Scînteia, februarie 1973 (Anul 42, nr. 9407-9434)

1973-02-01 / nr. 9407

UN CURS DE DESFĂŞURARE, O ACŢIUNE DE MAXIM INTERES ECONOMIC S­IE­I RENTABILIZATE! Este bine cunoscut de către, toţi oa­menii muncii din ţara noastră că anul 1973 constituie un an hotăritor pentru înfăptuirea planului cincinal înainte de termen, pentru înaintarea mai rapidă a României pe drumul făuririi societăţii socialiste multilate­ral dezvoltate. In raport cu anul 1972, planul naţional unic de dezvoltare e­­conomico-socială pe anul în curs pre­vede ritmuri înalte de creştere a pro­ducţiei industriale şi agricole, a pro­ductivităţii muncii etc., ceea ce va face ca venitul naţional pe anul 1973 să depăşească 303 miliarde lei, ur­­mind să înregistreze un spor de 14 la sută faţă de planul pe 1972. Ritmul ridicat de creştere a veni­tului naţional in acest an se reflectă direct şi în mări­mea indicatorilor —«——— financiari ; volu­mul absolut şi procentul de creş­tere al acumulă­rilor băneşti, în­deosebi al benefi­ciilor, sunt puter­nic influenţate atît de factorul cantitativ — creş­terea volumului producţiei — cit şi de factorii calitativi — spo­rirea productivităţii muncii, redu­cerea nivelului cheltuielilor la 1 000 lei producţie-marfă etc. Drept consecinţă, beneficiile planificate pe ansamblul economiei de stat prezintă o creştere de circa 28 la sută faţă de realizările anului 1972, iar vărsămin­­tele din beneficii la bugetul de stat se vor ridica la 46,8 miliarde lei, cu aproape 10 miliarde lei în plus faţă de anul precedent. Aceste cifre exprimă clar eforturile ce vor trebui depuse pentru realiza­rea şi depăşirea sarcinilor planifi­cate, răspunderea sporită ce re­vine în acest sens unităţilor, eco­nomice, ministerelor, şi cor­crierel­or executive ale consiliilor populare, în general tuturor factorilor de pe di­feritele trepte organizatorice ale e­­conomiei. Avem un număr mare de Întreprinderi — mai cu seamă din industria constructoare de maşini, chimică, uşoară etc. — care lucrează cu rentabilităţi ridicate de 10 sau 15, ori chiar 20 la sută. Avem însă şi unităţi economice care înregistrează rentabilităţi reduse sau care efectu­ează cheltuieli ce depăşesc veniturile obţinute. Pentru a putea fi realizate sarcinile mari ale anului 1973, se impune, ca o cerinţă imperioasă, nu numai îmbunătăţirea în continuare a activităţii întreprinderilor care au obţinut şi până acum rezultate pozi­tive sub acest aspect, ci şi asigurarea rentabilităţii tuturor întreprinderilor, iar în cadrul fiecărei întreprinderi — a tuturor produselor. Trebuie să ur­mărim cu fermitate traducerea în fapt a indicaţiei tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretarul general al par­tidului nostru, care la Plenara C.C. al P.C.R. din noiembrie 1972 sublinia că ridicarea rentabilităţii constituie criteriul primordial al îmbunătăţirii calitative a activităţii economice. Cerinţa asigurării unei rentabili­tăţi corespunzătoare pe fiecare uni­tate şi pe fiecare produs se accen­tuează in anul 1973 şi datorită faptului că a intrat în vigoare Legea finan­ţelor, potrivit căreia unităţile econo­mice sunt obligate ca prin acti­vitatea lor să realizeze nu numai acoperirea cheltuielilor şi un anumit beneficiu, ci rezultate financiare la un astfel de nivel care să le per­mită restituirea, într-un termen cit mai scurt, a fondurilor băneşti avan­sate de societate pentru dotarea şi funcţionarea lor ; fiecare unitate eco­nomică trebuie să-şi asigure, prin