor de partid in viaţa colectivelor, care este eficienta acestora, cum stimulează răspunderea comunistă, contribuie la ridicarea nivelului conştiinţei partinice a membrilor de partid, răspund sarcinii de a constitui adevărate şcoli de educaţie comunistă. Să se analizeze, de asemenea, activitatea desfăşurată de organizaţiile de partid pentru aplicarea în viaţă a obiectivelor rezultate din programul elaborat de Plenara C.C. al P.C.R. din noiembrie 1971 in vederea îmbunătăţirii muncii politico-ideologice si cultural educative, în scopul dezvoltării conştiinţei socialiste a maselor. De o atenţie prioritară să se bucure cu prilejul conferinţelor comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene de partid, problemele îmbunătăţirii stilului şi metodelor de muncă, analizîndu-se aprofundat modul în care acţionează organele de partid in conducerea economiei si vieţii social-culturale, în ce măsură este atras la munca de partid un larg activ obştesc, cum este organizată activitatea pentru îndeplinirea hotărârilor partidului şi a propriilor hotărâri. Complexitatea problemelor în care se înscriu alegerile de partid impune ca adunările şi conferinţele de partid să se desfăşoare sub semnul unei înalte exigenţe, să aibă un puternic caracter de lucru. Aceasta presupune ca, paralel cu reliefarea succeselor, a experienţei dobindite in munca de partid, să se analizeze, de pe poziţiile combativităţii partinice, cu seriozitate şi răspundere, stările de lucruri negative, să se critice curajos neajunsurile, să se respingă orice tendinţe festiviste, de paradă. Totodată, dezbate să se finalizeze cu concluzii şi hotăriri realiste, cu eficacitate sigură, in vederea mobilizării întregului colectiv la înfăptuirea obiectivelor stabilite de Congresul al X-lea şi Conferinţa Naţională ale partidului. O importanţă deosebită are, in acest sens, insusi modul cum vor fi alcătuite dările de seamă ce urmează a fi prezentate adunărilor generale si conferinţelor : este bine ca la întocmirea acestora să fie atraşi cu mai mulţi comunişti, astfel ca dările de seamă să cuprindă o experienţă cit mai bogată, să fie pline de miez, să surprindă ceea ce este esenţial in viaţa colectivului, să ofere un punct de plecare pentru dezbateri vii, intense, legate de sarcinile fiecărei organizaţii de partid. Prilej de retrospectivă mobilizatoare, de îmbunătăţire a muncii in toate sectoarele, actualele adunări şi conferinţe de partid au misiunea de mare răspundere de a alege noile organe de partid. Hotăritoare in alegerea comuniştilor care vor faca parte din noile organe de partid trebuie să fie calităţile lor politice, profesionale şi moral-cetăţeneşti, aptitudinile pe care le au pentru munca de conducere ce urmează să li se încredinţeze. De aceea, în organele de partid, ca delegaţi la conferinţele de partid, trebuie să fie aleşi cei mai buni comunişti, profund devotaţi cauzei partidului, oameni cu o temeinică pregătire politică, profesională, care, prin spiritul lor novator, prin întreaga activitate, s-au dovedit a fi buni organizatori şi conducători ai maselor în lupta pentru înfăptuirea politicii partidului. Oameni intransigenţi faţă de neajunsuri, care se bucură de prestigiu şi autoritate, au o conduită exemplară în muncă, familie şi societate. In noile organe de partid, inclusiv in comitetele judeţene şi organele executive ale acestora, să fie aleşi mai mulţi membri de partid care lucrează nemijlocit in producţie, oameni despre al căror profil politic, profesional, etico-moral să vorbească faptele. Ţinind seama de ponderea lor mare în producţia materială, în activitatea socială, în lumina concluziilor rezultate din documentele Conferinţei Naţionale a partidului, se impune să fie alese în organele de partid un număr mai mare de femei, din rindul celor care s-au evidenţiat în activitatea profesională si obştească. actualele alegeri de partid — ca o expresie a continuei dezvoltări a democraţiei interne de partid, a sporirii rolului si răspunderii tuturor membrilor de partid faţă de promovarea cadrelor în organele alese ale partidului — candidaţii pentru comitetele de partid comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene vor fi supuşi in prealabil discuţiei adunării generale a organizaţiei de partid din care fac parte, astfel ca masa membrilor de partid să-şi spună cuvîntul asupra lor. Iar actul alegerii să aibă învestitura largă a colectivului. Practica a demonstrat că buna pregătire şi buna desfăşurare ale alegerilor de partid sunt strins legate de sprijinul şi îndrumarea pe care le acordă organizaţiilor de partid comitetele judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, cadrele şi activiştii de partid, datoare a fi, cu atît mai mult in această perioadă în milionul comuniştilor, a ajuta concret la orientarea atenţiei spre problematica majoră, spre laturile de conţinut ale activităţii, veghind, totodată, la respectarea prevederilor Statutului si a instrucţiunilor C.C. al P.C.R. In felul acesta, pregătite temeinic, prilejuind o analiză profundă a muncii desfăşurate, stabilind cele mai bune măsuri pentru creşterea rolului conducător al organizaţiilor de partid în toate domeniile de activitate, alegerile de partid vor duce la concentrarea şi mai puternică a energiilor comuniştilor, ale tuturor oamenilor muncii pentru îndeplinirea exemplară a obiectivelor stabilite de Congresul al X-lea şi Conferinţa Naţională ale partidului, la realizarea înainte de termen a sarcinilor actualului cincinal. \ cinema \ ______ ^ « Un candidat la preşedinţie : i PATRIA — 9; 11,30; 14: 16,30; 19; ; 21 as. i • Tora ! Tora î Tora î : FLA MURA —9; 12,30; 16: 19,30; EXCEL-. I SIOR — 9: 12,30; 16: 19,30: GLO ;RIA —9;15; 12,30; 16,15; 19,30. V • Opiul şi bîta : CAPITOL : 9; 11,15; 13,45; 16; 18,30; 21. \ n Un adevăr pe jumătate : LU I MINA —9; 11,30; 14.15; 17; 20. y • Program de desene animate I pentru copii — 9.30; 10,45; 12. Pero și prietenii săi —14; 16; 18; 20 . 4 DOINA. 1 * Bambi : SCALA —9; 11; 13; 15; 17; 19; 21. 1 • Lumea animalelor : TIMPURI NOI— 9.30; —20.15 în continuare. * * Aventurile unei prințese ger- mane la curtea Regelui Soare * LUCEAFARUL —8.45; 11.15; 13,30; 16; 18.30; 21, BUCUREȘTI — 8.45; 11; 13,30; 16;15; 18,45; 21. 1 • Sfinta Tereza și diavolii : *CENTRAL — 9.15; 11,30; 13.45; 16; 18,15; 20.30, GIULEȘTI — 15.30; 18; 20.30, AURORA —9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15. . • Mania grandorii : FESTIVAL — 9; 11;15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. FEIROVIAR — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18,15; 20,30. MELODIA—9: 11,15; 13.30; 16; 18,30; 20,45. MODERN — 9: 11,15; 13,30; 16; 18;15; 20,30. m Fata care vinde flori : VICTORIA—9.30; 12,15; 15; 17,45; 20,30. . * Mesagerul: FAVORIT — 9,15; I 11,30; 13.45: 16: 18.15; 20.30. / * Surcouf, tigrul celor 7 mări — 19. 12; 14. 16; 18.15. Am tntilnit ţigani fericiţi — 20,30 : CINEMATECA (sala union). | * Felix şi Otilia: LIRA —15.30; 19. 1 m Binecuvtntaţi animalele şi copiii : BUZEŞTI — 15.30: 18. 20.15. 1 a Dacă e marţi, e Belgia : GRAVIŢA — 9: 11.15: 13.30: 15.45: 18.15; 23.30. MOŞILOR’— 15.30: 17.43: 20. 1 • Lupul negru : FERENTARI — 15.30: 17.45: 20. 1 a Balada lui Cable Hogue : DA- lCIA—9: 11.15: 13.30: 16: 13.15: 20.30. 1 DRUMUL SĂRII — 15.30: 17.45: 20. 1 * Pescărușul: PACEA —16: 13: ’ 20. 1 * Creierul: BUCEGI — 15.45: 18: 20.15, MIORIȚA-9: 11:15; 13.30; i 15.45: 18: 20.30. / n Cornul de capră : ARTA — 15.30: 18: 20.15. La Ferma din Arizona : COTROCENI — 15.30. 