forţele sale proprii, fondurile nece­sare finanţării producţiei, investiţii­lor şi satisfacerii altor nevoi şi să participe, intr-o măsură din ce în ce mai mare, la constituirea fondurilor centralizate ale statului. Ţinînd seama tocmai de aceste ce­rinţe economice obiective, care dor­bîndesc dimensiuni noi în condiţiile anului 1973, Plenara C.C. al P.C.R. din noiembrie anul trecut a trasat sarcina de a se obţine, in cel mai scurt timp, o îmbunătăţire radicală in ce priveşte sporirea rentabilităţii în toate sectoarele, îndeplinirea acestei sarcini depinde in mod nemijlocit de realizarea celorlalte sarcini de plan privind volumul producţiei, nivelul cheltuielilor de producţie etc., întru­­cit — după cum se ştie — mărimea beneficiului şi, implicit, rentabilita­tea, sunt un rezultat, o sinteză a în­deplinirii celorlalţi indicatori. Un factor de prim ordin pentru a­­sigurarea unui volum de beneficii cit mai ridicat este îndeplinirea şi depă­şirea planului de producţie, după specificul ramurii, bineînţeles, cu condiţia ca desfacerea produselor să fie asigurată. Concomitent cu reali­zarea planului de producţie, alt fac­tor principal care influenţează mări­mea beneficiului îl constituie nivelul cheltuielilor de producţie şi de circu­laţie. Spre a ne forma o imagine a­­supra importanţei pe care o prezintă aceasta, este suficient să arătăm că, în condiţiile anului 1973, reducerea nivelului planificat al cheltuielilor in industria republicană cu numai 0,2 la sută ar aduce beneficii suplimen­tare de peste 500 milioane lei. In anul precedent, ca urmare a depăşirii sarcinilor de producţie sau a reducerii sub — — ' ■— nivelul planifi­cat a cheltuieli­lor de producţie, un număr însem­nat de întreprin­deri a obţinut importante be­neficii suplimen­tare — de pildă: Uzina de anvelo­pe Danubiana, Combinatul si­derurgic Hune­doara, Uzina de autoturisme Piteşti şi multe altele. Pe de altă parte insă, o serie de întreprinderi nu şi-au realizat planul la acest indica­tor. Mai mult, unele dintre ele — a­­parţinînd Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor, Mi­nisterului Industriei Construcţiilor de Maşini Grele, economiei locale etc. — au înregistrat pierderi în loc de beneficii ; dacă aceste unităţi şi-ar fi îndeplinit planul de beneficii, economia naţională ar fi avut la dispoziţie un plus de resurse finan­ciare de peste 800 milioane lei. ’ Totodată, unele întreprinderi sunt prevăzute cu pierderi chiar prin plan­." OK "data aveste în « nivelul lor de dotare tehnică, gra­dul de pregătire a cadrelor, ex­perienţa acumulată etc., aceste uni­tăţi dispun de un ansamblu de con­diţii care, bine pus în valoare, per­mite reducerea şi lichidarea pierde­rilor, rentabilizarea lor. O atare po­sibilitate este atestată de faptul că o serie de întreprinderi, prevăzute cu pierderi (din cadrul Ministerului A­­griculturii, Industriei Alimentare şi Apelor, Ministerului Economiei Fo­restiere şi Materialelor de Construc­ţii, Ministerului Industriei Uşoare etc.) au reuşit ca pînă la 30 noiembrie 1972 să iasă din această situaţie şi să înregistreze beneficii de aproape 45 milioane lei. In fine, sunt unele întreprinderi care, la adăpostul unor beneficii mari obţinute la anumite produse, îşi în­găduie să fabrice alte produse la care înregistrează pierderi, prezen­­tindu-se pe ansamblu cu rezultate financiare bune. Dar pentru econo­mia naţională, pierderea rămîne pier­dere, indiferent de nivelul la care ar apărea. Florea