19, POPULAR - 15.30: .19. • Nevăzut, necunoscut : UNIREA — 15.30: 18: 20.15. i A Călăreţii : FLOREASCA-13.30; 18: 20,30. TOMIS —9, 11,15; 13,30;L 15.45; 18: 20,15. teatre • Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“ (sala Comedia) : Coana Chiriţa — 10,30. • Teatrul de comedie : Preşul — premieră — 20 m Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“ (sala din bd. Schitul Măgureanu) : O scrisoare pierdută — 20. • Teatrul satiric muzical ,,C. Tănase“ (sala Savoy) : Revista are cuvintul — 19.30. • Teatrul de revistă şi comedie ,,Ion Vasileseu“ : latr-un ceas bun : — 10; 16: 19,30. t v Programul 1 1.15 Gimnastică pentru toţi. 8.30 Cravatele roşii. * Transmisiune de la Expoziţia republicană a căutătorilor de comori. * Ştiţi să circulaţi ? — primul parc de circulaţie al pionierilor, la Iaşi. • Agenda pionierească. • Copii din lumea largă — şcolarii japonezi. * Tolba cu scrisori. • Delfinul Flipper. 10.00 Viaţa satului. 11.10 Mari muzicieni la Bucureşti. 12.00 De strajă patriei. 12.30 Emisiunea în limba maghiară. 14.00 ,.360 de grade“. 14.00 Roadele pămîntului de pe Argeş pe Someş. 14.15 Laureaţi ai Concursului internaţional de la Hertzogenbach — Olanda , Gerdan Spireanu, Gheorghe Crăsnaru prezentaţi de Martha Joja. 14,35 Hochei pe gheaţă : Cehoslovacia — Canada (repriza I). 15,10 Muzica la noi acasă . In studio : Cornel Constantiniu. 15,25 Din nou hochei — repriza a II-a. 16,00 Melodii celebre în dans : Doina Patrichi şi Păstorel Ionescu. 16,10 Din nou hochei — ultima repriză. 16,45 ..360 de grade“ vă invită la parada modei de toamnă — iarnă, organizată în colaborare cu Combinatul de confecţii şi tricotaje Bucureşti. 17.13 Mărturii din alte veacuri — reportaj despre noi descoperiri arheologice în R.P. Chineză. 17.40 .,Casca de aur“ — concursul internaţional de dirt-track. Transmisiune directă de la Praga. 17.50 Poetul coboară din munţi : ţăranul Vasile Dincă. 18.10 Pianistul Dan Grigore l-a invitat in studio pe Eduardo Ricci pentru a prezenta împreună un recital. Realizatori : Cristian Ţopescu, Emanuel Valeriu, Aristide Buhoiu şi Tudor Vornicu. 18.30 Film serial pentru tineret . ..Civilul“. Episodul „Trecerea frontierei.“ 18.55 Vetre folclorice 19.15 Publicitate. 19.20 1001 de seri. 19.30 Telejurnal. 20.05 Muzică populară. 20.15 Film artistic . ..Secretul de la Santa Vittoria“, Regia Stanley Kramer. Cu Anthony Quinn, Anna Magnani, Virna Lisi, Hardy Krüger. 22.30 Pekinul in sărbătoare. Reportaj filmat de Manase Radnev și George Bratianu. 22.50 Telejurnal. Programul 2 2.30 Promenadă duminicală. 15.00 închiderea emisiunii de prînz. 20.05 Deschiderea emisiunii de seară. Eroi îndrăgiţi de copii : „Fiica soarelui“. 20.35 Teatru liric TV — „Pană Lesnea Rusalim“. 22.00 Săptămîna culturală bucureşteană. Emisiune de Bogdan Antonescu. 22.15 Film serial : ,,Mannix“ — reluarea episodului „Permis de vînătoare“. (Urmare din pag. I) plină dezvoltare. Ca element definitoriu, aş mai aminti reaşezarea cifrelor de şcolarizare, acordindu-seprioritate învăţămintului tehrac.con respunzător medbilor economiei şi introducerea Anului de specializare la facultăţile de matematică, fizică, chimie şi biologie. In acelaşi scop, au fost reexaminate şi îmbunătăţite toate planurile de învăţămint, punindu-se accent pe disciplinele nemijlocit formative, pe întărirea laturii practice a învăţămîntului şi pe respectarea bugetului de timp afectat studiului individual al studentului, în consens cu imperativele actuale social-economice şi de perspectivă, s-a urmărit, de asemenea, asigurarea unui cadru organizatoric adecvat pentru formarea specialiştilor cu o temeinică pregătire de bază, cu un profil larg, capabil să se adapteze rapid la noile cerinţe ale economiei, ştiinţei şi culturii. Totodată, incepînd cu acest an universitar, se aplică un sistem îmbunătăţit al activităţilor personalului