DUMITRESCU ministrul finanţelor • CHEIA SALTULUI DE LA PIERDERI LA BENEFICII: VA­LORIFICAREA INTENSA A REZERVELOR • ANALIZELOR SA LE URMEZE PROGRAME DE MĂSURI CONCRETE • INGENIOZITATEA ȘI SPIRITUL GOSPODĂRESC ALE COLECTIVELOR - PUTERNIC SOLICITATE ! SUPERBA BOGĂ­ŢIE... Vara trecută am cu­noscut-o la Petroşani pe Elisabeta Szacko— Szacsko­neni cum o numesc cu duioşie, dragoste şi respect lo­cuitorii Văii Jiului. Patruzeci şi trei de ani din cei 77 ciţi nu­mără i-a închinat ac­tivităţii in rindurile Partidului Comunist Român. A împărţit manifeste, broşuri şi literatură comunistă. A strins bani şi da­ruri pentru „Ajutorul roşu“. Prima dintre rochiile durerii a im­­brăcat-o in 1936, cină intr-un accident de mină i-a murit soţul. Apoi, in 1940 cind i-a fost arestat fiul a­utecist. Au urmat anii de efort de după cu­cerirea puterii. Ca şi până atunci, şi-a făcut datoria. Sau, cum îmi spunea ea : „Am ştiut că vom învinge fiind­că am muncit“. Vor­bea şi privea undeva peste umărul meu, pe un perete înţesat cu fotografii. „Rudele mele“ — mi-a răspuns intuindu-mi nedume­rirea. M-am întors şi am privit. Fotografii de-ale soţului, ale ce­lor doi băieţi şi a fe­tei, ale celor trei ne­poţi... Specific profesiei noastre este să mer­gem mult, să vedem, să întrebăm şi să scri­em. Aşa cunoaştem sute de oameni. In­tr-un sat din Sălaj, în Surduc, preşedintele C.A P.-ului fruntaş pe judeţ, Teodor Cîmpan, mi-a spus ce aşteaptă el de la ziua de mii­­ne; electricianul Mi­ron Costache de la C.C.H.—Suceava des­pre dezvoltarea plat­formei industriale a oraşului ; Vasile Ilea­­nu, constructor naval la Drobeta Turnu- Severin, despre noile tipuri de nave ; ofiţe­rul mecanic Dumitru Goşman din Constan­ţa despre viitoarea noastră flotă comer­cială ; maistrul Liviu Uliţa de la „Electro­motor“ Timişoara des­pre echipamentele e­­lectrice ; la Iaşi, aca­demicianul Cristofor Simionescu despre noile tehnologii chi­mice, fiindcă „ştiinţa fără tehnologie este seacă". Sunt­ mulţi, chiar foarte mulţi, cei cu care am discutat, fie şi numai in ulti­mul an. N-a existat om care, vorba lui Szacsko­neni, să nu ştie, l-am întrebat şi de unde. Forma răs­punsurilor a fost dife­rită, dar conţinutul doar unul — un ade­vărat numitor comun: „Din viaţă , va fi aşa pentru că am muncit, am văzut rezultatele muncii şi vom munci in continuare“. De ce am­ înşirat toate acestea ? Poate că imensa cantitate de ginduri, de idei aflate de la oameni diferiţi mi-a fost sugerată de un gind citit intr-o carte. Nu demult, scriind despre inte­grarea socială, un „fi­losof al educaţiei“ sublinia rolul pe care-l joacă convin­gerile in cadrul res­pectivului proces. Ni­mic surprinzător chiar dimpotrivă. Ciu­dat apare doar modul cum definea aceste convingeri : un raport în care la numărător sunt însumate cunoaş­terea şi afectivitatea persoanei, iar la nu­mitor era trecută ex-­ perienţa de viaţă. Nu este prima şi de­sigur nici ultima în­cercare a vreunui so­ciolog de a trans­fera formulele mate­maticii in sistemul ştiinţelor sociale, deşi dacă ar fi să-l credem pe Norbert Wiener „matematicile aplicate în ştiinţe sociale şi modelele din fizica matematică folosite in aceste domenii repre­zintă matematicile şi fizica matematică de pe la anul 1850“. Trec şi peste aspectul greu­tăţii, dacă nu chiar al imposibilităţii de a cuantifica termenii formulei în discuţie. Amintesc doar în trea­căt greşeala sociolo­gului — elementară aş zice — de a pune semnul egalităţii