din instituţiile de învăţămint superior, care va permite o mai bună distribuire şi folosire a potenţialului didactic şi de cercetare, precum şi o îndrumare mai eficientă a studenţilor de către cadrele didactice. Nu trebuie uitat nici faptul că apropiatul an universitar este primul an de acţiune a noilor organe de conducere colectivă — consilii profesorale şi senate universitare — din institute şi facultăţi, prin participarea nemijlocită a reprezentanţilor producţiei şi cercetării la organizarea, conducerea şi îndrumarea procesului de Învăţămint. In sfîrşit, consecinţă şi expresie a principiului dublei subordonări a facultăţilor şi secţiilor multe ministere manifestă o preocupare crescndă pentru dezvoltarea bazei materiale a învăţămîntului. — Ce se preconizează pentru asigurarea unei legături şi mai strinse a şcolii noastre superioare cu practica, cu viaţa ? — Urmind indicaţiile secretarului general al partidului, cu privire la necesitatea asocierii, organice a invăţămintului cu practica, cu viaţa — de altfel, singurul suport real şi viabil de eficienţă a învăţămîntului — practica productivă a fost înscrisă, şi în acest an, ca disciplină obligatorie în planurile de învăţămint, astfel Incit să poată fi efectuată timp de 2 luni de studenţii tuturor anilor de studii. Un asemenea amplu program de instruire practică beneficiază de bune condiţii organizatorice . in numeroase instituţii de învăţămint s-au amenajat numai în anul universitar trecut 320 ateliereşcoală, în învăţămintul agronomic au funcţionat 75 cîmpuri didactice cu o suprafaţă de circa 6 300 ha şi 4 staţiuni didactice experimentale, însumind circa 2 300 ha. Practica de vară a cuprins in acest an peste 100 000 studenţi, dintre care mulţi şi-au desfăşurat practica in producţie ca angajaţi ai unităţilor socialiste. Pentru prima dată în cursul acestei veri, studenţii de la unele facultăţi de profil umanistic şi artistic au efectuat practica in unităţi cu caracter social-cultural. In acest an vor fi date in folosinţă noi ateliere-şcoală, vor fi atraşi in procesul de învăţămint specialişti din producţie şi cercetare, se va intensifica încheierea de contracte cu producţia pentru activităţi de cercetare, la care vor fi atraşi şi studenţi din anii superiori. Prin urmare, vom perfecţiona formele organizatorice ale legării permanente a Învăţămîntului de producţie. — In încheiere, dacă ar fi şi formulaţi principalele cerinţe sub care va trebui să se desfăşoare noua etapă de activitate universitară, la ce vafi referit — In primul rind, cred că cerinţa fundamentală este aceea a angajării depline a tuturor cadrelor didactice şi studenţilor la înfăptuirea Directivelor Conferinţei Naţionale a Partidului Comunist Român. In al doilea rind, militarea consecventă pentru un învăţămint deschis, in permanentă comunicare cu nevoile vieţii şi raportat la imperativele fundamentale ale societăţii, mi se pare hotăritoare pentru întregul proces de pregătire a cadrelor. In sfirşit, îmbinarea organică a activităţilor instructive cu cele educative cred că defineşte cel mai bine „secretul“ formării unor specialişti cu convingeri şi atitudini ferme, capabili să înţeleagă sensul existenţei noastre şi dezideratele fundamentale ale societăţii, să-şi dăruiască toată priceperea pentru realizarea politicii partidului nostru. În pragul noului an universitar SCINTEIA — duminică 1 octombrie 1972 Mărturii despre tradiţiile unei arte milenare Ca să pătrunzi şi să înţelegi sensul unui dans vechi clasic indian trebuie să urmăreşti, nenumărate ore, dansuri din acele locuri, să ţi se explice înţelesul fiecărei mişcări. In dansurile indiene ritualul se leagă de expresia pură a sentimentelor, mimica, gestul aproape schiţat se îngemănează cu ritmul năvalnic. Ele au delicateţea florilor de ofrandă, sunt alcătuite din poze sculpturale, urmate de mişcări iuţi şi şerpuiri domoale. Ansamblul de muzică şi dansuri de stat din India, patru virtuozi ai artei indiene cu acompaniatorii lor, ne-au oferit un adevărat spectacol, un regal de culori și expresie. Iat-o pe Sanjukta Panigrahi. Ca să ajungă o mare dansatoare, după studii intense cu artiști ai dansului, s-a aplecat cu răbdare asupra celor mai mici detalii ale celebrelor sculpturi din templele din Orissa, a citit literatură veche, a căutat să înţeleagă inscripţiile de pe frunzele de palmier... Este cea mai perfectă reprezentantă a stilului „Orissi“, din sudul Indiei. Trebuie multă graţie, multă fluiditate, mişcările trebuie să fie rotunjite, fără asperităţi, ochii să ştie să se mişte ageri, orice mişcare neînsemnată să vorbească — pentru a putea dansa ..prissi“. Apoi, totul trebuie să se îmbine virtuoz cu mimica. Dansul începe. Un cântăreţ, un violonist, un sitarist, o tobă (tanpura), un solist la pakhwaj o acompaniază. Este o lungă incantaţie, o invocare, o melopee lirică, cînd tînguitoare, cind colorată brusc, viu. Dansatoarea bate ritmul, devine parte din orchestră. Se face o întrecere (Yugma Dwanda), apoi se povesteşte in Da Sawatar cum şi-a salvat Vishu copiii, cum a devenit broască, şi leu, şi peş■te, şi războinic scăldat în singe, şi un nobil paşnic... Prin dans şi mimică toate acestea sunt comunicate cu simplitate, se desenează noţiuni, sentimente. Un alt stil — „Bharata Natvam“ (sudul Indiei) este, de asemenea, tot un dans de ofrandă, dar, mai mult decit în „prissi“, prin el se fac destăinuiri de dragoste, sint aduse TURNEUL ANSAMBLULUI INDIAN DE STAT mai multe elemente decorative, de ornamentaţie. Cîntă o tobă — mridangam, un flaut plingăreţ, o solistă vocală, o tanpură, un nattuvangan. „O, prietene, nu mă chinui cu jocuri şăgalnice ! Nu întîrzia ! Adu-mi prea iubitul...“ Krishnaweni Lakshamanan — profesoară de dans, cea mai remarcabilă reprezentantă a acestui vechi stil — dansează un extaz, călcînd cu grijă parcă peste petalele de magnolii, peste Gorile presărate de ea. Imitaţia, în „Bharata Natyam“ nu este atit de directă ca în „orissi“. Se face mai mult aluzie o aluzie foarte delicată, ca apoi comentariul profund să intervină. Acelaşi cod a fost, cu multe secole în urmă, şi pentru „orissi“ şi pentru ..Bharata Natyam”. Fiecare însă şi-a urmat o altă cale, cel din urmă apărâmnd mai mult înclinat spre expresia dansului adevărat. .Urmărim „Jawali" sau ritmicul „Tihana“. Krishnawenî Lakshamanan este strălucitoare, pare că abia atinge pămîntul. Are, înaintea virtuozităţii mişcărilor, virtuozitatea exprimării, dă expresie pregnantă fiecărei mişcări. Am ascultat în această reprezentaţie susţinută de Ansamblul indian de stat, un recital de sitar, un recital la acest bătrin instrument hindus, cu sonorităţi de orchestră de haraiane, căruia şi istoria i-a uitat secolul apariţiei. Solistul Halim Jaffer Kahn — laureat al premiului „Padma Shri“ — este tipul perfect al artistului indian. Improvizează cu uşurinţă, caută în permanenţă jocuri polifonice, armonii noi, respectă în acelaşi timp modurile hinduse, cîntecele vechi. Portamente, vibrate lungi, sunete stinse brusc sau cu ecouri îndepărtate, nesfirșite melopei descriu acea lume a melodiilor vechi. Nu putem să-l uităm pe acompaniatorul sitarului — cel care a bătut la tabla si baga. Intr-adevăr dexteritatea mîinilor, a degetelor, silabica fantastică, scara largă de nuanțe, ritmul de nerepetat, conturarea firului melodic chiar au uimit. Ansamblul indian de stat, patru solişti virtuozi şi-au încheiat un turneu, de mare succes, în ţara noastră. Ne-au vorbit, prin cântecele şi dansurile lor, de tradiţiile unei arte milenare, de inscripţii pe narmieri, de sculpturile templelor, de spiritul indianului