in­tre ideile-cunoştinţe şi ideile-convingeri : nu orice idee se trans­formă cu necesitate intr-o convingere. Mă opresc la un singur aspect — „experienţa de viaţă“ , aşezată la numitorul raportului. Altfel spus, după opi­nia sociologului, cu cit trăieşti mai mult cu atît numărul con­vingerilor scade. Pre­­supunind că am trăi cu­ Pămîntul ar în­semna să nu mai a­­vem nici o convinge­re, să nu mai fim si­guri de nimic, să ne mişcăm permanent în lumea lucrurilor de consistenţa aburului. O lume de umbre in care omul să se nască şi să nu fie sigur că există , să stea imobi­lizat şi, concomitent, să aibă certitudinea mişcării. O lume ab­surdă. Stau, compar ceea ce ştiu, ceea ce am văzut şi văd in jur şi mă-ntreb : cum pot săvirşi unii asemenea erori fundamentale ? Eroii călătoriilor noas­tre, şi nu numai ei, experienţa de viaţă trăită de ei, şi alături de dinşii, de milioane, probează din plin su­perba bogăţie a con­vingerilor cu fiecare an pe urcuşul firesc al vieţii. Mircea BUNEA PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VĂ! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XLII Nr. 9407 Joi 1 februarie 1973 6 PAGINI - 30 BANI (Continuare în pag. a V-a) felicitări de peste hotare adresate tovarășului Nicolae Ceaușescu PAGINA A III-A ROMÂNIA IN COMERŢUL MONDIAL Realizarea integrală a planului de import-export, componentă esenţială a prosperităţii economice PAGINA A ll-A T7 7 • ■ . '~tZTm77 r j. I ■ I— • Jirgu-Mureş „câştigăm Întrecerea, SAU NU?" întreba preşedintele cooperativei din Stoicaneşti în sesiunea consiliului popular care a lansat chemarea către toate comunele ţării • „AŞTEPTĂM CU BUCURIE REPLICA TUTUROR LOCUITORILOR SATELOR !“ • „ŞTIM CĂ FOARTE MULŢI ASPIRĂ LA PRIMUL LOC. DAR, ASCULTAŢI LA NOI ! NU NE LĂSĂM CU UNA CU DOUĂ !“ IAR NOI ADĂUGĂM : SĂ VEDEM LA ANU’­I GOSPODARI FOARTE BUNI SUNT PESTE TOT... Pe vremuri, această comună din Cimpia Boianului, care numără a­­cum peste 5 000 de locuitori, era o „comună a clăcaşilor“. Oamenii de aici trudeau pe te miri ce pe pămîn­­turile a 16 moşieri. — La înfiinţarea cooperativei a­­gricole în 1949 — îşi aminteşte pre­şedintele acesteia, Dumitru Tudose — eveniment la care am avut deo­sebita cinste de a-l avea atunci în mijlocul nostru pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cea mai mare parte a ca­selor din comună erau acoperite cu­­ paie şi — cu durere ne aducem a­­minte — mai erau încă destule bor­deie. Astăzi, potrivit planului de siste­matizare, comuna Stoicăneşti înain­tează cu paşi repezi spre urbaniza­re. Au fost construite sute şi sute de case noi. Au apărut numeroase edificii social-culturale : cămin cul­tural, şcoli, brutărie, baie, magazine comerciale şi unităţi de servicii că­tre populaţie. Se află în stadiu fi­nal de construcţie un modern com­plex sanitar. In comună lucrează peste 50 de cadre cu studii superi­oare, peste 95 la­ sută fii ai comunei, întorşi, după terminarea studiilor, acasă. Cooperativa agricolă, celelalte u­­nităţi economice din comună s-au întărit şi dezvoltat an de an. Ave­­rea obştească a cooperativei agrico­le a ajuns astăzi la peste 41 mili­oane lei, revenind, în medie, peste 25 000 lei pe un cooperator. Pentru rezultatele obţinute în producţie, cooperativei agricole din Stoicăneşti i s-a decernat, în decursul anilor, de 4 ori Ordinul Muncii clasa I. Veniturile populaţiei depăşesc astăzi cifra de 22 milioane lei anual. Ca urmare, în fiecare an s-au construit cite 30—40 case noi. In pas cu dez­voltarea economică, o înflorire fără precedent cunoaşte viaţa spirituală a comunei. Un exemplu : ansamblul folcloric din Stoicăneşti este cunos­cut şi apreciat nu numai in ţară. El a întreprins numeroase turnee în U.R.S.S., Belgia, Albania, Olanda etc. Secretarul comitetului comunal de partid, primarul comunei, Dumitru Prună, ne spune : „Rezultatele între­cerii din anul trecut ne plasează în­tre comunele cu rezultatele cele mai bune atit la indicatorii econo­mici, cit şi la acţiunile social-cultu­rale. Ne vom strădui ca şi în 1973 să constituim un exemplu în reali­zarea angajamentelor asumate, pen­tru că această chemare pe care am lansat-o ne onorează, dar ne şi obli­gă să muncim mai mult şi mai bine“. Intrebîndu-1 pe primarul comunei ce măsuri intenţionează să între­prindă consiliul popular pentru a îndeplini prevederile angajamentelor asumate, ne spune : In ziarul nostru de ieri am publicat chemarea la întrecere a Consiliului popular al comunei Stoi­­cănești-Olt, adresată tu­turor consiliilor populare comunale, tuturor locui­torilor din satele tării. — In primul rind, ne vom strădui să ajungem la o cit mai bună orga­nizare a muncii în ansamblu, a fie­cărei acţiuni în parte. Indicatorii fiecărui angajament au şi fost de­falcaţi pe unităţi economice şi cir­cumscripţii electorale. Dintru început am urmărit popularizarea acţiunii, apoi fiecărui deputat i s-au încre­dinţat sarcini concrete. De acum , toată lumea a pornit la treabă. Pe­riodic, vom analiza cu toată obştea mersul îndeplinirii tuturor celor pre­văzute. Din chemarea la întrecere rezultă că cele mai mari sarcini revin coo­perativei agricole — temeiul creş­terii averii obşteşti, a bunăstării fie­căruia. Experienţa bună de pînă a­­cum in utilizarea forţei de muncă va fi extinsă. Pînă acum s-a reuşit ca din cele 1 621 braţe apte de mun­că, circa 1 100 să lucreze permanent, vara şi iarna, în­­ cooperativa agri­colă. — De la înfiinţare şi până în 1965 — ne spune tovarăşul Dumitru Tu­dose — profilul cooperativei noastre era unul singur : agricol. Mai exact — cerealier. In această situaţie, mulţi cooperatori nu aveau de lucru tot timpul anului. Apoi, am început să dezvoltăm zootehnia, iar în ultimii doi ani am trecut la formarea şi dezvoltarea unor activităţi indus­triale pentru valorificarea superioară a resurselor pe care le avem. Astăzi, la Stoicâneşti există o sec­ţie de prefabricate, o fabrică de cărămidă, un atelier de reparaţii, o ciupercărie­­amenajată pe o supra­faţă de 10 000 metri pătraţi, asigu­ri­nd un venit de 7 milioane lei anual). Incepînd din acest an, a luat fiinţă în cadrul cooperativei agricole şi o brigadă de construcţii, care exe­cută case mari, moderne, conform schiţei de sistematizare, pentru membrii cooperatori. Sunt locuinţe tip vilă, care se vor construi în nu­meroase variante. — Cooperatorilor care nu dispun de toată suma de bani necesară con­strucţiei de locuinţe — ne spune to­varăşul Marin Dogaru, contabilul şef al C.A.P. — cooperativa agricolă le acordă credite. Membrul cooperator plăteşte ca avans 30 la sută din cos­tul casei, urmind ca brigada de con­strucţii, deci cooperativa, să-i predea locuinţa „la cheie“. De asemenea, adunarea generală a hotărît ca bi­letele de tratament pentru coopera­torii noştri să fie integral plătite de cooperativa agricolă d in afară de cota-parte pe care o achită casa de pensii). Tot pentru îmbunătăţirea continuă a nivelului de viaţă al lo­cuitorilor