simplu, de sentimentele lui. Şi ne-ara bucurat, să cunoaştem frumuseţile şi virtuţile creaţiei unui popor, prieten şi apreciat, care şi-a unit prin milenii , sufletul cu arta. Smaranda OŢEANU adnotări • adnotări • adnotări • adnotări • adnotări • adnotări Prin meandre — calea dreaptă spre ridicol Rareori poate să aibă un prozator — precum autorul acestui volum de nuvele : Pisări subterane (Editura Eminescu) — un atît de pronunțat „talent“ de a rata teme generoase, apte de a fi convertite în scrieri interesante. Iată numai citeva premise epice incitante : intr-o nuvelă, in centrul acţiunii se află un român ce a luat parte — in rindurile Armatei Roşii — la războiul civil din Rusia ; in altă povestire, într-un peisaj apocaliptic de război, o mamă este transportată — ca in legenda antică a Kydippei — intr-un car la care s-au înjugat proprii ei feciori. Marin Porumbescu nu ştie însă să fructifice aceste subiecte, obsedat fiind de dorinţa de a asigura o prezumtivă ,,modernitate“ prozei sale. Se simte că prozatorul este tot timpul „înfricoşat“ ca nu cumva naraţiunea să curgă coerent, iar pagina să aibă un aspect ,,tradiţional“. Scriitorul nu pare a şti că modernitatea decurge in artă din viziune, nu din tehnică. Ignorînd acest adevăr, Marin Porumbescu scoate o proză de o tonalitate ţipătoare, un mixtum-compositum format din toate notele şi metodele specifice naraţiunii moderne, amalgamate pestriţ şi fără tact. Bintuie un ritm sacadat, gifuit, cu simboluri pretins şocante (probabil in concepiil autorului), locuri comune in realitate: „Sapă, sapă, pină dai de cer. Sapă, sapă, pină dai de sufletul tău. Nu. Nu vreau să apună Soarele, nici după mîni, nici înaintea mea. Soarele e om. Mai bine, mă striveai!. Mai bine, mă striveaţi". Un umor silit, de un gust îndoielnic este vizibil la tot pasul. Iată cum vorbesc nişte oameni care ar fi furat coroana Casei de Habsburg : „Opriţi. Săpăm aici dintre ripi. S-a făcut noapte şi uităm unde o îngropăm. Noi să ne ascundem. Mai râu ca la ciumă şi holeră să ne ferim de ea. Săpaţi cu toţii. Diha, diha, Dihamel, urlă elinii după el. Ciuit şi apa d-a bătrînă a lui Ochi- Aibi. Să o îngropăm ca pe Iană, şi batem opincă de căluşari peste mormintul ei“. Marele Creangă înşira proverbe şi zicători obţinind acea atmosferă de veselie de care vorbea Călinescu. atinzînd fără har aproape acelaşi procedeu (sint inserate frinţuri de descîntece), abolind sintaxa normală şi intersectînd la nesfîrşit planurile narative, in stilul unui formalism modernist de ale cărui riscuri fusese anterior avertizat. Marin Porumbescu obţine un efect dizgraţios, ca să nu spunem altceva: „Io ocnă de sare pus ai fost pe viaţă pe tine te prinse rău te chinuise şi und’ mibiţii de a se conforma unor procedee de ultimă oră il fac pe Marin Porumbescu să treacă pe deasupra unor realităţi încărcate de probleme. Cite o clipă, cînd naratorul îşi păstrează seriozitatea, se poate observa o anumită înzestrare pentru explorarea universului rustic şi fructificarea virtuţilor stilului oral. Dar aceste pilpuri se sting în subteranele unui limbaj contorsionat pină la ridicol. Victor ATANASIU te puse pe masă in cruce şi unde-ţi aduse şi îţi înlănţuise lanţuri de oţele ghiuleaua de fiere şi unde poruncise şi îţi adusese zeghe de urzică rău trupşor băşică şi din păr de capră, rău trupşor înţepă şi ucid-te-mbrărară rău sudoarea-ţi dară lacrimi ciurduiară in barbănodară pe sare curgeară ptriu se făceară etc“. Aceste rinduri de caznă incoerentă şi căznite se datoresc „marelui“ deziderat al autorului de a fi cu orice preţ „modern“. Sterpe amDe curind, o nouă lucrare monumentală a văzut lumina tiparului : este vorba de „Tezaurul documentar al judeţului Dîmboviţa", volum de aproape 1 000 de pagini, care înmănunchează cronici documentare, acte, scrisori, date şi informaţii referitoare la trecutul glorios al oraşului cetate voievodală — Tirgovişte şi al judeţului Dîmboviţa. Lucrarea, careapare sub Îngrijirea Muzeului judeţean şi este semnată de prof. dr. doc. George Potra, cuprinde documente referitoare la primii conducători ai oraşului şi judeţului, acte din perioada 1418—1800, consemnind vinzări,cumpărări, eliberări din românie, răsplate ale domnitorilor şi dregătorilor pentru serviciile ce au fost aduse ţării de către supuşi. ..Tezaurul documentar al judeţului Dîmboviţa“ introduce cititorul în atmosfera de epocă, îl face să parcurgă cu emoţie scrisori, lucrări pe pergament din cancelariile domneşti, datind de mai bine de 500 de ani. „Pentru dreapta şi credincioasa slujbă ce slujeşte domniei mele” — spune intr-un hrisov din 2 mai 1649 — Matei Basarab dăruieşte lui Radu Pencu una din moşiile sale „ca să-i fie lui de moşie un veac şi nici un om opreală să n-aibă, pentru că aşa este învăţătura domniei mele”. Deosebit de interesante sunt relatările ilustrate cu fragmente sau cu documente integrale, referitoare la robia ţiganilor, la abuzurile domnitorilor, obiceiul aldămaşului, informaţii privind modul şi locul in care se scriau actele oficiale sau cum se reînnoiau hrisoavele domneşti. „Tezaurul documentar al judeţului Dîmboviţa“ constituie pentru cercetători, pentru dascălul de la care- Un tezaur documentar eră ca şi pentru cititorul dornic să cunoască „vatra istorică“ a Ţării Româneşti, o amplă şi documentată monografie, un preţios izvor de Informaţii pentru care realizatorii merită îndreptăţite felicitări. Constantin SOCI Împărăţia... era de carton In faţa unei cărţi, preţios numită roman, cum e „împărăţia” lui Matei Gavril, apărută la Editura Cartea Românească, trăieşti curiosul sentiment al inutilităţii lecturii, acel regret difuz pe care-l încerci în faţa unui obiect fără rost şi fără întrebuinţare, ajuns să-ţi ocupe timpul prin cine ştie ce bizară intimplare sau accident stupid. Dacă ai avut răbdare să duci lectura pină la capăt — act mai mult decit temerar — rămine posibil doar gestul închiderii ultimei file peste o amintire stupidă. Cartea amintită are prea puţine momente de literatură autentică in stare să propună cititorului o problematică interesantă, să-i creeze actul necesar de participare la viaţa cuprinsă în paginile scrise ; o cumplită banalitate, incoerentă, prezentată nu de puţine ori într-o manieră clamată cu emfază are calitatea de a pune şi mai mult în evidenţă sărăcia gindului; lipsa rigorii interioare şi precaritatea mijloacelor epice. Impresia dominantă este de superficialitate, de lucrare epigonică, „remarcabilă“ doar prin unele zvâcniri frivole sau mai ales printr-un narcisism senzual dificil de suportat, prin insistenţa dubioasă asupra unor fapte nesemnificative. Reţine atenţia faptul că existenţa unui fond cu real potenţial epic comun multor scriitori de factură rural-ardelenească capătă în accepţiunea autorului nostru o tratare ridicolă pe alocuri prin graba cu care se trece peste evenimente de mare ecou în viaţa satului pentru a se opri la fapte mărunte, nesemnificative prin simpla lor înşiruire. Incapacitatea analitică, posibilităţile reduse de a surprinde chipuri ,in mişcare, de a zămisli personaje vii, toate acestea amplificate de inexistenţa unei viziuni unificatoare şi de o evidentă sărăcie stilistică, conduc la imaginea mai veche a experienţelor „micii literaturi“, mimetică şi neputincioasă, fără viaţă şi, indiscutabil, fără cititori. Dacă ne-am aplecat asupra ei din curiozitate profesională şi răspundere critică , pentru că asemenea producţii mărunte încep să devină „ocupaţii“ luate în seamă — nu se poate şti după ce criterii ? — de edituri şi, cîteodată, de unii critici literari, I. SANDULESCU