comunei, la Stoicăneşti s-a hotărît ca membrilor cooperatori — care nu au lipsuri nemotivate, mun­cesc efectiv în cooperativa agricolă şi îşi realizează bine sarcinile da producţie — să li se acorde concediu de 20 de zile plătit (1 000 lei). Mulţi săteni ne-au vorbit despre modul cum s-au gîndit să acţioneze pentru îndeplinirea propriilor anga- Emilian ROUĂ corespondentul „Scînteii* (Continuare In pag. a V-a) Imagini din Stoicaneşti , la adunarea de lansare a „Chemării* (stingă) şi sediul căminului cultural şi al cooperativei agricole (dreapta) O puternică afirmare a combativităţii şi eroismului clasei noastre muncitoare Zilele acestea se Împlinesc 40 de ani de la marile bătălii de clasă ale petroliştilor, puternic detaşament al Pr­oletariatului din România. După patru decenii, ecoul acestor aprige lupte sociale stăruie în conştiinţa po­porului, ilustrînd glorioasele tradiţii revoluţionare, patriotismul şi matu­ritatea politică, dirzenia şi abnega­ţia ei în lupta de eliberare socială şi naţională. Era la­ începutul anului 1933. Criza economică mondială ce cuprinsese şi ţara noastră îşi făcea simţite din plin efectele pustiitoare şi în indus­tria petrolieră, unde aproape trei sferturi din capitalul investit era ca­pital străin. Deşi producţia in această ramură economică a cunoscut, ca ur­mare a exploatării prădalnice a re­surselor de ţiţei, o creştere sensibilă, numărul muncitorilor a scăzut con­tinuu, ajungînd de la 27 808 salariaţi în 1929 la numai 13 927 salariaţi in 1933. Aceştia lucrau în multe cazuri numai 12—15 zile pe lună. Perspec­tive şi mai sumbre s-au creat prin aderarea României la acordul sem­nat la Paris de reprezentanţii trus­turilor petroliere din aproape toate ţările capitaliste — acord a cărui a­­plicare însemna pentru ţara noastră o nouă reducere de personal cu circa 25 la sută şi noi scăderi de salarii. ORGANIZATORUL ŞI CON­DUCĂTORUL LUPTELOR — PARTIDUL COMUNIST înrăutăţirea condiţiilor de muncă şi de trai i-a îndîrjit şi mai mult pe muncitorii petrolişti împotriva stăpi­­nilor autohtoni şi străini ai industriei petroliere. In acele împrejurări, Partidul Comunist Român a acţionat operativ şi eficient, afirmîndu-se ca organizatorul şi conducătorul luptelor muncitorimii petroliste. Orientarea stabilită de conducerea partidului că­tre atragerea în lupta revoluţionară a maselor largi muncitoare, indife­rent de apartenenţa politică, făuri­rea frontului unic muncitoresc de jos a fost aplicată cu consecvenţă de or­ganizaţiile de partid de pe Valea Pra­hovei. La sfîrşitul anului 1932 şi în­ceputul anului 1933 au fost primiţi în partid noi membri din rindurile celor mai activi muncitori, iar Comi­tetul judeţean Prahova al P.C.R. a fost întărit prin completarea rîndu­­rilor sale cu cadre călite în lupta re­voluţionară, printre care Gheorghe Vasilichi, Gheorghe Avramescu, Tă­­nase Avramescu, Gheorghe Ghica, Nicolae Moraru, Constantin Nico­­laescu. Pe primul­­plan al preocupărilor co­mitetului judeţean s-a situat mu­tarea centrului de greutate al ac­tivităţii de partid in întreprinderi, în mijlocul muncitorilor. Totodată, întărirea organizaţiei judeţene de partid a avut o înrîurire favorabilă asupra creşterii influenţei comunişti­lor în sindicate, în organizaţiile de tineret, ca şi in rindurile maselor largi muncitoare. In principalele în­treprinderi petroliere din Ploieşti — la „Orion“, „Româno-Americana“, „Astra română“, „Concordia“, „Uni­rea“, „Steaua română“, precum şi în întreprinderile din Moreni, Cîmpina, Băicoi etc. — s-au constituit, la îndem­nul comuniştilor, numeroase comitete de acţiune — organe împuternicite de muncitori să-i reprezinte şi să le apere interesele in faţa autorită­ţilor şi a patronilor. O importanţă deosebită a avut con­stituirea la Ploieşti, la inceputul lui ianuarie 1933, a unui comitet lo­cal de acţiune avînd rolul de coor­donator al activităţii tuturor comi­tetelor din Valea Prahovei. Cu acest prilej a fost adoptat şi un program amplu de revendicări ale muncito­rilor petrolişti care îmbina obiectivele economice cu revendicări de ordin politic referitoare la recunoaşterea comitetelor de fabrică, desigilarea se­diilor sindicatelor revoluţionare etc. Adoptarea acestui program de acţiu­ne marca un progres calitativ în for­mele de acţiune ale muncitorilor pe­trolişti, în sensul că în locul aşa-zi­­sei tactici „legaliste“, a memoriilor adresate autorităţilor şi patronilor, se preconiza lupta deschisă antipatro­­nală, pe baza unităţii muncitoreşti. STĂPÎNI OZI... In acele Împrejurări au avut loc, Încă in primele zile ale anului 1933, sub conducerea organizaţiilor P.C.R. puternice acţiuni demonstrative în chiar centrul oraşului Ploieşti. Aces­tora le-au urmat, la 16 ianuarie, o impunătoare demonstraţie a şomeri­lor in faţa Prefecturii Prahova şi greva muncitorilor de la rafinăria „Româno-Americana“ din 21 ianua­rie 1933. Forme de mare combativitate au caracterizat greva celor 2 000 de muncitori de la „Astra română“, declanşată la 30 ianuarie, ca protest împotriva concedierii unui nou lot de muncitori. Ceea ce a sporit am­ploarea grevei şi i-a dat semnificaţii noi a fost larga solidarizare cu cauza greviştilor a muncitorilor de la alte Întreprinderi din Ploieşti şi împreju­rimi, precum şi a familiilor gre­viştilor. Ocupind incinta rafinăriei şi înconjurînd-o cu un adevărat zid viu format din cei care se alăturaseră greviştilor, muncitorii de la „Astra română" au respins intervenţia armatei şi a poliţiei, si­lind astfel direcţia să cedeze şi să-şi asume, printr-o declaraţie scrisă, obligaţia de a reveni asupra conce-Prof. univ. dr. Aron PETRIC (Continuare in pag. a IV-a) Marile lupte ale petroliştilor din ianuarie-februarie 1933 COMBINATUL CHIMIC CRAIOVA PLANUL PE IANUARIE A FOST ÎNDEPLINIT Hotărît să realizeze cincinalul înainte de termen, colectivul Combinatului chimic din Craio­va raportează îndeplinirea cu 3 zile mai devreme a sarcinilor de plan la producţia marfă pe luna ianuarie. Funcţionarea la parametrii optimi a tuturor in­stalaţiilor din cele aproape 20 de fabrici ale combinatului chi­mic craiovean a făcut ca din prima lună a anului să fie de­păşite sarcinile maximale ale planului, livrindu-se peste pre­vederi însemnate cantităţi de îngrăşăminte chimice AZI ÎNCEPE „LUNA LA SA" „Luna cărţii la sate“, mani­festare culturală de masă, devenită tradiţională, este or­ganizată de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, Uniunea Tineretului Comunist şi Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum. Ea îşi propune să apropie şi mai mult cartea şi pe scriitori de masa largă a cititorilor din mediul rural, sporind interesul pentru lectură şi contribuind la popularizarea producţiei noastre editoriale. Cele peste 2 500 de titluri, într-un tiraj de 11 milioane exemplare difuzate la sate anul trecut, au aparţinut literaturii social-politice, tehnico-ştiinţifi­­ce şi beletristicii, precum şi sfe­rei agrozootehnice.

Next